Sunteți pe pagina 1din 3

SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA?

DAR SE
POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
cuvantul-ortodox.ro/dragostea-lui-dumnezeu-pentru-noi/

May 31, 2007

Fragment din Omilia V la Epistola catre Romani, Sf. Ioan Gura


de Aur:

Text preluat de AICI

Dacă am iubi pe Hristos, precum ar trebui să-L iubim, am şti că este mai
rău decât gheena de a supăra pe Cel iubit, şi fiindcă nu-L iubim, de aceea
nici nu ştim mărimea pedepsei. Aceasta este cauza pentru care eu plâng şi
jelesc, căci ce nu a făcut Dumnezeu ca să fie iubit de noi? Ce mijloc n-a
întrebuinţat? Ce n-a trecut cu vederea? L-am batjocorit fără ca El să ne
nedreptăţească cu ceva, ci din contră, bine facându-ne şi încărcându-ne
cu mii de bunătăţi; am fugit de El, îndemnându-ne şi ispitindu-ne în toate
părţile, şi nici aşa încă nu ne-a pedepsit, ci a alergat însuşi El, şi ne-a prins
fugind, dar noi ne-am smucit din braţele Sale şi am trecut în acelea ale
diavolului; şi nici aşa El nu S-a depărtat cu totul de noi, ci a trimis ca să ne
roage mulţime de prooroci, de îngeri şi de patriarhi, dar noi nu numai că nu
am primit solia, dar am şi batjocorit pe trimişi.

Dar El nici pentru aceasta nu ne-a urât, ci ca pe nişte iubiţi dispreţuitori, pe


toţi ne-a ocolit, stând de vorbă cu Ieremia şi Miheia, în cer şi pe pământ, nu
ca să ne aducă vreo supărare, ci pentru ca să arate motivul celor făcute de
El, şi împreună cu proorocii chiar El să Se apropie de cei ce-L dispreţuiau,
gata de a le da lor răspuns, şi cerând de a sta pe-ndelete de vorbă cu toţi
şi cu fiecare în parte, ca să poată atrage la El, prin vorbă, chiar şi pe cei
surzi.

„Poporul Meu! Ce ţi-am făcut şi cu ce te-am împovărat? Răspunde-Mi!” (Miheia


6, 3) – şi după toate acestea, vai nouă, am ucis pe prooroci, i-am bătut cu
pietre şi am făcut alte şi alte nenumărate rele! Dar ce face El şi după toate
acestea? N-a mai trimis nici prooroci, nici îngeri, nici patriarhi, ci ni L-a
trimis pe Însuşi Fiul Său!

Venind Fiul Său, a fost şi El omorât; dar nici aşa nu I s-a stins dragostea de
noi, ci încă mai mult I s-a aprins, căci stăruie necontenit a-i chema pe toţi
la El, şi se roagă, şi face totul, chiar şi după uciderea Fiului Său, numai ca
1/3
să-i apropie de El. Pavel strigă, zicând: „În numele lui Hristos, aşadar, ne
înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă
rugăm, în numele lui Iisus Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (II Corinteni 5,
6), dar nimic din acestea nu ne-au împăcat.

Lucru minunat că nici aşa nu ne-a părăsit, ci stăruie mereu ameninţându-


ne chiar cu gheena, dar şi fagăduindu-ne împărăţia cerurilor, ca măcar cu
acest mod să poată atrage la El, şi noi încă suntem nepăsători. Dar ce
poate fi mai rău decât această sălbăticie? Dacă ar face un om ceea ce
face Dumnezeu, oare nu am fi devenit demult robii lui? Şi pe Dumnezeu,
Care face aşa, Îl dispreţuim?! O, ce trândăvie! O, ce nerecunoştinţă! Noi
care veşnic trăim în viclenii şi păcate, chiar de am face vreodată un bine
cât de mic, apoi ca şi slugile cele nerecunoscătoare examinăm cu cea
mai mare atenţie, şi cernem fapta săvârşită ca să vedem dacă are vreo
plată. Şi cu toate acestea plata este mare, dacă nu o săvârşeşti cu speranţa
de plată, ci ca o slugă ce nu caută recunoştinţă. Noi trebuie să facem totul
pentru Hristos, nu pentru plată, ci pentru El, căci de aceea ne-a ameninţat
cu gheena, de aceea ne-a şi făgăduit împărăţia cerurilor, ca El să fie iubit de
către noi.

De aceea, iubiţilor, să-L iubim după cum se cuvine a-L iubi, căci aceasta
este plata cea mare, aceasta este împărăţia şi plăcerea, aceasta
mulţumirea, slava şi cinstea, aceasta lumina, aceasta fericirea cea mare,
pe care cuvântul nu o poate exprima, pe care mintea nu o poate pricepe
îndeajuns. Nu ştiu cum am ajuns să vă ţin acest discurs vrând să-i conving
pe oamenii care nu dispreţuiesc nici puterea nici renumele de a nu preţui,
din dragoste pentru Hristos, împărăţia pământească.

Este adevărat că au existat bărbaţi generoşi şi mari care au ajuns şi la


această măsură a dragostei. Ascultă pe Petru cum se înflăcărase de
dragostea Lui, şi cum Îl punea mai presus de suflet, de viaţă, şi mai presus
de orice, iar când s-a Lepădat de El nu se jelea atât de pedeapsă, pe cât că
s-a lepădat de Cel iubit, ceea ce era pentru el mai amar ca orice pedeapsă.

Şi toate acestea le arăta mai înainte de venirea Sfântului Duh, şi necontenit


îi sta în cale şi îi zicea: „Unde Te duci?” (Ioan 13, 36); şi iarăşi: „Doamne, la
cine ne vom duce?”(Ioan 6, 68), sau: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi
în temniţă, şi la moarte” (Luca 22, 33). Astfel, pentru ei Hristos era totul, şi
înaintea iubitului lor nu ar fi preferat ei nici cerul, nici împărăţia
cerurilor. Zic ei „Tu îmi eşti îndeajuns în locul tuturor acelora ”. Şi de ce te
minunezi că Petru astfel se găsea faţă de Hristos? Ascultă şi pe profetul
care spune: „Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am
dorit pe pământ?” (Psalmii 72, 24), adică „nu doresc nimic din cele de sus, nici
din cele de jos, decât numai pe Tine ”.
2/3
Aceasta este dragostea cea adevărată, aceasta iubire înflăcărată se
numeşte. Dacă noi am iubi în acest mod, apoi nu numai cele prezente,
dar chiar şi cele viitoare nu le vom băga de seamă faţă de această
dragoste, şi dezmierdându-ne cu ea, vom scoate de aici împărăţia
cerurilor. Şi cum va fi aceasta? Să ne gândim mai întâi de câte ori Îl
batjocorim chiar după miile de bunătăţi, şi cum El încă ne mângâie, de
câte ori fugim de El, şi totuşi nu ne trece cu vederea, ci ne apucă şi ne
atrage la El. Dacă toate acestea le gândim, vom putea desigur să
aprindem în noi acea poftă şi acea dragoste către El. Dacă un om de rând
ar iubi astfel pe împărat, oare acesta nu s-ar îmblânzi şi umili de măreţia
dragostei? Eu cred că da, şi încă foarte mult.

Când însă aici se petrece din contră, căci frumuseţea, slava şi bogăţia celui
iubit es te nemăsurată şi neştiută, iar din partea noastră îi dăm numai
dispreţ, cum nu vom fi vredn ici de cea mai grea pedeapsă, de vreme ce
fiind atât de înjositori şi netrebnici, şi totuşi iubiţi de marele şi minunatul
Mântuitor, noi dispreţuim iubirea Lui? El nu are nevoie de dragostea noastră ,
şi totuşi nici aşa nu încetează de a ne iubi; în schimb noi avem mare
nevoie de dragostea Lui, dar cu toate astea preferăm banii, prietenia
oamenilor, liniştea trupească, slava şi stăpânirea, în locul Lui, care nimic n-a
preferat în locul nostru. Un singur Fiu a avut, pe Unul-Născ ut al Său, şi nici
pe Acesta nu L-a cruţat pentru noi, iar noi multe preferăm înaintea Lui.
Apoi nu pe drept cuvânt ne ameninţă cu gheena şi cu osânda, chiar de ar fi
aceasta de două, de trei sau de o mie de ori mai mare decât este?

Ce am putea spune, când noi preferăm poruncile lui Satana înaintea


poruncilor lui Hristos, înaintea legilor Lui, şi ne batem joc de mântuirea
noastră, căci preferăm lucrurile cele rele înaintea Celui ce a pătimit
toate pentru noi? De ce iertare sunt oare vrednice toate acestea? De nici
una.

Deci să ne oprim de a ne mai arunca singuri în prăpastie; să ne trezim şi,


gândindu-ne la toate acestea, să-I înălţăm slavă Lui prin fapte, căci nu-i
de ajuns numai prin vorbe, ca astfel să ne bucurăm şi noi de slava şi
puterea Lui, căreia fie cu toţii a ne învrednici, prin harul şi iubirea de
oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care se cuvine slavă
Tatălui şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

3/3