Bazele Activităţii Bancare

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ŞTIINȚE ECONOMICE
CATEDRA Finanţe şi contabilitate
SUPORT DE CURS
la disciplina
„BAZELE ACTIVITĂŢII BANCARE”
Titular :
Mătricală Angela,
Doctor în ştiinţe economice,
conferenţiar cercetător
Chira Tatiana
lector
Aprobat de Comisia de Calitate afacultăţii de Ştiinţe economice USEM

pr. verbal nr.3 din 25 mai 2015
CHIŞINĂU 2015
CUPRINS
Tema 1 Bancile în cadru sistemului economic contemporan .................................. 5

1.1 Geneza și evoluția sistemului bancar international ....................................... 5
1.2 Rolul băncilor în în dezvoltarea economiei .................................................. 7
Tema 2 Bazele organizării băncii comerciale ........................................................... 9
1. Bazele legislative și ordinea fondării bancii în RM ........................................ 9
2. Autorizaţia băncilor comerciale în RM ......................................................... 12
3. Particularităţile deschiderilor filialelor ......................................................... 13
4. Particularităţile autorizării băncilor străine .................................................. 14
Tema 3. Particularităţile băncii centrale................................................................. 15
3.1 Esența și particularitățile băncii centrale ...................................................... 15
3.2 Funcțiile băncii centrale .................................................................................. 17
3.3 Obiectivele băncii centrale ............................................................................ 19
3.4. Administrarea și principalele direcții de activitate ale Băncii Naționale a
Moldovei .................................................................................................................. 23
+
Tema 4. Banca comercială în cadru sistemului bancar ........................................ 26
4.1 Băncile comerciale în condițiile economiei naționale; .................................. 26
4.2 Criterii de clasificarea ale bancilor comerciale ............................................. 27
4.3 Organele de conducere ale Băncii Comerciale .............................................. 28
4.4 Funcţiile băncilor comerciale .......................................................................... 30
Tema 5. Capitalul băncii ........................................................................................... 33
5.1. Resursele proprii ale băncilor comerciale. ................................................... 33
5.2. Conceptul și definirea capitalului bancar ..................................................... 35
5.3 Rolul şi funcţiile capitalului............................................................................. 36
5.4 Caracteristica fondurilor componente al capitalului băncii ........................ 37
5.5 Mărimea capitalului bancar și factorii de influenţă: conţinut şi
caracteristici ............................................................................................................ 38
Tema 6. Resursele atrase ale băncii ......................................................................... 42
6.1 Esența, rolul și funcțiile resurselor atrase ale băncii. ................................... 43
6.2. Depozitele bancare: conținut, clasificare, gestionare................................... 45
6.3. Creditele bancare centralizate și credite bancare descentralizate ............. 48
2
6.4. Certificatele de depozit și economii .............................................................. 50
6.5. Cambia bancară: Noţiune, destinaţie, circulaţia, emisiunea. Costul
cambiei..................................................................................................................... 54
Tema 7. Creditul bancar ........................................................................................... 58
7.1 Conceptul şi specificul creditului bancar ....................................................... 58
7.2. Clasificarea creditelor bancare ...................................................................... 59
7.3. Baza legală de acordare a creditelor de către băncile comerciale din
Republica Moldova ................................................................................................ 60
7.4. Evaluarea solicitantului de credit ................................................................. 61
7.5. Proceduri de negociere și aprobare a creditului .......................................... 63
7.6 Asigurarea creditelor bancare ........................................................................ 65
7.8. Reglementarea unor tipuri de credite de către Bănca Națională Moldovei
.................................................................................................................................. 69
Tema 8 . Operațiunil prestate de bancile comerciale............................................. 72
8.1. Caracteristica operațiunilor bancare ........................................................... 72
8.2. Esența plasamentelor bancare – creditarea.................................................. 73
8.3. Esența principalelor plasamente bancare – investiţionale .......................... 75
)
8.4 Operațiunile active și pasive ale băncilor comerciale ................................... 77
Tema 9: Eficienţa activităţii bancare ...................................................................... 84
9.1. Rezultatele obţinute de bancă ........................................................................ 84
9.2. Indicatori de apreciere a profitabilităţii băncii comerciale ........................ 85
9.3. Aprecierea calităţii unei bănci de către banca centrală .............................. 89
Tema 10 Reglementarea şi supravegherea activităţii bancare ............................ 91
10.1. Reglementarea activităţii bancare include: ................................................ 91
10.2. MĂSURI DE REMEDIERE ŞI SANCŢIUNI ........................................... 92
10.3. LICHIDAREA SILITĂ A BĂNCII ............................................................. 95
10.5. Procedura de lichidare .................................................................................. 99
10.6. LICHIDAREA BENEVOLĂ A BĂNCII .................................................. 101
3
Prefaţă
Competenţe specifice disciplinei
 să fundamenteze conceptele, principiile, sarcinile şi scopurile activităţii
bancare în sistemul financiar, a ştiinţelor economice şi disciplinelor academice;
 să identifice abordări teoretice ale sistemului bancar;
 să identifice principiile şi metodologia analizei sistemului bancar;
 să identifice caracteristicile sistemelor bancare;
 să definească conceptele – cheie ale sistemului bancar; să identifice
componentele structurale ale sistemului monetar-creditar
 să aprecieze caracteristicile sistemului bancar;
 să identifice şi să clasifice veniturile şi cheltuielile sistemului bancar;
 să stabilească criterii de sistematizare a creditelor;
 să stabilească corelaţia dintre diferite elemente ale sistemului monetar-
creditar;
 să identifice factorii externi de configurare a sistemului bancar.
 să aprecieze modalităţile de interacţiune dintre componentele sistemului
bancar;
 să prognozeze evoluţia sistemului bancar;
 să prognozeze căile posibile de evoluţie operaţiunilor, produselor şi
serviiilor bancare;
 să evalueze impactul factorilor externi asupra sistemului bancar.
 să demonstreze cunoaşterea actelor normative şi legislative ce
)
reglementează activitatea de finanţe
 să aplice cunoştinţele dobândite în activitatea practică
 să aprecieze corect diverse situaţi în baza cunoştinţelor obţinute.
 să demonstreze capacitatea de a lua decizii la nivele operaţionale şi
tactice.
 să evalueze locul şi rolul finanţe din perspectiva propriei specialităţi
4
Tema 1 Bancile în cadru sistemului economic contemporan
1.1 Geneza și evoluția sistemului bancar international

1.2 Rolul băncilor în în dezvoltarea economiei
Istoria sistemului bancar îsi gãseste originile în trecutul îndepãrtat, existând

mãrturii foarte vechi ce atestã practica unor activitãti care, într-o formã mai mult sau
mai putin evoluatã, se pot constitui ca primii pasi pe tãrâmuri bancare.
Existã diferite pãreri cu privire la originea bãncilor. Unii cercetãtori apreciazã cã
primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat aparitiei si
circulatiei monedei metalice.
Dupã alti cercetãtori, notiunea de bancã este asociatã momentului în care un
grup de persoane a avut ideea sã primeascã disponibilitãti bãnesti, sub formã de
depuneri de la cei ce doreau sã facã economii si în baza acestor depozite, sã ofere
împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.
Primele dovezi ale unei activitãti bancare se regãsesc în Orientul Apropiat si
Egiptul Antic. În acea perioadã, templele erau deopotrivã, loc de rugãciune si loc de
pãstrare a banilor si tezaurelor. Au fost descoperite mãrturii scrise privind activitatea
)
de depuneri si împrumuturi efectuate de temple. Încrederea pe care o inspirau
templele favoriza intermedierea monetarã, asemãnãtor bãncilor de mai târziu.
Detalii referitoare la depozite, împrumuturi, dobânda perceputã si rambursarea
creditelor se regãsesc deja în Codul lui Hamurabi, descoperit de Susa, în anul 1901.
În secolul VI Î.H., orasele - stat si templele din Grecia Anticã au început sã
emitã monede proprii. Datoritã faptului cã, fiecare oras - stat îsi avea moneda proprie,
a apãrut necesitatea schimbãrii unei monede cu alta, acestea putând fi socotite
primele schimburi valutare.
În aceeasi perioadã, preotii ofereau împrumuturi tãranilor, iar unele persoane
specializate în '' negotul cu bani '', ofereau aceleasi servicii altor categorii sociale. În
timp, acesti '' creditori '', cunoscuti sub denumirea de trapeziti, au început sã perceapã
dobânzi foarte ridicate, creând multe nemultumiri în rândul populatiei.
Drept urmare, unele cetãti grecesti, au decis sã creeze bãnci publice. Aceste
institutii erau conduse si conrtrolate de agenti publici, în baza unor norme ce pot fi
asociate primelor reglementãri statale cu privire la activitatea bãncilor.
Pentru facilitãtile de împrumut acordate, aceste bãnci aveau permisiunea
sã solicite plata unei taxe al cãrei nivel nu era limitat. Exceptie fãceau bãncile din
Roma, unde, pentru aceste taxe, a fost fixatã o limitã superioarã. Este interesant de
5
remarcat faptul cã aceste bãnci nu puteau sã perceapã dobânzi, dar aveau permisiunea
sã perceapã comisioane pentru serviciile acordate. Totodatã, bãncile furnizau
clientilor situatii ale conturilor pentru operatiunile efectuate. Din aceste informatii se
observã cã serviciile oferite clientilor erau în proces de diversificare.
În timp ce în Roma anticã se desfãsurau astfel de activitãti, trupele romane
luptau si cucereau noi teritorii. Un grup foarte întreprinzãtor de persoane, comercianti
de bani, însotea trupele oferind servicii de schimb valutar si credite pe termen scurt.
În secolul VI D.H., în Imperiul Bizantin, Justinian preia uzanta romanã privind
activitatea bancarã, completând-o cu precizãri suplimentare, cum ar fi cele referitoare
la obligativitatea dobânzilor fixe.
La sfârsitul secolului al XI-lea, activitãtile în acest domeniu s-au restrâns
datoritã cruciadelor si pãtrunderii în spatiul european a popoarelor migratoare.
Primele institutii de tip bancar efectuau preponderent operatiuni de transfer (
ceea ce azi se cunoaste sub denumirea de casã de compensare ), astfel încât sistemul
de plãti sã devinã mai eficient. Prima bancã de acest tip a fost Banca Venetiei, creatã
în 1171 si recunoscutã oficial, în 1587, ca Banca di Rialto. În secolele urmãtoare au
apãrut bãnci similare si în alte centre comerciale: Geneva ( 1407 ), Amsterdam (
1609), Hamburg ( 1619 ), si Rotterdam ( 1635 ).
)
În acest timp, activitatea bancarã a continuat sã se dezvolte atât prin
diversitatea si îmbunãtãtirea serviciilor oferite, cât si prin acoperirea nevoilor de
fonduri ale unor noi domenii de activitate.
În secolele XVII si XVIII, activitatea bancarã se dezvoltã în toate formatiunile
statale din Europa. Banca din Amsterdam ( 1609 ) si Banca Angliei ( 1694 ) au
devenit modelul pe care s-au bazat structurile bancare create ulterior.
Dezvoltarea comertului si a transporturilor, în special a celor maritime, a
determinat implicit, sporirea activitãtilor bancare. Drept urmare, numãrul bãncilor a
început sã creascã si din ce în ce mai multi oameni au început sã le foloseascã
serviciile. Tot în acest interval de timp, a început si specializarea bãncilor, iar cambia
a început sã fie utilizatã si în comertul maritim.
Pe mãsurã ce comertul între orasele unei tãri, precum si cel international, a
continuat sã se dezvolte, bãncile au început sã rãspundã noilor cerinte ale
comerciantilor. Au fost stabilite relatii, între bãnci, prin care sã se asigure finantarea
dezvoltãrii afacerilor si a comertului. Dupã revolutia industrialã din Anglia, sistemele
de transport s-au îmbunãtãtit substantial, asigurând astfel, servicii eficiente. Acesta a
fost unul dintre factorii care au impulsionat activitatea bancarã, atât pe plan national,
cât si international, schimbãri ce au determinat necesitatea supravegherii si
6
reglementãrii guvernamentale. Drept urmare, în aceastã perioadã au apãrut si bãncile
care îndeplineau functiile care astãzi pot fi echivalate cu acelea ale bãncilor centrale.
În S.U.A., în 1791, Congresul a autorizat crearea si functionarea ''Primei Bãnci
a S.U.A.'' - '' The First Bank of the United States '' - care a imbinat rolul unei bãnci
centrale cu operatiuni specifice bãncilor comerciale. În Franta, în 1776, dupã mai
multe încercãri de creare a bãncii centrale, a apãrut prima casã de scont. În 1800 a
fost creatã Banca Frantei.
Pânã în secolulal XIX-lea, sistemul bancar s-a structurat pe trei domenii
specifice:
* bãncile de emisiune, care detineau monopolul emiterii de bancnote nationale;
* bãncile comerciale, care activau ca institutii de intermedierie financiarã,
* institutii financiare specifice, ca, de exemplu, casele de economii si cooperativele
de credit.''
1.2 Rolul băncilor în în dezvoltarea economiei

Sistemul bancar este ierarhizat având o structură piramidală, în care la bază se află
un număr mai mare sau mai mic de bănci comerciale, iar în vârf se situează banca
centrală.
În epoca contemporană locul şi rolul băncilor
)
în economie este strâns legată de
calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii – investiţii, relaţie
hotărâtoare în creşterea economică.
Conceptele moderne privind dezvoltarea economică consideră ca un rezultat
necesar al evoluţiei societăţii, obţinerea de economii ale agenţilor economici sau
persoanelor, reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă şi destinate unei
utilizări viitoare, în cadrul aceloraşi concepte investiţiile, reprezentând achiziţia de
instalaţii şi echipament, maşini şi inventar, destinate dezvoltării producţiei reprezintă
o altă realitate a economiei şi expansiunii ei ce afectează pe agenţii economici.
Aceştia, agenţii economici, îşi găsesc resursele necesar realizării investiţiilor, fie
prin propriile economii, fie recurgând la credite ce sunt acordate prin bănci, în
procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie.
Locul şi rolul băncilor în economie, structura lor sunt determinate şi de creaţia
monetară, factor specific al funcţionalităţii băncilor în economie.
Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare, ca intermediari monetari, a
căror caracteristică esenţială e posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor
înseşi care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulaţiei monetare.
7
Emisiunea de bancnote, funcţia iniţial deschisă tuturor băncilor şi restrânsă
ulterior numai la banca de emisiune reprezintă forma principală a creaţiei monetare şi
cadrul primordial prin care are loc expansiunea masei monetare.Caracteristica
semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor nemonetare în
monedă.
Băncile comerciale sau băncile de depozit sunt caracterizate prin aceea că
efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare. Deci au o activitate diversificată care
se poate modifica liber funcţie de cerinţe, posibilităţi şi propria orientare.
Totuşi operaţiile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite şi
utilizarea lor în scopul acordării de credite agenţilor economici.
Ele sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea unui profit.
Potenţialul de creditare al unei bănci este egal cu mărimea rezervelor sale
lichide existente peste nivelul rezervelor obligatorii, iar folosirea acestui potenţial
duce atât la creşterea creditelor acordate sectorului nebancar cât şi la creşterea
depoziţiilor acestuia din urmă.
În aceste condiţii, se poate enunţa următoarea regulă : „creditele fac
depozitele”. Această regulă pare la prima vedere destul de stranie, într-adevăr s-ar
părea că mult mai logic ar fi să se spună : „depozitele permit creditele”, în sensul că
)
banca acordă cu împrumut resursele pe case şi le constituie prin primirea de depozite.
8
Tema 2 Bazele organizării băncii comerciale
1. Bazele legislative și ordinea fondării bancii în RM
2. Autorizarea băncilor comerciale în Republica Moldova
3. Particularităţile deschiderilor filialelor
4. Particularităţile autorizaţiei băncilor străine în Republica Moldova
Literatura:
1. Legea instituţiilor financiare,;
2. Legea cu privire la BNM, instrucţiunea Nr. 26/08 – 02 „Privind modul de
emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile
comerciale şi pe acţiuni”;
3. Regulamentul cu privire la acţiuni,
1. Fondarea băncii. Organizarea şi bazele legislative

„Banca este o instituţie financiară, care prin activitatea sa acceptă de la
persoane fizice şi juridice, depozite sau echivalentele acestora ce sunt transferabile
prin diferite mijloacelor de plată şi care utilizează aceste mijloace total sau parţial
pentru a face investiţii pe propriu său cont şi risc”.
Potrivit regulamentului societăţile bancare
)
sînt persoane juridice al cărui obiect
principal îl constituie atragerea de fonduri de la persoanele fizice sau juridice, sub
formă de depozite sau instrumente negociale plătibile la vedere sau la termen, precum
şi acordarea creditelor băncilor comerciale.
Americanul Rous consideră băncile drept firmă care oferă servicii financiare,
efectuează administrarea profesională a mijloacelor băneşti ale societăţii, precum şi
îndeplineşte un şir de funcţii în economie.
Particularităţile băncii ca instituţie financiară nu constau în acceptarea
depozitelor şi acordarea creditelor, în îndeplinirea anumitor roluri (funcții) în
economie:
1. rolul intermediar, care constă în transformarea economiilor acceptate în cea
mai mare parte de la populaţie şi altora care investeşte credite obţinute în
mijloace fixe, circulante. Efectuează şi achită plăţile pentru mărfuri şi
servicii;
2. rolul de garant – susţine clienţii săi prin achitarea datoriilor în cazul cînd ei
nu sunt capabili;
9
3. organizarea şi acordarea serviciilor – administrarea proprietăţii şi păstrarea
acestora, emisiunea şi amortizarea hîrtiilor de valoare a clienţilor la
dispoziţia lor;
4. rolul politic care constă că banca îndeplineşte funcţia de propagandist al
politicii statului şi este orientată spre dezvoltarea economiei în general ale
unor sectoare ale ei;
Principala funcţie a băncilor este rolul intermediar în organizarea circulaţiei
resurselor băneşti. În afară de bănci pe piaţă sunt îndeplinite şi de alte instituţii
financiare, care se deosebesc de bănci din mai multe puncte de vedere.
Ca subiecţi ai pieţei financiare, băncile se caracterizează prin 2 particularităţi:
- ele realizează creanţele sale depozitele, cambiile şi mijloacele obţinute din
realizare, procură creanţe şi titluri de valoare emise de alţii. Această
particularitate deosebeşte băncile de brokeri şi dealeri prin faptul că cele din
urmă nu-şi pot plasa pe piaţa financiară creanţele;
- băncile se deosebesc prin faptul că iau asupra lor obligaţii *** sub formă
de sumă fixă faţă de persoanele fizice şi juridice. Aceste obligaţii privind suma fixă
a datoriei poartă un risc mai mare pentru bănci deoarece trebuie să fie achitate
indiferent de conjunctura pieţei şi alţi factori
)
Ordinea deschiderii înregistrării şi lichidării Băncilor Comerciale pe teritoriul
RM este prevăzută de Legea cu privire la BNM.
În conformitate cu aceste legi, activitatea bancară nu poate fi efectuată fără
autorizarea BN şi BC capătă statut juridic după înregistrarea în registrul băncilor în
BN.
Iniţiativa organizării BC aparţine fondatorilor persoanele fizice şi juridice gata
să participe la formarea fondului statutar. Fondatorii băncii iau obligaţiuni privind
perfectarea documentelor necesare pentru formarea băncii, asigurarea tehnico-
materială, asigurarea clientelei, a operaţiunilor pe care le îndeplinesc.
Fondatorii îndeplinesc şi semnează contractul de constituire, în care se
determină caracteristicile băncii, mărimea capitalului, obligaţiile părţilor. Părţile vor
examina momentele conflictuale din momentul în cauză. În caz cînd raportul
fondatorului va constitui o parte din capitalul statutar în acordul de constituire se vor
prevedea condiţiile în care vor fi atraşi acţionarii băncii.
În acest caz la contractul de constituire se adaugă listele de înscriere în baza
cărora acţionarii comunică hotărîrile lor de a participa la fondarea BC. Fondatorii BC
şi persoanele înscrise trebuie să depună cotele de participare pe un cont temporar
comulativ deschis la BN ca bază la deschiderea acestui cont serveşte contractul de
10
constituire. O parte din resurse vor fi utilizate pentru plata efectelor prin autorizaţie şi
alte plăţi. La momentul înregistrării BC fondul statutar trebuie să fie format cel puţin
50% de la cel anunţat.
Fondarea BC organizează adunarea de constituire unde se determină caracterul
băncii:
- de tip închis;
- de tip deschis;
- componenţa acţionarilor;
- cota aparte în capitalul statutar;
Adunarea de constituire trebuie să primească hotărîrea la fondarea băncii să
aleagă consiliul băncii să aprobe statutul băncii, comisia de cenzori şi întreaga
administraţie a băncii. Contractul de constituire trebuie să conţină:
• denumirea băncii;
• firmele şi numele fondatorilor;
• adresele juridice;
• sarcinile;
• obiectivele prioritare ale activităţii bancare;
• mărimea capitalului;
)
• tipurile acţiunilor şi valorile **;
• ponderea fiecărui tip în capitalul băncii;
• obligaţiile fondatorilor;
• drepturile şi responsabilităţile;
• sediul băncii;
• prevederi privind organizarea conducerii;
• controlul;
Statutul băncii:
1. denumirea completă a băncii;
2. sediul;
3. data aprobării de către adunare a constituirii;
4. numărul şi data înregistrării de către BNM;
5. activitatea financiară;
6. angajamentele şi responsabilităţile părţilor;
11
2. Autorizaţia băncilor comerciale în RM
BNM, conform legii cu privire la autorizaţia instituţiilor financiare, are dreptul
exclusiv de a elibera autorizări băncilor. Autorizaţia băncii are drept scop principal de
a limita efectuarea operaţiunilor bancare numai de către acele bănci care au învoire de
către organul împuternicit. Totodată autorizarea la bănci, impune fondatorii să
îndeplinească un şir de cerinţe referitor:
1. mărimea capitalului statutar;
2. componenţa acţionarilor;
3. sursele capitalului investit;
4. gama operaţiunilor şi strategia activităţii băncii;
5. elaborarea măsurilor pentru constituirea rezervelor în cazul apariţiei unor
situaţii.
În conformitate cu art. 26 din Legea cu privire la instituţii financiare, există 3
tipuri de autorizaţii:
1. Autorizaţia de categoria A – acordă dreptul de a desfăşura tipurile de
activităţi indicate în al 1 de la a pînă la i, n;
2. Categoria B – acordă dreptul de a desfăşura tipurile de activităţi de la a pînă
la j, n;
)
3. Categoria C – acordă dreptul de a desfăşura toate tipurile de activităţi
(administrarea portofoliului de investiţii);
BC nu au dreptul să-şi desfăşoare activităţi neprevăzute în autorizaţii.
Pentru eliberarea autorizaţiei băncile trebuie să depună în modul stabilit
prin lege o cerere scrisă în original şi 2 copii în care se anexează documentele:
 Proces verbal al adunării de constituire;
 Statutul în 3 exemplare aprobat de adunarea;
 Diferite regulamente;
 Contractul de constituire;
 Date privind persoanele care intenţionează să ţină acţiunile băncii;
 Date despre calificarea personalului şi administratorilor;
 Date privind capitalul viitoarei bănci;
Capitalul normativ total este stabilit pentru bănci în mărime de 16 mln. lei.
Pentru licenţă de tip A este necesar de la valoare minimă – 16-32 mln. lei, de
tip B – de la mărimea dublă – pînă la triplă 32-48 mln. lei, de tip C – este de la 48
mln. lei mai mare. Plata pentru acţiuni poate fi efectuată numai din mijloace proprii.
În termen de 3 luni din data primirii cererii BNM dă acordul preventiv sau respinge
cererea indicînd cauzele în scris.
12
Refuzul cererii trebuie să fie motivat. Timp de 1 an prezentatorul cererii trebuie
să îndeplinească cerinţele BNM, confirmîndu-le în scris. În timp de 1 lună BN se
adevereşte despre îndeplinirea condiţiilor şi eliberează licenţă băncii BNM eliberează
autorizaţia numai dacă este convinsă că:
- banca respectivă corespunde cerinţelor legii;
- calificarea, experienţa şi integritatea reală a administratorilor şi a acţionarilor
cu cote substanţiale corespunde planului de afaceri şi a activităţii financiare pentru
care banca a primit autorizaţia;
- situaţia financiară a băncii este satisfăcătoare;
3. Particularităţile deschiderilor filialelor

Pentru a deschide filiale, banca trebuie să corespundă cerinţelor:
1. Să activeze un 1 an de la data primirii autorizaţiei de la BN şi să fie supusă
odată inspecţiei de la BNM;
2. Să posede şi să menţină capitalul normativ total şi coeficientul CIN corelat
cu activele ponderate la risc, conform regulamentului cu privire la
suficienţa capitalului ponderat la risc;
3. Să îndeplinească prevederile legilor RM şi al altor acte normative ale BNM;
)
4. Să nu fie obiectul aplicării măsurilor de remediere din partea BNM;
Pentru a primi autorizaţia de înregistrare a filialelor la BNM trebuie să fie
prezentate documentele:
1. cerere pentru înregistrarea filialei adresată guvernatorului BN,
semnată de preşedintele consiliului băncii;
2. extrasul de la procesul verbal al adunării acţionarilor la care a fost
primită decizia de a deschide o filială;
3. regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea filialei, aprobat
de consiliul băncii;
4. documentele ce confirmă dreptul de proprietate sau arendă asupra
spaţiului;
5. informaţii asupra sediului filialei;
6. informaţii cu privire la preşedintele băncii şi anume numele,
domiciliu, studiile, calificarea, experienţa, datele din paşaport, cotele
de participare în capitalul băncii, semnătura;
Cerinţa obligatorie este ca preşedintele filialei să aibă experienţă în sistemul
bancar minimum 3 ani. În decurs de 30 zile din ziua primirii setului de documente în
volum complet BNM înscrie în registrul băncilor denumirea şi adresa filialei sau
respinge cererea aducînd în scris la cunoştinţa solicitantului decizia primită.
13
4. Particularităţile autorizării băncilor străine
Pentru a fi eliberată o autorizaţie pentru sucursalele unei bănci străine la BNM
se depun documentele:
1. cererea de eliberare a autorizaţiei care se întocmeşte de preşedintele
băncii străine (originalul şi 2 copii);
2. extrasul din procesul verbal al adunării acţionarilor la care a fost
adoptată hotărîrea ce conţine datele:
- mărimea capitalului;
- numărul acţionarilor;
- aprobarea statutului, regulamentele interne;
- alegerea consiliului băncii, comisiei de cenzori;
3. dovezi că sucursala se va deschide, avînd statut de persoană juridică;
4. statutul 3 exemplare;
5. contractul de constituire privind la organizarea sucursalei în caz cînd
banca solicitantă deţine o parte mai mare din acţiuni;
6. informaţia detaliată privind componenţa consiliului băncii, consiliul
administrativ, comisia de cenzori; Experienţa administrativă sucursalei
preşedintelui;
)
7. adeverinţa semnată de consiliul ** , precum că plata acţiunilor va fi
efectuată numai din mijloacele băneşti proprii;
8. lista persoanelor afiliate băncii;
9. planul de afaceri a băncii;
10.scrisoare din partea organelor locale, privind acceptarea de către ele a
sediului viitoarei sucursale pe teritoriul lor;
11. 2 copii a fişei de înregistrare a sucursalei;
12. concluzia scrisă de către banca centrală a ţării în care se află sediul
central al băncii străine şi acordul ei;
13.copia ultimii dări de seamă a controlului băncii şi auditului;
Băncii străine i se acordă autorizaţia dacă:
- în ţara de origine ea este autorizată pentru efectuarea activităţii
financiare cum ar fi atragerea depozitelor sau altor forme
rambursabile;
- autorităţile competente în ţara de origine ce supraveghează activitatea
financiară a băncii, au aprobat în scris eliberarea autorizaţiei;
14
Tema 3. Particularităţile băncii centrale
1. Esența și particularitățile băncilor centrale.
2. Funcțile băncii centrale.
3. Obiectivele BNM.
4. Administrarea și principalele direcții de activitate ale Băncii Naționale a
Moldovei.
Literatura:
3.1 Esența și particularitățile băncii centrale
Banca centrală este institutul bancar aflat în fruntea întregului aparat bancar,
care are ca atribuţii: emisiunea banilor, concentrarea rezervelor băneşti ale băncilor
comerciale şi acordarea creditelor acestora, influenţarea directă şi indirectă a
volumului şi costului creditelor, acordarea de împrumuturi statului şi păstrarea
tezaurului de stat. În Republica Moldova funcţiile băncii centrale le îndeplineşte
Banca Naţională a Moldovei.curs valutar )banci
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a fost înfiinţată prin Decretul
Preşedintelui Republicii Moldova la 4 iunie 1991, cu desemnarea guvernatorului –
Leonid Talmaci. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a Moldovei este
asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) este o persoană juridică publică auto-
nomă şi este responsabilă faţă de Parlamentul Republicii Moldova. La moment
capitalul BNM este subscris de stat în mărime de 200 milioane de lei.5 El poate fi
majorat prin decizia Consiliului de administraţie, şi această decizie trebuie să fie
aprobată de Parlament.
Poate sa deschida filiale si reprezentante in tara si in strainatate unde considera
necesar.
Obiectivul Principal al BN este de a realiza și mentine stabilitatea monedei
nationale.Pentru atingerea acestui scop BNM stabileste si mentine conditiile pietei
monetare , de credit și valutare , care conduc ola dezvoltarea economiei nationale.
BNM are următoarele atribuții fundamentale:
• stabileşte şi promovează politica monetară şi valutară în stat;
• acţionează ca bancher şi agent fiscal al statului;
15
•întocmeşte analize economice şi monetare, adresează guvernului propuneri,
aduce rezultatele analizelor la cunoştinţa publicului;
• autorizează, supraveghează şi reglementează activitatea instituţiilor financiare;
• acordă credite băncilor şi statului;
• supraveghează sistemul de plăţi din republică şi facilitează funcţionarea
eficientă a sistemului de plăţi interbancare;

• activează ca organ unic de emisiune a monedei naţionale;
• păstrează şi gestionează rezervele valutare ale statului;
• întocmeşte balanţa de plăţi a statului;
• în numele Republicii Moldova îşi asumă obligaţii şi execută tranzacţiile
rezultate din participarea Republicii Moldova la activitatea instituţiilor publice

internaţionale în domeniul bancar, de credit şi monetar în conformitate cu
condiţiile acordurilor internaţionale.
Obligaţiile BNM:
• Să administreze direct rezerva de bancnote şi monede;
• Să asigure tipărirea, păstrarea în siguranţă a bancnotelor şi monedelor ce nu
sînt puse în circulaţie;
• Păstrarea sau distrugerea matriţelor;
)
• Schimbarea la cerere, fără taxe şi comisioane a bancnotelor emise, cu excepţia
celor care prezintă deformări, perforări;
• Informează publicul privind masa monetară aflată în circulaţie şi privind
tendinţele din domeniul micro şi macroeconomic;
• Politica monetară
Cantitatea de monedă aflată în circulaţie reprezintă, conform teoriei monetariste,
principala cauză de creştere a preţurilor şi, respectiv, a inflaţiei.
Doctrina defineşte politica monetară ca acele acţiuni întreprinse de banca centrală,
în sensul influenţării masei monetare sau a ratelor dobînzilor, în încercarea de
stabilizare a economiei. Cît de mare are autoritatea BNM în influenţarea politicilor
monetare, depinde şi de gradul de independenţă a ei, faţă de puterea executivă. De
facto, BNM este considerată a fi o autoritate relativ independentă. Politica monetară
este stabilită şi condusă în cadrul politicii economice şi financiare a statului,
responsabilitatea căreia cade şi asupra Guvernului.
În cadrul BNM funcţionează Departamentul de Politici Monetare. Astfel, obiectivul
principal este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor exprimat prin menţinerea
16
ratei inflaţiei la un nivel redus şi stabil, care trebui să contribuie la creşterea
economică a statului.
Instrumentele prin care BNM acţionează în conducerea politicii monetare sînt:
1. Operaţiuni pe piaţa monetară, prin care BNM promovează regimul de flotare
gestionată a cursului de schimb, fără a avea o ţintă prestabilită a cursului de
schimb valutar a leului;
2. Cumpără, păstrează şi vinde valorile imobiliare ale statului (hîrtii de valoare);
3. Facilităţile permanente, facilităţi pe care BNM le pune la dispoziţia băncilor
comerciale la iniţiativa acestora, cum ar fi:
 Facilităţi de credit (over night) – credite peste noapte acordate băncilor
comerciale pentru asigurarea efectuării plăţilor acestora şi pentru menţinerea

rezervelor obligatorii, sau pentru o zi, în lei sau în baza garanţiilor în hîrtii de
valoare de stat disponibile în portofoliile băncilor. În acest caz, creditele durează
de la 1 la 10 zile. Creditele respective se înregistrează în conturile lawro, pe care
băncile le au la BNM.
 Depozitele overnight – depunerea banilor pentru o noapte la BNM.
 Facilităţi de lombard – cînd BNM cumpără activele eligibile vîndute de o bancă
(activele emise de către Ministerul Finanţelor), la un preţ determinat, urmat mai

)
apoi de răscumpărarea lor de aceleaşi bănci, la un preţ determinat (maximum 5
zile).
1. Rezervele obligatorii. Toate băncile licenţiate în RM deţin rezerve obligatorii la
BNM, pentru a influenţa asupra cererii de bani de scurtă durată şi asupra ratei de
dobîndă pe termen scurt menţinute în conturile lawro.
2. Supravegherea bancară.
3.2 Funcțiile băncii centrale

Conform atribuţiilor stipulate prin lege, BNM îndeplineşte următoarele funcţii:
a) de emisiune monetară;
b) stabileşte şi conduce politica monetară şi valutară a ţării;
c) bancă a băncilor;
d) agent fiscal şi bancher al statului.
BNM – centru de emisiune monetară în Republica Moldova
Obiectivul esenţial al politicii BNM este reglementat prin Legea„Cu privire la
Banca Naţională a Moldovei”, cap. VIII, în temeiul căreia BNM este unica instituţie
autorizată să emită bancnote şi monede metalice şi să le pună în circulaţie pe tot
teritoriul ţării. Unitatea monetară în Republica Moldova este leul moldovenesc cu
17
subdiviziunea sa banul. Moneda se emite şi se pune în circulaţie în concordanţă cu
creşterea economică.
BNM administrează direct rezerva de bancnote şi de monede metalice,
elaborează programul de emisiune a acestora şi asigură emisiunea regulată de
bancnote şi de monede metalice în vederea satisfacerii nevoilor de numerar ale ţării.
Banca Naţională, organizând tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor metalice, ia
măsuri în scopul păstrării în siguranţă a banilor care nu sunt puşi în circulaţie.
BNM este singură în drept, în baza regulamentelor sale, să stabilească valoarea
nominală, dimensiunile, greutatea, desenul şi alte caracteristici tehnice ale
bancnotelor şi monedelor metalice care sunt mijloc de plată în republică.
Bancnotele şi monedele sunt puse în circulaţie prin intermediul băncilor
comerciale la cererea publicului şi în conformitate cu politica monetară a BNM. în
anul 2004 în circulaţie erau bancnote cu valoarea nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100,
200, 500, 1000 de lei moldoveneşti (în continuare lei) şi monede metalice cu valoarea
nominală de 5, 10, 25, 50 de bani. Distribuirea bancnotelor şi a monedelor metalice
este efectuată la sediul BNM în contrapartida sumei echivalente trecute la scăderi din
contul Loro al băncii comerciale care solicită numerarul în baza cecului de numerar.
Până în prezent bancnotele şi monedele metalice reprezintă principalul mijloc
)
de plată cu amănuntul în Moldova. Populaţia foloseşte numerarul pretutindeni: la
procurarea mărfurilor, ca plată pentru servicii, la achitarea impozitelor şi a taxelor.
Persoanele juridice utilizează numerarul preponderent pentru plata salariilor şi
efectuarea altor plăţi către salariaţi, pentru plata pensiilor şi a indemnizaţiilor din
fondurile sociale, precum şi pentru diferite plăţi de valoare mică aferente procurării
accesoriilor şi consumabilelor de birou şi de întreţinere a spaţiilor de serviciu.
Bancnotele şi monedele metalice emise şi neretrase din circulaţie de BNM reprezintă
mijloace monetare care trebuie acceptate la valoarea lor nominală pentru plata tuturor
obligaţiilor publice şi private.
Banca Naţională poate efectua schimbul monedei naţionale care este în
circulaţie în Republica Moldova. Astfel, ea are dreptul să efectueze retragerea şi
distrugerea bancnotelor şi monedelor deteriorate, uzate şi false din circulaţie. BNM
este în drept să schimbe moneda deteriorată cu alte bancnote şi monede metalice.
Deci, BNM va asigura furnizarea periodică de bancnote şi monede metalice pentru
acoperirea necesităţilor de monedă ale economiei naţionale. Prin hotărârea
Consiliului de administraţie, BNM poate să retragă din circulaţie orice bancnote sau
monede metalice emise de ea şi să pună în circulaţie în locul lor alte bancnote şi
monede metalice în valoare echivalentă.
18
Suma totală a bancnotelor şi monedelor metalice în circulaţie se evidenţiază în
contabilitatea Băncii Naţionale ca pasiv al acesteia. în pasiv nu se includ bancnote şi
monede metalice aflate în rezerva de numerar.
Un indicator obiectiv al volumului de numerar în circulaţie este valoarea
agregatului monetar M , parte componentă a masei monetare.. în decembrie 2004 în
circulaţie erau bancnote şi monede metalice în valoare de 3699,9 milioane de lei,
reprezentând 31,6% din totalul masei monetare la acest moment.
BNM stabileşte şi conduce politica monetară şi valutară a tării
Banca Naţională conlucrează cu guvernul în atingerea obiectivelor sale şi, conform
legislaţiei în vigoare, întreprinde acţiuni necesare pentru a realiza o astfel de
conlucrare. La stabilirea politicii monetare şi valutare BNM consultă organele
economice şi financiare corespunzătoare ale guvernului. Banca Naţională furnizează
organelor economice şi financiare ale guvernului, la cererea acestora, informaţii
referitoare la problemele monetare şi financiare şi invers, organele menţionate, la
rândul lor, furnizează la cererea Băncii Naţionale informaţii referitoare la problemele
macroeconomice, monetare sau financiare.
Conform legislaţiei în vigoare, Consiliul de administraţie al BNM stabileşte
principalele obiective ale politicii monetar-creditare a ţării, sprijinind executivul în
)
aceste măsuri care nu contravin intereselor pe termen lung ale stabilităţii monedei
naţionale.
Principalele teme ale politicii monetare sunt volumul şi structura masei
monetare în evoluţia lor, nivelul şi calculul dobânzilor la depozitele bancare la vedere
şi la termen, cursul de schimb al leului în raport cu alte valute şi situaţia balanţei de
plăţi a ţării.
Analizând structura masei monetare în Republica Moldova, constatăm că cota cea
mai mare o reprezintă banii aflaţi în circulaţie sub formă de moneda fiduciară.
Politica monetară este pusă în aplicare prin utilizarea unor instrumente
specifice, cum ar fi: operaţiunile de piaţă deschisă, variaţia ratei rezervelor obli-
gatorii, politica dobânzii, intervenţii pe piaţa valutară, licitaţii de depozit etc.
Operaţiunile de piaţă deschisă. BNM poate efectua pe pieţele financiare
operaţiuni cu creanţe emise de stat, de către Banca Naţională sau cu orice alte creanţe
prin cumpărarea, păstrarea şi vânzarea lor.
3.3 Obiectivele băncii centrale

Obiectivele strategice ale BNM sunt:
1. Asigurarea stabilității prețurilor
19
Politica monetară reprezintă un element-cheie al managementului
macroeconomic și contribuie semnificativ la stabilitatea economică a unui stat, iar
asigurarea stabilității prețurilor și menținerea ratei inflației la un nivel adecvat
constituie cel mai important obiectiv al BNM, deoarece aceasta este în măsură să
conducă la crearea unui cadru macroeconomic stabil, care permite dezvoltarea
economică și asigurarea unui nivel optim de creștere economică.
În scopul asigurării și menținerii stabilității prețurilor, BNM preconizează să
reformeze cadrul de politică monetară, să inițieze modificarea cadrului legal existent
pentru creșterea eficienței mecanismului de transmisie a politicii monetare, să
dezvolte capacitățile sale de prognoză și analiză macroeconomică. Totodată,
eficientizarea aplicării instrumentelor de politică monetară prin alinierea la
standardele europene va constitui o măsură suplimentară întreprinsă în scopul
menținerii nivelului inflației în limitele programate.
2. Sporirea credibilității monedei naționale
Banca Națională a Moldovei este responsabilă de emisiunea monedei naționale și
își propune drept obiectiv atât sporirea credibilității monedei naționale ca instrument
de tranzacționare în economia națională, cât și îmbunătățirea calității şi siguranței
monedelor și bancnotelor în circulație. Prin politicile și acțiunile promovate, BNM va
)
încuraja creșterea ponderii monedei naționale în tranzacțiile efectuate. În virtutea
faptului că, Banca Națională a Moldovei este autoritatea care deține dreptul exclusiv
de emisiune monetară în stat, vor fi întreprinse măsurile necesare pentru a îmbunătăți
calitatea și a spori gradul de securitate a bancnotelor și monedelor metalice conforme
standardelor moderne.
3. Dezvoltarea funcției de supraveghere a BNM
Evaluând impactul calitativ și cantitativ asupra sistemului bancar, BNM
intenționează să identifice căile optime pentru implementarea Acordului de capital
Basel II. Realizarea acestui scop va presupune modificarea cadrului legal existent și
elaborarea normelor juridice noi aferente suficienței capitalului bancar care vor fi
aliniate la cerințele UE. Implementarea raportării prudențiale în conformitate cu
specificațiile COREP, supravegherea consolidată a tuturor instituțiilor de credit,
implementarea efectivă a supravegherii bazate pe riscuri prin automatizarea
proceselor de generare a rapoartelor necesare, perfecționarea instrumentelor juridice
privind supravegherea prudențială constituie măsuri ce vor fi întreprinse pentru
dezvoltarea funcției de supraveghere bancară.
20
4. Promovarea plăților fără numerar și reducerea numerarului în circulație
Banca Națională a Moldovei este responsabilă de supravegherea sistemului de
plăti în RM și asigură că acesta operează într-un mod legal, sigur, accesibil și eficient,
astfel fiind satisfăcute cerințele consumatorilor cu privire la serviciile de plată.
În scopul promovării plăților fără numerar și reducerii numerarului în circulație, vor
fi întreprinse măsurile necesare implementării noii Legi cu privire la serviciile de
plată și moneda electronică. În scopul conștientizării de către persoanele fizice și
juridice a avantajelor plăților fără numerar vor fi întreprinse măsuri de informare
asupra diferitelor instrumente de plată și caracteristicilor serviciilor de plată, etc. De
asemenea, se urmărește instituirea unui Consiliu Național de Plăți care va fi compus
din reprezentanți ai sectorului privat și public și care va fi un forum eficient de
interacțiune între toți actorii importanți pe piața serviciilor de plată.
Totodată, conformarea la cele mai bune practici internaționale impune modernizarea
infrastructurii aferente plăților retail (de mică valoare) prin orientarea spre
universalitatea procesării instrumentelor de plată, implementarea codului IBAN
pentru transferurile internaționale și naționale.
5. Consolidarea funcției de stabilitate financiară
Pentru a promova stabilitatea financiară, Banca Națională a Moldovei analizează
Ч
în mod continuu riscurile care pot să apară în sistemul financiar-bancar. Consolidarea
funcției de stabilitate financiară reprezintă un obiectiv menit să îmbunătățească întreg
mecanismul și cadrul de menținere a stabilității financiare prin dezvoltarea modelelor
și indicatorilor analitici de identificare timpurie a riscurilor. BNM urmărește să-și
consolideze capacitățile de management al crizelor și abilitatea de a răspunde rapid și
eficient la schimbările neașteptate de pe piețele financiare prin elaborarea
metodologiei de identificare a instituțiilor financiare sistemic importante, actualizarea
și monitorizarea riguroasă a planurilor de urgență ale băncilor licențiate, constituirea
unui set de indicatori de stabilitate financiară, dar și elaborarea raportului de
stabilitate financiară și efectuarea unor studii aferente sistemului de alertare timpurie
cu prezentarea acestora Comitetului Național de Stabilitate Financiară.
6. Îmbunătățirea comunicării externe
În vederea realizării acestui obiectiv vor fi analizate cerințele de informații ale
grupurilor-țintă, vor fi monitorizate și evaluate canalele de comunicare, astfel încât
fiecare grup-țintă să recepționeze informațiile necesare într-un format clar și accesibil
acestuia. Întru asigurarea unei comunicări consecvente va fi elaborată și aprobată
politica de comunicare a BNM. În scopul promovării profesionalismului în abordarea
problemelor financiar-bancare și asigurării veridicității în reflectarea activității BNM,
21
vor fi organizate periodic întruniri tematice instructive cu reprezentanții mass-media.
Totodată, BNM se va implica în procesul educațional atât la nivelul instituțiilor de
învățământ preuniversitar, cât și la nivelul instituțiilor de învățământ superior
contribuind la formarea competențelor în domeniu și ridicarea nivelului de cultură
financiară și economică. BNM își mai propune să informeze publicul larg într-o
manieră mai accesibilă prin optimizarea paginii WEB a BNM, cu includerea
materialelor video, facilitării lucrului cu datele statistice și alte activități desfășurate
de BNM şi înglobarea subiectelor de interes sporit pentru societate.
7. Consolidarea imaginii și credibilității BNM
BNM va depune toate eforturile necesare pentru consolidarea imaginii şi credibilităţii
băncii prin implementarea celor mai bune practici internaționale în domeniile sale de
activitate, promovarea transparenței deciziilor și a unor standarde înalte de cultură
corporativă. Realizarea acestui obiectiv va depinde în mare măsură de realizarea
tuturor celorlalte obiective ale BNM, stabilite pentru următorii cinci ani, dat fiind
faptul că eficiența tuturor acțiunilor întreprinse va spori imaginea BNM ca instituţie
ce activează în interesul întregii societăți. Totodată, acţiunile iniţiate de BNM în
vederea consolidării imaginii şi credibilităţii băncii vor viza gestionarea eficientă a
numerarului pentru asigurarea necesităţilor de lichiditate, conlucrării cu instituţiile şi
Ч
autorităţile specializate în combaterii fraudelor în cadrul gestiunii numerarului şi
iniţierea proiectelor educaţionale pentru a combate infracţiunile de falsificare a
monedei naţionale.
Totodată, în contextul asigurării unei credibilităţi sporite faţă de BNM, transparenţa
joacă un rol foarte important. Dezvăluirea esenţei şi rezultatelor activităţii BNM,
comunicarea planului strategic al BNM şi a performanţelor obţinute în implementarea
acestuia, precum și a măsurilor întreprinse în cadrul de responsabilitate socială vor
crea un mediu de percepţie şi încredere sporită în acţiunile BNM şi vor contribui la
consolidarea imaginii băncii.
8. Sporirea eficienței activității operaționale a BNM
Utilizarea eficientă a resurselor devine din ce în ce mai importantă în contextul actual
al băncilor centrale, inclusiv în Sistemul European al Băncilor Centrale. În acest sens,
este imperativ necesară o analiză a activităţilor operaţionale ale BNM în vederea
identificării oportunităţilor de îmbunătăţire a modului de organizare a proceselor de
activitate, astfel încât acestea să aducă o valoare adăugată instituţiei, respectând
raportul optim cost – beneficiu. În aceeaşi ordine de idei, este de menţionat că,
dezvoltarea tehnologiilor informaţionale a transformat modul în care băncile centrale
îşi desfăşoară activităţile, prin automatizarea mai multor procese de activitate şi
22
utilizarea unor sisteme informaţionale cu o arhitectură modernă, performantă,
scalabilă şi fiabilă destinate sporirii semnificative a eficienţei operaţionale. Astfel,
considerând nivelul de utilizare și impactul sistemelor informatice asupra proceselor
de activitate, BNM va accelera procesul de automatizare al activităţilor prin
transformarea proceselor de activitate și modernizarea sistemului informatic bancar al
BNM, fiind necesar a fi implementat un sistem informaţional modern, care să
răspundă tuturor cerințelor de dezvoltare ale băncii.
9. Optimizarea gestionării resurselor umane
Gestionarea eficientă a resurselor umane reprezintă o sarcină importantă, deoarece
satisfacţia personalului determină performanţa şi productivitatea BNM. În scopul
valorificării eficiente a resurselor umane, echilibrării responsabilităților și volumului
de lucru, structura organizatorică a Băncii va fi permanent adaptată, reieșind,
totodată, din cerințele impuse de realizarea obiectivelor strategice.
10.Dezvoltarea culturii corporative
Direcţiile principale de implementare a obiectivului dat ţin de consolidarea integrităţii
personalului BNM, de gestiunea eficientă a riscului de fraudă şi corupţie şi de
promovarea culturii corporative în cadrul BNM, astfel încât aşteptările reciproce să
fie exprimate şi înţelese într-un mod armonizat. BNM va aplica în continuare
Ч
instrumente de management moderne şi va evalua practicile noi în domeniu în
vederea posibilităţii şi disponibilităţii aplicării acestora, asigurând un tratament
reciproc echitabil.
3.4. Administrarea și principalele direcții de activitate ale Băncii Naționale a

Moldovei
Banca Naţională a Moldovei are un rol important în procesul de tranziţie la

economia de piaţă a Republicii Moldova. Din 1991 şi până în prezent au fost
elaborate şi implementate un şir de măsuri eficiente în vederea stabilizării mediului
monetar şi de credit.
Cel mai important pas în acest sens a constituit introducerea în circulaţie la 29
noiembrie 1993 a monedei naţionale – leul moldovenesc – cu promovarea ulterioară a
unei politici monetare şi de credit antiinflaţioniste. Astfel s-a reuşit stoparea inflaţiei
galopante de la începutul anilor 90.
23
GUVERNATORUL BNM
Guvernatorul este preşedintele consiliului de administraţie al BNM, este
responsabil de formularea iniţiativelor în domeniul politicii monetare, valutare,
pentru a fi prezentate Consiliului de Administrare şi de Executare a lor.
Guvernatorul reprezintă BNM în relaţiile cu alte instituţii interne şi
internaţionale şi în caz de lipsă, poate fi substituit în funcţie de către unul din vice-
guvernatori.
Conform prevederilor legii cu privire la BNM, guvernarea corporativă a BNM
include 2 niveluri de control:
a) Controlul extern, realizat prin:
 auditul extern;
 controlul FMI al siguranţei BNM;
 auditul Curţii de Conturi al R.M.
b) Controlul intern, realizat prin:

 Auditul intern;
 Controlul operaţional la nivel de subdiviziune, aplicîndu-se Codul de Conduită
al salariatului BNM, Politica anti-fraudă a BNM şi Planul de acţiuni al BNM

pentru prevenirea şi combaterea fraudei şi corupţei.
ਰЩ
2. Structura şi competenţa BNM
Banca Naţională a Moldovei este condusă, conform Legii nr. 548-XIII din
21.07.1995, de un Consiliu de administraţie format din cinci membri şi reprezentat
actualmente de:
a) Guvernatorul BNM – preşedintele Consiliului de administraţie:;
b) Prim-viceguvernatorul BNM – vicepreşedintele Consiliului de administraţie:
c) Viceguvernator al BNM:;
d) Viceguvernator al BNM:;
e) Viceguvernator al BNM:.
Conform Legii cu privire la Banca Naţională a Republicii Moldova, BNM are
următoarea competenţă:
a) încheierea contractelor şi emiterea obligaţiilor;
b) achiziţionarea şi dispunerea de bunuri mobile şi imobile în scopul exercitării
atribuţiilor sale;
c) intentarea acţiunilor în instanţa de judecată şi participarea la proces în calitate de
subiect.
24
Banca Naţională a Moldovei este condusă conform Legii nr. 548-XIII din
21.07.1995 de un Comitet executiv format din 5 membri și de un Consiliu de
supraveghere format din 7 membri.
Consiliul de supraveghere:
Președinte al Consiliului de supraveghere – Dl Sergiu Cioclea, guvernator al BNM;
Vicepreședinte al Consiliului de supraveghere și prim-viceguvernator al BNM – Dl
Vladimir Munteanu;
Membru al Consiliului de supraveghere și viceguvernator al BNM-Dna Cristina
Harea;
Membru al Consiliului de supraveghere, nu este salariat al BNM –Dl Dumitru Ursu;
Membru al Consiliului de supraveghere, nu este salariat al BNM – Dl Alexandru
Pelin;
Membru al Consiliului de supraveghere, nu este salariat al BNM – Dl Valeriu Iaşan;
Membru al Consiliului de supraveghere, nu este salariat al BNM – Dl Vadim Enicov.
Comitetul executiv:
Dl Sergiu Cioclea – Guvernator al BNM, preşedinte al Consiliului de supraveghere,
președinte al Comitetului executiv;
Dl Vladimir Munteanu – Prim-viceguvernator al BNM, vicepreședinte al Comitetului
ਰЩ
executiv;
Dna Cristina Harea – viceguvernator al BNM, membru al Comitetului executiv;
Dl Aureliu Cincilei – viceguvernator al BNM, membru al Comitetului executiv
(suspendat de drept);
Dl Ion Sturzu – viceguvernator al BNM, membru al Comitetului executiv.
25
Tema 4. Banca comercială în cadru sistemului bancar
4.1 Băncile comerciale în condițiile economiei naționale;
4.2 Criterii de clasificarea ale bancilor comerciale;
4.3 Organele de conducere ale Băncii Comerciale;
4.4 Funcţiile băncilor comerciale;
Literatura:
2. Legea cu privire la BNM, instrucţiunea Nr. 26/08 – 02 „Privind modul
de emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale
şi pe acţiuni”;
4.1 Băncile comerciale în condițiile economiei naționale;

Termenul de „bancă comercială” a apărut în primele etape de dezvoltare ale
activităţii Bancare, cînd băncile sprijineau preponderent comerţul, schimbul de
mărfuri şi plăţile. Principalii clienţi ai acestor bănci erau „comercianţii” – de aici se
trage şi noţiunea de „bancă comercială”.
Odată cu dezvoltarea industriei, au apărut operaţiile de creditare pe termen
scurt a ciclului de producţie. Termenul de creditare se majora treptat, o parte a
resurselor Bancare a început să se învestească
Ч
în capital fix, hîrtii de valoare ş.a.,
astfel termenul „comercial” în noţiunea de bancă şi-a pierdut sensul iniţial. Acum
acest termen presupune caracterul „de afacere” al băncii, orientarea ei spre deservirea
tuturor agenţilor economici indiferent de sfera de activitate.
În mecanismul de funcţionare al sistemului de creditare al statului un rol
important îl au Băncile comerciale. Ele sunt nişte organizaţii multifuncţionale ce
activează în diferite sectoare ale pieţei capitalului de împrumut.
Băncile acumulează partea de bază a resurselor de creditare şi oferă clienţilor
ei un complex de servicii financiare, care includ creditarea, deschiderea depozitelor,
decontări, vînzarea-cumpărarea şi păstrarea valorilor mobiliare, a valutei străine etc.
În economia de piaţă modernă activitatea băncilor comerciale are un rol major
datorită legăturii lor cu toate sectoarele economiei.
Scopul băncilor este de a asigura circulaţia continuă a capitalului şi a banilor,
creditarea întreprinderilor industriale, a statului şi a populaţiei, crearea condiţiilor
favorabile pentru creşterea economică.
Băncile comerciale moderne, avînd rolul de intermediari financiari, îndeplinesc
o funcţie macroeconomică importantă, asigurînd redistribuirea interramurală şi
interregională a capitalului bănesc.
26
Mecanismul Bancar de distribuire şi redistribuire a capitalului pe sfere şi
ramuri permite dezvoltarea economiei în dependenţă de necesităţile obiective ale
producerii şi contribuie la restructurarea economiei.
Creşterea rolului economic al băncilor comerciale se observă în prezent şi prin
lărgirea sferei lor de activitate şi dezvoltarea unor tipuri noi de servicii financiare. În
prezent, Băncile comerciale ale unor ţări pot presta clienţilor lor pînă la cîteva sute de
servicii.
O trăsătură specifică băncilor comerciale constă în faptul că scopul de bază al
activităţii lor este obţinerea profitului. În aceasta şi constă „interesul comercial” din
sistemul relaţiilor de piaţă. În Republica Moldova crearea şi funcţionarea băncilor
comerciale se bazează pe „Legea cu privire la instituţiile financiare”, aprobată la 21
iulie 1995. În conformitate cu această lege,
Banca – este o instituţie financiară care primeşte de la persoane fizice sau
juridice depozite sau echivalentele lor, ce pot fi transferate prin intermediul diferitor
instrumente de plată, şi care foloseşte total sau parţial aceste mijloace pentru
acordarea de credite sau investire pe propriul său cont şi risc.
4.2 Criterii de clasificarea ale bancilor comerciale

Bancile comerciale ale sistemului mbancar sunt organizate în majoritatea lor,
sub forma societăţilor pe acţiuni şi pot fi:
▬ Private
▬ Mixte
▬ De stat
În statutele lor proprii de funcţionare prevăd:
▬ Forma de organizare
▬ Volumul şi ponderea capitalului propriu
▬ Alte fonduri pe care le pot constitui
▬ Tipuri de operaţiuni pe care le pot efectua şi care se grupează în
operaţiuni bilanţiere şi extrabilanţiere.
Tipurile de operaţiuni pasive şi active, inclusiv ponderea lor în totalul operaţiunilor
diferă de la o bancă la alta în funcţie de:
▬ Specificul ei
▬ Dimensiuni
▬ De ţară
Specificul activităţii desfăşurate determină gruparea lor în:
a) Băncile comerciale (de depozit) ser caracterizează prin faptul că
desfăşoară toată gama de operaţiuni. Totuşi operaţiuniile de bază sunt cele
privind mobilizarea, atragerea de resurse (constituirea de depozite) şi
utilizarea acestora în scopul acordării de credite.
27
b) Băncile specializate – includ o sferă largă de investiţii de credite, cu o
gamă largă de diferenţieri, şi cu statute diferite de la o ţară la alta.
În structura lor distingem:
▬ Instituţii specializate în credite pe termen mediu, lung pentru diferite
ramuri
▬ Instituţii specializate în activitatea de sprijinire a creditelor imobiliare
(ipotecare).
▬ Instituţii specializate în creditarea activităţilor locale
c) Societăţi financiare – efectuează operaţiuni care sunt abilitate prin lege.
Principala activitate:
▬ leasing
▬ factoring
▬ acordarea de credite pe termen mediu şi lung pentru înteprinderi
▬ creditarea mărfurilor cu plata în rate
▬ creditarea locuinţelor cu garanţii ipotecare
▬ gestionarea mijloacelor şi instrumentelor de plată (cărţi de credit)
4.3 Organele de conducere ale Băncii Comerciale

Organul suprem de conducere al băncii (în orice formă organizatoro-juridică
a ei) este Adunarea Generală a Acţionarilor sau Membrilor.
Ea se convoacă anual pentru hotărîrea
Ы următoarelor întrebări:
• modificarea statutului băncii sau a capitalului social;

• aprobarea rezultatelor financiare ale activităţii anuale;
• distribuirea profitului;
• alegerea Consiliului băncii etc.
În băncile acţionare în care numărul de acţiuni cu drept de vot depăşeşte 100,
se formează comisia de numărare a voturilor. Componenţa numerică şi personală a
acestei comisii este propusă de Consiliul Directorilor băncii şi este stabilită de
Adunarea Generală a Acţionarilor.
Consiliul Directorilor (Consiliul de Supraveghere) realizează conducerea
generală a activităţii băncii, executînd dispoziţiile Consiliului băncii şi a Adunării
Generale a Acţionarilor şi îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatele activităţii
băncii.
Consiliul directorilor stabileşte direcţiile prioritare de activitate, precum şi
politicile de creditare, de investiţii şi valutară ale băncii. Politica dusă de bancă
trebuie să asigure atingerea scopurilor propuse, chiar şi în cazul unor schimbări
radicale în situaţia economică din ţară şi pe piaţa valutară. Consiliul directorilor
recomandă mărimea dividendelor, utilizarea fondului de rezervă, crearea filialelor şi
28
reprezentanţelor, aprobă încheierea contractelor importante, acordarea unor credite
mari etc.
La existenţa a peste 1000 acţionari, Consiliul directorilor trebuie să fie format
din cel puţin 7 persoane; peste 10000 de acţionari – cel puţin 9 persoane. Activitatea
Consiliului directorilor este condusă dePreşedintele consiliului.
Consiliul directorilor ia decizia referitor la structura băncii, aprobă dările de
seamă a subdiviziunilor structurale.
Structura organizatorică a băncii este determinată de funcţiile ei: creditare,
investiţii, servicii de trust, transferuri internaţionale, deschiderea şi deservirea
depozitelor.
Activitatea curentă a băncii este condusă de Organul executiv unitar
(director, director general) sau de Organul executiv colegial (administraţia băncii,
direcţia). În ultimul caz, directorul băncii mai îndeplineşte şi funcţia de preşedintele
consiliului băncii. În competenţa organului executiv intră toate întrebările referitoare
la activitatea curentă a băncii (cu excepţia celor care, conform statutului, sunt
soluţionate de Adunarea Generală).
Numărul de secţii în bancă depinde de mărimea băncii şi caracterul activităţii
ei, dificultăţii şi diversităţii serviciilor Bancare oferite clienţilor, şi include
鵠Ъ
următoarele compartimente structurale:
1. Secţia de creditare 2. Secţia de investiţii şi 3. Secţia depoziteşi operaţiuni de
valori mobiliare casă
4. Secţia operaţiuni 5. Secţia marketing 6. Secţia contabilitate
economice externe
În scopul asigurării controlului activităţii economico-financiare a băncii, la
Adunarea generală a acţionarilor, se alege comisia de cenzori sau cenzorul.
Comisia de cenzori verifică rezultatele activităţii băncii în decursul anului şi mai
mult, cît din iniţiativă proprie, atît şi conform hotărîrii Adunării generale a
acţionarilor, conducerii băncii. Adunarea generală a acţionarilor stabileşte organul de
audit al băncii şi costul serviciilor lui.
În conformitate cu legea, operaţiunile Bancare se realizează în funcţie de tipul
de licenţă acordată de către BNM.
BNM duce evidenţa permanentă a activităţii băncilor comerciale prin intermediul
normativelor economice şi a altor norme prudenţiale, pe care băncile trebuie să le
respecte.
29
4.4 Funcţiile băncilor comerciale
Principalele funcţii ale băncilor sunt:
• acumularea şi mobilizarea capitalului bănesc;
• intermedierea în operaţiunile de creditare;
• efectuarea decontărilor şi plăţilor;
• crearea instrumentelor de plată;
• organizarea emisiunii şi plasării valorilor mobiliare;
• servicii de consulting.
1. Mobilizarea mijloacelor băneşti temporar libere şi transformarea lor
în capital este una dintre cele mai timpurii funcţii Bancare. Mijloacele băneşti libere
ale persoanelor juridice şi fizice acumulate de către bancă, pe de o parte aduc venit
deţinătorilor lor sub formă de dobîndă, iar pe de altă parte creează baza operaţiunilor
de creditare. Economiile acumulate pot fi utilizate pentru diferite necesităţi
economice şi sociale. Astfel, în special prin intermediul băncilor are loc concentrarea
mijloacelor băneşti şi transformarea lor ulterioară în capital.
2. O altă funcţie importantă a băncilor este intermedierea în operaţiunile de
creditare. În faţa relaţiilor directe dintre deţinătorii de mijloace băneşti libere şi
debitorii de capital apare problema necoincidenţei dintre volumul de capital oferit şi
cel cerut, precum şi diferenţa dintre 젠termenul
Ъ
de rambursare a împrumutului
termenul, necesar debitorului respectvei sume.
Relaţiile de creditare directă dintre deţinătorii de capital şi debitori sunt
împiedicate şi de riscul de nerambursare a creditului. Deţinătorul de capital nu
dispune de informaţie despre situaţia financiară reală a debitorului.
Băncile comerciale, intrînd în rolul de intermediari financiari, înlătură aceste greutăţi.
Creditele Bancare se îndreaptă în diferite sectoare ale economiei, asigurînd
diversificarea producţiei. O economie stabilă nu poate exista fără un sistem de
decontări băneşti organizat şi bine reglat. De aici rezultă şi importanţa mare a
băncilor în efectuarea decontărilor şi plăţilor.
3. a. Majoritatea decontărilor dintre întreprinderi se realizează fără
numerar. Băncile, deţinînd rolul de intermediari în plăţi efectuează decontări la
ordinul clienţilor, primesc bani în cont şi ţin evidenţa tuturor întrărilor şi ieşirilor de
mijloace băneşti.
b. Funcţionarea efectivă a sistemului de plăţi în ţările cu o infrastructură
destul de dezvoltată necesită o performanţă a tehnicilor de plată. Din acest motiv, în
astfel de ţări se creează diferite sisteme de plată. De exemplu, sistemele de „clearing”
a marilor bănci comerciale cu o reţea densă de filialele şi sucursale, sau girosistemele
30
în formă de societăţi pe acţiuni, create de băncile participante la decontări, inclusiv şi
băncile centrale. Decontările se realizează şi prin intermediul băncilor corespondente,
cînd între bănci se înfiinţează relaţii reciproce, ce presupun deschiderea conturilor
corespondente. Centralizarea plăţilor în bănci duce la micşorarea cheltuielilor de
circulaţie, iar pentru a accelera decontările şi a mări siguranţa plăţilor se introduc
sistemele de decontare electronică.
4. O funcţie specifică băncilor comerciale este capacitatea lor de a crea sau
lichida bani, adică de a majora sau micşora masa monetară.
Crearea mijloacelor de plată este legată direct de activităţile de creditare şi
depozitare ale băncilor. Depozitul poate fi creat pe două căi: introducerea
numerarului în bancă de către client sau acordarea creditului debitorului. Cu toate
acestea, aceste operaţiuni influenţează diferit masa monetară în circulaţie. Astfel,
dacă clientul a introdus în bancă 100000 USD şi a încredinţat băncii să depună
această sumă în contul său la vedere, atunci rezultatul acestei operaţiuni va fi
majorarea soldului de casă în activul bilanţului şi majorarea soldului depozitelor în
pasiv cu aceeaşi sumă. Totodată, volumul total de mijloace băneşti în economie va
rămîne neschimbat, deoarece s-a realizat un transfer de bani din formă de numerar în
forma fără numerar. Alt exemplu, debitorul a primit un credit în valoare de 100000
Ы
USD şi Banca a depus această sumă în contul de depozit a clientului. Drept rezultat,
în economie volumul total de mijloace băneşti s-a majorat cu 100000 USD, deoarece
prin procesul de creditare Banca a creat mijloace noi de plată.
Totuşi, băncile pot nu doar să creeze ci şi să lichideze banii. Acest fapt se
realizează prin rambursarea creditelor de către debitori prin decontarea banilor din
conturile lor de depozite. În acest caz, totalul masei monetare din economie se
diminuează.
Existenţa cererii la credite permite mecanismului modern de emisiune să lărgească
limitele emisiunii monetare, fapt care se confirmă prin creşterea masei monetare în
ţările industrial dezvoltate. Dar economia are nevoie de o cantitate optimală, nu
excesivă de bani în circulaţie, fapt datorită căruia Băncile comerciale activează în
limita anumitor restricţii (rezerve obligatorii), impuse de băncile centrale.
5. Băncile comerciale îndeplinesc şi funcţia emitent-constitutivă, realizînd
emisia şi plasarea valorilor mobiliare, în special a acţiunilor şi obligaţiilor. Pe lîngă
aceasta, băncile au posibilitatea să direcţioneze economiile lor în scopuri de
producţie.
Piaţa valorilor mobiliare completează sistemul de creditare şi colaborează cu el.
31
La ordinul întreprinderilor, care au nevoie de investiţii pe termen lung şi care recurg
la emisiuni de acţiuni şi obligaţii, băncile îşi asumă determinarea mărimii, condiţiilor,
termenului emisiei, alegerea tipului de valori mobiliare, precum şi obligaţiunea de
plasare şi organizare a circulaţiei lor secundare.
Băncile garantează cumpărarea valorilor mobiliare emise, cumpărîndu-le şi
apoi vînzîndu-le din cont propriu sau creează în acest scop sindicate Bancare, care
oferă credite cumpărătorilor de acţiuni şi obligaţiuni. Angajamentele cu privire la
sume impunătoare, luate de companiile mari, pot fi distribuite de bancă prin vinderea
lor directă clienţilor săi, dar nu prin metoda de vînzare liberă la bursa de valori.
6. Competenţa economică suficientă şi posibilitatea de control a situaţiilor
economice permit băncilor să desfăşoare activitatea de „consulting” a clienţilor.
Băncile efectuează analiza activităţii financiare a întreprinderilor, starea evidenţei
lor contabile, apreciază strategia de dezvoltare şi depistează direcţiile posibile de
majorare a veniturilor.
Ocupîndu-se de operaţiunile cu valori mobiliare, băncile apreciază perspectiva
de emitere a noilor acţiuni ale clientului şi posibilitatea plasării lor; consultă clienţii
în alegerea firmelor, care sunt gata să-şi asume responsabilitatea privind plasarea
noilor valori mobiliare. Băncile oferă următoarele servicii de consultanţă: acoperirea
�Ы
conturilor, activitate creditară şi de casă, recomandări privind efectuarea operaţiunilor
pe pieţele valutară şi de mărfuri.
Lista serviciilor de consultanţă, oferite de Băncile comerciale în diferite sfere ale
activităţii lor, poate include:
• în domeniul de creditare şi decontări – informaţii despre conjunctura pieţei
monetare, modificarea ratei dobînzii, despre condiţiile şi formele de creditare,
eliberarea de recomandări referitor la deservirea creditelor în diferite tranzacţii,
analiza organizării decontărilor fără numerar, cercetarea modalităţilor de
perfecţionare a lor;
• în sfera emisiunii valorilor mobiliare şi a operaţiunilor cu ele – informaţie despre
conjunctura pieţei valorilor mobiliare, modificarea cursului lor, despre emitenţii de
valori mobiliare, explicarea ordinii de emitere a valorilor mobiliare şi regulile de
utilizare a lor;
• în sfera investiţiilor capitale – informaţii cu privire la conjunctura pieţei serviciilor
de construcţie, preţurile la materialele de construcţie şi tarifele la diferite lucrări de
montare şi de construcţie, efectuarea calculului eficienţei economice a investiţiilor
capitale etc.
32
În prezent, Băncile comerciale se confruntă cu o intensificare a concurenţei din
partea multor instituţii decreditare specializate, precum şi a corporaţiilor industriale
mari, care au creat companii financiare proprii. Concurenţa stimulează băncile să
găsească noi sfere de activitate, să mărească numărul serviciilor oferite clienţilor şi să
îmbunătăţească calitatea deservirii.
Tendinţa de lărgire a spectrului de funcţii al băncilor comerciale evoluează în
condiţiile contemporane. Pentru întărirea poziţiei pe piaţă, băncile tot mai des
îndeplinesc operaţiuni necaracteristice băncilor, pătrunzînd în sferele netradiţionale
ale antreprenoriatului financiar. Astfel, se măreşte rolul băncilor în funcţionarea
economiei.
Tema 5. Capitalul băncii

5.1. Resursele proprii ale băncilor comerciale.
5.2. Conceptul și definirea capitalului bancar.
5.3. Rolul şi funcţiile capitalului.
5.4. Caracteristica fondurilor componente al capitalului băncii
5.5. Mărimea capitalului bancar și factorii de influenţă: conţinut şi caracteristici
Literatura:
Ъ
emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale şi
pe acţiuni”;
5.1. Resursele proprii ale băncilor comerciale.
Mijloacele proprii ale băncilor reprezintă totalitatea fondurilor ce asigură o

independenţă economica şi o stabilitate a funcţionarii băncii.
Capitalul propriu – o parte necesară a resurselor financiare a oricărei bănci.
Formarea capitalului prezintă o etapa obligatorie, care arată începutul activităţii
băncii.
Mărimea resurselor proprii care se află în posesia băncii determina tipurile de
activităţi ale băncii. Normativele economice, în general, sunt formate pe baza mărimii
resurselor proprii ale băncii.
Resursele proprii se folosesc pentru dezvoltarea de mai departe a bazei
materiale a băncii. Pe contul acestor resurse se procura clădiri, echipamentul necesar
33
etc. Aceste mijloace proprii sunt constituite din fondul statutar, fondul de rezerva,
fondul de reevaluare a mijloacelor fixe, profitul nerepartizat din perioadele curente şi
precedente.
Banca licenţiată ca oricare altă instituţie financiară activează în baza cadrului
legislativ elaborat în corespundere cu cerinţele economiei de piaţă, luând în
considerare necesităţile economiei.
Societăţile bancare trebuie să deţină un înalt grad de lichiditate, să dispună şi de
capital proprii suficient pentru cazuri excepţionale.
Resursele proprii ale băncii comerciale sunt constituite din capitalul subscris
de acţionari şi din beneficiile distribuite şi aflate în diferite fonduri de rezervă sau de
risc.
Deţinerea capitalului propriu contribuie în mare măsură la asigurarea stabilităţii
băncii şi a eficienţei activităţii ei. El are o importanţă deosebită mai ales în faza
iniţială de activitate a băncii, când fondatorii suportă mari cheltuieli, investind atât în
emisiunea acţiunilor, cât şi în mijloace fixe cum sunt imobile, mobilă, seifuri,
programe şi tehnologii bancare etc. Formarea şi majorarea capitalului duce la lărgirea
activităţii financiare a băncii.
Fig. 5.1.1. Resursele proprii stabile ale băncii licenţiate.

Din punct de vedere al gradului de stabilitate, resursele proprii cuprind resurse
stabile, care pot fi plasate pe termen lung, constituite din :
• capitalul social,
• fondul de rezervă,
• primele legate de capitalul social.
Resurse temporare care pot fi plasate pe termen foarte scurt, constituite din:
• rezervele pentru pierderi la credite,
• dividendele de plată;
34
• fonduri şi rezerve constituite temporar etc.
Fig. 5.1.2. Resursele temporare ale capitalului bancar.
Capitalul propriu al băncii reprezintă o parte din resursele financiare a

fiecărui agent economic. Formarea capitalului reprezintă etapa principală şi una din
primele ce stă la baza resurselor financiare necesare băncii. El este important mai ales
în faza iniţială a activităţii financiare a băncii, când fondatorii efectuează un şir de
cheltuieli necesare pentru a începe activitatea bancară – procurarea terenului pentru
construcţie, arenda, procurarea utilajului, remunerarea muncii ş. a. În afară de aceasta
din aceste resurse sunt formate principalele rezerve necesare băncii.
5.2. Conceptul și definirea capitalului bancar

Capitalul bancar joacă un rol important pe parcursul activităţii băncii, la
constituire, în perioada de funcţionare şi la lichidare. Datorită acestui rol semnificativ
capitalul este punctul esenţial în managementul bancar.
Termenul de capital are pentru bancher o semnificaţie deosebită şi se referă la
mijloacele investite de către fondatorii băncii şi e format din:
a) capital acţionar;
b) rezerve;
c) beneficiu nerepartizat;
Principalele funcţii ale capitalului bancar:
Funcţia de protecţie – presupune posibilitatea achitării compensaţiei
depunerilor în cazul lichidării băncii şi menţinerii solvabilităţii, prin intermediul
formării rezervelor şi a beneficiului repartizat, care permit băncii să funcţioneze
necătînd la apariţia pierderilor.
35
Funcţia operativă – constă în alocarea mijloacelor, în procurarea clădirilor,
pămîntului, utilajului la etapa iniţială a activităţii bancare şi la etapele următoare de
desfăşurare.
Funcţia de reglementare – organele de reglementare fixează cerinţe faţă de
mărimea capitalului, determinînd raportul dintre capital şi diferite operaţiuni ale
băncii.
Sistemul asigurărilor de stat a depozitelor în măsura respectivă micşorează
pericolul de retragere a depozitelor şi permite băncilor să menţină cota mijloacelor
proprii într-o mărime mai mică necesară pentru asigurarea lichidităţii.
Activele băncii prezentate sub diferite forme de obligaţii monetare de regulă sînt
mai lichide şi mai uşor realizabile pe piaţă decît activele companiilor nefinanciare
îngheţate în active materiale. Acest fapt asigură băncii posibilitatea de acumulare
a resurselor băneşti şi corespunzător micşorează necesitatea în mărirea capitalului
propriu.
Din aceste motive băncile şi alte instituţii financiare pot menţine o pondere mai
mică a capitalului propriu în totalul resurselor.
5.3 Rolul şi funcţiile capitalului

璠‫ש‬
Trebuie de menţionat faptul că funcţiile, rolul şi mărimea capitalului propriu au
specificul lor în comparaţie cu alte domenii de activitate din economie. Acest specific
al băncii este influenţat de un şir de circumstanţe:
• băncile în calitate de intermediar pe piaţa financiară atrage sume mari de capital
străin sub forma depozitelor populaţiei, agenţilor economici, instituţiilor de stat,

precum asigură o gestiune efectivă şi păstrarea acestor mijloace, acordând
deponenţilor servicii specializate şi asigurându-l cu un profit sub formă de
dobândă pentru capitalul depus.
• sistema asigurării de stat a depozitelor în măsura respectivă micşorează pericolul
de retragere a depozitelor şi permite băncii să-şi menţină cota mijloacelor proprii

într-o mărime mai mică, necesară pentru asigurarea lichidităţii.
• activele băncii, prezentate sub diferite forme de obligaţii monetare, de regulă, sunt
mai lichide şi mai uşor realizabile pe piaţă decât activele companiilor

nefinanciare, îngheţate în active materiale. Acest fapt asigură băncii posibilităţi de
acumulare a resurselor băneşti mobilizate şi corespunzător micşorează necesitatea
în mărimea capitalului propriu.
Din aceste motive băncile şi alte instituţii financiare pot menţine o pondere mică a
capitalului propriu în totalul resurselor, cu toate că rolul capitalului propriu în
36
componenţa mijloacelor financiare ale băncii este important, deoarece el contribuie în
mare măsură la asigurarea băncilor şi a eficienţei activităţii acesteia. Din contul
acestor mijloace sunt formate rezervele principale necesare băncii. Cu toate că drept
sursă principală de finanţare a cheltuielilor necesare pentru lărgirea activităţii serveşte
profitul obţinut din activitate, băncile deseori recurg la emisiunea de acţiuni sau
împrumuturi pentru finanţarea investiţiilor în valori mari.
Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplineşte următoarele
funcţii:
• protejează deponenţii în eventualitatea insolvabilităţii şi lichidităţii băncii;
• absoarbe pierderile neprevăzute pentru a menţine încrederea că în condiţii de
criză banca îşi va putea continua activitatea;

• serveşte la achiziţionarea de clădiri şi echipamente pentru desfăşurarea
activităţii;
• serveşte ca o limită impusă pentru expansiunea nejustificată a activelor.
Funcţia esenţială a capitalului bancar este de asigura stabilitatea băncii. Menţinerea

mărimii adecvate a capitalului şi achiziţionarea de capital sunt subiectele esenţiale de
care sunt preocupaţi managerii băncilor. În vederea satisfacerii nevoilor de capital,
managementul bancar trebuie să ia în consideraţie următoarele elemente:
‫ڠ‬Ы
• reglementările bancare privind capitalul băncii;
• posibilităţile băncii de creştere a capitalului.
Modul de constituire a capitalului este reglementat atât prin Legea instituţiilor

financiare, cât şi prin regulamentele emise de B.N.M.
5.4 Caracteristica fondurilor componente al capitalului băncii

Conform planului de conturi ai evidenţei contabile în bănci şi alte instituţii
financiare, BC din RM formează următoarele fonduri speciale:
1. fondul de rezervă;
2. fondul de reevaluare a mijloacelor fixe;
3. profitul nerepartizat din anul curent;
4. profitul nerepartizat din anii precedenţi;
Fondul de rezervă. BC formează fondul de rezervă în scopul asigurării
executării obligaţiunilor faţă de clientelă şi acoperirea pierderilor neprevăzute apărute
în procesul de activitate:
37
Fondul de rezervă se formează în mărime de 25% din capitalul social al băncii.
Mărimea necesară se formează din contul defalcărilor din profitul neimpozabil, iar
după completarea lui defalcările pot fi efectuate numai din profitul deja impozitat.
Fondul de rezervă este destinat pentru următoarele scopuri:
o plata dobînzii pentru depozite în cazul insuficienţei veniturilor;
o plata dividendelor fixe anuale la acţiunile prevelegiate;
o alte cheltuieli (sponsorizări, completarea fondului de risc);
Fondul de reevaluare a mijloacelor fixe. În timpul reevaluării mijloacelor fixe se
apreciază costul deplin de recuperare a mijloacelor care sînt la data reevaluării.
Costul deplin de reevaluare arată mărimea cheltuielilor băncii pentru înlocuirea
mijloacelor fixe existente.
Reevaluarea mijloacelor fixe se petrece prin metoda indexării pentru a aduce
valoarea de bilanţ la nivelul preţului de piaţă, efectuîndu-se şi indexarea amortizaţiei.
Fondul profitului nerepartizat constituie suma profitului acumulat în procesul
activităţii financiare care rămîne la dispoziţia băncii. La sfîrşitul anului suma
rezultativă de pe conturile băncii se transferă pe contul profitului, o parte din această
sumă este utilizată pentru plata dividendelor, iar alta pentru plata transferurilor în
fonduri. Soldul constituie fondul resurselor băncii ce rămîne la dispoziţia
璠‫ש‬
administratorilor băncii şi a adunării generale a acţionarilor.
5.5 Mărimea capitalului bancar și factorii de influenţă: conţinut şi caracteristici
Printre principiile de bază ce necesită reglementarea mărimii capitalului se

disting următoarele:
1. limitarea riscului de faliment;
2. menţinerea încrederii publicului;
3. protejarea clientelei;
Orice bancă îşi determină individual mărimea resurselor proprii ce depinde de mai
mulţi factori:
• conform Legii cu privire la instituţiile financiare mărimea resurselor proprii
determină mărimea limită a operaţiunilor bancare, de aceea de mai multe ori
băncile îşi orientează activitatea pentru deservirea unui cerc determinat de
clientelă. Acest moment se explică prin faptul, că prin intermediul resurselor
proprii disponibile, băncile trebuie să fie în stare să satisfacă cerinţele clienţilor
permanenţi fără încălcarea normativelor stabilite;
38
• mărimea resurselor proprii necesare depinde de specificul clientelei. Aşa deci,
ponderea majoritară a clientelei o deţin debitorii mari, băncile trebuie să
posede o mărime mai mare a resurselor proprii la aceeaşi valoare a
operaţiunilor active în comparaţie cu băncile ce deservesc debitorii mici. În
primul caz banca poartă un risc mai mare aferent unui singur debitor;
• mărimea resurselor proprii ale băncii comerciale depinde de caracterul
operaţiunilor active, efectuate de ele. Orientarea activităţii spre operaţiunile
active cu un grad de risc mai mare necesită o mărime mai mare a resurselor
proprii a acestei bănci;
• resursele proprii necesare băncii şi mărimea acestora depinde de nivelul de
dezvoltare a pieţei resurselor creditare şi de politica creditară promovată de
BNM. Liberalizarea politicii creditare a băncii uşurează accesul băncii
comerciale la aceste resurse şi se micşorează nivelul resurselor proprii, pe când
promovarea unei politici creditare restrictive de BNM în condiţiile absenţei
unei pieţe dezvoltate determină majorarea resurselor proprii ale băncii
comerciale.
Există două metode de majorare a mărimii resurselor proprii ale băncii:

• acumularea profitului;
• majorarea numărului de acţiuni emise.

Ъ
Principiile de determinare a Capitalului Normativ Total în vederea stabilirii optimului
necesar de capital pentru activitatea băncii.
i
Fig. 5.1.3. Componenţa Capitalul Normativ Total al băncii.
Autorităţile bancare impun băncilor o serie de norme privind capitalul necesar

pentru constituirea, funcţionarea băncilor şi respectarea cotei normative a capitalului.
Banca Naţională a Moldovei reglementează băncile prin Regulamentul cu privire la
suficienţa capitalului ponderat la risc privitor la menţinerea şi formarea unui anumit
39
nivel al capitalului normativ total, capitalului minim şi suficienţei capitalului
ponderat la risc.
Eficienţa capitalului – ca esenţă reprezintă sensibilitatea băncii faţă de risc.
Capitalul bancar trebuie să fie suficient deoarece reprezintă primele resurse de care
dispune banca, cu toate acestea pentru bancă nu este benefică o capitalizare prea
mare, deoarece nu tot capitalul poate funcţiona sau poate fi pus în lucru, o parte din
capital va fi păstrat , însă aceasta nu va scuti banca de plata dividendelor. Acest
comitet a mai stabilit că capitalul bancar se va compune din 2 părţi:
Capital de gradul I, capital de bază, care se calculează ca suma dintre:
• acţiuni ordinare
• acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni preferenţiale cu dividende
fixate necumulate emise cu termen nelimitat;

• surplus de capital ( mijloace băneşti obţinute de la comercializarea acţiunilor
peste valoarea nominală (fixată), incluse în punctele a) şi b);

• profitul nedistribuit şi rezervele obţinute sau majorate ca rezultat al distribuirii
profitului;
minus suma totală a următoarelor:
• mărimea necompletată a reducerilor pentru pierderi de la credite şi leasing
璠‫ש‬
financiar (fondul de risc);
• active nemateriale nete.
Capitalul de gradul II este componenta suplimentară a capitalului normativ

total şi include:
Acţiuni preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu scadenţă nefixată;
Surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative şi parţial
cumulative inclusiv acţiunilor preferenţiale convertibile în acţiuni ordinare sau în alte
clase de acţiuni preferenţiale;
Datoriile subordinate cu scadenţă nefixată, cu condiţia că corespund următoarelor
cerinţe:
• sunt neasigurate şi complet achitate;
• nu sunt recuperabile la cererea deţinătorului;
• rambursarea datoriei este solicitată de către deţinător peste un termen nu mai mic
de 5 ani de la data apariţiei acesteia şi cu condiţia obţinerii permisiunii prealabile

de la Banca Naţională, eliberată în condiţiile art. 7 (2);
• pot fi disponibile pentru a acoperi pierderile fără ca banca să fie nevoită să
înceteze activitatea;
40
• în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor
băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor acţionarilor;
• contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor
subordonate.
Datorii cu scadenţă şi acţiunile preferenţiale, răscumpărarea şi/sau convertirea
cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, recuperabile cu termen limitat cu
condiţia că îndeplinesc următoarele condiţii:
• sunt neasigurate şi complet achitabile;
• au un termen minimal fix până la scadenţă nu mai mic de 5 ani;
• nu sunt recuperabile până la scadenţă la cererea deţinătorului;
• în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor
băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor acţionarilor;

• contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor
subordonate;
• în ultimii 5 ani până la scadenţă se va aplica în fiecare an o amortizare de 20%
pentru a reflecta descreşterea valorii acestor instrumente;

• suma totală a datoriei subordonate şi a acţiunilor răscumpărarea şi/sau
convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, cu termen

璠‫ש‬
limitat incluse în capitalul de gradul II trebuie limitată la 50% din suma de
gradul I;
Minus
mărimea sumei punctelor 1.1.); 1.2); 1.3) şi 1.4 care depăşeşte mărimea capitalului de
gradul I.
Activele ponderate la risc sunt activele băncii şi unele conturi condiţionale ( ce
reprezintă un risc pentru bancă) care se clasifică în categorii cu anumite ponderi ale
riscului. Ponderea riscului atribuită unui anumit activ sau cont condiţional determină
procentul activului dat care se sumează cu toate celelalte active ponderate la risc
pentru a determina suma totală a activelor ponderate la risc ale băncii. Asupra
conturilor extrabilanţiere (care reprezintă un risc pentru bancă), anterior aplicării
ponderii riscului se aplică factorul de transformare creditară şi apoi fiecare categorie
transformată este atribuită unei categorii de ponderare la risc în conformitate cu tipul
activelor sau cu tipul partenerului cu care se efectuează tranzacţia.
Capitalul şi fondurile de rezervă se constituie pe seama profitului şi au aport
relativ redus în formarea resurselor de creditare ale băncilor, deoarece banca, fiind o
societate pe acţiuni, formează capital propriu prin emisiune şi subscriere de acţiuni.
41
Coeficientul suficienţei capitalului - serveşte la evaluarea suficienţei capitalului
ponderat la risc, unde capitalul normativ total reprezintă numărătorul, iar activele
ponderate la risc reprezintă numitorul:
În R. Moldova băncile trebuie să deţină şi să menţină coeficientul

suficienţei capitalului ponderat la risc în mărime de cel puţin 16%.
Tema 6. Resursele atrase ale băncii
6.1. Esența, rolul și funcțiile resurselor atrase ale băncii.

6.2. Depozitele bancare: conținut, clasificare, gestionare.
6.3. Creditele bancare centralizate și Creditele bancare descentralizate
6.4. Certificatele de depozit și economii
6.5. Cambia bancară: Noţiune, destinaţie, circulaţia, amortizarea, emisiunea.
Ъ
Costul cambiei.
Legislaţia:
1. LEGEA privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr.
30-34 MO 20/02/2004
2. REGULAMENT privind facilităţile permanente de creditare acordate băncilor de
către Banca Naţională a Mold ovei
3. Regulament cu privire la facilitatea de lombard, aprobat prin Hotărîrea Consiliului
de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.28 din 18.10.1995, în vigoare din
25.01.1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.5-6/1 din 25.01.1996), cu
modificările şi completările ulterioare
4. Regulament cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor
bancare de depozit şi a cambiilor bancare, aprobat prin hotărîrea Consiliului de
administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.94 din 31.03.2005, (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.67-68/248 din 06.05.2005), cu modificările şi
completările ulterioare
5. Legea privind societăţile pe acţiuni N 1134-XIII, 2 aprilie 1997(Monitorul Oficial
N 38-39, 12 iunie 1997)
42
Referate:
1. Piaţa depozitelor bancare în RM.
2. Garantarea depozitelor în sistemul bancar al RM şi în alte ţări.
6.1 Esența, rolul și funcțiile resurselor atrase ale băncii.
Banca activează în baza legii ce permite atragerea mijloacelor băneşti, temporar

disponibile din economia naţională şi investirea resurselor în ramurile prioritare ale
economiei. Societăţile bancare trebuie să deţină un înalt grad de lichiditate, să
dispună şi de capital proprii suficient pentru cazuri excepţionale.
Reieşind din funcţia de intermediere financiară băncile comerciale nu pot să-şi
desfăşoare activitatea de creditare fără a atrage resurse financiare de la populaţie şi
agenţi economici (firme, alte bănci comerciale, banca centrală).
Resursele atrase reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti care sunt utilizate de
către bancă în procesul desfăşurării activităţii, dar care nu-i aparţin cu drept de
proprietate şi care necesită rambursare.
Clasificarea resurselor atrase.
1. După sursa de provenienţă:
璠‫ש‬
a) Resurse depozitare - acumulate din depozitele persoanelor fizice şi juridice;
b) Resurse nedepozitare - împrumuturi, credite preluate de bancă de la Banca
Centrală, alte bănci, organizaţii financiare internaţionale, precum şi mijloace băneşti
colectate prin emisiunea certificatelor de depozit şi a obligaţiunilor.
2. După termen:
a) La termen – sunt resursele pentru care e cunoscută data rambursării;
b) La vedere - nu este cunoscută data rambursării.
3. După cost:
a) Resurse plătibile – resurse bonificate cu dobândă (pentru conturi de depozit);
b) Resurse neplătibile – resurse pentru care banca nu achită dobânda (pentru contul
de decontare).
Rolul resurselor atrase:
• Finanţează activitatea băncii;
• Stau la baza exercitării funcţiei principale a băncii şi anume de depozitare;
• Formează imaginea băncii.
În procesul de atragere a resurselor clenţilor băncile comerciale deschid conturi
acestora, în scopul ţinerii evidenţei fluxurilor financiare.
43
Contul bancar este un mecanism de constituire a resurselor şi de stingere a
obligaţiilor clienţilor în procesul economic, a reflectării circuitelor în sistemele de
plăţi şi compensări, a relaţiilor cu diverse entităţi pe plan naţional şi internaţional.
Principala utilizare a conturilor este aceea de înregistrare, la un anumit moment, prin
înscrierea unei sume într-o parte a contului şi la un alt moment în cealaltă parte a
contului.
Cont bancar – cont analitic deschis de bancă pe numele titularului de cont, prin
care se efectuează operaţiuni de încasări şi/sau plăţi ale mijloacelor băneşti.
Conturile care se pot deschide clienţilor în procesul de atragere a resurselor se pot
grupa în: conturi curente, conturi de depozit.
Conturile curente (conturi de decontare, checking accounts) se deschid clienţilor
pentru înregistrarea operaţiunilor curente de încasări şi plăţi în numerar, transferul
fondurilor între băncile clienţilor care reprezintă încasări şi plăţi, precum şi alte
operaţiuni generate de acordarea şi derularea creditelor, constituirea şi retragerea
depozitelor, diverse servicii prestate pentru populaţie şi agenţii economici. Contul
curent este cel mai utilizat cont bancar, întrucât prin el se desfăşoară întreg fluxul
bancar al clientului şi permite o informare operativă asupra lichidităţii imediate a
acestuia.
璠‫ש‬
Contul curent începe să funcţioneze prin creditare, operaţiunea reprezentând
depunerea unei sume în numerar la casieria băncii de câtre titular, transferul unui
fond de la altă bancă, transferul din alt cont al titularului (retragere de depozit,
creditare), bonificare de dobândă etc. Contul curent funcţionează pe baza a două
principii:
(a) asigurarea permanentă a disponibilităţilor, adică a soldului creditor;
(b) capacitatea juridică a titularului de a dispune de plăţi în proporţia în care
activele din cont sunt libere de gaj sau alte obligaţii dispuse de autoritatea publică.
Deşi contul curent începe să funcţioneze prin creditare, ca un cont de pasiv, la
sfârşitul zilei poate avea sold debitor, ca un cont de activ, ca urmare a creditelor
folosite. În cursul zilei poate avea sold creditor sau debitor, contul funcţionând ca o
“suveica” care asigură mai întâi folosirea fondurilor proprii şi apoi a celor
împrumutate. Asemenea conturi care pot avea solduri creditoare sau debitoare se
numesc bifuncţionale (cu posibilităţi de overdraft). Disponibilităţile din contul
curent sunt foarte volatile şi nu pot fi folosite de bancă drept resurse de creditare, din
care cauză la soldurile creditoare nu se bonifică dobândă sau dacă se acordă aceasta
este foarte mică. Pentru operaţiunile efectuate în contul clientului banca percepe
44
comisioane potrivit tarifelor anunţate. Comisioanele se pot calcula asupra rulajului
creditor al contului curent sau operaţiune cu operaţiune, conform practicii băncii.
Conturile de depozit (deposit accounts). Investiţiile financiare ale clienţilor făcute
la bănci cu scop de fructificare a capitalului sunt cunoscute sub numele de depozite
bancare la termen şi se înregistrează în conturi de depozite. Contul de depozit este
un cont de pasiv care se creditează cu sumele constituite ca depozite şi se debitează
cu cele ieşite din cont la lichidarea depozitului. Depozitele pot fi în lei şi valută şi se
constituie în baza unei convenţii scrise între bancă şi client în care se prevăd suma,
perioada şi dobânda, inclusiv modalitatea de plată a acesteia. La scadenţă depozitul
şi dobânda se transferă în contul curent, dacă nu există o clauză de reînnoire
automată. Dobânda poate fi transferată şi lunar în contul curent, în funcţie de
opţiunea clientului, dar aceasta este ceva mai mică decât dobânda transferată la
scadenţă. Clientul poate renunţa la investiţia făcută şi în virtutea dreptului de
proprietate poate solicita retragerea depozitului înainte de scadenţă, caz în care
clientul va beneficia de tratamentul aplicat contului curent.
6.2. Depozitele bancare: conținut, clasificare, gestionare

Ъ
Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcţii
ale băncii. Păstrarea disponibilităţilor băneşti ale clienţilor reprezintă funcţia
primordială a băncilor, caracterizată printr-o relaţie specială dintre persoanele fizice
şi juridice, pe de o parte, şi bănci, pe de altă parte.
Depozitele reprezintă cuantumul major al resurselor atrase ale băncii care sunt atrase
de ea cu obligaţia de ale rambursa în anumite condiţii de termen şi plată.
Depozitele au următoarele caracteristici specifice:
• Reprezintă capacitatea de exercitare a băncii, a funcţiei sale, funcţia de
depozitare;
• Formează gradul de încredere a populaţiei în bancă;
• în caz de faliment al băncii, deponenţii sunt rambursaţi primii;
• Stau la baza formării relaţiei dintre bancă şi client;
• Se consideră cea mai ieftină resursă.
Depozitele se clasifică după următoarele caracteristici:
1. Termenul de scadenţă
a) depozite la termen care pot fi:
45
• depozitele de economii – care se caracterizează prin sumă de depunere şi termen
standardizat, deponentul fiind o persoană fizică;
• depozite la termen clasice – care se caracterizează prin termen şi volum de
depunere individualizat şi persoana deponentă este o persoană juridică;
b) depozitele la vedere care pot fi:
• la vedere de economii – sunt utilizate de persoanele care doresc să
economisească, dar totodată să-ţi păstreze lichiditatea economiilor sale;
• depozitele curente – sunt utilizate pentru acumularea de mijloace;
• depozite sub formă de conturi de decontare.
În comparaţie cu depozitele la termen în cadrul depozitelor la vedere nu este necesar
anunţul prealabil al băncii pentru extragerea sumei, dobânda fiind mai mică sau
lipsind.
2. După persoana deponentului deosebim:
a) depozitele persoanelor fizice
b) depozitele persoanelor juridice
c) depozitele statului
3. Conform modului de calcul şi de achitare a dobânzii depozitele se clasifică în:
• depozite la vedere şi conturi curente fără dobânzi;
璠‫ש‬
• depozite cu dobânzi.
Modul de calcul al dobânzilor poate fi simplu şi capitalizat. Dobânzile bonificate
de către bănci la conturile de depozit depuse spre fructificare se calculează după
formula clasică:
S × T × Rd
D=
360 (365) × 100
unde: D este suma dobânzii;
S - soldul contului de depozit;
T - timpul pentru care se calculează dobânda (în zile);
Rd - rata procentuală a dobânzii.
Băncile propun clienţilor dobânzi capitalizate la depozite în cazul stimulării
atragerilor de resuse băneşti disponibile. Băncile vor calcula dobânda bonificată în
mod capitalizat utilizând următoarea formulă:
D = S1 − S _ S1 = S (1 + Rd ) t
unde: S1 - suma totală a depozitului;
Rd este stabilită în funcţie de perioada supusă capitalizării;
t - timpul (numărul capitalizărilor).
46
Soldul contului de depozit poate să rămână nemodificat într-o anumită perioadă
de timp sau poate suferi modificări de la o zi la alta, ca urmare a plăţilor şi
încasărilor, respectiv a depunerilor sau a retragerilor operate prin contul respectiv.
Din moment ce mijloacele atrase sunt folosite ca sursă principală pentru acordarea
de credite, băncile comerciale respectă în permanenţă următoarele principii: termenul,
lichiditatea, riscul nerambursării, profitabilitatea. Când resursele sunt plasate, se
studiază în profunzime: perioada de plasare, posibilul risc de nerambursare a
respectivelor resurse, apărut în urma plasării şi dacă rata profitului la credite va
acoperi cheltuielile suportate de bancă în scopul atragerii acestor mijloace.
Băncile nu fixează restricţii depunătorilor privind numărul de conturi de depozit
deschise şi sumele depuse. Depunătorii efectuează operaţiuni de primire şi restituire a
depozitelor în acele bănci în care au fost deschise conturile respective. La deschiderea
conturilor de depozit solicitantul depune o cerere adresată băncii comerciale, în care
menţionează tipul contului de depozit şi data deschiderii lui. După aprobarea cererii
se elaborează şi se semnează contractul de depozit, care conţine condiţiile
deschiderii, gestionării şi închiderii contului de depozit. Contractul de depozit mai
include drepturile şi obligaţiunile băncii şi ale titularului de cont de depozit,
modalitatea de calcul şi de achitare a dobânzilor, cât şi alte condiţii.
т
Retragerea depozitelor poate fi efectuată numai de depunătorii (titularii contului
de depozit) de vârstă majoră. Depunătorul poate delega dreptul său de depozit altei
persoane numai prin procură autentificată, în care se menţionează datele de identificare
ale persoanei respective şi cota de primire a depozitului (parţial sau în integral),
termenul de gestionare a contului de depozit şi alte condiţii.
Depunătorii au dreptul de a face dispoziţii testamentare privind depozitele personale
pentru cazuri de deces. Suma de depozit poate fi atribuită prin dispoziţia testamentară
unei sau mai multor persoane care intră sau nu în cercul de moştenitori legitimi,
precum şi persoanelor juridice sau statului. în dispoziţia testamentară se va indica
numele şi prenumele persoanei căreia i se atribuie depozitul, data întocmirii şi
legalizării documentului respectiv.
Resursele depozitare formează cuantumul majoritar al resurselor atrase din
motivele:
1. Formează funcţia principală a băncii – de depozitare
2. Relaţiile depozitare stau la baza relaţiei între bancă şi client
3. sunt cele mai ieftine din toate resursele atrase
4. existenţa necesităţii unui depozit pentru efectuarea decontărilor bancare
47
5. prin intermediul depozitelor se realizează posibilitatea de economisire a
populaţiei
6. volumul depozitelor formează volumul încrederii în bancă.
6.3. Creditele bancare centralizate și credite bancare descentralizate
1. Creditele centralizate procurate de la Banca Naţională.

În cadrul procurării resurselor depozitare banca este dependentă de decizia
deponentului şi nu poate conta pe suma pe care şi-a programat s-o atragă. În cazul
necesităţilor urgente de mijloace băneşti, banca poate apela la resurse procurate de la
alte bănci. Dacă resursele se procură de la Banca Naţională ele se vor numi credite
centralizate, iar dacă de la alte bănci comerciale – credite decentralizate.
Creditele centralizate au următoarele caracteristici:
1. Sunt instrumente indirecte ale politicii monetar-creditare a statului. Banca
comercială poate avea acces la ele doar în volumul disponibil la Banca
Naţională;
2. Creditele centralizate influenţează asupra volumului masei monetare în
economie; Ъ
3. Rata dobânzii la aceste credite este cea mai mică rată de dobândă creditoare
din economie;
4. Prin acordarea creditelor centralizate BNM efectuează verificarea băncilor
comerciale.
Avem mai multe tipuri de credite centralizate:
1. Credite de refinanţare:
• Termenul maxim de 90 de zile;
• Dobânda se stabileşte în mod unilateral de BNM;
• Necesită gaj, VMS;
• Se eliberează doar băncilor care îndeplinesc condiţii de eligibilitate (un
set de caracteristici care o fac pe bancă bună sau rea).
2. Creditul de licitaţie. Diferenţa dintre el şi creditul anterior este că se licitează
dobânda.
• Termenul 15 zile;
• Condiţii de eligibilitate;
• Dobânda exprimă costul real al banilor pe piaţa.
48
3. Creditul structural – presupune o linie de credite în cadrul căruia se stabileşte
un plafon de sumă maximă şi termen de scadenţă în cadrul căruia banca poate
să se împrumute în limita acestui plafon. Dobânda se calculează doar la suma
împrumutată şi pe termenul utilizării ei.
4. Creditul de lombard:
• Termen maxim de 5 zile;
• Gaj, VMS de calitate înaltă;
• Volumul creditului se stabileşte pentru fiecare bancă separat în funcţie de
soldul debitor al acestei bănci.
5. Operaţiunile REPO – operaţiuni de vînzare – cumpărare a VMS în acelaşi
timp. Banca îşi pierde dreptul de posesie a VMS. Operaţiune de vînzare a
VMS cu obligaţia concomitentă de a le răscumpăra în termenul stabilit.
Dobânda la acest împrumut se formează ca preţ de vînzare şi preţ de
cumpărare a actului. Preţul de cumpărare nu trebuie să fie mai mic ca preţul
de vînzare. Preţul la care se răscumpără VMS va include şi dobânda pentru
termenul de deţinere de către BNM a VMS respective. Termenul maxim este
de 30 de zile în funcţie de valoarea VMS.
6. Creditul special – care se acordă de BNM unei bănci comerciale aflate în
т
situaţia financiară complicată în cazul în care există posibilitatea de
remediere a ei. Acest credit se acordă cînd banca comercială este în prag de
falimentare. Condiţiile se stabilesc în mod individual şi ca scop, termen,
volum.
Pentru creditarea necesităţilor pe termen scurt ale băncilor comerciale BNM
oferă următoarele facilităţi de refinanţare:
Credit intraday este un credit sub formă de trageri în descoperit de cont (overdraft)
pe conturile de decontare ale băncilor, acordat de BNM pe parcursul zilei
operaţionale pentru asigurarea efectuării plăţilor curente în termen, garantat cu valori
mobiliare amanetate BNM.
Credit overnight este o formă de credit acordat de BNM peste noapte băncilor,
pentru acoperirea descoperitului de cont neachitat la sfârşitul zilei operaţionale,
precum şi în scopul menţinerii rezervelor obligatorii, garantat cu valori mobiliare
amanetate BNM.
2. Creditele procurate pe piaţa interbancară de la alte bănci.
49
Creditele interbancare sunt preluate de către băncile comerciale de la alte bănci şi
după motivaţie pot fi de 2 tipuri:
1. Creditele preluate pentru acoperirea necesităţilor temporare de mijloace
băneşti. De obicei sunt pe termen scurt şi ultrascurt şi inclusiv credite
overnigth.
2. Credite preluate pentru formarea relaţiilor de corespondenţă.
Creditele interbancare preluate pentru stabilirea relaţiilor de corespondenţă au
anumite caracteristici:
• Sunt asigurate de obicei sau cu HVS (dacă sunt credite autohtone) sau cu
depozite formate în banca creditoare;
• Pentru eliberarea creditului interbancar, banca creditoare va analiza atent
situaţia financiară a băncii debitoare, deoarece această operaţiune implică
risc;
• Ele au termen mai mare ca cele centralizate şi sunt plătibile cu dobândă
mai mare.
6.4. Certificatele de depozit și economii

1. Emisiunea certificatelor de depozit şi de economii.
Certificatul de depozit reprezintă o adeverinţă
т scrisă a băncii privind depunerea
mijloacelor băneşti care acordă dreptul posesorului ei să-şi încaseze suma indicată în
certificat plus o dobândă după un termen de scadenţă menţionat. Certificatul de
depozit în comparaţie cu contractul de depozit are lichiditate datorită caracteristicilor
specifice pentru VMS:
• Formalism – totalitatea drepturilor pe care le acordă VMS sunt
încorporate în denumirea ei. Spre exemplu: certificatul de depozit încorporează
dreptul la rambursabilitate, scadenţă şi încasare de dobândă.
• Caracter autonom – toate drepturile pot fi exercitate de deţinătorul VMS
necondiţionat de alţi deţinători.
• Caracter negociabil – HV pot fi cumpărate şi vîndute pe piaţă de la
emisiune şi pînă la scadenţa lor.
Există certificate de depozit de 2 feluri:
1. Pentru certificatele de depozit cu dobîndă (pentru persoanele juridice):
VN * RD
D= * n , unde
100 * 365
n – termenul de scadenţă;
VN- valoarea nominală.
50
RD – rata dobânzii.
A=VN+D, A – preţul certificatului de depozit.
2. Pentru certificatele de depozit cu scont: se rambursează valoarea de scont mai
ieftin.
PE = VN/1+(n*RD/365*100)
PE – preţ de emisiune.
Diferenţa dintre depozit şi certificat de depozit:
depozit certificat de depozit
1. contract individual 1. standardizat (valoarea, termenul, RD)
2. RD necesită deţinerea pînă la 2. poate fi vîndut pînă la scadenţă, RD
scadenţă, în caz de ridicare a banilor nu se modifică şi nu se pierde
pînă la scadenţă deponentul riscă să
piardă RD
2.Procurarea de resurse bancare pe termen lung prin emisiunea de obligaţiuni.

Obligaţiunile sunt instrumente financiare de credit, pe t. lung, emise de
către societăţi comerciale, organe ale administraţiei publice centrale sau locale,
guverne. Obligaţiunile sunt valori mobiliare ce atestă existenţa unei creanţe a
т
deţinătorului asupra emitentului, respectiva creanţa fiind rezultată în urma unui
împrumut lansat pe piaţă de către un emitent, care îşi asumă obligaţia de a plăti o
anumită dobândă şi de a răscumpăra titlul emis la o dată ulterioară stabilită.
Obligaţiunile sunt considerate a fi instrumente financiare cu venit fix, deoarece
ele constituie o modalitate de plasament ce va permite obţinerea unor randamente
direct dependente du nivelul ratei dobânzii de referinţă.
Principalele caracteristici ale unei obligaţiuni sunt:
• este un instrument financiar negociabil;
• exprimă existenţa unei creanţe a deţinătorului asupra patrimoniului
emitentului;
• exprimă calitatea de debitor a emitentului faţă de deţinătorul obligaţiunii,
care a pus la dispoziţia respectivului emitent resursele sale financiare disponibile
Efectuând o comparaţie a asemănărilor şi deosebirilor dintre acţiuni ordinare şi
obligaţiuni se pot identifica următoarele trăsături distinctive:
51
Din Actiuni Obligaţiuni
punctul de ordinare
vedere al:
1) modului de reprezintă reprezintă fracţiuni egale dintr-un
definire fracţiuni egale ale împrumut
capitalului social
2) raporturilor conferă calitatea conferă calitatea de creditor asupra
dintre deţinător de coproprietar al emitentului şi nu conferă nici un drept în
afacerii; acţiunile
şi emitent luare de decizii
conferă drept de
vot în A.G.A.
2) veniturilor fructifică prin fructifică prin dobândă, care nu este
obţinute dividend, care influenţată de existenţa sau nivelul
este direct
profitului emitentului
dependent de
existenţa şi
valoarea
profitului
emitentului
4) duratei de Este practic este limitată pâna la scadenţă
viaţă nelimitată, până )
la dispariţia
emitentului
5) riscurilor riscurile sunt riscurile sunt mai reduse, fiind specific
asumate de mai ridicate, doar riscul de neplată (care este eliminat la
datorită calităţii
posesori obligaţiunile garantate)
de coproprietar al
unei afaceri
Elementele definitorii ale obligaţiunilor;

a) valoarea nominală, reprezintă suma care va fi rambursată la scadenţa de
către emitent şi care mai poate fi numită şi principal;
I
VN =
N
unde:
VN = valoarea nominală
I = valoarea totală a împrumutului
N = numărul de obligaţiuni emise
b) preţul de emisiune, este stabilit de către emitent şi reprezintă preţul cu care
vor fi oferite obligaţiunile spre vânzare. Acesta poate fi egal cu valoarea nominală
52
(ad-pari), mai mic decât valoarea nominală (sub-pari) sau poate fi mai mare decât
valoarea nominală (supra-pari), în funcţie de obiectivele emitentului şi de condiţiile
concrete existente la momentul emisiunii;
Pe = VN − p
unde:
Pe = preţul de emisiune
p = prima de emisiune (dacă există)
c) termenul de rambursare, este cuprins între momentul emisiunii şi
momentul răscumpărării de către emitent a obligaţiunii şi reprezintă durata de viaţa a
unei obligaţiuni. În decursul perioadei de existenţă a unei obligaţiuni se evidenţiază:
• data emisiunii, care este data la care emitentul a pus în vânzare
obligaţiunile;
• data (datele) de plată, reprezentate de momentul plăţii dobânzilor
aferente obligaţiunilor;
• data maturităţii (sau data scadenţei), reprezintă data de care obligaţiunile
vor fi răscumpărate de către emitent.
• rata nominală a dobânzii, este rata anuală a dobânzii plătite de către
т
societatea emitentă pentru împrumutul contractat;
• cuponul de dobândă al obligaţiunii, reprezintă modalitatea de fructificare
a plasamentului în obligaţiuni şi se stabileşte în raport de valoarea nominală a
obligaţiunii:
VN × Rd
CD =
100
unde:
CD = cuponul obligaţiunii
Rd = rata nominală a dobânzii
Clasificarea obligaţiunilor:
a) În funcţie de dobândă:
• Cu cupon „0” – emise de către stat, au termen de scadenţă nu mai mare de 1
an;
• Cu cupon care pot fi clasice(dobânda invariabilă indiferent de durata vieţii)
şi variabile care pot fi participative(permit să participe la împărţirea profitului) şi
indexate(emise de către stat şi dobânda este conform indicatorilor macroeconomici).
b) După termenul de scadenţă:
53
• Obligaţiuni cu termen fixat care poate fi mic(mai mic decît 1 an), mediu(1-
3ani), mare(mai mare ca 3 ani).
• Obligaţiuni cu termen nefixat care pot fi: revocabile(emitentul are dreptul să
răscumpere obligaţiunea înainte de termenul de scadenţă) şi perpetue(n-au termen de
scadenţă, sunt garantate de stat de aceea este o avere care aduce dobândă din an în
an şi sunt transmise ca moştenire).
c) În funcţie de rambursabilitate:
1. Necondiţionată:
- printr-o singură tranşă de scadenţă;
- tranşe egale pe durata de viaţă;
- prin anuităţi egale.
2. Condiţionată:
- convertibile permit deţinătorului de a cere convertibilitatea obligaţiunilor în
acţiuni şi pot fi: simple(24 luni) schimbabile (în momentul emisiunii, după
momentul emisiunii );
- cu cupon de opţiuni ataşat ce permite cumpărarea unei acţiuni.
6.5. Cambia bancară: Noţiune, destinaţie, т circulaţia, emisiunea. Costul cambiei.

Cambia este un ordin scris si neconditionat dat de o persoana (tragator) unei
alte persoane (tras) de a plati o suma de bani, la vedere sau la o anumita scadenta,
unui beneficiar.
Cambia este un instrument de plata prin care o persoana fizica sau juridica
numita tragator da dispozitie unei alte persoane fizice sau juridice numite tras sa
plateasca la scadenta o suma de bani beneficiarului. In acest fel doua operatiuni
de plata, de la tragator la beneficiar si de la tras la tragator se simplifica la una,
de la tras la beneficiar, prin dispozitia tragatorului.
Emiterea cambiilor bancare.
Cambia simplă pusă în circulaţie de banca comercială este o obligaţie
incontestabilă a băncii de a plăti posesorului cambiei la cadenţă o sumă anumită, care
curpinde suma cambială şi suma dobînzilor aferente. Cambia bancară are character
monetary şi serveşte pentru acumularea pe un termen scurt a mijloacelor bănceşti,
temporar libere ale persoanelor juridice şi fizice, dar reieşind din dreptul cambial
dobîndeşte şi aspectul de un document de plată.
Cambia bancară se emite la o sumă cambială liberă, dar nu mai mică de 500
lei.
54
Cambia bancară poate fi eliberată şi girată numai persoanelor juridice, înregistrate pe
teritoriul Republicii Moldova, precum şi persoanelor fizice - cetăţeni ai Republicii
Moldova.
La suma cambială se calculează o dobîndă. Rata dobînzii se stabileşte de bancă în
funcţie de termenul circulaţiei cambiei şi de suma cambială.
Rata dobînzii se arată în cambie, în lipsa acestei desemnări stipulaţia se consideră
nescrisă.
Procurarea cambiilor bancare.
Pentru procurarea cambiei bancare este necesar de a vărsa suma cambiei în contul
(casa) băncii, arătînd destinaţia plăţii în documentul de plată: "pentru procurarea
cambiei cu termenul de circulaţie ________(se indică termenul)".
Banca emite cambia după trecerea în cont a mijloacelor băneşti. Data emiterii
cambiei se consideră data încasării banilor la bancă.
Circulaţia cambiilor.
Cambia simplă emisă de către o bancă poate fi girată (transmisă) de mai multe ori
de către deţinătorul ambiei (girantul) unui nou deţinător (giratorului) printr-o
înscriere de transmitere (gir) pe verso cambiei.
Girul transmite tpoate drpeturile reieşind din cambie în folosul giratorului care
т
este socotit posesor legitim al cambiei.Girul trebuie să fie simplu şi necondiţionat.
Cambia simplă bancară se girează în suma cambială totală (girul parţial este nul).
Cambia, posesorul căruia este o persoană juridică poate fi girată numai unei persoane
juridice. Cambia, posesorul căreia este o persoană fizică poate fi girată numai unei
persoane fizice. Cambia bancară nu poate circula în afara teritoriului Republicii
Moldova. În cazul pierderii cambiei bancare ea nu se reînnoieşte.
După încheierea termenului de circulaţie a cambiei posesorului ei I se acordă
posibilitatea de a procura cambii bancare noi în mod prioritar.
Achitarea cambiilor bancare.
Cambiile simple emise şi puse în circulaţie de bancă sînt plătite de la scadenţa
arătată în textul cambiei. Plata (achitareala scandenţă) se efectuează la prezentarea
cambiei şi cererii anexate, perfectate în modul stabilit. Cambiile bancare trebuie să fie
prezentate pentru plată în termen de un an de la data scandenţei. Începînd cu ziua
scandenţei dobînzile aferente nu se calculează. Banca efectuează plata asupra cambiei
prezentate din contul resurselor rezervate.
În cazul în care cambia bancară nu va fi prezentată spre plată în termenele stabilite
banca are dreptul să depună suma cambiei la depozit la cerere raportînd dobînda
asupra depozitului la venitul băncii. Posesorii cambiei au dreptul de a protesta cambia
55
în caz de neplată împotriva băncii- trăgătorului cambiei cu încasarea sumei cambiei
neachitate, a dobînzilor aferente, cheltuielilor pentru protest, precum şi a amenzii de
întîrziere a plăţii de la scandenţă în mărimeastabilită a Bănca Naţională. Banca poate
achita cambiile sale pînă la scandenţă.
Elementele cambiei apar pe documentul ce reprezinta acest instrument de
plata si credit si ele sunt obligatorii (denumirea de cambie, ordinul neconditionat de
plata, numele trasului, scadenta, locul platii, beneficiarul, data si locul emiterii,
semnatura tragatorului) si facultative (dobanda, domicilierea, mentiunea "nu la ordin"
etc.).
Cambia indeplineste in circuitul comercial mai multe functii: de plata; de
creditare; de garantare;
Mijloc de plata - Cambia poate servi pentru plata datoriei pe care tragatorul o
are la beneficiar, inlocuind circulatia banilor in numerar: in loc ca trasul sa plateasca
tragatorului si acesta sa achite datoria sa fata de beneficiar, tragatorul da ordin
trasului sa plateasca direct beneficiarului. Pe de alta parte, datorita faptului ca trata la
ordin poate fi transmisa prin gir, aceasta poate servi la acoperirea obligatiilor de plata
intre participantii la lantul andosarii. Astfel, beneficiarul unei trate, care are o datorie
fata de un tert, poate plati cu trata, andosand-o in favoarea creditorului sau, care
т
devine noul beneficiar al cambiei; aceasta poate s-o utilizeze in acelasi fel pentru
plata propriilor datorii.
Plata prin trata - in cele doua variante de mai sus - nu este una perfecta, pentru
ca acest instrument nu reprezinta bani efectivi. Obligatiile sunt stinse prin trata numai
temporar, sub rezerva incasarii cambiei la scadenta de catre ultimul beneficiar.
Mijloc de garantare - Operatiunile cu trata se caracterizeaza printr-un grad
ridicat de garantie conferit de mecanismul cambial. In primul rand, trasul este obligat
sa accepte cambia la prezentare (in caz contrar se recurge la protestul de neacceptare),
iar din momentul acceptarii trasul devine debitorul principal al obligatiei de plata.
In al doilea rand, cambia poate fi avalizata, un tert (avalistul) asumandu-si
obligatia de a plati in locul debitorului, daca acesta nu efectueaza plata. In sfarsit, in
cazul neonorarii cambiei se poate recurge la protestul de neplata. Pe de alta parte,
datorita sigurantei de care se bucura, trata poate fi utilizata ca instrument de garantare
in cadrul unor tehnici de plata nesigure (de exemplu, incasso documentar) sau ca
mijloc de garantare a indeplinirii unor obligatii contractuale.
Mijloc de creditare - Intre momentul nasterii obligatiei de plata a debitorului
(importatorul) si momentul incasarii contravalorii creantei sale de catre creditor
(exportatorul) se scurge un anumit interval de timp, deci se creeaza o relatie de
56
creditare. Ca atare, in valoarea cambiei trebuie sa se reflecte si costul creditarii,
tinand seama de valoarea creantei, dobanda pietei si numarul de zile pana la
scadenta.In ceea ce priveste scadenta (termenul de plata) aceasta poate fi indicata in
mai multe feluri: - scadenta "la vedere", caz in care posesorul cambiei (beneficiarul) o
poate prezenta spre incasare la orice data calendaristica, iar trasul trebuie sa o achite
in aceeasi zi; in general, legea limiteaza terenul de prezentare a unei trate "la vedere"
(in Romania la un de la emisiune); - scadenta la un anumit termen de la prezentare,
respectiv un anumit numar de zile de la data acceptarii de catre tras (sau a protestului
de neacceptare); - scadenta la un anumit termen de la data emiterii; scadenta la o data
fixa (formula cea mai des utilizata), cand in textul cambiei se trec ziua, luna si anul
cand se va face plata.
Cambia este mai ales un mijloc de creditare pe termen scurt, scadenta acesteia
nedepasind, in general, un an, varianta cea mai frecventa fiind de 90 de zile.
Model
CAMBIE BANCARĂ nr. __________
Locul perfectării__________________
Data perfectării___________________
___________________
suma
т în cifre
Prin prezenta cambie

_______________________________________________
________________________________________________________________
(denumirea deplină şi sediul băncii emitente)
se obligă să plătească întreprinderii (cetăţeanului)________________________
________________________________________________________________
(denumirea deplină a destinatarului)
sau la ordinul ei oricărei alte întreprinderi (cetăţean)
________________________________________________________________
________________________________________________________________
(suma în litere)
precum şi dobînda _________________________________________________
Scadenţa ________________________________________________________
Locul plăţii ______________________________________________________
Semnătura emitentului:
Conducătorul ______________ ____________________
(funcţia) (semnătura) L.Ş.
Contabilil şef _________________________________
(semnătura)
57
Tema 7. Creditul bancar
7.1 Conceptul şi specificul creditului bancar
7.2 Clasificarea creditelor bancare
7.3 Baza legală de acordare a creditelor de către băncile comerciale din
Republica Moldova
7.4 Evaluarea solicitantului de credit
7.5 Proceduri de negociere și aprobare a creditului
7.6 Monitorizarea creditului
7.7 Asigurarea creditelor bancare
7.8 Reglementarea unor tipuri de credite de către BNM
7.9 Activitatea de creditare a instituțiilor nebancare din R. Moldova
Literatura :
7.1 Conceptul şi specificul creditului bancar
Creditul bancar este împrumutul bănesc acordat solicitanţilor de către instituţiile
speciializate (instituţii bancare) sub formă bănească, pentru un timp determinat, prin
care se procură diverse bunuri, se achităтcheltuielile curente sau se efectuează alte
plăti. Cu alte cuvinte a acorda cuiva un credit înseamnă a-i pune la dispoziţie o sumă
de bani ce va fi rambursată în viitor, la o anumită dată, fiind însoţită de o dobîndă.
Creditul- este o relatie baneasca intre o persoana fizica sau juridica numita
creditor si o alta persoana numita debitor caruia ii acorda un imprumut in bani
sau ii vinde marfuri sau servicii pe datorie, in general cu o dobanda stabila in
functie de riscul pe care si-l asuma creditorul sau de reputatia debitorului.
Creditul joaca un rol important pe piata capitalurilor ceea ce presupune
urmatoarele aspecte:
• indeplineste functia de emisiune de bani prin cresterea monedei scripturale;
• reprezinta functia principala a bancilor, o functie activa, cea pasiva fiind de
pastrarea disponibilitatilor banesti in conturile bancare;
• influenteaza resursele financiare aflate la dispozitia agentilor economici si
astfel si procesul investitional;
• participa la inlaturarea unor dezechilibre majore ale economiei prin
reglarea raportului cerere-oferta de moneda;
• se manifesta fie sub forma mijloacelor de plata fie a bunurilor si serviciilor
vandute debitorului in schimbul dobanzii.
58
Trasaturile creditului se concretizeaza in urmatoarele:
a) existenta unei disponibilitati peste necesarul (a creditorului) dorite de o
persoana cu nevoie nesatisfacuta (a debitorului);
b) transferarea unor drepturi de la creditor la debitor;
c) scadenta, adica termenul limita de rambursabilitate a creditului;
d) .dobanda, adica pretul creditului;
e) .garantia creditului care poate fi reala, adica materiala sub forma unui activ
dat in gaj de catre debitor creditorului sau personala, adica sub forma
angajamentului unei terte persoane de a achita datoria debitorului daca acesta
nu o face.
7.2. Clasificarea creditelor bancare

Diversitatea formelor sub care se manifesta creditul in economie a impus
utilizarea mai multor criterii semnificative de clasificare, in functie de care se disting
urmatoarele:
1. dupa natura economica si participantii la relatia de creditare, distingem:
a) creditul comercial; b) creditul bancar; c) creditul de consum;
d) creditul obligatar; e) creditul ipotecar;
т
2. dupa calitatea debitorului se delimiteaza:
a) creditul acordat persoanelor fizice;
b) creditul acordat persoanelor juridice;
3. dupa calitatea debitorului si a creditorului se disting: creditul privat si creditul
public;
4. dupa scopul acordarii creditului:
a) credite de productie;
b) credite de circulatie;
c) credite de consum;
5. dupa natura garantiilor: credite reale; credite personale;
6. după asigurare: acoperite (ipotecare, garantate, asigurate);
7. dupa modul de stingere al obligatiilor de plata: credite amortizabile; credite
neamortizabile;
8. dupa termenul la care trebuie rambursat creditul:
a) credite pe termen scurt;
b) credite pe termen mijlociu;
c) credite pe termen lung.
59
9. conform tipurilor de dobîndă:
a) cu dobîndă fixă;
b) variabilă;
c) plata la sfîrşitul perioadei;
d) plata periodic;
e) plata la începutul perioadei;
10.conform modalităţilor de acordare:
a) - credit de o singură dată;
b) - linii creditare;
c) - credite compensatorii;
d) - credite cu plată;
7.3. Baza legală de acordare a creditelor de către băncile comerciale din
Republica Moldova
În cazul băncilor mari procedura acordărilor creditelor se bazează pe
specializarea şi delegarea funcţiilor între lucrătorii băncii mai mult: la diferite etape
de creditare, se include diferite subdiviziuni.
Schema organizării activităţii de creditare în bănci poate fi:
т
1. consiliu de direcţie – aprobă direcţiile politicii de
creditare.
2. Consiliul de administrare se ocupă de aprecierea problemelor strategice şi
teoretice în dezvoltarea şi petrecerea operaţiunilor de credit.
3. Comitetul de creditare se ocupă cu primirea deciziilor privitor la acordarea
creditelor mari. Aprecierea nivelului debitorilor la diferite credite.
4. Direcţia de previziune economică – previziunea creditară şi pregătirea
asigurării metodice.
5. Direcţia de creditare se ocupă cu formarea portofoliului de credite, creditarea
clienţilor, control privind asigurarea creditelor, analiza operaţiunilor de
credit.
6. Direcţia operaţională se ocupă de trecerea în cont şi decontarea mijloacelor,
acordarea şi achitarea creditelor, calcularea şi decontarea dobînzii.
7. Direcţia de autofinanţare se ocupă cu prelucrarea electronică a datelor şi
asigurarea informaţională a subdiviziunilor.
8. Secţia auditului intern controlul operaţiunilor de creditare în conformitate cu
normele regulamentului, instrucţiunile BNM şi asigurarea metodică internă.
Etapele procesului de creditare: (sunt aceleaşi la toate băncile)
60
 Analiza cererii de credit şi interviul cu potenţialul debitor;
 Analiza situaţiei financiare a debitorului;
 Analiza credibilităţii debitorului şi aprecierea riscului de credit;
 Acordarea creditului;
 Monitoringul creditului;
 Rambursarea creditului;
Cererea de credit în baza căruia clientul se adresează băncii după credit, se
îndeplineşte conform formei stabilite de către bancă şi trebuie să conţină următoarele
date obligatorii: scopul, suma, tipul creditului, termenul creditului, acoperirea
creditului.
În afară de cerere băncii I se prezintă un pachet de documente ce caracterizează
situaţia financiară (dările de seamă, bilanţul), se demonstrează posibilitatea financiară
ale persoanei juridice sau fizice.
Tot pachetul de documente poate fi divizat:
1. documentele ce caracterizează drepturile juridice ale debitorului, statutul,
adeverinţa de înregistrare, contractul de fondare, date despre conducere,
licenţa.
2. Documentele ce caracterizează datele financiare despre clienţi (bilanţul
т
pentru 2 – 3 ani). Dările de seamă pentru rezultatele financiare extrase din
conturi, darea de seamă despre micşorarea fluxurilor băneşti.
3. Documentele ce caracterizează credibilitatea: planul de afaceri cu prognoze
financiare concrete privitor la livrările de mărfuri şi încasările de bani,
contractele încheiate cu viitorii cumpărători, diferite certificate, garanţii.
După analiza cererii de credit are loc interviul cu potenţialul debitor. Creditorul
trebuie să-şi creeze o imagine clară şi să aprecieze dacă corespunde cererea de credit,
politica de credit, structurii portofoliului de credit, trebuie să aprecieze seriozitatea
debitorului şi nivelul credibilităţii.
După interviul cu inspectorul creditor se primeşte decizia de a lucra cu cererea
de credit în cauză sau nu. Dacă se primeşte decizia de a se lucra cu sursele de credit
în cauză, atunci continuă activitatea inspectoratului creditar.
7.4. Evaluarea solicitantului de credit

Sursele de informaţie cuprind: materialele primite nemijlocit de la client,
materialele arhivei băncii, date primite de la persoane ce au avut contract de afaceri
(furnizori, cumpărători, creditori). Mai ales în cazul creditelor mari investiţionale şi
61
din cazul liniilor valutare, dările de seamă de la instituţii particulare şi de stat,
cercetări analitice, dări de seamă privind la solvabilitate. Toate aceste informaţii
trebuie să servească pentru aprecierea potenţialului debitorului şi minimizarea
riscului posibil.
Credibilitatea clientului – este capacitatea şi posibilitatea lui de a achita datoria
de credit, suma şi dobînda aferentă. Mai multe metode de apreciere a credibilităţii,
însă cea mai răspîndită este metoda celor 6 “c”:
 Caracter;
 Capacitate;
 Condiţiile;
 Cost;
 Collateral;
 Control;
Caracterul clientului care se determină în urma interviului şi a cercetărilor
documentare, ca urmare banca formează tabloul.
Capacitatea şi mijloacele băneşti ce ţin de capacitatea financiară a clientului,
posibilităţile de rambursare a creditului, de regulă, debitorii au 3 surse principale de
rambursare:
т
1. Fluxurile băneşti de intrare de la activitatea operaţională, încasări de la
realizarea producţiei;
2. Vînzările de active;
3. Alte surse;
Acoperirea creditului, asigurarea lui ceea ce clientul în cauză poate propune cu
o garanţie a rambursării creditului. Toate condiţiile aferente acestui credit, contractul
creditării (a creditului în cauză) “Usoschin pag. 225, Rous pag. 143”
Deoarece credibilitatea poate fi numită o parte componentă a solvabilităţii, apoi
analiza ei poate fi efectuată în baza a 3 metode principale:
1. Analiza situaţiei financiare a clientului;
2. Analiza fluxului de numerar a clientului;
3. În baza sistemului coeficienţilor financiari;
Toată informaţia cuprinsă în dările de seamă şi setul de indicatori trebuie să
dea răspuns la următoarele întrebări: capacitatea şi posibilitatea debitorului de a dirija
cheltuielile sale, cît de efectiv sînt dirijate resursele pentru producere, vînzările şi
formarea fluxului bănesc pozitiv, cît este de realizabilă producţia, în ce măsură
veniturile debitorului pot asigura acoperirea cheltuielilor, lichiditatea debitorului,
profitabilitatea lui.
62
Standardul 2 de contabilitate:
Metode directe.
Metode indirecte – transformarea profiturilor din date din bilanţ în fluxuri.
7.5. Proceduri de negociere și aprobare a creditului

Procesul dirijării operaţiunilor bancare legate de acordare, ce presupune şi
prognozarea, dirijarea riscului legat de portofoliul bancar de componenţa şi calitatea
activelor şi în primul rînd de componenţa şi calitatea creditului. Noţiunea de risc de
credit poate fi interpretată în cîteva moduri:
1) riscul de credit e riscul băncii legat de neachitarea de către debitor a
împrumutului de bază şi a dobînzii aferente.
2) Riscul creditar – probabilitatea că costul unei părţi a activelor bancare
reprezentată de suma creditului acordate se va micşora sau va fi adusă la
zero ori venitul real de la aceste active va fi cel mai jos decît nivelul
calculat şi aşteptat. Procesul de gestionare a riscului de credit reprezintă
totalitatea metodelor şi instrumentelor de minimizare a riscului.
Pot fi utilizate următoarele metode:
1) Diversificarea portofoliului de credit;
т
2) Diversificarea creditării debitorului în dependenţă de nivelul credibilităţii
debitorilor, de caracterul obiectului de creditare, de calitatea asigurării;
3) Prolongarea termenilor de creditare;
4) Clasificarea împrumuturilor nerambursate la timp şi formarea rezervelor
băneşti;
5) Rentabilitatea creditorului;
6) Asigurarea creditului;
Instrumentele de dirijare a riscului de credit pot fi numite limitele:
- mărimea maximală pentru un debitor.
Toate decontările prin virament singuri vol. 4 cartea 4.
9. Regulamentul cu privire la utilizarea plăţilor cu carduri pe teritoriul

Republica Moldova, vol. 4 cap. 1, pag. 49.
Cartea de credit este un instrument cu ajutorul căruia poate fi efectuată plata
unui produs sau serviciu, avînd la bază un sistem organizat contractual între deţinător
emitent şi comerciantul. Cu ajutorul lor deţinătorul pate depune sau retrage în
numerarul în şi din contul său.
63
Cartea de credit este in instrument de plată utilizat în decontările fără numerar
prin intermediul căruia un posesor autorizat poate achita contravaloarea bunului sau
serviciului cumpărate care va fi acceptată şi care încasează unităţi de la banca
emitentă.
Cărţile de credit se clasifică:
Din punct de vedere al funcţiilor specifice:
 Cărţi de credit;
 Cărţi de debit;
 Cărţi de retragere a numerarului;
 Cărţi de garantare a cecurilor;
 Cărţi multifuncţionale;
 Cărţi pentru transferurile de fonduri la punctele de vînzare;
Cărţile de credit reprezintă un instrument de plată care confirmă că posesorului
ia fost deschisă o linie de credit pentru o anumită perioadă şi în baza căruia pot fi
efectuate plăţi sau poate fi retras numerarul pînă la un plafon stabilit. Creditul se
acordă pe un termen scurt, 2-3 săptămîni şi poate fi gratuit sau pe un termen lung pînă
la cîţiva ani şi presupune o plată a dobînzii a cărui nivel este apropiat de cel practicat
în cazul creditului de consum.
т
Funcţionarea sistemului cărţilor de credit se bazează pe centrele de autorizare
şi de prelucrare. Centrele de autorizare şi organizate de către bănci şi reprezintă
interesele lor.
Centrele de prelucrare sînt interlocuitoarele principale a comercianţilor, avînd
ca sarcină principală primirea documentelor sau a informaţiilor despre plăţile.
Plăţile care se încadrează în normele stabilite se iau la evidenţă datele sînt
prelucrate şi transmise celor interesaşi. Astfel se asigură fluxurile monetare şi
respectiv ***.
Cărţile de deservire şi prelucrare sînt interconectate la o reţea internă care
funcţionează permanent.
Cărţile de debit – reprezintă instrument de plată care permit posesorului
obţinerea bunului sau serviciului prin debitarea directă a contului său personal.
Cărţile de retragere – reprezintă un instrument de plată prin intermediul căruia
posesorul îşi retrage numerarul prin distribuitorul automat, operaţiune care se reflectă
în debitul sau creditul contului personal deschis la o bancă.
Carte de garantare a cecurilor reprezintă un instrument ce garantează ca suma
de plată scrisă pe cec are acoperire în contul personal al deţinătorului. Ea poate
funcţiona ca o carte de debit sau credit la fel şi la o carte de retragere a numerarului.
64
Cărţi multifuncţionale au funcţii mixte şi facilităţi sporite care este din
categoriile sus-numite.
Din punct de vedere al emitentului sînt:
 Cărţi bancare emise de către bănci;
 Private emise de comercianţi;
 Cărţi emise de alte instituţii financiare;
Din punct de vedere a ariei de utilizare sînt:
 Locale sau naţionale şi funcţionate în aria ţării;
 Internaţionale sînt utilizate pe plan internaţional;
7.6 Asigurarea creditelor bancare
Băncile trebuie sa identifice riscurile fiecărei cereri şi propuneri de creditare,

să le recunoască si să contribuie la reducerea şi chiar la eliminarea lor. Pentru
aceasta, este necesar şi un studiu de senzitivitate sau risc.
Necesitatea garantării creditelor decurge din existenta riscului de credit. Deci,
banca trebuie sa se asigure ca agenţii economici care solicită credite, oferă
suplimentar posibilitatea recuperării acestora, afară de faptul că au capacitatea
т
restituirii creditelor şi a dobânzilor aferente, dovedită la etapa evaluării credibilităţii
debitorilor.
Conform art.634 şi 635 al Codului Civil al Republicii Moldova, garanţia
debitorului constă în obligaţiunea lui la o prestaţie necondiţionată sau la o prestaţie
depăşind obiectul propriu-zis al contractului”.1 Prin urmare, din punct de vedere
juridic, garanţia reprezintă un mijloc de garantare a executării obligaţiunii. Aici
trebuie să se ţină cont de astfel de aspecte, ca: dreptul de proprietate asupra garanţiei,
perfectarea contractului de garanţie, valoarea garanţiei.
Cel solicitat să ofere o garanţie suplimentară băncii, privind îndeplinirea
obligaţiei de rambursare a creditului, are în principiu, cîteva alternative:
- poate garanta cu bunuri materiale, imobile, terenuri sau active financiare pe
care le pune la dispoziţia băncii, sub forma ipotecii, gajului, depozitului bancar, etc.,
acestea fiind numite garanţii reale; din grupa garanţiilor reale, conform art.454 al. I
al Codului Civil al Republicii Moldova şi Legii cu privire la gaj, nr.449-XV, art.1,
17, 20, fac parte: gajul, ipoteca, amanetul;
sau
1 Codul Civil al Republicii Moldova, art. 634, 635, Chişinău, 2002

65
- poate apela la o terţă persoană – numită garant , care să-şi asume obligaţia că
va achita datoria (sau va despăgubi băneşti banca), în cazul în care cel pentru care
garantează (debitorul, clientul băncii) nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată prin
contractul de împrumut. Instrumentul garantării poate fi în acest caz scrisoare de
garanţie bancară, avalul cambial, etc., acesta făcând parte din garanţii personale,
sau mai există şi alte tipuri de garanţii.
Indiferent de tipul garanţiei (reală sau personală) aceasta trebuie să
corespundă anumitor cerinţe de bază:
- existenţa unui patrimoniu independent de relaţia contractuală, suficient de mare
şi cert în timp, pentru a acoperi obligaţia garantată;
- garanţia să fie astfel concepută încât să asigure băncii dreptul de a o executa
fără ca debitorul să se poată opune acestei executări;
- banca în calitate de beneficiar al garanţiei, să aibă asigurată posibilitatea de a
transforma garanţia în bani, rapid şi fără pierderi. Altfel spus garanţia să aibă un mare
grad de lichiditate dacă trebuie executată în cazul în care clientul nu-şi rambursează
datoria.
De obicei, valoarea garanţiei cerute este mai mare decât valoarea creditului,
dar, prin solicitarea unei garanţii de o valoare
т considerabil mai mare decât
împrumutul, o bancă îşi reduce capacitatea de a împrumuta. Garanţiile solicitate
fiind prea mari, clienţii băncii vor renunţa la a mai solicita credite. Acest lucru nu
numai că va limita profitul băncii, dar va însemna că banca nu va mai îndeplini un
obiectiv principal al activităţii sale: sprijinirea prin credit a dezvoltării economiei.
Deci, garanţia este importantă în diminuarea riscului, dar aceasta constituie
doar un aspect luat în consideraţie de creditori. Dacă activitatea pentru care se
solicită creditul este îndeajuns de profitabilă şi riscul este scăzut, garanţia ar putea
să nu mai fie necesară sau valoarea ei să fie relativ scăzută.
Atunci când se solicită o garanţie de regulă, se disting trei părţi implicate:
1. ordonatorul garanţiei, care este debitorul principal: el este cel căruia
partenerul de contract (de exemplu, în contractul de credit partenerul de contract este
banca ce acordă creditul) îi solicită o garanţie. În consecinţă, ordonatorul fie oferă o
garanţie din propriul său patrimoniu (sub formă de gaj sau ipotecă), fie solicită un terţ
– garant – să ofere o garanţie în locul lui. De exemplu, prin avalul cambial, avalistul
se angajează ca terţ să plătească cambia, în cazul în care debitorul nu o plăteşte.
66
2. beneficiarul garanţiei, este cel în favoarea căruia s-a constituit garanţia,
în cazul nostru banca. Beneficiarul execută garanţia, respectiv încasează banii care
rezultă din vânzarea bunului, dacă debitorul principal nu şi-a îndeplinit obligaţia
asumată de a rambursa împrumutul.
3. garantul este debitorul secundar, care, în anumite cazuri, poate fi înseşi
debitorul principal, când garantează cu bunurile sale, sau poate fi un terţ (o altă
bancă, o altă firmă sau instituţie), care garantează că, în cazul neîndeplinirii
obligaţiilor debitorului principal, va îndeplini obligaţia de plată sau de rambursare a
sumei.
Deci, în relaţia de garanţie pot apărea:
- două persoane – beneficiarul garanţiei (banca) şi debitorul (clientul băncii),
când acesta din urmă garantează cu propriul său patrimoniu (ipoteca, gaj);
sau
- trei persoane – când debitorul apelează la o terţă persoană, garantul ca
acesta din urmă să garanteze obligaţia lui de plată.
În ambele cazuri, beneficiarul este banca, în poziţie de creditor.
Înainte de a accepta o garanţie, indiferent
т de natura obligaţiilor garantate sau
instrumentul de garantare utilizat, banca trebuie să aibă în vedere trei aspecte
principale:
1. dreptul de proprietate;
2. perfectarea contractului de garanţie;
3. valoarea garanţiei.
Pentru a beneficia de credit, potenţialul debitor gajist, în afară de sursa primară
de achitare a creditului şi a dobânzii aferente – veniturile încasate, trebuie să pună la
dispoziţia Băncii o garanţie secundară, suficientă, care ar acoperi valoarea
obligaţiilor contractuale, rezultate din contractul de credit. Se poate afirma ca
garanţiile reprezintă acoperirea materiala a datoriilor legate de creditele solicitate sau
acordate.
Garanţiile constituie deci un privilegiu pentru banca in raport cu alţi creditori.
Garanţiile pentru credite sunt asiguratorii si sunt oferite, atât de agenţii economici
care împrumuta, cat si de alte persoane juridice sau fizice, care devin in acest fel
garanţi.
Politica de credit trebuie să stabilească clar cerinţele băncii faţă formele de
asigurare a creditelor. Atât banca cât şi inspectorul trebuie să privească forma de
67
asigurare ca o formă secundară, nu primară de achitare a creditului. Un credit nu
trebuie niciodată acordat numai în baza gajului. Politica de credit a băncii trebuie să
specifice ce tipuri de garanţii se califică ca acceptabile pentru fiecare tip de credit
acordat de bancă. Politica de credit a băncii trebuie, de asemenea, să ceară ca gajul să
fie asigurat, iar banca să fie protejată de pierderea gajului în rezultatul incendiului,
furtului, etc.
Trebuie luată în consideraţie lichiditatea gajului. Unele gajuri posedă o
lichiditate înaltă, adică uşor pot fi convertite în numerar, cum ar fi conturile de
depozit şi titlurile de valoare de stat. Alte tipuri de gaj sunt nelichide cum ar fi
clădirile, utilajul, stocurile etc. Dacă banca acceptă garanţii ca asigurare a creditelor,
atunci banca trebuie să aprecieze credibilitatea garantului şi cea a debitorului primar.
Băncile care acceptă asigurarea în calitate de gaj a creditului trebuie să se asigure că
compania de asigurare este bine stabilită pe piaţă şi are o reputaţie bună şi practică
achitarea la timp a cererilor. Atât garanţiile cât şi poliţele de asigurare trebuie să fie
explicite din toate punctele de vedere, să fie irevocabile pe întreg termenul creditului
şi să poată fi utilizate în exclusivitate în cazul neîndeplinirii obligaţiunilor de credit
faţă de bancă de către debitor2.
În funcţie de tipul şi valoarea creditului, precum şi beneficiarul creditului de ex.
т
Banca XXX acceptă diverse forme de asigurare a creditelor, după cum urmează:
a) Imobile (spaţii locative, comerciale şi de producere; construcţii nefinisate;
terenuri agricole, comerciale şi de construcţii; locaţiunea produsă de imobil);
b) Gajul mărfurilor şi materialelor în stoc, în circulaţie şi în proces de
prelucrare;
c) Mijloace de transport;
d) Utilaje şi echipamente tehnologice;
e) Valori mobiliare;
f) Depozite băneşti;
g) Garanţii bancare;
h) Asigurarea la o companie de asigurări;
i) Garanţii de stat;
j) Fidejusiunea;
k) Cesiunea de creanţă.
Debitorul gajist - persoana fizică sau juridică care a constituit o garanţie reală
sub formă de gaj întru asigurarea rambursării creditului acordat de Bancă
2 Manualul de creditare al BC "Moldindconbank" S.A., Chişinău, 2007.-P.8

68
Debitorului. (Debitorul gajist poate fi atât debitorul obligaţiei garantate, cât şi un
terţ).
Debitorul gajist prezintă Băncii toate documentele care atestă dreptul de
proprietate, autorizaţiile, care permit Băncii să exercite controlul si drepturile sale
asupra obiectului gajat, la fel şi asupra veniturilor generate de obiectul gajului (daca
aceasta este prevăzut de contractul de gaj/ipotecă). În cazul gajării bunurilor mobile
(stocurile de mărfuri), debitorul gajist prezintă lunar (sau mai des) descifrarea
privind stocurile rămase.
Debitorul gajist este obligat să substituie sau să completeze obiectul gajului în
cazul dacă există pericolul pierderii sau deteriorării bunului gajat (încheierea unui
nou contract de gaj/ipotecă.)
Banca poate cere gaj suplimentar în cazurile în care debitorului gajist i s-au
eliberat resurse creditare suplimentare sau a fost prorogat contractul de credit. În
procesul deservirii creditului obiectul gajului poate fi evaluat suplimentar sau
reevaluat.
Prorogarea contractului de credit, nu cere reperfectarea contractului de
gaj/ipotecă, care asigură creditul, în cazul în care Debitorul şi Debitorul gajist este
aceiaşi persoană şi această prevedere se conţine în contractul de gaj/ipotecă . Însa,
т
în cazul când se eliberează resurse creditare suplimentare sau are loc prorogarea
creditului, asigurat prin gajul, proprietatea persoanei terţe, este necesar de efectuat
acord adiţional la contractul de gaj/ipotecă cu privire la modificarea sumei creditului
şi/sau alte clauze, este necesar acordul acestuia сu privire la modificarea
contractului de gaj/ipotecă .
Eliberarea unei părţi din obiectul gajat, până la achitarea deplină a creditului şi
a dobânzilor aferente, poate avea loc doar în cazuri excepţionale.
7.8. Reglementarea unor tipuri de credite de către Bănca Națională

Moldovei
Pentru a obtine credite de la Banca Naţională a Moldovei (în continuare B.N.M.)

banca trebuie să prezinte B.N.M. gaj eligibil în sumă suficientă pentru a acoperi suma
totală a creditelor acordate de B.N.M., dobînda şi alte plăţi aferente. Valoarea bunului
gajat se determină în baza metodelor de evaluare stabilite de către B.N.M. pentru
fiecare tip al bunului gajat în parte.
Bunul gajat de bancă pentru asigurarea rambursării creditelor obţinute, evaluat de
B.N.M., trebuie să se afle în posesia B.N.M. sau/şi să fie accesibil pentru B.N.M. pe
69
întreaga perioadă de utilizare a creditelor obţinute de la B.N.M. pînă la achitarea
deplină a datoriilor creditare ale băncii, dobînzilor şi a altor plăţi aferente. La
momentul obţinerii creditului, fiecare bancă va menţine gajul eligibil în sumele
suficiente, determinate în volumul indicat în capitolul I, p.1.2 al prezentului
Regulament. Banca va acorda B.N.M. drepturile de a acţiona în numele său în cazul
vînzării bunului gajat.
În scopul obţinerii creditelor banca încheie cu B.N.M. un Contract General de gaj-
amanet, care acţionează pe o perioadă nedefinită de timp şi un Contract de perfectare
a gajului-amanet, care se încheie de fiecare dată cînd banca obţine credite de la
B.N.M.
Banca va prezenta la B.N.M. toate documentele, specimenele de semnături şi
autorizaţii necesare pentru constituirea gajului asupra bunului şi, după caz, asupra
veniturilor bunului gajat, precum şi pentru asigurarea controlului asupra bunului
gajat.
Achitarea parţială a creditelor şi a dobînzilor aferente nu are drept efect încetarea
parţială a gajului, dacă părţile nu au convenit altfel. În ziua achitării sau cel tîrziu în
prima zi lucrătoare după data achitării integrale a creditului, dobînzilor şi a altor plăţi
aferente, B.N.M. ridică grevările aplicate asupra bunului gajat. Dacă în perioada
т
utilizării creditelor acordate de Banca Naţională, drepturile de creanţă – obiect al
gajului constituit în favoarea Băncii Naţionale, devin scadente, B.N.M. poate
întreprinde următoarele acţiuni:
Să solicite substituirea bunului gajat cu un alt bun acceptabil de B.N.M. şi banca îl
va substitui necondiţionat, cu excepţia cazului în care banca nu dispune de un alt gaj
acceptabil, caz în care Banca Naţională este în drept să solicite executarea înainte de
termen a obligaţiilor garantate prin gaj.
Să utilizeze veniturile bunului gajat pentru achitarea creditelor, dobînzilor şi a altor
plăţi aferente, dacă altceva nu este prevăzut în contract. Prelungirea termenelor de
acţiune a creditelor asigurate necesită prelungirea termenelor de acţiune a
Contractului de perfectare a gajului-amanet cu respectarea condiţiilor stipulate în
prezentul Regulament la obţinerea creditelor de la B.N.M.
B.N.M. poate acorda credite băncilor în condiţii stabilite periodic şi garantate prin:
a) valori mobiliare de stat emise public şi aflate în portofoliile băncilor, materializate
şi/sau dematerializate cu scadenţa nu mai mare de un an de la data achiziţionării lor
de către B.N.M. sau transmiterii în gaj în favoarea B.N.M.;
b) valori mobiliare emise de Banca Naţională aflate în portofoliile băncilor;
70
c) cambii simple sau trate, emise şi făcute cu bună credinţă în scopuri comerciale,
industriale sau agricole, conţinînd două sau mai multe giruri din care cel puţin unul să
aparţină unei bănci şi să fie cu scadenţa nu mai mare de 9 luni de la data achiziţionării
lor de către B.N.M. sau transmiterii în gaj în favoarea B.N.M.;
B.N.M. va accepta ca gaj numai cambiile simple emise în baza creditelor
clasificate ca standarde în conformitate cu actele normative ale B.N.M.
Documentele referitoare la creditele standarde care stau la baza cambiilor
simple trebuie să fie prezentate de către bănci pînă în ziua obţinerii creditului în
scopul de a permite B.N.M. de a le examina şi de a accepta cambiile simple ca gaj.
Banca va supraveghea creditele standarde care stau la baza cambiilor simple
amanetate la B.N.M., şi va confirma în scris B.N.M. nu mai rar decît o dată pe lună
corespunderea acestor credite grupei de credite standarde.
În caz în care creditele standarde care stau la baza cambiilor simple amanetate la
B.N.M. pe perioada utilizării creditului obţinut de la B.N.M. din unele motive vor fi
clasificate într-o categorie mai joasă, banca va substitui necondiţionat în termen de
cel mult două zile, cambiile respective cu un alt obiect al gajului acceptabil de
B.N.M. d) titlurile emise cu privire la bunuri sau mărfuri pe deplin asigurate
împotriva riscului sau pierderilor la nivelul stabilit de B.N.M; e) depozitele şi alte
т
conturi la B.N.M. sau la o altă instituţie financiară acceptată de B.N.M. reprezentînd
orice fel de active pe care Banca Naţională le poate cumpăra, vinde şi negocia.
71
Tema 8 . Operațiunil prestate de bancile comerciale
8.1. Caracteristica operațiunilor bancare

8.2. Esența principalelor plasamentelor bancare – creditarea (tema 7)
8.3. Esența principalelor plasamentelor bancare - investiționale
8.4 Operațiunile active și pasive ale băncilor comerciale
Literatura :
1. "Finante. Editia a II-a" Prof.univ.dr.Radu STROE; Lect.univ.drd.Dan
ARMEANU
emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale şi
pe acţiuni”;
8.1. Caracteristica operațiunilor bancare

Banca efectuiează 3 tipuri de operaţiuni active :
• Operaţiuni de trezorerie – care se referă la formarea şi menţinerea
lichidităţilor bancare;
т
• Operaţiuni de plasament cele mai importante active ale băncii generatoare de
profit. Ele sunt de două tipuri: - de creditare care duc la formarea portofoliului
de credite bancare; investiţionale- formează portofoliul de VM.
• Operaţiuni de creare a imobilizărilor - necesare pentru desfăşurarea normală
curentă a bănci.
Banca poate efectua mai multe tipuri de operaţiuni. În funcţie de modificările produse
asupra bilanţului bancar se disting:
Operaţiuni bilanţiere – sunt cele care generează modificări în bilant şi pot fi:
• operaţiuni pasive
• operaţiuni de modificare, formare a resurselor băncii
• operaţiuni active de plasament care formează investiţiile băncii
Operaţiunile extrabilanţiere - operaţiuni care generează anumite rezultate fără a

modifica bilanţul băncii (servicii de consultanţă, operaţiuni cu derivate)
Operaţiuni conexe - operaţiunile efectuate de bancă în virtutea funcţiilor sale care
modifică concomitent atît activul cît şi pasivul bancar pot fi efectuate atît din numele
băncii cît şi din numele clientului: decontările bancare, operaţiunile valutare,
operaţiunile cu metale preţioase, operaţiuni de clearing.
72
Operaţiuni de comisionare sunt operaţiunile pentru care banca încasează profit fără
a investicapital: operaţiuni de consultanţă, de brokeraj, de underwriting, de trast.
În RM BC au dreptul de a efectua toate aceste tipuri de operaţiuni- Banca nu are
dreptul să efectuieze următoarele tipuri de operaţiuni:
• Toate tipurile de operaţiuni legate de sfera de producţie şi comerţ;
• Operaţiuni cu imobil cu excepţia celor efectuate din nume şi pe cont propriu;
• Toate tipurile de operaţiuni cu acţiunile proprii aflate în circulaţie inclusiv
procurarea sau gajarea lor cu scopul de a obţine profit;

• Atragerea de depozite sau alte resurse de la clientelă în caz cind banca se află
în stare de incapacitate de plată şi este conştientă de imposibilitatea rambursării

lor în viitor.
8.2. Esența plasamentelor bancare – creditarea

Creditul bancar este împrumutul bănesc acordat solicitanţilor de către instituţiile
speciializate (instituţii bancare) sub formă bănească, pentru un timp determinat, prin
care se procură diverse bunuri, se achită cheltuielile curente sau se efectuează alte
plăti. Cu alte cuvinte a acorda cuiva un credit înseamnă a-i pune la dispoziţie o sumă
de bani ce va fi rambursată în viitor, la o anumită dată, fiind însoţită de o dobîndă.
Funcţiile creditului: т
• Funcţia distributivă
• Funcţia de transformare a economiilor în investiţii;
• Funcţia de emisiune monetara
• Funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor
Băncile care activează pe teritoriul Moldovei, pentru asigurarea unor standarde

unice, urmează să efectueze operaţiunile de creditare în conformitate cu actele
normative emise de BNM.
În conformitate cu actele normative bancare şi cu obiectivele principale de activitate
ale băncii, fiecare bancă comercială elaborează politica de creditare ce trebuie să fie
orientată spre protejarea activelor, obţinerea profitului, îmbunătăţirea stării
economice a creditorilor, concomitent luându-se în considerare securitatea
depozitelor clienţilor. Politica şi procedeele de creditare se vor conţine în
instrucţiunile de politică generală a băncii şi în instrucţiunile specifice, aprobate de
consiliul băncii.
Un element esenţial al politicii de credit este organizarea şi dirijarea activităţii
de creditare. In acest scop în cadrul structurii organizatorice a fiecărei bănci va fi
creată o direcţie/un departament ce va depinde de mărimea băncii, reţeaua de filiale,
73
volumele de investiţii creditoare şi de alţi factori. Scopul activităţii acestor structuri
organizatorice este realizarea politicii şi a procedeelor de creditare ale băncii într-un
mod sigur şi prudent. Fiecare bancă va elabora regulamente interne în care se vor
descrie funcţiile unităţilor organizatorice şi ale personalului implicat în activitatea de
creditare, reflectând clar obligaţiunile şi responsabilităţile acestora. Activitatea
structurilor organizatorice de creditare trebuie orientată în următoarele direcţii de
bază: procedura depunerii cererii; analiza credibilităţii (bonităţii) clientului;
revizuirea şi analiza sistematică a calităţii portofoliului de credite.
Pentru a putea contura rolul şi funcţiile creditului bancar trebuie evidenţiate şi
analizate următoarele particularităţi specifice creditului bancar:
• obiectul creditului bancar este reprezentat de disponibilităţile băneşti sub
formă de monedă fiduciară sau monedă scripturală;

• participanţii (subiecţii) creditului bancar sunt: cel ce acordă creditul, numit
creditor (banca) şi cel care primeşte şi foloseşte creditul, numit debitor

(agenţi economici, populaţia, statul, alte bănci şi instituţii finan ciare);
• scadenţa - momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea cre ditului.
La stabilirea scadenţei băncile comerciale iau în considerare activitatea

debitorului, afacerea propriu-zisă, alte condiţii. Astfel, vor ii stabilite şi ratele
䨐с
ce vor fi rambursate la scadenţă. Ratele pot fi rambursate în mod egal, în
ordine crescătoare ori descrescătoare, sau în funcţie de caracterul afacerii de
credit. Un element important, în acest context, este stabilirea perioadei de
graţie - perioada dintre momentul angajării creditului şi momentul începerii
rambursării lui. Aceste condiţii sunt stipulate în contractul de credit încheiat
între debitor şi creditor;
• asigurarea creditului , formată din bunuri ce se constituie la dispoziţia sau
solicitarea creditorului sau a unui terţ pentru a asigura îndeplinirea de către

debitor a obligaţiunii de rambursare a sumei creditului, achitării dobânzilor şi a
taxelor de credit;
• dobânda este reprezentată de o sumă de bani plătită de către debitor
creditorului său pentru împrumutul acordat pe un termen determinat şi pentru

riscul asumat de acesta în caz de neonorare a obligaţiunilor de credit.
Principiile esenţiale ale în operaţiunii de creditare
La baza derulării operaţiunilor de creditare stau un şir de principii ale operaţiunii de
creditare, nerespectarea acestora ar duce la majorarea riscului de credit al băncii.
Principiile esenţiale ale în operaţiunea de creditare sunt:
74
• rambursabilitatea- obligativitatea debitorului de a întoarce suma de bani
primită de la bancă incontestabil. Rambursabilitatea se garantează.
• Scadenţa – principiu realizat de cel al rambursabilităţii presupune cunăaşterea
perioadei după care banca întră în posesia banilor investiţi.
• Dobănda- presupune remunerarea băncii pentru creditul acordat.
8.3. Esența principalelor plasamente bancare – investiţionale

Orice bancă poate decide în ce tipuri de investiţii să-şi plaseze fondurile băneşti. în
funcţie de perioada efectuării lor, investiţiile pot fi clasificate în două categorii:
• plasamente/investiţii pe piaţa monetară;
• plasamente/investiţii pe piaţa de capital.
Băncile participă pe piaţa monetară prin acordarea creditelor pe termen scurt şi

efectuarea plasamentelor bancare la alte bănci şi investirea în valori mobiliare de
până la un an de zile (de obicei, în bonuri de tezaur de stat). Pe piaţa de capital
băncile acţionează prin acordarea de credite pe termene medii şi lungi, investirea
mijloacelor băneşti în acţiunile şi obligaţiunile companiilor economice, dar şi prin
investirea mijloacelor în valori mobiliare de stat (obligaţiuni de stat).
Băncile mai pot investi o parte din mijloacele lor în scopul procurării
隠с
mijloacelor fixe ca: terenuri, edificii, utilaje, sisteme automatizate bancare, transport,
mobilă etc, necesare pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii bancare. De
asemenea, băncile pot investi mijloace băneşti în scopul gestionării politicii de
marketing. Aceste investiţii nu aduc profit direct băncii, ci în mod indirect.
Procesul investiţional este un aspect vital al activităţii bancare şi, totodată, o
componentă esenţială în activitatea băncii. In acelaşi timp el constituie intermediarul
financiar în cadrul unei economii se ce întemeiază şi activează pe principii sănătoase.
Respectarea legalităţii, siguranţa investiţiilor, asigurarea lichidităţilor şi
profitabilitatea sunt principii fundamentale care stau la baza deciziilor manageriale
privind investiţiile oferite de bancă în scopul realizării obiectivului fundamental. In
perioadele de instabilitate economică, când cererea de credite este scăzută, băncile
comerciale dispun de fonduri pe care le plasează în titluri financiare.
Ele joacă un rol important în gestionarea activului băncii, deoarece:ele permit
băncii să utilizeze toate fondurile de care dispune la momentul dat;
• pot ajuta banca cu resurse lichide, prin achiziţionarea de titluri financiare care
se potrivesc nevoilor de lichiditate ale băncii;

• contribuie la diversificarea portofoliului de active;
• protejează împotriva riscurilor financiare.

75
•Băncile, investind în titluri financiare, sunt supuse următoarelor surse
potenţiale de risc:
• pot fi forţate să vândă înainte de maturitate un titlu financiar. Fiind în lipsă de
lichidităţi şi pentru a nu face apel la împrumuturi, banca este nevoită să-şi

vândă titlurile cumpărate anterior, fiind în pierdere;
• pot fi supuse riscului de creditare, care constă în nerecuperarea sumei depuse
de bancă la achiziţionarea titlului, nerecuperarea venitului (dividende, dobânzi,

scont) sau a ambelor;
• pot fi supuse riscului puterii de cumpărare, ce apare ca urmare a procesului
inflaţionist. Banca poate pierde din cauza eroziunii banilor investiţi.

Deci, succesul plasării fondurilor bancare depinde de modalitatea în care a fost
conceput programul investiţional, luându-se în considerare următorii factori:
• lichiditatea;
• profitabilitatea;
• riscul;
• termenul/scadenţa;
• rezervele de capital
Motive pentru care banca investeşte în VM sunt:

隠с
• profitabilitatea VM
• Datorită existenţei pieţei secundare VM sunt lichide
• VM de calitate înaltă pot utilizate ca gaj pentru creditele interbancare
• Diversificarea riscului pe teritoriu
• Diminuarea bazei impozabile pentru impozitul pe venit.
Modul de calcul al profitului valorilor mobiliare de stat este următorul: a) Rata anuală
a profitului pentru bonurile de trezorerie şi bonurile de acoperire a decalajului de casă
depinde de mărimea scontului şi se determină după următoarea formulă:
unde: Rpa - rata anuală a profitului;

Pr - preţul de răscumpărare a bonului de trezorerie sau a bonului de acoperire a
decalajului de casă;
Pe - preţul de cumpărare a bonului de trezorerie sau a bonului de acoperire a
decalajului de casă;
T - perioada de circulaţie a bonului de trezorerie sau a bonului de acoperire a
decalajului de casă (în zile).
76
Rata profitului la obligaţiunile de stat depinde de preţul de cumpărare a
obligaţiunii, de mărimea cupoanelor şi de periodicitatea plăţii acestor cupoane şi se
determină prin următoarea formulă:
unde: P - preţul obligaţiunii de stat (include cuponul acumulat) (în lei); C« - mărimea
cuponului „n" (în lei mijloacele necesare pentru răscumpărarea valorilor mobiliare de
stat şi, în ziua scadenţei, primind disp); N - valoarea nominală a obligaţiunii de stat; r
- rata profitului la obligaţiunea de stat; în - numărul de zile până la plata cuponului
„rî". Cu o zi înainte de scadenţă, Ministerul Finanţelor rezervă în contul Trezoreriei
oziţia de plată de Ia Ministerul Finanţelor, Banca Naţională trece în conturile
corespondente ale băncilor suma transferată de Ministerul Finanţelor în scopul
răscumpărării valorilor mobiliare de stat şi achitării dobânzilor aferente.
INVESTIŢII ÎN VALORI MOBILIARE CORPORATIVE

În scopul investirii mijloacelor băneşti de către băncile comerciale în valorile
隠с
mobiliare corporative, ele vor participa pe piaţa valorilor mobiliare prin efectuarea
tranzacţiilor de cumpărare la Bursa de Valori a Moldovei sau pe piaţa extrabursieră.
în acest scop, băncile comerciale au posibilitatea de a cumpăra acţiuni sau obligaţiuni
ale societăţilor pe acţiuni în scopuri investi-ţionale, adică de a le păstra în portofoliul
băncii până Ia scadenţa lor, acumulând dividende sau dobânzi.
8.4 Operațiunile active și pasive ale băncilor comerciale

Operaţiunile pasive ale băncilor comerciale
Operaţiunile pasive ale băncilor comerciale sunt operaţiuni de mobilizare a resurselor
băneşti şi de constituire a surselor de creditare. Dintre aceste operaţiuni cele mai
frecvente sunt depozitele, rescontul şi capitalul propriu.
1.1 Depozitele
Depozitele sunt o operaţiune prin care banca primeşte în păstrare, pentru un anumit
termen şi, eventual, în anumite condiţii, o sumă de bani de la un depunător. Banca
poate utiliza aceste sume, în general, cu condiţia de a le face disponibile la data
convenită şi de a le remunera. Prin aceasta banca dispune de surse cu care poate să
răspundă cererilor de creditare pe care i le adresează cei ce au temporar lipsă/nevoie
de lichidităţi. Depozitele reprezintă o formă de mobilizare a capitalurilor şi
77
economiilor temporar disponibile şi, totodată, o formă de existenţă a monedei
scripturale. După natura şi termenul lor depozitele pot fi la termen şi la vedere.
Depozitele la vedere sunt acele depozite de care depunătorii pot dispune în orice
moment pentru a efectua din ele plăţi sau retrageri. Riscul băncii de a folosi aceste
depozite este mai mare, motiv pentru care sunt retribuite cu dobânzi mai mici sau
chiar deloc.
Utilizarea lor ca sursă de creditare se bazează pe "soldul mediu permanent", adică pe
suma de bani care în mod obişnuit există în bancă sub forma soldurilor rămase în
chiar conturile deponenţilor. Astfel, băncile cunosc zilnic soldul rămas neutilizat în
contul fiecărui client. Într-un orizont de timp dat,t ∈[1,T], soldul zilnic al tuturor
conturilor deschise în bancă este St. Soldul permanent SP al acestor conturi pe
orizontul dat este: SP = mint*St (1) aşa că, dacă T=30, rezultă că banca poate acorda,
pe seama depozitelor la vedere,credite pe o lună de mărime SP. Astfel de date se
cunosc aposteriori, deoarece banca nu ştie dinainte ce operaţiuni se vor derula în
aceste conturi. Înregistrarea datelor pe perioade mai lungi de timp dă însă
posibilitatea de a determina probabilitatea cu care poate exista un sold permanent pe
o perioadă dată (7 zile,30 de zile, 90 de zile etc.). Depozitele la vedere există, în
principal, sub forma conturilor curente, a conturilor de depozit şi a certificatelor de
隠с
depozit.
* Conturile curente sunt produse bancare prin care persoanele fizice şijuridice
derulează operaţiuni de încasări şi plăţi, adică operaţiuni de casă.Deschiderea şi
închiderea lor, ca şi operaţiunile derulate prin ele (uneori numai cele de plată) sunt
remunerate prin comision, deoarece presupun cheltuieli pe care le face banca privind
evidenţa lor, efectuarea operaţiunilor, informarea clientului,legăturile cu băncile
partenerilor de afaceri ai clienţilor etc.
* Conturile de depozit sunt produse bancare destinate fructificării unor economii pe
termene mai bine precizate, cu condiţii mai restrictive de derulare a unor operaţiuni
şi, de aceea, ceva mai bine remunerate. Băncile au în schimb o certitudine mai mare
privind utilizarea pentru creditare a sumelor depuse în aceste conturi.
* Certificatul de depozit este un produs bancar prin care deponentul poate constitui
un depozit, cu termene standard destul de diversificate, al cărui titlu(act doveditor al
existenţei) poate fi negociat pe piaţa monetară în interiorul termenului de scadenţă.
Băncile române utilizează larg acest produs cu termene de 1-3-6 luni. În SUA acest
produs este preponderent destinat firmelor şi se întâlneşte în trei variante: small
(valori sub 100 000 USD), large (valori peste 100 000 USD)şi jumbo (valori peste 1
000 000 USD). Depozitele la termen sunt acele depozite constituite pe un termen
78
precizat, convenit între deponent şi bancă, beneficiind de o remunerare mai bună
datorită certitudinii mai ridicate pe care o are banca în utilizarea pentru creditare a
sumelor astfel depuse. În mod curent aceste depozite se întâlnesc sub forma
conturilor de depozit pentru investiţii şi a conturilor de economii.
1.2 RescontulRescontul este o operaţiune prin care o bancă îi cedează alteia o parte
din portofoliul de active, în vederea obţinerii unor disponibilităţi pe care să le poată
folosi pentru a acorda noi credite. Portofoliul de active este format din titluri ce atestă
datorii pe care un terţ le are faţă de bancă sau plasamente pe care aceasta le-a făcut în
titluri de stat sau pur şi simplu credite pe care banca le-a acordat unor clienţi ai ei.
Unele dintre aceste titluri sunt recreditabile, altele nu. Cele recreditabile sunt oferite
de banca deţinătoare altor bănci, în schimbul sumei pe care ele le reprezintă, dar
diminuată cu un comision de cedare/preluare, numit,după caz, taxă de scont sau taxă
de Lombard. Între titlurile recreditabile se includ efectele comerciale (cambii) şi
efectele publice (obligaţiuni şi bonuri de tezaur). Pentru această recreditare (numită şi
refinanţare) băncile apelează la o altă bancă interesată şi cu disponibilităţi, la băncile
specializate în astfel de operaţiuni(numite bănci de scont) şi la banca centrală.
Recreditarea pe seama cedării din portofoliu a unor efecte publice se numeşte
lombardare.
隠с
1.3 Capitalul propriu
Capitalul propriu este operaţiunea de creare a capitalului prin emisiunea de acţiuni şi
prin acumularea profitului. Sumele rezultate din emisiunea de acţiuni formează
capitalul social folosit, de regulă, pentru finanţarea dotării băncii(imobile, mobilier,
echipamente electronice, active fixe diverse). Sumele acumulate din profit constituie
fondurile de rezervă, create pentru diminuarea unor riscuri prin existenţa unei
acoperiri asiguratorii. Capitalul propriu are o cotă redusă în totalul resurselor băncii şi
nu participă decât, eventual, simbolic la crearea surselor de creditare.
2. Operaţiunile active ale băncilor comerciale
Operaţiunile active ale băncilor comerciale sunt operaţiuni de creditare a activităţii
economice, adică de utilizare a resurselor mobilizate prin operaţiunile pasive.
Operaţiunile active, mai diversificate decât cele pasive, sunt clasificate după obiect
în: creditarea firmelor, creditarea persoanelor particulare şi plasamente.
Creditarea firmelor are în vedere asigurarea acestora cu disponibilităţi pentru a-şi
continua activitatea: credite pentru activele fixe şi credite pentru cheltuielile de
exploatare.
79
- Creditele pentru activele fixe au în vedere construirea sau achiziţionarea de
imobile, terenuri, echipamente, utilaje, instalaţii, mijloace de transport ş.a. şi se dau,
de regulă, cu garanţii, în principal de către bănci specializate.
- Creditele pentru cheltuielile de exploatare au în vedere reconstituirea surselor
băneşti imobilizate de întreprinzător în circuitul economic obişnuit: achiziţie -
producţie - livrare. Băncile creditează creanţele comerciale ale întreprinzătorului,
adică preiau în sarcina lor datoriile pe care terţii le au faţă de acesta, sau acordă
credite de trezorerie, adică formează sau completează disponibilităţile de plată ale
debitorului în cazul în care acesta întrevede posibilitatea unor plăţi pe care le-ar avea
de făcut la un moment dat sau într-un interval scurt de timp, concomitent cu lipsa sau
insuficienţa unor disponibilităţiproprii.
Creditarea persoanelor particulare are în vedere acordarea de credite indivizilor
sau familiilor pentru construcţii/achiziţii de locuinţe, pentru achiziţii de bunuri de
folosinţă îndelungată sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente. Plasamentele
reprezintă achiziţia de efecte publice şi acţiuni în vederea utilizării eficiente a
resurselor disponibile în condiţiile asigurării unei lichidităţi suficient de mari a
acestor utilizări. Această condiţie este reglementată în cele mai multe ţări ca măsură
de diminuare a riscului de lichiditate. Plasamentul în acţiuni este interzis în unele ţări,
隠с
inclusiv în România, pentru a evita conflictul de interese. Plasamentul în efecte
publice este stimulat prin riscul lor mic, adesea minim, şi prin raportul atrăgător
risc/câştig. În cadrul acestor clase de operaţiuni active, cele mai frecvent întâlnite
sunt scontarea, pensiunea, împrumutul cu gaj în efecte, avansurile în cont şi creditele
specializate.
2.1Scontarea- Scontarea este operaţiunea prin care o bancă preia în sarcină un credit
atestat printr-un efect comercial emis de un agent economic debitor în beneficiul altui
agent economic creditor.
Agentul economic creditor a acceptat la un moment dat (momentul t0) să livreze
agentului economic debitor o partidă de marfă plătibilă la un moment ulterior (t1),
numit scadenţă. Suma de plată la scadenţă se înscrie în actul ce consfinţeşte
înţelegerea (adică într-un efect comercial, de regulă o formă de cambie) şi se numeşte
valoare nominal a efectului comercial. La un moment t2∈ (t0, t1), agentul economic
creditor doreşte să-şi recupereze banii. El scontează respectivul titlu la o bancă, adică
îl cedează/cesionează, primind în schimb o sumă de bani numită valoare actuala
respectivului titlu. Din momentul scontării (t2) şi până la scadenţă (t1), adică pe un
interval de timp de z zile, creditul este în sarcina băncii, care pretinde, în mod
justificat, o remunerare pentru imobilizarea resurselor sale. Această remunerare
80
exprimată în unităţi monetare se numeşte scont, iar atunci când este exprimată
procentual se numeşte taxă de scont.
Mărimea taxei de scont este stabilită de către fiecare bancă în parte, în raport cu
strategia şi politica ei de creditare, cu elementele conjuncturale care o determină să
amplifice sau să diminueze oferta de credit, ca şi cu taxa oficială de scont, practicată
de Banca Centrală în refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiunea de rescont,
efectuată de acestea în legătură cu portofoliile lor de active.
Mărimea scontului şi a valorii actuale a titlului scontat se determină după relaţia:
S = VN * (z*s/365)
(2) VA = VN - S
(3),unde:S=scontul, s= taxa d scont,
VA= valoarea actuală a titlului scontat,
VN=valoarea nominal a titlului scontat.
Scontarea este o operaţiune prin care creditul comercial se transformă în credit
bancar.
2.2 Pensiunea Pensiunea este operaţiunea prin care agentul ce a scontat un efect
comercial se angajează să-l răscumpere el însuşi la scadenţă sau înainte de aceasta.
Riscul cambiei este preluat astfel doar temporar de către bancă.
隠с
2.3 Împrumutul cu gaj în efecte- Împrumutul cu gaj în efecte este operaţiunea prin
care banca acordă un credit primind în schimb un gaj în efecte comerciale sau publice
sau în acţiuni. Mărimea creditului este sub nivelul valorilor nominale ale efectelor
gajate.În ce priveşte gajarea efectelor comerciale, recurgerea la această formă de
recreditare se face atunci când banca are dubii în ceea ce priveşte capacitatea de plată
a celorlalţi semnatari ai titlului, alţii decât beneficiarul acestuia. De aceea, banca nu
scontează şi, în plus, acordă un credit sub valoarea nominală a efectului. În ce
priveşte gajarea efectelor publice şi a acţiunilor, banca acordă credite sub valoarea
nominală a acestora, ca rezultat al riscului de diminuare a valorii lor de piaţă
(scăderea cursului lor).
Solicitatorii unor credite cu gaj în efecte publice sau acţiuni recurg adesea la această
operaţiune, în scopuri speculative, în vederea achiziţionării repetate a unor astfel de
titluri. Pe seama unui capital iniţial K agentul în cauză procură titluri de aceeaşi
valoare, fie VT1=K, pe care le gajează obţinând un credit de valoare
C1=a * VT1 ,
(4.1) unde: a = cota, exprimată procentual, din valoarea titlurilor achiziţionate şi
gajate.
81
Cu acest credit respectivul agent poate cumpăra noi titluri de valoare, VT2=C1, pe
care le poate din nou gaja,obţinând un nou credit
C2 = a * VT2 ,
(4.2)cu care procedează în mod similar.
Presupunând că agentul efectuează n astfel de operaţiuni, atunci valoarea titlurilor
achiziţionate în total,TVT,este:
(5.1) creditul total, CT, primit de el de la bancă este:
,
(5.2) iar capitalul imobilizat în total, KI, adică suma cheltuită de el pentru
achiziţionarea titlurilor este: ,

(5.3) Eficienţa (calitatea financiară) a unui astfel de procedeu poate fi evidenţiată prin
câteva rate:
* rata capitalului imobilizat în valorea totală a titlurilor achiziţionate este:
r1 = KI / TVT = 1 - a,
(6.1) adică este constantă indiferent de numărul operaţiunilor de achiziţie - creditare
pe care el le realizează; * marja de acoperire a creditului prin totalul valorii titlurilor
achiziţionate este:
, (6.2)
adică în scădere cu fiecare nouă operaţiune achiziţie - creditare, reflectând creşterea
capitalului imobilizat şi conducând la formularea unor concluzii importante atât
pentru agent, cât şi pentru bancă: * repetarea operaţiunii de împrumut cu gaj în efecte
publice sau acţiuni, de către un acelaşi agent, măreşte riscul său de pierdere prin
scăderea cursului titlurilor, deoarece imobilizarea sa de capital este tot mai mare;
* menţionata repetare diminuează capacitatea de garanţie a gajului, deoarece marja de
acoperire a creditului scade, ceea ce pentru bancă înseamnă creşterea riscului de
creditare;
* coeficientul de multiplicare a capitalului iniţial prin valoarea titlurilor achiziţionate
este:
(6.3) unde: j = indice pentru identificarea numărului de

ordine al operaţiunii repetate achiziţie creditare.
82
2.4Avansurile în cont - Avansurile în cont sunt o operaţiune prin care banca
efectuează plăţi din contul unui client, pe baza cecurilor emise de el, chiar în cazul în
care acesta nu are disponibil. Pentru a putea face plata, banca acordă un credit "în
avans", adică fără a aştepta o solicitare expresă din partea clientului său. Acest credit
se numeşte overdraft. Deoarece nu uzează de înscrisuri bancare pentru confirmarea
lor, aceste credite sunt netransferabile, adică banca nu poate să se recrediteze pe
seama lor. Pentru a corecta acest neajuns, banca poate solicita clientului ei un bilet la
ordin pe care, eventual, îl poate sconta,recreditându-se.
2.5Creditele specializate
Creditele specializate sunt operaţiuni de creditare intervenite în legătură cu situaţii
specifice, de o anumită natură. Astfel de operaţiuni se realizează prin produse bancare
cumsunt:
-creditulsezoniersaudecampanie;
- creditul pentru stoc garantat prin warant;
- creditul de prefinanţare, acordat de bancă unui furnizor pentru livrări făcute
unui beneficiar extern sau în cadrul unei licitaţii publice (livrări pentru instituţii
publice)
隠с
83
Tema 9: Eficienţa activităţii bancare
9.1. Rezultatele obţinute de bancă
9.2. Indicatori de apreciere a profitabilităţii băncii comerciale
9.3. Aprecierea calităţii unei bănci de către banca centrală
9.1. Rezultatele obţinute de bancă

Pentru a analiza rezultatele băncii comerciale analizăm veniturile şi cheltuielile.
Veniturile – valorile care sunt încasate sau trebuie să fie încasate de obicei din
dobânzile aferente creditelor şi altor investiţii. La analiza rezultatului se mai
adună sumele provenite din vânzarea activelor, diminuarea sau anularea
provizioanelor.
Veniturile pot fi:
- procentuale – provenite de la investiţiile în val.mob., din creditele acordate, din
operaţiunile de leasing, factoring, cambii…
- neprocentuale – comisioanele primite pentru serviciile prestate: de asigurare, de
brokeraj, de trust, emisiunea garanţiilor, deţinerea conturilor clienţilor,
consulting, comisioanele la operaţiunile de creditare, carduri…
- alte venituri- din vînzarea val.mob, reevaluarea valutelor şi val. mob,
comercializarea metalelor preţioase,隠с vînzarea act.fixe, încasarea amenzilor,
penalităţilor…
Cheltuielile bancare – sumele plătite sau care trebuie să se plătească pentru
împrumuturile primite şi resursele atrase, serviciile primite, materialele
consumate, remunerarea personalului, chelt. excepţionale.
Cheltuielile pot fi:
- procentuale – sumele de bani plătite clienţilor sub formă de dobânzi fixate sau
variabile : la depozite, împrumuturi interbancare, la certificatele de depozit, alte
val. mob…
- neprocentuale – sub forma comisioanelor şi altor plăţi: ch. De amortizare a
clădirilor, utilajului,mijl. de transport, ch.de remunerare a muncii, defalcări
obligatorii, ch. Aferente imobilului (încălzire, întreţinere…), perfecţionarea
cadrelor, deplasări de serviciu, reclamă …
- alte cheltuieli - amenzi, penalităţi plătite, chelt. extraordinare, plata impozitelor,
taxelor, chelt. pentru reduceri pentru pierderi la active
Rezultatele obţinute= venituri – cheltuieli
Rezultatul exerciţiului reprezintă venituri sau pierderi. Rezultatul exerciţiului
cuprinde:
84
Rezultatul curent= Venit curent – Cheltuieli curente
Rezultatul excepţional = Venit excepţional – Cheltuieli excepţionale
- Impozitul pe profit
9.2. Indicatori de apreciere a profitabilităţii băncii comerciale

În cadrul strategiilor şi politicilor bancare, profitabilitatea este factorul determinant
care condiţionează evoluţia viitoare, dezvoltarea şi consolidarea poziţiei băncii
în cadrul sistemului bancar. Profitul brut este indicatorul ce reflectă eficienţa
întregii activităţi, sintetizând influenţa tuturor factorilor cantitativi şi calitativi
care acţionează direct sau indirect asupra veniturilor şi cheltuielilor.
Profitabilitatea este un concept managerial ce are ca obiect evaluarea rezultatelor
activităţii băncii din punct de vedere al eficienţei atât pe ansamblu, cât şi pe
diferite componente manageriale. Privită conceptual, profitabilitatea reprezintă
modalitatea de realizare a scopului fundamental al activităţii băncii, de
maximizare a profiturilor în condiţiile de minimizare a riscurilor.
Profitabilitatea băncii este în fond o rezultantă a însumării non-algebrice a
profitabilităţii subunităţilor sale teritorile ori a profitabilităţii clienţilor sau a
profitabilităţii produselor şi serviciilor promovate de bancă.
În cazul băncilor - similar cu întreprinderile,
隠с
acestea îşi constituie capital fix din
aporturile acţionarilor, atrag resurse de la depunători, pe care le fructifică făcând
plasamente în diverse tipuri de investiţii, în urma cărora obţin venituri din care
suportă salarii, taxe, impozite, amortizarea capitalului, bonifică dobânzi,
rămânându-le un profit a cărui mărime depinde de eficienţa investiţiilor făcute.
Obiectivul fundamental urmărit de managementul bancii este maximizarea valorii
investiţiei proprietăţilor, adică:
Profit
= maxim
Capital propriu
În cazul băncilor indicatorul este denumit ROE (Return Of Equity), care este
indicatorul randamentului capitalului sau a fondurilor proprii şi se exprimă
prin:
Venit net
ROE = × 100
Fonduri proprii totale
Calculat ca procent, acest indicator măsoară randamentul procentual al fiecărei
unităţi monetare de fonduri proprii. Maximizarea ROE-ului este consecinţa
utilizării eficiente a tuturor resurselor băncii (proprii şi atrase) prin realizarea
unor investiţii de calitate.
85
Spre deosebire de întreprinderi, băncile nu fac investiţii mari în active fixe, iar
factorul de producţie principal este constituit cu precădere din resursele atrase şi
o parte din capitalul acţionarilor, cash şi alte fonduri.
ROA (Return Of Assets) - indicatorul randamentului activelor se exprimă prin:
Venit net
ROA = × 100
Active totale
Acest indicator măsoară venitul net generat de fiecare unitate monetară de active.
Dacă aceşti indicatori sunt mai mari decât cei ai unor bănci similare, banca
respectivă este o bancă performantă.
Randamentul fondurilor proprii este legat de randamentul activelor prin
multiplicatorul fondurilor proprii (EM – Equity Multiplier)
Active totale
EM = × 100
Total fonduri proprii
Multiplicatorul fondurilor EM compară activele cu fondurile proprii astfel că o
valoare mare a acestui indicator arată un grad mare de îndatorare financiară. El
reprezintă atât o măsură a profitului, cât şi a riscului .
Analiza eficienţei şi deci şi a rentabilităţii presupune evaluarea performanţelor
actuale ale băncii, constituind primul 隠с pas necesar în planificarea pe termen
scurt, mediu şi lung.

Calculul indicatorilor de rentabilitate este necesar şi din următoarele motive [12,
172]:
• permite compararea indicatorilor aferenţi perioadei precedente cu valorile
obiectiv-planificate de către managerul băncii, precum şi stabilirea abaterilor;
• ajută managementul băncii să stabilească obiectivele privind dimensiunea
compromisurilor între risc şi profit la care banca poate fi rentabilă;
• comparând rezultatele obţinute cu rezultatele unor bănci asemănătoare, ajută la
stabilirea punctelor tari şi punctelor slabe ale băncii. Prin bănci asemănătoare se
înţelege acele bănci care au aceeaşi mărime (active) şi care activează pe pieţe
comparabile, deşi este un criteriu greu de aplicat.
Principalii indicatori utilizaţi în aprecierea performanţelor bancare sunt:
1. Rata rentabilităţii financiare (RRf) sau profitul la capital, este cea mai
semnificativă expresie a profitului, care măsoară rezultatele managementului
bancar, în ansamblul său, şi, arată pentru acţionari efectul angajării lor în
activitatea bancară.
86
Profit net
RRf = × 100
Capital propriu
Capital propriu = Capitalul social + Fondul de rezervă + Alte fonduri + Profit
nerepartizat
Rata rentabilităţii financiare informează conducerea administrativă a băncii despre
suma care a fost câştigată pe unitate de valoare contabilă a investiţiei
acţionarilor în bancă. Această măsură reflectă de asemenea gradul de generare a
profitului, eficienţa operaţională, gradul de îndatorare financiară sau previziunea
obligaţiilor fiscale. Astfel, rentabilitatea financiară a unei bănci rezultă din
rentabilitatea economică şi efectul de levier (sau multiplicatorul capitalului),
conform următoarei relaţii matematice:
Rata rentabilităţii activelor x Multiplicatorul capitalului = Rata rentabilităţii

capitalului
sau
Profit net Active Profit net
× =
Active Capital Capital
2. Rata rentabilităţii economice (RRe) sau profitul la active, reflectă efortul
capacităţii manageriale de a utiliza隠сresursele financiare ale băncii pentru a
genera profit. Se apreciază că rata rentabilităţii economice este cea mai bună
măsură a eficienţei bancare, întrucât exprimă direct rezultatul, în funcţie de
managementul specific intermedierii bancare, de optimizare a operaţiunilor
active, în funcţie de un volum de resurse date.
Profit net
RRe = × 100
Active totale
3. Efectul de pârghie (Ep) sau multiplicatorul capitalului, acţionează atunci când
angajarea unor resurse noi este avantajoasă, respectiv când costul resurselor este
mai mic sau cel puţin egal cu rentabilitatea economică şi arată gradul în care
utilizarea unor resurse suplimentare serveşte creşterii rentabilităţii capitalului
propriu (al rentabilităţii financiare).
Active totale
Ep =
Capital
Acest indicator variază proporţional cu ponderea capitalului în total pasive bancare.
Cu cât ponderea capitalului este mai mare, cu atât riscul bancar este mai mic şi
efectul de pârghie de asemenea.
Pentru creşterea valorii acestui indicator se vor lua măsuri ca:
87
• campanie de publicitate puternică pentru atragerea unui număr mare de clienţi;
• mărirea numărului de sucursale.
4. Rata profitului (Rpr). Mărimea acestui indicator depinde în primul rând de

raportul dintre veniturile şi cheltuielile bancare şi în al doilea rând de structura
veniturilor şi costurilor bancare. Acesta reprezintă principalul indicator de
analiză, în cazul în care se urmăreşte reducerea costurilor bancare.
Profit net
Rpr = × 100
Venituri totale
5. Gradul de utilizare al activelor (GUA). Mărimea acestui indicator depinde de

mărimea ratei dobânzii pe piaţă şi de structura activelor bancare. Maximizarea
indicatorului se realizează pentru un nivel dat al dobânzii pe piaţă prin creşterea
ponderii activelor ce aduc cele mai mari venituri (cele mai rentabile). Aceste
active sunt şi cele mai riscante: creşterea ponderii lor implică şi o creştere a
nivelului de risc bancar.
Venituri totale
GUA = × 100
Active totale
După cum se observă, rentabilitatea economică
隠с a unei bănci exprimă rentabilitatea
utilizării activelor, după cum rezultă şi din relaţia matematică [6, 289]:
Gradul de utilizare al activelor x Rata profitului = Rata rentabilităţii activelor
sau
Profit net Venituri Profit net
× =
Venituri Active totale Active totale
le sunt administrate în funcţie de obiectivele de maximizare profitului şi minimizare
a riscului. Analiza profitabilităţii constituie o componentă principală a activităţii
de management a B.A.R., la toate nivelele de conducere a băncii.
Rentabilitatea capitalului (ROE) oferă o imagine a rentabilităţii băncii comparativ cu
baza sa de capital. Gama tipică de variaţie a acestui indicator este de 10-20%.
Băncile care se bazează foarte mult pe împrumuturi spre a-şi constitui activele
vor avea un ROE mai mare. Un indicator ROE care este prea mare poate indica
faptul că baza de capital a băncii este prea mică şi capacitatea sa de a se
împrumuta este limitată.
Rata profitului reprezintă efortul depus pentru maximizarea veniturilor în strictă
corelare cu minimizarea cheltuielilor. La un nivel obţinut al veniturilor de
plasamente efectuate, rata profitului va fi cu atât mai mare cu cât cheltuielile
88
sunt corespunzător dimensionate atât în ce priveşte cheltuielile cu operaţiunile
bancare, cât mai ales a celor cu funcţionarea băncii.
Rentabilitatea activelor (ROA) oferă o imagine generală asupra profitabilităţii băncii.
Indicatorul tipic se situează între 0,5-1,6%. Băncile mari se situează în mod
normal către valoarea minimă a acestui indicator, pe când cele mici către valore
maximă. O tendinţă de scădere a acestui indicator arată faptul că banca are
probleme cu veniturile. O tendinţă de creştere este în general un semn pozitiv,
dar poate indica şi o asumare excesivă de risc.
9.3. Aprecierea calităţii unei bănci de către banca centrală

nu se poate face în mod disparat, prin urmărirea separată a modului de încadrare în
limitele stabilite de autoritatea bancară. Aceasta din motivele că: - activitatea
bancară se realizează global şi implică riscuri globale, la nivel de bancă; - de
multe ori, obiectivele urmărite sunt divergente.
Aprecierea băncii centrale trebuie să fie nuanţată pentru a putea permite gruparea
băncilor în grupe de clase de calităţi diferite şi pentru a putea avea faţă de ele o
atitudine diferită: impunerea unor sancţiuni, creşterea sau reducerea frecvenţei
inspecţiilor bancare, modificarea primelor de asigurare, limitarea sau blocarea
aprobării unor participaţii de capital sau
隠с
fuziuni.
In SUA, de exemplu, se foloseşte un sistem de calificative denumit CAMEL, care se
bazează pe următoarele elemente componente ale procesului de examinare a
siguranţei şi solidităţii băncilor:
• solvabilitatea -Capital adequacy;
• calitatea activelor – Asset quality;
• conducerea – Management;
• veniturile – Earnings;
• lichiditatea – Liquidity.
Pentru fiecare element se atribuie calificative de la 1 la 5 (5 pentru nivelul maxim de
preocupare a autorităţilor bancare). La băncile cu calificative cel puţin egale cu
3 se fac estimări cel puţin odată pe an. Celelalte bănci sunt examinate o dată la
24 de luni.
Calificativul CAMEL este o notă compusă pe care autoritatea bancară o recalculează
periodic. Semnificaţia acestor calificative este următoarea:
- calificativul CAMEL 1: băncile din acest grup sunt instituţii financiare solide din
aproape toate punctele de vedere considerate.
89
- calificativul CAMEL 2: băncile din acest grup sunt şi ele instituţii fundamental
solide, dar pot manifesta slăbiciuni modeste ce pot fi corectate prin derularea
normală a operaţiunilor.
- calificativul CAMEL 3: băncile din acest grup manifestă o combinaţie de slăbiciuni
care reflectă condiţii ce variază dela “potrivit de severe” la “nesatisfăcătoare”.
Aceste bănci sunt vulnerabile şi necesită mai mult decît supravegherea
normală.
- calificativul CAMEL 4: băncile din acest grup au un volum substanţial de active
îndoielnice sau o combinaţie de alte condiţii care sunt mai puţin decît
“satisfăcătoare”.
- calificativul CAMEL 5: băncile din acest grup au slăbiciuni de o natură şi amploare
care impun sprijin urgent din partea acţionarilor sau din alte surse.
Probabilitatea unui faliment este ridicată pentru aceste bănci.
Băncile care au un calificativ CAMEL 4 sau 5 sunt numite bănci cu problemă. Astfel
de bănci operează într-o manieră care nu poate fi apreciată ca prudentă şi sunt
expuse la faliment. Băncile problemă sunt supravegheate şi chiar forţate de
autorităţile bancare să-şi modifice gestiunea financiară.
În R. Moldova, se utilizează “Sistemul de rating bancar şi de avertizare timpurie –
隠с
CAMPL”, similar celui american.
Componentele de analiză ale sistemului CAMPL sunt:
• adecvarea capitalului - C;
• calitatea activelor -A;
• management - M;
• profitabilitate - P;
• lichiditate - L.
Fiecare bancă primeşte cîte un rating pentru fiecare indicator de analiză, pentru
fiecare componentă CAMPL şi, în final, un “grad compus de clasificare” şi un
“scor final” ce reprezintă punctajul total acordat indicatorilor ce definesc
elementele CAMPL. Există, la fel ca în sistemul din SUA, 5 grade compuse de
clasificare, cu aceleaşi semnificaţii. În RM calificativul CAMPL este secret.
90
Tema 10 Reglementarea şi supravegherea activităţii bancare
Literatura:
10.1. Reglementarea activităţii bancare include:

- reglementarea de stat;
- autoreglementarea;
Reglementarea de stat în primul rînd include în sine elaborarea politicii
monetar-creditare care reprezintă totalitatea măsurilor îndreptate spre majorarea sau
micşorarea volumului mijloacelor lichide şi volumul de reglementare a băncilor şi
altor instituţii financiare şi are drept scop reglementarea cererii şi ofertei pentru
capitalul împrumutat.
Instrumentele de reglementare a circulaţiei monetare şi a volumului de credite
隠с
a economiei se împart în 2 grupe:
a) instrumente directe (administrative) fac parte: plafonarea creditelor,
stabilirea dobînzii;
b) instrumente indirecte:
 operaţiuni pe piaţa deschisă;
 stabilirea rezervelor obligatorii;
Însăşi reglementarea bancară include sistemul de măsuri prin intermediul
căruia statul prin banca centrală asigură funcţionarea stabilă a băncilor şi previn
procesele destabilizatoare din sectorul bancar.
Supravegherea activităţii bancare se efectuează cu scopul asigurării stabilităţii
unor bănci şi prevederile supravegherii totală privitor la efectuarea activităţii bancare
în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Scopurile supravegherii băncii sunt:
1. apărarea depunătorilor băncii;
2. menţinerea stabilităţii sectorului bancar prin intermediul depăşirii riscului
sistemic din acest sector, deoarece falimentul unei bănci poate determina
falimentul altei li pierderea încrederii în tot sistemul bancar.
Sarcinile reglementării sunt:
91
1. asigurarea activităţii bancare stabile şi efective şi a capacităţii de a satisface
clientele sa.
2. Asigurarea urmăririi legislaţiei în vigoare şi a regulilor stabilite de către
băncile comerciale.
3. Asigurarea corespunderii activităţii băncilor comerciale cu politica
monetară, creditară, valutară a statului.
4. Implimentarea şi dezvoltarea unui spectru larg în interesele economiei.
Principalele direcţii de reglementare şi supraveghere a activităţii bancare sînt:
1. Licenţierea sau autorizarea lor.
2. Verificarea dărilor de seamă bancare.
3. Controlul de către organele respective privitor cerinţele organelor.
4. Înaintarea cerinţelor şi controlul privitor respectării lor:
a) Suficienţa capitalului;
b) Limitele privitor operaţiunile de credit (creditele marjei);
c) Cererea de lichiditate (regulamentul privitor activitatea băncilor);
Reglementarea şi supravegherea activităţii băncilor se efectuează de către BN
(legea cu privire la BNM, art. 44, 48).
10.2. MĂSURI DE REMEDIERE 隠с ŞI SANCŢIUNI

Dacă se constată că banca (instituţia financiară), acţionarii sau administratorii
ei au încălcat prezenta lege, actele normative ale Băncii Naţionale, condiţiile de
licenţiere sau cerinţele autorizaţiei, obligaţiile fiduciare, obligaţiile prevăzute de
legislaţia privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului,
al căror control al respectării ţine de competenţa Băncii Naţionale, periclitează
interesele deponenţilor ori s-au angajat în operaţiuni riscante sau dubioase, nu au
raportat, au raportat cu întîrziere, au raportat date eronate privind indicatorii de
prudenţă bancară sau alte exigenţe prevăzute în actele normative ale Băncii
Naţionale, nu au respectat măsurile de remediere stabilite de Banca Naţională sau
luînd în considerare specificul situaţiei financiare curente sau din trecut a băncii
(instituţiei financiare), a fost admisă în mod deliberat compromiterea integrității
datelor aferent sistemelor informaţionale, Banca Naţională poate aplica următoarele
sancţiuni:
a) emite un avertisment;
b) aplică și percepe incontestabil amendă băncii (instituției financiare) pînă la 5% din
capitalul băncii (instituției financiare) și/sau deținătorilor direcți și indirecți de cote de
participare în capitalul social al băncii pînă la 100% din mărimea cotei de participare
92
în capitalul social al băncii calculată la valoarea nominală și/sau administratorilor în
mărime de la 1 la 100 de salarii medii ale administratorului sancționat, pentru
ultimele 12 luni, care includ toate beneficiile (suplimente, prime și alte adaosuri la
salariul de funcție), inclusiv pentru neîndeplinirea deciziei de sistare a tranzacției
emise de organul învestit cu atribuții de prevenire și de combatere a spălării banilor și
finanțării terorismului;
c) retrage confirmarea dată administratorilor băncii (instituţiei financiare);
f) limita sau suspenda activitatea băncii (instituţiei financiare);
h) retrage licenţa sau autorizaţia.
La determinarea categoriei de sancţiuni şi a mărimii amenzii se va ţine cont de toate
circumstanţele relevante, inclusiv:
a) gravitatea şi durata încălcării;
b) gradul de vinovăţie a persoanei responsabile;
c) capacitatea financiară a persoanei responsabile, determinată conform rulajului total
anual, în cazul persoanei juridice, şi conform venitului anual, în cazul persoanei
fizice; capacitatea financiară poate fi determinată şi conform cotelor de participare în
capitalul social al băncii deţinute de persoana responsabilă;
d) cuantumul profitului realizat sau al pierderilor evitate de către persoana
隠с
responsabilă, în măsura în care acestea pot fi cuantificate;
e) prejudiciul cauzat unui terţ prin încălcare, în măsura în care acesta poate fi
cuantificat;
f) măsura în care persoana responsabilă a cooperat cu Banca Naţională la remedierea
încălcărilor;
g) încălcările anterioare comise de persoana responsabilă
În urma constatării celor prevăzute Banca Naţională poate impune băncii (instituţiei
financiare), fără a se limita la acestea, următoarele măsuri de remediere:
1) să prescrie băncii încetarea şi lichidarea încălcărilor comise;
2) să încheie cu banca un acord care prevede măsuri de remediere;
3) să prescrie băncii una sau mai multe din următoarele măsuri:
a) ca media activelor acesteia din fiecare trimestru să nu depăşească media activelor
din trimestrul precedent;
b) să nu achiziţioneze capitalul unei alte persoane juridice, să nu formeze sau să nu
achiziţioneze o nouă filială, să nu se angajeze într-un nou tip de activitate;
c) să nu acorde nici un credit unei afiliate a sa decît dacă acest credit este garantat
prin valori mobiliare, emise sau garantate de Guvern, a căror valoare pe piaţă
depăşeşte permanent cu 125 la sută creditul;
93
d) ca ratele dobînzii pe care aceasta o plăteşte pentru depozite să nu depăşească ratele
dobînzii predominante la depozite în sumele şi termenele comparabile în zona în care
se află ea;
e) să suspende sau să interzică anumite tranzacţii sau operaţiuni;
f) să înlocuiască unul sau mai mulţi administratori care au activat peste 180 de zile
înaintea momentului în care banca (instituţia financiară) a înregistrat pierderi de
capital sau să limiteze împuternicirile acestora;
g) să înstrăineze sau să lichideze sucursala dacă Banca Naţională stabileşte că aceasta
poate deveni insolvabilă şi impune un risc mare instituţiei financiare sau îi poate
cauza o pierdere substanţială a activelor sau veniturilor;
h) ca nici un funcţionar să nu primească beneficii (suplimente, prime şi alte adaosuri
la salariul funcţiei), retribuţii (compensaţii), cu excepţia celor prevăzute de legislaţia
muncii, şi un salariu care să depăşească cuantumul mediu al salariului (excluzînd
beneficiile, retribuţiile şi veniturile de la opţiunile de stok şi împărţirea profitului)
pentru 12 luni calendaristice precedente lunii în care banca a înregistrat pierderi de
capital;
i) să majoreze rezervele pentru acoperirea eventualelor pierderi la credite şi la alte
active;
隠с
i1) să reducă riscurile de continuitate şi/sau cele de securitate a informației;
j) să interzică plata dividendelor sau alte forme de distribuire a capitalului;
În cazul neexecutării cerinţei de elaborare şi realizare a măsurilor respective, devin
incidente, Banca Națională aplică măsuri de intervenție timpurie, măsuri de rezoluție
și exercită alte competențe de redresare și rezoluție a băncilor.
Banca Naţională retrage licenţa şi iniţiază procesul de lichidare silită a băncii
în cazul în care se constată că banca se află în una dintre situaţiile de insolvabilitate
prevăzute a) banca nu este capabilă să execute cererile creditorilor privind plata
obligaţiilor;
b) activele băncii nu mai acoperă obligaţiile acesteia (supraîndatorarea);
c) cuantumul capitalului reglementat al băncii este mai mic de 1/3 faţă de cuantumul
capitalului minim reglementat stabilit în actele normative ale Băncii Naţionale.
În cazul în care o bancă se află în incapacitate de plată sau este supraîndatorată, sau
există pericolul să intre în incapacitate de plată, conducătorul organului executiv al
băncii este obligat să înştiinţeze imediat Banca Naţională.
Măsurile şi sancţiunile prevăzute la prezentul articol nu exclud aplicarea altor
măsuri şi sancţiuni conform legislaţiei.
Amenzile aplicate conform prezentului articol se varsă la bugetul de stat.
94
Sancţiunile şi alte măsuri se aplică de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale.
Sancţiunile şi măsurile prevăzute pot fi aplicate de către guvernatorul, prim-
viceguvernatorul sau viceguvernatorii, guvernatorul Băncii Naţionale.
Banca Naţională este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra
considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza
emiterii actelor sale privind aplicarea sancţiunilor şi a altor măsuri. Numai acţionarii
băncii care deţin în total cel puţin 25 la sută din acţiunile cu drept de vot, deponenţii
care deţin cel puţin 1/4 din suma depozitelor sau alţi creditori care deţin cel puţin 1/4
din valoarea totală a cerinţelor (cu excepţia depozitelor) pot ataca în instanţa de
judecată competentă, în decursul a 30 de zile de la data retragerii licenţei, decizia de
retragere a licenţei, indicînd motive argumentate.
10.3. LICHIDAREA SILITĂ A BĂNCII

În cazul retragerii licenţei băncii ca urmare a constatării a cel puţin uneia din
situaţiile de insolvabilitate prevăzute Lichidarea băncii în alte temeiuri decît în cel al
insolvabilităţii nu împiedică iniţierea procesului de lichidare silită în temeiul
insolvabilităţii dacă în decursul procesului de lichidare se constată că banca a devenit
insolvabilă.
Odată cu retragerea licenţei şi iniţierea
隠с
procesului de lichidare silită a băncii,
Banca Naţională numeşte un lichidator. Din motive întemeiate, Banca Naţională îl
poate înlocui pe lichidator.
Ordonanţa Băncii Naţionale cu privire la numirea (înlocuirea) lichidatorului se
publică în termen de 7 zile de la adoptare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
De la data de retragere a licenţei băncii:
a) Banca Naţională închide conturile în lei ale băncii respective şi deschide un nou
cont cu specificarea „bancă în proces de lichidare”, la care vor fi virate sumele de
bani disponibile la acea dată în conturile respective şi prin intermediul căruia
lichidatorul va efectua toate operaţiunile în lei ale băncii ce se lichidează;
b) lichidatorul închide conturile în valută străină deschise în alte bănci (inclusiv în
Banca Naţională), iar valuta străină disponibilă la acea dată în aceste conturi, la
ordinul lichidatorului, va fi virată, în funcţie de tipurile valutei străine, în unul sau
mai multe conturi cu specificarea indicată.
Lichidarea silită a băncii se desfăşoară în mod extrajudiciar.
Procesul de lichidare a băncii nu poate depăşi 5 ani de la data de retragere a
licenţei. Termenul indicat poate fi prelungit de Banca Naţională pentru cel mult 2 ani,
în baza demersului argumentat al lichidatorului băncii.
95
Condiţiile pentru numirea lichidatorului
În funcţia de lichidator se numeşte o persoană fizică care corespunde exigenţelor
înaintate faţă de administratorul unei bănci, stabilite în regulamentul respectiv al
Băncii Naţionale.
Nu poate fi lichidator persoana care:
a) are antecedente penale;
b) în ultimii 5 ani a fost trasă la răspundere civilă pentru acte juridice fictive sau
simulate, acte afectate de eroare, încheiate prin dol, violenţă, în urma unei înţelegeri
dolosive sau pentru încălcarea obligaţiilor fiduciare;
c) este învinuit într-o cauză penală sau pîrît într-un proces civil;
d) nu şi-a onorat obligaţiile de plată a datoriei sau de achitare a dobînzii către o
bancă. Pentru constatarea existenţei/inexistenţei conflictelor de interese, lichidatorul
va prezenta, înainte de numirea sa, Băncii Naţionale informaţie despre interesele sale
personale şi de afaceri, precum şi despre relaţiile financiare ale sale, ale soţiei sale şi
ale copiilor, inclusiv:
a) despre datoria faţă de banca în proces de lichidare, activitatea în ea sau deţinerea
unor drepturi de proprietate ale acesteia;
b) despre relaţiile din ultimii 5 ani cu orice bancă în calitate de angajat, administrator
隠с
sau acţionar cu cotă substanţială;
c) despre relaţiile financiare, de afaceri sau individuale cu orice persoană care are
anumite interese faţă de banca în proces de lichidare şi de activele ei, inclusiv
informaţie despre o angajare viitoare la persoana dată;
d) despre neonorarea obligaţiilor patrimoniale faţă de banca în proces de lichidare sau
oricare altă bancă în ultimii 5 ani;
e) despre posedarea unei proprietăţi ce concurează cu bunurile imobile ale băncii
dacă lichidarea băncii presupune evaluarea, dispunerea şi gestionarea acestora;
f) despre alte interese financiare şi de afaceri care pot afecta exercitarea în mod
imparţial a funcţiei de lichidator;
g) alte informaţii solicitate de Banca Naţională.
Înainte de a numi persoana în funcţia de lichidator, Banca Naţională va trebui să se
asigure că nu există vreun conflict de interese, iar dacă un astfel de conflict există, va
trebui să se convingă că persoana este capabilă să acţioneze imparţial în virtutea
naturii nemateriale a conflictului şi o va numi ca excepţie.
În cazul apariţiei conflictului de interese după numirea sa, lichidatorul va informa
Banca Naţională despre acest fapt imediat după ce acesta i-a devenit cunoscut,
precum şi despre acţiunile pe care le-a întreprins sau le va întreprinde în vederea
96
eliminării conflictului, şi va cere permisiunea Băncii Naţionale de a-şi continua
activitatea.
Dacă Banca Naţională constată că un astfel de conflict de interese este inadmisibil,
lichidatorul va trebui să-l soluţioneze într-un mod care ar satisface Banca Naţională
sau să demisioneze.Lichidatorul îşi va executa atribuţiile cu imparţialitate.
Comunicarea lichidării Lichidatorul:
a) afişează, în termen de 3 zile de la data numirii sale, la fiecare subdiviziune separată
a băncii un anunţ despre retragerea licenţei băncii şi începutul lichidării acesteia,
indicînd numele şi prenumele lichidatorului, data şi locul la care el intră în gestiunea
băncii;
b) publică anunţul indicat la lit.a) în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în
ziarele de circulaţie generală, precum şi în ziarele din localităţile în care banca are
subdiviziuni separate;
c) transmite Băncii Naţionale, în termen de 3 zile de la publicarea anunţurilor, copii
de pe acestea
Principalele atribuţii şi drepturi ale lichidatorului
Lichidatorul are atribuţii depline şi exclusive de a conduce, a gestiona şi a controla
banca (în continuare – gestiunea băncii) şi de a lua orice măsuri în vederea lichidării
隠с
ei eficiente şi obţinerii sumei maxime din vînzarea activelor, inclusiv dreptul:
a) de a continua sau a înceta orice operaţiune a băncii;
b) de a lua cu împrumut bani garantaţi cu activele ei sau fără garanţie;
c) de a suspenda sau a limita plata obligaţiilor d) de a angaja specialişti, experţi sau
consultanţi profesionişti;
e) de a administra contul băncii;
f) de a colecta datoriile faţă de bancă şi de a recupera bunurile acesteia aflate în
posesiunea terţilor, de a intenta acţiuni în instanţele de judecată;
g) de a executa în numele băncii orice operaţiuni, ţinînd cont de necesitatea obţinerii
aprobării prealabile a Băncii Naţionale pentru efectuarea următoarelor operaţiuni:
- vînzarea sau altă formă de lichidare a oricărui activ al băncii în valoare de peste 1
milion de lei;
- acordarea de garanţii pe baza activelor băncii în favoarea creditorului care acordă
băncii un credit nou de peste 500 de mii de lei;
- reducerea sau anularea oricărei creanţe faţă de bancă, a cărei validitate este
îndoielnică, dacă aceasta depăşeşte 200 de mii de lei;
- onorarea oricăror creanţe faţă de bancă (cu excepţia creanţelor care decurg din
angajamentele asumate de lichidator în exerciţiul funcţiunii) h) de a primi de la
97
organele de conducere, de la salariaţii băncii şi de la orice altă persoană registrele,
documentele şi informaţiile băncii;
i) de a formula obiecţii împotriva creanţelor creditorilor înaintate faţă de bancă, de a
negocia obligaţiile băncii în vederea novării lor, reducerii, reeşalonării, preluării de
către o altă persoană sau remiterii datoriilor, de a rezilia contractele băncii în
conformitate cu legislaţia.
Imediat după intrarea în gestiunea băncii, lichidatorul ia măsuri privind asigurarea
integrităţii activelor, registrelor, documentelor şi a informaţiilor băncii, înştiinţează
subdiviziunile separate ale băncii, băncile corespondente, organul înregistrării de stat,
deţinătorii de registre publice, depozitar central şi registratorul care ţine registrul
deţinătorilor valorilor mobiliare ale băncii şi, după caz, alte persoane cu privire la
retragerea licenţei, iniţierea procesului de lichidare silită a băncii, precum şi
comunică informaţiile despre sine.
La cererea lichidatorului, organele de drept sînt obligate să-i acorde sprijin în
obţinerea accesului la încăperi şi la alte active ale băncii, în preluarea controlului şi
asigurarea integrităţii activelor, registrelor, documentelor şi informaţiilor băncii.În
exercitarea atribuţiilor şi drepturilor sale, lichidatorul este responsabil doar faţă de
Banca Naţională.
隠с
Efectele iniţierii procedurii de lichidare
Pe lîngă efectele de la data retragerii licenţei:
a) calcularea dobînzilor şi penalităţilor la obligaţiile băncii se întrerupe, iar obligaţiile
neajunse la scadenţă se consideră scadente. Banca nu răspunde pentru încălcarea
obligaţiilor sale din imposibilitatea fortuită de executare în legătură cu retragerea
licenţei;
b) creanţele faţă de bancă se onorează în modul prevăzut de prezentul capitol;
c) exercitarea oricărui drept asupra activelor băncii, inclusiv urmărirea acestora în
legătură cu procedurile judiciare şi de executare întru încasarea creanţelor, se
suspendă. Nici un drept asupra activelor nu poate fi exercitat în timpul lichidării
băncii, cu excepţia drepturilor acordate lichidatorului şi a creanţelor privind plata
cheltuielilor legate de procesul de lichidare;
d) plăţile sau transferurile activelor băncii efectuate înainte de începutul lichidării în
dauna intereselor creditorilor pot fi declarate nule, cu excepţia plăţilor pînă la
plafonul de garantare a depozitelor pentru fiecare deponent conform
e) toate împuternicirile organelor de conducere ale băncii trec la lichidator, care
devine unicul reprezentant legal al băncii. Lichidatorul poate delega altor persoane
98
doar acele împuterniciri pe care le consideră necesare, dacă Banca Naţională nu va
stabili altfel; f) hotărîrile anterioare adoptate de organele de conducere ale băncii se
consideră nevalabile dacă nu sînt aprobate (autorizate) de lichidator, precum şi dacă
împiedică exercitarea atribuţiilor şi drepturilor acestuia; etc.
10.5. Procedura de lichidare

În termen de 3 luni de la data intrării în gestiunea băncii, lichidatorul
efectuează inventarierea activelor ei şi transmite Băncii Naţionale o copie de pe opis,
care va fi accesibilă permanent publicului.
Lichidatorul, de la data intrării în gestiunea băncii, poate rezilia:
a) contractul de muncă cu orice angajat al băncii;
b) contractele de prestare a serviciilor la care banca este parte;
c) contractele de locaţiune a bunurilor mobile şi imobile, cu condiţia înştiinţării
proprietarului cu 30 de zile înainte despre faptul că banca îşi exercită dreptul
discreţionar de a rezilia contractul de locaţiune. Proprietarul nu este în drept să ceară
recuperarea plăţilor aferente locaţiunii după rezilierea contractului. În cazul lichidării,
nici un prejudiciu legat de rezilierea contractului nu va fi reparat.
În termen de 2 luni de la data intrării în gestiunea băncii, lichidatorul:
a) ia măsurile necesare pentru încetarea隠сobligaţiilor fiduciare ale băncii, restituie
proprietarului toate activele şi bunurile deţinute de bancă în administrare fiduciară şi
efectuează decontări finale aferente acestora;
b) expediază, la adresele indicate în registre sau înmînează contra semnătură, tuturor
deponenţilor, altor creditori şi clienţi ai serviciilor de păstrare în siguranţă a bunurilor
avize recomandate despre tipul şi suma creanţelor acestora faţă de bancă potrivit
registrelor, despre necesitatea retragerii bunurilor de către clienţii serviciilor de
păstrare în siguranţă a bunurilor. În aviz se va menţiona că obiecţiile pot fi prezentate
lichidatorului în termen de o lună de la primirea avizului.
Bunurile păstrate în siguranţă la bancă neretrase de proprietar pînă la data
menţionată în aviz vor intra în gestiunea lichidatorului pentru a fi transmise ulterior
proprietarului conform legislaţiei în vigoare.
Bunurile păstrate în siguranţă la bancă împreună cu opisurile lor şi neretrase
de proprietar se consideră bunuri la care nu pot pretinde alţi creditori ai băncii.
Bunurile băncii care constituie obiectul gajului se includ în componenţa
(opisul) activelor băncii, însă se întrebuinţează pentru onorarea creanţelor creditorului
gajist în ordine prioritară, înainte de onorarea celorlalte creanţe prevăzute de prezenta
lege.
99
În caz de insuficienţă a mijloacelor obţinute de la vînzarea bunului gajat pentru
onorarea creanţelor creditorului gajist sau de renunţare a acestuia la dreptul său de
gaj, creanţele neonorate se supun onorării în ordinea priorităţii claselor de creanţe
stabilite Lichidatorul va prezenta Băncii Naţionale, la solicitarea acesteia,precum și la
anumite intervale, rapoarte şi informaţii în legătură cu lichidarea băncii.
Periodicitatea și formularul rapoartelor care urmează a fi prezentate de către
lichidator conform prevederilor prezentului alineat sînt stabilite în actele normative
ale Băncii Naționale. Lichidatorul asigură publicarea pe pagina oficială a băncii a
informației privind rezultatele vînzării sau altei forme de lichidare a activului băncii,
conform art.387, în valoare de peste 1 milion lei, inclusiv prețul și identitatea
contrapărții – persoană fizică sau juridică.
Cheltuielile legate de procesul e lichidare
Cheltuielile legate de procesul de lichidare a băncii se efectuează prioritar altor
creanţe faţă de bancă din contul mijloacelor acesteia. Aceste cheltuieli includ: a)
obligaţiile de plată a serviciilor comunale şi de exploatare, de asigurare a integrităţii
bunurilor, a altor cheltuieli necesare pentru continuarea funcţionării băncii, apărute în
perioada de pînă şi după retragerea licenţei;
b) obligaţiile de plată a serviciilor de locaţiune, a remuneraţiei muncii salariaţilor, a
隠с
indemnizaţiilor în legătură cu concedierea acestora, a remuneraţiei muncii
lichidatorului şi a persoanelor antrenate de acesta, a cheltuielilor de judecată, a
cheltuielilor aferente publicării anunţurilor, expedierii avizelor, inventarierii,
evaluării, administrării (inclusiv predării) patrimoniului, distribuirii (lichidării)
activelor băncii, alte cheltuieli şi obligaţii de plată necesare în procesul lichidării
băncii, precum şi obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi a altor plăţi obligatorii,
în perioada de după retragerea licenţei;
c) creditele acordate băncii după numirea lichidatorului.
Remuneraţia muncii lichidatorului se stabileşte de către Banca Naţională şi se
efectuează din contul mijloacelor băncii în proces de lichidare, cu excepţia cazului în
care lichidatorul este salariat al Băncii Naţionale. Remuneraţia muncii persoanelor
antrenate pentru a acorda asistenţă lichidatorului în legătură cu lichidarea băncii nu
poate fi mai mare decît remuneraţia muncii salariaţilor din bănci pentru servicii
similare. În caz de insuficienţă a mijloacelor pentru acoperirea cheltuielilor legate de
lichidarea băncii conform alin.(1)–(3), Banca Naţională este în drept să le acopere.
Banca Naţională este în drept să stabilească condiţiile şi limitele cheltuielilor legate
de lichidarea băncii.
100
Darea de seamă. Încheierea procesului de lichidare
După distribuirea (lichidarea) tuturor activelor băncii lichidate, lichidatorul
prezintă Băncii Naţionale o dare de seamă. Darea de seamă va conţine informaţia
privind valoarea şi clasele creanţelor onorate şi neonorate ale creditorilor, privind
valorificarea activelor, privind activele considerate neeligibile sau care nu au valoare,
cu anexarea, după caz, a documentelor justificative, altă informaţie necesară. La
darea de seamă se anexează bilanţul de lichidare a băncii şi alte documente
necesare.După aprobarea dării de seamă, Banca Naţională şi lichidatorul vor fi
degrevaţi de orice obligaţie legată de lichidarea băncii. Lichidatorul depune la
organul înregistrării de stat cererea de radiere a băncii din Registrul de stat al
persoanelor juridice şi efectuează alte acţiuni necesare în acest scop în modul stabilit
de lege.
10.6. LICHIDAREA BENEVOLĂ A BĂNCII

Condiţiile de lichidare benevolă
Lichidarea băncii în baza hotărîrii luate de acţionari (lichidarea benevolă) se
efectuează în modul prevăzut de actele legislative ce reglementează lichidarea
societăţilor comerciale, ţinînd cont de prevederile prezentei legi.
Hotărîrea privind lichidarea benevolă
隠с
a băncii poate fi luată de către adunarea
generală a acţionarilor numai în cazul în care banca nu se află în situaţie de
insolvabilitate. Hotărîrea adunării generale a acţionarilor se adoptă cu votul a cel
puţin 2/3 din numărul total de voturi ale acţionarilor reprezentate la adunare.
În cazul adoptrăii hotărîrii privind lichidarea benevolă, banca solicită Băncii
Naţionale, printr-o cerere, retragerea licenţei şi eliberarea permisiunii privind
lichidarea benevolă. Cererea se depune la Banca Naţională în termen de 5 zile de la
data adoptării hotărîrii adunării generale a acţionarilor. La cerere se anexează
hotărîrea privind lichidarea benevolă, planul lichidării aprobat de adunarea generală a
acţionarilor, care va cuprinde etapele lichidării, modul şi termenele de onorare a
creanţelor creditorilor, bilanţul ce confirmă suficienţa mijloacelor necesare onorării
creanţelor, informaţia privind componenţa comisiei de lichidare (lichidatorul numit)
şi alte date necesare.Banca Naţională examinează cererea în termen de 2 luni de la
data depunerii corespunzătoare a documentelor şi eliberează permisiunea privind
lichidarea benevolă dacă constată că:
a) hotărîrea privind lichidarea benevolă a băncii a fost luată cu respectarea legislaţiei;
b) banca este solvabilă şi poate executa fără amînare obligaţiile faţă de creditori;
c) documentele prezentate conţin informaţie completă şi suficientă;
101
d) planul propus de lichidare este în interesul creditorilor băncii;
e) banca a prezentat în termenul stabilit documentele suplimentare solicitate de Banca
Naţională, necesare pentru a constata dacă sînt întrunite condiţiile de eliberare a
permisiunii. Odată cu eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă, Banca
Naţională retrage licenţa băncii.
Modul de lichidare benevolă
După retragerea licenţei şi eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă,
comisia de lichidare (lichidatorul) preia toate împuternicirile de administrare a
patrimoniului şi a operaţiunilor băncii.
Comisia de lichidare (lichidatorul):
a) depune, în termen de 5 zile de la data de retragere a licenţei, cererea de lichidare a
băncii la organul înregistrării de stat, anexînd documentele necesare, inclusiv actul
privind retragerea licenţei şi permisiunea privind lichidarea benevolă a băncii;
b) publică avize despre lichidare;
c) efectuează inventarierea patrimoniului, evaluarea activelor, onorează creanţele
creditorilor, întreprinde alte măsuri necesare lichidării băncii.
Creanţele creditorilor se onorează conform ordinii priorităţii claselor de creanţe după
cum urmează:
隠с
a) cheltuielile legate de lichidare;
b) salariile angajaţilor băncii pentru perioada de pînă la 3 luni precedente datei
hotărîrii privind lichidarea, pensia de întreţinere, repararea prejudiciilor cauzate prin
schilodire sau printr-o altă vătămare a sănătăţii ori prin deces;
c) depozitele personale;
d) creditele acordate băncii, negarantate cu gaj; e) creanţele prevăzute la art. 3811
alin. Comisia de lichidare (lichidatorul), în termen de 5 zile de la data de întocmire a
bilanţului de lichidare, îl prezintă Băncii Naţionale.
Lichidarea benevolă a băncii nu împiedică iniţierea procesului de lichidare
silită a acesteia dacă în procesul de lichidare benevolă se constată că banca se află în
situaţie de insolvabilitate. În cazul în care se constată că banca se află în situaţie de
insolvabilitate, comisia de lichidare (lichidatorul) înştiinţează imediat Banca
Naţională pentru iniţierea procesului de lichidare silită şi prezintă darea de seamă şi
documentele ce atestă situaţia financiară a băncii.
În termen de 15 zile, Banca Naţională examinează documentele prezentate сonform
şi, dacă este întrunit unul din temeiurile prevăzute ia hotărîrea prin care constată
situaţia de insolvabilitate a băncii şi iniţiază procesul de lichidare silită a acesteia.
102
Reglementare și supraveghere bancară
Sectorul bancar în Republica Moldova este format din două nivele: Banca
Naţională a Moldovei şi băncile comerciale. Activitatea Băncii Naţionale, ca organ de
reglementare şi supraveghere a activităţii băncilor, este bazată pe Legea cu privire la
Banca Naţională a Moldovei, care stabileşte competenţa, obiectivul principal,
atribuţiile de bază ale Băncii Naţionale şi relaţiile acesteia cu instituţiile financiare.
Legea instituţiilor financiare este legea de bază care reglementează activitatea
instituţiilor financiare, inclusiv activitatea băncilor.
În conformitate cu prevederile legislaţiei bancare, Banca Naţională a Moldovei
a creat mecanismul de supraveghere şi reglementare a activităţii bancare, prin
stabilirea unui şir de cerinţe specifice, stipulate în actele normative ale Băncii
Naționale a Moldovei, pe care băncile sunt obligate să le respecte.Aceste cerințe sunt
în permanenţă perfecţionate cu scopul asigurării concordanţei cu prevederile
legislaţiei, cu principiile internaţionale general acceptate și cele mai bune practici, în
special cu recomandările Comitetului Basel privind Supravegherea Bancară şi
Directivele Uniunii Europene. Bazându-se pe standardele general acceptate, Banca
Naţională a Moldovei promovează o politică activă în domeniul reglementării şi
supravegherii activităţii băncilor prin:
◌р
- stabilirea criteriilor de autorizare a băncilor, a cerinţelor faţă de capital, a
exigențelor față de proprietari și cotele acestora, precum și față de administratorii
băncilor;
- stabilirea cerinţelor menite să asigure calitatea înaltă și funcționalitatea sistemelor
de control intern ale băncilor, inclusiv procedurile aferente prevenirii şi combaterii
spălării banilor;
- stabilirea şi supravegherea respectării cerinţelor prudenţiale pentru a asigura
limitarea expunerii la riscuri a băncilor;
- întreprinderea acţiunilor, aferente aplicării măsurilor de corecţie, sancţiuni,
instituirea supravegherii speciale sau, după caz, a administrării speciale pentru
soluţionarea problemelor la băncile cu vulnerabilităţi sporite.
Funcţia de supraveghere bancară are ca scop asigurarea bunei funcţionări a
sistemului financiar al Republicii Moldova bazat pe un sector bancar puternic şi
competitiv orientat spre relaţiile de piaţă şi prevenirea riscurilor. În acest context,
Banca Naţională a Moldovei, conform împuternicirilor şi drepturilor conferite prin
legislaţie, efectuează inspectarea băncilor atât la distanţă, cât şi pe teren.
103
Scopul controalelor la distanţă este monitorizarea şi analiza situaţiei financiare
a băncilor în perioada dintre controalele pe teren pentru identificarea timpurie a
riscurilor şi a eventualelor probleme în activitatea băncii şi adoptarea rapidă a
măsurilor de rigoare. Monitorizarea băncilor licenţiate este efectuată: în baza
rapoartelor prezentate de către bănci în conformitate cu cerinţele BNM aferente
situaţiilor financiare FINREP şi a rapoartelor în scopuri prudenţiale, în baza
informaţiei obţinute în urma efectuării controalelor complexe şi tematice, precum şi
în baza informaţiei auditului extern.
Scopul controlului pe teren este de a identifica nivelul de risc al băncii şi de a
evalua capacităţile administratorilor băncii de a controla şi dirija eficient acest risc.
Anual, fiecare bancă este supusă unui astfel de control. În cadrul controlului pe teren
se determină situaţia financiară generală a băncii, cauzele şi factorii care afectează
siguranţa acesteia. Supravegherea pe teren se află în strânsă interdependenţă cu
supravegherea la distanţă. Informaţia obţinută în cadrul controalelor la distanţă este
utilizată pentru a stabili scopul și principalele obiective ale controalelor pe teren.
ꡰр
Bibliografie
1. Legea instituţiilor financiare nr.550-XXII din 21.07.1995 // Monitorul Oficial al
Republcii Moldova. -1996. - Nr.1 din 01.01.1996.
2. Regulamentul cu privire la exigenţele faţă de administratorii băncii, aprobat prin
Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.134 din 01
iulie 2011, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.91-94/619 din 03.06.2011
3. Regulamentul privind filialele, reprezentanţele şi oficiile secundare ale băncilor,
aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
nr.84 din 28 aprilie 2011 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.110-112 din
08.07.2011, art. 874)
4. Regulamentul nr.23/09-01 cu privire la licenţierea băncilor, aprobat prin Hotărârea
Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.37 din 15.08.1996,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.59-60/74 din 12.09.1996 (cu modificările
şi completările ulterioare)
104

Bazele Activităţii Bancare

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Bazele Activităţii Bancare

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

CATEDRA Finanţe şi contabilitate

„BAZELE ACTIVITĂŢII BANCARE”

Aprobat de Comisia de Calitate afacultăţii de Ştiinţe economice USEM

Tema 1 Bancile în cadru sistemului economic contemporan .................................. 5

1.1 Geneza și evoluția sistemului bancar international

Istoria sistemului bancar îsi gãseste originile în trecutul îndepãrtat, existând

1.2 Rolul băncilor în în dezvoltarea economiei

1. Fondarea băncii. Organizarea şi bazele legislative

3. Particularităţile deschiderilor filialelor

3.1 Esența și particularitățile băncii centrale

• acţionează ca bancher şi agent fiscal al statului;

• acordă credite băncilor şi statului;

• supraveghează sistemul de plăţi din republică şi facilitează funcţionarea

eficientă a sistemului de plăţi interbancare;

• întocmeşte balanţa de plăţi a statului;

• în numele Republicii Moldova îşi asumă obligaţii şi execută tranzacţiile

rezultate din participarea Republicii Moldova la activitatea instituţiilor publice

comerciale pentru asigurarea efectuării plăţilor acestora şi pentru menţinerea

 Facilităţi de lombard – cînd BNM cumpără activele eligibile vîndute de o bancă

(activele emise de către Ministerul Finanţelor), la un preţ determinat, urmat mai

3.2 Funcțiile băncii centrale

3.3 Obiectivele băncii centrale

3.4. Administrarea și principalele direcții de activitate ale Băncii Naționale a

Banca Naţională a Moldovei are un rol important în procesul de tranziţie la

 controlul FMI al siguranţei BNM;

 auditul Curţii de Conturi al R.M.

b) Controlul intern, realizat prin:

 Controlul operaţional la nivel de subdiviziune, aplicîndu-se Codul de Conduită

al salariatului BNM, Politica anti-fraudă a BNM şi Planul de acţiuni al BNM

4.1 Băncile comerciale în condițiile economiei naționale;

4.2 Criterii de clasificarea ale bancilor comerciale

4.3 Organele de conducere ale Băncii Comerciale

• modificarea statutului băncii sau a capitalului social;

Tema 5. Capitalul băncii

5.1. Resursele proprii ale băncilor comerciale.

Mijloacele proprii ale băncilor reprezintă totalitatea fondurilor ce asigură o

Fig. 5.1.1. Resursele proprii stabile ale băncii licenţiate.

• primele legate de capitalul social.

Fig. 5.1.2. Resursele temporare ale capitalului bancar.

Capitalul propriu al băncii reprezintă o parte din resursele financiare a

5.2. Conceptul și definirea capitalului bancar

5.3 Rolul şi funcţiile capitalului

străin sub forma depozitelor populaţiei, agenţilor economici, instituţiilor de stat,

de retragere a depozitelor şi permite băncii să-şi menţină cota mijloacelor proprii

mai lichide şi mai uşor realizabile pe piaţă decât activele companiilor

• absoarbe pierderile neprevăzute pentru a menţine încrederea că în condiţii de

criză banca îşi va putea continua activitatea;

Funcţia esenţială a capitalului bancar este de asigura stabilitatea băncii. Menţinerea

• posibilităţile băncii de creştere a capitalului.

Modul de constituire a capitalului este reglementat atât prin Legea instituţiilor

5.4 Caracteristica fondurilor componente al capitalului băncii

5.5 Mărimea capitalului bancar și factorii de influenţă: conţinut şi caracteristici

Printre principiile de bază ce necesită reglementarea mărimii capitalului se

Există două metode de majorare a mărimii resurselor proprii ale băncii:

• majorarea numărului de acţiuni emise.

Autorităţile bancare impun băncilor o serie de norme privind capitalul necesar

• acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni preferenţiale cu dividende

fixate necumulate emise cu termen nelimitat;

peste valoarea nominală (fixată), incluse în punctele a) şi b);

Capitalul de gradul II este componenta suplimentară a capitalului normativ

• nu sunt recuperabile la cererea deţinătorului;

de 5 ani de la data apariţiei acesteia şi cu condiţia obţinerii permisiunii prealabile