Crupul

Crupul (sau laringotraheobronșita) este o afecțiune respiratorie cauzată de o infecție

virală a căilor respiratorii superioare. Infecția provoacă inflamarea internă a gâtului. Inflamația
împiedică respirația normală; simptomele crupului sunt tusea lătrătoare, stridorul (respirația
șuierătoare) și răgușeala (disfonia). Simptomele crupului pot fi ușoare, moderate sau severe,
agravându-se adesea în timpul nopții. Afecțiunea poate fi tratată prin administrarea unei singure
doze de steroizi pe cale orală. În unele cazuri mai severe, se administrează adrenalină
(epinefrină). Spitalizarea este rareori necesară.
Diagnosticul de crup este stabilit pe baza semnelor și simptomelor, după excluderea
cauzelor mai grave ale simptomelor (de exemplu, epiglotita sau aspirarea de corp străin). De
obicei, nu sunt necesare investigații suplimentare, cum sunt analize de sânge, radiografii și
culturi. Crupul este o afecțiune obișnuită, întâlnită la aproximativ 15% dintre copii, îndeosebi la
cei cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5-6 ani. Adolescenții și adulții pot fi diagnosticați cu crup în
cazuri rare.
Semne și simptome
Simptomele crupului includ tuse lătrătoare, stridor (un sunet acut, tipic, în momentul
inspirației), răgușeală (disfonie)și dificultate respiratorie care se agravează de regulă în timpul
nopții. Tusea „lătrătoare” este deseori descrisă ca fiind aseamănătoare sunetului emis de foci sau
1
de leii de mare. Plânsul poate agrava respirația șuierătoare, care poate fi un semn de îngustare a
căilor respiratorii. Pe măsură ce crupul se agravează, semnele respirației șuierătoare se pot
amelior. Alte simptome includ febră, guturai (simptome tipice ale răcelii obișnuite) și retracția
pielii intercostale. Salivația sau aspectul bolnav indică, în mod tipic, alte afecțiuni medicale.
Cauze
De regulă, crupul se consideră a fi datorat unei infecții virale. Unele persoane folosesc
termenul pentru a indica laringotraheita severă, crupul spasmodic, difteria laringiană, traheita
bacteriană, laringotraheobronșita și laringotraheobronhopneumonia. Primele două afecțiuni sunt
virale și prezintă simptome mai ușoare; ultimele patru sunt bacteriene și sunt, de obicei, mai
severe.

Fiziopatologie
Infecția virală provoacă inflamarea laringelui, a traheei și a căilor respiratorii majore ca
urmare a pătrunderii leucocitelor. Inflamația poate determina dificultăți respiratorii.
Diagnostic
Diagnosticul de crup se stabilește pe baza semnelor și simptomelor. Primul pas constituie
excluderea altor afecțiuni care pot determina obturarea tractului respirator superior,
îndeosebi epiglotita, prezența unui corp străin în tractul respirator, stenoza
subglotică, angioedemul, abcesul retrofaringian și traheita bacteriană.
Radiografia gâtului nu este un procedeu de rutină, însă dacă se realizează, poate indica îngustarea
traheii, denumită semnul clopotului, datorită formei de clopot a acesteia. Aspectul de clopot nu
este evident în jumătate din cazuri.
Analizele de sânge și efectuarea de culturi virale(analize în vederea detectării virusurilor) pot
provoca, în mod inutil, iritarea căilor respiratorii. Totuși, culturile virale obținute prin
aspirație rinofaringiană (un procedeu de utilizare a unui tub pentru prelevarea de mucus nazal),
pot fi utilizate pentru a confirma cauza exactă. De regulă, aceste culturi sunt limitate la domeniul
cercetării. În cazul în care starea unui pacient nu se ameliorează în urma tratamentului standard,
pot fi efectuate teste ulterioare în vederea depistării prezenței bacteriilor.
Gravitate

2
 Sistemul cel mai răspândit de clasificare a gravității crupului este punctajul Westley.
Acest test este utilizat în scop științific și nu în practica clinică. Testul reprezintă suma punctelor
atribuite în funcție de cinci factori: gradul de conștiență, cianoza, stridorul, inspirația și retracția.
Prevenire
Imunizarea (vaccinarea) împotriva gripei și difteriei poate preveni crupul.
Tratament
Copiii cu crup trebuie calmați pe cât posibil. În mod obișnuit, se administrează steroizi,
iar în cazuri grave, epinefrină. Copiilor cu saturație de oxigen (cantitatea de oxigen din sânge)
sub 92% trebuie să li se administreze oxigen, iar pacienții cu crup sever pot fi spitalizați pentru a
fi ținuți sub observație. Dacă este necesar oxigen, se recomandă menținerea unei surse de oxigen
în apropierea feței copilului, aceasta creând mai puțin stres decât utilizarea unei măști de oxigen.
În urma tratamentului, mai puțin de 0,2% dintre pacienți necesită intubație endotraheală(plasarea
unui tub în interiorul tractului respirator).
Corticosteroizii, cum ar fi dexametazona și budesonida, pot fi utilizați în tratamentul
crupului.[7] Se obțin efecte benefice semnificative în decurs de șase ore de la administrare. Deși
aceste medicamente sunt eficiente în cazul administrării pe cale orală (pe gură), parenterală (prin
injectare), sau prin inhalare, se preferă administrarea pe cale orală. De obicei, o singură doză este
suficientă și se consideră a fi destul de sigură. Dexametazona poate fi administrată în siguranță în
doze de 0,15, 0,3 și 0,6 mg/kg.
Crupul moderat până la sever poate fi ameliorat prin administrarea
de epinefrină prin nebulizată (soluție inhalată care dilată căile respiratorii). Deși epinefrina
reduce, de obicei, gravitatea crupului în decurs de 10–30 minute, efectele benefice durează doar
aproximativ 2 ore. În cazul în care starea ameliorată a copilului rămâne constantă după 2–4 ore
în urma tratamentului și nu apar alte complicații, acesta poate fi externat.
Sunt studiate și alte tratamente pentru crup, dar nu există suficiente dovezi care să susțină
administrarea acestora. Inhalațiile de aburi fierbinți sau de aer umidificat reprezintă
tratamente ambulatorii tradiționale, dar studiile clinice nu au putut demonstra eficacitatea
acestora și astfel sunt rareori utilizate în prezent. De asemenea, nu se recomandă utilizarea
de antitusive, care conțin de obicei dextrometorfan și/sau guiafenezină. Deși în trecut s-a
recomandat inhalarea de heliox (un amestec de heliu și oxigen) pentru îmbunătățirea respirației,
nu există dovezi suficiente pentru a susține acest tratament. Deoarece crupul este, de obicei, o

3
afecțiune virală, nu se administrează antibiotice decât în cazul în care se suspectează prezența
bacteriilor. În cazul infecțiilor bacteriene, se recomandă antibioticele vancomicină și cefotaximă.
În cazuri grave asociate cu gripă A sau B, pot fi administrate antivirale cum ar fi inhibitorii de
neuraminidază.
Prognostic
Crupul viral este, de obicei, o boală de scurtă durată; rareori survine decesul în
urma insuficienței respiratorii și/sau a unui stop cardiac. De regulă, simptomele se ameliorează în
decurs de două zile, dar pot dura până la șapte zile. Alte complicații rare includ traheita
bacteriană, pneumonia și edemul pulmonar.
Epidemiologie
Aproximativ 15% dintre copii, de regulă cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5–6 ani, sunt
diagnosticați cu crup. Aproximativ 5% dintre copiii din această grupă de vârstă sunt spitalizați cu
diagnosticul de crup. În cazuri rare, crupul poate afecta copiii cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 15
ani. Frecvența crupului în rândul băieților este de 50% de ori mai mare decât în rândul fetelor;
crupul este mai frecvent toamna.
Istoric
Termenul crup provine din engleza modernă timpurie de la verbul croup, a cărui
semnificație este „a plânge răgușit”; denumirea a fost utilizată pentru prima oară în Scoția și a
devenit populară în secolul al XVIII-lea. Crupul difteric a fost cunoscut încă din timpul
lui Homer în Grecia Antică. În anul 1826, Bretonneau a stabilit distincția între crupul viral și
crupul cauzat de difterie.[12] Francezii numeau crupul viral „faux-croup”, utilizând termenul
„croup” pentru a desemna o boală provocată de bacteria cauzatoare de difterie. Crupul cauzat de
difterie a devenit aproape necunoscut datorită imunizării eficiente.