Sunteți pe pagina 1din 3

CONŢINUTUL ŞI REPARTIŢIA APEI ÎN ORGANISME

Prin multiple roluri şi prin proporţia sa mare, apa deşi component anorganic, are o
importanţă deosebită în organizarea şi funcţionarea materiei vii. Apa este în organisme în
proporţia cea mai mare, aproximativ 60 % din organismul animal.
Conţinutul în apă al organismeluir diferitelor specii de animale
(valori medii)

Taurime Suine Ovine Cabaline Păsări

Apă (% din
60,4 58,0 60 ,0 60,0 56,0
masa totală)

Conţinutul în apă a organismelor animale variază în limite largi în funcţie de o serie de


factori: natura speciei, vârsta animalului, starea de sănătate, etc.
Cantitatea de apă din diferitele organisme scade pe măsură ce procesele metabolice îşi
reduc intensitatea. Unele ţesuturi sau lichide biologice conţin cantităţ apreciabile de apă, ex.: 72
– 74 % - muşchi, creier şi piele, 71 % - ficat şi plămâni, 95 % - limfa, sucul gastric şi plasma
sanguină, 88 % - laptele. Excepţie sistemul osos – 26 % apă.
In organism apa se repartizează în două compartimente principale: apa intracelulară şi
apa extracelulară.
Apa intracelulară este în proporţie de 55 % din apa totală şi cuprinde: apa de constituţie
care participă la alcătuirea structurii celulare şi a mediului celular, la inhibarea sistemeelor
coloidale şi la hidratarea diferiţilor ioni dau biomolecule ale celulei..
Apa extracelulară este în proporţie de 45 % şi cuprinde "apa liberă"existentă în
circulaţia intravasculară şi în spaţiile interstiţiale, precum şi ăn compartimentul transcelular
(lichidul cefalorahidian, ocular, articular, etc.).
Apa intracelulară, interstiţială şi intravasculară reprezintă mediul lichid prin care se
realizează schimburile permanente de substanţă dintre celule, sânge şi interstiţii, adică dintre cele
două compartimente. Ca origine apa din organism poate fi: exogenă – provenită din alimentaţie
şi endogenă – provenită din oxidarea la nivelul celular a principiilor nutritive.
Procesele fundamentale ce controlează transferul apei sunt: difuzia, asmoza şi
activitatea metabolică din anumite ţesuturi
ROLUL APEI ÎN ORGANISM
Orice formă de viaţă este condiţionată de prezenţa apei. Principalel roluri ale ei sunt:
- structural, participă la constituţia în ansamblului celular, la organizarea morfo-chimică a
celulei şi la formarea coloizilor celulari;
- este solvent universal atât în mediul interstiţial cât şi în cel intracelular, în care au loc
reacţiile chimice caracteristice materiei vii;
- mediu de vehiculare a diferitelor substanţe de la un organism la altul şi la eliminarea
produşilor de dezasimilaţie;
- efect direct al reacţiilor de hidratare, hidroliză şi a unor reacţii de oxidare;
- termoreglator;
- protecţie mecanică a unor sisteme (sistemul nervos central);
- mediu de flotaţie a unor cellule libere (elementele figurate ale sângelui, etc);
- generator de ioni de H+ şi HO- necesari pentru realizarea proceselor de tamponare a
acidităţii, de cataliză şi de hidroliză.

STĂRILE APEI INTRACELULARE


Studiile realizate asupra organismelor vii au arătat că apa intracelulară prezintă însuşiri
deosebite:
- rezistă anormal la deshidratare ( este apa fixată);
- nu îngheaţă chiar la temperaturi de – 20 0C (este apa neconelabilă);
- nu prezintă propietatea de solvent faţă de cristaloizi (apa nesolvantă);
- nu este transferată prin membrană în procesul de osmoză (apa netransferabilă).
Apa care îndeplineşte aceste proprietăţi este numită şi apă legată. Ea poate atinge 5 – 10
% din ţesuturile animale normale.

EFECTELE SUBSTANŢELOR DIZOLVATE ASUPRA PROPRIETĂŢILOR APEI


Substanţele dizolvate produc asupra solventului o serie de de efecte speciale ca:
scăderea punctului de îngheţare, creşterea punctului de fierbere, scăderea presiunii de vapori,
etc. Aceste efecte sunt influienţate de concentraţia substanţelor dizolvate î napă.
Dizolvarea unei substanţe într-o altă substanţă are ca efect distrugerea structurii sau
întărirea ei. Din acest punct de vedere avem patru categorii de solvenţii:
- electroliţii – care disociază în ioni ce se pot hidrata;
- solviţi capabili de a forma legături de hidrogen şi de a se încadra în reţeaua apei ;
- solviţi inerţi din punc de vedere chimic, capabili să realizeze legături hidrofobe în apă;
- solviţi care dispun de mai multe grupări de diferite tipuri (polare, nepolare) şi de o
configuraţie spaţială specială (proteine, alte mactomolecule)
Principalel tipuri de interacţiune a solviţilor cu apa sunt:
a) Formarea de apă de hidratare;
b) Formarea de cristalo-hidraţi;
c) Macromoleculele posedă capacitatea de a modifica structura apei şi printr-un alt
mijloc, legat de gradul de corespondenţă spaţială a grupelor laterale ale lanţului
macromolecular şi distanţele intramoleculare realizate de diferite tipuri de reţele de
apă.