Sunteți pe pagina 1din 4

Clasa de elevi ca microgrup social.

Climatul clasei de elevi


Introducere
Grupul este „o pluralitate de persoane, asociate într-un anume fel între ele prin legături
integrative de tip normativ, comunicativ, afectiv, funcţional” (Dicţionar de psihologie socială,
1981).
M. Sheriff şi C.W. Sheriff (1974) susţin că grupul este constituit dintr-un număr de
membri, care se deosebesc prin statusuri şi roluri, asumate şi/sau atribuite, posedă, aderă la un
set de norme şi valori care reglementează conduita în grup.
Membrii grupului isi desfasoara activitatea intr-un anumit mediu de existenta,
comunica si coopereaza pentru realizarea unor scopuri, intretin diferite tipuri de relatii intre
ei, se influenteaza reciproc, isi confrunta opiniile, sunt multumiti, frustrati sau animati de
anumite aspiratii si idealuri, experimenteaza modele de comportament dupa norme proprii.
Fiecare membru al grupului manifesta fata de grup anumite trebuinte, dorinte si
atitudini, ceea ce constituie expansiunea sociala. Fata de aceasta, membrii grupului au o
anumita reactie denumita incluziune sociala.
Profilul psihologic al grupului se caracterizeaza printr-o anumita structura si dinamica,
coeziune afectiva, scopuri comune, consens, autoorganizare si control, cooperare de noi
membri, forta, omogenitate, conformism, autonomie si stabilitate in timp
In cadrul grupului social, fiecare persoana are un anumit status, adica o anumita
pozitie reala, de valorizare sau de devalorizare.
Rolul este aspectul dinamic al status-ului. El reprezinta sistemul de asteptari ale
membrilor grupului fata de liderul lor.
Cadrul de referinta este alcatuit dintr-un sistem de obligatii si reguli de comportare
specifice unui grup. Acesta poate respinge sau primi alti membri, daca acestia accepta si
respecta cadrul de referinta al grupului.
Clasa ca microgrup social
Clasa şcolară este definită de A. Neculau şi M. Zlate (1983) ca „un grup social
specific, compus dintr-un număr de membrii egali între ei şi un animator ale căror raporturi
sunt reglementate oficial de tipul sarcinii comune şi de normele de funcţionare”.
Dancsuly (1979) defineşte colectivul de elevi ca „o grupare de persoane, unite printr-
un scop comun, cu o activitate comună, având anumite organe de conducere şi o structură
organizatorică corespunzătoare sarcinilor concrete pe care le urmăreşte”.
Din punct de vedere funcţional, clasa şcolară este definită ca ,,o instanţă de
socializare" care anticipează evoluţia personalităţii elevilor din perspectiva rolurilor sociale
specifice ataşate statusului de adult care solicită o amplă susţinere cognitivă, motivaţională,
afectivă, caracterială.
Tipologia grupurilor scolare poate fi stabilita atat dupa marimea lor, cat si in functie de
caracterul organizarii.
Din punctul de vedere al marimii, grupurile scolare pot fi : grupuri scolare mici (clase
de elevi sau grupe de studenti) si grupuri scolare mari (scoli, facultati). Pentru grupurile
sociale exista o alta clasificare in functie de marime, ceea ce determina urmatoarele tipuri :
grupuri sociale mici (echipele de munca, familia, clasele de elevi), grupuri sociale mijlocii
(institutii diverse, scoli etc), grupul social mare (reprezentat de societate, ca un ansamblu
coerent al grupurilor sociale mici si mijlocii.
Din punct de vedere al caracterului organizarii, grupurile scolare, ca si cele sociale in
general, pot fi : grupuri scolare formale (institutionalizate, legale, organizate pe baza unor
reglementari oficiale) si grupuri scolare informale ( spontane, neinstitutionalizate, care se
constituie ca aglomerari temporare, incidentale, de elevi, bazate pe unele situatii neasteptate,
dar care-i atrag pe copii).
Grupurile scolare sunt formale si informale, adica microgrupurile din interiorul
acestora.
Grupurile formale sunt organizate oficial, relatiile dintre membrii grupurilor fiind
reglementate de anumite norme. Clasa de elevi este “un grup angajat in activitati cu obiective
commune, ce creeaza relatii de interdependenta functionala intre membrii sai” (Rada, I.,
1976). Grupurile informale sau microgrupurile (de studiu, de joaca) sunt neinstitutionalizate si
formate pe baza unor interese comune. Microgrupurile apar in interiorul grupurilor formale,
intretinand relatii cu alte grupuri sau microgrupuri.
Clasa de elevi este un grup social, cu un inalt grad de socializare, de instruire,
dezvoltare si formare a personalitatii elevilor, liderii actionand pentru realizarea scopurilor si
asigurarea coeziunii grupului.
In ceea ce priveste tematica fundamentala a clasei de elevi ca grup social, structura,
sintalitatea si problematica liderilor sunt cateva din ariile de preocupare ale investigatiilor de
tip sociologic in clasa de elevi.
Climatul clasei de elevi
Preocupare constantă a studiului sociologiei clasei de elevi, analiza climatului
educaţional, la nivelul preocupărilor noastre de ordin managerial, constituie o permanenţă şi o
necesitate, argumentul fiind în special efectele negative ale unui management defectuos al
clasei, răsfrânte asupra climatului educaţional. Psihologic, climatul este un ansamblu de
caracteristici de ordin mental și emoțional, ce disting o clasă de elevi de o alta, exprimându-se
în interacțiunile reciproce ale membrilor clasei respective. La nivelul clasei de elevi, climatul
reprezintă realitatea intuitivă, o pecete specifică a grupului școlar respectiv.`
Elementele care caracterizează climatul educațional al clasei sunt:
 caracteristicile relațiilor sociale din clasă;
 comportamentele elevilor în diferite situații școlare și extrașcolare;
 tipul de autoritate exercitat;
 gradul de (ne)încredere între cadrul didactic și elevi.
Dimensiunile climatului pot cunoaște următoarele forme:
 colegialitatea;
 familiaritatea;
 neangajarea;
 susținerea;
 autoritatea;
 restrictivitatea.
Anumite comportamente pozitive ale unui elev, imitate involuntar sau preluate în mod
conştient de alţii, vor conduce la schimbări benefice în climatul clasei, acţionând favorabil
asupra randamentului şi eficienţei activităţii. Elevul nu este doar receptorul pasiv al
influenţelor grupului, ci şi creatorul unor noi situaţii, cel care le stăpâneşte, le controlează sau
le dirijează.
În perioada şcolarităţii mici puţinele motive ale învăţării sunt aproape în exclusivitate
de ordin exterior, acţionând ca solicitări externe asupra elevului. Aceste cerinţe externe, care
treptat se transformă în motive interne ale învăţării, sunt exprimate de cadrele didactice şi de
părinţi. De aceea, se impune folosirea unor stimulente care izvorăsc din însuşi actul învăţării,
determinându-l pe elev să resimtă satisfacţia şi plăcerea activităţii desfăşurate şi să
conştientizeze treptat valoarea şi semnificaţia procesului de învăţare.
Cercetările experimentale au dovedit că cel mai bun efect îl are lauda, apoi dojana. Cele mai
slabe rezultate obţin elevii cărora nu li se face nici o observaţie sau apreciere cu privire la
felul cum lucrează. În cadrul activităţii concrete şi sub influenţa aprecierii făcute de adulţi
asupra cunoştinţelor elevilor, la aceştia se formează nevoia de performanţă şi nivelul de
aspiraţie. De exemplu, elevul foarte bun la învăţătură consideră calificativul „BINE” drept un
insucces. Acelaşi calificativ este înregistrat de un elev slab la învăţătură ca un succes deosebit.
Aşadar, cei doi elevi apreciază diferit acelaşi calificativ pentru că pe baza rezultatelor
prealabile obtinute de ei au un alt nivel de aspiratie.
Deosebit de important pentru constituirea motivaţiei şcolare este dinamica proceselor
de apreciere şi autoapreciere. Rezultatele la învăţătură depind într-o foarte mare măsură de
existenţa unei motivaţii puternice care orientează şi susţine activitatea desfăşurată de elevi.
Formarea motivaţiei de învăţare depinde de măiestria învăţătorului, de modul în care
transmite cunoştinţele elevului şi de felul în care acesta ştie să stârnească interesul elevilor
pentru cunostintele predate.
Aplicarea unui management defectuos al clasei determina crearea unui climat
educational inchis si poate constitui o cauza ce faciliteaza abandonul scolar, cu efecte
nebanuite pe termen lung si mediu. Pe de alta parte, un bun climat intro sala de clasa, ca
urmare a unui management adecvat, determina elevii la comportamente deschise.
Printre principalele modalitati de optimizare a climatului educational, putem aminti:
 folosirea proceselor de rezolvare a conflictelor – solutionarea problemelor in
grup, negocierea si medierea;
 facilitarea relatiilor interpersonale in clasa;
 efectuarea unor studii sociometrice.
Crearea climatului psihosocial pozitiv al şcolii implică: un nivel motivaţional superior
almanagerilor, profesorilor, elevilor, părinţilor (exprimat în termeni de aspiraţii); un context
(internşi extern) de învăţare deschis, stimulativ pentru şcoală şi fiecare clasă de elevi; relaţii
de cooperareeficiente între toţi membri comunităţii (manageri, profesori, elevi, părinţi,
personal administrativ, inspectori şcolari).
Rolurile managerului-profesor în crearea climatului organizaţional este de animator
şi inovator. Rolul de animator
se concretizează în valorizarea capacităţilor, a creativităţii individuale şicolective, a
disponibilităţilor afective ale elevilor şi profesorilor, în activarea, facilitarea şi impulsionarea
activităţii didactice, în crearea unei atmosfere de angajare socio-afectivă prin gândire clară şi
suplă orientată spre finalităţi educaţionale precise.

Concluzii
Elevii lucreaza împreuna în timpul rezolvarii sarcinilor, schimba între ei impresii si
opinii, dau dovada de anumite trasaturi de caracter. Orice tip de raport interindividual are, în
cele din urma, un puternic efect educativ.
Activitatea în grup faciliteaza efectuarea sarcinii, deoarece în cadrul grupului se
vehiculeaza si se pune în valoare o cantitate de informatii mai mare decât cea a oricaruia
dintre membrii sai. O serie de autori, precum Doise, Mugny, Perret-Clermont au subliniat
rolul pozitiv al interactiunii sociale în dezvoltarea unor operatii cognitive individuale. In
dezvoltarea abilitatilor si competentelor cognitive ale unui individ intervin factori ce tin de
caracteristicile sale bio-pshice, dar si de conditiile sociale, fapt pentru care este necesara
integrarea conditionarilor sociale în studiul inteligentei si al dezvoltarii sale.
Clasa de elevi este locul unde se realizeaza afirmarea de sine, antagonismele,
rivalitatea, competitia si cooperarea. Performantele în realizarea unei sarcini sunt mai
stimulate de cooperare, decât de competitie, sustine Monteil invocând cercetarile lui Workie,
Brown si Abrams. în timp ce competitia conduce adeseori la antagonisme, ostilitati,
reprezentari negative ale celuilalt, cooperarea are un efect pozitiv în ce priveste unele
dimensiuni ale comportamentului: stategiile de rationament, motivatia, perceptia celuilalt, etc.
Activitatile care presupun un efort comun pentru rezolvarea unor probleme de interes
general, reusesc sa reduca antagonismele, rivalitatea, actele ostile si agresive, contribuind la
stabilirea unui climat de întelegere în interiorul grupului. Schimbul de idei are un efect
stimulativ, favorizând realizarea unor performante superioare în rezolvarea problemelor, caci
grupul dispune, în principiu, de un repertoriu mult mai variat de solutii, decât unul sau altul
dintre membrii sai. S-a constatat, în urma cercetarilor întreprinse, ca procentul de raspunsuri
corecte este mai ridicat în cadrul muncii de echipa, decât în cazul celei individuale.
Surprinderea si relevarea particularitatilor structurale, punerea în evidenta a
fenomenelor sociale ce au loc în grupul clasa de elevi ajuta la descoperirea unor modalitati
rationale de interventie, îndreptata spreoptimizarea relatiilor interpersonale si constituirea
unui climat psihosocial favorabil bunei desfasurari a activitatii didactice.
Dinamizarea si multiplicarea relatiilor interpersonale pozitive, conceperea si
organizarea unor activitati care sa procesului instructiv-educativ. Nu se pot obtine rezultate
superioare în afara antrenarii nemijlocite a elevilor în stabilirea de relatii cu ceilalti. De aceea,
a preda înseamna si a actiona asupra conduitelor sociale ale elevilor, dupa cum afirma
Monteil, dar acest lucru nu este posibil în lipsa unor repere pe care doar abordarea sociologica
a grupului de elevi ni le ofera.

Bibliografie
1. Miclea, M. (2007). România educaţiei, România cercetării. (Raportul comisiei
prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi
cercetării). Bucureşti.
2. Willem Doise: L'explication en psychologie sociale, P.U.F., Paris, 1982, p. 187
3. Monteil, Jean, Marc, “Educatie si formare – perspective psihosociale”, Polirom, Iasi,
1997.
4. www.edu.ro.
5. www.didactica.ro