Sunteți pe pagina 1din 11

Cozonac de casă cu nucă

Apr13

Este o rețetă de cozonac de familie pe care eu am adaptat-o pentru frământat la mașina de pâine.

Cel mai bun cozonac pe care l-am mâncat vreodată (după gustul meu, evident) este cozonacul pe care îl făcea socrul meu…
Și asta nu este numai părerea mea…Da, nu vă mirați, socrul meu prepara niște cozonaci delicioși…îndeletnicire pe care a
preluat-o și soțul meu mai târziu (eu doar eram ”ajutorul”: băteam ouăle, preparam nuca, puneam cozonacii în tăvi, îi
supravrgheam la copt…), pentru ca mai apoi, cu vreo 5-6 ani în urmă să mă ambiționez să îi fac singură. Și după ce mă
luptam cu vreo două kilograme de aluat, să îl frământ cum scrie la carte cca. 50 minute, până făcea ”bășici”, nu îmi ieșeau
întotdeauna cozonacii, sau nu eram mulțumită de rezultatul final. Știu acum… pentru cozonaci sunt multe cauzele pentru o
reușită parțială sau…și mai rău, o nereușită totală…Dar azi, cu această rețetă succesul este garantat 100%.

De când am primit mașinuța minune de pâine mi-am adaptat toate rețetele cu aluat frământat pentru ea…Și nu vă spun ce
bucurie am, pentru că nu mai este atâta muncă, nu mai trebuie să umbli cu grijă, să faci căldură în bucătărie, pot să-mi fac
alte treburi cât timp se frâmântă cozonacii, spațiul de lucru este mult restrâns (fără castron/ lighean mare de frămăntat,
fără castron de maia, fără ajutor să îmi țină de vas la frământat, fără făină împrăștiată prin toată bucătăria…) într-un
cuvânt este o minune…o minune care aduce respectarea tradiției, plăcere dulce familie, laude, mulțimire și satisfacție mie.
Munca este considerabil ușurată, iar rezultatul acum, este peste așteptări. Am fost atât de încântată încât am dat această
rețetă tuturor cunoștințelor mele interesate, dar, culmea, am transmis-o și socrilor mei, care, deși mai în vârstă acum, au
rămas aceiași iubitori și împătimiți ai cozonacului și au fost foarte fericiți că pot să își pregătească încă singuri cozonacul
tradițional…De socrul meu,… ce să vă mai spun…Este bucuros nevoie mare și zice că sunt mai buni cozonacii mei.

Mașina mea de pâine are capacitatea maximă de 1,oo kg de aluat, așa că rețeta am adaptat-o să frământe doar 1 kg de aluat,
suficient pentru doi cozonaci mari. De când fac cozonaci la mașină, reușita este maximă. Nu ai cum să dai greș. Am tot
încercat variante, până când am ajuns la rețeta aceasta. Este cea care m-a satisfacut. Ies doar 2 cozonaci, dar sunt atât de
pufoși, de gustoși, aromați și minunați, încât eu cred că merită și oricine trebuie să încerce măcar odată, de sărbători să
pregătească această minunăție de cozonac de casă. Dacă aroma amețitoare a cozonacului la cuptor, amalgam de vanilie,
rom, lămâie, nucă nu îmi învăluie casa și bucătăria cu miros de sărbătoare și amintire din copilărie parcă nici nu simt cu
adevărat bucuria Paștelui sau Crăciunului. Deci…la treabă, acum! Să vedem ce minune se poate face cu această rețetă și
cu mașina voastră de pâine…

PS. Din păcate nici la această rețetă nu am fotografii explicite, cu etapele de preparare, deși am făcut de vreo 2 -3 ori
cozonac anul acesta, dar nu am avut posibilitatea de a face poze. Mulțumesc pentru înțelegere și…promit să mă revanșez!

UPDATE: 6 aprilie 2015… În sfârșit am reușit să adaug ceva poze…

Ingrediente (pentru 1 kg aluat din care ies 2 cozonaci)

Pentru ALUAT:

 2oo ml lapte dulce


 ½ linguriță sare
 130 gr grăsime ( eu pun jumătate unt și jumătate ulei; dacă aveți untură de pasăre puteță să puneți cu aproximație
câte o treime din fiecare: ulei, unt, untură pasăre)
 2 ouă mari întregi + 2 gălbenușuri
 650- 700 gr făină
 200 gr zahăr
 arome ( după gust); eu pun cam așa:

– 2 lingurițe esență rom


– coaja rasă de la 1 lămâie potrivită ca mărime
– 2 – 3 plicuri zahăr vanilat
 3 plicuri x 7 gr. drojdie deshidratată
Pentru
UNS:

 1 gălbenuș de ou
 2 linguri lapte
 2 – 3 linguri zahăr tos cu 2- 3 linguri apă

Pentru UMPLUTURĂ:

 3 albușuri
 3 – 4 linguri zahăr (cu vârf)
 1-2 plicuri zahăr vanilat
 300 – 400 gr nucă măcinată prin mașina specială de nuci (nici prea fină, nici prea mare)
 1/2 lingură rasă de făină

Mod de preparare

ALUATUL DE COZONAC:
– La mașina de frământat (”mașina de pâine”), pentru toate rețetele de aluat (cozonac, pască, mucenici, etc) procedeul este
același, doar diferă cantitățile și ingredientele.

– Se fierbe laptele cu zahărul, se adaugă la sfârșit zahărul vanilat și se lasă să se răcească la temperatura camerei.

– Se bat puțin cele 2 ouă și cele 2 gălbenușuri cu un strop de sare, până se omogenizează.

– Într-un vas mic se amestecă untul cu uleiul în părți egale (eventual și cu untura de pasăre dacă doriți și aveți, la fel în
părți egale) și se pun la foc mic sau la microunde, până se topește untul (și untura, dacă ați pus), apoi se lasă la răcit la
temperatura camerei.

– Se cerne făina.
– Când toate ingredientele s-au răcit (mai sunt puțin călduțe) se pun în mașina de pâine în următoarea ordine, obligatoriu:
laptele + zahărul, amestecul de unt și ulei, ouăle, esența de rom, făina și drojdia. (Trebuie păstrată ordinea ingredientelor
pentru ca drojdia granule să nu intre în contact cu partea lichidă).

– Se programează mașina la programul de aluat: la mașina mea programul durează 1½ oră adică: ½ oră aluatul este
frământat și 1 oră se dospește.

– Cu 10 – 15 minute înainte de a se termina timpul de frământat (după 15-20 minute de frământat), ridicați capacul
mașinii, adăugați coaja rasă de lămâie și închideți capacul la loc.

Cât timp aluatul este în mașină, pe lângă alte treburi pe care le puteți face, se pregătesc formele de copt, îmbrăcându-le cu
hârtie de copt (mult mai simplu) sau tapetându-le clasic cu grăsime și făină și, de asemenea, vă ocupați de umplutura din
nuci.

– După o oră și jumătate, după ce aluatul este frământat și a crescut (și-a dublat volumul și cuva mașinii s-a umplut), se
unge suprafața de lucru cu o peliculă fină de ulei, apoi se răstoarnă pe ea aluatul și se împarte în două părți egale, pentru
cei doi cozonaci. Aluatul bun trebuie să se manevreze ușor, să nu fie lipicios.
– Aluatul de cozonac se lucrează numai cu mâna puțin unsă cu ulei, nu se folosește sucitorul.

– Pentru fiecare jumătate de aluat, pot fi mai multe moduri de utilizare, depinzând de măiestria și priceperea fiecăruia:

 Cozonac simplu: Se întinde fiecare jumătate de aluat (pentru un cozonac) cu mâna, până se formează un dreptunghi
aproximativ (de lățimea tăvii de copt, pe partea pe care se rulează) cam de 1 cm grosime, se întinde ½ din
umplutura de nucă, uniform, mai putin către capete, se rulează bine și se așează cozonacul astfel format în forma
tapetata cu hârtie de copt, cu partea unde s-a terminat de rulat spre fundul tăvii (dacă este în sus, cozonacul se
desface la copt și este inestetic).

 Cozonac împletit: Se împarte jumătatea de aluat în două sau în trei părți egale, se urmează același procedeu ca mai
sus, iar sulurile de aluat se împletesc după caz în trei, sau se răsucesc (ca la șnur) în două; fiecare parte se poate
umple fie doar cu nucă, fie diferit (cu rahat tăiat cubulețe, stafide lăsate puțin să se umfle în apă caldă cu esență rom
și scurse bine, jeleuri colorate, cremă de mac – se prepara la fel ca nuca, sau pe foc cu puțin zahăr și lapte). Se
așează la fel în tava de copt.
– După ce
cozonacii s-au montat în tăvi, se acoperă cu un șervet de bucătărie curat și se lasă cca 30-40 minute la crescut, într-un loc
mai călduț.

– După ce cozonacii au crescut în tăvi, cu ajutorul unei pensule, se ung cu gălbenușul de ou amestecat cu cele 2 linguri de
lapte și se bagă la cuptor.

– Cozonacii se coc în cuptorul încins prealabil la temperatura de 200°C, aproximativ 40-45 minute. După 15- 20 minute se
micșorează temperatura de coacere la 170-180°C.

– Când s-au copt (se poate face testul cu scobitoarea, sau paiul), se scot din cuptor și se ung repede când sunt foarte
fierbinți cu ajutorul unei pensule, cu zahăr pus în apă (fără să se amestece, numai să se umezească zahărul).

– Cozonacii se lasă să se răcească în tăvi, după care se scot și se învelesc cu un șervet curat.
Succes și Poftă bună!

Notă:

-Dacă doriți să iasă și mai pufoși cozonacii și aveți timp, după o jumătate de oră, după ce mașina a terminat de frământat,
puteți întrerupe și să reluați programul de aluat, pentru ca frământatul în final să se facă practic o oră, iar timpul de
crescut rămâne același, o oră.

-Trebuie să urmăriți aluatul frământat la mașină: acesta este reușit (în final el nu trebuie să fie lipicios) dacă în a doua
jumătate a perioadei de frământat se adună ca o bilă compactă. Dacă nu este compact puteți să mai presărați câte o
lingură de făină în timpul frământării, sau după caz, până ajunge la consistența dorită. Aceasta se realizează fără a opri
mașina din frământat. Doar ridicați capacul și presărați câte puțină făină.

-Reușita cozonacilor, în general, depinde de foarte mulți factori: tipul de făină (trebuie o făină albă superioară trei nule –
000, zahărul, drojdia, ouăle, laptele, etc. Este recomandat și de preferat să folosiți ouă și lapte de casă, de țară…de fapt
toate ingredientele trebuie să fie de cea mai bună calitate…știți vorba aceea: ”bun cu bun se face”…
-Chiar dacă se folosește aceeași rețetă, cozonacii nu vor ieși identici niciodată. Din aceleași considerente ca mai sus, dar
eu cred că depinde și de dispoziția gospodinei…Un mare secret, de fapt ingredientul principal: cozonacii se fac cu mult
drag și bucurie. De aceea am adunat câteva mostre de cozonac pentru a vă demonstra acest lucru: aceeași rețetă, aspect
puțin diferit, dar același gust minunat…