Sunteți pe pagina 1din 1

În urmă cu câteva zile a intrat în vigoare o directivă europeană în urma

căreia au apărut în presă mai multe materiale în care se preciza faptul că se


interzice vânzarea medicamentelor „la bucată“. Nici medicii, nici
farmaciștii și cu atât mai puțin pacienții nu au înțeles în mod clar ce
presupune această nouă directivă. Dan Octavian Alexandrescu, secretar de
stat în cadrul Ministerului Sănătății, a lămurit această situație.
Reprezentantul MS a explicat faptul că și de acum înainte cutia
medicamentului va putea fi desfăcută în farmacie, de către o persoană
împuternicită, în așa fel încât pacientului, în mod controlat, să i se poată
elibera și un număr mai mic de tablete.
Mulți pacienți s-au arătat îngrijorați după ce au aflat din anumite materiale apărute în
presă că nu mai pot cumpăra medicamente la bucată. Totul a pornit de la faptul că
Uniunea Europeană a stabilit o serie de măsuri în cadrul Directivei 2011/62/UE
(denumită și Directiva Medicamentelor Falsificate) pentru a împiedica intrarea
medicamentelor falsificate în lanțul legal de distribuție a medicamentelor.
„Mecanismul de serializare și verificare a medicamentelor a pus în aplicare începând cu
9 februarie 2019 Directiva UE 62/2011 și Regulament

S-ar putea să vă placă și