Sunteți pe pagina 1din 30

CUVÂNT ÎNAINTE

otivaţia sciierii şi imprimării tipografice a acestei cărţi este justificată de


cuvenita gratitudine faţă de înaintaşi şi minima obligativitate morală faţă de cei
care au avut un rost însemnat pentru istoria culturii noastre.
Restituiiea, prin scris, în acest caz, a personalităţii culturale a lui Gavril
Todica nu constituie un scop abstract, transpunerea într-o scriere cu o conotaţie de
schiţă monogiafică, aduce în cotidian o lume a normalităţii, a preţuirii elitelor
intelectuale, iar printr-o prezentare şi un comentariu just al surselor bibliografica
cartea se fereşte de elogiul exagerat, dar şi de o demitizare a celor care ne-au
devansat în timp, bazându-ne raţional pe relevanţa faptelor de viaţă. ^
Intieaga activitate culturală, evenimentele la care a participat, „dialogul
lealizat prin corespondenţa sa cu o seamă de vârfuri ale societăţii ştiinţifice, istori­
ce şi literare. îl situează pe Gavril Todica în rândul prim al istoriei personalităţilor,
care depăşeşte limita zonală hunedoreană.
Socotim această scriere mai puţin integrată printre cărţile de lectură, dar cu
veridice valenţe ale cărţilor documentare.
Amintirile relatate de urmaşii familiei sale, dar mai ales, corespondenţa sa,
articolele scrise, publicaţiile periodice redactate, predispun la meditaţie, însă în
plus, fac apel la judecata firească despre un om de frunte şi vremea sa. Cartea ne
îndeam nă să luăm în seamă, cu discernământ, nume ale celor care şi-au dedicat
viaţa instruirii şi culturalizării, cu durabilitate, a semenilor. Chiar dacă nu acoperă
spaţiul vast al întrebărilor şi răspunsurilor de atunci şi de acum, cartea răm âne, prin
relevanţa culturală a lui Gavril Todica, un punct de reper al bibliografiei persona­
lităţilor hunedorene.
Structurată pe „părţi”, cu titluri generice diferite, întregul cărţii este asigu­
rat de numele şi faptele cărturarului Gavril Todica. Astfel, constituită din „com po­
nentele” : Consemnări biografice, Legături epistolare, Anexe (copiile scrisorilor
aflate la Muzeul Unirii din Alba Iulia şi la Muzeul din Deva), A ddenda (o antolo­
gie de texte de istorie şi de cultură extrase din revista „Convorbiri ştiinţifice”),
Indice de nume şi locuri (pentru a repera cu uşurinţă nume de oam eni de seam ă
sau locuri cu importanţă anume, punctate în conţinutul cărţii), şi rezum at în lim bă
de circulaţie europeană, cartea nu este o monografie exhaustivă, se urm ăresc doar,
fragmente biografice ale omului de cultură, Gavril Todica.
Referitor la legăturile pe care le-a stabilit cu om ologii săi întru ale
scrisului, am considerat potrivit să fie notate şi anumite referinţe biografice pentru
a contura epoca şi circumstanţele la care Gavril Todica s-a raportat.
Cartea ar putea fi socotită expresia concretă a reciprocităţii, pe de o parte
cărturarul, care, în principal, îşi oferă disponibilităţile şi pe de altă parte, societatea
care de-a lungul timpului, le asimilează.

9
Ca urmare a documentelor inedite, păstrate la muzeele din Alba lulia şi
Deva, Arhivele Naţionale - Filiala Deva, precum şi la colecţionari particulari,
cercetate şi valorificate, această carte confirmă statutul intelectual al merituosului
hunedorean, şi-l recomandă a fi mai bine cunoscut.
Această carte, prin întâia sa referire documentară, tipărită, aduce un omagiu
învăţatului Gavril Todica şi exprimă crezul în continuitatea unui exemplu.
CONSEMNĂRI BIOGRAFICE

^e a <^oua jumătate a secolului al XlX-lea, mulţi români continuau


să trăiască în afară graniţelor Principatelor Unite şi ale Regatului României. în
1900, aproximativ 2.800.000 se aflau sub stăpânire ungară (în Principatul istoric al
Transilvaniei şi regiunile limitrofe: Banat, Crişana şi Maramureş), 230.000 în
Bucovina şi 1.092.000 în Basarabia.1 Din anumite puncte de vedere, cursul dezvol­
tării lor sub administraţie ungară, austrică şi, respectiv, rusă era asemănător. Nu
puteau participa la viaţa politică, în calitate de comunităţi etnice distincte, iar viaţa
lor culturală se afla sub presiunea constantă a unei administraţii ostile. Dintre cele
trei comunităţi, românii din Transilvania şi-au apărat cel mai puternic fiinţa lor
naţională. Erau conştienţi de drepturile istorice ale naţiunii lor în Transilvania şi
aveau în urmă o perioadă lungă de luptă comună care i-a ţinut strâns uniţi. Au
beneficiat, de asemenea, de două instituţii naţionale viguroase - Biserica ortodoxă
şi Biserica unită, - cu centre puternice politice şi culturale la Sibiu, şi respectiv, la
Blaj - şi de relaţii din ce în ce mai strânse cu oamenii politici din Regatul României,
începând cu ultimele decenii ale secolului al X lX -lea.
In perioada despre care facem vorbire, din punct de vedere economic,
Transilvania a aparţinut până în 1918 pieţei austro-ungare şi, înainte de 1867, celei
austriece. în ciuda graniţelor politice, mărfurile produse în Transilvania, necompe­
titive în Apus, erau desfăcute cu succes pe piaţa extracarpatică, mai puţin dezvol­
tată. A cest fapt corelat cu altele au condus l-a crearea unui anumit cadru de dezvol­
tare care a avut ca rezultat formarea Statului român.
Dezvoltarea economică puternică a Apusului se va repercuta şi asupra
celei austriece. Penetrarea modelelor occidentale avea un singur sens şi, era firesc
ca, aşa cum Austria juca, la sfârşitul secolului al X lX -lea, prin structurile sale
sociale, econom ice şi politice rolul ultimului venit în comparaţie cu Anglia, Franţa,
Germania, tot aşa Transilvania să beneficieze şi mai târziu de această influenţă.
Geografic vorbind, românii erau mai departe de Occident şi, ca urmare, mai puţin
deschişi modernizării. De regulă, sunt adoptate modelele culturale cele mai
puternice dar şi cele mai apropiate geografic. Cât îi priveşte pe români, aceştia nu
au imitat ferm şi exclusiv modelele venite dinspre civilizaţii avansate pe de o parte
datorită celor expuse mai sus, iar pe de altă parte, şi că dispuneau de o tradiţie
proprie, cu rădăcini puternice.
Unii specialişti sunt de părere că ieşirea românilor şi a altor naţiuni din
Imperiu s-a făcut după „modelul francez” . După alţii, în Transilvania, oficialii
austrieci nu ar fi permis convertirea ideii latinităţii în sentimentul com uniunii cu
Franţa. Este un adevăr că românii din Imperiu nu aveau mai nim ic în com un cu

1Keith Hitchins, România 1866-1947, Bucureşti, 1998, p. 207.

11
modelul francez. Ce conta pentru ei era modelul vechii Rome, presărat ici şi acolo
cu idei austriece şi germane.
In situaţia dată, modelul occidental şi fondul autohton, rural şi agrar, au
intrat în contradicţie. Este o situaţie pe care o regăsim, de altfel şi în celelalte ţări
ale Europei Centrale şi Sud-Estice. Originalitatea culturii şi civilizaţiei româneşti
are la bază tocmai aceste dispute, suprapuneri, nepotriviri sau contradicţii.
Dezvoltarea economică accelerată, cunoscută de Ungaria începând cu anii
1870, a avut un efect relativ redus asupra zonelor locuite de români. S-a creat
astfel, o discrepanţă în ce priveşte dezvoltarea între Transilvania şi părţile apusene
ale Ungariei. Dar, o dată cu trecerea în secolul al XX-lea, în părţile transilvane
semnalăm o mutaţie de loc neglijabilă către formele modeme de producţie, date de
dezvoltarea industriei metalurgice precum şi a celei carbonifere, precum şi de o
mare infuzie de capital austro-ungar. german sau din alte ţări europene.
Consolidarea relaţiilor economice în Transilvania, transferul de populaţie
din mediul rural spre cel urban ca o consecinţă a evoluţiei economiei de piaţă, au
dus la necesitatea fondării unei reţele bancare şi de credit proprii, independente
faţă de cea a Austro-Ungariei. Formarea burgheziei şi a bancherilor români era un
pas hotărâtor de punere a acestora pe picior de egalitate cu celelalte naţionalităţi
din Transilvania. în plan social, odată cu dualismul începe perioada de formare a
intelectualităţii modeme ca urmare a reformării sistemului de învăţământ, în acord
cu tendinţele în evoluţie ale societăţii. în practică, acest fapt a însemnat între anii
1867-1918, tocmai contactul cu lumea universitară, cu influenţa acesteia sub diver­
se forme, cu domenii de studii care au influenţat ulterior modelul intelectual
transilvan nemaghiar. în perioada despre care vorbim distingem două faze: în
prima, românii au îmbrăţişat cariera teologică şi juridică, iar în cea de a doua:
1900-1918, o diversitate a carierelor intelectuale.
Românii din Imperiu erau conştienţi că pentru atingerea ţelurilor lor se
impunea ca o necesitate, organizarea şi constituirea unei forţe politice menite să-i
conducă şi să-i reprezinte.
La începutul anului 1869 iau fiinţă Partidul Naţional al Românilor din
Banat şi Ungaria, respectiv Partidul Naţional al Românilor din Transilvania, ce vor
traversa, la scurt timp de la înfiinţare, o perioadă de frământări şi dispute, izvorâte
din considerente fireşti de schimbare, dar nu în ultimul rând din necesitatea
prevenirii şi contracarării relaţiilor dualismului austro-ungar. Era un bun început pe
linia modernizării structurilor politice. Dar, crearea în mai 1881, prin unificare, a
Partidului Naţional Român din Transilvania, cu un program unic, a marcat
începutul unei noi etape în procesul de modernizare a mişcării naţionale. Acest
moment a fost urmat de crearea de organizaţii locale şi judeţene. Cu toate că s-au
purtat vii discuţii pe marginea tacticii pe care partidul urma să o adopte,
susţinătorii pasivismului vor avea câştig de cauză. S-a luat hotărârea de lărgire a
sferei luptei politice prin aducerea năzuinţelor şi a luptei naţionale a românilor din
Transilvania în atenţia politicienilor europeni. Acţiunile întreprinse pe această linie

12
vor culmina cu Memorandumul din 1892. De altfel, Memorandumul şi mişcarea
generată de el vor constitui punctul culminant al tacticii pasiviste.
Deşi mişcarea memorandistă a fost un succes, după încheierea sa a urmat o
perioadă de aproape zece ani de confruntări, disensiuni şi fragmentări la nivelul
forţelor decizionale ale Partidului Naţional Român. Criza a fost provocată de
adepţii tacticii pasiviste, respectiv, activiste. Câştigul de cauză va reveni celor din
urmă: va începe lupta parlamentară.
Un loc deosebit în adoptarea acestei tactici a revenit avocaţilor şi altor
tineri intelectuali din micul oraş Orăştie, care înfiinţaseră ziarul „Libertatea” pentru
a-şi promova ideile. Scrisoarea deschisă publicată în 1902, semnată de cunoscutul
avocat şi mare moşier orăştian loan Mihu, a stârnit mare vâlvă. Acesta a solicitat
direct, revizuirea programului naţional adoptat în 1881. El a cerut Partidului
Naţional Român să renunţe la pasivism ca tactică politică şi să dezavueze primul
articol al programului, care obliga partidul să nu facă nimic ce ar putea compro­
mite autonomia Transilvaniei. Aceste schimbări erau necesare, argumenta el,
întrucât împrejurările politice şi gândirea oamenilor se schimbaseră drastic faţă de
primii ani ai dualismului. împreună cu tribuniştii, acesta pleda pentru „realism”.
La scurt timp după aceea, în 1903, activiştii au dobândit un succes când Aurel
Vlad, pe atunci un tânăr avocat în Orăştie, a fost ales în Parlament, candidând cu o
platformă care renunţa la pasivism şi la refacerea autonomiei Transilvaniei.
Sfârşitul formal al pasivismului în viaţa politică românească a avut loc la
Conferinţa Partidului Naţional din 1905. Delegaţii în marea lor majoritate au votat
pentru participarea la apropiatele alegeri în Parlamentul ungar şi pentru folosirea
tuturor mijloacelor constituţionale disponibile pentru atingerea ţelurilor lor. A fost
un moment crucial, când ei au înlocuit ideea principatului istoric al României cu
autonomia naţională pentru toate zonele locuite de români, în care cereau să fie
administraţi, judecaţi şi educaţi de către români în limba română2.
în plan cultural, imediat după instaurarea regimului liberal, au apărut o
serie de asociaţii: Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura
poporului român (ASTRA), Asociaţiunea naţională arădeană pentru cultura popo­
rului român, Asociaţiunea maramureşană. Apariţia acestora a avut ca punct de
plecare ampla mişcare cultural-naţională ce s-a făcut simţită încă de la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XlX-lea, marjând, totodată, pe
împlinirea unor idealuri culturale ale paşoptiştilor.
Fără a renunţa în totalitate la programul ştiinţific, ASTRA şi-a dozat forţe­
le pe activitatea de popularizare a valorilor naţionale, a limbii şi culturii spre popor.
Renumitul istoric Vasile Netea definea - pe bună dreptate - ASTRA ca pe „un
mare parlament al culturii româneşti care pregătea calea spre parlamentul politic”3.

2 Keith Hitchins, op. cit., p. 220-221; loan I. Şerban, Contribuţia presei româneşti din Orăştie
la lupta pentru reluarea activismului politic (1901-1905), Apulum, XII, Alba-Iulia, 1974. p.
450-451.
3 Vasile Netea, Spre unitatea statală a poporului român. Legături politice şi culturale între anii
1859-1918, Bucureşti, 1979, p. 74; Teodor Pavel, Instituţii româneşti moderne în Transilvania.

13
începând cu anul 1900 la secţiile ASIRLI s-au adăugat cea şcolară '
economică. Primul deceniu al veacului al XX-lca. caracterizat din punct dc vecuî
politic de un reviriment dat de adoptarea tacticii activiste, a însemnat r ^ 1
activitatea depusă de ASTRA o intensificare a activităţii sale, în primul
secţiunilor ci ştiinţifice, materializată prin susţinerea unui marc număr de „conf^
rinţe poporale’*la nivelul tuturor dcspărţămintelor. Intenţia lor era acea de a le Ico.
dc practică. Li militau pentru cultivarea raţională, ştiinţifică a pământului
perfecţionarea uneltelor agricole. îmbunătăţirea soiurilor de plante şi a raselor de
animale prin «lecţie, pentru constituirea ..însoţirilor agricole” în scopul ocrotirii
micilor producători dc concurenţa latifundiarilor, pentru dezvoltarea meşteşugu.
rilor. comerţului şi industriei naţionale în Iransilvania, pentru îmbunătăţirea
condiţiilor sanitare ale poporului şi înlăturarea superstiţiilor, etc. Prin angajarea a
mii de oameni, dintre aceştia, un număr impresionant de intelectuali. ASTRA. şi-a
câştigat un binemeritat loc în lupta pentru emanciparea poporului român, fiind
parte integrantă a procesului amplu şi complex de făurire a unităţii naţionale. Sunt
nume mari care au slujit cauza, dar şi persoane mai puţin cunoscute. în această
ultimă categorie se înscrie şi personalitatea neobositului hunedorean, cărturarul de
la Geoagiu de Jos, Gavril Todica**4.
Gavril Todica s-a născut la 3 februarie 1877. în comuna Iclod (judeţul
Someş) într-o familie de ţărani români, simpli, dar care manifestau interes pentru
ştiinţele exacte, îndeosebi pentru astronomie, în vreme ce mama sa Mana. îşi
încânta cei 13 copii cu minunate basme şi cântece populare româneşti.
Todica a urmat şcoala confesională din Iclod, cea primară şi mai apoi cea
secundară din Dej. în anii următori a frecventat cursurile şcolii secundar la
Gherla. Nâsâud. Bistriţa, Blaj, Braşov şi Alba-lulia. Din primăvara anului 1904 de
când îşi făcea apariţia la gimnaziul greco-catolic din Alba-lulia avem şi prima sa
descriere „un român, străin de şcoală, mai în vârstă, şchiop, mustăcios, cu privirea
ageră şi deştept foc”. Este o descriere pe care i-o datorăm savantului Alexandru
Borza, atunci elev al ultimei clase a acestui liceu. Prezenţa sa la Alba-lulia se
datora dorinţei sale de a obţine examenul de maturitate. „In grupul nostru de
pregătire la examen - îşi aminteşte Alexandru Borza - în curând a luat rolul
conducător pentru matematică, fizică şi astronomie. La probele scrise a luat cele
mai mari note. la greacă, latină, filozofie scriind adevărate disertaţii savante. La
oral s-a distins prin maturitatea şi soliditatea cunoştinţelor. Lotul românesc a
câştigai un avantaj inegalat faţă de colegii maghiari” . Marele savant de mai târziu
spune că persoana lui Gavril Todica a fost imediat învăluită în „poveşti, legende.

Prriegert witoarsticr* (I), Chţj-NapoaU993; loan Aud Pop, Istoria adrvfrvl şi mitwik.
Bucureşti, 2002: Maed Morar, Aspecte ale modcrnk&rii soctelâţii româneşti de» TVantihxma
la sfăjitti recohâui aI XlX-lea şi tnceţnâvt secoluhtkâ XlX-lea In „Sagetă* XXXII Deva.
2004, p. 325-336.
4 V. CuticApeau, Mlşccrea adtwală romă teascâ pentru mtrn dfo 1918, Bucureşti. 1961.
p.77-W.

14
clcsp.v el, despre trecutul lui, Din cauza sărăciei ar f, întrerupt studiile secundare
...a urmat cursuri politehnice m Belgia, ...a fost chemat la funcţii bune în colonT
dar a preferat să rămână dedicându-se cercetărilor astronomice, ca învăţat pârtie
Iar” (/Vny itge/ehrter) , în contact cu viaţa internaţională ştiinţifică de atunci6 U"
Statutul acesta de Privatgelehrter explică de ce, din diferite institute de
învăţământ superior pe care le va frecventa, nu va aduce diplome, căci îi lipsea cea
de bază de „maturitate”. în posesia ei, numele lui Todica figurează alături de a lui
Borza în tabelul elevilor ultimei clase a liceului romano-catolic din Alba-lulia, în
anuarul pe perioada 1903-1904, iar fotografiile lor se găsesc pe acelaşi tablou de
absolvenţi.
Deşi drumurile celor doi s-au despărţit, ei şi-au urmărit reciproc, cu interes,
activitatea, reluând raporturile directe, după câte putem şti, în 191367.
Revenind strict la Gavril Todica, în toată aceasta perioadă, cuprinsă între
anii 1892-1889, stăruinţa sa la învăţătură a fost răsplătită prin bursele acordate de
„Astra".^
în anul 1899, s-a înscris la Facultatea de chimie din cadrul Universităţii
Bucureşti. Studiile ştiinţifice de specialitate au fost însoţite de intense preocupări
pentru alte domenii, frecventând, între altele, cu regularitate cursurile lui Titu
Maiorescu şi Bogdan Petriceicu-Haşdeu. Pentru a se putea întreţine a colaborat cu
articole de chimie industrială şi chimie agricolă la ziarul bucureştean „Agrarul ”
organ al Societăţii Agricole Centrale.
în anul universitar următor (1900-1901) îl găsim pe Todica student la
Facultatea de chimie industrială din Leipzig, receptat ca un student deosebit de
dotat şi studios. La sfârşitul studiilor, el primeşte oferta unei societăţi germane de
produse chimice, cu sediul la Bombay (India). Cu toată această ofertă tentantă, el
revine în Transilvania, încercând să pună în aplicare planul pe care îl concepuse în
timpul studiilor în Germania: înfiinţarea unei întreprinderi industriale cu capital şi
forţă de muncă românească.
Todica se înscrie în anul 1903 la Facultatea de ştiinţe economice, secţia
contabilitate, din cadrul Universităţii din Budapesta. Cei doi ani petrecuţi în
capitala Ungariei sunt de remarcat îndeosebi pentru cunoştinţele şi prieteniile
legate de tânărul student printre intelectualii români ardeleni aflaţi în oraşul de pe
Dunăre şi pentru activitatea sa publicistică pe lângă periodicele româneşti de aici.
După încheierea studiilor economice, Todica se stabileşte în 1905 la
Geoagiul de Jos (Comitatul Hunedoara), în apropiere de Orăştie, în calitate de
contabil la Banca locală „Geogeana”, întreprinzând noi demersuri pentru înfiinţa­
rea întreprinderilor româneşti la care visa.

6Autodidact (în 1. germ.).


Viorica Lascu, Relaţiile dintre Gavril Todica şi Alexandru Bona, „Sargetia”, XIX-XV1I,
Deva, 1982-1983, p. 625 . 8
Ibidem, p.26.

15
Căsătorit cu Ludovica Bretoi, originară din Geoagiul de Sus (n.n. cf
Mărturiei descendentului Casian Jidav), destinul a otarat a i dărui trei fete.
Genica (profesoară), Zulnia (funcţionară), Natal ia (pro e^oara . ecepţionat de
unele nereuşite dar nu descurajat, ia hotărârea ® a , . . e f lcţ 'nair>teţ
muncii.. de
, răspândire
J „ ,. a cunoştinţelor
.. ctiintifice
ştnnţu în rândul populaţiei,
~ ~ a cărei •.anlicar
. are
perseverentă o considera cu toatâ.. “ "^ e re ă rf viitoare. Ideile sale a'u
fortificarea naţiunii în vederea - ca: Romănul- (Arad), „ T r a m ih a Z
frecvent ,n paginile unor >iJtevfew economică" (Sibiu), „Revisla
(Stbtu), „Gazeta Transtvam (B 5 „ (sibiu)> PagM Uterare.. {
econmmca hterara creştină» (Blaj), „Luceafărul" (Budapesu
' (Blaj). In calitatea sa de fruntaş al vieţii româneşti din ţinutul
Orăştiei Todica publică cu regularitate în prestigioasele penodrce oraşttene, îndeo-
sebi în cunoscuta gazetă ..Libertatea”
Cosânzeana", „Foaia interesantă”, „Tovaraşta şt „Plugarul luminat Colabo­
rarea cu reprezentanţii ştiinţei româneşti de dincolo de munţ, s-a matenahzat între
altele în publicarea celor mai valoroase rezultate ale cercetărilor sale in ziarul
Călătoriile şi Ştiinţele populare" şi în revista „Orion". editate la Bucureşti de
Victor Anestin, la care colaborează în perioada 1908-1913 cu articole de astrono­
mie, în revista „Amicul tinerimii" editată de 1. Moisil, în ziarul „Neamul românesc"
editat de Nicolae Iorga, în revista „Natura” condusă de Gheorghe Ţiţeica şi G. G.
Longinescu etc.
în dorinţa de a face din preocupările sale ştiinţifice, economice şi culturale
instrumente eficiente ale ridicării populaţiei la nivelul înţelegerii legităţilor muncii
şi societăţii, Gavril Todica a publicat şi volume separate ca: „Studii Ştiinţifice”
(trei volume, Orăştie, 1910), „Poşta, telegraful, telefonul. Noţiuni generale despre
instituţii poştale” (Sibiu, 1903), „Hades. Studii filozofice” (Orăştie, 1912),
„Paradox” (Orăştie, 1915), „Convorbiri ştiinţifice” (Orăştie, 19 17-1922, 1933),
,, Vulcanismul” (Sibiu, 1905), „Zări din univers”, „Eclipse solare” (Orăştie, f.r.),
„Zări din univers”, „Din astronomia sistemului solar” (Arad, 1916), „Instituţii
economico-financiare ” (Arad, 1912).
în cursul întregii sale activităţi a întreţinut legături şi relaţii de afecţiune cu
personalităţi cunoscute ca: Octavian Goga, Vasile Goldiş, Octavian Tăslăuanu,
Grigore Tocilescu, Ion Moisil, Nicolae Densuşianu, Emil Isac, Constantin
Diaconovici, Alexandru Borza, Iosif Şterca Şuluţiu, Vasile Sadoveanu, Alexandru
Ciura, Ion Pop Reteganul, Victor Anestin, Ion Lapedatu, Sever Dan, Vasile
Osvadă etc8.
Din multiplele sale preocupări dorim să ne oprim asupra celor de
astronomie.

16
în configuraţia europeana de de/.vollarc a ştiinţei din Europa celei de a
doua jumAtaţi a secolului XIX, printre alţii - poetul ( ’amille Flammarion (184^
1925) avea sa strălucească în domeniul astronomiei. |-| este fondatorul reviste'i
1 ,'Astronomie( 1882) şi al Societii Astronomique de I rance - SAf . (1887)
societate deschisa tuturor celor care iubeau cerul şi erau curioşi a-i descoperii
misterele. Printre membrii acestei societăţi s-au aliat şi români încă din 1891 de-
ar 11 să-l numim doar pe N. Coculescu. fondatorul Observatorului astronomic din
Bucureşti Autor a nenumărate cărţi de astronomie, C. Flammarion era un nume
cunoscut în România, mai ales de cei cunoscători ai limbii franceze. Dar cu
conceptele sale astronomice şi restul lumii putea să vină în contact, cărţile sale
fiind traduse şi în limba română. Cucerit de bolta cerească pe care o scruta cu o
lunetă rudimentară şi fascinat de ideile din cărţile lui Flammarion, un tânăr
craiovean îşi va dedica întreaga viaţă aceloraşi idealuri ca şi mentorul său, căci aşa
|-a considerat Victor Anestin (1875-1918) pe marele astronom francez.
în anul 1905 devine el însuşi membru al SAF fiind înregistrat cu numărul
4.014, iar după vizita lui Flammarion în România prilejuită de găzduirea în ţara
noastră a Congresului internaţional al proprietăţii literare şi artistice din septembrie
1906. moment de marcă pentru membrii români SAF. dar şi pentru astronomii
amatori, în anul următor va reuşi să scoată prima revistă de astronomie populară
din ţara noastră, „Orion” sub conducerea unui comitet constituit din mai mulţi
astronomi amatori. Ea va vedea lumina tiparului în perioada septembrie 1907-
octombrie 1912, apărând ca o revistă mensuală pentru anii I, III, IV şi V şi
bimensuală pentru anul II (1908-1909) în subtitlul revistei menţionându-se pentru
un timp: Organ al Societăţii Astronomice Române „Flammarion” - SAF
„Flammarion” societate despre care aflăm încă din nr.l al revistei:
„După stăruinţele unuia dintre colaboratorii noştri, foarte mulţi membri ai
SAF, cum şi alte persoane străine de societate, dar care au dragoste pentru studiul
cerului au dat aderarea lor pentru formarea unei societăţi a astronomului-amator
din România, societate care va avea de scop înfiinţarea unui observator popular.
D-nii membrii români ai SAF, cât şi oarecare alte persoane, fără nici o
deosebire, care vor voi să facă parte din societatea în chestiune, sunt rugaţi să
trimeată aderările lor d-lui Vistor Anestin, la redacţia revistei „Orion". Societatea,
după cererea tuturor celor care au aderat până acum, va purta numele de „Camille
Flammarion”9.
Urmărind pas cu pas firul evenimentelor care au dus la constituirea acestei
societăţi constatăm că în urma unei consfătuiri ce a avut loc la sediul redacţiei
revistei „Orion” la II noiembrie, s-a înfiinţat prima societate de astronomie
populară „Flammarion”.
Revista „Orion” în numerele 1,2,7,8 şi 10 anul I a publicat mai multe liste
ale membrilor acestei societăţi, dar cea mai cuprinzătoare este ultima (17), pe care

9Societatea astronomică din România, în Orion, I ( 1907-1908), 1, p. 11.

17
cu câteva completări, o reproducem. Lista cuprinde membri din Capitală n u
înregistraţi în ordine alfabetică, cu funcţia şi adiesa de domiciliu sau locul de
muncă, şi în acelaşi mod pe cei din provincie (35). n căzu acestora, localităţile |0r
de domiciliu sunt înscrise în ordine alfabetică Menţionam că printre membri din
provincie sunt şi doi din Transilvania (la acea data din afara teritoriului României).
Gavril Todica (Geoagiu) şi Ion Corber (Bistriţa). La sfârşitul listei (17) se publiCa
componenţa Comitetului: Preşedinte, d. Contra-amiral Urseanu; V.ce-preşedinu*
d. Căpitan comandor Cătuneanu, directorul Institutului geografic al armatei;
Secretar, d. Victor Anestin; Casier, d. avocat M. Negreanu; Membri, d-nii mai0r
C. Sclia, şef de serviciu la Institutul armatei, W. Pauly, P. Chiţu, deputat; locote­
nent de marină Negulescu, Sterie Mihăileanu, Al. Andreescu, Al. Zeneanu (Iaşi),
lt. Urdăreanu (Constanţa) şi I. Corber (Bistriţa - Transilvania).
SAR „Flammarion” era a 29-a societate astronomică din lume. Societatea
a reuşit să-i adune pe toţi astronomii amatori din ţară, V. Anestin coordonându-le
activitatea şi încurajându-i prin publicarea observaţiilor şi a unor materiale
elaborate de către aceştia. Ea s-a bucurat de aprecieri deosebite, de exemplu din
partea preşedintelui SAF H. Deslandres care, în şedinţa SAF din 4 decembrie
1907, anunţând constituirea SAR „Flammarion”, a adăugat: „Întemeietorul acestei
societăţi este d. Victor Anestin, directorul revistei „Orion”şi societatea are ca organ
această revistă mensuală ilustrată, scrisă în limba românească şi destinată să
popularizeze astronomia în România. Trimitem cele mai vii urări acestei noi
grupări astronomice. Faptul că ea s-a întemeiat sub înaltul patronaj al d-lui Camille
Flammarion este un bun augur pentru viitor”. Şi Leo Brenner, directorul observa­
torului „Manora Stemwarte” de la Lussinpiccolo (Istria) consacră revistei şi
societăţii un întreg articol, în care spune printre altele: „Deoarece printre înteme­
ietorii acelei societăţi se află şi d. W. Pauly, cel mai dibaci şi mai muncitor, şi cel
mai cu succes observator din România, se poate aştepta ca Societatea Astronomică
Română să facă încetul cu încetul onoare patriei sale” 10.
Unii dintre membrii Societăţii Astronomice Române „Flammarion” erau şi
membrii ai SAF. Printre cei 14 figurează şi cei doi ardeleni: Gavril Todica din anul
1905 şi Ion Corber din 1907.
Profund pasionat de ştiinţă şi mai cu seamă de astronomie, Todica şi-a
presărat articolele cu reflecţii şi constatări ce depăşesc simplele preocupări ale
cercetătorului limitat la domeniul său de activitate. „Nicăieri ca în faţa altarului
nemărginirii, în faţa universului —scria el -, nu ne putem pătrunde aşa de mult de
idealul frăţietăţii, de faptul că nu suntem decât oameni, oricărei rase sau religiuni
am aparţinea” .
Corespondenţa pe care Gavril Todica a întreţinut-o cu Victor Anestin stă
mărturie a aprecierii de care se bucura astronomul de la Geoagiu în tară şi
străinătate.

10
II Veşti bune pentru societatea noastră, în Orion, I (1907-19081 6 n 181 18?
Gavnl Todica, S'udii SMnţifice, Orăştie, 1910, nr i, p 12 P 181-182.

18
în scrisoarea din octombrie 1907, expediată de Victor Anestin lui Gavril
Todica de la sediul revistei „Orion”, aflăm de solicitarea lui Todică de a intra în
posesia primelor numere ale revistei „Orion”.
Corespondenţa semnată de V. Anestin scoate în evidenţă plăcerea pe care
j-a provocat-o solicitarea lui G. Todica pentru numerele apărute din revistă. „Am
citit totdeauna cu plăcere articolele de astronomie populară ce le publicaţi prin
ziarele româneşti din Ardeal şi sper că alături cu noi, veţi da concursul
Dfumnea]Voastră revistei „Orion”, care tocmai pentru popularizarea cunoştinţelor
astronomice a fost creiată.
A-şi fi încântat de asemenea să primesc observaţiile D[umnea]Voastră,
cari vor fi primite cu plăcere” - spicuim din scrisoare12.
într-o altă scrisoare, din aceeaşi lună, Victor Anestin îi mulţumea lui
Gavril Todica pentru „interesantul articol” ce-1 trimisese pentru numărul ce urma
să apară în revista din data de 25 octombrie cu menţiunea că „materia pentru acest
număr dată însă la tipar şi nu mai pot da decât câteva ştiri astronomice. Va fi
publicat deci imediat”.
Scrierile de astronomie atât ale lui cât şi cele ale lui Gavril Todica publicate
în ziare şi reviste au avut o contribuţie de seamă la trezirea interesului multora pentru
această ştiinţă - se spune în scrisoare. Foarte mulţi cunoscători ai limbii franceze au
alergat la scrierile lui Flammarion. Pentru cei din România nu exista decât un singur
om de ştiinţă în cele ale cunoaşterii boitei cereşti: Flammarion. Acest lucru a fost
hotărâtor ca toţi să fie unanim de acord ca Societatea Astronomică Română să poarte
numele ilustrului astronom francez - spune V. Anestin.
Acesta - după cum singur recunoaşte în scrisoare - şi-a completat studiile
şi prin citirea scrierilor de astronomie populară în englezeşte - mai numeroase
chiar decât în limba germană - şi prin citirea scrierilor lui Mayer, Klein, Brenner,
Fauth şi alţii. Camille Flammarion i-a trimis o scrisoare lui V. Anestin prin care se
declara de acord cu folosirea numelui său pentru Societatea Astronomică Română.
Din punctul lui de vedere, Victor Anestin ar fi înclinat spre numele de „Urania” . In
ceea ce priveşte abonamentul la „Orion”, V. Anestin precizează că nu trimit avize,
ci doar chitanţă, al cărui cost să fie achitat de fiecare atunci, când crede de
cuviinţă. El precizează că nefiind vorba de o afacere comercială, îi este indiferent
dacă pierde câţiva lei pe lună. Oricum revista va apărea. Victor Anestin îi
mărturiseşte lui Gavril Todica că aşteptările i-au fost depăşite: 200 de persoane i-
au cumpărat revista. De asemenea aveau 120 de abonaţi.
„învăţători, mici funcţionari de prin judeţe îmi scriu lungi scrisori,
mulţumindu-mi pentru „Orion”. Revista nu e faimoasă, nu e condusă de astronomi
(ba în nr. 2 s-au strecurat şi câteva erori), dar e pe înţelesul tuturor. Mulţi abia
acum descopăr cerul” - sunt cuvintele lui V. Anestin cu care încheie scrisoarea13.

j2
Arhiva Muzeului „Unirii” Alba-Iulia, Colecţia istorie modernă şi contemporană, nr. inv.
3277/a.
13Ibidem, 3277/b.

19
în scrisoarea datată 4 ianuarie 1911, V. Anestin îi scria lui G TnH.
. . n, , 4 din studiile ştiinţifice, dar din păcate ajunseseră prea ,s °'Ca
? im'n W ’ ne decembrie fusese deja tipărit. Studiile semnate de Todica "r-
dm „Orio p cJ vor de un rea| folos celor ce le vor citi. El îs| evgasei>
interesante ş P ^ pentru început partea astronomică14. pri|na
^ Doi ani mai târziu. în no iem b rie 1913, V. A nestin se arăta mirat de tăcer
îndelungată afişată de G avril T od ica. A ctiv ităţile m ultiple (reviste, c u r s u r i,^
Universitatea populară, conferm ţele astro n o m ice) l-au îm piedecat pe Vfc£
Anestin să fie atent şi la partea ad m in istrativ a „
Ar fi trebuit să mă înştiinţezi după 2-3 saptamam, de la reprimirea unui
număr căci revista nu poate să înceteze, deoarece e a «Universului». Afară de asu
e un mare venit pentru editură, căci în prezent se trag aproape 15.000 exemplare pe
săptămână Numai eu stau prost, plătit ca ăi mai înainte, dar şi eu plătesc toate
revistele şi cărţile ce le folosesc, Aşa merge însă pe lume, dar cel puţin am
consolarea, că revista a prins, fiind bine primită şi de cei cu carte mai multă şi de
poporal de rând". Tocmai de acea aprecia colaborarea ca foarte preţioasă a celor
doi ardeleni: Gavril Todica şi Ion Corbu.
victor Anestin îi aducea la cunoştinţă lui Todica
pentru amatorii începători într-ale astronomiei.
EI îi promitea prietenului de la Geoagiu că va lua legătura cu administraţia
revistei „Orion” pentru a-i trimite numerele pe care le mai avea.
Revistei „Orion”, între timp, i-au schimbat numele în „Ziarul Ştiinţelor
populare şi ale Călătorilor”. V. Anestin îşi exprima nemulţumirea faţă de calitatea
acestei publicaţii, considera că nu avea destui colaboratori pricepuţi iar, în cea ce
priveşte administraţia, acesteia îi revenea vina de a refuza să plătească articolele
bune.
„Scriitorului de nuvele proaste şi poesii scâlciate a ajuns în regat de ii se
plăteşte foarte bine munca lui, pentru ştiinţă însă nu se face nimic. Să sperăm însă
că vom ajunge şi acolo” - sunt cuvintele de încheiere ale scrisorii15.
Intre Gavril Todica, pasionatul astronom de la Geoagiu şi Ion Corber de la
Bistriţa, un alt pasionat al aceleaşi ştiinţe, ambii mem brii ai Societăţii de astrono­
mie române, s-a legat treptat o strânsă colaborare şi prietenie. Stau mărturie scriso­
rile pe care şi le trimeteau.
în cea datată 26 februarie 1909, Ion Corber, mai în glum ă mai în serios, îl
apostrofa pe Gavril Todica că ar fi mai pasionat decât el în tr-ale astronomiei. El îl
ănuia de asemenea că s-ar fi abonat şi la Buletinul societăţii belgiene de
astronomie, la care credea el, ar fi devenit şi mem bru (aici, nu se înşela, n.n.).
tenri»; *1u ian.13 ? raSpre Care facem vorbire’ ei aveau Puncte com une în privinţa
o teorie - aflăm din scrisoare - îm potriva căreia se ridicase

îs Ju-jem’ Carte poştală nr. inv. 3277/d.


Ibidem, Scrisoare nr. inv. 3277/c

20
atât un astronom american cât şi domnii Joung şi Klein. Ion Corber scosese o
lucrare pe marginea acelui subiect pe care intenţiona să o publice în Buletinul
societăţii belgiene.
în încheierea scrisorii Ion C'orber îi dădea sfaturi lui Ci. lodica cum să
procure uparatură iclîină pentru luneta astronomică de la Cieongiu. îl slîttuia să se
adreseze dr. II. I. Klein din Kdln-I .indenlhal16.
Prietenul lui Gavril lodica. Alexandru Borza, îi trimitea în acelaşi an, o
carte poştală, prin care îl anunţa că vizitând turnul astronomic din Treplow, unde
„se săvârşeşte o admirabilă muncă de popularizare mă gândesc cu drag la tine care
lucrezi în acelaşi ogor” 17.
Ceea ce însă avea să-i producă o deosebită satisfacţie lui Gavril lodica, e
ecoul pe care lucrările sale de popularizare a astronomiei îl trezise în şcolârimea
blăjeană. „Articolii tăi din domeniul astronomiei i-am citit totdeauna cu drag. Au
avut însă darul să formeze o ceată întreagă de astronomi între studenţii din clasele
VII-VIII, care iasă adeseori în serile înstelate în curtea gimnaziului, sub conduce­
rea profesorului N.F. Negruţiu18, cu buna lunetă astronomică a gimnaziului. Să
vezi ce bucurie când găsesc planetele cu sateliţii lor, stelele multiple, nebuloasele
etc.” - am spicuit din rândurile pe care le conţinea scrisoarea pe care i-o trimisese
Alexandru Borza lui Gavril Todica. Aceste rânduri trebuie să-i fi dat neobositului
Todica dovada că nu muncea degeaba.
Două zile mai târziu, pe 3 august 1913, l odica îi confirma primirea scriso­
rii printr-o prietenească misivă, pe o fotografie care reprezenta observatorul său
astronomic, improvizat, în 1911, pe casa sa din Geoagiu19.
Meritele sale au fost recunoscute nu numai în ţară ci şi în străinătate.
Astfel, în anul 1905, la propunerea marelui astronom francez Camille Flammarion,
care cunoştea şi prelua preocupările cercetătorului din Geoagiu, l odica a fost ales
membru corespondent al Societăţii de astronomie din franţa, iar peste un an
membru corespondent al instituţiei ştiinţifice similare din Belgia.
Acestui intelectual instruit la înalte şcoli din ţară şi străinătate, destinul i-a
rezervat o viaţă trăită la sat, dar la fel de activă ca şi într-un mediu cultural citadin.
Transpunerea în actualitate a vieţii profesionale a lui Gavril Todica nu se
poate delimita de mediul social, religios, cultural al vremii sale. Şansa perioadei
favorabile trăite de el a venit de fapt, din mentalitatea şi ambiţiile personalităţilor
politice şi intelectuale ale secolului al XlX-lea, când idealurile „paşoptiştilor” s-au
răspândit pe arealul extins românesc şi entuziasmul şi disciplina intelectuală au
depăşit limita secolului al XlX-lea, în Transilvania, pe plan cultural, să exempli­
ficăm doar, cu „efectul” ASTRA. Prin urmare, Gavril Todica s-a întors la

16Ibidem, Scrisoare nr. inv. 3286.


17Ibidem, Carte poştală nr. inv. 4818.
8 Nicolae Negruţiu (1887-1946), era profesor de matematică şi fizică. După Unire a fost
directorul liceuluidin Dumbrăvemi şi inspector general şcolar.
19Viorica Lascu, op.cit, p. 627.

21
complexitatea f ° f es,sm ^ I J ^ f ^ t r e c e marginile spaţiului o i ^ t i ^ ^
priorităţile, aşa meat pers De altfel, în Geoagiu, locul casei sale
şi-a desfăşurat tră.r.le mtel ctuale. U ^ ^ ^ ^ ^ ş ,a
cultivat instruirea intelec > ^ la care e l s-a raportat prin pracu
pregătire enciclopedica. lna& uA individualul, existau trei biserici, ortodox*
carea profesiei, dar a re ş ^ statut de m onument istoric, dat de vechimea W
greco-catohca şi reforma , ocupări cărturăreşti. Preoţii greco-catolici locali
la care slujeau preoţi cu nentă cu protopopii lor, Beniamin Densuşianu
au fost in legătură di ’ ţ* tJ plan teologic şi didactic. In anul 1907 S-a
raerpropunermu^rii sediului protopopesc greco-catolic, de la Săcârâmb la
. 20
G eo ag iu ^ ^ or(odox Adam Roşu, din Geoagiu, a deţinut Q
. . . . . J S o a s ă din care 6 cărţi, cu însemnarea de proprietate a preotului, au
bibhoteca pr din Deva. Protopop cu prestanţă, loan Popovici, din
aceeaşi0localitate a fost desemnat să participe la A dunarea de la 1 Decem brie 1918,
de la Alba Iulia. . . . . . . ■ • • <,
Gavril Todica nu era în afara vieţii religioase şi avea opinie in acest sens,
confirmată de loan Georgescu în cartea sa “Bisericile Româneşti’ ', in care,
autorul cărţii citează din răspunsul Domnului Gavril Todica cu referire la unirea
bisericilor româneşti, ortodoxă şi greco-catolică: „Eu pun accentul pe răstignirea
păcatului, fără de care nu poate exista cultură adevărată şi moralitate” .
Gavril Todică îşi desfăşura activitatea în cadrul Băncii Geogeana,
instituţie de credit pusă în slujba intereselor financiare ale rom ânilor din zonă22;
această „bancă românească a făcut ca sătenii să se poată smulge din legăturile cu
Banca din Budapesta”23.
A ajuns vestită „Şcoala Agronomică44 de la Geoagiu, „fondată pentru
tinerimea din secuime, propritatea Kulturegylet-ului din Ardeal” , care a ajuns apoi,
să fie administrată de Stat24, şi la care au avut acces tinerii din zonă. Directorul
acestei şcoli a fost Florian Sonea, care a studiat în U ngaria şi Germania, fiind
autorul lucrării „Entomologie horticolă” . Sunt acestea, doar succinte referinţe la
locul în care a trăit Gavril Todica.
Spirit enciclopedist, Gavril Todica a cercetat, a scris, a publicat. în privinţa
cercetării ştiinţelor, preocupare predominantă, scria că „cercetarea nu este un scop,

Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale ale Statului Hunedoara, Parohia Greco-Catolică


Geoagiu, dos. 1, 1907, f. 8.
22 loan Georgescu, Bisericile Româneşti, Oradea, 1935, pag. 108.
^°St Un 'nst'^ut de credit înfiinţat de fruntaşii locali cu sprijinul locuitorilor
Oraştie, ş, al Banei. “Ardeleana” din această localitate.
1939, p 143°r^a’ ^ eamu^ românesc din Ardeal şi Ţara românească la 1906, Bucureşti,

2,loan Mihu, Spicuiri din gândurile mele, Sibiu, 1938, pag. 47.

22
ci numai un mijloc în căutarea adevărului”. A scris cărţi, a coordonat si fondat
publicaţii periodice, din care o parte se păstrează în biblioteca Muzeului din Deva.
Am grupat „cărţile în care apare numele lui ca autor şi în care numele lui este
consemnat în notele de mână lăsate pe paginile cărţilor. Prin urmare am ales
titlurile:
1. Gavril Todica „Studii ştiinţifice, Partea II, Din atmosferă”, Orăştie,
1910 (inv.7924, c. 5696), care are dedicaţia: „Elevului Luca
Cranciova, cl. VIII, de la Liceul A. Vlaicu din Orăştie, i s-a atribuit ca
Premiu pentru distincţia la gimnastică, în decursul anului şcolar
1927/28, prof. Valeriu Bora”.
2. Gavril Todica, „Ţara Haţegului44, Bucureşti, 1925, (inv. 9126, c. 5541),
cu o însemnare de lector „Victor Oprişiu, Simeria, la 6 octombrie,
1932”
3. Gavril Todica, „Palavre”, Orăştie, 1906 (inv. 9126, c. 6754). Păstrează
ştampila de proprietate „Dr. loan V. Todea advocat, Orăştie”.
însemnările de pe cărţile lui Todica aparţin şi ele unor personalităţi
hunedorene.
Cărţi sau publicaţii cu însemnări ale lui Gavril Todica sau despre el, ori ale
fiicelor sale, sunt alte valori bibliofile.
4. Virgil Oniţiu, „Din cele trecute vremi”, Arad, 1912 (inv. 7878, c.
5535), cu o însemnare autograf „Iubitului meu elev Gavril Todica, Cu
stimă, autorul”.
5. Timotei Cipariu, „Acte şi fragmente latino-române, pentru istoria
bisericii române”, Blaj, 1855 (inv. 7875, c. 5497), cu însemnare de
proprietate: „1895, septembrie, Gavril Todica44.
6. Ion Ghica, „Convorbiri Economice”, Bucureşti, 1884 (inv. 7938, c.
5511), cu însemnare de proprietate „29 octombrie, 1910, Gavril
Todica”
7. Timotei Cipariu, „Despre limba română, Supliment la Sintactica”,
Blaj, 1877, (inv. 7877, c. 5520), cu însemnare de proprietate „Blaj,
februarie, 1935, Gavril Todica”
8. Timotei Cipariu, „Elemente de filozofie, voi. I”, Blaj, 1861 (inv. 7872,
c. 5496/1), cu însemnare de proprietate „Blaj, 3 septembrie, 1921,
Gavril Todica”.
9. Timotei Cipariu, „Elemente de filosofie, voi. 2“, Blaj, 1863 (inv.7876,
c.5496/2), cu însemnare de proprietate „Blaj, 3 septembrie, 1921,
Gavil Todica
Cum am precizat deja, Gavril Todica a avut trei fete: Genica, profesoară,
Zulnia, funcţionară şi Natalia, profesoară. Numele lor apare în însemnări pe cărţi
sau periodice.

23
11 Marin Popescu Spineni, „Contribuţiuni la istoria învăţământul
superior”, Bucureşti, «928 (mv, 7899, c. 5534), cu î n ^
Bucureşti, 1/ XI, Gemea Todica • .
12. Ziarul „Unirea”, Blaj, 25 septem bne, 1937 cu .nsemnarea „Eugeni
Todica, profesoară, G eo ag m ju d . H u n ed o ara.
13. Ziarul „Unirea”, Blaj, 6 februane, 1937, cu .nsemnarea „Nata|ia
Todica“ .
Pe plan publicistic, Gavril Todica s-a rem arcat ca redactor, editor colabo­
rator mai întâi în „Convorbiri ştiinţifice”, publicaţie de popularizare a ştiinţei, care
avea o tinută grafică şi care a cuprins o varietate de tem e comentate în articolele
tipărite’ Dar şi-a mai publicat articole în ziarele „Solia Dreptăţii”, „Plugarul
luminat” Foaie interesantă” (apărută în anul 1905 ca supliment la ziarul
Libertatea’’, tipărit la Orăştie din anul 1901), în ziarul „Unirea”, tipărit la Blaj, în
revista „Transilvania”. în biblioteca M uzeului din Deva, se păstrează „gazetele"
amintite, dintre care 44 Solia Dreptăţii”, din anii 1924 şi 1937, „Plugarul luminat",
din 1925 şi „Foaia interesantă”, din 1927, au lipite pe frontispiciu eticheta cu
numele şi adresa lui Gavril Todica, desigur în calitate de abonat.
Titlurile articolelor pe care le-a publicat în periodicele enunţate sunt:
- ..Foaia interesantă” : 1926, 1 iulie: „Case cu stafii”, în care relatează
întâmplări neobişnuite petrecute la Rapoltul M are, Bampotoc, Cărpinet; în nr. 27
din 12 august: „Ţara cea necunoscută”, este vorba despre judeţul Hunedoara
despre care au scris puţini români; în nr. din 19 şi 26 august: „Din trecutul nostru";
în nr. din 9, 16, 30 septembrie, 8 octombrie, 1 noiembrie: „Descoperiri arheologice
pe Valea Cernii”; în nr. din 9 decembrie: „Viaţa străveche în colindele noastre”.
- în ziarul „Unirea44, Blaj, din anul 1935, în nr. din 23 martie: „Astrolog
istoric?’ . în nr. din 16 martie: „Buni şi răi44, în nr. din 9 martie: „Note disarmonice”.
- în revista „Transilvania”, nr.53/1923: „Studiul naturii”, articol în care
Gavril Todica comenta modul de percepţie a naturii de către oamenii de ştiinţă şi
de artişti.
w Mare publicist, a achiziţionat de la E. Pop periodicele „Bobâmacii”/1912,
„Tovărăşia” şi „Bunul econom”/1903.
i n • *a^°rare ^ructuoas^ a avut la revista „Cosânzeana”, tipărită la Orăştie şi
devean:' Repert° nem titlurile R o l e l o r , aflate în revistele bibliotecii Muzeului

din o c to m b rie ^ H ”3 ’ ? raşî,e’ nr- 1/15 octom brie/1911: „Cerul înstelat în serile
zodii, despre sistemul solar™3 6 aStr° nomie şi astrologie, despre constelaţii şi

eu trimiteri la ştiinftdar c u te n tt c b d a c f *1 ”Topire şi dizolvare ’’ artie0*

steluţa Omicrom, „povestea e' ■ lanuarie/1912: „Un soare în agonie”, despre


lucrările ştiinţifice”. 1 C interesantă şi instructivă pentru toţi care urmăresc

24
- „Cosânzeana”, Orăştie, 4 febmarie/1912: „Zări din univers”, despre
planeta Marte, povestire cu explicaţii din astronomie, cu valenţe didactice.
- „Cosânzeana”, Orăştie, 17 martie/1912 şi din 24 martie/1912: „Eclipsele
solare”, despre binefacerile naturale ale soarelui.
- „Cosânzeana”, Orăştie, 29 septembrie/1912: „Subminarea Europei ,
despre prevestirea profesorului de seismologie, Dr. Albert Nobles, în legătură cu
cataclismul devastator al Europei.
- „Cosânzeana”, Orăştie, 24 noiembrie/1912: „Viaţa celulei şi viaţa
organismului”, despre modificările celulelor umane „mistere care spulberă
filosofia materialistă”.
- „Cosânzeana”, Orăştie, 2 februarie/1913: „Zări din univers”, astronomie
îmbinată cu literatură populară.
- „Cosâzeana”, Orăştie, 23 februarie/1913: „Pleiadele, Găinuşa, Cloşca cu
pui”, grupa vestită de stele, „harta Pleiadelor datează din 1579, este a lui Moestlin,
magistrul lui Kepler”.
- „Cosânzeana”, Orăştie, 16 noiembrie/1913: fotografia „Româncuţe de pe
Valea Geoagiului în port de Tulgheş, lucrat în atelierul de ţesătorie din Orăştie”, în
nr. din 21 decembrie, fotografia „Vedere de pe Valea Geoagiului: Biserica şi
Şcoala din Balşa”, „Fotografie de Domnul Gavril Todica”
- „Cosânzeana”, Orăştie, 15 februarie/1914: „Un preot technicean”, poves­
tea vieţii preotului Ioan Balsan din Bulbuc. Fotografiile sunt făcute de Gavril Todica.
- „Cosânzeana”, Orăştie, 20 septembrie/1914 : „Nefritul”, o veche piatră
preţioasă.
- „Cosânzeana”, Orăştie, 27 septembrie/1914: „Progrese”, evoluţia tehnicii
în domeniul mijloacelor de transport.
- „Cosânzeana”, Cluj, 25 martie/1923: „Ceva despre cultură”, „cultura
adevărată se întăreşte prin cultura minţii, prin ştiinţa de carte, prin anii de şcoală”.
- „Cosânzeana”, Cluj, 14 decembrie/1924: „Frământările noastre”, privite
prin ochii diferitelor partide politice.
- „Cosânzeana”, Cluj, 28 februarie şi 30 martie/1925: „Caleidoscop, mici
însemnări din domeniul ştiinţelor”.
- „Cosânzeana”, Cluj, 15 aprilie şi 15 mai/1925: „Ţara Haţegului”, descrie
vestigiile istorice şi frumuseţile naturale ale acestei zone.
- „Cosânzeana”, Cluj, 30 mai/1925: „Jean Vianney”, date biografice,
legătura spirituală cu divinitatea, lupta plebanului cu spiritele necurate.
- „Cosânzeana”, Cluj, 28 februarie/1927: „Societatea scriitorilor români
din Ardeal. Rezultatul unei anchete”, răspunsul lui Gavril Todica: „Opinia mea e
ca organizarea scriitorilor ciscarpatini (nu ardeleni) să se încerce mai întâi în cadrul
„Astrei” din Sibiu, care s-a înfiinţat doar în prima linie pentru literatura română.
Numai dacă va eşua încercarea aceasta, scriitorii noştri ciscarpatini se vor organiza
în societate separată, dacă se poate justifica rostul ei”.
Anunţurile publicitare despre apariţiile tipografice ale lui Gavril Todica au
fost făcute în: „Cosânzeana”, 6 şi 28 ianuarie, 1912: „Palavre”, 0,50 coroane- 9

25
martie şi 22 iunie, 1913; „Hades, Studii de filosofie , 1 coroană; 27 septembri
1914 şi 24 ianuarie 1915; „Zări din univers”, 0,30 coroane; 15 iunie 1925 „Urgij^
naturii”, 5 lei.
Completările privitoare la reperele biografice ale lui Gavril Todica
susţinute de „documente-detalii”, pot fi socotite drept martori fotografici, care
compun „istoria” unei vieţi petrecută într-o continuă muncă intelectual^
conferindu-i durabilitatea Omului pentru faptele sale.
LEGĂTURI EPISTOLARE *

Comunicarea adoptată pe calea corespondenţei a permis, întotdeauna,


eludarea interpunerii distanţei geografice, între interlocutori. Uzanţa epistolară,
pentru transmiterea doleanţelor conjuncturale, s-a impus, cu eficienţă, de-a lungul
vremii şi socotim doar, timpul corespunzător epocii culturale a umanismului, când
scrisorile lui Erasmus de Rotterdam ajungeau, prin intermediul mesagerilor perso­
nali, până în cele mai îndepărtate locuri, unde erau stabiliţi egalii, sau discipolii săi
întru gândire şi scriere, incluzând în acest caz personalitatea transilvăneană a
secolului al XVI-lea, Nicolaus Olahus.
„Mutatis mutandi”, legătura prin corespondenţă, între cei cu aceleaşi
preocupări spirituale, s-a practicat şi în perioada lui Gavril Todica şi între
binecunoscuţii cărturari din preajma sa.
Scrisoarea este de obicei, un refugiu al singurătăţii, este „conversaţia cu un
absent”*1. Dar, scrisorile dintre oamenii de seamă rămân scrieri documentare, prin
responsabilitatea semnatarilor. Ele facilitează pătrunderea într-un anume timp şi
într-o lume marcantă, din care se transmit, pe lângă informaţia timpului istoric şi o
stare de spirit, o trăsătură de caracter nou dezvăluită.
Epistolele oferă posibilitatea schimbului de opinii şi prin autenticitatea şi
spontaneitatea lor, constituie un izvor memorialistic. Scrisorile transmit gândurile
sincere, explicite, ele sunt o evadare din interioritate, asigurându-şi ecoul peste
timp. De cele mai multe ori, „emiţătorul” nu se limitează doar la un singur fapt
relatat, ori la o singură idee, el emite, de asemenea, o înşiruire de judecăţi, astfel
încât „scrierea” lui este efectul meditaţiilor sale, evidenţiind intensitatea spirituală.
De aceea, multe dintre scrisorile adresate, dintre cei care au reprezentat societatea
culturală într-un timp, pot fi aşezate la temeiul istoriei culturii.
Prin scrisori, uneori, se clarifică şi se defineşte statutul intelectual al
semnatarilor, alteori, ele permit descoperirea, identificarea unor „nume”, care pot
fi ascendente pentru o „geografie” culturală.
O înşiruire de scrisori poate alcătui u n ,jurnal” cu semnificaţii culturale.
Categoria scrisorilor cu tentă culturală, trimise sau primite de Gavril Todica,
se încadrează într-un context de referinţe, care privesc aspecte ale culturii noastre,
din prima jumătate a secolului al XX-lea. Desigur, scrisorile întregesc persona­
litatea cărturarului Gavril Todica, dar adaugă şi date despre viaţa sa familială. Ele
acoperă o jumătate de secol şi completează configuraţia zonei orăştiene, remarca­
bilă îndeosebi, prin tipărirea publicaţiilor româneşti şi prin numele fondatorilor şi
colaboratorilor, care au pecetluit istoria jurnalismului românesc.

Vezi Anexe.
1Emil Cioran, Scrisori către cei de-acasă, Bucureşti, 1995, p. 9

27
U rm ărind o d iagram ă c r o n o lo g ic ă a e x p e d ito r ilo r „ m isiv elo r”, al
destinatar a fo s t G avril T o d ic a , se le c tă m n u m e şi m e n ţio n a m id ei şi „tem e- ^
SuPUs*

lllUIIIlalll U iv g ijw . „ .. r , i *
'Dascăl al poporului", Gavril Todica a fost el însuşi, autorul ^
.Calendar al sfinţilor”, exemplare care au circulat printre hunedoreni, ^
exemplare au fost inventariate în bibliotecile parohiale greco-catol.ce din Petrila ^
Petroşani2 A ales să fie autorul acestui tip de „carte , şi in virtutea îndelunga
tradiţii a scrierii, originea cuvântului fiind latinescul „calendarium”, „calende",
carte de cont care purta însemnul datelor pentru plata datoriilor, dar înţelesul ş|
utilitatea cărţii s-au extins, în interesul răspândirii culturii pentru popor.
Din schimbul de scrisori cu oameni de cultură, grupaţi în mod convenţia
nai, aşezăm în rândul dintâi, potrivit vechimii lor, pe cele semnate de Diaconovici
Loga, care şi-a datat epistola în anul 1889, scrisorile istoricilor Grigore Tocilescu
şi Nicolae Densuşianu, pe care le-au expediat în anul 1894. In scrisori se fac
referiri, fie la solicitări de colaborare scriitoricească, fie, conţin mulţumiri pentru
revistele expediate lor, de Gavril Todica. Nicolae Densuşianu în scrisoarea trimisă
de la Bucureşti, în anul 1907 îi cerea un anume fel de informaţii despre tradiţii
populare legate de Grădiştea Muncelului „cum numea poporul această cetate? Ce
spune poporul despre originea ei?” Numele semnatarilor acestor scrisori sunt
repere ale istoriei şi istoriei culturii noastre3.
Legătura epistolară cu Ambrosie Cheţianu4, de la Blaj, îţi anul 1904, a fost
fondată pe ideea schimbului de informaţii şi a schimbului de cărţi.

Arhivele Naţionale, Direcţia judeţeană Hunedoara, Fond Vicariatul Ţării Haţegului, Dos. 1/1941.
3 C. Diaconovici Loga, directorul revistei „Transilvania” (Sibiu, 190 î - 1918), secretar al „Astrei”,
autorul marii lucrări lingvistice de sinteză, „Enciclopedia Română ’, Sibiu, 1904; Nicolae
Densuşianu, istoric, folclorist, membru corespondent al A cadem iei, a publicat lucrări istorice,

28
Gavril Todica a inclus, în cunoştinţă de cauză, printre bunele sale cunoştin-
Vasile Babi, care din Oradea, în aprilie 1908, îi scria lui Todica pentru a-i
^ajutor, pentru întocmirea „Calendarului funcţionarilor de Bancă”, axat pe
■^formaţii din domeniul bancar, dar ca în toate periodicele de gen, cuprindeau
informaţii enciclopedice.
în ipostaza de „corespondent” vis-â-vis de Gavril Todica, pasionat de
asimilarea de noi cunoştinţe, pe care apoi să le popularizeze, s-a situat şi Aurel
Ciato5, care în anul 1910 îi scria de la Blaj, cerându-i lui Todica articol pentru
Cronica economică’ .
Gavril Todica a cultivat prietenia cu personalităţi cu profil profesional
divers. Prin scrierile lor, totuşi, ei se apropiau în gândire şi pasiunea pentru cultură,
jntr-o evidenţiere a realităţii imediate, din punctul de vedere al culturii şi ştiinţei,
de Gavril Todica s-a apropiat, prin scrisori, (în anul 1912), m atem aticianul
Gheorghe Ţiţeica,6 un nume şi în publicistică.
O corespondenţă îndelungată şi fructuoasă a purtat-o cu Ioan M oţa,
fondatorul unor periodice româneşti orăştiene, la care a colaborat Gavril Todica. în
anul 1909 Ioan M oţa îi scria lui Todica „am vorbit cu Osvadă să colaborezi la
„Tovărăşia”, cu ştiri econom ice”, în anul 1911 Ioan M oţa îi solicita articole „de
agricultură”, pentru ziarul „Libertatea”, iar în anul 1914 i-a solicitat scrieri pentru
„Cosânzeana”. Cu reale valenţe jurnalistice redactorul Ioan Moţa, în repetate
scrisori l-a solicitat şi a apreciat colaborarea „scriitoricească” a lui Gavril Todica7.
într-o corespondenţă reluată îl semnalăm pe Alexandru Lapedatu, de la
care se păstrează scrisori sem nate în anii 1909, 1912, 1913,1914, în care Gavril
Todica a fost solicitat să conferenţieze în cadrul „Asociaţiei Solidaritatea”, la
Sibiu, apoi îi m ulţum eşte pentru că a trim is „ultim a ta publicaţie H ades” şi îi
comunică despre susţinerea cererii, la A cadem ia Română, prin care a propus,
pentru Gavril Todica „pensie cu caracter de recom pensă naţională pentru
activitatea ştiinţifică”8.
în legătură epistolară cu redactori de reviste literare, num e recunoscute în
istoria literaturii şi culturii noastre, Gavril Todica a răspuns m erituos, prin scrierile
sale, exigenţelor im puse. Pentru ziarul „Tribuna” de la Sibiu, V asile O svadă i-a
cerut să scrie despre „povestirile poporale adunate”, A lexandru C iura i-a cerut

5 Publicistul Aurel Ciato a mai semnat articole şi cu pseudonimul Al Co, în Revista politică şi
literară, Blaj, 1906-1914 (M. Straje, Dicţionar de pseudonime, Bucureşti, 1973).
6 Gheorghe Ţiţeica (1873-1939) a publicat articole în Revista şcoalei (Craiova, 1891-1892), în
Gazeta matematică, în Natura (M. Straje, op. cit.).
7 Ioan Moţa, preot şi ziarist, proprietarul imprimeriei Tipografia Nouă, a redactat periodicele:
„Foaia poporului”, Sibiu, 1893-1895; „Telegraful român”, Sibiu, 1898-1899; „Bunul econom”,
Orăştie, 1899-1907; „Libertatea”, Orăştie, 1902-1941; „Foaia interesantă”, Orăştie, 1905-1916.
8 Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic, secretar al Comisiei Monumentelor Istorice,
membru al Academiei Române, profesor de istorie veche la Universitatea din Cluj. Dintre
operele sale reamintim: „Radu cel Frumos” (1903); „Politica lui Radu cel Mare (1916)”; Petru
Maior (1925), vezi Minerva Enciclopedia Română', Cluj, 1929

29
„orice articol al Dumitale, căci am cetit şi altele în Românul” , Octavian Go
încunoştinţat, de la Budapesta, în anul 1903, că în revista „Luceafărul”
publica manuscrisul „în numărul de la 1 noiembrie, care va apărea pesţ Va
săptăm ână”, iar Octavian Tăslăuanu i-a cerut, în anul 1905, de la Budapesta -
traducă una din operele lui Jules Vemes, „O călătorie în centrul pământului
specificându-i că „rezultatul studiilor şi scriiturilor Dumitale le-ai putea comunica
într-o fonnă mai populară publicului nostru .
O prietenie, în limitele consideraţiei profesionale, o are Gavril Todica cu
profesorul loan Georgescu. în câteva scrisori trim ise de I Georgescu de la Blaj,,
solicita lui G. Todica participarea la alcătuirea Calendarului, tipărit sub egida
„A strei” . într-una din scrisori, din anul 1920, îi cerea sprijinul lui G. Todica pentru
a-i da votul, pentru funcţia de secretar al „A sociaţiunii . Colaborarea dintre ei, pe
plan scriitoricesc, s-a dovedit a fi îndelungată şi rodnică, dovedită şi în cartea lui 1.
Georgescu „Bisericile româneşti. Anchetă (Oradea, 1935), în care G. Todica şi-a
exprimat, cu fermitate opinia: „Consolidarea statului ar fi asigurată dacă cetăţenii
lui. indiferent de naţionalitate şi religie, ar lucra în pace şi armonie. Prin urmare, pe
teren bisericesc, uniţii şi ortodocşii trebuie să respecte cu sfinţenie pacea şi
armonia până când Dumnezeu va voi unirea lo r... Piedica principală o văd tocmai
în refuzul nostru de a ne răstigni păcatele
Gavril Todica îşi exprimă gândurile paşnice, fără a putea fi răstălmăcite şi
îşi descoperă o parte a caracterului său îm păciuitor şi prietenos, probabil datorită
acestui mod de gândire şi acestui fel de com portam ent şi-a adunat în jur atâţia
corespondenţi. în general, în scrisorile prim ite, form ula de adresare este cea
protocolară. în scrisorile primite de la A lexandru Lupeanu „apelativele” de început
de scrisoare au o conotaţie de recunoştinţă, de aleasă consideraţie, dar şi apropiere
sufletească, aşa încât, formulele de adresare sunt „D ragă M agistre”, „Iubite
Magistre”, considerându-1 m entor spiritual. C orespondenţa lor a început din anul

9 Vasile Osvadă, a editat, la Hunedoara „Tovărăşia”, teoretician şi practician în domeniul


economiei, a fost directorul Băncii Agricole din Hunedoara, redactor (împreună cu I. Moţa şi G.
Todica) la ziarul „Tovărăşia”, „Foaie economică”, Orăştie, 1910-1914, membru al secţiei econo­
mice a „Astrei”, colaborator la periodicele: „Spicuiri economice”, „Cosânzeana”, (Orăştie),
„Tribuna’, „Libertatea”, „Lupta” (Budapesta), „Foaia de Duminică”, vezi M. Razba, op.cit:,
Octavian Goga, Alexandru Ciura şi Octavian Tăslăuanu au fondat la Budapesta, în anul 1902,
„Luceafărul , revistă pentru cultură, literatură şi artă (revistă longevivă: 1902 Budapesta, 1906-
1914, Sibiu, 1919-1920 cu intermitenţe apoi a apărut la Bucureşti). Sunt autori de poezii şi
scnen în proză, literare şi istorice, vezi G. Călinescu, Istoria Literaturii române de la origini şi
pana in prezent, Bucureşti, 1982 şi Minerva, Enciclopedia...
eorgescu , op. cit., p. 108; în biblioteca Muzeului din Deva se păstrează cărţile lui 1-
in ^b T ^i ' i ^ r^ l ! anCU^ ”CrâmPeie din viaţa Şi vremea luC\Sibiu, 1922 (c. *51), „Cartea
J ^ dea;,1937 (c- 3150); „Istoria lui Tudor Vladimirescu”, Sibiu, 1921 (c. 530),
967)- 8Un ’„°radea’ 1935 (c- 4120)> J ° an Paţiu (1828-1902).." ,Sibiu, 1928, (c.
Sibiu, 1913 (c 4580)^ ° 1920 ^ 3787); Emhian Viciu, „Pedagogul şi opera s d ,

30
o n când AI. Lupeanu era la studii la Budapesta, exprimându-şi, de acolo, starea
1 snirit „sub irnPresia gro^ nicuJul dezastru, ce ne-a ajuns prin moartea lui
f L cu” (Budapesta, 20 IX, 1913). In anul 1915 anunţa apariţia cărţii „Calendarul
. ia Cluj. - întocmit anume pentru săteni, ieftin şi uşor de purtat... îl editează
Raridu’'. Pentru acest Calendar îl ruga pe Gavril Todica să-i trimită un articol
lunoscându-i astfel, meritele m ale scrisului, pentru că „aş dori să fie un
Calendar bun”. Mai apoi, scrisorile lui Al. Lupeanu au fost trimise de la Blaj şi
cuprind informaţii în legătură cu preocuparea sa privind organizarea renumitei
biblioteci blăjene „nu ştiu dacă cunoşti cumva biblioteca noastră centrală...
cuprinde o mulţime de cărţi vechi, manuscrise preţioase de ordin teologic şi
lingvistic, mai multe unicumuri, mai ales din tipăriturile vechi bisericeşti, o bogată
bibliotecă medicală de la Erdely din Orăştia noastră, câteva opere mari de ştiinţă...
apoi variantele arabe ale lui Cipariu. Mai presus de toate, însă, o foarte bogată
arhivă, cu scrisori şi documente de interes istoric, cultural şi bisericesc” (Blaj, 14
iunie, 1920). Este o scrisoare document, care ajută la reconstituirea unei biblioteci
de referinţă. în scrisorile lui Al. Lupeanu se detaşează, dincolo de interesul
profesional, ideea de apropiere între prieteni. El a scris despre cele două fete ale lui
Gavril Todica, Zulnia şi Genica, cea care era la şcoală la Blaj, şi îi era „sub
supraveghere”, apoi strecoară un detaliu despre poziţia materială a prietenului său
care s-a „lepădat de trăsură şi cal şi astăzi îţi zbârnâie motobil în curte” (Blaj, 4
ianuarie, 1923). Dar, Al. Lupeanu-Melin nu s-a îndepărtat de gândul colaborării
prin scrieri şi îi cerea un articol pentru ziarul de la Blaj „Unirea Poporului. Gazetă
săptămânală pentru popor” pe care-1 conducea, ajutat de redactorul luliu Maior, un
alt apropiat, prin corespondenţă a lui Gavril Todica.
Profesor la Şcoala Normală din Blaj, apoi canonic, luliu Maior îi solicita
lui G. Todica, în anul 1920, revista sa (probabil Convorbiri ştiinţifice sau Hades)
pentru biblioteca Societăţii de lectură a elevilor Şcolii Normale din Blaj şi îl ruga
să-l considere un abonat11.
Gavril Todica n-a fost un literat, om al cifrelor şi al ştiinţelor exacte a scris
pe această temă, dar a făcut schimb de scrisori cu specialişti din diverse domenii.
Cu Victor Anestin se potrivea pentru pasiunea comună, studiul astrelor. într-o
scrisoare V. Anestin, întemeietorul primei publicaţii astronomice din România,
revista „Orion” (1907/1912), îi cerea amicului de la Geoagiu articole pentru gazeta

11 Alexandru Lupeanu Melin, profesor la Blaj, a predat limba română şi istoria, membru al
Societăţii scriitorilor români, preşedinte al Despărţământului „Astrei”, la Blaj, a scris zeci de
volume şi broşuri: „Călăuza Blajuluf', „Blajul istoric în icoană1, „Evocări din viaţa Blajului ,
vezi N. Comşa,,op. cit., Blaj, 1940; luliu Maior, asesor consistorial, membru în secţia şcolară
„Astra”, ofiţer al Stelei României, protopop onorariu, canonic prebant, a scris . „Cărţile bunului
creştin”, „Din viaţa vechilor creştin?', a fondat „Calendarul de la Blaj , ziarul „Unirea , vezi N.
Comşa, op. cit.

31
sa „Ziarul Ştiinţele populare şi al călătoriilor” (1912-19168) pn>p
„colaborarea D um itale mi-ar fi foarte preţioasă (Bucureşti, 1913)1^
D acă s-ar alcătui un indice de nume al celoi cu care Cîavril | 0^
corespondat, credem că la fiecare literă din alfabet s-ar putea exem plific ''
num e, care a însem nat un reper în istoria culturii noastre. Amintim, aCUtţţ ' 1111
D im itrie Birăuţiu, proprietar de tipografie la Sibiu, redactorul ziarului „IW .1*
rom ân” . în anul 1907 îi scria lui G. Todica despre intenţiile sale redacţionali
solicita participarea „vreau să scot un calendar de buzunar pentru pre !’
în v ăţăto ri... pentru alţii... şi vreau să-l fac de form ă portm oneu” 13. ^
Alianţe epistolare, apropieri de m entalitate şi cultură s-au închegat înlre
G avril Todica şi Coriolan Stoica, încunoştinţandu-1 pe Todica, prin scrisoarea dih
27.07. 1912, trim isă din Bocşa M ontană, despre descoperirile arheologice de |a
Vulcan (Mihăileni- Brad), unde a existat o cetate antică şi unde s-a descoperit o teacă
de bronz antică, vase de ceramică, dacice, care pot fi valorificate intr-un muzeu.
Publicistica deschide spaţiul intelectual şi pune ordine în rândul promo­
vării şi susţinerii celor cu vocaţia scrierii. Prin diversitatea „noutăţilor” trimise
înspre cititorii avizaţi, sau amatori de cultură, prin num ele semnatarilor, prin infor­
maţiile documentare publicate în coloanele revistelor şi ziarelor, tipăriturile perio­
dice pot constitui o frescă a unei epoci. Succintele referinţe biografice readuc în
atenţie nume dintr-o vastă categorie a publiciştilor, care au com pletat datele activi­
tăţii lui Gavril Todica.
Două nume m arcante ale scrisului au fost în relaţie epistolară cu Gavril
Todica. Cu formula de apropiere am icală „D ragă G avriş” i s-a adresat Aurel
Bănuţ, care într-o scrisoare cu specificităţi stilistice literare, dar scrisă şi cu scop
practic, i-a sugerat prietenului T odica să scrie un articol, care să-i fie favorabil
pentru numirea în funcţia în care ar putea conduce destinul teatrului românesc,
exprimându-şi rugăm intea la persoana a treia singular: „încredinţându-m i-se mie
înjghebarea mişcării noastre teatrale, să pună în bune şi com petente mâini, care vor
pune bază naţională artei noastre, abia în faşă” 14. A p ro p iat lui Gavril Todica i-a
fost Sebastian B om em isa, binecunoscut pe plan cultural pentru redactarea revistei
„Cosânzeana” (Orăştie 1911- 1915), revistă ce şi-a continuat apariţiile tipografice
la Cluj (1922-1928). în anul 1914 S. B o m em isa îi scria de la Budapesta „ai tot
dreptul să faci observări, la felul cum se red actează acu m C osânzeana, cu o droaie

Victor Anestin, romancier şi memorialist, corector, reporter, redactor şi secretar de redacţie la


diferite ziare: „Dimineaţa”, „Adevărul”, „Vremea”, „Minerva”, „Universul”. A colaborat la
reviste franceze de astronomie. A publicat peste 30 de volume, cele mai multe pe teme de
astronoime, de exemplu: „Ce sunt cometele?” (Bucureşti, 1910), „Planeta Marte” (Bucureşti.
1910), „Eclipsele de soare” (Bucureşti, 1914), vezi M. Zaciu , „Dicţionarul scriitorilor români".
Bucureşti, 1995.
C ă i i n e s c u ^ ^U^ 1C1S^ ^ tipografia lui a apărut, la Sibiu, revista „Luceafărul , vezi G.

« T » ed't0r .şi redactor al revistei „Luceafărul”, autor de schiţe în grai ardelene*


‘ 923)’ ^ atlnSe burlescul lingvistic, vezi G. Călinescu, op. cit.

32
„„li” dar, scria Homcmisa că vinovaţii erau cei r.„.
de greş611 ’n L Cdrc lac corectura
^ C,'°Scri«>ri de apreciere a primii de la Sever Dan, de la Arad, care îi ic rd a
* * de m u lt credit scriitoricesc: ţji organi^loric, încât i-a propus lui Pudica
func|ia de director al /.,arului ..Romanul (Arad, 1914 ,'*.Alte nume, alte colabo-
rârj se desprind din scrisorile destinate lui Gavril Todiea. loan Moisil din
Bucureşti, în anul 1906, ii propunea să scrie pentru revista „Amicul tinerimii’'’, iar
redactorul draian V. Pop, în anul 1905, de la Braşov, îi solicita articol pentru
recunoscuta revistă „Gazeta I ransilvanici” . Iustin llicşu îi scria de la Cluj, în anul
1922, despre apariţia revistei „România ilustrată, revistă săptămânală, în 24 de
pagini, cu copertă în culori, ilustraţii din întreaga lume şi o bogată parte literară şi
socială’ . Nume de „gazetari , fondatori sau organizatori, titluri de reviste, care
contau pe participarea, cu scrieri, a apreciatului Gavril Todiea.
Un nume „singular” este al semnatarei Llena Pop l lossu Longin, scrisoare
expediată de la Graz, în care-l anunţa despre „filele alăturate” trimise pentru a fi
publicate într-o revistă a lui Todiea17. Cu o anume afinitate „Dragă prietene”, i se
adresează şi Alexandru Borza, când era profesor la Blaj, apreciindu-i scrierile lui
G. Todiea cu subiect din astronom ie18. Cunoscutul botanist a colaborat la revista
lui Gavril Todiea „Convorbiri ştiinţifice” (1917-1923), al cărui scop era de a
răspândi cunoştinţe cultural-ştiinţiflce.
O specificitate ar putea fi socotită relaţia de corespondenţă cu dascăli,
colaboratori ai revistelor. Aurel C iortea19, cadru didactic la Braşov, i-a mulţumit
lui Todiea pentru „volum ele” trimise, şi cu iniţiativă şi cutezanţă, i-a propus
fondarea unei reviste de ştiinţele naturii, chiar pe spese proprii („să se găsească 4-5
contribuabili”).
Cu o generozitate caracteristică minţilor luminate, Gavril Todiea a făcut
donaţii de cărţi, acolo unde era nevoie de ele. In acest sens, Vasile Sadoveanu. care
a ajuns profesor la Şcoala superioară de agricultură din Bucureşti Herăstrău, îi
mulţumeşte lui G. Todiea pentru donaţia de cărţi făcută Bibliotecii din Fălticeni şi

15 Sebastian Bomemisa, publicist, poet, folclorist, deputat, ministru. A condus revista


„Cosânzeana” (Orăştie, 1911-1915), a colaborat la redactarea cărţii Almanahul scriitorilor de
la no?', (Orăştie),vezi M. Razba, op. cit.
16 Sever Dan, avocat, om politic, director al „Gazetei Transilvaniei” şi al ziarului „Românul",
vezi Minerva Enciclopedia....
17 Elena Pop Hossu Longin, publicistă, cu ftmeţie de conducere în „Uniunea Femeilor Române
din Ardeal”, a publicat în „Gazeta Transilvaniei”(1911), „Calendarul Femeii”, Cluj, 1927, a
scris „Amintiri” (Cluj, 1932), vezi M. Razba, op. cit.
18 Alexandru Borza, somitate ştiinţifică, a scris peste 500 de lucrări, exemplu Dicţionar
etnobotanic, a colaborat la o serie de reviste: „Boabe de grâu”, „Patria”, „Carpaţii , „Buletinul
Comisiei Monumentelor Naturii”, vezi M. Razba, op. cit.
19 Aurel Ciortea, cu studii de fizică şi matematică, a funcţionat ca profesor la Braşov (1890-
1920) şi apoi rector al Academiei Comerciale de la Cluj. A scris şi a publicat manuale de fizică
(Minerva, Enciclopedia..., p. 310).

33
îi promite că îşi va face abonamente la „broşurile” lui Todica. O altă ser'
un alt nume, Ştefanescu Marin, de la Cluj, îi mulţumea lui Gavril 'rodica^^6 Cu
1923, pentru revistele trimise, adăugând că „vă ştiam din nume şi din cjp?nu*
Todica a expediat, în anul 1932, bibliotecii „Onor Sindicatului Presei” din n ^
colecţie din publicaţiile sale, iar Al. Şuluţiu, preşedintele „Astrei”, î| anunţa^*0
anul 1903. că a primit scrierea lui Todica „Poşta, telegraful şi telefonul” car 'n
tipărită şi formează broşura a 7- a, a Bibliotecii poporale a Asociaţiunii”. 1
Multitudinea şi diversificatele scrisori, ca şi conţinut, înglobate generi
..corespondenţa lui Gavril Todica’ , oferă posibilitatea cunoaşterii, pe de o parte C
unui spectru larg de nume din lumea personalităţilor dedicate scrisului, iar pe de
altă parte, este o ilustrare a disponibilităţilor intelectuale ale lui Gavril Todica. prin
care asigura schimbul de epistole şi îşi comunică opiniile.
Sfera celor care au ţinut legătura cu Gavril Todica, prin scrisori, s-a lărgit
pe măsura trecerii timpului. Cu vremea, s-au adăugat nume noi în lista corespon­
denţilor lui Todica. De la Brad, în anul 1913, îi scria Dr. Ioan Radu20, solicitându-i
volume din publicaţiile sale.
Ne atrag atenţia, de asemenea, scrisori ocazionale, unele semnate de nume
mai puţin renumite, dar care s-au arătat interesate faţă de activitatea pe plan
cultural a lui Gavril Todica. Astfel, fostul său elev Augustin Popa din Arad. îşi
manifesta, într-o scrisoare, consideraţia faţă de conţinutul revistei „Palavre”, câteva
scrisori erau semnate de „prietenul Dionisos”, directorul Liceului din Gherla.
Directorul Emil Precup îi solicita câte 2 exemplare din seria revistei „Convorbiri
ştiinţifice”, iar printr-o scrisoare, Aurel Dobre, care studia la Budapesta. îl anunţa
că „pe la jumătatea lui iunie, când voi merge pe câteva zile la Deva, îmi voi lua
îndrăzneala să vă vizitez la Geoagiu”.
Schimbul de scrisori poate fi definitoriu pentru identificarea şi promovarea
unor nume marcante pentru cultura unei anumite perioade. Scrisorile semnifică
documentar, aportul ştiinţific sau cultural într-un spaţiu şi timp anume.
în primul sfert al secolului al XX-lea, contemporani cu Todica, s-au făcut
cunoscute nume din localităţi transilvănene sau de mai departe geografic, reflec­
tând prin contribuţia lor scriitoricească, realitatea elitistă a vremii.
într-o lungă scrisoare, trimisă din Arad, în anul 1912, Victor Stanciu* îl
anunţa pe Gavril Todica despre „Romplanul” construit de Ionel, fiul său, şi botezat
..Săgeata şi a dat date tehnice, totul cu trimitere la inventatorul Aurel Vlaicu.

‘° Profesor, doctor în ştiinţe matematice, Ioan Radu, după absolvirea Gimnaziului din Brad. a
urmat cursurile Facultăţii de matematică din Cluj, funcţionând mulţi ani ca director al Gimna-
ziu ui din Brad. A publicat lucrări de matematică şi apreciata carte „Monografia Gimnaziu
^ ’ tlP ^ tă la Orăştie, în anul 1919 (M. Razba, op.cit.). ^ 0
' (n; doctor în ştiinţele naturii, profesor universitar la Cluj, a
Dentni tin V,tatC literară şi ziaristică. A scris o carte de geografie a Ardealu ul;
„iei infraT T -j’’ u aer°planul în jurul Ardealului”, a publicat articole din domeniu m
i etice şi de popularizare a ştiinţei, a redactat revistele „Pagini litemre ‘

34
C orespondenţa „cultivulA” de Ciavril lodica ne dezvăluie o gamă diversă
de nume. dacă ne referim la profesia expeditorilor.
IX la Orăştie, în data de 2 iulie, 1916, loun Ciontea l-a înştiinţat pe lodica
despre apariţia revistei „Calea vieţii”, despre stadiul redactării calendarului şi
despre colaborarea profesorului canonic, Nicolae Brânzeu.
Alte nume, alte fapte constituie interes pentru cărturarul cu reşedinţa la
Geoagiu.
O ctavian Sonca, student m edicinist la Institutul de M edicină M ilitară, îi
scria din Bucureşti, lui lodica în 12.08.1920, despre noile apariţii editoriale din
dom eniul ştiinţei.
Printre sem natarii scrisorilor, am aflal-o pe Constanţa Dunca Şchiau ,
care în anul 1920, îi expedia din Hunedoara, un articol, care urm a să-i fie publicat
în tipografia de la Orăştie, şi îi cerea lui Todica, 4-5 exem plare din cărţile sale, dar
„tipărite pe hârtie velină” , pentru a fi trimise „la M. S. Regele, la m inistrul de culte.
Ia Dl. Tache Io n e sc u ... şi pentru unii amici, redactori şi şefi de z ia r e '. ^
O legătură scriitoricească a întreţinut Gavril Todica cu Iustin Ilieşu' , care
i-a scris din Cluj, în data de 15 decem brie, 1921, despre apariţia celui de-al 3-lea
num ăr al revistei „E voluţia” . Doi ani mai târziu, în 18 septem brie. 1922, Iustin
Ilieşu îl inform a, în scris, pe Todica despre revista „R om ânia ilustrată , care apărea
săptăm ânal şi cuprindea 24 de pagini. Scopul scrisorilor era de tapt, de a obţine
colaborarea cu articolele lui Todica.
C orespondenţa rodnică purtată de Gavril Todica ju stifică total, c o n sid e ­
raţia d e care se bucura printre confraţii de breaslă şi i-a asigurat p reţuirea şi în
tim pul care i-a urm at. A lexandru Borza, renum itul naturalist, referitor la „m arele

1916, „Biblioteca Sămănătorului”, 1916-1918, a fost membru în comitetul de redacţie a


revistelor „Luceafărul” şi „Transilvania” (Minerva, Enciclopedia...).
22 Constanţa Dunca Şchiau a publicat în revista „Familia”, numărul 43, din anul 1869, p. 507-
508, povestirea „Doamna Elisa B. Dama Română”. Redăm nota redactorului referitoare la
această apariţie tipografică: „Am voit să ne gratulăm pentru acest articol, însă domnişoara
Dunca ni l-a trimis însoţit de această epistolă: Domnul meu, voi a-mi realiza o parte din
promisiune, trimiţându-vă acest pastel. Nu căutaţi, vă rog, a şti de este un portret ideal sau o
copie după natură, de vă convine inseraţi-1 fără comentariu, în coloanele amabilei Dumnea-
voastre Familia etc. Deci vom tăcea”; Constanţa Dunca Şchiau, a petrecut o vreme la Paris a
fost profesoară în Bucureşti, membră a Societăţii Literaţilor din Franţa, a scris literatură
feministă, teatrală, pedagogică, pentiu copii şi publicistică, soţul său. Antonie Şchiau, consilier
guvernamental al Transilvaniei, a locuit mult timp la Budapesta, unde Constanţa Dunca Şchiau
şi-a deschis joia, „zi de recepţie”, când primea şi vizitele unor intelectuali români- fiica lor
Alma Dunca Şchiau a fost cunoscută în lumea pictorilor şi a muzicienilor (unele menţiuni
susţin că a fost nepoată, crescută un timp în casa soţilor Antonie şi Constanta r w » T
(V. Branişte. Amintiri din inchisoamt, Bucureşti, 1972. p. 129,554). * Dunca $chlau>'
11 Cu o bogatâ activitate ziaristici Iustin Ilieşu (n. 19001 do« „
„Biruinţa" - Cluj. „Foaia popomlui tomân” ^ i s t r i * C S t s T ^
Blaj, „Aurora” - Oradea, „Cosânzeana" - Cluj, „Foaiatinerimii” -bucureşti A ^ ”l W ‘
pseudonimul I. Someşan. (M. Straje, op. cit.). ureştt. A mai semnat şi cu

35
învătat ardelean”, scria: „am fi ingraţi, dacă am da uitării memoria unui bărbat ^
, ’ . 24 1
de vrednic şi binemeritat pentru naţiune
Grupăm corespondenţa purtată cu personalităţi ale literaturii, chiar
formaţia profesională a lui G. Todica nu se potrivea, dar rostul scrisorilor primite ş3
trimise era de a face legătura între ei, sub aspectul realizării redacţionale. în aces|
cadru situăm corespondenţa cu poetul Octavian Goga, cu „povestitorul” Ioan p0D
Retegan, care-i scria folosind formula de adresare „Iubite Domnule Todica” şj
urma „ţi-am primit manuscrisul şi-ţi m ulţum esc... voi scoate altă broşură de
literatură populară”. De la Ion Clopoţel, istoric literar, a primit scrisoarea prin care-
i mărturisea că avea „colaborarea condeielor celor mai dăruite şi mai competente
în materie” şi îi cerea participarea. Horea Petra Petrescu, de la Sibiu solicita
sprijinul pentru redactarea „Calendarului pe anul 1929 şi „câteva articole şi eu mă
voi revanşa cu câteva părăluţe”. De la Cluj, Emil Isac îi scria lui G. Todica „mi-ai
face o deosebită plăcere să colaborezi şi Dumneata la „Adevărul literar şj
artistic”25. Citatele reproduse întregesc imaginea despre o epocă în care s-au
format şi desăvârşit autori ai unor scrieri, care au străbătut timpurile prin valoarea
mesajului lor.
în general, aceste scrisori nu excelează în mijloace stilistice de exprimare,
nu sunt revelaţii literare, ele au scopul practic de a completa paginile întocmite de
redactorul semnatar, dar pot fi integrate în rândul scrierilor, care evocă figuri
reprezentative ale istoriei noastre culturale. Scrisorile se individualizează prin
originalitatea lor în funcţie de profilul intelectual şi profesional al semnatarului.
Firul coerent al conţinutului acestor scrisori este dominant prin ideea contribuţiei la
ridicarea prestigiului periodicelor româneşti din perioada dată, adăugându-se
astfel, noi cerinţe, potrivit trecerii vremurilor şi stabilindu-se configuraţia unei părţi
a culturii româneşti, în care s-au plasat cu siguranţă, scrierile hunedoreanului
Gavril Todica, conducător el însuşi al unor renumite reviste cu caracter ştiinţific
(„Convorbiri ştiinţifice”, 1917-1923), sau reviste care popularizau o educaţie
economică („Bunul econom ”, 1899-1907, „Spicuiri econom ice”, 1910-1911).
Corespondenţa purtată de G. Todica are şi alte implicaţii profunde, care se
orientează şi înspre viaţa socială şi politică. Dar, ea se poziţionează, în special, pe
aspectul cultural şi se defineşte din perspectiva semnificaţiei spirituale a unei
generaţii, care a stat la temeiul istoriei culturii române.

24 Viorica Lascu, op. cit.


Octavian Goga, poet, conducător de reviste („Luceafărul”, „Ţara Noastră”), colaborator la
reviste de prestigiu, vezi „Scriitori români”, Bucureşti, 1978; Ioan Pop Retegan, folclorist,
redactor al revistelor „Deşteptarea”, „Revista ilustrată”, „Cărţile săteanului român ,
„Convorbiri pedagogice”, vezi M. Razba, op. cit.-, Horea Petra Petrescu, publicist, a colaborat la
„Convorbiri literare”, vezi Minerva, Enciclpodia..., op.cit.; Ion Clopoţel, redactor al ziarului
„ atna ^şi revistei „Societatea de mâine”, a scris A n to lo g ia scriitorilor români de la ^
încoace vezi Minerva, Enciclipodia..., op.cit.; Emil Isac, poet, prozator, publicist, a cola ta
Gazeta Transrivanid”, „Familia”, „Steaua”, „Contemporanul”, a publicat volume de poe •
ex. ,Jrdealule”, ,A rdealule bătrân”, vezi M. Zaciu, o p cit.

36
Prin acest grupaj caleidoscopic, de scrisori, concluzionăm că lui Gavril
Todica i s-a solicitat colaborarea cu articole, la reviste cu profil astronomic
(Revista mensuală de astronomie, „Orion”), la reviste de sociologie („Societatea
de mâine”, revistă de sociologie, estetică şi cultură), la reviste cu conţinut
enciclopedic, literatură, ştiinţă, sociologie, politică („Gazeta Transilvaniei’ ), la
reviste literare („Luceafărul”), la ziare economice, susţinătoare ale problemelor
naţionale („Tovărăşia”, „Libertatea”, „Poporul român”, „Românul”) sau la
calendare, periodice în care primează scrieri folclorice, sau despre tradiţii populare
(„Calendarul de la Cluj”).
Gavril Todica a corespondat cu istorici (Grigore Tocilescu, Nicolae
Densuşianu), dascăli renumiţi (Ioan Georgescu, Vasile Sadoveanu, Alexandru
Borza, luliu Maior, Alexandru Lupeanu, Traian Pop), cu oameni politici (Ioan
Moţa, Alexandru Lapedatu, Sever Dan, Sebastian Bomemisa), cu literaţi (Octavian
Goga, Emil Isac, Ioan Clopoţel).
Titlurile publicaţiilor cu periodicitate, menţionate în acest context şi
numele de seamă ale semnatarilor îndreptăţesc redimensionarea activităţii lui
Gavril Todica, de redactor şi autor al apreciatelor scrieri şi-i reaşează numele in
rândul dintâi al personalităţilor culturale, care depăşesc graniţa geografică a zonei
hunedorene.
Fără a lăsa la o parte implicaţiile evolutive politice, economice, sociale, din
jumătatea primă a secolului al XX-lea, în mersul culturii, situăm şi publicistica
într-un registru al schimbărilor, în care în „fond şi formă” s-au interferat tradiţiona­
lismul cu modernismul. Noile curente literare, determinante şi în periodice, au
menţinut echilibrul exprimării. Autorii articolelor, care au publicat în perioada
dată, au manifestat, încă, preocupare pentru „literatura populară”, au ţinut seamă
de primatul estetic şi au continuat păstrarea profilului larg al conţinutului periodi­
celor pe care le-au condus, sau la care au colaborat, scriind articole despre educa­
ţie, învăţământ, cultură, filozofie, morală, religie, articole din domeniul ştiinţei,
politicii, economiei, dar şi „evocări”, traduceri din scrierile străine. S-au afirmat în
paginile revistelor noi talente scriitoriceşti26.
Cu rol didactic, publicaţiile periodice au determinat, alături de operele
literare, apariţia de noi „curente”, şcoli, direcţii şi orientări culturale. în acest
ansamblu al periodicelor româneşti s-au integrat şi publicaţiile transilvănene care
au continuat într-o anume specificitate.
Corespondenţa semnalată a relevat ştiri cu adresabilitatea înspre Gavril
Todica, în plus rămâne o mărturie epistolară a unei epoci, a unor titluri de reviste si
ziare şi a unor oameni ai scrisului, care laolaltă au însemnat o secvenţă a ist • ■
culturii noastre. ’ 0 n ei

Reviste literare româneşti de la începutul secolului al XX-lea


Reviste şi ziare în evoluţia literaturii române, Bucureşti, 1978 ’ Bucureşti, 1976; I. Hangiu,

37
Am readus, în prim plan, coordonatele unor publicişti, care dincolo de
nostalgia altor vremuri, vizibil prolifice, din punct de vedere jurnalistic, şj ^
rămas modele profesionale, dar şi civice, care sensibilizează, încă, atitudine
îndreptăţită faţă de societate.