Sunteți pe pagina 1din 2

Strategii şi politici de management şi marketing ale firmei

Curs: Strategii în aprovizionare şi desfacere: Desfacerea producţiei şi stimularea vânzărilor

1. Strategia în întreprinderea modernă

Intr-o accepţiune generală, prin strategie se înţelege priceperea cuiva de a asigura succesul într-o
anumită activitate.
In acest scop, se folosesc acele mijloace apreciate ca fiind cele mai potrivite pentru a se obţine
succesul scontat.
Transpusă în plan economic strategia este similară cu arta unui conducător de a asigura pentru o
anumită întreprindere, pe toată durata existenţei ei, desfăşurarea unor activităţi eficiente şi eficace.
Abordarea din punct de vedere teoretic al conceptului de strategie, a prilejuit conturarea a numeroase
opinii, cele mai multe influenţate strict de domeniul de utilizare. De exemplu:
 raportată la teoria jocurilor, în care cu ajutorul modelelor matematice se urmăreşte obţinerea
unor decizii optime în condiţii care reproduc situaţia competiţională a mediului ambiant,
strategia poate fi asimilată unui plan complet prin care se precizează mai multe opţiuni;
 dacă se face referire la management, strategia reprezintă un mod de determinare a unor
ţeluri şi obiective pe termen lung prin care de fapt sunt activizate toate resursele
întreprinderii.
Pentru o întreprindere, strategia este importantă întrucât:
 arată că, în condiţiile economiei de piaţă există mai mulţi concurenţi care acţionează nu
numai în mod diferit, dar şi la cele mai diverse nivele, cu grade de intensitate diferite.
Aceasta înseamnă că, o întreprindere se confruntă pe piaţă cu mai multe alte întreprinderi care
realizează produse şi servicii similare, asemănătoare sau substituibile, cu producători care prin
activitatea lor atrag mai uşor consumatorii potenţiali pe care îi determină să le achiziţioneze
produsele sau/şi serviciile pe care le realizează. Practic, toate întreprinderile sunt supuse atât
concurenţei directe, cât şi celei indirecte, forma şi intensitatea putând fi diferite temporal sau
spaţial;
 obligă conducerea întreprinderii să aprecieze, în mod corect şi realist, eficienţa propriilor
activităţi.
 cultivă şi dezvoltă pentru întreprindere un comportament strategic prin urmare, un mod de a
acţiona strategic, ceea ce în esenţă înseamnă a aprecia câştigul şi a riscul prin raportarea la
ceea ce a obţinut sau ar putea obţine concurenţa. Bazată pe principiile teoriei deciziei şi ale
strategiei, conducere întreprinderii nu se va limita la preocupări vizând propriile acţiuni. Va
trebui să cunoască şi să înţeleagă în detaliu, strategia concurenţei. Prin aceasta, în mod cert,
oricărei strategii i se conferă o valoare practică, contribuind astfel semnificativ la realizarea
profitului întreprinderii.
Având în vedere la un orizont de timp îndelungat, rezultatele unei strategii trebuie raportate la o astfel
de perioadă. Acest fapt explică de ce strategia nu contribuie sau contribuie foarte puţin la ceea ce se realizează
într-o perioadă curentă sau imediat următoare elaborării şi operaţionalizării ei.
Stabilind o direcţie de acţiune, mizând atât pe experienţă, coerenţă şi consecvenţă, cât şi pe
iniţiativă şi flexibilitate, strategia nu urmăreşte valorificarea punctuală şi pe termen scurt a unor
oportunităţi ale mediului ambiant, ci, mai ales stabilirea momentului şi amploarei unei eventuale
schimbării.
Afirmată drept una dintre componentele de bază ale managementului, considerată la fel de importantă
atât la nivel micro, cât şi macroeconomic, strategia se defineşte ca ansamblul deciziilor care vizează toate
actele ce trebuie realizate într-o perioadă de timp, cu luarea în considerare a condiţiilor generale sau
particulare ale unui mediu ambiant care trebuie cunoscut cât mai corect.
Vizând prosperitatea întreprinderii pe termen lung, strategia poate fi apreciată ca fiind punerea în
practică a funcţiei de previziune a managementului. In acest fel, prin strategia unei întreprinderi se
stabileşte un anumit mod sau chiar un anumit model de desfăşurare a tuturor activităţilor, astfel încât, în
raport cu concurenţii, să se poată asigura un anumit avantaj, care de fapt înseamnă cucerirea sau consolidarea
poziţiei acesteia pe o anumită piaţă.

1
Cuprins capitol
1.1. Principalele repere privind evolutia conceptului de strategie
1.2. Elemente de strategie si tactica a intreprinderii
1.3. Alternative strategice
www.cursurigratuite.ro

S-ar putea să vă placă și