VIRUSOLOGIE SPECIALĂ

1. VIRUSUL POLIOMIELITEI (Virusul paraliziei infantile)

 Dimensiuni: 25-30 nm

 Virus neanvelopat

 Transmitere: pe cale respiratorie, digestivă

 Perioada de incubare (din momentul infectării până la apariția simptomelor): 7 – 14 zile

 Simptomatologie: febră, angină, cefalee, dureri abdominale, paralizia definitivă sau

tranzitorie (în cazuri grave) – 1:100 cazuri.

 Durata maximă de eliminare: 6 luni în materiile fecale

 Profilaxie: vaccinarea – vaccin Sabin (oral), vaccin Salk (parenteral)

*Clubul Rotary a finanțat programe de reducere a poliomielitei la nivel mondial.

Page 1 of 13
 2.VIRUSURI GRIPALE

 Formă, dimensiuni: sferică, 80 – 120 nm

 Prezintă la suprafață două structuri antigenice:

 Hemaglutinina (16 subtipuri – H1-H16): permite virusului să se atașeze de
celulele sângelui
 Neuraminidaza (9 subtipuri – N1-N9): permite eliberarea noilor virusuri din
celula infectată

 Virusul gripal este un ribovirus: ARN

 Tipuri principale de gripă:

 Tipul A: Cel mai patogen, implicat în pandemii
 Tipul B: Dă îmbolnăvirile locale
 Tipul C: Cel mai slab patogen

 Gripa nu este specifică omului! Păsările, porcii, focile, etc o pot realiza. Virusul
împrumută lanțuri de ADN de la genomul gazdei (mutație).

 Sursa de infecție: omul bolnav cu forme inaparente sau grave.

Page 2 of 13
  Cale de transmitere: aerogenă – contact direct prin picăturile lui Pfluge.

 Receptivitate generală.

 Imunitate postinfecțioasă și după vaccinare (scurtă de 6 luni după administrație) este

specifică de tip și variantă antigenică.

Tablou clinic
 Perioada de incubație: scurtă, 1-3 zile.
 Debut: brutal – frisoane, febră 39-40 ºC, mialgii (durere musculară), cefalee, lipotimii
(leșin), colaps (insuficiență circulatorie periferică) sau exitus (moartea) în primele 24-48
ore.
Se pot asocia: vărsături, diaree, epistaxis (săngerări nazale), tahipnee (accelerarea
ritmului respirator)

Obiective de îngrijire:
 Obligtoriu repausul la pat! *Gripa pe picioare poate fi letală
 Camere bine aerisite, fără supraîncălzire și aglomerări (risc de suprainfecție microbiană)
 Evitarea contactului cu alte persoane
 Persoanele active se izolează la domiciliu din motive epidemiologice
 Aport caloric și hidric suficient, ținând cont de febră și transpirație
 Dezinfecția și igiena mucoaselor: ochi, nas, gât
 Sprijin pentru defecare, urinare
 INTERZISĂ Aspirina la copii sub 17 ani
 Supraveghere permanentă pentru a surprinde complicații: convulsii, deshidratare, senzație
de sufocare, tahipnee, tahicardie sau complicații microbiene supraadăugate

Profilaxia gripei
 Măsuri generale: izolare, dezinfecție umedă, evitarea aglomerațiilor
 Măsuri speciale: vaccinarea antigripală (mai ales la persoanele cu BPOC – boală
pulmonară obstructivă cronică, la cardiaci, astamtici, cei peste 65 de ani, personalul din
unități de ocrotire, cei cu boli cronice – diabet, ciroză, cei cu HIV, cei ce fac tratament cu
aspirină, cortizon, citostatice, gravidele in trimestrul II și III de sarcină). Vaccinarea se
face de obicei în lunile octombrie și noiembrie.

Primele relatări ale unei boli cu simptomatologia gripei, aparțin lui Hipocrate în anul 412 î.Hr.

Alte epidemii care par a fi de gripă, sunt înregistrate la Londra (1527), Spania (1580), Franța,
Anglia și Spania (1728), în toată Europa (1780), urmate de una severă în 1889-1890.
Page 3 of 13
Gripa spaniolă AH1N1

- A afectat cam jumătate din populația globului

- Estimările oferă cifre ale morților între 20 și 50 de milioane
- Se presupune că virusul a fost adus în Europa în anul 1917 de soldații trimiși să lupte de
partea Antantei.

Pandemia H2N2

- Izbucnește în 1957 în centrul Chinei

- Caracteristici diferite față de virusul care a provocat gripa spaniolă
- În 10 luni a făcut ocolul lumii.

H3N2 - Izbucnește în 1968 la Hong Kong

În 1977 o nouă epidemie are loc în China, țara care rămâne un focar de răspândire a unor
epidemii de gripă.

Gripa aviară – 1997, Hong Kong, care în 2003 are loc mutația la om – virusul AH5N1, răspândit
în întreaga lume.

Gripa porcină AH1N1

- 2009, Mexic
- Este o modificare a virusului care a provocat gripa spaniolă în 1918
- La începutul lunii februarie 2010, numărul deceselor la nivel mondial din cauza gripei
porcine a ajuns la peste 14500 și peste 100 în România.

Organizația Mondială a Sănătății descrie virusurile gripale ca fiind „promiscue, neglijente și

capricioase” :

-promiscue: deorece ARN-ul nu apare cu o catenă lungă, ci e împărțită în 8 fragmente, ceea

ce permite ca virusurile să facă schimb de material genetic mutații.

- neglijente: au un singur lanț genetic, spre deosebire de lanțurile de ADN care lucrează cu
copii de verificare

-capricioase: își pot încetini reproducerea în condiții de meteo nefavorabile.

Page 4 of 13
 3. VIRUSURI HEPATICE

 Forme cunoscute: A, B, C, D, E

 Transmitere:
 Fecal-orală – virusurile A și E
 Parenterală – virusurile B, C și D

 Afectează predominant ficatul

Page 5 of 13
HEPATITA A (Boala mâinilor nespălate)

 Ribovirus (ARN)

 Transmitere: fecal-orală (mâini nespălate), BTS (boală cu transmitere sexuală),

parenterală

 Inactivat prin fierbere la peste 85°C, minim 3 minute

 Perioada de incubație: 4-6 săptămâni

 Simptomatologie: febră, anorexie, greață, sindrom icteric (mai ales la copii).

 ! Nu se cronicizează

 Profilaxie: - menținerea igienei personabile,

-consumul apei potabile,
- vaccinare

VIRUSUL HEPATITEI B

 Adenovirus (ADN)

 Transmitere: parenterală (transfuzii, injecții, etc), materno-fetală, BTS (transmitere

sexuală).

 NU e inactivat prin fierbere!! Instrumentarul se autoclavează (tratare a unui material cu

aburi sub presiune în instalații industriale prevăzute cu autoclave).

 Perioada de incubație: 1-6 luni

 Simptomatologie: stări de slăbiciune, anorexie, amețeală, vomă, dureri musculare,febră,

urină închisă la culoare, scaune decolorate, progresează spre apariția icterului.

Page 6 of 13
  Dgs: antigenul HBs se pozitivează incă din perioada de incubație; anticorpii anti-HBs
apar la 4/6 luni de la infecție și arată evoluția spre vindecare.

 În caz de cronicizare: biopsie hepatică.

 Evoluție: În 95% din cazuri, hepatita virală B acută este o infecție limitată. Bolnavii se
vindecă în câteva luni, dezvoltând imunitate care va dura toată viața. Analizele sangvine
prezintă dovezile imunității și nici un semn de infecție activă.

 Tratament: În cazul ăn care se prezintă la medic imediat după expunerea la infecție,

persoanei in cauză i se va face vaccinul antihepatic B, într-o doză care să stimuleze
sistemul imun să lupte împotriva infecției.
În cazul pacienților cu hepatită acută B, se recomandă repausul la pat pentru a grăbi
vindecarea.
În caz de cronicizare: interferon timp de 1 an.

 Profilaxie: vaccinare la 0, 2 și 6 luni; ținută de protecție; mânuși la contact cu bolnavul.

VIRUSUL HEPATIC C (nonAnonB)

 Ribovirus (ARN) cu 6 genotipuri și 50 de subtipuri.

 Grupurile cu cel mai mare risc de dobândire a hepatitei C sunt:

 Persoanele care au făcut transfuzii înainte de 1992, când au fost introduce
testele de screening
 Persoanele expuse frecvent la produse de sânge
 Personalul medical care se poate înțepa cu ace infectate
 Consumatorii de droguri intravenoase – incluzându-i și pe cei care au
consumat cu mulți ani în urmă
 Sugarii născuți din mame infectate cu Virusul Hepatic C

 Transmitere: prin contactul cu sânge sau produse de sânge infectat, BTS (transmitere
sexuală), materno-fetal.

Page 7 of 13
  Simptomatologie: oboseală, sensibilitate sau disconfort la nivelul hipocondrului drept,
greață, inapetență, dureri musculare, dureri articulare, hepatomegalie.

 Evoluție: tendința la cronicizare, evoluează în ciroză hepatică (20%) sau cancer

hepatic.
Persoanele care fac cel mai frecvent cancer hepatic datorită Virusului Hepatic C (HCV)
sunt: bărbații, persoanele peste vârsta de 40 de ani, consumatorii de băuturi alcoolice,
pacienții cu ciroză hepatică, pacienții infectați cu HCV de peste 20-40 de ani.

 Tratament: interferon, ribavirină 6-12 luni

 Profilaxie: respectarea măsurilor de asepsie (ansamblu de masuri prin care este

împiedicat contactul germenilor cu plaga operatorie), antisepsie (totalitatea mijloacelor
prin care se urmareste distrugerea germenilor patogeni prezenti într-o plaga), precauție în
manevrarea sângelui, produselor de sânge, lichidelor organismului uman, informarea
privitoare la activitățile cu risc crescut de infectare.

 NU EXISTĂ VACCIN ANTIHEPATITA C!!!

 Profilaxia C : Profilaxia B + ochelari antiprotecție (se transmite și prin conjunctive).

 Tripla terapie

VIRUSUL HEPATITEI D (Delta)

 Virus ARN.

 Patogen doar în prezența virusului hepatitei B.

 Virusul D poate infecta ficatul unei persoane concomitent cu infectarea virusului hepatic
B, mai exact, persoana va fi infectată de la început direct cu virus B + delta (Coinfecție).
Dacă ficatul este infectat cu virusul D după ce a fost infectat cu virusul B -
Suprainfecție – apare într-o formă agresivă, cu risc de cronicizare.

Page 8 of 13
  Transmitere: contact cu sângele infectat, BTS.

 Tratament: interferon, hepatoprotectoare.

VIRUSUL HEPATITEI E

 Ribovirus

 Transmitere: fecal-orală

 Perioada de incubație: variază între 15-60 de zile

 Simptomatologie: oboseală, durere abdominală, greață, inapetență, vărsături, icter și urină

închisă la culoare

 Tratament: hidratare, repaus la pat

 Profilaxie: igienă, spălare pe mâini

 Nu se cronicizează, la fel ca virusul hepatic A

 Se găsește într-o manieră ubicuitară (peste tot în natură) în crescătoriile de suine de pe

întreg globul

Virusul HIV (Human Immunodefency Virus – Virusul Imunodeficienței Umane)

 Termen ce denumește două viruxsuri înrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1 și

HIV-2

Page 9 of 13
 Cauzează la om sindromul imunodeficienței dobândite – SIDA (după o perioadă lungă de
incubare, chiar și de zeci de ani).

 Retrovirus: Nu poate fi îndepărtat complet din organism întrucât acest tip de virus, are
capacitatea de a-și ănscrie codul genetic al celulei gazdă.
 Transmitere: prin sânge, spermă, secreții genitale, lichid cefalo-rahidian (LCR) și lapte
matern.

 Porți de intrare: rănile proaspete, sângerânde din mucoase (oculară, bucală, vaginală,
anală) sau rănile nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare parte a pielii corpului.

 Căi de transmitere: cele mai frecvente sunt cele vaginale sau anale datorate nefolosirii
prezervativelor.

 Riscul de infectare este direct dependent de următorii factori:

 Concentrația de virusuri din produsul contaminat
 Contagiozitatea (virulența) virusului
 Transferul de celule infectate
 Starea generală a sistemului imun a celui expus

 Evoluția bolii:
 Stadiul inițial: simptomatologie pseudo-gripală
 Stadiul asimptomatic: până la 10 ani, la sfârșitul acestei faze apare scăderea
numărului de limfocite și debutul simptomatologiei
 Perioada de stare: scăderea în greutate, fatigabilitate, anorexie, disfagie
(dificultăți în înghițire), diaree cronică, ulcerații ale mucoasei bucale, mialgii
(dureri musculare)
 Stadiul final – SIDA: infecții oportuniste cu risc vital, neoplasme (tumori),
encefalopatia HIV

 Diagnostic:
 Rapid: depistare prin Metoda ELISA (Enzyme-linked Immunosorbet Assay) –
se realizează cu serul de sânge
 De certitudine: confirmarea prin testul Western-Blot cu o precizie de
99,9996%

 Prevenire: folosirea prezervativelor, seringilor și acelor de seringă sterile, a sângelui

transfuzatsau prelucrat de donatori de sânge anterior testați.

Page 10 of 13
  Riscuri: schimbul permanent al partenerilor sexuali, consumul de droguri, aplicare de
manevre terapeutice fără folosirea mânușilor de cauciuc. În cazul unei expuneri
acidentale se recomandă trecerea imediată la profilaxia postexpunere.

 NU există încă vaccin anti HIV

 Nu există tratament care să ducă la vindecare, ci crește doar sperața de viață

VIRUSUL HERPETIC

 Virusul herpes simplex (ADN), în două tipuri: HSV1 și HSV2.

 Transmitere: prin contactul apropiat cu persoanele infectate. Virusul pătrunde în mucosae

(ocular, orale, genitale) și se replică local.

 Evoluția clinică a infecției este variabilă iar simptomele pot fi minime și trec neobservate.

 Principalele semne și simptome sunt reprezentate de erupții bucale și cutanate, leziuni ale
tractului genital.

 NU există tratament care să ducă la vindecarea definitivă! Infecția herpetică este

incurabilă!

 Virusul herpetic (HSV1/2) este responsabil de o varietate largă de afecțini, de la infecții

cutaneo-mucoase până la infecții ale sistemului nervos central și infecții ocazionale ale
organelor viscerale, unele dintre acestea cu potențial letal.

 HSV1 este asociat în principal cu infecții oculare și orale.

 HSV2 determină leziuni genitale.

Page 11 of 13
VARICELA (Boală a copilăriei)

 După vindecarea varicelei, virusul varicelo-zosterian rămâne în stare dormantă la nivelul

rădăcinilor nervoase la toți pacienții.

 Când sistemul imunitar este stabilit, virusul se reactivează și apare sub forma zonei
zoster.

VARIOLA (VĂRSATUL DE VÂNT)

 Boală contagioasă, de natură virotică.

 Numai în 1967 s-au îmbolnăvit de variolă circa 15 milioane de oameni, dintre care 2
milioane au căzut victime acestei boli.

 OMS a avut un merit foarte mare, variola este singura afecține contagioasă ai cărei
germeni au fost total eliminați din mediul natural.

RUJEOLĂ (Pojar, Rujeola de 9 zile, Measles sau Rubeolă)

 Infecție virală acută, extrem de contagioasă.

 Simptomatologie: febră, tuse, rinoree (secreție nazală), conjunctivită, enantem (semnul

Koplik) pe mucoasele bucală sau labială și o erupție cutanată maculopapulară
generalizată.

Page 12 of 13
  Tratamentul este simptomatic.

RUBEOLĂ (Pojărel)

 Boală infecțioasă eruptivă acută, provocată de virusul rubeolic.

 De obicei afectează copilul și adultul tânăr.

 Infecția este de multe ori asimptomatică și poate trece neobservată.

 Virusul are un potențial teratrogen ridicat: la femeile însărcinate infectate la începutul

sarcinii, poate determina moartea fetală urmată de avort spontan sau apariția de
malformații congenitale la făt, grupate în sindromul de rubeolă congenitală.

RABIA (Turbarea)

 Boală infecțioasă virală a mamiferelor, provocată de virusul rabic.

 Virusul rabic: virus neurotrop din genul Lyssaviridae, familia Rhabdoviridae, care se
găsește în saliva animalelor infectate.

 Transmitere: mușcatură, zgârietură – câini, pisici, vulpi și lilieci.

 Vaccin antirabic.

Page 13 of 13