Sunteți pe pagina 1din 37

Furnizor formare: ASOCIAȚIA “MEDIERE APULUM”

-SUPORT DE CURS-

Beneficiar: FUNDAȚIA PAEM ALBA


Proiect: „PRO Dezvoltare - ONGuri PRO-active in politicile
publice vizand dezvoltarea economica si sociala”
Lector: Avocat, Angelica Elisabeta JURCA

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
CUPRINS:

I. Lobby - Premise și context teoretic

II. Lobby & Advocacy

III. Lobby & " Public Affairs "

IV. Activitatea de lobby

V. Comunicarea și negocierea în spațiul public

VI. Reglementarea lobby-ului în România

VII. Modele de lobby în S.U.A. și Europa

VIII. Codul European de Conduită privind Lobby

IX. Dezvoltarea comunitară durabilă, asigurarea egalității de gen/șanse și


non-discriminării în România, politici publice necesare.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
I. Lobby- Premise și context teoretic

„Activitatea de lobby este una dintre caracteristicile democraţiei performante, cu


adevărat în folosul cetăţenilor” sau " Arta persuasiunii politice"

Lobby-ul este un instrument al democrației participative, un drept protejat prin art.


21 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948.

Activitatea de lobby constă în demersul transparent de influențare a deciziilor legislative


şi executive ale autorităților şi instituțiilor publice prin activități de comunicare
profesionist realizate, care implică experiență legislativă, tehnici de comunicare
specializată si abilități strategice, utilizate în scopul de a promova adoptarea,
modificarea sau abrogarea unor decizii şi acte normative de către autoritățile şi instituțiile
publice ale unui stat.
Prin lobbying se înțelege un proces transparent asumat public de un grup de interese
legitim care încearcă să determine puterea legislativă sau executivă din cadrul unui stat să
adopte o poziție sau să ia o decizie care să servească interesele legale ale respectivului grup.
În plus, prin lobbying ( activitatea de lobby), factorii decizionali -parlamentarii,
reprezentanții administrației publice centrale şi locale etc. - pot beneficia, prin intermediul
acestor grupuri, de experiența unor specialişti în diferite domenii. Din punct de vedere
electoral, lobbying-ul constituie un mecanism prin care se menține legătura dintre alegători
şi aleşii lor, pe durata mandatului acestora din urmă, fiind un mecanism reglator pentru
entitatea politică, dar şi un vector de impunere a unor politici publice eficiente de către
comunitate.
În România la nivelul percepției publice se face o confuzie nejustificată între
infracțiunea de trafic de influență, prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. penal , care
prevede "Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct
sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influenţă
sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public și care promite ca îl va
determina pe acesta sa îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie
îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act
contrar acestor îndatoriri (...) " şi activitatea de lobby, care este o activitate legitimă şi
utilă implementării şi perfecționării oricărei politici publice. Prin Legea nr. 544/2001 privind
liberul acces la informația de interes public, Legea nr. 52/2003 privind transparența
decizională în administrația publică , precum şi prin H.G. nr. 775/2005 pentru aprobarea
Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice
la nivel central s-a dorit, în plan național, crearea unui cadru de dialog în care să se ia în
considerare opiniile grupurilor de interese, chiar din faza proiectului actului normativ supus
adoptării.
Activitatea de lobby este un instrument util într-o societate democratică , asigurând un
echilibru util între interesul public şi interesul privat. De-a lungul istoriei, însăşi definiția

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
termenului de lobby a fost subiectul mai multor interpretări sau dispute. De exemplu, în
1953, într-un proces judiciar referitor la o rezoluție a Congresului S.U.A. care autoriza un
comitet să investigheze „toate activitățile de lobby menite să influențeze, încurajeze,
promoveze sau întârzie procesul legislativ”, Curtea Supremă a Statelor Unite a oferit o
definiție îngustă a termenului, considerând „activitățile de lobby”, doar formele de lobbying
direct („interpelări făcute Congresului, membrilor sau comisiilor sale”), refuzând să ofere o
definiție cu un grad mai mare de specificitate pentru a nu ieşi de sub jurisdicția primului
Amedament. Chiar dacă exista un act normativ pe acest domeniu încă din 1946 (Federal
Regulation of Lobbying Act), adevărata reglementare a lobbyingului a venit în 1995 cu
Lobbying Disclosure Act, care obliga la o mai multă transparență asupra acestui proces, dar
venea şi cu o definiție mai precisă a actului de a face lobby. Astfel, legea adoptată în 1995 de
cel de-al 104-lea Congres al Statelor Unite definea lobbyingul ca fiind comunicarea orală sau
scrisă (inclusiv electronică), adresată oricărei persoane oficiale din ramurile executivă sau
legislativă, făcută în numele unui client, având următoarele scopuri:

 formularea, modificarea sau adoptarea unei anumite legislații federale (regulament


federal, ordin executiv, poziție a guvernului);
 negocieri, premieri, împrumuturi cu scopul executării unui program sau a unei politici
federale;
 nominalizarea sau confirmarea unei persoane într-o poziție care necesită confirmarea
de către Senat.

Scopul acțiunilor de lobby poate fi structurat în două direcții :


 adoptarea sau respingerea unei propuneri legislative, în plan central sau în plan local
(propunerea este supusă atenției Parlamentului , Consiliului Local, Consiliului
Județean) ;
 emiterea sau abținerea de la emitere a unui act administrativ de către o autoritate
executivă(propunerile sunt supuse atenției funcționarilor din instituțiile administrației
publice centrale şi locale şi culminează cu adoptarea şi aplicarea acestora prin
decizia voluntară a unui demnitar învestit cu putere executivă - primar, director de
agenție, departament ori direcție județeană, prefect sau ministru).

Lobby – premise
• Tehnici de comunicare;

• Abilități de persuasiune;

• Utilizarea eficientă a unor tehnici de negociere;

• Diplomație;

• Anticipare şi comportament proactiv;

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
• Abilități de pledoarie şi retorică;

• Rețea de relații.

II. Lobby& Advocacy

În comunicarea publică se face uneori confuzie între ,,lobby” şi ,,advocacy”. În timp ce


lobby-ul constă în demersul de a influența legislația, advocacy cuprinde o arie mai largă de
activități, printre care se regăsesc şi activitățile de lobby.
,,Advocacy” reprezintă procesul strategic şi planificat pe care grupurile societății civile îl
folosesc pentru a produce schimbarea. Advocacy implică identificarea, îmbrățişarea şi
promovarea unei probleme sau cauze. Îşi propune să influențeze politica la nivel statal sau
local şi să acopere o serie largă de activități, inclusiv să efectueze cercetări cu privire la
probleme publice în scopul adoptării unei politici publice.
În schimb, lobby face referire la abordarea directă a autorităților şi este o tactică de
advocacy.
Totodată, o altă diferență între cele două noțiuni este faptul că advocacy este o activitate
de sensibilizare a opiniei publice şi a factorilor implicați în luarea hotărârilor cu privire la
acțiuni ce pot afecta viețile oamenilor într-un mod direct. În schimb, lobby-ul are ca şi scop
influențarea efectivă a deciziei guvernamentale.
În S. U.A. , reglementările Agenției Guvernamentale de Finanțe (Internal Revenue Service)
fac distincția între lobbying şi advocacy: lobbyingul se referă strict la acțiunea de
a-i influența pe responsabilii de politici publice pentru a adopta o poziție în ceea ce priveşte
un anumit segment de legislație, în timp ce advocacy se referă la orice demers pe care o
persoană sau o organizație îl realizează pentru a influența politicile publice (proteste, mese
rotunde, conferințe de presă). De asemenea, în SUA, activitatea de lobby este protejată de
primul amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii prin dreptul la petiție .

III. Lobby & " Public Affairs "

“Activitatea de lobby este doar un capitol al Afacerilor Publice - unul dintre domeniile cele
mai noi ale Relațiilor Publice, codificat şi standardizat în urma cu un deceniu şi jumătate de
Confederația Europeană de Relații Publice - CERP: „Afacerile Publice (Public Affairs)
reprezintă acel domeniu al Relațiilor Publice care vizează publicuri bine determinate:
guvernul (național sau regional), parlamentul, municipalitatea, persoane din administrație,
funcționari de stat, grupuri de presiune (la nivel local, național, european sau
transeuropean)” – Asociația Română a Profesioniştilor în Relații Publice.
Afacerile Publice sunt un ansamblu de activități care constau în realizarea unor eforturi
planificate şi formalizate ale unei organizații cu scopul de a-şi exercita drepturile şi
îndatoririle de bun cetățean în cadrul comunității, al națiunii şi al societății şi de a încuraja
angajații să îndeplinească aceste drepturi şi îndatoriri” (Document cu privire la Afacerile
Publice, adoptat de Consiliul 8 CERP– Tampere, 19 octombrie 1991).

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
Astfel de acțiuni sociale nu pot fi finalizate fără o semnificativă şi structurată activitate
de lobby.
" O definiție general acceptată a lobby-ului este cea oferită de către CERP, în care se spune
că activitatea de lobby reprezintă o funcție managerială, dar şi o importantă zonă a spațiului
public, al cărei rol este realizarea şi menținerea consensului social prin armonizarea
intereselor particulare cu interesul public, aşa cum rezultă acesta la un moment dat, în urma
comunicării dintre actorii sferei publice. Cu alte cuvinte, activitatea de lobby urmăreşte
direcționarea atenției spre realizarea unui program sau a unei politici, spre o reglementare a
unei autorități sau spre o inițiativă legislativă (promulgarea, modificarea sau abrogarea unei
legi)."

IV. Activitatea de lobby

Expresia “lobby-hol” provine din limba engleză şi are semnificația politică de “culoar
al Parlamentului”, dar, într-o accepțiune derivată, prin acelaşi termen se înțelege o activitate
de “influențare a aleşilor”. În forma sa inițială, termenul “lobby” reprezenta unul dintre cele
două culoare prin care trec parlamentarii englezi, când se separă pentru vot, unde aleşii se
întâlneau şi discutau cu jurnaliştii sau cu alte persoane, diferite teme de interes general,
având ca finalitate luarea în considerare a opiniilor prezentate în actul de decizie publică.
Din punct de vedere istoric termenul “lobby” îşi are originea în germanica veche prin
cuvântul louba care se poate traduce prin hol, acoperiş. Verbul “to lobby” a fost atestat
prima dată în 1850, iar cuvântul “lobbyist” în 1863.
În limba română cuvântul lobby este definit ca “grup de persoane care influențează în
parlament, în guvern etc. adoptarea unor hotărâri ; grup de presiune”.
În unele țări, acest termen are o conotație negativă datorită confuziilor care se fac în
legătură cu semnificația reală a termenului şi unele infracțiuni sancționate de Codul Penal
(trafic de influență), dar activitatea de lobby nu presupune decât exercitarea dreptului
constituțional de a te adresa factorilor de decizie, prin informarea aleşilor cu privire la
diferitele probleme care afectează un anumit segment al societății sau un domeniu
profesional.
Prin activitatea de lobby se înțelege orice acțiune sau mijloc de promovare,
desfăşurate de o persoană/grup de persoane cu scopul de a influența activitatea puterii
legislative sau executive într-un stat, atât la nivel central , cât şi la nivel local.

IV. 1 PRINCIPIILE ACTIVITĂȚII DE LOBBY

* transparența în exercitarea relațiilor dintre reprezentanții autorităților şi instituțiilor


publice şi lobby-işti ;
* rigoarea manifestată față de legislație şi față de activitatea autorităților şi instituțiilor
publice care fac obiectul acțiunilor de lobby;
* credibilitatea activității de lobby prin conținutul ei şi calitatea persoanelor care exercită
activitatea de lobby;

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
* responsabilitatea lobby-iştilor față de persoana sau persoanele care i-au mandatat în
susținerea interesului legitim al acestuia/acestora;
* integritatea tuturor părților implicate, manifestată prin interzicerea dării sau primirii de
foloase necuvenite pentru influențarea unei decizii sau act normativ;

IV. 2 Condițiile necesare pentru a deveni specialist în activitatea de lobby


Specialistul în activitatea de lobby trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

 să aibă capacitate deplină de exercițiu;

 să dețină studii superioare de lungă durată;

 să dețină cunoştințe civice şi sociale certificate;

 să nu fi fost condamnat definitiv pentru infracțiuni contra demnității, autorității sau


pentru instigare publică;

 să se bucure de o bună reputație profesională şi socială;

Deci specialistii în activitatea de lobby nu pot fi decât persoane cu studii superioare de lungă
durată, absolvenți ai unei palete largi de facultăți care şi-au însuşit cunoştințele necesare şi
au dobândit experiență relevantă în domeniu.
Cunoştiințele lobbystului se referă, dar nu se limitează şi la:
- managementul resurselor umane,
- managementul organizațiilor nonguvernamentale,
- legislația muncii,
- comunicare,
-relații publice,
- marketing,
- psihologie,
- legislație națională şi internațională.

IV. 3 ETAPELE ACTIVITĂȚII DE SPECIALIST ÎN LOBBY


I. Monitorizarea procesului de elaborare şi implementare a legislaţiei şi politicilor publice.
Această etapă presupune:
- identificarea canalelor , tehnicilor de colectare şi indicatorii de monitorizare a legislației ,în
vigoare, din perspectiva intereselor ce urmează a fi susținute sau promovate;

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
- analizarea activității desfăşurate de către autoritățile publice , în funcție de necesitățile
beneficiarului;
- analizarea procesului legislativ şi modalitățile de influențare: se verifică agenda legislativă
şi se identifică modalitatea de influențare a deciziei publice în vederea atingerii obiectivelor
propuse;
- întocmirea raportului de monitorizare se face ținând cont de concluziile şi recomandările
discutate, înțelese şi agreate cu decidentul.
II Desfăsurarea activităţii de informare, documentare şi cercetare
În această etapă sunt căutate informațiile necesare argumentării problematicii care face
obiectul demersului de influențare a deciziei publice. Informațiile sunt identificate împreună
cu sursele de documentare accesibile publicului şi societății civile conform Legii 544/2001
privind liberul acces la informația de interes public. Sursele de documentare sunt ierarhizate
în funcție de autoritatea, importanța şi credibilitatea lor şi apoi sintetizate în ordinea
importanței lor pentru găsirea soluțiilor optime pentru beneficiar.
III. Analizarea nevoilor, problemelor şi intereselor grupurilor legitime de interese
E o etapă de cristalizare a obiectului acțiunii de lobby, în care se analizează mediul
organizațional şi politicile publice din perspectiva organizării coalițiilor şi a suporterilor, a
coalițiilor opozante şi a mediului neutru, bazat pe interesele specifice. Se elaborează agenda
legislativă a grupului de interese şi se formulează obiectivele privind influențarea procesului
decizional în cadrul grupului legitim de interese.
IV. Analizarea contextului şi cadrului instituţional extern
Se efectuează analiza părților interesate, în raport de fiecare obiectiv al activității de
lobby, se analizează raportul de forțe politice şi poziționarea lor în raport de obiectivele
activității de lobby, se evaluează acoperirea în mass-media a problematicii de interes, în
scopul creşterii suporterilor şi reprezentativității în raport de fiecare obiectiv urmărit.
V. Redactarea documentelor de specialitate privind cerinţele grupurilor legitime de
interese
E o etapă în care se redactează documentele de specialitate( în care pot fi implicați şi
experți, pentru a asigura forța argumentelor) şi se asigură circuitul documentelor şi
informațiilor către părțile interesate, decidenții politici şi mass-media.
VI Promovarea publică a intereselor grupurilor legitime de interese, pe care le reprezintă
Constă în organizarea de campanii şi evenimente publice în scopul obținerii susținerii
publice, atrasă prin mijloace publicitare, mass-media, conferințe, dezbateri, în scopul
contracarării pozițiilor opozante şi a câştigării consensului reprezentativ necesar pentru
influențarea factorilor de decizie.
VII. Dezvoltarea relaţiilor de comunicare cu decidenţii

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
E o etapă esențială în atingerea rezultatului urmărit constând în stabilirea de contacte
directe cu reprezentanții puterii legislative şi executive, identificarea poziției decidenților
față de obiectivul urmărit şi susținerea poziției documentate şi argumentate a grupului
legitim de interese la evenimentele organizate de decidenți.

VIII. Mobilizarea membrilor grupurilor legitime


Constă în implicarea în acțiunea de promovare a obiectivului activității de lobby de către
membri grupurilor legitime de interese şi ai coaliției de sprijin, urmată de evaluarea
impactului implicării şi negocierea intereselor conflictuale, în vederea atingerii obiectivului
activității de lobby.
IX. Asigurarea calităţii, responsabilităţii sociale şi eticii în furnizarea serviciilor de lobby
Se monitorizează modul în care codul etic al coaliției şi principiile de bună practică
convenite sunt respectate de membri coaliției în vederea asigurării atingerii obiectivului şi
prin valoarea socială a reputației celor care practică activitatea de lobby.

IV. 4 CONTRACTUL DE LOBBY.


Activitățile de lobby care se desfăşoară în România sunt parțial reglementate prin
prevederile din dreptul comun-contractarea serviciilor specializate se face în baza
prevederilor Codului civil. Limitarea activităților de lobby, astfel încât să nu se încalce
interesul public (ori național), se realizează atât prin raportarea la Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnica legislativa, la procedurile parlamentare din Regulamentele celor doua
Camere, la Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală , Legea Accesului Liber la
Informații Publice Legea nr. 544/2001 , Legea Transparentei Actului Decizional al
Administrațiilor Publice Centrale şi Locale – Legea 52/2003, H.G . nr. 775/2005 privind
proceduri de elaborare a politicilor publice. De asemeni, în cazuri deosebite, se poate face
referire la Codul penal, art. 291 - Traficul de influență, ori la prevederile Legii 78/2000
privind prevenirea, descoperirea şi sancționarea faptelor de corupție.
Activitatea de lobby se derulează în baza unui contract de lobby. Este interzisă desfăşurarea
oricărei activități de lobby, înainte de încheierea contractului .
Contractul de lobby trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să cuprindă, sub sancțiunea
nulității absolute, următoarele clauze:
• a) părțile contractului;
• b) obiectul activității de lobby;
• c) scopul activității de lobby;
• d) prețul contractului.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
Legislația actuală nu reglementează expres contractul de lobby, fiind o creație a doctrinei
juridice.
Nici o persoană aleasă sau numită într-o funcție de demnitate publică sau funcție publică
nu poate desfăşura activități de lobby, direct sau prin intermediul unor terți.

IV.5 MODALITĂȚILE ACTIVITĂȚII DE SPECIALIST ÎN LOBBY:


Lobby- ul direct se poate realiza prin:

 întâlniri directe între lobbyşti şi reprezentanții autorităților publice - un mod eficient


de comunicare publică , apt să producă rezultate în timp util;
 mesaje scrise ( scrisori argumentate formulate atât de persoane fizice interesate sau
reprezentative public- personalități, cât şi de persoane juridice de drept public sau
privat ) – sunt modalități de comunicare transparente care permit o abordare mai
atentă a problemei în cauză şi au avantajul că argumentele pot fi analizate şi nu se
cere răspuns imediat;
 o scrisoare concisă poate fi adresată mai multor persoane ce au legătură cu problema
abordată, care colaborează şi se pot influența.

Lobby-ul indirect se poate realiza prin :

 campanii media – mass-media are o influență puternică asupra publicului țintă prin
comunicate de presă, evenimente media speciale, articole, dezbateri, care să releve
şi să promoveze poziția şi punctul de vedere al celui care a inițiat campania, în
scopul determinării unei presiuni publice care să ducă la decizia autorității publice
urmărită.
 alte organizații – third parties, care să sprijine punctul de vedere exprimat
(asociații,organizații, partide politice).
 conferințe, dezbateri, mese rotunde la care participă ca invitați decidenții publici
ale diferitelor profesii , unde se poate transmite şi analiza mesajul activității de
lobby.

Esențial este ca mesajului e să fie adevărat, argumentat, clar, concis şi susținut cu


referințe incontestabile.
Deşi teoretic, oricine poate îndeplini aceste condiții, pentru a activa într-o organizație de
lobby doritorul trebuie să fie un adevărat profesionist, să aibă răbdarea de a asculta,
abilitatea de a transmite mesaje şi de a se face ascultat, precum şi o puternică determinare.
În țările occidentale, promotorii acțiunii de lobby, sunt, în general, foşti politicieni sau
oameni cu influență publică , adică oameni care cunosc mecanismele legale şi care au
cunoştințele necesare pentru a activa în acest domeniu. Este de preferat ca lobbyistul să fie o
persoană publică, cu o puternică influență asupra mass-media şi cu puternice contacte în
mediul politic şi diferite domenii profesionale.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
V. COMUNICAREA ȘI NEGOCIEREA ÎN SPAȚIUL PUBLIC
1. DEFINIȚIA COMUNICĂRII

Relațiile umane pot fi definite ca interacțiuni comunicaționale, derulate în plan social


amplu care, la rândul său, ar fi de neconceput în absența proceselor de comunicare.

„ Comunicarea reprezintă interacțiunea socială prin sistemul de simboluri şi mesaje” ( George


Gerbner);
„ Comunicarea îşi focalizează interesul central pe acele situații comportamentale în care o
sursă transmite un mesaj unui receptor, cu intenția manifestă de a-i influența
comportamentele ulterioare” ( Gerard R. Miller) ;
„ Comunicarea este realizarea socială în comportamentul simbolic” ( A. Craig Baird şi Franklin
H. Knower);
„Comunicarea este o funcție socială …, o distribuție a elementelor comportamentului sau un
mod de viață alături de existența unui set de reguli. Comunicarea nu este răspunsul însuşi ,
dar este, într-un mod esențial , un set de relaționări bazate pe transmiterea unor
stimuli( semne) şi evocarea răspunsurilor” ( Colin Cherry);
„ Comunicarea se petrece în clipa în care persoanele atribuie semnificație mesajelor
referitoare la comportament” ( C. David Mortensen);
„ Comunicarea reprezintă un proces de viață esențial , prin care animalele şi oamenii
generează sisteme, obțin , transformă şi folosesc informația pentru a-şi duce la bun sfârşit
activitățile sau viața” ( Brent D. Ruben);
„ Comunicarea constă în atribuirea unui sens semnelor …..perceperea înțelesului” ( Gary
Cronkhite)
Ca esenţă a legăturilor umane, comunicarea reprezintă ansamblul proceselor fizice și
psihice prin care se efectuează operaţia de punere în relaţie cu una sau mai multe persoane
în vederea atingerii unor anumite obiective.

2. COMPONENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE

În sens restrâns, procesul de comunicare poate fi definit prin interacțiunea


componentelor sale: emițătorul, receptorul , construcția mesajului, apariția feedback-ului,
canalul şi contextul comunicării.

Emițătorul reprezintă un individ, un grup sau o instituție care:

- Posedă o informație mai bine structurată decât receptorul;

- Presupune o stare de spirit;

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
- Presupune un scop explicit ( alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul
transmiterii) mesajului, uneori necunoscut receptorului.

Receptorul este , la rândul său, un individ, un grup sau o instituţie cărora:

- Le este adresat mesajul sau intră în posesia lui în mod întâmplător;

( de exemplu atunci când două persoane necunoscute stau în fața dumneavoastră la un


rând şi una dintre acestea îi povesteşte celeilalte acțiunea unui film într-un mod în
care vă face să vă doriți să mergeți să-l vedeți – ați intrat astfel în posesia
respectivului mesaj chiar dacă acesta nu vă viza pe dumneavoastră);

- Primesc mesajul într-un mod conştient sau subliminal.

Interacțiunea dintre emițător şi receptor constă în faptul că pentru a construi o


comunicare eficientă emițătorul trebuie să îşi adapteze informația şi mesajul posibilităților
de percepție ale receptorului.

Mesajul- elementul cheie al comunicării presupune un mozaic de informații obiective,


judecăți de valoare care privesc informațiile şi judecăți de valoare şi trăiri personale în
afara acestor informații. Mesajele includ datele transmise şi codul de simboluri utilizat pentru
a oferi informațiilor transmise un înțeles specific.

O clasificare a acestor mesaje include: mesajul care se află în mintea emițătorului ,


mesajul transmis propriu-zis, mesajul interpretat şi mesajul reamintit de către receptor.

Feedback-ul este o componentă foarte importantă a comunicării constând în toate


mesajele verbale şi nonverbale pe care o persoană le transmite în mod conştient sau
inconştient ca răspuns la comunicarea unei alte persoane.

Canalul de comunicare reprezintă calea care permite difuzarea mesajului , presupunând


o coerență de comunicare între emițător şi receptor şi este principalul spațiu pentru factorii
perturbatori. Contextul comunicării reprezintă cadrul fizic şi psihopedagogic în care se
produce comunicarea, fiind definit de trei caracteristici : proximitate, similaritate şi
apartenență la grup.

Unul dintre modelele cele mai cunoscute ale comunicării este cel pe care l-au propus C.
Shannon şi W. Weaver, încă din 1949 şi care a fost reluat în multe dintre cercetările ulterioare
asupra fenomenului comunicării.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
3. FORMELE COMUNICĂRII

Se pot distinge mai multe forme ale comunicării în funcție de criteriul luat în
considerare. În literatura de specialitate se rețin o multitudine de criterii, dintre care vom
face referire la acelea pe care le consideram utile din perspectiva activității de lobby.
După criteriul existentei partenerilor care participa la procesul de comunicare
distingem între comunicarea intrapersonala sau comunicarea cu propriul nostru sine, ce se
realizează la nivelul propriei conştiințe, comunicarea interpersonala sau de grup, care se
poate realiza cu una sau mai multe persoane şi comunicarea de masă (este comunicarea
realizată pentru publicul larg, de către instituții specializate şi cu mijloace specifice).
Un alt criteriu îl reprezintă modul de realizare a procesului de comunicare în
funcție de relația existentă între indivizii din cadrul unei organizații sau in funcție de statutul
acestora.
Putem astfel identifica:
- comunicare verticala (atunci când fluxurile informaționale se realizează între
nivelele superioare şi cele inferioare);
- comunicare orizontală (realizată între indivizi aflați pe poziții ierarhice
similare sau între compartimentele unei organizații în cadrul relațiilor de colaborare ce se
stabilesc între acestea).
După codul folosit distingem între comunicare verbală, comunicare nonverbala şi
metacomunicare.

Comunicarea verticală şi orizontală în cadrul organizaţiilor


În cadrul comunicării verticale care se realizează în sus şi în jos, distingem între
comunicarea ascendentă realizată de la nivelurile ierarhice inferioare către cele superioare
şi comunicarea descendentă care presupune transmiterea de mesaje de la nivelurile
superioare către cele inferioare.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
În cadrul organizațiilor o problemă frecvent întâlnită care afectează comunicarea
ascendentă, este reprezentată de existența unor persoane cu rol de filtru care se interpun
între eşaloanele inferioare şi compartimentele de conducere( o secretara, un asistent
manager etc).
O astfel de persoană, dacă manifestă rigiditate excesivă, afectează negativ sau chiar
blochează comunicarea.
Comunicarea descendentă , pe de alta parte, depinde de abilitatea managerilor de a
folosi un limbaj accesibil subordonaților şi de a se face înțeleşi.
Comunicarea orizontală sau laterală se referă la mesaje transmise între persoane cu
statut similar. Se poate realiza, de pildă de la manager la manager sau de la subordonat la
subordonat. Fiind o comunicare de la egal la egal se realizează mult mai facil şi implică
împărtăşirea înțelegerii unor fenomene, metode şi probleme, şi dezvoltă satisfacția
angajaților la locul de muncă.
Lipsa unor raporturi ierarhice face ca motivația membrilor unui colectiv de a împărtăşi
informații şi idei să fie naturală şi puternică. Aceste aspecte însă nu exclud posibilitatea ca
unii dintre membrii să fie mai capabili decât alții, iar din această perspectivă comunicarea
poate fi limitată de competitivitate.
Comunicarea în serie se refera la mesaje trimise de-a lungul unor şiruri de oameni
(spre exemplu, am auzit ceva şi spunem mai departe unui prieten, acesta spune altui
cunoscut etc). Comunicarea serială facilitează apariția zvonurilor şi determină reducerea
numărului de detalii prin retransmiterea mesajului care poate modifica conținutul acestuia.

Comunicarea intrapersonală
În literatura de specialitate se spune despre comunicarea intrapersonală că
reprezintă modul în care ne vedem pe noi înşine, gândurile şi sentimentele pe care le avem
față de propria noastră persoană. În această situație, suntem simultan emițători şi receptori
ai comunicării. În cadrul acestei comunicări suntem focalizați, în special, pe căutare în
exterior, încercăm să receptăm, să interpretăm şi să procesăm mesajele sau semnalele
primite din mediul înconjurător.
Perspectiva asupra eu-lui propriu este dependentă de condițiile fizice si psihologice,
de anumite atitudini şi sentimente, de încrederea şi empatia manifestate în cadrul relațiilor
sociale, de statutul social şi profesional, de capacitățile intelectuale, de talentele posedate,
de convingerile religioase, dar şi de alți factori care, practic, sunt nelimitați.
Comunicarea intrapersonală este deosebit de complexă şi este influențată de toate
celelalte tipuri de comunicare. Ea este influențată de mediul comunicațional extern, iar
relația este una bilaterală şi adaptativă.
În comunicarea intrapersonală suntem influențați de percepția celorlalți în ceea ce
ne priveşte, dar şi de modul în care interpretăm acesta percepție.
Comunicarea intrapersonală trebuie să se bazeze pe o atitudine pozitivă față de
propriul sine, aspectul având o deosebită importanță asupra succesului personal şi social.

Comunicarea verbală şi nonverbală

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
Comunicarea verbală implică folosirea cuvântului în comunicare. Ea reprezintă
transferul de informații prin intermediul unui limbaj, între un emițător si un receptor. Este
dependentă de similitudinea de limbaj dintre emițător si receptor.
Limbajul este activitatea individuală de comunicare prin intermediul limbii. Limbajul
şi gândirea se dezvoltă împreună. Individul învață încă din copilărie anumite ritualuri ale
limbajului raportat la o anumită cultură şi comunitate. Prin învățare deprinde obiceiurile de
limbaj corecte şi incorecte. Mai apoi, limbajul este adaptat mediului în care se află
individul. În funcție de asimilarea unor cunoştințe intervine specializarea limbajului. Fiecare
individ îşi are propriul stil verbal.
Comunicarea verbală face parte din viața de zi cu zi şi este modalitatea prin care
transmitem idei, sentimente, emoții şi păreri, pentru a socializa, negocia si influenta. Este
cea mai avansata forma de comunicare umană.
Avantaje ale comunicării verbale:
- se poate realiza în diferite moduri : în limbaj scris, în limbaj oral şi în limbaj intern ;
- permite transmiterea unui conținut complex, sistemul de informații transmis şi
receptat poate fi logic structurat, sistematizat, exprimat într-un limbaj elevat, etc.
- pune în evidență capacitatea de gândire şi creativitatea umană;
- limbajul intern, vorbirea cu sine şi pentru sine, prezintă un maximum de
economicitate, uzând de prescurtări, condensări, substituind cuvintele cu imagini, viteza de
lucru fiind de sute de ori mai mare decât a vorbirii;
- pe măsura constituirii sale , limbajul intern îndeplineşte funcții de anticipare,
proiectare, coordonare a limbajului oral şi scris.
- se intercondiționează cu funcția cognitivă şi cea reglatorie a limbajului.
Comunicarea scrisă are atât o latura interpersonala cât şi una intrapersonală (internă). Este
considerată un vector important al comunicării interne.
Comunicarea în scris implică stăpânirea unor aptitudini specifice, cum ar fi utilizarea
cu precizie a limbii, exprimarea clară, construirea argumentelor logice, luarea notițelor,
editarea şi rezumarea unui text.
În general, scrierea unui text implică faza pregătitoare şi cea de redactare propriu-zisă
a textului. Cu cât sunt stăpânite mai bine aptitudinile de comunicare în scris, cu atât există o
mai mare şansă de atingere a scopurilor urmărite.
Se impune adoptarea unei atitudini responsabile cu privire la conținutul mesajului
constând în concentrarea asupra ideilor transmise şi găsirea răspunsului la întrebări ca: ce
vreau să spun, cui, ce responsabilități am, ce argumente se pot folosi, etc. Ideile principale
trebuie dezvoltate pe baza unor indicatori precum: claritate, credibilitate, concizie.
Redactarea unui înscris implică trei părți: o introducere care pregăteşte cititorul, un
cuprins care evidențiază tema abordata şi ideile şi considerațiile esențiale în raport de
obiectivul urmărit şi o încheiere care cuprinde concluziile.
Comunicarea orală este forma de comunicare cel mai des întâlnită. Componentele de
bază ale comunicării orale sunt: vorbirea şi ascultarea. În funcție de nivelul de comunicare,
vorbirea poate lua forma dialogului, care implică o comunicare interpersonală față în față ,
a prezentării care este o forma specifică de adresare orală care poate avea loc în cadrul unei

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
organizații ,dar şi în alte contexte sau a discursului care reprezintă o forma de adresare
orală în fața unui auditoriu.
Comunicarea verbala este însoțită şi ajutată de comunicarea nonverbală care vine să
o sprijine prin elemente de întărire, nuanțare şi motivare.
Mesajul transmis pe cale orală trebuie să includă anumite elemente de bază pe care
ascultătorul să-şi fundamenteze înțelegerea.
De asemenea, discursul trebuie să conțină elemente de legătură între părțile sale
pentru a avea claritate şi coerență internă.
Comunicarea orala este puternic influențată de caracteristicile individuale ale
vorbitorului. Astfel, un discurs rostit de o persoană cu calități oratorice va fi mai bine
receptat de către auditoriu.

Comunicarea nonverbala (fără cuvinte) sau limbajul trupului este o forma importantă
de comunicare, un limbaj natural, inconştient, care transmite sentimentele si intențiile reale
ale unei persoane. Atunci când oamenii interacționează unii cu alții, îşi transmit şi primesc
semnale nonverbale.
Specialiştii consideră că doar un procent de 35% din totalul comunicării este ocupat
de canalul verbal, restul de 65% fiind ocupat de canalul nonverbal.
Se pot transmite mesaje nonverbale prin expresiile faciale, prin mişcările si poziția
corpului, prin gesturi, prin contactul vizual, prin utilizarea spațiului, prin tonul vocii ori prin
atingere( enumerarea nu este exhaustiva).
Comunicarea nonverbală reprezintă un element în sistemul comunicării umane si
trebuie analizată, inclusiv în raport de comunicarea verbală.
In relațiile interpersonale directe este imposibil să nu comunicăm nonverbal, chiar
simultan cu comunicarea verbală.
Analizând comparativ cele două tipuri de comunicare constatăm, în primul rând,
faptul că comunicarea verbală este controlată aproape total, pe când cea nonverbala este
aproape în totalitate necontrolabilă. Comunicarea verbală este organizată şi structurată, iar
cea nonverbala este nestructurată.
Comunicarea non verbală poate să completeze mesajul oral ( ex. rostirea unei
glume cu zâmbetul pe buze) sau poate să-l contrazică, în mod deliberat.(ex. rostirea unei
critici cu zâmbetul pe buze). In privința prestației mediatorului, apreciem că atunci când
acesta facilitează ajungerea la o soluție comună a părților aflate în conflict trebuie să aibă o
mimică şi o gestică în acord cu mesajul verbal transmis.
Metacomunicarea implică un mesaj care se înțelege dincolo de cuvintele rostite.
Astfel, implicațiile mesajului nu pot fi atribuite direct cuvintelor spuse sau modului în care au
fost spuse. Aceasta comunicare se realizează mai degrabă la un nivel sugerat decât unul clar.
Astfel se spune ceva, dar se doreşte sa se transmită altceva, acel altceva fiind mesajul
esențial ,care nu este spus. În aceste condiții, este necesar ca receptorul să înțeleagă aluzia
transmisă cu un anumit grad de transparență. De ex: „te sun eu” poate însemna „nu mă
suna tu” sau „apreciez activitatea ta, dar…” poate însemna „ nu apreciez activitatea ta”.
Metacomunicarea, apare ca un joc manipulativ în care sunt implicaţi ambii parteneri.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
4. NEGOCIEREA

“ În viaţa ai parte de ceea ce negociezi, nu de ceea ce meriţi”

Negocierea este un tip de comunicare specializată.


Negocierea este un fapt cotidian. Negociem de dimineața până seara, de la naştere
până la sfârşitul vieții, în familie şi cu prietenii, când suntem la serviciu sau în societate şi
interacționăm cu semenii noştri.

4.1. Definiţia negocierii

Negocierea este o formă concentrată de comunicare interumană prin care două sau
mai multe persoane aflate în dezacord urmăresc să ajungă la un acord.

4. 2. Tipuri de negociere

Există trei tipuri fundamentale de negociere:

1. Negocierea distributivă ( pozițională)– de tipul ori/ori: defineşte o tranzacție în care


nu este posibil ca o parte sa câştige fără ca cealaltă sa piardă. Acest tip de negociere este
viabil când opoziția de interese este puternica si dezechilibrul de forțe semnificativ.
Rezultatul optează între victorie şi înfrângere, câştig- pierdere.

2. Negocierea integrativă ( bazată pe interese şi nevoi). Echivalează cu stilul


victorie/victorie, scorul este câştig pentru toate părțile. Este acel tip de negociere în care
sunt respectate interesele partenerului, se bazează pe respectul reciproc, determina
negociatorii să-şi ajusteze pretențiile în sensul intereselor comune. Avantajele acestui tip de
negociere sunt: durabilitatea soluțiilor, salvarea/ consolidarea relațiilor interumane si de
afaceri.
3. Negocierea raţională ( cu toate cărțile pe masă).
Reclamă transparență din partea protagoniştilor, sinceritate şi onestitate. Părțile nu
îşi propun doar să facă şi să obțină concesii, ci doresc sa rezolve disputa de fond de pe poziții
obiective, altele decât pozițiile uneia sau alteia dintre părți.

4. 3. Strategia de negociere – elemente

Poziţia de negociere - suma tuturor intereselor părții.


Poziţia declarată iniţial – exprimarea unor dorințe în scopul creării unui spațiu de
negociere – un maxim dezirabil.
Spaţiul de negociere – obținut prin exagerarea conştienta a propriilor interese.
Plaja de negociere – zona delimitata de obiectivele maximale si minimale ale
negociatorilor.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
Zona de interes comun – zona de intersecție a celor două plaje de negociere.

Tipuri de interese
1. Comune - manifestate de ambele părți si care fac posibilă negocierea.
2. Specifice – puternic individualizate – aparțin fiecărui negociator în parte.
3. Negociabile – au la bază caracteristici economice, financiare, politice ce
aparțin individului/ grupului.
4. Reale – care pot fi armonizate în timpul tratativelor şi sunt diferite de cele
afirmate în declarația de deschidere a negocierii făcută de către fiecare participant.

A cunoaşte motivația unei persoane înseamnă a afla răspunsul la întrebarea de ce acea


persoană a acționat într-un anumit fel. Motivarea se raportează la ierarhia necesităților,
înfățişată ca o piramidă.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
Activitatea de lobby trebuie să aibă în vedere necesitățile şi să identifice motivația
decidentului cooptat în sprijinirea promovării scopului urmărit de lobbist.
În ierarhia necesităților şi trebuințelor umane, Maslow situează nevoile cele mai
primitive la baza piramidei.
Deşi toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile
cele mai puternice au fost aşezate la baza piramidei trebuințelor. Cu cât o nevoie urcă spre
vârful piramidei, cu atât este mai slabă şi specifică individului respectiv. Se observă astfel că
nevoile primare sunt comune atât tuturor oamenilor, cât şi animalelor.
Ele includ necesitățile fiziologice cum ar fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena,
somnul, sexul şi o temperatura relativ constantă a corpului.
Odată ce individul îşi satisface acest nivel de necesități, se poate concentra pe nevoile
de siguranță. Acestea au de a face cu stabilitatea şi consistența într-o lume relativ haotică.
Ele țin mai mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei şi a familiei. În unele
cazuri, nevoia de siguranță motivează unii indivizi sa devină religioşi, religia oferindu-le
confortul unei promisiuni de siguranță printr-un loc paradisiac. Nevoile de siguranță sunt
cruciale pentru copii.
Urmează apoi nevoia de iubire şi apartenență. În acest nivel se includ nevoia de
prietenie, familie, apartenență la un grup, sau de implicare într-o relație intimă non-sexuală.
La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoaşterea venită din
partea altor indivizi (care rezultă în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât şi
din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competență.
Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, şi pe termen lung în complexe de
inferioritate.
O nevoie pronunțată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admirație) are la bază
nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la
maximum capacitățile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun. In eseul” The Farther
Reaches of Human Nature” , Maslow scrie că oamenii care au atins starea de auto-actualizare
intră adesea într-o stare de transcendență, în care devin conştienți nu doar de potențialul lor
personal, ci şi de întreg potențialul speciei umane.
Deşi aceşti indivizi trăiesc adesea o bucurie extatică, simt totodată şi o tristețe
cosmică.
Pe primele patru niveluri ale piramidei sunt nevoile aşa-zise "deficiențe": o persoană
nu simte nimic special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt
satisfăcute. Dincolo de aceste nevoi, următoarele sunt numite de "creştere". Acestea nu
dispar când sunt satisfăcute, în schimb, motivează individul în continuare.
În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia
nevoile cognitive (de a cunoaşte, de a înțelege şi de a explora) şi pe cele estetice (pentru
frumusețe, ordine, simetrie).
Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a
teoretizat că nevoile cognitive nesatisfăcute se transformă în nevoi neurotice (non-
productive, care perpetuează un stil de viață nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
de siguranță nu sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulți care pun deoparte bani sau diferite
posesiuni.
Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se mişcă în direcția auto-
actualizării este din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o
educație deficitară ce nu poate schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viață într-o
persoană cu o abordare pozitivă.
Principala lui contribuție în psihologie a fost în problema ierarhizării nevoilor umane.
Având o abordare umanistă, Maslow observă că ființele umane nu sunt împinse sau atrase
numai de forțe mecanice, ci mai degrabă de stimuli, obiceiuri sau impulsuri instinctive
necunoscute.
Astfel, el susține că ființele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute, şi că
nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfăcute înainte de a se putea
ajunge la cele superioare.
Abraham Maslow în teoria motivațională analizează motivația şi spiritul negocierii
pentru a urca fiecare treapta în viață, în funcție de necesități, dorințe, aspirații.

„ Negocierea este procesul prin care reușim să obținem ce vrem de la cei care vor ceva
de la noi” ( Kennedy, 1998).
Activitatea de lobby este un proces de negociere specializată. De aceea, este util să
cunoaştem procesul de negociere.
În practică, se pot distinge patru faze de pregătire a negocierii şi şase paşi care
trebuie urmați efectiv în negociere:
Pregătirea- desemnând ce vrea partea care propune negocierea ;
 Evaluarea situației , constând în stabilirea a 3 categorii de obiective:
obiective de primă linie, obiective de ultimă linie şi un obiectiv țintă;
 Autoevaluarea- analiza SWOT: puncte tari, puncte slabe, amenințări şi
oportunități;
 Evaluarea cazului celeilalte părți;
Dezbaterea – privind ce vrea cealaltă parte;

 Elaborarea unei strategii;


 Prezentarea pozițiilor inițiale şi stabilirea a ceea ce se va discuta;
 Clarificarea pozițiilor celor 2 părți , din perspectiva a 3 componente:
- Obținerea informațiilor ;

- Testarea argumentelor şi pozițiilor;

- Folosirea intervalelor de timp şi a amânărilor.

Propunerea- urmărind ce se poate negocia şi ce nu;


 Motivarea propunerii;
 Susținerea propunerii;
 Condiția ;

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
 Oferta;

Negocierea propriu-zisă sau cu ce se poate face schimb;


 Obținerea concesiilor;
 Depăşirea impasurilor;
 Feedback.

Acordul
În cadrul negocierii propriu-zise, importante sunt:
 consecvența;
 justificarea;
 eficacitatea;
 simplitatea.
Într-o negociere este, de asemenea, importantă o comunicare eficientă, constând în :
- Folosirea argumentelor ambelor părți;

- Exprimarea concluziilor, utilizarea unui limbaj comun;

- Evitarea diluării argumentelor, folosirea argumentelor directe şi categorice;

- Formularea de întrebări deschise, menținerea unei atmosfere pozitive, bazată


pe respect reciproc.

V. Reglementarea lobby-ului în România


Activitățile de lobby care se desfăşoară în România sunt parțial reglementate prin
prevederile din dreptul comun-contractarea serviciilor specializate se face în baza
prevederilor Codului civil. Limitarea activităților de lobby, astfel încât să nu se încalce
interesul public (ori național), se realizează atât prin raportarea la Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnica legislativa, la procedurile parlamentare din Regulamentele celor doua
Camere, la Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală , Legea Accesului Liber la
Informații Publice Legea nr. 544/2001 , Legea Transparentei Actului Decizional al
Administrațiilor Publice Centrale şi Locale – Legea 52/2003, H.G . nr. 775/2005 privind
proceduri de elaborare a politicilor publice. De asemeni, în cazuri deosebite, se poate face
referire la Codul penal, art. 291 - Traficul de influență, ori la prevederile Legii 78/2000
privind prevenirea, descoperirea şi sancționarea faptelor de corupție.
O confuzie des întâlnită la noi în țară este aceea între infracțiunea de “trafic de
influență” şi activitatea de “lobby”, confuzie sporită atât de către mass-media, cât şi de
faptele unor politicieni sau demnitari români.
Art.291 din Codul Penal Român reglementează traficul de influenţă ca și constând în “(1)
Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect,
pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influență sau lasă să se

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
creadă că are influență asupra unui funcționar public şi care promite că îl va determina pe
acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act
ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, "
ți care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Activitatea de lobby nu poate avea ca obiect promisiunea, oferirea sau darea de bani ori
de alte foloase reprezentanților autorităților legislative sau executive ori rudelor acestora,
astfel încât interzicerea expresă a elementului material al infracțiunii de trafic de influență
va face imposibilă apariția unei confuzii de ordin practic în stabilirea conținutului unei
activități ca fiind o activitate de lobby.
În legislația românească, activitatea propriu-zisă de lobby nu este reglementată de nicio
lege specială care să poarte, de exemplu, numele de “Legea Lobby-ului” sau care să facă
referire expresă la această activitate, însă domeniul public affairs/lobby este reglementat în
legislația autohtonă prin Legea 52/2003 privind transparență decizională.
De asemenea, Legea 161/2003 (care priveşte anumite măsuri pentru asigurarea unei
transparențe în exercitarea de funcții publice şi în mediul de afaceri, precum şi prevenirea şi
sancționarea corupției) cuprinde un capitol care face referire la constituirea grupului de
interes economic.
În 1995 a apărut prima firmă de lobby înființată de Guy Burrow, fostul director general al
companiei Shell România. În următorii 10 ani s-au constituit alte 2-3 firme exclusiv de lobby,
iar firmele mari de consultanță în PR au inclus serviciile de relații cu autoritățile, în
portofoliul lor.
După aderarea la Uniunea Europeană, piața de lobby din România s-a conturat timid, în
absența unei reglementări exprese şi a ajuns la 50 de milioane de euro pe an, în 2013,
funcționând aproximativ 12 firme de public affairs/lobby, care îşi împart cota de piață în
funcție de vechimea lor în acest domeniu şi de popularitatea de care se bucură. Numărul
firmelor de lobby din România este net inferior numărului din alte state ( de exemplu, în
Washington activează nu mai puțin de 30000 de firme de lobby, iar în Bruxelles – capitala
Uniunii Europene, mai mult de 15000 de firme).
În iunie 2010 a fost înființată Asociația Registrul Român de Lobby,( A.R.R.L) persoană juridică,
de drept privat, cu caracter nonprofit, având scopul de a contribui la popularizarea şi
promovarea activității de lobby. În 2011, în asociație au fost înscrise opt companii, iar în 2018
sunt înregistrați 9 societăți membre. Această asociație a autoreglementat activitatea de
lobby, sistemul conceput incluzând : Codul de Etică al practicienilor de lobby şi advocacy,
Registrul de transparență al activităților de lobby şi advocacy,( nu depăşeşte 50 de
înregistrări, persoane fizice, societăți comerciale, organizații nonguvernamentale, camere de
comerț, sindicate sau patronate) Comisia de Supraveghere a registrului de transparență.
Din 2011 profesia de lobby-ist este inclusă în clasificarea ocupațiilor din România ca"
specialist în activitatea de lobby".

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
Potrivit Programului de Guvernare 2018-2020, adoptat prin Hotărârea Parlamentului Nr. 1/
2018 pentru acordarea încrederii Guvernului se menționează în capitolul Politici Publice
privind I.M.M : "11. Adoptarea Legii lobby-ului , astfel încât mediul de afaceri să nu mai fie
organizat în cercuri, unele mai apropiate de centrele de putere, iar altele dezavantajate."
Pe agenda Guvernului României, pentru luna octombrie 2018 se află o ordonanță de guvern
privind transparența în domeniul lobby-ului şi al reprezentării intereselor, care îşi propune
legiferarea profesiei de lobby -ist, înființarea societăților de lobby, simplificarea accesului
public la procesul de legiferare şi la cel decizional , sens în care se va înființa Registrul de
lobby şi de reprezentare a intereselor legitime. Scopul acestei noi reglementări este acela de
a creşte transparența în procesul de legiferare şi cel decizional, stimularea interacțiunii
mediului de afaceri cu decidenții publici printr-o reglementare eficientă şi a implicării
societății civile în procesul decizional, atât la nivel legislativ, cât şi la nivel executiv.

Din perspectiva acestui act normativ " Activitatea de lobby trebuie înțeleasă ca modalitatea
transparentă de influențare a deciziilor legislative şi executive prin orice acțiuni care au
scopul de a susține drepturi şi interese legitime în promovarea, adoptarea, modificarea sau
abrogarea unor acte normative sau administrative, de către autoritățile publice."

VI. MODELE DE LOBBY ÎN S.U.A ȘI EUROPA


Pe plan mondial, se constată o diferență de abordare a raportului dintre interesul public
şi interesul privat . Astfel, doctrina, relevă că modelul ideologic şi constituțional francez, din
care s-a inspirat şi cel românesc, consideră interesul general ca fiind primordial. Titularul
suveranității este națiunea, delegarea fiind atribuită reprezentanților aleşi pentru
exercitarea puterii politice, care devin purtătorii intereselor comune, orice interes particular
nemaiavând justificare. În cazul modelului american, pe primul plan sunt puse interesele
particulare contrare, a căror luptă continuă şi echilibru determinat asigură de fapt
democrația.

Experienţa din Statele Unite şi Canada

Statele Unite şi Canada se numără printre foarte puținele democrații avansate care au
legiferat pe larg activitățile de lobby. Experiența şi parcursul lor legislativ sunt deosebit de
relevante. Sinteza acestor reglementări, prezentată mai jos prezintă situația din entitățile
Federației, care, la rândul lor, variază considerabil.
La mijlocul anilor 1990, Statele Unite au re-codificat dispozițiile referitoare la lobby prin
adoptarea legii federale din 1995, cu privire la publicitate în materie de lobby, în al cărei
text Congresul a recunoscut că normele anterioare privind publicitatea de lobby au fost
ineficiente din cauza lipsei de claritate a limbajului juridic, slăbiciunii reglementărilor
administrative, precum şi absenței unor norme clare privind categoriile care trebuiau să se
înregistreze şi conținutul informațiilor care trebuiau divulgate; cu toate acestea, Congresul a

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
considerat că o divulgare publică extinsă a identității şi anvergurii eforturilor depuse de
lobby-işti remunerați pentru a influența funcționari federali în desfăşurarea acțiunilor
guvernamentale ar creşte încrederea publicului în integritatea guvernului.
Conform legii, se încadrează în categoria reprezentaților grupurilor de interese, orice
persoană care primeşte cel puțin 5.000 de dolari pe o perioadă de cel puțin şase luni, sau
cheltuieşte cel puțin 20 000 de dolari timp de şase luni pentru activități de lobby şi oricine
vine în contact cu mai mult de o persoană pentru activități de lobby şi îşi petrece cel puțin
20% din timpul său pe o perioadă de şase luni cu activități de lobby pentru o organizație sau
un client individual. În mod similar, organizațiile trebuie să se înregistreze în cazul în care în
care doresc să înceapă activități de lobby în următoarele şase luni şi cheltuiesc cel puțin
20.500 $ în activități de lobby.
Practic, orice tip de comunicare - scrisă sau orală, cu "oficiali ai ramurii legislative sau cu
angajați ai ramurii executive " implicați în formularea, modificarea sau adoptarea de
politici publice sau a legilor, respectiv administrarea sau executarea unui program sau a unei
politici, la nivel federal - este considerată a face parte din activitățile de lobby.
Conform unui studiu realizat de Centrul de Studii Parlamentare şi Prezidențiale al American
University, cheltuielile directe pentru lobby în Statele Unite a crescut de la 1,4 miliarde de
dolari în 1998 la 2,1 miliarde de dolari în 2004, aproape 5 milioane de dolari pe an fiind
cheltuite pentru a influența voturile fiecărui membru al Congresului.
În 2007, această cifră a ajuns la 2,82 miliarde de dolari. În conformitate cu unele estimări,
cifrele reale, inclusiv sumele cheltuite pe mai multe forme disimulate de lobby, reprezintă
până la de cinci ori aceste sume. Conform unui alt studiu al unui ONG „Public Citizen in the
USA", pentru fiecare dolar cheltuit în activități de lobby, returnarea intereselor comerciale
ajunge la 100 de dolari.
Sistemul politic american a fost zguduit în 2005 de către cazul Abramoff - unul dintre cele
mai grave scandaluri de corupție, care au lovit Washington-ul şi prin demisia unui
reprezentant republican din Congres, după ce a admis că a acceptat $ 2.4 milioane ca mită
pentru „a favoriza dosarele” unor companii pentru contractele de apărare. Acest scandal
politico-industrial a declanşat propuneri pentru revizuirea legislativă a lobby-ului cu scopul
de obține publicarea detaliată a tuturor contribuțiilor aduse de reprezentanții grupurilor de
interese pentru politicieni şi de a creşte până la doi ani durata interdicției prin care foştii
membrii ai Congresului nu pot exercita activități de lobby pe lângă foştii lor colegi.
După consolidarea poziției Democraților în Congres, la sfârşitul anului 2006, în chiar
prima zi a sesiunii noului Congres, noi norme de etica au fost aprobate în Congres, respectiv
în 24 mai 2007, Legea cu privire la reforma activității de lobby (HR 2316) a fost adoptată.

Canada, a adoptat pentru prima dată Legea federală privind lobby-ul – Legea cu privire
la înregistrarea grupurilor de interese - în 1989 şi a fost modificată în mod substanțial în 1995,
2003 şi 2004. Spre deosebire de SUA, legea canadiană de lobby nu are ca scop să supervizeze
activitățile sectorului sau să solicite divulgarea tuturor informațiilor financiare (rapoarte de
cheltuieli) ale lobby-iştilor sau ale clienților pe care îi reprezintă.
Legea nu obligă personalitățile politice să înregistreze contactele sau să vegheze ca lobby-
ştii să fie înregistrați. Se estimează că existența unui registru este suficientă pentru a garanta

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
nivelul de transparență şi deschidere în procesul democratic pentru toți participanții
(cetățeni, funcționari publici, lobby-işti şi politicieni) .
Potrivit definiției dată în această lege, este considerat lobby-ist orice persoană care se
angajează, în numele unei persoane fizice sau juridice, să intre în contact cu titularul unei
funcții publice pentru a influența elaborarea de propuneri legislative, poziții sau modificări
ale legislației şi reglementărilor privind dezvoltarea de politici, privind alocarea de subvenții,
fonduri sau alte beneficii, precum şi a contractelor. Mai multe modificări recente au întărit
definiția pentru a acoperi toate comunicările dintre lobby-ist şi angajații publici (această
categorie se referă la membrii aleşi ai legislativului sau parlamentului în cauză şi personalul
acestora; angajații guvernului şi agențiilor guvernamentale, membrii guvernului). De
asemenea, legea face distincție între cei care fac lobby în numele unui client (consultanți) şi
cei fac lobby în numele unui angajator (lobby-işti ai unor companii sau organizații). În
momentul înregistrării, lobby-iştii trebuie să raporteze funcțiilor lor şi titlurile lor (şi să
descrie funcțiile ocupate, dacă anterior au avut o funcție publică), detalii şi afilierea
clientului, domeniul de activitate şi rezultatele vizate, şi să furnizeze informații cu privire la
instituțiile guvernamentale pe lângă care vor acționa, tehnicile de comunicare folosite
( inclusiv lobby-ul teren sau de proximitate ), sursele şi cuantumul finanțării publice primite
de către clienți şi dacă plata depinde de succesul activităților de lobby. Odată înregistrați, ei
trebuie să repete această operație la fiecare şase luni dacă rămân în activitate. Având în
vedere potențialele conflicte de interese, miniştrii federali nu pot exercita activități de lobby
timp de doi ani de la încheierea mandatului; pentru foştii funcționari superiori, această
perioadă este de un an. Toți reprezentanții grupurilor de interese se înregistrează electronic
şi publicul larg are posibilitatea de a accesa registrele la toate nivelurile.
Canada are, de asemenea, din 1997, un Cod de Etică pentru lobby-işti, care defineşte
standarde acceptabile la acțiunile de lobby şi stabileşte o serie de norme cheie. Astfel, atunci
când sunt activi, reprezentanții grupurilor de interese trebuie să publice numele clienților pe
care îi reprezintă şi misiunea lor, ei trebuie să furnizeze informații specifice şi să trateze
informațiile confidențiale cu precauție, să informeze clienții de obligațiile lor, să evite
conflictele de interese pentru părțile implicate, şi să nu exercite o influență nejustificată.
Nu există nicio regulă care interzice lobby-iştilor să lucreze pentru guvern şi
departamentele guvernamentale sau pentru partidele politice şi în timpul campaniilor
candidaților pentru alegeri.

LOBBY-UL ÎN STATELE EUROPENE

În cadrul Uniunii Europene lobby-ul se desfăşoară atât la nivel comunitar cât şi la nivelul
statelor membre.
Țările europene în care lobby-ul a fost reglementat prin lege sunt: Austria, Irlanda,
Slovenia, Regatul Unit, Letonia, Polonia, Lituania şi Ungaria. În toate aceste țări este
necesară înregistrarea lobby-iştilor profesionişti. Alte țări europene care au reglementări în
acest domeniu sunt: Austria, Germania, Franța.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
La nivel comunitar cele mai importante ținte ale lobby-ului sunt: Comisia Europeană,
Consiliul European şi Parlamentul European:
- Comisia Europeană are monopolul asupra adoptării deciziilor comunitare, pe baza unor
proiecte, deci devine o arenă propice pentru reprezentarea diverselor interese;
- în ceea ce priveşte Consiliul există trei moduri de acțiuni de lobby asupra sa: în primul rând
grupurile de interese fac lobby asupra delegațiilor naționale, al doilea mod este
lobby-ul făcut asupra numeroaselor grupuri de lucru din cadrul Consiliului şi al treilea mod
este influențarea Consiliului direct de către guvernele statelor membre;
- Parlamentul European generează activități de lobby desfăşurate asupra raportorilor şi
preşedinților diverselor comitete. Transferul unui număr crescând de domenii de la nivelul de
competență națională , la cel comunitar a determinat o translatare a centrului de interes şi
de presiune a reprezentanților grupurilor de interese spre Bruxelles. Dezvoltarea lobby-ului
a conferit legitimitate programului european de integrare şi a atras după sine o presiune
crescută asupra nevoii de asigurare a transparenței în procesul de formulare a politicilor UE
şi a impulsionat discuțiile privind nevoia de reglementare a reprezentării în cadrul Uniunii.
Chestiunea reglementării lobby-ului la nivel european, spre deosebire de SUA, unde se
poate vorbi de o abordare unitară la nivel federal, nu poate fi abordată decât de o manieră
sectorială, la nivelul fiecărei instituții în parte, întrucât în momentul de față, nu există o
reglementare cu caracter general, pentru toate instituțiile comunitare, spre deosebire de
SUA.
La nivelul Parlamentului European, încercări de reglementare a lobby-ului au existat încă de
prin anii ’90. În 1991, Marc Galle (Grupul Socialist din Parlamentul European) a fost însărcinat
să redacteze un cod de conduită şi un registru al lobby-iştilor. Demersul nu s-a finalizat. O a
doua încercare a avut loc trei ani mai târziu, când Comisia pentru reguli de procedură îl
numea pe Glyn Ford raportor , având sarcina de a redacta un raport despre lobby în
Parlamentul European. Din cauza anumitor dispoziții controversate pe care le includea,
Raportul Ford (care nu definea conceptul de lobby-ist, ci doar făcea apel la o definiție a
grupurilor de interese), nu a trecut de plenul Parlamentului. În prezent, Anexa IX „Dispoziții
de aplicare a art. 9(4) , Grupuri de interese pe lângă Parlamentul European”
la Regulamentul Parlamentului European cuprinde câteva prevederi vagi referitoare la
„persoanele care doresc să aibă acces frecvent în localurile Parlamentului în vederea furnizări
de informații deputaților în cadrul mandatului lor parlamentar, în nume propriu sau în
numele unor terți ” (articolul 9 alineatul (4)). Se observă că Regulamentul Parlamentului evită
să folosească termenul de „lobby-ist” sau „lobby”. Anexa IX include un cod de conduită, ce
cuprinde reguli pe care „lobby-iştii” trebuie să le respecte atunci când interacționează cu
europarlamentarii. Analiza acestor norme relevă faptul că Parlamentul European este mai
degrabă interesat să reglementeze modalitatea de acces a lobby-iştilor în incintele sale,
decât să instituie norme care să sporească transparența în adoptarea actelor legislative.
Regulile nu vizează facilitarea accesului la informații cu privire la proiectele legislative care
sunt dezbătute în Parlament, De asemenea, reglementarea actuală a activităților de lobby în
Parlament nu permite identificarea grupurilor de interese care exercită presiune asupra
Parlamentului şi nici modul în care se materializează aceste interese. Trebuie amintit că, în
martie 2008, Comitetul pentru Afaceri Constituționale din cadrul Parlamentului a votat

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
raportul Alexander Stubb, prin care se solicită Comisiei şi Consiliului să stabilească un grup de
lucru comun în vederea pregătirii unui registru pentru toți reprezentanții de interese care
activează pe lângă instituțiile europene. Raportul vorbeşte despre constituirea unui registru
public obligatoriu pentru lobby-işti, comun tuturor instituțiilor . Totodată, raportul propune o
dezvăluire totală a resurselor financiare legate de activitățile de lobby şi a clienților care
stau în spatele reprezentanților de interese. De asemenea, se vorbeşte despre un cod de
conduită şi de instituirea de sancțiuni în cazul încălcării acestor norme.
Lobby-ul şi Comisia Europeană constituie principala țintă a lobby-iştilor europeni în
Bruxelles, dat fiind competențele Comisiei de a iniția şi formula propuneri de amendare a
legislației comunitare (articolele 250-252 CE).
Cu toate acestea, până în momentul de față Comisia a preferat să abordeze chestiunea
reglementării activităților de lobby prin intermediul unor instrumente fără caracter
obligatoriu, cum ar fi comunicări, cărți albe, cărți verzi, diverse alte informări, sau să includă
anumite standarde de conduită în reglementările sale interne privind statutul funcționarilor
UE, codul de bună conduită administrativă sau codul de conduită al comisarilor. Comisia părea
să aibă o justificare în acest sens.
La 23 iunie 2008 a fost inaugurat Primul Registru european al lobbystilor care exercită
influenţă asupra Comisiei. Prin lansarea acestui registru voluntar, Comisia dorea „să aducă la
cunoştința cetățenilor informați despre interesele generale sau specifice care influențează
procesul de luare a deciziilor la nivelul instituțiilor publice europene şi despre resursele
mobilizate în acest scop”.
Consiliul este principalul for decizional al UE şi centrul de armonizare a intereselor
comunitare cu cele naționale. Cu toate acestea, Consiliul UE nu constituie atracția principală
a lobby-ştilor. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că industria lobby-ului preferă
să îşi concentreze eforturile de influențare a procesului decizional fie într-o fază mai
avansată, cum ar fi cea a formulării propunerilor la nivelul Comisiei, fie la un nivel mai jos –
nivelul național .
Noul registru european al reprezentanților grupurilor de interese, Noul registru al lobby-
iştilor europeni este o inițiativă lăudabilă, care nu este altceva decât o bază de date cu acces
on-line a Comisiei Europene, care cuprinde reprezentanți ai grupurilor europene de interese.
Înregistrarea este pe baza voluntară, reprezentanții grupurilor de interese neavând nici un fel
de obligație în acest sens, ca de altfel niciun drept rezultând de listarea lor în registru. Se
pare că unicul avantaj al unei astfel de înregistrări este emailul de alertă pe care lobby-ştii
înregistrați în această bază de date îl primesc în vederea participării la consultările publice
lansate de Comisie în sfera lor de interes. Înscrierea în registru este deschisă oricărei entități
implicate în „activități care au drept obiectiv influențarea procesului de formulare a
politicilor de luare a deciziilor în cadrul instituțiilor europene”. Aşa cum rezultă din
denumirea registrului, acesta îi vizează pe toți reprezentanții grupurilor de interese şi nu se
referă în mod particular la lobby-işti. Singura precondiție pentru înregistrarea în registru este
aderarea la codul de conduită pentru reprezentanții grupurilor de interese redactat de
Comisie sau la un cod de conduită profesional care cuprinde norme comparabile. Codul de
conduită al Comisiei cuprinde un set de şapte reguli de bază menite să asigure un minimum
deontologic şi de etică în relația dintre lobby-işti şi cei asupra cărora se exercită influența ,

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
care să garanteze că „informațiile furnizate sunt nepărtinitoare, complete, actualizate şi nu
sunt înşelătoare”.
Pentru a facilita înscrierea, reprezentanții grupurilor de interese sunt grupați în patru
categorii:

(1) cabinete de consultanți specializați şi cabinete de avocatură care desfăşoară activități de


lobby pe lângă instituțiile europene;
(2) reprezentanți interni şi grupări profesionale specializate în activități de lobby;
(3) ONG-uri şi grupuri de reflecție (think-tank) şi
(4) alte organizații.

La momentul înregistrării, pe lângă selectarea sferei de interes în care aceştia activează,


lobby-iştii europeni trebuie să dezvolte interesele financiare relative la activitatea de lobby
desfăşurată. Astfel, cabinetelor/firmelor de consultanță sau avocatură specializate care
desfăşoară activități de lobby li se solicită să dezvăluie cifra totală de afaceri obținută în
urma activităților de lobby, defalcată pe fiecare client în parte şi exprimată fie în intervale
valorice de 50.000 euro, fie în procente raportate la cifra totală de afaceri. Reprezentanții
celei de a doua categorii – reprezentanții interni şi grupări profesionale specializate în
activități de lobby – trebuie să dezvăluie costurile estimative legate de activitățile directe de
lobby pe lângă instituțiile UE, exprimate de asemenea în tranşe valorice de 50.000 euro.
Ultimele două categorii (ONG-uri, think-tank-uri şi alte organizații) trebuie să facă public
bugetul total, indiferent dacă acesta este sau nu alocat activităților de reprezentare a
intereselor, defalcat apoi în funcție de sursa din care acesta provine: sursa publică
(europeană sau națională) sau alte surse (donații, cotizații ale membrilor). Opțional, cei care
se înregistrează pot furniza o estimare a costurilor asociate activităților de lobby direct, pe
baza ultimelor bilanțuri anuale. Costurile sunt exprimate în intervale procentuale. Este de
remarcat că registrul nu conține o secțiune care să dezvăluie clienții în favoarea cărora sunt
prestate serviciile de lobby.
În prezent, sunt aproximativ 15000 de lobby-işti în Bruxelles ( consultanți, avocați, asociații,
corporații) care încearcă să influențeze procesul legislativ al Uniunii Europene.
La nivelul statelor membre se remarcă reglementări menite să asigure accesul societății la
decizia publică şi transparența procesului decizional.

În Danemarca, reprezentanții grupurilor de interese au posibilitatea fie de a trimite petiții


comisiilor permanente din Folketing, fie de a participa la şedințele comisiilor. Toate
materialele scrise, inclusiv petițiile adresate comisiilor şi a membrilor Folketing, sunt adunate
în Arhivele de la Folketing, unde publicul are acces. Există reguli care reglementează
admiterea delegațiilor în cadrul şedințelor comisiilor permanente:

1.Cei care alcătuiesc o delegație trebuie să fie afiliați unui grup sau unei asociații. Nu este
admisă o persoană care nu aparține unui grup organizat.
2. Purtătorul de cuvânt al delegației are dreptul de a îşi exprima punctul de vedere asupra
unei anumite probleme.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
3.După această declarație, ceilalți membri ai delegației pot pune întrebări şi primesc
răspunsuri din partea comisiei.
4. Pot avea loc negocieri, dar comisia este cea care deliberează.
5. Şedința în care sunt admişi reprezentanții grupurilor de interese nu poate depăşi 15
minute. Materialele scrise pentru comisie trebuie să fie trimise în Folketing în 60 de
exemplare, în timp suficient, pentru a permite Comisiei să studieze conținutul. Modificările
din componența reprezentanților grupurilor de interese trebuie să fie trimise cu cel puțin o zi
înainte de audiere.

În Germania, dispozițiile Anexei 2 din Regulamentul Bundestag-ului se referă la


desfăşurarea activității de lobby în cadrul acestei Camere. Pentru a-şi putea exprima sau
apăra interesele, asociațiile sau organizațiile trebuie să se înscrie pe o listă publică. Lista
grupurilor de interese se publică anual în Buletinul Federal. Înscrierea pe listă se face pe baza
furnizării de informații privind: numele şi sediul organizației; componența consiliului de
administrație; sfera de interes; numărul membrilor; numărul reprezentanților desemnați.
Numai reprezentanții înscrişi pe listă pot primi permise de acces în clădirile Parlamentului şi
îşi pot exprima părerea în cadrul şedințelor comisiilor parlamentare. În Bundesrat nu există
reguli care să guverneze activitatea grupurilor de interes.
În Marea Britanie lobby-ul se referă tradițional la încercările de influențare a unor membrii
ai Parlamentului, de către colegii lor parlamentari sau de către organizații din afara
Parlamentului. Activitatea de lobby a crescut continuu, un raport din 2007 estimând o valoare
de 1.9 milioane lire sterline şi 14,000 persoane angajate. Acest raport arată că există membrii
ai Parlamentului abordați de peste 100 de ori pe săptămână de lobby-işti.

În Olanda nu există norme specifice cu privire la activitățile grupurilor de interese.


Departamentul pentru Relații Publice al Camerei Inferioare a Parlamentului emite însă un
card de acces valabil pentru reprezentanții grupurilor de interese. Cardul poate fi valabil o zi
sau, în cazuri excepționale, doi ani. Pentru a avea acces în cadrul comisiilor permanente,
reprezentanții grupurilor de interese trebuie să-şi anunțe intenția de a participa la anumite
dezbateri. Membrii comisiilor permanente aprobă sau nu participarea acestora la şedințele
comisiilor.

În Lituania, activitatea de lobby este reglementată în 2001. Scopul acestei legi este acela
de a asigura publicitatea şi transparența activității de lobby şi de a preveni activitățile ilegale
din domeniu.
Principalele definiții ale legii:
1. „Persoana” este desemnată persoana fizică sau juridică;
2. „Lobby-ist” persoana fizică sau juridică înregistrată la Registrul lobby-iştilor.
3. „Activitatea de lobby” reprezintă activitățile persoanei fizice sau juridice desfăşurate cu
scopul de a influența anumite acte normative în favoarea intereselor unui client/grup.
Drepturile şi obligațiile lobby- iştilor:
Un lobby-ist are următoarele drepturi:

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
- să participe, în maniera descrisă de legile în vigoare, la elaborarea unui proiect legislativ
prin propuneri şi explicații,
- să înmâneze propriile inițiative, concluziile sau comentariile unui proiect persoanelor
competente din forul legislativ;
- să explice publicului şi să convingă instituțiile decizionale că un proiect poate fi adoptat,
respins sau modificat, conform necesității.
- să informeze publicul, întreprinderile, agențiile şi organizațiile interesate despre un proiect
inițiat de Parlament sau alte instituții;
- să organizeze întâlniri între autoritățile competente şi reprezentanții clienților;
- să organizeze sondaje de opinii referitoare la adoptarea sau implementarea unor acte
legislative.
Potrivit articolului 8 din legea de mai sus „Nu pot fi clienți ai activității de lobby politicienii,
funcționarii publici, magistrații, agențiile guvernamentale sau societățile de stat”.
Fiecare lobby-ist trebuie să completeze un raport privind activitățile de lobby susținute în
timpul unui an calendaristic. Raportul va fi completat şi înaintat Secretarului General al
Comisiei Parlamentare pentru Etică, care îl va prezenta Parlamentului.
Activitățile de lobby sunt considerate ilegale dacă:
- sunt desfăşurate de către o persoană care nu este înregistrată în Registrul Lobby- iştilor;
- persoana este suspendată din funcția de lobby-ist;
- lobby-istul, prin mijloace directe, sau indirecte, este capabil să influențeze procesul
legislativ, politica de stat, oficialii publici sau funcționarii.
Activitatea de lobby-ist încetează în următoarele condiții:
-dacă persoana în cauză adresează o cerere Preşedintelui Comisiei de Etică privind
suspendarea sa din funcție;
- în cazul în care lobby-istul a uitat să transmită raportul activității desfăşurate;
- dacă a comis o deliberat o infracțiune.

În Polonia, Legea privind activitatea de lobby în procesul legislativ adoptată în anul 2005
prevede principii legale prin care se exercită influența asupra organelor autorității publice în
procesul legislativ. Activitatea de lobby profesional este definită ca orice acțiune ce aduce
profit, întreprinsă de către terți, cu condiția ca interesele persoanelor care angajează să fie
luate în considerare în cadrul procesului legislativ. Activitatea de lobby profesional poate fi
exercitată de un antreprenor sau de o persoană fizică în baza unui contract de drept civil.
Părțile care efectuează asemenea activități au obligația de a trece datele lor într-un registru
accesibil publicului. Ministerul de Interne are obligația de a păstra registrul în format
electronic, pentru a putea fi uşor accesat. Lobby-ul profesional neînregistrat se sancționează
cu amendă. O persoană care desfăşoară ilegal activitatea de lobby este pedepsită cu o
amendă între 750 şi 12.500 euro, în funcție de gravitatea consecințelor. Orice persoană are
dreptul de a prezenta o notificare față de un anumit proiect de lege sau ordonanță. Organul
responsabil pentru elaborarea unui proiect de lege sau ordonanță trebuie să organizeze
audierea publică. Informația privind programarea audierii publice trebuie publicată cu cel
puțin şapte zile înaintea audierii publice. Orice parte care şi-a exprimat interesul în

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
elaborarea unui proiect cu cel puțin trei zile înaintea audierii publice are dreptul de a
participa la aceasta.

În Ungaria, Legea XLIX din 2006 privind activitățile de lobby şi Hotărârea Guvernului
176/2006 prevăd înregistrarea obligatorie a persoanelor care desfăşoară activități de lobby şi
înregistrarea voluntară a organizațiilor care desfăşoară asemenea activități. Legea XLIX din
2006 privind activitățile de lobby asigură publicitatea pentru activitatea de lobby, defineşte
regulile ce guvernează relațiile dintre legiuitori şi lobby-işti.
În scopul prezentei legi: -„lobby-ist” înseamnă persoana care desfăşoară activități de lobby,
conform legii; - „firmă de lobby” înseamnă persoana juridică sau o anumită asociație ce are
ca scop influențarea deciziilor de la nivel executiv în diferite domenii de activitate; - „decizii
executive” înseamnă acte adoptate de către parlament, Guvern, autorități locale, agenții
guvernamentale. Nu pot fi implicați în activități de lobby: - membrii Parlamentului; - Membrii
Parlamentului European; - membrii Guvernului; - membrii autorităților locale şi agențiilor
bugetare ce funcționează conform Actului finanțelor publice, directorii, funcționarii şi
membrii agențiilor; - partidele politice; - instituțiile publice.
Dacă un lobby-ist sau o firmă de lobby a fost ştearsă din registru – în acest caz nu este
inclusă încheierea voluntară a activității - şi doreşte să-şi continue activitatea în acelaşi
domeniu, readmiterea în registru se va face după un an de la data ştergerii din registru.
O dată la trei luni, cel care desfăşoară activitatea de lobby trebuie să alcătuiască un raport
care va conține: lista actelor normative vizate, obiectivul concret, mijloacele folosite în
cadrul activităților de lobby, numele persoanelor din organul decizional care au fost
contactate, numele firmei de lobby şi a lobby-istului. Dacă legea este încălcată de către un
lobby-ist înregistrat, se prevede sancțiunea ştergerii din registru pentru o perioadă de la 1 la
3 ani iar dacă o persoană neînregistrată desfăşoară activitatea de lobby, aceasta se
pedepseşte cu amendă de până la 40.000 euro.
De asemenea, există un Cod de conduită obligatoriu pentru cei care desfăşoară activități de
lobby.

Austria este statul european cu cel mai relevant model de legislație care reglementează
activitatea de lobby, deoarece are un singur act normativ prin care să fie asigurată atât
transparența decizională a autorităților publice, cât şi transparența intereselor, activităților şi
actorilor relevanți pentru lobby.
Activitățile de lobby sunt reglementate şi în Austria şi Slovenia.

VIII. CODUL EUROPEAN DE CONDUITĂ PRIVIND LOBBY

În luna iunie 2009, Comisia pentru Afaceri Economice şi Dezvoltare a Consiliului Europei a
dezbătut şi aprobat un raport privind activitățile de lobby în Uniunea Europeană şi alte state
membre ale Consiliului Europei. În esență, acest raport constată că activitățile desfăşurate de
diverse grupuri de interese pe lângă instituțiile europene şi statele membre ale Consiliului
Europei sunt în continuă creştere.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
Raportul Comisiei consideră că pluralismul de interese este un element important al
democrației, iar activitățile de lobby nereglementate sau ascunse pot fi periculoase şi pot
submina principiilor democratice şi ale unei bune guvernări. Comisia pentru Afaceri
Economice şi Dezvoltare a elaborat şi un Proiect de recomandare prin care propune o serie de
principii pentru dezvoltarea unui Cod European de Conduită privind lobby pentru a realiza o
transparență mai bună în acest domeniu. E util să cunoaştem considerentele şi concluziile
acestul proiect de recomandare.

Proiectul de recomandare

1. Adunarea Parlamentară observă că, în ultimele decenii, activitățile desfăşurate de diferite


grupuri de interese sunt în continuă creştere. Acest fenomen se observă atât la nivelul
statelor membre ale Consiliului Europei, cât şi la nivelul instituțiilor europene. În plus, odată
cu procesul de unificare şi de extindere a Uniunii Europene, s-a observat, de asemenea, o
creştere şi concentrare a activităților de lobby la Bruxelles şi Strasbourg. Se estimează că, în
prezent, mai mult de 15.000 de grupuri de interese lucrează la Bruxelles, din care peste 2600
au birouri permanente şi desfăşoară activități de lobby pe lângă instituțiile Uniunii Europene.
2. Adunarea Parlamentară este convinsă că pluralismul de interese este o caracteristică
importantă a democrație şi este perfect legitim ca unii membrii ai societății să se organizeze
şi să-şi avanseze cauzele lor. Totuşi, lobby-ul nereglementat şi ascuns poate compromite
principiile democratice şi ale unei bune guvernări. Într-o democrație, interesele tuturor
trebuie să fie luate în considerare în mod corespunzător şi toți cetățenii să aibă acces egal la
justiție şi la luarea deciziilor.
3. Adunarea constată că foarte puține state membre ale Consiliului Europei au reglementat,
într-un fel sau altul activitățile de lobby. De exemplu, studiile arată că dintre cele 14 țări în
cazul în care activitățile de lobby au fost reglementate sau examinate de către parlament,
doar patru țări europene au adoptat o lege pe această temă.
4. Adunarea îşi exprimă preocuparea, considerând că în statele membre ale Consiliului
Europei care nu au tradiții democratice puternic înrădăcinate şi în care absența unor
mecanisme reale de control exercitat de către societatea civilă este un pericol, o astfel de
situație poate să submineze principiile democratice şi ale unei bune guvernări.
5. Adunarea salută faptul că Parlamentul European este prima instituție europeană care a
reglementat activitățile de lobby care îl privesc. A fost stabilit un registru de lobby, precum şi
un Cod de Etică al grupurilor de interese pe care trebuie să-l urmeze. Introducerea de către
Comisia Europeană a primului registru al grupurilor de interese din UE, pe data de 23 iunie
2008 este, de altfel, un pas important în direcția în cazul normalizării acestei activități la
nivel european pentru a consolida cultura dialogului, creşterea transparenței şi, de
asemenea, în cele din urmă, să îmbunătățească imaginea negativă a grupurilor de interese în
opinia publică.
6. Adunarea constată că Statele Unite şi Canada au reglementat activitățile de lobby. De
aceea, consideră că experiența legislativă a acestor două țări în acest domeniu, precum şi
problemele referitoare la punerea în aplicare a legislației ar putea inspira statele membre ale

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
Consiliului Europei. Dar, nu există răspunsuri identice pentru toate aspectele referitoare la
activităților de lobby.
7. Adunarea reaminteşte recomandările şi rezoluțiile sale, în ceea ce priveşte lupta împotriva
corupției (Rezoluția 1214 (2000)), finanțarea partidelor politice (Recomandarea 1516 (2001),
Rezoluția 1264 (2001) şi Rezoluția 1546 (2007)), etica companiilor în Europa (Rezoluția 1392
(2004)), conflictele de interese (Rezoluția 1554 (2007)), precum şi situația democrației şi a
drepturilor omului în Europa (Rezoluția 1547 (2007) şi Recomandarea 1791 (2007)), texte la
care se adaugă o serie de rapoarte privind statele membre, în conformitate cu procedura de
monitorizare a angajamentelor lor şi a obligațiilor Adunării
8. Adunarea constată cu o oarecare îngrijorare că în ultimele decenii, s-a observat o scădere
dramatică a încrederii cetățenilor în de politică într-un număr considerabil de state ale
Consiliului Europei. Lipsa de transparență în activitățile existente de lobby poate fi
considerată drept una dintre cauzele acestui fenomen.
9. Adunarea este convinsă că, într-o societate democratică, cetățenii au dreptul să cunoască
care sunt organizațiile de lobby care influențează deciziile politicienilor şi voturile
parlamentarilor. Prin urmare, o mai mare transparență în activitățile de lobby poate
responsabiliza chiar şi mai mult pe actorii politici şi restabili încrederea publicului în
funcționarea democratică a puterilor publice.
10. Cetățenii consideră accesul la factorii de decizie politică pentru a se informa şi încerca să
îi influențeze ca unul din drepturile lor democratice. De asemenea, este necesar ca un astfel
de acces sau această posibilitate de lobby să fie corectă, transparentă şi în conformitate cu
normele democratice. Într-adevăr, în cazul în care cetățenii au sentimentul că nu pot să
influențeze factorii de decizie politică, aceasta poate submina democrația.
11. Având în vedere importanța activităților desfăşurate de diverse grupuri de interese în
statele membre ale Consiliului Europei, Adunarea recomandă Comitetului de Miniştri al
Consiliului Europei să elaboreze un cod european de conduită privind lobby-ul bazat pe
următoarele principii:
11.1. să definească foarte clar activităţile de lobby, pentru a face o distincţie clară între
activităţile profesionale remunerate și activităţile organizaţiilor societăţii civile;
11.2. să consolideze transparenţa în activităţile de lobby;
11.3. să stabilească standarde pentru politicieni, funcţionari, membrii ai grupurilor de
presiune, întreprinderilor, inclusiv conform principiului conflictelor de interese potenţiale și
durata perioadei, de după sfârșitul mandatului, în timpul căreia se interzice să exercite
activităţi de lobby;
11.4. entităţile implicate în activităţile de lobby ar trebui să înregistreze;
11.5. să se consulte în prealabil organizaţiile de lobby, dacă trebuie elaborate texte
legislative în acest domeniu;
11.6. să fie încurajate activităţile de lobby bine definite, transparente și oneste pentru a
consolida imaginea persoanelor cu activităţi de lobby."

Pe lângă acest act normativ, la nivelul U.E. codul de etică ataşat Registrului de tranparență
este completat de Codul de conduită pentru comisari( 2011), Codul pentru bun comportament
administrativ al Comisiei Europene ( 2000)Codul de conduită pentru membrii Parlamentului

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
European( 2012), Principiile serviciului public pentru EU Civil Service şi Ombudsman-ului
European. În privința sancțiunilor pentru încălcarea prevederilor codurilor de etică, nu este
menționat în mod expres un cadru sancționator, dar comportamentele inacceptabile sunt
sancționate cu ostracizarea profesională, respectiv înlăturarea organizației specializate în
lobby din Registru.

IX. . DEZVOLTAREA COMUNITARĂ DURABILĂ ȘI ASIGURAREA EGALITĂȚII DE GEN/ȘANSĂ ÎN


ROMÂNIA, POLITICI PUBLICE NECESARE.

IX.1 Procesul de înfăptuire a politicilor publice în România H.G. 561/ 10 mai 2009.

Semnificativă pentru activitatea de lobby este posibilitatea monitorizării procesului


legislativ prin implicarea în etapa reglementată de art. 15 din H.G. 561/2009, potrivit
căruia:
(1) Iniţiatorul elaborează o formă iniţială a proiectului de act normativ sau a proiectului de
documente de politici publice, pe care are obligaţia să o supună concomitent atât consultării
publice, în condiţiile Legii nr. 52/2003, cât și consultării preliminare interinstituţionale.
(2) Consultarea preliminară interinstituţională se realizează în urma afișării proiectului de
act normativ sau a proiectului de documente de politici publice, însușit de conducătorul
acestuia, pe site-ul iniţiatorului, cu respectarea termenului prevăzut de art. 6 alin. (2) din
Legea nr. 52/2003, precum și prin transmiterea concomitentă, în format electronic/PDF,
către Secretariatul General al Guvernului.
(3) Forma electronică transmisă Secretariatului General al Guvernului va fi însoţită de o
adresă de înaintare al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1.
(4) La primirea formei electronice, Secretariatul General al Guvernului afișează de îndată,
pe site - ul propriu, proiectul de act normativ sau proiectul de document de politici publice.
(5) Desfășurarea întregului proces de consultare, atât cu cetăţenii și cu asociaţiile legal
constituite, cât și consultarea preliminară interinstituţională, cade în sarcina exclusivă a
iniţiatorului.
(6) Proiectele de acte normative cu impact asupra domeniilor social, economic și de mediu,
asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare sunt supuse consultării
însoţite de instrumentele de prezentare și motivare elaborate conform prevederilor legale în
vigoare, precum și de documentul de politică publică aferent.
(7) Proiectele de hotărâre a Guvernului care nu au impact asupra domeniilor social, economic
și de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare, sunt
supuse consultării însoţite de instrumentele de prezentare și motivare elaborate conform
art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului Nr. 1361/2006".

IX.2 . Strategia națională privind promovarea egalității de şanse între femei şi bărbați şi
prevenirea şi combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021 şi a Planului

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
operațional privind implementarea strategiei naționale privind promovarea egalității de şanse
între femei şi bărbați şi prevenirea şi combaterii violenței domestice 2018-2021 – descriere,
elemente legislative relevante.

IX.3. Dezvoltare comunitară durabilă; Definiție , repere istorice, grupuri locale de inițiativă.

Dezvoltarea durabila este o strategie publică prin care comunitățile caută căi de
dezvoltare economică, beneficiind de mediul înconjurător local sau care sa aducă beneficii
calității vieții.
Potrivit programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PUND), care a şi lansat termenul
de dezvoltare durabilă, o dezvoltare este durabilă în cazul în care urmăreşte respectarea a
patru principii şi anume:
Productivitatea- Oamenii e necesar să dețină posibilitatea de a-şi spori productivitatea prin
participarea la procesul formării veniturilor şi remunerării muncii. De aceea, dezvoltarea
muncii constituie unul dintre modelele de dezvoltare umană.
Egalitatea- E necesar ca cetățenii sa dispună de posibilități egale. Toate dificultățile care pot
împiedica realizarea posibilităților economice şi politice, trebuie eliminate pentru ca oamenii
să aibă şanse egale în dezvoltarea muncii.
Durabilitatea- Accesul la posibilități se impune a fi asigurat nu doar pentru generațiile
actuale, ci şi pentru generațiile viitoare. Este necesară astfel identificarea şi consolidarea
tuturor formele de capital – material, uman, ecologic.
Extinderea posibilităţilor- Dezvoltarea trebuie asigurată prin eforturile cetățenilor, dar
centrată atât pe satisfacerea interesului public, cât şi pentru satisfacerea interesului privat. .
Oamenii trebuie sa participe la luarea hotărârilor, dar şi la alte acțiuni care privesc nevoile
vieții lor cotidiene.
Dezvoltarea durabilă este unul dintre cele mai vehiculate concepte, ce vizează politicile
publice din ultimii ani. Sintagma este folosita în întreaga lume de către politicieni, oameni
de ştiință, conducători de afaceri sau reprezentanți ai organizațiilor non profit, care sprijină
progresul comunitar.
Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut într-un moment în care problemele legate de
mediul înconjurător se aflau în prim planul dezbaterilor publice. La acea vreme, sintagma a
fost folosită în principal ca un slogan necesar să asigure sprijin politic, nu ca o premisă
teoretică utilizată pentru determinarea unei schimbări de atitudine.
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost formulat inițial în limba engleza (sustainable
development). Calificativul "sustainable" a fost redat în limba română prin adjectivul durabil.
Acest determinativ englezesc indica faptul că dezvoltarea este autosusținută.
Definiția care se bucura de cea mai larga acceptare internațională este cea din Raportul
Brundtland, care defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind capacitatea de ”satisfacere a

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
nevoilor de azi fără a sacrifica abilitatea generațiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.
"
Cunoaşterea formelor tradiționale de cooperare şi a modului lor de funcționare este
importantă din perspectiva stabilirii unor instrumente şi tehnici care să asigure participarea
oamenilor la acțiuni voluntare comune. Din tradiția romanească rurală se cunosc forme de
cooperare comunitară informale, de întrajutorare bazată pe ocupație, relații de rudenie sau
veninătatea gospodăriilor.
Claca şi şezătoarea sunt două forme de cooperare comunitară informală, legate mai mult de
calendarul agricol şi de ciclurile vieții rurale, care au rădăcini adânci în tradiția populară.
Claca constă în participarea colectivă şi în interes reciproc la efectuarea unor lucrări
agricole care se realizau în timp scurt pentru a nu compromite producția (seceratul
cerealelor, culesul strugurilor, porumbului, şi alte lucrări de sezon), la construcția caselor, la
ocazii speciale (nuntă, botez, înmormântare) de către o parte din locuitori unei localități.
Şezătoarea se desfăşura într-un cadru mai restrâns, implica activități mai uşoare, practicate
de femei: tors lână, cusut articole vestimentare sau decorative, țesut, şi un grad mai ridicat
de socializare. La şezători, femeile şi fetele, acompaniate deseori de băieți, cântau, spuneau
glume, folosind contextul pentru a se cunoaşte mai bine.
În prezent, claca şi şezătoarea nu au dispărut cu totul din viața satul românesc, însă
funcționează izolat şi şi-au pierdut caracterul de spectaculozitate şi notorietate publică
locală.
O altă formă de cooperare tradițională specifică comunităților româneşti este vecinătatea.
Stephan Ludwig Roth16 descrie descrie vecinătatea ca pe „o comunitate frățească,
teritorială, ai cărei membri beau din aceeaşi fântână, stau de gardă în timpul nopții pentru
securitatea tuturor, îşi construiesc împreună casele, se comportă ca rudele în cazul ivirii unei
boli sau catastrofe, se odihnesc pe acelaşi catafalc, îşi sapă mormintele, îşi conduc morții pe
ultimul lor drum, la sfârşitul înmormântării îi cinstesc împreună pe cei care i-au părăsit, apoi,
din devotament, au grijă de văduv(ă) şi de copiii rămaşi orfani” . Vevinătatea implica o formă
de organizare şi îndeplinirea unor condiții formale pentru a fi membrul acestei entități.
Nu în ultimul rând dintre formele primare ale dezvoltării durabile făceau parte şi
grupurile locale de inițiativă care erau constituite pentru a construi şi exploata prin
cooperare rețele de alimentare cu apă. În cazul acestor forme de cooperare apartenența la
grup nu ținea de apartenența la un statut scris şi asumat de membri, ci reprezentau înțelegeri
înțelegeri nescrise. Acțiunile erau (cel mult) consemnate pe măsura îndeplinirii lor, în procese
verbale semnate, la care se ataşau documentele de plată pentru materiale. Lucrările se
bazau în parte pe voluntariat, iar materialele necesare erau achiziționate din contribuția
membrilor. Toate aceste forme de organizare socială regăsite în istoria comunitară a societății
româneşti sunt temelia politicilor publice naționale care implementează conceptul de
dezvoltare durabilă şi asigură prin forme şi mijloace moderne dezvoltarea şi progresul
comunității.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European
Bibliografie:

1. Clament, Michel - Le Lobbying et ses sectrets: guide des techniques d’influence, Ed.
Dunod, Paris, 1997.
2. Cohen, David, de la Vega, Rosa, Watson, Gabrielle - Advocacy for Social Justice, 2001
3. Michie, David - The invisible persuaders, Bantam Press, London, 1998.
4. Mihaileanu, Liviu, Horja, Aurelian - Reglementarea activitatii de Lobby. In anticamera
influentei, Editura C.H. Bech, Bucuresti, 2009.
5. Walt, S.M., Mearsheimer, J.J. - Lobby-ul israelian si politica externa a statelor unite,
Ed.ANTET, Bucuresti 2008
6. http://www.guardian.co.uk/film/2010/aug/17/government-uk-film-council-lobbying
7. http://www.scribd.com/doc/34704559/Israel-Lobby-US
8. http://www.aipac.org/about_AIPAC/Learn_About_AIPAC/26.asp
9. http://www.timesonline.co.uk/tol/news/politics/article5581547.ece
10. http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200809/cmselect/cmpubadm/36/36i.pdf
11.http://www.telegraph.co.uk/news/1397040/Advisers-move-to-lobby-firm-attacked.html
12.http://www.euronews.net/2010/03/22/pre-election-lobbying-scandal-rocks-uk-s-labour/
13. http://www.archive.official-documents.co.uk/document/cm28/2850/285002.pdf
14. http://www.timesonline.co.uk/tol/news/politics/article4926737.ece
15. http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/politics/6907594.stm
16. http://www.congress.org/news/2010/02/18/whats_the_history_of_lobbying;
17. http://www.publicaffairslinks.co.uk/Help%20Guides/The%20History%20of
%20Lobbying%20(guide1).doc
18.
http://www.parliament.uk/parliamentary_publications_and_archives/parliamentary_archi
ves/archives___the_suffragettes.cfm
19. Lobbying- Cosmin Irimieş, Cluj-Napoca, 2015
20. Dezvoltare comunitară, Dr. Viorel Stănică, 2012
21.Strategia națională privind promovarea egalității de şanse între femei şi bărbați şi
prevenirea şi combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021 şi a Planului
operațional privind implementarea strategiei naționale privind promovarea egalității de şanse
între femei şi bărbați şi prevenirea şi combaterii violenței domestice 2018-2021,
22. Reglementarea activității de lobby în state ale Uniunii Europene , Direcția Generală
Legislativă, Senatul României, 2009,
23. Notă de Fundamentare privind O.U.G. privind tranparența în domeniul lobby-ului şi al
reprezentării intereselor, Ministru pentru mediu de afaceri, comerț ş antreprenoriat, Ştefan
Radu Oprea, 2018.
24. Ionescu, Cristina; Manoliu, Mihai; Nistoran, Daniela; Conceptul de dezvoltare durabila
(note de curs),Bucuresti, 1996.

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social
European