Mircea Eliade

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Mircea Eliade

Date personale

Născut 13 martie 1907

București, România

Decedat 22 aprilie 1986 (79 de ani)

Chicago, Illinois, SUA

Înmormântat Oak Woods Cemetery[*]

Căsătorit cu Nina Mareș,

Christinel Cotescu

Naționalitate română

Cetățenie Regatul României

SUA

Etnie român

Religie Biserica Ortodoxă Română

Ocupație istoric al religiilor, filosof al

religiilor, eseist, prozator, profesor
universitar
 Limbi limba franceză
limba engleză
limba română[1]

Studii Universitatea din Calcutta

Universitatea din București

Activitatea literară

Activ ca scriitor 1921-1986

Mișcare/curent Școala de istorie a religiilor din

literar Chicago, Modernism
Criterion
Trăirism

Subiecte fantasy, autobiografie, istoria religiilor

Specie literară poezie, nuvelă, roman, eseu

Operă de debut povestirea Cum am găsit piatra

filosofală, romanul Romanul
adolescentului miop, eseul Yoga.

Influențe[ascunde]

Honoré de Balzac, Surendranath Dasgupta, Julius

Evola, James George Frazer, André Gide, René
Guénon, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Aldous Huxley, Nae
Ionescu, Nicolae Iorga, Carl Jung, Rudolf Otto, Giovanni
Papini, Gerardus van der Leeuw, Miguel de
Unamuno, Joachim Wach

A influențat pe[ascunde]

Ioan Petru Culianu, Wendy Doniger, Gilbert Durand, Sergiu

Al-George, Andrei Oișteanu, Mariana Șora, Mihail Șora,

Note

Premii Legiunea de onoare

Gordon J. Laing Award[*]

Membru post-mortem al Academiei Române

Prezență online

Internet Movie Database

Modifică date / text

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago)[2] a fost istoric al
religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular
al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966,
onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare
și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată.
Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele
sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din
1990).[3]

Copilăria și adolescența
Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia)[4][5] și al
Jeanei.[6] A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.[7]
Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală
în 1914,[4] și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în
apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.[8]
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa,[4] Eliade a devenit
elev al Colegiului Spiru Haretfiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre
Viforeanu, Constantin Noica[5] și Barbu Brezianu. A publicat la Revista Vlăstarul.
A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism,[5] și a scris piese scurte
pe subiecte entomologice.[9]În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol
vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune.[5] Unul dintre autorii preferați este Honoré de
Balzac.[5][9] Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-
antropologice ale lui James George Frazer.[9]
Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular
începe să studieze persana și ebraica.[4][9] Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile
Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P
Hasdeu.[9] Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase[10] urmată
de Cum am găsit piatra filosofală.[9] Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de
debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.[9]

Eliade, gânditorul
Mircea Eliade avea o serioasă formație filosofică încă din România. După o pubertate dificilă de
intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "șef al
generației" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care
trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus,
terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații
autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor
de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale.
Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția
ziarului Cuvântul. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de
necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

Casa în care a trăit Mircea Eliade între anii 1934-1940, Bulevardul Dacia, București

Influența italiană
Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în
România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal
pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. O
indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele
remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia
neplăceri [necesită citare]. În 1929 își ia licența cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renașterii.

India secretă
După cultura italiană, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o
bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta,
în Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141),
își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate
romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice.
Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Despre romanul său Maitreyi

Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar
contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor.[11] Pentru români,
romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare.
Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat,
până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof
indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar
ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o
cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al.
George, la Calcutta, în 1972, a "declanșat" scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.
Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși
eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not
Die(Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în
1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a
miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu
autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste,
fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.
Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de
nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu
moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română,
nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe
aceeași cale a consacrării universale.

Eliade și extrema dreaptă românească

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat
ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a
manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul
oficial al Mișcării, "Buna Vestire", dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie
1937.
Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier,
campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase Provincia și
legionarismul în Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi
autor de propagandă legionară.[12]
Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison,
unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a
refuzat să o facă.[13] În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu
din Miercurea-Ciuc. Când Eliade a început să scuipe sânge în octombrie 1938 a fost dus la un
sanatoriu din Moroeni.[13] A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.[14]
Eliade s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această
perioadă critică din tinerețea sa. În timp ce scria articole antisemite [15], a luat poziție față de
expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian.
Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de
ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au
purtat semnătura [16],[17] și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile
în operele sale științifice,[necesită citare]. În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost
interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui
Codreanu [18].

Anii de maturitate
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a
religiilor la Universitatea "Loyola"[necesită citare]. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă
lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru.
Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție
a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În
această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi
dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată
de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la
Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura
specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger.[19] În ultimii ani de
viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18
volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și
proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic
dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind
incinerat a doua zi.[20]

Eliade, artistul
Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în
epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice
în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor
sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla.
Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar
fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Posteritatea lui Mircea Eliade

Chipul lui Mircea Eliade pe un timbru din Republica Moldova

Bustul lui Mircea Eliade, sculptor Gheorghe Tănase, a fost dezvelit la 24 noiembrie 2015 la intersecția
bulevardului Mircea Eliade cu strada Aviator Radu Beller, peste drum de parcul Floreasca din București
Un alt bust al lui Mircea Eliade, realizat de Vasile Gorduz, a fost dezvelit la 28 martie 2009 în fața bisericii
Mântuleasadin București.[21]

După moartea sa, Eliade a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea
hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată pe 18 decembrie 1985) cu acuzații de antisemitism,
fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după
1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și
literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a
operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale
și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul
unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de
traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În
rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică
tânărului Eliade a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.

Viața privată
Eliade a fost căsătorit de două ori: prima lui soție a fost Nina (n. Mareș, d. 1944), cu care s-a
căsătorit în 1934,[22][23][24] iar a doua soție a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie 1998), cu care
s-a căsătorit în 1948.[22][25]

Opere literare
 Romanul adolescentului miop, roman (1928)
 Gaudeamus, roman (1929)
 Isabel și apele diavolului, roman (1930)
 Lumina ce se stinge, roman (1931)
 Maitreyi, roman (1933)
 Întoarcerea din rai, roman (1934)
 Huliganii, roman (1935)
 Șantier. Roman indirect (1935)
 Domnișoara Christina, nuvelă (1936)
 India (1936)
 Șarpele, nuvelă (1937)
 Nuntă în cer, roman (1939)
 Secretul doctorului Honigberger, nuvelă (1940)
 Nopți la Serampore, nuvelă (1940)
 Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963)
 La țigănci, nuvelă (1969)
 Noaptea de Sânziene, roman (1971)
 În curte la Dionis, nuvele (1977)
 19 trandafiri, roman (1980)
 Viața nouă (Ștefania), roman neterminat

Lucrările publicate în limba română

 Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989,
ediție curentă, Humanitas, 2004
 Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
 Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
 Solilocvii, 1932
 Maitreyi, 1933, roman indian
 Oceanografie, 1934,
 Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
 Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
 Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
 India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
 Incercarea labirintului , roman
 Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
 Huliganii, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
 Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
 Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
 Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru,
Univers, 1991
 Șarpele, 1937
 Fragmentarium, 1938
 Nuntă în cer, 1938
 Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
 Nopți la Serampore, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
 Mitul reintegrării, 1942
 Salazar și revoluția în Portugalia, 1942
 Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
 Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
 Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers,
1991
 Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
 Noaptea de Sânziene, 1971
 În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
 Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004
 Viață nouă (Ștefania), Jurnalul Literar, 1999
 Religii australiene, ediție curentă Editura Herald, 2012

Lucrările publicate în limbi străine

 Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936), în limba franceză
 Os Romenos, latinos do Oriente („Despre Români, latinii orientului”), 1943, în limba
portugheză
 Tehnici ale Yoga, 1948
 Traité d'histoire des religions (1949), în limba franceză
 Le mythe de l'éternel retour (1949), în limba franceză
 Imagini și simboluri, 1952
 Yoga. Nemurire și libertate, 1954
 Le Sacré et le Profane (1956), în limba franceză
 Făurari și alchimiști, 1956
 Mituri, vise, mistere, 1957
 Nașteri și renașteri, 1958
 Mefistofel și androginul, 1962
 Aspects du mythe (1963), în limba franceză
 The Quest (titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
 De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris, 1970
 Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974), în limba franceză
 Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983
 Uniformes de général, nouvelles, traduction du roumain par Alain Paruit, Paris, Gallimard,
«Du monde entier», 1981
 Les Trois grâces, nouvelles, traduction du roumain par Marie-France Ionesco et Alain Paruit,
Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1984. ISBN 2-07-070035-6
 Briser le toit de la maison, 1986

Opere memorialistice
 Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989,
ediție curentă, Humanitas, 2004
 Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind
direct de la manuscris)
 Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
 Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006
 Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006

Ecranizări
 The Bengali Night (1988)
 Domnișoara Christina (1992)
 Șarpele ("The Snake") (1996)
 Eu sunt Adam! (1996)
 Tinerețe fără tinerețe ("Youth Without Youth") (2007)
 Domnișoara Christina (2013)

In memoriam
Mai multe școli și străzi din multiple orașe din țara sa natală îi poartă numele.