Noțiuni de matematică

I. Constante
Numărul e
Numărul e a fost descoperit de Bernoulli cand a încercat să rezolve problema dobânzii
compuse. (Dobânda compusă este o mărime în economie prin care se descoperă cât este suma
din dobânda – fie n - obținută în urma depunerii a unei sume inițiale)
Astfel dacă am avea n ani de depunere a dobânzii și în fiecare an s-ar da o dobândă
proporțională cu anii x/n, atunci în formulă ar veni (1+x/n)^n (ex. fie 2 ani cu o dobândă de 1/2
ani adică 0.5%. Evident se pot face și alte dobânzi y și se pot scrie ca x/n). Atunci (1+x/n)^n ->
e^x.
e este definit ca (1+1/n)^n când n tinde la infinit. El mai poat fi și ∑ 1/n! când n tinde la
infinit.
Numărul e este un număr prin care se poate aproxima infinitul de forma e^x.
II. Serii și transformate
Seriile sunt reprezentări ale funcțiilor ca sume de termeni astfel:
-sumă infinită de termeni: Taylor
-sumă de sinusoidale: Fourier

Seria Taylor
Seria Taylor nu este nimic mai mult decât o aproximație polinomială. Se pornesște de la
premiza că f(x)=f(origine)+Δf+h(x)*(x-origine), unde h este eroarea de calcul corespunzătoare
varierii funcției de la origine la x.
Acest Δf = f’(x)*(x-a) – formula derivatei care reprezintă variația funcției derivate pe un
interval x-origine care aici este a. Dacă a = 0 atunci se numește serie Maclaurin.
De aici se poate spune că f(x)=f(origine)+Δf+ Δf’+ Δf”+....
Relația lui Euler-Euler Identity
Relația lui Euler este o relație descoperită prin aplicarea seriei Taylor asupra lui e^i*x.
Practic este o creștere spre infinit cu o variație în complex, adică (1+i/n)^n. De aici a descoperit
că forma trigonometrică a numerelor complexe.
Punând condiția ca x=π se obține relația lui Euler.
Seria Fourier
Seria Fourier este o serie care a apărut ca urmare a studiului ecuației căldurii

III. Integrala
 Integrala este o noțiune pe care anticii o foloseau pentru ca calcula aria unei forme
neregulate. Mai târziu a apărut și legătura acesteia cu derivata iar ea s-a realizat prin două
interpretări: Riemann și Lebesque.
Derivata este o variație a funcției care spune cu cât la o modificare a diviziunii, crește
funcția. Integrala spune cât variază funcția dacă se produce o variație. De ce da și nu există
similitudini între derivată și integrală. Practic, noi prin derivată vedem efectul vizibil iar prin
integrală efectul invizibil. Spre exemplu, noi știm că temperatura crește până la o anumită
valoare și încălzește apa determinând cădura. Să zicem că avem accelerația efectul util, ca
derivată a vitezei. Noi vedem efectul util că accelerația a crescut, dar nu e ca și cum viteza a
crescut în același ritm cu accelerația
Riemann a teoretizat suma care îi poartă numele. Aceasta spune că o arie poate fi
calculată prin secționarea în cât mai multe subarii egale n. Astfel o sumă de variații Δf împărțită
la n este egală cu integrala. Cu toate acestea Δf = f’(x)*(x-x’) unde x-x’ = (b-a)/n și astfel s-a
scris integrala ca fiind sumă de aceste variații.
Acum, realizând legătura cu derivata se poate spune ca pentru a avea din suma Riemann
f(x) obținut f(x0)=0.
Din cele ce se observă, integrala nu este valoarea funcției originale în acel punct ci mai
degrabă variația ei față de originea unde f(x0)=0. Până la urmă orice valoare se definește ca fiind
variația dintre origine și capătul intervalulul unde f(x0)=0.

III. Drum urmat al interesului: care este interpretarea derivatei și integralei => cum se
derivează e^x => care este semnificația lui e => e^x se poate face cu ln și se demonstrează cu
denifiția lui e => relația lui Euler descoperită din căutări și descoperirea reprezentării numerelor
complexe în trigonometric => ce este seria Taylor => seria Fourier

V. Întrebări: De ce efectul util crește pentru valori mari ale mărimii deterministe. Spre
exemplu, în electricitate, dacă ai rezistența mare, pierderile sunt mari, dacă rezistența este mică
atunci energia rămâne ca energie. Conform acestor lucruri dacă energia

În fizică există mărimi care variații în funcție de tip parabolic, exponential. Este cazul în
care componente din interior au variații diferite. Acest lucru face ca variația să fie mai mică per
total-echilibru. Dacă totuși s-ar face ca să existe variații mai mari pe elementele care variază mai
încet atunci
 Problema care apare în societate este că totul nu este centralizat și egalitatea economică.
Se spune că capitalismul este bun pentru că descentralizează și astfel încurajează competiția. Este
totuși greșit. Competiția poate exista și într-o societate unde există egalitarism.
În funcție de slujbe, există da tratament diferențiat în ceea ce privește salariul, dar trebuie
văzute exact avantajele față de dezavantaje. Munca fizică ar fi identică ca munca intelectuală,
școala plătindu-se ca un serviciu pentru elevi dar evident bugetul gestionat de părinți

VI. Ecuații diferențiale

1. Ecuații cu variabil separabile de forma:

Diferența în societatea de față vine de la efortul fizic și efortul mental care se valorifică
diferit. Ar trebui ca să există această diferențiere.
Copii se vor naște, vor merge la grădiniță și la școală și liceu, vor fi remunerați cu sume
de bani cheltuite de părinți pentru comfortul lor și dezvoltarea lor armonioasă iar în caz contrar
copii vor fi dispuși în centre special amenajate.
După școală se vor deduce nivelul fiecărui copil și în funcție de capabilități se va decide
care unde va fi trimis. Copii cu IQ mic sau cu capacitate mică de a învăța vor fi trimiși la muncă,
iar ceilalți în instituții pentru muncă intelectuală (după capacitate). Astfel, se obține o societate
echilibrată unde în unele locuri nu vor mai exista nevoi și în altele surplus.
La început, oamenii care sunt la muncă vor primi

Efortul intelectual și efortul fizic trebuie recompensate echilibrat. În primul rând există
consumul de energie care trebuie susținut prin mâncare, în funcție de cât de mult este consumat.
Despre muncă, aceasta va fi remunerate diferit în funcție de consecințele pe care le are
asupra omului într-o primă etapă, și apoi după necesitatea acelui serviciu. Astfel fiecare om va
avea propriul lui serviciu, propria lui însărcinare unde salariile vor fi dierite. Dar lucrurile nu vor
rămâne mereu la fel.
Un om educat dar blocat în munca mai de jos, poate să aspire spre un anumit domeniu și
poate executa în timpul liber munca aceea. Dacă el va putea face un produs mai bun ca al unuia
din mediul de lucru, atunci îi va lua locul iar acel om va trece la munca mai de jos, până când
omul care avusese vechea profesie să vină cu un produs mai bun.
De altfel, omul care se aflî în fruntea acelei profesii poate să ceară liber și să îi i-a locul
cineva specializat în acel domeniu dar la un loc de muncă mai de jos până când el decide că vrea
să se întoarcă. Plus, vor exista concedii iar cei situați mai jos vor putea lucra.
Va mai exista un mod de schimb al lucrului și anume prin schimbări uneori ale ocupației,
mai scurte sau mai lungi în funcție cât de bine se descurcă oamenii.

Problema cu societatea de față nu este aceea că este dezechilibrată d.p.d.v economic ci

din punct de vedere cantitativ. Aceasta a fost și problema în trecut, în perioada comunistă sau
orice perioadă în care lumea era cât de cât educată. Era un dezechilibrul al efectului util/efectul
consumat.