Sunteți pe pagina 1din 1

Caracterizarea Mesterului Manole de Lucian Blaga

Mitul dramatic romanesc “Mesterul Manole” a aparut in 1927 la Sibiu , iar in 1929 are loc premiera
piesei la Teatrul National din Bucuresti .Aceasta este o drama poetica expresionista de idei (expresia
pura a trairilor sufletesti; imagini puternice , violente , pentru a exprima nelinistea existential ;titlurile au
valoare de simbol ; personajele sunt figure representative ; limbaj metaphoric absolute s.a.) prin
influentele mitice si expresioniste pe care le are.

Personajul protagonist , eponim si simbolic al lucrarii este mesterul Manole – creatorul damnat
universal , care trebuie sa-si jertfeasca fericirea personala pentru mintuirea tuturor . Legenda mesterului
se dezvolta poetic in simbolurile stravechi ale mitului prin infatisarea femeii jertfite ca o “mireasa a
mortii” .

Acesta se defineste , inca de la inceput , prin “cultul” vietii si prin patima creatiei . Conflictul nascut in
interiorul sufletului personajului eponim blanseaza intre patima zamaslirii si “puterile” subpamintene
care I se opun vointei sale . Inca din prima scena Manole se autocaracterizeaza ca un nefericit ,
amintindu-I lui Bogumil ca , de sapte ani , zidurile I se tot surpa , iar el ramine “la inceput de drum” .
Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar , pentru ca unica trasatura fizica mentionata de Mira ,
sotia lui , este ca are “par negru”. Alte trasaturi se evidentiaza prin caracterizarea directa de catre alte
personaje . Mira il vede ca pe o “inima fara odihna , gind trea , visare fara popas” , si atunci cind afla
despre jertfa in numele creatiei nu se abtine sa-l numeasca ucigas “noua ucigasi si cu Manole zece”.
Voda il considera un mesajer al adevarului , zidarii il numesc “Mesterul Nenoroc” , iar al saselea mester
marturiseste ca “Eu te-am urit si te-am iubit cel mai tare” . Prin autocaracterizare Manole recunoaste ca
este stapinit doar de patima creatiei “…pentru biserica zilnic mor” , “e foc ce mistuie… si e pedeapsa si e
blestem” . Faptele lui demonstreaza ca reprezinta tipologia creatorului pasionat de arta , de frumos .
Tragidismul sau demonstreaza atingerea absolutului , dar constientizeaza ca este fortat sa aleaga intre
Mira si biserica , iar pierderea uneia dintre ele va devein o anihilare . Gingurile sale releva zbuciumul
conflictului interior , schitate prin monologul interior si al introspectiei . Manole-creatorul ii spune sa
construiasca iar Manole-paminteanul sa nu jerfeasca . Gindurile sale exprima indoiala , refuzul jerfei
conform bogumilismului , iar la final el exprima hotarire decisive “biserica se va inalta!” , acesta devinind
leitmotiv . Pentru dinsul creatia inseamna patima si mistuire : “Launtric , un demon striga:
cladeste!Pamintul se impotriveste si striga : jerfeste!...”

Prin replicile sale , Manole apare ca un om macinat de intrebari , care nu intelege de ce , intr-o tara
plina de biserici , numai “minunea” sa nu poate fi cladita . In fata lui Gaman , mesterul isi arata vinovatia
si pacatul : nefiind decit un om (“paminteasca alcatuire”) , nu l-a putut imita , nici in sapte ani , pe
“Zidarul cel mare”(Dumnezeu) care facuse lumea in sapte zile . Din cuvintele adresate celorlalti zidari se
contureaza o tenacitate , o anumita tarie vizibila in incercarile repetate a de a ridica lacasul . Pierzindu-si
component sacra prin acceptarea jerfei (“Ochii de sfinti aveati , si-acum de ucigasi” , spunea Mira) ,
Manole infaptuieste inconstient sacrificial . In timpul muncii sale este stapinit de demoni , biciuind zidarii
si revoltindu-se contra lui Dumnezeu (“Cind El a cladit , ce a jertfit?”). Din cuvintele autorului , Manole
apare ca un “chinuit si framintat” . La mod simbolic personajul este creatorul de pretutindeni si din
totdeauna , cel care imita actul primei Creatii divine .

Personaj coborit din mit , Mesterul Manole prezinta , in drama , trairile launtrice ale omului
modern: nelinistea , zbuciumul , instrainarea , pacatul si singuratatea existentiala .