Academia de Studii Economice din Moldova

Facultatea “Economia Generală și Drept”

Catedra “Finanţe şi Asigurări”

Referat:

“Problemele actuale ale sistemului bancar din Republica

Moldova”

Student:
gr. MRU-161
Doru Iulian
Profesor:
Conf.univ.,dr.
Margineanu Aureliu

Chișinău 2018
 Introducere

Sectorul bancar reprezintă o componentă de bază a pieţei financiare din R.

Moldova, despre aceasta vorbeşte şi faptul că activelor din sectorul bancar le revin
91,31% din total active în sistemul financiar.

Diversificarea redusă a pieţei financiare şi „monopolizarea” acesteia de către

sectorul bancar este şi motivul pentru care accesul la resursele financiare a
agenţilor economici este limitat (băncile solicită gajuri) şi ratele la dobânzi sunt
destul de ridicate.

Sistemul bancar din R. Moldova este compus din două nivele, primul fiind
reprezentat de Banca Naţională a Moldovei (BNM), iar cel de-al doilea – de 11
bănci comerciale, după decizia BNM din 5 august 2015 (în cadrul şedinţei
Comitetului de Stabilitate Financiară), de a lichida cele trei bănci aflate în acel
moment sub administrarea specială a BNM (Banca de Economii, Banca Socială şi
Unibank).

Care sunt principalele probleme din sectorul bancar?

Una dintre cele mai importante probleme rezultă din lipsa clarității privind
proprietarii beneficiari finali ai băncilor, ceea ce de fapt înseamnă, că nu sunt
cunoscute, în definitiv, persoanele care controlează băncile. Acest lucru le permite
unor persoane sau grupuri să obțină controlul asupra băncilor mari din Republica
Moldova, evitând controlul adecvat din partea organului de supraveghere. Riscul –
care s-a materializat în cazul Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank –
constă în faptul, că aceste bănci pot fi ulterior gestionate în interesul personal al
acționarilor, fără a fi asigurat un sistem adecvat de control, punând în pericol
finanțele clienților și banii publici.

O altă problemă importantă constă în ingerința politicului și justiției în

supravegherea și reglementarea băncilor. De exemplu, acțiunile întreprinse de
Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru blocarea acționarilor care au acționat
în mod concertat într-un șir de bănci au fost ulterior contestate în instanțele de
judecată și apoi suspendate. Mai mult ca atât, decizia BNM de a limita expunerile
la creditele interbancare transfrontaliere, care urma să prevină frauda din Banca de
Economii, Banca Socială și Unibank a fost contestată și suspendată de către
instanțele de judecată de câteva ori doar în anul 2014.

Ingerința în procesul de supraveghere adesea rezultă în așa numita toleranță a

regulatorului –o situație în care a fost necesară o acțiune de supraveghere, dar ea
nu a fost întreprinsă sau s-a efectuat cu o întârziere semnificativă. Spre exemplu, în
pofida numărului mare de tranzacții suspecte realizate în ultimii doi ani, Comisia
Națională a Pieței Financiare (CNPF), responsabilă de supravegherea înregistrării
și transferurilor de acțiuni în băncile cotate la bursă, nu a inițiat investigații și nu
și-a exprimat îngrijorarea. La fel, BNM și Serviciul prevenire și combatere a
spălării banilor al Centrului Național Anticorupție nu au întreprins nici o acțiune
serioasă împotriva acționarilor și conducerii băncilor, care au încălcat
reglementările ce țin de combaterea spălării banilor.

Problema „guvernării slabe” din sectorul bancar „generează costuri

mari pentru economie”
Guvernarea slabă din sectorul bancar este o reflectare a unui set complex de
probleme, inclusiv a deficiențelor mecanismelor de gestionare a riscurilor din
băncile comerciale, a deficiențelor procesului judiciar și cadrului legal și a lipsei
independenței operaționale a instituțiilor de reglementare bancară.
 Lipsa transparenței proprietarilor beneficiari finali ai băncilor împiedică
autoritatea de reglementare să asigure o precondiție cheie pentru un sistem bancar
solid si bine guvernat, și anume să se asigure, că proprietarii și managerii băncilor
îndeplinesc cerințele de competență și onorabilitate Lipsa transparenței
proprietarilor băncilor, de rând cu mecanismele slabe de control intern, creează
spațiu pentru abuzuri, permițând efectuarea unor tranzacții care periclitează
stabilitatea întregului sistem bancar.

BNM nu este unica autoritate responsabilă pentru asigurarea unui cadru de

supraveghere funcțional. O guvernare bancară bună se sprijină pe fundații
legislative, de reglementare și instituționale eficiente – dar ele sunt fragile în
Moldova. De exemplu, Ministerul Justiției intervenea în cadrul de reglementare al
BNM. Înainte de a intra în vigoare, regulamentele BNM urmau să fie înregistrate
de Ministerul Justiției, care efectua o redactare de ordin juridic, ce ducea uneori la
modificări substanțiale. Acest gen de ingerințe nu doar submina autoritatea și
autonomia BNM, dar și ducea la tărăgănarea inutilă a implementării
reglementărilor prudențiale.

Costurile guvernării proaste sunt mari. O privire în ansamblu denotă, că în

Moldova sectorul bancar ca un tot întreg nu a fost capabil să își îndeplinească rolul
său de bază – intermedierea financiară, prin canalizarea economiilor spre investiții
productive, contribuind la creșterea economică. În special, costul pentru societate
al fraudei care deja a avut loc a fost unul foarte mare și a dus la creșterea
semnificativă a ratelor de dobândă, irosirea rezervelor valutare, majorarea datoriei
publice și a cheltuielilor pentru deservirea ei, precum și pierderea încrederii
creditorilor externi.
 “Hazardul moral”, și de ce el este atât de dăunător pentru sistemul
financiar al Republicii Moldova?

Hazardul moral este un termen utilizat pentru descrierea modului în care se

schimbă comportamentul oamenilor atunci când sunt asigurați împotriva
pierderilor posibile. Atunci când oamenii știu din timp, că prejudiciul cauzat
proprietății lor va fi compensat integral, ei tind să-și asume riscuri suplimentare,
uneori excesive. Referindu-ne la sectorul financiar, dacă guvernul întotdeauna
salvează băncile de faliment, atunci atât deponenții, cât și bancherii beneficiază, de
fapt, din partea guvernului de un fel de asigurare totala a pierderilor. Aceasta îi
provoacă să-și asume mai multe riscuri, sporind probabilitatea unei crize
financiare. În timp ce deponenții au o capacitate limitată de a analiza ce bănci să
aleagă, bancherii trebuie să fie capabili să ia decizii corecte referitor la investirea
banilor altora. Mai mult ca atât, bancherii trebuie să suporte consecințele
corespunzătoare, în cazul în care iau decizii investiționale proaste, cauzând
prejudicii clienților lor.

Salvarea implicită a bancherilor nechibzuiți presupune costuri macroeconomice

mari, creșterea datoriei publice și reducerea capacității guvernului de a utiliza banii
contribuabililor pentru cheltuielile de bază necesare.

Importanța transparenței acționarilor băncilor comerciale

În primul rând, să clarificăm de ce este atât de importantă transparența
acționarilor băncilor. Transparența acționariatului este o componentă critică în
edificarea unui sistem bancar sigur și robust. În comparație cu situația de la
întreprinderile industriale, transparența acționarilor băncilor este mult mai
importantă, deoarece banca face profit nu din bunurile pe care le produce, ci din
împrumutarea banilor de la alții la o rată joasă a dobânzii și oferirea banilor
respectivi cu împrumut la o rată mai înaltă a dobânzii. Prin urmare, băncile
maximizează valoarea investițiilor acționarilor prin alocarea optimă a acestora, dar
și prin filtrarea deciziilor de finanțare prin prisma mecanismelor de control al
riscului, astfel încât să nu fie puși în pericol banii deponenților.

Prin urmare, cei care doresc să devină acționari ai băncilor ar trebui să poată
demonstra organului de supraveghere bancară, că ei sunt potriviți pentru această
poziție. Atunci când nu este dezvăluită informația privind proprietarii beneficiari
finali, organul de supraveghere nu poate estima volumul împrumuturilor acordate
persoanelor afiliate și nu poate stabili acțiunile concertate ale acționarilor. În
consecință, deponenții și publicul larg nu au capacitatea de a discerne, cine sunt
proprietarii băncii și deci nu au nici capacitatea de a evalua gradul de risc al
tranzacțiilor realizate de acționarii băncilor.

În Moldova, incapacitatea de a demonstra definitiv, cine se află în spatele

drepturilor de proprietate, prezintă o problemă majoră.
Doar patru bănci din 11 analizate au depășit plafonul de risc, acestea având cea mai
înaltă transparență și calitate a acționarilor, potrivit unui studiu realizat de Expert-
Grup.

Șapte bănci se confruntă cu probleme mari legate de transparența și calitatea

beneficiarilor finali ai acționarilor săi, iar cele mai grave probleme în acest sens se
atestă la EuroCreditBank, Energbank, Moldindconbank și Moldova Agroindbank,
care acumulat un punctaj mai mic de 4

Ce impact asupra economiei și asupra sectorului privat au avut

lichidarea celor trei bănci, creșterea semnificativă a ratei de bază, și
majorarea rezervelor obligatorii?
A avut loc o injectare masivă de lichidități în sistemul bancar prin băncile
insolvabile, sprijinul acordat sub formă de lichidități pentru aceste bănci urcând de
la zero în septembrie 2014 până la circa 14 miliarde de lei în martie 2015. Pentru a
contracara impactul și a limita efectele asupra monedei naționale și asupra inflației,
BNM a înăsprit în mod agresiv politica monetară. Astfel, în mai puțin de un an,
BNM a majorat rata de politică monetară în mai multe etape, de la 3,5 la sută până
la 19,5 la sută, iar rata rezervelor obligatorii in lei de la 14 la suta până la 35 la
suta. Sectorul privat a avut de suportat acest cost foarte evident al crizei,
confruntându-se cu rate înalte de creditare și disponibilitatea limitată a creditelor.

Cu toate acestea, fără o politică monetară agresivă, costurile pentru economie și

pentru societate ar fi fost mult mai mari. Crizele bancare anterioare, cu un nivel de
monetizare înalt au generat episoade de inflație galopantă, deseori însoțită de
deprecierea bruscă a monedei naționale.

Un alt cost evident ar fi creșterea datoriei publice pe care vor trebui s-o ramburseze
contribuabilii și generațiile viitoare.

Este important de remarcat, că garanțiile guvernamentale asociate cu planul de

salvare a băncilor și, în consecință, valorile mobiliare emise pentru înlocuirea
acestor garanții, sunt parte a datoriei publice, care s-a majorat de la 37 la sută din
PIB în 2014 până la peste 50 la sută în prezent.