Sunteți pe pagina 1din 3

TERAPIE / METAMORFOZE

UN OM
NOU
Cum te ajută psihoterapia să te
transformi într-o variantă mai bună a ta.

Text: Andreea Vasile

Părinți autoritari, relații de dragoste


care au eșuat și multă neîncredere în
propriile forțe. Cam așa poate fi descrisă,
pe scurt, viața unora dintre oamenii care
aleg să meargă la psihoterapie pentru că,
pe cont propriu, nu știu cum să iasă din si-
tuațiile care le dau de furcă. Propria minte
ne poate da multe bătăi de cap, adesea „Am stat împreună patru ani de zile. Am seama faptului că nu-s suficient de bună
inutile și, de aceea, cu ajutorul unui psiho- renunțat la mine și la locul meu de muncă să fac așa ceva, că nu mă duce capul. De
terapeut putem să facem una dintre cele și mi-am încercat norocul, alături de el, în fapt nu îmi doream să fac asta cu adevă-
mai dificile călătorii, aceea spre noi înșine, Statele Unite ale Americii, unde el făcea rat. O făceam mai mult de dragul lui. Din
ca să aflăm ce ne doare, de ce ne doare parte dintr-o echipă de poker profesionist. cauza acestui stil de viață, stăteam trează
și, mai ales, cum putem să transformăm ce El era foarte bun la asta și mi-am zis că nopțile și beam, iar ziua dormeam și lân-
simțim în combustibil care să ne ducă mai dacă voi fi și eu la fel de bună, asta ne cezeam”, explică Cristina lucrurile pe care
departe, reinventați. Cristina Marin, de 31 va apropia și ne va da un statut financiar le făcea, la prima vedere, din dragoste
de ani, e unul dintre cei care, după doi ani egal”, spune Cristina, pentru care deve- pentru Tiberiu. În realitate, era felul ei de
de psihoterapie, ne arată, prin povestea ei, nise important să aibă, din nou, propriul a-i fi lui pe plac. Refuza propriile ei dorințe
că drumul spre vindecare și schimbare e venit și să nu mai trăiască cu sentimentul și fel de a trăi ca să fie aproape de el. „În
lung, dar posibil. Și că procesul de autocu- că el o întreține. Independența financiară perioadele în care suferea de depresie și
noaștere nu se termină, de fapt, niciodată. conta enorm pentru siguranța de sine și avea episoade de alcoolism, deveneam un
pentru încrederea în propriile forțe. fel de asistentă medicală pentru el. Relația
În 2015, Cristina și Tiberiu, iubitul ei, s-au „Am încercat să joc și eu o vreme, dar nu noastră de dragoste a trecut, treptat, de
despărțit după o relație cu suișuri și co- mă simțeam în largul meu din cauza vieții la o legătură între doi parteneri pe picior
borâșuri, ca multe altele, la prima vedere. de cazinou, cu nopți nedormite, mult stres de egalitate, la una de dependență și
Însă luată la bani mărunți, legătura lor a și lume îndoielnică. Însă am pus asta pe servitute”, spune Cristina, care începuse,
avut câteva caracteristici pe care Cristina între timp, să își caute un loc de muncă,
le-a înțeles abia mai târziu, când a ajuns la căci își dădea seama că e doar o chestiu-
psihoterapie. ne de timp până când povestea lor se va
termina.

40
MULȚI GÂNDESC: CE
MĂ POATE ÎNVĂȚA
PE MINE CINEVA
DESPRE CUM SĂ ÎMI
CRESC COPILUL SAU
DESPRE CUM SĂ răspundem la anumite situații de viață.
MĂ ÎMPAC BINE CU „Te observi ca fiind critic cu tine și cei din
SOȚIA SAU SOȚUL? jur, respingi, perfecționist și vigilent, ce
SUNT, DIN FERICIRE, simți, eviți conflictele, te simți singur și
MULȚI CARE unui divorț după ce prima soție făcuse un nu știi cine ești, îți e rușine și simți că nu
SOLICITĂ SPRIJINUL avort fără știrea lui. Își dorea copii și când ești suficient de bun sau te simți adesea
PSIHOTERAPEUȚILOR a întâlnit-o pe mama Cristinei, o femeie nedreptățit, îți e teamă de intimitate și nu
ȘI PERCEP tânără și frumoasă, a știut că ea e aleasa ai încredere în ceilalți, crezi că toți vor să
PROCESUL CA PE care-i va oferi ce vrea. „El lucra în showbiz, te folosească. Sunt doar câteva exemple
UNUL VALOROS, DE era mereu plecat la chefuri și femeile roiau care ne arată ce anume am fi putut să
MENTORAT. în jurul lui. Mama stătea acasă, avea grijă preluăm de la părinți.”
de mine și de fratele meu, n-avea un job Cu toate astea, psihologul spune că mai
stabil. Când ea i-a spus lui tata la un mo- există o a doua poartă prin care să ne pri-
ment dat, la începutul relației, că ar vrea să vim, cea a înțelegerii biologiei și tempera-
dea la Medicină, fiindcă absolvise un liceu mentului nostru. Cunoașterea lui ne ajută
de asistente medicale, lucrând o vreme în să înțelegem de ce nu ne plac surprizele
„La un moment dat, pe nepusă masă, Tibe- sala de operații și fiind foarte bună (ăsta sau de ce avem nevoie de predictibili-
riu mi-a zis că relația noastră s-a încheiat. era, până la urmă, visul ei), el i-a zis că nu tate sau, dimpotrivă, de ce avem nevoie
Mult după aceea am înțeles că începea mai stă după ea cinci ani, că vrea copii și e de noutate și incertitudine, de ce luăm
să-l deranjeze că pierde ultimul atu cu deja în vârstă ca să mai aștepte”, își aduce deciziile lent sau rapid, de ce avem nevoie
care mă mai ține lângă el: dependența aminte Cristina din poveștile părinților. de socializare sau suntem persoane mai
financiară.” După ce s-a mutat din casa A fost prima dată când Cristina a înțeles retrase. „Ca să fim bine cu noi înșine, e
iubitului ei, a intrat în scenă psihoterapia. că în viață trebuie să faci alegeri și că, din nevoie să fim congruenți și cu nevoile
„La două săptămâni după acest moment, iubire, trebuie să te sacrifici pentru celălalt. noastre biologice și primul pas către asta e
printr-o amică, am ajuns la psihoterapeut. Un sacrificiu pe care și ea și l-a impus, autocunoașterea”, explică Domnica.
Trebuia să schimb ceva în legătură cu de- de multe ori inutil, în relațiile ei, crezând
ciziile proaste pe care le luam, îmi dădeam că astfel își demonstrează dragostea și M A M A TU TU R O R R Ă N I ȚI LO R
seama că greșesc undeva în relaționarea loialitatea, uitând de sine și de dorințele Terapia a ajutat-o pe Cristina să-și dea
mea cu oamenii, dar nu-mi dădeam seama ei. „Mama a crezut mereu că nu poate să seama care e tiparul ei comportamental.
unde”, spune Cristina. facă anumite lucruri și mi-a transmis și mie Spune că mereu a avut grijă de ceilalți, să
treaba asta. N-a avut niciodată o gașcă de nu-i supere, să le acorde atenție, să-i ajute,
PĂR INȚII DAU TON UL prieteni, a fost mereu înconjurată numai să le cânte-n strună. „Iubirea alor mei pen-
Pentru toți copiii, părinții sunt prima de familie și de prietenii de familie, iar tru mine a fost mereu condiționată. E un
referință în viață, modelul după care ne mie îmi zicea constant că nu-s nici prea adevăr dur și mi-e greu în continuare să-l
luăm ca să răspundem evenimentelor de frumușică, nici prea deșteaptă și poate îmi accept, dar așa stau lucrurile. Și acum e la
care avem parte pe măsură ce creștem. găsesc și eu unul cu bani să mă întrețină. fel. Doar că acum nu mai doare așa tare.
La școală, cu prietenii sau în dragoste, M-a influențat treaba asta pentru că am Însă nu i-am iertat încă pe ai mei pentru
exemplul de acasă al părinților, bun sau ajuns, treptat, să nu mai am încredere treaba asta, e ceea ce încerc să fac acum
prost, ne urmărește adesea inconștient și în mine. Mereu mi-a fost frică de eșec în terapie. Faptul că n-am fost acceptată
ne dictează propriile reacții. și, când ți-e frică de ceva, fix spre aia de așa cum sunt, fără să mi se pretindă un
Domnica Petrovai, psiholog clinician și îndrepți”, spune Cristina, care, în timp, a standard mai înalt și că nu mi s-a oferit
psihoterapeut cognitiv-comportamental, ajuns să creadă că nu-i nici deșteaptă, nici atenția de care aveam nevoie fără să mi se
explică rolul terapiei: „Ne ajută să ne frumoasă, nici fâșneață, că, oricum ar da-o, ceară ceva în schimb e una dintre bubele
înțelegem trecutul, cum ne-a influențat și ceva e în neregulă cu ea. care m-au marcat.”
modelat el, felul în care gândești, interpre-
tezi sau judeci. Relația cu părinții, bunicii, CE P RE LUĂ M D I N R EL AȚI A C U Cel mai recent exemplu al Cristinei în
fratele sau sora, toate au o influență. PĂ RI N Ț I I ? acest sens e când i-a zis mamei că merge
O relație conștientă cu noi înșine este un Psihoterapeutul Domnica Petrovai spune la terapie și ea a răspuns că nu înțele-
scop esențial în terapie. Pentru majoritate, că un exemplu extrem de valoros ca să ge de ce o fată inteligentă dă banii pe
relația terapeutică e un proces de ne dăm seama ce am preluat de la părinții așa ceva. „Vezi, acum sunt inteligentă!”,
re-parenting, adică «repararea» relației noștri e felul asemănător cu al lor în care punctează, ironic, Cristina, comportamen-
pe care o avem cu părinții noștri.” tul mamei ei. „Mama vede terapia ca pe o
pierdere de vreme. Ea, când are proble-
Părinții Cristinei s-au cunoscut când mama me, merge la biserică, zice c-o liniștește.
avea 25 de ani și tatăl, 38. El era în pragul Ea asta crede că fac și eu la terapie, merg
acolo să mă liniștesc.”

41
TERAPIE / METAMORFOZE

În urma ședințelor de terapie, Cristina a


înțeles ce-a încercat să facă toată copilăria
ei în relația cu mama și cum a afectat-o, în
timp, acest comportament. „Maică-mea e apăr de lucrurile nasoale în care am ajuns
genul victimă, toată viața a vrut s-o salveze odată”, spune Cristina, care și-a definit și
cineva și eu am preluat asta de la ea. Copil niște repere importante pentru ea. Să aibă
fiind, am vrut s-o salvez, s-o protejez, să un job, să fie implicată social, să rămână
nu fiu o sursă de nemulțumire pentru ea, conectată cu noutățile din lume sunt doar
o povară.” Cristina spune că oamenii cu câteva dintre aspectele pe care le con-
probleme o atrag în continuare, mai ales sideră esențiale ca să rămână o femeie
când vine vorba despre bărbați. „Tot cei sigură pe cine este și pe ce poate.
complicați îmi plac și nu pot să opun rezis- „Prin relația cu terapeutul devii mai atent
tență, e ca un magnet.” la viața ta prezentă, la cum te simți tu cu
tine, cât ești de mulțumit, cât de profunde,
POLITICA PAȘILOR MĂ RUN Ț I autentice, oneste și de încredere sunt
În doi ani de terapie, Cristina a obținut relațiile apropiate, cu partenerul, copiii, pri-
victorii importante pentru ea. A schimbat etenii și colegii sau cât de multe dezamă- cu soția sau soțul? Sunt din fericire și mulți
două joburi, a avut parte de măriri de giri ai trăit în relații și suferințe în dragoste. care solicită sprijinul psihoterapeuților și
salariu, a călătorit singură, a mers la con- Toate te ajută să te înțelegi și să evoluezi”, percep procesul ca pe unul valoros, de
certe și festivaluri în Europa, s-a reapucat spune Domnica Petrovai. mentorat. Mulți regretă că nu au cerut aju-
de condus după 10 ani, deși avea permis torul mult mai devreme, mai ales cei care
valabil, a reușit să stea mai mult cu ea A MI N T I R I D I N C O P I L Ă R I E au eșuat în relații. Sunt și oamenii care vor
însăși fără s-o ia razna. „Am învățat să mă Cristina depune acum eforturi în ședin- consultații din alte motive, pentru că vor să
simt bine cu mine. Încă îmi e greu să fiu țele de psihoterapie ca să își amintească fie soții sau soți mai buni, părinți mai buni
vulnerabilă. Când am fost vulnerabilă, nu episoadele dureroase din trecutul ei. De sau vor pur și simplu o viață mai bună, de
s-a sfârșit bine, acum am ridicat un zid de multe nu-și aduce aminte pentru că le-a care să se bucure mai mult.”
protecție și momentan mă simt bine cu el. blocat. Acum trebuie să le readucă în
Vreau să demonstrez că pot orice îmi pro- prim plan pentru a le analiza, înțelege și Cristina se felicită că a avut curajul să pună
pun, mi-am impus asta. Dacă eu pot să fac accepta consecințele și felul în care au mâna pe telefon în urmă cu doi ani de zile
orice, înseamnă că n-am nevoie de cineva influențat-o de-a lungul anilor. „Îmi aduc și să-și facă o programare la psihoterapeut.
să mă ajute. Știu că nu e ăsta răspunsul, aminte puține lucruri din copilărie. Îți dau E schimbarea de care avea nevoie ca să în-
dar acum sunt în faza în care mă apăr. Mă un exemplu nasol, care încă rezonează în țeleagă mai bine cine este și de unde vine,
mine, cu o amintire nu tocmai plăcută, de dar, mai ales, să își cunoască potențialul și
care, atunci când am povestit-o alor mei, ei să trăiască la capacitate maximă, în acord
au râs, căci o percep în continuare ca pe cu dorințele și nevoile ei.
o glumă. Aveam 6 ani și o geacă nouă la „E greu să schimbi cine ești. La începutul
care țineam mult. Când am intrat în casă, psihoterapiei am fost frustrată că mi s-a
de la joacă, m-am așezat la masă și n-am părut că am un progres lent. Psihoterape-
E GREU SĂ SCHIMBI CINE vrut să-mi dau jos geaca fiindcă îmi plăcea utul mi-a zis că felul în care gândesc și mă
EȘTI. LA ÎNCEPUTUL să stau cu ea. Atunci tata a luat farfuria cu port e rezultatul a ani de zile de repetiti-
PSIHOTERAPIEI TE ciorbă și mi-a pus-o în cap. Încă povesteș- vitate a acestor comportamente, iar ele
POȚI SIMȚI FRUSTRAT te episodul ăsta altora ca și când e vreo nu se pot schimba în câteva luni de zile.
PENTRU CĂ PROCESUL amintire la care ar trebui să râdem cu toții. Dacă s-ar putea, mi-ar plăcea să accelerez
DE METAMORFOZARE Eu m-am simțit umilită, bătaia lui de joc, procesul”, spune Cristina.
E LENT. FELUL ÎN CARE bullied, cum s-ar zice azi la americani”,
GÂNDEȘTI ȘI TE PORȚI povestește Cristina. Povestea de viață a fiecărui om e cât se
E REZULTATUL A ANI DE poate de diferită. Ceea ce contează însă
ZILE DE REPETIVITATE V I N D E CAR E Ș I R EI N V EN TA R E este să trăim în acord cu cine suntem și ce
A ANUMITOR Deși suntem în 2017, psihologul Domnica ne dorim. Iar pentru asta este important să
COMPORTAMENTE, IAR Petrovai spune că psihoterapia e încă ne cunoaștem. Cunoașterea de sine nu se
ELE NU SE POT SCHIMBA percepută adesea ca un lucru rușinos sau întâmplă pur și simplu. Ca să avem parte de
ÎN CÂTEVA LUNI DE ZILE. un semn de slăbiciune și neputință, nu ca ea, trebuie să zăbovim asupra subiectului,
PROCESUL NU POATE FI o experiență de cunoaștere și evoluție. atât pe cont propriu, cât și cu ajutorul psiho-
ACCELERAT, TREBUIE SĂ „Mulți gândesc: ce mă poate învăța pe terapeutului, care ne poate ghida pașii prin
AIBĂ RITMUL LUI. mine cineva despre cum să îmi cresc întrebările și temele de reflecție potrivite.
copilul sau despre cum să mă împac bine Așa cum ne încurajează și Cristina, „în final,
tot ce contează e să mergi înainte și să nu
lași trecutul să te tragă în jos.”

42

S-ar putea să vă placă și