ELABORAT DE:

WWW.PROIECTEMOLDOVA.COM

TOATE DREPTURILE REZERVATE

TEZA DE MASTER

Prevenirea şi combaterea traficului de

influenţă prin prisma legislaţiei Republicii
Moldova

CHIŞINĂU 2019
 CUPRINS

ADNOTARE
.............................................................................................................................
3
ANNOTATION
.............................................................................................................................
4
LISTA ABREVIERILOR
.............................................................................................................................
5
INTRODUCERE
.............................................................................................................................
6

I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE

TRAFIC DE INFLUENŢĂ
.............................................................................................................................
11
1.1 Conceptul de trafic de influenţă ca fenomen infracţional
.............................................................................................................................
11
1.2 Oportunitatea incriminării infracţiunii traficului de influenţă în Codul
penal al Republicii Moldova
.............................................................................................................................
19
1.3 Incriminarea traficului de influenţă în legislaţia penală a statelor străine
.............................................................................................................................
23
II. ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A INFRACŢIUNILOR
PREVĂZUTE LA ART. 326 CP RM
.............................................................................................................................
33
2.1 Obiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM
33

2
2.2 Latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM
.............................................................................................................................
36
2.3 Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM
.............................................................................................................................
41
2.4 Subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM
.............................................................................................................................
44
2.5 Circumstanţele agravante prevăzută la art.326 CP RM
.............................................................................................................................
46
III. PREVENIREA ŞI COMBATEAREA TRAFICULUI DE
INFLUENŢĂ CA FENOMEN INFRACŢIONAL
.............................................................................................................................
57
3.1 Prevenirea traficului de influenţă la nivel naţional
.............................................................................................................................
57
3.1.1 Prevenirea traficului de influenţă la nivel internaţional
.............................................................................................................................
64
3.2 Combaterea traficului de influenţă la nivel naţional
.............................................................................................................................
68
3.2.1 Combaterea traficului de influenţă la nivel internaţional
.............................................................................................................................
80
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
.............................................................................................................................
87
BIBLIOGRAFIE
.............................................................................................................................
90

3
ANEXE
.............................................................................................................................
94
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
.............................................................................................................................
97

4
 ADNOTARE

PREVENIREA ŞI COMBATEREA TRAFICULUI DE INFLUENŢĂ PRIN PRISMA

LEGISLAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA, Teză de master în Ştiinţe juridice, Chişinău
2019

Structura tezei cuprinde: introducere, trei capitole, încheiere, bibliografie din 76 titluri, 95
pagini text de bază.
Cuvinte-cheie: trafic de influenţă; cumpărare de influenţă; traficant de influenţă;
cumpărător de influenţă; factor de decizie susceptibil de influenţare; recompensă nelegitimă;
foloase necuvenite.
Domeniul de studiu. Această lucrare este axată pe una dintre cele mai complexe şi actuale
probleme ale Părţii Speciale a Dreptului penal: răspunderea penală pentru traficul de influenţă.
Orice acţiune sau inacţiune urmăreşte un anume scop. Deoarece scopul este rezultatul
gândit, spre a cărui atingere sunt îndreptate acţiunile, acestea, în cazul nostru, au fost orientate
spre evaluarea procesului de realizarea infracţiunilor de corupţie şi sancţionare a acţiunilor ilicite
de trafic de influenţă, spre crearea fundamentului ştiinţific, corespunzător exigenţelor actuale ale
normelor ce stabilesc condiţiile de luptă cu diferite forme de manifestare a acestor infracţiuni,
precum şi spre eficientizarea practicii de aplicare a răspunderii juridice la adresa infracţiunii de
trafic de influenţă.
Lucrarea de faţă realizează combinarea a două probleme care reiese din denumirea lucrării:
una conţine un studiu asupra corupţiei ca o formulă ce este suplinită permanent în cadrul
existenţei unei societăţi, este aplicabilă tuturor nivelelor de relaţii ce invocă o oarecare
răspundere; şi a doua este descoperirea temeiului aplicării răspunderii juridice la adresa
infracţiunilor de trafic de influenţă.
În acest sens de idei scopul prezentei lucrări a fost anume analiza infracţiunilor de trafic de
influenţă în practica de drept penal Republica Moldova, fiind chemată să joace un rol de prim
ordin, să devină un instrument pentru clădirea statalităţii naţionale, la general, şi combaterea
elementelor de corupţie, la particular.
În realizarea acestor probleme mi-am propus cîteva sarcini combinarea explicită a cărora
mi-au permis formularea ştiinţifică a lucrării, şi anume: Conceptul de trafic de influenţă;
Oportunitatea incriminării infracţiunii traficului de influenţă în Codul penal al Republicii
Moldova; Obiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM; Latura obiectivă a infracţiunilor
prevăzute la art.326 CP RM; Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM;
Subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM; Circumstanţele agravante prevăzută la
art.326 CP RM; Prevenirea traficului de influenţă la nivel naţional; Combaterea traficului de
influenţă la nivel naţional; Incriminarea traficului de influenţă în legislaţia penală a statelor
străine.
Noutatea ştiinţifică şi originalitatea rezultatelor obţinute. Caracterul novator al lucrării
este determinat de faptul că în cadrul acesteia sunt propuse noţiuni, teze, concepţii, care pun într-
o nouă lumină unele dintre cele mai controversate probleme ce ţin de aplicarea răspunderii
penale pentru infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM. Originalitatea rezultatelor obţinute de
autor constă în faptul că sunt înaintate soluţii pentru rezolvarea celor mai controversate probleme
ale ştiinţei şi practicii dreptului penal privitoare la infracţiunile respective.
Valoarea aplicativă a lucrării. Realizarea acestui studiu prezintă o semnificaţie valorică
multiplă şi poate servi în calitate de material ştiinţific suplimentar pentru cercetătorii interesaţi de
problematica dată.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele lucrării pot servi in calitate de suport
teoretic pentru studenţii specialităţii Drept.

5
 ANNOTATION

PREVENTION AND COMBATING INFLUENCE TRAFFIC BY THE PRISON OF THE

REPUBLIC OF MOLDOVA, Master's thesis in Law Sciences, Chisinau 2019

The structure of the thesis includes: introduction, three chapters, conclusion,

bibliography of 76 titles, 95 basic text pages.
Keywords: the influence peddling; the purchase of influence; the influence peddler; the
influence purchaser; the decision maker able toward influence; unlawful reward; unfair benefits.
The field of study. This paper focuses on one of the most complex and actual issues of the
Special Part of the Penal Law: the penal liability for influence peddling.
The aim and objectives of the thesis. Any action or inaction pursues a specific purpose.
Because the purpose is the intended result, to whose actions the actions are directed, they, in our
case, were oriented towards the evaluation of the process of accomplishing the corruption
offenses and sanctioning the illicit actions of influence traffic, to the creation of the scientific
basis corresponding to the current exigencies of the norms that determine the conditions of
struggle with different forms of manifestation of these crimes, as well as the streamlining of the
practice of applying the legal responsibility for the offense of influence of trafficking.
The present paper combines two problems emerging from the title of the paper: one
contains a study of corruption as a formula that is permanently filled in the existence of a society,
it is applicable to all levels of relations that invoke some responsibility; and the second is the
discovery of the basis of applying legal liability to trafficking offenses.
In this sense, the purpose of the present work was to analyze trafficking crimes of
influence in the criminal law practice of the Republic of Moldova, being called upon to play a
first order role, to become a tool for building the national state in general and fighting the
elements of corruption, to the particular.
In accomplishing these problems, I have proposed some tasks for the explicit combination
of which I have allowed the scientific formulation of the paper, namely: The concept of influence
traffic; The opportunity to criminalize the offense of trafficking in human beings in the Criminal
Code of the Republic of Moldova; Object of the offenses provided under Art. 326 CP RM, The
objective side of the offenses referred to in Article 326 of the Criminal Code; The subjective side
of the offenses under art. 326 CP RM; The subject of the offenses referred to in Art. 326 CP RM;
Agravating circumstances under Art. 326 CP RM; Preventing national influence trafficking;
Combating trafficking at national level; Incrimination of influence trafficking in the criminal law
of foreign states.
The scientific novelty and originality of the obtained results. The novelty of the paper is
determined by the within terms, theses, concepts, that put in a new light some of the most
controversial issues concerning the application of penal liability for offenses under art.326 PC
RM. The originality of obtained results emerges in the need to investigate the most controversial
issues of science and practice of the Penal law related to the offenses in question.
Application value of the paper. The realization of this study has a multiple value
significance and can serve as additional scientific material for researchers interested in the given
issues.
Implementation of scientific results. The results of the paper can serve as a theoretical
support for the students of the LAW specialty and administration.

6
 LISTA ABREVIERILOR

1. alin. – alineat;
2. art. – articol;
3. CP al RM – Codul Penal al Republicii Moldova
4. CPP al RM - Codul de Procedură Penală;
5. DEX – Dicţionar Explicativ;
6. Fig. – figura;
7. Legea RM – Legea Republicii Moldova;
8. Lit. – literă;
9. MAI al RM – Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova;
10. p. – punctul;
11. RM – Republica Moldova;
12. SUA – Statele Unite ale Americii;
13. ş.a. – şi altele;
14. U.R.S.S. – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste;
15. UE – Uniunea Europeană.

7
 INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. În măsura în care omul trăieşte în societate,

comportamentul său este supus evaluării şi reacţiei din partea acesteia. Aprecierea
comportamentului său constă în compararea lui cu modelul de conduită stabilit de diferite
categorii de norme sociale, morale, politice, juridice etc.
Evenimentele ce au loc în societatea noastră, îndeosebi în ultimii ani au schimbat
orînduirea socială şi cea de stat, au adus modificări calitative în sistemul economic şi politic,
precum şi în modul de viaţă a tuturor grupurilor sociale. Perioada de tranziţie a favorizat
amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional, generînd un şir de modificări calitative
ale acesteia, cum sînt violenţa sporită, organizarea, profesionalizarea, politizarea etc.
Criminalitatea economică în ţară se încadrează în toate sferele vieţii cotidiene şi mulţi din
funcţionarii publici se implică succesiv în corupţie.
Corupţia reprezintă un fenomen social destul de complex incluzând diferite componente,
fiecare dintre care se poate prezenta ca activitate infracţională independentă. Reprezentând un
factor ce afectează întreaga ordine de drept, corupţia se manifestă pe larg în diferite sfere de
activitate, atât în plan naţional, cât şi internaţional. Unul dintre componentele reprezentative ale
corupţiei, prezent în toate structurile şi serviciile, este traficul de influenţă.
Realizarea infracţiunilor de corupţie reprezintă o ameninţare pentru democraţie, pentru
supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei, erodează principiile unei administraţii
eficiente, subminează economia de piaţă şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor statului. Astfel,
că reprezentarea cât mai exactă a diverselor aspecte ale acestui fenomen infracţional - sociale şi
criminologice, juridico-penale şi faptice şi altor aspecte este absolut indispensabilă pentru
determinarea şi punerea în practică a celor mai eficiente instrumentării de prevenire şi combatere
a comportamentelor corupţionale.
Este cert, că reglementările şi interpretările juridico-penale a infracţiunilor de trafic de
influenţă sunt necesare pentru o cunoaştere mai profundă a comportamentelor infracţionale date,
precum şi în vederea aplicării corecte a legislaţiei naţionale referitoare la sancţionarea faptelor de
corupţie.
Necesitatea introducerii infracţiunii de trafic de influenţă în legislaţia penală naţională şi în
convenţiile internaţionale este argumentată de Convenţia penală privind corupţia, ratificată de
Republica Moldova la 30.10.2003, prin următorul fapt: incriminarea traficului de influenţă
încearcă să atingă anturajul agentului sau al partidului politic la care el aderă şi să sancţioneze

8
comportamentul persoanelor care, fiind aproape de putere, tind să obţină avantaje pe baza
situaţiei lor, contribuind astfel la instaurarea unui climat de corupţie.
Traficul de influenţă reprezintă una dintre infracţiunile comise şi de persoanele cu funcţie
de răspundere, infracţiune ce are un obiect specific de atentare. Analiza obiectului infracţiunii
este unul dintre punctele-cheie în examinarea juridico-penală a oricărei componenţe de
infracţiune.
Gradul de studiere a temei. La momentul actual, tema în cauză este realizată pe larg
dintr-o perspectivă penal-criminologică, incluzând variabile juridice şi economice. În cadrul
abordării temei date în literatur de specialitate, în relaţia dintre juridic politic şi economic „sensul
tare“ îl deţine primul, celelalte două „însoţindu-l“, „făcându-l posibil“, „instrumentându-l“.
În ce priveşte gradul de studiere a temei investigate, putem susţine că în practica
incriminării infracţiunilor de corupere activă şi trafic de influenţă, toate ţările le califică ca
infracţiuni ce fac parte din sistemul infracţiunilor săvîrşite de către persoanele cu funcţii de
răspundere. În acest sens, în ultimele decenii au fost publicate numeroase monografii, articole şi
materiale didactice, consacrate: semnificaţiei termenului de corupţie, precum făcînduse referinţă
nemijlocită în cadrul lor la acţiunile ilicite de corupere activă şi trafic de influenţă.
Tematica infracţiunilor de corupţie, din care se disting coruperea activă şi traficul de
influenţă, au căpătat o tratare sistemică, care conform factorilor extinderii şi dezvoltării societăţii
omeneşti, sa diversificat şi a căpătat conotaţii destul de complicate.
Problematica respectivă a fost CERCETATĂ PRIN PRISMA lucrărilor savanţilor, atît din
ţară cît şi de peste hotare. Cu titlu de exemplificare menţionăm: Bollin E., Hirsch, Arnold
J.Heidenheimer, Joseph S.Nye, Scotti C., Богданов И.Я, Волженкин Б, Лаптеакру В.Д.
Problema infracţiunilor de corupţie, din care se disting acţiunile ilicite de trafic de
influenţă, săvîrşite de către persoanele cu funcţii de răspundere, a iscat în literatura de
specialitate o rezonanţă destul de mare. Diverse opinii şi sugestii sau conturat pe baza acestui
subiect.
Aria tot mai largă, complexitatea şi continua diversificare a formelor de manifestare a
acestui fenomen (corupţiei) determină în evaluarea lui diferite opinii, operându-se uneori cu
noţiuni retorice, cu afirmaţii inexacte sau exagerate. În această ordine de idei ni se pare actuală
abordarea în mod ştiinţific şi sistematic a formelor de manifestare a corupţiei, delimitând
„corupţia" în sens juridico-penal de „corupţia" percepută de opinia publică.
Potrivită este comparaţia făcută de autorul E.Hirsch Bollin, care consideră că „fenomenul
corupţiei se manifestă pe diferite căi, fiind un monstru cu multe capete, ceea ce impune tratarea
ei din mai multe perspective".

9
 Cunoscutul analist al unor evoluţii ale lumii contemporane, Samuel P.Huntington arată că
multitudinea legilor multiplică posibilitatea de coruptie.
Profesorul Joseph S.Nye de la Universitatea Harvard definea corupţia ca fiind
„comportamentul care deviază de la îndatoririle oficiale ale funcţiei publice, ca urmare a unor
interese personale în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau al uni statut social superior,
care încalcă normele ca urmare a exercitării anumitor tipuri de influenţă personală. Aceasta
include nepotismul, mituirea şi deturnarea de fonduri băneşti".
Preşedintele Băncii Mondiale D. Woolfenson, caracterizînd situaţia din întreg spaţiul post-
sovietic, afectată de corupţie spunea: „După terminarea războiului rece corupţia s-a transformat
în cea mai mare frână în calea dezvoltării democratice”.
Scopul şi obiectivele tezei. Orice acţiune sau inacţiune urmăreşte un anume scop.
Deoarece scopul este rezultatul gândit, spre a cărui atingere sunt îndreptate acţiunile, acestea, în
cazul nostru, au fost orientate spre evaluarea procesului de realizarea infracţiunilor de corupţie şi
sancţionare a acţiunilor ilicite de trafic de influenţă, spre crearea fundamentului ştiinţific,
corespunzător exigenţelor actuale ale normelor ce stabilesc condiţiile de luptă cu diferite forme
de manifestare a acestor infracţiuni, precum şi spre eficientizarea practicii de aplicare a
răspunderii juridice la adresa infracţiunii de trafic de influenţă.
Lucrarea de faţă realizează combinarea a două probleme care reiese din denumirea lucrării:
una conţine un studiu asupra corupţiei ca o formulă ce este suplinită permanent în cadrul
existenţei unei societăţi, este aplicabilă tuturor nivelelor de relaţii ce invocă o oarecare
răspundere; şi a doua este descoperirea temeiului aplicării răspunderii juridice la adresa
infracţiunilor de trafic de influenţă.
În acest sens de idei scopul prezentei lucrări a fost anume analiza infracţiunilor de trafic de
influenţă în practica de drept penal Republica Moldova, fiind chemată să joace un rol de prim
ordin, să devină un instrument pentru clădirea statalităţii naţionale, la general, şi combaterea
elementelor de corupţie, la particular.
În realizarea acestor probleme mi-am propus cîteva sarcini combinarea explicită a cărora
mi-au permis formularea ştiinţifică a lucrării, şi anume:
 Conceptul de trafic de influenţă
 Oportunitatea incriminării infracţiunii traficului de influenţă în Codul penal al
Republicii Moldova
 Obiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM
 Latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

10
  Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM
 Subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM
 Circumstanţele agravante prevăzută la art.326 CP RM
 Prevenirea traficului de influenţă la nivel naţional
 Combaterea traficului de influenţă la nivel naţional
 Incriminarea traficului de influenţă în legislaţia penală a statelor străine
Suportul metodologic al cercetării ştiinţifice conţine un complex de metode analitice, de
observaţie a evenimentelor şi transformărilor în materia sistemului infracţiunilor săvîrşite de
persoanele cu funcţii de răspundere, metode de comparaţie, principalul avantaj al acestei metode
fiind îndreptarea spre căutarea comunului, necesitatea comparării între sine a acestor două
infracţiuni, metode de cercetare a documentelor, metode de inducţie şi deducţie, metode de
content-analiză şi invent-analiză, metode de prognozare etc.
Studiul teoretic asupra dezvăluirii esenţei infracţiunilor de trafic de influenţă a fost posibil
de realizat doar cu ajutorul unor tehnici speciale. Studiul de faţă este realizarea combinării
tehnicii de studiu investigativ cu un procedeu de cercetare cvadruplu. Aceasta se manifestă prin
următorul fapt: unui paragraf din capitolul unu al lucrării îi corespunde altul din capitolul doi şi
trei. Un studiu finisat la adresa unui oarecare paragraf din capitolul unu, impunea, implicit,
studiul paragrafului similar din capitolul doi şi trei. De fapt nu a fost cercetat un capitol apoi
altul, cum deobicei se obişnueşte, ci ambele au avut aceleaşi tempouri investigative.
Cadrul metodologic al studiului cu privire la infracţiunile de corupere activă şi trafic de
influenţă îl constituie teoria de cunoaştere şi cea dialectică, investigaţiile fundamentale şi
aplicative ale ştiinţei contemporane de drept penal.
În elucidarea subiectului propus spre investigare au fost utilizate şi alte metode de
cunoaştere ştiinţifică, cum sunt:
metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor analizei şi sintezei, argumentarea pe
cale deductivă a necesităţii aplicării măsurilor coercitive la adresa infracţiunilor de corupţie;
metoda juridică, comparativă-penală, care constă în evidenţierea trăsăturilor comune ale
infracţiunilor de trafic de influenţă;
metoda istorică, care are la bază elucidarea sensului evenimentelor trecutului, în scopul
perfecţionării mecanismelor actuale de colaborare eficiente în domeniul combaterii corupţiei;
metoda cantitativă, care facilitează sistematizarea evenimentelor din practica Republicii
Moldova cu privire la tragerea la răspundere a persoanelor cu funcţii de răspundere pentru
săvîrşirea infracţiunilor de trafic de influenţă.

11
 Noutatea ştiinţifică şi valoarea aplicativă a cercetării. Caracterul novator al rezultatelor
obţinute este determinat de faptul că lucrarea de faţă se numără printre primele încercări de a
efectua o investigare temeinică a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. Pe acest suport, au
fost formulate concluzii şi recomandări teoretice în vederea perfecţionării continue a legislaţiei.
Volumul şi structura tezei: Structura tezei de master este efectuată în conformitate cu
normele impuse în întocmirea unei lucrări ştiinţifice. Lucrarea de licenţă conţine o listă de
abrevieri, o introducere, la fel şi ea structurată, subiectul lucrării propriu zis, alcătuit din 3
capitole, concluziile - atît la conţinutul subiectului cît şi la actualitatea temei propusă spre
cercetare cît şi lista bibliografică a surselor cercetate care au servit drept bază teoretică pentru
întocmirea lucrării.
În Capitolul unu a tezei - CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE
TRAFIC DE INFLUENŢĂ, se analizează: conceptul de trafic de influenţă ca fenomen
infracţional; oportunitatea incriminării infracţiunii traficului de influenţă în Codul penal al
Republicii Moldova; incriminarea traficului de influenţă în legislaţia penală a statelor străine.
În Capitolul doi a tezei - ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A INFRACŢIUNILOR
PREVĂZUTE LA ART. 326 CP RM, se prezintă: obiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 cp
rm; latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 cp rm; latura subiectivă a infracţiunilor
prevăzute la art.326 cp rm; subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 cp rm; circumstanţele
agravante prevăzută la art.326 cp rm.
În Capitolul trei a tezei de master - PREVENIREA ŞI COMBATEAREA TRAFICULUI
DE INFLUENŢĂ CA FENOMEN INFRACŢIONAL, se prezintă: prevenirea traficului de
influenţă la nivel naţional; prevenirea traficului de influenţă la nivel internaţional; combaterea
traficului de influenţă la nivel naţional; combaterea traficului de influenţă la nivel internaţional.

12
 I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE TRAFIC
DE INFLUENŢĂ

1.1 Conceptul de trafic de influenţă ca fenomen infracţional

Prezentul paragraf a tezei de master conţine o analiză substanţială a conceptului de trafic

de influenţă ca infracţiune de corupţie, din perspectiva prevederilor doctrinare şi legale. Totuşi,
pentru înţelegerea esenţei traficului de influenţă, este necesar să ne clarificăm cu esenţa
fenomenului de corupţie la general. După cum afirmă autorul Sterschi F.E., corupţia este o
instituţie a dreptului penal aparte, componentă a criminalităţii organizate, deoarece unele forme
ale crimei organizate sînt rezultatul corupţiei, fiind favorizate şi întreţinute de aceasta. Totodată,
fenomenul corupţiei, mai ales cea realizată la nivel înalt, reprezintă una dintre formele de
manifestare a criminalităţii organizate, care poate conduce la destabilizarea mediului economic,
mediului de afaceri şi chiar a populaţiei, generînd implicaţii majore asupra securităţii naţionale şi
internaţionale. [69, p. 23] Aici adăugăm că considerarea corupţiei şi criminalităţii organizate, în
general, ca fiind factori de risc la adresa securităţii naţionale şi internaţionale se bazează pe lipsa
unei reacţii ferme din partea tuturor instituţiilor abilitate să conlucreze în acest scop.
Mahmoud S. ne spune că corupţia este prezentă atât în statele sărace şi în curs de
dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate, iar lupta pentru combaterea ei a devenit o problemă serioasă,
deoarece aceasta se extinde foarte rapid, cuprinzând, mai întâi, câteva sectoare, câteva domenii şi
apoi întreaga societate, devenind un stil de viaţă, un labirint din care nu se mai poate ieşi, o
mentalitate. Amploarea, dimensiunea şi formele fenomenului de corupţie cunosc ritmuri şi
tendinţe diferite de la o societate la alta, iar evaluarea intensităţii şi gravităţii sale depinde, în
mare măsură, de forţa şi persistenţa unor tradiţii şi practici sociale şi culturale, de modelul etic şi
normativ existent, de moravurile şi mentalităţile dominante, de gradul de receptare, acceptare şi
respectare a normelor de bază ale societăţii respective. [58, p. 50]
După cum ne afirmă autoarea Prodan S., pentru aplicarea în mod eficient a tuturor
măsurilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor de corupţie, este necesar de a respecta cu
stricteţe totalitatea principiilor care se referă la această activitate, în mod special a principiului
consolidării sistemului naţional de integritate; principiul cooperării cu societatea civilă şi cu
organismele internaţionale; cel al transparenţei şi cel al respectării drepturilor omului. Eficienţa
combaterii corupţiei poate avea loc doar în comun cu o totalitate complexă de măsuri de
prevenire şi educare anticorupţie, la a căror efectuare este foarte necesar de a exclude

13
formalismul. Această sarcină poate fi realizată la nivel individual, sectorial, naţional, regional şi
instituţional. [67, p. 44]
Cu referire la acest aspect v-om adăuga că în anul 2016, în scopul asigurarea executării
obiectivelor Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2016-2018 şi a
angajamentelor faţă de partenerii de dezvoltare, Guvernul Republicii Moldova a hotărît
aprobarea Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018. [47] Acţiunile de combatere a
corupţiei sunt expuse în compartimentul I. Aici sunt vizete aşa acţiuni ca: Politici anticorupţie,
independenţa şi eficienţa instituţiilor, Combaterea corupţiei politice, Combaterea corupţiei în
organele de drept şi justiţie, Combaterea îmbogăţirii ilicite şi confiscarea produselor
infracţiunilor de corupţie şi conexe, Combaterea fraudării utilizării fondurilor externe, Controlul
averilor, intereselor personale şi al conflictelor de interese, Integritatea instituţională şi servicii
publice pe platforme electronice. La fel, Parlamentul Republica Moldova a adoptat Strategia
naţională de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017–2020. [48] În această Strategie se
stipulează că una dintre priorităţile Strategiei naţionale de dezvoltare „Moldova 2020: 8 soluţii
pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei”, aprobată prin Legea nr.166/2012, este
„sporirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi de combatere a corupţiei în vederea asigurării
accesului echitabil la bunurile publice pentru toţi cetăţenii”. La fel, este de menţionat că
programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova pentru perioada 2016–2018 şi-a
propus, ca obiectiv principal, creşterea bunăstării, siguranţei şi a calităţii vieţii cetăţenilor, acesta
urmînd a fi atins inclusiv prin eradicarea corupţiei şi garantarea supremaţiei legii. Combaterea
corupţiei este una dintre priorităţile fundamentale ale programului de guvernare, care prevede un
spectru de măsuri complexe şi bine centrate pe următoarele domenii vulnerabile: politici
anticorupţie, independenţa şi eficienţa instituţiilor etc.
În continuare, revenind la aspectele conceptual, menţionăm la fel că autorul englez
Heidenheimer A. J. acordă o atenţie deosebită manifestărilor de corupţie prin finanţarea
ilegală a partidelor politice, prin abuzurile parlamentare, traficul de influenţă etc., care
formează corupţia politică, dar şi altor forme, lipsite de conţinut politic explicit. Cu toate
acestea, se promovează ideea că orice formă de corupţie este aşezată pe un fundal politic şi are
implicaţii politice, [46, p. 133] în special în cazul traficului de influenţă.
Deci, conchidem că corupţia reprezintă un fenomen social destul de complex incluzând
diferite componente, fiecare dintre care se poate prezenta ca activitate infracţională
independentă. Reprezentând un factor ce afectează întreaga ordine de drept, corupţia se
manifestă pe larg în diferite sfere de activitate, atât în plan naţional, cât şi internaţional. Unul

14
dintre componentele reprezentative ale corupţiei, prezent în toate structurile şi serviciile, este
traficul de influenţă.
Originea infracţiunii de trafic de influenţă se găseşte în dreptul roman şi se atribuie
împăratului Alexandru Severus, care, atunci când a aflat că Vetronio Zurino, slujitorul său,
abuzând de relaţiile pe care le avea cu el, vindea credulilor presupusa favoare, l-a condamnat cu
arderea pe rug de lemne verzi. În timp ce rugul ardea, împăratul a poruncit să se strige „Fumo
penitur qui fumum vendit!". De aici s-a dat apoi, în doctrina penală, faptei denumirea de „vendita
di fumo", iar făptuitorilor aceea de „venditori di fumo".[37, p. 275]
Însă, pe parcursul timpului multe legislaţii moderne nu incriminau distinct o asemenea
componenţă de infracţiune. În perioada sovietică, incriminarea traficului de influenţă în legislaţia
Republicii Moldova ar fi fost destul de periculoasă pentru funcţionarii de atunci, întrucât
influenţa era pentru ei o cale de rezolvare a diverselor probleme, la diferite niveluri.
În legislaţia multor state traficul de influenţă este inclus în componenţa faptelor de mită,
altele însă fac o distincţie clară între aceste două componenţe de infracţiuni. Legiuitorul
moldovean a mers pe ultima cale, incriminând traficul de influenţă ca infracţiune separată,
subliniindu-i specificul.
Astfel, infracţiunea de trafic de influenţă este expusă la art 326 al CP al RM. Conform
prevederilor alin (1) ale articolului dat, se consideră trafic de influenţă pretinderea, acceptarea
sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte
bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o persoană care are influenţă
sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate
publică, persoakjune publice străine, funcţionar internaţional, pentru a-l face să îndeplinească sau
nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent
dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvîrşite. [22]
Fapta reprezintă o vânzare, o speculare a influenţei pe care făptuitorul o are sau lasă să se
creadă că o are asupra unui funcţionar. Într-adevăr, în cazul traficului de influenţă, prevalându-se
de influenţa pe care o are asupra unui funcţionar, făptuitorul se angajează, în schimbul unei sume
de bani sau a altui folos, să intervină la acel funcţionar, în schimbul persoanei cu care încheie
tranzacţia. [56, p. 367]
DEX-ul defineşte „influenţa" ca acţiune asupra unui lucru sau asupra unei fiinţe, putând
duce la schimbarea lor; acţiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i
schimba caracterul, evoluţia sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se
bucură). În continuare DEX-ul menţionează că prin expresia „a face trafic de influenţă" se

15
înţelege a trage foloase ilicite din in-fluenţa pe care cineva o are asupra cuiva, din trecerea de
care se bucură pe lângă cineva .
Pe un palier major se plasează şi aprecierea dată de Plenul CSJ, unde semneţionează că
instrumentarul juridico-penal în materia infracţiunilor de corupţie vizează şi traficul de influenţă
(art.326 alin.(1) CP). Aici Curtea specifică faptul că termenul “influenţă”, în sensul art.326 CP,
este folosit în sens de aptitudine de a modifica comportamentul factorului de decizie în sensul
dorit, respectiv, de a-l determina să facă o favoare sau să ia o decizie favorabilă. În acelaşi timp,
este absolut important ca influenţa respectivă să izvorască din alte raporturi decît raporturile
legale de subordonare, de control, supraveghere etc., prevăzute de lege sau în baza legii.
Influenţa imprimată art.326 CP trebuie să izvorască, bunăoară, din raporturile de rudenie,
afinitate sau prietenie, raporturile comerciale, relaţiile infracţionale, relaţiile politice etc. [49]
La nivel internaţional, în noiembrie 1998, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a
adoptat Convenţia penală privind corupţia, semnată de către 47 de ţări şi ratificată de 33 dintre
acestea. Convenţia penală privind corupţia reprezintă un important instrument internaţional de
incriminare a practicilor de corupere, precum: mituirea activă şi pasivă, traficul de influenţă activ
şi pasiv, spălarea banilor şi a veniturilor provenite din corupţie etc. Convenţia prevede, de
asemenea, colaborarea internaţională ce ţine de extrădarea, furnizarea de informaţii, asistenţa
reciprocă în cadrul urmăririi penale a infracţiunilor de corupţie.
Potrivit prevederilor art.12 din Convenţia penală cu privire la corupţie din 27 ianuarie
1999, trafic de influenţă constituie fapta de а propune, oferi sau da, direct ori indirect, orice
avantaj necuvenit ca remunerare oricui cine afîrmă sau confirmă că este capabil să exercite о
influenţă asupra luării deciziei de către un agent public, fîe că avantajul necuvenit este pentru
sine sau pentru altcineva, precum şi fapta de a solicita, primi sau accepta oferta sau promisiunea
sub formă de remunerare pentra aşa-numita influenţă, indiferent de faptul dacă a fost sau nu
exercitată sau că influenţa presupusă produce sau nu rezultatul scontat. [24]
O definire similară a traficului de influenţă o găsim şi în art.21 al Proiectului revăzut al
Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, în care la fel se menţionează că influenţa poate
fi exercitată atât asupra unui funcţionar public, cât şi asupra altei persoane; infracţiunea se va
considera consumată indiferent dacă influenţa a fost sau nu exercitată sau că a produs sau nu
rezultatul scontat. Examinând acest Proiect în cadrul celei de-a cincea sesiuni a Comitetului Ad
Нос, unele delegaţii au fost de părerea că la definirea traficului de influenţă ar trebui exclusă
fraza: "indiferent dacă influenţa a fost sau nu exercitată sau că a produs sau nu rezultatul
scontat". După conţinut, fapta reprezintă un act de "vânzare", de speculare cu influenţa pe care
făptuitorul o are sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcţionar. Într-adevăr, în cazul

16
traficului de influenţă, făptuitorul, prevalându-se de influenţa pe care o are asupra unui
funcţionar, se angajează, în schimbul unei sume de bani sau al altui folos, să intervină la acel
funcţionar, în schimbul persoanei cu care încheie tranzacţia.
Convenţia Interamericană împotriva Corupţiei (IACAC), formată de către 22 de ţări în
1996, care în prezent este în vigoare în 33 de state. Prin această Convenţie se promovează
măsurile de prevenire, incriminarea mituirii interne şi internaţionale, a deturnării de fonduri
publice, a spălării de active derivate din acte de corupţie, precum şi a traficului de influenţă. [64]
După ce am precizat pe scurt aspectele legislative ale problemei, purcedem la aprecierea
gradului doctrinar-teoretic. Şi aici menţionăm că după cum afirmă autorul Gaţcan I.,
incriminarea traficului de influenţă a fost tocmai necesară din considerentele ca acţiunile ce ţin
de obligaţiile funcţionarilor publici să nu fie exercitate sub influenţa unor persoane particulare
interesate şi nici măcar să nu se lase о asemenea impresie; persoanele care speculează influenţa
lor, reală sau presupusă, asupra unui funcţionar, discreditează serviciul, organizaţia căreia îi
aparţine acel serviciu şi, în ultimă instanţă, chiar pe funcţionar, creând о stare de suspiciune în
legătură cu corectitudinea lui. [41] Cu aceeaşi afirmaţie vine şi autorul Sima M., care punctează
că prin incriminarea traficului de influenţă se apără prestigiul funcţionarilor, al organizaţiilor de
stat şi publice, nu însă şi patrimoniul cumpărătorilor de influenţă, care, pentru a-şi rezolva
problemele, se folosesc de mijloace ilicite. Că este aşa rezultă, de altfel, chiar din sancţiunile
aspre prevăzute pentru cei vinovaţi, inclusiv şi confiscarea specială. [68]
După um afirmă autorii Brînză S. şi Stati V., în art 326 al CP al RM sub aceeaşi denumire
marginală de trafic de influenţă sunt reunite patru variante-tip de infracţiuni şi două variante
agravate de infracţiuni. [16, p. 883] La fel, este necesar să mai adăugăm că aceşti autori afirmă
că art 326 al CP al RM stabileşte răspunderea pentru patru infracţiuni de sine stătătoare, care se
poat afla între ele în concurs.
Într-un mod inedit, înţelesul acţiunii ilicite de trafic de influenţă este prezentat de autorul
Botezatu I., care îl plasează în contextul delimitării de infracţiunea de escrocherie. [12, p.
106]Astfel, în articolul său autorul Botezatu I. are în vedere problema delimitării infracţiunii de
trafic de influenţă de escrocherie, în situaţia când subiectul acestei infracţiuni susţine că are
influenţă asupra unui funcţionar. Aşadar, în limitele studiului său Botezatu I afirmă că ’’
făptuitorul anume pretinde fals, nu susţine, cum este specificat în art.326 CP RM. În acest caz,
aplicabil este art.190 CP RM. Aceasta deoarece înşelăciunea nu întruneşte cerinţele pe care
trebuie să le aibă înşelăciunea în contextul infracţiunii de trafic de influenţă. Pentru că poţi
susţine că ai influenţă (deşi nu o ai), dar totuşi să intervii pe lângă funcţionar. Sau, cel puţin,
să intenţionezi să intervii. În acest caz, nu avem temeiuri să nu aplicăm art.326 CP RM’’.

17
 Din anul 2005 datează şi lucrarea ai cărei autori sunt Barbăneagră A., Berliba V. etc.
Comentariul având ca obiect art.326 CP RM aparţine lui Popovici T. şi Ţurcan I., dânşii
afirmînd că prin comiterea faptei date, făptuitorul se angajează - în schimbul unei sume de bani
sau al altor bunuri, avantaje necuvenite - să intervină către un funcţionar în interesul persoanei cu
care se face înţelegerea. La fel, autorii daţi specifică că traficul de influenţă este o infracţiune cu
conţinut alternativ, faptă care se concretizează prin două sau toate acţiunile făptuitorului personal
sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru altă persoană chiar şi la intervale diferite de timp,
reprezintă în ansamblu o unitate infracţională naturală (infracţiune prelungită). [4, p. 383]
Într-un alt studiu, deja în 2009, Barbăneagră A. afirmă pe bună dreptate că la traficul de
influenţă făptuitorul obţine folosul material în urma promisiunii că va interveni pe lângă acel
funcţionar, în atribuţiile de serviciu ale căruia intră soluţionarea chestiunii de interes pentru
victimă. [3] În aceast context poate fi încadrată şi opinia autorului Vidaicu M., unde spune el
„ subiectul traficului de influenţă este persoana care are influenţă asupra unui funcţionar, dar
care poate fi şi persoană cu funcţie de răspundere”. [73, p. 169] Şi autorul Petru P.N. a
exprimat părerea conform căreia pentru a putea fi subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunii
de trafic de influenţă este necesar ca făptuitorul să răspundă cerinţei esenţiale de a avea influenţă
sau de a lăsa să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar sau alt salariat. [65, p. 44]
Autorul Vidaicu M. menţionat supra nu împărtăşeşte acest punct de vedere întrucît trecerea -
reală sau presupusă - pe care subiectul activ o are sau lasă să se înţeleagă că o are asupra
funcţionarului nu este o condiţie impusă subiectului activ, ci mijlocul prin care acesta
(făptuitorul) realizează obiectul material al laturii obiective a infracţiunii. A conchide altfel ar
însemna că subiectul activ să fie condiţionat de relaţiile (legăturile) sale cu funcţionarul
În anul 2014, autoarea din Republica Moldova Timofei C. a realizat un studiu fundamental
a răspunderii penale pentru trafic de influenţă în limitele unei teze de doctorat. Autoarea constată
că infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM prezintă o ameninţare tot mai gravă pentru
preeminenţa dreptului, democraţie şi drepturile omului, subminând principiile bunei
administrări, echităţii şi justiţiei sociale, denaturând concurenţa, împiedicând dezvoltarea
economică şi periclitând stabilitatea instituţiilor democratice şi temelia morală a societăţii. [70,
p. 115] La fel, ca parte a originalităţii lucrării sale, autoarea identifică trei caracteristici de bază
ale valorii sociale individuale reprezentând obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de
influenţă: 1) se exprimă în activitatea acelor entităţi în care îşi exercită atribuţiile factorii de
decizie susceptibili de influenţare; 2) această activitate este incompatibilă cu suspiciunea că
respectivii factori de decizie pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor; 3) reala sau pretinsa
influenţă asupra respectivilor factori de decizie este speculată de către un traficant de influenţă.

18
 Autorul român Dumitru I. afirmă că acţiunea de traficare a influenţei se poate realiza prin
primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase sau prin acceptarea de promisiuni, de daruri,
direct, sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în scopul şi în condiţiile menţionate de către
legiuitor. În consecinţă, afirmă Dumitru I., intervenţia subiectului activ pe lîngă un funcţionar
trebuie realizată pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de
serviciu. [39, p. 89]
Un alt autor român, Kahane S. apreciază, de bună dreptate, că pentru existenţa infracţiunii
de trafic de influenţă nu este necesar ca persoana funcţionarului să fie anume determinată; “este
suficientă precizarea actului în vederea căruia se va interveni şi, deci. O referire chiar în general
în general la un funcţionar…, sau o referire implicită, ori o aluzie”. [52, p. 154] La această
discuţie aderă şi autorul Diaconescu H., care susţine că situaţia-premisă de care depinde existenţa
infracţiunii de trafic de influenţă presupune şi constă în preexistenta unui serviciu aparţinînd şi
funcţionînd în cadrul unui organ, a unei instituţii a starului, sau altă unitate, persoană juridică
care are competenţa de a examina şi soluţiona acte de natura celor în virtutea cărora se săvîrşeşte
traficul de influenţă, în cadrul acestui serviciu exercitîndu-se atribuţiile funcţionarul pe lîngă care
făptuitorul are sau lasă să se înţeleagă că are influenţa pe care o trafichează. [35, p. 44]
Un alt autor, Cristi Danileţ (judecător în România) în studiul său face o paralelă a textelor
legislative de incriminare a infracţiunii de trafic de influenţă conform codurilor penale român şi
cel al RM. Astfel el citează următoarele:
 Art.291 alin.(1) din Codul penal al României stabileşte ca infracţiune pretinderea,
primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect,
pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă
să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va
determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să
întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să
îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri
 Şi legislaţia penală a Republicii Moldova (art.326 Cod penal) consideră traficul de
influenţă ca infracţiune. Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este
necesar ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă (a
avea influenţă înseamnă a fi în relaţie de prietenie, a se bucura în mod real de
încrederea acelui funcţionar, iar a lăsa să se creadă că are influenţă înseamnă a crea
cumpărătorului de influenţă falsa impresie că se bucură de trecere în faţa acelui
funcţionar). Important este că influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana
interesată motivul determinant al tranzacţiei. [30, p. 11]

19
 Un alt autor, Buda D. şi-a propus ca scop să efectueze analiza infracţiunii de trafic de
influenţă şi a infracţiunii de dare de mită, dată fiind legătura strânsă a relaţiilor şi valorilor
sociale pe care le ocrotesc normele incriminatoare corespunzătoare, şi anume: cele referitoare la
activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor
fapte de corupere asupra funcţionarului sau cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi în
exercitarea atribuţiilor lor de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor.
Comparând cele două fapte infracţionale prevăzute de legea penală română, D.Buda susţine că
ambele infracţiuni sunt lipsite de obiect material (cu excepţia situaţiilor când făptuitorul primeşte
un anumit bun sau când acţiunea făptuitorului se referă la un anumit bun). Subiectul – atât în
cazul infracţiunii de trafic de influenţă, cât şi în cazul infracţiunii de dare de mită – poate fi orice
persoană. Aceste infracţiuni pot fi săvârşite de o singură persoană sau sub forma participaţiei,
atât în forma coautoratului, cât şi în forma instigării sau a complicităţii. De asemenea, autorul
menţionează, just, că dacă infracţiunea de trafic de influenţă este săvârşită de un funcţionar, iar
acesta are şi el atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să îl îndeplinească funcţionarul ale
cărui servicii le-a traficat, atunci există un concurs dintre infrac-ţiunea de luare de mită şi
infracţiunea de trafic de influenţă. Existenţa acestui concurs de infracţiuni este condiţionată de
asigurările pe care făptuitorul le-a dat persoanelor că vor beneficia de serviciile ce intră în
competenţa sa.
În urma analizei efectuate, am mai constat că marea majoritate a studiilor analizate supra
reiterează faptul că infracţiunea de trafic de influenţă nu are obiect material, nici chiar în cazuri
de excepţie, deoarece acţiunile infracţionale incriminate de art.326 С. pen. RM nu se îndreaptă în
nici un fel asupra sumelor de bani, celorlalte foloase date, promise, oferite sau pretinse. [22] În
acest context am observat la V. Dobrinoiu că nu se operează fizic asupra lor, nu li se periclitează
şi nu li se vatămă nici existenţa, nici integritatea sau structura lor. Pe de altă parte, este de
observat că, în cazul infracţiunilor care au obiect material, punerea în pericol a relaţiilor sociale
ocrotite prin incriminare are loc, de regulă, tocmai prin periclitarea în orice mod ori prin
vătămarea obiectului material (în cazul omorului, de exemplu, relaţiilor sociale referitoare la
viaţă li se aduce atingere prin uciderea victimei); or, în cazul infracţiunilor de luare de mită, dare
de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, dimpotrivă, atingerea obiectului
juridic al infracţiunii nu este legată în nici un fel de vreo vătămare sau punere în pericol a
sumelor de bani sau a celorlalte foloase primite, pretinse, date, oferite sau promise.
Autoarea din România Grigorivici A. îşi aduce şi ea aportul la înţelegerea esenţei
infracţiunii de traffic de influenţă, afirmînd că traficul de influenţă are unele semne distinctive,

20
care îl delimitează de alte infracţiuni prevăzute de Codul penal. Traficul de influenţă se
deosebeşte de infracţiunea de corupere pasivă prin următoarele:
a) coruperea pasivă este o infracţiune comisă de persoana cu funcţie de răspundere, pe când
subiectul traficului de influenţă este persoana care are influenţă sau care susţine că are influenţă
asupra unui funcţionar, dar care poate fi şi o persoană cu funcţie de răsputere;
b) în cazul coruperii pasive înţelegerea dintre funcţionar şi particular are ca obiect
îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiunilor de serviciu, întârzierea sau grăbirea îndeplinirii
unei acţiuni ce ţine de obligaţiile de serviciu ale persoanei cu funcţie de răspundere, sau
îndeplinirea acţiunilor contrar acestor obligaţii, obţinerea distincţiilor, funcţiilor, pieţelor de
desfacere, deciziilor favorabile din partea autorităţilor. La traficul de influenţă înţelegerea, care
nu se mai discută cu funcţionarul, are ca obiect intervenţia unei persoane, care are influenţă sau
care susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l face pe acesta din urmă să
îndeplinească sau să nu îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiunile lui de serviciu. [44, p. 128]
Astfel, avînd în palmarez cele expuse în prezentul paragraph, menţionăm că traficul de
influenţă pentru prima dată a fost introdus în legislaţia Republicii Moldova prin Legea nr.1375
din 19.11.1997, care prevedea includerea în Codul penal al Republicii Moldova a articolului
181', denumit „Traficul de influenţă", cu toate că fapte care întruneau elementele unei asemenea
infracţiuni erau frecvent întâlnite şi până la introducerea acestui articol în Codul penal. Noul Cod
penal al Republicii Moldova la fel incriminează infracţiunea de trafic de influenţă (în art.326),
modificând, într-o oarecare măsură, dispoziţia vechiului articol.

1.2 Oportunitatea incriminării infracţiunii traficului de influenţă în Codul

penal al Republicii Moldova
În cadrul prezentului paragraf a tezei de master v-a fi analizată oportunitatea incriminării
infracţiunii traficului de influenţă în Codul penal al Republicii Moldova. Avînd în vedere că în
Republica Moldova relaţiile sociale legate de regimul juridic al incriminărilor la adresa
infracţiunilor de corupţie au fost supuse protecţiei şi reglementărilor diferite, pentru operarea în
vederea susţinerii unor opinii aplicative a fost demarată ideea unor evaluări comparative. În
special, evidenţiem, că deşi în Republica Moldova a acţionat pe o perioadă mai bine de 42 de ani
CP al RM adoptat în anul 1961, anumite modificări esenţiale au parvenit pe parcursul anilor la
nivel de reglementare.
Infracţiunea de trafic de influenţă, în varianta iniţială a fost introdusă sub art 188/1 al CP al
RM din 1961. [23] Astfel, textul legislativ penal abrogat sancţiona fapta de primire sau extorcare
de bani, hîrtii de valoare, alte bunuri sau avantaje cu caracter patrimonial, acceptarea de servicii

21
sau de promisiuni de bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o
altă persoană, săvîrşite intenţionat de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are
influenţă asupra unui funcţionar public, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu
îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiile sale de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au
fost sau nu au fost săvîrşite.
La drept vorbind, această incriminare nu s-a regăsit în varianta iniţială a Codului Penal din
1961, ci a fost introdusă abia în anul 1997. [22] Aici v-om puncta că introducerea traficului de
influenţă, în anul 1997, în şirul infracţiunilor prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova
reprezintă un progres în ceea ce priveşte depăşirea unor prejudecăţi existente până la această
etapă. Nu e de mirare faptul că pe parcursul perioadei sovietice o astfel de infracţiune nu era
prevăzută de legislaţia penală, influenţa funcţionarilor fiind exercitată atât în condiţii legale, cât
şi ilegale, uneori chiar se profita de ea. În noile condiţii ale statalităţii moldoveneşti incriminarea
penală a unei astfel de fapte s-a impus ca necesară, persoanelor care fac uz de influenţa lor pentru
a corupe un funcţionar fiindu-le aplicabile dispoziţiile legii penale.
Ulterior, textul art 326 al CP al RM a fost modificat neesenţial prin adoptarea noului Cod
Penal, prin Legea nr. 985-XV din 18.04.2002. [22] În conformitate cu acest act legislative, textul
incriminatort era următorul - primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau
avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor,
pentru sine sau pentru o altă persoană, săvîrşite intenţionat de către o persoană care are influenţă
sau care susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori
să nu îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni
au fost sau nu săvîrşite.
Referitor la aspectele de mai sus, constatăm că legislaţia penală autohtonă a suportat un
şir de modificări: pe lângă indicarea expresă că persoana cu funcţie de răspundere urmează să
săvârşească, contra avantajelor necuvenite primite, acţiuni ce ţin de obligaţiile sale de serviciu,
a fost prevăzută – mai întâi la art. 188/1 Cod penal vechi, iar ulterior şi în cadrul noului Cod
penal (art. 326) – infracţiunea de trafic de influenţă, care prin esenţa sa exclude posibilitatea de
a încadra fapta persoanei cu funcţie de răspundere de a primi careva avantaje necuvenite pentru
a influenţa altă persoană cu funcţie de răspundere, indiferent de autoritatea publică în care
acestea activează.
Deci, necesitatea introducerii infracţiunii de trafic de influenţă în legislaţia penală naţională
şi în convenţiile internaţionale este argumentată de Convenţia penală privind corupţia, ratificată
de Republica Moldova la 30.10.2003, prin următorul fapt: incriminarea traficului de influenţă
încearcă să atingă anturajul agentului sau al partidului politic la care el aderă şi să sancţioneze

22
comportamentul persoanelor care, fiind aproape de putere, tind să obţină avantaje pe baza
situaţiei lor, contribuind astfel la instaurarea unui climat de corupţie.
După aproximativ şase ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 985-XV din 18.04.2002,
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Codului
penal al Republicii Moldova nr. 277-XVI din 18.12.2008. [22]
Potrivit acestui act legislativ, art. 326 a fost modifcat, fiind introduce următoarele:
 în sancţiunea alineatului (1), cuvintele “de pînă la 5 ani” se înlocuiesc cu cuvintele
“de pînă la 3 ani”;
 alineatul (2): din dispoziţie, litera a) se exclude;
 în sancţiune, cuvintele “de la 3 la 7 ani” se înlocuiesc cu cuvintele “de la 2 la 6
ani”;
 în sancţiunea alineatului (3), cuvintele “de la 5 la 10 ani” se înlocuiesc cu cuvintele
“de la 3 la 7 ani”.
În continuare, trebuie de menţionat că, prin Legea Republicii Moldova privind
modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
02.12.2011 – a fost modificată denumirea Capitolului XV al Părţii Speciale a Codului penal al
Republicii Moldova: din „Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere” în
„Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică”. Iar, ulterior prin Legea nr.
245 din 02.12.2011, au fost introduce unele modificări şi articolului 326.
Astfel, în temeiul Legii date, textului incriminator a suferit modificări esenţial, şi anume:
[22]
Alineatul (1) al art 326 expune noi prevederi, şi anume: “(1) Pretinderea, acceptarea sau
primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri
sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o persoană care are influenţă sau
care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate
publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu
ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent
dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvîrşite.
La fel, art 326 a fost completat cu alineatul (1 1) cu următorul cuprins: “(11) Promisiunea,
oferirea sau darea unei persoane, personal sau prin mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii sau
avantaje enumerate la alin.(1), pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cînd respectiva
persoană are sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de
demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, în scopul indicat la alin.(1),
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de

23
pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.”
La fel, art 326 a fost completat cu alineatul (4) cu următorul cuprins: “(4) Persoana care a
promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere
penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de
urmărire penală sînt la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o.”
Prin aceeaşi lege – Legea Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor
acte legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.12.2011 – a fost modificată
denumirea Capitolului XV al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova: din
„Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere” în „Infracţiuni contra bunei
desfăşurări a activităţii în sfera publică”.
Această modificare de titulatură nu poate să nu aibă efecte asupra conţinutului obiectului
juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolului XV al Părţii Speciale a Codului penal
al Republicii Moldova. În acest plan, S.Brînza opinează: „Nici în legislaţie, nici în ştiinţă, nu
este exclusă o mobilitate în cadrul sistemului de obiecte juridice generice ale infracţiunilor.
Datorită unui şir de factori, se schimbă nu doar reprezentările legiuitorului cu privire la
importanţa ocrotirii unui sau altui grup de relaţii sociale şi de valori sociale. În procesul de
evoluţie a societăţii se schimbă chiar însuşirea obiectivă a acestor valori sociale şi relaţii
sociale de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea. La rândul lor,
aceşti factori condiţionează schimbări respective în configuraţia obiectelor juridice ale
infracţiunilor”.
Deja un an mai tîrziu, prin legea nr. 78 din 12.04.2012 au fost aduse completări textului
articolului 326 din CP al RM, şi anume au fost introduse următoarele completări: [22]
 sancţiunea alineatului (1) a fost completată în final cu textul “, iar persoana juridică
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate”;
 sancţiunea alineatului (2) a fost completată în final cu textul “, iar persoana juridică
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 8000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate”;
 sancţiunea alineatului (3) a fost completată în final cu textul “, iar persoana juridică
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale, cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei
juridice”.
La fel, nu putem trece cu vederea nici Legea nr. 326 din 23.12.2013, care:

24
  în sancţiunea alineatului (1), textul “de la 500 la 1500 unităţi convenţionale” a fost
substituit cu textul “de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale”, iar textul “de la 2000
la 4000 unităţi convenţionale” – cu textul “de la 4000 la 6000 unităţi
convenţionale”;
 în sancţiunea alineatului (11), textul “de la 500 la 1500 unităţi convenţionale” a fost
substituit cu textul “de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale”, iar textul “de la 2000
la 4000 unităţi convenţionale” – cu textul “de la 3000 la 5000 unităţi
convenţionale”;
 în sancţiunea alineatului (2), textul “de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale” a fost
substituit cu textul “de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale”, iar textul “de la 3000
la 8000 unităţi convenţionale” – cu textul “de la 5000 la 10000 unităţi
convenţionale”;
Sancţiunea alineatului (3) a primit următorul cuprins: “se pedepsesc cu amendă în mărime
de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 12000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.” [22]

1.3 Incriminarea traficului de influenţă în legislaţia penală a statelor străine

Incriminarea traficului de influenţă în legislaţia penală a Marii Britanii şi SUA. Numărul

delictelor incriminate ca infracţiuni de serviciu în legislaţia engleză este destul de redus. La ele
se referă acele delicte penale, sancţionarea cărora este condiţionată de încălcarea gravă a
atribuţiilor de serviciu. Dat fiind faptul, că astfel de delicte pot fi comise în diferite domenii
social - economice, răspunderea pentru ele este reglementată nu numai prin legi dar şi acte
legislative aparte, privitor la un anumit domeniu.
Calitatea de subiecţi ai infracţiunilor de serviciu o au funcţionarii publici, alte categorii de
angajaţi în serviciul public precum şi alte persoane inclusiv juridice.
Conform doctrinei penale engleze toate aceste infracţiuni alcătuiesc o grupă comună de
delicte comise de funcţionarii publici - infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Aşa
clasificare e acceptată în cunoscuta "Culegere de legi a Angliei" "Hălsbery".[45, p. 121]
Dreptului penal în această Culegere îi sunt atribuite două volume: 11(1) şi 11(2). În Capitolul VII
al volumului 11(1), care se referă la infracţiunile de serviciu sunt incluse 4 tipuri de infracţiuni:

25
mituirea; vânzarea funcţiilor publice; neexercitarea de către funcţionar a obligaţiilor de funcţie;
infracţiuni comise de unele categorii de funcţionari.
Răspunderea pentru corupţia în cadrul alegerilor parlamentului sau a organelor locale este
reglementată aparte prin Legea cu privire la reprezentanţa populară din 1983. Deşi legi similare
sunt promulgate periodic , după 2-3 ani, noţiunea generală a coruperii funcţionarilor publici
rămâne aceea care a fost formulată în dreptul englez general, prin precedentele din anii 1809 şi
1914. Conform acestor surse, corupţia constă în fapta unei persoane care dă mită, în scopul de a
determina un funcţionar public, să acţioneze contrar îndatoririlor sale de serviciu sau să
manifeste o atitudine favorabilă, ori să se abţină de la careva acţiuni în timpul îndeplinirii acestor
obligaţii, iar funcţionarul primeşte în acest scop recompensa ilicită.
Se consideră infracţiune şi fapta acelui care, cu scopul de a corupe, promite sau oferă un
cadou, credit, onorariu sau un alt avantaj oricărei persoane pentru a-1 determina pe un funcţionar
sau angajat al unei organizaţii publice să îndeplinească sau să nu îndeplineasc în un act oarecare
într-o chestiune sau afacere ce este de competenţa acestei organizaţii. Persoanele culpabile de
infracţiunile menţionate sunt pedepsite cu privaţiune de libertate pe un termen până la 7 ani sau
(şi) amendă, dacă procesul este examinat de către curtea de juraţi, ori cu privaţiune de libertate
până la 6 luni sau (şi) amendă până la 5 mii lire sterline, dacă procesul este judecat în ordinea
sumară (judecata magistraturii ,adică fără juraţi).
În afară de aceasta, condamnatul poate fi obligat printr-o ordonanţă judecătorească să
plătească organizaţiei publice valoarea sau preţul cadourilor, creditelor, onorariilor ori a
recompensei încasate. Plus la aceasta judecata îl poate priva de dreptul de a fi ales sau numit într-
o funcţie publică pe un termen de 5 ani. La comiterea repetată a unei infracţiuni identice,
judecata poate aplica sancţiuni mai aspre şi anume interzicerea definitivă de a deţine în viitor o
funcţie publică, iar pe un timp de 5 ani să interzică înregistrarea în calitate de alegător sau să
voteze în cadrul alegerilor parlamentare ori locale.
Într-un conţinut constitutiv separat legislatorul englez incriminează coruperea în scopul de
a obţine distincţii de onoare. Răspunderea este prevăzută atât pentru cei care dau cât şi pentru cei
ce iau mită sub formă de cadou, bani sau alte obiecte de preţ în vederea instigării sau favorizării
la obţinerea unui titlu, grad sau a unei decoraţii, sau pentru înfăptuirea altor acţiuni legate de
oferirea lor. Astfel de cazuri penale pot fi examinate atât de curtea de juraţi cât şi în ordinea
sumară de judecătoria magistraturii. în primul caz vinovaţii sunt pedepsiţi cu privaţiune de
libertate pe un termen de până la 2 ani ori (şi) cu amendă, la aprecierea judecăţii. în al doilea caz
- cu privaţiune de libertate până la 3 luni sau (şi) amendă în limitele prevăzute de lege. Obiectul
mitei este confiscat în folosul statului.

26
 În fine, în sensul dreptului general englez se consideră o infracţiune distinctă coruperea
judecătorilor şi funcţionarilor judecătoreşti. Persoanele, care oferă sau dau judecătorului,
magistratului sau funcţionarului judecătoresc un dar oarecare sau o recompensă bănească, pentru
a influenţa în scopul dorit asupra îndatoririlor lor judecătoreşti, precum şi fapta judecătorului,
magistratului ori funcţionarului judecătoresc, care acceptă darul sau recompensa, constituie o
infracţiune ce se pedepseşte cu amendă sau privaţiune de libertate la aprecierea judecăţii.
Răspunderea pentru infracţiunile de serviciu este prevăzută atât în legislaţia federală a
S.U.A. cât şi în codurile penale ale statelor americane.
Subiecţi activi ai infracţiunilor de corupţie din sectorul public pot fi nu numai funcţionarii
publici dar şi funcţionarii de rând şi angajaţii organizaţiilor, corporaţiilor, instituţiilor bancare de
stat. Subiecţi ai infracţiunilor în cauză pot fi şi orice persoane particulare, spre exemplu care
oferă, promit sau dau ilicit o recompensă.
Trebuie să menţionăm că în Codul de legi al S.U.A. şi anume în Titlul XVIII care conţine
norme juridico-penale, infracţiunile de serviciu sunt incluse în patru capitole: (1) Capitolul 11,
întitulat "Mituirea, veniturile ilicite şi abuzul funcţionarilor publici", (2)Capitolul 93,
-"Funcţionarii publici şi angajaţii în serviciu", (3) Capitolul 41, - "Pretinderea de mită şi şantajul"
şi (4) Capitolul 29, - "Alegerile electorale şi activitatea politică". Aşadar, subiecţi ai infracţiunilor
de serviciu, prevăzute în Capitolul 11 în cele mai frecvente cazuri sunt funcţionarii autorităţilor
federale, a infracţiunilor expuse în Capitolul 93 - funcţionarii şi angajaţii departamentelor şi
organizaţiilor publice care comit abuz de serviciu în scopuri de profit sau încasează recompense
ilicite. Subiect al pretinderii de mită prevăzute în Capitolul 41 poate fi orice funcţionar sau
angajat federal. Capitolul 29 se referă numai la delictele comise în cadrul alegerilor electorale.
În legislaţia federală sunt sancţionate pentru primirea unei recompense ilegale şi unele
categorii de persoane, care nu îndeplinesc funcţii de stat. Astfel, reprezentanţii sindicatelor sau ai
organizaţiilor muncitoreşti care pretind ori primesc bani ori alte foloase, ori acceptă promisiunea
unor astfel de foloase, sau nu o resping, cu scopul de a cădea la învoială şi a se lăsa influenţaţi în
îndeplinirea unui act, luarea unei decizii sau îndeplinirea sarcinilor ce le revin cad sub incidenţa
dispoziţiilor referitoare la luarea de mită.
De asemenea, participanţii la activităţile sportive (organizatori, antrenori, arbitri şi sportivi)
întră şi ei sub incidenţa legii penale, dacă acceptă mită pentru a face sau a nu face un act de
natură să afecteze desfăşurarea ori rezultatul unei întreceri sportive. în fine, activitatea constând
în primirea unui dar de către agentul unei societăţi private sau corporaţii cu scopul de a face un
act contrar împuternicirilor care i-au fost încredinţate este incriminată sub denumirea de "mită
comercială" (commercial bribery).

27
 Făcînd referinţă la legislaţia statelor, prezintă interes incriminarea faptelor de primire a
unor recompense, venituri ilicite ş. a. Potrivit §70 al C. penal al Californiei, fiecare funcţionar al
statului, angajat fie prin numire sau prin contract, comite o infracţiune dacă solicită, primeşte sau
acceptă să primească un venit, cadou, recompensă, cu ştiinţă că acesta nu i se cuvin după lege în
virtutea funcţiei sale. Această infracţiune se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen
până la 6 luni, sau (şi) cu amendă până la 1000$. Funcţionarul care numeşte pe cineva la vre-o
funcţie într-o organizaţie publică în schimbul unui cadou sau a unei recompense se pedepseşte cu
amendă până la 10 000 $ şi cu interzicerea dreptului de a ocupa vre-o funcţie în statul California.
Făcînd referinţă la statul Pensilvania, vom spune că echivalentul infracţiunii de primire a
unei recompense ilicite este coruperea în legătură cu înfăptuirea justiţiei, funcţionarea
autorităţilor administrative şi legislative. în cazul dat este vorba despre acţiunile pe care
funcţionarul le realizează în limita atribuţiilor sale de serviciu, când ei au dreptul la o anumită
decizie, să exprime o anumită opinie, să dea o anumită recomandare.
Aliniatul 3 al paragrafului menţionat prevede o răspundere echivalentă atât pentru cei care
dau (oferă), cât şi pentru cei care iau (acceptă) mită în schimbul încălcării cu bună ştiinţă a
obligaţiilor de serviciu. în toate cazurile făptuitorii sunt pedepsiţi cu privaţiune de libertate pe un
termen de până la 7 ani.
Incriminarea traficului de influenţă în legislaţia penală a Italiei şi Germaniei. Invocînd
cazul Italiei, vom spune că infracţiunile de corupţie sunt incriminate în Capitolul 1 întitulat
"Delicte comise de funcţionarii publici" al Titlului II "Delicte contra administraţiei publice" al
Codului penal adoptat în 1930. În anul 1990 prin Legea Nr. 86, în capitolul respectiv al Codului
penal italian au fost introduse schimbări şi modificări esenţiale privind incriminarea acestor
infracţiuni.
În actuala redacţie al Codului penal italian sunt prevăzute următoarele infracţiuni de
corupţie: Mituirea (art. 317); Coruperea (art. 318, 319, 320) şi Instigarea la corupere (art. 322).
Subiect activ al acestor infracţiuni, potrivit Legii Nr. 86, poate fi doar un funcţionar public,
la care legea atribuie orice persoană care îndeplineşte funcţii legislative, jurisdicţionale sau
administrative de stat. Funcţie de stat se consideră acea funcţie, înfăptuirea căreia se
reglementează prin norme de drept public şi hotărârile autorităţilor publice. [2, p. 101]
Se sancţionează penal pentru comiterea acestor infracţiuni şi persoanele care exercită
atribuţii de funcţionar cu orice titlu (art.358).
Sunt consideraţi subiecţi ai infracţiunilor contra administraţiei publice, la fel şi persoanele
angajate într-un serviciu public (art. 359). La ele se referă persoanele particulare care acordă
servicii de avocat sau în domeniu sanitar, cât şi altor servicii, practicarea cărora necesită o

28
autorizaţie specială a organelor de stat. în baza acestor norme se sancţionează şi acei particulari,
care exercită atribuţii legate de serviciu public, determinate în actele normative ale administraţiei
publice locale.
Răspunderea pentru luare de mită, conform C.pen. italian, se diferenţiază în dependenţă de
caracterul acţiunilor pentru realizarea cărora se ia recompensă. C.pen. italian evidenţiază trei
conţinuturi distincte: luare de mită pentru îndeplinirea unor acţiuni ce ţin de competenţa
funcţionarului(art.318), luarea mitei pentru îndeplinirea unor acţiuni contrar îndatoririlor sale de
serviciu (art.319) şi luarea de mită într-un proces de judecată (art. 319-3).
Potrivit art. 318 C.pen. italian, funcţionarul care pentru înfăptuirea unor acţiuni, conform
îndatoririlor sale de serviciu, ia pentru sine sau pentru o terţă persoană, bani ori alte beneficii, ce
constituie o recompensă ilegală sau acceptă promisiunea unei atare recompense , este pedepsit cu
privaţiune de libertate de la 6 luni până la 3 ani. în cazul, în care funcţionarul primeşte oferta
pentru o acţiune deja săvârşită, atunci pedeapsa se diminuează până la un an.
O pedeapsă mai aspră se aplică dacă funcţionarul primeşte pentru sine sau pentru o terţă
persoană bani ori alte avantaje pentru neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unor acţiuni ce
intră în obligaţiunile sale de serviciu, sau în scopul îndeplinirii ori pentru acţiuni deja înfăptuite
ce contravin îndatoririlor sale. în aceste cazuri se prevede o pedeapsă sub formă de privaţiune de
libertate pe un termen de la 2 la 5 ani (art.319).
Ca circumstanţă agravantă a luării de mită se consideră împrejurarea, în care obiectul mitei
vizează numirea la posturi publice, acordarea unei burse sau pensii, sau încheierea unui contract
în care este interesată administraţia de care aparţine funcţionarul public (art. 319-2). [7]
Cea mai aspră pedeapsă este prevăzută pentru funcţionarul care săvârşeşte una din acţiunile
sus-numite, în scopurile de a favoriza sau a prejudicia una dintre părţi într-un proces civil, penal
sau administrativ. Pedeapsa pentru asemenea faptă va fi privaţiunea de libertate pe un termen de
la trei până la opt ani (alin.l art.319-3).
Dacă în urma acţiunilor funcţionarului corupt acuzatului i se pronunţă o sentinţă nedreaptă
de privaţiune de libertate pe un termen nu mai mare de 5 ani, atunci funcţionarul culpabil de
aceste acţiuni se pedepseşte cu privaţiunea de libertate de la 4 până la 12 ani, iar în cazul în care
acuzatul este condamnat pe nedrept la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 5 ani sau
la muncă silnică, atunci funcţionarul vinovat se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un
termen de la 6 la 20 de ani (alin.2 art.319-3).
În legislaţia germană se incriminează în capitolul XXVIII, ultimul din Partea specială,
întitulat "Infracţiuni de serviciu", de rând cu alte delicte săvârşite de funcţionari, judecători,
angajaţi speciali şi faptele de corupţie - § 331- 335 C.pen. [11]

29
 Specialiştii germani în materia jurisprudenţei sunt de părerea că includerea infracţiunilor
de serviciu într-un capitol aparte are la bază în primul rând criteriul subiectului activ al
infracţiunii. De rând cu aceasta se menţionează că în cazul unor infracţiuni prevăzute în capitolul
dat - spre exemplu a dării de mită - cel mai frecvent subiect este persoana particulară, fapt care
nicidecum nu contravine doctrinei penale germane, având în vedere obiectul generic comun al
tuturor infracţiunilor de serviciu (ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la activitatea
organizaţiilor de stat şi publice), iar darea de mită aduce atingerea anume activităţilor
reglementate prin lege.
Subiect activ al infracţiunilor prevăzute în paragrafele 331-335 C.pen. este considerat
funcţionarul, noţiunea căruia este expusă în paragraful 11 "Termeni uzuali" din Partea generală a
Codului penal german; acel care ,conform legilor statului:
a) este funcţionar public sau judecător;
b) se află în relaţii juridico-publice de serviciu ;
c) este angajat într-un alt mod să exercite un serviciu public într-un oarecare organ al
autorităţii sau altă instituţie, sau din însărcinarea acestora.
La stabilirea sancţiunii penale pentru luare şi dare de mită legislatorul german acordă o
importanţă hotărâtoare faptului dacă mita a fost luată pentru îndeplinirea unor acţiuni legale, ce
ţin de competenţa funcţionarilor sau pentru îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de
serviciu.
Conform alin.l § 331 al C.pen. german, funcţionarul care pretinde la recompensă materială
sau de altă natură, sau primeşte ori acceptă promisiunea de foloase, pentru îndeplinirea unei
acţiuni în prezent sau în viitor, este pedepsit cu închisoare pe un termen până la 2 ani, ori cu
amendă.
Ca modalitate agravantă a acestei infracţiuni (alin.2 §331) este prevăzută fapta săvârşită de
un judecător sau de un arbitru în timpul înfăptuirii justiţiei. Această faptă se pedepseşte cu
privaţiune de libertate pe un termen până la 3 ani ori cu amendă[29, p. 133].
Potrivit alineatului 3 §331 C.pen. german, fapta prevăzută în alin.l al acestui paragraf nu se
pedepseşte dacă subiectul ia recompensa solicitată, sub o formă reală sau acceptă promisiunea,
dar având pentru aceasta acordul prealabil al autorităţilor competente, sau dacă le înştiinţează
imediat despre oferta făcută ori luarea de mită.
Aşadar, în §331 C.pen. german nu se spune nimic despre caracterul acţiunilor îndeplinite
contra mită de către funcţionar, judecător ori arbitru.
Incriminarea traficului de influenţă în legislaţia penală a României. Textul de incriminare
al traficului de influenţă, respectiv art. 291 alin. (1) Cod penal, este următorul: „Pretinderea,

30
primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau
pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă
asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de
serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani”.
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
conţine, de asemenea, unele dispoziţii referitoare la traficul de influenţă. Destinatarii acestei legi
sunt, aşa cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, persoanele: „a) care exercită o
funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau
instituţiilor publice; b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o
însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul
serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor
naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici; c) care exercită atribuţii de
control, potrivit legii; d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în
măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa; e) care, indiferent de calitatea
lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea
deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital,
operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în
asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora,
tranzacţii comerciale interne şi internaţionale; f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid
sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără
scop lucrativ sau fundaţie; g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile
prevăzute de lege”.
În ceea ce priveşte terminologia juridică folosită în acest act normativ, potrivit art. 5 alin.
(1), sintagma „infracţiuni de corupţie” este folosită pentru a se referi la infracţiunile de luare de
mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, inclusiv atunci când acestea sunt
comise în varianta atenuată, respectiv de persoanele prevăzute la art. 308 Cod penal.
Sub aspectul tratamentului sancţionator, art. 6 din Legea nr. 78/2000 face trimitere la
pedepsele prevăzute în textele de lege corespunzătoare din Codul penal.
O variantă agravată a infracţiunii de trafic de influenţă este prevăzută în art. 7 din Legea nr.
78/2000: dacă fapta este comisă de: o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, este
judecător sau procuror, organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare
a contravenţiilor, ori este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal (i.e. membri

31
ai instanţelor de arbitraj), limitele pedepsei prevăzute la art. 291 Cod penal se majorează cu o
treime.
Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 – aşadar, inclusiv infracţiunea de trafic de
influenţă, conform distincţiilor de mai sus – săvârşită în condiţiile prevăzute în mod expres în art.
13 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, cu modificările şi
completările ulterioare, intră în competenţa acestei structuri specializate din cadrul Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În conformitate cu art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, „persoana care a comis una dintre
infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la
răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea
la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
O prevedere similară este cuprinsă şi în art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia
martorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceste beneficii legale reflectă percepţia potrivit căreia traficul de influenţă este considerat
a se încadra în categoria infracţiunilor grave, ce trebuie a fi combătute prin felurite mecanisme
legislative.
Incriminarea traficului de influenţă în legislaţia penală a Franţei. În cadrul noului Cod
Penal al Franţei traficul de influenţă este încă asociat delictelor de corupţie. Această grupare
redacţională are drept avantaj faptul de a scoate în evidenţă elementele comune ale delictelor de
corupţie şi traficului de influenţă: sub forma lor pasivă – de a solicita sau accepta un avantaj
nedatorat, iar sub forma lor activă – de a propune sau ceda un avantaj nedatorat, cât şi specificul
fiecăreia: , pe de o parte, un act în exerciţiul funcţiei sau un act facilitat de funcţie şi, pe de altă
parte, abuzul de influenţă.
De atunci structurarea redacţională a acestor delicte în dreptul francez permite de a
constata că aceste doua delicte din punct de vedere juridic se regrupează dar nu se confundă.
Atît pentru forma sa pasivă cât şi cea activă, sancţiunile prevăzute pentru traficul de
influenţă public naţional depind de faptul, dacă persoana „exercită o funcţie publică” sau este „o
persoană particulară”. În primul caz sancţiunea principală este de 10 ani închisoare şi amendă în
sumă de 150 mii euro, iar îl cel de al doilea caz sancţiunea se ridică la 5 ani închisoare şi o
amendă de 75 mii euro.
Comportamentele care cad sub incidenţa acestei prevederi sunt foarte diverse, fapt
confirmat de jurisprudenţă. S-ar putea da ca exemplu:

32
 Vărsarea prin circuite de transfer foarte complicate a sumei de 5 milioane mărci germane
pentru a remunera abuzul de influenţă comis de 2 cetăţeni francezi, care au promis de a „aplana”
în diferite instituţii publice dificultăţile, pe care le avea o societate de drept privat străină la
executarea unui contract de pe piaţa de armament. Reprezentanţii acestei societăţi au fost
urmăriţi penal pentru delictul de trafic de influenţă activ, unul din cetăţenii francezi – pentru
trafic de influenţă comis de un agent public (el poseda această calitate) şi cel de al doilea
cetăţean ca complice ( Curtea de Casaţie, 19 martie 2008);
Un particular, care credea că a comis o infracţiune legată de încălcarea reglementărilor
schimbului valutar, i-a transmis unui terţ un milion de franci pentru „a astupa (a înăbuşi) cazul”,
făcând uz de influenţa, pe care presupunea că o are (20 martie 1997);
Un particular, care a primit diverse sume de la persoane, doritori de obţinerea unor locuinţe
sociale, în schimbul intervenirii lui pe lângă un consilier municipal, preşedinte al unei societăţi
mixte de locuinţe sociale (7 februarie 2001);
Responsabili ai unor societăţi de drept privat au primit fonduri de la nişte întreprinderi,
care obţinuse contracte de achiziţii publice, pentru a plăti intervenţia lor pe lângă consilierii
(aleşii locali), împuterniciţi cu atribuirea acestor contracte şi care totodată erau membri ai
partidelor politice, finanţate de societăţile conduse de persoanele inculpate (16 decembrie 1997).
În ce priveşte abuzul de influenţă în detrimentul organizaţiilor publice internaţionale, apoi
legea din 13 noiembrie 2007 incriminează fapta în forma sa pasivă sau activă - de a abuza de
influenţa reală sau presupusă în schimbul unui avantaj nedatorat cu scopul de a obţine de la o
persoană cu funcţie publică sau care are o misiune publică sau investită de un mandat electiv
public în cadrul unei organizaţii publice internaţionale.
Examinată în forma sa pasivă reprimarea traficului de influenţă publică internaţională nu
diferă de faptul, dacă delictul este comis de o persoană cu funcţie publică sau una privată,
particulară. Oricum pedepsele principale stipulate în articolul 435-2 din Codul Penal sunt de 5
ani închisoare şi 75 mii euro amendă. Forma activă a traficului de influenţă internaţional nu
diferă dacă el este realizat de o persoană cu funcţie publică sau de un particular.
Pedepsele principale din art. 435-4 din Codul Penal sunt identice cu cele din art. 435-2 CP.
Legislatorul francez a refuzat totuşi să incrimineze abuzul de influenţă comis în detrimentul unui
stat străin, confirmând astfel jurisprudenţa franceză, dar fiind contrară dispoziţiilor art. 12 al
Convenţiei penale privind corupţia, la care Franţa a formulat o rezervă de aplicare. În notele
explicative la legea din 13 noiembrie 2007 se menţionează, că refuzul legislatorului francez se
bazează pe de o parte pe motivul, că delictul de trafic de influenţă nu este recunoscut în legislaţia
tuturor statelor membre ale Consiliului Europei şi că nu este de dorit de a expune întreprinderile

33
franceze unor distorsiuni de concurenţă vis-a-vis de întreprinderile altor state care nu aplică
aceleaşi reguli şi, pe de altă parte, din motivul dificultăţilor care există la departajarea acţiunilor
de lobbyng de cele de trafic de influenţă.
Argumentele înaintate nu pot convinge deoarece nu doar legea penală franceză
incriminează traficul de influenţă, însă legislaţia a mai mult de trei pătrimi din statele care au
ratificat Convenţia incriminează traficul de influenţă. Lobby-ul nu are drept scop de a influenţă o
anumită alegere în mod tainic şi în schimbul unor bani, dar în mod transparent lucrează în
vederea eliberării unor informaţii şi convingerii persoanei publice care urmează să ia decizia în
cauză. Imediat ce activitatea de lobbing va fi clar încadrată juridic şi nu va fi percepută ca o
„activitate din umbră”, problema frontierei între lobbysm şi trafic de influenţă nu ar trebui să
constituie un obstacol în incriminarea traficului de influenţă faţă de un agent public străin.

34
 II. ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE
LA ART. 326 CP RM

2.1 Obiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

În condiţiile Republicii Moldova, drept obiect al infracţiunii sunt recunoscute relaţiile

sociale care corespund legislaţiilor obiective de dezvoltare a tânărului stat independent, bazat
pe principiul afirmării omului ca valoare socială supremă. [14, p. 4] Desigur, fiecare
infracţiune manifestându-se prin acţiune sau inacţiune, atentează în realitate la o valoare
socială concretă, ocrotită de legea penală. Infracţiunea pricinuieşte o anumită daună acestei
valori. În societate nu există infracţiuni fără obiect de atentare. [1, p. 20]
O condiţie indispensabilă vizând respectarea legalităţii este ca orice infracţiune concretă
săvârşită de o persoană să corespundă conţinutului unei infracţiuni din legea penală. [36, p. 162]
Oricare persoană, săvârşind o faptă socialmente periculoasă, sancţionată în mod penal, cauzează
prejudiciu societăţii şi, evident, relaţiilor existente în cadrul acestei societăţi. Toate relaţiile pe
care le apără legea penală şi sînt încălcate ca rezultat al săvârşirii infracţiunii, în teoria şi practica
dreptului penal constituie obiectul infracţiunii.
Oricare infracţiune săvârşită, manifestându-se printr-o anumită faptă socialmente
periculoasă, constituie, prin esenţa sa, un atentat la o anumită valoare socială ocrotită de
legislaţia în vigoare. Legea penală nu prevede nici o infracţiune prin lipsa obiectului de atentare.
[10, p. 74]
Obiectul infracţiunii indică asupra conţinutului, caracterului şi gradului de pericol social al
ei. [5, p. 103] Teoria dreptului penal descrie ca obiect al infracţiunii acele relaţii sociale care sunt
recunoscute în societate şi care corespund intereselor întregii societăţi. În ceea ce priveşte, însă,
definirea unică a acestui obiect şi a formelor de manifestare a lui, corelaţia cu obiectul material
în literatura de specialitate s-au conturat mai multe idei.
După cum remarcă V. Berliba, problema obiectului juridic al infracţiunilor de corupere
constituie una dintre cele mai importante în ştiinţa dreptului penal. De soluţionarea ei corectă
depinde determinarea esenţei social-politice şi juridice a acestor infracţiuni, calificarea corectă şi
delimitarea de alte atentate infracţionale. [28, p. 53]
A.Borodac consideră că obiectul juridic generic al infracţiunii de trafic de influenţă îl
constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de
ocrotirea ordinii de drept a Republicii Moldova privind activitatea autorităţilor publice. [11, p.

35
480] În opinia lui I.Ţurcan, acest obiect îl formează relaţiile sociale cu privire la activitatea
legală a organelor administraţiei publice, precum şi a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor de stat. [17, p. 615]
Din punctul de vedere al lui Л.Гырла şi Ю.Табарча, acest obiect îl formează relaţiile
sociale care asigură activitatea normală a organelor administraţiei publice, precum şi a
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, în acelaşi rând interesele serviciului public.
În viziunea lui S.Brînza şi V.Stati, obiectul juridic generic al infracţiunii de trafic de influenţă îl
constituie relaţiile sociale cu privire la activitatea de serviciu într-o întreprindere, instituţie,
organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor. [15, p. 813]
În viziunea lui I.Nastas, obiectul juridic generic al infracţiunii de trafic de influen ţă îl
constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea normală şi într-un cadru legal a entităţilor
publice şi private cărora li se aduce atingere prin comiterea faptelor incriminate în Capitolul XV
din Partea Specială a Codului penal [17, p.42]. Nu putem face abstracţie nici de remarca făcută
de S.Brînza şi V.Stati: „Este necesar a menţiona că, potrivit art.326 CP RM, infracţiunea de
trafic de influenţă este săvârşită pentru a influenţa un funcţionar din cadrul unei entităţi
publice sau al unei entităţi private. Pe cale de consecinţă, aria de acţiune a art.326 CP RM se
extinde, inclusiv, asupra persoanelor care s-au prevalat de influenţa pe care o au faţă de un
funcţionar din sectorul privat. În contextul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, este
corect a se afirma că, în plan generic, infracţiunile prevăzute în Capitolul XV al Părţii Speciale
a Codului penal al Republicii Moldova aduc atingere nu doar relaţiilor sociale cu privire la
activitatea de serviciu într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei
publice locale ori într-o subdiviziune a lor, dar şi relaţiilor sociale cu privire la activitatea de
serviciu într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” [17, p.813-
814].
Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolului XV al
Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova îl formează relaţiile
sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii în sfera publică. După ce am
stabilit obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM, să aflăm care este
conţinutul obiectului juridic special al acestor infracţiuni.
După O.Loghin şi T.Toader, obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă îl
formează relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună
desfăşurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi, în exercitarea
atribuţiilor lor, de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor. [56, p. 367] În
opinia lui I.Pascu, acest obiect îl constituie relaţiile sociale a căror normală desfăşurare implică

36
combaterea şi reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând influenţa lor pe lângă un
funcţionar public sau funcţionar, creează o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea
acestora, lăsând să se creadă că funcţionarul public sau funcţionarul ar putea fi corupţi sau
determinaţi să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiunile lor de serviciu.
După T.Popovici, acest obiect îl constituie relaţiile sociale care reglementează buna
funcţionare a serviciilor publice, a căror desfăşurare normală implică combaterea şi
reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar,
creează o stare de neîncredere în corectitudinea funcţionarilor, lăsând să se creadă că aceştia
ar putea fi corupţi şi determinaţi să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiile lor de
serviciu. Potrivit opiniei lui M.Vidaicu, obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de
influenţă este constituit dintr-un ansamblu de relaţii sociale privind funcţionarea normală a
diferitelor instituţii şi organizaţii, care este incompatibilă cu faptul că funcţionarii pot fi
influenţaţi, în îndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu, de persoane care au o influenţă reală sau
presupusă asupra lor şi care se întemeiază pe încrederea şi prestigiul de care trebuie să se
bucure orice funcţionar. [73, p. 34]
În rezultatul sintezei opiniilor doctrinare, evocate mai sus, identificăm următoarele
caracteristici de bază ale valorii sociale individuale reprezentând obiectul juridic special al
infracţiunii de trafic de influenţă: 1) se exprimă în activitatea acelor entităţi în care îşi exercită
atribuţiile factorii de decizie susceptibili de influenţare; 2) această activitate este incompatibilă
cu suspiciunea că respectivii factori de decizie pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor; 3)
reala sau pretinsa influenţă asupra respectivilor factori de decizie este speculată de către un
traficant de influenţă.
Obiectul material al unei infracţiuni este lucrul sau fiinţa care încorporează unele valori
ocrotite de legea penală şi asupra căruia (căreia) se îndreaptă acţiunea (inacţiunea) făptuitorului.
Sau: obiectul material este "lucrul (bun, animal, persoană etc.) asupra căruia se îndreaptă, în mod
firesc sau întâmplător, săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, operând fizic asupra acestuia,
expunându-l unui pericol sau vătămându-l".[18, p. 145]
Problema existenţei obiectului material al infracţiunii de trafic de influenţă este una
controversată şi discutată în literatura de specialitate. În privinţa infracţiunii de trafic de influenţă
nu se poate vorbi de un obiect material, aceasta deoarece obiectul ei juridic, valoarea socială pe
care o ocroteşte legea penală, îl constituie normala desfăşurare a activităţii de serviciu, care este
incompatibilă cu ideea că funcţionarii pot fi influenţaţi de anumite persoane. [8, p. 142]
Infracţiunea de trafic de influenţă în general nu are obiect material. Totuşi, atunci când
folosul primit de făptuitor constă în prestarea unei munci de către cumpărătorul de influenţă (de

37
exemplu, repararea unui automobil, montarea unei instalaţii, legarea unei colecţii de cărţi),
obiectul muncii prestate devine şi obiect material al infracţiunii.
În concluzie, infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM au, în toate cazurile, un obiect
material sau imaterial. Analizând prevederile de la art.326 CP RM, vom menţiona că obiectul
material sau imaterial al infracţiunilor prevăzute la acest articol îl reprezintă, după caz: 1) banii;
2) titlurile de valoare; 3) serviciile; 4) privilegiile; 5) alte bunuri; 6) alte avantaje.

2.2 Latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

Forma exterioară de manifestare a infracţiunii este exprimată prin latura obiectivă a

acesteia. Fapta infractorului, exprimată prin acţiune sau inacţiune, condiţionează anumite
schimbări ale mediului ce ne înconjoară. Astfel, latura obiectivă este un proces social –
periculos şi ilegal – de atentare la relaţiile sociale protejate de lege, privite din punctul de vedere
al formelor externe de manifestare, atentare ce se manifestă prin acţiuni şi evenimente în
dezvoltare consecutivă, începând cu săvârşirea actului criminal şi finalizând cu survenirea
consecinţelor criminale. [61, p. 27]
A devenit deja un truism, că latura obiectivă a componenţei de infracţiune reprezintă
ansamblul de trăsături, prevăzute de legea penală, care caracterizează procesul exterior al
conduitei infracţionale. Conform opiniei autorului A.Borodac[10, p. 97] „latura obiectivă a
infracţiunii constituie aspectul exterior al comportării social periculoase, care se exprimă prin
cauzarea, provocarea unui pericol sau a daunelor pricinuite relaţiilor sociale’’. Latura obiectivă a
conţinutului constitutiv al infracţiunii, relatează autorii români (C.Bulai, V.Dobrinoiu,
Gh.Nistoreanu, A.Ungureanu etc.), [18, p. 130]este constituită din totalitatea condiţiilor
privitoare la actul de conduită, cerute de lege pentru existenţa infracţiunii. [38, p. 216]
Autorul I. Macari defineşte latura obiectivă a infracţiunii ca fiind elementul constitutiv al
faptei manifestat sub formă de acţiune sau inacţiune, împreună cu urmările pe care le produce,
urmări ce reprezintă atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală. [57, p. 43]
La fel, fiecare infracţiune, prin aspectul său exterior este caracterizată şi de o urmare
imediată. Urmarea imediată este rezultatul faptei şi constă în schimbarea pe care săvârşirea
acţiunii sau inacţiunii interzise o produce în lumea obiectivă. [72, p. 76] Denumirea de urmare
imediată dată rezultatului faptei are drept scop să-1 deosebească pe acesta de consecinţele
subsecvente ale infracţiunii. Urmarea imediată este un element al infracţiunii de care depinde

38
existenţa acesteia, pe când consecinţele subsecvente constituie un element circumstanţial, deci o
condiţie circumstanţială în conţinutul agravant al unor infracţiuni.
Vorbind despre latura obiectivă a infracţiunii, vom menţiona că elementul material constă
în acţiunea de traficare a influenţei, care se poate realiza în una din următoarele modalităţi
normative, toate alternative:
1. primirea de bani, bunuri, titluri de valoare, de alte avantaje, pentru sine sau pentru altă
persoană în scopul de a interveni pe lângă un funcţionar public şi a-1 face să îndeplinească ori să
nu îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu, asupra căruia subiectul are sau
susţine că are influenţă;
2. extorcarea de bani, bunuri, hârtii de valoare, de alte avantaje în acelaşi scop şi condiţii;
3. acceptarea de servicii, de bunuri, alte avantaje în scopul şi condiţiile menţionate.
A primi bani sau alte bunuri înseamnă preluarea de câtre făptuitor în posesia sa a unei sume
de bani, a unui bun, etc, care i se înmânează.
Prin extorcarea de bani, bunuri, alte avantaje, cea de-a doua modalitate, se înţelege cererea
lor insistentă prin ameninţarea săvârşirii acţiunilor care vor cauza prejudiciu intereselor legale
ale persoanei interesate în acţiunea (inacţiunea) funcţionarului public, ori punerea intenţionată a
persoanei în cauză în aşa condiţii care o impun să dea bani, bunuri în scopul preîntâmpinării
consecinţelor nefaste pentru interesele sale legale.
Privitor la săvârşirea traficului de influenţă prin extorcarea de bani, bunuri în accepţiunea
acestui termen, vom exprima anumite obiecţii. Aşadar, un făptuitor cere bani, bunuri, avantaje de
la o terţă persoană, care are un interes şi întru satisfacerea lui vrea să cumpere influenţa unui
funcţionar public. Persoana interesată (terţul) după cum reiese din textul normativ al infracţiunii
nu exercită direct coruperea funcţionarului public dar acţionează prin vânzătorul de influenţă,
deci mediat, fără a admite vreo relaţie sau contact cu funcţionarul.
De aceea, terţul ori dă banii ceruţi făptuitorului, ori poate renunţa şi proceda într-un alt
mod. Se pune întrebarea cum va putea funcţionarul public ameninţa terţul interesat cu
prejudicierea intereselor lui legale? Este oare posibilă punerea acestui terţ în aşa condiţii care îl
impun să dea bani, bunuri, întru evitarea unor consecinţe nefaste pentru interesele sale legale? în
cazul traficului de influenţă răspunsul la aceste întrebări nu poate fi decât negativ, invocându-se
mai multe motive.
În primul rând extorcarea presupune o relaţie bilaterală dintre persoana interesată într-o
problemă, chestiune şi funcţionarul de a cărui competenţă ţine rezolvarea ei, ceea ce nu are loc în
cazul traficului de influenţă. în al doilea rând, extorcarea presupune cererea insistentă de bani,
bunuri de către persoana cu funcţie de răspundere sub ameninţarea prejudicierii intereselor legale

39
ale persoanei particulare, condiţie care în cazul traficului de influenţă este irealizabilă. In al
treilea rând, nici impunerea terţului să dea bani, bunuri în vederea preîntâmpinării consecinţelor
nefaste pentru interesele sale legale nu este posibilă, deoarece nici în acest caz, nici în cel
precedent nu poate exista o dependenţă absolută de vânzătorul de influenţă, terţul având
posibilitatea de a proceda altfel, sau de a renunţa, nu se exclude şi prezenţa unor interese
nelegale incompatibile cu extorcarea.
Prin urmare, credem că, în cazul traficului de influenţă, extorcarea trebuie acceptată într-un
sens deosebit şi anume ca o simplă solicitare, pretindere de bani, bunuri, alte avantaje, după cum
această normă este formulată în art.12 al Convenţiei penale cu privire la corupţie sau în legislaţia
penală a altor state (spre exemplu, Franţa, România).
A treia modalitate a elementului material al traficului de influenţă constă în acceptarea de
servicii, de bunuri, de alte avantaje, prin care se înţelege a fi de acord, a aproba serviciul, cadoul
sau avantajul propus. [57, p. 284]
Privitor la cea de-a treia modalitate - acceptarea de bani, bunuri, alte avantaje, ea poate fi
expresă sau tacită, dar în acest din urmă caz ea rezultă din anumite împrejurări, care indică
neîndoielnic acceptarea. [37, p. 128] Oricare din modalităţile normative menţionate pot fi
săvârşite de către traficantul de influenţă, personal, adică în mod direct, cât şi printr-o persoană
intermediară - mijlocitor, adică indirect, după cum, de altfel, şi cumpărătorul de influenţă poate
recurge, în acest scop, la serviciile unui mijlocitor (intermediar).
Iniţiativa comiterii infracţiunii porneşte de la făptuitor atunci când el extorchează bani sau
alte avantaje de la persoana care are un interes şi vrea să cumpere favoarea unui funcţionar,
precum şi în situaţia când făptuitorul primeşte banii sau bunurile oferite de cel interesat ori
acceptă banii sau darurile făcute de acesta. Când iniţiativa porneşte de la traficant, fapta de
extorcare este suficientă pentru existenţa infracţiunii; dimpotrivă, când iniţiativa porneşte de la
terţul interesat, nu este suficientă oferta sau promisiunea acestuia, ci este necesară şi primirea
banilor sau foloaselor cuvenite ori acceptarea acestora de către traficantul de influenţă.
Primirea, extorcarea sau acceptarea banilor, avantajelor se poate face „pentru sine", adică
în propriul profit al infractorului, sau „pentru altul", deci în profitul altei persoane. Dar se referă
„pentru altul" şi la funcţionarul pe lângă care subiectul urmează să intervină. Dacă admitem că
subiectul ar primi bani pentru funcţionar, înseamnă că nu are loc o vânzare de influenţă ci
cumpărarea serviciului „făcut de funcţionar"; calitatea subiectului devenind de instigator sau
complice la coruperea pasivă, dar nu de traficant de influenţă.
Noţiunile de „servicii, avantaje", prevăzute în textul de incriminare, au aceeaşi semnificaţie
cu cea descrisă la coruperea pasivă, cuprinzând servicii şi avantaje nu numai de natură

40
patrimonială, inclusiv un împrumut, ci şi nepatrimonială. Faptul, că legiuitorul privitor la
expresie „bani", „bunuri", „avantaje" nu vizează „ce nu i se cuvin" sau „nelegitime", ca la
coruperea pasivă sau primirea recompensei ilicite înseamnă că în cazul infracţiunii de trafic de
influenţă ele întotdeauna sunt necuvenite şi nelegitime.
Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă trebuie să îndeplinească unele
condiţii:
• Mai întâi, este necesar ca oricare din acţiunile menţionate mai sus să fie săvârşită pe baza
influenţei pe care autorul o are sau susţine că o are asupra unui funcţionar public. A avea
influenţă asupra unui funcţionar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de
încrederea acestuia, a fi în bune relaţii cu el.
Prin expresia „susţine" că are influenţă asupra unui funcţionar public se înţelege situaţia în
care autorul se laudă că are trecere, că este în bune relaţii cu o asemenea persoană, că se bucură
de încrederea ei, deşi afirmaţiile sale pot să nu corespundă realităţii.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art.326 C.pen., nu este necesar ca influenţa asupra
unui funcţionar public, de care se prevalează făptuitorul, să fie reală, fiind suficient ca acesta să
lase să se creadă că are o asemenea influenţă.
Dacă făptuitorul nu s-a prevalat de influenţa, reală sau presupusă, pe lângă funcţionar,
pentru a convinge sau amăgi pe terţul interesat să presteze un bun, avantaj sau bani, fapta nu
constituie trafic de influenţă.
Totodată, existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu interesează dacă persoanei căreia i
s-au cerut bani, bunuri a crezut sau nu că făptuitorul se bucură, într-adevăr, de trecerea de care se
prevalează. Nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului asupra
căruia are influenţă, suficient fiind să fi dat de înţeles privitor la domeniul lui de activitate,
organul în care deţine funcţia, sau să fi determinat calitatea (funcţia, atribuţiile) acestuia. De
asemenea, nu interesează dacă făptuitorul, atribuind un nume acelui funcţionar, numele atribuit
este real sau fictiv.
Deci, esenţial este că influenţa făptuitorului să fi contribuit pentru persoana interesată
motivul determinat al tranzacţiei. [56, p. 377]
• A doua condiţie concomitentă constă în aceea că acţiunea ce realizează elementul
material - primirea ori pretinderea (extorcarea) de bani, titluri de valoare, bunuri, etc., ori
acceptarea de servicii, de bunuri, avantaje - să fie săvârşită de către autor pentru intervenţia sa pe
lângă un funcţionar public, spre a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile
sale de serviciu.

41
 Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar, deci, pe de o parte, ca
organul sau organizaţia din care face parte funcţionarul asupra căruia autorul susţine că ar avea
influenţă, să fie competentă a efectua actul în vederea căruia se trafica influenţa, iar, pe de altă,
parte, ca funcţionarul respectiv - făcând parte din acel organ sau acea organizaţie - să aibă
competenţa funcţională de a înfăptui actul solicitat.
Totodată, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, este necesar nu numai ca
influenţa de care se prevalează subiectul activ să se refere la un act ce intră în atribuţiile de
serviciu ale funcţionarului, ci şi ca persoana căreia i se promite intervenţia să aibă un interes real
- legitim sau nelegitim în legătură cu acest act; dacă acest interes nu există sau este imaginar,
fapta nu se poate încadra în dispoziţiile art.326 C.pen. - întrucât lipseşte obiectul intervenţiei
implicate în săvârşirea traficului de influenţă - dar poate constitui fie infracţiunea de escrocherie,
fie aceea de şantaj, în funcţie de specificul acţiunilor folosite de autor în scopul obţinerii unor
profituri injuste.
Legea penală în vigoare nu condiţionează existenţa infracţiunii prevăzute în art.326 C.pen.
de caracterul actului de serviciu urmărit prin intervenţia solicitată, deci, rezultă că acest act poate
fi atât legal cât şi nelegal.
• A treia şi ultima condiţie constă în aceea că acţiunea ce constituie elementul material al
infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni
să fi îndeplinit actul ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii
acestuia. Această condiţie derivă din prevederile art.326 C.pen., potrivit cărora scopul urmărit
prin traficarea influenţei este acela de a-1 determina pe funcţionar să facă ori să nu facă un act ce
intră în atribuţiile sale de serviciu; or, dacă acesta este scopul, în mod necesar cererea sau
primirea de bani, avantaje ori acceptarea de bunuri trebuie să precedeze efectuarea actului,
nefiind de conceput ca cererea lor sau tratativele dintre cumpărătorul şi traficantul de influenţă
privitor la bani, avantaje să aibă loc după ce actul în vederea căruia ar urma să se intervină a fost
deja realizat.
În contextul celor consemnate, fapta unei persoane, care primeşte de la un particular bani
sau alte valori, sub pretextul de a le transmite unei persoane cu funcţie de răspundere pentru, a-1
determina la o acţiune în favoarea particularului, neavând, însă, intenţia de a proceda astfel,
însuşeşte valorile - constituie trafic de influenţă.
Prin infracţiunea de trafic de influenţă se creează o stare de pericol pentru bunul mers al
activităţii unui organ de stat, unei instituţii sau organizaţii publice în serviciul căreia se află
funcţionarul public vizat de făptuitor. [68]

42
 Aceste urmări sunt inerente acţiunii incriminate, deoarece legea penală, nu condiţionează
existenţa infracţiunii de producerea unor urmări, din această cauză şi raportul de cauzalitate la
infracţiunea dată rezultă din materialitatea faptei.

2.3 Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

Ca orice act de conduită umană, conduita infracţională este expresia unităţii dialectice a
două laturi inseparabile, care formează conţinutul constitutiv al infracţiunii: o latură obiectivă
sau fizică, constând dintr-o manifestare exterioară, sub forma unui consum sau a unei înfrânări
de energie fizică, prin care s-a produs sau se putea produce o modificare în lumea obiectivă
externă; [59, p. 23] o latură subiectivă sau psihică, constând din atitudinea făptuitorului faţă de
faptă. [62, p. 58]
Fără considerarea laturii subiective, actul de conduită în materialitatea sa ar fi lipsit de
semnificaţia umană şi moral-politică, după cum atitudinea psihică, nematerializată în conduita
exterioară, ar fi lipsită de aspectele material şi social specifice infracţiunii. Izolarea celor două
laturi nu este, aşadar, de conceput decât pe plan mental. În acest sens ea este chiar necesară în
scop didactic. [18, p. 129]
În baza art.51 alin.(2) C.pen. „răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de
săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală". Potrivit art.3 alin.(1) C.pen. „nimeni nu poate
fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale, decât în baza
unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală".
Astfel, legiuitorul ia termenul vinovăţie ca termen primitiv, nedefinit, pe cînd teoreticienii
dreptului îl interpretează altfel, propunînd diferite definiţii. Majoritatea autorilor definesc
vinovăţia ca atitudine psihică subiectivă a persoanei care comite o faptă ilicită faţă de această
faptă şi consecinţele ei. [27, p. 317] Aşa, de exemplu, Gh.Mihai o defineşte, din punctul de
vedere al naturii sale, ca stare subiectivă, concretizată în atitudinea psihică pe care o are autorul
faţă de fapta pe care a săvîrşit-o şi faţă de consecinţele acesteia. [60, p. 239] N. Popa
caracterizează vinovăţia ca atitudine psihică a celui ce comite o faptă ilicită faţă de fapta sa,
precum şi faţă de consecinţele acestei fapte. [66, p. 206] R.Vonică indică asupra faptului că
vinovăţia sau culpa constă în atitudinea psihică a persoanei care comite o faptă ilicită faţă de
fapta sa şi consecinţele acesteia. Vinovăţia este deci o stare subiectivă care îl caracterizează pe
autorul faptei ilicite în momentul încălcării normei juridice. [75, p. 517]

43
 A.Grigorovici susţine că infracţiunea de trafic de influenţă se săvârşeşte cu intenţie
directă sau indirectă: „Făptuitorul are reprezentarea faptului că, prevalându-se de influenţa pe
care ar avea-o asupra unui funcţionar sau asupra altui salariat şi primind sau pretinzând foloase
ori acceptând promisiuni în orice mod, face să se nască îndoieli în privinţa reputaţiei şi
onestităţii funcţionarului (în cazul intenţiei directe) sau acceptă (în cazul intenţiei indirecte)
producerea unor asemenea consecinţe”. [44, p. 128]
Pe de altă parte, D.Buda este de părere că infracţiunea de trafic de influenţă presupune,
sub aspectul laturii subiective, forma intenţiei directe; cu alte cuvinte, făptuitorul îşi dă seama
şi doreşte să trafice influenţa reală sau presupusă a unui funcţionar, latura subiectivă
incluzând şi scopul determinării funcţionarului să facă sau să nu facă un act care intră în
atribuţiile de serviciu ale acestuia. [în 16] După M.A. Hotca, în cazul infracţiunii de trafic de
influenţă, vinovăţia făptuitorului îmbracă forma intenţiei directe, deoarece acesta are
reprezentarea şi vrea să vândă influenţa, urmărind crearea stării de pericol pentru buna
desfăşurare a relaţiilor de serviciu. [51] Într-un mod similar, în contextul infracţiunii de trafic
de influenţă, se exprimă I.Pascu: „Forma de vinovăţie este intenţia directă. Aceasta înseamnă
că făptuitorul îşi dă seama că se prevalează de influenţa sa asupra unui funcţionar pentru a
pretinde şi primi bani ori alte foloase şi urmăreşte realizarea în acest mod a faptei, implicit
crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu”. [62, p. 369]
Referindu-se la infracţiunea de cumpărare de influenţă, E.Mădulărescu consideră că aceasta
se săvârşeşte numai cu intenţie directă.
Reafirmând că infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare de
influenţă, specificate la art.326 CP RM, pot fi comise numai cu intenţie
directă – prin prisma art.17 CP RM, menţionăm următoarele: în cazul infracţiunii prevăzute
la alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sale de
pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii,
privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, având influenţă sau
susţinând că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate
publică, personae publice străine sau funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să
îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea
funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite, şi doreşte să
săvârşească această acţiune; în ipoteza infracţiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM,
făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sale de promisiune, oferire sau
dare unei persoane, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii,
alte bunuri sau avantaje, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, când respectiva persoană are

44
sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate
publică, persoane publice străine sau funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să
îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea
funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite, şi doreşte să
săvârşească această acţiune.
Într-o altă ordine de idei, vom vorbi despre semnele secundare ale infracţiunilor prevăzute
la art.326 CP RM: în primul rând, despre motivul acestor infracţiuni. Cât priveşte motivul care
determină săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în literatura de specialitate acest aspect
este oarecum neglijat. Totuşi, în practica judiciară, în dese cazuri, se identifică motivele care
stau la baza săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Astfel, este respectată prevederea de la
pct.1) alin.(1) art.394 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat de
Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003: „partea descriptivă a sentinţei de condamnare
trebuie să cuprindă, printre altele, motivele infracţiunii”.
Cât priveşte motivele ce stau la baza infracţiunii prevăzute la alin.(1 1) art.326 CP RM,
considerăm că palitra lor este mai diversificată decât cea a motivelor ce determină comiterea
infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM. Astfel, infracţiunea de cumpărare de
influenţă poate avea ca motive: interesul material; năzuinţa de a obţine
unele avantaje nepatrimoniale;
dorinţa de a-şi ajuta persoana apropiată; răzbunarea; gelozia; invidia; ura –
ura socială, naţională, rasială sau religioasă etc. Până la urmă, care anume din aceste
motive va sta la baza infracţiunii de cumpărare de influenţă va depinde de specificul acţiunii pe
care ar urma să o îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească, în exercitarea funcţiei
sale, persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau
funcţionarul interna- ţional, de a cărei (cărui) influenţă urmează să se prevaleze traficantul de
influenţă.
În cele ce urmează, vom investiga un alt semn secundar al laturii subiective a
infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM, şi anume: scopul acestor infracţiuni. Scopul
infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM este descris prin cuvintele: „pentru a-l face s ă
îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea
funcţiei sale”. Amintim că, până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011,
formularea similară a fost: „în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească
acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu”.
Scopul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM este un scop special şi poate
îmbrăca oricare din următoarele patru forme: [22]

45
 1) scopul îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana publică,
persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul
internaţional;
2) scopul neîndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana publică,
persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul
internaţional;
3) scopul întârzierii îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana
publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul
internaţional;
4) scopul grăbirii îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana
publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul
internaţional.

2.4 Subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

O a doua condiţie preexistentă necesară pentru constatarea infracţiunii se referă la subiect -

element subiectiv obligatoriu al componenţei de infracţiune. În baza art.275 p.3 CPP, urmărirea
penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată în
cazurile în care fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor când
infracţiunea a fost săvârşită de o persoană juridică. [22]
Reieşind din art.51 alin.(1) CP temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta
prejudiciabilă săvârşită. În cazul în care are loc pornirea urmăririi penale doar în baza unui temei
real devin cunoscute, în mare majoritate a cazurilor, doar anumite semne care caracterizează
aspectul exterior (obiectiv) al cauzei. Temeiul juridic al răspunderii penale este, însă,
componenţa de infracţiune stipulată în legea penală, ceea ce presupune stabilirea obligatorie şi a
semnelor subiective ale componenţei de infracţiune.
În opinia autorului Hotca M. subiectul infracţiunii este acea persoană care săvârşeşte
această infracţiune şi care este chemată la răspundere penală şi pedepsită, dacă bineînţeles
îndeplineşte şi celelalte condiţiuni pentru a fi făcut răspunzător. [51, p. 286]
Autorul Haidenberg J.defineşte vârsta răspunderii penale astfel: în sens larg, ca perioada de
timp calendaristică ce se scurge din momentul naşterii până la un anumit moment cronologic al
vieţii unei persoane şi în sens restrâns, ca moment al vieţii în care intervin anumite schimbări
medicobiologice, social-psihologice şi juridice în starea psihofiziologică a persoanei. Anume din

46
acest ultim moment legiuitorul consideră că persoana are aptitudinea biopsihică de a înţelege şi
de a-şi asuma obligaţiile de comportare prevăzute de normele dreptului penal, precum şi
capacitatea de a-şi stăpâni şi dirija în mod conştient actele de conduită în raport cu acele
exigenţe. [46, p. 115]
După cum reiese din art.21 CP RM, subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM
este, în primul rând, persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins
vârsta de 16 ani. În al doilea rând, subiect al acestor infracţiuni poate fi persoana juridic ă, cu
excepţia autorităţii publice.
Referitor la subiectul infracţiunii de trafic de influenţă, M.A. Hotca menţionează:
„Subiectul activ nu este circumstanţiat, ceea ce înseamnă că poate avea această calitate orice
persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii”. Această
afirmaţie îşi găseşte valabilitatea şi în contextul legii penale a Republicii Moldova: nici în cazul
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, nici în cazul infracţiunii specificate la alin.(11)
art.326 CP RM, nici în ipoteza în care subiect este persoana fizică, nici în cea în care subiect este
persoana juridică, legiuitorul autohton nu reclamă nicio calitate specială. Nu este obligatoriu ca,
de exemplu, în cazul infracţiunilor specificate la art.324, 327-329, 330 1 şi 332 CP RM,
subiectul-persoană fizică să aibă calitatea de persoană publică, de persoană cu funcţie de
demnitate publică, de persoană publică străină, de funcţionar internaţional sau o altă
asemenea calitate specială.
Deşi în cazul subiectului infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM nu se cere nicio
calitate specială, totuşi, în ipoteza infracţiunii de trafic de influenţă, este obligatoriu să existe
circumstanţe anumite în a căror prezenţă un asemenea subiect îşi săvârşeşte fapta. În legătură
cu aceasta, au dreptate S.Brînza şi V.Stati, când afirmă că subiectul infracţiunii de trafic de
influenţă trebuie să fie o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra
unui funcţionar. [16, p. 830] Adaptând această postulare rigorilor legii penale în vigoare, putem
consemna că subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM trebuie să
fie o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra
unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane
publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional. Stabilirea acestei
circumstanţe ne ajută să identificăm rolul fiecăreia dintre cele trei persoane a căror prezenţă –
reală (iar, în unele cazuri, presupusă) – face posibilă săvârşirea infracţiunilor specificate la
art.326 CP RM:
1) traficantul de influenţă, adică subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP
RM, este persoana care pretinde, acceptă sau primeşte, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri

47
de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană,
având influenţă sau susţinând că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu
funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau funcţionar internaţional, pentru a o
(a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în
exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite;
2) cumpărătorul de influenţă (alias terţul interesat), adică subiectul infracţiunii
specificate la alin.(11) art.326 CP RM, este persoana care promite, oferă sau dă unei persoane
(şi anume: traficantului de influenţă), personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare,
servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, când
respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu
funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional,
pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei
acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite;
3) factorul de decizie susceptibil de influenţare, adică acea persoană publică, persoană cu
funcţie de demnitate publică ori persoană publică străină sau acel funcţionar internaţional,
asupra căruia traficantul de influenţă fie are influenţă, fie susţine că are influenţă.

2.5 Circumstanţele agravante prevăzută la art.326 CP RM

Autorii Costică Bulai şi Bogdan N. Bulai susţin că sub noţiunea de circumstanţe sunt
cuprinse diferite stări, situaţii, întâmplări, calităţi sau alte date ale realităţii, care stau în afara
conţinutului infracţiunii, dar care având legătură fie cu fapta săvârşită, fie cu persoana
infractorului, sporesc sau atenuează gradul de pericol social al faptei ori periculozitatea
infractorului, putând determina, datorită acestei influenţe, fie o agravare, fie o atenuare a
pedepsei concrete. [19, p. 389]
Astfel, la momentul actual, prin circumstanţe agravante înţelegem acele stări, situaţii,
împrejurări, calităţi ce ţin de infracţiune sau de infractor anterioare, concomitente sau
subsecvente comiterii infracţiunii, reglementate expres (limitativ) de legea penală şi care măresc
gradul prejudiciabil al infracţiunii sau de periculozitate al infractorului, agravînd răspunderea
penală. Art. 77 din CP al RM prevede următoarele circumstanţe agravante: [22] a) săvîrşirea
infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracţiune similară sau
pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză; b) provocarea prin infracţiune a unor urmări
grave; c) săvîrşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie; d) săvîrşirea infracţiunii din

48
motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă; e) săvîrşirea infracţiunii cu bună ştiinţă
împotriva unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau
evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori
altui factor; f) săvîrşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a
obligaţiilor de serviciu sau obşteşti; g) săvîrşirea infracţiunii prin intermediul minorilor,
persoanelor aflate în dificultate, persoanelor retardate mintal sau dependente de făptuitor; h)
săvîrşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei; i) săvîrşirea
infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit; j) săvîrşirea infracţiunii de către o
persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea substanţelor menţionate la art.24.
Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul infracţiunii, să nu considere aceasta ca
o circumstanţă agravantă; k) săvîrşirea infracţiunii cu folosirea armei, a muniţiilor, a substanţelor
explozive ori a dispozitivelor ce le imită, a mijloacelor tehnice special pregătite, a substanţelor
nocive şi radioactive, a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice,
precum şi cu aplicarea constrîngerii fizice sau psihice; m) săvîrşirea infracţiunii profitînd de
starea excepţională, de calamităţile naturale, precum şi de dezordini de masă; n) săvîrşirea
infracţiunii cu folosirea încrederii acordate.
Circumstanţele agravante ale infracţiunilor prevăzute la alin.(1) şi (1 1) art.326 CP RM
sunt consemnate la alin.(2) şi (3) art.326 CP RM:
– săvârşite de două sau mai multe persoane (lit.b) alin.(2));
– săvârşite cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari (lit.c) alin.(2));
– urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit (lit.d) alin.(2));
– cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari (lit.a) alin.(3));
– în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale (lit.b) alin.(3)).
Respectând această ordine, în primul rând, vom analiza circumstanţa agravantă
specificată la lit.b) alin.(2) art.326 CP RM, [22] presupunând săvârşirea infracţiunii de
trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă de două sau mai multe
persoane. În pct.9 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se explică: „Prin „corupere pasiv ă
săvârşită de două sau mai multe persoane” se înţelege faptul de a pretinde, primi, accepta
bunuri ori alte foloase necuvenite de doi sau mai mulţi făptuitori, care, conform atribuţiilor de
serviciu, deţin competenţa de a soluţiona interesul manifestat de corupător, precum şi dacă
întreprind acţiuni concrete în favoarea acestuia”.
Conform art.45 CP RM, infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie complexă,
dacă la săvârşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau

49
complice (alin.(1)); latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată: a)
de un singur autor; b) de doi sau mai mulţi autori (alin.(2)). [22]
Dacă fapta lui S.L. şi P.M. a fost calificată în baza lit.b) alin.(2) art.326 CP RM, rezult ă
că ambii făptuitori au fost consideraţi autori ai infracţiunii, avându-se în vedere ipoteza de la
lit.b) alin.(2) art.45 CP RM, şi nu ipoteza de la lit.a) alin.(2) art.45 CP RM. Probabil, în spe ţă,
atunci când se relatează că S.L. şi P.M. au acţionat în participaţie complexă, s-a avut în vedere
că I.V. este cel care a contribuit la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice (aceasta cu
condiţia că au fost îndeplinite cerinţele prevăzute la alin.(5) art.42 CP RM[22]). Doar în
eventualitatea confirmării acestei împrejurări, în speţa exemplificată s-ar putea atesta
săvârşirea infracţiunii de traffic de influenţă de două sau mai multe persoane, în prezenţa
participaţiei complexe.
Referindu-se la o ipoteză similară, despre o asemenea posibilitate ne vorbeşte S.Brânza:
„Noţiunea „de două sau mai multe persoane”, în sensul consemnat la lit.i) alin.(2) art.145 CP
RM, presupune pluralitatea de făptuitori. Iar aceşti făptuitori trebuie să aibă calitatea de autori
mijlociţi (mediaţi) sau de autori nemijlociţi (imediaţi) ai infracţiunii. Autoratul nu necesită
prezenţa altor participanţi (cum ar fi organizatori, instigatori sau complici), însă nu îi exclude în
mod automat. Ca atare, este posibil autoratul fără alţi participanţi, dar şi când alături de autor
la săvârşirea omorului au contribuit organizatori, instigatori sau complici. Un autor – mediat sau
imediat – al infracţiunii, alături de o altă persoană având calitatea de organizator, instigator sau
complice, nu formează conţinutul noţiunii „de două sau mai multe persoane”. Un singur autor
al infracţiunii, alături de o persoană care numai contribuie la săvârşirea infracţiunii în calitate
de organizator, instigator sau complice, nu este suficient pentru a opera circumstanţa agravantă
prevăzută la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM. Aceasta însă nu exclude ca, pe lângă cele două sau
mai multe persoane, care iau parte la săvârşirea infracţiunii, să ia parte la activitatea
infracţională şi alte persoane având calitatea de organizatori, instigatori sau complici”. [13, p. 2]
În continuare, vom investiga circumstanţele agravante specificate la lit.c) alin.(2) şi lit.a)
alin.(3) art.326 CP RM, presupunând săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau
de cumpărare de influenţă cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii
mari şi, respectiv, săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de
cumpărare de influenţă cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii
deosebit de mari.
În corespundere cu pct.11 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, la calificarea acţiunilor
făptuitorului în baza lit.d) alin.(2) şi lit.b) alin.(3) art.324 CP RM, stabilirea proporţiilor mari
sau deosebit de mari se face conform prevederilor art.126 CP RM; după caz, fiecare bun

50
material ori serviciu trebuie să fie evaluat în bani, ţinându-se cont de preţurile sau tarifele
respective, la momentul săvârşirii faptei, iar în lipsa lor – în baza rapoartelor de expertiză.
Cu ajustările de rigoare, această explicaţie poate fi considerată valabilă în raport cu
circumstanţele agravante consemnate la lit.c) alin.(2) şi la lit.a) alin.(3) art.326 CP RM. De
exemplu, s-a aplicat răspunderea în baza lit.a) alin.(3) art.326 CP RM în cazul următor din
practica judiciară: în perioada 13.11.2008-01.12.2008, susţinând că are
influenţă asupra unor persoane cu funcţie de răspundere din cadrul CPR
Ştefan Vodă, M.V. a extorcat de la B.N. suma de 10000 de euro, pentru a
influenţa aceste persoane cu funcţii de răspundere – care erau implicate în
examinarea cauzei penale pornite în baza plângerii lui M.V. în legătură cu
acţiunile huligance comise în privinţa acestuia – să nu-i tragă la răspundere
penală pe B.A. şi B.I., feciorii lui B.N., care au săvârşit acele acţiuni
huliganice. [33]
Sub un alt aspect, trebuie de menţionat că, în prezenţa intenţiei nedeterminate sau a
intenţiei determinate alternative, calificarea trebuie făcută nu în funcţie de orientarea intenţiei
(deoarece nu este posibil a o individualiza), dar în funcţie de proporţiile reale ale foloaselor
necuvenite care au fost primite (date). Pe de altă parte, în prezenţa intenţiei determinate simple
de a comite traficul de influenţă sau cumpărarea de influenţă în proporţii mari sau deosebit de
mari, intenţie care nu poate fi realizată din cauze independente de voinţa făptuitorului, cele
săvârşite urmează a fi calificate ca tentativă la infracţiunea de trafic de influenţă sau de
cumpărare de influenţă săvârşită în proporţii mari sau deosebit de mari, indiferent de
proporţiile reale ale foloaselor necuvenite care au fost primite (date).
În altă privinţă, este de consemnat că atât la lit.c) alin.(2) art.326 CP RM, cât şi la lit.a)
alin.(3) art.326 CP RM, legiuitorul foloseşte termenul „primire”. Considerăm că aceasta nu este
întâmplător, putând fi interpretat într-un singur sens: agravantele de la lit.c) alin.(2) şi de la lit.a)
alin.(3) art.326 CP RM se referă la o activitate infracţională consumată numai atunci când
acţiunea prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM se prezintă sub modalitatea
normativă de primire de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje ( şi,
respectiv, când acţiunea prejudiciabilă prevăzută la alin.(1 1) art.326 CP RM se prezintă sub
modalitatea normativă de dare de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau
avantaje). În cazul atestării celorlalte modalităţi normative ale acţiunilor prejudiciabile
specificate la alin.(1) şi (11) art.326 CP RM, vom fi în prezenţa, după caz, a pregătirii sau a
tentativei la infracţiunile prevăzute la lit.c) alin.(2) şi lit.a) alin.(3) art.326 CP RM. O altă

51
interpretare ar echivala cu nesocotirea regulii fixate la alin.(2) art.3 CP RM, conform căreia
interpretarea extensivă defavorabilă este interzisă.
În cele ce urmează vom examina circumstanţa agravantă consemnată la lit.d) alin.(2)
art.326 CP RM, presupunând că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de
cumpărare de influenţă este urmată de influenţa promisă sau de obţinerea
rezultatului urmărit. Este de menţionat că existenţa acestei circumstanţe agravante în legea
penală în vigoare este inspirată de unele precedente legislative. Astfel, formularea „aceleaşi
acţiuni urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit” a fost prezentă în
alin.2 art.1881 „Traficul de influenţă” din Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961.
Ulterior, formularea dată a servit pentru a desemna nu o circumstanţă agravantă de sine
stătătoare, dar o componentă indispensabilă comună pentru mai multe circumstanţe agravante.
În acest fel, de exemplu, la alin.(2) art.369 „Traficul de influenţă” din Proiectul Codului penal al
Republicii Moldova din 18.04.2002 se recurge la formularea „Aceleaşi acţiuni urmate de
influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit, săvârşite: ...,”. O formulare similară a
existat în alin.(2) art.326 CP RM înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor din
02.12.2011. În concluzie, se poate afirma că, în accepţiunea legii penale în vigoare (la fel ca în
accepţiunea alin.2 art.1881 CP RM din 24.03.1961), sintagma „urmate de influenţa promisă sau
de obţinerea rezultatului urmărit” (utilizată la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM) desemnează o
circumstanţă agravantă de sine stătătoare.
Faptul că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare
de influenţă este urmată de influenţa promisă înseamnă că traficantului de
influenţă i-a reuşit să exercite influenţă asupra unei persoane publice,
persoane cu funcţie de demnitate publică, personae publice străine sau
asupra unui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească
sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în
exercitarea funcţiei sale.
Faptul că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare
de influenţă este urmată de obţinerea rezultatului urmărit înseamnă că
persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana
publică străină sau funcţionarul internaţional a fost influenţată/ influenţat de
către traficantul de influenţă şi, drept urmare, a îndeplinit, nu a îndeplinit, a
întârziat sau a grăbit îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale.
În unele privinţe, natura juridică a circumstanţei agravante specificate la lit.d) alin.(2)
art.326 CP RM aminteşte de natura juridică a circumstanţei agravante consemnate la lit.e) alin.

52
(3) art.189 CP RM, desemnate prin sintagma „urmate de dobândirea bunurilor cerute”. În acest
sens, referindu-se la modalitatea agravată a infracţiunii de şantaj prevăzută la lit.e) alin.(3)
art.189 CP RM, S.Brînza şi V.Stati opinează: „În ce priveşte esenţa juridică a acestei
modalităţi, ea reprezintă o variaţie atipică a infracţiunii de şantaj – şantajul fapt epuizat. O
asemenea variaţie presupune o gravitate mai mare decât cea tipică, deoarece acumulările
cantitative conduc la salturi calitative, antrenând în mod firesc o răspundere agravată.
Modalitatea examinată se caracterizează prin amplificarea, după momentul înaintării cererii de
a transmite bunurile aparţinând proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rezultatului
produs iniţial. Astfel, momentul de consumare a fost deplasat, suprapunându-se cu momentul de
epuizare”.
Prin analogie, se poate interpreta că operarea circumstanţei agaravante consemnate la lit.d)
alin.(2) art.326 CP RM marchează momentul de epuizare a infracţiunii prevăzute la alin.(1)
art.326 CP RM (sau a infracţiunii specificate la alin.(1 1) art.326 CP RM) şi, în acelaşi timp,
momentul de consumare a infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM. În plus, trebuie
de menţionat că, datorită prezenţei agaravantei specificate la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM,
aplicarea răspunderii în baza alin.(1) sau (11) art.326 CP RM se face în cazul în care: a)
traficantul de influenţă nu a exercitat influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu
funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional;
b) persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau
funcţionarul internaţional a fost influenţată/influenţat, însă nu a îndeplinit (deşi a promis că va
îndeplini), a îndeplinit (deşi a promis că nu va îndeplini), nu a întârziat (deşi a promis c ă va
întârzia) sau nu a grăbit (deşi a promis că va grăbi) îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea
funcţiei sale. De aceea, considerăm că nu este potrivită păstarea în continuare în alin.(1)
art.326 CP RM a cuvintelor „indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite”.
Prezenţa în dispoziţia de la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM a cuvintelor „urmate de … obţinerea
rezultatului urmărit” denotă că (ne)săvârşirea acţiunilor menţionate în partea finală a alin.(1)
art.326 CP RM nu poate fi considerată irelevantă în planul calificării infracţiunii.
Examinarea practicii judiciare a infracţiunii de trafic de influenţă comisă de către primari
– probleme de calificare şi soluţii
În conformitate cu art 1 din legea nr. 436-XVI din 28.12.2006, noţiunea de primar este
autoritatea reprezentativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale şi executivă a consiliului
local, aleasă prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. [58] După cum reiese din
Hotărârea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art.183 din
Codul penal, nr.1 din 11.01.2001, persoana, care exercită funcţiile autorităţii publice, este cea

53
învestită, în numele statului, cu împuterniciri legale de a înfăptui acţiuni care comportă
consecinţe juridice pentru toţi sau pentru majoritatea cetăţenilor, iar acţiunile ei pe linie de
serviciu nu sunt limitate de cadrul unui anumit departament, sistem etc.
Încadrarea noţiunii de primar la adresa termenului de persoană publică, şi aplicabilitatea
textului incriminator reiese din faptul că:
 Primarul are la dispoziţie o serie de împuterniciri care, fiind utilizate ineficient şi cu rele
intenţii (bonafides), vor aduce la tergiversareaobţinerii unor rezultate concrete aşteptate;
 Primarul fiind autoritate locală executivă, încălcînd legea, poate să soluţioneze orice
problemă de interes local în beneficiul său;
 De activitatea desfăşurată de către primar şi echipa sa, va depinde bunăstarea
colectivităţii în ansamblu, desigur dacă acestea nu primează unui interes personal meschin.
Deci, vorbind despre statutul primarului, vom evidenţia faptul că calitatea primarului ca
autoritate executivă şi persoană publică derivă atît din faptul că el este responsabil de
îndeplinirea deciziilor consiliului local, cît şi din faptul că el trebuie să realizeze în unitatea
administrativ-teritorială legile republicii, actele internaţionale la care Republica Moldova este
parte, cît şi toate actele administrative adoptate de autorităţile centrale. Fiind autoritate executivă
a consiliului, primarul nu este subordonat acestuia.
Astfel, atribuţiile de bază ale primarului sînt stabilite expres de lege şi pornesc de la
competenţele proprii ale unităţii administrativ-teritoriale respective şi cele delegate de către stat
acestuia. Astfel, există atribuţii ce interesează doar comunitatea, altele care interesează atît
colectivitatea locală, cît şi statul şi un alt şir de atribuţii care ţin doar de interesele statului, [64]
nu şi cele personale săvîrşirea cărora cad sub incidenţa textului incriminator al art 326 al CP al
RM.
Deci, corupţia „de jos”, la rândul ei, cauzează pierderi serioase businessului mic şi
mijlociu, subminează bunăstarea cetăţenilor simpli. Studiind consecinţele acestui fenomen în
domeniul activităţii economice din Republica Moldova, o serie de specialişti au demonstrat că
2/3 din întreprinzători au recurs într-o măsură sau alta la mituirea primarilor pentru a începe ori
continua activitatea lor de producţie de care depind în republică rezultatele reformelor
economice, constituirea relaţiilor de piaţă şi, în fine, toate schimbările din sferele vieţii sociale,
politice, de drept, spirituale. Mai mult de 4/5 din oamenii de afaceri au o atitudine negativă faţă
de corupţie, condamnă comportamentul lor legat de mituirea primarilor, însă numai pe o
asemenea cale ei reuşeau să-şi soluţioneze problemele. [71]
Analizînd în cadrul paragrafului dat particularităţile practicii judiciare a infracţiunii de
traffic de influenţă comisă de către primari în Republica Moldova, vom porni de la textul pct al

54
Hotărîrii CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru corupere
pasivă ori activă nr.5 din 30.03.2009, unde este menţionat că în procesul cercetării judecătoreşti,
instanţa trebuie să stabilească caracterul şi cercul atribuţiilor de serviciu ale inculpatului,
circumstanţele de fapt care evidenţiază acţiunile persoanei cu funcţie de răspundere în raport cu
atribuţiile de serviciu, scopul sau motivele acţiunilor acesteia. [50]
În continuare, vom veni cu un exemplu din practica judiciară, care demonstrează cât de
important este stabilirea cu exactitate a lipsei sau prezenţei calităţii speciale de persoană cu
funcţie de demnitate public într-o situaţie sau alta concretă: V.A. a fost învinuit de faptul că,
contrar obligaţiilor şi interdicţiilor impuse de funcţia deţinută, a pretins şi a primit de la I.G. bani
ce nu i se cuvin. V.A. activa ca primar al satului O., raionul Rezina, fiind persoană cu înaltă
funcţie de răspundere, a cărei modalitate de alegere este reglementată de Constituţia Republicii
Moldova şi de Codul electoral. În virtutea acestei funcţii, avea drepturi şi obligaţii în vederea
exercitării funcţiilor autorităţii publice – administrative de dispoziţie şi organizatorico-
economice, deţinea statutul de autoritate reprezentativă a populaţiei unităţii administrativ-
teritoriale şi executivă a Consiliului local, conducea cu activitatea Primăriei satului O., raionul
Rezina. Aflându-se în serviciul colectivităţii locale, era obligat să dirijeze sectorul de muncă
încredinţat, să manifeste iniţiativă şi perseverenţă, să asigure îndeplinirea întocmai a sarcinilor ce
stau în faţa autorităţii publice, să se călăuzească, în exercitarea atribuţiilor, de legislaţia în
vigoare, să fie obiectiv şi imparţial.
Astfel, la 20.03.2007, Consiliul local O., raionul Rezina, a aprobat colectarea şi
comercializarea metalului uzat de la Întreprinderea de Producere şi Desfacere din Rezina,
transmisă din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţii administrative-
teritoriale O., raionul Rezina. Preşedinte al comisiei de gestionare a procesului de colectare şi
realizare a metalului a fost desemnat primarul satului O., raionul Rezina, V.A. La sfârşitul lunii
februarie 2007, I.G., managerul S.R.L. „R.P.” şi „S.-C.”, s-a adresat către V.A. cu cererea verbală
privind procurarea deşeurilor de metale feroase, aflate în proprietatea Primăriei. V.A. ia spus că
Primăria dispune de aproximativ 15 tone de metal uzat, care va fi comercializat după evaluarea
efectuată de către comisia raională. În a doua jumătate a lunii martie 2007, V.A. l-a contactat
telefonic pe I.G. şi i-a comunicat că actele privind deşeurile de metal feros sunt în regulă şi că
acesta poate să procure deşeurile respective. La 13.04.2007, V.A., urmărind scopul de a obţine
mijloace băneşti ce nu i se cuvin, pentru îndeplinirea acţiunilor ce ţin de obligaţiile lui de
serviciu, a pretins, pentru sine, de la I.G. suma de 300 lei pentru fiecare tonă de deşeu de metal
feros, comercializată oficial de Primărie S.R.L. respective la preţul de 500 lei. În baza
contractului nr.2 din 18.04.2007, Primăria satului O., raionul Rezina, a livrat la 20.04.2007 şi la

55
25. 04.2007 către S.R.L. „S.-C.”, 13,36 tone de metal uzat la preţul de 467,81 lei/tonă, fără TVA.
La 27.04.2007, prin ordinul de plată nr.1, S.R.L. „S.-C.” a transferat pe contul primăriei suma de
6250 lei, bani care reprezintă plata pentru 13360 kg, deşeu de metal feros procurat de
întreprindere.
Tot în aceeaşi zi, V.A. a primit de la I.G. suma de 3600 lei, pentru acceptarea cerinţei şi
comercializarea a 13,36 tone de deşeuri de metal feros. Împotriva sentinţei de achitare a lui V.A.
în baza lit.a) alin.(3) art.324 CP RM a declarat apel procurorul, care a solicitat casarea acesteia şi
condamnarea lui V.A. conform învinuirii formulate, deoarece probele cercetate în şedinţa
instanţei de fond dovedesc vinovăţia acestuia de săvârşirea faptei infracţionale incriminate. Prin
decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorului a fost respins ca
nefondat, cu menţinerea sentinţei de achitare. Soluţia respectivă a fost motivată prin faptul că
sentinţa este legală, întemeiată şi motivată, probele prezentate, inclusiv declaraţiile martorilor
acuzării, au fost minuţios cercetate şi apreciate în cumul, iar motivele apelului au fost invocate în
şedinţa de judecată şi combătute prin sentinţa pronunţată.
Instanţa de apel a concluzionat că poziţia părţii acuzării precum că inculpatul, fiind primar
al satului O., avea statutul de persoană cu înaltă funcţie de răspundere, este eronată, fiind
interpretată greşit Legea cu privire la numirea în funcţie a persoanelor cu înaltă funcţie de
răspundere conform Constituţiei. Mai mult, inculpatul, în cazul dat, acţiona nu în calitate de
primar al satului, dar ca persoană împuternicită de către Consiliul local în calitate de preşedinte
al comisiei de gestionare a procesului de colectare şi realizare a metalului uzat. [34]
În continuare vom menţiona că prezenţa infracţiunilor adiacente infracţiunii de corupere
pasivă creează probleme nu doar la delimitarea lor, dar şi la calificarea concursului acestor
infracţiuni. În procesul calificării unor asemenea cazuri, apar dificultăţi când persoana cu funcţie
de răspundere, primind anumite bunuri care nu i se cuvin, comite în interesul corupătorului unele
acţiuni care, prin conţinutul lor, sunt ilegale, adică intră în contradicţie cu normele unei ramuri de
drept (civil, constituţional, funciar etc.). În acest context, menţionăm că asemenea acţiuni cad
sub prevederile art.312 al Codului contravenţional, care sancţionează folosirea intenţionată a
situaţiei de serviciu într-un mod care contravine intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive
ale infracţiunii.
Spre regret, legiuitorul autohton a sancţionat în mod egal asemenea fapte, sintagma
,,contrar acestor obligaţii” fiind prevăzută la alin.(1) art.324 CP RM, dar nu în calitate de
agravantă a acestei infracţiuni. Prin urmare, asemenea acţiuni urmează a fi calificate doar în baza
art.324 CP RM, fără o calificare suplimentară în baza art.312 al Codului contravenţional.

56
Considerăm că norma contravenţională enunţată se absoarbe de sintagma ,,contrar acestor
obligaţii”.
Totodată, dacă acţiunile separate pe care persoana cu funcţie de demnitate publică s-a
angajat să le comită, contra unei remunerări ilegale, sunt prevăzute ca infracţiuni distincte de
Partea Specială a Codului penal, acestea urmează a fi calificate prin concurs: art.324 CP RM şi
norma care stabileşte răspunderea pentru infracţiunea distinctă comisă (de exemplu, pronunţarea
unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii (art.307 CP RM), abuzul de putere sau
abuzul de serviciu (art.327 CP RM), falsul în acte publice (332 CP RM) etc.).
În opinia noastră, o asemenea interpretare, care deja s-a consacrat în practica judiciară, este
una legală şi echitabilă. De aceea, considerăm temeinică soluţia pronunţată în speţa următoare,
când s-a atestat concursul dintre infracţiunile specificate la art.324 şi 332 CP RM: activând în
Primăria satului M., raionul Anenii Noi, în calitate de secretar al Consiliului sătesc, fiind
persoană cu funcţie de răspundere, la 10.08.2007, la ora 10.00, aflându-se în biroul său de
serviciu, A.P. a primit de la A.G. bani în sumă de 300 lei. Banii i-a primit pentru îndeplinirea
unor acţiuni contrare obligaţiunilor sale de serviciu, şi anume: pentru eliberarea extrasului din
„Registrul de evidenţă a gospodăriilor private ale cetăţenilor din satul M.”, potrivit căruia A.G. ar
fi deţinător de teren agricol în localitatea respectivă, pe care cultivă produse agricole, iar roada
recoltată o comercializează pe pieţele din mun. Chişinău. Tot el, cunoscând cu certitudine că
A.G. nu este locuitor al satului M. şi că nu deţine pe teritoriul acestui sat teren agricol, a falsificat
extrasul din „Registrul de evidenţă a gospodăriilor private ale cetăţenilor din satul M.” şi i-a
eliberat acestuia certificatul respectiv. [32]
În doctrina dreptului penal există opinia potrivit căreia, în cazul în care persoana cu funcţie
de răspundere, primind remuneraţia ilicită, va comite un abuz de putere sau un abuz de serviciu,
acţiunile ei urmează a fi calificate doar în calitate de corupere pasivă, fără invocarea normei care
stabileşte răspunderea pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu.
Nu putem fi de acord cu o asemenea opinie. Considerăm că coruperea pasivă poate forma
doar concurs real cu infracţiunea de abuz de putere sau abuz de serviciu. Nu şi concursul ideal.
Argumentăm astfel: infracţiunea de corupere pasivă se consideră consumată din momentul
pretinderii, primirii sau acceptării bunurilor necuvenite. Astfel, acţiunile săvârşite ulterior rămân
în afara dispoziţiei alin.(1) art.324 CP RM, nu se absorb de această normă.
În continuare, Plenul Curţii Supreme de Justiţie consideră că, pentru conţinutul infracţiunii
de luare-dare a mitei, nu are importanţă condiţionarea mitei prin acţiunile (inacţiunile) din partea
persoanei cu funcţie de răspundere. [71, p. 31]

57
 Alături de acest punct de vedere, există şi altul, la care ne raliem. El constă în aceea că
condiţionarea acţiunilor persoanei cu funcţie de demnitate publică prin oferirea bunurilor
necuvenite reprezintă o condiţie necesară pentru tragerea persoanei cu funcţie de demnitate
publică la răspundere penală. Coruperea-mulţumire nu condiţionează acţiunile celui corupt şi nu
reprezintă o cauză pentru comiterea acţiunilor. Deci, se realizează după executarea acţiunilor în
favoarea celui care dă bunurile necuvenite independent de expectativa de primire a lor. Adică, nu
poate fi considerată exemplu de perturbare a activităţii aparatului de administrare de stat. Iată de
ce, avem rezerve faţă de temeinicia aplicării răspunderii conform alin.(1) art.324 CP RM în
următoarea situaţie: G.I. activa în funcţia de primar al satului M., raionul Drochia, fiind persoană
cu funcţie de răspundere, abilitată cu o serie de atribuţii de serviciu: asigurarea executării
deciziilor consiliului local; numirea, stabilirea atribuţiilor şi eliberarea din funcţie a şefilor de
subdiviziuni, de servicii, de întreprinderi municipale din subordine, a personalului primăriei,
conducerea şi controlarea activităţii acestora; stabilirea atribuţiilor viceprimarului
(viceprimarilor); exercitarea în condiţiile legii a supravegherii activităţilor din târguri, pieţe,
parcuri, spaţii verzi, locuri de distracţie şi agrement şi luarea de măsuri operative pentru buna lor
funcţionare; eliberarea autorizaţiilor şi licenţelor prevăzute de lege; asigurarea securităţii
traficului rutier şi pietonal prin organizarea circulaţiei transportului, prin întreţinerea drumurilor,
podurilor şi instalarea semnelor rutiere în raza teritoriului administrat etc. Folosind intenţionat
situaţia de serviciu, la 07.07.2008, aproximativ la ora 15.50, acţionând din interes material, G.I. a
primit ca mulţumire de la C.F., perceptorul fiscal al Primăriei satului M., raionul Drochia, bani ce
nu i se cuvin, în sumă de 100 dolari SUA, pentru îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile
sale de serviciu – eliberarea certificatului care atestă faptul că lui C.F. i se permite deschiderea
unei rute de transport a pasagerilor Bălţi – M. – Drochia. [31]
Considerăm că cel mai mare pericol, care se ascunde în coruperea pasivă, este cumpărarea
persoanelor cu funcţie de demnitate public - primarii. La transmiterea bunurilor materiale,
corupătorul asociază această transmitere cu cumpărarea persoanei cu funcţie de răspundere.
Cât priveşte explicaţiile Plenului Curţii Supreme de Justiţie, recomandarea potrivit căreia
urmează să se confirme prezenţa coruperii pasive indiferent de faptul dacă bunurile necuvenite
au fost condiţionate anterior, suscită critici întemeiate. ,,Primirea onorariului necondiţionat
anterior – subliniază A. K. Kviţinia – nu poate fi calificată ca corupere a persoanei cu funcţie de
răspundere, pentru că acţiunile au fost comise fără legătură cu onorariul şi primirea onorariului
nu este legată cu folosirea împuternicirilor acordate”.

58
 III. PREVENIREA ŞI COMBATEAREA FENOMENULUI
INFRACŢIONAL ŞI ASPECTE DE DREPT COMPARAT

3.1 Prevenirea traficului de influenţă la nivel naţional

Prezentînd în cadrul paragrafului dat prevenirea traficului de influenţă la nivel naţional, ne

v-om axa iniţial asupra teoriilor naţionale despre prevenirea criminalităţii, acestea sunt destul de
variate şi abordează multilateral problema prevenirii criminalităţii. Considerăm că în vîrful
ierarhiei teoriilor naţionale despre prevenirea criminalităţii, se află teoria fundamentării politicii
penale, descrisă amănunţit de profesorul Bontea O. [9, p. 14] Autorul lansează accepţiunea
conform căreia, politica penală a statului nostru este bazată pe cîteva orientări, fundamentale care
alcătuiesc un ansamblu unitar. Astfel:
 Republica Moldova, ca stat democrat, concepe perfecţionarea legislaţiei penale actuale
din unghiul urmărit de legiuitor astfel încît legea să-şi atingă scopul privind apărarea valorilor
fundamentale ale societăţii. In concepţia legiuitorului penal selecţia valorilor fundamentale ale
societăţii trebuie făcută în raport cu interesele individului, statului şi comunităţii. În literatura de
specialitate s-а pus în discuţie problema dacă legislaţia penală în vigoare este, sub acest aspect,
pe deplin satisfăcătoare, dacă răspunde cerinţelor societăţii de tranziţie şi standardelor europene.
 În Republica Moldova, lupta organizată împotriva fenomenului infracţional - obiectiv
principal al politicii penale - se realizează prin acţiuni de prevenire şi acţiuni de combatere a
criminalităţii. Rolul prioritar îl au acţiunile de prevenire, deoarece societatea noastră, la fel ca
orice societate democratică, este preocupată să-i împiedice pe oameni să comită infracţiuni.
Acţiunile de prevenire a infracţiunilor implică un întreg sistem de măsuri şi metode,
eficientizarea actelor de prevenire se află în relaţie directă cu progresele înregistrate în economie,
cu creşterea nivelului de viaţă materială şi spirituală a oamenilor, căci în mod necesar toate
acestea sînt însoţite de dezvoltarea conştiinţei politice, juridice şi morale a membrilor societăţii,
acţiuni cu consecinţe pozitive asupra adaptării conduitei acestora la exigenţele normei penale.
Teoria profesorului Bontea O. este important deoarece ea argumentează faptul că politica
penală a Republicii Moldova concepe acţiunea de combatere a criminalităţii ca o îmbinare
echilibrată a intimidării, prin constrîngere, cu reeducarea. În determinarea genului de pedeapsă
şi a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune, precum şi în stabilirea
pedepsei concrete pentru infracţiunea săvîrşită, fără a se omite câ spre a-şi îndeplini rolul de
factor inhibitor în declanşarea activităţilor infracţionale, pedeapsa trebuie să prezinte un anumit

59
grad de severitate, se ţine seama şi de faptul că pentru a acţiona asupra conştiinţei celui
condamnat, în sensul de a-l determina să-şi modifice comportamentul, să adopte conştient o altă
atitudine faţă de regulile convieţuirii sociale, constrîngerea trebuie să fie raţională şi echitabilă,
proporţională cu pericolul social al faptei, exercitîndu-se doar în formele şi limitele necesare
pentru ca pedeapsa să-şi îndeplinească funcţia de reeducare.
În acest context, autorul Larii Iu. [53, p. 105] este adeptul realizării unui just echilibru între
acţiunea celor două funcţii ale pedepsei, un obiectiv ai politicii noastre penale îl constituie
executarea pedepsei la locul de muncă, în unitatea în care condamnatul a fost salariat înainte de
pronunţarea hotărîrii sau într-o altă unitate, în ambele cazuri cu acordul scris al unităţii
respective; acest mod de individualizare şi executare a pedepsei şi necesitatea de a-l utiliza,
atunci cînd este cazul, derivă din însuşirile pe care munca le sădeşte în conştiinţa celor care
participa la o activitate utilă - din disciplină, abnegaţie, altruism - dar şi din condiţiile favorabile
pe care le oferă, pentru influenţarea conduitei acestora, colectivul din unitatea unde condamnatul
execută pedeapsa.
Într –un al articol de-al său, profesorul Bejan O. [6, p. 22] completează teoria teoria
fundamentării politicii penale, prin două ipoteze ale situaţiei faptice a fenomenului prevenirii
criminalităţii. Astfel, el clasifică două caracteristici noi:
 Umanismul politicii penale. O trăsătură importantă a politicii noastre penale, în
perioada pe care o parcurge Republica Moldova în prezent, o constituie umanismul
ei. Principiul umanismului se întemeiază pe valorile sociale ce urmează să fie
apărate şi pe mijloacele prin care se va înfăptui această apărare. În elaborarea şi
aplicarea normelor dreptului penal trebuie să se pornească de la interesele şi
drepturile fundamentale ale omului, de la necesitatea asigurării condiţiilor de
realizare a personalităţii fiecăruia. Pentru stabilirea condiţiilor răspunderii penale
trebuie să se ţină seama de condiţia umană, iar mijloacele de apărare socială trebuie
să corespundă acestei condiţii, servind la transformarea şi resocializarea individului
infractor.
 O caracteristică de bază a politicii noastre penale este promovarea intransigentă a
legalităţii. Întreaga activitate desfăşurată de organele judiciare: organele de
urmărire penală ale poliţiei, procurori şi instanţe de judecată se întemeiază pe
respectarea neabătută a legii; principiul legalităţii stă la baza tuturor formelor de
luptă împotriva infracţiunilor. Prin mijloacele de comunicare în masă şi prin luările
de cuvînt ale reprezentanţilor partidelor parlamentare şi neparlamentare s-a

60
 subliniat repetat că lupta împotriva criminalităţii trebuie să se întemeieze pe lege şi
să se realizeze cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale.
Republica Moldova, ca şi oricare alt stat, este strâns legată de procesele care au loc în afara
hotarelor ei, procese care influenţează situaţia internă, starea ordinii de drept din ţară şi, în
ansamblu, gradul ei de securitate. Reieşind din acestea, ne pare logică o analiză a cadrului
legoislativ ce vizează prevenirea corupţiei în Republica Moldova.
Despre atenţia acordată reducerii corupţiei în ţara noastră vorbeşte şi multitudinea de acte
normative în materie: Legea Republicii Moldova privind aderarea Republicii Moldova la Grupul
de State contra Corupţiei (GRECO) din 22.06.2001; Legea Republicii Moldova cu privire la
declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor,
procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere din 19.07.2002;
Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia din 30.10.2003;
Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei civile privind corupţia din 19.12.2003;
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire
şi combatere a corupţiei şi Planului de acţiuni pentru realizarea acesteia din 16.12.2004; Legea
Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului din 26.07.2007; Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea
corupţiei din 25.04.2008; Legea Republicii Moldova cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public din 4.07.2008 etc.
Conform art.4 al Constituţiei Republicii Moldova, dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte. Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au
legile internaţionale.
În acest sens, amintim că Republica Moldova a ratificat Convenţia penală privind corupţia,
care este un tratat internaţional obligatoriu pentru statul nostru. Convenţia enunţată, prin prisma
prevederilor de la alin.(2) art.4 din Constituţia Republicii Moldova, are prioritate faţă de restul
legilor interne care îi contravin. În acelaşi sens, aderând la Convenţie, Republica Moldova şi-a
asumat obligaţia de a garanta respectarea ei. Potrivit Raportului explicativ la Convenţia penală
privind corupţia, avantajele necuvenite sunt, în general, de ordin economic sau financiar, însă ele
pot avea în mod egal un caracter imaterial. Important este că corupătorul (sau un terţ, de
exemplu, o rudă) îşi vede poziţia ameliorată în raport cu cea pe care o avusese înaintea
infracţiunii şi că este vorba despre o ameliorare care nu-i era cuvenită acestuia. [50]

61
 O problemă importantă ratată în Codul penal autohtonh este noţiunea utilizarea noţiunii de
funcţionar internaţional. Curtea Internaţională de Justiţie, la rândul său, a definit noţiunea „agent
internaţional” ca fiind „acel funcţionar care, remunerat sau nu, angajat cu titlu permanent sau nu,
a fost însărcinat de către un organ al organizaţiei să exercite ori să ajute la exercitarea uneia din
funcţiile acesteia; pe scurt, orice persoană prin care acţionează organizaţia”. [40, p. 357]
Funcţionarul internaţional, în sensul strict al cuvântului, este persoana care exercită un post
la o organizaţie internaţională şi nu o meserie, ceea ce exclude, în principiu, personalul de
execuţie sau de serviciu. Funcţionarii internaţionali constituie o categorie aparte, fiind, totodată,
cea mai importantă dintre toate acestea.
Convenţia cu privire la lupta împotriva coruperii funcţionarilor străini la săvârşirea
tranzacţiilor economice internaţionale din 21.11.1997, precum şi Convenţia ONU împotriva
corupţiei din 31.10.2003 operează cu următoarele noţiuni: „agent public străin” (orice persoană
care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unei ţări străine, care a
fost numită sau aleasă şi orice persoană care exercită o funcţie publică pentru o ţară străină,
inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică); „funcţionar al unei organizaţii
internaţionale publice” (un funcţionar internaţional sau orice persoană autorizată de o astfel de
organizaţie să acţioneze în numele ei).
Analizînd măsurile generale şi individuale în prevenirea fenomenului corupţiei, v-om porni
de la afirmaţia că prevenirea criminalităţii este definită ca fiind un proces social permanent, care
presupune aplicarea unui ansamblu de măsuri cu caracter social, cultural, economic, politic,
administrativ şi juridic destinate să preîntîmpine săvîrşirea faptelor antisociale, prin identificarea,
neutralizarea şi înlăturarea cauzelor fenomenului infracţional. [63, p. 182] În acest sens,
prevenirea criminalităţii reprezintă un sistem multilateral de măsuri orientate spre:
a) relevarea şi înlăturarea sau reducerea ori neutralizarea cauzelor criminalităţii, a unor
tipuri separate ale ei, precum şi a condiţiilor care o favorizează;
b) identificarea grupurilor de persoane cu un grad sporit de risc criminal şi reducerea
acestuia;
c) relevarea şi înlăturarea situaţiilor din anumite spaţii geografice sau dintr-un anumit
mediu, care motivează sau provoacă nemijlocit comiterea infracţiunilor;
d) identificarea persoanelor, comportamentul cărora indică asupra posibilităţii reale de a
comite infracţiuni, precum şi influenţa corectivă asupra lor. [53, p. 105]
Sterschi F. [69, p. 175] evidenţiază trei niveluri de prevenire:

62
 1) Prevenirea socială generală – include un complex de măsuri în domeniul economic,
social, politic şi ideologic, care presupun o influenţare asupra formării calităţilor pozitive ale
personalităţii;
2) Prevenirea criminologică generală – include un cumul de activităţi realizate în scopul
relevării şi neutralizării cauzelor şi condiţiilor care contribuie la răspвndirea narcotismului în
societate;
3) Prevenirea individuală – este realizată în privinţa anumitor persoane separat.
După cum au remarcat pe bună dreptate unii autori, [56, p. 216] prevenirea criminalităţii
trebuie să fie asigurată din punct de vedere legal, să fie fundamentată din punct de vedre social
juridic şi economic, să fie eficientă, coordonată şi asigurată din punct de vedere al asigurării
informaţionale.
Conform art 5 din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei nr. 90-XVI din
25.04.2008, garanţiile prevenirii corupţiei sînt politicile şi practicile din domeniul respectiv care
reprezintă un complex de măsuri legislative, instituţionale, economice, sociale şi morale,
realizate prin reglementarea:
a) organizării activităţii autorităţilor publice;
b) conduitei funcţionarilor publici, a persoanelor cu funcţii de demnitate publică şi a altor
persoane care prestează servicii publice;
b1) regimului juridic al cadourilor;
c) organizării expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte
normative ale Guvernului, discutării publice a proiectelor elaborate, evaluării riscurilor
instituţionale de corupţie;
d) modului de formare şi de administrare a finanţelor publice;
e) participării societăţii civile şi accesului la informaţie în procesul decizional;
f) accesului la informaţia despre măsurile de prevenire a corupţiei şi rezultatele aplicării
lor;
g) sectorului privat al economiei naţionale;
h) prevenirii legalizării veniturilor obţinute ilicit şi a averii nejustificate, prevenirii
îmbogăţirii ilicite şi a conflictelor de interese;
i) activităţii politice şi procesului electoral;
j) altor măsuri necesare pentru realizarea scopurilor prezentei legi.
Autorităţile publice adoptă programe proprii în domeniile lor de activitate pentru realizarea
Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei.

63
 O măsură de prevenire a fenomenului corupţiei este participarea societăţii civile la
prevenirea şi combaterea corupţiei, accesul la informaţie în procesul decisional. Participarea
activă a persoanelor şi a grupurilor care nu aparţin sectorului public la prevenirea şi combaterea
corupţiei se asigură prin:
a) participare la procesul decizional;
b) acces la informaţiile privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei
publice, privind procesele lor de emitere a deciziilor şi de adoptare a actelor juridice care privesc
aceste persoane şi grupuri;
c) publicare de informaţii, de rapoarte periodice despre riscurile de corupţie din cadrul
administraţiei publice;
d) informare a societăţii în scopul creării unei atmosfere de intoleranţă faţă de corupţie,
precum şi prin implementare a programelor educaţionale;
e) furnizare de către autorităţile administraţiei publice a informaţiilor de interes public şi
prestare a serviciilor publice prin mijloace electronice în paginile web oficiale.
Metodele de sesizare a abuzurilor funcţionarilor au fost promovate şi implementate în
ultimii ani în Republica Moldova în majoritatea instituţiilor publice, doar că au avut un efect mai
pronunţat asupra instituţiilor publice centrale, decât asupra celor teritoriale. Tehnicele cele mai
des aplicate sunt: linia fierbinte, sesizarea prin poştă sau email. Însă, în prezent, nu există şi o
reacţie adecvată la sesizări din partea instituţiilor vizate, fapt pentru care societatea revoltată
prefer sesizarea directă a organelor de drept. Aceasta, la rândul său, îngreunează activitatea
instituţiilor vizate, urmare a direcţionării resurselor pe cazuri minore.
Relaţia dintre populaţie şi funcţionarul public este baza de pornire a fenomenului corupţiei.
Savanţii din SUA, R.Klitgaard, M.Abaroa, şi R.Parris, în lucrarea „Oraşe corupte: ghid practic
de tratament şi prevenire”, propun cinci metode prin care poate fi diminuat factorul uman, după
cum urmează:
• provocarea competiţiei în furnizarea serviciilor publice, prin privatizarea acestora, astfel
încât serviciile publice să fie livrate într-un mod mai liberal, pentru a dispărea monopolul şi
birocraţia. Din istoria evoluţiei fenomenului corupţiei în statele din Europa de Est, despre care s-
a vorbit şi în capitolele anterioare, observăm că privatizarea este în acelaşi timp o măsură
anticorupţie, dar şi o nouă sursă potenţială de corupţie. Corectitudinea şi transparenţa sunt
criteria esenţiale într-un asemenea proces;
• limitarea puterii de discreţie a funcţionarului public, care poate exercita presiune sau
favoriza în schimbul unui beneficiu. Limitarea contactului dintre funcţionar şi individ în cazurile
de proceduri administrative prin implementarea serviciilor publice electronice poate fi o soluţie

64
de prevenire a corupţiei. La moment, în Republica Moldova deja sunt implementate astfel de
servicii şi sunt în proces de dezvoltare prin intermediul programului e-guvernare (ca exemplu
poate fi numit serviciul electronic de eliberare a cazierului juridic sau a extraselor cadastrale);
• rotirea permanentă a funcţionarilor, în vederea excluderii formării unui capital social în
jurul funcţionarului, ce poate provoca unele acte de corupţie. Această metodă este binevenită în
cazul lipsei unei corupţii verticale în cadrul instituţiei. Cu toate că a fost implementată în
Serviciul Vamal din Republica Moldova, această metodă nu a diminuat corupţia, ci a fost
transformată în metodă de discriminare a angajaţilor vamali incomozi conducătorilor, prin
transferarea acestora doar la posturi vamale interne mici unde procedurile vamale sunt mai rar
solicitate, iar a persoanelor de încredere − la posturile vamale mai aglomerate unde beneficiul
din urma actelor de corupţie poate fi mai mare;
• schimbarea permanentă a produselor, procedurilor interne, tehnologiei, organizării
instituţiei pentru a reduce vulnerabilitatea;
• introducerea clienţilor fictivi pentru raportarea neregulilor şi piedicilor întâmpinate.
Un alt instrument de diminuare a fenomenului corupţiei promovat la nivel mondial este
schimbarea atitudinii sau sensibilizarea populaţiei privind efectele negative ale corupţiei. Acest
instrument se aplică prin informarea şi educaţia societăţii de către instituţiile statului sau
organizaţiile non-guvernamentale. Scopul urmărit constă în creşterea principiilor morale şi a
netolerării actelor de corupţie.
În Republica Moldova acest instrument de sensibilizare este implementat de către CNA în
rândul funcţionarilor prin intermediul seminarelor şi de către diferite organizaţii
nonguvernamentale în rândul societăţii prin diverse spoturi, evenimente, flash-moburi etc. În
general, procesul de sensibilizarea a societăţii este încă destul de sporadic şi nu permite
acoperirea integral a societăţii. O soluţie în acest caz ar putea fi introducerea în procesul
educaţional (în licee, instituţii de învăţământ superior) a cursurilor de sensibilizare a efectelor
fenomenului corupţiei şi formarea de formatori în cadrul autorităţilor publice.
Cercetătoarea în domeniu S.Rose-Ackerman consideră că eliminarea programelor care
funcţionează prost şi sunt instrumente de generare a mitei pentru agenţi ar putea contribui la
prevenirea şi dispariţia corupţiei. Acest instrument se referă mai mult la serviciile publice
învechite care nu mai sunt actuale sau sunt prea birocratice.
Un instrument eficient de prevenire a fraudării resurselor publice este reformarea
sistemelor de achiziţie. Atât în domeniul public, cât şi cel privat achiziţiile reprezintă procesul în
cadrul căruia corupţia se poate dezvolta rapid. Cumpărarea contractelor contra mită reprezintă o
practică urentă. Sistemul de achiziţii trebuie să devină mai transparent, să utilizeze instrumente

65
electronice care să reducă contactul dintre funcţionar şi potenţialul contractor. Menţionăm că în
Republica Moldova procesul de trecere la achiziţiile electronice este la o etapă de iniţiere, fiind
doar lansată platforma electronică, numărul achiziţiilor publice efectuate prin intermediul
acesteia fiind încă destul de mic.
Transparenţa utilizării resurselor financiare publice reprezintă un instrument ce poate da
răspuns societăţii la întrebarea unde şi cum se folosesc banii publici. Prin publicarea pe paginile
web ale autorităţilor a tuturor contractelor încheiate de procurare sau livrare a mărfurilor sau a
unor servicii, pot fi diminuate situaţiile de conflict de interese şi de abuz, precum şi de utilizare
neeficientă a banilor publici. Această metodă este eficient aplicată în Croaţia şi în alte state ale
UE, care ar putea servi în calitate de bune practici de preluat şi de Republica Moldova.
În calitate de instrument de prevenire a corupţiei, în Republica Moldova este aplicată şi
sensibilizarea opiniei publice cu privire la acest fenomen. Anual, subdiviziunea de sensibilizare a
CNA desfăşoară peste 200 de cursuri de instruire. Majoritatea activităţilor de sensibilizare au
avut drept scop să răspundă la cererea autorităţilor publice de a fi instruite cu privire la intrarea
în vigoare a Legii privind testarea integrităţii. În prezent, CNA planifică crearea unui curs de
formare video on-line conceput pentru a consolida integritatea profesională a funcţionarilor
publici.

3.1.1 Prevenirea traficului de influenţă la nivel internaţional

La momentul actual, teoriile străine despre prevenirea criminalităţii vizează acumulate în

sine toată experienţa occidentală în lupta cu combaterea fenomenului criminalităţii. Iniţial v-om
face o incursiune asupra fenomenului vizat prin prismna reglementărilor internaţionale.
Astfel, evoluţia politicii de prevenire a criminalităţii nu mai poate constitui doar o
problemă internă a fiecărui stat. Revoluţia tehnologică şi tendinţa spre integrare economică
internaţională au generat un şir de evenimente negative: creşterea criminalităţii transnaţionale, a
terorismului, apariţia noilor forme de criminalitate, precum criminalitatea informatică,
bioterorismul, traficul de fiinţe umane etc. Iată de ce adoptarea standardelor internaţionale în
toate domeniile vieţii este o obligaţiune (şi nu un drept!) pentru guvernele şi parlamentele
naţionale. [21, p. 88]
În acest proces extrem de complex, o importanţă deosebită revine congreselor specializate
ale ONU, cu privire la prevenirea criminalităţii şi tratamentul delincvenţilor. Chiar de la fondare,
prin Rezoluţia nr.155 (VI) a Consiliului Economic şi Social din 1948 şi Rezoluţia nr.415 (V) a

66
Adunării Generale a ONU din 1950, Naţiunile Unite şi-au asumat rolul de impuls internaţional în
domeniul politicii penale. Chiar de la început, în cadrul Consiliului Economic şi Social
(ECOSOC) s-a înfiinţat o secţie administrativă denumită iniţial „Secţiunea apărării sociale" şi,
ulterior, „Serviciul prevenirii crimei şi a justiţiei penale". În anul 1992, prin Rezoluţia 1/92 a
ECOSOC-ului a fost înfiinţată Comisia Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalităţii şi
Justiţie penală, formată din specialişti ai statelor membre.
Direcţiile prioritare ale ONU în materia politicii penale au devenit: - problematica
executării pedepselor (cea mai importantă realizare a ONU în acest domeniu a fost crearea
„Regulilor minime pentru tratamentul deţinuţilor"); - prevenirea criminalităţii (practic, toate
congresele ONU au adoptat rezoluţii în această materie); - asigurarea drepturilor omului (această
direcţie a devenit o adevărată religie a noilor contexte socioeconomice) [67, p. 105]; -
ameliorarea legislaţiei statelor membre (statele membre trebuie să ia toate măsurile pentru a
asigura şi dezvolta aplicarea probaţiunii şi a altor măsuri nonprivative de libertate); -
decriminalizarea unor infracţiuni mai puţin grave, uşoare şi neînsemnate (ultimele erau pe larg
răspândite în Codul penal al Republicii Moldova din 1964); - simplificarea justiţiei penale
(ulterior, prin Recomandarea nr.1/87, adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului European
din 17 septembrie 1987, această direcţie vine să asigure o descărcare rapidă a volumului imens
de cazuri penale care îngrelează activitatea instanţelor de judecată, influenţând calitatea reacţiei
judiciare. Recomandarea are în vedere simplificarea procedurilor judiciare în cazul infracţiunilor
de o gravitate neînsemnată prin: introducerea unor proceduri sumare (sistem de amenzi aplicat de
agenţii de circulaţie, sanitari, vamali, silvici, fiscali etc. la locul depistării faptei pentru
infracţiuni minore); tranzacţii (acorduri între delincvent cu o autoritate competentă, prin care
autoritatea se obligă să înceteze urmărirea în cazul îndeplinirii unor condiţii de către delincvent);
proceduri simplificate sau proceduri scrise (se aplică de instanţele de judecată fără audienţă
integrală şi formală asupra administrării probelor)). [43, p. 223]
În perioada 27 august - 7 septembrie 1990, la Havana s-a desfăşurat cel de-al Vlll-lea
Congres al Naţiunilor Unite asupra prevenirii criminalităţii şi tratamentului delincvenţilor. În
conformitate cu Recomandările de politică penală ale acestui congres, Anexa A, tendinţa
neoclasică represivă ar trebui să fie manifestată în cazul criminalităţii organizate transnaţionale,
terorismului, infracţiunilor ecologice grave, corupţiei etc.
Astfel, avînd ca temei această tendinţă, se conturează teoria sociologică de prevenire a
criminalităţii. Astfel, sociologul german M.Weber (1864-1920) a elaborat conceptul de „ordine
legitimă, ce are sensul de structură socială”, [20, p. 66] a studiat cele mai importante elemente
ale structurii formale a birocraţiei, specificând trei importante caracteristici ale acesteia:

67
diviziunea muncii, ordinea ierarhică şi regulile impersonale. Studiind birocraţia raţională ca tip al
dominaţiei legitime, el nu a putut să evite aprecierea corupţiei ca fiind funcţională şi acceptată în
anumite condiţii. Sociologul francez Em.Durkheim (1858-1917), a elaborat teoria „anomiei”,
pornind de la conceperea devianţei ca având un caracter universal şi menţionând că în orice
societate există inevitabil indivizi care se abat de la tipul colectiv de conduită, comiţând crime.
Conform concepţiei lui Em.Durkheim, corupţia ca crimă nu reprezintă în sine o patologie a
conduitei celor implicaţi în acţiunile coruptibile, ci o disfuncţie a sistemului social, o răsturnare a
sferei normative a societăţii. Într-o societate dominată de anomie, infracţionalittaea este în stare
să distrugă ţesătura ei sănătoasă, iar în plan final să distrugă societatea în întregime. Astfel,
corupţia ca fenomen social nu reprezintă doar un gen de acţiuni delincvente, dar reflectă starea
disfuncţională a societăţii în ansamblu. Savantul italian Cesare Beccaria (1738-1794), în lucrarea
„Dei delitti e dellepene” (Despre infracţiuni şi pedepse,1764), a pus bazele cercetării ştiinţifice a
criminalităţii şi prevenirii acesteia prin promovarea unei justiţii integre etc.
Un şir de teorii străine studiază problema prevenirii generale şi special a criminalităţii.
Diferenţierea între aceste tipuri de prevenire criminologică poate fi realizată în baza comparării
unor astfel de elemente ale sale cum ar fi obiectul influenţării, măsurile de prevenire, subiecţii
activităţii. După cum remarcă autorul M. Sima, drept obiect al prevenirii generale este mediul cu
comportament deviant, adică grupurile sociale, care se caracterizează ca criminogene, şi anumiţi
indivizi cu comportament marginal. [68, p. 188]
Mecanismele de prevenire a fenomenului corupţiei, inclusive ale fenomenului traficului de
influenţă într-un stat pot fi grupate în două categorii: la prima categorie se referă mecanismele de
prevenire a corupţiei în domeniul public, caracteristice tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice
din stat; la cea de a doua categorie − mecanismele de prevenire aplicate de instituţiile
specializate în prevenirea şi combaterea corupţiei.
Din prima categorie fac parte, instrumentele de prevenire a fenomenului corupţiei care sunt
aplicate din momentul selectării agenţilor publici. Autorităţile statale ar trebui să acorde
instituţiilor subordonate utilizarea unor tehnici de selecţie, care să asigure angajarea unor
funcţionari demni de încredere, pentru care costurile morale sunt ridicate. Angajările trebuie să
se realizeze după merit, în bază de concurs, pentru ca cei mai capabili să obţină postul. Astfel,
instrumentul de selectare a funcţionarilor trebuie să prevină din start implicarea acestora în acte
de corupţiei ce ar prejudicia interesele publicului şi ale instituţiei. Stabilirea unui grad înalt de
integritate în candidat este principiul aplicat în statele cel mai puţin corupte, selectarea
funcţionarilor fiind efectuată pe bază de concurs, verificări suplimentare în dependenţă de
specificul instituţional.

68
 În Republica Moldova, procesul de angajare a funcţionarilor în posturile-cheie ale unor
autorităţi sau instituţii, de multe ori este efectuat în bază de relaţii personale sau de promovare pe
linie politică. Prin aceste metode de selecţie netransparentă, se compromite din start integritatea
funcţionarului şi a instituţiei. Cu toate că în ultimii ani au fost implementate noi standarde de
selecţie pentru funcţionari, obligatoriu prin concurs, în multe cazuri aceste concursuri sunt
mimate în scopul promovării persoanelor apropiate sau pe linie de partid, ceea ce nu garantează o
independenţă a funcţionarului public, ci mai degrabă o dependenţă de anumiţi factori politici,
care pot influenţa promovarea unor interese prin intermediul funcţionarului.
Cu referire la domeniul justiţiei, considerat cel mai corupt, putem spune că, sub influenţa
partenerilor europeni, se observă o oarecare înviorare în implementarea noilor instrumente de
selecţie. Astfel, odată cu reformele din sistem sunt promovate mai multe instrumente de
asigurare a integrităţii, precum: testarea la poligraf a candidaţilor la funcţiile de judecători,
procurori, angajaţi ai CNA, verificarea stilului de viaţă al acestor candidaţi, examinarea
suplimentară a cunoştinţelor în domeniu, evaluarea finală pe bază de comisie etc. Cu toate
acestea, instrumentele numite nu asigură prevenirea completă a situaţiilor de conflict de interese,
care pot apărea după angajare.
Investigaţiile jurnalistice din mass-media sau ale organelor de drept relevă încă multiple
cazuri de angajări în diverse instituţii de stat ale persoanelor apropiate sau pe line de partid, fapt
ce creează un risc sporit de amplificare a corupţiei.
Un alt instrument public de prevenire a fenomenului corupţiei, promovat de instituţiile
internaţionale, este recompensarea şi penalizarea, care are ca scop motivarea şi consolidarea
integrităţii funcţionarului. Acest instrument se bazează pe o structură de motivare a
funcţionarului, astfel încât salariul funcţionarului trebuie să acopere cel puţin cheltuielile de
întreţinere a familiei.
Dacă funcţionarul nu-şi poate acoperi cheltuielile de întreţinere a familiei, el este nevoit să
caute venituri alternative salariului, care de cele mai dese ori provin din actele de corupţie
comise la locul de muncă. Or, este necesar de menţinut un nivel minim de salarizare, iar pentru a
fi durabil recompensele trebuie să evolueze direct proporţional cu performanţa funcţionarului.
Referitor la penalităţile financiare aplicate pentru corupţie, menţionăm că în majoritatea
cazurilor acestea nu au puterea de a descuraja funcţionarul corupt. Soluţia aplicată este
diversificarea penalităţilor, bazate pe schimbarea obligaţiunilor de serviciu ale funcţionarului,
adică transferarea la un alt post, pentru a diminua riscul de corupţie şi pentru a creşte
probabilitatea de a fi prins funcţionarul corupt şi de a proba faptele ce pot sta la baza concedierii
funcţionarului.

69
 Un instrument de prevenire a corupţiei, centrat pe integritatea instituţională şi individuală,
este şi culegerea informaţiilor privind fenomenul corupţiei în cadrul instituţiilor publice. Acest
instrument de prevenire a corupţiei este viabil doar în cazul respectării primului instrument
menţionat, ce se referă la calitatea selecţiei agenţilor publici. Culegerea informaţiilor, ca
instrument de prevenire a corupţiei, are ca scop acumularea informaţiilor privind funcţionalitatea
instituţiei şi a funcţionarilor acesteia pentru stabilirea riscurilor. Tehnicele de acumulare a
informaţiilor pot fi diverse, în cele mai dese cazuri sunt auditurile, chestionarea clienţilor,
avertizorii de integritate, linia fierbinte, petiţele parvenite, autoevaluarea riscurilor etc. Stabilirea
mecanismelor de sesizare şi aplicare a sancţiunilor de către manageri poate diminua cazurile de
favorizare, discriminare sau de abuz din partea funcţionarilor.

3.2 Combaterea traficului de influenţă la nivel naţional

Republica Moldova, ca şi oricare alt stat, este strâns legată de procesele care au loc în afara
hotarelor ei, procese care influenţează situaţia internă, starea ordinii de drept din ţară şi, în
ansamblu, gradul ei de securitate. Reieşind din acestea, ne pare logică o analiză a cadrului
legoislativ ce vizează prevenirea corupţiei în Republica Moldova.
Despre atenţia acordată reducerii corupţiei în ţara noastră vorbeşte şi multitudinea de acte
normative în materie: Legea Republicii Moldova privind aderarea Republicii Moldova la Grupul
de State contra Corupţiei (GRECO) din 22.06.2001; Legea Republicii Moldova cu privire la
declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor,
procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere din 19.07.2002;
Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia din 30.10.2003;
Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei civile privind corupţia din 19.12.2003;
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire
şi combatere a corupţiei şi Planului de acţiuni pentru realizarea acesteia din 16.12.2004; Legea
Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului din 26.07.2007; Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea
corupţiei din 25.04.2008; Legea Republicii Moldova cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public din 4.07.2008 etc.
Conform art.4 al Constituţiei Republicii Moldova, dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate internaţionale la care Republica

70
Moldova este parte. Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au
legile internaţionale.
În acest sens, amintim că Republica Moldova a ratificat Convenţia penală privind corupţia,
care este un tratat internaţional obligatoriu pentru statul nostru. Convenţia enunţată, prin prisma
prevederilor de la alin.(2) art.4 din Constituţia Republicii Moldova, are prioritate faţă de restul
legilor interne care îi contravin. În acelaşi sens, aderând la Convenţie, Republica Moldova şi-a
asumat obligaţia de a garanta respectarea ei. Potrivit Raportului explicativ la Convenţia penală
privind corupţia, avantajele necuvenite sunt, în general, de ordin economic sau financiar, însă ele
pot avea în mod egal un caracter imaterial. Important este că corupătorul (sau un terţ, de
exemplu, o rudă) îşi vede poziţia ameliorată în raport cu cea pe care o avusese înaintea
infracţiunii şi că este vorba despre o ameliorare care nu-i era cuvenită acestuia.
O problemă importantă ratată în Codul penal autohton este noţiunea utilizarea noţiunii de
funcţionar internaţional. Curtea Internaţională de Justiţie, la rândul său, a definit noţiunea „agent
internaţional” ca fiind „acel funcţionar care, remunerat sau nu, angajat cu titlu permanent sau nu,
a fost însărcinat de către un organ al organizaţiei să exercite ori să ajute la exercitarea uneia din
funcţiile acesteia; pe scurt, orice persoană prin care acţionează organizaţia”.
Funcţionarul internaţional, în sensul strict al cuvântului, este persoana care exercită un post
la o organizaţie internaţională şi nu o meserie, ceea ce exclude, în principiu, personalul de
execuţie sau de serviciu. Funcţionarii internaţionali constituie o categorie aparte, fiind, totodată,
cea mai importantă dintre toate acestea.
Convenţia cu privire la lupta împotriva coruperii funcţionarilor străini la săvârşirea
tranzacţiilor economice internaţionale din 21.11.1997, precum şi Convenţia ONU împotriva
corupţiei din 31.10.2003 operează cu următoarele noţiuni: „agent public străin” (orice persoană
care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unei ţări străine, care a
fost numită sau aleasă şi orice persoană care exercită o funcţie publică pentru o ţară străină,
inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică); „funcţionar al unei organizaţii
internaţionale publice” (un funcţionar internaţional sau orice persoană autorizată.
Un aspect important care merită a fi menţionat în contextul temei analizate, este faptul că
în anul 2016, în scopul asigurarea executării obiectivelor Programului de activitate al Guvernului
Republicii Moldova 2016-2018 şi a angajamentelor faţă de partenerii de dezvoltare, Guvernul
Republicii Moldova a hotărît aprobarea Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018.
[48] Acţiunile de combatere a corupoţiei sunt expuse în compartimentul I. Aici sunt vizete aşa
acţiuni ca:

71
  Politici anticorupţie, independenţa şi eficienţa instituţiilor,
 Combaterea corupţiei politice,
 Combaterea corupţiei în organele de drept şi justiţie,
 Combaterea îmbogăţirii ilicite şi confiscarea produselor infracţiunilor de corupţie şi
conexe,
 Combaterea fraudării utilizării fondurilor externe,
 Controlul averilor, intereselor personale şi al conflictelor de interese,
 Integritatea instituţională şi servicii publice pe platforme electronice.
Anul 2017 s-a dovedit a fi unul prodigios pentru adoptarea noilor reglementări în materie
anticorupţie, în special în ceea ce priveşte prevenirea corupţiei. Astfel Parlamentul Republica
Moldova a adoptat Strategia naţională de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017–2020. În
această Strategie se stipulează că una dintre priorităţile Strategiei naţionale de dezvoltare
„Moldova 2020: 8 soluţii pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei”, aprobată prin Legea
nr.166/2012, este „sporirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi de combatere a corupţiei în
vederea asigurării accesului echitabil la bunurile publice pentru toţi cetăţenii”. La fel, este de
menţionat că programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova pentru perioada 2016–
2018 şi-a propus, ca obiectiv principal, creşterea bunăstării, siguranţei şi a calităţii vieţii
cetăţenilor, acesta urmînd a fi atins inclusiv prin eradicarea corupţiei şi garantarea supremaţiei
legii. Combaterea corupţiei este una dintre priorităţile fundamentale ale programului de
guvernare, care prevede un spectru de măsuri complexe şi bine centrate pe următoarele domenii
vulnerabile: politici anticorupţie, independenţa şi eficienţa instituţiilor etc.
În perioada anului 2018, autorităţile naţionale se remarcă prin aprobarea structurii-tip a
planului anticorupţie sectorial şi local pentru anii 2018-2020 şi structurii-tip a raportului
trimestrial privind implementarea planului anticorupţie sectorial şi local pentru anii 2018-2020.
[48] La fel, pornind de la premiza că pentru Republica Moldova corupţia rămîne una dintre
problemele majore care au impact negativ îngrijorător pentru toate sferele sociale, Guvernul a
aprobat planuri sectoriale de acţiuni anticorupţie în aşa domenii precum:
 Fiscal, prin adoptarea Planului sectorial de acţiuni anticorupţie în domeniul fiscal pentru
anii 2018-2020, care stabileşte că obiectivul principal presupune creşterea calităţii şi
consolidarea activităţii Serviciului Fiscal de Stat prin: aplicarea corespunzătoare a legislaţiei de
integritate şi anticorupţie, îmbunătăţirea calităţii şi predictibilităţii cadrului normativ fiscal,
sporirea transparenţei actului decizional, modernizarea procesului de prestare a serviciilor prin

72
dezvoltarea şi implementarea unor sisteme informaţionale automatizate eficiente şi operaţionale
şi asigurarea cooperării interinstituţionale.
 Achiziţii publice, prin adoptarea Planului sectorial de acţiuni anticorupţie în domeniul
achiziţiilor publice pentru anii 2018-2020, care are drept scop reducerea riscurilor şi costurilor
corupţionale, precum şi optimizarea costurilor tranzacţionale prin alinierea cadrului legal la
directivele Uniunii Europene şi bunele practici în domeniu.
 Vamal, prin adoptarea Planului sectorial de acţiuni anticorupţie în domeniul vamal pentru
anii 2018-2020, care v-a asigura un mediu legal, stabil şi coerent pentru activitatea economică
externă, fiind excluse cazurile de abuz din partea angajaţilor vamali; riscurile de corupţie
localizate şi soluţii identificate; angajaţii Serviciului Vamal şi ai Inspectoratului General al
Poliţiei de Frontieră – integri şi responsabili, simţindu-se protejaţi, asiguraţi cu salarii decente şi
stimulente nefinanciare pentru activitatea eficientă şi integră.
 Domeniul asigurării ordinii publice, prin adoptarea Planului sectorial de acţiuni
anticorupţie în domeniul asigurării ordinii publice pentru anii 2018-2020, care urmăreşte
creşterea nivelului integrităţii, responsabilităţii, transparenţei şi a rezistenţei în faţa riscurilor de
corupţie ale funcţionarilor din cadrul aparatului central, autorităţilor administrative şi instituţiilor
din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
 Educaţiei, prin aprobarea Planului sectorial anticorupţie în domeniul educaţiei pentru anii
2018-2020, care are drept scop creşterea integrităţii, responsabilităţii şi a rezistenţei în faţa
riscurilor de corupţie din partea personalului din sistemul de învăţămînt; precum şi valorizarea
rolului esenţial al procesului educaţional în promovarea integrităţii, implementarea codurilor de
etică, reducerea practicilor inadecvate şi imorale ce pot apărea în mediul educaţional, mai ales a
fenomenului plăţilor informale.
 Medical, prin aprobarea Planului sectorial de acţiuni anticorupţie în domeniul sănătăţii şi
asigurării obligatorii de asistenţă medical pentru anii 2018-2020, şi care vizează îmbunătăţirea
accesului populaţiei Republicii Moldova la servicii de sănătate, a calităţii serviciilor prestate de
instituţiile medicale şi eficienţei utilizării resurselor financiare publice, inclusiv ale fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală, prin asigurarea unui proces decizional transparent,
receptiv, riguros, incluziv şi participativ în cadrul autorităţilor şi instituţiilor din sistemul
sănătăţii, prin îmbunătăţirea cadrului normativ existent ce reglementează procesul de contractare
a prestatorilor de asistenţă medicală şi farmaceutică în cadrul fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală, prin dezvoltarea unor instituţii în sistemul de sănătate eficiente, responsabile,
transparente, integre şi rezistente la riscurile de corupţie, precum şi prin creşterea gradului de

73
informare a populaţiei despre drepturile şi obligaţiile beneficiarilor fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală.
La momentul actual, cele mai răspîndite măsuri extrapenale de prevenire şi combatere a
infracţiunii de trafic de influenţă în Republica Moldova sunt:
 asigurarea transparenţei în procesul de elaborare şi de adoptare a deciziilor prin
publicarea pe paginile web a anunţurilor şi a proiectelor de decizii, prin iniţierea de consultări
publice;
 autoevaluarea riscurilor de traffic de influenţă, elaborarea şi punerea în aplicare a
planurilor de integritate instituţională;
 espectarea cerinţelor de angajare şi de promovare în bază de merit, prin concurs public;
 debirocratizarea procedurilor de acordare a serviciilor publice pentru mediul de afaceri,
asigurarea serviciilor on-line şi promovarea în continuare a principiului ghişeului unic;
 definitivarea proceselor de simplificare a reglementării activităţii agenţilor economici
etc.
În special, după cum recomandă Convenţia ONU împotriva corupţiei, în combaterea
fenomenului de trafic de influenţă, sunt necesare acţiuni de evaluarea a funcţionarilor publici, în
scopul prevenirii viitoare a fenomenului de trafic de influenţă. La momentul actual, evaluarea
este considerată drept un mecanism necesar pentru crearea unui instrument performant de
gestiune a resurselor umane. Astfel, personalul nu-i considerat doar un factor al costurilor şi o
sursă de probleme. Din contra, noţiunea de dezvoltare a resurselor umane este studiată tot mai
profund, ea fiind în raport cu reuşita şi eficacitatea serviciului public. Aşadar, gestiunea
personalului se prezintă ca un instrument de gestiune bazat pe principiul legăturii dintre
eficacitatea acţiunii şi calitatea şi performanţa agenţilor. De la notare stricto senso se trece la
evaluare, care tinde mai puţin de a judeca meritele funcţionarului, decît a măsura performanţele
sale în scopul gestionării serviciilor.
Această nouă concepţie îşi propune de a asigura o tranziţie a serviciului public de la
procedura strictă de notare la un sistem de gestiune a resurselor umane, adică la un mecanism de
gestiune a performanţelor şi/sau a competenţelor. Evaluarea are scopul de a motiva funcţionarul
public şi de a-l stimula să-şi optimizeze rezultatele. Evaluarea formează o parte integrantă
esenţială a unui sistem managerial cooperativ.
În continuare vom menţiona că în scopul executării prevederilor Legii nr.158-XVI din 4
iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, Guvernul Republicii
Moldova a aprobat Regulamentul cu privire la evaluarea performanţelor profesionale ale

74
funcţionarului public. Conform definiţiei date de liguitor, evaluarea anuală a performanţelor
profesionale reprezintă procedura de personal prin care se determină nivelul de îndeplinire a
obiectivelor individuale de activitate (în continuare – obiective) şi nivelul de manifestare a
abilităţilor profesionale şi a caracteristicilor comportamentale (în continuare – nivelul de
manifestare a criteriilor de evaluare) de către funcţionarul public, în vederea aprecierii
rezultatelor obţinute şi identificării necesităţilor de dezvoltare profesională.
Reieşind din prevederile Regulamentului menţionat, evaluarea se realizează în
conformitate cu următoarele principii de bază: obiectivitate – factorii implicaţi în procesul de
evaluare trebuie să ia decizii, în mod imparţial, în baza argumentelor şi faptelor concrete, astfel
încît să redea cît se poate de exact atît meritele, performanţele, cît şi deficienţele şi nerealizările
din activitatea celui evaluat; cooperare şi comunicare continuă – asigurarea unui mediu
cooperant şi menţinerea unor relaţii de comunicare deschisă şi permanentă între toţi factorii
implicaţi în procesul de evaluare; respectare a demnităţii – asigurarea unui mediu în care este
respectată demnitatea fiecărui funcţionar public şi a unui climat liber de orice manifestare şi
formă de hărţuire, exploatare, umilire, dispreţ, ameninţare sau intimidare.
După cum ne menţionează autorul Tomuleţ C., evaluarea se face pe parcursul perioadei
evaluate, în următoarele cazuri: dacă pe parcursul perioadei evaluate raportul de serviciu al
funcţionarului public evaluat încetează, se suspendă sau se modifică, în condiţiile legii. În acest
caz funcţionarul public va fi evaluat, într-o perioadă de cel mult 14 zile calendaristice, pentru
perioada de pînă la încetarea, suspendarea sau modificarea raportului de serviciu. Calificativul de
evaluare acordat se va lua în considerare la evaluarea anuală a acestuia; dacă pe parcursul
perioadei evaluate raportul de serviciu sau, după caz, mandatul evaluatorului încetează, se
suspendă sau se modifică, în condiţiile legii. În acest caz evaluatorul are obligaţia, în termen de
cel mult 14 zile calendaristice de pînă la încetarea, suspendarea sau modificarea raporturilor de
serviciu, să realizeze evaluarea funcţionarilor publici din subordine. Calificativul de evaluare
acordat se va lua în considerare la evaluarea anuală a acestora.
Astfel, evaluarea activităţii funcţionarilor urmăreşte 3 scopuri principale:
1. scopul administrativ – adică menţinerea în funcţie, promovarea, transferul etc.;
2. scopul motivaţional – adică stabilirea salariilor funcţionarilor conform rezultatelor
evaluării;
3. scopul informaţional – adică informarea funcţionarilor privind rezultatele muncii lor şi
căile posibile de îmbunătăţire a activităţii acestora.
În continuare vom menţiona că procedura evaluării activităţii funcţionarului public
urmăreşte următoarele obiective, şi anume: funcţia de selectare: evaluarea are scopul de a

75
identifica aptitudinile profesionale ale funcţionarului; identificarea necesităţilor de formare:
evaluarea performanţelor scoate la iveală lacunele; mărirea motivării: evaluarea trebuie să aibă o
funcţie de orientare şi de comunicare. Adică, ea trebuie să amelioreze relaţiile profesionale şi
cooperarea dintre funcţionar şi superiorul său ierarhic prin intermediul unei comunicări deschise
(convorbire de evaluare şi convorbire individuală); măsurarea performanţelor şi adoptarea
deciziilor de selectare: evaluarea permite de a identifica punctele puternice şi cele slabe ale
evaluatului (pentru o eventuală modificare, delegare, mutaţie sau, în cazuri foarte rare,
concediere); funcţia de promovare: rezultatele evaluării sînt importante pentru cariera
funcţionarului atît în plan administrativ, cît şi financiar.
În conformitate cu art 34 alin 2 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008, obiectivele pentru fiecare funcţionar public se
stabilesc anual de către conducătorul autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea
funcţionarul public şi vor corespunde următoarelor cerinţe:
 să fie specifice activităţilor ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică;
 să fie măsurabile – să aibă o formă concretă de realizare;
 să reflecte termenele de realizare;
 să fie realiste – să poată fi aduse la îndeplinire în termenele de realizare prevăzute şi
cu resursele alocate;
 să fie flexibile – să poată fi revizuite în funcţie de modificările intervenite în
priorităţile autorităţii publice.
De altfel, nu putem trece cu vederea faptul că evaluarea performanţelor profesionale se
aplică fiecărui funcţionar public, cu particularităţile prevăzute în Legea nr.158-XVI din 4 iulie
2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi anume:
 În cazul funcţionarilor publici de conducere de nivel superior – aici se au în vedere
conducător şi adjunct al conducătorului aparatului autorităţii publice (Parlamentul,
Preşedintele Republicii Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea
Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, Curtea de
Conturi, Centrul Naţional Anticorupţie, Oficiul Avocatului Poporului).
În cazil persoanelor de mai sus, evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor
publici de conducere de nivel superior se efectuează de către comisiile de evaluare instituite de
conducătorii autorităţilor publice respective. Persoana care exercită funcţie de demnitate publică
sau, după caz, funcţionarul public de conducere de nivel superior ierarhic funcţionarului public

76
de conducere de nivel superior va întocmi un raport de evaluare, iar funcţionarul public de
conducere de nivel superior evaluat va întocmi un raport de activitate pentru perioada respectivă.
 În cazul funcţionarilor publici de conducere şi de execuţie – categoria
funcţionarilor publici de conducere include persoanele numite, în condiţiile
prezentei legi, în una din următoarele funcţii publice de conducere: conducător şi
adjunct al conducătorului organului din subordinea ministerelor şi altor autorităţi
administrative; conducător şi adjunct al conducătorului subdiviziunii interioare a
autorităţii publice; conducător şi adjunct al conducătorului serviciului desconcentrat
al autorităţii publice; conducător şi adjunct al conducătorului serviciului
descentralizat, organizat în unitatea administrativ-teritorială şi în unitatea teritorială
autonomă cu statut special; secretar al consiliului satului (comunei), sectorului,
oraşului (municipiului), raionului şi secretar al preturii etc. Iar categoria
funcţionarilor publici de execuţie include persoanele numite, în alte funcţii publice
decît cele de conducere de nivel superior.
După părerea noastră o măsură extrapenală în combaterea traficului de influenţă în
Republica Moldova, este elaborarea unui proiect de lege cadru, care ar reglementa activitatea de
lobby. În acest mod ar fi stabilite, pe cale legislativă, criteriile desfăşurării activităţii de lobby,
presupunând influenţarea legală a procesului de luare a deciziilor de interes public, criterii care
ar permite delimitarea cu maximă precizie a acestei activităţi legale de activitatea infracţională
exprimată în traficul de influenţă.
După M.Vidaicu, lobby-ul este activitatea remunerată, desfăşurată de unul sau mai mulţi
lobbişti, în numele sau pentru unul sau mai mulţi clienţi, care constă în influenţarea organelor
publice sau a persoanelor oficiale, prin metode legale, pentru ca acestea să adopte sau să nu
adopte anumite acte normative sau individuale [85]. În opinia lui A. Ungureanu, lobby
reprezintă un ansamblu de activităţi legale şi transparente de monitorizare, analiză,
documentare, comunicare directă şi oferire de informaţii cu privire la posibilele efecte viitoare
ale unei decizii sau în vederea susţinerii şi promovării unor drepturi, opinii sau interese
efectuate cu intenţia expresă de a influenţa opinia sau acţiunea preşedintelui sau a unui membru
al legislativului, executivului, a unei autorităţi de administraţie publică centrală sau locală sau
a unei persoane cu putere de decizie dintr-o organizaţie sau instituţie implicate în elaborarea,
modificarea sau influenţarea legislaţiei sau a formei unui act normativ cu efect local, regional,
naţional sau internaţional, realizat de o persoană, firmă, organizaţie, grup de organizaţii sau
grup de interes direct sau indirect, în nume propriu sau în numele altor persoane sau grupuri şi
care are ca scop iniţierea, adoptarea, modificarea, respingerea sau abrogarea unui act normativ

77
sau promovarea, administrarea sau executarea unui program sau a unei politici publice [72].
R.Vonică consideră că practica lobby-ului are ca finalitate influenţarea efectivă a deciziei
guvernamentale şi nu doar pe cea de sensibilizare. Codul etic al unui lobbist invocă o acută
dexteritate în promovarea legitimă a unui interes particular [75]. Din punctul de vedere al lui
Petru N., lobby-ul se manifestă ca o metodă obiectiv necesară de echilibrare a relaţiilor dintre
grupurile sociale şi structurile puterii. Având o legătură proeminentă cu procesele şi structurile
politice, care adoptă decizii cu caracter de autoritate publică, lobby-ul are un suport legal [65,
p.111].
Aşadar, activitatea de lobby nu este susceptibilă de răspundere în baza art.326 CP RM.
Aceasta întrucât, spre deosebire de traficul de influenţă, lobby-ului îi este caracteristică
influenţarea legală a procesului de luare a deciziilor de interes public. În acest sens, există chiar
o Lege model a CSI, din 15.11.2003, cu privire la reglementarea activităţii lobbiste desfăşurate
în privinţa autorităţilor publice.
Totuşi, în mod implicit, activitatea de lobby este reglementată de unele acte legislative:
Legea Republicii Moldova cu privire la iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2001; Legea Republicii Moldova privind
transparenţa în procesul decizional, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 13.11.2008
etc., dar toate acestea nu sunt suficiente.
Totuşi mijloacele penale rămîn a fi cele mai efiente în combaterea infracţiunii de trafic de
influenţă. Drept exemplu în acest sens ne poate service modificările aduse art 326 din CP al RM
prin introducerea alin 11 prevederile căruia au fost compatibilizate cu dispoziţiile actelor
normative cu vocaţie internaţională în materie de prevenire şi combatere a traficului de
influenţă: potrivit art.12 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, fiecare
Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a stabili
drept infracţiune, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul a fost comis
intenţionat, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct sau indirect, orice avantaj nedatorat
ca remunerare oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influenţă asupra luării
deciziei de către oricare persoană vizată în art.2, 4-6 şi 9-11 ale Convenţiei penale a Consiliului
Europei privind corupţia, fie că avantajul nedatorat este pentru el însuşi sau pentru altcineva;
conform lit.a) art.18 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei, fiecare stat parte adoptă măsurile
legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a i se atribui caracterul de
infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei de a promite, de a oferi ori
de a da unui agent public sau oricărei alte persoane, direct ori indirect, un folos necuvenit, în
scopul ca respectivul agent sau respectiva persoană să abuzeze de influenţa sa reală ori

78
presupusă, în vederea obţinerii de la o autoritate administrativă sau de la o autoritate publică a
statului parte a unui folos necuvenit pentru instigatorul iniţial al actului sau pentru oricare altă
persoană.
Totuşi pedeapsa rămîne a fi cea mai eficientă metodă penală de combatere a infracţiunii de
traffic de influenţă. Astfel deosebim:
Pedepasa amenzii, unde:
 pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă (art 326 CP al RM), se prevede o
amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale;
 dacă acţiunea de trafic de influenţă este b) săvîrşită de două sau mai multe persoane; c)
săvîrşită cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari; d) urmată de influenţa promisă sau
de obţinerea rezultatului urmărit atunci ea se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 4000
unităţi convenţionale, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la
10000 unităţi convenţionale.
Pedeapsa ce vizează privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate, unde:
 Pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri
de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, de
către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice,
persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional,
pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în
exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvîrşite, persoana se
pedepseşte cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Pedeapsa închisorii, unde
 Pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri
de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje persoana se pedepseşte cu închisoare de
pînă la 5 ani. Iar pentru promisiunea, oferirea sau darea unei persoane, personal sau prin
mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje enumerate la alin. (1) art 236 CP RM [13],
pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cînd respectiva persoană are sau susţine că are o
influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane
publice străine, funcţionar internaţional, în scopul indicat la alin. (1) art 236 CP RM, se
pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani.

79
 Iar dacă acţiunile prevăzute la alin.(1), (11) sau (2) art 236 CP al RM, săvîrşite: cu
primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari; în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Cu referire la alineatul de mai sus prezentăm ca exemplu speţa în care, prin sentinţa
Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 19 aprilie 2017, adoptată în conformitate cu art. 3641
Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Comanac I. a
fost recunoscut vinovat şi condamnat în baza:
- art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare (cu referire la Luchian M.);
- art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare (cu referire la Cîrlig I.);
- art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare (cu referire la Văscu A.);
- art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare (cu referire la Croitor N.);
- art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare (cu referire la Ciudin R.);
- art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare (cu referire la Secu Vl.);
- art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare (cu referire la Plevan D.);
- art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare (cu referire la Focşa C.).
Prin prisma art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracţiuni, prin cumul parţial, lui
Comanac I. i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 4 ani închisoare. În baza art. 85 Cod penal, la
pedeapsa nominalizată supra, inculpatului i-a fost adăugată parţial şi partea neexecutată a
pedepsei stabilite prin sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 26.03.2013, definitiv
fiindu-i stabilită pedeapsa de 6 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip
semiînchis (Dosarul 1ra-91/2018).
O altă mpăsură penală de combaterea a traficului de influenţă este liberarea de
răspundere penală. Art 326 alin 4 din CP al RM prevede că persoana care a promis, a oferit sau a
dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) art 326 CP al RM este liberată de răspundere penală
dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire
penală sînt la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o. La acest aspect v-om prezenta
următoarea speţă:
Prin sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 15 mai 2014, pe baza probelor
administrate în faza de urmărire penală, a fost încetat procesul penal în privinţa lui Melinteanu
Dorin Iurie de învinuire în comiterea infracţiuni prevăzute de art. 326 alin. (1) Cod penal şi
conform art. 55 Cod penal, tras la răspundere contravenţională, cu aplicarea amenzii în mărime
de 150 unităţi convenţionale, ce constituie 3.000 lei.
În fapt, pe baza probelor administrate, instanţa de fond a constatat că, Melinteanu Dorin,
activând în baza licenţei nr. 1181 din 13 iulie 2006 în calitate de avocat al Biroului Individual de

80
Avocat „Dorin Melinteanu”, în cadrul acordării asistenţei juridice lui Secrieru Vasile, în cauza
penală de învinuire a acestuia în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 369 alin. (2) lit. b) Codul
penal, care se examina în ordine de recurs la Curtea de Apel Chişinău, susţinând că are influenţă
asupra judecătorilor Curţii de Apel Chişinău din completul colegiului penal, în procedura cărora
se afla spre examinare cauza penală nominalizată, pentru ai determina pe aceştia la adoptarea
unei soluţii favorabile celui din urmă cu aplicarea art. 55 Cod penal, a pretins şi a primit de la
Secrieru Angela, mama inculpatului Secrieru Vasile, bani în sumă de 800 Euro, care, la acel
moment, echivala cu suma 14.236 lei 72 bani MDL. 2
Astfel, la 08 octombrie 2013, aproximativ la ora 17.00, Melinteanu Dorin întru finalizarea
acţiunilor sale infracţionale, în timp ce se afla în biroul de servici amplasat în mun. Chişinău, str.
Bucureşti, nr. 86, a primit de la Secrieru Angela suma de bani pretinsă în mărime de 800 Euro,
fiind reţinut în flagrant de către colaboratorii Centrului Naţional Anticorupţie, care au fost
depistaţi în sertarul mesei biroului de serviciu (Dosarul nr. 1ra-82/2015).
Astfel, menţionăm că raţiunea stabilirii unui temei de liberare de răspundere penală în
alin.(4) art.326 CP RM rezidă în faptul că aceasta ar putea servi drept mijloc eficient de
combatere a traficului de influenţă, dat fiind că probarea săvârşirii infracţiunii de trafic de
influenţă prezintă în continuare o dificultate sporită.
Aşadar, în acord cu dispoziţia de la alin.(4) art.326 CP RM – în cazul faptei de cump ărare
de influenţă – persoana, care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1)
art.326 CP RM, este liberată de răspundere penală în oricare din următoarele două ipoteze: 1)
această persoană s-a autodenunţat, neştiind că organul de urmărire penală este la curent cu
infracţiunea pe care a săvârşit-o; 2) aceste bunuri sau servicii i-au fost extorcate. Cât priveşte
prima din aceste ipoteze, trebuie de menţionat că, în general, conform lit.f) alin.(1) art.76 CP
RM, autodenunţarea constituie un temei de atenuare a pedepsei. Totuşi, în cazul faptei de
cumpărare de influenţă, autodenunţarea are alte conotaţii, şi anume – cea de temei de liberare
de răspundere penală.
În pct.24 din Hotărârea Plenului CSJ nr.5/2009 se menţionează: „În cazul în care are loc
autodenunţarea faptelor de corupere pasivă, liberarea de răspundere penală poate avea loc
atunci când autodenunţarea s-a făcut personal de făptuitor, oral sau în scris, organelor de
urmărire penală, care nu dispuneau de informaţii sau date despre această faptă. Ca
autodenunţare poate fi considerat şi faptul comunicării faptelor unei autorităţi publice, precum
şi conducătorilor instituţiilor, organizaţiilor de stat în cadrul cărora activează persoana cu
funcţie de răspundere”.

81
 Adaptând această explicaţie rigorilor dispoziţiei de la art.326 CP RM, considerăm că, în
cazul faptei de cumpărare de influenţă, persoana care a promis, a oferit sau
a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) art.326 CP RM este liberată de
răspundere penală în corespundere cu alin.(4) art.326 CP RM, dacă: 1) s-a
autodenunţat în condiţiile art.264 din Codul de procedură penală. Precizăm
că, potrivit acestui articol, autodenunţarea poate fi făcută atât de o persoană
fizică, cât şi de o persoană juridică; 2) declaraţia de autodenunţare s-a făcut
în scris sau oral; 3) la momentul autodenunţării, făptuitorul nu ştia că
organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-
o. Precizăm că, în conformitate cu alin.(4) art.264 din Codul de procedură
penală, în cazul în care organele de urmărire penală sunt la curent cu
această faptă, autodenunţarea are importanţă pentru stabilirea şi
identificarea făptuitorului şi se ia în considerare, în condiţiile legii, ca
prezentare benevolă a făptuitorului.
În concluzie menţionăm că deocamdată, se dovedesc a fi de o eficienţă redusă măsurile
extrapenale de prevenire şi combatere a infracţiunii de trafic de influenţă. Deaceea, toate
acestea potenţează necesitatea unui studiu aprofundat, ştiinţific argumentat, al tematicii axate
pe combaterea traficului de influenţă la nivel naţional.
La fel, conchidem că în ceea ce priveşte implicaţiile practice ale investigării şi judecării
unor astfel de infracţiuni, o prezentare exhaustivă ar fi, inevitabil, imposibil de realizat în cadrul
dimensiunilor reduse ale acestei teze de master, însă aspectele scoase în evidenţă reflectă
necesitatea ca practicienii dreptului să aprofundeze constant interpretările cadrului juridic
existent, pentru a identifica acele elemente care marchează diferenţa dintre îndeplinirea
condiţiilor de tragere la răspundere penală şi situaţiile în care conţinutul constitutiv al
infracţiunii de trafic de influenţă nu este întrunit.
Din această perspectivă, de lege ferenda, este necesară adoptarea cadrului legal care să
reglementeze activitatea de lobby, pentru a sublinia distincţiile dintre operaţiunile legitime şi
cele ilicite privitoare la exercitarea influenţei asupra funcţionarilor publici.

3.2.1 Combaterea traficului de influenţă la nivel internaţional

Corupţia printer care distingem şi traficul de influenţă ca fenomen social cu character

sistemic destabilizator reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări la adresa statului, afectând

82
instituţiile şi valorile democratice. Aceasta cu atât mai mult cu cât există o relaţie directă între
corupţie şi celelalte forme ale criminalităţii, precum spălarea de fonduri, evaziunea fiscală, care a
luat dimensiuni la un nivel transnaţional. Într-o asemenea situaţie au apărut şi primele reacţii din
partea societăţii, ceea ce a forţat guvernele diferitelor state să elaboreze şi să aplice o serie de
măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei.
Putem evidenţia trei etape distincte în lupta globală împotriva corupţiei. Prima începe de la
sfârşitul anilor 1990, când au apărut strategiile anticorupţie şi primele organisme specializate
împotriva corupţiei cu atribuţii şi competenţe ce permiteau să acţioneze în mod direct pentru
combaterea corupţiei. A doua etapă ţine de elaborarea şi dezvoltarea unor politici şi mecanisme
internaţionale anticorupţie, la nivel global şi regional, care au avut ca sarcină realizarea
următoarelor obiective: dezvoltarea şi implementarea unor politici comune; promovarea unor
angajamente politice, stabilirea unor norme, criterii şi standarde universale privind sancţionarea
faptelor de corupţie; eficientizarea cooperării operaţionale pentru combaterea faptelor de
corupţie; intensificarea schimbului de experienţă, monitorizarea evoluţiei fenomenului corupţiei
şi a modului de implementare de către state a măsurilor anticorupţie. Aceasta a fost etapa
convenţiilor şi a programelor multinaţionale promovate prin intermediul organizaţiilor
internaţionale, care în decembrie 2003 au condus la semnarea la Mexic a Convenţiei Organizaţiei
Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. Odată cu semnarea acestei Convenţii, lupta anticorupţie la
nivel mondial a întrat practic în a treia fază (care este şi cea mai grea) de implementare şi
aplicare a standardelor internaţionale stabilite la nivel internaţional.
În zona Europei, din care face parte şi Republica Moldova, principalele instituţii de
promovare a măsurilor anticorupţie sunt:
Consiliul Europei creat în 1949 - are ca scop consolidarea integrării europene a statelor din
regiune, având la moment 47 de state membre, la care se adaugă şi o parte din state cu statut de
observator. Iniţiativele Consiliului Europei în domeniul prevenirii fenomenului corupţiei datează
încă din anul 1994 şi sunt axate pe determinarea măsurilor necesare pentru prevenirea
fenomenului la nivel mondial. În anul 1995 a fost elaborat Programul de acţiune împotriva
corupţiei „PAC”. La fel este de menţionat, Rezoluţia nr.1, adoptată în cadrul celei de-a 21-a
Conferinţe (Praga, 1997), care prezintă legăturile între corupţie şi criminalitatea organizată,
specificând că corupţia este o ameninţare majoră pentru statul de drept, democraţie, drepturile
omului, echitate şi justiţie socială, constituind o piedică în dezvoltarea economică şi un pericol
pentru stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii. De asemenea, prin
Rezoluţia nr.97 din 24.11.1997 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei au fost adoptate
20 de principii directoare în lupta împotriva corupţiei, care sunt multidisciplinare şi specifică

83
folosirea măsurilor legislative civile şi penale, a reformelor administrative, a măsurilor de
transparenţă şi cercetare, în scopul sporirii colaborării interstatale împotriva infracţiunilor
transnaţionale de corupţie.
În noiembrie 1998, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Convenţia
penală privind corupţia, semnată de către 47 de ţări şi ratificată de 33 dintre acestea. Convenţia
penală privind corupţia reprezintă un important instrument internaţional de incriminare a
practicilor de corupere, precum: mituirea activă şi pasivă, traficul de influenţă activ şi pasiv,
spălarea banilor şi a veniturilor provenite din corupţie etc. Convenţia prevede, de asemenea,
colaborarea internaţională ce ţine de extrădarea, furnizarea de informaţii, asistenţa reciprocă în
cadrul urmăririi penale a infracţiunilor de corupţie.
În anul 2000, Consiliul Europei a înaintat o recomandare privind codurile de conduită
pentru funcţionarii publici, care cuprinde, inclusiv, un model de Cod de conduită pentru
funcţionarii publici. Codul oferă recomandări de soluţionare a cazurilor cu care se confruntă
frecvent funcţionarii publici, precum cadourile primite sau utilizarea resurselor publice.
Sunt de menţionat şi recomandările Consiliului de Miniştri din 2003 cu referire la
„regulile comune împotriva corupţiei în finanţarea partidelor politice şi campaniilor
electorale”; „Convenţia civilă privind corupţia a Consiliului Europei”, adoptată în iunie 1999 şi
axată pe promovarea ideii formării în legislaţia statelor membre a căilor de atac pentru
persoanele prejudiciate ca urmare a infracţiunilor de corupţie.
După cum afirmă autorii Brînză S. şi Stati V. [16], la moment, statele membre ale
Consiliului Europei se confruntă cu dificultăţi în ce priveşte asigurarea unui instrumentariu
juridic adecvat în vederea prevenirii şi combaterii eficiente a traficului de influenţă; este
surprinzător că statele membre ale Consiliului Europei încă nu au ajuns să discute acest subiect,
pentru a se ajunge la un numitor comun vizând o dispoziţie normativă model referitoare la
traficul de influenţă. Mai mult, unele dintre aceste state pur şi simplu refuză să incrimineze
fapta de trafic de influenţă.
De exemplu, răspunderea pentru traficul de influenţă nu este reglementată explicit în
Marea Britanie, considerându-se că incriminarea unei astfel de fapte ar putea afecta grav
activitatea de lobby. La rândul lor, autorităţile olandeze suţin că anumite forme de influen ţare a
deciziilor funcţionarilor publici sau ale politicienilor pot fi perfect legale (de exemplu, în cazul
în care reprezentanţi ai grupurilor de interese desfăşoară activităţi de lobby). În Suedia, se
consider că lobby-ul nu poate avea un caracter ilegal, întrucât oferă o oportunitate pentru
diversele organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de interese să exercite o influenţă politică.
Prin urmare, o eventuală incriminare a faptei de trafic de influenţă ar putea intra în conflict cu

84
dreptul fundamental al cetăţenilor de a participa nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor, la
administrarea treburilor publice . Nu în ultimul rând, autorităţile daneze susţin că nu
incriminează fapta de trafic de influenţă, deoarece: a) această faptă ar avea o structură mult
prea complexă; b) noţiunea „influenţă nejustificată”, pe care o consideră noţiune-cheie în
vederea definirii naturii juridice a traficului de influenţă, nu poate fi formulată cu maximă
exactitate.
Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO) este mecanismul principal al Consiliului
Europei pentru prevenirea şi combaterea fenomenului corupţiei. GRECO funcţionează în cicluri
sau runde de evaluare, fiecare acoperind teme specifice. Până în prezent s-au desfăşurat 3 runde
de evaluare pe diferite teme. Prima rundă de evaluare GRECO, desfăşurată în perioada 2000-
2002, a fost preocupată de trei principii din cadrul celor 20 de principii directoare privind lupta
împotriva corupţiei: asigurarea independenţei, promovarea specializării şi furnizarea de mijloace
adecvate autorităţilor cu atribuţii în combaterea corupţiei, limitarea imunităţii privind ancheta,
urmărirea sau judecarea privind infracţiunile de corupţie. A doua rundă de evaluare, desfăşurată
în perioada 2003-2006, s-a axat pe monitorizarea reglementărilor şi procedurilor legate de
identificarea, sechestrarea şi confiscarea sumelor rezultate din actele de corupţie, prevenirea şi
detectarea corupţiei în administraţia publică şi prevenirea posibilităţii ca persoanele juridice
(societăţi, companii etc.) să fie folosite ca scuturi pentru corupţie. Runda a treia de evaluare,
lansată în ianuarie 2007, are în vedere incriminările prevăzute în Convenţia penală privind
corupţia şi transparenţa finanţării partidelor.
La data de 10 decembrie 2009, Consiliul European a adoptat Programul Stockholm – O
Europă mai deschisă şi mai sigură, în serviciul şi pentru protecţia cetăţeanului. Pe baza
realizărilor programelor de la Tampere şi Haga, acest program vizează abordarea provocărilor
viitoare şi continuarea consolidării spaţiului de justiţie, a libertăţii şi a securităţii, prin acţiuni
axate pe interesele şi nevoile cetăţenilor. În cuprinsul acestuia, Consiliul European invită
Comisia să stabilească indicatori, pe baza sistemelor existente şi criteriilor comune, cu scopul de
a măsura eforturile anticorupţie (în special, în aria acquis-ului - achizi- ţiilor publice, controlul
financiar etc.) şi să elaboreze o politică anticorupţie cuprinzătoare, în cooperare cu GRECO.
Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică şi politică a 27 de state membre din
Europa, ce are obiectivul de a asigura cetăţenilor un nivel înalt de siguranţă într-un climat de
libertate, securitate şi legalitate, prin prevenirea şi combaterea infracţiunilor, a crimei organizate,
inclusiv a corupţiei şi a fraudei. Cele mai importante realizări ale Uniunii Europene în domeniul
prevenirii corupţiei sunt: elaborarea cadrului normativ pentru protejarea intereselor financiare
ale Comunităţilor Europene, [25] lupta împotriva corupţiei în care sunt implicaţi oficiali ai

85
comunităţilor europene sau oficiali ai statelor membre UE, [26] combaterea corupţiei în
sectorul privat.
Delimitarea traficului de influenţă de lobby în Uniunea Europeană. Sub aspectul
practicilor de reglementare a activităţilor de lobby, la nivel european, atât Uniunea Europeană,
cât şi Consiliul Europei par să prefere instrumentele juridice fără caracter obligatoriu (abordarea
„soft-law”), bazat în general pe un sistem de autoreglementare şi pe adoptarea de coduri
deontologice, în contrast cu paradigma nord-americană, care a optat pentru instrumente juridice
cu caracter obligatoriu (abordarea „hard law”), bazată pe norme riguroase şi detaliate, ce pot
atrage sancţiuni în cazul încălcării lor.
Astfel cum se arată într-un document emis de Transparency International, o modalitate
eficientă de a reduce riscul influenţei inadecvate şi, în acelaşi timp, de a spori transparenţa
procesului de adaptare a politicilor în cadrul U.E. constă în instituirea unei „amprente
legislative”, definită drept „un registru public cuprinzător al influenţei lobby-iştilor asupra unui
act normativ”.
Iniţiativa Regională Anticorupţie (RAI), a fost adoptată în 2000 la Sarajevo. RAI reprezintă
un forum activ pentru dezbaterea regională anticorupţie, oferind asistenţă prin cursuri de
instruire, activităţi de monitorizare şi dezvoltare de politici anticorupţie în diferite ţări. Iniţiativa
Anticorupţie abordează fenomenul corupţiei dintr-o perspectivă multidisciplinară, acordând
egală importanţă celor 5 direcţii strategice: adoptarea şi încorporarea în legislaţia internă a
standardelor internaţionale; promovarea bunei guvernări; consolidarea statului de drept;
promovarea transparenţei şi integrităţii în mediul de afaceri; încurajarea rolului activ al societăţii
civile.
La nivelul Uniunii Europene, principala instituţie care abordează problema corupţiei este
Oficiul de Luptă Anti-Fraudă (OLAF), înfiinţat în anul 1999 în scopul protejării intereselor
financiare ale UE în ceea ce priveşte cheltuielile şi veniturile. Necesitatea fondării OLAF a
apărut odată cu aderarea mai multor state din estul Europei la Uniunea Europeană. Aderarea
noilor state la UE a sporit numărul de proiecte de finanţare pentru dezvoltare, acordate acestor
state, care în mare parte erau afectate de fenomenul corupţiei şi de probleme majore în ceea ce
priveşte utilizarea acestor fonduri. Este imposibil a stabili suma exactă de bani ce provin din
infracţiunile de corupţie. Banca Mondială a estimat că sumele de bani rezultate din infracţiunile
de corupţie şi primite de către funcţionarii publicii constituie în ţările dezvoltate şi în cele în
tranziţie aproximativ 20-40 miliarde de dolari anual. [42, p. 263]
După cum am menţionat anterior, mecanismele internaţionale anticorupţie sunt promovate,
de asemenea, şi de organizaţii internaţionale non-guvernamentale, precum ar fi Transparency

86
International (TI) - organizaţie non-guvernamentală care are ca principal obiectiv prevenirea şi
combaterea fenomenului corupţiei, la nivel naţional şi internaţional, în special prin activităţi de
cercetare, documentare, informare, educare şi sensibilizare a opiniei publice. Cei mai importanţi
indicatori folosiţi de TI sunt: Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC, Barometrul Global al
Corupţiei (BGC), Indicele Plătitorilor de Mită (IPM).
Problema combaterii traficului de influenţă este abordată şi în Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva corupţiei. Art. 18 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New
York în data de 31 octombrie 2003, prevede că „fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi
alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru atribuirea caracterului de infracţiune, în cazul în
care actele au fost săvârşite cu intenţie: a) faptei de a promite, de a oferi ori de a da unui agent
public sau oricărei alte persoane, direct ori indirect, un folos necuvenit, cu scopul ca respectivul
agent sau respectiva persoană să abuzeze de influenţa sa reală ori presupusă, în vederea obţinerii
de la o autoritate administrativă sau de la o autoritate publică a statului parte a unui folos
necuvenit pentru instigatorul iniţial al actului sau pentru oricare altă persoană; b) faptei unui
agent public sau a unei alte persoane de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos
necuvenit pentru sine sau pentru o altă persoană, cu scopul de a abuza de influenţa sa reală ori
presupusă, în vederea obţinerii unui folos necuvenit de la o autoritate administrativă sau de la o
autoritate publică a statului parte”.
S-a observat că prevederile acestei convenţii au o natură mult mai extinsă decât
precedentele instrumente adoptate în materia anticorupţiei, întrucât abordează cerinţele
incriminării unor diverse fapte, inclusiv a traficului de influenţă.
Pentru combaterea traficului de influenţă, statelor semnatare a Convenţiei Naţiunilor Unite
împotriva corupţiei li se recomandă să adopte măsurile necesare pentru:
- a prevedea răspunderea persoanelor juridice;
- a permite îngheţarea, sechestrarea şi confiscarea;
- a proteja martorii, experţii şi victimele;
- a proteja persoanele care înaintează rapoarte; - a aborda consecinţele actelor de corupţie;
- a asigura dreptul entităţilor sau al persoanelor care au suferit daune ca urmare a unui act
de corupţie de a iniţia demersuri juridice pentru obţinerea de despăgubiri;
- a institui unul sau mai multe organisme sau a numi persoane specializate în combaterea
corupţiei prin impunerea legii;
- a încuraja cooperarea cu autorităţile de impunere a legii;
- a încuraja cooperarea dintre autorităţile naţionale şi cooperarea cu sectorul privat;
- a depăşi obstacolele care pot decurge din aplicarea legilor privind secretul bancar;

87
 - a ţine cont, în scopul procedurilor penale, de condamnările anterioare ale unui presupus
infractor într-un alt stat;
- a-şi defini competenţa jurisdicţională cu privire la infracţiunile comise pe teritoriul lor
sau împotriva lor sau de către un resortisant al lor etc.
Referitor la aspectele specifice sectorului public, conform art. 7, fiecare stat parte se
străduieşte, dacă este cazul şi conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, să
adopte, să menţină şi să consolideze sisteme de recrutare, de angajare, de încurajare a fidelităţii,
de promovare şi de pensionare a funcţionarilor şi altor agenţi publici care:
a) se bazează pe principiile de eficienţă şi de transparenţă şi pe criterii obiective, precum
meritul, echitatea şi aptitudinea;
b) cuprind proceduri corespunzătoare pentru a selecţiona şi pentru a forma persoanele
numite să ocupe posturi publice considerate ca fiind în mod special expuse la corupţie şi, dacă
este cazul, pentru a asigura o rotaţie pe aceste posturi;
c) favorizează o remuneraţie corespunzătoare şi bareme de tratament echitabil, ţinând
seama de nivelul de dezvoltare economică a statului parte;
d) favorizează oferta de programe de educare şi de formare care să le permită să-şi
îndeplinească corect, onorabil şi adecvat funcţiile şi să beneficieze de o formare specializată
corespunzătoare care să-i sensibilizeze mai mult la riscurile corupţiei inerente exerciţiului
funcţiilor lor.
Convenţia Uniunii Africane privind prevenirea şi combaterea corupţiei impune statelor
semnatare, chiar cu dreptul de a face anumite rezerve (art. 24), de a incrimina traficul de
influenţă publică şi privată naţională – infracţiune asimilată celei de corupţie - atât în forma sa
pasivă, cât şi activă, ai căror autori nu sunt precizaţi.

88
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Reieşind asupra celor expuse mai sus, vom statua asupra următoarelor concluzii:
 În prezentul studiu s-a încercat o semnalare a unor probleme esenţiale ale efectelor
amendamentelor operate prin legea nr. 245 din 02.12.2011 asupra calităţii aplicării normei de
incriminare prevăzute la art 326 al CP al RM;
Din reevaluarea istoriografică realizată asupra tematicii alese s-au dedus următoarele:
 Fenomenul corupţiei îşi are rădăcinile din cele mai vechi timpuri, tot de pe atunci fiind şi
reprimat, aplicându-se pedepse de la cele mai blânde până la cele mai severe. Evoluţia
fenomenului studiat, potrivit celor mai vechi izvoare de drept, ne permite să conchidem că
corupţia, în esenţa sa, reprezintă un abuz de funcţie în scopul obţinerii unor foloase.
 Dezvoltarea societăţii umane, progresul economic, politic şi social a produs influenţă şi
asupra fenomenului corupţiei, care poate să dispară în unele domenii şi să se răspândească în
altele, căpătând tot noi forme şi manifestări.
 Majoritatea specialiştilor ce tratează corupţia, inclusiv şi noi, considerăm că acestui
fenomen nu i se poate oferi o singură definiţie universal valabilă, întrucât acesta mai demult a
devenit o problemă naţională şi internaţională, cu multiple forme de manifestare şi accepţiuni;
corupţia fiind concepută în cea mai populară formă ca folosirea abuzivă a puterii în propriul
avantaj.
 Cercetarea criminologică a fenomenului determină concluzia privind existenţa unei
complexităţi cauzale a genezei corupţiei, factorii criminogeni localizându-se la nivelul
macrosocialului, socialului cu grad mediu de generalizare, microsocialului şi individualului, iar
relaţionarea lor configurează complexitatea cauzală generală şi complexitatea cauzală a unor
tipuri concrete de comportamente corupţionale.
Traficul de influenţă reprezintă fapta exprimată prin primirea ori pretinderea de bani sau de
alte valori sau avantaje necuvenite ca remunerare, acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau
indirect, ori estorcarea unor atare bunuri sau foloase, savîrşită de către o persoană care are
influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să
savîrşească ori să nu săvîrşească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, indiferent dacă
aceste acţiuni au fost sau nu savîrşite, au produs sau nu rezultatul scontat.
 Pănă la introducerea amendamentelor la art 326 al CP al RM operate prin Legea privind
modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 245 din 02.12.2011, traficul de influenţă
reprezenta fapta exprimată prin primirea ori pretinderea de bani sau de alte valori sau avantaje
necuvenite ca remunerare, acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, ori estorcarea

89
unor atare bunuri sau foloase, savîrşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se
creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să savîrşească ori să nu
săvîrşească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
 După intrarea în vigoare a Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative
nr. 245 din 02.12.2011, traficul de influenţă este fapta exprimată prin primirea ori pretinderea de
bani sau de alte valori sau avantaje necuvenite ca remunerare, acceptarea de promisiuni, de
daruri, direct sau indirect, ori estorcarea unor atare bunuri sau foloase, savîrşită de către o
persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l
determina să savîrşească ori să nu săvîrşească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu,
indiferent dacă aceste acţiuni au fost sau nu savîrşite, au produs sau nu rezultatul scontat.
Astfel, prin modificările operate sa afirmat că:
 Traficul de influenţănu constituie o infracţiune de serviciu, ci una în legătură cu serviciul;
 Noua modificare operată prin Legea privind modificarea şi completarea unor acte
legislative nr. 245 din 02.12.2011, a fost tocmai necesară din considerentele ca acţiunile ce ţin de
obligaţiile funcţionarilor publici să nu fie exercitate sub influenţa unor persoane particulare
interesate şi nici măcar să nu se lase o asemenea impresie.
 Prin noile modificări a rămas intact faptul că obicetul juridic generic şi obiectul special al
infracţiunii de trafic de influenţă este comun cu al celorlalte infracţiuni de corupţie. Infracţiunea
de trafic de influenţă este lipsită de un obiect material.
 Noua modificare a mai demontrat încă o dată faptul că prin infracţiunea de trafic de
influenţă se creează o stare de pericol pentru bunul mers al activităţii unui organ de stat, unei
instituţii sau organizaţii publice în serviciul căreia se află funcţionarul public vizat de făptuitor
Recomandări:
1) modificarea şi completarea art.326 CP RM, astfel încât acesta să aibă următoarele
denumire şi dispoziţii:
„Articolul 326. Traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă
(1) Pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de
valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje nejustificate, pentru sine sau pentru o altă
persoană, de către o persoană care are influenţă ilegală sau care susţine că are influenţă ilegală
asupra unei persoane publice sau persoane publice străine, pentru a o face să îndeplinească sau
nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori să
îndeplinească sau nu o acţiune contrar obligaţiilor de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni
au fost sau nu săvârşite, în lipsa semnelor de şantaj sau de escrocherie, se pedepseşte cu amendă

90
în mărime de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, iar persoana
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate.
În scopul diminuării fenomenului traficului de influenţă în Republica Moldova, ţinând cont
de rezultatele investigaţiei realizate, se recomandă, să fie implementate următoarele măsuri:
1. Asigurarea integrităţii instituţionale şi individuale. Practica internaţională pune un accent
esenţial în prevenirea corupţiei atât pe integritatea instituţională, cât şi pe integritatea individuală
a funcţionarului. În esenţă, integritatea instituţională se asigură prin mecanisme la baza cărora
este autoevaluarea şi transparenţa. Cu toate că Republica Moldova dispune de partea legislativă
ce ţine de evaluarea riscurilor instituţionale, implementarea acesteia necesită o monitorizare mai
minuţioasă din partea statului şi a societăţii civile. De asemenea, asigurarea integrităţii
individuale, prin implementarea legii cu privire la integritate şi aplicarea testelor de integritate,
practicate pe larg de organele de control în SUA, Canada, Slovenia, ar putea favoriza integritatea
individuală a funcţionarului public şi din Republica Moldova.
2. Aplicarea unei strategii naţionale noi de diminuare a fenomenului corupţiei printr-o
abordare de tip integrat, axată pe problematicile fiecărui subsistem social şi regiuni
administrative. Asigurarea unui proces sigur de diminuare a fenomenului corupţiei în ţară poate
fie realizată prin intermediul unor asemenea mecanisme, stabilite în teză de către autor, precum:
- Măsurarea percepţiei fenomenului corupţiei sectorial
- Autoevaluarea instituţiilor publice
- Controlul acumulării averilor funcţionarilor publici
- Monitorizarea instituţiilor publice de către societatea civilă
- Analiza criminologică în vederea stabilirii riscurilor coruptibile în subsistemele sociale
- Testarea integrităţii funcţionarilor publici
- Limitarea factorului uman prin tehnologizarea serviciilor publice
- Verificarea modului de viaţă al funcţionarilor publici şi a persoanelor apropiate
- Transparenţa financiară deplină a autorităţilor publice
- Sporirea controlului asupra activităţii organelor de drept şi justiţie.

91
 BIBLIOGRAFIE

Literatură în limba română

1. Antoniu G. Reflecţii asupra normei penale. În: Revista de drept penal, 2004,
nr. 3, p. 9-36
2. Banciu D., Atitudini şi opinii ale populaţiei faţă de fenomenul corupţiei din Donatella della
Porta, Alberto Vanuccu, Koruptsiata v parlamentarnate praktika i zakonodatelnia protsess, Tsentr
za sotsialni praktiki, Sofia, 2001, pag 101
3. Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V. et.al. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu
(Adnotat cu jurisprudenţa CEDO şi a instanţelor naţionale). Chişinău: Sarmis, 2009, p. 329
4. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. et al. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău: Cartier,
2005, p. 383
5. Basarab M. Drept penal. Partea generală. Vol. I. Ed. a II-a. Bucureşti: Lumina
Lex, 1997, p. 103
6. Bejan O. Conceptul de politică criminologică. În: Legea şi viaţa, nr. 8, 2008, p. 22-23
7. Bercheşan V., Metologia investigării infracţiunilor, Bucureşti, 1998, pag 47
8. Bogdan S. Câteva consideraţii privind infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă. În:
Studia Universitatis Babeş-Boliay, Iurisprudentia, XLI, 1996, nr. 1- 2, p. 142
9. Bontea O. Orientările fundamentale ale politicii penale din Republica Moldova. În: Legea şi
viaţa, 2011, nr.5, p.14
10. Borodac A. Drept penal. Partea generală. Chişinău, 1994, p. 73-81
11. Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. Chişinău: Tipografia Centrală, 2004, p.
480
12. Botezatu I. Analiza juridico-comparativă a reglementărilor privitoare la infracţiunea de
escrocherie. Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2009, nr.8,
p.106-116
13. Brînza S. Omorul săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.i) alin.(2) art.145 CP RM):
aspecte teoretice şi practice. În: Revista Naţională de Drept, 2012, nr.4, p.2-7; nr.5, p.2-9
14. Brînză S., Însemnătatea obiectului juridic generic al infracţiunii. În: Revista Naţională de Drept,
2004, nr.3, p. 4
15. Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011, p.
813
16. Brînză S., Stati V. Tratat de Drept Penal. Partea Specială. Vol. II. Chişinău: Tipografia Centrală,
2015, p. 883
17. Brînza S., Ulianovschi X., Stati V. et al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Cartier,
2005, p. 615
18. Bulai C. Drept penal român. Partea Generală. Vol. I. - Bucureşti: Şansa, 1992, p. 145
19. Bulai С., Bulai В., Manual de Drept penal. Partea generală, Universul Juridic, Bucureşti, 2007,
p. 389
20. Bulgaru M., Timuş A. ş.a. Sociologie. Vol. 2. Chişinău: USM, 2003, p. 66
21. Cioclei V. Manual de criminologie. Ediţia a III-a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: All Beck,
2005, p. 88
22. Codul penal al Republicii Moldova. Legea nr. 985-XV din 18.04.2002. Republicat: Monitorul
Oficial al R.Moldova nr.72-74/195 din 14.04.2009

92
23. Codul penal din 24.03.1961. Veştile R.S.S.M., 1961, nr.10, art.41 (abrogat)
24. Convenţia penală cu privire la corupţie din 27 ianuarie 1999.
https://www.cna.md/public/files/legislatie/conventia_penala_privind_coruptia_.pdf (vizitat
17.11.2018)
25. Convenţia pentru protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene din 27.11.95. În:
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. C 316. Volumul 38 din 27 noiembrie 1995
26. Convenţia privind lupta împotriva corupţiei care implică oficiali ai Comunităţilor Europene sau
şi ai statelor membre ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene, nr. C 195 din 25.06.1997
27. Craiovan I. Tratat elementar de teoria generală a dreptului. Bucureşti:Ed. ALL Beck, 2001, p.
317
28. Cuşnir V., Berliba V. Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor
şi organizaţiilor. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, 2002, p. 53
29. Cuşnir V., Berliba V., Carp S., Zosim A., Cojocaru R., Ursu V., Studiu selectiv în materie de
drept penal, Chişinău, 2004, p. 133
30. Danileţ C., Corupţia şi anticorupţia în sistemul juridic. Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2009, p.11
31. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 19.08.2009. Dosarul nr.1ra-948/2009.
www.csj.md
32. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 26.11.2008. Dosarul nr. 1ra-
1319/2008. www.csj.md
33. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 11.05.2010. Dosarul nr.1ra-
396/2010. www.csj.md (vizitat 23.12.2018)
34. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 23.12.2008. Dosarul nr.1ra-
1370/2008. www.csj.md
35. Diaconescu H. Modificări aduse structurii şi conţinutului constitutiv al infracţiunilor de luare şi
dare de mită, primire de foloase necuvenite, şi traffic de influenţă prin Legea nr.78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În: Dreptul, 2001, nr.4, p.44
36. Dima T. Drept penal. Partea generală. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită în baza Legii
nr.278/2006 de modificare a Codului penal. Bucureşti: Hamangiu, 2007, p. 162
37. Dobrinoiu V. Corupţia în dreptul penal român, Ed.Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p.128.
38. Dongoroz V., Drept penal, Bucureşti, 1939, p. 216-217
39. Dumitru I. În legătură cu latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă. În: Dreptul, 1998,
nr. 5, p. 89
40. Elian G. Curtea Internaţională de Justiţie. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1970, p, 357
41. Gaţcan I. Aspecte definitorii şi consecinţe ale fenomenului corupţiei în Republica Moldova. În:
„Dezvoltarea cercetării ştiinţifice, promovarea şi cultivarea creativităţii şi a inovării în procesul
instruirii academice”. Materialele conferinţei ştiinţifice. Chişinău: CEP USM, 2010, p.149-150
42. Gaţcan I., Bulgaru M. Prevenirea şi combaterea corupţiei în Republica Moldova: realizări şi
probleme. În: „Cercetare şi inovare – perspective de evoluţie şi integrare europeană”.
Materialele conferinţei ştiinţifice. Chişinău: CEP USM, 2009, p.263-265
43. Giurgiu N. Elemente de criminologie. Iaşi: Chemarea, 1992, p.223-241
44. Grigorovici A. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 2006, p.128
45. Halsbury's Laws of England, v.11 (1) §281-296, London, 1990, pag 121

93
46. Heidenheimer A. J. Political Corruption: Readings in Comparative Analysis. Transaction Books.
1978. 578 p.
47. Hotărîre cu privire la aprobarea Planului de acţiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018 nr. 890
din 20.07.2016. Monitorul Oficial nr.217-229/966 din 22.07.2016
48. Hotărîre privind aprobarea mecanismului de elaborare şi coordonare a planurilor sectoriale şi
locale de acţiuni anticorupţie pentru anii 2018-2020 nr. 676 din 29.08.2017. Monitorul Oficial
nr.322-328/778 din 01.09.2017
49. Hotărîrea CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru
infracţiunile de corupţie nr. 11 din 22.12.2014. În: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova, 2015, nr.5, p. 4
50. Hotărîrea plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la
răspunderea penală pentru corupere pasivă ori activă nr.5 din 30.03.2009. În: Buletinul Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2010, nr.2, p. 10
51. Hotca M.A. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. Bucureşti: C.H. Beck, 2007, p. 1264
52. Kahane S. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. În: “Explicaţii teoretice ale Codului
penal român”, partea specială, vol. IV, de V.Dongoroz ş.a. Bucureşti: Editura Academiei, 1972
53. Larii Iu. Criminologie. Chişinău: Tipog. Elena V.I., 2004, p. 105
54. Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial
nr.32-35/116 din 09.03.2007, art 1
55. Legea Republicii Moldova. Codul de procedură penală al Republicii Moldova (Partea specială)
nr.122-XV din 14 martie 2003, art.275.// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-
110/447 din 07 iunie 2003
56. Loghin O., Toader T. Drept penal român. Partea Specială. Bucureşti: Şansa, 1999, p. 367
57. Macari I. Drept Penal. Partea specială, Chişinău 2003.
58. Mahmoud S. Componente şi forme ale corupţiei. În: Legea şi viaţa, 2018, nr.2, p.50
59. Mariţ A., Autoreferat la teza de doctorat cu titlul „Latura subiectivă a infracţiunii la persoanele
fizice în noua legislaţie penală", Cluj-Napoca, 2004, p. 23
60. Mihai Gh., Teoria generală a dreptului. Bucureşti: Lumina Lex, 2001, p. 239
61. Moraru V., Milinte D.-L. Semnele obiective ale luării de mită în legea penală a României: studiu
de caz. Revista Naţională de Drept, 2008, nr.7, p. 27
62. Nistoreanu Gh., Boroi A., Drept penal. Partea specială. Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura ALL
BECK, 2002, p..58
63. Nistoreanu Gh., Păun C. Criminologie. Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, 1994, p. 182
64. Organizaţii internaţionale specializate în combaterea corupţiei.
http://www.anticorruptionday.org/actagainstcorruption/en/resources/ (vizitat 15.12.2018)
65. Petru P.N. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi
reglementate de lege. Grupa „Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul”. Timişoara:
Mirton, 1997, p. 44
66. Popa N., Teoria generală a dreptului. Bucureşti: Tipografia Universităţii, 1992, p. 206
67. Prodan S. Analiza juridico-penala a elementelor obiective şi subiective ale infracţiunii de
corupere pasivă. În: Закон и жизнь, 2015 г., № 11, c.44
68. Sima M. Sensurile şi existenţele corupţiei. În: Analele Institutului de Istorie „G. Bariţiu”, tom.
VIII. Cluj-Napoca: Series Humanistica, 2010. p.261-270

94
69. Sterschi F. E. Implicaţiile corupţiei şi criminalităţii organizate asupra securităţii naţionale şi
internaţionale. În: Legea şi viaţa, 2014, nr.3, p.23
70. Timofei C. Răspunderea penală pentru trafic de influenţă. Teză de doctor în Drept. Chişinău:
USM, 2014. 204 p.
71. Ţurcan I. Calificarea infracţiunii de luare de mită. În: Conferinţa corpului didactico-ştiinţific
,,Bilanţul activităţii ştiinţifice a Universităţii de Stat din Moldova pe anii 1998/99” (27
septembrie-2 octombrie 2000). Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe socio-umane. Chişinău: USM,
2000, p.31-32
72. Ungureanu A., Drept penal român. Partea generală. Bucureşti, 1995, p. 75-78
73. Vidaicu M. Obiectul juridic al infracţiunii de trafic de influenţă. În: Revista Naţională de Drept,
2005, nr.3, p.33-36
74. Vidaicu M. Traficul de influenţă. În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova,
2004, nr.7, p. 169-174
75. Vonică R., Întroducere generală în drept. Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 2000, p. 517

95
ANEXE

96
 ANEXA I

Judecarea cauzelor pe infracţiuni de corupţie, 2013-217

Analiza hotărîrilor studiate demonstrează că în procedură generală au fost

judecate în anul 2016 – 80 persoane (45%), iar în procedură specială - 97
persoane (55%)
În 2017 în procedură generală au fost judecate cauzele a 77 persoane
(31%), iar în procedură specială - în privinţa a 174 persoane (69%).

Judecarea cauzelor în procedură specială

97
 ANEXA II
Scopurile urmărite în cazul săvîrşirii infracţiunii Traficului de Influenţă

Scopul grăbirii unei acţiuni

scopul neîndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei

de către persoana publică, persoana cu funcţie de
demnitate publică, persoana publică străină sau
funcţionarul internaţional

scopul îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana publică,

persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul
internaţional

98
 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul, ______Ion …..__________, declar pe propria răspundere

Numele, Prenumele

că materialele prezentate în teza de master sunt rezultatul propriilor cercetări şi

realizări ştiinţifice. Conştientizez că în caz contrar, urmează să suport consecinţele
în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Numele, Prenumele ______________________________Semnătura

Data

99