2.

Funcţia de socializare optimă şi de integrare eficientă

- socializare optimă = înţelegerea rolului normelor şi valorilor sociale şi respectarea lor din
convingere
- este legată de impactul educativ al opiniei publice în spaţiul social, în care se confruntă tendinţe
conservatoare cu tendinţe progresiste, elemente de discontinuitate cu cele de continuitate
- opinia publică se manifestă ca un mijloc de corijare a exceselor factorilor de decizie şi a
deficitelor de socializare existente la nivelul instanţelor executive
- opinia publică stimulează integrarea eficientă

3. Funcţia de control social

- E. Park – există trei feluri de control social:
a. forme elementare: ceremonii, status de prestigiu, tabuuri, iar acestea se prelungesc în
moravuri
b. opinia publică acţionează în calitate de control social, sub forma zvonurilor, aprobărilor,
discreditărilor
c. instituţiile religioase, juridice, cultural-economice, politice operaţionalizează prejudecăţile,
idealurile şi valorile specifice societăţii
- controlul poate fi:
- paternalist, exercitat printr-o persoană investită cu autoritate
- social, exercitat de colectivitate
Tipologia actuală:
- pozitiv: se exercită prin comenzi şi sugestii, ordine sau circulare, care generează
forme diferite de adeziune sau disociere individuală sau de grup
- negativ: tabuurile existente în mentalul colectiv, prin exersare îndelungată, conduc
spre interdicţii instituţionalizate
- formal: prescripţii de status-rol, protejate de legi în care este inclus comportamentul
standard pentru fiecare domeniu de activitate
- non-formal: se manifestă prin aprobare sau dezaprobare difuză, ironie, ridicol
- autocontrolul: este forma cea mai evoluată a controlului informal prin care individul
îşi manifestă libertatea de alegere, în funcţie de compatibilitatea dintre opţiunile
valorice proprii şi valorile vehiculate de opinia publică din acel moment
 4. Funcţia consultativ – participativă
- consultarea - participativă se realizează nu expres, manifest sau programatic, ci
implicit, în sistemul general al controlurilor sociale care individualizează sistemele
sociale
- de obicei, nivelul de participare este determinat de:
- natura sistemului social,
- nivelul de dezvoltare al forţelor productive,
- modelele de comportament legitimate.

5. Funcţia deliberativă
- este una din primele funcţii ale opiniei publice, în ordine istorică
- în societatea antică rezultatul atitudinilor exprimate în agora, fie prin atitudine
directă, fie mediată, devenea executiv pentru cei care gestionau puterea
- în societatea modernă, deliberarea opiniei se realizează prin sondaj de opinie,
rezultatul acestuia având rol de diagnostic social
- prin sondajul de opinie se poate evalua curentul de opinie faţă de unele decizii deja
luate, sau faţă de unele proiecte de organizare sau de decizie ce urmează a fi luate
în spaţiul social respectiv.

IV. Mass-media şi opinia publică

IV. 1. Formal şi informal în comunicarea de masă
- criteriul formal defineşte informaţia normativă
- criteriul informal conduce spre informaţia determinativă si se mai numeşte criteriul
stimulării spre acţiune
Ambele criterii au la bază informaţia, pe care o putem clasifica ţinând cont de diverse criterii.
a) Norbert Wiener distingea între informaţia cognitivă, informaţia comunicativă,
informaţia reglatoare, informaţia de programare şi informaţia de organizare a acţiunii.
b) Dacă operăm criteriul social vom avea: o informaţie ştiinţifică, economică,
politică, juridică, estetică etc.
 c) Din punctul de vedere al celui care receptează, informaţiile pot fi individuale
sau colective.
d) După funcţia informaţiilor în relaţia de comunicare de masă, acestea pot fi
evenimenţiale sau informative.
e) După sursa lor, informaţiile se împart în: oficiale (formale), neoficiale (informale)
şi zvonuri.
Atunci când ne raportăm la criteriul formal avem în atenţie ceea ce s-a numit
instituţionalizarea mijloacelor de comunicare. În acest sens, ne referim la ceea ce a însemnat
scrisul, imprimeria, tipograful, telegraful, radioul şi televiziunea, internetul.
Criteriul informal trimite la comunicarea interpersonală, ca sursă de generare a
conţinutului şi formelor de manifestare ale opiniei publice.
Multiplicarea surselor de informaţie şi a posibilităţilor de stocare a mesajelor nu au ca
efect o masificare automată a receptorului, respectiv o comunicare "în masă", deoarece
receptorul trebuie să aibă capacitatea decodificării mesajului.
Creşterea tirajului la presă şi la producţia de carte, de exemplu, nu mijloceşte
comunicaţia în proporţie de masă decât într-o societate în care a fost eradicat analfabetismul.
Scrisul, spre exemplu, a fost cunoscut încă acum 2500 de ani, în China, India, Egipt şi în spaţiul
greco-latin european unde cartea s-a impus ca principalul mijloc de concentrare a informaţiei
într-un volum mic şi într-o formă durabilă. Papirusul şi pergamentul au fost înlocuite cu hârtia
utilizată prima oară în China în secolul I e.n., apoi de arabi în secolul al VIII-lea, iar în Europa în
sec. al XlV-lea.
Tehnica imprimeriei pusă la punct în China în secolul al IX-lea, iar în Europa în secolul
al XV-lea de către Gutenberg, a înlocuit definitiv munca scribilor antici şi a copiştilor.
Era mijloacelor moderne de comunicare a deschis-o tipograful, dar transformarea
comunicării publice în comunicare de masă se va realiza efectiv prin asimilarea şi a altor
tehnici generate de aplicaţiile electricităţii, precum: telegraful electric inventat de Samuel
Morse (1840) - primul mesaj public transmis prin telegraf s-a realizat în 1844-; telefonul inventat
de Bell care a transmis primul mesaj telefonic prin fir în 1876, iar Marconi şi Popov în 1895 au
pus la punct recepţionarea mesajelor fără fir, vocea umană fiind transmisă prin radio în anul
1905 de Fessender.
 În ceea ce priveşte imaginea televizată, după ce în anul 1894 s-a proiectat pentru prima
dată un film, în 1923 s-a reuşit transmiterea la distanţă a imaginii ca sursă de informaţie.
Televiziunea a intrat în viaţa cotidiană a ţărilor dezvoltate în deceniul 1940 - 1950, iar
actualităţile televizate permit azi o participare la evenimentele cele mai importante chiar în
momentul producerii lor.
Telefonia şi televiziunea prin cabluri de fibră de sticlă experimentată în 1976 a fost
perfecţionată de japonezi prin inventarea unei reţele din fibră de sticlă controlata de un ordinator
care poate orienta informaţiile video din şi spre orice direcţie, înregistrându-se un pas
decisiv spre informatizarea comunicaţiei. În acest context, comunicarea de masă este puternic
influenţată de existenţa unei adevărate industrii a comunicării datorită căreia se poate evita
perisabilitatea noutăţii mesajului prin plasarea publicului în centrul zonei evenimenţiale a
actualităţii.
Perfecţionarea tehnicilor de stocare şi transmitere a informaţiilor conturează tot mai
pregnant specificul comunicării de masă: anume, acela de a fi indirectă, raportul tradiţional
interpersonal este înlocuit de raportarea impersonală la mijloace diverse, care se adresează
receptorului pe căi diferite, prin utilizarea unor simboluri specifice. Exemplu: presa -
simboluri optice, radioul - simboluri acustice (plăci, casete), televiziunea, filmul - videocasete
care prin înregistrări magnetice, mixează simbolurile optice cu cele acustice.
Aceste tehnici de procesare a mesajelor, pe lângă modificarea raportului dintre
dimensiunea informală şi cea formală în comunicarea de masă, îşi pun amprenta şi asupra
comportamentului de receptare a mesajului. Astfel, datorită particularităţilor simbolurilor
vehiculate, diversele mijloace se pretează la transmiterea mai eficientă a unui anumit tip de
informaţii contribuind la crearea şi câştigarea unui anumit tip de informaţii şi la crearea şi
câştigarea unui anumit tip de public în funcţie de gradul de instrucţie, profesiune, gust etc.
Diversificarea crescândă a ofertelor va crea publicuri mai puţin numeroase, dar
specializate, în locul masei nediferenţiate existente până acum. Evoluţia mass-mediei îşi pune
amprenta asupra evoluţiei publicurilor, reflectând o tendinţă de diviziune funcţională a
informaţiei, cu efecte deosebite asupra structurii şi orientării opiniei publice.
În ciuda unei instituţionalizări tot mai accentuate a mijloacelor de comunicare,
dimensiunea informală nu pare a se atrofia, deoarece comunicarea interpersonală va rămâne o
importantă sursă de generare a conţinutului şi formelor de manifestare a opiniei publice.