Management si legislatie sanitară

CAPITOLUL 1

FUNDAMENTE TEORETICE ALE MANAGEMENTULUI INTR-O UNITATE SANITARA

Managementul unitatilor sanitare consta in studierea proceselor si relatiilor de management din cadrul unei unitati

sanitare, in vederea descoperirii legitatilor si principiilor ce le guverneaza si a conceperii de noi sisteme, metode,

tehnici si modalitati de conducere care sa asigure obtinerea si cresterea competitivitatii.

Esenta stiintei managementului o reprezinta studiul relatiilor si proceselor de management.

Procesul de management intr-o unitate sanitara consta in ansamblul fazelor prin care se determina obiectivele

acestuia, resursele si procesele de munca necesare realizarii si executarii acestora, prin care se integreaza si

controleaza munca personalului, folosind un ansamblu de metode si tehnici in vederea indeplinirii eficiente a ratiunilor

ce au determinat infiintarea unitatii respective.

Ansamblul proceselor de munca ce se desfasoara in orice sistem uman se pot diviza in doua categorii

principale: procese de executie si procese de management.

Procesele de executie- din punct de vedere cantitativ se caracterizeaza prin faptul ca forta de munca fie ca

actioneaza asupra obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de munca, fie indirect prin intermediul unor categorii

speciale de mijloace de munca, asigura o serie de servicii corespunzatoare naturii proceselor de munca implicate si

obiectivelor previzionate.

Procesele de management- se caracterizeaza prin aceea ca o parte din forta de munca actioneaza asupra celeilalte

parti, a majoritatii resurselor umane, in vederea realizarii unei eficiente cat mai ridicate, avand caracter preponderent

multilateral.

Relatiile de management- pot fi definite ca raporturile ce se stabilesc intre componentii unei organizatii si intre

acestia si componentii altor sisteme, in procesele previzionarii, coordonarii, antrenarii si control-evaluarii activitatilor

unitatii.

1.1 FUNCTIILE MANAGEMENTULUI

Procesul de management se poate partaja, avand in vedere natura sarcinilor implicate de desfasurarea lui si modul

de realizare, in cinci functii:

 previziune;
 organizare;

 coordonare;

 antrenare;

 control-evaluare.

1. Previziunea: functia de previziune consta in determinarea principalelor

obiective ale unitatii sanitare precum si resursele si principalele mijloace necesare realizarii acestora. Previziunea are

ca rezultat: prognoze, planuri si programe.

Prognozarea- este procesul in urma caruia se elaboreaza programe.

Planificarea- este regasita in eleborarea strategiilor si politicilor globale si/sau partiale.

Prognozarea- reprezinta detalierea in timp si spatiu a politicilor prin intermediul programelor.

2. Organizarea- reprezinta ansamblul proceselor de management prin care se stabilesc si delimiteaza procesele de

munca fizica, intelectuala si comportamentele acestora (operatii, lucrari, sarcini etc.) precum si gruparea acestora pe

posturi, formatii de munca, compartimente si atribuirea lor personalului, corespunzator anumitor criterii manageriale,

economice, tehnice si sociale, in vederea realizarii obiectivelor previzionate. Rezultatul concret al organizarii il

reprezinta subsistemul organizatoric si cel informational.

3. Coordonarea- consta in armonizarea deciziilor si actiunilor subordonatilor si ale subdiviziunilor organizatorice ale

unitatii sanitare pentru realizarea obiectivelor.

Coordonarea imbraca doua forme:

 Coordonarea bilaterala- care se deruleaza intre un manager si un subordonat, ce asigura preintampinarea filtrajului,

distorsiunii si obtinerea operativa a “feed-back-ului”. Principalul dezavantaj il reprezinta consumul mare de timp, in

special din partea managerilor.

 Coordonarea multilaterala- ce implica un proces de comunicare concomitenta intre un manager si mai multi

subordonati, folosita pe scara larga in special in cadrul sedintelor.

Suportul coordonarii il reprezinta comunicarea.

Comunicarea reprezinta transmiterea de informatii si perceperea integrala a mesajelor continute. Comunicarea este

elementul dominator al proceselor manageriale. Procesul de comunicare are in compunerea sa mesajele

informationale si canalele de comunicare.

Realizarea coordonarii la un nivel calitativ superior confera activitatilor unitatii sanitare respective, o

pronuntata suplete, flexibilitate, adaptabilitate si creativitate.

 4. Antrenarea- cuprinde ansamblul proceselor de munca prin care personalul unitatii sanitare este

determinat sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate, pe baza luarii in considerare a factorilor

care il motiveaza.

Fundamentul antrenarii il reprezinta motivarea, ce rezida in corelarea satisfacerii necesitatilor si intereselor

personalului cu realizarea obiectivelor si sarcinilor atribuite.

Motivarea- presupune corelarea recompenselor/sanctiunilor materiale si morale spirituale cu rezultatele

obtinute de catre personalul unitatii sanitare din realizarea obiectivelor.

Motivarea pozitiva- se bazeaza pe amplificarea satisfactiilor personalului, ca urmare a realizarii sarcinilor

atribuite, in conditiile in care nivelul sarcinilor obligatorii de realizat este accesibil majoritatii executantilor.

Motivarea negativa- se bazeaza pe amenintarea personalului cu reducerea satisfactiilor daca nu realizeaza

intocmai obicetivele si sarcinile repartizate, al caror nivel este foarte ridicat, inaccesibil in conditiile date unei parti

apreciabile a executantilor.

Pentru a realiza o antrenare eficace este necesar ca procesul motivarii personalului sa intruneasca

simultan urmatoarele caracteristici:

1. Sa fie complex- in sensul utilizarii combinate a stimulentelor materiale si morale;

2. Sa fie diferentiat – adica motivatiile considerate si modul lor de folosire sa tina cont de

caracteristicile fiecarei persoane si de cele ale fiecarui colectiv de munca, astfel incat sa se obtina un maxim

de participare la stabilirea si realizarea obiectivelor;

3. Sa fie gradual- sa satisfaca succesiv necesitatile personalului tinand cont de interdependentele

dintre diferitele categorii de necesitati.

Caracteristic managementului stiintific este conceperea motivarii si antrenarii

pe baza scarii motivationale, adica elementelor care prezinta interes pentru personal, a necesitatilor acestora

ordonate in functie de succesiunea in care trebuie avute in vedere.

Scara motivationala a lui Maslow- cuprinde urmatoarele categorii de necesitati: fiziologice, securitate si siguranta,

contacte umane si afiliere la grup, statut social si autorealizare (figura 1).

5. Control si evaluare- functia de control-evaluare poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care performantele

unitatii sanitare, a subsistemelor si componentilor acesteia sunt masurate si comparate cu obiectivele previzionate, in

vederea eliminarii deficientelor constatate.

Control-evaluarea incheie un ciclu managerial si presupune pe langa exercitarea unui control periodic si final,

evaluarea rezultatelor, compararea lor cu obiectivele previzionate, depistarea cauzelor disfunctiilor si pe aceasta

baza adoptarea unor decizii de corectie sau actualizare.

1.2 DEFINITIA SI COMPONENTELE SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL UNEI UNITATI SANITARE

Exercitarea functiilor si relatiilor de management la nivelul unei unitati sanitare se realizeaza prin sistemul de

management.

 Subsistemul decizional consta in ansamblul deciziilor adoptate si aplicate in unitatea sanitara. Componenta

esentiala a sistemului decizional o reprezinta decizia de conducere sau de management prin care desemnam

cursul de actiune ales in vederea indeplinirii unui obiectiv, ce are implicatii directe asupra a cel putin unei alte

persoane, influentand-i comportamentul si actiunile.

Subsistemul informational – cuprinde totalitatea datelor, informatiilor, circuitelor informationale, fluxurilor

informationale, procedurilor si mijloacelor de tratare a informatiilor existente, care au ca scop asigurarea suportului

informational necesar previzionarii si indeplinirii obiectivelor.

Orice sistem informational indeplineste urmatoarele functii: decizionara, operationala si de documentare.

SISTEMUL DE MANAGEMENT- al unei unitati sanitare poate fi definit ca ansamblul elementelor cu caracter

decizional, organizatoric, informational, motivational etc din cadrul unitatii sanitare, prin intermediul careia se exercita

ansamblul proceselor si relatiilor de management, in vederea obtinerii unei eficacitati si eficiente cat mai mari.

Sistemul de management cuprinde mai multe componente si anume:

 subsistemul metodologic;

 subsistemul decizional;

 subsistemul informational;

 subsistemul organizatoric.

►Sistemul metodologic- asigura suportul logistic, metodologic pentru

exercitarea proceselor si relatiilor de management si dezvolta potentialul personalului managerial si de executie din

cadrul unitatii sanitare.

► Sistemul organizatoric- al unei unitati sanitare consta in ansamblul elementelor de natura organizatorica ce

asigura cadrul si functionalitatea proceselor de munca in vederea realizarii obiectivelor previzionate.

In cadrul sistemului organizatoric al unei unitati sanitare sunt reunite cele doua categorii principale de organizare si

anume: organizarea formala si organizarea informala.

Organizarea formala: cuprinde ansamblul elementelor organizatorice din cadrul unei unitati sanitare, stabilite de catre

management prin regulamentul de organizare si functionare, organigrama, descrieri de functii si posturi si alte

documente organizatorice.
Organizarea informala: rezida in totalitatea elementelor si interactiunilor umane cu caracter organizatoric care se

manifesta spontan intre componentii unitatilor sanitare.

CAPITOLUL 2

STRATEGIA SI MANAGEMENTUL STRATEGIC AL UNEI UNITATI SANITARE

2.1 STRATEGIA SI COMPONENTELE SALE MAJORE

Strategia cuprinde obiective, optiuni strategice, resurse si termene ce permit realizarea misiunii unitatii respective in

conditiile avantajului concurential.

Componentele majore ale strategiei organizationale sunt: misiunea, obiectivele fundamentale, optiunile strategice,

resursele, termenele si avantajul competitiv.

 Misiunea- consta in enuntarea scopurilor fundamentale, privind evolutia si desfasurarea activitatilor unei unitati

sanitare, prin care se diferentiaza de unitatile sanitare similare.

 Obiectivele fundamentale- sunt obiectivele care au in vedere orizonturi indelungate de regula 3-5 ani si care se

refera la ansamblul activitatilor la nivelul unitatii sanitare sau la componente majore ale acestuia.

 Optiunile strategice- definesc abordarile majore, cu implicatii asupra continutului unei parti apreciabile dintre

activitatile desfasurate la nivelul unitatii sanitare, pe baza carora se stabileste cum este posibila indeplinirea

obiectivelor strategice.

Dintre abordarile strategice pot fi mentionate: reproiectarea sistemului de management, diversificarea serviciilor

medicale oferite, achizitionarea aparaturii de ultima generatie, informatizarea activitatilor etc.

 Resursele pot fi: financiare, materiale, umane, informationale ce urmeaza a fi angajate in vederea atingerii

obiectivelor.

 Termenele strategice delimiteaza perioada de operationalizare a strategiei, precizand de regula, momentul

degajarii si finalizarii optiunilor strategice majore (modalitatilor de realizare).

Prin avantaj competitiv desemnam realizarea de catre unitatea sanitara respectiva a unor servicii medicale

superioare comparativ cu serviciile similare oferite de unitatile sanitare concurente.

2.2 MANAGEMENTUL STRATEGIC SI POLITICA ORGANIZATIONALA

Managementul strategic se defineste ca un set de decizii si actiuni, concertizat in formularea si implementarea de

planuri in vederea realizarii obiectivelor previzionate.

Strategiile servesc ca fundament pentru elaborarea politicilor de catre organizatii.

 Politica organizatiei cuprinde un set de obiective stabilite pe termen mediu ce se reflecta la ansamblul

activitatilor sau la componentele majore ale acesteia impreuna cu volumul resurselor disponibile, actiunile majore de

intreprins, principalii responsabili si executanti, sursele de finantare, termenele finale si intermediare.

Politicile nu sunt simple concretizari ale strategiilor. Prin procesul elaborarii lor se introduc si elemente

suplimentare neavute in vedere la stabilirea strategiei. Politicile se caracterizeaza de obicei in programe si planuri,

prevazute pe orizonturi de timp, variind intre cateva luni pana la doi ani.

2.3 ASEMANARILE SI DEOSEBIRILE DINTRE STRATEGIE SI POLITICA LA NIVELUL UNEI UNITATI SANITARE

 Asemanarile- se refera la faptul ca atat strategiile cat si politicile vizeaza realizarea unor obiective, ambele

presupun angajarea de resurse variabile, permit realizarea misiunii si obtinerea avantajului concurential al unitatii

sanitare respective in raport cu alte unitati sanitare similare.

 Deosebirile – rezida din faptul ca polticile se diferentiaza de strategiile unei unitati sanitare prin: orizont de timp mai

redus, intrucat se refera la perioade de la 6 luni pana la 2 ani (de regula 1 an), iar gradul de detaliere este mai

pronuntat in cazul politicilor, cuprinzand numeroase elemente suplimentare, in special cu caracter operational.

2.4 ELABORAREA SI IMPLEMENTAREA STRATEGIEI DE ANSAMBLU UNEI UNITATI SANITARE

Elaborarea si implementarea strategiei de ansamblu a unei unitati sanitare implica un proces structural, in principal,

in trei etape majore, in cadrul carora se deruleaza mai multe faze.

Proiectia viitorului unei unitati sanitare sub forma strategiei se realizeaza pe baza unui ghid structurat in trei etape, in

fiecare din acestea fiind valorificat un material informational variat, provenind din surse multiple.

Procesul de elaborare si implementare a strategiei.

2.4.1 FUNDAMENTAREA STRATEGIEI

Valorificarea premiselor permite evidentierea elementelor principale de continut ale etapei de fundamentare

a strategiei intr-o unitate sanitara.

 Identificarea si considerarea prognozelor privind mediul in care se desfasoara activitatea unitatea sanitara

respectiva.

Prognozele sunt instrumente de cunoastere si investigare in timp a tendintelor viitoare in domeniu si

reprezinta suportul logistic al identificarii necesitatiilor, posibilitatilor si evolutiei viitoare a unitatii sanitare.

 Realizarea unor studii de diagnosticare si analiza SWOT

Prin intermediul studiilor de diagnosticare si analiza SWOT se evidentiaza cauzal punctele forte si slabe ale

activitatiilor din cadrul unitatii sanitare si/sau ale mediului in care aceasta actioneaza si se elaboreaza recomandari

strategico-tactice valorificabile in fundamentarea strategiei si a politicii sale.

2.4.2 ELABORAREA STRATEGIEI

A doua etapa in realizarea strategiei are in vedere urmatoarele aspecte: formularea misiunii, precizarea

obiectivelor strategice, stabilirea modalitatilor (optiunilor) strategice, dimensionarea resurselor necesare, termenelor

initiale, stabilirea avantajului competitiv, stabilirea strategiilor partiale si formularea politicii globale precum si a

politicilor partiale ale unitatii sanitare respective.

1. Formularea misiuni

Punctul de plecare in elaborarea strategiei unei unitati sanitare trebuie sa-l constituie definirea cat mai clara

si exacta a misiunii acesteia, bazata pe explicarea detaliata a raporturilor dintre management, salariati si context.

Rolul formularii misiunii intr-o unitate sanitara consta in:

 asigurarea consensului in cadrul organizatiei asupra scopurilor urmarite;

 se furnizeze un fundament pentru motivarea folositii resurselor intr-un anumit mod;

 sa dezvolte o conceptie pentru alocarea resurselor;

 sa stabileasca o armonie generala a organizatiei;

 sa favorizeze reflectarea obiectivelor in mecanismul organizational al unitatii sanitare;

 sa formuleze scopurile generale ale organizatiei si sa favorizeze translatarea lor in obiective referitoare la

costuri, perioade si rezultate care sa poate fi evaluate si controlate.

2. Precizarea obiectivelor strategice (fundamentale)

Prima componenta operationala a strategiei reprezinta obiectivele strategice, respectiv exprimarile

cantitative sau calitative ale scopului pentru care unitatea sanitara a fost infiintata si functioneaza.

Este necesar ca obiectivele fundamentale sa intruneasca anumite caracteristici definitorii:

 sa fie realiste- in sensul luarii in considerare a posibilitatilor efective de realizare de care dispune unitatea

sanitara, in conditiile de mediu actuale si viitoare;

 sa fie mobilizatoare – sa implice la eforturi de autodepasire salariatii unitatii sanitare;

 sa fie comprehensibile – in sensul formularii si prezentarii lor intr-o maniera care sa permita intelegerea

continutului lor de catre manageri, executanti si de catre ceilalti stokeholderi externi (pacienti, furnizori de materiale si

aparatura medicala, creditori, Administratia Publica, sindicatele, opinia publica, ceilalti concurenti);

 obiectivele fundamentale trebuie sa fie stimulatoare, se ia in considerare interesele si asteptarile

stokeholderilor.
 3. Stabilirea modalitatiilor ( optiunilor strategice)

Dimensiunea si natura obiectivelor fundamentale genereaza anumite modalitati sau optiuni de realizare.

Dintre acestea mai importante pot fi mentionate: reproiectarea sistemului de management, diversificarea serviciilor

medicale oferite, achizitionarea aparaturii medicale moderne, informatizarea activitatiilor, etc.

4. Dimensionarea resurselor necesare

Procesul de elaborare a strategiei continua cu fundamentarea necesarului de resurse solicitate de realizarea

obiectivelor. In determinarea marimii si felului resurselor ce urmeaza a fi angajate, o importanta majora joaca

dimensionarea fondurilor de investitii si a mijloacelor circulante. Concomitent se precizeaza sursele de finantare si

furnizorii.

5. Fixarea termenelor initiale si finale de realizare a obiectivelor

O alta componenta strategica o reprezinta termenele de realizare a obiectivelor. Ele sunt integrate in

conturarea celorlalte componente strategice, fiecare dintre acestea avand si o pronuntata dimensiune temporala. Se

impune precizarea unor termene intermediare cat si a celor finale, in cadrul unor intervale specifice strategiei, in

functie de natura, complexitatea si dificultatea obiectivelor asumate, de natura si complexitatea optiunilor strategice si

de volumul si modul de alocare a resurselor angajate.

6. Stabilirea avantajului competitiv

Valoarea unei strategii rezida in proiectarea realista a obtinerii de avantaj competitiv, ce consta in oferirea

de servicii medicale de calitate, beneficiind de materiale si aparatura medicala actualizata si personal bine pregatit

care sa confere unitatii sanitare respective avantaj pe piata serviciilor medicale fata de alte unitati sanitare similare.

7. Stabilirea strategiilor partiale

Strategia globala constituie fundamentul strategiilor partiale referitoare la unele domenii specifice: financiare,

servicii medicale, personal, management, etc., la nivelul carora obiectivele, optiunile strategice si resursele, ce

urmeaza a fi angajate au dimensiuni reduse.

8. Formularea politicilor globale si partiale ale unitatii sanitare

 Elaborarea politicilor globale si partiale are la baza strategiile globale si partiale si se deruleaza potrivit

urmatoarelor etape:

 precizarea obiectivelor pe termen mediu;

 determinarea volumului resurselor in vederea realizarii obiectivelor;

 precizarea modalitatilor de realizare a obiectivelor;

 ierarhizarea actiunilor stabilite in functie de nevoile unitatii sanitare;

 stabilirea responsabililor cu implementarea lor;

 precizarea termenelor de realizare a fiecarei actiuni;

 definitivarea si aprobarea politicii sub forma de plan de organismele participative de management ale unitatii

sanitare;

 repartizarea sarcinilor pe angajati prin instiintarea acestora.

2.4.3 IMPLEMENTAREA STRATEGIEI

a) Pregatirea implementarii strategiei

Punerea in aplicare a strategiei necesita o pregatire temeinica datorita complexitatii si dificultatii schimbarilor ce vor fi

efectuate. Se impune ca implementarea propriu-zisa sa se bazeze pe un program de pregatire adecvat, ce face

referire la unitatea sanitara in ansamblu si la componentele procesuale si structurale ale acesteia. Se recomanda ca

un asemenea program sa fie axat pe doua aspecte majore: pregatirea climatului in cadrul unitatii in vederea

minimizarii rezistentei la schimbari din partea personalului si a obtinerii unei implicari pozitive a acesteia, si de

asemenea asigurarea premiselor tehnico-materiale, umane, financiare si informationale necesare. Sunt

recomanate instruiri ale managerilor cu angajatii implicati nemijlocit in operationalizarea schimburilor strategico-

tactice, situatie in care vor fi prezentate obiectivele urmarite, si rezultatele asteptate.

b) Remodelarea integrala sau partiala a sistemului managerial

Fara implicarea decizionala si corespunzatoare a managerilor si executantilor nu se poate realiza o implementare

eficace a strategiei, fiind necesara o remodelare generala sau partiala a sistemului de management. Prin reproiectare

se asigura un sistem de management mai flexibil si o amplificare a capacitatii acestuia de a sustine si aplica noul,

generat de schimbare.

3. Operarea schimbarilor strategice preconizate

Implementarea schimbarilor strategice este un process complex, dificil, ce

implica modificari de fond in perimetrul componentelor procesuale si structurale ale unitatii sanitare, vizand aspecte

tehnice, economice, umane si manageriale, proces in care intervin variabile diverse, de a caror cunoastere si

stapanire depinde succesul strategiei.

 3. Evaluarea rezultatelor strategiei

In aceasta faza se realizeaza o comparare permanenta a rezultatelor obtinute

din operationalizarea solutiilor strategice si realizarea obiectivelor propuse cu efectele generate de acest proces.

Trebuie efectuata o evaluare atat pe parcursul implementarii optiunilor strategice cat si in finalul procesului strategic,

in vederea identificarii eventualelor disfunctionalitati.

3. Conceperea si operationalizarea unor perfectionari (corectii)

Evaluarile efectuate pe parcursul implementarii si la finalul procesului

strategic, pot declansa efectuarea de corectii si perfectionari care, in situatii extreme, conduc la elaborarea unei noi

strategii.

CAPITOLUL 3
SISTEMUL DECIZIONAL IN CADRUL UNEI UNITATI SANITARE
3.1 CONCEPTUL DE DECIZIE MANAGERIALA
Decizia constituie un element esential al managementuluiu find considerata de o serie de autori, instrumental specific
de exprimare cel mai important.
Decizia este cursul de actiune ales pentru realizarea unuia sau mai multor obiective.
Decizia manageriala poate fi definita ca acea decizie cu urmari nemijlocite asupra deciziilor, actiunilor si
comportamentelor a cel putin unei alte persoane.
Decizia manageriala implica cel putin doua persoane: managerul si una sau mai multe persoane care pot fi
executanti sau cadre de conducere care participa la aplicarea deciziei. Are influente directe la nivelul grupului,
neafectand numai starea, comportamentele, actiunile si rezultatele unui singur individ.
Decizia manageriala imbraca doua forme: act decizional si proces decizional.
Actul decizional se refera la situatii decizionale de complexitate redusa sau cand situatia respectiva are caracter
repetitiv, variabilele implicate sunt bine cunoscute de decident, nemafiind necesara culegerea de informatii si analiza
acestora. La baza actelor decizionale se afla experienta si abilitatea managerilor.
Procesul decizional consta in ansamblul fazelor prin intermediul carora se pregateste, adopta, aplica si evalueaza
decizia manageriala. Elementele cheie ale situatiei decizionale sunt decidentul si mediul ambiant decizional.
Decidentul este reprezentat de un manager sau un organism managerial care, in virtutea obiectivelor, sarcinilor,
competentelor si responsabilitatilor circumscrise, adopta decizia.
Mediul ambiant decizional consta in ansamblul elementelor endogene si exogene unitatii sanitare respective, care
alcatuiesc situatia decizionala. Factorii primari ai deciziei prezinta evolutii complexe si accelerate, generand o
multitidine de situatii decizionale.
3. 2 NOTIUNEA DE SISTEM DECIZIONAL SI TIPOLOGIA DECIZIILOR
Sistemul decizional reprezinta ansamblul deciziilor adoptate si aplicate, structurate corespunzator sistemului de
obiective urmarit si configuratiei ierarhice manageriale. Numarul, natura si caracteristicile deciziilor incorporate in
sistem prezinta o mare varietate.
Tipologia deciziilor manageriale ale unei organizatii se stabileste dupa urmatoarele criterii:
 dupa orizont si implicatii;

 dupa esalonul managerial;

  dupa frecventa;
 dupa posibilitatea anticiparii;
 dupa amploarea sferei decizionale a decidentului;
 dupa sfera de cuprindere a decidentului.

1.Clasificarea deciziilor dupa orizont si implicatii

1. decizii strategice: - se refera la o perioada de regula de 3-5 ani;
- contribuie nemijlocit la realizarea obiectivelor;
- vizeaza fie ansamblul activitatilor unitatii respective, fie principalele sale componente;
- se adopta frecvent la nivelul managementului superior de grup;
- se integreaza in strategii, planuri sau programe pe termen mediu sau lung.
2. decizii tactice: - se refera la perioade cuprinse intre 6 luni – 2 ani;
- contribuie la realizarea obiectivelor derivate;
- vizeaza fie ansamblul de activitati, fie doar unele activitati cu implicatii apreciabile asupra celorlalte domenii;
- se adopta la nivelul managementului superior de grup sau individual.
c) decizii curente: - de refera la perioade de maxim cateva luni;
- contribuie la realizarea obiectivelor individuale;
- predomina in exclusivitate la nivelul managementului mediu si inferior.

2. Clasificarea deciziilor dupa esalonul managerial:

a) Decizii de nivel superior: - sunt adoptate de esalonul superior al managementului;
- majoritatea sunt decizii strategice si tactice;
b) Decizii de nivel mediu: - se adopta de esalonul mediu al managementului
alcatuit din sefii de servicii, sectii;
- majoritatea sunt decizii curente si tactice;
c) Decizii de nivel inferior: - sunt adoptate de esalonul inferior al
managementului alcatuit din sefii de birouri si echipe;
- sunt numai decizii curente.

3. Clasificarea deciziilor dupa posibilitatea anticiparii:

anticipate: - perioada adoptarii si principalele elemente implicate se cunosc cu mult timp inainte;
- sunt decizii in totalitate periodice;
b) Decizii imprevizibile: - perioada adoptarii si principalele elemente
implicate se cunosc doar cu putin timp inainte;
- depind decisiv de capacitatea decizionala, intentia si experienta managerilor implicati.

4. Clasificarea deciziilor dupa frecventa adoptarii lor:

a) Decizii periodice: - se adopta la anumite perioade de timp, reflectand
ciclicitatea proceselor manageriale si de productie;
- au caracter repetitiv.
b) Decizii aleatorii : - sunt adoptate la intervale neregulate de timp fiind dificil
de anticipat;
- eficacitatea lor depinde de potentialul decizional al
 decidentului.
3. Decizii unice:- au caracter exceptional;
- eficacitatea lor depinde decisiv de potentialul decizional al
decidentului.

5. Clasificarea deciziilor dupa amploarea sferei decizionale a decidentului:

a) Decizii integrale: - se adopta din initiativa decidentului, fara a necesita
avizul esalonului ierarhic suoerior;
- de regula sunt decizii curente, periodice, anticipate.

b) Decizii avizate : - aplicarea acestor decizii este conditionata de avizarea la

nivelul esalonului ierarhic superior;

- sunt frecvent decizii strategice si tactice.

6. Clasificarea decizilor dupa sfera de cuprindere a decidentului:

a) Decizii participative :- se adopta de organisme de management

participative;

- majoritatea sunt decizii strategice si tactice;

- are loc un consum mare de timp, reflectat, de regula,

in gradul de fundamentare superior;

b) Decizii individuale: - se adopta de catre un decident;

- se bazeaza pe experienta si capacitatea decizionala a

managerului respectiv.

CAPITOLUL 4

SISTEMUL INFORMATIONAL

4.1 CONCEPTUL DE SISTEM INFORMATIONAL

Sistemul informational- cuprinde ansamblul datelor, informatiilor, fluxurilor si circuitelor informationale,

procedurilor si mijloacelor de tratatre a informatiilor, contribuind la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate.

 Componentele sistemului informational: potrivit definitiei de mai sus sistemul informational este alcatuit

dintr-o serie de elemente strans intercalate.

Data reprezinta descrierea cifrica sau letrica a unor actiuni, procese, fenomene referitoare la organizatie sau

la procese din afara acesteia.

 Informatiile sunt acele date care aduc utilizatorului un plus de cunoastere, privind direct sau indirect

unitatea respectiva, furnizandu-i elemente noi, utilizabile in realizarea sarcinilor ce-i revin.

Tipologia informatiilor. Informatiile se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:

 mod de exprimare;

 directia vehicularii;

 provenienta;

 grad de prelucrare;

 destinatie;

 mod de organizare a inregistrarii si prelucrarii;

 obligativitatea pentru adresant.

1.Clasificarea informatiilor dupa modul de exprimare

a) Informatii orale: - sunt expuse prin viu grai si nu implica investitii prin

mijloace de tratare a informatiei;

- prezinta viteza mare de circulatie;

- nu sunt controlabile, lasand loc la interpretari.

b) Informatii scrise: - sunt consemnate de regula pe hartie si pot fi pastrate

mult timp nealterate;

- consemnarea lor impune un consum de timp apreciabil;

- implica cheltuieli moderate.

vizuale: - implica utilizarea aparaturii speciale (calculatoare, circuit de televiziune local) deoarece se adreseaza concomitent vazului si

auzului;

- prezinta viteza mare de circulatie;

- pot fi consemnate integral si rapid;

- sunt costisitoare.

2. Clasificarea informatiilor dupa directia vehicularii

a) Informatii descendente: - se transmit de la niveluri ierarhice superioare

catre cele inferioare de management;

- sunt alcatuite din decizii, instructiuni, metodologii etc

ndente: - se transmit de la nivelul esaloanelor ierarhice inferioare la cele superioare de management;

- reflecta modul de realizare a obiectivelor si deciziilor manageriale.

rizontale: - sunt informatii transmise intre titularii de posturi situati pe acelasi nivel ierarhic.
 3. Clasificarea informatiilor dupa provenienta

1. Informatii exogene: - sunt informatii ce provin din suprasistemele din care fac parte unitatea

sanitara;

- sunt alcatuite din legi, ordonante, decizii, instructiuni, indicatii etc.si sunt in mare parte obligatorii.

ogene: - sunt generate in cadrul unitatii, se refera la toate activitatile acesteia.

3. Clasificarea informatiilor dupa gradul lor de prelucrare

1. Informatii primare: - sunt informatii care nu au suferit anterior un proces de

prelucrare informationala, sunt cele mai raspandite la

nivelul executantilor;

2. Informatii intermediare: - sunt informatii ce se afla in diferite faze de

prelucrare infromationala;

- sunt raspandite la nivelul esalonului managerial inferior.

c) Informatii finale: - au trecut prin intreg sirul de prelucarari informationale

prevazute;

- au caracter complex si se adreseza de regula managerilor de la nivelul esaloanelor superior si mediu.

5. Clasificarea informatiilor dupa destinatie

a) Informatii interne: - beneficiarii acestor informatii sunt managerii si

executantii din unitatea respectiva;

- au grad de formalizare redus;

b) Informatii externe: - beneficiarii acestor informatii in cazul unei unitati

sanitare sunt pacientii;

- prezinta grad mare de formalizare.

6. Clasificarea informatiilor dupa obligativitatea pentru adresant

a) Informatii imperative: - sunt emise de conducatorii unitatii respective fiind

destinate nivelurilor ierarhice inferioare;

- au caracter decizional pronuntat;

-considerarea mesajului informational este obligatorie;

b) Informatii nonimperative: - sunt informatii emise de executanti sau

manageri fiind destinate colegilor sau superiorilor;

- au caracter imformativ;

- luarea in considerare a mesajului informational nu este obligatoriu.

 Circuitele informationale reprezinta traiecul parcurs de o informatie sau o categorie de informatii intre

emitator si destinatar.

Tipologia circuitelor informationale

Circuitele informationale se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:

1. Directia de vehiculare si caracteristicile organizatorice ale extremitatilor (emitator-

destinatar).

2. Frecventa producerii.

1) Directia de vehiculare si caracteristicile organizatorice ale extremitatilor (emitator- destinatar).

a) Circuit informational vertical

- legatura se stabileste intre posturi si compartimente situate pe niveluri ierarhice diferite intre care exista relatii de

subordonare;

- vehiculeaza informatii ascendente si descendente.

b) Circuit informational orizontal

- circuitul informational se stabileste intre posturi si compartimente situate pe acelasi nivel ierarhic

- vehiculeaza informatii orozontale.

c) Circuit infromational oblic

- circuitul informational se stabileste intre posturi sau compartimente situate pe niveluri ierarhice diferite intre care nu

exista relatii de subordonare;

- vehiculeaza informatii ascendente si descendente.

2) Dupa frecventa producerii

a) Circuit informational periodic

- fundamentul producerii il reprezinta caracterul repetitiv, secvential al proceselor de munca.

Ex: predarea si preluarea serviciului pe sectii, rapoarte de garda etc.

b) Circuit informational ocazional

- se stabileste o frecventa aleatoare;

- fundamentul producerii il reprezinta situatiile endogene sau exogene unitatii sanitare.

Fluxul informational reprezinta cantitatea de informatii vehiculata intre emitatorul si beneficiarul pe circuitul

informational, caracterizat prin imagine, viteza de deplasare, fiabilitate, cast etc.

Procedurile informationale constutuie ansamblul elementelor prin care se stabilesc modalitatile de culegre,

inregistrare, transmitere si prelucrare a unei categorii de informatii cu precizarea operatiilor de efectuat si

succesiunea lor, a raporturilor modelelor si mijloacelor de tratare a informatiilor folosite.

Mijloacele de tratare a informatiilor pot fi clasificate pe categorii, avand anumite caracteristici si anume:

1) Mijloace de tratare a informatiilor manuale - sunt reprezentate de masina de calcul manual, masina de

dactilografiat etc.

- se caracterizeaza prin intrare manuala a informatiilor cu ajutorul claviaturii, memorie foarte limitata, iesirea

informatiilor pe limite in unul sau mai multe exemplare, producerea a numeroase greseli, viteza redusa de tratare a

informatiilor, cost relativ scazut.

2) Mijloace de tratare a informatiilor automatizate:

- sunt reprezentate de computere si terminale;

- se caracterizeaza prin corectare si transmitere automata a datelor, prezinta memorie interna puternica, exista

posibilitati de stocare a datelor in memoria auxiliara nelimitata, viteza foarte mare de prelucrare, siguranta in calcule,

posibilitati de folosire a unor modele complexe cu numar mare de variabile, programe evaluate, costuri apreciabile.

- necesita forta de munca specializata si perfectionata continuu.

4.2 FUNCTIILE SISTEMULUI INFORMATIONAL

Sistemul informational intr-o organizatie trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele trei

functii: decizionala, operationala,de documentare.

Functia decizionala- exprima rolul sistemului informational de a asigura elementele informationale necesare adoptarii

deciziilor.

Functia operationala- prin care sistemul informational are drept scop declansarea ansamblului de actiuni necesare

realizarii obiectivelor propuse.

Functia de documentare- exprima rolul sistemului informational de a asigura imbogatirea fondului de informatii in

cadrul organizatiei.

4.3 DEFICIENTELE MAJORE IN SISTEMUL INFORMATIONAL

In cadrul studiilor efectuate asupra sistemelor informationale din cadrul organizatiilor s-a evidentiat existenta unor

deficiente tipice precum: distoriunea, filtrajul, redundanta, supraincarcarea circuitului informational.

Distorsiunea – consta in modificarea partiala, neintentionata a continutului, a mesajului unei informatii pe parcursul

culegerii, prelucrarii si transmiterii de la emitator la receptor.

Filtrajul- consta in modificarea partiala sau totala a continutului, a mesajului unei informatii in mod intentionat.

Efectul negativ al distoriunii si filtrajului il reprezinta dezinformarea partiala sau integrala a beneficiarilor de informatii.

Redundanta este o alta decicienta majora a sistemului informational, ce consta in inregistrarea, transmiterea si

prelucarearea repetata a unor informatii.

Supraincarcarea circuitului informational consta in vehicularea prin ele a unei cantitati de informatii care ii depaseste

capacitatea de transport, ceea ce duce la blocarea sau intarzierea ajungerii unei parti din informatii la utilizator.

5.1 DEFINIREA NOTIUNILOR DE ORGANIZARE PROCESUALA SI ORGANIZARE STRUCTURALA

Sistemul organizatoric al unei unitati sanitare consta in ansamblul elementelor de natura organizatorica ce asigura

cadrul si functionalitatea proceselor de munca in vederea realizarii obiectivelor previzonate.

In cadrul sistemului organizatoric al oricarei unitati sunt reunite doua categorii principale de organizare : organizarea

formalasi organizarea informala.

Organizarea formala cuprinde ansamblul elementelor organizatorice din cadrul unei unitati sanitare, stabilite de

catre management prin regulamentul de organizare si functionare, organigrama, descrieri de functii si posturi si alte

documente organizatorice.

Organizarea consta in stabilirea si delimitarea proceselor de munca, fizica si intelectuala, a

comportamentelor acestora (miscari, timpi, lucrari, sarcini etc.) si gruparea lor pe posturi, compartimente etc. in

vederea realizarii obiectivelor previzionate.

Organizarea procesuala consta in stabilirea principalelor categorii de

munca, a proceselor necesare realizarii obiectivelor, rezultatul organizarii fiind in principal functiunile, activitatile,

atributiile si sarcinile.

Organizarea structurala consta in gruparea functiunilor, activitatilor, actiunilor si sarcinilor, in functie de anumite

criterii si repartizarea acestora, in scopul realizarii lor, in subdiviziuni organizatorice pe grupuri si persoane in vederea

realizarii obiectivelor previzionate. Rezultatul organizarii structurale il reprezinta: structura organizatorica.

5.2 DEFINIREA NOTIUNII DE STRUCTURA ORGANIZATORICA

Structura organizatorica reprezinta ansamblul persoanelor si subdiviziunilor organizatorice astfel constitite incat sa

asigure premisele organizatorice in vederea stabilirii si realizarii obiectivelor previzonate.

Strucura organizatorica este o expresie atat a resurselor umane, materiale, financiare si informationale cat si a

caracteristicilor mediului in care unitatea sanitara isi desfasoara activitatile.

Principalele componente ale structurii organizatorice sunt: postul, functia, ponderea ierarhica, compartimentul, nivelul

ierarhic si relatiile organizatorice.

1) Postul- reprezinta cea mai simpla subdiviziune organizatorica definit prin ansamblul obiectivelor, sarcinilor,

competentelor si responsabilitatilor ce revin spre exercitare unui salariat.

a) Obiectivele postului (obiective individuale) reprezinta definirea calitativa si cantitativa a scopurilor avute in vedere

prin crearea sa. Obiectivele individuale sunt carcterizari sintetice ale utilitatii postului, ce exprima ratiunea crearii sale

si criteriile de evaluare a muncii salariatului caruia ii este atribuit.

b) Realizarea obiectivelor se efectueaza prin intermediul sarcinilor.

Sarcina- componenta de baza a unui proces de munca simplu sau complex ce contribuie la realizarea unui obiectiv

individual care se atribuie spre indeplinire unuei singure persoane.

c) Competenta sau autoritatea formala asociata postului reprezinta limitele decizionale si actionale in cadrul carora

titularii de posturi pot actiona in vederea realizarii obiectivelor individuale.

d) Responsabilitatile reprezinta obligatia ce revine titularului postului pe linia indeplinirii obiectivelor individuale si a

efectuarii sarcinilor aferente.

2) Functia- cuprinde totalitatea posturilor care prezinta aceleasi caracteristici principale.

In functie de natura si amploarea obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor se deosebesc

urmatoarele doua tipuri de functii: functia manageriala si functia de executie.

Functia manageriala se caracterizeaza printr-o sfera larga de competente si responsabilitati referitoare la

obiectivele colectivului condus, fiindu-le specifice atributele de prevedere, organizare, coordonare, antrenare,

evaluare si control, reflectate in luarea deciziilor referitoare la munca altor persoane.

Functia de executie se caracterizeaza prin obiectice individuale limitate carora le sunt asociate competente

si responsabilitati mai reduse, sarcinile incorporate nu implica luarea deciziilor privind munca altor persoane.

3) Ponderea ierarhica reprezinta numarul de salariati condusi de un manager.

4) Compartimentul reprezinta ansamblul persoanelor ce efectueaza munci omogene si/sau

complementare, care contribuie la realizarea acelorasi obiective si sunt subordonate aceluiasi manager.

5) Nivelul ierarhic- este o alta componenta a structurii organizatorice, fiind format din totalitatea

subdiviziunilor organizatorice situate la aceeasi distanta ierarhica de consiliul de administratie si directorul general.

Numarul nivelurilor ierarhice are o mare importanta pentru buna desfasurare a activitatii manageriale,

reducerea lor insumand scurtarea circuitelor informationale, cresterea operativitatii, reducerea posibilitatilor de

deformare a informatiilor etc.

6) Relatiile organizatorice formale pot fi definite ca raporturile dintre celelalte subdiviziuni organizatorice

(posturi, compartimente etc.) instituite prin reglementari organizatorice oficiale.

Ceea ce se desemneaza de regula prin termenul de organizare structurala reprezinta de fapt, organizarea formala.

In cadrul oricarei unitati apare in procesul muncii un intreg sistem de elemente si relatii, distincte de cele formale,

care reprezinta organizarea informala.

Organizarea informala a unei unitati sanitare este definita ca ansamblul interactiunilor umane cu caracter

organizatoric, care apar spontan si natural intre compnentii sai.

Aparitia organizarii informale a fost determinata de actiunea unor factori precum: interesele comune, apartenenta

organizatorica, nivelul pregatirii si calificarii, vechimea in munca etc.

Grupa informala reprezinta elementul de baza al organizarii informale fiind reprezentata de un grup de persoane

care urmaresc un scop comun.

Norma de conduita a grupei constituie modul de a se comporta si actiona a membrilor grupei. In cadrul grupei

informale fiecare component indeplineste un rol- rol neformal- determinat de autoritatea informala ce reprezinta

influenta pe care un component al unitatii respective o are asupra colaboratorilor, subordonatilor sau sefilor sai,

datorita cunostintelor, aptitudinilor, experientei si resurselor pe care le poseda. Aceasta se manifesta prin sugestiile,

sfaturile, informatiile pe care persoana respectiva le furnizeaza.

Legaturile dintre diferitele grupe informale care alcatuiesc personalul unei unitati sanitare se caracterizeaza fie prin

cooperare, fie prin rivalitate. Este necesar sa predomine cooperarea, grupele si relatiile informale sa contribuie la

desfasurarea unor activitati eficiente.

CAPITOLUL 6

MANAGERII SI LEADERSHIP

6.1 NOTIUNEA DE MANAGER, TIPURI DE MANAGERI SI STIL MANAGERIAL

O componenta foarte importanta a resurselor umane dintr-o organizatie o reprezinta managerii. Acestia exercita

permanent functii de previziune, organizare, coordonare, antrenare si evaluare, referitoare la procesele de munca

exercitate de subordonatii lor. Materia prima a managerilor o reprezinta potentialul subordonatilor si propirul lor statut

de a conduce. Managerii trebuie sa posede o serie de calitati, cunostinte si aptitudini.

Un manager bun trebuie sa fie:

 sanatos fizic si psihic;

 rezistent la efort intelectual prelungit si la stres;

 energic si perseverent, capabil sa-si asume initiative si sa le duca la bun sfarsit;

 hotarat;

 responsabil;

 vizionar;

 altruist;
 loial;

 competent;

 inteligent, cult, deschis catre nou;

 capabil sa comunice cu cei din jurul sau si sa stabileasca contacte in folosul organizatiei.

Intuitia, talentul organizatoric, capacitatea de decizie, de a mentine relatii

umane bune, de perfectionare continua, asociate cu pregatirea teoretica si practica, experienta manageriala, ii vor

conferi managerului acele calitati necesare pentru a deveni performant. Capacitatea managerului de a conduce in

echipa implica o stransa colaborare cu subordonatii si folosirea pe scara larga a consultarii personalului, si a luarii

deciziilor in grup.

Exista o serie de factori care determina tipul si stilul managerial si anume: tipul sistemului managerial al oragnizatiei:

 personalitatea managerilor;

 potentialul si personalitatea subalternilor;

 natura proceselor de munca implicate;

 intensitatea influentei organizatiei sindicale etc.

Tipul de manager reprezinta ansamblul caracteristicilor principale referitoare

la calitatile, cunostintele si aptitudinile proprii unei categorii de cadre de conducere, ce le confera, aceeasi abordare

in ce priveste aspectele de baza ale proceselor si relatiilor manageriale, ale comportamentului managerial, deosebite

de ale altor manageri.

In literatura de specialitate tipurile de manageri variaza de la un specialist la altul in functie de criteriile specifice ce au

stat la baza delimitarii lor.

Potrivit abordarii bidimensionale (Blake si Montan) bazata pe de o parte pe interesul pentru obiective si rezulatte si

interesul pentru oameni si problemele lor sociale, abordeaza cinci tipuri si stiluri manageriale.

1. Managerul populist este caracterizat prin:

- lipsa unui management strategic;

- acorda prioritate rezolvarii unor pretentii salariale;

- tergiverseaza disponibilizarile de personal, chiar daca situatia concreta a organizatiei o impune;

- apeleaza la imprumuturi mari pentru salarii, care conduc la incalcarea corelatiilor dintre indicatorii economici

(productivitate, salariu mediu etc.).

2. Managerul atutoritar:

- acorda atentia deosebita problemelor restructurarii;

- detine o bogata experienta anterioara si o personalitate solida;

- este foarte competent profesional;

- da dovada de seriozitate fata de salariati, corectitudine, severitate, exigenta;

- prezinta dezinteres pentru problemele sociale;

- apeleaza la disponibilizarea personalului in somaj, atunci cand situatia impune acest lucru;

- urmareste maximizarea profitului;

- este dispus sa-si dea demisia daca nu-si poate exercita stilul managerial.

3. Managerul incompetent:

- nemultumeste pe toata lumea;

- este lipsit de initiativa si curaj in asumarea unor riscuri;

- este coruptibil;

- se caracterizeaza prin absenta unei strategii realiste.

4. Managerul participativ reformist:

- are capacitate mare de antrenare;

- disponibilitate pentru comunicare;

- spirit inovator, creator;

- curaj in asumarea riscurilor;

- flexibilitate in situatii de criza sau conflict de muncal

- strategii clare.

5. Managerul conciliator:

- abordeaza strategii de supravietuire si o conducere abila, de pe o zi pe alta;

- prezinta abilitate in situatiile conflictuale, face concesii in relatiile cu sindicatele, dupa care este mai dur cu acestia;

- are tendinta spre manipularea sindicatelor.

Abordarea tridimensionala (W.Reddin) are in vedere trei caractersitci ale valorii unui manager:

 preocuarea pentru sarcini;

 preocuparea pentru contracte umane;

 preocuparea pentru randament.

Tipurile de manager si stilurile de management rezultate sunt: negativ,

birocrat, altruist, promotor, autocrat cu bunavointa, oscilant, realizator.

Fiecarui tip de manager ii corespunde un stil managerial, care reprezinta manifestarea calitatilor, cunostintelor si

aptitudinilor personalului managerial in relatiile su subordonatii, sefii si colegii.

Stilurilor manageriale le corespund stiluri de leadership, ce au in vedere in special dimensiunea umana in

conditiile unei puternice implicari a grupului.

6.2 NOTIUNEA DE LEADER SI LEADERSHIP

Jaques Clement defineste leadership-ul ca fiind procesul prin care o persoana stabileste un scop sau o directie

pentru una sau mai multe persoane si ii determina sa actioneze impreuna cu competenta si deplina dedicare in

vederea realizarii lor.

La baza “leadership-ului” sta spiritul de echipa, reprezentand starea ce reflecta dorinta oamenilor de a gandi, simti

si comporta armonizat in vederea realizarii unui scop comun.

Spiritul de echipa este rezultatul urmatoarelor procese:

 construirea increderii intre persoanele implicate;

 stabilirea unei misiuni si a unor scopuri clare la care adera persoanele;

 derularea de procese decizionale participative;

 motivarea puternica, individuala si de grup pentru a contribui la realizarea scopurilor comune.

Fara spirit de echipa leadership-ul nu exista.

Determinantii leadership-ului sunt reprezentanti de: caracteristicile native

ale leader-ului, pregatirea primita de acesta si situatia in care se plaseaza leader-ul. Privind caracteristicile native

ale leader-ului pot fi mentionate inteligenta nativa reflectata in capacitatea de a formula obiective eficace si

atractive pentru ceilalti, de a stabili modalitatile de atragere a altor pesoane la realizarea obiectivelor

si charisma. Prin charisma se intelege abilitatea unei persoane de a inspira sau a amplifica implicarea altor

persoane in derularea anumitor actiuni.

Pregatirea primita de leader cuprinde: pregatirea generala, prin care se construieste baza comportamentului

general individual si social si se asigura fondul de cunostinte generale cu efecte in plan comunicational; pregatirea

de specialitate sipregatirea manageriala. Rezultatul acestor procese de pregatire il constutie abilitatile sociale,

cunostintele tehnice, capacitatea decizionala si de a comunica, comportamentul managerial practicat, esentiale

pentru un leader eficace.

Situatia in care se afla leader-ul conditioneaza in multe moduri leadership-ul practicat. Se deosebeste o dubla

conditionare a leadership-ului- o conditionare contextual-organizationala, cat si specific manageriala.

La baza mecanismului leadership-ului sta axioma “nu exista leaderi buni fara persoane de buna calitate care sa-i

urmeze”.

Mecanismul leadership-ului se rezuma la urmatoarele cinci faze:

 pregatirea leader-ului pentru a-si exercita leadership-ul din punct de vedere al stabilirii scopurilor,

modalitatilor de realizat, al increderii in sine si al disponibilitatii pentru derularea actiunilor necesare, folosind un

comportament specific.
 manifestarea de catre leader a capacitatii de a asculta si concomitent de a antrena potentialii participanti la

realizarea obiectivului propus;

 conectarea scopurilor, ideilor si opiniilor leader-ilor cu scopurile, ideile si opiniile celorlalti;

 determinarea persoanelor de a crede, simti si a se comporta la un nivel apreciabil in concordanta cu

punctele de vedere ale leader-ului;

 obtinerea si mentinerea dedicarii persoanelor abordate pentru a atinge obiectivele urmarite.

In exercitarea leadership-ului, cadrele de conducere implicate apeleaza la

o gama variata de metode si tehnici pe care le operationalizeaza in moduri diferite, si anume:

- definirea exacta a obiectivelor de realizat prin leadership;

- transmiterea informatiilor de sensibilizare, convingere, atragere, inspirare si actionare a subordonatilor in cadrul

unor intalniri (sedinte);

- programarea sarcinilor leader-ului si subordonatilor in functie de obiectivele leadership-ului;

- apelarea frecventa la metoda delegarii sarcinilor, competentelor si responsabilitatii etc.

O clasificare, mai larg utilizata in literatura de specialitate, delimiteaza stilurile de leadership in functie de

caracteristicele manageriale si psiho-sociale in patru stiluri de leadership:

1. Leadership autocratic: caracterizat printr-o supraveghere stricta a subordonatilor de catre lider, fluxurile

informationale sunt directionate preponderent de sus in jos, predomina o atmosfera de teama, frica actionand ca

mijloc de control pentru subordonati..

2. Leadership birocratic: in care comunicarea se realizeaza in scris, punandu-se accent pe documente si stampile

ca mijloace de realizare si control al activitatiilor, descurajeaza initiativa si inovarea afectand in sens negativ moralul

salariatilor.

3. Leadership democratic: ale carui dimensiuni sunt flexibilitatea, cooperarea, comunicarea, sociabilitatea,

atmosfera armonioasa, prieteneasca, in cadrul organizatiei.

CAPITOLUL 7

METODE SI TEHNICI DE MANAGEMENT UTILIZATE IN SISTEMUL SANITAR

Metodele si tehnicile de management sunt folosite pentru rezolvarea cat mai eficienta a problemelor

specifice activitatii managerilor.

7.1 METODA DIAGNOSTICARII

Metoda diagnosticarii in management indeplineste acelasi rol pe care il are in medicina. Este important ca

managerii sa poata diagnostica corect domeniul condus pentru a avea un fundament adecvat in stabilirea deciziilor.

Diagnosticarea poate fii abordata: ca faza a muncii managerului in exercitarea control-evaluarii, in acest

caz diagnosticarea avand caracter individual sau poate fi utilizata de un grup de manageri ca metoda de sine

statatoare.

Diagnosticarea este metoda folosita in management al carei continut principal consta in identificarea

punctelor forte si slabe ale domeniului analizat cu evidentierea cauzelor care le genereaza, finalizata in recomandari

cu caracter corectiv sau de dezvoltare.

Pentru utilizarea corecta a metodei diagnosticarii, este obligatorie parcurgerea urmatoarelor etape:

 stabilirea domeniului de investigat;

 documentarea preliminara;

 stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor care le genereaza;

 stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor care le genereaza;

 formularea recomandarilor.

1. Stabilirea domeniului de investigat

Delimitarea corecta a domeniului este foarte importanta, avand influente directe asupra calitatii

diagnosticului. Pericolele care pot sa apara si care trebuie evitate suntsupradimensionarea domeniului supus

diagnosticarii, avand ca urmare irosirea de resurse umane, financiare, de timp sau subdimensionarea

domeniului, situatie in care diagnosticul nu este concludent datorita neincheierii in investigatie a unor aspecte cu

influente majore asupra eficientei rezultate. In aceasta etapa se stabileste componenta echipei de diagnosticare.

2. Documentarea preliminara

In cadrul aceste etape se culege ansamblul de informatii privitoare la

domeniul investigat pentru a se putea realiza analiza problematicii implicate. Se intocmeste in prealabil, o lista cu

simptome pozitive si negative, privind domeniul respectiv.

3. Stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor care le genereaza

Punctele slabe se stabilesc in raport cu prevederile STAS-urilor, a normelor

stabilite pentru domeniul analizat, de situatia din alte unitati sanitare similare, din tara si strainatate, de realizarile

perioadei anterioare, de cerintele stiintei managementului etc.

4. Stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor care le genereaza

Aceasta etapa se desfasoara similar cu cea anterioara.

5. Formularea recomandarilor

Recomandarile sunt realizate de membrii echipei de diagnosticare si sunt

axate asupra eliminarii cauzelor care determina punctele slabe si asupra intensificarii celor care genereaza punctele

forte.

Principalele avantaje ale folosirii metodei diagnosticarii sunt:

 preintampina aparitia unor disfunctionalitati majore prin identificarea cauzelor care le genereaza intr-o faza

incipienta;

 asigura suportul informational necesar adoptarii unor decizii strategice si tactice curente;

 asigura fundamentul necesar elaborarii si aplicarii programelor de dezvoltare ale unitatii respective.

7.2 SEDINTA

Sedinta este cea mai frecvent utilizata metoda de management, constituind

modalitatea principala de transmitere a informatiilor si de culegere a feed-back-ului concomitent la un numar mare de

componenti ai unitatii.

Sedinta consta in reunirea mai multor persoane pentru un scurt interval de timp sub coordonarea unui manager, in

vederea solutionarii in comun a unor sarcini cu caracter informational sau decizional.

In functie de continut, sedintele se clasifica in urmatoarele categorii:

 de informare;

 decizionale;

 de armonizare;

 de explorare;

 eterogene.

 Sedintele de informare - au ca obiectiv furnizarea de informatii

managerului si/sau colaboratorilor, referitoare la anumite domenii. Pot fi organizare ad-hoc sau periodic- saptamanal,

lunar, in functie de necesitati.

 Sedintele decizionale – au ca obiectiv adoptarea unor decizii. Continutul

lor consta in prezentarea, formularea si evaluarea variantelor decizionale, vizand realizarea unor obiective.

 Sedintele de armonizare - sunt sedinte operative, avand drept scop

punerea de acord a actiunilor managerilor si componentilor unor compartimente situate pe acelasi nivel ierarhic sau

pe niveluri apropiate in cadrul structurii organizatorice a unei unitati. Sunt convocate cu frecventa aleatorie in functie

de necesitatile realizarii unor obiective, planuri, programe.

 Sedintele de explorare - sunt destinate amplificarii creativitatii, fiind axate

pe investigarea zonelor necunoscute ale viitorului unitatii respective.

 Sedintele eterogene - intrunesc elemente a doua sau mai multe din

celelalte tipuri (exemplu: sedinte de informare si decizionale).

Folosirea metodei sedintei implica obligatoriu parcurgerea a patru etape, si anume: pregatirea, deschiderea,

desfasurarea, finalizarea.

Pregatirea sedintei impune respectarea anumitor regului, dintre cele mai importante fiind:

 stabilirea unei ordini de zi judicioase, sarcina ce revine in principal managerului ce organizeaza sedinta;

 formularea problemelor inscrise pe ordinea de zi cu maxim de claritate, ca fiecare persoana participanta sa

cunoasca cu exactitate obiectivul si domeniul ce urmeaza a fi abordat;

 desemnarea persoanelor care urmeaza sa intocmeasca materialele pe baza carora se vor desfasura

lucrarile sedintei;

 elaborarea de materiale cat mai scurte, rezumandu-se strict la informatii necunoscute de participanti,

formuland alternative decizionale, ipoteze de lucru, propuneri etc., acestea fiind trimise participantilor cu cel putin

doua zile inainte;

 in cazul sedintelor cu caracter periodic (saptamanale, lunare) este importanta derularea lor in aceleasi zile si

ore;

 desemanrea persoanei care se ocupa de inregistrarea discutiei din cadrul sedintei si anuntarea din timp a

locului si datei de desfasurare a sedintei.

Reguli pentru desfasurarea unei sedinte

Sedinta se desfasoara prin derularea a patru etape: pregatire, deschidere, desfasurare si finalizare, iar pe parcursul

fiecarei etape trebuie sa fie respectate anumite reguli.

1.“Deschiderea sedintei” – reguli:

- deschiderea sedintei va avea loc la ora stabilita, comunicata in prealabil participantilor;

- formularea clara a obiectivelor sedintei;

- prezentarea ideilor in sens pozitiv, folosind un limbaj atractiv;

- limitarea expunerii introductive la 1-2 minute.

2. “Derularea sedintei”
- imprimarea unui ritm care sa asigure incadrarea in durata stabilita, concomitent cu atingerea scopurilor urmarite;

- sublinierea contributiilor in idei noi si solutii eficiente;

- calmarea spriritelor infierbantate, intervenind ferm si cu tact pentru a preintampina sau elimina in faza incipienta

mementele tensionate;

- interventia promta in vederea stoparii divagatiilor de la subiect.

3. “Inchiderea sedintei”

- limitarea duratei sedintei la 1-1,5 ore;

- elementele foarte importante se recomanda a fi transmise si in scris participantilor cel tarziu in ziua urmatoare

sedintei.

La baza utilizarii frecvente a sedintei au stat multiple avantaje pe care le

prezinta: - cresterea nivelului de informare al personalului;

 dezvoltarea coeziunii in cadrul compartimentului;

 favorizarea schimbului de experienta intre persoane etc.

Metoda sedintei prezinta si dezavantaje precum:

 consum mare de timp;

 reducerea operativitatii in solutionarea unor probleme;

 reducerea responsabilitatii unor manageri etc.

Metoda sedintei se recomanda in toate situatiile manageriale a caror

solutionare implica participarea mai multor persoane.

7.3 DELEGAREA

Delegarea este una din metodele des utilizate in activitatea de management.

Delegarea – consta in atribuirea temporara de catre un manager a uneia din sarcinile sale de serviciu unui

subordonat, insotita de competenta si de responsabilitatea corespunzatoare.

Elementele principale ale procesului de delegare sunt: insarcinarea, atribuirea competentei formale,

incredintarea responsabilitatii.

 Insarcinarea - consta in atribuirea de catre un manager unui subordonat a

efectuarii unei sarcini ce-i revine de drept prin organizarea formala. Se vor preciza: intervalul de timp alocat realizarii

sarcinii, rezultatele scontate si criteriile de apreciere a lor.

 Prin atribuirea competentei formale se asigura subordonatului libertatea

decizionala si de actiune necesara realizarii sarcinii respective.

 Incredintarea responsabilitatii - in virtutea responsabilitatii acordate noul

executant este obligat sa realizeze sarcina delegata si in functie de rezultatele obtinute sa fie recompensat sau

sanctionat.

Pentru o utilizare eficienta a delegarii este necesar sa se respecte un set de reguli: - sa nu se delege realizarea unor

sarcini de importanta majora in special cele strategice sau cu implicatii umane majore - ale caror consecinte sunt

dificil sau imposibil de evaluat de catre subordonati;

 precizarea clara, in scris, a sarcinilor, competentelor si

responsabilitatilor delegate;

 crearea unui climat de incredere in posibilitatile subordonatilor de a

solutiona problema, acceptand si posibilitatea comiterii unor greseli;

 definirea cat mai clara a rezultatelor asteptate prin precizarea inca

de la inceput a criteriilor de evaluare;

- verificarea nu a modului de realizare a sarcinilor delegate, ci a rezultatelor obtinute, respectand competentele si

responsabilitatile acordate subordonatului respectiv.

Managerul trebue sa informeze asupra delegarii efectuate si asupra ratiunii ce au generat-o, colegii subordonatului in

cauza. In final, managerul evalueaza rezultatele delegarii dand indrumari si efectuand corecturi la nevoie, mentinand

un climat de incredere si exigenta.

CAPITOLUL 8

FURNIZAREA SERVICIILOR DE SANATATE IN ROMANIA

“Sectorul sanatatii” este reprezentat de o gama larga de personal care acorda servicii de ingrijiri de

sanatate.

8.1. SERVICIILE PRIMARE DE SANATATE

Sunt furnizate de medici generalisti, medici de familie, furnizori pentru ingrijiri la domiciliu etc.

Pana in 1989, asistenta primara in Romania a fost furnizata in principal

printr-o retea nationala de dispensare.

Dispensarele apartineau Ministerului Sanatatii si erau administrate de

spitalul local care detinea fondurile locale atat pentru ingrijirile primare cat si cele secundare de sanatate.

Dispensarele furnizau ingrijiri de sanatate populatiei dintr-un teritoriu arondat. Existau de asemenea, dispensarele de
intreprindere care acordau ingrijiri de sanatate angajatilor si dispensare scolare care furnizau ingrijiri medicale elevilor

si personalului din invatamant.

In anul 1989 a fost reglementata organizarea si functionarea cabinetelor medicale publice si private in una din

cele patru forme:

1. Cabinete medicale individuale ce apartineau unui medic responsabil de toate serviciile si

resursele fiind legal raspunzator de activitatile cabinetului.

2. Cabinete grupate apartinand unui grup de medici care impart resursele (echipamentul si spatiul)

dar ale caror activitati medicale sunt separate, fiecare dintre acestia fiind legal raspunzatori de activitatile

desfasurate.

3. Cabinete asociate aparatinand unui grup de medici care impart resursele, spatiul si activitati

medicale in care toti medicii au aceeasi specialitate, unul singur fiind raspunzator legal de toate activitatile.

4. Societatile civile medicale cuprind un grup de medici care impart resursele, spatiul si activitatile

medicale, avand specialitati medicale diferite, societatea fiind legal responsabila de activitatile personalului

Reforma ingrijirilor primare de sanatate a inceput in anul 1994 si a introdus un

nou model de finantare, un transfer al responsabilitatii de la spitale catre Directile Sanitare Judetene, introducand

obligativitatea incheierii unor contracte intre Directiile Sanitare Judetene si medicii generalisti la nivel individual sau

de grup.

8.2 SERVICIILE AMBULATORII DE SPECIALITATE

Acestea sunt furnizate de reteaua de servicii ambulatorii din spitale, centre de sanatate, centre de diagnostic

si tratament, cabinate specializate.

Anterior in Romania furnizorii de ingrijiri secundare de sanatate erau policlinicile predominante in zonele

urbane. Majoritatea policlinicilor acordau servicii gratuite, personalul medical era platit pe baza unui sistem salarial si

furniza servicii medicale ambulatorii publice.

In prezent policlinicile, fie au devenit ambulatorii de spital, fie centre independente de diagnostic si tratament

ori s-au divizat in cabinete medicale individuale. Incepand cu anul 1990 s-au organizat cabinete medicale private, iar

personalul medical care isi desfasoara activitatea in cadrul acestor cabinete trebuie sa detina avizul de libera practica

si o autorizatie de functionare a cabinetului medical.

Seviciile ambulatorii private pot fi acreditate pentru toate specialitatile, inclusiv pentru servicii ambulatorii de

chirurgie.

8.3 SERVICIILE MEDICALE SPITALICESTI

Spitalul este unitatea sanitara cu paturi, de utilitate publica, cu personalitate juridica, proprietate publica sau privata,

care asigura servicii medicale. Serviciile medicale acordate de spital sunt: preventive, curative, de recuperare, de

ingrijire, in caz de graviditate, maternitate si ingrijirea nou-nascutilor.

In Romania exista mai multe categorii de spitale clasificate dupa anumite caracteristici:

1. In functie de teritoriu spitalele se clasifica in:

- judetene;

- municipale si orasenesti;

- comunale.

2. In functie de specificul patologic spitalele se clasifica in:

- generale;

- de urgenta;

- de specialitate;

- pentru bolnavii cu afectiuni cronice.

3. In functie de regimul juridic al proprietatii spitalele pot fi:

- publice;

- private;

-mixte.

4. In functie de modul de finantare spitalele pot fi:

- spitale cu finantare din fonduri publice;

- spitale cu finantare din fonduri private;

- spitale cu finantare mixta.

5. Din punct de vedere al invatamantului si cercetarii stiintifice medicale, spitalele se clasifica in:

- spitale clinice;

- spitale universitare.

 Spitalul judetean este spitalul general care asigura asitenta medicala a

judetului.

 Spitalele municipal si orasenesc sunt spitale care au in componenta cel

putin specialitatile de baza (medicina interna, pediatrie, obstretica-ginecologie, chirurgie) si sunt organizate la nivelul

municipiilor sau oraselor unui judet.

 Spitalul comunal este unitatea sanitara cu paturi care asigura asistenta

medicala de specialitate pentru populatia din mai multe localitati rurale apropiate, avand sectii de medicina interna,

pediatrie, obstretica-ginecologie.
 Spitalul general este spitalul care are organizata in structura sa minim trei

din cele patru specialitati de baza, respectiv medicina interna, pediatrie, obstretica-ginecologie si chirurgie.

 Spitalul de specialitate este spitalul care asigura asitenta medicala intr-o

singura specialitate.

 Spitalul de urgenta este spitalul care dispune de o structura complexa de

specialitati dotat cu aparatura medicala corespunzatoare, personal specializat, avand amplasament si accesibilitate

pentru teritorii extinse. In structura spitalului de urgenta functioneaza obligatoriu departamentul de urgenta care, in

functie de necesitati poate avea un serviciu mobil de urgenta-reanimare si transport medicalizat.

 Spitalul pentru bolnavi cu afectiuni cronice este spitalul in care durata

de spitalizare este prelungita datorita specificului patologiei.

 Spitalul public este spitalul proprietate publica a statului sau al unitatiilor

administrativ-teritoriale organizate ca institutii publice.

 Spitalul privat este spitalul proprietate privata a persoanelor juridice de

drept privat.

 Spitalul clinic este spitalul care are in componenta sa cel putin doua clinici

in specialitati diferite care desfasoara asistenta medicala, activitate de invatamant si cercetare stiintifica medicala si

de educatie medicala continua.

 Spitalul universitar este spitalul organizat in centre universitare medicale

in structura caruia toate sectiile de specialitate sunt clinici universitare. Clinica universitara are in structura ei una

sau mai multe sectii clinice. Sectiile clinice sunt sectiile de spital in care se desfasoara activitati de invatamant

universitar.

Structura organizatorica a spitaluluI cuprinde dupa caz: sectii, departamente, laboratoare, servicii de diagnostic si

tratament, compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice si administrative, servicii de asistenta

prespitaliceasca si transport urgente, structuri de primiri urgente si alte structuri aprobate de Ministerul Sanatatii si

Familiei. Spitalele pot avea in componenta lor structuri care acorda servicii ambulatorii de specialitate. Serviciile

medicale furnizate de ambulatoriu de spital cuprind: consultatii, investigatii, stabilirea diagnosticului, tratament

medical si/sau chirurgical, ingrijiri, recuperare, medicamente si materiale sanitare, proteze.

Formele de spitalizare sunt: spitalizarea continua, spitalizarea de zi si de o zi.

Prin regulamentul de organizare si functionare al spitalului si fisele posturilor aprobare de conducerea spitalului se

stabilesc activitatile, modul de organizare si functionare, atributiile si responsabilitatile personalului. Activitatile

organizatorice si functionale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate si supuse controlului
Ministerului Sanatatii si Familiei, autoritatea centrala in domeniul asistentei de sanatate publice. In spitale se pot

desfasuta si activitati de invatamant medico-farmaceutic, postliceal, universitar si post universitar precum si activitati

de cercetare stiintifica medicala.

Criteriile pentru desfasurarea activitatilor de cercetare stiintifica medicala se propun de catre Academia de Stiinte

Medicale si se aproba prin ordin al ministrului sanatatii si familiei cu avizul Ministerului Educatiei si Cercetatii, iar

criteriile pentru desfasurarea activitatiilor de invatamant se elaboreaza si aproba de Ministerul Sanatatii si Familiei cu

avizul Ministerului Educatiei si Cercetatii. Colaborarea dintre spitale si institutiile de invatamant medical se realizeaza

pe baza de contract incheiat potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sanatatii si familiei si al

ministrului educatiei si cercetatii. Activitatiile de invatamant si cercetare sunt organizate astfel incat sa consolideze

calitatea actului medical cu respectarea drepturilor pacientilor, a eticii si deontologie medicale.

Problemele de etica si deontologie profesionala sunt de competenta, dupa caz a Cologiului Mediciilor din Romania,

Colegiului Farmacistiilor din Romania sau a Ordinului Asistentiilor Medical si Moaselor din Romania.

Infiintarea sau desfiintarea spitalelor publice se face prin hotarare a Guvernului instiintata de Ministerul Sanatatii si

Familiei cu avizul Consiliului Local sau Judetean. In actul de infiintare al spitalului public se stabilesc cel putin

urmatoarele elemente: denumire, tipul spitalului, tipul finantarii, numarul de paturi si categoria serviciilor medicale

spitalicesti acordate.

Organele de conducere ale spitalelor publice sunt: consiliul de administratie, comitetul director, directorul general.

Comitetul director si directorul general reprezinta conducerea executiva a spitalelor publice. Directorul

general este numit de catre consiliul de administratie prin concurs.

Din comitetul director fac parte: directorul general adjunct medical, directorul economic, contabilul sef si

directorul de ingrijiri. Membrii comitetului director sunt numiti de catre consiliul de administratie in urma concursurilor

sustinute pentru o perioada de patru ani.

In cadrul spitalului se organizeaza consiliul medical format din medici sefi de sectie, sefi de

compartimente, laboratoare sau compartimente.

Atributiile comitetului director din spitalele publice sunt:

 elaboreaza proiectul bugetului de venituri si cheltuieli al spitalului;

 analizeaza si recomanda masuri pentru dezvoltarea activitatii spitalului in concordanta cu nevoiele de

servicii medicale ale populatiei;

 analizeaza si propune lista investitiilor care urmeaza sa se realizeze;

 raspunde la modul de indeplinire a obligatiilor asumate prin contracte si dispune masuri de imbunatatire a

activitatii spitalului;

 conduce operativ intreaga activitate a spitalului.

Consiliul de administratie este constituit din 7-9 membri in functie de

marimea spitalului si complexitatea serviciilor medicale acordate. Presedintele consiliului de administratie este ales

din randul membrilor sai cu majoritate simpla din numarul total.

Membri consiliului de administratie sunt:

 un reprezentant al Ministerului Sanatatii si Familiei sau al Directiei de Sanatate Publica, dupa caz;

 doi reprezentanti numiti de Consiliul Judetean si Local;

 un reprezentant al Finantelor Publice Locale;

 un reprezentant al Colegilor Mediciilor din Romania;

 un reprezentant al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania;

 directorul general al spitalului;

 doi reprezentanti ai Senatului universitar pentru spitalele clinice si universitare.

La sedintele consiliului de administratie participa, fara drept de vot, cate un

reprezentant al organizatiilor sindicale si patronale. Consiliul de administratie este condus de catre presedintele

consiliului.

Atributiile principale ale consiliului de administratie sunt:

 aproba bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului;

 organizeaza concurs pentru ocuparea functiilor de director general, director general adjunct medical si

celorlalte functii de director. Presedintele consiliului de administratie numeste in functie persoanele care au promovat

concursul;

 analizeaza si recomanda masuri pentru dezvoltarea activitatii spitalului, in concordanta cu nevoile de servicii

medicale ale populatiei;

 analizeaza si propune lista investitiilor care urmeaza sa se realizeze intr-un exercitiu financiar;

 analizeaza modul de indeplinire a obligatiilor asumate prin contracte si activitatea directorului general si a

comitetului director, dispunand masuri de imbunatatire a activitatii;

 negociaza si incheie prin presedinte si directorul general contracte de furnizare de servicii medicale cu

casele de asigurari de sanatate.

Consiliul de administratie se intruneste lunar sau ori de cate ori este nevoie,

la solicitarea majoritatii membrilor sai, a presedintelui sau a directorului general si ia decizii cu majoritate simpla din

numarul total al membrilor. Membri Consiliului de a Administratie primesc o indemnizatie de sedinta in proportie de

20% din salariul Directorului General.

Pentru spitalele clinice, universitare si institutele clinice candidatii la functia de director general trebuie sa fie

obligatoriu cadre didactice universitare. Directorul general trebuie sa aiba competenta, management sanitar si sa

incheie contract de administrare pe un mandat de patru ani, cu consiliul de administratie pe baza criteriilor stabilite de

catre Ministatul Sanatatii si Familiei cu posibilitatea reinnoirii acestuia.

Directorul general este ordonator de credite si reprezinta spitalul in relatiile cu tertii, conduce activitatea comitetului

director fiind presedintele acestuia.

In spitalele clinice si universitare, institutele clinice si spitale judetene, comitetul director este constituit din: director

general, director general adjunct medical, director economic, director de ingrijiri de profesie asistent medical, contabil

sef pentru spitalele cu peste 500 de paturi.Comitetul director este numit de consiliul de administratie in baza

concursurilor sustinute.Comitetul director conduce intreaga activitate a spitalului intre sedintele consiliului de

administratie.

Conducerea spitalelor publice raspunde in fata Directiei de Sanatate Publica si/sau Ministerului Sanatatii si Familiei,

in fata Ministerului de Resort pentru indeplinirea atributiilor care ii revin.

Revocarea membrilor comitetului director in cazul nerealizarii indicatorilor de performanta a activitatii stabiliti in

contractul de adminsitrare sau in cazul savarsirii de abuzuri sau abateri se face de catre consiliul de adminsitratie la

propunerea Ministerului Sanatatii si Familiei, a Directiei Judetene de Sanatate Publica in functie de subordonare sau

Ministerului de Resort.

Sectiile, laboratoarele, departamentele si serviciile medicale ale spitalului sunt conduse de catre un sef de

departament, un sef de sectie, sef de laborator sau sef de serviciu. Aceste functii se ocupa din concurs organizat in

conditiile legii. In spitalele publice, functiile de sefi de departament, sef de compartiment, sef de laborator sau

farmacist sef vor putea fi ocupate numai de medici, farmacisti, biologi, chimisti si biochimisti cu o vechime de minim 5

ani in specialitatea respectiva.

Spitalul are obligatia sa inregistreze, sa stocheze, prelucreze si sa transmita informatiile legate de activitatea sa si sa

raporteze catre Directia de Sanatate Publica Teritoriala si constituie baza de date la nivel national pentru decizii

majore de politica sanitara si pentru raportarile necesare organismelor Uniunii Europene si Organizatiei Mondiale a

Sanatatii (OMS).

Spitalul are obligatia sa furnizeze caselor de asigurari de sanatate informatiile medicale care au stat la baza

contractelor de furnizare de servicii medicale. Documentatia primara va fi pastrata, securizata si asigurata sub forma

de document scris si/sau electronic constituind arhiva spitalului.

FINANTAREA SPITALELOR
Spitalele functioneaza pe principiul autonomiei financiare pe baza sumelor prevazute in contractele pentru furnizarea

de servicii medicale, precum si din sume obtinute, in conditiile legii de la persoanele fizice si juridice si isi elaboreaza,

aproba si executa bugetele proprii de venituri si cheltuieli. Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului cu

casa de asigurari de sanatate reprezinta sursa principala a veniturilor in cadrul bugetului de venituri si cheltuieli si se

negociaza cu consiliul de administratie cu conducerea casei de asigurari de sanatate, in functie de indicatorii stabiliti

de contractul-cadru de furnizare de servicii medicale. Spitalele pot incheia contracte de furnizare de servicii medicale

si cu casele de asigurari de sanatate private.

Separat de veniturile realizate de spitale din contractele incheiate cu casa de asigurari de sanatate, spitalele publice

primesc finantare dupa cum urmeaza:

 de la bugetul de stat si bugetul Ministerului Sanatatii si Familiei;

 de la bugetul consiliului judetean, pentru spitalele judetene;

 de bugetul consiliului local si al consiliului judetean pentru spitalele locale;

 de la bugetul Ministerului de Resort, pentru spitalele cu retea sanitara proprie.

De la bugetul de stat se asigura:

 desfasurarea activitatilor cuprinse in programele nationale de sanatate;

 dotarea cu echipamente medicale de inalta performanta;

 investitii legate de construirea de noi spitale si pentru finalizarea celor aflate in executie;

 expertizarea, transformarea si consolidarea constructiilor grav afectate de seisme si alte cazuri de forta

majora;

 activitati specifice unitatilor cu retea sanitara proprie.

Bugetele locale asigura finantarea unor cheltuieli pentru finalizarea

constructiilor noi si realizarea unor lucrari de reparatii curente si capitale, precum si pentru dotarea spitalelor cu

aparatura medicala.

Spitalele publice pot realiza venituri proprii suplimentare din:

 donatii si sponsorizari;

 asocieri investitionale in domenii medicale sau de cercetare medicala si farmaceutica;

 inchirierea temporara a unor spatii medicale, dotari cu echipamente sau aparatura medicala catre alti

furnizori de servicii medicale;

 contracte privind furnizarea de servicii medicale incheiate cu casele de asigurari private sau agenti

economici;

 editarea si difuzarea unor publicatii cu caracter medical;

 servicii medicale, hoteliere sau de alta natura furnizate la cererea pacientilor sau angajatilor;

 servicii de asistenta medicala la domiciliu furnizate la cererea pacientilor.

Proiectul bugetului de venituri si cheltuieli al spitalelor publice se elaboreaza

de conducerea spitalului fiind aprobat si supus validarii pana la data de 31 decembrie a anului curent Directiei

Judetene de Sanatate Publica sau Ministerului Sanatatii si Familiei respectiv Ministerului de Resort in functie de

subordonati. Privind partea de cheltuieli propusa pentru a fi acoperita prin finantare de la bugetele locale se va obtine

si avizul consiliului local respectv. Executia bugetului de venituri si cheltuieli se raporteaza lunar si trimestrial

directiilor de sanatate publica, Ministerului Sanatatii si Familiei, respectiv Ministerului de Resort in functie de

subordonare. De asemenea, executia bugetului de venituri si cheltuieli se raporteaza lunar si trimestrial si consiliului

local si/sau judetean, dupa caz, daca beneficiaza de finantare din bugetele locale. Directiile de Sanatate Publica

analizeaza executia bugeturilor de venituri si cheltuieli lunare si trimestriale si le inainteaza Ministerului Sanatatii si

Familiei, respectiv Ministerului de Resort, dupa caz. Daca sunt constatate abateri fata de indicatorii din contractul de

administrare, Directia de Sanatate Publica le sesizeaza si face propuneri pe care le propunere spre aprobare

conducerii Ministerului Sanatatii si Familiei.

Controlul asupra activitatii financiare a spitalului public se face de catre Curtea de Conturi, Ministerul Sanatatii si

Familiei, ministerele si institutiile cu retea sanitara proprie sau alte organe abilitate prin lege.

Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din urmatoarele surse:

 amortizarea calculata lunar si cuprinsa in cheltuielile spitalului;

 sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile;

 sponsorizarile cu destinatia “dezvoltare”;

 20% din excedentul bugetului de venituri si cheltuieli inregistrat la finele exercitiului financiar.

Fondul de dezvoltare este utilizat pentru procurarea echipamentelor si

aparaturii medicale si de laborator necesare desfasurarii activitatii spitalului.

4. Leadership “laissez-foire”: prin care, in cadrul unor directii generale de actiune stabilite de managerul superior,

se da libertate de actiune subordonatilor, controlul fiind aproape nul. Se foloseste in firmele mici, in faza de inceput si

in intreprinderile axate pe tehnici de varf, folosind specialisti de inalta calificare.

CAPITOLUL 9

FINANTAREA SECTORULUI SANATATII

Finantarea sectorului sanatatii este un factor esential pentru organizarea si

functionarea oricarui sistem de ingrijire de sanatate. Politica ingrijirilor de sanatate este strans legata de mijloacele de

finantare a serviciilor de sanatate.

Prin implementarea legii asigurarii sociale de sanatate, legea 145/1997, Guvernul Romaniei a ales

schimbarea sistemului ingrijirilor de sanatate de la un sistem centralizat la unul bazat pe asigurari sociale de

sanatate.

Schimbarile esentiale intervenite in finantarea sectorului serviciilor de sanatate, imbraca urmatoarele

aspecte:

1. Serviciile medicale vor fi finantate in principal din contributiile populatiei asigurate;

2. Colectarea contributiilor este asigurata de casele de asigurari de sanatate;

3. Prin plata contributiilor fiecare persoana asigurata este protejata impotriva costurilor

cauzate de imbolnaviri si accidente si este indreptata catre serviciile de sanatate furnizate prin

intermediul mediciilor de familie si al spitalelor, medicamente si materiale sanitare in functie de

nevoile de ingrijiri medicale;

4. Casa de Asigurari de Sanatate foloseste fondurile colectate in principal pentru plata

serviciilor realizate de furnizorii de servicii de sanatate pe baza contractului incheiat, in contract

fiind stipulate cantitatea, calitatea si pretul serviciilor de sanatate;

5. Spitalele vor trebui sa acopere cheltuielile serviciilor de sanatate realizate, prin

prezentarea notei de plata catre Casa de Asigurari de Sanatate, potrivit contractului.

Relatia dintre spitale si Casa de Asigurari Sociale de

Sanatate creaza bazele autonomiei spitalicesti, autonomie prevazuta in legea nr. 146/1999 privind organizarea,
conducerea, functionarea si finantarea spitalelor. Potrivit aceste legi, spitalele sunt considerate institutii autonome de
interes public si sunt indreptatite a avea propriul buget operational.

Legea 146/1999 are urmatoarele implicatii:

 spitalele devin furnizori de servicii de sanatate care-si “vand” aceste servicii caselor de asigurari de sanatate

pe baza contractelor medicale incheiate in acest scop de cele doua parti;

 spitalele pot obtine resurse financiare numai prin platile pentru serviciile de sanatate furnizate;

 a luat nastere o “piata a serviciilor de sanatate” in care spitalele concureaza pentru contracte medicale;
 reforma financiara accentueaza importanta unui bun management al spitalului, managerii trebuind sa

imbunatateasca organizarea serviciilor de sanatate pe care spitalul le furnizeaza in scopul obtinerii efectelor pozitive

in utilizarea resurselor si in calitatea serviciilor;

 spitalele trebuie sa realizeze un echilibru intre venituri si cheltuieli, sa utilizeze in mod eficient resursele, sa

antreneze angajatii in vederea atingerii obiectivelor propuse.

Unul din obiectivele principale ale oricarui spital este obtinerea resurselor

care vor acoperii cheltuielile necesare furnizarii unor ingrijiri medicale de calitate pentru cei asigurati.

Spitalele trebuie sa-si evidentieze pachetul de servicii de sanatate pe care le pot furniza. Aceste pachete de servicii

pot cuprinde:

 servicii medicale ambulatorii;

 servicii medicale in regim de internare;

 servicii medicale de urgenta;

 asitenta medicala prenatala, intranatala si postnatala;

 servicii medicale de recuperare;

 servicii de asistenta stomatologica;

 ingrijiri la domiciliu;

 medicamente, materiale sanitare, proteze.

Spitalele pot percepe plati directe de la pacienti pentru anumite servicii.

Sursele de finantare pentru costuri sunt:

 casele de asigurari de sanatate;

 persoane fizice si juridice;

 administratia locala;

 Ministerul Sanatatii si Familiei;

 bancile.

 Contractele cu casele de asigurari de sanatate

In cea mai mare parte spitalele primesc resursele financiare prin prezentarea notelor de plata catre Casa de

Asigurari de Sanatate pentru serviciile de sanatate prestate. Serviciile sunt “vandute” caselor de asigurari de sanatate

in baza unui contract incheiat intre cele doua parti.

Acest contract trebuie sa specifice:

 numarul serviciilor de sanatate ce urmeaza a fi furnizate persoanelor asigurate pentru o perioada de cel mult

un an;

 pretul serviciilor medicale;

Contractul trebuie sa tina cont de interesul persoanelor asigurate, de

echilibrul financiar al asigurarilor de sanatate, de calitatea serviciilor. CAS trebuie sa plateasca spitalelor pentru

furnizarea de servicii medicale, cel putin la nivelul costurilor de productie.

 Contractele cu persoane fizice sau juridice

Resursele financiare pot proveni din donatii si/sau sponsorizari de la persoane fizice sau juridice. Donatiile

sunt facute cu o anumita destinatie, de exemplu pentru cumpararea unor echipamente medicale specifice, efectuarea

de reparatii sau constructia unor incaperi sau aripi dintr-un spital. Sponsorizarile sunt oferite pentru furnizarea

anumitor servicii sau activitati.

 Contractele cu administratia locala

Potrivit legii administratiei publice si legii finantelor publice locale, autoritatile publice locale pot aproba

credite bugetare pentru finantarea cheltuielilor spitalicesti din cadrul bugetelor locale. Finantarea este furnizata la

cererea managerilor de spitale care trebuie sa ofere autoritatilor locale argumente convingatoare pentru alocarea de

fonduri de la bugetele locale in scopul bunei functionari a spitalelor. Autoritatile locale pot garanta fonduri de la

bugetele locale pentru cheltuieli, pentru materiale, servicii si investitii.

 Contractele cu Ministerul Sanatatii si Familiei

In conformitate cu legea 146/1999, privind organizarea, functionarea si finantarea spitalelor, Ministerul

Sanatatii si Familiei trebuie sa furnizeze spitalelor resurse financiare pentru:

 realizarea programelor nationale de sanatate;

 achizitionarea de aparatura medicala de inalta tehnologie;

 realizarea reparatiilor capitale;

 realizarea unor activitati stabilite prin ordin al ministrului sanatatii, cum ar fi: activitati de invatamant si

cercetare, recuperarea capacitatii de munca.

 Contractele cu bancile

Spitalele pot avea acces la credite bancare pe termen scurt fiind necesare
pentru asigurarea finantarii la timp a cheltuielii. Accesul la credite este permis pentru completarea lipsurilor financiare

temporare (incapacitati de plata), pentru o perioada de timp variind intre o luna si trei luni, cand cheltuielile depasesc

incasarile valorilor echivalente pentru serviciile de sanatate furnizate pe durata acelei perioade.

CAPITOLUL 10

ADMINISTRAREA SPITALELOR

Incepand cu anul 1998 sistemul serviciilor de sanatate din Romania s-a aflat in plina reforma. Obiectivele

strategice ale reformei au fost definite de Ministerul Sanatatii si Familiei si includ:

 imbunatatirea starii de sanatate a populatiei din Romania;

 garantarea accesului echitabil la serviciile sistemului de ingrijiri de sanatate;

 obtinerea unui sistem de ingrijiri de sanatate mai bine calificat.

Sub incidenta noilor reglementari, spitalele sunt in masura sa-si genereze

veniturile proprii, potrivit autonomiei de care dispun. Managerii spitalului sunt responsabili de “sanatatea financiara” a

spitalelor pe care le conduc. Acestia trebuie sa se preocupe de toate aspectele spitalelor ce afecteaza calitatea

serviciilor medicale oferite. Managerii de spitale trebuie sa creeze sau sa aprobe politicile ce raspund principalelor

probleme si necesitati legate de strategia spitalului si obiectivele majore, mijloacele de finantare a cheltuielilor

spitalului, cantitatea de capital circulant necesara, marimea datoriilor pe care spitalul si le poate permite pe termen

scurt, mediu sau lung, numarul actiunilor de calitate si ingrijiri gratuite pe care spitalul le poate oferi, etc.

Pentru definirea obiectivelor si selectarea strategiilor trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte:

1. Principiile care stau la baza contractarii serviciilor de ingijire a sanatatii;

2. Resursele umane necesare, medici si asistente medicale, in scopul indeplinirii obligatiilor prevazute

prin contractele de servicii de sanatate;

3. Asigurarea resurselor materiale;

4. Programe de imbunatatire a calitatii serviciilor medicale furnizate persoanelor asigurate;

5. Investitiile necesare cresterii capacitatii spitalului, a numarului de paturi, procurarea echipamentelor

de inalta tehnologie, avand ca rezultat reducerea costurilor de spitalizare.

6. Sursele financiare si natura lor.

Politica de dezvoltare si functionare a spitalelor se stabileste inaintea inceperii

anului fiscal; este analizata de echipa manageriala a spitalului si apoi devine programul de activitate a spitalului.
Politicile de dezvoltare trebuie sa reflecte aspecte precum:

 politica de salarizare a personalului;

 desfasurarea activitatilor financiare ale spitalului in cadrul limitelor veniturilor actuale si ale cheltuielilor

aprobate de buget;

 reducerea datoriilor catre furnizori sau creditori prin contractarea cheltuielilor in limita bugetului;

 monitorizarea activitatii medicale si financiare care trebuie sa reflecte echilibrul dintre venituri si cheltuieli.

Principala responsabilitate a managerilor de spitale consta in evaluarea

performantelor financiare, care se masoara dupa urmatoarele standarde: performantele spitalului comparate cu

performantele anterioare, cu performantele altor spitale din tara sau din aceeasi regiune, sau cu scopurile financiare

stabilite prin buget.

CAPITOLUL 11

RESURSLE UMANE IN MANAGEMENTUL SANITAR

11.1 RECRUTAREA, SELECTIA SI INCADRAREA PERSONALULUI MEDICAL

Sistemul sanitar atrage resurse umane cu anumite particularitati determinate de specificul activitatilor desfasurate in

unitatile sanitare.

Unitatile sanitare trebuie sa adopte o politica de personal care sa aiba in vedere recrutarea, selectia, promovarea,

perfectionarea si motivarea personalului.

Prin recrutarea personalului medical se intelege atragerea si descoperirea unui personal calificat pentru ocuparea

posturilor vacante. Recrutarea personalului medical constituie o activitate importanta a compartimentelor de personal,

contribuind la “achizitionarea” unui personal pregatit profesional si eficient.

Activitatea de recrutare a personalului medical cuprinde aspecte precum:

 analiza cerintelor postului vacant;

 intocmirea specificatiilor aferente activitatii in postul vacant;

 identificarea surselor unde pot fi gasiti posibili candidati (universitati si scoli posliceale sanitare, reteaua de

cunostiinte);

 atragerea candidatilor pentru posturile care urmeaza a fi ocupate.

Selectia si incadrarea personalului reprezinta componente majore ale

functiunii de personal ce se desfasoara cu participarea managementului unitatii sanitare. Selectionarea si incadrarea

personalului se bazeaza pe urmatoarele elemente:

 studii atestate de certificate sau diplome;

 vechimea in munca;

 postul detinul anterior;

 calitatile, cunostiintele, deprinderiile, aptitudinile si comportamentele persoanelor in cauza.

Calitatile, cunostiintele, aptitudinile, deprinderile si comportamentele

constituie elementul hotarator in ce priveste selectia si incadrarea personalului deoarece pe aceste aspecte se

bazeaza in mod decisiv eficacitatea indeplinirii obiectivelor de toate gradele din cadrul unitatilor sanitare.

Selectia consta intr-un ansamblu de procese de analiza a calitatilor si pregatirii profesionale a candidatilor in

scopul numirii pe posturile vacante.

In Romania metodele si tehnicile folosite pentru selectia personalului medical sunt urmatoarele:

1. convorbirea cu candidatii recrutati – interviul;

2. cercetarea referintelor;

3. probele de verificare a cunostiintelor;

1. Convorbirea cu candidatii recrutati – interviul

Datele personale ale candidatului cuprinse in CV-uri sau formularele

completate in vederea inscrierii sale sunt analizate de conducatorul institutiei sau un reprezentant al sau cu scopul de

a se verifica daca persoana corespunde sau nu cerintelor postului/functiei vacante.

Desi concluziile rezultate in urma interviului sunt subiective, totusi in unele tari democratice metoda interviului

constituie o metoda importanta de selectie a personalului.

Scopul discutiei consta in identificarea elementelor caracteristice privind comportamentul solicitantului. Desfasurarea

libera a discutiei reprezinta una din metodele cele mai eficiente de selectie a candidatilor. Aplicand-o, se asigura in

general stimularea candidatului de a relata despre experienta in domeniu, opiniile si obiectivele sale.

Limitele metodei constau in:

 dificultati in conceperea unui sistem unitar de apreciere a candidatilor;

 caracterul subiectiv al rezultatului interviului.

Avantajul pe care-l prezinta aceasta metoda rezida in increderea personala

in candidat a examinatorilor care efectueaza selectia.

2. Cercetarea referintelor si calificarilor candidatilor

Investigarea referintelor poate fi edificatoare in ce priveste selectia candidatilor. Din urma referintelor se pot obtine

informatii suplimentare privind activitatea candidatului, detalii ale comportamentului acestuia, relatiile cu colegii si

superiorii sai si in general, despre eficienta realizarilor sale. Se pot obtine referinte utile de la unitatea de invatamant

absolvita de candidat, fostii colegi sau sefi ai acestuia.

3. Probele de verificare a cunostiintelor

Probele de verificare a cunostiintelor sunt metode stiintifice de selectie

a personalului medical, constand in participarea candidatilor la un examen sau concurs, utilizandu-se teste

de cunostiinte si probe practice.

Comisia de examinare a candidatilor selecteaza din numarul candidatilor pe aceia care corespund intr-o masura mai

mare cerintelor postului vacant.

In scopul eliminarii subiectivismului se utilizeaza si teste de aptitudini si deprinderi. Finalitatea lor consta in

masurarea si aprecierea unor elemente privind aptitudinile si calitatile candidatilor.

Elaborarea criteriilor de apreciere a calitatilor persoanelor cerute pentru indeplinirea unui gen de activitate face

obiectul psihotehnicii. Testele alcatuiesc o metoda psihologica de investigare constand din una sau mai multe

probe, identice pentru toti candidatii, cu o grila de apreciere a realizarii lor si de masurare a performantelor.

Psihotehnica urmareste stabilirea unui raport intre insusirile fizico-psihice ale candidatului, conditiile de munca si

specificul activitatii.

Activitatea de selectie a personalului implica respingerea unor candidati. Scopul selectiei consta in descoperirea

candidatului care corespunde cel mai bine postului sau functiei vacante. Candidatilor respinsi trebuie sa li se

comunice motivul respingerii si posibilitatile pe care le au in continure pentru a fi incadrati pe alte posturi.

Un ansamblu sensibil mai bogat de metode si tehnici de selectie se intrebuinteaza in cazul personalului managerial.

Testarea cunostiintelor manageriale si de specialitate se poate efectua prin intermediul discutiilor, al lucrarilor scrise

pe un anumit subiect, chestionarelor de cunostiinte alcatuite din intrebari axate asupra aspectelor considerate

necesare in realizarea viitoarei munci.

Un chestionar pentru cunostiintele manageriale trebuie sa cuprinda intrebari privind functiile managementului,

decizia, stilul de conducere, delegarea etc. Chestionarele sunt alcatuite diferentiat, avand in vedere caracteristicile

functiilor respective. Se pot obtine o serie de informatii, folosind testele concepute pentru evaluarea optiunilor bazate

pe prezentarea de cazuri pe care cadrele de conducere trebuie sa le solutioneze. Un rol important il au si aspectele

legate de studii, exeprienta, rezultatele obtinute in perioada precedenta. Fiecarui candidat i se intocmeste un dosar in

care se gasesc informatiile referitoare la toate elementele prezentate mai sus si pe baza ansamblului informatiilor

obtinute se ia decizia de selectionare a managerului.

11.2 FORMAREA SI PERFECTIONAREA PERSONALULUI

Prin formarea personalului sunt desemnate procesele prin care salariatii isi insusesc intr-un cadru organizat,

cunostintele, aptitudinile, deprinderile si comportamentele necesare exercitarii unor ocupatii necesare unitatii

respective.

Activitatea de formare a personalului se afla in stransa legatura cu cea de perfectionarea a acestuia, reprezentand

anamblul proceselor prin care salariatii unei unitati sanitare isi imbogatesc, in baza frecventarii unor programe

organizate special de unitatea respectiva sau institutii de invatamant superior, cunostinte, aptitudini, deprinderi si

comportamente in domenii in care au deja o calificare de baza, in baza realizarii la un nivel superior a obiectivelor si

sarcinilor ce le revin.

Programele de formare si perfectionare, in functie de esalonarea realizarii se impart incontinue si discontinue.

Programele continue se deruleaza intr-o singura perioada, fara intreruperi, in afara sarbatorilor legale, fiind utilizate

in special pentru formarea de specialisti.

Avantajele programelor continue sunt:

 concentrarea cursantilor asupra continutului procesului de pregatire;

 continuitatea procesului de invatare;

 favorizarea schimbului de opinii intre participanti.

Dezavantaje : - persoanele implicate in procesul de pregatire continua sunt

dislocate pentru o anumita perioada, ceea ce provoaca anumite dificultati in realizarea obiectivelor compartimentelor

implicate.

Programele discontinue implica doua-trei subperioade de pregatire intr-o institutie cu profil didactic, dupa care

personalul implicat in programul de pregatire discontinua isi reia activitatea la locul de munca.

Avantajul consta in reducerea problemelor cauzate de absenta personalului, data fiind scurtarea perioadei compacte

in care lipseste.

11.3 EVALUAREA SI PROMOVAREA PERSONALULUI

Evaluarea personalului cuprinde ansamblul proceselor prin intermediul carora se emit judecati de valoare asupra

salariatilor dintr-o unitate sanitara, in calitate de titulari ai unor posturi, in vederea relevarii elementelor esentiale ale

modului de realizare a obiectivelor, sarcinilor si de exercitare a competentelor si responsabilitatilor, a acordarii de

recompense si/sau sanctiuni, a stabilirii modalitatilor de perefectionare a pregatirii si a continuarii perspectivelor de

promovare.

Evaluarea asigura suportul informational atat pentru decizii privind acordarea recompenselor, promovare,

perfectionare, cat si pentru decizii strategice si tactice care se bazeaza intr-o proportie apreciabila pe calitatea

resurselor umane.
Un rol important in procesul de evaluare il joaca metodele si tehnicile de evaluare care se impart in

: generale si speciale.

a) metodele generale de evaluare sunt: notatia, aprecierea globala si aprecierea functionala.

Notatia – consta in acordarea unei note care exprima gradul in care titularul unui post realizeaza obiectivele

circumscrise acestuia.

Aprecierea globala – consta in formularea unor evaluari generale prin care se sintetizeaza principalele calitati, in

special, munca si rezultatele in munca ale persoanei respective. Aprecierea globala se concretizeaza in calificative.

Aprecierea functionala consta in formularea unei evaluari pe baza compararii calitatilor, cunostintelor, aptitudinilor,

deprinderilor si comportametelor unei persoane, cu cerintele postului actual sau avut in vedere a i se atribui, punand

in evidenta concordantele si neconcordantele constatate.

b) Metodele de evaluare speciale sunt folosite doar pentru anumite categorii de personal, in special managerii si

specialistii de inalta calificare.

Dintre metodele din aceasta categorie cele mai frecvent intrebuintate sunt: cazul, testele de autoevaluare,

centrul de evaluare.

 Cazul – presupune constituirea unei comisii de evaluare care examineaza munca persoanei in cauza in

vederea luarii unei decizii importante referitoare la aceasta sau pentru elucidarea unor dubii. Comisia de evaluare

cuprinde 5-7 persoane, intre care: seful ierarhic direct al persoanei evaluate, alti manageri si specialisti de la

compartimentul de specialitate.

Avantajele folosirii metodei constau in eliminarea in mare masura a subiectivismului si caracterul

multilateral al acesteia.

 Metoda testelor de autoevaluare consta in una sau mai multe baterii de teste, concepute special pentru

titularii anumitei categorii de posturi. Managerii respectivi compara rezultatele complectarii testului cu rezultatele

etalon ale tesului sau incadreaza punctajul realizat in grila de evaluare pusa la dipozitie o data cu bateriile de teste.

 Centrele de evaluare reprezinta un sistem specializat de evaluare ce consta in evaluarea persoanei in

cauza, timp de 3-5 zile, printr-un complex de metode de evaluare: jocuri manageriale, teste psihologice, discutii in

grup fara conducator, teme pregatite individual, dezbateri de cazuri etc.

In perioada in care persoana in cauza da aceste probe, singura sau impreuna cu alte persoane, aflate in

aceeasi situatie, este observata de membrii grupului de evaluare, pe baza unui ghid de evaluare special elaborat. In

final, pe baza rapoartelor intocmite de acestia, in urma dezbaterilor se stabileste evaluarea finala insotita de o

recomandare privind decizia ce urmeaza a fi luata.

Un mijloc de valorificare a rezultatelor evaluarii personalului o reprezinta promovarea.

 Criteriile de promovare a personalului sunt: studiile, vechimea in munca, postul detinut anterior, calitatile,

cunostinele, deprinderile si aptitudinile.

11.4 MOTIVAREA PERSONALULUI

Motivarea ca fundament al functiei de antrenare presupune corelarea recompenselor/sanctiunilor materiale

si moral-spirituale cu rezultatele obtinute de catre personal in realizarea obiectivelor.

In functie de modul de conditionare al satisfactiilor personalului, de rezultatele obtinute,motivarea poate

fi pozitiva sau negativa.

Motivarea pozitiva are in vedere cresterea contributiei personalului la realizarea obiectivelor unitatii

respective, pe baza amplificarii satisfactiilor sale din participarea la procesul muncii ca urmare a realizarii sarcinilor

atribuite. Motivarea pozitiva, prin numeroasele satisfactii pe care le genereaza, contribuie la ridicarea moralului si

dezvoltarea individuala a salariatilor, la conturarea unui climat organizational propice muncii si performantelor ridicate

in organizatie.

Motivarea negativa vizeaza sporirea contributiei personalului la indeplinirea obiectivelor organizatiei prin

diminuarea satisfactiilor (reduceri de salarii, amenzi, retrogadari, mustrari, invective etc) in procesul muncii sau a

amenintarii cu reducerea lor, daca sarcinile si obiectivele de realizat nu sunt realizate. Motivarea negativa prin

generarea de frecvente insatisfactii la salariatii organizatiei contribuie la un moral scazut al acestora, la inhibarea lor

si instaurarea unui climat organizational tensionat, defavorizant obtinerii unor rezultate perfomante.

In functie de natura mijloacelor utilizate pentru motivarea personalului se disting doua tipuri de motivare:

economica si moral-spirituala.

Motivarea economica- reprezinta motivarea ce vizeaza satisfacerea aspiratiilor si asteptarilor de ordin

economic ale salariatilor, principalele motivatii utilizate fiind: salariile, primele, participarile la profit, gratificatiile,

penalizarile la salariu, imputatii financiare in cazul unor erori si/sau lipsuri din gestionarea resurselor organizatiei,

amenzi pentru savarsirea de abateri.

Motivarea moral-spirirtuala vizeaza satisfacerea aspiratiilor si asteptarilor de natura moral-spirituala, ce

vizeaza aptitudinile si comportamentele salariatilor. In realizarea motivarii moral-spirituale se folosesc ca motivatii:

acordarea de catre manageri a increderii in salariati, exprimarea de multumiri si laude, evaluarea contributiei cu

caracter general sau sub forma de critici, lansarea de avertismente, mustrari si invective, acordarea de titluri

onorifice, medalii etc. Acest tip de motivare s-a dovedit a fi eficienta pentru toate categoriile de salariati, cu un plus de

efect pentru manageri si specialisti.

In functie de natura relatiilor motivationale care se produc si amplasamentul sursei care genereaza efectul

motivational, motivarea este intrinseca sau extrinseca.

 Motivarea intrinseca (interna)- consta in determinarea salariatului sa se implice pentru a atinge rezultate la

locul de munca, intrucat prin aceste procese el obtine satisfactii ce tin de eul si de personalitatea sa. Motivarea

intrinseca este centrata pe individ, fiind o relatie intre asteptarile, pereceptiile si simturile sale si continutul muncii si al

comportamentului sau, pe care nemijlocit le realizeaza. Motivarea intrinseca este rezultatul participarii salariatului in

cauza la activitatile unitatii resepctive. In lipsa participarii, motivarea intrinseca nu se manifesta.

Motivarea extrinseca (externa)- consta in determinarea salariatului sa se implice, sa obtina rezultate la

locul de munca pentru ca acestea vor genera din partea organizatiei anumite reactii formale si informale, economice

si moral-spirituale care ii vor produce satisfactii. Motivarea extrinseca este o relatie individ-organizatie, avand drept

continut satisfacerea asteptarilor salariatului fata de reactiile organizatiei fata de el, in raport cu eforturile,

comportamentul si rezultatele sale.

Salariatul participa la procesele de munca deoarece ii aduc venituri suplimentare, multumiri, laude, diplome,

statut si post superior sau pentru a evita pierderea unor sume de bani, amenintari sau pedepse.

Motivarea externa depinde de comportamentul salariatului, de conceptia, resursele, abordarea organizatiei

precum si starea de spirit si comportamentul managerilor implicati.

In functie de personalitatea umana avuta in vedere cu prioritate, delimitam doua categorii

de motivare: cognitiva si afectiva.

Motivarea congnitiva vizeaza dimensiunea intelectuala a salariatului, bazandu-se pe satisfacerea nevoilor

individuale de informare, de a cunoaste, a invata, innova si a “controla” mediul in care isi desfasoara activitatea.

Pentru realizarea motivarii cognitive managerii apeleaza la motivatii formale, informale, economice si moral-

spirituale, specific fiind faptul ca utilizarea acestor motivatii este centrata pe dezvoltarea si folosirea capacitatii

intelectuale a salariatilor, subordonata derularii proceselor de munca si indeplinirii obiectivelor in cadrul organizatiei.

Motivarea afectiva vizeaza dimensiunea afectiva strict umana a salariatului, concetrandu-se asupra

satisfacerii nevoilor sale de ordin sentimental in cadrul organizatiei. Motivarea afectiva are in vedere ca salariatul sa

se simta bine la locul de munca, sa fie apreciat, simpatizat de colegi, sefi si subalterni, sa se manifeste fata de el

simpatie si consideratie, sa se bucure de prestigiu etc.

CAPITOLUL 12

PROCESUL DE PREGATIRE PRIVIND EXERCITAREA PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL SI AL PROFESIEI

DE MOASA IN ROMANIA

12.1 EXERCITAREA PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL SI AL PROFESIEI DE MOASA

Potrivit NORMELOR MINIMALE pentru instruirea si formarea asistentilor medicali, functia de asistent pentru ingrijiri

generale poate fi definita astfel:

“Asistentul pentru ingrijiri generale exercita comform reglementarii in vigoare din tara sa, urmatoarele functii

generale:

1. da ingrijiri competente persoanelor a caror stare le cere, tinand cont de nevoile fizice, afective si

spirituale ale bolnavului in mediul spitalicesc, familial, la scoala, la locul de munca etc.

2. observa situatiile sau conditiile fizice sau afective care exercita un efect important asupra sanatatii

si comunica aceste observatii celorlalti membrii ai echipei sanitare;

3. formeaza si dirijeaza personalul auxiliar necesar pentru a raspunde nevoilor serviciilor de asistenta

din orice institutie de sanatate”.

Profesia de asistent medical cat si cea de moasa se exercita pe teritoriul Romaniei de catre persoanele

fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare in profesia de asistent medical ca urmare a parcurgerii unui program

de invatamant de specialitate cu un numar de ore fixat la minimum de 4.600 si respectiv al unui titlu oficial de

calificare in profesia de moasa.Acestea pot fi: cetateni romani, cetateni ai unui stat membru ai Ununii Europene, ai

unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene.

Continutul si caracteristicile activitatilor de asistent medical generalist sunt urmatoarele:

1. determinarea nevoilor de ingrijiri generale de sanatate si furnizarea ingrijirilor de sanatate, de

prevenire, curative, si de recuperare potrivit normelor elaborate de Ministerul Sanatatii si Familiei in

colaborare cu “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” ;

2. administrarea tratamentului potrivit recomandarilor medicului;

3. protejarea si ameliorarea sanatatii, elaborarea de programe si desfasurarea activitatilor de educatie

pentru sanatate;

4. participarea asistentilor medicali abilitati ca formatori la pregatirea teoretica si practica a viitorilor

asistenti medicali in cadrul programelor de invatamant de specialitate sau a asistentilor medicali in cadrul

programelor de formare continua;

5. desfasurarea activitatilor de cercetare;

6. pregatirea personalului sanitar auxiliar etc.

Activitatile de asistent medical generalist se exercita cu asumarea

responsabilitatii asistentului medical generalist cu privire la planificarea, organizarea, evaluarea, si furnizarea

serviciilor in calitate de salariat sau liber profesionist.

Continutul si caractersticile activitatilor de moasa sunt:

1. constatarea existentei sarcinii, efectuarea examenelor necesare in vederea monitarizarii evolutiei

sarcinii normale;

2. recomandarea examinarilor necesare in vederea diagnosticarii timpurii a sarcinii cu risc;

3. asigurarea pregatirii complete a mamei pentru nastere, desfasurarea activitatilor de educatie pentru

sanatate, initierea si desfasurarea programelor de pregatire a viitorilor parinti;

4. acordarea sfaturilor de igiena si nutritie;

5. administrarea tratamentului potrivit prescriptiilor medicului;

6. ingrijirea si asistarea pacientei in timpul travaliului si urmarirea starii intrauterine a fatului prin

mijloace clinice si tehnice adecvate;

7. asistarea nasterii normale, la domiciliu sau unitati sanitare, daca este vorba de prezentatie

craniana, iar in caz de urgenta, asiatarea nasterii in prezentatie pelviana;

8. identificarea, la mama si copil a semnelor care anunta anomalii si care necesita interventia

medicului pe care il asista in aceste situatii;

9. adoptarea masurilor de urgenta care se impun, in absenta medicului, pentru extractia normala a

placentei, urmata eventual de control uterin manual;

10. examinarea nou-nascutului, pe care il preia in ingrijire, initierea masurilor care se impun in caz de

nevoie si practica, daca este necesar, reanimarea imediata;

11. preluarea in ingrijirea pacientei, monitorizarea acesteia in perioada postnatala si acordarea tuturor

recomandarilor necesare mamei, privind ingrijjirea nou-nascutului pentru asigurarea dezvoltarii acestuia in

cele mai bune conditii;

12. intocmirea rapoartelor scrise cu privire la activitatea desfasurata;

13. asigurarea informarii si consilierii privind planificarea familiala;

14. participarea la pregatirea teoretica si practica a moaselor si a personalului sanitar auxiliar;

15. desfasurarea optionala a activitatilor de cercetare de catre moasele licentiate.

Activitatile de moasa se exercita cu asumarea responsabilitatii moasei privind

planificarea, organizarea, evaluarea si furnizarea serviciilor in calitate de salariat si/sau liber-profesionist.

 Controlul si supravegherea profesiei de asistent medical si a profesiei de moasa se realizeaza de Ministerul

Sanatatii si “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” .

Profesia de asistent medical si cea de moasa se pot exercita de persoanele fizice care indeplinesc

urmatoarele conditii:

1. detin un titlu oficial de calificare de asistent medical generalist, respectiv al unui titlu oficial de

calificare de moasa;

2. sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei;

3. sunt autorizate de catre Ministerul Sanatatii;

4. nu au fost condamnate definitiv pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau

vietii in imprejurimi legale de exercitare a profesiei.

In exercitarea profesiei, asistentul medical si moasa trebuie sa respecte

demnitatea fiintei umane, sunt obligati sa pastreze secretul professional, cu exceptia cazurilor prevazute de lege si de

a lua masuri de acordare a primului ajutor, indiferent de persoana, loc sau situatie.

12.2 FORMAREA IN PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL SI IN PROFESIA DE MOASA

Pregatirea asistentilor medicali generalisti sau de alte specialitati precum si pregatirea moaselor se realizeaza prin

urmatoarele forme de invatamant:

 invatamant sanitar postliceal cu o durata de studiu de 3 ani

 invatamant superior medical de scurta si lunga durata.

Absolventul scolii postliceale sanitare este denumit asistent medical

generalist, absolventul colegiului medical este denumit asistent medical cu studii superioare de scurta durata sau

asistent medical generalist cu studii superioare de scurta durata iar absolventul invatamantului superior medical de

lunga durata este denumti asistent medical generalist cu studii superioare de lunga durata, respectiv moasa.

Absolventii invatamantului superior medical cu o durata de patru ani care promoveaza examenul de licenta pot urma

studii postuniversitare. Pregatirea practica a cursantilor din invatamantul postliceal sanitar si din invatamanul superior

medical de scurta si lunga durata se desfasoara in unitati saniatre stabilite da catre ministerul sanatatii, atat pentru

invatamantul public cat si pentru cel privat.

12.3 TITLURILE OFICIALE DE CALIFICARE DE ASISTENT MEDICAL SI RESPECTIV ASISTENT MEDICAL

GENERALIST
 (Monitorul Oficial al Romaniei, partea I , numarul 578/ 30.06.2004)

12.3.1 TITLURILE OFICIALE DE CALIFICARE DE ASISTENT MEDICAL

1. Asistent medical cu studii medii

 diploma de absolvire liceu sanitar cu durata de 5 ani, eliberata de Ministerul Invatamantului si Stiintei;

2. Asistent medical cu studii postliceale

- diploma de absolvire scoala postliceala sanitara eliberata de Ministerul Sanatatii, Ministerul Invatamantului si Stiintei

/ Ministerul Educatiei Nationale

- certificat de absolvire scoala postiliceala sanitara eliberat de Ministerul Educatiei Nationale / Ministerul

Educatiei si Cercetarii

- certificat de competenta profesionala eliberat de ministerul Educatiei si Cercetraii / Ministerul Educatiei, Cercetarii si

Tineretului

- atestat eliberat de Ministerul Invatamantului si MInisterul Sanatatii.

C) Asistent medical cu studii superioare de scurta durata

- diploma de absolvire colegiu universitar de profil, eliberata de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului.

12.3.2 TITLURI OFICIALE DE CALIFICARE DE ASISTENT MEDICAL GENERALIST

a) Asistent medical generalist:

- atestat de echivalare de studii de asistent medical generalist, asistent medical de medicina generala;

- dipoma de absolvire scoala postliceala sanitara in specialitate: asistent medical de medicina generala,

asistent medical generalist, eliberata de Ministerul Sanatatii sau Ministerul Invatamantului si Stiintei;

- certificat de absolvire scoala posticeala sanitara in specialitatea: asistent medical generalist, asistent

medical de medicina generala eliberat de Ministerul Educatiei Nationale / Ministerul Educatiei si Cercetarii.

- certificate de competente profesionale, eliberat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Educatiei si

Cercetarii, Ministerul Educatiei, Cercetariii si Tineretului.

b) Asistent medical generalist cu studii superioara de scurta durata:

- diploma de absolvire colegiu universitar de profil, eliberata de Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul

Educatiei si Cercetarii, Ministerul Educatiei, Cercetariii si Tineretului.

c) Asistent medical generalist cu studii superioare de lunga durata:

 - diploma de licenta eliberata de Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Educatiei, Cercetariii si

Tineretului.

Titlurile profesionale de asistent medical:

 asistent medical generalist

 asistent medical de ingrijiri medicale de sanatate

 asistent medical obstetrica-ginecologie

 asistent medical pediatrie

 asistent medical balneofizioterapie

 asistent medical igiena

 asistent medical igiena si sanatate publica

 asistent medical laborator clinic

 asistent medical radiologie si imagistica

 asistent medical farmacie

 asistent medic-social

 asistent medical de nutritie si dietetica

 asistent medical de ocrotire

 asistent de balneofiziokinetoterapie si recuperare

 asistent medical de urgente medico-chirurgicale

 asistent de profilaxie stomatologica

 asistent igienist pentru cabinet stomatologic

 asistent pentru stomatologie asistenta dentara.

12.3.3 TITLURILE OFICIALE DE CALIFICARE IN PROFESIA DE MOASA

Moasa: - atestat de echivalare in specialitatea asistent medical obstetrica-ginecologie eliberat de Ministerul Sanatatii,

Ministerul Invatamantului si Stiintei

 diploma de absolvire scoala sanitara postliceala in specialitatea

asistent medical obstetrica –ginecologie eliberata de Ministerul Sanatatii, Ministerul Invatamantului si Stiintei

 certificat de absolvire scoala sanitara postliceala in specialitatea

asistent medical obstetrica –ginecologie eliberat de Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Moasa cu studii superioare de lunga durata :

- diploma de licenta eliberata de Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Educatiei, Cercetariii si Tineretului

Titluri profesionale: - moasa, asistent medical obstetrica –ginecologie.

CAPITOLUL 13

POLITICI DE SANATATE PENTRU TOTI IN SPATIUL EUROPEAN-21 DE OBIECTIVE PENTRU SEC. XXI

Odata cu intrarea in secolul XXI, poporul European cauta o schimbare care sa ofere un scop in realizarea

propriilor vieti. Va exista intotdeauna o contrapartida intre dezvoltarea economica, mentinerea si imbunatatirea

sanatatii.

Oamenii din intreaga Europa trebuie sa simta ca sanatatea lor este in siguranta, ca au acces pe tot

parcursul vietii la ingrijiri de sanatate disponibile, relevante si de buna calitate. Siguranta sanatatii cuprinde dreptul

fiecarui individ la un standard inalt de sanatate, dreptul la o locuinta decenta, la viata si munca in medii sigure, dreptul

la informatie si educatie de sanatate.

Experienta obtinuta din anii ’80 in formularea “Politicilor Sanatatii pentru Toti” si in monitorizarea si

evaluarea implemantarii acestora, impune necesitatea stabilirii unor obiective realiste si realizabile care sa constituie

“o intrepatrundere a realitatii de astazi cu visurile de maine”.

21 DE OBIECTIVE PENTRU SECOLUL XXI

 Obiectivul 1- Solidaritate pentru sanatate in regiunea europeana

Prin acest obiectiv se urmareste reducerea decalajului actual al starii de

sanatate intre statele membre ale Regiunii Europene cu cel putin 1/3 – decalajul dintre treimea de tari europene cu

nivelul cel mai ridicat al sperantei de viata si treimea de tari cu nivelul cel mai scazut al sperantei de viata, ar trebui sa

fie redus pana la cel putin 30%, pana in anul 2020.

 Obiectivul 2- Echitate in sanatate

Pana in anul 2020 diferenta dintre starile de sanatate ale grupurilor

socio-economice din tari, ar trebui redusa la cel putin un sfert in toate Statele Membre, imbunatatind semnificativ

nivelul sanatatii grupurilor defavorizate.

 Obiectivul 3- Un start sanatos in viata

Pana in anul 2020 toti nou-nascutii si prescolarii din Regiune ar trebui sa aiba o sanatate mai buna, asigurandu-le un

start sanatos in viata.

 Obiectivul 4- Sanatatea tinerilor

Pana in anul 2020, tinerii din Regiune ar trebui sa fie mai sanatosi si mai capabili de a-si indeplini rolurile in societate.

 Obiectivul 5- Imbatranirea sanatoasa

Acest obiectiv vizeaza ca pana in anul 2020, persoanele cu varsta de peste 65 de ani ar trebui sa aiba sansa de a se

bucura de intreg potentialul lor de sanatate si de a avea un rol social activ.

 Obiectivul 6- Imbunatatirea sanatatii mentale

Vizeaza ca pana in anul 2020 sa se obtina cresterea bunastarii psihosociale a oamenilor iar persoanelor cu probleme

de sanatate mentala sa li se asigure accesul la servicii mai cuprinzatoare.

 Obiectivul 7- Reducerea bolilor transmisibile

Pana in anul 2020 se urmareste diminuarea substantiala a efectelor adverse ale bolilor trasnmisibile asupra sanatatii,

prin aplicarea sistematica a unor programe privind eradicarea, eliminarea, controlul bolilor infectioase cu importanta

in sanatatea publica.

 Obiectivul 8 – Reducerea bolilor netransmisibile

Isi propune ca pana in anul 2020, morbiditatea, deficientele si mortalitatea premature datorate bolilor cronice

importante, ar trebui reduse la cele mai joase nivele posibile in toata Regiunea.

Obiectivul 9- Reducerea vatamarilor datorate violentei si accidentelor

Vizeaza o scadere semnificativa si continua a vatamarilor, deficientelor si cazurilor de deces rezultate din accidente

si violenta.

 Obiectivul 10- Un mediu sanatos si sigur

Pana in anul 2015, populatia regiunii ar trebui sa traiasca intr-un mediu fizic mai sigur, iar nivelul de expunere la

factorii daunatori sanatatii sa nu depaseasca standardele internationale stabilite de comun acord.

 Obiectivul 11- Un trai mai sanatos

Pana in anul 2015 populatia ar trebui sa adopte moduri mai sanatoase de viata, manifestand un comportament mai

sanatos in domenii ca alimentatia, activitatea fizica, etc.

 Obiectivul 12- Reducerea afectiunilor datorate alcoolului, drogurilor si tutunului

Reducerea semnificativa in toate Statele Membre pana in anul 2015 a efectelor adverse asupra sanatatii rezultate din

consumul de substante care dau dependenta de genul tutunului, alcoolului si drogurilor psihoactive.

 Obiectivul 13- Aranjamente pentru sanatate

Pana in anul 2019, populatia din Regiune ar trebui sa aiba posibilitati mai bune de a trai in medii fizice si sociale

sanatoase acasa, in scoli, la locul de munca si in comunitate.

 Obiectivul 14- Responsabilitate multisectoriala pentru sanatate

Prin acest obiectiv se urmareste ca pana in anul 2020 toate domeniile sa-si recunoasca si sa accepte

responsabilitatea pentru sanatate.

 Obiectivul 15- Un sector integrat al sanatatii

Isi propune ca pana in anul 2010, populatia Regiunii sa aiba un acces mai bun la ingrijirea primara de sanatate

pentru familie si comunitate, sprijinit de un sistem spitalicesc flexibil si receptiv.

 Obiectivul 16- Realizarea calitatii ingrijirii

Pana in anul 2010, Statele Membre ar trebui sa se asigure ca managementul sectorului de sanatate, de la programe

de sanatate bazate pe populatie, la ingrijirea individuala a pacientului la nivelul clinic, este orientat catre rezultatele

sanatatii.

Obiectivul 17- Formarea Serviciilor de Sanatate si Alocarea Resurselor

Isi propune ca pana in anul 2010 Statele Membre vor trebui sa aiba finantari substantiale si mecanisme de alocare a

resurselor pentru sistemele de ingrijire a sanatatii bazate pe principiile accesului egal, cost – eficienta, solidaritate si

calitate optima a ingrijirilor.

 Obiectivul 18- Dezvoltarea resurselor umane pentru sanatate

Pana in anul 2010, toate Statele Membre ar trebui sa se fi asigurat ca profesionistii din sectorul sanitar si

profesionistii din celelate sectoare au acumulat cunostintele, aptidudinile si calificarile necesare protejarii si

promovarii sanatatii.

 Obiectivul 19- Cercetare si cunoastere penrtu sanatate

Pana in anul 2005, toate Statele Membre ar trebui sa aiba sisteme de cerecetare, informatie si comunicare in sectorul

sanitar care sa sustina mai bine achizitia, utllizarea efectiva si distributia cunostintelor pentru sprijinirea sanatatii

pentru toti.

 Obiectivul 20- Mobilizarea partenerilor pentru sanatate

Urmareste ca pana in anul 2005 implementarea politicilor pentru sanatate pentru toti ar trebui sa angajaze indivizii,

grupurile si organizatiile din sectoarele private, publice si societatea civila, in aliante si parteneriate pentru sanatate.

 Obiectivul 21- Politici si strategii pentru sanatatea tuturor

Vizeaza ca pana in anul 2010 toate Statele Membre vor trebui sa implementeze politici de “sanatate pentru toti” la

nivel national, regional si local, sprijinite de structuri institutionale potrivite, organizate si conduse intr-o maniera

novatoare.

CAPITOLUL 14

DIRECŢII DE REFORMA A SISTEMULUI SANITAR ROMANESC

14.1 OBIECTIVELE, PRINCIPIILE SI SCOPUL REFORMEI SISTEMULUI SANITAR ROMANESC

Sistemul de ocrotire a sănătăţii din România a fost, pana in 1989 si in buna măsura si după aceasta data, un

sistem caracterizat prin centralism, egalitarism si limitarea libertăţii de opţiune.

Scopurile fundamentale declarate ale procesului de reforma de după 1990 au fost:

 îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;

 creşterea eficientei in folosirea resurselor;

 schimbarea relaţiei medic-pacient;

 creşterea nivelului de satisfacţie a populaţiei si a furnizorilorde servicii medicale.

Principiile politicii sanitare pe baza cărora urma sa se atingă aceste scopuri erau:

 asigurarea accesului echitabil la serviciile de sănătate,

 acoperirea intregii populaţii cu aceste servicii,

 solidaritatea in finanţarea serviciilor medicale,

 stimularea furnizării de servicii eficace si eficiente,

 acordarea serviciilor in funcţie de nevoile de sănătate,

 libertatea pacientului de a-si alege medicul,

 autonomia profesioniştilor in domeniul medical,

- colaborarea serviciilor de sănătate cu alte sectoare care

influenţează starea de sănătate (educaţie, servicii sociale etc).

Obiectivele strategice ale reformei, in sensul celor de mai sus, au fost:

1. completarea cadrului legislativ;

2. introducerea Asigurărilor Sociale de Sănătate;

3. diversificarea mecanismelor de generare a resurselor financiare;

4. plata serviciilor bazata pe eficienta si calitatea actului medical;

5. asigurarea unei mai bune accesibilităţi a populaţiei la servicii de sănătate;

6. trecerea centrului de greutate al serviciilor de sănătate către asistenta ambulatorie;

7. creşterea calităţii serviciilor medicale;

8. stimularea privatizării sub diverse forme, introducerea competiţiei intre furnizori;

9. descentralizarea sistemului de sănătate, prin creşterea rolului autorităţilor locale, asociaţiilor

profesionale, instituţiilor finanţatoare, a comunităţilor etc.

10. achiziţii publice prin mijloace electronice;

11. sistemul informaţional privind starea de sănătate a populaţiei;

12. politica medicamentului.

Principalele activităţi ale reformei s-au desfăşurat in domeniul conducerii sistemului si asigurarea

cadrului legislativ, finanţării serviciilor de sănătate, ca si al resurselor umane si resurselor fizice din sistemul

sanitar.

Metoda utilizata in aplicarea masurilor de reforma a fost, in general, aceea de testare prinexperimente

pilot. Din păcate continuitatea procesului de reforma in sănătate a fost afectata de desele schimbări de guvern si de

miniştri fiecare noua echipa de conducere insusindu-si cu reţineri acţiunile demarate anterior. Lipsa unor strategii
clare si a unor obiective definite riguros si care sa fie urmărite independent de schimbările politice au afectat

procesul de reforma.

Strădania de a pune in funcţiune Casa Naţionala a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) si Colegiul Medicilor

(CMR), cu toate structurile lor de conducere si teritoriale, au lăsat pe planul doi grija fata de starea de sănătate a

populaţiei si nevoile de servicii medicale ale acesteia, fapt ilustrat in agravarea stării de sănătate la nivel naţional, in

comparaţie cu alte tari din Europa.

14.1.1 COMPLETAREA CADRULUI LEGISLATIV

Atât aprobarea legilor necesare, cat si trecerea de la actul normativ aprobat la modificările structurale

concrete si la demararea efectiva a activităţilor specifice din cadrul reformei sistemului s-a dovedit a fi un drum lung si

dificil, grevat de mentalităţi învechite, lipsa resurselor necesare si opţiuni politice diferite.

In prezent este in vigoare "Legea privind organizarea si finanţarea spitalelor"(Legea 270/2003) – care

permite inregistrarea, acreditarea si ierarhizarea tuturor spitalelor si unităţilor cu paturi din România, apropiindu-le

structura si funcţionarea lor la normele europene.

S-au aprobat normele privind îmbunătăţirea asistentei medicale de urgenta, iar in domeniul resurselor

umane s-a definitivat sistemul de formare a medicilor, obţinerea liberei practici medicale prin susţinerea examenului

de licenţa in mod unitar pe tara.

S-a completat cadrul legislativ privind recoltarea sângelui, a producerii si utilizării preparatelor de sânge

proaspete si a celor stabile. Normele elaborate se aproprie de exigenta recomandărilor si a normelor UE.

A fost completata legislaţia privind funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului si modul de

înregistrare a produselor farmaceutice, autorizarea unităţilor de producţie si distribuire a medicamentelor si

activitatea de inspecţie farmaceutica, definiţia produsului medicamentos si a produselor cosmetice. De asemenea s-a

completat legislaţia privind exercitarea profesiei de farmacist.

14.1.2 INTRODUCEREA ASIGURĂRILOR SOCIALE DE SĂNĂTATE

La 1 ianuarie 1999, în baza Legii asigurărilor de sănătate nr.145/1997 si a celorlalte acte normative

corelate, a luat fiinţa Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, moment ce a coincis cu declanşarea celei mai ample

reforme din România de după 1989. In prezent activitatea Casei Naţionale de Sănătate este reglementata

de Ordonanţa de urgenta nr.150/2002.

Principalele funcţii ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, sunt colectarea si administrarea fondurilor,

precum si cumpărarea serviciilor medicale necesare asiguraţilor. Innoul cadru, furnizarea serviciilor medicale se face

în funcţie de cerere si oferta, fapt ce conduce la eliminarea risipei si la raţionalizarea cheltuielilor.

 Relaţiile dintre medici si casele de asigurări se desfăşoară în baza unui Contract-cadru în care sunt

specificate criteriile cantitative si calitative de evaluare a activităţii medicale, în funcţie de care se realizează plata

medicilor pentru serviciile furnizate.

Până la 1 ianuarie 2000, aproape întreg personalul medical a încheiat contracte cu casele de asigurări de

sănătate, existând, în momentul de fata, peste 18.000 de unităţi medicale integrate în sistemul asigurărilor

de sănătate. La nivel local, medierea medic-pacient se realizează prin intermediul caselor judeţene de asigurări de

sănătate. Pentru zonele cu opopulaţie mai numeroasa, acestea dispun de oficii teritoriale, menite sa preia o parte din

funcţiile administrative.

In raport cu aceste structuri locale, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate are rolul de a urmări

respectarea cadrului legal si aplicarea lui într-un mod unitar, la nivelul întregii tari. Totuşi, în baza

principiului descentralizării, casele judeţene de asigurări de sănătate se bucura deautonomie în rezolvarea si

controlul aspectelor specifice ce se regăsesc la nivel local. In acest sens, au loc întâlniri frecvente între membrii

CNAS si reprezentanţii locali pentru integrarea acestor aspecte locale într-un cadru general si unitar. Pentru aplicarea

reformei s-a realizat un sistem informatic naţional, menit sa asigure obţinerea unui flux rapid în

colectarea,centralizarea si prelucrarea datelor din sistemul asigurărilor de sănătate.

Principiile sistemului asigurărilor de sănătate:

■ Solidaritatea: principiul fundamental al asigurărilor de sănătate conformcăruia orice cetăţean poate fi atât plătitor al

contribuţiei de sănătate cat sibeneficiar al servicilor medicale.

■ Libertatea alegerii: sistemul asigurărilor de sănătate oferă asiguratului dreptul de a-si alege medicul.

 Concurenta: este un principiu dedus din cel anterior, deoarece liberaalegere implica creşterea

profesionalismului cadrelor medicale.

 Calitatea servicilor si respectul pentru asigurat

 Confidenţialitatea actului medical

O noutate a sistemului de asigurări de sănătate este lansarea pachetului de servicii medicale de baza.

Asiguraţii au dreptul, în mod echitabil si nediscriminatoriu, la un pachet de servicii de baza, decontat din

Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea si funcţionarea

sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Acest pachet detaliat în Contractul-cadru pe anul 2003, cuprinde servicii medicale profilactice, curative,

servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale si alte mijloace terapeutice.

Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de baza în caz de boala sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire

sau de la data accidentului si până la vindecare.

 Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul

urgentelor medico-chirurgicale si al bolilor cu potenţial endemo-epidemic în cadrul unui pachet minimal de servicii

medicale, care va fi stabilit prin Contractul-cadru pe anul 2003.

O alta noutate a legislaţiei in domeniu, consta in înfiinţarea incepand cu anul 2003, a cardului de asigurat

care faciliteaza accesul contribuabilului la serviciile medicale si o mai buna evidenta a stării de sănătate a acestuia.

Datele minime înregistrate şi accesate pe cardul de asigurat sunt:

1. datele de identitate şi codul numeric personal;

2. dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate;

3. înregistrarea numărului de solicitări de servicii medicale, prin codul furnizorului;

4. diagnostice medicale cu risc vital;

5. consimţământul referitor la donarea de ţesuturi şi organe;

f) grupa sanguină şi Rh.

14.1.3 DIVERSIFICAREA MECANISMELOR DE GENERARE A RESURSELOR

Finanţarea unităţilor din asistenta primara si ambulatorul de specialitate privatizate, se realizează prin

contracte individuale sau prin bugete "globale" cu Casa de Asigurări de Sănătate. Rambursarea cheltuielilor pentru

serviciile prestate asiguraţilor se face conform prevederilor Contractului Cadr, care se aproba anual prin Hotărâre de

Guvern, conform prevederilor Legii 145/1997, modificata prin ordonanţa de urgenta nr. 150/2002.

Veniturile sistemul sanitar romanesc provin din 4 surse principale, ce au ponderi diferite: bugetul de stat,

fondul special pentru sănătate, fondul de asigurări, credite rambursabile si nerambursabile, insa cea mai mare

parte a finanţării este realizata prin sistemul de asigurări de sănătate. Finanţarea spitalelor se face intr-o proporţie de

peste 90% prin contracte deservicii incheiate intre conducerile spitalelor si casele judeţene de asigurări de sănătate.

Bugetele istorice ale spitalelor nici nu recunosc si nici nu recompensează îmbunătăţirea calităţii si a eficientei in

furnizarea serviciilor spitaliceşti.

14.1.4 ASIGURAREA UNEI MAI BUNE ACCESIBILITATI A POPULATIEI LA SERVICII

Creşterea ponderii asistentei ambulatorii a înlesnit creşterea accesibilităţii populaţiei la asistenta medicala

prin posibilitatea de a-si alege atât medicul de familie, cat si medicul specialist. Totuşi, in zonele

izolate, accesibilitatea a scăzut. In cazul acestora, masurile iniţiate de Ministerul Sănătăţii si Familiei au fost

insuficiente si ineficiente, deoarece nu mai exista sistemul repartizărilor directe pentru medici. Accesibilitatea la

serviciile de sănătate a fost inegala.

Se ştie ca accesibilitatea depinde de mai mulţi factori, intre care:

 ■ interesul manifestat de autorităţile locale pentru a crea facilitaţi speciale pentru atragerea medicilor si a personalului

medical in localităţile si zonele defavorizate;

■ sistemul birocratic de aprobări necesare deschiderii unui cabinet medical;

infrastructura zonala si baza materiala existenta in localităţile deficitare;

■ motivaţia medicului si a celorlalte cadre medicale de a lucra in aceste zone;

■ motivatia administratiilor locale de a oferi facilitati pentru medicii din zonele respective.

Intr-o oarecare masura, accesibilitatea tine de “cultura sanitara” a populatiei si de obiceiurile locale. In acest domeniu

pe langa personalul medical din directiile de sanatate publica judetene, au un rol important si celelalte institutii publice

(primariile, scoala, etc.), cat si organizatiile civile, care pot contribui la educarea populatiei.

14.1.5 PRIVATIZAREA INSTITUŢIILOR SANITARE

Privatizarea instituţiilor sanitare si asigurarea principiului de libera practica medicala in asistenta medicala

primara si de specialitate ambulatorie, este menita sa afirme iniţiativa privata in organizarea si asigurarea serviciilor

medicale, independent de intervenţia autorităţilor publice de stat si locale. Privatizarea asigura in primul rând o mai

mare răspundere a medicului fata de pacient (care are dreptul sa aleagă medicul curant), dar atât medicul, cat

si cabinetul medical ca instituţie trebuie sa infrunte concurenta colegilor lor, fapt care introduce in sistem elemente de

piaţa .

Privatizarea unităţilor ambulatorii (cabinete medicale de medicina primara - de familie si de specialitate) s-a

realizat in baza Ordonanţei Guvernului nr. 124/1999 privind organizarea cabinetelor medicale. Ea conţinea si iniţiativa

de a acorda in comodat spatiile si aparatura din fostele dispensare rurale si urbane, cat si din policlinici - inclusiv

cabinetele de stomatologie-medicilor din aceste cabinete medicale. Tot prin prevederile acestui act normativ au putut

fi infiintate ambulatorii de spital, care au asigurat posibilitatea ca si medicii din spital sa poată asigura asistenta

medicala de specialitate ambulatorie, prin contractarea acestor servicii cu casele judeţene de asigurări de sănătate.

Aplicarea acestui act normativ a permis privatizareaaproape 100% a asistentei medicale primare, atât in mediu urban

cat si in mediu rural, precum si intr-o proporţie de peste 70% a asistentei de specialitate ambulatorii.

Privatizarea distribuirii produselor farmaceutice, atât a marilor distribuitori (en gros), cat si a farmaciilor, s-a

terminat deja in anul 1992. Prin lipsa organismelor de reprezentare patronale. Se remarca insa nevoia existentei unui

sistem eficient de control al preturilor din partea statului.

Prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) si emiterea Ordonanţei Guvernului nr. 125/1998

s-a realizat separarea politicii medicamentului (pe care o face Ministerul Sănătăţii si Familiei) de

activitatea profesional ştiinţifica privind produsele farmaceutice, care este realizata de ANM, precum si armonizarea

cu normele europene si o stabilitate relativa in sistemul de asigurare cu medicamente. O consecinţa favorabila a fost

sicreşterea investiţiilor străine in producerea medicamentelor si a produselor biologice.

 14.1.6 DESCENTRALIZAREA SERVICIILOR SANITARE

Descentralizarea serviciilor medicale de medicina primara, prin instituţia medicului de familie si diferite forme

de asistenta medicala de specialitate ambulatorie, a inceput practic prin a plicarea Iegii a sigurarilor de sănătate.

Dispariţia dispensarului medical si apariţia cabinetului medicului de familie a dezorganizat o serie de circuite

informaţionale, necesare deciziilor la nivelurile superioare. Reglementările apărute nu au fost totdeauna

respectate, rezultatul fiind existenta in prezent a doua sisteme si fluxuri informaţionale paralele, unul către Ministerul

Sănătăţii, altul spre Casa de Asigurări deSănătate, medicii transmiţând fara probleme datele doar către aceasta

din urma, deoarece aceste raportări condiţionează remunerarea lor.

14.1.7.ACHIZIŢII PUBLICE PRIN MIJLOACE ELECTRONICE

Sistemul funcţionează in conformitate cu Ordonanţa Guvernului 20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii

electronice si cu Hotărârea de Guvern nr. 182/2002. Lansarea oficiala a sistemului naţional pentru achiziţii publice

prin mijloace electronice a avut loc pe 4 martie 2002.

Ordonanţa are drept scop stabilirea principiilor, cadrului general si a condiţiilor de utilizare a procedurii on-

line pentru atribuirea contractelor de achiziţie publica, precum si a regulilor generale de asigurare prin

mijloace electronice a transparentei în domeniul achiziţiilor publice.

Sistemul achizitilor electronice, deşi face parte din reforma globala a administraţiei publice romane are

repercursiuni directe asupra reformei sectorului sanitar, ea devenind principala modalitate de achiziţii

domeniul sanitar. Achiziţia medicamentelor ce se acorda in spital si ambulatoriu, vaccinurile, materialele sanitare si

alte materiale necesare derulării programelor de sănătate, se efectuează prin licitaţie la nivel naţional, in condiţiile

legii.

Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publica în procedura on-line sunt:

a) libera concurenta, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de

servicii, indiferent de naţionalitate, sa aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, contractant;

b) eficienta utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemuluiconcurential si a criteriilor economice pentru atribuirea

contractului de achiziţie publica;

3. transparenta, respectiv punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la

aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publica;

4. tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie si a criteriilor

pentru atribuirea contractului de achiziţie publica, astfel încât orice furnizor de produse, executant de lucrări

sau prestator de servicii sa aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv;

5. confidenţialitatea, respectiv garantarea protejării secretului comercial si a proprietăţii intelectuale

ale ofertantului.
 Autoritatea contractanta, in cazul de fata o unitate sanitara, are obligaţia sa asigure respectarea acestor

principii în relaţia cu furnizorii, executanţii sau cu prestatorii interesaţi sa participe la procedura pentru atribuirea prin

licitaţie electronica a contractului de achiziţie publica.

Ministrul telecomunicatilor a declarat ca "Prin intrarea in funcţiune a acestui sistem se va realiza o

schimbare fundamentala in societatea romaneasca: din acest moment putem sa vorbim despre preturi de

referinţa, despre contracte guvernamentale incheiate in cele mai bune condiţii oferite pe piaţa, despre un control ce

poate fi exercitat de orice persoana din aceastatara".

14.2 PROGRAME NATIONALE DE SANATATE

Ministerul Sanatatii si Familiei proiecteaza, implementeaza si coordoneaza programe de sanatate publica, in

scopul realizarii unor obiective de sanatate, cu participarea tuturor institutiilor cu raspundere in domeniul realizarii

politicii sanitare a statului. Obiectivele se stabilesc in colaborare cu CNAS, cu Colegiul Medicilor din Romania, cu

reprezentanti ai spitalelor si clinicilor universitare, ai unitatilor de cercetare, ai organizatiilor neguvernamentale, ai

sindicatelor, precum si cu reprezentanti ai populatiei.

Prin ordin al ministrului au fost definite o serie de programe nationale de sanatate si s-a stabilit modul de

realizare, de finantare al acestora- de la buget, prin Ministerul Sanatatii si Familiei sau din surse externe.

Programele nationale de sanatate sunt de trei tipuri ai anume:

1. Programe pentru supravehgerera si controlul bolilor transmisibile in vederea limitarii izbucnirilor

epidemice.

2. Programe privind prevenirea, combaterea si controlul bolilor netransmisibile care determina

reducerea sperantei medii de viata.

3. Dezvoltarea de politici si strategii in sectorul sanitar.

A. Programe pentru supravegherea si controlul bolilor transmisibile in vederea limitarii izbucnirilor

epidemice.

Din cadrul acestei prime categorii voi enumera cateva programe finantate de Ministerul Sanatatii si Familiei:

1. Programul de supraveghere si control al bolilor infectioase.

2. Programul de imunizari.

3. Programul de supraveghere si control al tuberculozei.

4. Programul de supraveghere si control al infectiei HIV / SIDA.

5. Programul de prevenire si control al bolilor cu transmitere sexuala.

6. Programul de prevenire si control al infectiilor vasocomiale, etc.

 2. Programe privind prevenirea, combaterea si controlul bolilor netransmisibile care determina

reducerea sperantei medii de viata

Din cadrul acsetei categorii voi enumera urmatoarele programe finantate deasemenea de Ministerul

Sanatatii si Familiei:

1. Programul de prevenire si control al dependentei de droguri si patologia indusa.

2. Programul de supraveghere al factorilor de risc din mediul de munca si risc profesional.

3. Programul de sanatate mentala si profilaxie in patologia psihiatrica si psihosociala.

4. Programul de prevenire geriatrica si protectie a varstnicului.

5. Programul de profilaxie si control pentu bolile cardiovasculare.

6. Programul de prevenire in patologia nefrologica si dializa renala.

7. Programul de prevenire si control in patologia oncologica.

C. Dezvoltarea de politici si strategii in sectorul sanitar

In cadrul acestei categorii voi prezenta urmatoarele programe:

Programul National 24 privind Standardizarea serviciilor medicale in sanatate publica.

Programul are o valoare de 3.147 milioane lei, fiind finantat de la bugetul de stat.

Fondurile pot fi utilizate pentru: acreditarea dispozitivelor medicale; implementarea standardelor internationale si

europene in vederea evaluarii si certificarii dispozitivelor medicale; elaborarea de norme nationale privind

supravegherea dispozitivelor medicale; definirea standardelor nationale pentru oferta si calitatea serviciilor medicale.

2. Programul National 26 privind Evaluarea starii de sanatate a populatiei si supravegherea demografica

Programul are o valoare de 3000 milioane lei si este finantat de la bugetul de stat. Programul vizeaza

elaborarea, derularea, certificarea si evaluarea programelor educationale adresate resurselor umane din sectorul

sanitar, organizarea examenelor si concursurilor pentru specializarea si obtinerea gradelor profesionale de catre

personalul cu studii superioare si medii, organizarea si finantarea rezidentiatului si stagiaturii in sectorul sanitar.

Definitiile termenilor si indicatorilor utilizati in cuprinsul programelor sunt definiti de Ministerul Sanatatii si

Familiei. Indicatorii aferenti programelor de sanatate sunt orientativi si sunt stabiliti in conditiile macroeconomice care

au stat la baza elaborarii bugetului de stat si bugetului Fondului de asigurari sociale de sanatate. Indicatorii se

monitorizeaza pe baza evidentei tehnico-operative condusa la nivelul unitatilor sanitare, al directiilor de sanatate si
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru sumele reprezentand contributia bugetului Fondului asigurarilor

sociale de sanatate.

Sumele prevazute in bugetul Ministerului Sanatatii si Familiei pentru finantarea programelor de sanatate se

aloca prin directiile de sanatate publica judetene si institutiile subordonate, dupa caz. Sumele reprezentand

finantarea programelor de sanatate se cuprind in bugetele de venituri si cheltuieli ale unitatilor sanitare si se aproba o

data cu acestea.

Programele finananate prin imprumuturi de la Banca Mondiala

 Proiectul de reabilitare a sistemului sanitar, prin imprumutul RO-3409, finantat de Banca Mondiala

Valoarea proiectului este de 207,5 mil USD din care 150 mil USD sunt imprumutati de la Banca Mondiala,

iar 57,5 mil USD reprezinta participarea Guvernului Romaniei.

Obiectivele principale ale proiectului sunt reabilitarea asistentei medicale primare si restructurarea financiara

si manageriala a sistemului sanitar.

Activitatile principale structurate pe obiective sunt reabilitarea asistentei medicale primare si de urgenta,

imbunatatirea asistentei mamei si copilului si a sanatatii reproducerii, asigurarea de medicamente esentiale si

consumabile medicale pentru sistemul sanitar, imbunatatirea controlului calitatii medicamentelor, imbunatatirea

productiei si controlului vaccinurilor produselor biologice de uz uman, imbunatatirea controlului bolilor endocrine,

sustinerea Programului National de combatere a TBC si crearea de sectii de spital de zi pentru monitorizarea copiilor

cu HIV/SIDA, imbunatatirea capacitatii de diagnostic in spitale de boli acute, cronice si spitale de copii si promovarea

sanatatii.

Restructurarea financiara si manageriala a sistemului sanitar trebuie sa se realizeze prin pregatirea si

implementarea primei faze a reformei sanitare privind finantarea si cadrul legal al organizarii si conducerii sistemului.

Sume provenind din imprumutul de la Banca Mondiala vor fi alocate si infiintarii Institutului de Management al

Serviciilor de Sanatate, care va deveni prima scoala de management sanitar din Romania.

Imprumutul RO-3409 este cel mai mare imprumut finalizat acordat de Banca Mondiala Guvernului Romaniei

in ultimii 10 ani.

CAPITOLUL 15

ASISTENTA DE SANATATE PUBLICA IN ROMANIA

15.1 SANATATEA PUBLICA, CONCEPT SI OBIECTIV AL SOCIETATII MODERNE

Sanatatea publica presupune identificarea nevoilor de sanatate precum si organizarea corespunzatoare a

serviciilor de sanatate pentru o populatie precizata. Acest lucru impune culegerea si prelucrarea informatiilor

necesare descrierii starii de sanatate a populatiei si mobilizarea resurselor necesare. Se impune organizarea

personalului si institutiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor de sanatate necesare promovarii sanatatii, prevenirii si

tratarii bolilor, reabilitarii fizice, sociale si profesionale.

In 1950 Henlau spunea: “Sanatatea publica este ansamblul cunostintelor , deprinderilor si atitudinilor

orientate spre mentinerea si imbunatatirea sanatatii populatiei”.

1956- Conferinta OMS asupra formarii in sanatatea publica a medicilor de medicina generala: “Sanatatea publica

desemneaza in general eforturile organizate ale colectivitatii in domeniul sanatatii si bolii; terapia individuala este mai

mult sau mai putin exclusa”.

1973- Comitetul de experti OMS: “Natiunea de santatate publica a evoluat sensibil de la inceputul secolului. Atunci,

traditional, ea acoperea in special igiena mediului si lupta impotriva bolilor transmisibile; progresiv ea s-a largit

incepand de la 1900 pertru a ingloba ingrijirile medicale individuale acordate membrilor anumitor grupe populationale.

Azi termenul de sanatate publica se utilizeaza in sensul cel mai larg pentru a evoca probleme legate de sanatate ale

unei populatii: starea sanitara a colectivitatii, serviciile de igiena a mediului, serviciile sanitare generate si

administratia servciilor de ingrijiri”.

1992- Conferinta “What is public health?”: “Sanatatea publica combina abordari mutidisciplinare si intersectoriale cu

practica. Scopurile sale sunt promovarea sanatatii, prevenirea imbolnavirii si prelungirea vietii de buna calitate. Ele

sunt implementate prin eforturi organizate si utilizarea eficienta a resurselor materiale si intelectuale ale societatii si

prin initiative individuale. Sanatatea publica legata de problemele de sanatate ale populatiilor si practica ei are baza

stiintifica”.

Promovarea sanatatii- reprezinta procesul care ofera individului si colectivitatilor posibilitatea de a intensifica

controlul asupra detreminantilor sanatatii si prin aceasta de as-i ameliora sanatatea; promovarea sanatatii este un

proces ce se desfasoara in cadrul comunitatii locale, adresandu-se atat individului cat si mediului inconjurator.

15.2 ASISTENTA DE SANATATE PUBLICA

Aceasta cuprinde activitati care se adreseaza comunitatii sau individului in vederea protectiei comunitare, cu scopul

pastrarii si promovarii starii de sanatate a populatiei. Asistenta de sanatate publica este asigurata de Ministerul
Sanatatii prin unitati specializate proprii sau private, fiind garantata de stat si finantata din bugetul de stat, bugetele

locale, bugetele asigurarilor sociale de sanatate sau din contributiile directe ale beneficiarilor, dupa caz, potrivit legii.

15.2.1 AUTORITATILE DIN DOMENIUL ASISTENTEI DE SANATATE PUBLICA

1) Minsterul Sanatatii – ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, find autoritatea centrala din

domeniul asistentei de sanatate publica.

2) Directiile de Sanatate Publica Judetene si a Municipiului Bucuresti- sunt unitati descentralizate ale

Ministerului Sanatatii, cu personalitate juridica, reprezentand autoritatea de sanatate publica la nivel local.

3) Institutele de Sanatate Publica si Institutul de Management al Serviciilor de Sanatate- sunt institutii publice

cu personalitate juridica, care se organizeaza de catre Ministerul Sanatatii in scopul de a indeplini rolul de far tehnic

si profesional al Ministerului Sanatatii, pentru elaborarea si fundamentarea stiintifica si profesionala a strategiilor de

politica sanitara a Ministerului Sanatatii. Aceste institute elaboreaza propuneri metodologice pentru programele

nationale de sanatate publica impreuna cu directiile de Sanatate publica judetene si ale Municipiului Bucuresti si

Colegiul Medicilor din Romania.

4) Centrul de Calcul si Statistica Sanitara- institutie de specialitate din structura Ministerului Sanatatii, finantata de

la bugetul de stat care are ca principala atributie organizarea sistemului informational si informatic al activitatii de

ocrotire a sanatatii populatiei.

15.2.2 ATRIBUTIILE AUTORITATILOR DIN DOMENIUL ASISTENTEI DE SANATATE PUBLICA

1) Ministerul Sanatatii- ca autoritate centrala in domeniul asistentei de sanatate publica are urmatoarele atributii:

- elaboreaza norme de organizare si functionare a unitatilor care

asigura asistenta de sanatate publica;

 elaboreaza norme privind organizarea si functionarea inspectiei

sanitare de stat;

 organizeaza si finanteaza programele nationale de sanatate publica

 participa la acreditarea unitatilor sanitare care presteaza servicii pentru autoritatile din domeniul asistentei

de sanatate publica;

 infiinteaza si desfiinteaza filiale ale institutiilor din domeniul asistentei de sanatate publica de interes national

si local;
 organizeaza sistemul informational din domeniul asistentei de sanatate publica si modul de raportare a

datelor pentru cunoasterea starii de sanatate a populatiei;

 prezinta rapoarte periodice pentru informarea Guvernului privind starea de sanatate a populatiei tarii;

 fundamenteaza necesarul de resurse financiare pentru asistenta de sanatate publica;

 reprezinta statul roman in relatiile cu organismele internationale din domeniul sanatatii publice etc.

2) Directiile de Sanatate Publica- sunt institutii publice cu personalitate

juridica, ce isi desfasoara activitatea pe plan local in scopul realizarii politicilor si programelor nationale de sanatate

publica, a activitatii de medicina preventiva, a inspectiei sanitare de stat, a monitarizarii starii de sanatate, a

organizarii statisticii de sanatate si derularii investitiior finantate de la bugetul de stat pentru sectorul de sanatate.

- organizeaza si controleaza punerea in aplicare a programelor

nationale de sanatate publica;

 organizeaza si supravegheaza activitatea de medicina preventiva

din teritoriul judetului, respectiv al municipiului Bucuresti;

 in colaborare cu autoritatile locale, cu institutiile de invatamant si organizatii guvernamentale si

neguvernamentale, directiile de sanatate publica teritoriale organizeaza actiuni de educatie pentru sanatatea

populatiei;

 controleaza respectarea conditiilor de igiena si a normelor de aplicare elaborate de Ministerul Sanatatii;

 coordoneaza serviciile de salvare din teritoriu, organizeaza si coordoneza asistenta medicala in caz de

calamitati, catastrofe si situatii deosebite;

 in colaborare cu Colegiul Medicilor din Romania, directiile de sanatate publica teritoriale spupravegheaza

asistenta de medicina legala pe teritoriul judetului sau al Municipiului Bucuresti;

 organizeaza culegerea si prelucrarea informatiilor statistice medicale, intocmesc rapoarte care sunt puse la

dispozitia Ministerului Sanatatii si autoritatilor locale, potrivit legii, respectandu-se confidentialitatea datelor referitoare

la persoane.

3) Institutele de Sanatate Publica si Institutul de Management al

Serviciilor de Sanatate- sunt institutii publice cu personalitate juridica care isi desfasoara activitatea pe baza unui

statut si a unei organigrame aprobate prin ordin al ministrului sanatatii si au urmatoarele atributii:

 asigura fundamentarea stiintifica a politicii sanitare si a strategiilor

din domeniul prevenirii imbolnavirilor, promovarii si mentinerii sanatatii populatiei;

- efectueaza studii in domeniul sanatatii publice si al conducerii

sistemului de sanatate;

 eleboreaza proiecte de norme, metodologii si instructiuni privind sanatatea publica;

 asigura consultanta de specialitate si colaboreaza cu autoritatile publice si cu celelalte unitati sanitare,

inclusiv de asistenta medicala primara, cu institutiile de invatamant medical universitar in domeniul asigurarii sanatatii

publice;

 colaboreaza cu organizatiile si institutiile internationale care desfasoara activitati de sanatate publica;

 participa la procesul de invatamant medical de specializare si perfectionare in domeniul sanatatii publice si

al managementului serviciilor de sanatate etc.

CAPITOLUL 16- ORGANIZAREA SI FUNCŢIONAREA MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII SI FAMILIEI

16. 1 ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA MUNISTERULUI SANATATII SI FAMILIEI

16.1.1 ISTORICUL MINISTERULUI SANATATII SI FAMILIEI

Problemele de sănătate publica au fost pana la 25 aprilie 1922 in sarcina Ministerului de Interne - Direcţia

Generala a Serviciului Sanitar. Incepând cu aceasta data, de sănătatea publica s-a ocupat Ministerul Muncii si

Ocrotirilor Sociale, infiintandu-se Ministerul Sănătăţii Publice, al Muncii si Ocrotirilor Sociale. Acesta

funcţionează pana la 4 noiembrie 1923,data la care se reorganizează in doua ministere: Ministerul Sănătăţii si

Ocrotirilor Sociale si Ministerul Muncii, Cooperaţiei si Asigurărilor Sociale.

Potrivit Legii pentru organizarea ministerelor, din 2 august 1929, cele doua ministere se unifica si

formează Ministerul Muncii, Sănătăţii si Ocrotirilor Sociale si funcţionează in aceasta forma pana la data de

12 august 1938. După aceasta data organizarea Ministerului suferă diverse modificări.

In conformitate cu HG nr. 22/2001, sistemul sanitar romanesc si întreaga reţea de sănătate publica se afla

sub coordonarea Ministerului Sănătăţii si Familiei.

Acest minister s-a format prin reorganizarea vechiului Minister al Sănătăţii având acum in subordine atât

Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (SSPH), cat si unităţi aflate, pana de curând, in cadrul

Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale, adică Centrul de Informare si Consultanta pentru Familie si Centrul Pilot de

Asistenta si Protecţie a Victimelor in Familie. Deşi aria sa de acţiune este acum lărgită, Ministerul Sănătăţii si Familiei

dispune de numai 175 de posturi (număr in care, insa, nu sunt cuprinşi demnitarii si locurile aferente Cabinetului

ministrului si nici cele de la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap). In acelaşi timp, in cadrul
Ministerului Sănătăţii si Familiei a luat fiinţa o Direcţie Generala care se ocupa exclusiv de perfecţionarea

postuniversitara a medicilor si farmaciştilor dar, si de cea a asistenţilor medicali, institutul si centrul care aveau

aceste misiuni desfiintandu-se.

In aceasta structura, Ministerul Sănătăţii si Familiei, trebuie sa-si recapete autoritatea pe care a avut-o, pana

nu demult, in sistemul sanitar, in calitate de coordonator competent si energic al reformei in reţeaua de sănătate

publica din România.

16.1.2 PREZENTAREA MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII SI FAMILIEI

Ministerul Sănătăţii si Familiei se organizează si funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei

publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului, cu sediul in municipiul Bucureşti,

Str. Ministerului, nr. 1-3, sectorul 1, prin reorganizarea Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii si Familiei aplica strategia si politica Guvernului in domeniul asigurării sănătăţii populaţiei

si răspunde de realizarea procesului de reforma in sectorul sanitar si al politicilor familiale.

Rolul Ministerului Sănătăţii si Familiei este organizarea, coordonarea si urmărirea activităţilor de asistenta

sociala pentru asigurarea sănătăţii populaţiei, sprijinirea sănătăţii familiilor si categoriilor de populaţie defavorizate,

realizarea coordonării, indrumarii si controlul activităţii de protecţie a persoanelor cu handicap; Ministerul

coordonează si acţionează pentru prevenirea si combaterea practicilor care dăunează sănătăţii. In exercitarea

atribuţiilor sale Ministerul Sănătăţii si Familiei colaborează cu celelalte ministere si organe centrale de specialitate din

subordinea Guvernului, cu autorităţile publice locale si cu alte organisme interesate.

16.1.3. ATRIBUŢIILE MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII SI FAMILIEI

In realizarea obiectului sau de activitate, Ministerul Sănătăţii si Familiei îndeplineşte numeroase atribuţii cel mai

importante fiind următoarele:

1. asigura, răspunde, coordonează si controlează, după caz,

organizarea activităţii de: asistenta de sănătate publica, promovarea sănătăţii si medicinei preventive, asistenta

medicala la domiciliu;

2. stabileşte principalele obiective de etapa si pe termen mediu si lung in

domeniul sănătăţii populaţiei si al reformei in sectorul sanitar;

3. are obligaţia sa asigure supravegherea si controlul aplicării

legislaţiei de către institutiile si organismele care au responsabilităţi in domeniul sănătăţii blice, inclusiv de către

sistemele de asigurări de sănătate si de unităţilesanitare din sectorul privat de asistenta medicala, colaborând in

acest scop cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din

România, autorităţile publice locale si cu alte instituţii abilitate;

4. elaborează, organizează, coordonează si implementează

programele naţionale de sănătate publica, aproba si stabileşte modul de finanţare alacestora;

5. aproba normele tehnice de organizare si funcţionare a unităţilor care asigura asistenta de sănătate

publica;

6. participa la acreditarea unităţilor sanitare care prestează servicii medicale pentru autorităţile din

domeniul asistentei de sănătate publica;

7. prezintă rapoarte pentru informarea Guvernului privind starea de sănătate a populaţiei;

8. fundamentează necesarul de resurse financiare pentru asigurarea asistentei de sănătate a

populaţiei;

9. elaborează, coordonează si indruma elaborarea politicilor de sănătate familiala;

10. aproba contractul-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului

asigurarior sociale de sănătate, elaborat de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate si de Colegiul

Medicilor din România;

11. elaborează anual împreuna cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, cu avizul Colegiului

Medicilor din România si al Colegiului Farmaciştilor din România, in baza contractului-cadru menţionat la

punctul 18, lista cu medicamentele din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman de care

beneficiază asiguraţii pe baza de prescripţie medicala, cu sau fara contribuţie personala;

12. emite avize si autorizaţii sanitare de funcţionare, abilitări si acorduri scrise pentru importul

deşeurilor si reziduurilor de orice natura, precum si al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei si

a mediului înconjurător, in conformitate cu prevederile legale in vigoare;

13. emite autorizaţii de funcţionare si norme tehnice pentru organizarea si funcţionarea unităţilor

farmaceutice publice si private, îndruma si controlează activitatea in reţeaua farmaceutica;

14. aproba preţul produselor medicamentoase din tara si din import; emite reglementari privind

termenii, condiţiile, modul de calculare si de avizare a preturilor produselor medicamentoase si limitele de

profit;
 15. elaborează sau, după caz, avizează proiecte de acte normative din domeniul sau de activitate,

armonizate cu reglementările Uniunii Europene; urmăreşte si răspunde de aplicarea prevederilor specifice

din Acordul european de asociere si din Strategia naţionala de pregătire pentru aderareaRomâniei la

Uniunea Europeana.

16. aproba metodologia privind angajarea, transferarea si detaşarea medicilor, farmaciştilor,

biochimistilor si chimistior, si altor categorii de personal cu studii superioare din unităţile sanitare publice;

17. asigura, potrivit legii, numirea, transferarea, detaşarea, promovarea, eliberarea si evidenta

personalului propriu si emite norme privind personalul din unităţile subordonate;

18. stabileşte anual numărul optim pe tara de medici rezidenţi si specialişti;

19. stabileşte strategiile si asigura desfăşurarea programelor pentru formarea si pregătirea

profesionala a personalului medico-sanitar, in colaborare cu instituţii si organizaţii profesionale,

guvernamentale sau neguvernamentale, ale medicilor, farmaciştilor si asistenţilor medicali;

20. stabileşte structura organizatorica, normele de organizare si funcţionare, precum si procedurile de

încadrare a personalului unităţilor sanitare din subordinea sa;

21. avizează înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea spitalelor si aproba schimbarea sediului, a

profilului sau a structurii spitalelor, intocmeste planul naţional de paturi si elaborează norme privind

incadrarea spitalelor publice si private cu personal;

22. editează publicaţii de specialitate si de informare specifice.

16.1.4 STRUCTURA MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII SI FAMILIEI

Ministerul Sănătăţii si Familiei este condus de un ministru ajutat de 4 secretari da stat: secretarul de stat

pentru asistenta medicala, Secretarul general, Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul si Secretarul de stat

pentru persoanele cu handicap. In subordinea imediata a Ministrului Sănătăţii se afla 5 direcţii si anume: Direcţia

Generala Farmaceutica, Direcţia Generala a Bugetului, Corpul de Control al Ministrului, Direcţia Audit intern si

DirecţiaGenerala Cooperare internaţionala, Integrare Europeana, politici de dezvoltare.

Pe langa ministru funcţionează Colegiul Ministerului ca organ consultativ. Componenta Colegiului se

stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii si familiei.

In structura organizatorica a Ministerului Sănătăţii si Familiei funcţionează direcţii generale, direcţii, servicii si

birouri. Numărul maxim de posturi este de 175, exclusiv demnitarii si posturile aferente cabinetului ministrului.

16.1.5. DIRECŢIILE DE SĂNĂTATE PUBLICA JUDEŢENE SI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

Sunt servicii publice descentralizate cu personalitate juridica ale Ministerului Sănătăţii si Familiei, in subordinea

cărora funcţionează alte unităţi cu sau fara personalitate juridica, conform prevederilor legale. Regulamentul de

organizare si funcţionare, precum si organigrama direcţiilor de sănătate publica si a inspectoratelor de stat teritoriale

pentru persoanele cu handicap se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii si familiei.

16.2 ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA SISTEMULUI ASIGURARILOR SOCIALE DE SANATATE

Asigurarile sociale de sanatate reprezinta principalul sistem de ocrotire a sanatatii populatiei, sunt obligatorii si

functioneaza descentralizat, pe baza principiului solidaritatii in colectarea si utilizarea fondurilor, precum si a dreptului

alegerii libere de catre asigurati a medicului, a unitatii sanitare si a casei de asigurari de sanatate.

Constituirea fondurilor de asigurari sociale de sanatate se face din:

 contributia asiguratilor

 contributia persoanelor fizice si juridice care angajeaza personal salariat

 subventii de la bugetul de stat

 alte surse de la bugetul de stat

 alte surse cum ar fi: donatiile, sponsorizarile, dobanzile.

CONSTITUIREA FONDURILOR DE ASIGURARI SOCIALE DE SANATATE

LEGEA 150 / 2002

 Administrarea fondului se face in conditiile legii, de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS)

si prin casele de asigurari sociale de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti, inclusiv prin Casa Asigurarilor de

Sanatate, a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti. CNAS poate propune

Ministerului Sanatatii si Familiei proiecte de acte normative care au incidenta asupra constituirii si utilizarii fondului.

16.2.1 BENEFICIARII SISTEMULUI DE ASIGURARI SOCIALE DE SANATATE

Sunt supuse in mod obligatoriu asigurarii, potrivit legii, urmatoarele categorii de persoane:

 cetatenii romani cu domiciliul in tara

 cetatenii straini si apatritii care au resedinta in Romania

Asiguratii vor plati o contributie lunara pentru asigurarile sociale de sanatate. Calitatea de asigurat se dovedeste cu

carnetul de asigurari sociale pentru sanatate.

Urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de asigurarea de sanatate, fara plata contributiei:

 copii si tinerii pana la varsta de 26 de ani, daca sunt elevi, studenti, ucenici si daca nu realizeaza venituri

din munca

 persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca sau se afla in grija familiei

 sotul, sotia, parintii si bunicii, fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate

 persoanele ale caror drepturi sunt stabilite prin Decretul- lege nr 118/1990 privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata la 06.03.1945, precum si a celor deportate in

strainatate si constituite in prizonieri prin legea nr 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale

invalizilor si vaduvelor de razboi, persoanele prevazute in legea 42/1990 pentru cinstirea eroilor- martiri si acordarea

unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, daca nu

realizeaza alte venituri dacat cele provenite din drepturile banesti acordate de lege si cele provenite din pensii.

Persoanele exceptate de la asigurarea de sanatate obligatorie:

Asigurarea de sanatate este facultativa pentru urmatoarele categorii de persoane:

 membrii uniunilor diplomatice acreditate in Romania

 cetatenii straini aflati temporar in tara

Calitatea de asigurat:
Calitatea de asigurat a salariatiilor se dobandeste in ziua incheierii contractului

individual de munca al salariatului si se pastreaza pe toata durata acestuia. Persoanele care nu sunt salariate

dobandesc calitatea de asigurat din ziua in care s-a achitat contributia.

Are calitatea de asigurat fara plata contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate, persoana aflata in una

din urmatoarele situatii:

 satisface serviciul militar in termen

 se afla in concediu medical, concediu pentru sarcina si lauzie, concediu medical pentru ingrijirea copilului

bolnav in varsta de pana la 6 ani.

 executa o pedeapsa privata de libertate sau arest preventiv

 apartine unei familii care beneficiaza de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social.

Calitatea de asigurat si drepturile de asigurare inceteaza o data cu pierderea cetateniei sau a dreptului de

resedinta in tara. In cazul neachitarii la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondurilor de asigurari sociale de

sanatate, CNAS, prin organismele sale, va proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea

sumelor cuvenite bugetului asigurarilor sociale de sanatate.

16.2.2 DREPTURILE ASIGURATILOR

Asiguratii au dreptul la servicii medicale, medicamente si materiale sanitare. Drepturile asiguratilor se stabilesc pe

baza contractului-cadru elaborat de CNAS si Colegiul Medicilor din Romania, cu avizul Ministerului Sanatatii, aprobat

prin hotarare a Guvernului.

Contractul-cadru reglementeaza, in principal, conditiile acordarii asistentei medicale cu privire la:

 lista serviciilor medicale, a medicamentelor si a altor servicii pentru asigurati

 parametrii calitatii serviciilor

 criteriile si modul de plata a serviciilor medicale

 nivelul costurilor, modul de decontare si actele necesare in acest scop

 asistenta medicala primara

 internarea si externarea bolnavilor

 necesitatea si durata spitalizarii

 asigurarea tratamentului spitalicesc

 conditiile generale de acordare, de catre spital, a tratamentului ambulatoriu

 prescrierea medicamentelor, a materialelor sanitare, a procedurilor terapeutice, a protezelor, a dispozitivelor

de mers

 conditiile si plata serviciilor de termica dentara

 informarea corespunzatoare a bolnavilor

Asiguratii au dreptul la ingrijire medicala, in caz de boala sau accident, din prima zi de imbolnavire sau de la

data accidentului si pana la vindecare, stabilite prin lege.

Ingrijirea medicala acordata asiguratilor se realizeaza prin servicii medicale, dupa cum urmeaza:

1. servicii de asistenta medicala preventiva si de promovare a sanatatii, inclusiv pentru depistarea

precoce a bolilor ;

2. servicii medicale ambulatorii;

3. servicii medicale spitalicesti;

4. servicii de asistenta stomatologica;

5. servicii medicale de urgenta;

6. servicii medicale complementare pentru reabilitare;

7. asistenta medicala pre-, intra- si postnatala ;

8. ingrijiri medicale la domiciliu;

9. medicamente, materiale sanitare, proteze si orteze.

Insotitorii copiilor bolnavi in varsta de pana la 3 ani beneficiaza de plata serviciilor

hoteliere din partea casei de asigurari de sanatate, daca, potrivit criteriilor stabilite de comun acord de catre aceasta

si de Colegiul Medicilor din Romania, medicul considera necesara prezenta lor pentru o perioada determinata.

In serviciile medicale, suportate de casa de asigurari de sanatate, nu se includ:

1. servicii de sanatate acordate in caz de risc profesional: boli profesionale si accidente de munca ;

2. unele servicii medicale de inalta performanta;

3. unele servicii de asistenta stomatologica;

4. asistenta medicala curativa la locul de munca ;

5. servicii hoteliere cu grad inalt de confort.

Serviciile medicale se stabilesc prin contractul-cadru. Asiguratii au dreptul sa-si aleaga medicul de familie

care sa le acorde serviciile medicale primare.

Daca optiunea este pentru un medic de familie dintr-o alta localitate, asiguratul va suporta cheltuielile de transport.

Asiguratul va putea schimba medicul de familie ales dupa expirarea a cel putin 3 luni de la data inscrierii sale la

medic.

Casele de asigurari de sanatate colaboreaza cu comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor din Romania, cu

medicii cu experienta, cu unitatile sanitare si cu organizatiile neguvernamentale, pentru intocmirea si realizarea de

programe de sanatate finantate de la bugetul de stat, de la bugetul asigurarilor sociale de sanatate, precum si din alte

surse.

Serviciile medicale stomatologice preventive se suporta da catre casele de asigurari de sanatate, astfel:

1. nelimitat, pentru copii pana la varsta de 16 ani, individual sau prin formarea de grupe de profilaxie,

fie la scoala, fie la gradinita

2. pentru tineri de la 15 ani la 20 de ani, de doua ori pe an

3. pentru adulti, o data pe an.

Serviciile medicale pentru prevenirea si depistarea precoce a bolilor care ar putea afecta dezvoltarea fizica

sau mentala a copiilor sunt suportate de casele de asigurari de sanatate.

Asiguratii in varsta de peste 30 de ani au dreptul la un control in fiecare an, pentru prevenirea bolilor cu consecinte

majore in morbiditate si mortalitate. Aceste afectiuni se precizeaza in contractul-cadru.

Asiguratii care au efectuat controalele medicale periodice preventive, stabilite de catre Colegiul Medicilor din

Romania impreuna cu casele de asigurari de sanatate, beneficiaza de reduceri sau de scutiri de la plata unor

contributii personale, prevazute in contractul-cadru.

Servicii medicale in caz de boala:

Asiguratii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicatiilor ei, pentru

recuperarea sau cel putin pentru ameliorarea suferintei pacientului, dupa caz.

Tratamentul medical se aplica de catre medici si alt personal sanitar acreditat.

Asiguratii au dreptul la asistenta medicala de specialitate ambulatorie, la indicatia medicului de familie, cu

respectarea liberei alegeri a medicului specialist acreditat. Asistenta medicala de specialitate se acorda de catre

medici specialisti.
 Tratamentul in spital se acorda prin spitalizare integrala sau partiala, care cuprinde: consultatii, investigatii,

stabilirea diagnosticului, tratament medical si/sau tratament chirurgical, ingrijire, medicamente si materiale sanitare,

cazare si masa.

Asigurarea asistentei medicale spitalicesti revine spitalului, potrivit contractului incheiat de acesta cu casa

de asigurari de sanatate.

Serviciile medicale stomatologice se acorda de catre medicul din cabinetul stomatologic si din serviciul

buco-maxilo-facial.

Tratamentele stomatologice se suporta de catre casa de asigurari de sanatate in proportie de 40% 60%,

tinand seama de necesitatea respectarii controalelor profilactice impuse de serviciul stomatologic. Aceste tratmente,

in cazul copiilor pana la varsta de 16 ani, se vor suporta de catre casa de asigurari de sanatate, pe baza criteriilor

stabilite in contractul-cadru.

Asiguratii au dreptul la materiale sanitare pentru corectarea vazului, a auzului, pentru protezarea membrelor

si la alte materiale de specialitate in acest scop, pe baza prescriptiilor medicale, cu sau fara contributie personala,in

conditiile prevazute in contractul-cadru.

Asiguratii beneficiaza de tratament fizioterapeutic, masaje, gimnastica medicala si altele asemenea, pe baza

prescriptiilor medicale, cu sau fara contributie personala, in conditiile prevazute in contractul de furnizare de servicii

medicale.

Criteriile privind calitatea asistentei medicale ce se acorda asiguratilor se eleboreaza de comisiile de

specialitate ale Colegiului Medicilor din Romania si de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si se refera la:

1. tratamentul medical;

2. tratamentul stomatologic;

3. actiunile de depistare precoce a im bolnavirilor ;

4. procedeele medicale de recuperare eficace;

5. prescrierea de medicamante, materiale sanitare, proteze, transportul bolnavilor;

6. eliberarea de certificate medicale si rapoarte medicale necesare atat caselor de asigurari de

sanatate pentru indeplinirea sarcinilor, cat si asiguratilor pentru a beneficia de ajutoare de boala ;

7. masurile de restabilire a fertilitatii unui cuplu ;

 8. infiintarea si functionarea unitatilor sanitare si dotarea lor corespunzatoare.

Aceste criterii sunt obligatorii pentru medici si pentru personalul sanitar.

16.2.3 FINANTAREA SERVICIILOR MEDICALE

Fondul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si fondurile caselor de asigurari de sanatate judetene si a

municipiului Bucuresti se formeaza din:

1. contributii ale persoanelor fizice si juridice, in parti egale ;

2. subventii de la bugetul de stat si de la bugetele locale ;

3. alte venituri.

Persoana asigurata are obligatia platii unei contributii banesti lunare pentru asigurarile sociale de sanatate.

Cunatumul contributiei banesti lunare a persoanei asigurate se stabilesc sub forma unei cote de 7% si se aplica la

venitul brut.

Contributia pentru asigurarile sociale de sanatate se deduce din impozitul pe salariu sau din impozitul pe venit, dupa

caz, stabilit potrivit legii, si se varsa la casa de asigurari de sanatate.

Persoanele fizice si juridice care angajeaza personal salariat au obligatia platii contributiei pentru asigurarile sociale

de sanatate de 7%, raportat la fondul de salarii.

Pentru pensionari, pentru beneficiarii ajutorului de somaj si ai alocatiei de sprijin, precum si pentru persoanele care

lucreaza pe baza de conventii civile, contributia pentru asigurarile sociale de sanatate se retine, o data cu plata

drepturilor banesti asupra carora se calculeaza, de catre cei care efectueaza plata acestor drepturi. Contributia

pentru asigurarile sociale de sanatate se vireaza casei de asigurari de sanatate la care este arondata persoana in

cauza.

Persoanele care nu sunt salariate vor comunica direct casei de asigurari de sanatate in a carei raza teritoriala isi

desfasoara activitatea, veniturile impozabile, in vederea stabilirii contributiei de 7% pentru asigurarile sociale de

sanatate, potrivit legii.

Sunt asigurate prin efectul prezentei legi, cu scutire la plata contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate de

catre acestea, persoanale care:

1. satisfac serviciul militar in termen;

2. se afla in concediu medical sau in concediu medical pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de

pana la 6 ani;

3. executa o pedeapsa privata de libertate sau arest preventive;

 4. fac parte dintr-o familie care beneficiaza de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995 privind ajutorul

social.

Angajatorii si asiguratii care au obligatia platii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate, potrivit

prevederilor prezentei legi, si care nu o respecta datoreaza majorari pentru perioada de intarziere, egale cu

majorarile aferente pentru intarzierea achitarii impozitelor.

Daca datoria nu este achitata in termen de o luna de la data scadenta, casa de asigurari de sanatate va introduce

dispozitie de incasare silita.

Bugetul de stat suporta urmatoarele cheltuieli:

1. pentru investitiile legate de construirea unor unitati sanitare si pentru aparatura medicala de mare

performanta ;

2. pentru activitatea de diagnostic, curativa si de reabilitare de importanta nationala, pentru

recuperarea capacitatii de munca.

Asiguratii suporta unele plati suplimentare privind costul medicamentelor furnizate si unele servicii medicale

corespunzator reglementarilor stabilite de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, potrivit criteriilor prevazute in

contractul de asigurare de sanatate.

Pentru sustinerea bugetelor caselor de asigurari de sanatate din judetele cu dezechilibre financiare, se va varsa, de

catre fiecare casa de asigurari de sanatate, o cota de 7% in contul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, din

incasarile lunare ale acestora.

Utilizarea fondurilor de asigurari sociale de sanatate

Fondurile de asigurari sociale de sanatate se utilizeaza pentru:

1. plata medicamantelor si a serviciilor medicale acordate

2. cheltuieli de administrare si functionare, in cota de maximum 5%

3. fond de redistribuire, in cota de 7%

4. fond de rezerva, in cota de 5%.

Fondurile ramase la finele anului se reporteaza in anul urmator.

16.2.4. RELATIILE CASELOR DE ASIGURARI DE SANATATE CU FURNIZORII DE SERVICII MEDICALE,

APARATURA SI MEDICAMENTE
Furnizorii de servicii medicale, potrivit legii, sunt medicii si personalul sanitar, cabinetele medicale, centrele de

diagnostic si tratament, spitalele si alte unitati sanitare care se afla in relatii contractuale cu casele de asigurari de

sanatate.

Relatiile dintre furnizorii de servicii medicale si casa de asigurari de sanatate se stabilesc si se desfasoara pe baza

de contract.

Casa de asigurari de sanatate organizeaza un sistem de asigurare pentru raspunderea civila a medicilor si a

celorlalte categorii de personal medical.

Furnizarea serviciilor medicale are la baza stabilitatea contributiei asiguratilor.

Asistenta medicala primara si de specialitate ambulatorie se acorda de catre medici, personal sanitar, cabinete

pentru practica individuala, dispensare pentru practica de grup, centre de sanatate, policlinici, centre de diagnostic si

tratament si de catre serviciile ambulatorii ale spitalelor.

Casele de asigurari de sanatate incheie cu furnizorii de servicii medicale contracte anuale pentru furnizarea de

servicii si pentru plata acestora, urmarind realizarea echilibrului financiar. La incheierea contractelor se tine seama de

economicitatea si de calitatea serviciilor oferite si de interesul manifestat de asigurati.

Casele de asigurari de sanatate incheie contracte anuale cu furnizorii de servicii medicale, in baza

contractului-cadru. Prevederile contractului-cadru sunt date publicitatii, pentru informarea asiguratilor si a furnizorilor

de servicii medicale. Furnizorii de servicii medicale pot negocia clauze suplimentare cu casa de asigurari de

sanatate, in limita conditiilor prevazute in contractul-cadru.

Modalitatile de plata a furnizorilor de servicii medicale de catre casele de asigurari de sanatate se stabilesc

prin contractul-cadru si pot fi:

1. in asistenta medicala primara si de specialitate, prin tarif pe persoana asigurata si prin tarif pe

serviciu medical, dupa caz;

2. in asistenta medicala din spitale si din alte unitati cu stationar, prin tarif pe persoana internata, prin

tarif pe zi de spitalizare, prin tarif pe serviciu medical si prin tarife negociate pentru anumite prestatii.

Spitalele se construiesc, de regula, de catre autoritatile locale sau centrale, in baza unui program pe termen

lung, desfasurat pe ani, care se aproba prin lege.

Aparatele de mare performanta se procura de catre spitale si de centrele de diagnostic si tratament, pe baza

aprobarii unei comisii centrale compuse din reprezentatii Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate, ai Colegiului
Medicilor din Romania si ai Ministerului Sanatatii, in limita prevederilor bugetului alocat. Prima dotare se suporta de la

bugetul de stat.

Materialele sanitare, protezele si ortezele pot fi furnizate numai de catre persoane fizice sau juridice acreditate de

casele de asigurari de sanatate. Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Colegiul Medicilor din Romania

elaboreaza anual liste nominale ale acestor materiale, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.

Modul de furnizare si conditiile de plata se stabilesc prin contracte directe incheiate intre casele de asigurari de

sanatate si respectiv furnizori.

In relatiile caselor de asigurari de sanatate cu furnizorii de medicamente, obligatia farmacistilor este de a elibera

medicamentul cu pretul cel mai mic, daca medicul indica numai denumirea substantei active, precum si de a arata

posibilitatea de inlocuire a medicamentului prescris.

Asigurarea asistentei medicale, a ingrijirii la domiciliul bolnavului si a ajutorului in menaj se contracteaza de la casele

de asigurari de sanatate cu unitati specializate sau cu persoane fizice. Casa de asigurari de sanatate poate colabora

cu organizatii caritabile si de intrajutorare.

Asistenta medicala de urgenta si alte tipuri de transporturi medicale se acorda prin servicii de ambulanta judetene si

al municipiului Bucuresti, iar plata acestor servicii se asigura pe baza contractului care se incheie intre serviciile de

ambulanta si casele de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti.

16.2.5 ORGANIZAREA CASELOR DE ASIGURARI DE SANATATE

Casele de asigurari de sanatate sunt institutii publice autonome, nelucrative, care desfasoara activitati in domeniul

asigurarii sanatatii.

Organizarea administrativa:

Asigurarile de sanatate se organizeaza prin Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, prin casele de asigurari de

sanatate judetene si a municipiului Bucuresti si prin oficii teritoriale.

Casele de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti pot avea, la nivelul oraselor, al municipiilor,

precum si al altor localitati, oficii de asigurari de sanatate, daca numarul asiguratilor este de cel putin:

1. 200.000 pentru orasele, municipiile si sectoarele municipiului Bucuresti

2. 100.000 pentru alte localitati.

Casele de asigurari de sanatate functioneaza pe baza unui statut.

Statutul trebuie sa contina prevederi referitoare la:

1. denumirea si sediul casei de asigurari de sanatate ;

2. teritoriul deservit;

3. felul, cantitatea si calitatea unor servicii care nu sunt definite expres de lege;

4. nivelul si felul de incasare a contributiilor ;

5. numarul membrilor in organele de conducere;

6. drepturile si obligatiie organelor de conducere;

7. modul de adoptare a hotararii adunarii generale a reoprezentatilor;

8. organizarea activitatii financiar-contabile, a controlului si intocmirea bilantului contabil anual;

9. componenta si sediul comisiei de litigii ;

10. modalitatile de publicitate.

Organele de conducere ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sunt:

1. adunarea generala a reprezentatilor;

2. consiliul de administratie, ales de adunarea generala a reprezentatilor, care are un presedinte si un

vicepresedinte, alesi dintre membrii acestuia, si care, in termen de 6 luni, va elabora statutul casei de

asigurari de sanatate.

Adunarea generala a reprezentantilor are ca principal obiectiv sustinerea intereselor asiguratilor in

raporturile cu consiliul de administratie.

Ea are ca atributii:

1. aproba statutul si alte reglementari specifice in domeniul sau de activitate, potrivit legii ;

2. aproba bilantul contabil si descarcarea gestiunii anului precedent pentru Casa Nationala de

Asigurari de Sanatate si pentru casele de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti ;

3. ia decizii privind administrarea patrimoniului;

4. aproba bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul curent al Casei Nationale de Asigurari de

Sanatate si pentru casele de asigurari de sanatate teritoriale ;

5. alege o comisie de cenzori formata din 3 persoane si 3 supleanti.

Consiliul de administratie reprezinta Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si pe

asigurati in raporturile cu alte persoane fizice si juridice.

Pe langa Casa Nationala de Asigurari de Sanatate functioneaza consilii de experti, care elaboreaza proiecte de

norme metodologice pentru acordarea serviciilor medicale, abrobate de catre comisia mixta a Casei Nationale de

Asigurari de Sanatate si Colegiului Medicilor din Romania.

Membrii Consiliului de administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si a comisiei de cenzori vor beneficia

de o indemnizatie de sedinta, al carei cuantum este stabilit prin statut.

Casele de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti au urmatoarele organe de conducere:

1. Adunarea Reprezentatilor;

2. Consiliul de Administratie.

Atributiile si modul de desfasurare a activitatii organelor de conducere se

reglementeaza prin satut.

Alegerea organelor de conducere ale caselor de asigurari de sanatate:

Alegerea organelor de conducere ale caselor de asigurari de sanatate se face prin vot secret. O persoana

poate fi aleasa pentru maximum doua mandate. Organele de conducere se aleg pe o perioada de 5 ani.

3. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA CASELOR DE ASIGURARI DE SANATATE

16.3.1 CONSTITUIREA CASELOR DE ASIGURARI DE SANATATE

Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate este institutie publica, autonoma, de interes national, cu

personalitate juridica, in coordonarea Ministrului Sanatatii si Familiei, care administreaza si gestioneaza

sistemul de asigurari sociale de sanatate in vederea aplicarii politicilor si programelor in domeniul sanitar ale

Ministrului Sanatatii si Familiei si are sediul in municipiul Bucuresti, calea Calarasi nr. 248, sectorul 2.

CNAS are ca principal obiectiv de activitate asigurarea functionarii unitare si coordonate a sistemului de asigurari

de sanatate judetene, Casa de Asigurari de Sanatate a Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei,

Casa Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti.

CNAS functioneaza pe baza statutului propriu abrobat de consiliul de administratie. Casele de asigurari

functioneaza pe baza statutului propriu, care respecta prevederile statutului-cadru abrobat de Consiliul de

administratie al CNAS.
 Pentru anul 2003 statutul se elaboreaza de Consiliul de administratie al CNAS si se aproba prin hotarare a

Guvernului.

Satutele caselor de asigurari de sanatate trebuie sa contina prevederi referitoare la:

 denumirea si sediul casei de asigurari respective ;

 relatiile CNAS cu alte case de asigurari si cu oficiile teritoriale, precum si

cu asiguratii ;

 structura, drepturile si obligatiile organelor de conducere ;

 modul de adoptare a hotararilor in consiliul de administratie si relatia dintre acesta si conducerea executiva a casei

de asigurari ;

 alte prevederi.

Casele de asigurari judetene sunt institutii publice, cu personalitate juridica, cu bugete proprii, in

subordinea CNAS. Aceasta colecteaza contributiile si gestioneaza bugetul fondului aprobat, cu respectarea

prevederilor legale, asigurand functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate la nivel local.

Pe langa CNAS functioneaza consilii de experti pentru elaborarea proiectelor de acte normative care se aproba de

catre Ministerul Sanatatii si Familiei, cu consultarea obligatorie a ministerelor si institutiilor centrale cu retele sanitare

proprii.

Casele de asigurari pot infiinta oficii de asigurari de sanatate fara personalitate juridica, la nivelul oraselor,

municipiului Bucuresti, in baza criteriilor stabilite prin ordin si ministrului sanatatii si familiei.

16.3.2 ATRIBUTIILE CASEI NATIONALE DE ASIGURARI DE SANATATE

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate are urmatoarele atributii:

1. Administreza, impreuna cu casele de asigurarai de sanatate, Fondul de asigurari sociale de

sanatate ;

2. Avizeaza proiectele de acte normative care au incidenta asupra constituirii si utilizarii fondurilor

asigurarilor sociale de sanatate ;

3. Controleaza respectarea dreptului asiguratilor la servicii medicale, medicamante si materiale

sanitare in mod nediscriminatoriu, in conditiile legii;

4. Stabileste strategia generala a sistemului de asigurari sociale de sanatate, de colectare,

administrare, utilizare si control al fondurilor asigurarilor sociale de sanatate ;

5. Stabileste, in colaborare cu Ministerul Sanatatii si Familiei, Colegiul Medicilor din Romania,

reprezenanti ai spitalelor si clinicilor universitare, ai unitatilor de cercetare, ai organizatiilor

neguvernamentale, ai sindicatelor si patronatelor, precum si cu reprezentanti ai populatiei, obiectivele

programelor de sanatate publica ;

6. Supravegheaza si con troleaza functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate ;

7. Monitorizeaza si controleaza modalitatea de eliberare a medicamentelor comform prevederilor art

48 din Legea nr. 145/1997, cu modificarile si completarile ulterioare;

8. constituie comisii de experti care elaboreaza proiecte de norme metodologice pentru acordarea

serviciilor medicale, ce vor fi aprobate de Comisia mixta a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si a

Colegiului Medicilor din Romania ;

9. Elaboreaza criterii de acreditare a furnizorilor de servicii medicale;

10. Elaboreaza si modifica, impreuna cu Colegiul Medicilor din Romania, contractul-cadru privind

conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate, pana la data de

30 noiembrie a anului in curs pentru anul viitor, cu avizul Ministerului Sanatatii si Familiei si al ministerelor cu

retele sanitare proprii, care se aproba prin hotarare a Guvernului, in conditiile legii;

11. Elaboreaza, impreuna cu Colegiul Medicilor din Romania, criteriile privind calitatea asistentei

medicale din sistemul de asigurari sociale de sanatate;

12. Elaboreaza, impreuna cu Colegiul Medicilor din Romania, Regulamantul de functionare a comisiilor

de acreditare a medicilor din sistemul de asigurari sociale de sanatate;

13. Participa la acreditarea medicilor si a personalului sanitar care pot fi admisi sa lucreze in sistemul

de asigurari sociale de sanatate ;

14. Organizeaza, impreuna cu Colegiul Medicilor din Romania, controlul activitatii medicale furnizate

asiguratilor;

15. Elaboreaza anual, impreuna cu Ministerial Sanatatii si Familiei, lista cuprinzand denumirile comune

internationale (DCI) ale medicamentelor din Nomenclatorul medicamentelor si produselor biologice de uz

uman, de care beneficiaza asiguratii, pe baza de prescriptie medicala, in tratament ambulatoriu, cu sau fara

contributie personala;
16. Elaboreaza anual, impreuna cu Colegiul Medicilor din Romania, liste nominale cuprinzand

materialele sanitare, protezele si ortezele;

17. Acrediteaza persoanele fizice sau juridice care pot furniza materialele prevazute la punctul 16,

stabileste cadrul general privind modul de furnizare si conditiile de plata pentru aceste materiale, care

urmeaza safie prevazute in contractele directe incheiate intre casele de asigurari de sanatate si furnizori ;

18. Desemneaza reprezentanti in comisia centrala, care aproba procurarea aparaturii de mare

performanta, alaturi de reprezentanti ai Colegiului Medicilor din Romania si ai Ministerului Sanatatii si

Familiei ;

19. Elaboreaza reglementarile privind platile suplimentare ale asiguratilor pentru unele medicamente si

unele servicii medicale suplimentare;

20. Organizeaza un sistem de asigurare pentru raspundere civila a furnizorilor de servicii medicale;

21. Organizeaza, impreuna cu Colegiul Medicilor din Romania, Comisia centrala de arbitraj si avizeaza

regulamentul de organizare si functionare a acesteia;

22. Elaboreaza proiectul de statut-cadru pentru casele de asigurari de sanatate judetene, respectiv a

municipiului Bucuresti ;

23. Aproba statutele caselor de asigurari de sanatate judetene, respectiv a municipiului Bucuresti,

regulamentele de organizare si functionare, organigrama si statele de functii ale acestora ;

24. Elaboreaza normele de organizare de personal ;

25. Definitiveaza proiectele de bugete de venituri si cheltuieli ale caselor de sanatate judetene,

respectiv a municipiului Bucuresti, precum si pe cele ale Casei Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii

Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti si Casei de Asigurari de Sanatate a Transporturilor,

la propunerea acestora ;

26. Abroba anual bugetele de venituri si cheltuieli corespunzatoare unui plan de activitati si listele de

investitii ale caselor de asigurari de sanatate judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, la propunerea

acestora ;

27. Administreaza bunurile mobile si imobile, dobandite, in conditiile legii, din activitati proprii, subventii,

donatii sau din alte surse ;

28. Stabileste anual, in limitele legii, cota de contributie a caselor de asigurari de sanatate judetene,

respectiv a municipiului Bucuresti, si a Casei Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei

Nationale si Autoritatii Judecatoresti si Casei de Asigurari de Sanatate a Transporturilor la constituirea

 fondului de redistribuire pentru sustinerea bugetelor caselor de asigurari de sanatate cu dezechilibre

financiare si elaboreaza anual criteriile pe baza carora se calculeaza sumele aferente fondului de

redistribuire ;

29. Stabileste destinatia de utilizare a fondului de rezerva propriu ;

30. Elaboreaza metodologia privind tiparirea, distribuirea si evidenta carnetelor de asigurat;

31. Asigura evidenta statistica necesara in activitatea specifica sistemului de asigurari sociale de

sanatate si colaboreaza ci institutii cu atributii in domeniul statisticii;

32. Efectueaza prin intermediul caselor de asigurari de sanatate, direct sau prin intermediari

specializati, sondaje in vederea evaluarii gradului de satisfacere a asiguratilor si de evaluare a interesului

manifestat de acestia fata de calitatea serviciilor medicale si asigura controlul masurilor stabilite in

gestionarea fondurilor pentru realizarea functionarii sistemului asigurarilor sociale de sanatate intr-un mod

coerent si unitar.

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si casele de asigurari de sanatate vor functiona avand la baza un

sistem de informatizare integrat.

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate elaboreaza norme privind modul de incasare a contributiilor la

Fondul de asigurari sociale de sanatate.

In cazul neachitarii la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate Fondului de asigurari sociale de sanatate

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, prin casele de asigurari de sanatate judetene, respectiv a municipiului

Bucuresti, precum si Casa Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii

Judecatoresti si Casa de Asigurari de Sanatate a Transporturilor procedeaza la aplicarea masurilor de executie silita

pentru incasarea sumelor cuvenite bugetului asigurarilor sociale de sanatate si a majorarilor de intarziere, potrivit

procedurii instituite prin Ordonanta Guvernuluiu nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata prin

Legea nr. 108/1996, cu modificarile ulterioare, ale carei dispozitii se aplica in mod corespunzator.

Casa Nationala de Asigurari de Santatate elaboreaza norme metodologice privind activitatea de executare

silita pentru recuperarea creantelor la Fondul de asigurari sociale de sanatate, privind acordarea de inlesniri, amanari

si esalonari la plata contributiilor, precum si norme tehnice privind constituirea si utilizarea fondului pentru acordarea

de stimulente.

16.3.3 ORGANELE DE CONDUCERE ALE CNAS

Organele de conducere ale CNAS sunt reprezentate de:

 Adunarea Reprezentantilor;

 Consiliul de Administratie al CNAS;

 Presedinte CNAS;

 2 vicepresedinti;

 Directorul General.

Persoanele care fac parte din organele de conducere ale CNAS trebuie sa

Indeplineasca urmatoarele conditii:

 sa fie cetateni romani si sa aiba domiciliul pe teritoriul Romaniei ;

 sa aiba calitatea de asigurat;

 sa nu aiba cazier judiciar sau fiscal.

A. Adunarea reprezentanţilor se constituie pe o perioadă de 4 ani şi cuprinde:

 reprezentanţi ai asiguraţilor delegaţi de consiliile judeţene şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti

în număr de unu pentru fiecare judeţ şi doi pentru municipiul Bucureşti. Desemnarea acestor reprezentanţi se face în

termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;

 29 de membri numiţi astfel: 2 de către Preşedintele României, 3 de către primul-ministru, la propunerea

ministrului sănătăţii şi familiei, 3 de către Senat, la propunerea comisiei de specialitate, 3 de către

Camera Deputaţilor, la propunerea comisiei de specialitate, 5 de către asociaţiile patronale reprezentative la nivel

naţional, 5 de către organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, 7 reprezentanţi ai ministerelor şi

instituţiilor centrale cu reţele sanitare proprii, respectiv câte un reprezentant al Ministerului de Interne, Ministerului

Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Serviciului Român

de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, şi un reprezentant al

Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.

Sunt considerate reprezentative la nivel naţional asociaţiile patronale si

organizaţiile sindicale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de

muncă.

Adunarea reprezentanţilor se întruneşte în şedinţă o dată pe an, la convocarea consiliului de administraţie,

sau în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui CNAS, a consiliului de administraţie sau a unui număr de

cel puţin 30 de membri ai adunării reprezentanţilor.

 Adunarea reprezentanţilor poate adopta hotărâri dacă sunt prezente două treimi din numărul membrilor.

Pentru adoptarea hotărârilor este necesar votul favorabil al majorităţii membrilor prezenţi.

Adunarea reprezentanţilor are următoarele atribuţii:

1. propune modificarea Statutului CNAS;

2. îi alege şi îi revocă pe cei doi membri în consiliul de administraţie;

3. analizează repartizarea bugetului aprobat de către cei în drept şi

recomandă ordonatorului principal de credite cu delegaţie luarea măsurilornecesare pentru modificarea acestuia, în

condiţiile legii;

4. analizează modul de utilizare a fondului, costurile sistemului, serviciile

acordate şi tarifele practicate la contractarea pachetului de servicii de bază şirecomandă măsurile legale pentru

folosirea cu eficienţă a fondurilor şi derespectare a drepturilor asiguraţilor.

B. Consiliul de administraţie al CNAS se constituie din 17 membri, cu un mandat pe 4 ani,după cum urmează:

 5 reprezentanţi ai statului, dintre care unul este numit de Preşedintele României şi 4 de primul ministru, la

propunerea ministrului sănătăţii şi familiei, a ministrului muncii şi solidarităţii sociale, a ministrului finanţelor publice şi

a ministrului justiţiei;

 5 membri numiţi prin consens de către asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional;

 5 membri numiţi prin consens de către confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;

 2 membri aleşi de către adunarea reprezentanţilor din rândul membrilor săi.

Preşedintele consiliului de administraţie este preşedintele CNAS şi îndeplineşte şi funcţia de secretar de stat în

cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Preşedintele CNAS este numit de primul-ministru dintre membrii consiliului de

administraţie, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

Consiliul de administraţie are 2 vicepreşedinţi aleşi de consiliul de administraţie prin vot secret.

Vicepreşedinţii consiliului de administraţie sunt şi vicepreşedinţii CNAS.

Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenţa a cel puţin 11 membri, iar hotărârile

consiliului de administraţie se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
 Principalul rol al consiliului de administraţie este de a elabora şi a realiza strategia naţională în domeniul

asigurărilor sociale de sănătate.

Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări,

precum şi personalul angajat al acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii de conducere

în cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, direcţiilor de sănătate publică, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale,

funcţii alese sau numite în cadrul CMR, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, CFR,

colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale OAMR sau

funcţii în cadrul societăţilor comerciale cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură medicală.

Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări care,

fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al doilea inclusiv, au un interes patrimonial în problema

supusă dezbaterii consiliului de administraţie nu pot participa la dezbaterile consiliului de administraţie şi nici la

adoptarea hotărârilor.

Consiliul de administratie al CNAS are urmatoarele atributii :

 aproba statutul si strategia CNAS, la propunerea presedintelui acestuia

 aproba planul de activitate si proiectul bugetului Fondului de Asigurari sociale de Sanatate

 aproba rapoarte de gestiune lunare, trimestriale si anuale, prezentate de presedintele CNAS

 aproba proiectul contractului-cadru

 aproba masuri privind administrarea patrimoniului, potrivit legii

 stabileste destinatia de utilizare a fondului de rezerva propriu ramas neutilizat la finele fiecarui an

 aproba normativele pentru functionarea caselor de asigurari de sanatate judetene, respectiv a municipiului

Bucuresti, a Casei Asigurarilor de Sanatate a Apararii Ordinii Publice, Sigurantei Natinale si Autoritatii Judecatoresti

si a Casei de Asigurari de Sanatate a Transporturilor

 aproba planul anual de activitate al CNAS, inaintat dupa aprobarea proiectului de buget

 aproba statutele caselor de asigurari de sanatate judetene, respectiv a municipiului Bucuresti,

regulamentele de organizare si functionare si organigramele acestora.

Membrii Consiliului de Administratie al CNAS si cei ai consiliilor de administratie ale caselor de asigurari de

sanatate judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, trebuie sa indeplinesaca urmatoarele conditii :

 sa fie cetateni romani

 sa aiba capacitate de exercitiu deplina

 sa nu aiba cazier judiciar

 sa aiba varsta de minim 25 de ani

 sa nu fi fost colaborator al securitatii ca politie politica.

Consiliul de administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate este legal constituit si functioneaza

incepand cu data la care sunt numiti cel putin 11 membri, cu conditia ca la sedinta sa fie prezenti cel putin 3 dintre

membrii desemnati de puterea executiva, 3 dintre membrii desemnati de sindicatele reprezentativesi 3 dintre membrii

desemnati de asociatiile patronale reprezentative.

Consiliul de adminitratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate se intruneste ori de cate ori este necesar, dar

cel putin o data pe luna, si ia hotarari valabile in prezenta a cel putin 11 membri si cu votul a cel putin doua treimi din

numarul membrilor prezenti.

Convocarea Consiliului de adminitratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate se face de catre presedintele

acesteia. Convocarea consiliului de administratie va fi facuta si la solicitarea a cel putin unei treimi din numarul

membrilor acestuia.

Consiliul de administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate isi alege 2 vicepresedinti in conditiile legii.

Consiliul de administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate mandateaza pe unul dintre cei 2 vicepresedinti

sa il inlocuiasca pe presedinte in caz de forta majora.

Membrii Consiliului de administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, cu exceptia presedintelui si ai

vicepresedintilor, nu sunt salariati ai acesteia si primesc o indemnizatie lunara de pana la 20% din salariul

presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, in conditiile prezentei efective la sedintele consiliului de

administratie.

Preşedintele CNAS se deleagă în condiţiile legii, prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, ca ordonator

principal de credite pentru administrarea şi gestionarea fondului şi reprezintă CNAS în relaţiile cu terţii şi pe asiguraţi

în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, componente ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

Conducerea executivă a CNAS este asigurată de către directorul general.

Ocuparea postului de director general se face prin concurs, pe o perioadă de 4 ani, şi se numeşte prin

ordin al ministrului sănătăţii şi familiei. Organizarea concursului şi criteriile de selecţie sunt stabilite de

ministrul sănătăţii şi familiei şi de preşedintele CNAS.

 Pe timpul executării mandatului preşedintele şi vicepreşedinţii sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani. Aceştia

nu pot exercita pe durata mandatului nici o altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice

din învăţământul superior.

Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, pe perioada exercitării mandatului, nu sunt salariaţi ai

CNAS, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, şi nu pot ocupa funcţii în structurile executive ale caselor

de asigurări. Aceştia nu pot exercita activităţi la societăţi comerciale sau la alte unitati care se afla in relatii

contractuale cu casele de asigurari.

Salarizarea presedintelui si vicepresedintelui CNAS se stabileste dupa cum urmeaza:

- pentru presedinte, la nivelul indemnizatiei prevazute de lege pentru functia de secretar de stat;

- pentru vicepresedinti, la nivelul indemnizatiei prevazute de lege pentru functia de subsecretar de stat.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate are următoarele atribuţii:

1. organizează si conduce structurile executive ale acesteia;

2. asigura coerenta si eficienta gestiunii financiare a fondurilor asigurărilor sociale desănătate;

3. elaboreaza normele, regulamentele si procedurile administrative specifice îndeplinirii atribuţiilor

prevăzute la lit. a) si b) si elaborează normele specifice de personal;

4. organizează si coordonează activităţi de control pe ansamblul sistemului asigurărilorsociale de

sănătate;

5. aplica sancţiuni disciplinare si administrative pentru nerespectarea normelor si regulamentelor

prevăzute la lit. c);

6. răspunde de aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului de admistratie al CaseiNaţionale de

Asigurări de Sănătate;

7. aproba, la propunerea Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

criteriile de stabilire a cuantumului indemnizaţiilor membrilor consiliilor de administraţie ale Casei Naţionale

de Asigurări de Sănătate, caselor de asigurări desănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, si

modalitatea de plata a acestora, încondiţiile legii;

8. emite ordine în exercitarea mandatului sau, precum si pentru punerea în aplicare a hotărârilor

consiliului de administraţie;
 9. supraveghează si controlează funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

10. reprezintă Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate în relaţiile cu terţii;

11. convoacă Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate siconduce

şedinţele acestuia;

12. aproba înfiinţarea de oficii teritoriale la nivelul caselor de asigurări de sănătate judeţene,respectiv a

municipiului Bucureşti, la propunerea acestora, în condiţiile legii;

13. aproba contractarea de consultanta de specialitate în condiţiile si situaţiile prevăzute de actele

normative în vigoare;

14. definitivează proiectele de bugete de venituri si cheltuieli ale caselor de asigurări de sănătate

judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice,

Siguranţei Naţionale si Autorităţii Judecătoreşti si al Casei de Asigurări de Sănătate a Transporturilor, la

propunerea acestora, si elaborează proiectulbugetului de venituri si cheltuieli centralizat al Fondului de

asigurări sociale de sănătate, pecare, cu aprobarea Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de

Asigurări de Sănătate, îl înaintează spre aprobare Parlamentului;

15. promovează imaginea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

16. stabileşte anual criterii de utilizare a fondului de redistribuire si administrează acest fond;

18. organizează concurs pentru ocuparea postului de director general al Casei Naţionale deAsigurări

de Sănătate, conform prevederilor legale, stabilind criteriile si standardele deperformanta pentru ocuparea

acestui post;

19. numeşte cu delegaţie directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pana la

ocuparea postului prin concurs, conform legii;

20. desemnează reprezentanţi în comisia centrala care aproba procurarea aparaturii de înalta

performanta alături de reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România si ai Ministerului Sănătăţii si

Familiei;

21. aproba statele de funcţii ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate si ale caselor de

asigurări de sănătate în urma definitivării bugetului Fondului de asigurări sociale desănătate si în baza organigramei

aprobate de consiliul de administraţie;

v) numeşte, cu delegatie, directorii generali ai caselor de asigurări de

sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care asigura conducerea acestora ca ordonator secundar

de credite, în urma concursului organizat de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate în condiţiile legii si stabileşte

atribuţiile si competentele acestora;

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate poate delega atribuţii dereprezentare oricărui

vicepreşedinte sau membru al Consiliului de administraţie al CaseiNaţionale de Asigurări de Sănătate.

Mandatul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate încetează prin demisie, prin revocare de

catre primul-ministru sau prin deces.

Atributiile vicepresedintilor Consiliului de administratie al CNAS:

1. urmăresc aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului de administraţie, încredinţată decătre

preşedinte;

2. preiau, în caz de forţa majora, atribuţiile preşedintelui, în condiţiile prevăzute de prezentul statut;

3. asigura comunicarea cu asociaţiile patronale, organizaţiile sindicale si organizaţiilepensionarilor;

4. asigura îndeplinirea condiţiilor legale si ale prezentului statut cu privire la constituirea si la

funcţionarea consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări de sănătate judeţene,respectiv a

municipiului Bucureşti;

5. îndruma si controlează nemijlocit activitatea consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări de

sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sub aspectul legalităţiiactivităţii si al respectării

prevederilor prezentului statut si îl informează pe preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

asupra celor constatate;

6. alte atribuţii date în competenta prin lege si prin prezentul statut.

Mandatele vicepreşedinţilor încetează prin demisie, prin deces sau prin revocare de către consiliul de administraţie,

cu votul a cel puţin doua treimi din numărul membrilor acestuia, sau prin revocarea ca membru al consiliului de

administraţie de către cei care i-au desemnat.

Consiliile de administraţie ale caselor de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti

au urmatoarele atributii principale:

1. aproba proiectul statutului propriu;

2. aproba proiectul bugetului de venituri si cheltuieli anuale aferente fondului asigurărilorsociale de

sănătate;
 3. aproba rapoartele de gestiune lunare, trimestriale si anuale, prezentate de directorulgeneral;

4. aproba politica de contractare propusa de directorul general, cu respectareacontractului-cadru;

5. aproba programele de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei financiare, inclusiv masurile de

executare silita, potrivit prevederilor legale în vigoare;

6. alte atribuţii date în competenta prin lege sau prin prezentul statut.

Membrii consiliilor de administratie ale caselor de asigurari de sanatate judetene, respectiv al municipiului Bucuresti,

sunt obligati sa participe la adoptarea hotararilor care sa asigure functionarea sistemului de asigurari sociale de

sanatate la nivel local.

Organele de conducere ale caselor de asigurări judeţene si ale Municipiului Bucureşti sunt:

> consiliul de administraţie;

 preşedintele;

 director general.

Consiliul de administraţie al caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti este

alcătuit din 9 membri, desemnaţi după cum urmează:

 unul de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti;

 unul de prefect, la propunerea direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a Direcţiei de Sănătate

Publică a Municipiului Bucureşti;

 3 de asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens;

- 3 de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens;

- preşedintele, care este directorul general al casei de asigurări.

Consiliul de administraţie al Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor

şi Locuinţei este alcătuit din 5 membri, desemnaţi după cum urmează:

 unul de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei;

 unul din partea confederaţiilor reprezentative ale sindicatelor;

 unul din partea asociaţiilor reprezentative ale patronatelor;

 unul din partea Ministerului Sănătăţii şi Familiei;

 preşedintele Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

 Consiliul de administraţie al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei

Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti se constituie potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 56/1998, aprobată cu

modificări şi completări prin Legea nr. 458/2001.

Mandatul membrilor consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări este de 4 ani. Consiliul de

administraţie ia hotărâri prin vot, în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor. Şedinţele consiliului de

administraţie sunt publice, cu excepţia cazurilor în care membrii consiliului decid prin vot ca acestea să se desfăşoare

cu uşile închise. Problemelelegate de buget se vor discuta întotdeauna în şedinţe publice.

Directorii generali ai caselor de asigurări sunt numiţi pe bază de concurs, prin decizie a preşedintelui

CNAS sau, după caz, prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, respectiv în

condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 56/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.

458/2001. Directorul general devine membru de drept al consiliului de administraţie al casei de asigurări şi

preşedintele acestuia.

Directorul general al casei de asigurări este ordonator de credite, în condiţiile legii. Directorul general se

numeşte pentru un mandat de 4 ani, după validarea concursului, şi se suspendă de drept din funcţiile deţinute

anterior, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Directorul general este salarizat în conformitate cu

prevederile legale în vigoare.

Atribuţiile principale ale directorului general sunt:

1. aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare şi procedurile

administrative unitare;

2. organizează şi coordonează activitatea de control al execuţiei contractelor de furnizare de servicii

medicale;

3. organizează şi coordonează activitatea de urmărire şi control al colectării contribuţiilor la fond;

4. propune programe de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei financiare, inclusiv executarea silită,

potrivit legii;

5. stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru;

6. organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguraţilor

şi propune măsuri în caz de nerespectare a acestora;

 7. supraveghează şi controlează organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări de sănătate la

nivel teritorial şi prezintă anual rapoarte, pe care le dă publicităţii;

8. numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul casei de asigurări.

Obligaţiile caselor de asigurări:

Conform legislaţiei in vigoare si al statutului Casei Naţionale de asigurări de sănătateobligaţiile CNAS sunt

următoarele:

- să asigure logistica funcţionării unitare şi coordonate a sistemului

asigurărilor sociale de sănătate;

- să urmărească colectarea şi folosirea cu eficienţă a fondului;

- să folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea,

informarea şi susţinerea intereselor asiguraţilor pe care îi reprezintă;

 să acopere potrivit principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă nevoile de

servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile.

 să verifice acordarea serviciilor medicale, conform contractelor încheiate

cu furnizorii de servicii medicale;

 să deconteze furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale contractate

şi prestate asiguraţilor, în maximum 30 de zile de la data raportării, în caz contrar urmând a suporta penalităţile

prevăzute în contract; s să acorde furnizorilor de servicii medicale sume care să ţină seama şi de condiţiile de

desfăşurare a activităţii în zone izolate, în condiţii grele şi foarte grele, pentru care sunt stabilite drepturi suplimentare,

potrivit legislaţiei;

- să informeze furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de

contractare şi a negocierii clauzelor contractuale;

 să informeze furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de furnizare a serviciilor medicale şi despre

orice schimbare în modul de funcţionare şi de acordare a acestora, cu cel puţin 30 de zile înainte de

aplicarea modificării; să asigure confidenţialitatea datelor în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;

 să verifice prescrierea şi eliberarea medicamentelor în conformitate cu

reglementările în vigoare; să transmită situaţiile statistice şi alte activităţi raportate de furnizorii de servicii medicale

către instituţiile interesate, respectiv direcţiilor de sănătate publică şi centrelor de statistică;

- să raporteze CNAS, la termenele stabilite, datele solicitate privind

serviciile medicale furnizate, precum şi evidenţa asiguraţilor şi a

documentelor justificative utilizate;

 să furnizeze, la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, prin direcţiile de

sănătate publică, datele de identificare a persoanelor asigurate, numai pentru bolile cu declarare nominală

obligatorie, conform legislaţiei în vigoare.

Casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti pot avea, la nivelul oraşelor, al

municipiilor, precum şi al altor localităţi, oficii de asigurări de sănătate, dacă numărul asiguraţilor este de cel puţin:

1. 200.000 pentru oraşele, municipiile şi sectoarele municipiului Bucureşti;

2. 100.000 pentru alte localităţi.

16.3.4 RELAŢIILE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE CU CASELE DE ASIGURĂRI DE

SĂNĂTATE

Sistemul de asigurări sociale de sănătate este un sistem naţional, unitar, coordonat de Casa Naţionala de

Asigurări de Sănătate în calitate de instituţie publica autonoma de interes naţional.

Sistemul naţional al asigurărilor sociale de sănătate este constituit din casele de asigurări de sănătate

judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care asigura funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la

nivel local, din Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale si Autorităţii

Judecătoreşti, care asigura funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate în municipiile si oraşele în care

funcţionează formaţiuni medicale aparţinând ministerelor si instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei

naţionale si autorităţii judecătoreşti si din Casa de Asigurări de Sănătate a Transporturilor, care asigura funcţionarea

sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru personalul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si

Locuinţei, instituţiilor publice din subordine, regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor naţionale si al

societăţilor comerciale, care desfăşoară activităţi în domeniul transporturilor aeriene, navale, rutiere, feroviare si cu

metroul, pentru membrii de familie ai acestora, precum si pentru pensionarii care au lucrat în transporturi si

pentru membrii lor de familie, care folosesc reţeaua sanitara proprie a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor

si Locuinţei.
 In calitate de ordonator principal de credite preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

definitivează proiectele de bugete de venituri si cheltuieli ale caselor de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a

municipiului Bucureşti, al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale si Autorităţii

Judecătoreşti si Casei de Asigurări de Sănătate a Transporturilor, la propunerea conducătorilor acestora, în calitate

de ordonatori secundari de credite, în conformitate cu dispoziţiile Legii nrJ72/1996 privind finanţele publice, cu

modificările ulterioare, si cu cele ale normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.

Bugetul centralizat al fondurilor de asigurări sociale de sănătate se aproba de Parlament, la propunerea Casei

Naţionale de Asigurări de Sănătate.

16.3.5 ASIGURAREA CALITĂŢII SERVICIILOR - O OBLIGAŢIE A CASEI NAŢIONALE DEASIGURĂRI DE

SĂNĂTATE

16.3.5.1 Serviciul medical al Casei de Asigurări

In cadrul CNAS funcţionează serviciul medical, care este condus de un medic-şef. La nivelul caselor de

asigurări funcţionează un serviciu medical, în raport cu numărul asiguraţilor, care este condus de un medic-şef.

Funcţia de medic-şef al CNAS şi al caselor de asigurări se ocupă prin concurs organizat de CNAS, în condiţiile legii

fiind echivalentă cu cea de directorgeneral adjunct.

Serviciul medical al CNAS urmăreşte interesele asiguraţilor cu privire la calitatea serviciilor acordate de

către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu

casele de asigurări. Criteriile privind acordarea serviciilor medicale pentru asiguraţi se elaborează de către serviciul

medical al CNASîmpreună cu CMR, se actualizează ori de câte ori este nevoie şi se prevăd în clauzele contractelor

de furnizare de servicii.

Masuri si criterii de asigurare a calităţii serviciilor

Asigurarea calităţii pachetului de servicii de bază pentru asiguraţi revine CNAS prin respectarea

următoarelor măsuri:

 acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizori acreditaţi conform legii, precum şi a medicilor,

asistenţilor medicali şi altor categorii de personal acreditate ;

 existenţa unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei evidenţe primare privind diagnosticul şi

terapia aplicată;
 respectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a asistenţei medicale şi stomatologice, elaborate de

către CMR şi OAMR;

 utilizarea pentru tratamentul afecţiunilor numai a medicamentelor din Nomenclatorul de produse

medicamentoase de uz uman;

 utilizarea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate, conform legii.

Criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor se elaborează de comisiile de

specialitate ale CMR, se negociază cu CNAS şi se referă la:

1. tratamentul medical;

2. tratamentul stomatologic;

3. acţiunile de depistare precoce a îmbolnăvirilor;

4. procedeele medicale de recuperare eficace;

5. prescrierea de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şitransportul bolnavilor;

6. eliberarea de certificate medicale necesare asiguraţilor pentru a beneficia de ajutoare de boală şi

de rapoarte necesare caselor de asigurări pentru îndeplinirea atribuţiilor lor.

Criteriile sunt obligatorii pentru toţi furnizorii de servicii medicale care au încheiat contracte cu casele de asigurări. In

vederea respectării calităţii serviciilor medicale furnizate asiguraţilor, CNAS şi casele de asigurări organizează

controlul activităţii medicale împreună cu comisiile de specialitate ale CMR, CFR şi ale OAMR.

O modalitate de verificare a calităţii servicilor o reprezinta reglementarea stricta a relaţiilor caselor de asigurări

sociale de sănătate cu furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente.

Controlul de gestiune al CNAS şi al caselor de asigurări se face anuai de către Curtea de Conturi. CNAS împreună

cu CMR, CFR şi OAMR organizează controlul serviciilor medicale care se acordă asiguraţilor potrivit ordonanţe de

urgenţă nr. 105/2002.

16.3.5.2 Relaţiile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cu furnizorii de servicii medicale

1. Natura relaţiilor dintre furnizori si Casele de asigurări

Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de

medicamente, care sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurări, sunt:

 cabinetele medicale, centrele de diagnostic şi tratament, spitalele şi alte unităţi sanitare, medicii, personalul mediu

sanitar şi alte categorii de personal, personalul sanitar din serviciile conexe actului medical;
 farmaciile, distribuitorii şi producătorii de medicamente şi materiale sanitare

 persoanele fizice şi juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

Relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă,se stabilesc şi se

desfăşoară pe bază de contract care se încheie anual. In situaţia în care este necesară modificarea sau completarea

clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale.

Furnizorii de servicii medicale încheie cu casele de asigurări contracte anuale pe baza modelelor de

contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi

alte clauze suplimentare, negociate.

Casele de asigurări încheie cu furnizorii de servicii medicale contracte anuale pentru furnizarea de servicii

şi pentru plata acestora, urmărind realizarea echilibrului financiar. La încheierea contractelor părţile vor avea în

vedere interesul asiguraţilor şi vor ţine seama de economicitatea, eficienţa şi calitatea serviciilor oferite pe baza

criteriilor elaborate de CNAS, CMR, CFR şi OAMR.

Contractele de furnizare de servicii medicale cuprind şi obligaţiile părţilor legate de buna gestionare

a fondurilor, precum şi clauze care să reglementeze condiţiile de plată a serviciilor furnizate până la definitivarea unui

nou contract între părţi, pentru perioada următoare celei acoperite prin contract.

Plata furnizorilor de servicii medicale poate fi:

1. în asistenţa medicală primară şi de specialitate ambulatorie prin tarif pe

persoana asigurată, tarif pe serviciu medical, suma fixă negociată pe pachet de

servicii medicale;

2. în asistenţa medicală din spitale şi alte unităţi, în afara celor ambulatorii, prin

tarif pe caz rezolvat, tarif pe zi de spitalizare, tarif pe serviciu medical, după caz;

3. prin tarife pentru anumite servicii, stabilite prin contractul-cadru;

4. prin preţ de referinţă prevăzut în lista medicamentelor cu sau fără

contribuţie personală;

5. prin preţ de referinţă prevăzut în lista de materiale sanitare şi de

dispozitive medicale.

Modalitatea de decontare a serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor

medicale se stabileşte prin contractul-cadru. Decontarea serviciilor medicale se face în baza contractelor

încheiate între casele de asigurări şi furnizorii de servicii medicale, indiferent de casa de asigurări la care s-a virat

contribuţia asiguratului, pe baza documentelorjustificative stabilite prin contractul-cadru.

B. Acreditarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale

sanitare

Pot intra în relaţie contractuală cu sistemul de asigurări sociale de sănătate numai furnizorii de servicii

medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente acreditaţi. Medicii, farmaciştii, personalul mediu sanitar şi

alte categorii de personal se acreditează după cum urmează:

a) medicii şi alte categorii de personal cu studii superioare se acreditează

de către comisiile formate din reprezentanţi ai colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, ai

caselor de asigurări şi ai direcţiilor de sănătate publică sau ai direcţiilor medicale ori ai structurilor similare din

ministerele şi instituţiile centrale cu reţele sanitare proprii, dupa caz, în cadrul acreditării unităţii sanitare;

2. asistenţii medicali se acreditează de către comisiile formate din

reprezentanţi ai OAMR, ai caselor de asigurări şi ai direcţiilor de sănătate publică sau ai direcţiilor medicale ori

structurilor similare din ministerele şi instituţiile centrale cu reţele sanitare proprii, după caz, în cadrul

acreditării unităţii sanitare;

2. farmaciştii şi asistenţii de farmacie se acreditează de către comisiile

formate din reprezentanţi ai colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului Bucureşti, ai caselor de

asigurări şi ai direcţiilor de sănătate publică sau ai direcţiilor medicale ori structurilor similare din ministerele şi

instituţiile centrale cu reţele sanitare proprii, după caz, în cadrul acreditării farmaciei.

Regulamentul de funcţionare a comisiilor de acreditare a furnizorilor de servicii medicale se aprobă de

către Consiliul de administraţie al CNAS. Metodologia de acreditare a furnizorilor de servicii medicale se elaborează

de către CNAS şi structurile naţionale ale CMR, CFR şi ale OAMR şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi

familiei, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă nr. 150/2002.

Autorizarea furnizorilor de aparatură medicală şi materiale sanitare se face anual de către Ministerul

Sănătăţii şi Familiei. Metodologia de autorizare se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei. Lista furnizorilor

de aparatură medicală şi materiale sanitare autorizaţi este dată publicităţii anual.

 C. Arbitrajul

CNAS împreună cu CMR şi OAMR organizează Comisia centrală de arbitraj care soluţionează litigiile

dintre furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări. Comisia centrală de arbitraj este formată din 4 arbitri,

dintre care 2 delegaţi numiţi de către CNAS şi câte un delegat numit de CMR şi OAMR. Preşedintele Comisiei

centrale de arbitraj trebuie sa fie un arbitru acceptat de părţi. Arbitrii pot fi medici, jurişti sau economişti, acreditaţi şi

înregistraţi de Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Regulamentul de activitate al arbitrilor se elaborează de către CNAS,

împreună cu CMR şi OAMR, şi se avizează de către Ministerul Justiţiei.

Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj sunt obligatorii pentru toate părţile ale căror litigii se soluţionează de

către aceasta şi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.

Legislaţia in vigoare prevede si cuantumul explicit al amenzilor ce sancţionează diversele contravenţii.

Cuantumul amenzilor ste cuprins in intervalul 5.00 lei si 50.000.

16.3.6 ADMINISTRAREA UNITATILOR SANITARE PUBLICE DE INTERES JUDETEAN SI LOCAL SI

COMPETENTELE AUTORITATILOR LOCALE IN DOMENIUL SANITAR

Regimul juridic si metodologia administrativa a unităţilor sanitare publice de interes judeţean si local sunt

stabilite prin ordonanţa nr. 70 din august 2002, ce a intrat in vigoare la 1 octombrie 2002.

Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile sanitare publice de interes judeţean sau

local, parte integrantă a domeniului public al judeţelor, comunelor, oraşelor şi municipiilor, se află în administrarea

consiliilor judeţene sau consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti.

Celelalte componente ale bazeimateriale sunt proprietate privată a statului şi sunt administrate de unităţile sanitare

publice.

Schimbarea destinaţiei sau înstrăinarea bazei materiale a unităţilor sanitare publice se poate face în

condiţiile legii şi numai cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Actele de înstrăinare sau de schimbare a

destinaţiei bazei materiale a unităţilor sanitare, fără aprobarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, sunt nule.

Indrumarea, coordonarea şi monitorizarea activităţii desfăşurate în unităţile sanitare publice se exercită de

Ministerul Sănătăţii şi Familiei ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică şi de direcţiile de

sănătate publică teritoriale, unităţi descentralizate care reprezintă autoritatea de sănătate publică la nivel local.
 Ministerul Sănătăţii şi Familiei exercită controlul asupra activităţii unităţilor sanitare publice de interes

judeţean sau local, precum şi asupra modului de aplicare de către acestea a dispoziţiilor legale în vigoare

în domeniul sanitar.

In administrarea unităţilor sanitare de interes local si judeţean Ministerul Sănătăţii si Familiei jaca un rol

extrem de importanat, totuşi marea majoritate a acestor atribuţii, si anume structura organizatorica a unităţii sanitare

precum si infiintarea, reorganizarea, desfiinţarea sau schimbarea profilului acestora se realizează cu avizul

consiliilor judeţene sau al consiliilor locale.

Direcţiile de sănătate publică teritoriale au si o serie de atribuţii exclusive:

 avizează, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii, proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor

sanitare publice;

 avizează, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii, statul de funcţii pentru unităţile sanitare publice cu

personalitate juridică, cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat;

 centralizează situaţiile financiare trimestriale şi anuale transmise de unităţile sanitare publice şi înaintează situaţiile

centralizatoare Ministerului Sănătăţii şi Familiei;

 avizează şi supun spre aprobare Ministerului Sănătăţii şi Familiei propunerile autorităţilor administraţiei publice

locale privind înfiinţarea, reorganizarea şi desfiinţarea unităţilor sanitare publice, după caz, precum şi pe cele

referitoare la schimbarea profilului sau a denumirii acestor unităţi.

Ordonanţa 70/2002 enumera in mod exhaustiv si atribuţiile preşedinţilor consiliilor judeţene şi

primarilor comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti astfel aceştia :

 avizează, în termen de 5 zile de la data primirii, proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli şi situaţiile

financiare trimestriale şi anuale transmise de unităţile sanitare publice;

 aprobă, în termen de 5 zile de la data primirii, statele de funcţii pentru unităţile sanitare publice, după caz, şi

urmăresc încadrarea în normativele de personal aprobate şi în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate;

 pot asigura resurse financiare pentru cheltuielile de întreţinere şi gospodărire, reparaţii, consolidare,

extindere şi modernizare a unităţilor sanitare publice.

Consiliile judeţene şi consiliile locale pot înfiinţa, cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi al

Ministerului Administraţiei Publice, unităţi de asistenţă medico-sociale, prin reorganizarea unor unităţi

sanitare publice.
 Finanţarea cheltuielilor unităţilor de asistenţă medico-sociale se asigură astfel:

a) din bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate pentru pachetul de servicii medicale de bază;

b) din bugetele locale pentru cheltuieli de întreţinere şi gospodărire, reparaţii, consolidări, dotări independente, în limita

bugetului aprobat.

Conducerea unităţilor sanitare publice are obligaţia de a dimensiona, cu avizul direcţiilor de sănătate

publică teritoriale şi al consiliilor judeţene sau consiliilor locale, după caz, numărul de personal, în limita statului de

funcţii şi a bugetului de venituri şi cheltuieli aprobate.

Unităţile de asistenţă medico-sociale sunt instituţii publice specializate, cu personalitate juridică, în

subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, care acordă servicii de îngrijire, servicii medicale, precum

şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale. Persoanele care beneficiază de servicii furnizate în aceste

unităţi sunt persoane care necesităsupraveghere, asistare, îngrijire, tratament, precum şi servicii de inserţie

şi reinserţie socială.

Internarea în aceste unităţi se face la recomandarea unităţilor sanitare sau la solicitarea persoanelor fizice

ori juridice, în baza unei grile de evaluare medico-socială a persoanei.

Unităţile de asistenţă medico-sociale se înfiinţează ca instituţii rezidenţiale sau de zi, prin hotărâre a

consiliului local ori, după caz, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin

reorganizarea unor unităţi sanitare, cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi al Ministerului Administraţiei Publice.

Reorganizarea se poate realiza după evaluarea de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a

municipiului Bucureşti, şi direcţiile generale de muncă şi solidaritate socială judeţene, respectiv a municipiului

Bucureşti, a performanţei unităţii sanitare, a potenţialului acesteia de transformare în unitate de asistenţă medico-

socială, ţinând cont de nevoile medico-sociale ale populaţiei.

Propunerea de înfiinţare a unităţii de asistenţă medico-sociale se face de către preşedintele consiliului

judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, sau de către primar, după caz, pe

baza documentaţiei şi fundamentării prezentate de serviciul public de asistenţă socială de la nivelul consiliilor

judeţene sau al consiliilor locale.

Conducerea unităţilor de asistenţă medico-sociale este asigurată de către director. In realizarea atribuţiilor

sale directorul este sprijinit de un consiliu consultativ compus din 5 membri desemnaţi după cum urmează:

■ un reprezentant al autorităţii administraţiei publice locale prin a cărei hotărâre a fost înfiinţată unitatea de asistenţă medico-

socială;
■ un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;

 un reprezentant al direcţiei generale de muncă şi solidaritate socială judeţene, respectiv a municipiului

Bucureşti;

 un reprezentant al casei de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;

■ un reprezentant al societăţii civile.

Personalul existent în unităţile sanitare care se reorganizează se preia de către unitatea de asistenţă

medico-socială, cu încadrarea în statul de funcţii aprobat. în contractele individuale de muncă ale persoanelor

preluate se va prevedea obligaţia acestora de a urma formele de pregătire profesională în domeniul cerut de

angajator.

Bunurile aflate în administrarea unităţilor sanitare care se reorganizează trec în administrarea unităţilor de

asistenţă medico-sociale, conform protocolului de predare-primire încheiat între acestea. Aparatura medicală

existentă în unităţile care se reorganizează va fi redistribuită, după caz, de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin

direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, la alte unităţi sanitare publice, în funcţie de

necesităţi.

Bugetul de venituri şi cheltuieli al unităţilor de asistenţă medico-sociale se aprobă de către consiliul local

sau consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, cu avizul casei de asigurări de

sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti, în condiţiile legii.

Cheltuielile curente şi de capital ale unităţilor de asistenţă medico-sociale se asigură din venituri proprii şi

din subvenţii acordate din bugetul local în funcţie de subordonare. Subvenţiile de la bugetele locale sunt acordate

pentru asigurarea serviciilor sociale, în condiţiile legii, pentru cheltuieli de întreţinere şi gospodărire, reparaţii,

consolidări, dotări independente.

Veniturile proprii ale unităţilor de asistenţă medico-sociale se constituie din:

 sume decontate de casele de asigurări de sănătate, pentru servicii medicale furnizate pe bază de contract, conform

contractelor-cadru de acordare a asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, prevăzute de

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale

de sănătate, precum şi conform normelor de aplicare a acestora;

 contribuţii personale ale beneficiarilor, după caz, stabilite prin hotărârile consiliilor locale

sau ale consiliilor judeţene, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în condiţiile legii;
 sponsorizări, donaţii, alte venituri potrivit legii.

CAPITOLUL 17

ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMANIA

Colegiul Medicilor din Romania este o organizatie profesionala autonoma a corpului medical, de interes

public, apolitica si fara scop patrimonial, avand in principal obiect de activitate controlul si supravegherea exercitarii

profesiei de medic.

La nivelul Municipiului Bucuresti si al fiecarui judet s-a organizat Colegiul Medicilor: Municipiul Bucuresti si

respectiv colegii teritoriale.

 Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt: adunarea generala, consiliul, biroul consiliului si

presedintele.

Adunarea Generala- este formata din membrii colegiului teritorial, se intruneste anual in primul trimestru la

convocarea consiliului si adopta hotatrari cu majoritate simpla in prezenta a 2/3 din numarul membrilor sai.

Consiliul- are un numar de membrii proportional cu numarul medicilor inscrisi in evidenta colegiului la data

organizarii alegerilor, dupa cum urmeaza:

- 11 membrii pentru un numar de 500 de medici inscrisi;

- 13 membrii pentru un numar intre 501-1000 de medici inscrisi;

- 19 membrii pentru un numar de 1001-2000 de medici inscrisi;

- 21 de memebrii pentru un numar de peste 2000 de medici

inscrisi;

Consiliul constituit la nivelul municipiului Bucuresti este format din 23 de membrii proportional cu numarul de membrii

ai consiliului se vor alege 3-9 membrii supleanti.

Biroul consiliului colegiului teritorial este format dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar. Presedintele

biroului consiliului colegiului teritorial este si presedintele colegiului teritorial.

Colegiul Medicilor din Romania- este format din toti medicii inscrisi in colegiile teritoriale. Colegiul Medicilor din

Romania are personalitate juridica, patrimoniu si buget proriu.

 Organele de conducere, la nivel national sunt:

- adunarea generala nationala;

- consiliul national;

- biroul executiv;
 - presedintele.

Adunarea generala nationala- este alcatuita din membrii Consiliului national al Colegiului Medicilor din

Romania si reprezentanti ai fiecarui colegiu teritorial. Norma de reprezentare in adunarea generala nationala este de

1/200 membrii, reprezentantii fiind alesi pentru un mandat de 4 ani. Proportional cu numarul de medici inscrisi in

evidenta colegiului teritorial se va alege un numar de 3-10 membrii supleanti.

Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania este alcatuit din cate un reprezentant al fiecarui judet, din trei

reprezentanti ai municipiului Bucuresti si cate un reprezentant al medicilor din fiecare minister sau institutie centrala

cu retea sanitara proprie. Consiliul national poate fi asistat, cu rol consultativ, de cate un reprezentant al Academiei

de Stiinte Medicale, Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, Familiei si Ministerul

Justitiei. Reprezentantii in Consiliul National sunt alesi pe o perioada de 4 ani de catre membrii consiliilor colegiilor

teritoriale si reprezentantii acestora in adunarea generala nationala, intruniti in sedinta comuna. Deciziile Consiliului

national sunt obligatorii pentru colegiile locale si pentru toti medicii din Romania.

Biroul executiv al Colegiului Medicilor din Romaina este format dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar

general, alesi de catre Consiliul national, dintre membrii sai, pe o durata de 4 ani.

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania este presedintele Biroului executiv al consiliului National.

17.1 ATRIBUTIILE COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMANIA

Colegiului Medicilor din Romania are urmatoarele atributii:

1. Asigura aplicarea legilor, regulamentelor si normelor care organizeaza si reglementeaza

exercitarea profesiei de medic;

2. Apara demnitatea si promoveaza drepturile si interesele membrilor sai, apara onoarea, libertatea si

independenta profesionala a medicului, dreptul acestuia de decizie in exercitarea actului medical;

3. Asigura respectarea de catre medici a obligatiilor ce le revin fata de bolnav si de sanatate publica;

4. Elaboreaza si adopta Statutul Colegilor Medicilor din Romania si codul de deontologie medicala;

5. Controleaza si supravegheaza modul de exercitare a profesiei de medic;

6. Colaboreaza cu Ministerul Sanatatii la formarea, specializarea si perfectionarea pregatirii

profesionale a medicilor;

7. Actioneaza singur sau impreuna cu institutiile sau autoritatile publice cu atributii in domeniu, in

vederea asigurarii calitatii actului medical in unitatile medicale;

8. Colaboreaza cu Ministerul Sanatatii la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional

si tematica de concurs.
 9. Organizeaza forme de educatie medicala continua si de ridicare a gradului de competenta

profesionala a membrilor sai;

10. Colaboreaza cu Ministerul Sanatatii la elaborarea criteriilor si standardelor privind dotarea

cabinetelor medicale;

11. Asigura cadrul necesar desfasurarii unei concurente loiale bazate pe promovarea competentei

profesionale;

12. Promoveaza si stabileste relatii pe plan extern cu institutii si organizatii similare;

13. Colaboreaza cu Ministerul Sanatatii la elaborarea reglementarilor din domeniul medical sau al

asigurarilor sociale de sanatate;

14. Organizeaza judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica profesionala, deontologie

medicala si de la regulile de buna practica profesionala, in calitate de organ de jurisdictie profesionala;

15. Stabileste, in functie de gradul riscului profesional, valoarea riscului asigurat in cadrul asigurarilor

de rapsundere civila profesionala pentru membrii sai;

16. Sprijina institutiile si actiunile de prevedere si asistenta medico-sociala pentru medici si familiile lor;

17. Participa, impreuna cu Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Sanatatii si Familiei, la

stabilirea numarului anual de locuri in facultatile de medicina acreditate, precum si numarul locurilor in

rezidentiat.

18. Participa la elaborarea contractului-cadru, in conditiile legii etc.

Colegiul Medicilor din Romania avizeaza infiintarea cabinelelor medicale private

indiferent de forma lor juridica si participa, prin reprezentanti, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor

din unitatile sanitare publice.

17.2 MEMBRII COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMANIA

In vederea exercitarii profesiei de medic, medicii cetateni romani sau medici cetateni ai unui stat membru al Uniunii

Europene, un stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti in Romania, au

obligatia sa se inscrie in Colegiul Medicilor din Romania. Calitatea de membru este dovedita prin certificatul de

membru al Colegiului Medicilor din Romania, calitate ce poate fi pastrata,la cerere, de medicii pensionari.

Membrii Colegiului Medicilor din Romania sunt inscrisi intr-un registru care se face public anual de catre Colegiul

Medicilor.

17.2.1 DREPTURILE SI OBLIGATIILE MEMBRILOR COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMANIA

Membrii Colegiului Medicilor din Romania au urmatoarele drepturi:

 1. Sa aleaga si sa fie alesi in organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau nationale;

2. Sa participle la actiunile Colegiului Medicilor;

3. Sa foloseasca impreuna cu membrii familiei toate dotarile sociale, profesionale, culturale si sportive

ale colegiului Medciilor din Romania si ale colegiilor teritoriale;

4. Sa conteste sanctiunile primite;

5. Sa beneficieze de asistenta medicala gratuita, medicamente gratuite, personal cat si pentru

membrii de familie.

Membrii Colegiului Medicilor din Romania au urmatoarele obligatii:

1. Sa faca dovada cunosterii normelor de deontologie profesionala si a celor care reglementeaza

organizarea si functionarea corpului profesional;

2. Sa respecte dispozitiile Statutului Colegiului Medicilor din Romania, Codul de deontologie

medicala, hotararile organelor de conducere ale colegiului Medicilor din Romania si reglementarile profesiei.

3. Sa rezolve sarcinile ce le-au fost incredintate in calitate de membrii ai corpului profesional;

4. Sa participe la manifestarile initiate de organele de conducere, la activitatile profesionale sau de

pregatire profesionala;

5. Sa participe la sedintele la care au fost convocati;

6. Sa pastreze secretul profesional;

7. Sa pastreze confidentialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor si voturilor exprimate in organele de

conducere;

8. Sa respecte normele, principiile si indatoririle deontologiei medicale;

9. Sa aiba un comportament demn in exercitarea profesiei sau a calitatii de membru al Colegiului

Medicilor din Romania;

10. Sa acorde cu promptitudine si neconditionat ingrijirile medicale de urgenta;

11. Sa actioneze pe toata durata exercutarii profesiei in vederea cresterii gradului de pregatire

profesionala;

12. Sa aplice parafa, cuprinzand numele, prenumele, gradul, specialitatea si codul, pe toate actele

medicale pe care le semnaza;

13. Sa respecte drepturile pacientilor.

17.2.2 RASPUNDREA DISCIPLINARA A MEMBRILOR COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMANIA

Medicul raspunde disciplinar in cazul nerespectarii legilor si regulamentelor profesiei medicale, a codului de

deontologie medicala si a regulilor de buna practica profesionala, a Statutului Colegiului Medicilor din Romania,

pentru nerespectarea deciziilor adoptate de organele de conducere ale Coelgiului Medicilor si pentru orice fapta

savarsita privind profesia. Raspunderea disciplinara a membrilor Colegiului Medicilor din Romania nu exclude

raspunderea penala, contraventionala, civila si materiala, potrivit prevederilor legale. Sanctiunile disciplinare sunt:

mustrarea, avertizmentul,votul de blam, amenda de la 100 lei la 1.500 lei, interdictia de a exercita profesia sau

anumite activitati medicale pe o perioda de la o luna la un an, retragerea calitatii de membru al colegiului Medicilor

din Romania.

17.2 VENITURILE SI CHELTUIELILE COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMANIA

Veniturile Colegiului Medicilor din Romania se constituie din:

- taxe de inscriere;

- cotizatiile lunare ale membrilor;

- contravalorea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice si juridice, inclusiv din organizarea de

cursuri si alte forme de educatie medicala continua;

- donatii si sponsorizari de la persoane fizice si juridice;

- drepturi editoriale;

- incasari din vanzarea publicatiilor proprii;

- fonduri rezultate din manifestarile culturale si stiintifice;

- alte surse.

Veniturile pot fi utilizate penrtu cheltuieli cu organizarea si functionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si

servicii, cheltuieli de capital, perfectionarea pregatirii personalului, acordarea unor burse medicilor, incurajarea

medicilor cu venituri mici, acordarea de premii pentru membrii cu activitati profesionale deosebite etc.

CAPITOLUL 18

ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA ORDINULUI ASISTENTILOR MEDICALI SI MOASELOR DIN ROMANIA

Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania se organizeaza si functioneaza sa organizatie profesionala a

asistentilor medicali si a moaselor, neguvernamentala, de interes public, nonprofit, avand ca obiect de activitate

controlul si supravegherea exercitarii profesiei de asistent medical si respectiv de moasa cu drept de libera practica.
 “Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” este organizatie cu autonomie institutionala,

patrimoniu propriu constituit din bunuri mobile si imobile, avand sediul central in Municipiul Bucuresti. In cadrul

“Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” se organizeaza comisii de specialitate precum: Comisia de

Specialitate a Asistentilor Medicali Generalisti, Comisia de Specialitate a Moaselor, Comisii de Specialitate pentru

celelalte specialitati ale asistentilor medicali precum si Comsia de Disciplina.

19.1 ATRIBUTIILE “ORDINULUI ASISTENTILOR MEDICALI SI MOASELOR DIN ROMANIA”

1. Atributiile generale:

 colaboreaza cu Ministerul Sanatatii la elaborarea normelor specifice si a reglementarilor privind profesiile de

asistent medical si moasa, asigurand aplicarea lor;

 promoveaza drepturile si interesele profesionale ale membrilor sai, apara onoarea, libertatea si

independenta profesionala a asistentilor medicali si moaselor in exercitarea profesiei;

 supravegheaza respectarea standardelor de calitate a activitatilor de asistent medical si moasa;

 participa in colaborare cu Ministerul Sanatatii la elaborarea criteriilor si standardelor de evaluare a calitatii

ingrijirilor de sanatate, asigurand aplicarea acestora;

 elaboreaza si adopta Regulamentul de Organizarea si Functionare a Ordinului Asistentilor Medicali si

Moaselor din Romania precum si Codul de Etica si Deontologie al asistentului medical si moasei din Romania;

 ii reprezinta pe membrii sai in relatiile cu autoritatile si institutiile guvernamentale si neguvernamentale

interne si internationale;

 organizeaza judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica, deontologie profesionala si a cazurilor de

malpraxis;

 colaboreaza cu Ministerul Sanatatii la inscrierea asistentilor medicali si moaselor in Registrul Unic National

al Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania;

 colaboreaza cu Ministerul Sanatatii la organizarea si desfasurarea concursurilor si examenelor pentru

asistenti medicali si moase;

 elibereaza avizul necesar dobandirii autorizatiei de “libera practica” in profesiile de asistent medical si

moasa;

 reprezinta asistentii medicali si moasele care desfasoara activitati de ingrijire in cardul sistemului asigurarilor

de sanatate la elaborarea contractului-cardu privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de

asigurari sociale de sanatate si a normelor de aplicare ale acestuia;

 stabileste in functie de gradul riscului profesional, valoarea riscului asigurat in cadrul asigurarilor de

raspundere civila pentru asistenti medicali si moase;

 organizeaza puncte teritoriale de informare privind legislatia sistemului de sanatate;

 elaboreaza ghiduri si protocoale de practica, criteriile si conditiile privind asigurarea calitatii ingrijirilor de

sanatate pe care le propune spre aprobare Ministerul Sanatatii.

2. Atributiile “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” in domeniul formarii

profesionale:

 colaboreaza cu Ministerul Sanatatii si M.E.C. la organizarea educatiei continue, cresterii gradului de

competenta profesionala a asistentelor medicale si moaselor;

 colaboreaza cu Ministerul Sanatatii la elaborarea metodologiei si tematicilor de concursuri si examene

pentru asistente medicale si moase;

 sustine dezvoltarea cercetarilor stiintifice si organizeaza manifestari stiintifice in domeniul ingrijirilor de

sanatate;

 organizeaza centre de pregatire lingvistica, necesare exercitarii profesiei de catre asistentii medicali si

moase cetateni ai statelor membre U.E., ai statelor aparatinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei

Elvetiene.

19.2 MEMBRII “ORDINULUI ASISTENTILOR MEDICALI SI MOASELOR DIN ROMANIA”

Calitatea de membru al “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” se dobandeste la cerere,

fiind dovedita prin certificatul de membru care se elibereaza la inscriere, calitate care se pierde pe durata suspendarii

sau in cazul retragerii dreptului de exercitare a profesiei de asistent medical sau moasa.

Pot deveni la cerere, membrii ai “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” si asistentii

medicali si moasele cetateni ai unui stat membru al U.E., ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai

Confederatiei Elvetiene stabiliti in Romania. Calitatea de membru al “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din

Romania” o pot pastra la cerere si pensionarii asistenti medicali si respectiv moase care au practicat meseria.

19.3 DREPTURILE SI OBLIGATIILE MEMBRILOR “ORDINULUI ASISTENTILOR MEDICALI SI MOASELOR DIN

ROMANIA”

Membrii “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” au urmatoareledrepturi:

 de a alege si de a fi alesi in organele reprezentative ale “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din

Romania”;
 de a avea acces la toate datele care privesc organizarea administrativa a “Ordinului Asistentilor Medicali si

Moaselor din Romania” si a filialelor acestuia;

 de a se adresa tuturor organelor “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” si de a fi informat

privind desfasurarea acestora;

 de a participa la programe de perfectionare pentru asistenti medicali si moase;

 de a contesta sanctiunile primite in termen de 30 de zile de la comunicarea lor;

 dreptul persoanelor care exercita functii de conducere la nivel teritorial sau national in structura “Ordinului

Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” de a-si mentine locul de munca pe perioada in care indeplinesc

functiile respective;

 de a beneficia de asistenta medicala gratuita si medicamente gratuite atat personal cat si pentru membrii de

familie.

Membrii “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” au urmatoareleobligatii:

 sa respecte reglementarile legale privind exercitarea profesiei;

 sa respecte statutul “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” privind exercitarea profesiilor

de asistent medical si moasa precum si regulamentul de organizare si functionare (ROF) al “Ordinului Asistentilor

Medicali si Moaselor din Romania” ;

 sa respecte si sa aplice prevederile codului de etica si deontologie al asistentilor medicali si moaselor din

Romania;

 sa participe la adunarile generale ale filialelor din care fac parte;

 sa apere reputatia si interesele legitime ale asistentilor medicali si moaselor;

 sa faca dovada cunoasterii normelor de deontologie profesionala

 sa nu aduca prejudicii “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania”.

Raspunderea disciplinara:

 membrii “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” care incalca normele de exercitare a

profesiei si nu respecta Codul de etica si deontologie al asistentilor medicali si al moasei din Romania raspund

disciplinar, in functie de gravitatea abaterii si li se va aplica una din urmatoarele sanctiuni: mustrare, avertizment,

suspendarea temporara a calitatii de membru, retragerea calitatii de membru al “Ordinului Asistentilor Medicali si

Moaselor din Romania”;

 raspunderea disciplinara a membrilor “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” nu exclude

raspunderea civila, contraventionala si penala.

19.4 ORGANIZAREA LA NIVEL NATIONAL SI TERITORIAL A “ORDINULUI ASISTENTILOR MEDICALI SI

MOASELOR DIN ROMANIA”

“Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” este organizat la nivel national, judetean si la nivelul

municipiului Bucuresti si functioneaza prin filialele judetene si cea a Municipiului Bucuresti. Filialele judetene si a

Municipiului Bucuresti nu au personalite juridica si beneficiaza de autonomie organizatorica si functionala in limitele

prevazute de statutul “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” .

Organele de conducere ale filialelor judetene si respective ale Municipiului Bucuresti sunt:

 Adunarea Generala

 Consiliul Judetean

 biroul Consiliului Judetean

 Presedintele.

 Adunarea Generala – este constituita din reprezentantii tuturor asistentilor medicali si moaselor cu drept

de libera practica inscrisi in filiala respectiva, potrivit normei de reprezentare de 1 la 50. Adunarea generala alege prin

vot secret, cu majoritate simpla, membrii Consiliului Judetean respectiv membrii Consiliului Municipiului Bucuresti, in

prezenta a cel putin 2/3 din numarul total al reprezentantilor alesi.

 Consiliile Judetene - au un numar de membrii proportional cu numarul asistentilor medicali si moaselor

inscrisi in organizatia “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” , dupa cum urmeaza:

 pana la 1000 de asistenti medicali si moase inscrisi- 11 membrii

 intre 1001-2000 asistenti medicali si moase inscrisi- 15 membrii

 intre 2001-4000 asistenti medicali si moase inscrisi- 19 membrii

 peste 4000 de asistenti medicali si moase inscrisi- 21 de membrii.

Consiliul Municipiului Bucuresti este alcatuit din 25 de membrii. Alegerile sunt validate in prezenta a 2/3 din

numarul total al reprezentantilor in Adunarea Generala. In cazul in care nu este intrunita conditia de mai sus, in

termen de 2 saptamani, se va organiza o alta adunare generala pentru alegeri, al carei rezultat va fi validat indiferent

de numarul participantilor. Consiliul Judetean respectiv al Municipiului Bucuresti, va alege dintre membrii sai un birou

format dintr-un presedinte, 2 vicepresedinti, si un secretar.

Organizarea la nivel national a “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania”:

 Organele de conducere a “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” la nivel national sunt:

 Adunarea Generala Nationala este constituita din reprezentanti alesi la nivel judetean si al Municipiului

Bucuresti potrivit normei de 1 reprezentant la 500 de membrii. Adunarea Generala Nationala alege prin vot secret cu

majoritate simpla, membrii Consiliului National al “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania”, in

prezenta a minim 2/3 din numaul total a reprezentantilor alesi. In cazul in care la Adunarea Generala Nationala la

care au loc alegeri nu se intrunesc un numar de 2/3 din numarul total al reprezentantilor, in termen de 2 saptamani,

se va organiza o alta Adunare Generala Nationala de alegeri, al carei rezultat va fi validat indiferent de numarul

participantilor. Adunarea Generala Nationala adopta in prezenta a cel putin 2/3 din numarul total al reprezentantilor

alesi Codul de Etica si Deontologie al asistentilor medicali si moaselor din Romania, regulamentul de organizare si

functionare al “Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania”, precum si statutul “Ordinului Asistentilor

Medicali si Moaselor din Romania” .

 Consiliul National – este alcatuit din cate 2 reprezentanti ai fiecarui judet, respectiv 4 reprezentanti ai

Municipiului Bucuresti si cate un reprezentant din ministerele cu retea sanitara proprie alesi de catre Adunarea

Generala Nationala. Consiliul National este legal constituit in prezenta a jumatate + 1 din numarul membrilor sai si

hotaraste cu majoritate simpla. Consiliul se intruneste in sesiuni trimestriale si extraordinare. In cadrul Consiliului

National functioneaza Comisia Nationala de specialitate a asistentilor medicali generalisti, Comisia Nationala de

Specialitate a moaselor, Comisii Nationale de specialitate pentru celelalte specialitati ale asistentilor medicali,

Comisia Nationala de disciplina precum si departamante si compartimente de specialitate.

“Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania” este coordonat intre sesiunile Cosniliului National

de catre Biroul Executiv.

 Biroul executiv – al Consiliului National este constituit din presedinte, 3 vicepresedinti, si un secretar alesi

prin vot secret de membrii Consiliului National.

Organizarea alegerilor la nivel national, judetean si respectiv al Municipiului Bucuresti, se desfasoara o data

la patru ani in baza regulamentului de alegeri elaborat de Biroul Executiv al “Ordinului Asistentilor Medicali si

Moaselor din Romania” si aprobat de Consiliul National.

Veniturile ordinului asistentilor medicali si moaselor din Romania se constituie din taxe de inscriere, cotizatii

lunare, donatii, sponsorizari, fonduri rezulatate din taxe, percepute pentru manifestari stiintifice, drepturi editoriale,

alte surse cu respectarea prevederilor legale.

CAPITOLUL 20
CONCLUZII

Sistemul serviciilor de sanatate din Romania aflat in plina reforma din anul 1989 are ca obiective strategice

imbunatatirea starii de sanatate a populatiei, garantarea accesului echitabil la serviciile sistemului de ingrijiri de

sanatate si asigurarea unui sistem de ingrijiri mai bine calificat.

Pe parcursul derularii reformei s-a actionat pe linia reorganizarii si eficientizarii activitatii spitalicesti, revigorarii

asistentei primare prin medicii de familie, reorganizarii ambulatoriului de specialitate si armonizarea legislatiei cu cea

a Uniunii Europene.

In contextul reformei se impune clarificarea rolurilor si responsabilitatilor principalilor actori din sectorul sanitar,

profesionalizarea personalului de conducere, constituind o etapa importanta a reformei. Managerii spitalelor trebuie

sa se preocupe permanent de toate aspectele ce afecteaza acordarea serviciilor de ingrijiri de sanatate precum si de

sanatatea financiara a spitalelor. Managerii de spitale stabilesc procedurile corecte pentru monitorizarea

performantelor stabilite pe baza politicilor de functionare si dezvoltare. Monitorizarea activitatii implica stabilirea unui

flux informational operational, ce va semnala permanent modul in care se realizeaza obiectivele politicilor de

functionare si au de asemenea responsabilitati referitoare la crearea si monitorizarea politicilor financiare.

Responsabilitatile specifice includ stabilirea bugetelor precum si colectarea si evaluarea informatiilor financiare si

statistice.

Managerii de servicii de sanatate trebuie instruiti privind mediul spitalicesc si functionarea in cadrul acestuia.

Asistentul medical, membru al echipei de ingrijire poate fi de asemenea si membru al corpului managerial al unitatii

sanitare in care isi desfasoara activitatea, ca asistent sef de sectie sau director nursing.

Analizand situatia actuala a sistemului sanitar romanesc precum si evolutia acestuia,se impune ca Romania sa-si

identifice permanent nevoile reale de servicii medicale sis a elaboreze programe de actiune bazate pe resursele

disponibile, avand in vedere faptul ca asiguratul este elementul central al sistemului asigurarilor de sanatate.

Prioritatile reformei sectorului sanitar vizeaza aspecte precum:

1. Stabilirea unor politici coerente de sanatate, dezvoltarea acestor politici bazandu-se pe analiza indicatorilor de

sanatate comparabili ca nivel cu cei din Uniunea Europeana.

2. Avand in vedere criza financiara existenta la nivelul spitalelor se impune profesionalizarea personalului de

conducere si dezvoltarea managementului spitalicesc strategic, financiar si al proceselor administrative.

3. Un alt aspect important al reformei este asigurarea finantarii durabile si predictibile a sistemului sanitar romanesc.

4. Cresterea performantei spitalelor cu asigurarea accesului la serviciile spitalicesti si expunerea acestora pe piata

serviciilor spitalicesti. Obiectivele reformei organizationale a spitalelor fiind cresterea eficientei tehnice si alocative,
cresterea accesibilitatii pentru grupurile defavorizate si adecvarea structurii serviciilor spitalicesti la asteptarile

utilizatorilor.

5. Integrarea sanatatii in alte politici, cum ar fi cele privind protectia sociala, educatia, cultura, dezvoltarea economica.

Masurile principale ce ar trebui urmate sunt:

- dezvoltarea unui model de alocare obiectiva a fondurilor existente in sistem catre spitale, in functie de

caracteristicile spitalului;

- stabilirea anuala a numarului necesar de medici si asitenti medicali care sunt pregatiti in sistemul de invatamant

medical public si privat;

- dezvoltarea programelor de formare continua;

- incurajarea colaborarii intre spitalele din Romania si cele din Uniunea Europeana si SUA, favorizand schimburile de

specialisti, crearea colectivelor mixte de cercetare, ducand nemijlocit la imbunatatirea actului medical;

- imbunatatirea eficientei si calitatii serviciilor medicale prin restructurarea si reorientarea lor cu scopul de a raspunde

nevoilor de ingrijire a populatiei;

- achizitionarea prioritara a produselor farmaceutice romanesti cat si a aparaturii si instrumentarului medical;

- introducerea conceptului cast-eficienta, prin organizarea unor servicii medicale integrate;

- cresterea rolului medicinei preventive si promovarii sanatatii;

- accentuarea autonomiei serviciilor de sanatate, ducand la stimularea competitiei si calitatii serviciilor medicale;

- asigurarea unor servicii medicale de calitate ridicata pe intreg teritoriul tarii, reducand diferentele intre mediul rural si

urban;

- sustinerea infiintarii si dezvoltarii serviciilor medicale private etc.

Aceasta carte intentioneaza sa ofere viitorilor asistenti medicali informatii si cunostinte care sa vina in sprijinul

formarii lor profesionale si manageriale.

BIBLIOGRAFIE

1. Armenia Androniceanu "Management public" Editura Economica, Bucureşti, 1999

2. Charles Debbach "La transparence administative en Europe" - ediţia II- 1995

3. "Cartea alba a guvernării" - capitolul privind sectorul public

4. Conferinţa privind problemele de sănătate de interes comun pentru România si Uniunea

europeana (Bucureşti 4-6 octombrie 2000)

5. Comunicatul Ministerului Sănătăţii si Familiei privind reuniunea de la 21 februarie 2003

6. Nita Dobrota "Dicţionar de Economie" Editura Economica, Bucureşti 1999

 7. Prof. G. Moldoveanu "Analiza organizationala" Editura Economica, Bucureşti, 2000

8. I. Plumb "Managementul Servicilor publice" Editura ASE, Bucureşti 2000.

9. Institutul National de Statistica si Studii Economice - indicatori demografici

10. Legea 70/2002 priwind regimul juridic si metodologia administrării unităţilor sanitare publice

de interes local si judeţean

11. Legea nr. 145/1997 privind asigurările de sănătate

12. Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de aisstent medical si a profesiei de moasa,

precum si organizarea si functionarea „Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania”

13. Legea nr. 529- Legea pentru ratificarea Acordului European asupra instruirii si formarii

asistentilor medicali, incheiat la Strasbourg la 25 oct. 1967

14. Legea 146/1999

15. HG 743/3 iulie 2003

16. Hotărârea guvernului nr 790/2001 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Sănătăţii

si Familiei

17. Marius Profiroiu "Managementul strategic al colectivităţilor locale" Edituraeconomica,

Bucureştii 1999

18. Marius Profiroiu, Irina Popescu "Politici Europene" Editura economica, Bucureşti, 2003

19. O. Nicolescu, I. Verboncu "Metodologii Manageriale" Editura tribuna Economice, Bucureşti,

2001

20. Programul de guvernare 2000-2004 - capitolul V privind imbunatatirea stării de sănătate a

populaţiei

21. O.U.G nr 150/ 31 oct. 2002 privind organizarea si funcţionarea sistemului de asigurări

sociale de sănătate

22. OUG 48/2003 privind intarirea disciplinei financiare si a creşterii eficientei utilizării fondului sistemului sanitar

23. Ordonanţa Guvernului nr. 124/1999 privind organizarea cabinetelor medicale

24. Ordonanţa de Guvern nr. 182/2002 privind licitaţiile electronice