Sunteți pe pagina 1din 2

S-a născut în Banat, a trăit în Vâlcea, iar azi face legumicultură la standarde

europene în comuna Şimnicu de Sus. Este povestea unuia dintre cei mai
mari fermieri din această localitate, care la puţin peste 40 de ani deţine
6.000 mp de solarii realizate chiar de el după modelul fermelor din
Ungaria. Investiţiile totale s-au ridicat la peste 100.000 de euro, jumătate
din sumă fiind fonduri obţinute de la Uniunea Europeană. Solariile sunt
dotate cu sisteme moderne de irigare şi de încălzire, dar şi cu camere de
luat vederi. Aflaţi din articol cum a reuşit Ion Dragu să creeze o fermă
model în satul Albeşti.
În acest solar se află peste 4.000 de fire de roşii, care vor fi plantate în această lună
(Foto: Lucian Anghel)
Povestea iniţierii lui Ion Dragu în agricultură a început să se scrie în urmă cu opt ani, iar
„microbul“ a fost transmis de către socrii lui, care trăiau din munca pământului. Când a
pornit la drum, deţinea un solar de 500 de metri pătraţi şi a început să se dezvolte
treptat. A studiat şi a aflat tainele legumiculturii de la specialişti care aplică tehnologii
moderne, iar mare parte din secrete le-a „furat“ din fermele de peste hotare. S-a întors
acasă şi a început să construiască singur ceea ce văzuse acolo, iar în prezent deţine nouă
solarii moderne. Pe lângă solariile care se întind pe o suprafaţă de 6.000 mp, fermierul
din Şimnicu de Sus lucrează şi 2,5 hectare de teren în câmp, pe care cultivă tot legume.
„Făcând o vizită la fermierii din Ungaria, am constatat că ei sunt cu foarte mulţi paşi
înaintea noastră, atât din punct de vedere al tehnologiei, cât şi al mentalităţii. Când vezi
la cineva ceva mai bun, încerci «să furi» ce este mai bun şi să aplici la tine în fermă.
Aceste solarii le-am înfiinţat împreună cu familia, au fost lucrate în sistem propriu. Am
căutat să fie foarte bine aerisite, să aibă o înălţime corespunzătoare pentru ca planta să
fie la o temperatură optimă şi am urmărit să aibă şi o lăţime foarte mare deoarece, pe
timp de iarnă, dacă solariile sunt foarte înguste, plantele aflate lângă peretele solarului
sunt afectate şi cultura suferă. Cu cât este deschiderea mai mare, cu atât este mai b

S-ar putea să vă placă și