Sunteți pe pagina 1din 10

CAPITOLUL VIII

EducaŃia profesională şi tehnologică


8.1. EsenŃa şi scopul educaŃiei profesionale şi tehnologice

Latură componentă a educaŃiei, educaŃia profesională urmăreşte în principal pregătirea


omului pentru exercitarea unei profesiuni, vizează latura acŃională a idealului educaŃional,
pentru că exercitarea profesiunii reprezintă modalitatea fundamentală prin care se realizează
joncŃiunea dintre individ şi societate. Necesitatea sa este determinată de cerinŃa obiectivă
privind participarea omului la procesul de producŃie a bunurilor materiale şi spirituale, care
reprezintă baza existenŃei societăŃii, prin exercitarea unei profesiuni. Problema formării şi
educării profesionale a tinerei generaŃii este de mare actualitate în condiŃiile societăŃii
contemporane, când revoluŃia ştiinŃifică şi tehnică solicită participanŃilor la procesul de
producŃie un orizont tehnologic tot mai larg, capacităŃi şi abilităŃi superioare de folosire a
tehnicii. Pregătirea profesională temeinică a tinerilor este în aceste condiŃii indispensabilă
pentru a putea face faŃă schimbărilor semnificative şi accelerate din societate.
Prin educaŃia profesională se înŃelege pregătirea sau perfecŃionarea personalităŃii în
vederea desfăşurării unei activităŃi profesionale. EsenŃa educaŃiei profesionale constă în
"formarea unui orizont cultural şi tehnologic cu privire la o anumită profesiune,
concomitent cu dezvoltarea unor capacităŃi, priceperi şi deprinderi necesare
exercitării ei" (7, p.230). NoŃiunea de educaŃie profesională nu este sinonimă cu noŃiunea
de educaŃie tehnologică. EducaŃia tehnologică constă în formarea tinerilor pentru a fi capabili
să aplice cunoştinŃele ştiinŃifice în activitatea productivă. Ea este strâns legată de educaŃia
intelectuală, deoarece tehnologia este dimensiunea praxiologică a cunoaşterii ştiinŃifice.
ConŃinutul educaŃiei tehnologice este constituit din noŃiunile, principiile, legile şi teoriile
ştiinŃifice fundamentale, ordonate din punctul de vedere al aplicabilităŃii lor. O temeinică
educaŃie tehnologică constituie baza educaŃiei profesionale (5, pag.134).

8.2. Sarcinile educaŃiei profesionale


Sarcinile educaŃiei profesionale decurg din însăşi esenŃa sa şi vizează în principal:
 formarea orizontului cultural-profesional.
 formarea unor priceperi, deprinderi, capacităŃi, competenŃe de natură
acŃională necesare desfăşurării unei activităŃi productive.
 familiarizarea elevilor cu diferite profesiuni.
8.2.1. Formarea orizontului cultural-profesional. Urmărind formarea orizontului
cultural-profesional, avem în vedere ansamblul cunoştinŃelor necesare orientării omului într-o
profesiune sau grup de profesiuni. Se constituie pe fondul culturii intelectuale, pe
cunoştinŃele, priceperile, şi deprinderile, competenŃele dobândite în plan intelectual, cultura
generală, constituind substratul pe care se clădeşte cultura profesională.
InterdependenŃa dintre cultura intelectuală şi cultura profesională asigură o pregătire
de specialitate în profil larg, creează omului posibilitatea de a se adapta la schimbările şi
mutaŃiile ce au loc în ştiinŃă şi tehnică, în procesul de producŃie şi la nivelul profesiunilor.
Rezultă că orizontul cultural-profesional se constituie ca o unitate dintre cunoştinŃele
ştiinŃifice şi cunoştinŃele tehnologice. El se formează şi restructurează continuu de-a lungul
dezvoltării ontogenetice a copilului, ponderea şi interacŃiunea dintre cunoştinŃele ştiinŃifice şi
cele tehnologice modificându-se de la o vârstă la alta, de la un ciclu de învăŃământ la altul,
precum şi în funcŃie de profilul şcolii.
Pentru a se realiza unitatea dintre cultura intelectuală şi cultura profesională este
necesar ca în cadrul procesului de învăŃământ să imprimăm o finalitate tehnologică
cunoştinŃelor ştiinŃifice predate şi asimilate la diferite discipline. Aceasta impune ca în
activitatea de predare-învăŃare să se evidenŃieze şi să se demonstreze, de fiecare dată,
valenŃele aplicative ale noŃiunilor, principiilor, legilor şi teoriilor ştiinŃifice fundamentale,
multiplele interacŃiuni posibil de stabilit între acestea şi procesul de producŃie. Predarea
ştiinŃei în şcoală trebuie să vizeze educarea tehnologică a elevilor. Aceasta presupune, pe de o
parte, înŃelegerea şi însuşirea temeinică de către elevi a cunoştinŃelor ştiinŃifice, sesizarea şi
conştientizarea multiplelor interacŃiuni dintre acestea, iar pe de altă parte, evidenŃierea
posibilităŃilor de aplicare a acestora în procesul de producŃie, formarea capacităŃii de a le
aplica într-o activitate practică. Asemenea obiective urmează a se realiza nu numai în
interiorul unei discipline, ci în toate domeniile de cunoaştere şi activitate, într-o viziune inter
şi transdisciplinară.
8.2.2 Formarea unor priceperi, deprinderi, capacităŃi , competenŃe de natură
acŃională necesare desfăşurării unei activităŃi productive. Asigură formarea unor
componente operatorii care permit transformarea cunoştinŃelor ştiinŃifice în instrumente
directe şi eficiente ale activităŃii practice. Aici se includ: gândirea şi aptitudinea tehnică, o
serie de capacităŃi senzoriomotorii şi priceperile şi deprinderile practice (7, pag.297-298).
 Gândirea tehnică reprezintă o formă specifică a gândirii ce se diferenŃiază în
funcŃie de conŃinutul său şi de domeniul în care se manifestă. Presupune înŃelegerea şi
rezolvarea unor sarcini tehnice legate de pătrunderea principiilor de funcŃionare, elaborarea de
prototipuri, descoperirea relaŃiilor funcŃionale dintre diferitele componente ale unui ansamblu
tehnic, găsirea soluŃiilor optime pentru diferite probleme tehnice. ConŃinutul principal,
materialul asupra căruia operează gândirea tehnică este reprezentat de imaginile spaŃiale
(schiŃe, planuri, diagrame, scheme ale diferitelor obiecte şi mecanisme tehnice).
 Aptitudinea tehnică este o aptitudine specială complexă, ce presupune elaborarea
pe plan mental a unor soluŃii optime şi aplicarea lor în vederea rezolvării unor sarcini din
domeniul tehnic. Include un complex de însuşiri psihice cum sunt gândirea tehnică bine
conturată, capacităŃi perceptive, abilităŃi motorii, elemente de factură afectiv-motivaŃională.
 CapacităŃile senzorio-motorii includ percepŃiile spaŃiale, sensibilitatea
analizatorilor (sensibilitatea vizuală, auditivă, tactilă, simŃul cromatic, simŃul echilibrului),
aptitudini motorii (viteza de reacŃie, precizia mişcărilor, ritmul, forŃa, fineŃea mişcărilor),
dexteritatea manuală. Se formează prin implicarea elevilor în activităŃi practice în care
predomină aspectul manual şi solicită manipularea obiectelor şi instrumentelor, aprecierea
distanŃei, mărimii, poziŃiei spaŃiale, coordonarea mişcării, dar şi prelucrarea şi valorificarea
informaŃiei senzoriale.
 Priceperile, deprinderile, competenŃele practice. Deprinderile sunt
componente automatizate ale activităŃii, formate şi consolidate prin repetare, exersate în
condiŃii relativ identice .Odată formate, se derulează cu uşurinŃă, precizie, rapiditate, eficienŃă
şi cu un control redus din partea conştiinŃei. O mare importanŃă în vederea practicării viitoarei
profesiuni prezintă deprinderile de citire şi întocmire a schiŃelor şi desenelor tehnice,
deprinderile de alegere a materialelor şi uneltelor, de organizare a operaŃiilor de muncă,
deprinderile operaŃionale specifice diferitelor tipuri de activitate productivă (pilire, tăiere,
nituire), deprinderi de planificare a muncii, de control şi autocontrol operativ(realizat pe
măsura desfăşurării activităŃii) şi de calitate( vizând rezultatul final şi măsura în care acesta a
atins parametrii ceruŃi).
Priceperile sunt abilităŃi de integrare şi efectuare teoretică şi practică a unei activităŃi
date, corespunzător scopului şi condiŃiilor în care aceasta se desfăşoară. Sunt dezvoltări
superioare ale deprinderilor şi se caracterizează printr-un indice crescut de eficienŃă şi de
modelare în raport cu condiŃiile noi ale unei sarcini date.
8.2.3 Familiarizarea elevilor cu diferite profesiuni şi formarea intereselor
pentru acestea. Vizează cunoaşterea de către elevi a specificului, locului şi importanŃei
diferitelor profesiuni pentru economia naŃională , declanşarea unor preferinŃe, interese pentru
anumite profesiuni. Se realizează treptat, iniŃial stimulându-se atracŃiile şi preferinŃele copiilor
pentru anumite domenii de activitate sau profesiuni care ulterior se vor stabiliza sub forma
intereselor profesionale. Interesele apar şi se dezvoltă în cadrul activităŃii , fiind expresia
înŃelegerii şi adeziunii la anumite domenii şi forme de activitate. Odată formate, se constituie
într-un factor motivaŃional puternic, asigurând substratul energetic necesar desfăşurării
eficiente a unei activităŃi, care răspunde unei nevoi şi trebuinŃe individuale.
8.2.4 Formarea unei atitudini corecte faŃă de munca intelectuală şi productivă, ca
o componentă fundamentală a personalităŃii. Concomitent cu realizarea celorlalte sarcini
se urmăreşte şi formarea unei atitudini pozitive faŃă de muncă, aspect deosebit de important în
aprecierea valorică a personalităŃii. Atitudinea faŃă de muncă este o atitudine-valoare care
include un ansamblu de reprezentări, idei, trăiri afective, convingeri referitoare la valoarea
socială şi individuală a muncii. Presupune dragoste faŃă de muncă, hărnicie, conştiinciozitate,
spirit de ordine şi disciplină, spirit creator, responsabilitate în realizarea sarcinilor. Are o
componentă voluntară foarte puternică, formându-se în corelaŃie cu trăsăturile voluntare de
caracter cum sunt consecvenŃa în realizarea scopurilor, hotărârea, fermitatea, dârzenia,
independenŃa în acŃiune, stăpânirea de sine ş.a.
Sarcinile educaŃiei profesionale se realizează etapizat, asigurându-se un echilibru între
profesionalizare (câmp profesional larg) şi specializare. Sensul educaŃiei profesionale este
asigurarea competenŃei profesionale , înŃeleasă ca o rezultantă a cunoştinŃelor , priceperilor,
deprinderilor, atitudinilor, intereselor, de care dispune individul şi pe care le investeşte în
realizarea unei profesiuni. Bine concepută şi condusă, educaŃia profesională trebuie să ducă la
dobândirea vocaŃiei , creând premisele necesare exercitării unei profesii cu efecte deosebite,
benefice pentru societate ca şi pentru individ.

8.3. Orientarea şcolară şi profesională

8.3.1 Precizări conceptuale


Orientarea şcolară şi profesională (O.P.S.) reprezintă una din sarcinile fundamentale
ale şcolii. Ea are profunde implicaŃii atât pentru şcoală şi individ cât şi pentru societate. Încă
la începutul secolului nostru, părintele psihologiei muncii, Hugo Mőstenberg considera că
alegerea profesiunii şi cea a tovarăşului de viaŃă (soŃ/soŃie) sunt hotărârile cele mai importante
în viaŃa omului. De multe ori profesiunea aleasă influenŃează în oarecare măsură şi asupra
căsătoriei, având în vedere că în numeroase familii soŃii lucrează în meserii înrudite.
OcupaŃia, profesia, depăşeşte însă frontierele serviciului propriu-zis, ea trasează cadrele
întregului stil de viaŃă al individului: distribuŃia orelor de muncă şi libere, domiciliul, colegii.
În viaŃa adultă, profesia reprezintă cea mai importantă condiŃie care influenŃează modelarea
personalităŃii şi bunăstarea socială cât şi sănătatea fizică şi mintală a individului. Buna
înŃelegere a locului şi rolului orientării şcolare şi profesionale presupune unele delimitări
conceptuale.
 Orientarea şcolară reprezintă acŃiunea de îndrumare a elevilor spre acele
forme de învăŃământ care corespund în cea mai mare măsură aptitudinilor şi aspiraŃiilor lor în
scopul de a le dezvolta la maximum toate posibilităŃile. În această acŃiune se va Ńine seama
atât de disponibilităŃile (predispoziŃiile) elevului, cât şi de cerinŃele sociale caracteristice
epocii în care trăieşte. În acest fel orientarea şcolară creează o bază favorabilă orientării
profesionale.
 Orientarea profesională este acŃiunea de îndrumare a individului către o
profesiune sau un grup de profesiuni în conformitate cu capacităŃile şi interesele sale. Pe plan
social, orientarea profesională contribuie la realizarea echilibrului dintre cererea şi oferta de
potenŃial uman, ceea ce pe plan personal înseamnă siguranŃa drumului ales de individ.
Cele două activităŃi- orientarea şcolară şi orientarea profesională se află într-o relaŃie
de strânsă interdependenŃă. Ele se realizează una în continuarea celeilalte. AcŃiunile
întreprinse pe linia orientării şcolare şi profesionale reprezintă parte componentă , organică a
procesului de învăŃământ. Cu toată atenŃia de care se bucură pe plan mondial orientarea
şcolară şi profesională, fluctuaŃia profesională n-a putut fi lichidată. Numai în S.U.A. în
fiecare an 8% din muncitori îşi schimbă locul de muncă şi chiar profesia. Datele statistice
întocmite într-o serie de Ńări avansate evidenŃiază faptul că aproximativ 80% dintre cei ce
muncesc în Ńările lor sunt nevoiŃi să-şi schimbe locul de muncă cel puŃin o dată şi chiar
profesiunea (9, p. 54).Toate acestea ridică problema reorientării profesionale.
 Reorientarea profesională reprezintă schimbarea din cauze obiective -
reprofilarea unităŃii economice, restrângerea activităŃii, accidente de muncă sau boli
profesionale, - a profesiunii alese şi exercitate iniŃial (3).
Un alt concept folosit în acest domeniu este cel de selecŃie profesională.
 SelecŃia profesională se referă la alegerea (pe baza unui examen, teste, probe de
lucru etc.) dintr-un grup de persoane pregătite profesional, a acelora care întrunesc la un nivel
superior cerinŃele profesiunilor sau ale locurilor de muncă vacante. SelecŃia profesională se
aplică unor persoane care au deja o anumită profesie.
Activitatea desfăşurată în perioada şcolară vizează doar orientarea şcolară şi
profesională. Realizarea acestor obiective presupune un ansamblu de acŃiuni şi influenŃe
pedagogice, sociale, medicale, psihologice, etice etc. , care au ca obiectiv pregătirea elevilor
în vederea exprimării unor opŃiuni şcolare şi profesionale corecte şi realiste, în conformitate
cu particularităŃile lor individuale (aptitudini, interese, nivel de pregătire etc.) şi exigenŃele
psihofiziologice ale profesiunilor( indicaŃii, contraindicaŃii) şi cerinŃele societăŃii. Orientarea
şcolară şi profesională reprezintă deci un proces pedagogic, fiind un ansamblu de acŃiuni
educative, o componentă intrinsecă a acŃiunilor educative, un rezultat al unor influenŃe mai
mult sau mai puŃin organizate. Atât orientarea cât şi educaŃia urmăresc dezvoltarea
personalităŃii umane. Ele însă nu se identifică pentru că acŃiunea educativă urmăreşte
dezvoltarea integrală a personalităŃii în concordanŃă cu cerinŃele idealului educativ, pe când
orientarea are în vedere dezvoltarea acelor componente ale personalităŃii care să-i permită
realizarea unei opŃiuni şcolare şi profesionale cât mai adecvate posibilităŃilor sale şi
exigenŃelor profesiunii. Toate acestea se realizează în primul rând în cadrul procesului
instructiv-educativ. Ca subsistem educativ, orientarea şcolară şi profesională necesită
realizarea unor investigaŃii psihologice privind structura şi dinamica personalităŃii elevilor.
Diversele aspecte care intră în sfera de preocupări a orientării şcolare şi profesionale pot fi
grupate, în funcŃie de principalele domenii comportamentale, în trei mari categorii: cognitiv
(intelectual), afectiv-motivaŃional şi psiho-motoric.
Componenta cognitivă se referă la procesele de cunoaştere, aptitudinile generale şi
speciale, stilul de muncă, aprofundarea cunoştinŃelor despre un domeniu oarecare al realităŃii
etc.
Componenta afectiv-motivaŃională include mobilurile ce se află la baza opŃiunii:
interese, năzuinŃe, înclinaŃii, preferinŃe, atitudini, ideal profesional, precum şi o serie de
trăsături volitiv-caracteriale cum ar fi: perseverenŃa, fermitatea, consecvenŃa, dragostea faŃă de
muncă etc.
Componenta psiho-motorie cuprinde aptitudinile perceptive, mişcările reflexe,
mişcările fundamentale de bază,(locomotorii, de manipulare), calităŃi fizice (rezistenŃa, forŃa,
supleŃea, agilitatea) , mişcările de dexteritate, expresive, estetice etc.
InterdependenŃa între cele trei categorii de însuşiri îmbracă forma unor discordanŃe şi
concordanŃe. DiscordanŃele apar de regulă între componenta afectiv-motivaŃională şi celelalte
două componente , între ceea ce doreşte şi ceea ce poate individul, între nivelul de aspiraŃie şi
cel de realizare. AcŃiunile educative vor urmări diminuarea acestor discordanŃe şi imprimarea
unei atitudini realiste. Caracterul interdisciplinar al orientării şcolare şi profesionale cuprinde
(pe lângă elementele de pedagogie şi psihologie) aspecte de ordin medical, fiziologic,
economic, ergonomic etc. Astfel cunoaşterea personalităŃii elevilor şi a profesiunilor spre care
se orientează se impune realizată şi din perspectiva compatibilităŃii sau incompatibilităŃii lor
medicale şi fiziologice .Totodată în procesul orientării se va Ńine seama şi de investigaŃiile
economice cu caracter prospectiv , privind dinamica economiei naŃionale şi îndeosebi a
necesarului forŃei de muncă în profil teritorial şi pe plan naŃional. Orientarea şcolară şi
profesională va Ńine seama, de asemenea, de unele date de natură sociologică, etnică, politică.
Vor fi luate în consideraŃie atât cerinŃele individului cât şi cele ale societăŃii. Dacă din punct
de vedere al individului important este ca orientarea să asigure condiŃii prielnice dezvoltării
personalităŃii şi să-i ofere satisfacŃii în muncă, din punct de vedere social, important este ca
orientarea să răspundă unor obiective economice, astfel încât prin valorificarea
potenŃialităŃilor de care dispune personalitatea , să se asigure o creştere a productivităŃii
muncii sociale. Unei scări profesionale cu o infinitate de trepte pe care ne-o oferă societatea, îi
corespunde o scară a diferenŃelor individuale între oameni. Rolul orientării este de a realiza o
joncŃiune cât mai eficientă între cele două scări (6).
8.3.2. ConŃinutul şi principiile orientării şcolare şi profesionale. ConŃinutul
orientării este deosebit de bogat, având în vedere că urmăreşte ca finalitate esenŃială să
contribuie la elaborarea independentă de către fiecare subiect a celei mai raŃionale opŃiuni
şcolare şi profesionale. În acest scop ea presupune drept condiŃii principale: :autocunoaşterea,
dezvoltarea unor motivaŃii superioare sociale faŃă de muncă, formarea unui sistem de atitudini
şi valori adecvate în raport cu sfera muncii şi vieŃii profesionale, informaŃii despre reŃeaua
şcolară şi universul profesiunilor, despre necesarul de cadre în diferite sectoare de activitate,
adeziune faŃă de diferite profesii.
Abordată ca sistem de acŃiuni social-educaŃionale, orientarea şcolară şi profesională
include patru subsisteme (direcŃii de acŃiune )importante:
a) cunoaşterea personalităŃii elevilor;
b) educarea elevilor în vederea alegerii studiilor şi profesiunii;
c) informarea şcolară şi profesională;
d) îndrumarea elevilor spre diferite tipuri de studii şi grupuri de profesiuni.
a) Cunoaşterea personalităŃii elevilor sau psihodiagnoza de orientare. Cunoaşterea
elevilor reprezintă o condiŃie esenŃială a desfăşurării eficiente a procesului instructiv-educativ,
dar şi o componentă fundamentală a orientării şcolare şi profesionale. Trebuie să se realizeze
într-o viziune longitudinală care constă în observarea şi examinarea evoluŃiei capacităŃilor şi
performanŃelor elevilor de-a lungul şcolarităŃii.
Presupune o analiză complexă a potenŃialului elevilor, a performanŃelor obiectivate în
realizările şcolare şi extraşcolare, prin care se exprimă caracteristici şi capacităŃi de natură
intelectuală, afectiv-motivaŃională, voluntar-caracterială, aptitudinile generale şi speciale,
profilul temperamental. Trebuie să evidenŃieze şansele reale ale subiecŃilor de integrare şi
evoluŃie pozitivă în direcŃia anumitor activităŃi social-productive.
La activitatea de cunoaştere a elevilor trebuie să participe toŃi factorii educativi şi în
primul rând toate cadrele didactice din şcoală. Fiecare profesor în cadrul lecŃiilor, cercurilor
pe obiecte şi al altor acŃiuni şcolare şi extraşcolare are posibilitatea să obŃină o serie de date
privind :nivelul de cunoştinŃe şi capacitatea intelectuală a elevilor, interesele şi aptitudinile
pentru disciplina predată, atitudinea faŃă de muncă etc. Toate aceste date trebuie transmise
diriginŃilor, care, confruntându-le cu propriile date (culese la lecŃii, orele de diriginŃie,
activităŃile extraşcolare şi de la alŃi factori educativi) , le utilizează la completarea fişei şcolare
a elevului.
b) Educarea elevilor în vederea alegerii studiilor şi profesiunii
Procesul o.ş.p. presupune însuşirea de către elevi a unui ansamblu de cunoştinŃe
privind diversele domenii ale realităŃii, formarea de abilităŃi şi deprinderi, dezvoltarea unor
interese multilaterale şi a unor interese profesionale dominante , dezvoltarea aptitudinilor,
formarea unor atitudini pozitive faŃă de muncă, educarea preferinŃelor şi aspiraŃiilor în direcŃia
satisfacerii cerinŃelor vieŃii sociale, dezvoltarea unor motivaŃii superioare (social-morale), care
să stea la baza opŃiunilor şcolare şi profesionale, formarea unor comportamente psihomotorii
adecvate diverselor profesiuni. Educarea elevilor în vederea alegerii studiilor şi profesiunii
urmăreşte în esenŃă "dezvoltarea profesională" sau profesionalizarea lor treptată. Acest proces
presupune însuşirea de cunoştinŃe, formarea unor abilităŃi şi capacităŃi care să-i ajute pe elevi
să-şi valorifice posibilităŃile lor în mod liber şi conştient în diverse activităŃi şcolare şi
profesionale .Educarea profesională înseamnă în ultimă instanŃă dirijarea procesului de
formare a personalităŃii fiecărui elev în parte, în direcŃia realizării unei concordanŃe optime
între ceea ce vrea (sistemul de aspiraŃii şi dorinŃe), ceea ce poate (cunoştinŃele şi capacităŃile
de care dispune) şi ceea ce trebuie (cerinŃele vieŃii sociale) să facă elevul.
c) Informarea şcolară şi profesională
OpŃiunea şcolară şi profesională corectă şi realistă este posibilă numai în cazul unei
informări complete a elevilor privind tipurile şi profilurile de studii pe care le pot urma, lumea
profesiilor şi necesarul forŃei de muncă în profil teritorial şi pe plan naŃional. Informarea
şcolară şi profesională constă dintr-un ansamblu de acŃiuni desfăşurate în cadrul lecŃiilor şi în
afara acestora (dirigenŃie, activităŃi extraşcolare cum sunt: cercurile pentru elevi, vizite în
unităŃi economice, întâlniri cu specialişti etc.) care au drept scop prezentarea tipurilor de şcoli
şi a profesiunilor. Din punct de vedere didactico-metodic principalele etape care se
conturează în cadrul acŃiunilor de informare şcolară şi profesională sunt următoarele:
• o informare generală, prin care se urmăreşte familiarizarea elevilor cu
diversitatea formelor de pregătire şi de activitate umană ;
• o informare relativ diferenŃiată privind activităŃile şcolare şi profesionale spre
care se poate îndrepta elevul în perioada respectivă ;
• o informare de detaliu, la încheierea şcolarităŃii asupra domeniilor de
activitate( şcolară sau profesională) spre care elevul are acces în condiŃiile respectării
concordanŃei relative dintre ceea ce vrea , ceea ce poate şi ceea ce trebuie să facă;
• o informare specializată, asupra formelor de solicitare şi asupra concordanŃei
dintre solicitările profesionale şi posibilităŃile elevilor.
d) Îndrumarea, consilierea elevilor în alegerea şcolii sau profesiunii
Întreaga activitate de cunoaştere , educare şi informare a elevilor reprezintă, în esenŃă,
o îndelungată etapă pregătitoare în vederea îndrumării lor spre diverse profiluri de şcoală şi
profesiuni. Această îndrumare sau consiliere, cu care se încheie de fapt procesul de orientare
la sfârşitul unui ciclu de şcolaritate presupune acordarea unui sfat de orientare cu caracter
facultativ. El constă în aprecierea corectitudinii opŃiunii făcută de elev , a posibilităŃilor şi
capacităŃilor sale de autocunoaştere şi autodeterminare, în exprimarea de opinii cu privire la
domeniul în care elevul are şanse mai mari de a se afirma. Subliniind caracterul umanitar al
o.ş.p., pedagogul belgian Emile Planchard subliniază că "În orice orientare şi selecŃie omul
trebuie considerat o persoană pe care avem obligaŃia s-o îndrumăm, iar nu o mână de lucru în
serviciul producŃiei ”(7,p.159-160). Pentru evitarea subiectivismului şi a erorilor de apreciere
este bine ca recomandarea finală să fie rezultatul colaborării tuturor factorilor educativi. Acest
lucru presupune din partea tuturor cadrelor didactice atât cunoaşterea temeinică a
personalităŃii elevilor cât şi a reŃelei şcolare şi a necesarului de forŃă de muncă în special în
profil teritorial.
Organizarea ştiinŃifică şi eficientă a conŃinutului muncii de o.ş.p. presupune
respectarea unor anumite norme sau principii pedagogice, elaborate pe seama experienŃei
pozitive acumulate în practica orientării elevilor. Principiile care se referă la principalii
termeni (factori) ai o.ş.p: elev, şcoală, profesiune, şi cerinŃele social-economice, sunt
următoarele:
 Pregătirea psihologică a elevilor în vederea alegerii şcolii(profesiunii), prin
care se urmăreşte, între altele să se prevină apariŃia unor decalaje între ceea ce trebuie, ceea
ce vrea, şi ceea ce poate să facă tânărul;
 Valorificarea conŃinutului învăŃământului, a mijloacelor şi metodelor de
predare reprezintă căile prin care se realizează în principal acŃiunea de o.ş.p. ConŃinutul
fiecărui obiect de învăŃământ, prin natura, volumul şi aplicaŃiile sale influenŃează procesul
general al dezvoltării personalităŃii elevului;
 Autodezvoltarea şi autoorientarea pune în evidenŃă rolul prioritar al
individului în procesul o.ş.p. Şcoala, împreună cu ceilalŃi factori, trebuie să constituie doar
elemente de sprijin în procesul de autoclarificare vocaŃională a elevului, acesta
transformându-se treptat în subiect al propriei sale orientări. La autoorientare se ajunge prin
dezvoltarea la elevi a capacităŃilor de autocunoaştere şi autoapreciere obiectivă;
 Asigurarea unei concordanŃe optime dintre particularităŃile individuale ale
elevilor şi cerinŃele psihofiziologice ale profesiunii
Acest principiu presupune desfăşurarea unor acŃiuni sistematice de cunoaştere a
elevilor şi a solicitărilor psihofiziologice specifice profesiunilor spre care aspiră. În procesul
o.ş.p trebuie să se pornească de la ideea că există diferenŃe între profesiuni aşa cum există şi
între oamenii care le exercită, iar prin orientare trebuie să se asigure cele mai bune corelări
între specificul şi exigenŃele uni şcoli sau profesiuni cu potenŃialităŃile de care dispune fiecare
individ.
 Adecvarea pregătirii şi autopregătirii cu cerinŃele progresului tehnic şi
economic al epocii
Acest principiu stipulează necesitatea realizării în permanenŃă a unui acord între
aspiraŃiile şi posibilităŃile elevilor pe de o parte şi necesităŃile sociale , progresul societăŃii, pe
de altă parte.
 Colaborarea şcolii cu toŃi factorii interesaŃi
łinând seama de complexitatea procesului de o.ş.p., la realizarea căruia participă
numeroşi factori-şcoala, familia, instituŃiile şi întreprinderile, mass-media etc.- proces în care
şcolii îi revine rolul principal- se impune cu necesitate conlucrarea tuturor factorilor interesaŃi.
AcŃiunea lor comună reprezintă un mijloc de verificare reciprocă şi evaluare mai obiectivă a
şanselor de reuşită ale elevului.

8.3.3. Factorii orientării şcolare şi profesionale. Aşa cum am văzut, şcoala


reprezintă factorul principal al orientării .Acest rol al şcolii rezultă din faptul că orientarea
este o acŃiune educativă. Este cunoscut faptul că apariŃia şi dezvoltarea aptitudinilor nu se face
de la sine. Munca şi exerciŃiul sunt indispensabile în acest sens. Procesul de învăŃământ şi
activităŃile în afară de clasă asigură condiŃii prielnice depistării şi dezvoltării aptitudinilor,
pregătind terenul pentru orientare (6). Şcoala îşi exercită rolul de factor principal al o.ş.p., atât
prin structura sistemului de învăŃământ din Ńara noastră, prin conŃinutul procesului de
învăŃământ, cât şi prin activitatea personalului didactic. După cum se ştie structura sistemului
nostru de învăŃământ se diversifică pe măsură ce urcăm spre treptele superioare ale acestuia.
Se asigură în acest mod, condiŃii prielnice în vederea depistării înclinaŃiilor şi aptitudinilor
elevului, a îndrumării lui spre şcoala sau profesiunea care să-i permită o dezvoltare optimă a
acestora.
ConŃinutul procesului de învăŃământ deŃine ponderea cea mai mare în acŃiunea de
orientare. FinalităŃile sale instructiv-educative sunt în acelaşi timp şi finalităŃi ale orientării.
ConŃinutul tuturor obiectelor de studiu contribuie la realizarea obiectivelor orientării, cu
deosebire în direcŃia informării şcolare şi profesionale, stimulării şi cultivării aptitudinilor
generale şi speciale, educării trăsăturilor volitiv-caracteriale. Fiecare obiect de învăŃământ
dispune de valenŃe deosebite în acest sens, cu condiŃia ca educatorul să-şi propună şi să
urmărească sistematic valorificarea acestora în mod firesc şi logic, fără exagerări şi intervenŃii
forŃate. Introducerea în Curriculum NaŃional a ariei curriculare Consiliere şi orientare
sporeşte considerabil posibilităŃile de influenŃare, prin conŃinutul învăŃământului, a opŃiunilor
şcolare şi profesionale ale elevilor, cu condiŃia ca acestea să fie maximal valorificate în scopul
educaŃiei elevilor pentru carieră. RelaŃiile stabilite între profesor şi elev trebuie, de asemenea,
să stimuleze preocuparea de autocunoaştere a elevului , să impulsioneze formarea unei
motivaŃii pozitive (interese, aspiraŃii, dorinŃe de autorealizare şi autodepăşire) şi a unor
trăsături de caracter implicate atât în opŃiunea şcolară şi profesională, cât şi în exercitarea unei
profesiuni.
Profesorul nu este obligat să desfăşoare acŃiuni speciale de o.ş.p. Cu toate acestea
întreaga lui activitate instructiv-educativă are şi o finalitate pe linia orientării. Prin
preocuparea pentru cunoaşterea elevilor, îndeosebi a înclinaŃiilor şi aptitudinilor lor, prin
stabilirea conŃinutului lecŃiilor, metodelor şi modalităŃilor de lucru, recomandarea lecturii
suplimentare, discuŃii individuale şi colective, el trebuie să aibă întotdeauna în vedere ce
anume poate fi utilizat în scopul orientării elevilor. Dirigintele are rolul cel mai important în
o.ş.p. El coordonează întreaga activitate desfăşurată pe această linie cu clasa pe care o
conduce. Dirigintele organizează activităŃi speciale pentru cunoaşterea elevilor, informarea şi
îndrumarea profesională a acestora, stimulează şi îndrumă activitatea de autoinformare şi
autocunoaştere a elevilor, colaborează cu familia şi alŃi factori educativi şi întocmeşte fişa
şcolară a elevilor. Directorul şcolii este prezent în procesul de o.ş.p. prin întreaga sa activitate
de planificare, organizare, îndrumare şi coordonare, control şi evaluare a muncii din unitatea
pe care o conduce. Familia elevilor reprezintă un alt factor care contribuie la o.ş.p. Potrivit
numeroaselor studii făcute în acest domeniu, familia ocupă primul loc în influenŃarea opŃiunii
profesionale a elevilor. Se impune însă să facem distincŃie între influenŃele familiei şi acŃiunea
ei educativă, pentru că nu întotdeauna influenŃele familiei sunt fundamentate din punct de
vedere psihopedagogic şi social. De cele mai multe ori ele sunt emanaŃia unor factori
subiectivi ce Ńin de experienŃa şi profesia părinŃilor, de dorinŃele interesele şi aspiraŃiile lor.
Asemenea influenŃe se pot repercuta negativ asupra dezvoltării personalităŃii elevilor şi
implicit asupra integrării lor sociale(5).
Cu toate că obiectivele şcolii şi familiei privind o.ş.p. sunt relativ aceleaşi, mijloacele
de realizare de regulă, diferă. La nivelul familiei se folosesc modalităŃi de cunoaştere şi
orientare a copilului în funcŃie de structura ei, climatul educativ, nivelul de cultură al familiei
etc. De multe ori aprecierile familiei, mai ales cele privind aptitudinile copiilor sunt
subiective. De aceea colaborarea şcolii cu familia presupune nu numai informarea reciprocă
cu privire la tot ce Ńine de orientarea copilului, ci şi îndrumarea părinŃilor, cu toate problemele
pe care le comportă această acŃiune, înarmarea lor cu tehnica folosirii metodelor şi mijloacelor
de cunoaştere şi educare a copiilor. Un anumit rol în o.ş.p. îl are şi mass-media. Prin
specificul lor, mijloacele de comunicare în masă, cum sunt: radioul, televiziunea, filmul, presa
etc. oferă informaŃii preŃioase în legătură cu orientarea, într-o formă atractivă şi accesibilă
unui număr mare de beneficiari. InfluenŃa acestor mijloace se poate repercuta direct asupra
alegerii propriu-zise sau indirect, asupra pregătirii psihologice în vederea unei juste orientări
şcolare şi profesionale, valorificarea şi dirijarea acesteia din urmă de către şcoală impunându-
se cu necesitate.

8.3.4. Metodica activităŃii de orientare şcolară şi profesională. Metodica are ca


sarcină principală de a oferi mijloace şi procedee adecvate care să permită cadrelor didactice
transpunerea în practică a achiziŃiilor ştiinŃifice, privitoare la organizarea şi desfăşurarea
procesului instructiv-educativ, în cazul de faŃă o.ş.p. Orientarea şcolară şi profesională
reprezintă un proces integrat sistemului şcolar, conducerea şi coordonarea sa fiind intim legată
de conducerea şi coordonarea întregii activităŃi specifice procesului de învăŃământ. De aceea
conŃinutul, auxiliarele pedagogice, tehnicile şi metodele utilizate se suprapun în bună parte
celor proprii procesului de învăŃământ privit în ansamblu. O distincŃie între metodele o.ş.p. şi
metodele de învăŃământ, şi ale educaŃiei este greu de făcut. După opinia unui specialist
binecunoscut în materie, D.Salade, metodele pe care şcoala le foloseşte pentru realizarea
obiectivelor o.ş.p. sunt metodele de învăŃământ şi cele ale educaŃiei, adaptate specificului
activităŃii de orientare (conversaŃia, demonstraŃia, prelegerea, modelarea etc.).LecŃia, ora de
diriginŃie, activităŃile tehnico-productive, cercurile de elevi, sunt doar câteva dintre formele la
care recurge şcoala în scopul o.ş.p. La acestea se adaugă metodele şi mijloacele specifice
o.ş.p. cum ar fi :autocaracterizări, referate, folosirea monografiilor profesionale, simularea,
asumarea de roluri (jocul de rol) etc. Alegerea metodelor, mijloacelor şi procedeelor se face în
funcŃie de competenŃa factorilor care concură la realizarea o.ş.p.
Pentru cunoaşterea personalităŃii elevului se vor folosi atât metodele şi tehnicile de
cunoaştere a individualităŃii (studierea rezultatelor la învăŃătură, convorbirea, chestionarul,
testele, analiza datelor biografice, observaŃia în cadrul diferitelor activităŃi etc.) cât şi metode
de investigare a grupurilor şcolare (metoda aprecierii obiective a personalităŃii, elaborată de
Gh.Zapan, testul sociometric, sociomatricea, sociograma ş.a.). Trecerea de la predominarea
orientării la predominarea autoorientării, concomitent cu amplificarea rolului activ al
elevului, presupune trecerea de la cunoaştere la autocunoaştere, de la educaŃie la autoeducaŃie.
În acest scop elevii vor fi familiarizaŃi treptat cu metodele şi procedeele specifice
autocunoaşterii (autoanaliza, autoobservaŃia, autoraportul, autocaracterizarea, folosirea
jurnalului intim ş.a.).
"O şcoală modernă- remarcă pe bună dreptate D. Salade- dispune, pe lângă
laboratoarele de fizică, chimie, informatică etc. şi de unul în care orice tânăr să-
şi poată testa capacităŃile, să se autocunoască şi să beneficieze de unele
consultaŃii de specialitate privind viaŃa sa intimă, autoorientarea şi
autodeterminarea"(8,p.44)
Pentru informarea şcolară şi profesională a elevilor se pot folosi, de asemenea,
numeroase modalităŃi şi mijloace specifice. În funcŃie de caracterul lor ele pot fi grupate în
următoarele categorii:
 orale sau academice (lecŃii, ore de diriginŃie, cursuri, cicluri de conferinŃe,
consultaŃii, concursuri pe teme de o.ş.p., întâlniri cu specialişti din diferite domenii de
activitate);
 scrise (monografii profesionale, ghiduri, buletine de informare, reviste
specializate, articole în presă etc.);
 audio-vizuale (expoziŃii, filme, emisiuni speciale la radio şi televiziune ş.a.);
 concrete sau practice (vizite, stagii de practică, activităŃi practice desfăşurate în
unităŃi economice cu profil industrial sau agricol, în instituŃii social-culturale, activităŃi
desfăşurate în cadrul cercurilor tehnice, ştiinŃifice, artistice, sportive ş.a.).
Dintre toate acestea cele mai importante şi mai eficiente în acelaşi timp sunt
mijloacele de informare concretă şi îndeosebi practice, întrucât ele pun elevii în contact cu
activitatea productivă şi cu principalele profesiuni din industrie şi agricultură (2). Realizarea
obiectivelor o.ş.p. necesită o strânsă legătură şi conlucrare a cadrelor didactice cu alŃi factori
atât din şcoală (medicul şcolar, bibliotecarul, laboranŃi ş.a.) cât şi din afara şcolii (familia,
unităŃi economice şi instituŃiile social-culturale).În cadrul acestei colaborări care îmbracă
forme variate, se folosesc metode şi mijloace din cele mai diferite. Pe lângă modalităŃile şi
metodele amintite deja, dintre care multe se pot folosi şi în procesul colaborării dintre factorii
ce concură la o.ş.p. (vizite, convorbiri, întâlniri cu specialiştii, ore de diriginŃie etc.)
menŃionăm şi altele: organizarea la nivelul şcolii a punctelor de documentare pentru o.ş.p.,
organizarea de concursuri de tipul "Cine ştie răspunde", a unor dezbateri în consiliul
profesoral, în catedre de specialitate şi în comisia diriginŃilor, interasistenŃe, schimburi de
experienŃă etc. Ne-am rezumat în acest subcapitol numai la enumerarea mijloacelor,
metodelor şi procedeelor folosite în o.ş.p. pentru că ele sunt prezentate detaliat în diferite
capitole ale cursului de pedagogie.

BIBLIOGRAFIE

1. Barna Andrei, "Alegerea profesiunii şi autoeducaŃia preadolescenŃilor", în


Revista de pedagogie nr.10/1989.
2.*** "Curs de pedagogie",T.U.B., 1988
3.*** "Ghid metodologic pentru orientarea şcolară şi profesională",
E.D.P., 1989.
4.Jurcău N. , Săcăliş V. " Pedagogie", Institutul politehnic, Cluj-Napoca,1992
5. Jinga I. , Istrate E. " Manual de pedagogie”, Ed.All, Bucureşti, 1998
6. Nicola I. "Teoria educaŃiei şi noŃiuni de cercetare pedagogică”,
E.D.P., Bucureşti, 1990.
7. Nicola I. "Tratat de pedagogie şcolară", E.D.P., Bucureşti 1996.
8. Planchard Emile "Pedagogie şcolară contemporană, E.D.P., Bucureşti, 1992.
9. Salade D. "Puncte de vedere noi în orientarea şcolară şi profesională", în
Revista de pedagogie nr.2/1991, (pag. 19)
10.Şuteu T. "TendinŃe actuale şi de perspectivă ale orientării şcolare
şi profesionale”, în Revista de pedagogie nr.12/1990.
11.Tomşa Gh. "Metodologia orientării şcolare şi profesionale", în Revista
de
pedagogie nr.4/1988.