Statistică aplicată în inginerie

CURS 6

3. VERIFICAREA IPOTEZELOR. CRITERII DE SEMNIFICAȚIE (CONTINUARE)

3.7. CRITERIUL DE SEMNIFICAȚIE F

1 2
Ipoteza   2
2 2
se verifică pe baza criteriul de verificare a raportului 2  1
2
1

Pentru a verifica ipoteza se folosesc datele unei cercetări selective și anume, se extrage o
selecție de mărime n1 din colectivitatea generală a cărei dispersie este 12 (necunoscută) și o
selecție de mărime n2 din colectivitatea generală a cărei dispersie este 22 (necunoscută).

Fie: x11 , x12 ,.....x1n1 ,

x21 , x22 ,.....x2n2 ,

rezultatele cercetării celor două selecții.

Dispersiile 12 , 22 se estimează cu ajutorul dispersiilor de selecție:

n1

x  x1 
2
1i
s12  i1
, (3.51)
n1  1
n2

x  x2 
2
2i
s22  i1
. (3.52)
n2  1

1 2 s12
Raportul dispersiilor se estimează cu ajutorul raportului dispersiilor de selecție (se
22 s22
consideră cazul în care s12  s22 ):

Pentru ca cele două dispersii 12 , 22 să fie egale între ele, adică raportul lor să fie 1, trebuie ca
s12
raportul dispersiilor de selecție să aibă o valoare cuprinsă între două valori bine
s22
determinate, F1 și F2.
Se demonstrează că pentru un nivel de semnificație (risc) α și dacă se consideră probabilitatea
ca valorile raportului să fie mai mici decât F1 egală cu probabilitatea ca valorile raportului să
fie mai mare decât F2, atunci intervalul critic este definit de inegalitățile:

s12 s12
 F1  F și 2  F2  F  , (3.53)
s22 2
;f1 ;f2 s2 1 ;f1 ;f2
2

1
 Statistică aplicată în inginerie

unde f1  n1  1; f2  n2  1 sunt gradele de libertate ale celor două selecții.

s12
Probabilitatea ca raportul să se găsească în intervalul de încredere pentru un nivel de
s22
semnificație (risc) α dat, este:

 s12 
P  F1  F  2  F2  F    1   . (3.54)
 2
;f1 ;f2 s2 1 ;f1 ;f2
2 
În ANEXA 2, Tabelul 2 (în care se dau valorile lui F corespunzător unui risc   0,05 
0,05
P 1  0,975 ) se caută valoarea lui F situată la intersecția coloanei corespunzătoare lui
2
f1 cu rândul corespunzător lui f2. Valoarea găsită reprezintă limita superioară a intervalului de
încredere: F2  F  .
1 ;f1 ;f2
2

Apoi, în același tabel, se caută valoarea lui F situată la intersecția coloanei corespunzătoare lui
f2 cu rândul corespunzător lui f1. Împărțind pe 1 la valoarea găsită, obținem limita inferioară a
1
intervalului de încredere: F1  .
F 
1 ;f2 ;f1
2

Observație: dacă dispersia s12 și este mai mică decât dispersia s22 , atunci se studiază raportul
s22 1
2
, dar acest criteriu duce la aceleași rezultate, deoarece F  .
s1 2
;f ;f
1 2 F 
1 ;f2 ;f1
2

În felul acesta se poate stabili criteriul pe baza unui singur raport și anume pe baza raportului
dintre dispersia mai mare și dispersia mai mică; acest raport se compară cu limita superioară
de încredere:
F2  F  , (3.55)
1 ;f1 ;f2
2

unde f1 reprezintă gradele de liberate ale dispersiei de selecție mai mari, iar f2 gradele de
libertate ale dispersiei de selecție mai mici.
Raportul este definit de relația:
dispersia de selectie maimare
Fcalc  , (3.56)
dispersia de selectie maimica

Dacă valoarea raportului dispersiilor de selecție (Fcalc) este mai mică decât valoarea F2

corespunzător probabilității P  1  , se consideră că dispersiile 12 , 22 sunt egale, adică
2
raportul lor este 1.

2
 Statistică aplicată în inginerie

Dacă valoarea obținută pentru raportul dispersiilor de selecție (Fcalc) este mai mare decât

valoarea F2 corespunzătoare probabilității P  1  , înseamnă că dispersiile 12 , 22 ale
2
colectivităților din care s-au extras cele două selecții nu sunt egale, adică raportul lor este
diferit de 1.
Exemplul 1. Pentru a verifica dacă durata de ardere a două loturi de becuri
electrice este aceeași, s-a luat câte o probă de 20 de becuri din fiecare lot
care s-au încercat în privința caracteristicii studiate. Datele obținute sunt
prezentate în tabelul alăturat.

Rezolvare

1. Mediile de selecție sunt:

n1 n2

 x 1i x 2i

x1  i 1
 1097 ore, x2  i 1
 1108 ore.
n1 n2

2. Dispersiile de selecție:
n1 n2

x  x1  x  x2 
2 2
1i 2i

s1  i 1
 4432,63 , s2  i 1
 3157,26
2 2

n1  1 n1  1

3. Verificarea egalității celor două dispersii 1 ,  2 (criteriul F):

2 2

dispersia mai mare 4432,63

Fcalc    1,44 ;
dispersia mai mica 3157,26

 gradele de libertate: f1  n1  1  20  1  19 , f2  n2  1  20  1  19 ;

 în ANEXA 2, Tabelul 2, pentru f1 = 19, f2 = 19 (pentru un nivel de semnificație α = 0,05) găsim

F0,975;19;19 = 2,53, mai mare decât Fcalc = 1,44, rezultă că cele două dispersii 1 ,  2 sunt egale.
2 2

4. Verificarea ipotezei m1  m2 când 1  2

2 2

4.1. Estimația s pentru  după formula (3.40) Curs 5:

f1  s1  f2  s2 19  4432,63  19  3157,26 4432,63  3157,26

2 2

s    61,6 ore.
f1  f2 19  19 2

4.2. Verificăm dacă diferența celor două medii de selecție este întâmplătoare cu ajutorul criteriului t. Criteriul t se
va calcula după formula (3.41) Curs 5:

x1  x2 1093  1108 1093  1108

t    0,77  0,77 ;
1 1 1 1 1
s  61,6   61,6 
n1 n2 20 20 10

f  f1  f2  n1  n2  2  20  20  2  38 grade de libertate.

3
 Statistică aplicată în inginerie

În ANEXA 1, Tabelul 1 pentru f = 38 ≈ 40 și P = 0,975 găsim t0,05 = 2,021 care este mult mai mare decât t = 0,77,
rezultă că ipoteza m1 = m2 este justă.

5. Deoarece cele două selecții se extrag din aceeași colectivitate generală (σ1 = σ2 și m1 = m2 = m) atunci media m și
dispersia  ale colectivității generale se pot calcula pe baza estimațiilor:
2

n1 x1  n2 x2 x1  x2 1093  1108
m x     1100,5 ore; cu relația (3.43) Curs 5
n1  n2 2 2

n1 n2

x  x1   x  x2 
2 2
1i 2i

  s0  i 1 i 1
 3695,9 ;
2 2
cu relația (3.44) Curs 5
n1  n2  1

  s0  3695,9  60,79 ore.

7. Având aceste date putem determina, folosindu-ne de formula (3.46) Curs 5, limitele intervalului de încredere
pentru media generală necunoscută m. Alegând ca nivel de semnificație α = 0,05, găsim în ANEXA 1, Tabelul 1
pentru f  n1  n2  1  39  40 și P  0,975 , t0,05=2,021, iar pentru intervalul de încredere obținem:

s0 s0 60,79 60,79
x  t 0 ,05  m  x  t 0 ,05  1100,5  2,021  m  1100,5  2,021  1081,1  m  1119,9
n1  n2 n1  n2 40 40

Așadar cu o probabilitate de 95%, intervalul (1081,1; 1119,9) va acoperi media generală m (durata medie de
funcționare a becurilor).

Exemplul 2. Fiola farmaceutică cu capacitate de 100mI poate să aibă

capacitatea efectivă între 105ml și 115mI. Pentru două loturi de fiole
provenite de la două fabrici se cercetează dacă mediile acestor două
loturi sunt egale sau nu. În acest scop din lotul întâi se extrage o selecție
de 25 fiole, iar din cel de-al doilea o selecție de 20 fiole.

Rezolvare

1. Mediile de selecție sunt:

n1 n2

 x 1i x 2i

x1  i 1
 104,76 ml, x2  i 1
 112,2 ml.
n1 n2

2. Dispersiile de selecție:
n1 n2

x  x1  x  x2 
2 2
1i 2i

s1  i 1
 5,19 , s2  i 1
 27,54
2 2

n1  1 n2  1

3. Verificarea egalității celor două dispersii 1 ,  2 (criteriul F):

2 2

Se schimbă indicii:

n2 n1 n2 n1

x x x  x2  x  x1 
2 2
2i 1i 2i 1i

x1  i 1
 112,2 , x2  i 1
 104,76 , s1  i 1
 27,54 , s 2  i 1
 5,19
2 2

n2 n1 n2  1 n1  1

4
 Statistică aplicată în inginerie

dispersia mai mare 27,54

Fcalc    5,31 ;
dispersia mai mica 5,19

 gradele de libertate: f1  20  1  19 , f2  25  1  24 ;

 în ANEXA 2, Tabelul 2, pentru f1 = 19, f2 = 24 (pentru α = 0,05) găsim F0,975;19;24 = 2,35, mai mic decât
Fcalc = 5,31. Rezultă, cu o probabilitate de 0,95, că cele două dispersii generale 1 ,  2 se deosebesc
2 2

semnificativ.

4. Verificarea ipotezei m1  m2 când 1  2

2 2

4.1. Revenim la notațiile inițiale. Verificăm dacă diferența celor două medii de selecție este întâmplătoare cu
ajutorul criteriului t. Criteriul t se va calcula după formula (3.48) Curs 5:

x1  x2 104,76  112,20
t   5,11  5,11 .
2 2
s1 s2 5,19 27,54
 
n1 n2 25 20

4.2. Numărul gradelor de libertate pentru acest t se calculează după formula (3.49) Curs 5:

1 1
f   24,7  25 ,
c
2
1  c  2
0,13103
2
1  0,13103  2

 
f1 f2 24 19

unde conform formulei (3.50) Curs 5:

2
s1 5,19
n1 25
c 2 2
  0,13103 .
s1 s2 5,19 27,54
 
n1 n2 25 20

0,01
În ANEXA1, Tabelul 1, pentru f = 25 și α = 0,01, adică P  1   1  0,005  0,995 , îi corespunde t0,01 = 3,725
2
care este mai mic decât t calculat, prin urmare diferența mediilor celor două loturi de fiole farmaceutice este
semnificativă, rezultă că ipoteza m1 = m2 se respinge.

3.8. UTILIZAREA CRITERIULUI t LA COMPARAREA A DOUĂ METODE DE CERCETARE

3.8.1. Schema comparării mediilor

Adesea în cercetările industriale și de laborator o caracteristică X se poate studia prin două
metode de cercetare și se pune în mod firesc întrebarea dacă cele două metode dau rezultate
identice și care din ele este mai eficace.
De exemplu, conținutul de siliciu al oțelului, care reprezintă caracteristica cercetată, se poate
determina pe două căi: chimic sau colorimetric. De regulă, cele două metode dau rezultate
diferite chiar dacă se aplică aceleași probe. Acesta nu poate fi însă un indiciu că în general
rezultatele celor două metode diferă semnificativ, deoarece chiar dacă aceleiași probe i se

5
 Statistică aplicată în inginerie

aplică aceeași metodă în mod repetat, rezultatele obținute sunt diferite. Este firesc să se
întâmple așa deoarece asupra rezultatului acționează o serie de factori întâmplători care
determină variația întâmplătoare. Pentru a decide dacă rezultatele diferă sau nu semnificativ,
adică dacă rezultatele unei metode diferă datorită unei abateri sistematice și nu întâmplător,
trebuie să folosim metode statistice.
Fie M1 și M2 două metode de cercetare utilizate pentru studierea unei caracteristici X. În
vederea cercetării acestei caracteristici sunt necesare mai multe unități (obiecte, probe
elementare etc.). Astfel se pot extrage două selecții, apoi unitățile primei selecții se cercetează
cu ajutorul metodei M1, iar unitățile celeilalte selecții se cercetează cu metoda M2.
Dacă numărul unităților fiecărei selecții ar fi foarte mare s-ar observa că valorile caracteristicii
obținute prin cele două metode s-ar grupa în jurul valorii m1 pentru prima selecție, respectiv m2
pentru a doua selecție. Aceste valori sunt mediile teoretice și reprezintă valorile caracteristicii
care s-ar obține dacă n-ar exista abaterile întâmplătoare determinate de factori întâmplători
necunoscuți, a căror influență nu se poate măsura. Prin urmare a verifica că cele două metode
duc sau nu la rezultate în esență identice (care nu diferă semnificativ), înseamnă a verifica dacă
mediile teoretice – numite adesea "valori adevărate" ale caracteristicii X – sunt egale, adică
verificarea ipotezei m1 = m2.
Fie x11 , x12 ,...,x1n valorile caracteristicii obținute în urma cercetării unităților care compun prima
selecție utilizând metoda M1 și x21 , x22 ,...,x2n valorile obținute prin cercetarea unităților care
compun selecția a doua utilizând metoda M2.
Mediile și dispersiile de selecție vor fi:
n n

x 1i x 2i
x1  i 1
, x2  i1
, (3.57)
n1 n2
n n

x  x1  x  x2 
2 2
1i 2i
s12  i1
, s22  i1
. (3.58)
n1  1 n2  1

Se verifică cu criteriul F dacă 12 = 22 .

3.8.1.1. Cazul 12 = 22

Mărimea t care se calculează cu relația:

x1  x2
t , (3.59)
1 1
s 
n1 n2

urmează legea de distribuție Student t cu f  n1  n2  2 grade de libertate.

6
 Statistică aplicată în inginerie

În cazul în care selecțiile conțin un număr egal de unități, deci n1  n2  n , t devine:

x1  x2 x x
t  1 2 n. (3.60)
1 1 s 2
s 
n n

Dispersia de selecție totală s2 se calculează cu ajutorul formulei:

f1  s12  f2  s22 n  1  s1  n  1  s2 s12  s22

2 2

s 
2
  (3.61)
f1  f2 n  1   n  1  2

Mărimea t definită de relația (3.60) are o distribuție Student t cu f  n  1  n  1  2  n  1

grade de libertate.
Pentru a verifica dacă cele două metode de cercetare permit obținerea unor rezultate identice,
trebuie ca mărimea t calculată, pe baza datelor cercetării, după formula (3.60) să aibă valori
mai mici decât valoarea t0,05 corespunzătoare nivelului de semnificație α = 0,05 (ANEXA 1,
Tabelul 1, P  0,975 ):
1. dacă t < t0,05 se consideră că diferența dintre cele două medii d  x1  x2 nu este
semnificativă, prin urmare rezultatele obținute prin cele două metode nu diferă
semnificativ;
2. dacă t0,05 < t < t0,01 considerăm ipoteza d  x1  x2 îndoielnică, iar pentru a decide dacă
rezultatele obținute prin cele două metode este întâmplătoare sau sistematică este
necesară o nouă selecție care se recomandă să cuprindă un număr mai mare de unități;
3. t > t0,01 se consideră că diferența dintre cele două medii d  x1  x2 obținute prin cele
două metode nu este întâmplătoare și ipoteza se respinge.

3.8.1.2. Cazul 12 ≠ 22

Mărimea t care se calculează cu relația:

x1  x2
t , (3.62)
s12 s22

n1 n2

1
urmează legea de distribuție Student t cu f  grade de libertate ( f1  n1  1 și
c 1  c 
2 2


f1 f2
f2  n2  1 ), unde:

s 12
n1
c (3.63)
s12 s 2 2

n1 n2

7
 Statistică aplicată în inginerie

În cazul în care selecțiile conțin un număr egal de unități, deci n1  n2  n :

x1  x2 x1  x2
t  n, (3.64)
2
s1 s2 2
s12  s22

n1 n2

1 1 n 1
f   , (3.65)
c2  1  c  1  c  c  1  c 
2 2 2 2
c2
 
f1 f2 n 1 n 1

s 12
n1 s 12
c  . (3.66)
s 12 s 2 2 s 12  s 2 2

n1 n2

Pentru a verifica dacă cele două metode de cercetare permit obținerea unor rezultate identice,
trebuie ca mărimea t calculată, pe baza datelor cercetării, după formula (3.64) să aibă valori
mai mici decât valoarea t0,05 corespunzătoare nivelului de semnificație α = 0,05 (ANEXA 1,
Tabelul 1, P  0,975 ):
1. dacă t < t0,05 se consideră că diferența dintre cele două medii d  x1  x2 nu este
semnificativă, prin urmare rezultatele obținute prin cele două metode nu diferă
semnificativ;
2. dacă t0,05 < t < t0,01 considerăm ipoteza d  x1  x2 îndoielnică, iar pentru a decide dacă
rezultatele obținute prin cele două metode este întâmplătoare sau sistematică este
necesară o nouă selecție care se recomandă să cuprindă un număr mai mare de unități;
3. t > t0,01 se consideră că diferența dintre cele două medii d  x1  x2 obținute prin cele
două metode nu este întâmplătoare și ipoteza se respinge.
Exemplul 3. Conținutul de siliciu al șarjelor s-a determinat prin două
metode: chimic și colorimetric. Se analizează dacă cele două
metode dau rezultate identice. Pentru aceasta s-au luat șapte probe
duble din aceeași șarjă de oțel folosind metoda chimică și
colorimetrică. Rezultatele cercetării sunt date în tabelul alăturat.

Rezolvare

1. Mediile de selecție sunt:

n n

x 1i x 2i

x1  i 1
 1,253 , x2  i 1
 1,267 .
n n
2. Dispersiile de selecție:
n n

x  x1  x  x2 
2 2
1i 2i

s1  i 1
 0,01852 , s2  i 1
 0,02895 .
2 2

n1 n1

8
 Statistică aplicată în inginerie

3. Verificarea egalității celor două dispersii 1 ,  2 (criteriul F)

2 2

dispersia mai mare 0,02895

Fcalc    1,56 ;
dispersia mai mica 0,01852

 gradele de libertate

f1  f2  7  1  6 .

 din ANEXA 2, Tabelul 2, pentru f1 = 6, f2 = 6 (pentru un nivel de semnificație de 0,05) găsim F0,975;6;6 = 5,82,
mai mare decât Fcalc = 1,56. Cu o probabilitate de 95% se poate afirma că cele două dispersii generale 1 ,
2

 2 sunt egale.
2

2
4. Dispersia de selecție totală s

s1  s 2 0,01852  0,02895
2 2

s    0,02374 ;
2

2 2
5. Calculul mărimii t

x1  x2 1,253  1,267
t n  7  0,17  0,17 ;
s 2 0,02374  2

6. Numărul gradelor de libertate

f  2 n  1  2  7  1  12 grade de libertate.

Din tabel pentru f = 12 și P = 0,975 găsim t0,05 = 2,179 care este mult mai mare decât t = 0,17, prin urmare
rezultatele obținute prin cele două metode nu diferă semnificativ, ipoteza se acceptă.

3.8.2. Schema comparării diferențelor

Procedeul de selecție examinat anterior poate fi utilizat numai când suntem siguri că unitățile
cercetate sunt omogene din punct de vedere al caracteristicii cercetate, adică atunci când
aplicând oricărei unități aceeași metodă obținem rezultate care nu diferă decât întâmplător.
Sunt destul de rare cazurile când se știe în prealabil dacă unitățile cercetate sunt omogene, de
aceea este cu mult mai rațional să se extragă perechi de unități, sau să se facă determinări
folosind una și aceeași probă. În felul acesta se oferă posibilitatea studierii efectelor celor două
metode de cercetare în condiții cât mai diferite și obținerea unor concluzii cu o valabilitate
mai generală. Așadar unitățile care urmează a fi cercetate se grupează în n perechi, iar
caracteristica celor două unități ale perechii se cercetează prin cele două metode M1 și M2. În
acest caz cele două procedee de cercetare duc la rezultate în esență identice atunci când
diferențele dintre valorile caracteristicii corespunzătoare celor două unități ale perechii sunt
întâmplătoare, adică atunci când media teoretică a diferențelor este zero.

Fie  x11 , x12  ,  x21 , x22  , ...,  xn1 , xn2  rezultatele cercetării perechilor de unități prin metodele
M1 și respectiv M2. S-a notat cu x i1 valoarea caracteristicii corespunzătoare unității din

9
 Statistică aplicată în inginerie

perechea i determinată cu ajutorul metodei M1, iar cu x i2 valoarea caracteristicii

corespunzătoare unității din perechea i, determinată cu ajutorul metodei M2.
Să presupunem că rezultatele obținute prin aplicarea celor două metode de cercetare nu se
deosebesc decât întâmplător. Aceasta înseamnă că dacă s-ar elimina abaterile întâmplătoare,
valorile observate x i1 și x i2 ar fi egale.

Să mai presupunem că valorile caracteristicii, indiferent de metoda de cercetare, se distribuie

normal. În aceste condiții, diferențele di  xi1  xi2 , în cazul când mărimea selecției tinde către
 , se distribuie normal cu media zero și dispersia  d2 .

Rezultă că diferența medie:

n

d i
d i1
, (3.67)
n

 d2
se distribuie normal cu media 0 și dispersia , iar mărimea:
n
d
z , (3.68)
d
n
are o distribuție normală cu media 0 și dispersia 1.
Dacă abaterea medie pătratică d se înlocuiește cu estimația sa:

d  d 
2
i
sd  i1
, f  n1, (3.69)
n1
obținem mărimea
d
t . (3.70)
sd
n
Această mărime urmează legea de distribuție Student t cu f  n  1 grade de libertate.
Putem conchide așadar că verificarea egalității rezultatelor obținute prin folosirea metodelor
de cercetare M1 și M2 se poate face cu ajutorul criteriului t.
Pentru a verifica dacă cele două metode de cercetare permit obținerea unor rezultate identice,
trebuie ca mărimea t calculată, pe baza datelor cercetării, după formula (3.70) să aibă valori
mai mici decât valoarea t0,05 corespunzătoare nivelului de semnificație α = 0,05 (ANEXA 1,
Tabelul 1, P  0,975 ):
1. dacă t < t0,05 se consideră că diferențele dintre perechile de valori nu sunt semnificative,
prin urmare rezultatele obținute prin cele două metode nu diferă semnificativ;

10
 Statistică aplicată în inginerie

2. dacă t0,05 < t < t0,01 considerăm ipoteza îndoielnică, iar pentru a decide dacă diferența
dintre rezultatele obținute prin cele două metode este întâmplătoare sau sistematică
este necesară o nouă selecție care se recomandă să cuprindă un număr mai mare de
unități;
3. t > t0,01 se consideră că diferențele dintre perechile de valori nu este întâmplătoare și
ipoteza se respinge.

3.8.3. Calculul puterilor celor două criterii.

3.8.3.1. Schema comparării mediilor
Puterea criteriului se poate calcula cu formula aproximativă:

    
    
t      t  1
  t   1     1  , (3.71)
  t 2   t 2 
  1    1  
  2f   2f 

În cazul în care n1  n2  n :

m1  m2 e
1   . (3.72)
s 2 s 2
n n
3.8.3.2. Schema comparării diferențelor
Puterea criteriului se poate calcula cu formula aproximativă:

    
    
t      t  1
  t   1     1  , (3.73)
  t2   t2 
  1   1 
  f   f 

unde:
m1  m2 e
1   . (3.74)
sd sd
n n
Se observă că puterile criteriului aplicând cele două scheme de organizare expuse mai sus sunt
diferite și anume puterea criteriului pentru cazul când se utilizează perechi de unități este mai
mare.
Pentru a ne convinge de avantajul celui de-al doilea mod de selecționare vom considera
următorul exemplu.

11
 Statistică aplicată în inginerie

Exemplul 4. Caracteristica X este controlată cu

ajutorul a două metode M1 și M2. Presupunem că
au fost extrase 10 perechi de unități, iar rezultatele
determinării prin cele două metode sunt date în
tabelul 2.

Rezolvare

A. Schema comparării mediilor

În acest caz valoarea lui t va include dispersiile celor

două sisteme de observații care depind de variația
de la probă la probă și de abateri de
experimentare.
n n

x 1i x 2i

1. x1  i 1
 32,72 , x2  i 1
 31,89 ;
n n
n n

x  x1  x  x2 
2 2
1i 2i

s1  i 1
 1,326 , s2  i 1
 0,618 ;
2 2
2.
n1 n1

dispersia mai mare 1,326

3. Fcalc    2,14 ;
dispersia mai mica 0,618

 gradele de libertate

f1  f2  n  1  10  1  9 ;

 din ANEXA 2, tabelul 2, pentru f1 = 9, f2 = 9 (pentru un nivel de semnificație de 0,05) găsim F0,975;9;9 = 4,03,
mai mare decât Fcalc = 2,14. Cu o probabilitate de 95% se poate afirma că cele două dispersii generale 1 ,
2

 2 sunt egale.
2

s1  s 2 1,326  0,618
2 2

s    0,9725 ;
2
4.
2 2

x1  x2 32,72  31,89
5. t  10  1,88 ;
2 0,9725  2
s
n

6. f  2 n  1  2 10  1  18 grade de libertate.

Din ANEXA 1, Tabelul 1, pentru f = 18 și P = 0,975 găsim t0,05 = 2,101 care este mai mare decât t = 1,88, prin urmare
rezultatele obținute prin cele două metode nu diferă semnificativ, ipoteza se acceptă cu o probabilitate de 95%.

B. Schema comparării diferențelor

n

d i

1. d i 1
=0,83;
n

1 n

sd  d  d   0,667 ;
2 2
2.
n1
i
i 1

12
 Statistică aplicată în inginerie

d 0,83
3. t   3,2 ;
sd o,667
n 10

4. f = n – 1 = 10 – 1 = 9.

Din ANEXA 1, Tabelul 1 pentru f = 9 și P = 0,975 găsim t0,05 = 2,262 care este mai mic decât t = 3,2, pentru f = 9 și
P = 0,995 găsim t0,01 = 3,25 care este mai mare decât t = 3,2 (adică 2,262 < 3,2 < 3,25), deci considerăm ipoteza
îndoielnică, iar pentru a decide dacă diferența dintre rezultatele obținute prin cele două metode este
întâmplătoare sau sistematică este necesară o nouă selecție care se recomandă să cuprindă un număr mai mare de
unități.

BIBLIOGRAFIE

1. Bulgaru, M., Elemente de teoria probabilităților, www.cermi.utcluj.ro

2. Pop, M., ș.a., Probabilități și statistică-teorie și aplicații, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca,
2008
3. Rancu, N., Tovissi, L., Statistică matematică cu aplicații în producție, Editura Academiei
Române, 1963

13
 Statistică aplicată în inginerie

ANEXA 1
Tabelul 1

14
 Statistică aplicată în inginerie

ANEXA 2
Tabelul 2

15
Statistică aplicată în inginerie

16
Statistică aplicată în inginerie

17