Netcu Alexandra-Andreea

Grupa 405

Decizia 460 din 22 iunie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și
indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

Curtea Constituțională a României - scurt istoric

În România, controlul constituţionalităţii legilor a fost consacrat pe cale pretoriană încă din
anul 1912, atunci când Înalta Curte de Casaţiune şi Justiţie a confirmat hotărârea dată în
primă instanţă de Tribunalul Ilfov în celebrul „Proces al tramvaielor”, declarând competenţa
instanţelor judecătoreşti de a cerceta concordanţa legilor cu Constituţia.

Mai târziu, urmând modelul european de justiţie constituţională, Constituţiile din 1923 şi
din 1938 au prevăzut că numai Curtea de Casaţie şi Justiţie, în secţiuni unite, avea dreptul
de a judeca neconstituţionalitatea legilor şi de a le declara inaplicabile în speţă. În acest
sens, se prevedea la art. 103 alin.1 din Constituţia din 1923, preluat în art.75 din Constituţia
din 1938, că „judecata asupra neconstituţionalităţii legilor se mărgineşte numai la cazul
judecat”. Aceste Constituţii au consacrat astfel un control de constituţionalitate concentrat
exercitat de instanţa supremă.
Constituţiile din perioada regimului comunist au creat doar o aparenţă în ceea ce priveşte
controlul constituţionalităţii legilor; spre exemplu, potrivit Constituţiei din 1965, acesta era
exercitat de către puterea legiuitoare.

Revoluţia din decembrie 1989 a marcat trecerea la un regim politic democratic. Adunarea
Constituantă - care a ales o Comisie de redactare a proiectului Constituţiei României,
formată din deputaţi şi senatori, precum şi din specialişti în domeniul dreptului
constituţional şi al altor ştiinţe socio-umane - a adoptat, în şedinţa din 21 noiembrie 1991,
noua Constituţie a României, textul acesteia fiind publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
Potrivit art.149 din Constituţia din 1991, aceasta a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin
referendumul naţional din 8 decembrie 1991.
Art.152 din Constituţie prevedea că, „în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a
Constituţiei, se înfiinţează Curtea Constituţională”. Astfel, în cursul lunii iunie 1992,
judecătorii primei Curţi Constituţionale au fost numiţi pentru perioade de 3, 6 şi, respectiv,
9 ani, Preşedintele României, Camera Deputaţilor şi Senatul desemnând câte un judecător
pentru fiecare dintre cele trei perioade. Această modalitate de numire permite înnoirea Curţii
Constituţionale din 3 în 3 ani, ceea ce contribuie la asigurarea independenţei judecătorilor
faţă de autorităţile publice care i-au numit.
Primele decizii ale Curţii Constituţionale au fost pronunţate în data de 30 iunie 1992.

În anul 2003, urmare a revizuirii Legii fundamentale, art.142 alin.(1) a consacrat rolul
Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, acordându-i-se noi atribuţii, care
îi sporesc importanţa în edificiul instituţional al statului de drept.

Astfel, Curtea Constituțională a României (CCR) este unica autoritate de jurisdicție

constituțională în România, independentă față de orice altă autoritate publică și care are,
conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției.

Atribuțiile Curții Constituționale

Conform art. 146 din Constituția României, aceasta are următoarele atribuții:

a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora;

b) se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale;
c) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului;
d) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate
în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial;
e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă
rezultatele sufragiului;
g) constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de
Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui
României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și
confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni;
k) hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic;
l) îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.

Componență

Curtea se compune din nouă judecători numiți pentru un mandat de nouă ani, care nu poate
fi prelungit sau reînnoit. Câte trei judecători sunt numiți de către Camera Deputaților, Senat,
respectiv de Președintele României. Componența Curții se înnoiește cu o treime din
numărul judecătorilor din 3 în 3 ani, fiecare din autoritățile competente să efectueze
numirile desemnând câte un judecător.
Aplicarea acestui sistem de înnoire periodică a fost asigurată, la înființarea Curții, prin
numirea primilor judecători pe durate de 3, 6 și 9 ani, pentru fiecare din aceste durate fiind
desemnat, în mod corespunzător, câte un judecător din fiecare grupă.

Judecătorii Curţii trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă

profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul
juridic superior. Aceste exigenţe i-au conferit Curţii Constituţionale privilegiul de a se fi
impus, încă de la constituire, prin prestigiul de care s-au bucurat judecătorii săi.

Judecătorii sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.

După numire, ei depun individual, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, jurământul de credinţă, moment de la care începe exerciţiul
mandatului lor. Prima Curte a depus acest jurământ la data de 6 iunie 1992. Ultima
depunere a jurământului a avut loc la datele de 9 şi respectiv 15 iunie 2010.

Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu orice altă funcţie publică
sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior. Totodată,
judecătorilor le este interzis să facă parte din partide politice. Judecătorii Curţii sunt
obligaţi, prin lege, să-şi îndeplinească funcţia cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei şi
să se abţină de la orice activitate sau manifestare contrare independenţei şi demnităţii
funcţiei lor.

Ei se bucură de imunitate şi nu pot fi traşi la răspundere pentru opiniile şi voturile exprimate

la adoptarea soluţiilor.
Judecătorii Curţii nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea biroului
permanent al Camerei care i-a numit sau a Preşedintelui României, după caz. Preşedintele
Curţii Constituţionale este egal în grad cu preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar
ceilalţi judecători cu vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea în plen, iar actele Curţii se adoptă cu votul
majorităţii judecătorilor, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Cvorumul pentru plen este de două treimi din numărul judecătorilor. Judecătorii au obligaţia
de a-şi exprima votul afirmativ sau negativ, abţinerea nefiind permisă.
Plenul poate lua orice măsură necesară pentru buna desfăşurare a activităţii Curţii
Constituţionale. În competenţa sa intră aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Curţii, preşedintele convoacă şi prezidează şedinţele acesteia, îndeplinind şi
celelalte atribuţii prevăzute în Legea de organizare şi funcţionare a Curţii, precum şi în
Regulament.
Aparatul Curţii Constituţionale este alcătuit din corpul magistraţilor - asistenţi, care îşi
desfăşoară activitatea sub conducerea preşedintelui Curţii, şi din personalul Secretariatului
General, care asigură serviciile necesare funcţionării Curţii.
Structura personalului Curţii Constituţionale este reglementată prin Legea nr. 124/2000.

Toate deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I,

fiind astfel informații comunicate din oficiu. De asemenea, textul deciziilor poate fi accesat
și direct din baza de date, pe pagina de internet a Curții Constituționale, potrivit unor criterii
specifice instantei de contencios constituțional, între care obiectul excepției de
neconstituționalitate (tipul și nr. actului normativ supus controlului de constituționalitate),
nr., respectiv data actului (deciziei), precum și altele.

Deciziile Curții Constituționale

Conform art. 147 (4) din Constituția României, toate deciziile Curții Constituționale se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind astfel informații comunicate din
oficiu. De asemenea, textul deciziilor poate fi accesat și direct, din baza de date, pe pagina
de internet a Curții Constituționale, potrivit unor criterii specifice instantei de contencios
constituțional.

Decizia 460 din 22 iunie 2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.
33 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile
de asigurări sociale de sănătate

Soluționarea excepției de neconstituționalitate sau controlul de constituţionalitate a

posteriori este una dintre atribuțiile Curții Constituționale. Aceasta este reglementată de
art.146 lit.d) din Constituţie şi de art.29-33 din Legea nr.47/1992.

În cadrul acestui tip de control, Curtea hotărăşte atât asupra excepţiilor de

neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o
ordonanţă, în vigoare, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, cât
şi cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului.

Autorii sesizării
Excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 33 din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
a fost ridicată de partea unui litigiu în cadrul unei acțiuni civile având ca obiect pretenții.

Obiectul excepţiei

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 33 din Ordonanța

de urgență a Guvernului nr.158/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr.1074 din 29 noiembrie 2005, dispoziții potrivit cărora: „Pentru persoana asigurată
care se află în două sau mai multe situaţii prevăzute la art.1 alin.(1) lit. A şi B şi care
desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori, la fiecare fiind asigurată conform prezentei
ordonanţe de urgenţă, indemnizaţiile se calculează şi se plătesc, după caz, de fiecare
angajator.”
Dispozițiile art.1 alin.(1) lit.A şi B din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005
prevăd că: „(1)Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de
sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asiguraţi, au
dreptul, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada în care au domiciliul sau
reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale
de sănătate, dacă:
A. desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de
serviciu, precum şi orice alte activităţi dependente;
B. desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive,
legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o
organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în
condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A”

Excepţia îndeplineşte cerinţa prevăzută de legea organică a Curții Constituționale (art. 29

alin (1) din Legea nr. 47/1992, obiectul excepției de neconsitutuționalitate este o dispoziție
dintr-o ordonanță de urgență, aceasta dispoziție este în vigoare, are legătură cu soluționarea
litigiului și nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții.
Autoarea excepției, cunoscând că, prin Decizia nr.584 din 29 septembrie 2015, Curtea
Constituțională a mai analizat dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005,
precizează că aspectele de neconstituționalitate pe care le invocă sunt diferite față de cele
analizate în decizia mai sus amintită și privesc un articol diferit din actul normativ
menționat. Astfel, spre deosebire de autorul excepției de neconstituționalitate soluționate
prin Decizia nr.584 din 29 septembrie 2015, în prezenta cauză invocă diferența de tratament
dintre persoanele care sunt salariați și avocați, după modalitatea de exercitare a acestei din
urmă profesii (avocat salarizat în interiorul profesiei sau avocat colaborator).

Sesizarea Curţii Constituţionale

Sesizarea Curţii Constituţionale s-a făcut de către instanţă, prin încheiere, în speță de către
Tribunalul București - Secția a VIIIa - a, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Această sesizare cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei,
şi este însoţită de dovezile depuse de părţi.

Motivarea excepției de neconstituționalitate

Autoarea acesteia arată că dispozițiile art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului

nr.158/2005 prevăd că anumite categorii de asigurați, care desfăşoară activitatea la mai
mulţi angajatori, primesc indemnizaţiile prevăzute în această ordonanță de la fiecare dintre
angajatori. Or, consideră că aceste dispoziții de lege sunt neconstituționale în măsura în care
nu permit unei persoane care are o profesie liberală și este totodată salariat să beneficieze de
indemnizație de maternitate într-un cuantum raportat la toate veniturile obținute și pentru
care a plătit contribuția pentru concedii și indemnizații. Aceasta arată ca efectul dispozițiilor
Ordonanței este acela că dacă o persoană este salariat și în același timp judecător sau
procuror, va primi o indemnizație de maternitate calculată în raport cu ambele venituri
realizate, dar, dacă este salariat și avocat, va primi indemnizație de maternitate doar pentru
veniturile obținute în calitate de salariat, chiar dacă, exact ca în prima situație, a contribuit
pentru această indemnizație în ambele calități. De asemenea, dacă o persoană este salariat și
avocat salarizat în interiorul profesiei, va primi indemnizație de maternitate pentru ambele
venituri. Dacă însă este salariat și avocat colaborator, va primi indemnizație doar pentru
veniturile realizate în calitate de salariat.
Autoarea consideră că aceste dispoziții nu fac decât să prevadă categoriile de persoane care
sunt asigurate pentru concediul de maternitate și alte concedii și în niciun caz nu exclud de
la acordarea indemnizației persoanele care obțin venituri dintr-o sursă dublă. Aceasta
susține că prin acestea s-ar institui un tratament juridic diferit între persoane aflate în
situații analoage.
Totodată, autoarea excepției arată că dispozițiile de lege criticate aduc atingere art. 34 și
art.47 din Constituție, deoarece restrâng exercițiul dreptului de a beneficia de concediu
de maternitate.
În opinia sa, este încălcat dreptul de proprietate, întrucât dispozițiile Ordonanței de
urgență a Guvernului nr.158/2005 i-au conferit un drept de creanță împotriva statului, dând
naștere la speranța legitimă că indemnizația îi va fi plătită în momentul începerii
concediului de maternitate. Speranța legitimă derivă în mod esențial și din aceea că, la data
de 8 mai 2015, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței
Naționale și Autorității Judecătorești a acceptat declarația sa pentru concedii și indemnizații
și a încasat timp de 4 luni contribuția de concedii și indemnizații pentru veniturile realizate
în calitate de avocat.
Autoarea excepției susține și că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului
nr.158/2005 nu sunt clare și previzibile, întrucât din conținutul acestora nu se înțelege că
nu va primi indemnizația de maternitate și pentru veniturile realizate în calitate de avocat.
Aceasta consideră că sunt încălcate prevederile art.115 alin.(4) din Constituție, întrucât
preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 se referă doar la pensii, nu și la
indemnizații de maternitate și nu a existat nicio situație urgentă care să justifice
reglementarea acestei materii pe calea unei ordonanțe de urgență. În sfârșit, susține că sunt
încălcate prevederile art.115 alin.(6) din Constituție, potrivit cărora ordonanțele de
urgență nu pot afecta drepturi și libertăți fundamentale.

În concluzie, autoarea sesizării consideră că dispozițiile de lege criticate aduc atingere

următoarelor texte din Constituție: art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între
cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății,
art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai, art. 53 care se
referă la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 115 alin.(4) și (6) privind
limitele delegării legislative.

Opinia Tribunalului București

Acesta consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată

Opinia Curții Constituționale

Curtea apreciază că analizarea aspectelor de constituționalitate extrinsecă se impune în

mod prioritar, astfel că urmează să se pronunțe mai întâi asupra acestora. Astfel, Curtea a
observat că prin Decizia nr.371 din 2 iunie 2016 a reținut că măsurile legislative
reglementate pe calea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 au urmărit, în
principal, asigurarea fondurilor necesare plăţii pensiilor, în caz contrar fiind afectate
interesele persoanelor vârstnice şi, în subsidiar, capacitatea de a respecta angajamentele
privind politica de protecţie socială asumate în Programul de guvernare 2005-2008 şi în
documentele de poziţie întocmite în urma negocierilor de aderare la Uniunea Europeană,
precum şi de a elabora procedurile de implementare a acestui act normativ.
Prin urmare, Curtea constată că, în contextul arătat, a existat o strânsă legătură între scopul
principal urmărit prin emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 și
reglementarea privind dreptul la indemnizația de maternitate, astfel că dispozițiile
referitoare la acest drept nu depășesc obiectivele propuse prin acest act normativ.

În concluzie, Curtea constată că aspectele de neconstituționalitate extrinsecă invocate de

autoarea excepției nu sunt întemeiate.
Curtea va analiza aspectele de constituționalitate intrinsecă prin raportare la dispozițiile
Ordonanței de Urgență.
În ceea ce privește tratamentul discriminatoriu aplicat persoanelor care se afla în situații
analoage, Curtea apreciază că aceste situații diferite, care impun anumite reguli procedurale
specifice fiecărei categorii de asigurați avute în vedere, nu justifică însă și un tratament
diferit sub aspectul drepturilor substanțiale de asigurări sociale cuvenite. Curtea consideră
că determinantă pentru aprecierea rațiunilor care justifică sau nu un tratament juridic
diferențiat sub aspectul drepturilor la concedii și indemnizații de asigurări de sănătate este
condiția care permite accesul asiguraților la aceste drepturi. Or această condiție privește
îndeplinirea unui stagiu de cotizare și este aplicabilă, fără deosebiri, tuturor asiguraților.
Prin urmare, Curtea apreciază că, în măsura în care persoanele prevăzute la art.1 alin.(1), (2)
și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 au îndeplinit această condiție, au
dreptul, în egală măsură, la o indemnizație de maternitate. Curtea spune că soluția
legislativă cuprinsă în art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 este o
consecință logică, ce decurge din principiul contributivității. În același timp însă, excluderea
arbitrară a celorlalte categorii de asigurați de la același beneficiu dobândește valențe
discriminatorii, în sensul precizat prin Decizia nr.755 din 16 decembrie 2014, cu încălcarea
prevederilor constituționale ale art.16 referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor.
În privința criticilor de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 47 alin.(2) din
Constituție, Curtea apreciază că realizarea obligației de a contribui pentru concedii şi
indemnizaţii, în sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă nu doar o condiție, ci și
o garanție a obținerii dreptului la concedii și indemnizații, în cuantumul specificat prin
art.10 alin.(1) și art.25 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005,
respectiv 85% din media tuturor veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din
care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar,
venituri pentru care a fost plătită contribuția de concedii și indemnizații în sistemul de
asigurări sociale de sănătate. Aceste dispoziții legale au dat naștere unei speranțe legitime
că, odată îndeplinite condițiile referitoare la realizarea stagiului de cotizare legal, asiguratul
va dobândi drepturile stabilite prin acest act normativ. Curtea apreciază că un asigurat aflat
în situația autoarei excepției avea temeiuri legale suficiente pentru a susține concluzia că va
beneficia de o indemnizație calculată în raport cu toate veniturile pentru care a plătit
contribuția de concedii și indemnizații, astfel că se poate vorbi de existența unei speranțe
legitime de a dobândi un astfel de drept. Prin urmare, dispozițiile art.33 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr.158/2005, care exclud acest drept pentru persoanele care nu sunt
prevăzute în mod expres în ipoteza normei, apar, în consecință, ca o veritabilă atingere a
prevederilor convenționale și constituționale referitoare la dreptul de proprietate și
instituie o soluție discriminatorie, lipsită de justificare rațională în contextul unei
reglementări care conduce, prin tot restul dispozițiilor sale, către o concluzie diferită.
Referitor la caracterul discriminator al soluției legislative cuprinsă în art.33 din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr.158/2005, dar și cu privire la restrângerea exercițiului dreptului
la concediu de maternitate plătit și a dreptului de proprietate, Curtea apreciază că sunt
susținute și criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art.115 alin.(6) din
Constituție, potrivit cărora drepturile fundamentale nu pot fi afectate pe calea
ordonanțelor de urgență.

Decizia Curții Constituționale

Curtea apreciază că îndeplinirea obligațiilor legale referitoare la stagiul de cotizare pentru

concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de
sănătate publică trebuie să dea dreptul tuturor persoanelor care au contribuit, aflându-se în
una sau mai multe situații prevăzute la art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr.158/2005, la o indemnizație de maternitate calculată în raport cu toate veniturile pentru
care a plătit contribuția și, întrucât soluția legislativă cuprinsă în art. 33 din această
ordonanță exclude de la acest drept anumite categorii de asigurați, este neconstituțională.

Efectele deciziei

Potrivit art.147 alin.(1) lit.c) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare
constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la
publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul,
după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe
durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de
drept.