AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ

Prin cursul acesta va invit:

- sa descoperiti noi dimensiuni ale propriei personalităţi,
- sa vă descoperiti în moduri noi şi inedite,
- sa vă imbunătăţi capacităţile de comunicare,
- sa descoperiti puterea limbajului non-verbal,
- sa deveniti mai asertivi, mai fermi, mai convingători,
- sa va explorati creativitatea şi spontaneitatea
- sa experimentati ceva diferit
- sa exersati explorarea propriului Eu, prin metode interactive de genul art-terapiei,
dans-terapiei, dramaterapiei şi altor metode inedite,
- sa descoperiti noi modalităţi de a interacţiona cu voi înşivă şi cu ceilalţi,
- sa experimentati modalităţi de exprimare şi manifestare variate,
- sa vă îmbunătătiti capacităţile de relaţionare,
- sa vă dezvoltati abilităţile de seducţie şi de a potenţa farmecul personal,
- sa descoperiti împacarea cu propriul corp.

Fiecare tânăr îşi pune uneori întrebări de felul:

- Cine sunt eu?
- Prin ce mă deosebesc de cei din jur?
- Care sunt punctele mele tari şi slabe?
- Care sunt posibilităţile mele?
- Cum aş putea să îmi dezvolt calităţile şi să îmi depăşesc slăbiciunile?
Răspunsurile la întrebările de acest gen vor proveni din cunoaşterea însuşirilor de
personalitate definitorii, a aptitudinilor, a abilitaţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală şi a
posibilităţilor de gestionare a emoţiilor.
Autocunoaşterea te ajută să îţi dezvolţi, în primul rând propriul potenţial, să-ţi identifici
piedicile, dar şi resursele şi posibilităţile de realizare.
Aceste etape se pot realiza atunci când acorzi timp dezvoltării relaţiilor tale cu cei din jurul
tău, atunci când identifici ce este cu adevărat important pentru tine şi atunci când îţi menţii un
echilibru interior.
Imediat ce îţi vei stabili aceste lucruri, soluţiile vor veni de la sine chiar şi în cele mai dificile
momente.
 Autocunoaşterea te ajuta să îţi recunoşti unicitatea ca individ, să identifici mijloace de a face
faţă cu succes situaţiilor zilnice cu care te confrunţi, să afli mai multe despre tine însuţi.
Îţi poţi cunoaste astfel valorile, comportamentele, reacţiile în anumite situaţii şi poţi învăţa
cum să îţi foloseşti eficient resursele de care dispui, astfel încât să utilizezi mai bine timpul, să
comunici eficient şi să faci faţă conflictelor.
Cel mai important aspect este dezvoltarea personală ce creează conceptul de sine, ea fiind
benefică şi necesară pentru a activa potenţialul interior, astfel încât să atingi succesul pe care îl
doreşti.
Autocunoaşterea se poate îmbunătăţi prin formarea obişnuinţei de a ne observa
comportamentele, modalitatea de a interacţiona cu cei din jur, de a acţiona şi de a reacţiona în diferite
situaţii. De asemenea este important să ne dezvoltăm capacitatea de a ne conştientiza propriile
gânduri, emoţii, sentimente, motivaţii. Nu trebuie să neglijăm importanta informaţiilor verbale şi
nonverbale primite de la cei din jur şi mai ales importanta opiniilor persoanelor semnificative pentru
noi.
Conştientizarea intereselor şi a sistemului de valori reprezintă un alt aspect al
autocunoaşterii. Interesele reprezintă preferinţele unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe
sau de activitate şi au un rol esenţial în luarea deciziilor privind carieră. Formarea intereselor depinde
de factori genetici (potenţialul aptitudinal) şi de experienţele de viaţă pe baza cărora individul învaţă
să prefere unele activităţi şi să evite altele.
Aşadar o bună autocunoaştere de sine nu va face decât să-ţi uşureze drumul către cariera pe
care doreşti să o urmezi pe viitor şi să te ajute să-ţi construieşti propria identitate.

2
 AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
Îndrăzneşte să devii ceea ce eşti!
Există posibilităţi minunate în fiecare fiinţă. Convinge-te de forţa ta!.
Să ştii să spui mereu: nu depinde decât de mine !

Conceptul de autocunoastere se refera la procesul de explorare si structurare a propriilor

caracteristici (de exemplu. abilitati, emotii. motivatii, atitudini, credinte, mecanisme de aparare si
adaptare. etc.) in urma caruia rezulta imaginea de sine a persoanei.
Functionarea eficienta in mediul socio-profesional contemporan este facilitata de capacitatea
de autocunoastere si autoreglare eficienta a persoanei.
Aspectele relevante ale autocunoasterii sunt:
 imaginea de sine;
 aptitudinile si abilitatile personale;
 sistemul motivational al individului;
 emotiile si mecanismele de aparare si adaptare;
 autoeficacitatea perceputa.
Cunoasterea de sine se dezvolta o data cu varsta si cu experientele prin care trecem.
Pe masura ce o persoana avanseaza în etate, dobandeste o capacitate mai mare de autoreflexie.
Totusi, niciodata nu vom putea spune ca ne cunoastem pe noi înşine în totalitate; cunoasterea
de sine nu este un proces care se încheie o data cu adolescenta sau cu tineretea. Pusi în fata unor
obstacole, a unor provocari, vom gasi de multe ori resurse de care poate nu eram constienţi până în
acele momente.
Cunoasterea de sine este un proces cognitiv, afectiv si motivational individual, dar suportă
influente puternice de mediu.
Comunicarea interpersonala este una dintre sursele de autocunoastere. O comunicare eficienta
poate asigura un climat securizant, facilitator al autodezvaluirii si intercunoasterii.

3
 IMAGINEA DE SINE
Reprezinta modul în care o persoana îsi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive,
emotionale, sociale si spirituale. In limbaj curent, imaginea de sine este parerea pe care o avem
despre noi, despre "cine suntem noi" si "ce putem face noi".
Aceasta evaluare, fondata sau nu, a calitatilor si defectelor noastre, este un stalp al stimei
de sine. Imaginea de sine pozitiva este o forta interioara care ne permite sa ne bucuram de sansa
noastra în ciuda obstacolelor si presupune a fi satisfacut de sine la un moment dat.
Pe masura ce copilul înainteaza în varsta si se confrunta cu situatii din ce în ce mai numeroase
şi mai diverse incepe sa-si dezvolte cunoasterea de sine. Acesta este un proces complex, care dureaza
întreaga viata şi care duce mai întai la conturarea, iar apoi la structurarea si îmbogatirea imaginii de
sine.
Cu alte cuvinte, imaginea de sine este o reprezentare mentala a propriei persoane, un "tablou"
în care sunt incluse cunostintele despre sine (abilitaţi, comportamente, emotii, cunostinţe, valori, etc.),
si care ne ajuta sa ne reglam comportamentul în societate.
Imaginea de sine nu reflecta întotdeauna realitatea (de exemplu, o adolescenta cu o înfatisare
fizica atractiva se poate percepe cu fiind urata si grasa!).
Cu cat o persoana se percepe mai corect, îsi interpreteaza caructeristicile mai precis si îsi
dezvolta convingeri mai realiste despre sine, cu atat si functionarea sa generala este mai buna.

Imaginea de sine (Eul) nu este o structura omogena. In cadrul sau se pot diferentia mai multe
componente:
 eul actual, care se refera la ceea ce individul considera ca este într-un anumit moment al
dezvoltarii sale;
 eul ideal, care reflectă ceea ce individul ar dori sa fie;
 eul viitor, care exprimă ceea ce individul poate deveni în viitor.
1.Eul actual este modul în care persoana îsi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive,
emotionale, sociale si spirituale la un moment dat. Eul actual are mai multe dimensiuni:
- eul fizic (ce cred despre corpul meu);
- eul cognitiv (ce cred despre modul în care gandesc, memorez, etc.);
- eul emoţional (ce cred despre emotiile si sentimentele mele);
- eul social (cum cred ca ma percep ceilaiti);
- eul spiritual (ce cred ca este important si reprezinta o valoare pentru mine).

4
 2.Eul ideal este modul in care o persoana îsi reprezinta mental ceea ce ar dori sa fie, dar este în
acelasi rimp constienta ca nu are in prezent resursele reale sa devina. Eul ideal se exprima prin nivelul
de aspiraţie, adica nivelul la care si-ar dori sa ajunga persoana in viitorul mai mult sau mai putin
îndepartat. Ca multe idealuri, eul ideal uneori poate fi atins, alteori nu.
3.Eul viitor este modul în care o persoana îsi reprezinta mental ceea ce poate deveni în viitor,
folosind resursele de care dispune în prezent. Eul viitor se exprima prin nivelul de expectanţă, adica
nivelul la care este foarte probabil sa ajunga persoana, într-un timp dat, folosind resursele pe care le
are. De pilda, absolvirea liceului este un scop realizabil pentru cei mai multi dintre adolescenti (Eul
viitor - imaginea proprie ca absolvent de liceu). Este important ca, în cursul formarii personalitatii lor,
tinerii sa fie ajutati sa îsi contureze un Eu viitor centrat pe calitatile si resursele de care ei dispun.

Modalitatile negative de manifestare a imaginii de sine sunt:

1.Evitarea.
Un elev cu o imagine de sine negativa poate adopta atitudini de genul "Daca nu încerci, nu
gresesti". Retragerea si comportamentele timide, de evitare a confruntarii cu probleme sunt indici ai
imaginii de sine negative.
2.Agresivitatea defensiva.
Un elev cu o imagine de sine negativa compenseaza atacand sursa frustrarii (de exemplu, îl
ironizeaza pe un coleg care a luat o nota mai mare).
3.Compensarea.
Un elev care nu are succes la unele materii, le minimalizeaza importanta si încearca sa aiba succes
la altele, pe care ajunge sa le considere mai importante.
4.Rezistenta.
Elevii încearca sa îsi "conserve" imaginea de sine si manifesta rezistenta la schimbari, chiar daca
aceste schimbari pot fi în beneficiul lor. Elevii cu o imagine de sine negativa sunt mai rezistenti la
schimbare, reducand astfel riscul unui esec în situatiile dificile.
5.Motivatia scazuta.
Un elev cu o imagine de sine negativa va manifesta lipsa de încredere în fortele proprii. In
consecinta, el va fi mult mai putin motivat sa initieze sau sa se implice în diverse activitati, deoarece
nu se va simti în stare sa le finalizeze cu succes.

5
 STIMA DE SINE
Reprezinta dimensiunea evaluativa a imaginii de sine si se refera la modul în care ne
consideram ca persoane în raport cu propriile asteptari si cu ceilaiti (de exemplu, mai buni sau
mai putin buni).Valoarea unei fiinte umane nu decurge din performantele realizate de aceasta
într-un anumit domeniu, ci din ansamblul tuturor comportamentelor, actiunilor si
potentialitatilor sale trecute, prezente si viitoare, pe toate palierele vietii.
Copiii mici încep sa îsi evalueze imaginea de sine pornind de la parerile si reactiile parintilor
si educatorilor lor. Aprecierile sau criticile acestora sunt preluate si interiorizate de catre copil,
ducand la formarea unei stime de sine scazute sau ridicate.
Stima de sine ridicata reflecta recunoasterea valorii intrinseci a oricarei fiinte umane,
autoaprecierea si increderea în fortele proprii.
Satisfactia stimei de sine consta în sentimentul de a fi iubit si sentimentul de a fi competent;
de aceea, toata viata, de-a lungul activitatii noastre, cel mai adesea cautam sa satisfacem cele doua
mari nevoi. În egala masura indispensabile stimei noastre de sine: sa ne simtim iubiti (apreciati,
simpatizati, populari, doriti) si sa ne simtim competenţi (performanti, înzestrati, capabili).
Desi cerintele exagerate fata de copil pot duce la o stima de sine scazuta, nici lipsa oricaror
cerinte sau constrangeri nu este utila dezvoltarii acestuia deoarece reduce implicarea în sarcini. Se
poate vorbi astfel despre un nivel optim al cerinfelor impuse copilului.
Astfel, cerintele trebuie sa fie suficient de ridicate ca sa motiveze copilul si nu trebuie sa fie
prea ridicate pentru a nu genera stress si emotii negative inutile.
Abuzul emotional si fizic reprezinta obstacole majore in formarea stimei de sine.
Principiile preventiei abuzului emotional sunt:
1. ascultarea activa a copilului;
2. perceperea copilului ca pe o persoana valoroasa si speciala;
3. oferirea de sprijin in asumarea de responsabilitati si decizii personale;
4. evitarea etichetarilor;
5. evitarea criticilor adresate persoanei;
6. evitarea judecarii;
7. dezvoltarea stimei de sine a elevului si a sentimentului de competenta;
8. învăţarea modalitatilor de a face fata situatiilor de stres.

6
 APTITUDINILE
Reprezintă potentialul unei persoane de a obţine performanţelor într-un anumit domeniu.
Spunem despre o persoana ca are aptitudini superioare intr-un domeniu daca identificam un
potential al acesteia de a obtine performante superioare in acel domeniu.
Tipuri de aptitudini:
a) dupa nivelul de generalitate, aptitudinile pot fi: .
 aptitudini generale - sunt acele aptitudini care permit obţinerea de performanţe superioare în
mai multe domenii.
 aptitudini speciale - sunt aptitudinile care permit obtinerea de performanţe superioare într-un
numar mai restrans de domenii.
b) dupa domeniul în care se manifestă, aptitudinile pot fi:
 cognitive - reprezinta capacitatile individului implicate în prelucrarea informaţiei: abilitatea
generala de invatare, aptitudinea verbala, aptitudinea numerica, aptitudinea spatiala,
aptitudinea de percepe a formei, aptitudinea decizionala;
 sociale - se refera la capacitatea de a comunica, a stabili contacte sociale si de a utiliza reguli
sociale pentru mentinerea relatiilor
- profesionale
- academice
- artistice
- muzicale
Aceste aptitudini sunt masurate de BTPAC (BATERIA DE TESTE PSIHOLOGICE DE
APTITUDINI COGNITIVE). BTPAC-ul este cel mai recent instrument de masurare a aptitudinilor
cognitive, cuprinde 23 de teste de ultima generatie pentru a masura 8 aptitudini cognitive.

7
 SISTEMUL MOTIVATIONAL AL INDIVIDULUI
Se refera la acele stări si procese emotionale si cognitive care pot declansa, orienta si
sustine diferite comportamente si activităti.
Ceea ce motiveaza oamenii pentru realizarea comportamentelor sunt:
a) nevoia de a mentine echilibrul de funcţionare fizica şi psihica (de exemplu, fiziologice, de
securitate si stima de sine).
b) nevoia de a se adapta la mediu (de exemplu, nevoia de exprimare si relaţionare, de
autocontrol si influenta asupra mediului).
c) nevoia de dezvoltare personală (de exemplu, nevoia de cunoastere, autonomie, competenta,
autorealizare).
Cei mai buni indicatori ai motivatiei sunt reacţiile şi conduitele pe care le declanşeaza.Acestea
pot fi de apropiere fata de o anumita activitate sau de evitare a ei.

Strategii de sustinere motivationala

Acest tip de strategii se aplica cu preponderenta copiilor care deja au o motivatie relativ
pozitiva pentru studiu si dezvoltare personala, dar care trec prin perioade de blocaj sau atenuare
motivationala, care au diverse dileme decizionale sau stari motivationale conflictuale. Adesea este
usor sa se declanşeze o stare motivationala, dar foarte greu sa se mentina pentru o perioada mai
indelungata de timp.
Prin strategiile de sustinere motivationala se vizeaza:
 asigurarea confortului fizic şi psihic bazal - daca echilibrul fizic si psihic bazal nu este
asigurat, organismul va aloca foarte multe resurse energetice si cognitive spre rezolvarea
acestor deficite.
 creşterea sentimentului eficacitatii personate şi al stimei de sine - credintele despre propria
eficacitate in învatare - fie ea generala sau referitoare la domenii specifice de activitate - sunt
factori esentiali în declansarea si sustinerea motivatiei pentru studiu.
 formarea unor atribuiri realiste ale succesului şi eşecului (respectiv ale aşteptărilor de
reuşită)
Exemple de tehnici ce pot fi utilizate in optimizarea motivatiei pentru sustinerea activitatii:
a) dezvoltarea unor convingeri adaptative prin dialog intern pozitiv;
b) formularea unor scopuri specifice;
c) crearea unei retele de suport:
d) evitarea suprasolicitarii printr-un management eficient al timpului.

8
 AUTOEFICACITATEA PERCEPUTA
Omul incearca sa controleze evenimentele care ii afecteaza viata. Aceasta tentativa de control
este vizibila în majoritatea activitatilor întreprinse, producand beneficii personale si sociale.
Incapacitatea de a controla evenimentele determina o stare de incertitudine care, in multe cazuri,
poate duce la stari de teama, îngrijorare, apatie si depresie.
Autoeficacitalea perceputa reprezinta convingerile oamenilor despre propriile abilitati
necesare pentru atingerea obiectivelor si îndeplinirea sarcinilor propuse.
Autoeficacitatea influenteaza:
 pattern-ul de gândire - capacitatea individului de a-si stabili scopuri este influentata de
anticiparea scopurilor propuse si autoevaluarea capacitatii lor proprii;
 procesele motivationale;
 procesele afective;
 procesele de selectie - din cauza convingerilor despre propriile abilitati, indivizii pot evita sau
nu situatiile si activitatile pe care le considera incontrolabile. Prin astfel de selecţii, ei ajung sa
cultive anumite abilitati, interese, retele sociale care ulterior pot influenta cursul vietii lor.
Persoanele cu un sentiment puternic de auto-eficacitate:
- abordeaza sarcinile dificile ca fiind mai degraba provocari decat ameninţari care ar trebui
evitate;
- se implica mai mult în activitati;
- îsi stabilesc obiective mai complexe si mai provocatoare, perseverand pana la finalizarea
acestora;
- in cazul unui esec, ei sporesc efortul depus si îsi recapata mai repede sentimentul de
autoeficacitate;
- de obicei atribuie nereusitele unui efort insuficient, cunostintelor deficitare sau lipsei unor
abilitati care pot fi dobandite în timp;
- abordeaza situatiile amenintatoare cu sentimentul ca le pot controla.
Dezvoltarea autoeficacitatii se poate obtine prin:
a) obtinerea unor succese repetate.
b) observarea anumitor modele sociale.
c) procesul de persuasiune - persoanele care pot fi convinse pe cale verbala despre posesia
abilitatilor necesare realizarii unei sarcini, se implica mai mult.

9
d) exprimarea stărilor emoţionale şi somatice - indivizii tind să interpreteze propriile reacţii la
stress şi situaţii tensionate ca fiind semnele unor abilitati insuficient dezvoltate sau
inexistente.

10
 INTELIGENTA EMOTIONALĂ.

Multă vreme, specialistii au considerat că inteligenta este un predictor-cheie al succesului în

scoală. Alături de acesta, indicatorul ”autoreglare”, care este independent de inteligentă, fiind un
predictor la fel de puternic, precum si ”emotionalitatea” si anumite ”însusiri temperamentale”, sunt
implicate în realizarea unui echilibru între cerintele mediului academic si potentialul copilului de a
le satisface.

Conceptul de inteligentă emotională a fost utilizat pentru prima dată, în studiile de

specialitate, de către D, Coleman în anul 1995, în lucrarea intitulată “ Inteligenta emotională”,
autorul considerând că aceasta “este la fel de puternica, uneori, de două ori mai puternică decât
coeficientul de inteligentă”. Aceste afirmatii au fost preluate de către publicatiile de specialitate ale
momentului, fiind întâlnite numeroase mentiuni ce afirmau că asa-numitul coeficient de inteligentă
emotională este cel mai bun predictor al succesului în viată, redefinind astfel, ceea ce înseamnă “ să
fii destept!”.

Utilizarea eficientă a informatiilor cu încărcătură emotională are un rol deosebit în procesul

adaptării si implicit în atingerea confortului emotional personal.

Inteligenta Emotională a fost definită ca fiind un set de abilităti în baza cărora un individ
poate discrimina si monitoriza emotiile proprii si ale celorlalti, precum si capacitatea acestuia de a
utiliza informatiile detinute pentru a-si ghida propria gândire si comportamentul.

Analizând problema contribuţiei inteligenţei generale (QI) la obţinerea succesului în

activitate, atât în viaţă, cât şi la locul de muncă şi în activităţile de învăţare D. Goleman, constată că
acesta depinde 20% de inteligenţa generală, care ne ajută să rezolvăm probleme, să facem calcule,
să procesăm informaţii şi 80% de inteligenţa emoţională (EQ) care ne permite să fim creativi şi să
ne folosim emoţiile pentru a ne rezolva problemele.

Diferenta intre un individ cu un coeficient de inteligenta mare care se integreaza cu

dificultate in viata socio-profesionala si unul cu un IQ modest, care se descurcă bine, este dată de
inteligenta emotională, care include, la rândul său, autocontrolul, perseverenta si o puternică
capacitate de automotivare.

Investigarea ”inteligentei emotionale” a evidentiat rolul de catalizator al acestor abilităti în

diverse domenii ale vietii. Cercetările din psihologia muncii au arătat, spre exemplu, că în pozitiile
de conducere, succesul este garantat în 85% din cazuri de un nivel ridicat al inteligentei emotionale,

11
iar în cazul adultilor, 2/3 din problemele cauzate de stress, se datorează unor stiluri de relationare
abuzivă, nesatisfăcătoare sau prost definită.

H. Gardner arată că există următoarele tipuri de inteligenţă emoţională:

- inteligenţa spaţială (capacitatea de a vedea structuri şi forme cu precizie, ceea ce oferă

posibilitatea unei exprimării facile prin intermediul desenelor, a fotografiilor etc.),
- inteligenţa kinestezică (capacitatea de a utiliza corpul cu precizie, coordonând foarte
bine mişcările şi putând să înţeleagă foarte toate nuanţele unei mişcări),
- inteligenţa muzicală (capacitatea de a identifica stilul unui compozitor şi de a cunoaşte
diferite partituri muzicale), inteligenţa lingvistică (capacitatea de a învăţa foarte uşor o
limbă străină sau de a dezvolta un vocabular foarte bogat),
- inteligenţa logico-matematică (capacitatea de a rezolva cu uşurinţă probleme şi de a te
simţi plăcere atunci când lucrează cu numere),
- inteligenţa interpersonală şi inteligenţa intrapersonală (capacităţile care te ajută să
înţelegi sentimentele celor din jur şi, respectiv, să-ţi înţelegi propriile sentimente).
Experienţa şcolară a demonstrat că în timp ce coeficientul de inteligentă nu se schimbă
decât foarte puţin după adolescenţă, inteligenţa emoţională (mai ales aspectul ei
interpersonal şi intrapersonal) este în mare parte învăţată şi continuă sa se dezvolte pe
măsură ce se înaintează în vârstă şi învăţăm să ne cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi
să le utilizăm pozitiv.
Principalele componentele ale inteligentei emotionale sunt:

 abilitatea de a întelege si interpreta adecvat emotiile proprii si ale celorlalti;

 abilitatea de a constientiza si de a manifesta emotii care pot facilita gândirea;
 abilitatea de a întelege corect informatiile cu încărcătură emotională si de a folosi
eficient cunostintele legate de emotii;
 abilitatea de a gestiona propriile emotii în vederea dezvoltării intelectuale, emotionale si
atingerii stării de bine.
Referindu-ne la activitatea de învăţare, putem afirma că trăirile afective pozitive constituie o
premisă pentru realizarea reuşitei şcolare. Succesul activităţilor de învăţare este favorizat şi de
intensitatea trăirilor afective, de durata acestora, de expresivitatea trăirilor emoţionale care permite
comunicarea afectivă şi apelul educatorului la empatie, ca o capacitate de a te transpune în situaţia
altcuiva. Independent de potentialul intelectual transmis pe cale genetică, copiilor le pot fi
”insuflate” o serie de caracteristici, cum ar fi, autocontrolul, perseverenta si motivarea în activitate,
ce vor deveni în timp, premise ale reusitei în viată.
12
 La nivel mondial, făcând o comparatie cu generatiile anterioare, se constată o crestere
alarmantă a problemelor emotionale ale copiilor, manifestate prin emotivitate, anxietate, depresie,
instabilitate si agresivitate, ce devin foarte usor factori determinanti ai insuccesului scolar si
ulterior, conducând la abandon scolar sau chiar la conduite deviante.

In ultimii ani, nu putine au fost vocile psihologilor care sustin necesitatea introducerii în
curriculum, a unor cursuri care să le permită copiilor familiarizarea cu specificul unor calităti
umane importante pentru viata fiecărui individ, cum ar fi: autocontrolul si empatia, constiinta de
sine, arta de a asculta, arta de a media si de a rezolva conflictele, de a coopera, fapt ce le va permite
în timp viitorilor adulti, să îsi gestioneze prin inteligentă viata emotională, adecvând situatiile
contextuale, cu modalitătile personale de exprimare a propriilor trăiri afective.

Există totusi, o serie de conditii pe care trebuie să le îndeplinească inteligenta emotională,

pentru a deveni o entitate psihologică. Elena Stănculescu afirmă că prima conditie este aceea de a fi
operationalizată ca un set de capacităti si măsurabilă.

In acest sens, au fost dezvoltate doua teste, MEIS (Multifactor Emotional Intelligence Scale)
si MSCEIT (Mayer-Salovey-Caruso Emotional Intelligence Test), care măsoară exact acele trăsături
esentiale ale constructului de inteligentă emotională si anume:

- perceperea emotiilor (identificarea acestora în functie de expresia facială a persoanelor

din imagini),
- cunostinte referitoare la diversele tipuri de emotii (primare, superioare),
- gestionarea trăirilor afective.
În acest fel, afirmatia conform careia inteligenta emotională este un bun predictor al
succesului în viată, poate deveni un adevăr ”probat” stiintific.

D. Coleman propune o serie de modalităti de exersare a principalelor dimensiuni ale

inteligentei emotionale, având ca obiectiv primordial, constientizarea si controlul propriilor emotii,
în vederea inhibării unor trăiri precum, furia, anxietatea, depresia, tristetea, disperarea.

Dintre modalitătile de exersare a principalelor dimensiuni ale inteligentei emotionale, pot fi

amintite:

 constientizarea propriilor emotii – ce implică recunoasterea si denumirea unei game

largi de trăiri emotionale, deslusirea cauzelor declansatoare ale acestora, recunoasterea
diferentelor dintre sentimente si actiunile determinate de acestea;

13
 controlul emotiilor – presupune rezistenta la frustrare, stăpânirea izbucnirilor
necontrolate si exprimarea naturală a trăirilor negative, fără o manifestare agresivă.
Construirea unei imagini de sine pozitive si adoptarea unei atitudini favorizante fată de
familie sau scoală;
 motivarea personală – induce necesitatea exploatării emotiilor într-un sens pozitiv, prin
cultivarea responsabilitătii, a capacitătii de concentrare asupra unei sarcini;
 empatia – este cea care favorizează sensibilitatea fată de sentimentele celor din jur.
Empatia este posibilă prin :
a) transpunerea imaginativ-ideativă în interioritatea celuilalt si preluarea modului de a
gândi si de a realiza rolul social (empatie cognitivă);
b) transpunerea emotională, ce constă în retrăirea stărilor emotional-afective ale celui
cu care se identifică (empatie afectivă).
 dirijarea relatiilor interpersonale – presupune:
a) cultivarea abilitătilor de a întelege si analiza interactiunile cu alte persoane;
b) capacitatea de a negocia si rezolva situatiile conflictuale;
c) dezvoltarea abilitătilor de comunicare (asertivitătii);
d) stabilirea facilă a relatiilor inter-grupale;
e) spirit de cooperare;
f) abordarea unui comportament prosocial.

14
 IMPLICATIILE EDUCATIONALE ALE TEORIEI INTELIGENTEI EMOTIONALE

Momentul aparitiei conceptului de „inteligentă emotională” a fost unul în care educatorii se

confruntau cu numeroase probleme în cadrul activitătilor scolare, pentru care nu găseau răspunsuri
(tulburări de conduită, amploarea stărilor conflictuale si manifestărilor violente în rândul elevilor).

Studiile de specialitate efectuate în ultimele doua decenii, relevă faptul că deficitul

inteligentei emotionale sporeste factorul de risc pe termen lung, concretizat în esuarea în viata de
cuplu, în rolul de părinte, aparitia violentei, instabilitatea psihică, dependenta de alcool, droguri sau
de alimente. De asemenea, s-a constatat că există o corelatie pozitivă între scorurile mici la
inteligenta emotională si scorurile mari la scalele de anxietate si depresie. Copiii care provin din
familii dezorganizate sau care au fost abandonati de către părinti, au abilităti emotionale reduse, iar
cei care trăiesc într-un climat afectiv dizarmonic, sunt foarte agresivi, impulsivi si foarte anxiosi.

Pentru a obtine rezultate pozitive, ce ar putea fi induse de stimularea inteligentei emotionale

în practica educatională, este necesar un suport solid de cercetare, ceea ce duce la conturarea unor
noi materii în curriculum. Necesitatea abordării unor discipline care să dezvolte competentele
sociale si emotionale ale elevilor, a fost dată de dorinta de a preîntâmpina comportamentele
violente, delincventa juvenilă, accesul la arme, consumul de droguri, fumatul, abandonul scolar.
Roadele acestor ore vor fi vizibile în cazul în care elevii vor deprinde controlarea impulsurilor,
stăpânirea furiei si vor fi găsi solutii adecvate în situatii problematice.

Karen Stone McCowen, fondatoarea conceptului ”The Nueva School”, în anul 1967, în
Hillsborough si San Mateo, California, consideră că nu trebuie să existe o separare între dezoltarea
cognitivă si cea afectivă, afirmând că „alfabetizarea emotională” este la fel de importantă ca
învătarea cunostintelor specifice stiintelor socioumane sau exacte.

Întâlnită sub diferite denumiri, precum „Capacităti necesare în viată”, „Stiinta sinelui”,
„Dezvoltare socială”, „Studiul social si emotional”, disciplina în cauză dezbate subiecte preluate
din viata cotidiană, preluate din discutarea unor cazuri reale, care îi preocupă pe copii, cum ar fi:
neîntelegerile, care pot degenera în acte de violentă, suferinta de a fi marginalizati, neputinta în fata
esecului, invidia, mânia.

Un exemplu este cel din cadrul discutiei despre mânie, în care McCowen îi ajută pe copii să
gestioneze această stare, făcându-i să înteleagă că aproape întotdeauna există si o a doua reactie în

15
fata emotiei negative. Cu cât există mai multe modalităti de a face fată acestor trăiri, cu atât
experientele existentiale vor fi mai valoroase.

Stăpânirea de sine se bazează pe întelegerea a ceea ce se alfă în spatele unui sentiment,

precum si asumarea responsabilitătii fată de propriile manifestări comportamentale, decizii.

Pentru a fi capabili de asa ceva, copiii trebuie să aplice constientizarea de sine. Aceasta
presupune accesul la o imagine a propriei interiorităti cât mai apropiate de realitate, prin
recunoasterea calitătilor si a puncteor vulnerabile. Elevii sunt stimulati să recunoască gama variată
de exprimare emotională, dezvoltându-si un vocabular pentru denumirea diverselor trăiri. În acest
context se urmăreste surprinderea independentei dintre gânduri, sentimente i exprimarea lor, pentru
a se constata ceea ce predomină în luarea deciziilor – cognitiile sau emotiile.

În ceea ce priveste abilitatea de a rezolva situatiile conflictuale, elevii învată la orele de

„Stiinta Sinelui” că important nu este ca acestea să fie evitate, ci să se pună accent pe comunicare.

Prin renuntarea la tot felul de presupuneri, concluzii pripite sau mesaje încărcate de
malitiozitate, care ar putea să-l ”deranjeze” pe ascultător si ar altera relatiile interpersonale, se
ajunge la evitarea sau dezamorsarea tensiunilor generate de pozitiile contradictorii.

Toate subiectele abordate de către profesori în cadrul acestei discipline au tangentă cu

preocupările copiilor, fiind exemple din viata cotidiană, ceea ce duce la o mai bună cunoastere de
sine a acestora si la dezvoltarea capacitătii de a stabili relatii interpersonale armonioase si de a lua
singuri deciziile corecte.

Predarea cunostintelor legate de sfera emotional-afectivă trebuie concretizată în curriculum,

tinându-se cont de particularitătile psihice ale elevilor.Un rol important în acest sens, revine
educatorilor, care îi vor învăta pe elevi să perceapă trăirile afective fundamentale, să denumească
emotiile si sentimentele de care sunt constienti si să le exprime si cu ajutorul limbajului non-verbal.

Copiii pot fi familiarizati cu semnificatiile mai subtile ale unor mesaje, utilizând elementele
paralingvistice ce însotesc comunicarea verbală, cum ar fi, intonatia sau modularea vitezei de
exprimare. Perceperea corectă a propriilor emotii si a celor cu care interactionează copilul,
reprezintă calea cea mai eficientă de a evita distorsionările în diverse situatii contextuale, prin
gestionarea eficientă a propriilor reactii afective, putând fi prevenite conflictele.

16
 COMPETENTELE EMOTIONALE SI COMPETENTELE SOCIALE

a.Competentele emotionale

Dezvoltarea emotională optimă reprezintă una dintre cele mai importante componente ale
adaptării, fiind necesară pentru mentinerea stării de sănătate mentală, influentând dezvoltarea si
mentinerea relatiilor sociale.
Conceptul de competentă emotională defineste capacitatea omului de a recunoaste si
interpreta propriile emotii si ale celorlalti, precum si abilitatea de a gestiona adecvat, situatiile cu
încărcătură emotională.
Competentele emotionale sunt clasificate în trei categorii:

1. trăirea si exprimarea emotiilor (de exemplu, constientizarea trăirilor emotionale proprii,

transmiterea adecvată a mesajelor cu încărcătură emotională, manifestarea empatiei)
2. întelegerea si recunosterea emotiilor (de exemplu, identificarea emotiilor pe baza indicilor
nonverbali, denumirea emotiilor - ”sunt bucuros”, ”sunt trist” – întelegera cauzelor si
consecintelor emotiilor);
3. reglarea emotională (de exemplu, utilizarea strategiilor de reglare emotională adecvate
vârstei)
Constientizarea emotiilor reprezintă abilitatea de bază pentru achizitionarea tuturor celorlalte
competente, permitând întelegerea trăirilor emotionale proprii si ale celorlalti, ceea ce favorizează pe
de-o parte transmiterea adecvată a mesajelor cu continut emotional, iar pe de altă parte, interpretarea
corectă a mesajelor cu continut emotional primite de la ceilalti.
Competenta emotională îsi dovedeste necesitatea în gestionarea si întelegerea situatiilor cu
încărcătură emotională si presupune:
- constientizarea propriilor emotii si ale celorlalti,
- recunoasterea si descrierea diverselor emotii,
- empatia – transpunerea mentală în situatia celuilalt,
- cunoasterea faptului că expresiile emotionale nu reflectă întotdeauna trăirile interioare,
- capacitatea de a face fată emotiilor negative si adaptarea în situatii de stres,
- constientizarea influentei emotiilor asupra relatiilor interpersonale,
- autoeficacitatea emotională – credinta referitoare la propriul echilibru emotional, precum
si exprimarea adecvată a emotiilor în functie de context.
Atât în perioada prescolară, cât si în scoală, copiii învată despre emotii si despre modul cum
pot fie le gestionate correct, în contextual interactiunilor sociale. Experientele lor în relatiile cu cei din
17
jur, îi ajută să învete despre regulile de exprimare a emotiilor, recunoasterea acestora si despre
reglarea emotională. Prin urmare, competentele emotionale se dezvoltă în mare măsură prin practicile
de socializare utilizate de către părinti (purtând discutii despre emotii, atitudinea fată de conflicte,
exprimarea sau inhibarea manifestărilor emotionale).
Competentele emotionale influentează dezvoltarea competentelor sociale, în lipsa acestora,
fiind dificilă initierea si mentinerea relatiilor cu persoanele din jur. În acest sens, empatia reprezintă
substratul dezvoltării abilitătilor de cooperare, de oferire a ajutorului, necesare integrării în grup.

b.Competentele sociale
Competentele sociale se referă la abilitătile copiilor de a forma relatii sociale functionale cu
ceilalti copii si cu adultii din viata lor, facilitând interactiunile pozitive, corespunzătoare normelor
culturale, în asa fel încât să îsi poată atinge propriile scopuri, respectând în acelasi timp, nevoile
celorlalti.
Orice comportament social este rezultatul unui proces de învătare a ceea ce este ”valorizat” de
către societate (de exemplu, salutul este o modalitate politicoasă de a initia o interactiune cu o
persoană necunoscută). Prin faptul că aceste comportamente sunt percepute ca fiind adecvate,
manifestarea lor va fi încurajată si prin urmare, va fi repetată în contexte asemănătoare.
Aceste comportamente ne ajută să atingem anumite scopuri, în conditiile în care ne permit să
initiem si să stabilim o relatie cu altcineva.
Competentele sociale se împart în doua categorii:
1. abilităti interpersonale de relationare si rezolvare de probleme (de exemplu, elevul
interactionează cu ceilalti elevi prin jocuri si alte activităti, initiază intercatiuni cu ceilalti
copii, oferă si cere ajutor, îsi asteaptă rândul, utilizează formule de adresare politicoase,
rezolvă conflictele prin strategii adecvate vârstei, recurgând la ajutorul unui adult, evitând
negociind sau făcând mici compromisuri);
2. abilităti intrapersonale (de exemplu, respectă regulile care au fost stabilite cu părintele sau
educatorul, au fost explicate si discutate, tolerează situatiile care provoacă frustrare).
Abilitătile sociale intrapersonale sunt în strânsă legătură cu competentele emotionale, iar
dobândirea strategiilor de reglare emotională favorizează capacitatea de exercitare a controlului
asupra propriului comportament, fiind esentiale pentru stabilirea si mentinerea relatiilor cu ceilalti.

Factorii de risc în dezvoltarea competentelor emotionale si sociale

Indivizii de aceeasi vârstă pot fi diferiti din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare a
competentelor socio-emotionale, care la rândul lor, sunt puternic influentate de o serie de factori
18
intra- si interpersonali. Dezvoltarea competentelor socio-emotionale este rezultatul influentelor
mediului în care se naste si trăieste individul, precum si ale mediilor familial si educational, ce
actionează asupra componentei genetice cu care se naste acesta.

Dobândirea competentelor sociale si emotionale, este dependentă de interactiunea optimă a

tuturor acestor factori, care pot reprezenta o sursă de protectie, ce asigură adaptarea eficientă a
individului la cerintele mediului. Pe de altă parte, interactiunea defectuoasă a acestor factori, poate
contribui la dezvoltarea deficitară a acestor competente socio-emotionale, ce pot deveni, la rândul
lor, sursa unor grave tulburări mentale si emotionale.

Principalii factori de risc în dezvoltarea competentelor emotionale si sociale, au fost grupati

în factori intrapersonali si interpersonali (Catrinel S., Kallay E., 2010, pag. 38).

A. Factorii intrapersonali, pot fi la rândul lor:

1. biologici – se referă la componenta genetică, înnăscută care influentează modul în
care copilul reactionează la stimulii din mediu (intern sau extern), fiind vizibilă prin
reactiile comportamentale ale acestuia. Una dintre componentele genetice este
reprezentată de temperament, care se manifestă prin predispozitii la nivelul unor
caracteristici emotionale si comportamentale.
Din punctul de vedere al temperamentului, indivizii pot fi împărtiti în trei categorii:

- cu temperament usor (bine adaptati din punct de vedere social,

interrelationează usor, respectă regulile, îsi gestionează eficient emotiile),
- cu temperament dificil (nu respectă regulile, au dificultăti în urmărirea
instructiunilor, sunt agresivi si manifestă furie când nu obtin ce doresc, au
dificultăti în gestionarea reactiilor de furie si agresivitate, sunt frustrati în
situatiile în care trebuie să îsi astepte rândul) si
- cu temperament greu de activat (sunt retrasi, evită interactiunile cu cei din
jur, îsi exprimă emotiile si dorintele foarte rar, au deseori nevoie de încurajări
din partea adultilor, sunt timizi, predispusi la izolare socială, tristi)
Temperamentul nu poate fi schimbat semnificativ în timp, însă oferirea unor modele
de comportament adecvat în momentul potrivit, pe care indivizii (in perioada
prescolaritatii si mai apoi, in scoala) si le pot însusi, poate contracara neajunsurile
reactiilor înnăscute. Experientele si modul în care sunt învătate comportamentele
sociale sunt o sursă de compensare a posibilelor deficite.

19
2. cognitivi – au impactul cel mai puternic asupra competentelor emotionale si sociale
si se împart în două categorii:
- teoria mintii – abilitatea de a citi mintea celorlalti, este acea capacitate a
copilului de a întelege faptul că alte persoane pot avea gânduri si emotii
diferite de cele proprii, acesta putând explica comportamentele celor din jur,
pe baza unuor indicii mai putin evidente, cum ar fi dorintele sau
credintele.Indivizii care au teoria mintii insuficient dezvoltată au dificultăti în
initierea si mentinerea relatiilor cu ceilalti, nu cooperează, nu îsi oferă
ajutorul, experientele lor sociale sunt caracterizate prin esec, sentimente de
frustrare si pot ajunge la probleme de sănătate mentală.
- nivelul de dezvoltare a limbajului (în perioada prescolaritătii si micii
scolarităti) – dezvoltarea adecvată a limbajului asigură o comunicare verbală
mai nuantată, crescând sansele unor intercatiuni sociale calitativ superioare.
Cadrele didactice pot initia discutii (cu prescolarii si cu elevii) despre emotii,
ceea ce facilitează întelegerea si recunoasterea propriilor emotii si ale celor
din jur, pot solicita explicatii si lămuriri din partea adultilor, putând stabili
relatia dintre cauză si efect, dintre evenimente - reactii emotionale –
comportament. Limbajul este un instrument foarte important pentru
dezvoltarea acestor competente, de aceea, dezvoltarea adecvată a acestuia
asigură o comunicare verbală mai nuantată, ce creste sansele copilului de a
avea în timp, interactiuni sociale calitativ superioare.Achizitiile la nivelul
limbajului permit initierea discutiilor despre emotii si prin urmare, este
favorizată dezvoltarea capacitătii de recunoastere si întelegere a propriilor
emotii, sau a emotiilor celorlalti. În special, la vârsta prescolaritătii si a micii
scolarităti, iar mai apoi la pubertate si adolescentă, conversatiile despre
emotii purtate de către copii în mediul familial sau scolar, le permit acestora
să solicite adultilor explicatii, lămuriri, fiind astfel facilitată identificarea
relatiei cauză-efect dintre evenimente si stări emotionale, comportamente dar
si învătarea unor strategii de reglare emotională, cum ar fi discutarea unor
evenimente cu încărcătură emotională, anticiparea unor posibile situatii si
reactii emotionale, modalităti de rezolvare a conflictelor si situatiilor
problematice. Pe de altă parte, copiii cu un nivel redus de dezvoltare a
limbajului sau care prezintă tulburări de limbaj, au sanse mult mai reduse de
a interactiona eficient cu ceilalti, fiindu-le limitate sansele de a putea
achizitiona abilitătile necesare adaptării socio-emotionale optime.
20
B. Factorii interpersonali – în perioada copilăriei, acestia grupează influentele care vin
din mediul familial si cele din mediul educational. Concordanta mesajelor provenite din
cele două medii, precum si calitatea influentelor educationale exercitate de către cele
două medii, sunt extrem de importante în educarea individului.
1. Familia – în copilărie, poate exercita o serie de atitudini care s-au dovedit a fi
ineficiente si dăunătoare pentru dezvoltarea optimă a indivizilor, cu efecte uneori
devastatoare la vârstele adolescentei, tineretii sau adulte. Printre aceste atitudini
putem identifica:
- cunostinte precare despre reperele dezvoltării copiilor si expectante
inadecvate legate de copii (atitudinile părintilor fată de copiii lor variază de
la tolerantă excesivă, până la atitudini extrem de durefată de
comportamentele copiilor, sursa acestor atitudini fiind reprezentată de
asteptările nepotrivite ale părintilor în raport cu vârsta si abilitătile copilului);
- reactiile parentale în situatii conflictuale (reactiile conflictuale ale părintilor
sunt foarte usor preluate de către copii, acestia ajungând să imite
comportamentele părintilor în situatii similare);
- relatia de atasament părinte-copil (copiii învată că în situatiile cu încărcătură
emotională –pozitivă sau negativă- părintele va reactiona consecvent fată de
emotiile lor. Se disting trei forme de atasament:
a. securizant – în care copiii îsi exprimă adecvat emotiile indiferent dacă
sunt pozitive sau negative si au încredere că la manifestarea emotiilor
părintii vor răspunde consecvent;
b. insecurizant evitativ – în care copiii învată să folosească strategii prin
care îsi pot masca emotiile, chiar dacă acestea sunt trăite la fel de intens
ca si în cazul celorlalti copii, mai ales datorită faptului că părintii
descurajează sau pedepsesc exprimarea emotiilor;
c. insecurizant rezistent – în care copiii exprimă cu precădere emotii
negative pentru a atrage atentia părintilor, datorită faptului că acestia nu
reactionează consecvent fată de manifestările lor emotionale.
- atitudini familiale legate de emotii – sunt incluse aici:
a. reactiile părintilor fată de manifestările emotionale ale copiilor (părintii
care obisnuiesc să pedepsească exprimarea emotiilor, în special a celor
negative ale copiilor, acestia din urmă evitând situatiile sociale prin
izolare, dezvoltând agresivitate si ostilitate fată de ceilalti, pe fondul

21
 incapacitătii de a reactiona adecvat la situatiile cu încărcătură emotională
negativă)
b. stilul părintilor de a-si exprima emotiile (exprimarea emotiilor de către
părinti se poate realiza, fie prin discutiile despre emotii, fie prin
manifestările emotionale non-verbale. Un factor de risc este reprezentat
de frecventa cu care părintii folosesc cuvinte care denumesc emotii, evită
discutiile despre emotii, le minimalizează, le ridiculizează sau critică
copilul pentru că acesta îsi exprimă emotiile.
2. Mediul educational reprezentat de scoală – ca si în cazul părintilor, atitudinea
cadrelor didactice fată de disciplină, precum si consecventa cu care aplică
recompensele si pedepsele este extrem de importantă. Atunci când cadrul didactic nu
le explică copiilor regulile si nu aplică consecvent consecintele stabilite pentru
încălcarea regulilor, favorizează lipsa sentimentului de control, împiedicând astfel,
dezvoltarea autonomiei elevilor. Educatorul devine un model dar si un antrenor
pentru dezvoltarea competentelor emotionale si sociale ale copiilor, iar utilizarea de
către acesta a unui limbaj prin care atrage atentia copiilor asupra emotiilor,
evidentiind diferitele reactii emotionale în contextul interactiunilor obisnuite, scade
riscul elevilor de a avea dificultăti în întelegerea emotiilor, precum si a consecintelor
pe care le au comportamentele lor.

22