Nursingul vȃrstnicului şi boli terminale

CURSUL NR. 7

NEVOIA DE A TRĂI CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI

SPIRITUALE

Ȋn acest capitol vom trata o temă pe care am considerat-o primordială ȋn abordarea nevoii
de a trăi conform propriilor convingeri spirituale, a propriului sistem de valori, o temă destul de
controversată, insuficient discutată, adesea ignorată: moartea. Cȃnd vorbim despre credinţe şi
valori nu putem pierde din vedere tema morţii, a reacţiilor şi adaptării ȋn faţa acestui fenomen
universal, normal, unic, ultimul capitol ȋn viaţa biologică. De aceea, structura capitolului va fi
puţin diferită de a celorlalte capitole, insistȃnd asupra aspectelor filosofice şi psihologice legate
de moarte.
Cei care cred ȋn viaţa veşnică (ceea ce reprezintă concepţia creştină) au o viziune pozitivă
asupra morţii, dar determinismul individual şi colectiv par să joace un rol mai important ȋn
acceptarea sau neacceptarea morţii.
Naşterea, ȋmbătrȃnirea şi moartea sunt fenomene universal dar, ȋn acelaşi timp,
individuale. Ȋn ceea ce priveşte moartea, circumstanţele ȋn care este privită sunt ȋn schimbare.
Deşi există tendinţa de a asocial moartea cu bătrȃneţea (două treimi din totalul deceselor se
produc după 65 de ani), decesele se produc ȋn present, ȋn cea mai mare parte, din cauza unor boli
cornice, nu din cauza bătrȃneţii. Bătrȃneţea şi moartea sunt identificate, ȋn viziunea multor
personae, cu stări patologice deşi, aşa cum afirma şi Gauthier “există două stări care nu pot fi
vindicate ȋn nici un fel – bătrȃneţea şi moartea – pentru că nu sunt stări patologice”.
Moartea este un fenomen fizic, psihologic, social şi religios, care ȋl afectează pe
individ ȋn totalitatea sa: corp, spirit, emoţii, experienţa de viaţă. Fie că este vorba de moartea
noastră sau a altora, ea este o realitate dificil de acceptat pentru că reaminteşte constant
caracterul limitat al vieţii. Pentru a ȋnţelege acest fenomen, trebuie să putem accepta moartea ca
pe o etapă unde orice fiinţă ajunge.
Dimensiuni biologice

Moartea biologică marchează ȋncetarea funcţionării tuturor proceselor vitale şi cel

mai adesea este determinate de oprirea bătăilor inimii. Există un “program al morţii”, dat
fiind că viaţa ȋnsăşi este o succesiune de morţi parţiale, legate de procesul de ȋmbătrȃnire. La ora

1
Nursingul vȃrstnicului şi boli terminale

actuală nu există o definiţie a morţii unanim acceptată. Datorită tehnologiei tot mai sophisticate
care permite prelungirea vieţii vegetative, criteriile de definire a morţii au căpătat o nouă
dimensiune: se vorbeşte tot mai mult de moartea cerebrală.

Dimensiuni psihologice

Aspectul psihologic al morţii reprezintă sentimentele pe care le trăim faţă de

propria moarte sau faţă de moartea celor foarte apropiaţi, dragi. Oamenii pot percepe
moartea dar, de cele mai multe ori, este vorba de perceperea morţii altora şi nu a propriei
morţi. Ȋn civilizaţiile modern moartea nu este conştientizată decȃt foarte rar. Pentru cei mai mulţi
moartea reprezintă un fenomen pe care şi-ar dori să-l depăşească uşor, fără suferinţă şi, dacă se
poate, cȃt mai rapid.

Dimensiuni sociale
Moartea reprezintă, de asemenea, o experienţă socială care marchează ruperea
definitive a relaţiilor noastre umane. Chiar dacă societatea vehiculează valori bine stabilite ȋn
ceea ce priveşte moartea, subiectul rămȃne tabu. Ȋn societăţile modern nu există conveniente care
să determine reacţiile pe care ar trebui să le aibă indivizii ȋn faţa morţii. Moartea continua să fie
“scoasă din casă”. Există tendinţa izolării muribunzilor ȋn spitale sau ospicii, se evită discutarea
asupra stării lor, vizitele se răresc, fiind abandonaţi ȋn faţa morţii iminente.Muribunzii sunt
adesea “morţi social” ȋnainte de a se instala moartea biologică.

Reacţii ale vȃrstnicilor ȋn faţa morţii

Vȃrstnicii dau sensuri diferite (positive sau negative) morţii. Aceasta poate
reprezenta o alinare, un termen al sfȃrşitului suferinţelor, o aventură ȋn necunoscut, o
ȋntȃlnire cu personae dragi, decedate deja, o recompense pentru viaţa trăită.
De asemenea, moartea poate reprezenta neantul, o pedeapsă, o despărţire sau o
ocazie de a-i sili pe ceilalţi să se confrunte cu o situaţie dificilă. De altfel, sinuciderea la
vȃrstnici poate ȋmbrăca forma unui control asupra propriei vieţi, un mijloc de a-I scuti pe
cei din jur ȋn confruntarea cu o situaţie apparent fără ieşire.
Vȃrstnicii care adoptă o gȃndire pozitivă referitoare la moarte sunt, de obicei, capabili să
vorbească deschis despre subiect ȋn termini pozitivi (“sunt pregătit, sunt gata”, “am trait destul”,

2
Nursingul vȃrstnicului şi boli terminale

“nu mi-e frică de moarte”). Cei care trăiesc ȋn instituţii de asistenţă sunt mai pesimişti decȃt cei
care trăiesc ȋn mijlocul familiei.
Irene Burnside citează şase temeri mai frecvente ale vȃrstnicului moribund:
 frica de necunoscut;
 frica de singurătate, de izolare;
 frica de pierdere a familiei, a apropiaţilor;
 frica de pierdere a controlului şi autonomiei;
 frica de pierdere a identităţii;
 frica de a părăsi ȋnvelişul carnal.

Vȃrsnicii care mor ȋn instituţii de asistenţă

Circa 80% din totalitatea deceselor ȋn societăţile contemporane dezvoltate se petrece

ȋn instituţii – spitale şi cămine-spital. Instituţionalizarea accentuează sentimental de alienare şi
ȋi obligă pe vȃrstnici să cedeze altora controlul vieţii şi morţii lor. Aceasta le afectează
respectul de sine şi identitatea. Devin anonimi printre alţi client (pacienţi), lipsiţi de putere,
catalogaţi adesea ca personae confuse, dependente, dificile. Cu timpul li se uită numele şi sunt
apelaţi după numărul patului sau după boala pe care o au.
Muribundul este adesea tratat ca o persoană ce nu are nici drepturi, nici opinii. Cu cȃt
sfȃrşitul se apropie, cu atȃt mai rar sunt vizitaţi de către personal, mai ales cȃnd muribundul este
vȃrstnic.
Dacă vȃrstnicii n-au de ales decȃt a muri ȋn instituȋi, atunci trebuie luate măsuri pentru a
le satisfice nevoile fizice şi psihologice şi de a veni ȋn ajutorul familiei şi a apropiaţilor lor.

Nevoile vȃrstnicilor muribunzi

Vȃrstnicii muribunzi au aceleaşi nevoi ca orice vȃrstnic.Este greu de delimitat nevoile
fizice de cele psihologice şi de a planifica intervenţii specific. Printre nevoile cel mai dificil de
ȋndeplinit sunt: păstrarea energiei, menţinerea respectului de sine, eliminarea suferinţei şi
evitarea izolării. Ebersole şi Hess au elaborate, pornind de la piramida lui Maslow, ierarhia
nevoilor muribundului.

3
Nursingul vȃrstnicului şi boli terminale

Indicatori ai apropierii morţii

Ȋn ce moment intră vȃrstnicul ȋn procesul morţii? Ȋn general, deteriorarea fizică este

primul indiciu, dar sunt o serie de semen psihologice mai subtile, care sunt adesea greşit
interpretate. Vȃrstnicii care simt că vor muri nu manifestă adesea nici un symptom fizic, dar
comportamentul lor suferă modificări. Cel care spune “rămȃneţi cu bine”, ȋn loc de “bună
ziua”, “la revedere”, sau “noapte bună”, cel care face subit cadouri obiecte personale, cel
care doreşte să vadă pe cineva drag pe care nu l-a văzut de mult, sunt tot atȃtea semne
precursoare ale morţii, care trebuie luate ȋn consideraţie.
Anxietatea, depresia sau agitaţia sunt adesea prezente la cei care au sentimental că
sfȃrşitul se apropie şi se simt incapabili să-şi exprime emoţiile.

Conştientizarea morţii
Majoritatea vȃrstnicilor ştiu că vor muri, chiar dacă nu acceptă ȋntotdeauna. Totuşi,
medicii, personalul, familia persist ȋn a ascunde adevărul, ȋn idea că vȃrstnicul este incapabil să
accepte verdictul. Glaser şi Strauss descriu patru stadia posibile ȋn conştientizarea morţii:
1. Ignoranţa. Vȃrstnicul nu este informat de gravitatea stării sale, nu a descoperit că boala
se agravează, sau recurge la mecanisme de negare.
2. Neȋncrederea. Vȃrstnicul realizează că va muri, dar nu vorbeşte pentru că ȋnţelege că cei
din jur consideră că el nu cunoaşte realitatea.
3. Minciuna sau disimularea reciprocă. Vȃrstnicul ştie că va muri, cei din jur realizează că
el ştie, dar toţi continua să se prefacă.
4. Deschiderea, conştientizarea cinstită şi reciprocă. Vȃrstnicul şi cei din jur sunt
conştienţi de situaţie, pot discuta deschis. Nu există bariere, iar vȃrstnicul poate muri ȋn
demnitate.

4
Nursingul vȃrstnicului şi boli terminale

ȊMPLINIRE
- Acceptarea şi trecerea acestei etape
inevitabile
- Ȋnţelegerea semnificaţiei morţii

RESPECT
- Păstrarea demnităţii, ȋn ciuda slăbiciunii
- Păstrarea autonomiei
- A se simţi normal şi uman pȃnă la sfȃrşit
- Păstrarea identităţii

AFECŢIUNE
- A iubi şi a fi iubit
- A vorbi
- A fi ascultat şi ȋnţeles
- A muri ȋn prezenţa cuiva apropiat

SECURITATE
- A avea ȋncredere ȋn cei care ȋi ȋngrijesc
- A-şi putea exprima temerile
- A se simţi ȋn siguranţă
- A simţi că I se spune adevărul

5
Nursingul vȃrstnicului şi boli terminale

FIZIOLOGIE, DE BAZA
- A fi ferit de suferinţă şi durere
- A-şi păstra energia

Etapele de adaptare la moarte

Acestea sunt adesea aceleaşi ca pentru boală sau pierdei şi, ȋn general, sunt progressive şi
successive. Mulţi autori au descries diferite etape şi mecanisme de adaptare la boală sau moarte.
Vȃrstnicii nu traversează, ȋnsă, etapele ȋn aceeaşi manieră, iar progresia nu este ȋntotdeauna
secvenţială, ea poate fi adesea caleidoscopică. Muribundul vȃrstnic poate reveni la unele stadia
sau poate trăi mai multe etape simultan. Stadiile pe care le traversează un moribund sunt destul
de dificil de delimitat concret.
Ȋn tabelul de mai jos sunt ȋnfăţişate tipuri de adaptare la boala cronică, pierderi şi moarte,
sugerate de diverşi autori.Dintre toate vom insista asupra adaptării la moarte a vȃrstnicilor, aşa
cum a fost descrisă de către Elisabeth Kűbler Ross şi Georges Kohlreiser ȋn 1985.
1. Negarea. După starea de şoc, prima reactive este de negare; vȃrstnicul nu vrea să
accepte şi respinge cu violenţă această situaţie. Durata fazei este variabilă (de la
cȃteva minute la cȃteva săptămȃni sau chiar luni). Paradoxal, societatea ȋncurajează
acest comportament, ascunzȃnd diagnosticul sau eventualitatea morţii.
CRATE BOWLY ENGEL KUBLER KUBLER ROSS
1965 1960 1964 ROSS G. KOHLREISER
Boala cronică Pierderi grave Pierderi şi 1969 1985
moarte Moarte Moarte la vȃrstnic
Negare Depresie Şoc (negare) Negare Negare
Conştientizare Detaşare Conştientizare Furie Protest (furie)
(furie) Reorganizare Reorganizare Negociere Tristeţe (depresie)
Reorganizare (adaptare) (adaptare) (tȃrguială) Teama
(adaptare) Depresie Negociere
Identificare (tristeţe) (tȃrguială)
(acceptare) Acceptare Acceptare
progresivă
Reajustarea reţelei
sociale
Iertare

6
Nursingul vȃrstnicului şi boli terminale

2. Tristeţea. Treptat, vȃrstnicul intră ȋntr-o perioadă de tristeţe (depresie), se retrage,

se detaşează de anturaj pȃnă la pierderea totală a contactului cu realitatea.
Singurătatea pe care o constatăm corespunde acestei detaşări distructive pentru
sănătate şi starea psihologică.
3. Teama apare legată de abandon şi este ȋntreţinută de realitate; un moribund (mai
ales vȃrstnic) este adesea abandonat de către apropiaţi sau de către societate. Teama
se manifestă prin angoasă sau prin reacţii agresive.
4. Negocierea (tȃrguiala). Vȃrstnicul acceptă destinul, dar ȋşi dă seama că momentul se
apropie inexorabil şi ȋncearcă să obţină o amȃnare, legată fie de evenimente
personale (testament, ȋncheiere de afaceri), fie de evenimente familiale (naştere,
nuntă, realizări ale unor copii, nepoţi).
5. Acceptarea progresivă. Acest stadiu nu reprezintă o resemnare, nici o exprimare a
nefericirii. El este exponentul liniştii, păcii şi calmului şi poate fi rezumat prin
sintagma “Sunt pregătit pentru a trece “dincolo” “.
6. Reajustarea reţelei sociale. Aceasta implică crearea unor noi legături. Procesul
doliului este foarte complex, de aceea vȃrstnicii trebuie să găsească la alte personae
resurse positive de energie care să umple vidul interior. Ȋn această etapă se pot
stabili legături profunde.
7. Iertarea. Vȃrstnicul se simte capabil să se despartă concret de cineva sau de ceva,
iertȃnd şi cerȃnd iertare. Această calitate ȋl face să poată părăsi viaţa cu sentimental
că şi-a ȋmplinit menirea sa pe Pămȃnt.