Bancheta de Neil LaBute

Traducerea Diana Iliescu, adaptarea Radu Apostol

Un băiat şi o fată într-o maşină. Maşina staţionează.

Băiatul: ...Ce e?
Fata: Nimic.
B: Nu, pe bune... Ce e?
F: Eu doar... (Strânge din umeri). E tot ce vreau să ştiu.
B: Ce? Că eu... eu...
F: Că nu o rupi cu mine, clar!?
B: Eu... păi, nu. Nu.
F: Deci nu e vorba despre asta, nu? Că doar mi-ai spus un „nu” hotărât...
B: Da. Adică, nu.
F: Care dintre ele?
B: Nu, să ştii că nu fac asta.
F: Nu faci ce?
B: E evident...
F: Nu...
B: ...nu îţi dau papucii.
F: Să n-o faci!
B: Nu. Deloc.
F: OK, bine. Mersi.
B: Pentru nimic... Vreau să spun, ştii tu...
F: Fiindcă de asta vin de obicei oamenii aici sus. De obicei. Aici, sus.
B: Da?
F: Da. Adică, ori de asta, ori ca să facă... chestii... Una din două, de cele mai multe ori.
B: Aha.
F: Da.
B: Cool... (aşteaptă). Asta e destul de interesant. Nu am ştiut.
F: Ba da, asta-i faza. Aşa că...
B: Ce?
F: Vrei?
B: A... Hmm... Sigur, da. Ah. Hai să ne prostim...
F: OK.
B: E mişto.
F: Da. Îmi place cum săruţi. Săruţi bine.
B: Mersi. Şi tu.
F: Chiar?
B: Cu siguranţă.
F: Bine. Că nu poţi să ştii niciodată...
B: Nu, nu poţi.
F: Adică, până cineva nu ţi-o spune sau ceva de genul ăsta...Eu doar... nu ştiu... Mi se părea că, poate,
buzele mele sunt prea subţire?
B: !?
F: Da. De exemplu, când mă uit la ele sau aşa ceva... aşa e... În părţile unde se îngustează, cel puţin.
B: Hmmm. Nu mi s-a părut niciodată.
F: Nu?
B: Nu. Sunt... bune. Cred că ai o gură bună. Buze, adică.
F: Mersi.
B: Pentru nimic.
F: Vrei să le mai săruţi un pic?

1
B: OK.
F: Merge?
B: Ah, da. E bine.
F: Te-ai simţit bine?
B: Foarte bine... mai mult decât bine.
F: Da? Cât de mult?
B: Atât de mult...
F: E mult.
B: Păi, aşa de mult a fost. A fost cu atât mai mult decât bine.
F: Marfă!
B: Ei, nu am spus marfă...
F: Taci! (îl pocneşte). Eşti nostim...
B: Nu prea. Nu foarte nostim.
F: Un prostuţ nostim. Asta eşti. (stau îmbrăţişaţi)
B: Mmm-hmmm. Probabil de asta se spune...
F: Ce?
B: Ştii tu, e un cântec cu...
F: Nu... Care...?
B: „Breaking up is hard to do”. Îl ştii?
F: A, OK. Da. (Pauză). Aşa se cheamă?! Nu, ăsta-i un vers...
B: Nu ştiu. Cred că ăsta-i titlul...
F: OK.
B: Dar cred că e şi un vers. Unul dintre versuri. (Cântă). „Se spune că... să te desparţi e greu... acum ştiu,
ştiu...”
F: Dam! Dam! Daaa, dam! L-am auzit.
B: Scuze. Sigur.
F: (Pauză). Pentru care crezi că se zice că ar fi mai greu?
B: Ăhhh....
F: Pentru cel care părăseşte, sau pentru cel pe care îl părăseşte iubitul?
B: Părăsitul... Cred că aşa i se zice. Părăsitul.
F: Da, asta e. Pentru care crezi?
B: Păi... probabil e greu pentru amândoi. Corect? Îmi închipui, cel puţin.
F: Presupun.
B: Hei.Eşti OK?
F: Da. Foarte.Doar că simt aşa... ceva ca nişte vibraţii...
B: Ce? Ce „vibraţii”? Eu nu emit nici o vibraţie...
F: Tu nu simţi?
B: Nap...
F: Bine. Doar că... poate e locul. Locul ăsta.
B: Vrei să plecăm?
F: Nu, e... nu contează. Nu e nici o chestie.
B: Putem pleca, pur şi simplu. Spune şi am plecat.
F: E răcoare (se aşează mai confortabil). Mă iei în braţe?
B: Sigur.
B: Şi, oricum, sunt sigur că o grămadă de fete aduc băieţi aici sus...
F: Crezi?
B:Sigur... Adică, dacă ăsta e un loc în care oamenii fac asta, atunci, sigur.
F: Dar mai mulţi băieţi se despart de fete, decât invers.
B:Da?
F: E-adevărat. Am citit asta.
B: Unde? Unde se publică informaţii din astea?
F: În reviste... în toate revistele...Băieţii fac asta mai degrabă...

2
B: Vrei să spui, „mai frecvent”?
F: Ce?
B: Ai spus: „mai degrabă”, dar cred că ai vrut să spui „mai frecvent”. O fac mai frecvent... mai des decât
fetele.
F: Nu. Mai degrabă... Mai degrabă se despart băieţii decât fetele.
B: A, scuze, am interpretat greşit. Înţeleg.
F: În plus, întotdeauna vor să şofeze. Băieţii. Aşa că tipele nu prea vin pe-aici să facă asta... din bună
voie.
B: Nu, poate că ai dreptate. Da. Cel puţin nu de bună voie...
F: Nu cumva tocmai m-ai corectat?Chiar acum... la chestia cu „bună voie”.
B: Ah, nu. Eu doar...
F: Eu am spus „din” şi apoi tu ai spus...
B: E doar... e un mod diferit de a o spune.
F: Ai spus „de” de parcă era corect, dar atunci de ce...?
B: Am vrut să spunem acelaşi lucru. Pe bune. Nu am încercat să... te rog, nu. Aşa am învăţat eu să spun
chestia asta, asta e tot.
F: Bine.
B: Vorbesc serios. OK? (Pauză). Hei, nu aş face asta.
F: Nu putem să mergem toţi la facultate, să ştii. Unii dintre noi mai şi muncesc.
B: Ştiu asta. Şi eu muncesc...
F: Ştii la ce mă refer... La o slujbă adevărată cu beneficii. Full-time, nu să corectezi lucrări şi chestii de
genul ăsta.
B: A. Păi, asta e ceea ce face un asistent. Notează lucrări.
F: Şi asta e OK, e bine că îţi dau bani pentru asta! Dar hai să fim sinceri...
B: Ce?
F: Asta nu e o slujbă. Nu una de viitor, cum se spune.
B: Păi... Ba da, e. Sigur că e. Eşti pregătit să predai. Să devii profesor. Asta e de viitor, nu?
F: Într-un fel.
B: Cum adică, într-un fel?
F: Adică, chiar tu mi-ai spus... nu se zice aşa. Se zice... hmmm...
B: Cum? Că „fac asistenţă”?
F: Da, asta e... „asistenţă”.
B: Practic sunt preparator, dar...
F: Vezi, e altceva.
B: Sunt preparator universitar. Aşa scrie în catalog.
F: Atunci tu doar te prepari, iar eu muncesc. Şi de asta ai mai mult timp să pierzi corectând modul în care
vorbesc eu... scoţându-l în evidenţă, oricum.Nu contează. Ne înţelegem, nu?
B: Cred că da...
F: Adică, înţelegi ce vreau să spun.
B: Da.
F: OK. (Pauză). Vrei să mă mai săruţi?
B: Ăăăă...
F: Nu e obligatoriu.
B: Nu, doar că... nu pot să reintru în atmosferă când...
F: Când ce? Ne despărţim?
B: Nu! Nu mai spune asta. Doar că ne certăm sau, mă rog.... Aşa că nu pot face asta. Să mă răcesc şi să
mă aprind ca un...
F: În ordine, bine. E OK (se ridică şi alunecă înapoi pe scaunul ei, departe de el). Oricum, e adevărat.
B: Ce?
F: Ce ţi-am spus despre fete. Nu vin aici să facă asta. Nu în mod obişnuit, cel puţin.
B: Înţeleg. (Pauză). Dar oamenii se despart, vreau să spun, dacă e aici, sau în oraş, sau în Indiile de Vest...
se întâmplă. Şi cred că femeile o fac în aceeaşi măsură – sau aproape în aceeaşi măsură – ca bărbaţii.

3
F: Hm. Poate. (Pauză). Te cam preocupă chestia asta.
B: Păi, era doar...
F: Eu doar am amintit de asta. Asta e tot. E un loc propice pentru aşa o treabă, şi asta am scos în evidenţă.
B: Corect.
F: Aşa că m-a surprins, într-un fel, că am ajuns aici, asta e tot.
B: Eu doar am auzit de asta, ok? Am auzit că e o plimbare frumoasă cu maşina până aici sus, aşa că am
crezut că noi am putea... ştii...
F: Mie chiar mi s-au dat papuci odată aici, aşa că...Acu’ vreo doi ani.
B: Îmi pare rău.
F: Nu e mare chestie. Adică, la vremea aia, era o chestie mare, dar, ştii, treci peste. Corect?
B: Sigur. Cred...
F: Eu am trecut. Adică, am luat-o razna o vreme, am disperat şi mai ştiu eu ce, dar a trecut. Acum sunt
OK în legătură cu treaba asta.Ce plictisitor! Iartă-mă.
B: Nu, te rog... Continuă dacă...
F: E doar că... ştii, am fost mereu împreună, inseparabili, pe bune... Şi el era tot de la facultă ca şi tine.
Dar a venit mai, ultimul lui an de studiu, poate la o săptămână înainte de licenţă... Eram aici şi el
pomeneşte de chestia cu „suntem complet diferiţi” de parcă cita din Biblie sau ceva de genul, ca şi cum
nimeni n-ar mai fi folosit sau auzit textul ăsta până atunci! Şi cică eu ar fi trebuit să-l înţeleg şi să-i dau
drumul şi să-l las să-şi vadă de Poli ştiinţica aia a lui de parcă n-am fi petrecut nici măcar două minute
împreună... (Pauză). M-a adus aici la un picnic şi apoi mi-a trântit asta în timp ce mâncam nişte prăjitură
cu brânză. Nici măcar nu-mi place mâncarea de la Sara Lee-n pula mea, aşa că am mers pe jos acasă. Am
luat-o pe picoare până la ai mei, asta fiind la câţiva kilometri de locul ăsta, după cum ştii. Dar, hei, a fost
ultima mea excursie aici, poate de-aia sunt acum aşa... mai ciudată...
Încep să se sărute din nou, să reintre în stare. Băiatul încearcă să-i atingă sânii şi ea îl împinge înapoi.
F: Nu am spus că vreau să fac sex.De ce ai făcut asta?
B: Eu doar...
F: Glumesc. Adică, într-un fel.
B: Eu nu... M-ai pierdut acum... Tu ce...?
F: Doar voiam să arat că... ce repede ai schimbat macazul...
B: Păi, eu... da, dar...
F: E OK. Nu te scuza... Mă gândeam numai că ar trebui doar să ne sărutăm, pentru moment.
B: În ordine, e... sigur...
F: Cealaltă chestie e cam grea, nu? De vreme ce credeam că m-ai adus aici pentru altceva.
B: ...altceva...?
F: Treaba cu despărţirea.
B: Oh. Sigur... nu. Nu te-am adus de asta. Pe cuvânt.
F: Nu, ştiu, ştiu asta, dar spuneam... tot drumul până aici. Pe drum am crezut că asta aveai de gând să faci,
erai aşa serios în timp ce şofai şi mi-am închipuit...
B: Era vânt, asta e tot. E un drum unde bate rău vântul.
F: Ştiu. Văd asta, dar, în momentele alea, credeam că asta vrei să faci. Că te pregăteai să mă ejectezi, sau
ceva de genul ăsta. Exact cum a făcut celălalt tip. Şi în acelaşi loc!
B: Nu, mă tem că nu.
F: Bine. Pentru că mi-aş fi ieşit din minţi dacă s-ar fi întâmplat asta. Cred că aş fi avut o criză, chiar aici
pe bancheta ta.
B: Nu, orice faci, nu strica bancheta! (Râde). E un model clasic, nu ştii?
F: Ba da. Nu mi-ai spus-o decât de un milion de ori.
B: E, pe bune. Buick nu a făcut modelul ăsta decât trei ani.
F: Aha. Mişto.
B: Da, şi cu fundul aşa, şi cu forma unică a parbrizului. E o frumuseţe.
F: Ţi-a dat-o taică-tu, nu?
B: Da. Când voiam să mă îndrept încoace.
F: A fost un gest frumos. Un cadou.

4
B: Da, păi, a fost singurul lucru pe care mi l-a dat vreodată. Pe care să îl pot folosi, în orice caz.
F: Deci, voi doi sunteţi cam...?
B: Da, suntem. Suntem cum devin taţii şi fiii. (Pauză). Distanţi.
F: Hmm.
B: În fine...
F: Da, în fine... (Pauză). Vestea bună e că nu suntem aici pentru asta... ca să o rupi cu mine sau ceva de
genul. Am dreptate?
B: Da. Deloc.
F: Slavă Domnului! Drăguţ... (Alunecă spre el şi îl sărută pe obraz. El încearcă să zâmbească, dar iese
fals, forţat). Sunt prea subţire, nu?
B: Nu...
F: Ah, nu! Buzele mele... Sunt, pot să îmi dau seama.
B: Nu! Te rog. Nu sunt deloc. Eu doar, ştii... mă gândeam.
F: O. La noi?
B: Într-un fel, da. Da. La noi... Pentru că te plac. Te-am plăcut de când te-am văzut prima dată la
„Ben&Jerry”.
F: Aha.
B: Te-am plăcut. Cu adevărat.
F: Da... Poate fiindcă ţi-am dat extra glazură...
B: Păi, a ajutat şi asta!
F: Sigur. Normal.
B: Pe bune! (Râde). M-am gândit chiar să te părăsesc după ce ai demisionat de acolo, dar... e o glumă.
(Râde din nou, ea la fel, dar se vede pe ea că nu se simte tocmai comfortabil. Se opreşte repede, îl
priveşte). Serios, deşi... Mi s-a părut că eşti extraordinară şi mă bucur că am început să ieşim împreună...
A fost, ştii, foarte mişto. A fost. (Pauză). Dar... Aşa că, uite, aveam de gând să spun, ăăă, ar trebui să....
(Se joacă cu volanul pentru un moment, apoi încearcă altă abordare). Oricum, nu cred că asta se
întâmplă mereu în cupluri, dacă stai să te gândeşti. Ca unul dintre ei să spună asta, sau să o propună. Să,
ştii tu, se despartă. Câteodată nu e asta, nu e chiar o despărţire sau o... corect? Câteodată cei doi par că se
îndreaptă, pur şi simplu, în direcţii diferite şi poate că... E doar o sugestie de... aerisire a relaţiei. O scurtă
perioadă de timp petrecută separat. Un respiro. Am auzit că se foloseşte termenul ăsta, „respiro”...
F: „Res” ce?? Cum scrii asta?
B: Ăăă... r-e-s-p-i-r-o.
F: Vezi, asta sună exact ca ceea ce mi-a spus celălalt tip... Îmi pare rău, dar aşa sună. Alte cuvinte, poate,
dar acelaşi căcat...
B: Nu, ascultă aici, nu e deloc acelaşi lucru! Încercam doar să spun că... Vezi, mi-ar plăcea să vorbesc
despre viitor, asta e tot... despre cum ar putea arăta viitorul nostru.
F: Aha.
B: Dacă, ştii, tu ne vezi pe noi împreună... În viitor, vreau să zic...
F: Păi, da, ăă... Sigur. (Pauză). Sigur că da.
B: Ok. Sigur. Şi... cum ar fi....cum? Aici, sau...?
F: Indiferent unde. Au McDonalds-uri peste tot, aşa că m-aş putea transfera oriunde.
B: Corect. Bineînţeles.
F: Ştiu că inginerii lucrează peste tot în lume, aşa că sunt gata să fac orice. Spune-mi tu ce.
B: OK. Doar că... ştii... cred că ar fi... ei bine...
F: Părinţii mei ar fi OK cu treaba asta, nici o problemă. Adică, s-ar întreba, probabil, de ce n-ai putea să-ţi
găseşti o slujbă pe-aici, prin împrejurimi, cu uzina Boeing în preajmă şi alte cele, dar, hei... nu vor fi
sfârşitul lumii...
B: Sigur (Pauză).Nu „va”... Nu va fi sfârşitul lumii.
F: Nu prea îmi place când faci asta. Când mă corectezi.
B: Scuze, nu voiam... Eu doar...
F: Asta ca să ştii. (El dă din cap şi se opreşte, încercând să se adune. Ea se lungeşte spre el, încearcă să i
se strecoare în braţe). Ce vrei tu, vreau şi eu. Cum vrei tu să rezolvi lucurile e OK pentru mine. (Râde).

5
Eram aşa de sigură că să mă pui pe stop, să-mi spui să-mi iau tălpăşiţa sau ceva asemănător, că mă luase
cu friguri. Aproape înnebunisem pe drum, nu ştiu dacă ai observat sau nu...
B: Hmm, puţin, cred, dar...
F: Păi, aproape spumegam. Adică, trebuie să înţelegi... tipul ăsta dinaintea ta – ţi-am arătat fotografia lui
odată, mai ţii minte? – chiar m-a rănit şi cred că cunt supersensibilă la incidente de felul ăsta şi de-aia sunt
aşa arţăgoasă. Sunt. Uite, la doi ani după aceea... (Pauză). După aceea, nu doar atunci când mergeam pe
jos spre casă, ci luni bune după, voiam să-i fac rău, chiar voiam. Îl urmăream la ore şi îi trimiteam
căcaturi, tot felul de căcaturi pe mail, ca poze cu şoareci de câmp morţi şi alte rahaturi... Am luat-o bine
pe ulei! Da. Aflam când avea întâlniri şi chestii de genul ăsta – colegul lui de cameră, făcea lupte... ceva şi
mă plăcea oarecum – şi apăream la restaurant sau la cinema şi mergeam la acelaşi film... în fine. O dată,
doar de data asta, am aşteptat într-o toaletă de restaurant, la Applebee’s, timp de vreo oră. Am zbierat la o
puştoaică pe care a dus-o la un meci de softball. Vreau să spun, i-am zbierat în faţă! (Ţipă).
AAAAAAAAAAAAAAAA!!!! Dacă ai fi văzut-o... măi, a fost super tare faza! (Îşi aminteşte). Ştii, a
ajuns să repete nişte examene vara ca să termine anul, aşa că l-am lăsat să le dea. Da’ l-am băgat de-a
binelea în sperieţi. A şi chemat poliţia o dată, dar, cum să-ţi zic, şi ce dacă? Dă-l în pula mea... Am
continuat, dar m-am făcut mai şmecheră. Am făcut să pară toate incidente întâmplătoare, trimiteam
mailuri de pe adrese, chipurile, din alte oraşe şi treburi de felul ăsta... Nu au putut face nimic. Gaborii,
adică. (Pauză). Mi-am făcut adresa asta nouă de mail acum vreo cinci luni – printr-o chestie din aia gen
„Find your classmate!” de pe net – şi i-am trimis câteva nasoale. Nişte poze cu... nişte cai care se cacă în
gura unei femei şi chestii d-astea... pentru că, în principiu, asta îmi făcuse el mie. Exact asta... Şi, probabil
a mai şi râs după asta. Pe drumul spre casă. (Se gândeşte). Apropo, cum pui asta la trecut? Când cineva se
cacă pe altcineva...
B: ... S-a căcat, cred.
F: Pe bune?
B: Da. Ăă, adică, nu ştiu dacă e folosit acelaşi cuvânt pentru oameni ca pentru cai, dar, da. E „s-a căcat”.
F: Păi, asta a făcut. Acest student de colegiu cu bursa lui de căcat. S-a căcat pe mine şi m-a pus pe liber, şi
asta nu e bine. E un lucru foarte, foarte rău să i-l faci cuiva, cuiva care te iubeşte, aşa că mi-am spus, mi-
am spus: „Băi, bulangiule! Îhî. Nu am terminat încă cu tine. Nu-nu! Şi poate nu o să termin mult timp de
acum încolo”. (Pauză). Deci, vezi, la asta mă gândeam când ne îndreptam încoace. Scuze că am fost cam
ciudată.
B: Nu, e.... Nu. Nu am remarcat.
F: Bine. Asta e excelent. Vrei să ne mai prostim, sau vrei să mergem...?
B: Am putea să stăm pur şi simplu aici... şi să ne relaxăm.
F: Ar fi drăguţ.Spune-mi înc-o dată.
B: Ce?
F: Cât de mult...
B: Hăă?
F: ...ştii tu... cât de mult a fost. Mai mult decât bine...
B: A! (Arată). Atât de mult. A fost cu atât mai mult decât... Uite atât, atât de mult.