ELEMENTE DE CARACTERIZARE A SUPRAFETELOR

Suprafetele corpurilor mecanice se abat in realitate de la forma si dimensiunile suprafetelor

nominale, impuse de proiectant. Deosebim astfel doua tipuri de abateri respectiv
macrogeometrice si microgeometrice.

Abaterile microgeometrice sunt de trei feluri:

1. Abateri de ordinul I numite si ondulatii sunt abateri ale formei suprafetei, care
prezinta amplitudini de ordinul sutimilor, al caror pas este de cateva sute de ori mai mare.
2. Abateri de ordinul II numite si rugozitati, care sunt abateri a caror inaltime este
de ordinul micronilor iar pasul lor este pana la cateva zeci de ori mai mare.
3. Abateri de ordinul III numite si rugozitati moleculare, a caror amplitudine este de
ordinul Å (1 Amstrong=10-9 m) iar pasul lor este de ordinul zecilor de Å.

Din punctul de vedere al cauzelor ce determina aceste abateri se mentioneaza ca

ondulatiile sunt determinate de erori de constructie ale sculei si erori de reglare a masinii, eventual
vibratii.; pentru rugozitati un efect important il au imperfectiunile sculei si ale sistemului tehnologic,
iar pentru abaterile de ordinul III, defectele moleculare.

Rugozitatea moleculara prezinta importanta pentru regimul de ungere limita, influentand

aderarea moleculelor polare din lubrifiant la suprafetele metalice.

Ondulatiile influenteaza razele de curbura, respectiv forma geometrica locala a suprafetei,

iar rugozitatea influenteaza in mod direct ungerea in cazul regimului mixt.

Este necesar deci sa se cunoasca forma reala a suprafetelor corpurilor din cupla, lucru ce
se poate realiza prin diverse procedee ca:

procedeele interferometrice;
profilografe;
procedeele cu fascicule de electroni;

Dintre aceste metode s-a folosit mai intai metoda optica, care se bazeaza pe proiectarea pe
suprafata, sub un unghi inclinat, a unui fascicul lat de lumina, observand din partea opusa, urma
luminata lasata pe piesa. Pe o suprafata perfect plana urma ar fi o linie dreapta, iar pe o suprafasa reala
ea urmareste conturul. Desi ofera o informatie relativ buna, metoda are dezavantajul unui rol important
al observatorului fara a permite ridicarea unei curbe reale a profilului normal, profilul observat fiind
dupa o sectiune inclinata iar obtinerea profilului real aproximativ se poate face prin calcule.

Definire. Cuple de frecare

Tribologia este definită în 1966 ca ştiinţa interacţiunii suprafeţelor în mişcare şi ca studiul
consecinţelor ce decurg din această interacţiune (tribos = frecare în limba greacă). Ca aplicaţii
ale tribologiei se cunosc încă din epoca primitivă şi sunt legate de dezvoltarea tehnicii şi tuturor
bunurilor materiale necesare omului (aprinderea focului prin frecare, transportul blocurilor
masive pentru piramide, descoperirea roţii, apariţia lagărelor de alunecare etc.).

1
Din punct de vedere tehnic, aplicaţiile tribologiei au în vedere conceptul de sistem pentru
explicarea transmiterii forţelor şi / sau momentelor, în prezenţa unei mişcări relative sau unei
tendinţe de mişcare. Ca atare, se defineşte cupla de frecare ca ansamblu a două elemente, dintre
care cel puţin unul în stare solidă, cu mişcare continuă sau temporară şi care transmite o forţă
şi / sau un moment.Pe baza acestei definiţii, la orice cuplă de frecare se disting patru
caracteristici: elementele cuplei (1,2), corpul „terţ” (3) format în zona efectivă de contact şi
mediul de lucru (4) (fig.1).

Fig.`1
Pentru definirea funcţiunilor cuplei este necesară cunoaşterea următoarelor mărimi: sarcina
transmisă - forţa normală sau moment – notată simbolic Fn , viteza relativă dintre elementele 1
şi 2 ale cuplei – notată simbolic ω, natura corpului „terţ” 3 şi mediul de funcţionare 4
(umiditatea, presiunea ambiantă, „contaminarea” etc.). Particularităţile privind transmiterea
sarcinii Fn de la un element 1 la celălalt 2 sunt determinate de geometria celor două elemente.
Din acest punct de vedere se disting :

• cuple de frecare conforme cu contactul de tip suprafaţă plană (ambreiaje, lagăre axiale,
etanşări frontale, ghidaje, frâne cu placheţi etc.), de tip suprafaţă cilindrică (asamblări
presate, lagăre de alunecare cu joc mic, bucşe pentru lanţuri, curele late, frâne cu tambur
etc.), de tip suprafaţă conică (asamblări filetate, asamblarea pe con, asamblarea cu inele
tronconice, lagărele conice cu joc mic, curele trapezoidale etc.) şi de tip suprafaţă sferică
(articulaţii cu joc mic) ;
• cuple de frecare neconforme sau cuple hertziene cu contactul de tip punctual eliptic
(rulmenţi şi şuruburi cu bile, rulmenţi cu role butoi, variatoare de turaţie cu elemente
intermediare toroidale etc.) şi de tip liniar (lagăre cu alunecare cilindrice cu joc relativ
mare, rulmenţi cu role cilindrice, angrenaje cu roţi dinţate, variatoare cu role cilindrice,
lanţuri, cuplaje dinţate etc.).

2
Pentru cuplele conforme, în general, se acceptă că sarcina se transmite prin presiuni de contact
uniforme dacă corpul “ terţ „ se neglijează sau, funcţie de natura şi geometria acestui corp,
sarcina normală determină, în corelaţie cu alţi parametri (viteza, microgeometria suprafeţei,
reologia lubrifiantului, elasticitatea elementelor cuplei etc.), distribuţia de presiuni. Pentru
cuplele neconforme, în ipoteza unor deformaţii elastice, sarcina se transmite prin presiuni de
contact neuniforme. Legea de distibuţie, pentru contacte cu dimensiuni esenţial mai mici decât
geoetria corpurilor, a fost determinată de Hertz cu anumite ipoteze simplificatoare şi anume
legea parabolică.

Transmiterea forţelor şi / sau momentelor de la un moment al cuplei la celălalt se face prin zona
de contact. La orice cuplă de frecare se disting trei tipuri de suprafeţe (fig.2)

Fig.2
• suprafaţa (aria) nominală de contact An , definită de forma geometrică a celor două
elemente ale cuplei conforme ; această arie poate fi circulară, inelară, dreptunghiulară,
cilindrică, sferică, prismatică etc. şi depinde numai de forma corpurilor din zona de
contact ;
• suprafaţa (aria) aparentă de contact Aa , definită pentru cuplele neconforme şi poate fi
eliptică sau dreptunghiulară, funcţie de forma corpurilor ;
• suprafaţa (aria) reală de contact Ar , definită de vârfurile rugozităţilor şi ondulaţiilor ce
se găsesc pe aria nominală sau pe cea aparentă.
Pentru determinarea ariei aparente de contact Aa a diferitelor organe de maşini, se consideră ca
aplicabilă teoria lui Hertz.

3
Profile in plan sectional

Pentru a se putea face o analiza comparativa a diferitelor suprafete, au fost definiti o serie de
parametri care reflecta anumite trasaturi ale profilelor.

Curba obtinuta cu ajutorul profilografului reflecta la scara forma reala a profilului suprafetei
si se numeste microtopograma sau profilograma. Dispunand de aceasta curba, se pune problema
interpretarii ei respectiv de a aprecia daca suprafata prezinta sau nu proprietati tribologice. De obicei
se traseaza in coordonate (x, y), unde x este directia de deplasare a palpatorului si y este deplasarea
normala, determinata de forma profilului, preluata si filtrata.

La definirea acestora se folosesc o serie de notiuni comune cum ar fi:

• Lungimea de referinta, L, care reprezinta, pentru o sectiune prin profil, valoarea deplasarii
relative a palpatorului pe directie paralela la suprafata nominala, masurata pe directia vitezei
de deplasare;
• Linia medie a profilului. Se presupune cunoscuta legea matematica ce descrie
profilul y=f(x). Este necesar in continuare sa se adopte o modalitate unica de raportare la un
sistem de referinta. In acest sens s-a convenit sa se considere drept axa x in lungul profilului
linia medie a acestuia.

Dificultatea reala in acest sens consta insa in estimarea acestor arii, deoarece curba
profilului nu se cunoaste ca expresie matematica. O solutie o constituie interpolarea numerica, cand
se cunoaste o esantionare a semnalului, ceea ce implica luarea unui numar cat mai mare de puncte pe
curba profilului, calcularea ariilor si stabilirea prozitiei liniei de referinta. Acest lucru ce implica
dotarea profilografului cu sistem de calcul si cu un volum de memorare suficient de mare pentru
retinerea tuturor valorilor obtinute prin esantionare pe domeniul de referinta. Prelucrarea acestora
trebuie sa se faca, datorita volumului mare, cu un calculator puternic, nefiind o solutie care sa se poata
aplica docamdata industrial.

In mod practic nu se stabileste ecuatia curbei , ci se prefera diversi parametri ce pot fi preluati
direct de pe profilograma.

Dintre acestia mentionam:

4
 inaltimea pisc-vale, Ry egala cu suma inaltimii celui mai inalt varf, hp, si adancimea celei
mai adanci vai, hv, masurate fata de linia de referinta a profilului. Acest parametru se calculeaza cu:

rugozitatea in zece puncte, Rz, sau inaltimea medie a rugozitatii:

in care

hi inaltimile celor mai inalte 5 varfuri;

vi adancimile celor mai adanci 5 vai.
abaterea medie aritmetica a profilului

Profilometria de contact

Metoda cea mai folosita industrial este cea cu ajutorul profilografelor, care sunt formate
dintr-un varf palpator de diamant, cu raza la varf foarte mica (2-4 m pentru aparatele de cercetare si
6-10 m pentru aparatele industriale), varf care se deplaseaza pe suprafata, capatand deplasari pe
verticala in functie de forma profilului suprafetei.

Palpatorul este deplasat cu ajutorul unui brat, cu viteza constanta, , in lungul profilului.
Datorita microneregularitatilor de pe suprafata, acesta capata o deplasare pe verticala, deplasare care
este preluata de un traductor de deplasare, si amplificata cu ajutorul amplificatorului A.