FIZIOLOGIA RESPIRAŢIEI

Respiratia reprezinta un schimb între celula si mediul extern. Produsul respiratiei este apa
(dioxidul de carbon nu este produs al respiratiei deoarece rezulta din decarboxilari ce au loc cu mult
înainte de utilizarea oxigenului ) .

Respiratia prezinta mai multe etape:

1. Externa sau pulmonara;

2. Interna sau celulara (etapa respiratorie propriu-zisa)
3. Etapa de transport.

Etapa externa are ca scop unic arterializarea sângelui venos, printr-un proces numit hematoza.
Hematoza se realizeaza prin 3 mecanisme:

a) Primenirea compozitiei aerului (ventilatia);

b) Perfuzia pulmonara (P=Q);
c) Difuziunea (proces de traversare).

Primele doua (a si b) reprezinta procese verticale iar 3 este un proces transversal.

RESPIRAŢIA

ORGANELE VENTILAŢIEI

Organele respiratiei sunt:

1. plamânii;
2. toracele;
3. pleura.

A 4-a componenta a ventilatiei este aerul.

1. Plamânul este format din 2 componente majore:

a) Caile aerifere;
b) Subunitatile respiratorii (spatiile alveolare) care grupate în 60 000 acini pulmonari (sau
<subunitati respiratorii propriu-zise>); fiecare acin pulmonar contine circa 5 000 alveole -
totalul alveolelor este de aproximativ 3 milioane .

1.a Caile aerifere sunt de doua feluri:

I. Centrale - sunt protejate de schelet cartilaginos; din segmentul central al cailor aerifere fac
parte laringele, traheea si tot arborele bronsic pâna la bronhiile extralobulare (= supralobulare)
II. Periferice - au peretii deformabili si sunt reprezentate de bronhiolele intralobulare,
bronhiolele terminale (60 000), bronhiolele acinoase (=respiratorii) si alveole.

La limita dintre bronhiolele terminale si bronhiolele respiratorii (= acinoase) exista o bariera

respiratorie si hemodinamica.
Proprietati:

1) Volumul de repaus elastic= 200 ml= volumul pe care îl ocupa cei doi plamâni atunci când sunt
scosi din contextul lor anatomic (extrasi din cavitatea toracica);
2) Volumul de echilibru elastic= 3000 ml= volumul ocupat de cei doi plamâni aflati în repaus
respirator (în cutia toracica);
3) Distensibilitatea
4) Elasticitatea= reculul elastic pulmonar este asigurata de doua componente:
 Anatomica (elastica, structurala) - da 35 % din totalul fortelor de recul, prin prezenta fibrelor
de elastina, reticulina si colagen .
 Fizica - 65 % din fortele de recul sunt asigurate de tensiunile superficiale din interiorul
alveolei pulmonare.
Tensiunea superficiala tinde sa micsoreze presiunile alveolei
Relatia lui Laplace: T= P·R/2 pentru sfera  Palveolara= 2·T/R  mecanism de
feedback(+): alveolele tind sa autocolabeze, deoarece raza este invers proportionala cu tensiunea
 <catastrofa spatiilor alveolare>  instabilitate foarte mare.
în realitate surfactantul împiedica producerea <catastrofei spatiilor alveolare>:
Numarul total de molecule de surfactant/alveola este constant (cantitatea de surfactant/alveola
este constanta). Ca urmare concentratia de suprafata a surfactantului pe peretele alveolar c=
(numar molecule surfactant)/(suprafata interna a peliculei de surfactant)= (numar molecule
surfactant)/(4R2) variaza invers proportional cu raza alveolei. Cum surfactantul este tensioactiv,
cresterea concentratiei de surfactant în cazul micsorarii razei alveolare R duce la o scadere
coeficientului de tensiune superficiala (~R).
Rolurile surfactantului sunt deci:
 Mentinerea în echilibru a sistemului pulmonar;
 Reglarea reculului pulmonar.
2. Toracele prezinta doua componente:
a) Peretii cutiei toracice;
b) Muschii respiratori.

2.a Cutia toracica este etansa, elastica si de volum variabil. Volumul de repaus elastic al cutiei
toracice este de 4 000 ml (4 litri, 4 000 cm3). în conditii de constrângere elastica datorata pleurei,
volumul este de 3 litri. Vidul pleural rezulta din conlucrarea fortelor de recul elastic: de expansiune
(tendinta cutiei toracice) si de colabare (tendinta plamânilor). în viata intrauterina exista o stare de
<pace elastica>.

2.b Muschii respiratori:

 Inspiratori:
- principali (participa la respiratia nefortata):
 diafragm;
 intercostali externi.
- accesori (participa la realizarea inspirului fortat):
 sternocleidomastoidieni (2);
 scaleni (6);
 fibrele ascendente ale trapezului;
 serratus sup.;
 pectorali.

  Expiratori:
- în expirul nefortat: expirul nefortat este pasiv;
- în expirul fortat:
 intercostali interni;
 abdominali;
 serratus postero-inferior.

Muschiul diafragm:

- aria suprafetei diafragmului este de 250 cm2;

- o deplasare liniara a diafragmului cu x= 1 cm corespunde unei variatii de volum a cutiei
toracice V= 250 cm3;
- o deplasare liniara a diafragmului cu x= 2 cm corespunde unei variatii de volum a cutiei
toracice V= 500 cm3= volum respirator curent;
- deplasarea liniara maxima a diafragmului este de 5 cm si corespunde variatiei de volum
V= 1250 cm3.
3. Pleura:

Pleura reprezinta o suprafata continua care prin reflexie creaza aspectul a doua foite permanent
alipite (în apozitie) între care se delimiteaza cavitatea pleurala (virtuala). Din cauza tendintelor
elastice si continuitatii foitelor se genereaza vidul pleural care este raspunzator de suctiunea
lichidului pleural. Lichidul pleural contribuie la alunecarea foitelor pleurale una pe alta si la
adeziunea foitelor.

Solidaritatea toraco-pulmonara este rezultatul urmatorilor factori:

 Conflict de recul elastic;

 Forte de coeziune în lichidul pleural;
 Resorbtie pleurala.

<Vidul pleural> (care se manifesta ca o presiune exercitata spre interiorul cavitatii pleurale,
normal la suprafata foitelor) are valori diferite în raport cu regiunea pleurala si pozitia corpului, astfel
ca:

 în ortostatism
- în zona apicala a pulmonilor: -10 cm col H20;
- la baza plamânului: -1 cm H20;
- valoare medie (în zona mijlocie): -5 cm H20.
Variatiile fiziologice ale distributiei ventilatiei - sunt cu:

1. pozitia corpului;
2. fazele respiratorii;
3. vârsta (bazele hiperdilatate devin hipoventilate; apexurile devin hiperventilate);

Mecanismele omogenizarii aerului alveolar:

1. Viteza de deplasare (curgere) a aerului este nula la intrarea în acin - împrospatarea se face prin
difuzie;
2. Mixica cardiogena - efect de masaj (brasaj) pe care îl exercita arteriolele asupra acinilor (agitare).