Te-ai gandit vreodata sa formulezi o definitie stricto-sensu a termenului “simfonie”?

Nu ti-ar fi foarte usor! Sa admitem, totusi, ca, incepand cu sec. 18, termenul indica, macar empiric, climaxul artistic al
unui compozitor.
Symphonia = comuniune a sunetelor
Etimologic, termenul “simfonie” deriva din grecescul “symphonia”, care insemna “comuniunea sunetelor”.
El e gasit pentru prima oara in tratatele stiintifice ale lui Aristotel, care definea simfonia drept o insiruire de numere
de frecventa inalta si joasa.
Pentru adeptii lui Pitagora si ai epigonilor acestuia, simfonia era o doctrina a muzicii sferelor. Folosit intr-un context
non-muzical, simfonia definea armonia, intelegerea.
Teoria medievala a muzicii mentine termenul in dreptul sinonimelor lui antice si-l opune “diafoniei”, care insemna
“disonanta”.
In perioada medievala si a Renasterii existau mai multe instrumente care se numeau simfonie. Acestea se numeau:
organistrum, dulcimer, spinet si virginala.
La inceput, simfonia era o lucrare funciarmente sacra
Primele lucrari definite astfel erau lucrari sacre; ulterior, au inceput sa indice o varietate de compozitii, in special
piese instrumentale, care erau parte dintr-o lucrare instrumental mai larga.
In traditia italiana, Opera Sinfonia era o lucrare structurata din trei parti: repede, incet, repede si dansant.
Haydn si tanarul Mozart erau foarte prolifici in arta simfoniei: primul scrisese 107 iar celalalt – 47 si au adoptat
aceasta structura din patru miscari: allegro, adagio, scherzo, rondo.
Beethoven revolutioneaza structura simfoniei
In tinerete, Beethoven a urmat structura prestabilita de Haydn si Mozart, dar, ulterior, s-a recalibrat, pentru a da
propria sa structura simfoniei.
De exemplu, A Treia, Eroica. Scrisa pentru Napoleon Bonaparte, lucrare sa-i spunem politica.
Cu “Eroica”, Beethoven rupe traditia dulcegariilor sonore impuse de Haydn si Mozart si-si exprima mult mai vocal,
mai indraznet, sentimentele, fara sa renunte la structura.
Ce e evident in aceasta lucrare e dimensiunea imperiala, componenta demnitatii umane, respiratiile de masivitate si
enorm burghez.
Contributia lui Beethoven la structurarea lucrarii simfonice a fost atat de importanta, incat Wagner a gasit de cuviinta
s-o mentina, s-o cultive.
Practic, simfonia devenise un gen care nu mai suporta inovatii.
Si asa s-a nascut Poemul Simfonic
Liszt a inventat Poemul Simfonic ca o alternativa mai accesibila. Poemul Simfonic era o mixtura de drama si poezie.
Inaintea lui, Mendhelssohn si Schumann incercasera uverturile, care ofereau posibilitati mai variate de expresivitate.
In timp, Poemul Simfonic a devenit expresia, prin excelenta, a sentimentelor patriotice.
Arnold Schoenberg, un inventator de geniu, a revolutionat structura simfoniei.
Cele patru miscari nu mai erau acum considerate conditie sine qua non. Simfonia lui nr 1 are doar o singura miscare.
Cea de-a Saptea Simfonie a lui Sibellius are o singura miscare, mai ampla, iar Simfonia Saint Vartan al lui Hovhaness
are 24 de miscari.
Ca gen muzical, simfonia e departe de disparitie si, desi, acum, are reguli mai laxe, in privinta structurii ei, termenul e
folosit tot pentru definirea unui scop inalt, a unor sentimente inaltatoare.
Simfonia Gotica a lui Havergal Brian, compusa intre 1919 si 1927, e una dintre cele mai lungi simfonii compuse
vreodata si se structureaza pe componenta dilematica a umanitatii, pe tema ingrijorarilor ei ontologice.
Sinfonietta, prin contrast, indica o compozitie mai fara anvergura, mai putin “serioasa”.
Cat despre instrumentatie…
Primele simfonii ale sec. 18 erau simfonii cu corzi, scrise in patru parti: vioara intai, vioara a doua, viola si bassul.
Uneori, mai intervenea si harpa.
Gradual, au fost adaugate hornuri, uneori oboiul si, alte uneori, ele impreuna.
Cu timpul, au fost adaugate instrumentele de suflat.
Pana la sfarsitul sec 18, o simfonie includea instrumentele cu corzi, instrumentele de suflat, o pereche de coarne si
timpane.
Instrumentul-vedeta, clavecinul sau pianul, au ramas o optiune.
In sec 19 au fost adaugate tromboanele (Beethoven le-a inclus intr-a 5-a, a 6-a si a 9-a). In sec 19 au fost inclusi noi
membri atat la corzi, cat si la suflatori.
Acum, intelegeti de ce Mahler a fost in stare sa scrie Simfonia Celor o Mie, nu?