Sunteți pe pagina 1din 8

CHAMPIGNOANE

AGARICUS AUGUSTUS
Pălăria: foarte cărnoasă şi tare, este , la început, ovoidală şi apoi convexă, câteodată cu
gurgui central;

Cuticula: este acoperită de numeroşi solzi fibroşi maronii, dispuşi concentric, care ies în
evidenţă pe fondul gălbui-ocru;
Piciorul: este cilindric, robust, uşor îngroşat la bază, deseori adânc înfipt în pământ, cu
suprafaţa de sub inel acoperită de solzi minusculi; 10-25cm lungime și 2-5cm grosime, este
de culoare albă și netedă deaspura inelului, respective gălbuie și lânos-solzoasă dedesubtul
acesteia, De formă mai mult sau mai puțin cilindrică sau cu baza ușor mai umflată, deseori
înfipt adând în pământ.
Inelul: este foarte larg şi atârnă;
Lamele: sunt foarte dese, înalte şi subţiri, libere;
Carnea: este foarte densă şi compactă, cu miros tipic de migdale şi gust tipic de ciupercă;
Variabilitate: la pipăit suprafaţa piciorului se colorează în galben. Lamele sunt, iniţial
albicioase, apoi roz şi în final, brun-negricioase. Carnea este albă cu pete roşietice de
dimensiuni variabile;
Specii asemănătoare: este inconfundabilă datorită solzilor maronii, care o acoperă;
Interes gastronomic: specie comestibilă de bună calitate. Se recomandă ca, înainte de
a fi consumată, să se cureţe pălăria de solzi.

AGARICUS HAEMORRHOIDARIUS
Pălăria: este conică în stare tânără, dar, pe parcursul maturizării, devine treptat plată, cu
marginea aproape întotdeauna crăpată;
Cuticula: brună la culoare, este acoperită de foarte multe adâncituri mici, dese şi într-o
nuanţă mai închisă;
Piciorul: este întotdeauna gol în interior, alb-murdar, catifelaz şi lânos, şi are la bază un bulb
relativ mare, mult îngropat în pământ;
Lamele: sunt deschise şi libere;

Carnea: este albă cu miros slab sau uşor acru-acid şi gust plăcut şi delicat;
Variabilitate: când este atinsă, cuticula de pe pălărie şi de pe picior capătă un
colorit roşu aprins. Lamele, iniţial roz, devin cu timpul brun-negricioase. Când este
tăiată, carnea se colorează în roşu intens;
Interes gastronomic: bună pentru consum, nu este prea căutată fiind rară.
Agaricus silvaticus - Champignonul de pădure
(Agaricus silvaticus), care crește și în cercuri mari, vrăjitorești și este o ciupercă comună
teritoriului țării noastre precum emisferei nordice. Acest champignion face parte din mica
subramură a champignioanelor a căror carne se înroșește atunci când sunt tăiate și din
această mică familie este ciuperca a cărei carne prezintă reacția mai sus amintită cea
mai rapidă.
Este o ciupercă comestibilă, delicioasă, pentru care se mai folosesc denumiri ca
Champignionul solzos, Buretele de pin sau Buretele rușinos. Există posibilitatea confundării
ei cu specii ca: Tricholoma vaccinum (dar care nu are inel); Agaricus haemorrhoidarius (de
care se diferențiază prin timpul reacției de înroșire); Agaricus phaeolepidotus (se diferențiază
prin piciorul care devine galben în loc de roșiatic când este tăiat și care miroase mai degrabă
a iod sau a cerneală); Agaricus fuscofibrillosus, Agaricus pattersonae ...
Pălăria de 7-15 cm, relativ cărnoasă şi compactă, la început globuloasă ca la maturitate să
devină convexă sau chiar aplatizată. Cuticula este cu solzi maronii-roșiatici, mătăsoși, ce
sunt tot mai deși către centru pălăriei. Coloritul pălăriei variază între alb şi crem; când
este atinsă devine galben-intens.
Lamele sunt foarte dese, înalte şi libere, la început de culoare roz şi apoi brun-
negricioase pe măsură ce sporii ajung la maturitate.
Piciorul de 5-8 cm lungime și 1-1,2 cm grosime, subţire, mai mult sau mai pțin cilindric, gol în
interior şi umflat sau cu bulb vizibil la bază. Inelul este larg şi atârnat. De culoare albă cu
posibile fibre maronii, se colorează și el în roșiatic-maroniu la tăiere. Piciorul este
neted deasupra inelului și solzos sub acesta.
Carnea este consistentă, albă, dar la tăiere își schimbă rapid culoarea în roz-roșiatic sau
chiar maroniu. Nu prezintă miros specific.
Distribuția: Specie saprofită, creşte în grupuri cu numeroase exemplare în pădurile de
conifere, la deal şi la munte, de la începutul verii până toamna târziu.
AGARICUS ARVENSIS - Ciuperca de cimp

crește în locuri deschise, în păduri de foioase, livezi, în grupuri sau izolat.


Se întâlnește mai mult vara și este o CIUPERCĂ COMESTIBILĂ.
Pălăria este la început ovala, apoi pe măsură ce se maturizează, devine sferică,
iar la maturitate este întinsă albă, alb-murdar.
Lamelele inițial de culoare albicioasă, vor trece rapid în maroniu apoi în maroniu-negricios
(fără a trece prin stadiul de roșiatic).
Gustul și mirosul: cu miros și gust dulce, plăcut, ca de anason în cazul ciupercilor tinere.
Piciorul e alb, plin in interior, mătăsos, cu un volănaș dublu, răsfrânt înspre baza piciorului.
Carnea este albă, aspect plăcut și miros de migdale, la rupere se îngălbenește.
AGARICUS CAMPESTRIS - Ciuperca Champinion
Ciuperca champinion - de bălegar - - numită si ciuperca albă, ciuperca de câmp sunt doua
varietăți, foarte asemănătoare, amândouă sunt comestibile și foarte apreciate gastronomic.
Este o ciuperca de talie mare sau mijlocie, o găsim crescând izolat, în grupuri mici sau mai
mari, pe pășuni, în grădini, în locuri cu mult soare, din luna martie și până în decembrie.

Pălăria, este rotundă închisă, semicirculară la ciuperca tânără și plana întinsă la exemplarele
mature. Cuticula are culoare albă, este groasă, mătăsoasă la pipăit, se desface ușor și are
un diametrul de 5-10 cm, este o CIUPERCĂ COMESTIBILĂ.
Piciorul este bont, scurt și cărnos, plin în interior, mai subțire spre bază. Este alb, ca și
pălăria, cu guleraș mic și moale, albicios și fragil. Înălțimea piciorului poate ajunge la 7 cm și
grosimea aproximativ de 1-3 cm.
Lamelele sunt strâns apropiate, au o culoare rozalie la ciupercile tinere, care se schimbă, pe
măsura ce ciuperca se maturizează în nuanțe de la roz-închis până la maro-închis, apoi la
ciuperca bătrână este aproape neagra.
Carnea este albă, moale, groasă, la rupere se colorează în maro - roșcat, are miros și gust
caracteristic.
AGARICUS BERNARDII - Champignonul sărat
Pălăria: de 7-16 cm în diametru, initial bombată, grosolană, cu marginea răsfrântă până târziu, se aplatizează
cu vârsta, putând fi ușor adâncită la final. Cuprafața sa este mată,netedă, iar în vreme uscată se crapă și va
dezvolta scame moi. Culoarea initial alba, se decolorează în maroniu cu vârsta.

Lamele: sunt libere, aglomerate, initial de culoare cenușiu-roză, devin rapid tot mai
închise, pentru ca la final să ajungă maronii-negre.
Piciorul: 4-7 cm lungime și 3-4.5 cm grosime, este solid, scurt și gros, spre bază se poate
subția ușor. Inelul este fragil și se ridică ca o teacă peste picior.
Carnea: alba, se oxidează rapid în roșcat după tăiere; este ferm și gros inițial dar tot
mai moale odată cu vârsta.
Gustul și mirosul: are un miros sărat sau iute, gustul este plăcut, fără a fi specific.
Distribuția: Pe marginea drumurilor, pe dune de nisip sau pajiști.
Comestibilitatea: comestibilă de calitate bună.
Agaricus bitorquis - Champignonul delicios

o prietenă a reușit să surprindă ciuperca, care pe ascuns, când credea ca nimeni n-o
urmărește, încerca să spargă asfaltul proaspăt turnat mai ceva ca și cu ciocanul pneumatic.
Acest Champignon își trage numele de la epitetul latin bitorquis ceea ce inseamnă "cu două
inele"
Pălăria de 5-15cm diametru, semisferică inițial, se aplatizează cu maturitatea, are suprafața
netedă și uscată, de culoare albă inițial poate să bată in gălbui cu vârsta. De multe ori
prezintă reziduuri lipte de pălări: pământ, fire de iarbă ...
Lamele sunt libere, inghesuite si foarte subțiri, inițial de culoare roz, vor trece rapid
înspre maroniu închis odată cu maturitatea. Sporii sunt de o culoare maron-ciocolatiu.
Piciorul de 4-10cm înălțime, 2-4cm lățime, este cilindric sau poate fi cu baza mai largă, este
robust, neted sau cu solzi mărunți, de culoare albă ce poate trece în gălbui cu vârsta.
Prezintă un inel dublu de unde și numele său.
Carnea este albă și nu se oxidează, fermă, groasă, cu miros plăcut și specific de
champignoane.
Distribuția fiind o ciupercă de descompunere (saprofită), o regăsim în zone deranjate cum
ar fi pe marginea drumurilor, în grădni sau pe pajiști, cu preferință in totdeauna pentru
solurile grele, crește în grupuri mici sau solitar, din luna mai si până in octombrie.
Comestibilitate foarte bună.
Ciuperciule din familia agaricus sunt comestibile majoritatea si chiar cu o valoare nutritiva buna; dar cu toate
astea au si cateva "oi negre". Sunt cateva specii care sunt otravitoare, nu provoaca otraviri fatale in schimb pot
provoca tulburari gastrice grave.
Agaricus xanthoderma Agaricus albolutescens
(Champignonul sulfuros) (Champignonul alb-galbui)

Palaria de 4-10 cm, sferica la inceput


Palaria de 5-12 cm, sferica la inceput ajunge plat-convexa la maturitate chiar cu
ajunge plat-convexa la maturitate. De usoara depresie centrala. De obicei este
obicei este neteda, alba, cateodata neteda, alba. Cuticula este alba cu julituri
presarata cu solzi mici. Cuticula cand este galben-maronii cand este atinsa.
atinsa capata un colorit galben-aprins.  Lamele sunt dese, relativ inalte, cu
 Lamele sunt dese, relativ inalte, cu marginea crestata, libere, se schimba din
marginea crestata, libere, se schimba din alb-murdar in roz apoi brun-purpuriu la
alb-murdar in roz apoi brun-purpuriu la maturitate.
maturitate.  Piciorul de 2-7 cm, este gros si
 Piciorul are 6-12 cm, este inalt, cilindric, cilindric, bulbos la baza, de culoare alba.
intotdeauna gol in interior, alb si cu bulb la Inelul este alb si striat.
baza. Inelul este situat foarte sus, este alb  Carnea este alba, dar se
si striat fin. coloeaza usor in galben in urma
 Carnea este alba in partea felierii in contact cu aerul. Mirosul
de sus a piciorului si galbena ca este placut, usor ca de anason .
sulful in partea dinspre baza, cu  Distributia: creste in grupuri sau
miros relativ neplacut, ca de solitara, in iarba din padurile de foioase sau
rasinoase nu de altitudine mai joasa, la deal
chimicale (iod). si munte din luna aprilie si pana in
 Distributia: creste, in grupuri mai octombrie.
mult sau mai putin mari, prin iarba de pe
pasuni, pajisti, gradini, pe sub foioase, la
deal si la munte. O intalnim din mai si
pana in octombrie.
Punand ambele descrieri una linga alta: Champignonul sulfuros care este
otravitor si Champignonul alb-galbui care este comestibil, este foarte greu in a deosebii
cele doua specii. Chiar daca tinem cont ca prima creste pe pasuni iar cealalta in paduri, ce
ne facem daca o intilnim la marginea padurii, cum o vom considera? Mirosul este singurul
element distinctiv intre cele doua specii. Nu doresc sa dau sfaturi celor care cunosc foarte
bine aceste specii, in schimb incepatorilor recomand in totdeauna sa nu culeaga ciuperci de
care nu sunt 100% convinsi ca le cunosc foarte bine. E mai bine sa fim precauti decat sa ne
para rau pe urma.

Evaluare