Sunteți pe pagina 1din 1

Suprafaţă sau profunzime, ce alegem?

Iubirea lui Dumnezeu se revarsă peste noi în izvoare de viaţă şi frumuseţe. Nu numai în momente
înălţătoare precum Praznicul Sfintei Învieri, care ne umple inima de lumină şi bucurie dar în fiecare clipă, grija,
delicateţea, atenţia şi într-un cuvânt rotund şi plin, iubirea lui Dumnezeu e prezentă, lucrătoare şi, dacă avem ochi
de văzut, o vedem în chiar cotidianul şi rutina vieţii noastre. Dar ca să o vedem, cu ochiul cel adevărat, trebuie să
coborâm în profunzimi şi noi, oamenii zilei de azi întâmpinăm un obstacol în plus, cred eu, faţă de cei dinaintea
noastră. Atenţia noastră este una bolnavă, dinamitată la tot pasul, de ambalaje colorate, de reclame năucitoare ca
imagine şi sunet, de standarde pe care societatea pare că ni le impune, de exemplu să nu fim prost îmbrăcaţi, dacă
se poate chiar eleganţi, cu haine de firmă, să avem maşină, televizor, cât mai mulţi bani, să nu fim prea graşi, să
nu fim demodaţi, să nu fim conservatori, etc... Şi noi încercăm să intrăm în tipare, chinuindu-ne pe un pat
procustian permanent, să „intrăm în rândul lumii”, de ce? ca să plăcem lumii, p[rerea bun[a celorla e preţioasă,
importantă, vitală.

Şi acum atenţie!, să ne chemăm mult hărţuita noastră atenţie şi să observăm că toate cele spuse mai
sus sunt aparenţe, superficialităţi, adică lucruri fără profunzime şi care dacă nu sunt total false sunt
neimportante, sunt asemeni ambalajelor. Cu ce să mă ajute un ambalaj frumos dacă obiectul este stricat şi de
niciun folos pentru mine? Pericolul este că această boală a superficialităţii este contagioasă.

Adesea s-a lansat acuzaţia că românul rămâne în starea nu tocmai bună pentru că e adeptul
sintagmei „merge şi aşa”, fără prea mare implicare, fără a lua lucrurile prea în serios, rămânând în planul
aparenţelor, dând senzaţia că... Şi se observă lesne că avem studenţi care sunt aparent studenţi, medici care ştiu
mai puţine decât o asistentă medicală, profesori care au probleme cu exprimarea corectă, ingineri care au
probleme cu matematica, ţărani care vând pe piaţă produse agricole din Spania, Olanda, Italia, preoţi care nu
cunosc rânduiala Bisericii şi esenţa ortodoxiei, aşadar aparenţă, superficialitate, minciună. Nu vreau să spun,
desigur, că toţi cei enumeraţi anterior sunt aşa, dar cazurile nu sunt rare şi asta demonstrează că suntem
contaminaţi de o nouă patimă, sau poate nu nouă, dar, în orice caz, extrem de virulentă – superficialitatea.
Mimăm, dăm senzaţia, avem costumele, decorurile, replicile, gesturile, dar totul rămâne la nivel teatral fără să
devină fiinţial. Adică nu suntem, doar părem a fi.

Dimensiunea mai gravă a acestei contaminări este expansiunea ei în zona noastră care ţine de
duhovnicesc, obişnuindu-ne să vedem doar eticheta, sau chiar să o punem, fără ca produsul să fie autentic există
riscul să facem asta şi în viaţa duhovnicească. Să ne numim creştini fără a fi cu adevărat dar noi să fim convinşi
că suntem. Mergem la biserică, facem un pic de rugăciune, postim dar rămânem centraţi pe noi, chiar ne admirăm
uşor extatic ce oameni buni şi credincioşi suntem, în comparaţie cu lumea asta decăzută.

Aşadar vă invit la o cură de detoxifiere de superficialitate. E mai mult decât evident că un creştin
adevărat nu poate fi superficial nici măcar atunci când spală vase. Fiecare gest al lui este unul liturgic, viaţa lui
de zi cu zi e integrată în veşnicie şi prelungire a Sfintei Liturghii, e o permanentă lucrare cu Hristos şi cum să faci
ceva înşelător, doar ca să pară, să dea impresia, împreună cu Bunul Dumnezeu? E imposibil. În momentul în care
lăsăm superficialitatea să irumpă, oriunde în viaţa noastră, Hristos se retrage, căci El este al seriozităţii, al
profunzimilor, al Adevărului. Fie ca viaţa noastră de la cel mai banal şi până la cel mai înălţător gest să fie
autentică pentru a putea deveni fii ai Celui Preaînalt.