Sunteți pe pagina 1din 13

JUNIMISMUL

CUPRINS
1.Introducere
Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în
anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Gheorghe Racoviță, Theodor Rosetti, Vasile
Pogor și Titu Maiorescu.Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul
însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate
acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii
lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași
curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut
opune.Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să
studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se
sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În
afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.
Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată
cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale
tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese
culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un
sistem de librării.Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile
întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și
respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză
franceză potrivit căreia "Intră cine vrea, rămâne cine poate" este și aceea pe care asociația
ieșeana o adoptă pentru sine.Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în
decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine
sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă
polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de
a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea
dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Tudor Vianu punea în evidență cinci serii de trăsături distincte ale junimismului:

 Spiritul filosofic
 Spiritul oratoric
 Ironia
 Spiritul critic
 Gustul pentru clasic și academic
2.Constituirea societatii literare
Societatea Junimea a luat ființă la Iași în anul 1863 (La 26 martie 1863, Titu Maiorescu îi
scrie surorii lui: ”...Am izbutit, în fine, să adun în jurul meu, într-o unitate, cele mai viabile
elemente din Iași: Rosetti, Carp, Pogor, acum și Negruzzi ...; alcătuim o societate bazată pe
principii de încetățenit”), din inițiativa unor tineri reîntorși de la studii din străinătate, în frunte
cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Teodor Rosetti.Ei își încep
activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formulă masonică,
junimiștii, când vorbeau despre acest subiect, spuneau: "Originea Junimii se pierde în negura
timpului".
Cursul public pe care Titu Maiorescu îl ținuse cu un an mai înainte, curând după
instalarea sa la Iași, dovedise existența unui auditoriu cultivat, în stare să se intereseze de
problemele științei, expuse în formele unei înalte ținute academice. Experiența este reluată în
februarie 1864 cu puteri unite. În cursul aceluiași ciclu al "Prelecțiunilor populare", abordând
probleme dintre cele mai variate, Carp și Vasile Pogor vorbesc de câte două ori, iar Titu
Maiorescu de zece ori. Apoi “Prelecțiunile populare” devin o lungă tradiție a “Junimii” din Iași.
Timp de șaptesprezece ani ele se urmează neîncetat, mai întâi asupra unor subiecte fără legătură
între ele; apoi, din 1866, grupate în cicluri unitare; în fine, din 1874, prin intervenția noilor
membri, Lambrior și Gheorghe Panu, asupra unor teme cum ar fi istoria și cultura
națională.Astfel, de unde mai înainte se vorbise despre Elementele de viață ale popoarelor și
despre Cărțile omenirii, cicluri din 1874 și 1875 limitează preocupările la elementele naționale
ale culturii noastre și la influențele consecutive exercitate asupra poporului român. Curând, prin
darul basarabeanului Cașu, nepotul lui Pogor, completat prin cotizațiile membrilor ei, „Junimea”
devine proprietara unei tipografii, trecută mai târziu în alte mâini. Asociația înființează și o
librărie, pusă sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar dispărută și ea după o scurtă funcționare.
Existența tipografiei permite „Junimii” publicarea, începând din 1867, a unei reviste:
Convorbiri literare, puse de la început sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicație se
va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la apariție, o
direcție nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic și sentimentul
valorii estetice. Încă de la începuturile ei, mișcată de conștiința primelor nevoi ale culturii
românești în acel moment, „Junimea” abordează problema ortografiei românești, foarte acută în
epoca trecerii de la întrebuințarea alfabetului chirilic la cel latin.În ședințe însuflețite, ținute de
obicei în casa lui Vasile Pogor sau acasă la Titu Maiorescu și dominate de personalitatea plină de
prestigiu a acestuia din urmă, se discută probleme de ortografie și limbă, se recitesc poeții
români în vederea unei antologii și se compun sumarele revistei, uneori în hazul general pentru
producțiile care trebuiau respinse. Convorbirile literare păstrează în cea mai mare parte urma
activității “Junimea”, și lectura atentă a revistei permite refacerea vieții renumitei grupări literare
și a etapelor pe care le-a străbătut. Programul Junimii și cercetări istorice recente ne îndreptățesc
să afirmăm că gruparea avea o importantă dimensiune masonică.
La întrunirile Junimii, fundamental este spiritul critic, așa-numitul criticism, caracterizat
prin respectul adevărului, disocierea valorilor și adaptarea ideilor la realități și posibilități. Limba
artificială, falsa erudiție și pedantismul, lipsa de gust sunt permanent semnalate și ironizate de
membrii Junimii, care cultivă zeflemeaua și țin un dosar de enormități, un adevărat sottisier
(=culegere de prostii). Junimiștii își dau porecle pitorești: Iacob Negruzzi e „sacul cu minciuni",
I. Caragiani „binehrănitul", Lambrior , Tasu și Panu alcătuiesc grupul celor „trei români",
sensibili la problemele naționale. Asistența pasivă, condusă de matematicianul „papa" Culianu
constituie „caracuda". Anecdotiști gustați sunt la Junimea Caragiani și Creangă, mai ales cu
anecdote „pe ulița scurtă", deși acestea fac să roșească pe „pudicul" Naum, stârnind în schimb
delirul lui Vasile Pogor.

3.Evolutia societatii literare


În activitatea societății și a revistei se conturează distinct trei etape.

a)Perioada 1863- 1874


Prima etapă, numită și "etapa ieșeană", se întinde de la întemeiere, în anul 1863, până în
1874, anul în care Titu Maiorescu, devenit ministru al Instrucțiunii publice, se mută la București.
În această etapă predomină caracterul polemic. Este epoca în care se elaborează principiile
sociale și estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru limbă, purtate cu latiniștii și ardelenii,
apoi a polemicilor cu barnuțiștii, cu Bogdan Petriceicu Hașdeu și cu revistele din București, duse
nu numai de Maiorescu, dar și în acțiuni colaterale de Gheorghe Panu, Teodor Vârgolici,
Alexandru Lambrior, Vasile Burlă, Alexandru Cihac. Este vremea în care “Junimea” provoacă
cele mai multe adversități, dar și aceea în care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui
Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului începe să se
formeze în jurul ei.

b)Perioada 1874-1885
Între anii 1874 și 1885 urmează a doua fază a “Junimii”, epoca în care ședințele din Iași
se dublează cu cele din București, în diversele locuințe ale lui Maiorescu și în cele din urmă în
armonioasa casă din strada Mercur, unde Vasile Alecsandri a citit Fântâna Blanduziei ,Despot-
vodă; Caragiale a citit O noapte furtunoasă, apărute în aceeași perioadă în Convorbiri literare
împreună cu operele lui Vasile Conta și Ion Creangă. Este perioada de desăvârșire a direcției noi.
În paginile revistei apar operele marilor clasici: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, precum și
ale altor personalități din primul rang în artă, știință și cultură. Este perioada de glorie absolută a
revistei.Perioada 1885-1900 este o perioadă mai lungă și lipsită de omogenitate. Transferată la
București, revista își schimbă în mare măsură profilul, predominând cercetările istorice și
filozofice.În anul 1885 Iacob Negruzzi se mută la București, luând cu sine revista a cărei
conducere o păstrează singur până în 1893, pentru ca în 1895 să fie format un comitet care să își
asume întreaga conducere a revistei.Între anii 1885 și 1900 principiile estetice ale junimismului
au parte de o importantă dezvoltare.
În aceeași perioadă are loc lupta “Junimii” cu socialiștii, acțiunea lui Titu Maiorescu
fiind sprijinită de aceea a lui Petru Th. Missir și de a tinerilor discipoli P. P. Negulescu, Mihail
Dragomirescu, Simion Mehedinți, Gr. Tausan etc. Deși în acest interval Ion Luca Caragiale îsi
continua colaborarea la Convorbiri literare, care se deschid și gloriei tinere a lui George Coșbuc
perioada dintre 1885 și 1900 dă grupării și revistei un caracter universitar predominant. Drumul
prin Convorbiri literare devine drumul spre Universitate.Este epoca în care se stabilește pentru
trei sau patru decenii de aici înainte configurația Universității, mai cu seamă a celei bucureștene
și în care, din cenaclul “Junimii”, se desprind figurile cele mai proeminente ale științei și
oratoriei universitare.În 1900 vechiul comitet se completează cu nume noi, provenind din
domeniul științelor naturale. Nume noi se amestecă cu altele noi, mai puține nume din sferele
literare, mai multe din cele savante și universitare. Animatorul comitetului este Ioan Bogdan
care, în 1903, devine directorul revistei până în 1907, când revista trece sub conducerea lui
Simion Mehedinți.
Dacă până în 1900 revista își păstrase în primul rând tradiționalul ei caracter literar și
filozofic, o dată cu intrarea lui Ioan Bogdan în comitetul de redacție și apoi cu trecerea lui la
direcția revistei, Convorbirile devin o arhivă de cercetări istorice, în paginile căreia se disting,
alături de propriile studii ale lui Ioan Bogdan, acele ale lui Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga și alții.
Și dacă vechile lupte ale Convorbirilor literare fuseseră purtate pe teme de cultură generală,
acum este vremea polemicilor erudite, ale lui Ioan Bogdan împotriva lui Sion, ale lui Nicolae
Iorga împotriva lui A. D. Xenopol și Tocilescu care nu au mai avut același grad de popularitate
ca și în anul 1890.

C)Ultima etapă(1885-1944)
A cincea epocă a Convorbirilor cea care a început în anul 1907, coincide cu lunga direcție
a lui Simion Mehedinți, în timpul căreia arhiva de cercetări istorice se completează cu una de
filozofie, unde apar contribuțiile gânditorilor, la începuturile lor atunci: Ioan Petrovici, C. și M.
Antoniade, Mircea Djuvara, Mircea Florian.Figura literară cea mai importantă a epocii este
Panait Cerna, a cărui colaborare începuse însă sub direcția anterioară. În latura îndrumării critice,
nimic nu poate fi pus alături de marea epocă ieșeană și nici de dezvoltarea ei ulterioară prin
contribuția lui P.P Negulescu și a lui Mihail Dragomirescu. Apariția lui Eugen Lovinescu este de
scurtă durată, rostul criticului urmând să se precizeze mai târziu. Convorbirile literare au avut
totuși controverse și în această perioadă cu revistele Viața nouă și cu Viața românească.
Lipsite însă de sprijinul unor noi și puternice talente literare, Convorbirile literare încep
să piardă din vechiul prestigiu până când, în 1921, Simion Mehedinți predă conducerea lui Al.
Tzigara-Samurcas care, împreună cu arhitectul Al. M. Zagoritz, se remarcase încă din perioada
vechii conduceri prin studii de arta romanească veche și populară. Nici noua direcție nu izbutește
însă să impună revista în rolul ei de altădată. O viziune asupra întregii “Junimi” nu va mai fi
posibilă decât după ce va fi cuprinsă întreaga arborescență a mișcării, dezvoltată prin silințele
celei de-a doua generații de scriitori și gânditori junimiști.

4.Spiritul Junimist
Spiritul ,,Junimist se face cunoscut prin sedintele periodice de cenaclu,dar mai ales prin
revista ,,Convorbiri literare”. Convorbiri literare este o revistă literară lunară care apare la Iași. În
primul număr al revistei, Iacob Negruzzi preciza că: Sub numele de "Convorbiri Literare" va
apărea la două săptămâni o revistă în formatul stinsei "România Literară".Revista a fost organul
de presă al Societății literare Junimea. Primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iași, unde
revista a funcționat până în 1886. Între 1886 și 1944 apare la București, avându-l ca redactor pe
Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea unui comitet format din foști elevi ai lui Titu
Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinți, P. P. Negulescu, Rădulescu-Motru. Printre
colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu, care publică aici majoritatea poeziilor sale; Ion
Creangă, care "subpublică" primele trei părți din "Amintiri" și o serie de povești; Ion Luca
Caragiale, care "subpublică" majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici, care publică nuvele și
povești; Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I.
Al. Brătescu Voinești și alți scriitori reprezentativi ai vremii.Publicația se va bucura de cel mai
înalt prestigiu din literatura română, ea impunând, încă de la apariția, o direcție nouă, modernă,
întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic și sentimentul valorii estetice. Noua serie
a revistei „Convorbiri literare” apare din ianuarie 1996 la Iași, lunar, la fiecare 20 ale lunii, în
format tabloid (30x45 cm), cu 48 de pagini, din care 8 în policromie, având ca editor Uniunea
Scriitorilor din România.Director este în prezent Cassian Maria Spiridon, iar redactor-șef, Mircea
Platon.

5.Titu Maiorescu-mentorul societatii


Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie 1917, București) a fost
un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor
român mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru
fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al
XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a
formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit
operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
Mentorul Junimii, Titu Maiorescu, se detașează prin publicarea mai multor studii și
cercetări, pe baza cărora se structurează principiile filozofice și estetice ale culturii române.
Dintre acestea amintim:
 Despre scrierea limbii române (1866)
 O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 (1867)
 Direcția nouă în poezia și proza română (1872)
 Neologismele (1881)
 Comediile d-lui I.L. Caragiale (1885)

În prima lucrare, Maiorescu pledează pentru scrierea fonetică, susținând ideea, novatoare
pentru vremea aceea, că scrierea trebuie să reflecte schimbările survenite în evoluția sunetelor
limbii. Respinge alfabetul chirilic, susținând folosirea literelor latine. Argumentează și probează
necesitatea îmbogățirii limbii, pe căi externe, prin introducerea neologismelor, combătând, în
același timp, calcul lingvistic și tendințele de stricare a limbii (Neologismele).Ideile, privind
procesul de desăvârșire a limbii române literare, emise de Titu Maiorescu, sunt larg receptate,
încât, în anii 1880 - 1881, Academia Română își însușește aceste principii, contribuind astfel, în
mod efectiv, la unificarea limbii române moderne.
În celelalte lucrări, Maiorescu fundamentează teoretic conceptele estetice și direcțiile
criticii literare. Pornind de la estetica lui Hegel, în lucrarea ,, O cercetare critică asupra poeziei
române “(1867), el conchide că „frumosul este ideea manifestată în materie sensibilă“, de unde
artele se diferențiază între ele, pornind de la materialul prin care se concretizează ideea. Muzica,
de pildă, se bazează pe sonuri, în timp ce sculptura se reflectă prin piatră, lemn sau alte
materiale.Realizând, într-un anume fel, deosebirea dintre forma și fondul operei literare,
Maiorescu stabilește, pentru prima oară, conceptele: „condiția materială“ și „condiția ideală“ a
poeziei, demonstrând că, nu cuvintele, în cazul literaturii, reprezintă materialul ei, ci imaginile ce
se nasc în mintea noastră cu ajutorul lor.

Ideologia stabilită de Maiorescu la Junimea era aceasta:

 absolută potrivire între fond și formă;


 inaugurarea spiritului critic în scopul de a se arunca „în lături" tot ce vine ca formă goală
a civilizației, fără cuvenitul cuprins;
 așezarea criticii în marginile adevărului, adică descătușarea ei de orice constrângere din
afară.

Aceste puncte dădeau un program negativ. Prin Convorbiri literare se începe în același spirit
o acțiune pozitivă, în vederea unei literaturi de „sănătate sufletească", fără „simțiri meșteșugite".
Aceasta era „direcția nouă".
Titu Maiorescu este un mare polemist care știe să tragă profit din împrejurarea de a trăi
într-o lume inferioară nivelului său, punând în valoare arta de a corecta și de a admonesta.
Capodopera polemică a lui Maiorescu este Beția de cuvinte (expresie nouă, memorabilă, creată
de el). Răspunsul la discursul de recepție al lui Duiliu Zamfirescu la Academia Română e de
altfel și el o capodoperă de umor rece, pe baza sentimentului altitudinii. George Călinescu scria
că "Titu Maiorescu rămâne până astăzi [în 1927] întruparea desăvârșitei atitudini critice..."

6.Teoria,,Formelor fara fond”


Procesul de modernizare românească a cunoscut fenomenul formelor fără fond, care a
făcut obiectul unei teorii speciale, teoria formelor fără fond. Despre formele fără fond au scris
Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Ioan Maiorescu, Gh. Asachi, Ion
Ghica, George Barițiu, B. P. Hasdeu. Cel care oferă o analiză a formelor fără fond ca o teorie a
procesului de modernizare românească este Titu Maiorescu, continuată și dezvoltată de M.
Eminescu. Titu Maiorescu vorbește de formă fără fond: ,,Al doilea adevăr, și cel mai însemnat,
de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos,
dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare,
vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu
facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc
statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca
spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine
să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune,
cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le
dă rațiunea de a fi“. Fruntașul junimist menționează enunțul ,,formă fără fond“, destul de rar, dar
aceasta s-a impus ca una dintre cele mai populare sintagme datorită impulsului dat cu articolul În
contra direcției de astăzi în cultura română, apărut într-o perioadă de mari controverse și
convulsii sociale, când România părea neguvernabilă, iar filosoful a căutat o explicație a acestei
situații. Maiorescu susține că orice formă fără fond trebuie înlăturată, întrucât numai astfel se
reconstruiește cultura română incepind cu fundamentul ei.
7.Reprezentanti de seama ai ,,Junimii”

a)Petre P.Carp
Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iași - d. 19 iunie 1919, Țibănești, județul Iași) a fost un
politician român, membru marcant al Partidului Conservator. Petre P. Carp s-a născut într-o
familie boierească din Moldova. Tatăl său, Petrache Carp, era mare stolnic, iar mama sa era fiica
lui Iorgu Radu, un boier bogat din Dealu Mare, de lânga Bârlad. Și-a petrecut copilăria iarna la
Iași și vara la Țibănești, pe moșia familiei.A fost trimis încă din copilărie la Berlin (1850), unde
învață la Französische Gymnasium („Liceul francez”).În anul 1858 își ia bacalaureatul și se
înscrie la Facultatea de Drept și Științe Politice din cadrul Universității din Bonn. În anul 1862
revine la Iași și contribuie la punerea bazei societății Junimea (primăvara anului 1864).Deși a
fost numit în postul de auditor onorific la Consiliul de Stat (1865), a participat activ la
îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea Principatelor Unite. La 11
februarie 1866 a fost numit secretar intim al Locotenenței domnești, iar ulterior secretar al
Agenției diplomatice a României la Paris (mai 1867 - iulie 1867).
A fost inițiat în francmasonerie la 21 octombrie 1867 în Loja Steaua României din Iași,
iar la 19 noiembrie același an, primește gradul de Companion.Adept al ideilor „junimiste”, s-a
remarcat ca unul dintre fruntașii Conservator din acea perioadă. A fost ales în numeroase rânduri
deputat și senator în Parlamentul României. A îndeplinit numeroase funcții politice în cadrul
guvernelor care au succedat la conducerea țării după abdicarea domnitorului Cuza (ministru al
Afacerilor Străine, ministru al Cultelor și Instrucțiunii, ministru al Agriculturii, Industriei,
Comerțului și Domeniilor, ministru al Finanțelor) fiind ales de două ori președinte al Consiliului
de Miniștri.A activat în cadrul diplomației românești îndeplinind funcțiile de agent diplomatic la
Viena și Berlin (martie 1871 - aprilie 1873) și ulterior la Roma (aprilie - octombrie 1873). În
perioada noiembrie 1882 - octombrie 1884 a fost numit Trimis extraordinar și ministru
Plenipotențiar al României la Viena.
În anul 1891 gruparea „junimistă” se desprinde din cadrul Partidului Conservator și
formează Partidul Constituțional, iar Petre P. Carp este ales președinte al acestui nou partid.
După fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din România, a fost ales
președinte al Partidului Conservator (21 aprilie 1907 - 14 mai 1913). În timpul Primului Război
Mondial a fost unul dintre susținătorii ideii de intrare a României în război alături de Puterile
Centrale. A fost prim-ministru al României de două ori (19 iulie 1900 - 27 februarie 1901 și 14
ianuarie 1911 - 10 aprilie 1912) din partea Partidului Conservator.
b)Theodor Rosetti

Theodor Rosetti (n. 5 mai 1837, Iași sau Solești — d. 17 iulie 1923, București) a fost un
publicist și om politic român, prim-ministru al României în perioada 1888-1889 și membru de
onoare al Academiei Române. Theodor Rosetti a fost Ministru de Finanțe în 1912 și Președinte al
Senatului Român în 1913, în guvernul Titu Maiorescu. Descendent al unei vechi familii
boierești, Theodor Rosetti a făcut studii juridice la Viena și Paris, numărându-se printre
întemeietorii societății Junimea. În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile
Pogor și Iacob Negruzzi, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale
„Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 - 1895). Revista își propunea
discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei,
cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura
românească.
Theodor Rosetti a studiat finanțele și științele politice la Lviv și la Viena, precum și
dreptul la Paris. După absolvire, a devenit judecător la Iași și profesor la Facultatea de Drept a
Universității din Iași. Theodor Rosetti, declarându-se un admirator al Italiei, a fost un
propagandist sincer al filoitalienismului. Ca membru al Partidului Conservator a fost de mai
multe ori președintele Consiliului de Miniștri și ministru. A deținut funcția de guvernator al
Băncii Naționale a României în perioada 19 noiembrie 1890 - 21 noiembrie 1895. În calitate de
guvernator a coordonat desfășurarea și finalizarea negocierilor dintre B.N.R. și statul român cu
privire la schimbarea sistemului monetar, întocmirea Regulamentului Casei de Pensiuni și
Ajutoare a Funcționarilor B.N.R., înființarea Băncii Agricole cu sprijinul Băncii
Naționale.Theodor Rosetti a decedat la 17 iulie 1923 în București, la vârsta de 86 de ani.

8.Spiritul Critic
Spiritul critic este manifestat totodata prin intermediul studiilor dedicate lui Mihai
Eminescu si I.L.Caragiale

a)Ion Luca Caragiale

Problema moralității artei este definită în Comediile d-lui I.L. Caragiale. Operând cu
elemente specifice analizei estetice și științifice, criticul arată că arta devine morală prin propria
sa valoare estetică și nicidecum prin ideile morale pe care le conține.În a doua săptămână a lunii
noiembrie 1878, înainte de banchetul anual al Junimii, ținut la Iași, Caragiale citește comedia O
noapte furtunoasă sau No.9.Prin această lectură, noul primit își consfințește intrarea în Junimea.
Cu O noapte furtunoasă, Caragiale și-a manifestat solidaritatea de idei cu junimismul. Piesa a
fost reprezentată la 18 ianuarie 1879 la Teatrul Național din București și a apărut în Convorbiri
literare din 1 octombrie și 1 noiembrie 1879. Este începutul unei colaborări îndelungate, de zece
ani.
b)Mihai Eminescu

În anul 1872, în lucrarea Direcția nouă în poezia și proza română, Titu Maiorescu îl așază
pe Eminescu, în fruntea pleiadei poeților, imediat după bardul de la Mircești, pe baza celor patru
poezii publicate în Convorbiri literare, intuind geniul acestuia și arătând că este „un om al
timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai
peste marginile iertate, (...) dar în fine poet, poet în toată puterea cuvântului.“Dovedind o
concepție unitară, în întregul proces de dezvoltare și consolidare a civilizației române moderne,
respingând fără ezitare imitația și împrumutul, orice forme care nu se întemeiau pe fondul nostru
autohton și nu se puteau integra organic în specificul nostru național, Societatea Junimea și
revista Convorbiri literare au constituit avanpostul cel mai înaintat de direcționare a culturii
noastre moderne.

9. Concluzii
Astăzi se poate afirma că, teoria „formelor fără fond“, elaborată de Maiorescu, atât de
controversată, în perioada postbelică, a răspuns, în timp, necesităților obiective de respingere a
mediocrității și a altor forme de impostură manifestate în artă.Junimea și Convorbiri literare au
avut un rol decisiv în cultura și literatura română. După cum este unanim recunoscut și după cum
au subliniat cei mai reprezentativi monografi și exegeți ai activității Junimii, trebuie să
recunoaștem că, spiritul junimist a făcut să triumfe ideea conform căreia, în evaluarea operei de
artă, este imperios necesar să primeze valoarea estetică, indiferent de ideea tematică.
Interesante și instructive Memorii de la Junimea au lăsat doi dintre participanții la
lucrările societății, George Panu, Ioan Slavici și Iacob Negruzzi, fiul lui Costache Negruzzi.
Evident un alt material foarte bogat se găsește în Însemnările zilnice, jurnalul intim al lui Titu
Maiorescu.
BIBLIOGRAFIE