Sunteți pe pagina 1din 6

Povestea Avva Ioan de la Kelia că: Era în Egipt o desfrânată preafrumoasă și foarte

bogată, și stăpânitorii veneau la ea. Într-o zi, așadar, a avut prilejul să treacă pe la biserică
și a vrut să intre înăuntru. Dar ipodiaconul, care stătea la ușă, nu i-a îngăduit, zicând: Nu
ești vrednică să intri în casa lui Dumnezeu, căci ești necurată. În timp ce se certau a auzit
episcopul și a ieșit. Atunci, i-a zis lui desfrânata: Nu mă lasă să intru în biserică. Și i-a
zis ei episcopul: Nu-ți este îngăduit să intri, căci ești necurată. Iar aceasta fiind străpunsă
la inimă , i-a zis lui: Nu voi mai desfrâna! A zis episcopul: Dacă vei aduce aici lucrurile
tale, voi ști că nu vei mai desfrâna. De îndată ce le-a adus acesta luându-le le-a ars cu
foc, și ea a intrat în biserică plângând și zicând: Dacă aici mi s-a întâmplat așa, acolo ce
voi pătimi? Și s-a pocăit și s-a făcut vas ales.

Se povestea despre Avva Macarie cel Mare că, plimbându-se acesta prin pustie, a găsit
aruncat pe jos o căpățână de mort. Și, mișcându-l cu toiagul de finic, Bătrânul a zis: Tu
cine ești? Răspunde-mi! Și i-a vorbit lui căpățâna zicând: Eu am fost arhiereu al elinilor
care locuiau în acest ținut, iar tu ești Avva Macarie purtătorul de duh. În ceasul în care
ți se face milă de cei din iad, aceștia se mângâie puțin. A zis Avvei Macarie: Care este
mângâierea? I-a zis lui căpățâna: cât este de departe cerul de pământ, tot atât de mare
este focul de sub noi. De la picioare până la cap stând, deci, în mijlocul focului, nu poate
vedea nimeni fața celuilalt, deoarece spatele unuia este lipit de spatele altuia. Când însă
te rogi pentru noi, vede puțin unul fața celuilalt. Plângând, Bătrânul a zis: Vai de ziua în
care s-a născut omul, dacă aceasta este mângâierea iadului. A zis lui iarăși Bătrânul:
Este chin mai mare decât acesta? I-a zis lui căpățâna: Mai mare chin este sub noi. A zis
Bătrânul: Și cine sunt în acela? I-a zis lui căpățâna: Noi, cei care nu l-am cunoscut pe
Dumnezeu, chiar dacă puțin, suntem miluiți. Dar cei care l-au cunoscut pe Dumnezeu și
s-au lepădat de El și nu au făcut voia Lui, aceia sunt sub noi. Și după aceasta luând
Bătrânul căpățâna, a îngropat-o în pământ și s-a dus în drumul său.

Lângă un bătrân anume locuia un frate puțin mai nepăsător în viețuirea monahală. Când
a venit ceasul ca acest frate să moară, stăteau în jurul lui niște părinți. Și văzându-l
Bătrânul pe acesta părăsind trupul, luminos și cu bucurie și dorind să zidească pe frați,
i-a zis lui: Frate, crede-mă, toți știm că nu te-ai silit prea mult în nevoință. Cum pleci
așa cu bunăvoință? Și a zis fratele: Crede-mă părinte, ai grăit adevărul. Dar, de când am
devenit monah, nu știu să fi judecat vreun om, ci chiar în ziua aceea mă împăcam cu el.
Și acum vreau să spun lui Dumnezeu: Tu ai spus, Stăpâne: Nu judecați ca să nu fiți
judecați și Iertați și vi se va ierta vouă. A zis lui Bătrânul: Pace ție, fiule, că și fără
osteneală te-ai mântuit.

Povestea un bătrân că un frate, voind să plece în pustie, era împiedicat de mama sa. Iar
el nu se lăsa de țelul său, zicând. Vreau să-mi mântuiesc sufletul! După ce a căutat să-l
împiedice cu multe și nu a reușit, în cele din urmă mama s-a învoit. Plecând acesta și
viețuind în singurătate, își petrecea viața în nepăsare. S-a întâmplat însă ca mama lui să
moară. Și după un timp îmbolnăvindu-se de o boală grea, a fost în extaz și răpit la
judecată și a găsit acolo pe mama sa împreună cu cei osândiți. Aceea, deci, când l-a
văzut, s-a mirat foarte tare și a zis: Ce este aceasta, fiule? Și tu ai fost osândit să vi în
locul acesta? Unde sunt cuvintele tale, pe care le spuneai: Vreau să-mi mântuiesc
sufletul? Rușinat de cele ce auzise, a rămas îndurerat neavând ce să-i răspundă. Dar cu
voia lui Dumnezeu, Cel iubitor de oameni, după ce a văzut acestea , s-a întâmplat să se
vindece de boala sa. Și socotind că de la Dumnezeu a fost această încercare, închizându-
se în chilia sa, se îngrijea de mântuirea lui, pocăindu-se și plângând pentru cele săvârșite
mai înainte în nepăsare. Atât de mare a fost străpungerea lui, încât mulți l-au rugat să o
mai slăbească un pic, ca nu cumva să pățească ceva din pricina plânsului fără măsură.
Dar el nu voia să se lase mângâiat, zicând: Dacă nu am putut suporta ocara mamei mele,
cum voi suporta rușinea în fața lui Hristos și a sfinților îngeri în ziua judecății?

Un frate care locuia în Monidia, adeseori, din lucrarea diavolului, cădea în desfrânare,
dar rămânea, silindu-se pe sine să nu părăsească schima. Și începând mila lui rânduială,
ruga pe Dumnezeu cu suspine, zicând: Doamne, și dacă vreau și dacă nu vreau,
mântuiește-mă, că eu, lut cum sunt, poftesc păcatul, dat Tu, ca Dumnezeu puternic,
împiedică-mă. Căci dacă îl miluiești pe cel drept, nu-i lucrare mare, și dacă îl mântuiești
pe cel curat nu-i lucru minunat. Căci sunt vrednici să fie miluiți. Cu mine, Stăpâne, se
vor arăta minunate milele Tale și vei arăta iubirea Ta de oameni, că Ție Ți se părăsește
săracul. Acestea, deci, zicea în fiecare zi, fie de cădea, fie de nu cădea. Într-o zi, deci,
căzând după obicei în păcat, noaptea s-a ridicat de îndată și a început canonul. Iar
demonul minunându-se de nădejdea acestuia și de buna lui îndrăzneală către Dumnezeu,
s-a arătat acestuia în chip vădit și i-a zis: Când cânți psalmi, cum de nu roșești de rușine,
sau chiar când numai stai în fața lui Dumnezeu, sau când spui numele Lui? I-a zis lui
fratele: Chilia aceasta este ca o fierărie, un ciocan dai și unul primești. Așadar, rabd până
la moarte, luptând împotriva ta, și unde mă va găsi ziua cea din urmă! Și te jur, te
înștiințez, cu Cel ce a venit să cheme pe cei păcătoși la pocăință, nu voi înceta să mă rog
împotriva ta lui Dumnezeu, până când nu vei înceta și tu să mă lupți, și să vedem cine
biruiește, tu sau Dumnezeu? Auzind acestea, demonul i-a zis lui: Cu adevărat nu am să
te mai lupt, pentru ca nu cumva, prin răbdarea ta, să-ți aduc ție cunună. Și a plecat de la
el dracul în ziua aceea. Vezi ce lucru bun este răbdarea? Să nu deznădăjduiești în tine
însuți, chiar dacă se întâmplă să cazi de multe ori în războaie și păcate și ispite! Și
dobândind fratele străpungerea, stătea plângându-și faptele sale. Când i-a zis lui gândul:
Bine facă că plângi!, a zis și el gândului: Anatema să fie binele acesta! Ce nevoie are
Dumnezeu ca să-și piardă cineva sufletul său și să stea plângând după el, îndoindu-se
dacă se mântuiește sau nu!?
Un Bătrân stătea în munte, liniștindu-se în singurătate, de neam fiind roman. Acesta,
când era tânăr, a fost cărăuș. Deci într-o zi a plecat cu catârii lui la Ierihon. La han era
și un copil mic și, de la diavol, fără să știe Bătrânul, a călcat catârul pe copil și l-a omorât.
Tulburându-se de aceasta, Bătrânul a plecat din lume și s-a dus la Arona și acolo a
devenit anahoret, tânguindu-se și mereu zicând: Eu am săvârșit uciderea copilului și ca
ucigaș am să fiu osândit la judecată. Acolo, lângă Himaro, era un leu și în fiecare zi se
ducea la culcușul leului, împungându-l și întărâtându-l, ca să se ridice și să-l mănânce.
Dar leul în nici un fel nu l-a vătămat pe el. Atunci Bătrânul, văzând că nimic nu folosește,
a zis în sine: Mă voi culca în calea leului și când va trece acesta și va merge la râu să
bea apă, mă va mânca. Și cum s-a întins, iată după puțin și leul. Dar a sărit ca un om cu
multă liniște peste Bătrân și în nici un fel nu l-a atins. Atunci Bătrânul a fost înștiințat
că Dumnezeu i-a iertat păcatul și, venind în mânăstirea lui, a petrecut tot timpul vieții,
fiind de folos și zidind pe toți până la sfârșitul lui.

Ne povestea Avva Mina: Când stăteam odată în chilia mea, a venit la mine un frate din
altă țară rugându-mă și zicând: Du-mă la Avva Macarie! Și sculându-mă, am mers cu el
la Bătrân și, după ce ne-a făcut rugăciune, ne-am așezat. Și a zis fratele Bătrânului:
Părinte, am treizeci de ani de când nu mănânc carne și încă sunt luptat pentru aceasta.
Iar Bătrânul a răspuns: Dar aceasta să mă înștiințezi, fiule, și să-mi spui adevărul, câte
zile ai în care nu ai vorbit împotriva fratelui, nici nu ai osândit pe aproapele tău și nici
nu a ieșit cuvânt deșert din gura ta? Și punând metanie, fratele a zis: Roagă-te pentru
mine, Părinte, să pun început.

Povestea unul din Părinţi despre Avva Pimen şi despre fraţii lui că locuiau în Egipt, şi
mama lor dorea mult să-i vadă, dar nu putea. Deci, i-a urmărit într-una din zile, când
plecau spre biserică, şi le-a ieşit în cale. Iar ei, văzându-o, s-au întors şi au închis poarta
în faţa ei. Şi ea striga la poartă, zicând cu suspine multe şi plânset: Să Vă Văd, fiii mei
iubiţi! Auzind-o pe ea, Avva Anuv a intrat la Awa Pimen şi i-a zis: Ce vom face cu
bătrâna aceasta care plânge la poartă? Iar Avva Pimen, sculându-se, a venit la poartă şi,
stând înăuntru, o auzea pe ea plângând cu multe suspine; şi a zis ei: De ce strigi aşa,
femeie? Iar ea, auzind glasul lui, mai tare striga zicând: Vreau să vă văd, copiii mei. Ce
este dacă vă văd? Nu sunt eu mama voastră, nu v-am alăptat eu? Am albit toată şi auzind
glasul tău m-am tulburat. A zis ei Bătrânul: Aici vrei să ne vezi sau în lumea cealaltă?
A zis lui aceea: Dacă nu vă văd aici, fiule, vă voi vedea acolo? A zis ei: Dacă te vei birui
să nu ne vezi aici, ne vei vedea acolo. Atunci a plecat bucurându-se şi zicând: Dacă vă
voi vedea cu adevărat pe voi acolo, nu mai vreau să vă văd aici.

Era un Bătrân care avea un ucenic luptat cu desfrânarea. Şi l-a rugat pe el Bătrânul
zicând: Rabdă, flule, căci este război de la vrăjmaşul. Iar el i-a răspuns: Nu mai pot
îndura, avva, dacă nu voi face lucrul. Şi s-a prefăcut Bătrânul şi a zis lui: Şi eu sunt
luptat, fiule, deci să mergem să facem împreună lucrul şi să ne întoarcem la chilia
noastră. Iar Bătrânul avea o monedă şi o ţinea cu el. Rămâi afară. Lasă-mă mai întâi să
intru eu şi după aceea vei intra tu. Şi intrând Bătrânul, a dat desfrânatei moneda şi a
rugat-o zicând: Nu întina pe fratele acesta. Şi desfrânata şi-a dat cuvântul că nu va întina
pe fratele. A ieşit, deci, Bătrânul şi a zis fratelui: Intră. Şi când a intrat acesta, desfrânata
i-a zis: Aşteaptă, frate, căci, deşi sunt păcătoasă, avem şi noi lege şi trebuie să o
împlinim. A poruncit, deci, aceluia să stea deoparte şi să facă cincizeci de metanii, şi ea
în altă parte asemenea. Deci, după ce fratele a făcut douăzeci sau treizeci de metanii, a
fost străpuns şi a zis în sine: Cum mă rog lui Dumnezeu, în timp ce aştept să fac această
urâciune? Şi îndată a ieşit, neîntinându-se. Şi văzând Dumnezeu osteneala Bătrânului, a
ridicat războiul fratelui şi s-au întors la chilie slăvind pe Dumnezeu.

Un frate era nevoitor în Schit şi i-a adus vrăjmaşul în minte o femeie prea-frumoasă şi
îl necăjea foarte tare. Cu rânduiala lui Dumnezeu a venit un alt frate, coborând din Egipt
la Schit. Şi vorbind ei, acesta a spus că femeia lui cutare a murit. Era chiar aceea cu care
era luptat nevoitorul acela. Iar el, auzind, şi-a luat mantaua şi, noaptea, sculându-se, a
mers în Egipt şi deschizând mormântul ei, _a şters cu mantaua sa curgerile
răumirositoare şi s-a întors ţinând-o în chilia sa. Şi a pus duhoarea aceea în faţa sa şi
lupta împotriva gândului, zicând: Iată pofta pe care o căutai, o ai în faţa ta, satură-te. Şi
aşa, în duhoarea aceea, s-a chinuit pe sine, până când a încetat războiul din el.

Doi fraţi au plecat în piaţă ca să vândă lucru' rile lor. Şi cum s-a depărtat unul din cei
doi, a căzut în desfrânare. Venind fratele lui, i-a zis: Să mergem în chilia noastră, frate.
Iar el a răspuns lui zicând: Nu mergem. Şi l-a rugat pe el zicând: De ce, fratele meu? Iar
e1 a zis: Când ai plecat tu de lângă mine, am căzut în desfrânare. Şi vrând să-l câştige
pe el, fratele lui a început să-i spună: Şi cu mine, când m-am depărtat de tine, s-a
întâmplat la fel. Dar să mergem şi să ne pocăim cu durere şi Dumnezeu ne va ierta pe
noi. Şi venind, au vestit Bătrânilor întâmplarea lor. Şi le-au dat poruncă să se pocăiască.
Şi se pocăia cel nevinovat pentru fratele lui ca şi cum ar fi păcătuit el însuşi. Văzând
Dumnezeu osteneala iubirii lui, în câteva zile a arătat unuia dintre Bătrâni că pentru
multa iubire a fratelui care nu păcătuise a fost iertat cel care păcătuise. Iată, aceasta
înseamnă să-şi pună sufletul pentru fratele său.

Un frate a zis unui Bătrân: Ce să fac, părinte, că mă omoară gândul murdar? A zis lui
Bătrânul: Când mama vrea să înţarce copilul, pune pe pieptul ei skilla şi vine copilul
după obicei să sugă şi de la amăreală pleacă. Pune, deci, şi tu skilla. A zis lui fratele:
Care este skilla pe care trebuie să o pun? Şi a zis Bătrânul: Amintirea morţii şi a
chinurilor veacului ce va să vină.
Doi fraţi, luptaţi de desfrânare, au plecat şi au luat femei. Mai târziu au spus unul către
celălalt: Ce am câştigat părăsind rânduiala îngerească şi venind în necurăţia aceasta? Şi,
după acestea, vom merge în foc şi în iad. Să ieşim iarăşi în pustie. Şi ieşind, au rugat pe
Părinţi să 1e dea canon de pocăinţă, mărturisindu-se de toate ce au făcut. Şi Părinţii i-au
separat pe unul de altul pentru un an şi le-au dat la amândoi porţii egale de pâine şi apă.
Căci arătau la fel. Şi când s-a împlinit timpul de pocăinţă, au ieşit, şi Părinţii au văzut
pe unul palid şi trist tare, iar pe celălalt îmbujorat şi bucuros. Şi se mirau pentru că
primiseră aceeaşi mâncare. L-au întrebat, deci, pe cel posomorât: Pe unde ai umblat cu
gândurile tale în chilia ta? Iar el a zis: La relele pe care le-am făcut şi la iadul în care voi
merge am cugetat şi de frică osul meu s-a lipit de carnea mea”. Au întrebat şi pe celălalt:
Şi tu la ce te-ai gândit în chilia ta? Iar el a zis: Lui Dumnezeu i-am mulţumit că m-a
izbăvit de necurăţia lumii şi de iadul ce va să fie şi m-a adus în vieţuirea aceasta
îngerească. Şi pomenind pe Dumnezeu, mă bucuram36. Şi au zis Bătrânii că pocăinţa
amândurora este egală la Dumnezeu.

Era un Bătrân la Schit; şi căzând el în boală grea, îl slujeau fraţii. Şi văzând Bătrânul că
se oboseau a zis: Mă duc în Egipt, ca să nu istovesc pe fraţii mei. Şi i-a zis lui Avva
Moise: Nu pleca, pentru că vei cădea în desfrânare. Iar el, întristându-se, a zis: A murit
trupul meu şi tu îmi spui astfel de lucruri? A plecat deci, în Egipt. Şi auzind oamenii de
el, îi aduceau multe. Si o fecioară oarecare, credincioasă, a venit să-i slujească
Bătrânului. După puţin timp, însănătoşindu-se, a căzut cu ea şi aceasta a luat în pântece
şi a născut fiu. Iar oamenii îi ziceau ei: De unde este pruncul acesta? Şi a zis: De la
Bătrânul. Şi nu au crezut-o pe ea. Iar Bătrânul a zis: Eu l-am făcut. Păziţi deci, pruncul
născut. Şi când a fost înţărcat pruncul, într-o zi în care era sărbătoare la Schit, a venit
Bătrânul, ţinând copilul pe umărul său, a intrat în biserică şi a zis fraţilor: Vedeţi copilul
acesta? Este fiu al neascultării. Aveţi grijă de voi, căci eu, iată, la bătrâneţe am făcut
aceasta. Rugeţi-vă, dar, pentru mine! Si văzând aceasta, toţi au plâns. Iar el, plecând în
chilia sa, a pus inceput lucruv lui său celui dintâi.

Un anahoret se nevoia în părţile de jos ale Egiptului şi era vestit pentru că şedea într-o
singură chilie în loc pustiu. Şi iată, cu lucrarea satanei, o femeie necuviincioasă, auzind
despre el, zicea unor tineri: Ce vreţi să-mi daţi şi eu îl voi face pe anahoretul vostru să
cadă? Iar ei au fost de acord să-i dea o sumă oarecare. Şi plecând seara, a venit la chilia
lui cu pretextul că s-a rătăcit. Şi bătând la uşă, acela a ieşit şi s-a tulburat, zicând: Cum
ai ajuns aici? Iar ea a zis plângând: Rătăcindu-mă am ajuns aici. Şi fiindu-i milă, a
primit-o in curte, iar el intrând în chilie, a încuiat uşa. Şi iată nefericita a început să
strige: Avva, mă mănâncă fiarele sălbatice. Iar el iarăşi s-a tulburat şi temându-se de
judecata lui Dumnezeu, a zis: De unde mi-a venit urgia aceasta? Şi deschizând uşa, a
primit-o înăuntru. Şi a început diavolul să arunce săgeţi asupra lui pentru ea. Iar el,
înţelegând războiul diavolului, zicea în sine: Meşteşugurile vrăjmaşului sunt întuneric,
iar Fiul lui Dumnezeu este lumină. Deci, ridicându-se, a aprins opaiţul. Arzând de
dorinţă, zicea: Cei care fac aceste lucruri merg în iad. Încearcă, deci, de aici dacă poţi să
suporţi focul cel veşnic. Şi punând degetul său deasupra opaiţului, îl ardea, dar nu simţea
nimic, ars fiind de înfierbântarea fără măsură a trupului. Şi făcând aşa, până dimineaţa
şi-a ars toate degetele sale. Iar nefericita aceea, văzând ce face, a încremenit de frică.
Dimineaţa, venind la anahoret tinerii aceia, ziceau: A venit aici o femeie aseară? Iar el
a spus: Da, iată doarme înăuntru. Şi intrând, au găsit-o pe ea moartă şi i-au zis: Avva, a
murit. Atunci, descoperindu-şi mâinile sale, le-a arătat, zicând: Iată ce mi-a făcut fiica
diavolului. M-a făcut să-mi pierd degetele. Şi povestindu-le întâmplarea, a zis: Scris
este: Să nu răsplăteşti răul cu rău”. Şi făcând rugăciune, a înviat-o pe aceea. Iar ea,
plecând, a trăit de atunci înainte cuviincios.

Zicea unul din Bătrânii tebaiţi: Eu am fost copil de preot al păgânilor. Mic fiind, şedeam
deseori în templu şi priveam pe tatăl meu intrând să aducă jertfe idolului. Odată am intrat
în ascuns în spatele lui şi am văzut pe satana şezând şi toată oştirea lui fiind de faţă. Şi
iată unul dintre căpeteniile lui, venind, s-a închinat: Răspunzând, diavolul a zis lui: De
unde vii? Iar el a zis: În ţinutul cutare am fost şi am ridicat războaie şi multă tulburare
şi vărsare de sânge am făcut şi am venit să-ţi vestesc. Şi a zis lui: În cât timp ai făcut
acestea? Iar el a zis: În treizeci de zile. Iar acela, poruncind să fie biciuit, a zis: În atâta
timp numai atât ai făcut? Şi iată altul s-a închinat lui şi el i-a zis: Şi tu de unde vii?
Răspunzând demonul, a zis: Pe mare am fost şi am ridicat furtuni, şi am scufundat
vapoare, şi mulţi oameni am omorât şi am venit să-ţi vestesc. Iar e1 a zis? În cât timp ai
făcut acestea? Iar demonul a zis: În douăzeci de zile! A poruncit şi pe acesta să-l
biciuiască, zicând: De ce în atâtea zile numai atât ai făcut? Şi iată al treilea venind, i s-a
închinat lui, iar el a zis: Şi tu de unde vii? Şi răspunzând demonul, a zis: În cutare cetate
s-a făcut nuntă şi eu am ridicat război mare şi multă vărsare de sânge am făcut, omorând
mirele şi mireasa şi am venit să-ţi vestesc aceasta. Iar el a zis: În câte zile ai făcut
aceasta? Şi a zis: În zece. A poruncit să-l biciuiască şi pe acesta ca pe unul care a tras de
timp. După aceea a venit un altul să i se închine şi el i-a zis: De unde Vii tu? Iar acela a
zis: În pustie am fost şi iată am patruzeci de ani de când lupt împotriva unui monah şi în
noaptea aceasta l-am făcut să cadă în desfrânare. Auzind aceasta, s-a ridicat şi l-a
îmbrăţişat. Şi ridicând cununa pe care o purta, a pus-o pe capul lui şi l-a aşezat pe tron
împreună cu sine, zicând: Ai făcut un lucru mare. A zis Bănânul: Văzând aceasta, am
zis: cu adevărat este mare tagma monahilor. Astfel Dumnezeu a binevoit mântuirea mea;
şi plecând, m-am făcut monah.