I. 4.

INSTALAREA PE TRONUL MOLDOVEI

Ştefan, probabil singurul fiu al lui Bogdan al II-lea cu Maria Oltea, este
amintit pentru prima dată în documentele interne păstrate la 13 iunie 1451 1, tradiţia
fixează ca loc de naştere satul Borzeşti. Petru Aron reuşise să-şi ucidă fratele dar nu
şi pe nepot. Ştefan a fost asociat de tatăl său la guvernarea ţării şi menţionat cu titlu
de voievod în actele de cancelarie ale domniei acestuia, prinţul Ştefan a fost martor
activ al victoriei de la Crasna 1450.
Ştefan cel Mare şi-a petrecut copilăria în pribegie, exceptând cei doi ani din
domnia părintelui său, 12 octombrie 1449-15 octombrie 1451, când ia contact cu
pământul şi oamenii cărora urma să le conducă destinele. Petru Aron aflând despre
planurile pe care Vlad Ţepeş şi Iancu de Hunedoara le făcuse pentru înlocuirea sa,
l-a însărcinat pe Mihu să-l convingă pe Vlad Ţepeş, fie să-l predea pe tânărul său
rival, fie să-l împiedice de a pătrunde în Moldova.
Intervenţia în Moldova a tânărului fiu al lui Bogdan al II-lea trebuia să se
producă în 1456, dar a fost amânată, fiindcă el nu a putut obţine sprijinul militar de
la Vlad Ţepeş. Acesta primise de la Iancu de Hunedoara misiunea să protejeze aripa
stângă a forţelor care apărau Belgradul împotriva unui eventual atac otoman prin
Ţara Românească. Pregătirile lui Ştefan au fost amânate şi din cauza morţii lui Iancu
de Hunedoara. La începutul lunii aprilie 1457, în timp ce în Moldova era domn un
fiu natural al lui Alexandru cel Bun, pătrunde din Ţara Românească un tânăr căruia
nu de mult2 începuse să-i crească mustaţa, acest tânăr abia trecut de 20 de ani se
numea Ştefan.
Ştefan venea din părţile Putnei, de pe drumul care lega Buzăul cu Bacăul, a
mers tot pe stânga Siretului până în ţinutul Roman. El nu putea uita faptul că a fost
de faţă când tatăl său a fost ucis mişeleşte prin surprindere de Petru Aron la Rusieni.
El venea cu o putere mică de la Vlad Ţepeş şi cu sprijinul masiv al locuitorilor din

1
N. Grigoraş, Moldova lui Ştefan cel Mare..., p. 28.
2
Gh. Duzinchevici., op. cit., p. 7.
Ţara de Jos, dispunând doar de circa 6000 de oameni. În dreptul satului Doljeşti,
Siretul face un cot, acolo se întâlneau trei ţinuturi: al Romanului, al Sucevei şi al
Hârlăului. Petru Aron venind din Suceava a vrut să oprească aici trecere duşmanului,
dar Ştefan i-a bătut. El şi-a urmat drumul mai aproape de pasurile Carpaţilor, care i-
ar fi asigurat viaţa dacă ar fi fost învins. A urmat cursul râului Moldova şi la Orbic,
în ţinutul Neamţului, s-a dat o nouă bătălie3.
Informaţiile din Letopiseţul de la Putna şi din Cronica lui Grigore Ureche i-
au făcut pe majoritatea istoricilor noştri să admită că Ştefan cel Mare a trebuit să dea
două lupte cu oastea lui Petru Aron şi anume, un în ziua de 12 aprilie 1457, la Doljeni
– ţinutul Romanului, şi a doua, în ziua de 14 aprilie în apropierea pârâului Orbic din
ţinutul Neamţului.
Mult mai sigur este faptul că s-a dat o singură luptă, la Doljeşti, în apropiere
de confluenţa Sucevei cu Siretul4. Ştefan cel Mare a avut partizani chiar în Consiliul
lui Petru Aron, unii dintre aceştia au făcut parte din primul consiliu: Comşa, Manoil,
Oană Julici, Petru Pârcălabul, Costea, Traian, Iliaş Mondrug, pârcălabi de Suceava,
Ciopei pârcălab de Neamţ, Oţel, Todor paharnic, Ioan Comis.5
Letopiseţul de la Putna şi al lui Azarie ne informează că după înfrângerea lui
Petru Aron, Ştefan cel Mare a fost ales domn „la Direptate”, nu pe locul unde se
făcea dreptate, adică unde erau pedepsiţi vinovaţii după judecată, ci unde „s-a făcut
dreptate celui ce îşi lua legiuitul scaun”.
Ceremonia a fost prezidată de mitropolitul Teoctist I . „Iar după aceea se
adună preasfinţitul mitropolit Teoctist şi toată ţara şi-l unse la domnie, pe Sireţi,
unde se numeşte Direptate până acum.” – Letopiseţul de la Putna.6
Victoria obţinută de Ştefan cel Mare pe câmpul de luptă a trebuit deci
completată prin ceremonia alegerii şi ungerii săvârşită de capul bisericii, care era
mitropolitul Teoctist. Dar, ne întrebăm, de ce pe Siret şi nu pe Suceava, în capitala

3
N. Iorga, op. cit., pp. 50-60.
4
N. Grigoraş, Moldova lui Ştefan cel Mare..., pp. 28-38.
5
N. Iorga, op. cit., p. 60
6
Letopiseţul de la Putna, în Portret în cronică..., p. 33.
ţării, în catedrala mitropolitană, care era biserica Mirăuţilor? Apreciem ca deosebit
de important faptul că până la această dată nu se întâlneşte în izvoarele noastre cu
caracter intern vreo menţiune despre alegerea domnilor. Şi Grigore Ureche şi-a
însuşit informaţia despre alegerea ca domn a lui Ştefan cel Mare, dar fără precizarea
că locul „Direptate” era pe Siret. Oare Ştefan cel Mare a fost primul domn al
Moldovei ales de o parte a boierimii şi de membrii înaltului cler?
Acceptarea ca domn a lui Ştefan cel Mare este consemnată şi în letopiseţele
mai târzii – al lui Azarie – dar şi în Cronica lui Ureche. Potrivit concepţiei membrilor
clerului înscăunarea fiecărui domn trebuia să aibă recomandarea puterii divine
concretizată prin ceremonia religioasă, denumită „ungere”, care avea rolul hotărâtor
şi fără de care noul domn nu putea face acte de guvernământ recunoscute ca valabile.
Totuşi este clar că Ştefan cel Mare a preluat tronul cu puterea, sprijinit de
oastea sa victorioasă, de o parte din boierime, dar mai ales de populaţia Ţării de Jos.
El nu a fost primit cu prea multă simpatie de un grup de boieri, se ştie că cea mai
mare parte a boierimii a colaborat un timp cu acest domn, neluând atitudine faţă de
asasinarea lui Bogdan al II-lea. Un grup de mari boieri au trecut în Polonia, odată cu
domnul înfrânt la Dolheşti, rămânând un timp lână el, în speranţa că-l vor putea
însoţi la o eventuală reîntoarcere în Moldova. După plecarea lui Petru Aron din
Polonia, unii din foştii săi susţinători s-au strâns în jurul logofătului Mihu.7
Ştefan cel Mare a adus un suflu nou în viaţa politică a Moldovei; a reuşit să
ocupe tronul fără sprijinul unor puteri străine în contextul intereselor maghiaro-
polone. Armata cu care-l va detrona pe ucigaşul tatălui său şi-o va pregăti în Ţara
Românească nu în teritoriile vecinilor care-şi arogau drepturi de stăpânire asupra
Moldovei. El nu a avut de respectat nici un angajament după ce şi-a luat tronul ţării.
După înscăunare Ştefan nu-i va prigoni pe membrii taberei adverse ci va încerca să-
i coopteze la conducerea ţării lucru ce-i va şi reuşi. Experienţa anterioară, inclusiv
a tatălui său şi a lui Petru Aron i-au arătat lui Ştefan că ţara trebuia să aibă o forţă

7
N. Grigoraş, op. cit., p. 30.
redutabilă, aflată la dispoziţia domnului, capabilă să facă faţă oricărui pericol,
inclusiv îndepărtarea pretendenţilor de la domnie.
Domnia lui Ştefan cel Mare a marcat începutul unei noi epoci în istoria
Moldovei fiindcă asupra ei plana o permanentă şi gravă ameninţare din partea
statelor vecine şi a otomanilor, pe care a reuşit s-o îndepărteze, dar şi pentru că a
lichidat un sistem politic nenorocit, care aducea ţara la sărăcie, masacre şi
interminabile lupte interne.
Din ziua de 12 aprilie 1457 se deschide o nouă epocă în istoria statului
românesc de la est de Carpaţi care sub conducerea lui Ştefan cel Mare, va deveni un
factor determinat în evoluţia politicii europene din a doua jumătate a secolului al
XV-lea.8

8
Ibidem, p. 43.