ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DIABET ZAHARAT

Definiţie:
Diabetul zaharat este o boală metabolică cu evoluţie cronică, transmisă
genetic sau câştigată în timpul vieţii, caracterizată prin perturbarea
metabolismului glucidic, însoţită sau urmată de perturbarea celorlalte
metabolisme (lipidic, proteic, mineral).
După OMS, clasificarea actuală a diabetului zaharat este următoarea:
- diabet zaharat tip I, insuliondependent (20% din cazuri apar sub vârsta
de 20 de ani);
- diabet zaharat tip II, insulinoindependent ( 80% din cazuri au răspuns
pozitiv la antibiorice).

Măsuri de profilaxie primară:

- dispensarizarea persoanelor cu factori genetici potenţial diabetogeni
(diabet zaharat la rudele de gradul I);
- educarea populaţiei ptr a reduce din alimentaţie glucidele rafinate,
excesul de glucide;
- educarea populaţiei ptr a combate supraalimentaţia, obezitatea, stresul –
factori ce favorizează diabetul zaharat la maturitate.

Măsuri de profilaxie secundară:

- învăţarea pacientului să-şi administreze corect medicamentele şi să-şi
prepare alimentele ptr a putea duce o viaţă cvasinormală;
- învăţarea pacientului să evite alcoolul, fumatul, eforturile fizice mari,
obezitatea, ptr a prevenii complicaţiile bolii;
- învăţarea pacientului să utilizeze mijloacele de monitorizare a glicemiei
la domiciliu.

Măsuri de profilaxie terţiara:

- readaptarea individului, reinserarea să socială în cazul apariţiei unor
complicaţii invalidante (nevrite, retinopatie diabetică).

Măsuri de gradul IV:

- în stadiile finale ale bolii, asigurarea unei morţi demne şi liniştite.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în diabet zaharat:

- persoanele cu risc genetic;
- persoanele cu boli care scad rezerva funcţională a pancreasului;
- persoanele care fac tratamente cu citostatice, imunosupresive, care
inhiba sinteza insulinei.

1
 Manifestări de dependenţă (semne ) în diabet zaharat:
- poliurie;
- polifagie;
- polidipsie;
- scădere ponderală;
- astenie fizică şi intelectuală;
- crampe musculare;
- prurit genital şi infecţii genitale fără răspuns la tratamentele obişnuite.

Examinări paraclinice în diabet zaharat:

- examene de laborator ale sângelui: - glicemia;
- examene de laborator ale urinei: - glicozuria;
- toleranţa la glucide;
- examenul fundului de ochi;
- examnen neurologic.

Problemele pacientului în diabet zaharat:

- alimentaţie inadecvată în surplus;
- deshidratare;
- intoleranţa la activitatea fizică şi intelectuală;
- anxietate;
- risc de infecţii;
- risc de complicaţii acute: - comă hipoglicemică;
- comă hiperglicemică.
- risc de complicaţii cronice : - scăderea acuităţii vizuale (retinopatie);
- dureri în membrele inferioare (nevrite,
arterite).

Obiective de îngrijire în diabet zaharat:

- să se obţină echilibrul metabolismului glucidic;
- să se obţină echilibrul psihic al pacientului;
- pacientul să se alimenteze în raport cu nevoile sale cantitative şi
calitative pe 24/h;
- pacientul să-şi recapete condiţia fizică şi intelectuală;
- pacientul să fie conştient că prin respectarea alimentaţiei şi a
tratamentului poate duce o viaţă cvasinormală;
- să se implice familia în îngrijirea pacientului;
- pacientul să fie ferit de complicaţii infecţioase, acute şi cronice.

Complicaţiile diabetului zaharat:

- complicaţii vasculare;
- complicaţii infecţioase;

2
 - complicaţii oculare;
- complicaţii renale;
- complicaţii nervoase;
- litiaza biliară;
- paradontoza.

Intervenţii autonome în diabet zaharat:

- se educa pacientul ptr prevenirea complicaţiilor;
- se monitorizează pulsul (P), TA, respiraţia;
- se învaţă pacinetul să respecte un regim alimentar echilibrat;
- se învaţă pacientul să-şi dozeze singur insulina;
- evaluează nevoile cantitative şi calitative în funcţie de vârstă;
- respectarea regulilor de asepsie;
- se măsoară zilnic diureaza şi se notează în F.O.

Intervenţii delegate în diabet zaharat:

- se recoltează produsele ptr examenele de laborator (sânge, urina);
- administrarea medicaţiei prescrisă de medic;
- se recoltează periodic sânge ptr monitorizarea glicemiei, a rezervei
alcaline, şi urina ptr glicozurie;
- se reechilibrează hidroelecrolitic şi acidobazic pacientul prin perfuzii cu
ser fiziologic, soluţie Ringer.

Se acord îngrijiri speciale în comă hiperglicemică astfel:

- se administrează (adm.) doza de insulina ordinară recomandată de medic
pe cale subcutanată şi intravenoasa, la intervalul stabilit;
- se recoltează periodic sânge ptr monitorizarea glicemiei, a rezervei
alcaline, şi urina ptr glicozurie;
- se monitorizează pulsul (P), TA, respiraţia;
- se reechilibrează hidroelecrolitic şi acidobazic pacientul prin perfuzii cu
ser fiziologic, soluţie Ringer.

Se acord îngrijiri speciale în comă hipoglicemica astfel:

- se administrează, la recomandarea medicului, soluţie glucozata,
hipertona 10-20%, 250-500 ml/h, repetat, până la revenirea din starea de comă.

3
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ASTM BRONŞIC

Definiţie:
Astmul bronşic se caracterizează, din punct de vedere clinic prin accese
de dispnee paroxistică expiratorie provocate de obstrucţia bronhiilor prin
bronhospasm.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în astm bronşic:

- contact cu alergeni (astm extrinsec);
- infecţii (astm intrinsec).

Factori favorizanţi în astm bronşic:

- expunerea la frig;
- ceaţă;
- umezeala,;
- trecerea bruscă de la aer cald la aer rece;
- emoţii.

Manifestări de dependenţă (semne) în astm bronşic:

a) Criză de astm bronşic:
- uneori, stare prodromală: rinoree, strănut, tuse seacă;
- dispnee cu caracter expirator;
- anxietate;
- tuse cu expectoraţie;
- transpiraţii;
- bradicardie;
- poziţia pacientului: ortopnee.

b) Starea de rău astmatic:

- polipnee;
- tiraj;
- ceanoza;
- transpiraţii abundente;
- hipertensiune arterială HTA.

Examene paraclinice în astm bronşic:

- eozinofilie în sputa şi sânge;
- teste cutanate pozitive;
- spirometria, este esenţială în stabilirea diagnosticului;
- examen radiologic;
- hemograma;
- capacitatea pulmonară totală crescută, volum rezidual crescut, V.E.M.S.
scăzut;

4
 Problemele pacientului în astm bronşic:
- alterarea respiraţiei;
- anxietate;
- deficit de autoingrijire;
- alterarea somnului;
- disconfort;
- alterarea comunicării.

Obiective de îngrijire în astm bronşic:

- combaterea crizei de astm bronşic;
- ameliorarea reacţiei inflamatorii bronşice;
- prevenirea complicaţiilor;
- ameliorarea toleranţei la efort.

Complicaţiile astmului bronşic:

- bronşite acute şi cronice;
- pneumonii;
- pneumotoraxul spontan;
- bronsiectazii;
- emfizemul pumonar.

Intervenţii autonome în astm bronşic:

- ajutarea pacientului ptr satisfacerea nevoilor fundamentale;
- suport psihic al pacientului;
- măsurarea funcţiilor vitale;
- hidratarea corespunzătoare ptr fluidificarea secreţiilor;
- menţinerea pacientului în poziţie care să faciliteze respiraţia (şezând).

Intervenţii delegate în astm bronşic:

- aplicarea măsurilor de urgenţă ptr combaterea crizei de astm;
- internarea pacientului cu stare de “rău astmatic”;
- adm. tratamentului medicamentos prescris (bronhodilatatoare – Miofilin,
Salbutamol; corticoizi – HHC; antihistaminice, antibiotice – Biseptol).

5
 PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ SAU FRANC LOBARA

Definiţie: pneumonia pneumococică sau pneumonia franc lobara este o

pneumopatie acută, provocată de penumococ, care afectează un lob, debutează
acut şi are evoluţie ciclică.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în pneumonia pneumococică:

- contaminare hematogenă cu punct de plecare infecţii în organism
(O.R.L., tegumente);
- complicaţii în cursul unei boli (septicemie);
- secundare unor manevre chirurgicale (traheostomie);
- infecţii nosocomiale.

Factori favorizanţi în pneumonia pneumococică:

- frigul;
- umiditatea;
- alcoolismul;
- oboseală fizică sau psihică;
- unele boli cronice ca insuficientă cardiacă, ciroza hepatică, diabetul
zaharat.

Morfopatologie.
Evoluţia procesului inflamator se desfăşoară tipic în 4 stadii:
- stadiul de congestie;
- stadiul de hepatizaţie roşie;
- stadiul de hepatizaţie cenuşie;
- stadiul de resorbţie.

Manifestări de dependenţă (semne) în pneumonia pneumococică:

- debut brusc;
- frison;
- febră (în “platou”);
- polipnee;
- junghi toracic;
- tuse, la început uscată, apoi cu expectoraţie (galben-ruginie, vâscoasă):
- tahicardie.

Examinări paraclinice pneumonia pneumococică:

- A.S.L.O. crescută;
- examenul bacteriologic al sputei: pneumococi, streptococi;
- hemoleucograma;
- examenul radiologic toracic;
- leucocitoza cu neutrofilie şi V.S.H. crescută.

6
 Obiective de îngrijire în pneumonia pneumococică:
- combaterea infecţiei;
- eliberarea cailor respiratorii;
- ameliorarea respiraţiei;
- prevenirea complicaţiilor.

Complicaţiile pneumoniei pneumococice:

- pleurezia serofibrinoasa;
- pleurezia purulenta;
- abcesul pulmonar;
- suprainfecţia;
- insuficientă respiratorie.

Intervenţii autonome în pneumonia pneumococică:

- efectuarea exerciţiilor respiratorii;
- aerisirea încăperii;
- umidificarea aerului;
- măsurarea funcţiilor vitale.;
- repaus la pat în perioada febrilă.

Intervenţii delegate în pneumonia pneumococică:

- administrarea tratamentului medicamentos prescris (etiologic,
simptomatic, al complicaţiilor; antibioticul de elecţie este Penicilina G);
- administrare de oxigen;
- recoltarea produselor biologice şi patologice ptr laborator.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ

(H.T.A.)
Definiţie:
Hipertensiunea arterială se caracterizează prin creşterea presiunii arteriale
(sistolice sau diastolice) peste valorile normale (140/90 mmHg).

Circumstanţe de apariţie (cauze) în HTA:

- fără cauze directe (H.T.A. esenţială);
- secundară unei afecţiuni renale, endocrine, cardiovasculare, neurologice
(H.T.A. secundară);

Factori de risc în HTA:

- stresul psihic;
- fumatul;
- obezitatea;

7
- sedentarismul;
- ingestia excesivă de sodiu.

Persoane cu risc în HTA:

- cei cu responsabilităţi sociale crescute;
- cei cu regim de viaţă dezechilibrat;
- cei cu comportament agresiv.

Manifestări de dependenţă (semne) în HTA:

- creşterea moderată a valorilor T.A.;
- creşterea permanentă a valorilor T.A.;
- ameţeli;
- astenie, oboseala;
- tulburări de vedere;
- tulburări de memorie;
- dispnee la efort.

Examinări paraclinice în HTA:

- EKG;
- fund de ochi;
- analize de sânge: (glicemie, colesterol, creatinina);
- examen urina;
- ecografie cardiacă.

Problemele pacientului în HTA:

- scăderea debitului cardiac; (prin rigidizarea sau constricţia vaselor)
- potenţial de accident;
- diminuarea toleranţei la efort;
- potenţial de complicaţii.

Obiective de îngrijire în HTA:

- scăderea valorilor T.A. în limite acceptabile;
- asigurarea confortului;
- prevenirea accidentelor;
- prevenirea complicaţiilor.

Complicaţiile hipertensiunii arteriale:

- cerebrale (encefalopatie hipertensivă, hemoragii cerebrale):
- cardiace (insuficientă cardiacă);
- coronare (I.M.A.);
- renale (insuficientă renală);
- EPA.

8
 Intervenţii autonome în HTA:
- asigurarea repausului fizic şi psihic;
- măsurarea T.A., pulsului, respiraţiei;
- combaterea factorilor de risc;
- educarea pacientului ptr a evita fumatul, obezitatea, ptr a face zilnic
câteva exerciţii fizice;
- asigurarea unor alimentaţii echilibrate tanand cont şi de afecţiunile
existente.

Intervenţii delegate în HTA:

- administrarea tratamentului prescris (diuretice – Furosemid,
vasodilatatoare- Nitroglicerina, anti-calcice – Nifedipina; inhibitori ai enzimei
de conversie – Captopril, Enap);
- recoltarea produselor ptr laborator.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

(IMA)

Definiţie:
Infarctul miocardic acut (IMA) se caracterizează prin necroza muşchiului
miocardic (pe o suprafaţă mai mult sau mai puţin extinsă) determinată de
obstrucţie coronariană prin tromboza.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în IMA:

- după mese copioase;
- efort fizic intens;
- expunere la frig;
- boala coronariană;
- hipertensiunea arterială;
- colesterolul, fumatul, drogurile;
- stresul emoţional.

Factori predispozanţi în IMA:

- ateroscleroza coronariană;
- stenoza congenitală coronariană;
- leziuni valvulare;

Factori de risc în IMA:

- hiperlipidemii;
- hipercolesterolemii;
- alcool;

9
 - tutun;
- obezitate;
- stres;
- sedentarism;
- diabet zaharat;
- HTA.

Manifestări de dependenţă (semne) în IMA:

- durere anginoasa intensă (atroce, violenta, insuportabilă şi ocogena –
canceroasa); nu cedează la nitroglicerină sau repaus; durează peste 30 de
minute;
- poate fi tipică (localizată retrosternal, cu sau fără iradieiri, instalată brusc
şi de intensitate mare) sau atipică (regiunea epigastrică);
- senzaţia de moarte iminentă;
- durere anginoasa intensă;
- senzaţie de sufocare;
- senzaţia unui corp străin în gât şi nevoia de înghiţire;
- transpiraţiile reci;
- greaţă;
- anxietate;
- dificultăţile de respiraţie;
- imposibilitatea de a respira;
- aritmii;
- senzaţia de amorţeală sau disconfort în braţ.

Semne care însoţesc durerea în IMA:

- dispnee;
- anxietate;
- transpiraţii reci;
- sughiţ;
- greţuri;
- vărsături;
- stare de slăbiciune;
- ameţeli.

Examinări paraclinice în IMA:

- electrocardiograma;
- examinări de laborator: sânge; VSH crescută, fibrinogen crescut, TGO
crescută, leucocitoza.
- coronarografie;
- ventriculografie radioizotopică;
- cateterism cardiac;
- dozarea enzimelor (IMA şi GPBB).

10
 Problemele pacientului în IMA:
- disconfort – durere;
- anxietate – senzaţie de “moarte iminentă”;
- scăderea debitului cardiac – obstrucţia coronariană;
- alterarea perfuziei tisulare – prezenţa zonelor de necroză;
- deficit de autoingrijire – intoleranţa la efort;
- potenţial de alterare a nutriţiei – deficit,
- potenţial de complicaţii.

Obiective de îngrijire în IMA:

- combaterea durerii;
- combaterea anxietăţii;
- prevenirea complicaţiilor imediate şi tardive;
- limitarea extinderii necrozei;
- recuperarea socio-profesională.

Complicaţiile bolii infarctului miiocardic acut:

- insuficientă cardiacă acută;
- tulburări de ritm şi de conducere;
- evenimente tromboembolice;
- miocardul sideral;
- ruptura de miocard.

Intervenţii autonome în IMA:

- monitorizarea funcţiilor vitale;
- asigurarea repausului la pat;
- ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
- reluarea treptată şi progresivă a efortului fizic;
- educaţia pacientului privind regimul de viaţă postinfarct.

Intervenţii delegate în IMA:

- montarea unei perfuzii;
- administrarea de oxigen;
- administrarea medicaţiei prescrise; analgezice (Algocalmin, Mialgin),
aspirină, heparina;
- prevenirea complicaţiilor tromboembolice;
- recoltarea probelor de laborator.

Îngrijiri speciale acordate de AM în conduita de urgenţă în IMA:

- prevenirea morţii subite;
- preîntâmpinarea altor complicaţii (sedarea durerii – la indicaţia
medicului);

11
 - adm. la indicaţia medicului de: Morfină, Fortral, Mialgin;
- urmărirea TA şi pulsul, menţinerea TA cu perfuzii cu glucoza 5%, HHC,
etc;
- menţinerea permeabilităţii cailor aeriene prin aspirarea secreţiilor,
oxigenoterapie.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ULCER GASTRIC

Definiţie:
Ulcerul gastric este o afecţiune caracterizată prin apariţia une inflamaţii
care degenerează într-o leziune la nivelul mucoasei gastrice. Este favorizat de
secreţia crescută de acid clorhidric şi aproape întotdeauna de infecţia cu
Helicobacter Pylori.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în ulcer gastric:

- factorii de agresiune (secreţia peptica şi acidul clorhidric);
- factorii de mediu (fumatul, alimentaţie cu abuz de condimente şi alcool);
- factorii genetici;
- stresul;
- infecţia cu bacteria numită Helicobacter Pylori.
- abuzul de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), ca Ibuprofenul;
- apare de obicei primăvară şi toamna (marea periodicitate) şi la 4 ore
după ingestia de alimente (mică periodicitate).

Manifestări de dependenţă (semne) în ulcer gastric:

- durere – apare în pusee dureroase, toamna şi primăvara;
- pirozis;
- balonare abdominală;
- vărsături postprandiale;
- scădere ponderală;
- scaun negru ca păcură (melena).

Explorări paraclinice în ulcer gastric:

- gastroendosacopie.
- recolterea sângelui ptr laborator (biochimie, VSH);
- radioscopie gastrică;
- chimism gastric.

Problemele pacientului în ulcer gastric:

- disconfort abdominal cauzat de durere;
- anxietate;

12
 - risc de complicaţii: - HDS = hematemeza şi melena;
- perforaţie;
- stenoza pilorică;
- malignizare.

Obiective de îngrijire în ulcer gastric:

- ameliorarea durerii;
- vindecarea ulcerului;
- prevenirea recidivelor;
- prevenirea complicaţiilor;
- tratamentul complicaţiilor;
- regim de viaţă igieno-dietetic – întreruperea fumatului, alcoolului,
interzicerea utilizării de AINS, ca Ibuprofenul;
- orar regulat al meselor.

Complicaţiile ulcerului gastric:

- HDS – hematemeza şi melena;
- perforaţie;
- obstrucţie;
- stenoza pilorică;
- malignizare.

Intervenţii autonome în ulcer gastric:

- se asigura repausul fizic şi psihic al pacientului;
- se asigura dieta de protecţie gastrică individualizata;
- se pregăteşte pacientul fizic şi psihic ptr explorările funcţionale (ex.
radiologic, chimism gastric);
- se supraveghează pulsul, TA, apetitul, semnele de deshidratare, scaunul,
greutatea corporală;
- se educa pacientul să cunoască complicaţiile (melena, stenoza pilorică,
perforaţia);
- se educa pacientului să renunţe la alimentele interzise (lapte bătut, iaurt,
carne grasă);
- notarea funcţiilor vitale în FO.

Intervenţii delegate în ulcer gastric:

- se administrează medicaţia prescrisă; antisecretoare înaintea meselor;
medicaţia antiacidă (Dicarbocalm) şi alcalinizanta la 1-2 ore după mese;
antibiotice (Amoxicilină) ptr eradicarea infecţiei cu Helicobacter Pylori.

13
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ULCER DUODENAL

Definiţie:
Ulcerul duodenal este o afecţiune caracterizată prin apariţia une inflamaţii
care degenerează într-o leziune la nivelul mucoasei stomacului. Este favorizat de
secreţia crescută de acid clorhidric şi aproape întotdeauna de infecţia cu
Helicobacter Pylori.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în ulcer duodenal:

- factori agresivi (mai ales acidul gastric şi pepsina);
- factori de protecţie (mucusul gastric, bicarbonatul);
- factori genetici;
- infecţia cu bacteria numită Helicobacter Pylori;
- fumatul, alimentaţie cu abuz de condimente şi alcool.

Manifestări de dependenţă (semne) în ulcer duodenal:

- durere epigastrică ce se calmează după ingerarea alimentelor;
- pirozis retrosternal;
- regurgitaţii acide;
- eructaţii;
- constipaţie sau diaree.
- greţuri, vărsături.

Explorări paraclinice în ulcer duodenal:

- gastroendoscopie.
- recolterea sângelui ptr laborator (biochimie, VSH);
- radiologie cu bariu;
- tubajul duodenal.

Problemele pacientului în ulcer duodenal:

- disconfort abdominal cauzat de durere;
- anxietate;
- risc de complicaţii: - HDS = hematemeza şi melena;
- perforaţie;
- stenoza pilorică;
- malignizare.

Obiective de îngrijire în ulcer duodenal:

- ameliorarea durerii;
- vindecarea ulcerului;
- prevenirea recidivelor;
- prevenirea complicaţiilor;
- tratamentul complicaţiilor;

14
 - regim de viaţă igieno-dietetic – întreruperea fumatului, alcoolului,
interzicerea utilizării de AINS, ca Ibuprofenul;
- orar regulat al meselor.

Complicaţiile ulcerului duodenal:

- HDS – hematemeza şi melena;
- perforaţie;
- obstrucţie;
- stenoza pilorică;
- malignizare.

Intervenţii autonome în ulcer duodenal:

- se asigura repausul fizic şi psihic al pacientului;
- se asigura dieta de protecţie individualizată;
- se pregăteşte pacientul fizic şi psihic ptr explorările funcţionale (ex.
radiologic);
- se supraveghează pulsul, TA, apetitul, semnele de deshidratare, scaunul,
greutatea corporală;
- se educa pacientul să cunoască complicaţiile (melena, stenoza pilorică,
perforaţia);
- se educa pacientului să renunţe la alimentele interzise (lapte bătut, iaurt,
carne grasă);
- notarea funcţiilor vitale în FO.

Intervenţii delegate în ulcer duodenal:

- se administrează medicaţia prescrisă; antisecretoare înaintea meselor;
medicaţia antiacidă (Dicarbocalm) şi alcalinizanta la 1-2 ore după mese;
antibiotice (Amoxicilină) ptr eradicarea infecţiei cu Helicobacter Pylori.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LITIAZA

BILIARA SAU VEZICULARA

Definiţie:
Litiaza biliară este prezenta de calculi în vezica biliară sau în căile biliare
intra şi extra hepatice.
Calculii biliari au dimensiuni variabile şi sunt formaţi din colesterol,
saruri biliare şi alţi constituenţi ce se găsesc în bila.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în litiaza biliară:

- apare de obicei pe teren ereditar;
- supraponderalii;

15
 - vârsta;
- sexul ( mai frecvent la femei);
- curele de slăbire repetate;
- abuzuri de grăsimi şi proteine.
- femeile care urmează tratament cu estrogeni în postmenopauza;
- gravidele.

Factori favorizanţi în litiaza biliară:

- regimul alimentar dezordonat cu alimentaţie bogată în grăsimi;
- obezitatea;
- sedentarismul;
- constipaţia;
- surmenajul;
- antecedentele heredocolaterale.

Manifestări de dependenţă (semne) în litiaza biliară:

- durere în zona epigastrică în partea superioară a abdomenului,
hipocondrul drept;
- greţuri, vărsături;
- inapetenta;
- febra – semn al apariţiei complicaţiilor (colecistita acută);
- icterul, urini hipercrome (închise la culoare), scaune decolorate;
- calculi biliari;
- stare generală alterată.

Examinări paraclinice în litiaza biliară:

- recoltarea produselor ptr laborator (sânge, urină, materii fecale):
- tubajul duodenal;
- radiografia simplă;
- colecistografia;
- colangiografia;
- CT.

Obiective de îngrijire în litiaza biliară:

- calmarea durerii;
- asigurarea confortului;
- ajutarea la satisfacerea nevoilor perturbante;
- prevenirea complicaţiilor;
- supraveghează vărsăturile cantitativ şi calitativ.

Complicaţiile litiazei biliare:

- colecistita acută;
- colecistita cronică;

16
 - migrarea calculilor;
- angiocolita;
- pancreatita acută biliara;
- pancreatita cronică;
- cancerul veziculei biliare.

Intervenţii autonome în litiaza biliară:

- asigurarea repausului fizic şi psihic al pacientului;
- însoţirea pacientului la consultaţiile programate de medic;
- monitorizarea temperaturii, pulsului, tensiunii;
- supravegherea vărsăturilor cantitativ şi calitativ.
- instruirea pacientul privind regimul de viaţă după externarea din spital.

Intervenţii delegate în litiaza biliară:

- recoltarea de sânge ptr laborator (VSH, hemograma, bilirubina);
- examenul urinei (pigmenţi biliari);
- administrarea medicaţiei prescrise (antispastice – Scobutil; antialgice –
Algocalmin; antibiotice - Penicilină);
- se reechilibrează hidroelecrolitic pacientul cu perfuzii intravenoase.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU COLICA BILIARĂ

Definiţie:
Prin colica biliară (i se mai spune şi veziculara sau hepatica) se înţelege o
durere acută violenta, localizată în hipocondrul drept, cu iradiere până în
coloana vertebrală, umărul şi omoplatul drept, survenită în cursul
colecistopatiilor litiazice şi nelitiazice (colecistice acute şi subacute, diskinezii
veziculare sau addiene, tumori biliare).
Colica biliară este definită ca o durere puternică, sub coaste în dreapta, cu
debut şi sfârşit brusc, cauzată de bolile fierii sau cailor biliare – litiaza biliară,
infecţii, dischinezie biliară.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în colica biliară:

- litiaza biliară (cea mai frecventă cauza);
- dischinezia biliară;
- infecţii biliare;
- colecistita acută;
- colecistita cronică;
- angiocolitele.

17
 Factori favorizanţi în colica biliară:
- efort fizic accentuat ;
- stres emoţional accentuat;
- condimente şi alimente grase;
- dulciuri în exces;
- stres psihic.

Manifestări de dependenţă (semne) în colica biliară:

- durere în hipocondrul drept;
- cefalee;
- greaţă, vărsături;
- frison;
- febră;
- transpiraţii.

Examinări paraclinice în colica biliară:

- echografie abdominală sau CT, ptr evaluarea stării colecistului;
- analize de sânge (hemograma, bilirubina, VSH).

Problemele pacientului în colica biliară:

- durere ce debutează în hipocondrul drept sau în epigastru cu debut şi
sfârşit brusc;
- greţuri şi vărsături cu conţinut alimentar;
- frison când predomina infecţia cailor biliare;
- febră, mai ales în colecistite şi angiocolite.

Obiective de îngrijire în colica biliară:

- calmarea durerii;
- calmarea vărsăturilor
- combaterea infecţiei;
- corectarea tulburărilor hidroelectrolitice şi acidobazice;
- restabilirea confortului psihic şi fizic.

Complicaţiile colicii biliare:

- colecistita acută;
- colecistita cronică;
- icterul mecanic;
- pancreatita acută;
- peritonita.

Intervenţii autonome în colica biliară:

- asigurarea repausului la pat;
- comunicarea cu pacientul şi liniştirea acestuia;

18
 - asigurarea regimului alimentar prescris;
- se aplică pungă de gheaţă pe hipocondrul drept ptr reducerea inflamaţiei;
- monitorizarea funcţiilor vitale, şi notarea lor în F.O.

Intervenţii delegate în colica biliară:

- recoltarea de sânge ptr laborator (leucocite, bilirubina, transaminaze);
- administrarea medicaţiei prescrise: antispastice (Scobutil), antialgice
(Algocalmin, Fortral), antibiotice (Penicilină).
- reechilibrarea tulburărilor hidroelectrolitice şi acidobazice.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LITIAZA RENALĂ

Definiţie:
Litiaza renală este o afecţiune caracterizată prin prezenta calculilor în
bazinet şi căile urinare. Poate evolua sub forma latentă sau colicativa.
Calculii se formează prin precipitarea unor substanţe (cristaloizi) care în
mod normal se găsesc în urină. Precipitarea lor este favorizată de modificarea
PH-ului urinei, concentrarea urinei.
Calculii au în compoziţia lor oxalaţi, acid uric, fosfaţi, cistina.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în litiaza renală:

- stază urinară (prin diferite obstrucţii);
- infecţii urinare repetate;
- deshidratări masive;
- guta, rinichi polichistic (se elimină acid uric);
- scăderea acidităţii duce la precipitarea acidului oxalic;
- creşterea acidităţii accelerează precipiatrea acidului oxalic.

Factori favorizanţi în litiaza renală:

- clima caldă şi uscată;
- imobilizarea prelungită la pat;
- aport excesiv de săruri minerale: - apa bogată în saruri de calciu;
- alimente bogate în oxalaţi şi acid uric
spanac, ciocolată, cacao.

Manifestări de dependenţă (semne) în litiaza renală:

- durere lombară permanenta sau provocată de efort: durere colicativa;
- hematurie;
- tahicardie, HTA;
- anxietate, nelinişte, agitaţie;
- tenesme vezicale;

19
 - greţuri, vărsături;
- disurie, polakiurie;
- paloare, transpiraţii, extremităţi reci.

Examinări paraclinice în litiaza renală:

- evidenţierea calculului (citoscopie, urografie, radiografie simplă,
echografie);
- examenul urinei: hematurie (macro sau microscopică), în sediment –
cristale de acid uric, urâţi, fosfaţi sau oxalaţi.

Problemele pacientului în litiaza renală:

- alterarea confortului – legată de durere vie, disurie, polakiurie;
- potenţial de deficit de volum lichidian – vărsături, transpiraţii abundente;
- potenţial de alterarea nutriţiei – greaţă, vărsături;
- potenţial de complicaţii.

Obiective de îngrijire în litiaza renală:

- combaterea durerii;
- combaterea vărsăturilor;
- asigurarea confortului;
- diminuarea anxietăţii;
- prevenirea complicaţiilor;
- asigurarea dietei corespunzătoare.

Complicaţiile litiazei renale:

- infecţiile tractului urinar;
- insuficientă renală acută IRA;
- hidronefroza = acumularea de urină în rinichi datorită unui obstacol în
calea eliminării acesteia;
- pielonefrita – inflamarea rinichiului;
- pionefroza – formare de puroi în cavitatea renală.

Intervenţii autonome în litiaza renală:

- repaus la pat;
- calmarea durerii;
- combaterea stării de şoc;
- monitorizarea semnelor vitale;
- suport psihic al pacientului;
- observarea semnelor şi simptomelor unor complicaţii;
- prevenirea complicaţiilor;
- pregătirea pacientului ptr investigaţii radiologice.

20
 Intervenţii delegate în litiaza renală:
- aplicarea tratamentului indicat în funcţie de tipul litiazei: AINS
(Indometacin, Diclofenac, Ketorpofen, Scobutil), antispastice (NoSpa),
antialgice (Algifen), antiinflamatoare (Dexametazona);
- recoltarea produselor biologice ptr laborator;
- reechilibrarea hidroelectrolitica şi acidobazica.

Îngrijiri speciale acordate de AM în conduita de urgenţă în litiaza

renală:
- combaterea durerii şi stării de şoc;
- recoltarea de sânge şi urina ptr examinări de laborator;
- reechilibrarea hidroelectrolitica şi acidobazica;
- adm tratamantului medicamentos prescris (antispastice – NoSpa,
antialgice – Algifen, antiinflamatoare – Dexametazona).

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU COLICA RENALĂ

Definiţie:
Este un sindrom dureros acut paroxistic, provocat de un spasm al căilor
urinare superioare, cu iradiere uretero-vezico-genitala.
Este considerata manifestarea acuta (criza), in cazul litiazelor renale
tradusa prin migrarea si obstruarea unui calcul renal pe traiectul uretral.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în colica renală:

- litiaza renală;
- pielonefrita;
- calculi renali;
- tuberculoză renală;
- tumori renale.

Factori favorizanţi în colica renală:

- clima cadă şi uscată;
- diete bogate în sare, proteine animele;
- vârsta (20-50 ani)
- tulburările genetice.

Manifestări de dependenţă (semne) în colica renală:

- durere colicativa;
- polakiurie, disurie, hematurie.
- anxietate, nelinişte, agitaţie;
- tenesme vezicale;

21
 - greţuri, vărsături.

Examene paraclinice în colica renală:

- evidenţierea calculului: citoscopie, urografie, radiografie simplă;
- examenul urinei: hematurie (macro sau microscopică).

Obiective de îngrijire în colica renală:

- combaterea durerii;
- combaterea vărsăturilor;
- asigurarea confortului;
- diminuarea anxietăţii;
- prevenirea complicaţiilor;
- asigurarea dietei corespunzătoare.

Complicaţiile colicii renale:

- infecţiile tractului urinar;
- insuficientă renală acută IRA;
- formarea fistulei urinare, stenoza ureterală;
- perforaţia ureterală, extravazarea;
- rinichi nefuncţionabil datorită obstrucţiei de lângă durată.

Intervenţii autonome în colica renală:

- repaus la pat;
- calmarea durerii;
- combaterea stării de şoc;
- monitorizarea semnelor vitale;
- educaţia pacientuilui privind regimul alimentar;
- însoţirea pacientului la radiografii şi ecografii;
- observarea semnelor şi simptomelor unor complicaţii;
- prevenirea complicaţiilor.

Intervenţii delegate în colica renală:

- aplicarea tratamentului prescris în funcţie de natura calculului;
- recoltarea produselor biologice ptr laborator;
- reechilibrarea hidroelectrolitica şi acidobazica.

Îngrijiri speciale acordate de AM în conduita de urgenţă în colica

renală:
- repaus la pat, calmarea durerii;
- adm. de analgezice – antiseptice la indicaţia medicului: Scobutil,
Papaverina, Atropina;
- montarea unei perfuzii la indicaţia medicului.

22
 Tehnici de ablaţie şu distrugere a calculilor în colica renală:
- ablaţie chirurgicală;
- citoscopie cu ablaţie;
- litortitia ultrasonica.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HEPATITA A (HAV)

Definiţie:
Hepatita virală A (HAV) este o boală infecto-contagioasa determinată de
virusul hepatic A, cu transmitere fecal-orala. Se mai numeşte şi hepatita
epidemică, deoarece apare în focare epidemice sau epidemii, mai ales la copii.
Virusul A se găseşte atât în materii fecale, bila cât şi în sânge. Are mare
rezistenţă la mediul extern.

Circimstante de apariţie (cauze) în HAV:

- deficienţa de igienă;
- condiţiile de mediu;
- alimente infectate consumate;
- sursa de apă (ape contaminate).

Factori favorizanţi în HAV:

- vârsta (hepatita A domina la vârsta copilăriei);
- persoanele cu abateri frecvente de la regulile elementare de igienă;
- persoanele care abuzează de conserve, care nu consumă alimente
proaspete;
- persoane obeze, care se alimentează în exces, şi care au de regulă un
ficat “sufocat de grăsimi” cu slabă rezistenta la îmbolnăvire.

Manifestări de dependenţă (semne) în HAV:

Perioada de incubaţie (14-42 zile).
Perioada preicterica (1-10 zile).
- febră;
- dureri musculare generalizate;
- anorexie;
- greaţă vărsături;
- icter;
- prurit;
- constipaţie cu scaune decolorate;
- astenie pronunţată, ameţeli.

23
 Examene paraclinice în HAV:
Se cercetează:
- transaminazele (TGO TGP);
- bilirubinemia – creşte;
- fosfataza alcalină – creşte;
- teste de coagulare;
- leucograma şi VSH;
- examenul urinei;
- electroforeza proteinelor

Problemele pacientului în HAV:

- hipertermie;
- disconfort;
- greţuri, vărsături;
- anorexie;
- eliminare urinara neadecvată;
- constipaţie sau diaree.

Obiective de îngrijire în HAV:

- diminuarea febrei;
- diminuarea vărsăturilor, greţurilor;
- diminuarea durerilor de cap;
- pacientul să prezinte o diureză normală;
- pacientul să fie instruit asupra bolii şi regimului igieno-dietetic;
- pacientul să fie hidratat şi să prezinte o stare de nutriţie adecvată.

Complicaţiile hepatitei acute virale:

- vindecarea este totală neexistând forme cronice, în anumite cazuri avem
dischinezii biliare cu indispoziţie, migrene şi balonări, greaţă;
- datorită unor factori favorizanţi avem complicaţii ca: stază biliară,
angiocolite şi colecistite bacteriene;
- în perioada de regresie a icterului, pot să apară infecţii biliare.

Intervenţii autonome în HAV:

- izolarea pacientului;
- măsurarea funcţiilor vitale;
- educarea pacientului ptr a evita efortul, abuzul alimentar;
- asigurarea repausului la pat;
- supravegherea vărsăturilor şi notarea lor în FO;
- combaterea febrei, vărsăturilor.

Intervenţii delegate în HAV:

- adm medicaţiei prescrise; simptomatice – ptr combaterea greţurilor;

24
vărsăturilor; în forme severe – corticoizi; în icter prelungit – coleretice
(Anghirol, Colebil); vitamine (Vit B, C).

ÎNGRIJIREA PACIENTEI CU AFECŢIUNI TUMORALE ALE

APARATULUI GENITAL

Definiţie:
Tumorile genitale reprezintă formaţiuni chistice sau solide, benigne sau
maligne, localizate la nivelul aparatului genital feminin.
Se dezvoltă lent la început, fără simptome, apoi pe măsură ce cresc, apar
tulburări menstruale, leucoree, durere.
Cele mai frecvente sunt:
- fibromul uterin;
- chistul ovarian;
- leziunile precanceroase;
- cancerul de col.

Culegerea datelor:
- apar de obicei după 30 de ani, cu excepţia chistului dermoid, care apare
şi în copilărie;
- cancere ovariene se întâlnesc şi în perioada prepubertara şi climateriu
(50% din tumorile ovariene);
- ptr cancerul de col, factorii de risc sunt: parteneri sexuali multipli,
debutul vieţii sexuale înainte de 17 ani, tabagismul, carente de vitamine.

Manifestări de dependenţă (semne) în tumori:

- sângerarea are caracteristici diferite în funcţie de tumora:
- în fibrom: menoragie prelungită cu cheaguri; pot apărea şi
tulburări menstruale (metroragii);
- în cancerul de col: sângerări reduse cantitativ, intermitente la
contactul sexual sau după spălări vaginale;
- în chistul de ovar: apare mai rar menometroragia, mai frecvent
amenoreea, hipomenoreea, dismenoreea.
- durerea:
- se manifestă de obicei ca o jenă, tensiune în abdomenul inferior;
- este însoţită de febră, greţuri, vărsături;
- în cancer, apare, în formele avansate, putând fi continuă sau
intermitentă.
- leucoreea:
- este prezentă în cancer, apare înaintea sângerării şi este, de obicei,
neglijată;
- poate avea aspect caracteristic.

25
 alte manifestri în neoplasme:
- tulburări urinare – disurie, polakiurie, nicturie, în cancerul uterin
şi ovarian;
- tulburări digestive – constipaţie, colici intestinale, tenesme
rectale;
- scădere în greutate.

Obiective de îngrijire în tumori:

Este necesar ca pacientă:
- să cunoască şi să înţeleagă importanţa controlului medical periodic;
- să cunoască tehnica investigaţiilor, să accepte diagnosticul;
- să participe la pregătirea preoperatorie, la îngrijirea postoperatorie;
- să poată reveni la o viaţă de cuplu normală;
- să accepte noua imagine corporală.

Intervenţii autonome în tumori:

- monitorizarea funcţiilor vitale.
- asistenta sfătuieşte femeia să se prezinte periodic la control ginecologic;
- încurajează pacienta, îi câştiga încrederea;
- însoţeşte pacienta la tratamentele efectuate;
- îşi rezervă mai mult timp să stea cu pacienta;
- asgura supravegherea postoperatorie ptr evitarea complicaţiilor.

Intervenţii delegate în tumori:

- administrează tratramentul prescris în funcţie de afecţiune
(chimioterapie, radioterapie, tratament hormonal);
- recoltarea produselor biologice ptr laborator.

ÎNGRIJIREA COPIILOR CU BRONHOPNEUMONIE

Definiţie:
Bronhopneumonia este o pneumonie bacteriană acută, care afectează unul
sau amândoi lobii pulmonari, cu frecvenţa crescută la sugari şi copii. Printre
bacteriile care cauzează această afecţiune se număra stafilococul auriu şi
pseudomonas aeruginosa.

Etiologie.
Cauza determinanta:
- infecţia pulmonară, aerogena sau hematogena cu pneumococ, streptococ,
Klebsiella, mai rar cu alţi germeni bacterieni.

26
 Cauze favorizante:
- sezonul rece;
- vârsta mică;
- rezistenţa scăzută la infecţii prin starea de denutriţie sau deficite imune.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în bronhopneumonie:

- caracteristice ptr bronhopneumonia la copil sunt leziunile de bronho-
alveolita în focare (nodul Charcot) sau diseminate;
- tabloul clinic cuprinde sindromul respirator, cardio-vascular şi toxi-
infectios.

Factorii determinanţi pentru bronhopneumonia la copil:

- flora microbiană gram pozitivă: pneumococ, streptococ, stafilococ
patogen;
- flora microbiană gram negativă: Salmonelle, Chlamidia, E. Colii etc;
- diferite micoze.

Factorii favorizanţi ptr bronhopneumonia la copil:

- imunitatea scăzută;
- distrofia;
- prematuritatea;
- bolile pulmonare cronice (brosiectazie, malformaţii);
- condiţii de mediu: frig, umiditate, aer poluat.

Manifestări de dependenţă (semne) în bronhopneumonie:

- dispnee cu polipnee;
- tiraj intercostal;
- tahipnee;
- febră, frison
- tuse cu expectoraţie vâscoasă;
- ceanoza perioronazala;
- durere toracică;
- oboseală;
- anorexie;
- se asociază semne de insuficientă cardiacă: turgescente jugulare, edeme
periferice.

Examene paraclinice în bronhopneumonie:

- examenul sputei;
- examenul radiologic;
- hemoleucograma completă;
- leucocitoza cu neutrofilie;
- VSH crescută.

27
 Probleme de îngrijire în bronhopneumonie:
- potenţial de alterare a nutriţiei (deficit);
- potenţial de infecţie (deficienta sistemului imunitar);
- necunoaşterea măsurilor de protecţie împotriva agenţilor patogeni;
- potenţial de accidente (mediul necunoscut);
- perturbarea somnului (lipsa părinţilor);
- anxietate (tratament injectabil).

Obiective de îngrijire în bronhopneumonie:

- asigurarea condiţiilor de mediu;
- combaterea durerii;
- prevenirea complicaţiilor;
- prevenirea accidentelor;
- combaterea infecţiei;
- dezobstruarea cailor respiratorii;
- reducerea febrei;
- diminuarea neliniştei.

Complicaţiile bronhopneumoniei:
- otită;
- meningita;
- endocardita;
- pneumonia cronică;
- pneumotorax;
- convulsiile febrile.

Intervenţii autonome în bronhopneumonie:

- asigurarea condiţiilor de mediu;
- asigurarea îngrijirilor igienice;
- asigurarea alimentaţiei copilului;
- prevenirea accidentelor
- măsurarea funcţiilor vitale;
- administrarea de lichide ptr fluidificarea sputei;
- observarea tegumentelor şi mucoaselor;
- observarea stării generale;
- prevenirea escarelor prin controlul aşternutului;
- incurajarea comunicarii cu ceilalti copii din salon.

Intervenţii delegate în bronhopneumonie:

- administrarea tratamentului prescris; antipiretic – Paracetamol, Aspirină;
antibiotice – Penicilina G, Kanamicina;
- recoltarea produselor biologice ptr laborator.

28
 Rolul a.m. în bronhopneumonie:
Rol profilactic.
- în cazul diareei se începe cu o dietă hidrică;
- înregistrarea zilnică a frecvenţei respiratorii;
- alimentaţia în perioada febrilă;
- in cazul alimentatiei pe gura nu se insista;
- la efectuarea tratamentului a.m. trebuie să ţină seama de reacţiile
alergice;
- se va controla frecvent locul efectuării injecţiilor şi locul instalării
branulelor;
- se asociaza semne de insuficienta cardiaca, tahicardie externa,
turgescente jugulare, edeme periferice, hepatomegalie.

ÎNGRIJIREA COPILULUI CU GASTROENTERITA ACUTĂ

Definiţie:
Gastroenterita este o afecţiune caracterizată prin inflamaţia tractului
gastrointestinal care implică atât stomacul cât şi intestinul subţire şi care se
manifesta prin diaree, vărsături, dureri şi crampe abdominale.

Circumstanţe de apariţie (cauze) în gastroenterita:

- gastroenterita poate fi cauzată de viruşi, bacterii şi alţi microbi
(germeni);
- virusul este cauza cea mai comună a gastroenteritei (enteroviroza), ceea
ce o face uşor de transmis şi nu răspunde la antibiotic.

Factori etiologici:
- cauze alimentare = abuzuri cantitative;
= erori calitative.
- cauze infecţioase digestive: - infecţii bacteriene = nespecifice (flora
intestinala autohtona exacerbata:
= specifice (Eschericihia
coli, Salmonella, Aeromonas).
- infecţii virotice = enterovirusuri şi
rotavirusuri;
- infecţii parazitare = Giardia (Lamblia)
intestinalis, Entamoeba coli;
- infecţii parenterale = rinofaringita acută,
pneumopatiile acute.

29
 - cauze toxice – intoxicaţii cu nitrit din apă de puţ; intoxicaţii cu
insecticide; intoxicaţii cu naftalină.
- cauze alergice – intoleranţa sugarului la anumite tipuri de lapte;
- cauze favorizante – igiena deficitară; sezonul rece ptr infecţiile
parenterale.

Manifestări de dependenţă (semne) în gastroenterita:

- diareea este principalul simptom, câteodată însoţită şi de vomă;
- colici abdominale;
- febră;
- pierdere în greutate;
- inapetenta;
- dureri de cap;
- colaps prin hipovolemie.

Examene paraclinice:
- coprocultura;
- hemoleucograma;
- ionograma serică.

Obiective de îngrijire:
- restabilirea echilibrului hidric din corp;
- izolarea copilului;
- evitarea alimentelor care produc crampe şi diaree (produse lactate, sucul
de citrice, legume şi fructe crude, etc);
- ameliorarea durerii;
- prevenirea complicaţiilor.

Complicaţiile gastroenteritei acute:

- dezechilibru electrolitic (al sarurilor) şi deshidratarea corpului;
- răspândirea infecţiei la alte zone din corp cum ar fi oasele, încheieturile
sau meningele;
- intoleranţa la lactoză;
- malnutriţie;
- în cazuri rare, în special toxiinfecţiile cu bacteria E.coli, pot cauza
atingeri ale rinichilor.

Intervenţii autonome în gastroenterita:

- urmărirea evoluţiei manifestărilor digestive: (numărul şi aspectul
scaunelor, numărul şi aspectul vărsăturilor, durerile abdominale);
- realimentarea progresivă cu alimente permise şi controlate;
- se va renunţa la alimentele „cu risc”: (prune, pepene; fasole; sucuri;
lapte bătut).

30
 Intervenţii delegate în gastroenterita:
- montarea unei perfuzii endovenoase de rehidratare la indicaţia
medicului;
- efectuarea tratamentului şi urmărirea reacţiilor secundare;
- recoltarea probelor de laborator.

31