ASPIRAŢIA GASTRICĂ

Definiţie:

introducerea unei sonde din cauciuc sau plastic siliconat

printr-una din nări până în sto-mac (aspiraţie nazogastrică,
cel mai frecvent utilizată, deşi este posibil de efectuat şi
aspiraţie oro-gastrică).

Obiective:

- evacuare a lichidului de stază gastrică, în ocluziile digestive

înalte sau joase, funcţionale sau me-canice, cu calmare a
distensiei abdominale;
- menţinere a decompresiei gastrice în perioada ileusului
dinamic postoperator, cu evitare a vărsă-turilor şi a apariţiei
pneumoniei de aspiraţie (sindrom Mendelson);
- protejare a anstomozelor digestive în perioada
postoperatorie la bolnavii cu intervenţii pe tubuldigestiv;
- controlul sângerărilor digestive înalte, cu îndepărtare a
sângelui din stomac şi executare de ges-turi terapeutice:
spălare cu lichide reci (cooling) sau gheaţă
(freezing), administrare locală de soluţii
hemostatice (adrenostazin);
- punere în repaus a pancreasului în pancreatita acută;
- realizare a spălăturii gastrice în intoxicaţii;
- alimentare a bolnavului în caz de stenoze supragastrice
(tumori esofagiene inoperabile etc.), pânăla construirea unei
gastrostome etc..

Materiale necesare:

1.Tub de aspiraţie nazogastrică tip Faucher (lungime ~ 100-

150 cm, grosime etalonată în French).

2.Seringă de 50 ml (Guyon).
3.Lubrefiant (glicerină, ulei de parafină etc.) pentru ungerea
tubului, în scopul mai uşoarei alune-cări sub acţiunea
forţei de împingere.

4.Mănuşi chirurgicale, recipient de colectare, tub intermediar

de conectare.

5.Stetoscop.

Tehnica:

1.Poziţia optimă a bolnavului = poziţia semi-Fowler

(decubit dorsal cu capul ridicat la
30°):p e r m i t e c o n t r o l v i z u a l o p t i m a l p a c i e n t u l u i
p e t i m p u l i n t r o d u c e r i i s o n d e i , p r e v i n e r e f l u x u l co
nţinutului gastric, evită sucţionarea mucoasei gastrice.

2.Apreciere a distanţei dintre arcada dentară şi

cardie, prin însumare a distanţei gură-tragus
cudistanţa tragus-fornix.

3.Chestionare a pacientului cu privire la permeabilitatea

foselor nazale, eventuala prezenţă a uneideviaţii de sept, a
patologiei inflamatorii, traumatice sau tumorale cu localizare
la acest nivel; deprincipiu se preferă alegerea pentru
introducere a fosei nazale cu flux ventilator mai mic.

4.Introducere a sondei lubrefiate prin narina aleasă

până în rinofaringe, prin mişcări blânde de progresie şi
răsucire care să permită depăşirea şi să evite lezarea
cornetelor nazale.

5.Se indică pacientului să indice momentul când

sonda a depăşit coanele nazale (sonda este percepută
de pacient când ajunge în rinofaringe).
6.Se continuă introducerea cu blândeţe a sondei, în timp ce
pacientul este instruit să înghită (seajută deglutiţia prin
injectare fracţionată de apă, cu seringa, în gura pacientului);
se monitorizeazăeventualul eşec de introducere a sondei în
esofag (vizualizare a sondei în gură, depistare precoce
asemnelor de sufocare).

7.O b i ş n u i t , d e p ă ş i r e a c a r d i e i s e p r o d u c e l a o d i s
tanţă de4 5
c m d e l a a r c a d a d e n t a r ă ; e s t e momentul când pe
sondă îşi face apariţie lichidul de stază gastrică.

8.Efectuare de spălare-aspirare pe sondă, verificare

cu stetoscopul a poziţiei capătului distal
alsondei nazogastrice.

9.Adaptare a sondei la vasul de colectare (eventual cu

folosirea unui tub intermediar).

Incidente şi accidente:

- lipsă de cooperare din partea pacientului;

- lezare a mucoasei nazale, cu posibilă declanşare de
sângerări (epistaxis prin lezare a petei vascu-lare
Kesselbach);
- imposibilitate de introducere a sondei în esofag, prin
dispoziţie anatomică particulară a orofarin-gelui sau tulburări
de deglutiţie ale pacientului (sonda se adună „ghem”
în gură);
- introducere accidentală a sondei în trahee, cu declanşare a
reflexului de tuse, asfixie.
Alimentarea pe sonda nazogastrică =
gavaj gastric
.