Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,La sfârşitul Primului Război Mondial s-au înregistrat modificări esenţiale pe harta Europei: au
dispărut imperiile – german, austro-ungar, rus, otoman – şi au apărut noi state naţionale: Finlanda,
Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia, Austria, Ungaria, iar altele şi-au întregit teritoriul:
România, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor.
Problemele organizării lumii după prima conflagraţie mondială au constituit obiectul Conferinţei de
pace de la Paris (1919-1920). Prezentă la această Conferinţă, România a acţionat pentru obţinerea
confirmării pe plan internaţional a hotărârilor adoptate în cursul anului 1918 la Chişinău, Cernăuţi şi
Alba-Iulia. […] Conferinţa păcii de la Paris trebuia să dea consacrare juridică internaţională noului
statut teritorial şi politic al statului român, prin recunoaşterea principiului naţionalităţilor şi cel al
autodeterminării popoarelor, prin respectarea drepturilor legitime ale poporului român asupra
teritoriului său naţional.
În practică însă, lucrurile s-au dovedit a fi mult mai complicate şi mai dificile. Deşi, potrivit
Convenţiei din 4/17 august 1916, România trebuia să se bucure la Conferinţa păcii de drepturi egale cu
celelalte ţări semnatare, ea a fost inclusă în rândul statelor cu «interese limitate», putând participa la
dezbateri numai atunci când era invitată, dreptul de decizie aparţinând «Consiliului celor patru». […]
În Comisia teritorială, inclusiv în Comitetul pentru studierea chestiunilor teritoriale prinvind România,
delegaţii români nu au fost admişi. […]
După ratificarea internaţională a actelor de unire din 1918, politica externă a guvernelor române a
fost orientată, în întreaga perioadă interbelică, spre stabilirea unor relaţii de colaborare cu toate statele,
apărarea unităţii şi integrităţii teritoriale a României, realizarea unui sistem de alianţe vizând
menţinerea păcii şi combaterea revizionismului, asigurarea securităţii pentru toate statele.”
(I. Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria românilor în secolul al XX-lea)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi conflictul militar precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi statele care şi-au întregit teritoriul, la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la statutul României în cadrul Conferinţei de
pace. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la politica externă românească în
perioada interbelică, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România se implică în relaţiile
internaţionale din a doua jumătate a secolului al XX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi
concluzia). 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Statutul internaţional al Moldovei şi Ţării Româneşti a devenit o problemă a echilibrului european.

Importatoare de grâne româneşti, Anglia dorea să scoată circuitul cerealier de sub ameninţarea
interceptării sale de către Rusia, stăpână a Deltei Dunării, de îndată ce interesele Petersburgului ar fi
cerut-o. În acelaşi timp, libertatea de navigaţie pe Dunăre şi crearea unei zone tampon durabile între
Rusia şi Imperiul Otoman, cele două puteri, protectoare şi suzerană, îndreptau interesul marilor puteri
europene asupra statutului Principatelor dunărene. Aşa cum drumurile de negoţ au jucat un rol
însemnat în apariţia statelor medievale româneşti Ţara Românească şi Moldova, tot astfel libertatea de
navigaţie pe Dunăre, pusă sub control internaţional, a îndeplinit o funcţie esenţială în crearea statului
român modern. […]
Tratatul de pace de la Paris (1856) a mai stabilit consultarea populaţiei celor două principate în
privinţa statutului şi organizării lor. Divanurile ad-hoc, alese în 1857, au cerut unirea Moldovei şi Ţării
Româneşti într-un singur stat numit România, cârmuit de un prinţ străin aparţinând unei dinastii
europene şi beneficiind de autonomie şi neutralitate.
Cererea domnului străin, care, astăzi, poate nedumeri, era determinată de dorinţa de a pune capăt
luptelor pentru domnie între familiile boiereşti, lupte folosite de marile puteri vecine pentru a interveni
în afacerile interne ale principatelor. […]
Conferinţa de la Paris (1858) a hotărât ca Principatele să rămână entităţi politice separate, avându-şi
fiecare domnul şi adunarea sa, dar să se numească Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti,
singurele instituţii comune fiind Curtea de Casaţie şi o Comisie Centrală, cu sediul la Focşani, pentru
elaborarea legilor de interes comun.” (F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un spaţiu istoric precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi puterea suzerană şi puterea protectoare, la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la prevederile Conferinţei de la Paris. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la prinţul străin, susţinându-l cu două
informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statul român modern s-a
consolidat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate
prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi
concluzia). 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,La 8 aprilie, preşedintele Consiliului de Miniştri prezenta în cadrul Marii Adunării Naţionale un
proiect de Constituţie, ce fusese anterior redactat şi dezbătut la nivelul conducerii de partid, sub
îndrumarea consilierilor sovietici. […] Obiectivul fundamental al constituţiei era de a oferi cadrul legal
al implementării modelului sovietic. […] La 13 aprilie, deputaţii au adoptat în unanimitate de voturi
proiectul propus, care a fost de îndată promulgat prin Decretul nr. 729, din 13 aprilie 1948.
Constituţia conţinea 10 titluri şi 105 articole şi a rămas în vigoare doar o scurtă perioadă de timp,
respectiv patru ani. Primul Titlu se referă la Republica Populară Română, declarată la primul articol
drept «stat popular» ceea ce reprezintă o noutate în istoria constituţională a României, fără însă ca
sensul juridic al expresiei să fie lămurit. […] Pe linia tradiţiei, acelaşi articol mai defineşte statul ca
fiind unitar şi independent. […]
Dacă articolul 8 conţinea o prevedere tradiţională precum recunoaşterea şi garantarea dreptului la
proprietate privată, articolul 9, în schimb, stipula că «pământul aparţine celor care-l muncesc», ceea ce
anula implicit prevederile precedentului articol, cu care se afla în contradicţie. […] De fapt, acest
articol era anulat în efectele sale de articolele anterioare privind proprietăţile care aparţineau statului
sau pe care statul avea dreptul să le revendice.” (C. Stanciu, Constituţiile din perioada comunistă)

B. ,,Problema unei noi Constituţii, care să o înlocuiască pe cea din 1948, a fost luată în discuţie de
către conducerea P.M.R. încă din toamna lui 1951, când la nivelul Comitetului Central au fost
întocmite directive cu ideile de bază ale unei viitoare Constituţii şi au fost alcătuite subcomisii
însărcinate cu redactarea capitolelor din legea fundamentală, urmând a fi reunite apoi într-un proiect
comun, care să circule în Biroul Politic pentru a obţine aprobarea tuturor membrilor […]. Principalul
motiv pentru care se adopta o nouă lege fundamentală, enunţat de Gheorghiu-Dej într-o şedinţă a
conducerii, era că vechea Constituţie, adoptată în 1948, era deja depăşită […]. Constituţia a fost supusă
la vot la 24 septembrie 1952 şi a fost adoptată cu unanimitatea celor 324 de voturi exprimate, fiind
promulgată în aceeaşi zi, prin semnătura Preşedintelui Prezidiului Marii Adunării Naţionale, dr. Petru
Groza, şi a secretarului Prezidiului, Marin Florea Ionescu […].
Încă de la primul articol se preciza că România era un «stat al oamenilor muncii» şi, detalia la
articolul 2, baza puterii populare a statului era reprezentată de «alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea
muncitoare.» […] Astfel, articolul 16 se referă la «regimul de stat» din Republica Populară Română şi
preciza că acesta era «regimul democraţiei populare.» Articolul 17 descrie, pe mai multe litere,
funcţiile statului. Republica Populară Română era declarată ca fiind un stat unitar, suveran şi
independent.” (C. Stanciu, Constituţiile din perioada comunistă)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un conducător politic precizat în sursa B. 2p

2. Precizaţi, din sursa A, o informaţie referitoare la statutul proprietăţii. 2p
3. Menţionaţi forma de stat şi instituţia legislativă la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că legea fundamentală a fost
redactată sub îndrumarea consilierilor sovietici. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două practici politice democratice specifice Europei secolului al XX-lea. 6p
7. Menţionaţi o caracteristică a legii fundamentale adoptată în statul român, în ultimul deceniu al
secolului al XX-lea. 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,Regele a jucat un rol cheie în a determina rezultatul alegerilor, prin atribuţia sa constituţională de
a-l numi pe viitorul prim-ministru. În primele decenii ale secolului, procedurile de schimbare a
guvernelor funcţionau perfect. Procesul începea cu demisia guvernului aflat la putere, consultări între
rege şi politicienii de frunte şi alegerea unuia dintre aceştia pentru a forma un nou guvern. Prima
sarcină a primului-ministru desemnat (…) era de a organiza pentru Cameră şi Senat. (…) «Rotaţia»
partidelor a devenit, de asemenea, regula generală în această perioadă, iar regele alterna de obicei la
putere cele două partide principale - Liberal şi Conservator - (…) ca mijloc de a rezolva probleme
economice şi politice serioase şi de a-şi păstra propria putere, menţinând echilibrul de forţe între cele
două partide şi determinându-le să se afle în competiţie pentru favorurile sale. (…) Practica a fost
acceptată drept normală şi necesară. (…) În ciuda acestor neajunsuri, sistemul politic oferea o protecţie
substanţială libertăţilor civile ale cetăţenilor. Erau respectate prevederile constituţionale referitoare la
libertatea de asociere şi cea de întrunire, iar presa se bucura de cea mai largă libertate de exprimare.”
(M. Bărbulescu ş.a., Istoria României)

B. ,,În perioada interbelică, viaţa politică a fost dominată de două partide – liberalii şi naţional-
ţărăniştii. Partidului liberal nu i-a mers niciodată mai bine – el a deţinut puterea pe perioade lungi, în
special între 1922-1926. Forţa motrice a partidului a provenit din aşa-numita oligarhie financiară. (…)
În 1923, I.G. Duca (…) a subliniat că partidul era ghidat de ideea de progres, pe care îl crea nu prin
violenţă şi salturi bruşte, ci printr-o activitate treptată, organizată, bazându-se pe proprietatea privată,
armonia socială, democraţie şi conştiinţă naţională.
Partidul Naţional Ţărănesc, celălalt partid principal din perioada interbelică, s-a format în 1926,
când Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat s-a unit cu Partidul Naţional din Transilvania. (…) Ambele
partide împărtăşeau anumite idealuri fundamentale – fiecare se declara în favoarea extinderii
instituţiilor politice democratice şi a libertăţilor civile la toate nivelurile populaţiei.”
(M. Bărbulescu ş.a., Istoria României)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi modalitatea de a desemna partidele la guvernare, conform sursei A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la viaţa politică interbelică. 2p
3. Menţionaţi formaţiunea politică la care se referă sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că partidele politice din
perioada interbelică aveau obiective democratice. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, prevăzând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două practici politice totalitare specifice Europei secolului al XX-lea. 6p
7. Menţionaţi o deosebire între sistemul partidelor politice la sfârşitul secolului al XIX-lea şi cel din
perioada interbelică. 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,În anul 1456, sultanul Mahomed al II-lea a început pregătirile pentru o nouă expediţie împotriva
Ungariei. Cheia strategică a drumului armatei sale spre centrul Europei era cetatea Belgrad. Iancu de
Hunedoara a fost însărcinat cu organizarea apărării, pentru preîntâmpinarea acestui mare atac turcesc.
În acelaşi timp s-a desfăşurat, mai ales de către călugărul franciscan Ioan de Capistrano, o intensă
propagandă pentru o cruciadă antiotomană.
Sultanul a asediat Belgradul la începutul lunii iulie 1456. A încercat să-l blocheze şi din partea
Dunării, cu ajutorul unei flote fluviale, dar aşezarea cetăţii la confluenţa Dunării cu Sava a îngăduit
totuşi trimiterea de ajutoare garnizoanei asediate. La 14 iulie a avut loc o luptă între flota turcească şi
cea organizată de Iancu. Turcii au fost învinşi, flota lor s-a retras şi garnizoana putea astfel primi pe
calea apei întăriri substanţiale, iar armata de uscat a lui Iancu şi aceea de cruciaţi a lui Capistrano au
ocupat poziţii favorabile pentru manevră între Belgrad şi Zemun. La 21-22 iulie, sultanul a încercat să
forţeze victoria print-un asalt general, pe care însă garnizoana l-a respins, iar impetuosul contraatac
dezlănţuit de Iancu a pătruns în tabăra otomană, punând pe fugă întreaga oaste a sultanului. Turcii au
suferit pierderi mari, o pradă uriaşă căzând în mâinile învingătorilor. Victoria de la Belgrad a salvat
pentru aproape 70 de ani Europa Centrală de primejdia cotropirii otomane.
Lupta de la Belgrad a însemnat cel mai strălucit moment din cariera militară a lui Iancu de
Hunedoara. A avut un răsunet imens în Europa, redresând pretutindeni moralul zguduit de căderea
oraşului Constantinopol. [….] Însă când numele lui Iancu era menţionat cu nesfârşite elogii, iar papa îl
înălţa în laude până deasupra stelelor, viaţa sa a fost curmată pe neaşteptate la 11 august 1456, ca
urmare a epidemiei de ciumă izbucnite în tabăra de la Zemun.”
(Academia Română, Istoria Românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi lupta antiotomană precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la acţiunile sultanului otoman, din luna iulie a
anului 1456. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la importanţa victoriei creştine în
apărarea Belgradului, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia acţiunile diplomatice la care
participă românii în secolele al XIV-lea – al XV-lea fac parte din relaţiile internaţionale. (Se punctează
prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia).
4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Conferinţa de la Paris (mai-august 1858) a prilejuit îndelungate dezbateri; propunerea de unire a

Principatelor – de data aceasta cu un domn pământean – a întâmpinat opoziţia înverşunată a celor două
puteri, Austria şi Turcia, aceasta în ciuda rezoluţiilor adoptate în ţară şi a exemplului de solidaritate pe
care îl oferiseră patrioţii români. […]
Conferinţa s-a încheiat cu adoptarea Convenţiei din 7/19 august 1858, care se constituie în cea de a
doua constituţie «românească», înlocuind Regulamentele Organice şi în ceea ce priveşte organizarea
instituţiilor din Principate […].
Fără să ţină seama de dorinţele exprimate de Adunările ad-hoc, Convenţia a prevăzut o unire
parţială a Principatelor sub denumirea de Principatele Unite ale Moldovei şi Munteniei, cu doi
domnitori, două guverne şi două Adunări legislative, dar şi cu o serie de instituţii comune în plan
legislativ şi judecătoresc (Comisia Centrală de la Focşani şi Înalta Curte Judecătorească şi de Casaţie).
Sub raportul statutului internaţional, se stipulează pentru Principate cadrul politic hotărât prin
Tratatul de la Paris: continuarea suzeranităţii Porţii, cu asigurarea deplinei autonomii interne, şi sub
garanţia colectivă a Marilor Puteri […].”
(N. Isar, Istoria modernă a românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi o Mare Putere precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două instituţii politice la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Conferinţa de la Paris. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la Convenţia de la Paris, susţinându-l cu
două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statul român modern s-a
implicat în relaţiile internaţionale, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. 4
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,Tradiţiile istorice se referă la originile şi întemeierea unui stat, a unei cetăţi […]. În lipsa unor texte
sau note precise, versiunea istorică a acestor începuturi e reprezentată de obicei de relaţiunea unei
cronici mai târzii. […] Adesea se amestecă în această relaţiune elemente de basm sau de legendă. A
respinge în totalitatea ei o tradiţie istorică […] e o greşeală. […]
Că unele elemente ale nobilimii valahe din Ardeal, excluse din rândul ordinelor privilegiate, să-şi fi
încercat norocul dincolo de munţi, sub conducerea unui «descălecător» îndrăzneţ, rămâne deci o
ipoteză pe care istoriografia nu e obligată să o accepte, dar pe care nu mai are motive întemeiate de a o
respinge, fără a o supune unei noi şi adâncite discuţii şi cercetări. Descălecatul din jurul anului 1290,
intercalat în cronologia Ţării Româneşti la stânga Oltului între stăpânirea efectivă a lui Seneslau din
1247 şi cea a lui Basarab […], nu ar întâmpina din acest punct de vedere nicio dificultate. Vechea
noastră tradiţie istorică restituie Ardealului rolul său firesc de leagăn al statului.”
(Gh. I. Brătianu, Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti)

B. ,,Constituită în opoziţie cu Regatul Ungar, Ţara Românească s-a integrat într-o largă coaliţie de
forţe ostile efortului restaurator al lui Carol Robert, coaliţie din care făceau parte tătarii Hoardei de
Aur, ca factor hegemonic, bulgarii şi sârbii. […] După restaurarea autorităţii regale asupra
Transilvaniei, […] Carol Robert s-a văzut silit să-şi fixeze atitudinea faţă de coaliţia de forţe ostile din
afara arcului carpatic. În raport cu noua realitate constituită în detrimentul aspiraţiilor de dominaţie a
regatului său de la sud de Carpaţi, atitudinea regelui a fost oscilantă. Dificultăţile restaurării puterii
regale, teama de o realitate politică nouă a cărei forţă nu o cunoştea exact, au început prin a-i inspira
prudenţă lui Carol Robert şi l-au determinat să se reconcilieze cu Basarab. Repetatele contacte
diplomatice între cei doi adversari, semnalate de un act al cancelariei regale, s-au încheiat cu un acord
(1324) care recunoştea unitatea Ţării Româneşti sub conducerea lui Basarab şi achiziţiile ei teritoriale,
în schimbul recunoaşterii suzeranităţii regelui şi a încadrării ţării în aria spiritualităţii catolice.”
(M. Bărbulescu ş.a., Istoria României)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei B, o informaţie referitoare la relaţiile diplomatice dintre Regatul Ungar şi
Ţara Românească. 2p
3. Menţionaţi un conducător politic şi un spaţiu istoric la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare care susţine rolul românilor din Ardeal la
constituirea Ţării Româneşti, conform tradiţiei. 3p
5. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia
dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două acţiuni militare la care au participat românii în secolul al XIV-lea. 6p
7. Menţionaţi o asemănare între formarea statelor medievale Ţara Românească şi Moldova. 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,Regele a jucat un rol cheie în a determina rezultatul alegerilor, prin atribuţia sa constituţională de
a-l numi pe viitorul prim-ministru. În primele decenii ale secolului, procedurile de schimbare a
guvernelor funcţionau perfect. Procesul începea cu demisia guvernului aflat la putere, consultări între
rege şi politicienii de frunte şi alegerea unuia dintre aceştia pentru a forma un nou guvern. Prima
sarcină a primului-ministru desemnat (…) era de a organiza pentru Cameră şi Senat. (…) «Rotaţia»
partidelor a devenit, de asemenea, regula generală în această perioadă, iar regele alterna de obicei la
putere cele două partide principale - Liberal şi Conservator - (…) ca mijloc de a rezolva probleme
economice şi politice serioase şi de a-şi păstra propria putere, menţinând echilibrul de forţe între cele
două partide şi determinându-le să se afle în competiţie pentru favorurile sale. (…) Practica a fost
acceptată drept normală şi necesară. (…) În ciuda acestor neajunsuri, sistemul politic oferea o protecţie
substanţială libertăţilor civile ale cetăţenilor. Erau respectate prevederile constituţionale referitoare la
libertatea de asociere şi cea de întrunire, iar presa se bucura de cea mai largă libertate de exprimare.”
(M. Bărbulescu ş.a., Istoria României)

B. ,,În perioada interbelică, viaţa politică a fost dominată de două partide – liberalii şi naţional-
ţărăniştii. Partidului liberal nu i-a mers niciodată mai bine – el a deţinut puterea pe perioade lungi, în
special între 1922-1926. Forţa motrice a partidului a provenit din aşa-numita oligarhie financiară. (…)
În 1923, I.G. Duca (…) a subliniat că partidul era ghidat de ideea de progres, pe care îl crea nu prin
violenţă şi salturi bruşte, ci printr-o activitate treptată, organizată, bazându-se pe proprietatea privată,
armonia socială, democraţie şi conştiinţă naţională.
Partidul Naţional Ţărănesc, celălalt partid principal din perioada interbelică, s-a format în 1926,
când Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat s-a unit cu Partidul Naţional din Transilvania. (…) Ambele
partide împărtăşeau anumite idealuri fundamentale – fiecare se declara în favoarea extinderii
instituţiilor politice democratice şi a libertăţilor civile la toate nivelurile populaţiei.”
(M. Bărbulescu ş.a., Istoria României)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi modalitatea de a desemna partidele la guvernare, conform sursei A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la viaţa politică interbelică. 2p
3. Menţionaţi formaţiunea politică la care se referă sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că partidele politice din
perioada interbelică aveau obiective democratice. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, prevăzând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două practici politice totalitare specifice Europei secolului al XX-lea. 6p
7. Menţionaţi o deosebire între sistemul partidelor politice la sfârşitul secolului al XIX-lea şi cel din
perioada interbelică. 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,În anul 1456, sultanul Mahomed al II-lea a început pregătirile pentru o nouă expediţie împotriva
Ungariei. Cheia strategică a drumului armatei sale spre centrul Europei era cetatea Belgrad. Iancu de
Hunedoara a fost însărcinat cu organizarea apărării, pentru preîntâmpinarea acestui mare atac turcesc.
În acelaşi timp s-a desfăşurat, mai ales de către călugărul franciscan Ioan de Capistrano, o intensă
propagandă pentru o cruciadă antiotomană.
Sultanul a asediat Belgradul la începutul lunii iulie 1456. A încercat să-l blocheze şi din partea
Dunării, cu ajutorul unei flote fluviale, dar aşezarea cetăţii la confluenţa Dunării cu Sava a îngăduit
totuşi trimiterea de ajutoare garnizoanei asediate. La 14 iulie a avut loc o luptă între flota turcească şi
cea organizată de Iancu. Turcii au fost învinşi, flota lor s-a retras şi garnizoana putea astfel primi pe
calea apei întăriri substanţiale, iar armata de uscat a lui Iancu şi aceea de cruciaţi a lui Capistrano au
ocupat poziţii favorabile pentru manevră între Belgrad şi Zemun. La 21-22 iulie, sultanul a încercat să
forţeze victoria print-un asalt general, pe care însă garnizoana l-a respins, iar impetuosul contraatac
dezlănţuit de Iancu a pătruns în tabăra otomană, punând pe fugă întreaga oaste a sultanului. Turcii au
suferit pierderi mari, o pradă uriaşă căzând în mâinile învingătorilor. Victoria de la Belgrad a salvat
pentru aproape 70 de ani Europa Centrală de primejdia cotropirii otomane.
Lupta de la Belgrad a însemnat cel mai strălucit moment din cariera militară a lui Iancu de
Hunedoara. A avut un răsunet imens în Europa, redresând pretutindeni moralul zguduit de căderea
oraşului Constantinopol. [….] Însă când numele lui Iancu era menţionat cu nesfârşite elogii, iar papa îl
înălţa în laude până deasupra stelelor, viaţa sa a fost curmată pe neaşteptate la 11 august 1456, ca
urmare a epidemiei de ciumă izbucnite în tabăra de la Zemun.”
(Academia Română, Istoria Românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi lupta antiotomană precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la acţiunile sultanului otoman, din luna iulie a
anului 1456. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la importanţa victoriei creştine în
apărarea Belgradului, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia acţiunile diplomatice la care
participă românii în secolele al XIV-lea – al XV-lea fac parte din relaţiile internaţionale. (Se punctează
prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia).
4p
 Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,Odată cu constituirea statelor medievale, în calitatea ei de putere centrală, domnia s-a substituit
voievozilor locali, cărora le-a preluat autoritatea şi le-a dezvoltat-o. Devenind «mare voievod», adică
voievod suprem, mai marele celorlalţi voievozi locali, domnul întrunea în acest titlu şi calitatea sa de
conducător al întregii oştiri a ţării, căreia el îi era şi stăpân, îndeplinind astfel toate atribuţiile
suveranităţii.
Primului domn al Ţării Româneşti i s-a spus «marele Basarab voievod.» Urmaşul său, Nicolae
Alexandru, patriarhia ecumenică îi acorda, în 1359, titlul de «mare voievod şi singur stăpânitor a toată
Ungrovlahia … domnul Alexandru.»
Cel mai cuprinzător titlu de domn al Ţării Româneşti «din mila lui Dumnezeu» a fost cel al lui
Mircea cel Bătrân din anul 1406. Impresionantul titlu arăta natura divină a puterii domneşti, aşa cum
era considerată monarhia în toate statele medievale.”
(Academia Română, Istoria românilor, vol. IV)

B. ,,Teoretic, principele Transilvaniei era învestit cu largi prerogative: hotăra în problemele de politică
externă, declarând război şi încheind pace; numea sau aproba numirea trimişilor în misiuni
diplomatice; primea trimişii cu rang diplomatic sosiţi în ţară. Ingerinţele Porţii în politica externă
aduceau în realitate o îngrădire importantă a unor prerogative care aparţineau de fapt principelui.
În politica internă, principele deţinea, de asemenea, însemnate prerogative, asemănătoare celor
exercitate de domnii Ţării Româneşti şi al Moldovei; el era comandantul oştirii, care trebuia să
servească, însă, şi interesele Porţii; era judecătorul suprem al ţării, judecăţile fiind făcute în numele
său; luau decizii şi în problemele religioase. Amestecul Porţii în problemele interne ale principatului
era mai puţin vizibilă decât în cele de politică externă, sultanul respectând autonomia Transilvaniei,
atât timp cât tributul statornicit şi alte obligaţii erau îndeplinite.”
(Academia Română, Istoria românilor, vol. IV)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un conducător politic român precizat în sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la atribuţiile unei instituţii centrale. 2p
3. Menţionaţi o instituţie centrală şi un spaţiu istoric la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că monarhia medievală avea
origine divină. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, prevăzând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două fapte istorice referitoare la întemeierea unui stat medieval românesc. 6p
7. Menţionaţi o caracteristică a unei instituţii centrale din spaţiul românesc extracarpatic în secolul al
XVII-lea. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Revoluţia din 1848, cu tot insuccesul ei din Muntenia şi Moldova şi cu toate rezultatele limitate
din Transilvania, avu însă o deosebită însemnătate în viaţa poporului român. Ea crescu conştiinţa
naţională şi socială a acestuia; ea spori solidaritatea între românii de pe ambele laturi ale Carpaţilor; în
sfârşit, împrejurare nu mai puţin însemnată, ea atrase atenţia apusului Europei asupra unui popor
romanic din sud-estul continentului, asupra luptei lui pentru o viaţă liberă şi democrată. Într-adevăr,
fruntaşii revoluţiei din Principate, după înăbuşirea ei, fiind exilaţi, ajunseră, unii dintr-înşii, în Apus, în
special la Paris, şi dezvoltară acolo o remarcabilă acţiune de propagandă. Prin contactul cu
personalităţile politice democrate ale vremii, prin tipărituri – broşuri, articole de revistă şi de ziar –
prin conferinţe, ei suscitară interesul unor cercuri din ce în ce mai largi asupra românilor. «Moldo-
vlahii» - cum li se spunea în mod obişnuit la Paris - ajunseră binecunoscuţi, iar cauza lor începu a fi
privită cu tot mai multă simpatie. În această acţiune de propagandă se remarcă în primul rând Nicolae
Bălcescu, a cărui activitate se dezvoltă pe mai multe planuri. Pe de o parte, el se străduie continuu să
grupeze pe toţi exilaţii revoluţionari români într-un «Comitet» unic care să asigure unitatea şi
convergenţa tuturor manifestărilor lor, totodată, el le arată, în paginile revistei «România viitoare»
(noiembrie 1850), cum trebuie continuată revoluţia de la 1848 şi care sunt obiectivele ce trebuie atinse.
Pe de altă parte, el militează pentru o strânsă legătură între revoluţionarii români şi aceia ai popoarelor
europene grupaţi în Comitetul central democratic european, înfiinţat la Londra, în iunie 1850, prin
stăruinţa italianului Giuseppe Mazzini, şi având reprezentanţi ai revoluţionarilor francezi, germani,
poloni, unguri etc.” (C. C. Giurescu, Viaţa şi opera lui Cuza vodă)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi un spaţiu istoric precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi o personalitate istorică românească şi o acţiune a acesteia la care se referă sursa. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la revoluţia din 1848. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la activitatea revoluţionarilor români,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant afirmaţia conform căreia România se implică în ,,criza
orientală”, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate
prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi
concluzia). 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,Ideile de propăşire naţională şi de reformă socială care se manifestaseră atât la 1821, cât şi la
1840 în Muntenia, şi-au găsit aplicarea politică prin revoluţia de la 1848-1849, izbucnită în toate cele
trei ţări româneşti şi constituind manifestarea cea mai dinspre răsărit a revoluţiilor ce au zguduit
societatea europeană în aceşti ani. Cu toate că n-au început simultan şi cu toate că au existat unele
revendicări specifice în programele respective, până la urmă s-a ajuns la sintetizarea unor deziderate
comune, şi anume: desfiinţarea dijmelor şi a altor obligaţii ale ţărănimii faţă de marii proprietari,
abolirea privilegiilor, a rangurilor boiereşti, libertatea individuală, a cuvântului şi a scrisului, atribuirea
funcţiilor după merit etc. Revendicarea libertăţii şi a egalităţii în drepturi a naţiunii române din
Transilvania şi Unirea Principatelor – înscrisă în programul din Moldova – înseamnă definirea şi
fixarea, de către revoluţionarii români de la 1848, primei etape majore către statul naţional unitar
înfăptuit la 1918. Amintim, deopotrivă, participarea unor fruntaşi munteni şi moldoveni la acţiunile
revoluţiei române din Transilvania.
În Muntenia, bucureştenii au avut o contribuţie esenţială în desfăşurarea revoluţiei. Pregătită din
timp şi minuţios în Bucureşti, ea şi-a avut aderenţii săi cei mai numeroşi şi cei mai hotărâţi în masele
populare bucureştene, s-a desfăşurat mai ales în cadrul Bucureştilor şi a fost reprimată prin ocuparea
Bucureştilor de armatele străine.” (C.C. Giurescu, Istoria Bucureştilor)

B. ,,În plan intern, revoluţia [paşoptistă] de pe teritoriul Ţărilor Române a pus în evidenţă
necesitatea implicării straturilor largi ale societăţii în lupta pentru libertate socială şi naţională; în
Transilvania, Banat, Bucovina, mişcarea naţională a putut căpăta amploare prin atragerea păturilor de
jos ale societăţii, a ţărănimii în primul rând, după cum în Ţara Românească, evenimentele n-ar fi putut
să capete amploare fără atragerea ţărănimii, cointeresată de împroprietărirea pe care revoluţia le-o
promitea; în Transilvania, restabilirea absolutismului habsburgic nu va putea duce la anularea
desfiinţării iobăgiei şi împroprietăririi, iar în Ţara Românească şi Moldova, odată cu restabilirea
regimului regulamentar, reforma agrară, deşi anulată, ca rezultat al acuităţii pe care o capătă, începând
de la 1848, avea să fie rezolvată, ceva mai târziu, în 1864.” (N. Isar, Istoria modernă a românilor)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi evenimentul socio-politic precizat în sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la reforma agrară. 2p
3. Menţionaţi o categorie socială şi un spaţiu istoric la care se referă atât sursa A, cât si sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că mişcarea socială a fost
reprimată de armatele străine. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două proiecte politice româneşti elaborate în secolul al XVIII-lea. 6p
7. Menţionaţi o caracteristică a unor acte cu caracter constituţional, adoptate în spaţiul românesc, în
prima jumătate a secolului al XIX-lea. 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Marea Adunare Naţională de la Blaj din 15 mai 1848 a avut, prin hotărârile luate, un deosebit
impact asupra miilor de participanţi la prima manifestare de acest gen din istoria Transilvaniei. Întorşi
în satele lor, ţăranii îşi împărtăşesc simţămintele şi învăţăturile dobândite, răspândesc ideile difuzate
de conducătorii celor ce aşteptau cu nerăbdare ştirile ce aveau să vestească libertatea socială şi
naţională. Zecile de mii de iobagi au considerat desfiinţarea iobăgiei ca pe un deziderat deja împlinit şi
s-au grăbit, întorşi de la Blaj, să-l pună în aplicare.
Astfel, pe întregul cuprins al Transilvaniei s-au înregistrat în acele zile, ca şi în cele ce le-au urmat,
puternice conflicte cu caracter social desfăşurate în continuarea agitaţiei ţărăneşti din aprilie, dar pe o
treaptă superioară.
Pentru aproape trei luni, se poate vorbi de o accentuare a mişcărilor sociale care domină cursul
ascendent al Revoluţiei române, deşi acestea au şi un profund caracter naţional, determinat de structura
naţională şi socială a Transilvaniei.
Înfiinţarea Comitetului Naţional de la Blaj a trezit în mijlocul ţărănimii convingerea că era destinat
să ţină locul unui guvern românesc al Transilvaniei şi, în consecinţă, s-au adresat acestui organ,
înaintându-i plângerile, în speranţa ameliorării stării lor sociale.”
(L. Maior, 1848-1849. Români şi unguri în revoluţie)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi evenimentul politic precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la categoria socială a ţărănimii. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la înfiinţarea Comitetului Naţional,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant afirmaţia conform căreia un proiect politic elaborat în
perioada 1801-1822 a contribuit la constituirea statului român modern. (Se punctează pertinenţa
argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă
cauzalitatea şi concluzia). 4p