Ioniță Valentin Andrei, seria 8, gr 47

Examenele suplimentare-o „risipă” necesară

Medicina reprezintă “știința și arta care se ocupă cu menținerea sănătății, prevenția, ușurarea,
sau vindecarea unei afecțiuni”1. Pentru ca actul medical să se desfășoare eficient, partea esențială
trebuie să reprezinte diagnosticarea corectă și rapidă a sursei seferinței pacietului. Modalitățile prin care
se realizează reperarea etiologiei afecțiunilor sunt variate, începând de la o anamneză și un examen fizic
corecte, până la testele imagistice și de laborator, necesare pentru orientarea sau confirmarea
diagnosticului. Acestea pot deveni surse de dileme etice în momentul în care se raportează la costurile
generate în plus, prin desfășurarea unor teste ce nu se justifică complet, considerate nefiind absolut
necesare în momentul respectiv al actului medical. La baza argumentului stă afrmația făcută de IOM
(Institutul de Medicină din SUA) în 2012, conform căreia 750 de miliarde de dolari sunt irosiți anual în
sistemul medical, dintre care 210 miliarde pe îngrijiri medicale nenecesare2. Dilema etică se conturează
astfel în jurul întrebării: Sunt justificate costurile suplimentare pentru a înlătura orice îndoială rezonabilă
că diagnosticul pus este corect? În opinia mea, răspunsul este da, cu câteva excepții de rigoare.

În primul rând, folosind contextul de mai sus, în anul 2012, PIB-ul SUA a reprezentat 16 155,3
miliarde USD3, paguba înregistrată fiind astfel de aproximativ 1,3%. În situația în care în anul respectiv
s-a cheltuit, pentru servicii medicale, o sumă de 8500 $/locuitor4, la o populație de 314 milioane
locuitori5, reiese că aproximativ 16,5% din PIB-ul total a fost distribuit în departamentul sănătății. Deși
pare a reprezenta o valoare relativ mică, comparând situația României, care în 2017 a avut un procent
de 5,1% acordat din PIB în sănătate6, astfel de costuri suplimentare nu ar fi sustenabile. Schimbând
perspectiva la nivel micro, cauza pentru „deraierea” fondurilor către teste suplimentare, care însă nu
și-au dovedit absoulta necesitate în diagnostic, se poate ușor observa în procesul de întreprindere a
actului medical. Presupunând modelul ideal în care acesta se desfășoară, și anume că personalul medical
este bine pregătit și urmează principiile bioeticii: respectul autonomiei pacientului, nonmaleficiența,
beneficiența și justiția, se observă că unele reguli nu pot fi urmate, din cauza deficitului de resurse,
resurse care ar trebui să reprezinte fundația pe care acestea să se bazeze. Din dorința de a satisface
nevoile pacientului, care poate cere examene suplimentare, sau pentru convingerea personală a
acurateții unui diagnostic, precum și datorită cunoașterii faptului că un test trebuie să fie sensibil și
specific în proporție de cel puțin 75%7 pentru a fi considerat acceptabil, lăsându-se deci un procentaj de
cel mult 25% dintre pacienți detectați ca fiind fals pozitivi sau fals negativi pentru o anumită boală, se
aderă la teste suplimentare. Acestea contribuie la consumarea resurselor, care în state cu o manageriere
financiară mai slabă decât a SUA, produc lipsuri bugetare mai grave, exact în sistemul de sănătate pe
care îl deservesc. Astfel, se poate ajunge indirect la neajunsuri, dacă acceptăm următorul fir narativ:
există doctori care cer examene suplimentare pentru pacienți, utilizând fonduri comune cu ale altor
doctori; există de asemenea situații în care din cauza lipsei de fonduri pentru echipament medical,
consumabile, etc., pacienți nu au putut fi diagnosticați sau tratați, deci actul medical nu a avut finalitate,
înregistrându-se un eșec. Acest model utilitarist aplicat în acest context, deși pare a prezenta o
rezolvare, și anume distribuirea tuturor pacienților minimul de îngrijiri, are imperfecționi, precum
dificultatea stabilirii unei relații medic-pacient adecvate, pacientul interpretând că nu se urmărește
soluționarea problemei sale prin neacordarea unui interes suplimentar prin respectivele operațiuni.

În al doilea rând, pornind de la fundamentul acestei profesii, datoria doctorului este de a-și trata
pacientul. Dacă acesta consideră de cuvință că este o posibilitate ca informațiile care să confirme, fără
orice îndoială, că răspunsul în tratamentul unei persoane aflate în nevoie, se poate regăsi în rezultatul
unui astfel de test, nu ar trebui să ezite, punându-se în același timp în balanță beneficiile și riscurile
procedurii. Printre urmări, se va găsi probabil și consumul de capital monetar, care în asemenea situații,
ar trebui să fie suplimentat de stat, care are obligația de a interveni în asigurarea bunei desfășurări,
complete și eficiente, pentru toți cetățenii săi, fără discriminare, cât mai echitabil cu putință, a
îndeplinirii scopului acestei categorii profesionale.

Pe de altă parte, folosirea de proceduri de diagnostic cu risc, la cerere, precum diagnosticul

imagistic repetat, ce utilizează radiații, sau examene invazive, anatomo-patologice, care nu se bazează
pe nicio suspiciune, contravine principiului nonmaleficienței, când nu sunt necesare. Astfel de cazuri
trebuie tratate prin tact, cu dorința doctorului de a obține încrederea interlocutorului, de a explica
printr-un limbaj în concordanță cu nivelul de înțelegere, și de a înlătura orice neînțelegere din mintea
pacientului, fără a face totuși compromisuri, când orice altă variantă este epuizată, refuzul unor pacienți
de a accepta realitatea medicală în ciuda celor mai mari eforturi, fiind o posibilitate.

În concluzie, trăind într-un stat care își propune să asigure pentru indivizi siguranța unui act
medical complet, cu rezultate optime, testele suplimentare făcute în mod responsabil, nu pot constitui o
risipă, ci fac parte din integritatea serviciului de sănătate. La buna desfășurare a acestuia, personalul din
domeniu trebuie să acționeze în mod etic, profesionist, să comunice activ cu pacienții și/sau
aparținătorii, și să se angajeze cu aceștia într-un proces ce are ca scop comun rezolvarea problemei de
natură medicală a pacientului. Acesta consider că reprezintă idealul, ce ar avea eficiența și rezultatele
urmărite de o societate responsabilă, ce pune interesele individului pe primul plan.

Bibliografie:
1-https://www.merriam-webster.com/dictionary/medicine
2-MD Smith, R Saunders, L Stuckhardt , etal: Best Care at Lower Cost: The Path to Continuously Learning Health
Care in America 2012 Washington, DC National Academies
3-https://www.statista.com/statistics/188105/annual-gdp-of-the-united-states-since-1990/
4- https://www.healthsystemtracker.org/chart-collection/u-s-spending-healthcare-changed-time/
5-https://www.google.ro/publicdata/explore?ds=kf7tgg1uo9ude_&met_y=population&hl=en&dl=en
6-raportul “Health at a Glance: Europe 2018”
7-Curs semiologie anul 3- “Teste de laborator”, UMFCD Carol Davila