Mestesugurile legate de prelucrarea fierului, lemnului, pielei, tesutul postavului erau practicate in

gospodariile taranesti si pe domeniile feudale. Metesugurile orasenesti se dezvolta odata cu cresterea si

consolidarea economiei urbane in procesul de divizare a mestesugurilor de agricultura. O mare
importanta economica capata mai ales orasele din Transilvania: Brasov, Sibiu, Cluj etc. Spre sfarsitul
secolului al XlV-lea in documentele moldovenesti si muntenesti sunt mentionate orasele Suceava, Baia,
Siret, Hotin, Cetatea Alba, Chilia, Curtea de Arges, Campulung etc.

In orasele transilvanene (Sibiu, Sebes, Cluj, Oradea etc.) apar breslele -asociatii de mestesugari care
practicau acelasi mestesug sau mestesuguri inrudite. Breslele aveau un statut ce stimula formele de
organizare a productiei. Obiectele mestesugaresti se produceau la comanda sau erau destinate pietii.

In zonele bogate in minereuri se practica pe scara larga extragerea lor. O proprietate domneasca ce
aducea venituri considerabile era extragerea sarii (la Targul Trotus - in Moldova; langa Ramnicul Valcea
si Targoviste - in Tara Romaneasca; la Turda, Sic, Dej - in Transilvania). Metale pretioase se extrageau in
Muntii Apuseni, iar arama - la Baia de Arama din Tara Romaneasca.

Fiecare gospodarie taraneasca mai platea si in favoarea statului o dare, din animale domestice, albine,
peste, produse agricole, numita bir si zeciuiala, indeplinea prestatii in munca la constructia cetatilor,
participa la campaniile militare, in Transilvania participarea taranilor la oaste a fost inlocuita printr-o
plata in bani.

Darile fata de stat erau obligatorii, atat pentru taranimea dependenta de proprietarii funciari, cat si
pentru taranii liberi si orasenii de rand.

O categorie insemnata o alcatuiau orasenii. Conducerea oraselor se afla in mainile unei paturi inguste de
oraseni instariti, iar majoritatea populatiei era alcatuita din locuitori de rand care plateau impozite la
staе.

Orasele, mai cu seama, cuprind un mare numar de mesteri cu un profil tot mai diversificat. Astfel, de
pilda, in Tara Romaneasca la 1831 sint inregistrate 74 de profesiuni in cuprinsul carora isi desfasoara
activitatea 11.200 de mesteri si calfe. In Moldova catografia din 1845 inregistreaza 8530 de mesteri si
calfe care practicau 101 meserii. Adincirea diviziunii muncii, utilizarea muncii salariate reprezinta indicii
cu privire la dezvoltarea germenilor relatiilor capitaliste. Situatia este asemanatoare si in Transilvania. .
In Banat si Transilvania se infiinteaza ateliere de fabricat unelte si masini agricole, manufacturi in
productia zaharului si a textilelor. In Moldova si Tara Romaneasca manufacturile apartin boierilor si
negustorilor. Existau manufacturi de postav sau tesaturi, de paste fainoase, de sticla, de luminari, de
unelte agricole.

Un loc aparte in comertul tarii avea in secolul al XVIII-lea Bucurestiul, orasul fiind cel mai mare centru
comercial din sud-estul Europei. Comertul interior se desfasura prin pravalii, iarmaroace si comercianti
ambulanti. In Principate, negustorii si mesterii au continuat sa fie organizati in bresle.

Pe acest fundal general, legaturile comerciale dintre Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova s-
au largit continuu, aparand astfel elementele unui inceput de piata nationala. Desfiintarea vamii dintre
Moldova si Tara Romaneasca in 1848 este rezultatul acestui proces indelung pregatit.

In procesul de dezvoltare a pietii interne un rol important a revenit tirgurilor saptaminale, bilciurilor si
iarmaroacelor, care devin mai numeroase si reprezinta puternice pirghii de dezvoltare a relatiilor noi
capitaliste. Revoluţia din 1821 marchează începutul istoriei moderne a Bucureştiului. La începutul
secolului al XIX-lea, se poate distinge o structură socio-profesională: meşteşugari, negustori, slujbaşi în
aparatul administrativ, clerici, boieri şi slujitori.

După un recensământ din anul 1807, în Bucureşti erau 3523 de prăvălii, iar mai târziu, în anul 1820, sunt
consemnate peste 200 de clădiri publice, mai multe pieţe şi grădini publice.

În anul 1830 se înfiinţează “Sfatul Orăşenesc” (Administraţia Publică Locală de azi) şi oraşul este împărţit
în cinci zone (sectoare), iar în 1846 este elaborat de primărie, primul Plan de Cadastru al Bucureştiului.

Prin proclamarea independenţei de stat în 1877, Bucureştiul devine capitala României şi, începând cu
această dată, cunoaşte o puternică dezvoltare economico-socială. Astfel, recensământul de la 1878
consemnează existenţa în oraş a două turnătorii de fontă, două întreprinderi de obiecte mecanice, 30 de
tăbăcarii şi 100 de mori, din care 12 erau antrenate de energia aburului.

În anul 1869 este inaugurată prima linie de cale ferată Bucureşti – Giurgiu, iar în 1870 este pusă în
funcţiune linia ferată Bucureşti – Ploieşti – Galaţi – Roman.

Prima gară construită a fost Bucureşti – Filaret (1869), iar apoi s-a construit gara Târgovişte (1870), care
ulterior a fost denumită Gara de Nord.

Bucureştiul a constituit în această perioadă şi principalul centru comercial al ţării, primele instituţii
apărând în Capitală: Camera de Comerţ şi Industrie (1858), Bursa de Valori Bucureşti (1881), Banca
Naţională a României (1858). Sfârşitul secolului al XIX-lea marchează dezvoltarea relaţiilor capitaliste şi
realizarea unui sistem bancar prin apariţia unor bănci noi: Marmorosch Bank, Banca Generală a
României, Banca de Scont, Banca Românească

Tot în această perioadă s-au făcut lucrări de rectificare şi adâncire a albiei râului Dâmboviţa, lucrări
pentru alimentarea cu apa potabilă a Capitalei prin filtrarea apei Dâmboviţei. În 1882 a fost inaugurat
iluminatul public electric, iar în 1892 a fost construită uzina electrică Grozăveşti. Punerea în funcţiune a
uzinei electrice Filaret (1908) a făcut posibilă în 1894 inaugurarea primei linii de tramvai electric în oraş.

Cea mai prosperă perioadă a Bucureştiului, ca şi a întregii ţări, a fost perioada interbelică. Devenind
capitala statului naţional unitar roman, Bucureştiul continuă să fie în perioada interbelică principalul
centru industrial, comercial şi financiar al României. Procesul de industrializare în această perioadă se
intensifică, Bucureştiul concentrând în 1938 aproximativ 17% din numărul total de întreprinderi cu
pondere importantă în economia ţării, acoperind întreaga gama a industriilor din acea perioadă.

Sectorul de stat era reprezentat în aceasta perioadă de întreprinderile: Griviţa, Pirotehnica Armatei,
Societatea Comunală de alimentare cu lapte a Bucureştiului, Abatorul, Atelierul S.T.B. şi fabricile de
gheaţă.

În anul 1921 s-a dat în folosinţă aeroportul Băneasa, iar în 1931 se înfiinţează Societatea de Transport
Aerian “SARTA”, care în 1933 se transformă n “Liniile Aeriene Române” (LARS) şi aparţineau statului.

În 1933 se inaugurează actualul Palat al Telefoanelor, prima centrală telefonică automată funcţionând
încă din 1927.

Apar bănci noi: Banca Chrissoveloni (1920), Banca Comercială Italiană şi Banca franco-română (1921).

După planul de sistematizare din februarie 1926, Bucureştiul a fost împărţit din punct de vedere
administrativ, într-o zonă centrală şi o zonă periferică . Zona centrală avea patru sectoare , fiecare dintre
ele având un consiliu local. Zona periferică a fost constituită în restul teritoriului până la limita forturilor.
Comunele cuprinse în această zonă au primit statutul de comunităţi suburbane. Interesele generale ale
oraşului şi ale comunelor suburbane erau administrate de Consiliul General, format din 36 consilieri
aleşi, 24 consilieri numiţi până la 7 consilieri cooptaţi. Conducerea administraţiei era asigurată de
Primarul General, ales de consiliu.

Între anii 1918-1940, Bucureştiul a avut zece primari, unii dintre ei jucând un rol important: Emil
Costinescu, Anibal Teodorescu, Dem I. Dobrescu, Alex. Donescu.

Intrarea României în război, în anul 1941, aduce Bucureştiului o perioadă grea, bombardamentele
trupelor aliate provocând distrugeri multor clădiri, unele de importanţă istorică, altele obiective
industriale.