Sunteți pe pagina 1din 1

Fundamentalism versus comuniune

Auzim vehiculate de mass media dar şi în alte cercuri ale societăţii, ideea de criză identitară, adică, omul nu
ar mai şti bine cine este, de unde vine şi încotro se îndreaptă. Dar aceasta este (nu-i aşa?) o problemă a celor care nu au
o conştiinţă religioasă. Oare? Trecutul apropiat pare să ne demonstreze aproape cu o violenţă a evidenţei că nu ştim “fiii
cărui Duh suntem”. Aparţinem Sfintei Biserici Ortodoxe, una, sobornicească, dar citim sobornicitatea oricum, numai ca
unitate nu, începem să confundăm Biserica şi să o vedem ca pe o instituţie oarecare, iar pe ierarhii noştri ca pe nişte
reprezentanţi politici pe care îi chemăm la ordine şi le cerem socoteală fără însă a avea cuvenita răbdare să le ascultăm
răspunsul. Virulenţa limbajului şi chiar a gestului pare să fi pătruns printre dreptcredincioşi semănând discordie şi
inflamând spiritele. Şi undeva, în culise, trăgând de sfori şi manevrând maşinăriile unor false decoruri conflictuale stă el,
dezbinătorul (diabolon) încântat de noul spectacol ce pare să-i fi reuşit.

Animaţi de dragostea pentru credinţă, speriaţi de prevestiri apocaliptice, fie referitoare la actele electronice,
fie la nevrednicia sau chiar reaua credinţă a ierarhilor lor, credincioşi sinceri dar fără suficient discernământ, lansează
acuze vehemente şi semnale de alarmă care sunt de un radicalism extrem, ce ar putea fi etichetate ca „fundamentalist
ortodoxe”, soluţiile propuse sunt la fel de categorice, orice linie de dialog este ruptă şi pare imposibil de reînnodat. Dar
fundamentalismul este incompatibil cu creştinismul, niciun radicalism nu rezistă în faţa smereniei, ori Dumnezeul nostru
e Iubire şi smerenie; tonul ţâfnos, acuzator, nu poate fi purtat de Duhul Sfânt. Să luăm aminte că acolo unde este
dezbinare şi incapacitatea de a-ţi pune sub semnul întrebării propriile păreri, nu mai poate încăpea smerenia. Înainte de a
ne rupe de ierarhii noştri, înainte de a considera că noi ştim sigur care e calea dreaptă ar trebui să stăm bine şi să luăm
aminte fiii cărui duh suntem. Să vedem roadele pe care deciziile ce le considerăm greşite le vor naşte; nicio lepădare,
cădere, rupere nu rămâne fără urmări, fără zguduiri puternice, aşadar să avem înţelepciunea de a aştepta ca adevărul să
se evidenţieze şi să nu ne grăbim în atitudini vehemente şi exclusiviste, menite să ducă la ruperea unităţii şi care se fac
purtătoare de duh de răzvrătire.

Oare chiar suntem noi mai iubitori de Hristos şi de Biserica Sa decât păstorii noştri, oare am pătruns noi cu
duhul şi cu mintea noastră adevărurile de credinţă mai mult decât ierarhii noştri? Am primit Sfintele Taine în Biserica
Ortodoxă Română, aici am fost botezaţi, aici ne-am împărtăşit de celelalte Sfinte Taine şi atâta timp cât Mărturisirea de
credinţă a Bisericii noastre va rămâne neclintită şi cât Sfintele Taine vor fi neschimbate suntem chemaţi la unitate şi
comuniune. Este o datorie a fiecăruia dintre credincioşii Sfintei noastre Biserici să ne îndreptăm cu dragoste şi încredere
spre Sfânta Biserică şi să o întărim în unitatea ei sobornicească, ameninţată tocmai de noi, de spiritul nostru inflamat şi
panicat, înclinat să vadă răul venind de undeva din afară când el e chiar în inima noastră, în egoismul şi mândria noastră,
pe care nu am reuşit să le topim în smerenia Domnului Hristos.

Taină a comuniunii, a noastră cu Dumnezeu şi a noastră întreolaltă, Sfânta Liturghie este modul în care noi
putem să participăm activ la întărirea Bisericii noastre şi dăinuirea ei în Adevăr. Participând la Sfânta Liturghie în mod
viu şi activ, primind Sfintele şi de Viaţă făcătoarele Taine din acelaşi Sfânt Potir împreună cu întreaga comunitate a
parohiei noastre, noi consolidăm Biserica, o întărim, devenim mădulare vii şi lucrătoare ale Trupului lui Hristos. Nu în
revoltă, separatism, judecată şi vrajbă vom găsi calea spre Hristos. Domnul ştie inima noastră, El ştie că suntem sinceri
în credinţa noastră şi în dorinţa de a-I sluji şi dacă la bunele noastre intenţii vom picura şi un strop de smerenie, El,
Atotputernicul nu ne va lăsa în întuneric şi greşală. Hristos e unul şi unul este tot Adamul, deşi atât de mulţi şi atât de
diferiţi, noi suntem una în Hristos şi tocmai aceasta şi vrea să ne înveţe Taina Sfintei Liturghii, de aceea acolo trebuie să
ne căutăm adevărata identitate. Acolo, în jertfa plină de iubire, de smerenie şi ascultare a Domnului Hristos vom găsi
puterea şi înţelepciunea de a păstra calea dreaptă. Aşa să ne ajute Dumnezeu!