Sunteți pe pagina 1din 26

ULTRASUNETELE

ŞI UTILIZARILE
LOR
Generalitati Aplicatii Glosar

Proprietati Bibliografie

CONCENTRATRI SI
Efectele AMPLIFICATORI
DE ENERGIE Realizatori
produse ACUSTICA
ULTRASUNETE
GENERALITATI
• Dintre vibraţiile sonore care ies din limitele de audibilitate ale

urechii omeneşti, de un mare interes, din punct de vedere practic,

sunt ultrasunetele, adică sunetele a căror frecvenţă este mai mare


de 20 000 Hz.Ultrasunetele sunt vibratii elastice care au frecventa

mai mare decat frecventa maxima a oscilatiilor care produc senzatia

auditiva.

• Orientarea liliecilor, spre exemplu, se bazează pe faptul că

aceştia emit semnale ultrasonore scurte de frecvenţe între 30 – 60

kHz. Liliacul în zbor emite în medie cca. 30 semnale pe secundă. O

parte din acestea sunt recepţionate de urechile mari ale liliacului sub
formă de semnale ecou, după un timp cu atât mai scurt cu cât

obstacolul este mai aproape. Pe măsura apropierii de obstacol

liliacul emite din ce în ce mai multe semnale într-o secundă ajungând


ca de exemplu la un metru de obstacol să emită până la 60 semnale

pe secundă. Aceasta permite liliacului să simtă precis poziţia sa faţă


de obstacole.
• Importanţa practică a ultrasunetelor este legată de
lungimea de undă mică a acestora. Din această cauză,
de exemplu, ultrasunetele pot fi emise şi se propagă ca
şi razele de lumină sub formă de fascicule, spre
deosebire de sunetele obişnuite care se împrăştie în
toate direcţiile. Astfel se constată experimental că dacă
lungimea undei emise este mai mică decât
dimensiunile liniare ale sursei unda se va propaga în
linie dreaptă sub formă de fascicul. În afară de aceasta,
datorită lungimii de undă mici, fenomenul de difracţie
(ocolirea obstacolelor) nu apare decât pentru
obstacolele de dimensiuni foarte mici în timp ce
sunetele obişnuite ocolesc practic aproape orice
obstacol întâlnit în cale.

• Ultrasunetele suferă reflexia şi refracţia la


suprafaţa de separare a două medii diferite la fel ca
undele luminoase. Folosind acest fenomen au fost
construite oglinzi concave sau lentile speciale care să
concentreze într-un punct fascicule de ultrasunete.
• Deoarece intensitatea undelor sonore este
proporţională cu pătratul frecvenţei, energia
transportată de ultrasunete este mult mai mare decât
energia sunetelor de aceeaşi amplitudine. Pe de altă
parte în cazul ultrasunetelor fenomenul de absorbţie
care apare la propagarea tuturor oscilaţiilor elastice
devine foarte important. Intensitatea undei elastice
scade cu distanţa de la sursă după o lege exponenţială
I = I0 e-kr. Se poate arăta atât teoretic cât şi
experimental că k depinde atât de caracteristicile
mediului (densitate, vâscozitate, căldură specifică etc.)
cât şi de frecvenţa undei care se propagă crescând cu
pătratul frecvenţei. Din această cauză practic nu
putem obţine propagarea ultrasunetelor, de exemplu
în aer, la o distanţă mai mare de un kilometru. Mai
mult, un ultrasunet de o frecvenţă de cca. 3000 kHz
este practic absorbit complet, la o distanţă de cca. 0,6
cm. În lichide coeficientul de absorbţie este de 2-3
ordine de mărime mai mic decât în aer, iar în solide şi
mai mic, intensitatea ultrasunetelor fiind mult mai
puţin atenuată.
• Un fenomen interesant care apare la
propagarea ultrasunetelor în lichide este
fenomenul de cavitaţie care constă în
apariţia unor bule care se ridică la
suprafaţă şi se sparg. Aceasta se explică
prin faptul că dilatările şi comprimările
extrem de rapide care se succed în lichid
duc la apariţia unor mari tensiuni în
anumite zone care fac să se “rupă”
moleculele de lichid. Astfel iau naştere
bulele care conţin vaporii şi gazele
dizolvate în lichid. Bulele mici se contopesc
în bule mai mari care încep să vibreze şi
apoi se sparg dând naştere unor presiuni
locale foarte mari care se manifestă sub
formă de şocuri hidraulice în volume foarte
Laborator de cavitatie
mici. Deteriorarea paletelor turbinelor şi a
elicelor vapoarelor se explică prin
fenomenul de cavitaţie produs de
ultrasunetele generate de vibraţiilor
maşinilor.
GENERATORUL PIEZOELECTRIC
• Efectul piezoelectric constă în faptul că supunând un cristal la deformări
de tracţiune sau comprimare după anumite direcţii, pe feţele sale apar
sarcini electrice egale de semne contrare care îşi schimbă rolul dacă
înlocuim tracţiunea prin comprimare şi invers. Există şi efectul
piezoelectric invers sau electrostricţiunea, pe care se bazează
producerea ultrasunetelor, care constă în dilatări şi comprimări
succesive ale cristalului sub acţiunea unui câmp electric alternativ.

• Partea esenţială a generatorului constă dintr-o lamă piezoelectrică


de obicei de cuarţ pe feţele căreia sunt aplicaţi doi electrozi, sub forma
unor straturi subţiri metalice, legaţi la o sursă de tensiune alternativă.
Sub acţiunea câmpului electric alternativ lama începe să vibreze cu o
frecvenţă egală cu cea a tensiunii aplicate. Vibraţiile lamei sunt
transmise în mediul înconjurător sub formă de ultrasunete. Cu astfel de
generatori se poate ajunge până la frecvenţe de cca. 150 000 kHz şi la
intensităţi ale radiaţiei ultrasonore de la câteva zeci de waţi pe cm2
până la câteva sute de waţi pe cm2.
GENERATORUL
MAGNETOSTRICTIV
• Se pot produce ultrasunete şi cu ajutorul efectului
magnetostrictiv care constă în deformarea corpurilor
feromagnetice (fier, nichel, cobalt) sub acţiunea unui câmp
magnetic. Introducând o bară dintr-un astfel de material (Ni)
într-un câmp magnetic, paralel cu lungimea ei (produs de
exemplu de o bobină în care e introdusă bara), aceasta se
scurtează. Când câmpul magnetic variază periodic (curentul
care străbate bobina este periodic) bara se va scurta periodic.
În cazul unor frecvenţe mari ale câmpului alternativ vibraţiile
capetelor barei dau naştere la unde ultrasonore. Pentru a
obţine amplitudini mari se aleg dimensiunile barei astfel ca să
avem rezonantă între vibraţiile elastice proprii şi frecvenţa
curentului alternativ excitator. Generatorul magnetostrictiv
este avantajos pentru producerea ultrasunetelor de frecvenţă
joasă (de la 20 – 60 kHz) şi energii considerabile.
Proprietati
•  nu sunt percepute de organul auditiv al omului;
•  se pot obtine si sub forma unor fascicule inguste;
• transporta o cantitate insemnata de energie;
•  ele sunt puternic absorbite de substante in stare
gazoasa.

Proprietăţile ultrasunetelor permit folosirea lor


într-o mare varietate de aplicaţii practice.
EFECTE
• pot provoca incalziri locale

• duc la omogenizarea unor sisteme dispersate cum ar


fi: solutii coloidale, emulsii etc.;
• pot distruge starea de omogenitate a unor astfel de
sisteme;
• pot accelera si chiar provoca unele reactii chimice;
• pot favoriza procesele de polimerizare si invers

• produc fenomenul de cavitatie, care consta in aparitia


unor goluri in fluide in miscare;
• provoaca perturbatii mecanice in interiorul celulelor
vii, care pot duce pana la distrugerea
microorganismelor.
Aplicatii
• Ultrasunetele produc încălzirea şi redistribuirea
substanţei din celulele vii ceea ce duce la folosirea
lor în terapeutică (încălzirea anumitor ţesuturi şi
masaje adânci) precum şi la conservarea
alimentelor (prin folosirea unor ultrasunete de
frecvenţă şi intensitate potrivită care distrug
microorganismele).
• O altă aplicaţie a ultrasunetelor este legată de
măsurarea adâncimii mărilor. În esenţă procedeul
este acelaşi ca şi în cazul folosirii sunetelor
obişnuite, prezentând însă avantajul fasciculelor
dirijate. De asemenea se pot produce semnale
foarte scurte ceea ce măreşte precizia măsurării
intervalului de timp dintre producerea semnalului
direct şi înregistrarea celui reflectat.
• Ultrasunetele se folosesc în diferite procese
tehnologice cum ar fi : spălarea, curăţarea,
uscarea sau sudarea unor corpuri şi de
asemenea pentru prelucrarea piese. În principiu,
prelucrarea cu ajutorul ultrasunetelor constă în
următoarele : se introduce piesa (sau porţiunea
de piesă) care trebuie prelucrată într-un lichid în
care se găsesc în suspensie particule de praf
abraziv dur. Sub acţiunea unei surse de
ultrasunete în lichid apare fenomenul de
cavitaţie. Datorită şocurilor hidraulice
particulele de abraziv sunt lovite cu putere de
suprafaţa piesei smulgând aşchii din aceasta. Pe
acest principiu se bazează construirea unor
maşini unelte care să taie filetele şi dinţii
pinioanelor fine, care rectifică piese complicate,
taie şi găuresc plăci etc.
1)TERAPIA CU ULTRASUNETE
• Utilizarea ultrasunetelor in terapie se bazeaza pe efectele
benefice pe care acestea le au asupra organismului uman si
animal. Experientele efectuate pe animale au aratat ca, in urma
expunerii la ultrasunete, se produce cresterea temperaturii
materialului biologic tratat, prices dependent de coeficientul de
absorbtie: in oase si in tesutul nervos, cresterea de
temperatura este mai pronuntata decat in tesutul adipos si cel
muscular.

• Incalzirea selectiva a zonelor expuse la ultrasunete determina


urmatoarele efecte: cresterea capacitatii de dilatare a tesutului
colaginos, scaderea rigiditatii articulatiilor, cresterea pragului
de durere a nervilor periferici si a terminatiilor nervoase,
stimularea mecanismului de aparare a corpului prin cresterea
moderata a fluxului sangvin..
• In urma terapiei cu ultrasuneteextensibilitatea
tendoanelor creste de 5-6 ori. Daca dupa
aplicarea ultrasunetelor se fac exercitii fizice,
potrivit alese, creste mobilitatea articulatiilor.

• Folosire ultrasunetelor in scopuri terapeutice


vizeaza mai ales afectiunile inflamatorii si
degenerative ale articulatiilor, ale coloanei
vertebrale si ale musculaturii, afecctiunile
neurologice, traumatice si ale organelor interne.
2)ULTRASUNETELE IN MEDICINA
• Diagnosticul cu ultrasunete

Tesuturile pe care le traverseaza fasciculul ultrasonic au


proprietati acustice deosebite,producand absorbtii si
reflexii diferite ale ultrasunetului.Astfel , ultrasunetele
devin utile in detectarea unor corpuri straine in organism
sau in determinarea dimensiunilor unor organe.

• Ultrasonografia in oftalmologie

Nici un alt organ nu este asa de usor accesibil examinari


cu ajutorul fascicului ultrasonic ca ochiul,pentru ca
investigatia nu este deranjata de tesuturi vecine,care ar
da ecouri improprii globului ocular.In scop
diagnostic,ultrasunetele se utilizeaza curent la
determinarea distantelor in globul ocular, la
diagnosticarea tumorilor,dezlipirilor de retina,la
stabilirea hemoragiilor,la localizarea corpurilor straine.
• Ultrasunete in neurologie

Un alt domeniu in care ultrasonografia a devenit o metoda foarte


utila este explorarea sistemului nervos central.Investigatia
ecoencefalografica se bazeaza pe proprietatea fasciculului
ultrasonor de a traversa masa cranio-encefalica si de a fi
reflectata .Medicul specialist in timpul diagnosticarii bolii
cerceteaza pozitia ecourilor normale si existenta ecourilor
suplimentare.
• Ultrasunete in cardiologie

Anatomia si particularitatile fiziologice ale inimii determina o


succesiune a fenomenelor mecanice care se repeta cu fiecare
contractie si relaxare.Examinarea miscarilor inimii sae realizeaza
prin impulsuri scurte de ultrasunete care se reflecta pe peretele
inimii.Semnalele receptionate sunt amplificate si vizualizate pe
ecranul unui tub catodic.
• Ultrasunete in medicina interna

Prin dezvoltarea ecografiei ,a devenit


posibil ca pe ecranul osciloscopului sa
apara o imagine a sectiunii
transversale a tesutului de studiat
(ficat,vezica biliara,glanda
tiroida,etc.)Un alt rol important al
ecotomografiei consta in ajutorul adus
medicului care dirijeza iradierea
tumorilor cu radiatii gamma,pentru
stabilirea exacta a formei si marimii
tumorii in vederea iradierii ei.Astfel se
pot feri de iradiere inutila alte organe
vitale din jurul tumorii.
3) TRATAMENT CU ULTRASUNETE
PENTRU FRUMUSETE
• Aparatul de ultrasunete este un aparat complex care poate fi
folosit atat in domeniul cosmeticii, cat si in cel medical. Este un
aparat de ultima generatie care are proprietati “miraculoase”
ajutand astfel in rezolvarea mai multor afectiuni.

• Folosit in centrele de remodelare corporala, aparatul poate


practic „dispersa” celulele adipoase, care dau aspectul
inestetic de coaja de portocala. Cu ajutorul ultrasunetelor si al
cremelor profesionale, intr-un timp foarte scurt orice persoana
poate deveni invingatoare in lupta impotriva celulitei. La nivel
intradermic ultrasunetele actioneaza prin topirea
conglomeratelor de celule adipoase, dizolvandu-le, putand
astfel cu ajutorul altor tehnici (masaj, vacuum) sa se produca o
remodelare corporala totala fara niciun disconfort din partea
pacientului. Ca senzatie, la nivel tegumentar se simte o
incalzire usoara a locului pe care se lucreaza.
• Pentru “distrugerea” celulitei aparatul se foloseste
cu creme speciale cu cafeina, struguri, sau creme
de termosudatie. Rezultate se obtin dupa minim
12 sedinte fiind indicat chiar si dupa aceasta
sesiune sa se continue cu minim o sedinta pe
saptamana, pentru intretinere.

• Acest aparat se foloseste si in domeniul medical, in


mai multe domenii: dermatologic, vascular,
ortopedic si chiar ginecologic. Se pot trata mici
MEDIO SONO este un afectiuni ale pielii, luxatii, entorse, intindere de
aparat folosit în domeniul ligamente, vase sparte, etc. Pentru diferite
medical şi cosmetic; afectiuni se vor folosi solutii medicale adecvate.
sondele pentru Sedintele sunt personalizate in functie de
ultrasunete cu frecvenţă afectiune, lucrandu-se la intensitati diferite.
de 1 MHz şi 3 MHz au
două mărimi diferite (1 • Toti pacientii care au folosit acest aparat au fost
cm2 şi 5 cm2). Durata multumiti de rezultatele obtinute.
terapiei şi intensitatea
sunt ajustabile.
CONCENTRATORI SI
AMPLIFICATORI DE ENERGIE
ACUSTCA
• REFLECTORI ACUSTICI

  Un reflector acustic este  analog uneioglinzi optice


concentratoare de raze luminoase. In practica se
folosesc reflectori sferici, daca unghiul de deschidere
este mic, sau reflectatori parabolici.
Reflectorul parabolic consta dintr-o suprafata perfect
lucioasa, de deschidere a, facand parte dintr-un
parabolid de rotatie. Un traductor T. avand suprafata
de radiatie mare in comparatie cu lungimea de unda
produce un fascicul de unde plane.
LENTILE ACUSTICE
• Ca forma aceste lentile seamana cu cele  optice. Cele mai
uzuale in practica sunt cele plan convexe si plan concave.
Distanta focala a lentilelor plan convexe sau plan concave a
caror fata plana este oroentata spre sursa se determina
folosind relatia.

• Pentru realizarea lentilelor acustice, alegerea unui material


la care viteza de propagare a ultrasunetelor sa fie cat mai
mare fata de viteza de propagare a ultrasunetelor in mediul
inconjurator. Totaodata , pentru reducerea la minim a
pierderilor de energie acustica ce apara la transversarea
lentilei de catre unde este necesar ca impedantele acustice
specifice ale celor doua medii sa fie cat mai apropiate.

• Pentru raelizarea ambelor cerinte este necesar raportul


densitatilor celor doua medii sa fie cat mai aproape de
valoare inversului rapoartelor vitezelor ultrasunetelor din
mediile respective.
GLOSAR
• Amplitudinea A este diferenta dintre  poziia medie a unei particule
din mediu si pozitia ei la un moment dat din timpul t. Pentru vibratii
libere amplitudinea variaza sinusoidal cu timpul:  A = A0 cosw t 

• Atenuarea reprezinta pierderea treptata a energiei acustice la


trecerea unei unde acustice printr-un mediu.

• Camp ultrasonor  este regiunea mediului elastic care se gaseste in


stare de vibratie, fiind sediul unor unde ultrasonore.

•  Energia totala a vibratiilor uneu unitati de volum, a unui sistem E,


este proportionala cu densitatea, cu frecventa unghiulara w sicu
amplitudinea vibratiilor A:

E = 1/2rw²        A²  = 2pr·f²A²


• Factorul de transmisie acustica este raportul dintre presiunea acustica a undei transmise
si presiunea acustica a undei transmise si presiunea acustica a undei incidente.

• Frecventa f este numarul de oscilatii complete efectuate intr-o secunda. Unitatea de


masura este Hertz ( Hz ).

• Independenta acustica caracteristica a unui mediu este produsul dintre densitatea lui si
viteza sunetului in acel mediu.

• Lungimea de unda l este distanta dintre puncte consecutive de maxim  de compresiune


sau de rarefiere.

• Perioada T reprezinta timpul, in secunde, necesar pentru efectuarea unei oscilatii ( vibratii
) complete:  T = 1/f . P

• Puterea acustica P  este energia acustica totala radiata in unitatea de timp si se masoara
in wati ( W ).

• Rezonanta este fenomenul care apare atunci cand frecventa ultrasunetelor coincide cu
frecventa proprie a vibratiilor moleculei, amplitudinea vibratiilor marindu-se.
BIBLIOGRAFIE
• G. CRISTEA – “ ELEMENTE FUNDAMENTALE DE FIZICA” –
EDITURA  DACIA   - 1980

• ELENA DIMITRIU, POMPILIU NICOLAU, VITALIETEODOR


“ ULTRASUNETELE- POSIBILITATI DE UTILIZARE IN
INDUSTRIA ALIMENTARA SI BIOLOGIE” – EDITURA TEHNICA
1989

• M. SCHEFFEL, P. STIUCA -  “ DISPOZITIVE CU ULTRASUNETE”


– EDITURA CERES 1990

• IOAN P. , PLONSKI I. “APLICATIUNI PRACTICE ALE


ULTRASUETELOR” - EDITURA  BUCURRESTI - 1944    

• www.cscience.3x.ro                         
Realizatori

Ioana Viorică cl. a XI-aC

Alexandra Lazăr cl. a XI-aC

Profesor coordonator:

Maria Ciuchină

Colegiul National Vasile Alecsandri Galaţi

S-ar putea să vă placă și