Sunteți pe pagina 1din 63

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI


MASTER: POLITICI SI MANAGEMENT IN EDUCATIE

FENOMENUL VIOLENTEI SCOLARE IN


SOCIETATEA ROMANEASCA

Coordonator ştiinţific:
Conf. Dr. STEFAN BONCU

Candidat:
BUCIUMANU IULIA

-IASI-
2008

1
CUPRINS

Introducere……………………………………………………………….3

CAPITOLUL I DETERMINARI CONCEPTUALE PRIVIND


MANIFESTAREA VIOLENTEI IN SOCIETATEA CONTEMPORANA
I.1 Cadru conceptual……………………………………………………………….5
I.2 Violenta intre intentie si accident………………………………………………9
I.3 Violenta & agresivitate…………………………………………………………9
I.4. Tipologia violenţei…………………………………………………………….10
I.5 Forme ale violenţei şcolare……………………………………………………16
I.6. Factori ai violenţei şcolare…………………………………………………….19

CAPITOLUL II STATISTICI, LEGISLATIE NATIONALA SI


INTERNATIONALA………………………………………………………22

CAPITOLUL III REZULTATELE CERCETARII PRIVIND


MANIFESTAREA VIOLENTEI LA SCOALA DE ARTE SI MESERII
CRISTESTI
III.1. OBIECTIVELE SI METODOLOGIA CERCETARII…………………………….30
III 1.1.Justificarea cercetării……………………………………………………...30
III.1.2. Obiectivele cercetării……………………………………………………..30
III.1.3. Metode şi tehnici de cercetare…………………………………………….30
III.1.4. Populaţia investigată……………………………………………………...31
III.1.5. Limitele investigaţiei……………………………………………………...32
III.2. PREZENTAREA SI INTERPRETAREA DATELOR RELEVANTE ALE
CERCETARII……………………………………………………………………………32
III2.1 Rezultatele anchetei prin chestionar/ elevi………………………………..33
III.2.2. Rezultatele anchetei prin chestionar/ cadre didactice…………………….37
III.2.3.Interviurile de grup cu părinţii…………………………………………….42
III.2.4. Interviul cu poliţia………………………………………………………...43
III.2.5. Interviul cu membrii consiliului local…………………………………….43
III.3. CONCLUZII SI RECOMANDARI……………………………………………….44.

CONCLUZII……………………………………………………………….49
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………...50
ANEXE
Anexa 1 Studii de caz………………………………………………………….52
Anexa 2 Proiect de parteneriat educaţional……………………………………56
Anexa 3 Chestionar adresat elevilor…………………………………………...60
Anexa 4 Chestionar adresat cadrelor didactice………………………………..61

2
INTRODUCERE

Violenţa sub forma agresiunii, abuzului şi maltratării este o problemă socială cu


care se confruntă majoritatea societăţilor contemporane. Manifestarea repetată a unor
comportamente violente în spaţiul şcolii, este cu atât mai gravă cu cât acesta reprezintă
mediul în care elevul trebuie să beneficieze de educaţie, de exemple pozitive, de
securitate, şi este instituţia cu una din cele mai importante funcţii în procesul de
socializare.
Fenomenul violenţei şcolare , deşi s-a manifestat de timpuriu, a făcut obiectul unor
preocupări serioase ( din partea oamenilor de ştiinţă, a instituţiilor oficiale, agenţiilor de
asistenţă socială etc. ) abia începând cu câteva decenii în urmă. Studierea acesteia se
loveste de multiple impedimente, iar o evaluare cât mai exactă a dimensiunii sale
presupune, chiar şi în prezent, o operaţiune extrem de dificilă.
Mass-media acordă din ce în ce mai multă atenţie violenţei, contribuind la creşterea
interesului public faţă de violenţa şcolară.
In România, o serie de organisme guvernamentale şi nonguvernamentele au încercat
să abordeze acest fenomen, însă o imagine globală a acestuia este greu de realizat.
Intre anii 2002-2004, la propunerea Secretarului General al Consiliului Europei,
Walter Schwimmer, s-a desfăşurat un proiect privind violenţa, implicând 4 ţări europene,
printre care şi România.
A aborda fenomenul violenţei în mediul şcolar provoacă inevitabil lungi şi
pasionante dezbateri asupra definiţei şi chiar a termenului violenţă. In afara problematicii
violenţei şcolare , se au în vedere trei convingeri:
- nici o scoală nu poate pretinde că nu se confruntă cu fenomenul violenţei, chiar
dacă unele dintre ele sunt mai interesate de această problemă decât altele;
- a preveni aceste fenomene ţine şi de capacitatea de sistematizare şi de proiectare a
acţiunilor educative ale fiecărei instituţii în parte;

3
- şcoala nu poate şi nici nu trebuie să răspundă singură acestor fenomene calificate
drept violente; ea trebuie să stabilească permanent contacte cu partenerii locali
care să-şi asume deopotrivă aceste probleme.
Scoala, prin misiunea pe care şi-o propune, trebuie să asigure securitatea fizică,
psihică şi morală a elevilor. Pentru a putea preîntâmpina şi dezarma un comportament
violent în scoală trebuie mai întâi să clarificăm şi să înţelegem conceptul de violenţă, să
aflăm cauzele acesteia şi, în final , să fie concepute măsurile de combatere şi prevenire.
Lucrarea de faţă se concentrează asupra fenomenului violenţei şcolare, încercând
să prezinte o serie de aspecte referitoare la factorii, particularităţile şi dinamica unor
tipuri de violenţă. Accentul s-a pus pe prezentarea particularităţilor evoluţiei şi a
modificărilor de natură calitativă şi cantitativă produse la nivelul manifestărilor de
violenţă şcolară la Scoala de Arte şi Meserii Cristeşti.
Lucrarea conţine 3 capitole; în primul capitol s-a încercat abordarea violenţei
şcolare din punct de vedere conceptual, tipologic, s-au stabilit factorii şi formele de
violenţă existente în şcolile româneşti.
Capitolul al II-lea propune cele mai actuale statistici la nivel naţional şi
internaţional precum şi un set de acte normative naţionale şi internaţionale.
Capitolul al III-lea prezintă rezultatele cercetării desfăşurate la Scoala de Arte şi
Meserii Cristeşti, în perioada mai , 2008. Decizia a fost motivată de faptul că nu s-a mai
efectuat o astfel de analiză la nivelul acestei şcoli; s-a dorit conştientizarea dimensiunii
fenomenului violenţei atât la nivelul şcolii , cât şi la nivelul comunităţii.

4
CAPITOLUL I
DETERMINARI CONCEPTUALE PRIVIND MANIFESTAREA
VIOLENTEI IN SOCIETATEA CONTEMPORANA

I.1 Cadru conceptual

Violenţa este una din marile probleme ale lumii contemporane. Cercetătorii în
domeniu au expus nenumărate “ feţe “ ale violenţei , fie ea interpersonală, colectivă sau
dirijată către sine. Violenţa este o problemă complexă strâns legată de modul de a gândi
şi de a se comporta al oamenilor, determinate de o multitudine de forţe din sânul familiei
sau al comunităţii căreia aparţinem.
În uzul mai nou al termenului, violenţa este din ce în ce mai mult înţeleasă ca
violenţă fizică. Acest lucru este valabil însă numai atunci când interpretăm „violenţa“ ca
pe o acţiune care presupune utilizarea directă de forţă fizică sau psihică, ca pe un concept
care defineşte acţiunile unor persoane identificabile la modul concret. În schimb, Ludwig
Wittgenstein atrăsese încă de mai demult atenţia, într-o discuţie privind violenţa, asupra
faptului că aceasta poate fi rezultatul unor contexte sociale, că violenţa penetrează, în
formă manifestă sau latentă, în anumite ordini statale şi sociale, toate relaţiile politice şi
sociale.( Meyers, Reinhard,1993)
Galtung înţelege violenţa după cum urmează: „Eu înţeleg violenţa ca pe o
deteriorare a nevoilor fundamentale omeneşti ce poate fi evitată sau, la modul mai
general, o deteriorare a vieţii, care scade gradul la care oamenii sunt capabili să-şi
îndeplinească nevoile la un nivel sub cel potenţial posibil. Şi ameninţarea cu violenţa
este tot violenţă”
Interesul faţă de violenţa şcolară şi acceptarea nevoii de a fi prezentă în agendele
naţionale şi cele europene nu a aparut decât după Conferinţa de la Utrecht ( 1997)
Definirea violenţei ca fenomen social, ca şi definirea violenţei şcolare ca formă
particulară a violenţei este un proces continuu, susţinut de concepţia despre violenţă şi de

5
rezultatele unor abordări sistematice, consecutive impunerii acestui fenomen atenţiei
specialştilor şi a opiniei publice.

In proiectul European privind violenţa cotidiană, violenţa şcolară a fost abordată ca


formă particulară a violenţei cotidiene. Astfel în raportul Organizatiei Mondiale a
Sănătaţii ( OMS, 2002) s-a propus urmatoarea definţtie:
“ Ameninţarea sau folosirea intenţionată a forţei fizice sau a puterii împotriva
propriei persoane, împotriva altuia sau contra unui grup sau a unei comunităţi ,
care antrenează sau riscă puternic să provoace un traumatism, un deces sau daune
psihologice , o dezvoltare improprie sau privaţiuni.” Sintagma “ utilizarea forţei
fizice sau a puterii” trebuie înteleasă ca incluzând neglijenţa sub toate aspectele
sale, de violenţă fizică, sexuală şi psihologică.
Specialistul în problematica violenţei în mediul şcolar, ERIC DEBARBIEUX
(1996) ofera o definiţie prin care surprinde ansamblul fenomenului violenţei: “ violenţa
este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, şi
care se traduce printr-o pierdere a integrităţii ce poate fi fizică, psihică sau materială.
Aceasta dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin folosirea forţei, conştient
sau inconştient ,însă poate exista şi violenţa doar din punct de vedere al victimei, fară ca
agresorul sa aibă intenţia de a face rău.”
X. A. MICHAUD, autor al unei lucrări de sinteză despre violenţă ( 1986) crede
că nu poate exista un discurs universal asupra violenţei, deoarece fiecare societate se
luptă cu propria sa forma de violenţă, conform propriilor criterii, şi tratează formele
violenţei cu mai mult sau mai puţin succes.
Chris Gittins (2004) aduce în discuţie trei definiţii ale violenţei:
- Definiţia violenţei, care se află în dicţionarul ENCARTA (1999):
1) folosirea forţei fizice pentru a produce răniri cuiva sau a distruge ceva;
2) folosirea ilegală a forţei nejustificate sau efectul creat prin ameninţare;
- Definiţia folosită de D. Olweus (1999), după care violenţa sau comportamentul
violent este: comportamentul agresiv în care un actor sau infractor foloseşte corpul sau un

6
obiect (incluzând o armă) pentru a lovi (relativ serios) sau a produce disconfort unui
individ.
- Definiţia dată de Organizaţia Mondială a Sănătaţii (OMS), reprodusă anterior, în
text.

Un alt autor, Amato Lamberti ( cf. ISE,2006), distinge între:


- agresiune, definită drept comportament intenţionat spre producerea unor răniri sau
disconfort altora;
- violenţa ca abuz al puterii fizice, psihologice sau instituţionale;
- maltratarea în situaţii de harţuire între copii;
- intimidare, exprimată prin marginalizare sau victimizare.
În conformitate cu diferite studii, violenţa în şcoli este un tip particular de violenţă
în instituţii, care poate lua urmatoarele forme:
- pedeapsă fizică;
- restrictie fizică;
- constrângere solitară şi orice formă de izolare;
- obligaţia de a purta vestimentaţie distinctivă;
- restricţii alimentare;
- restricţii sau refuzul de a avea contacte cu membrii familiei sau cu prietenii;
- abuzul verbal şi sarcasmul.( UNICEF, 1997)
In studiul Violenţa în şcoală elaborat de cercetătorii de la Institutul de Stiinţe ale
Educaţiei( ISE, 2006) se optează pentru o definiţie operaţională a violenţei:
violenţa în scoală este „orice formă de manifestare a unor comportamente precum:
- exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare,
ameninţare, hărţuire;
- bruscare, împingere, lovire, rănire;
- comportament care intră sub incidenţa legii (viol, consum/comercializare de droguri,
vandalism – provocarea de stricăciuni cu bună ştiintă – furt);
- ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă
faţă de cadrul didactic);

7
- comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei,
fumatul în scoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului
şcolar în vigoare”.

Atunci când mass-media foloseşte termenul de violenţă, este, de obicei, vorba


despre urmatoarele aspecte ale violenţei:
- criminalitate ( furturi şi crime), mai ales în metropole; 90% din autori sunt
bărbati;
- vandalism: distrugere de bunuri;
- scandaluri: isterie şi violenţe la concerte pop, meciuri de fotbal sau alte
evenimente de masă;
- violenţa xenofobă: acte de violenţă comise împotriva unei anumite părţi a
populaţiei;
- violenţele dintre bande: confruntări violente între bande rivale de tineri;
- violenţa motivata politic.( Günter,Gugel, 2003)

8
I. 2.Violenta între intenţie si accident

Problema intentionalităţii constituie un aspect complex al definirii violenţei.Chiar


dacă există intenţia de a utiliza forţa într-o anumită situaţie, aceasta nu înseamnă că a
existat şi intenţia cauzării vreunui prejudiciu. Astfel, un elev care se bate cu un altul,
folosind lovituri de pumn sau obiecte, poate risca să provoace răni grave sau chiar
decesul, dar nici unul din aceste rezultate nu este aşteptat ca finalitate absolută. A existat ,
totuşi, intenţia de a comite un act violent, dar nu de a provoca traume sau chiar decesul.
De aceea , trebuie facută distincţia între intenţia de a răni şi intenţia de “ a utiliza
violenţa”.Dupa Waltewrs & Parke ( OMS, 2002), violenţa este determinată de cultură;
anumite persoane vor să facă rău altora doar din pricina originii lor culturale şi a
propriilor credinţe, căci actele violente comise nu se reflectă ca atare în ochii lor.
In opinia anumitor specialişti ( Sandrin Zemmouri& Olivia Briffaut), violenţa poate
fi premeditată sau spontană, dar întotdeuna va fi ghidată de intenţia de a distruge. Chiar
daca intenţia este propulsată plecând din subconştient( punerea în pericol a celuilalt din
imprudentă, fără intenţia de a provoca moartea) ,ea este totuşi prezentă în actul violenţei
şi în acest caz , violenţa are întotdeauna caracter intenţional.

I. 3 Violenta & agresivitate

În ultimii 30 de ani, aproape că nu a trecut un an fără a se consacra acestui


subiect,cel puţin un congres, la care au participat profesionişti foarte diferiţi (psihologi,
sociologi,psihiatrii , geneticieni, neurochimişti etc).
Dacă la animal comportamentul agresiv apare ca motivat (sexual, legat de instinctul
de apărare sau alimentar) ,la om apare adesea fără asemenea motivaţii (bande de tineri
care agresează trecătorii, luarea de ostatici etc). Numeroşi autori vorbesc,din punct de
vedere social de agresivitate, în sensul unor ambiţii comportamentale competitive.Von
Bertalanffy (1958) descrie omul ca pe o fiinţă cu instincte sărac dezvoltate, consecinţa
fiind apariţia unei fiinţe periculoase pentru el însuşi şi mediu.Acest lucru, subliniază

9
Bastians (1972), se bazează pe faptul că omul nu are totdeauna capacitatea de a conduce
şi controla universul simbolic care face comunicarea posibilă . Întrebarea , dacă natura
umană este bună sau rea, a fost pusă de multă vreme. Hobbes spunea că "home homini
lupus", în timp ce Locke arată că în natură oamenii trăiesc împreună, fără lideri, în raport
cu dreptatea şi legile naturale, ca o comunitate a virtuoşilor anarhişti, această lege
naturală fiind, spune Locke, "de origine divină".
Imaturitatea afectivă a tinerilor va face ca la aceştia furia şi agresivitatea să apară în
condiţii mult mai uşoare , fiind implicaţi mai ales factorii familiali (părinţi cruzi, criticism
exagerat, favorizarea unui frate etc).Există, subliniază Jersild şi colab. (1978) o serie de
condiţii care cresc susceptibilitatea adolescenţilor şi măresc frecvenţa şi intensitatea
comportamentelor agresive, a furiei şi a urei.Aceste fenomene ar fi: foamea şi oboseala
fizică şi psihică, ironizarea permanentă, lezarea constantă a mândriei şi autostimei.Eşecul
este o adevărată traumă psihică, el produce adesea sentimentul de ruşine din care mai ales
tinerii caută să iasă prin violenţă.

Este destul de greu să se realizeze discriminări între cele două concepte ,


agresivitate si violenţă. M. Floro ( 1996) a încercat să le diferenţieze, bazându-se pe trei
criterii:
1. Criteriul funcţional: agresivitatea este o potenţialitate ce permite dirijarea acţiunii;
ea ţine mai mult de gândire , de analiză, în timp ce violenta este de ordinul
acţiunii noastre, o acţiune adaptată obiectivului ce trebuie atins.
2. Criteriul topologic: agresivitatea ar fi mai ales internă, în timp ce violenta e mai
ales externă.
3. Criteriul etic: în timp ce agresivitatea , înţeleasă ca potenţialitate care îi permite
individului să înfrunte problemele, poate fi considerată acceptabilă, violenţa în
calitatea ei de acţiune ce produce durere, este inacceptabilă.
Există trei teorii explicative ale comportamentului agresiv:
a) Sigmund Freud şi Konard Lorenz susţin ca agresivitatea este înnascută;
oamenii se nasc cu instinctul de a agresa şi de a fi violenţi.
b) Teoria frustrare- agresiune formulată de J. Dollard: agresivitatea ,
determinată de condiţii externe, este un răspuns la frustrare.

10
c) Teoria învăţării sociale a agresivitţtii formulată de A. Bandura :
agresivitatea este un comportament social învăţat; comportamentul agresiv
se învată prin mai multe modalităţi: direct prin recompensarea sau
pedepsirea unor comportamente, prin învăţarea unor modele de conduită
ale altora, mai ales ale adulţilor.
Cele două concepte ( violenţă/ agresivitate) trebuie distinse mai ales în mediul
educativ unde confuzia lor amplifică sentimentul de climat violent, ceea ce nu rămâne
fără amploare în mass-media. Noţiunea de agesivitate se distinge de cea de violenţă, în
măsura în care agresivitatea- fie ea defensivă ( autoconservarea individului, conservarea
spaţiului, a teritoriului) sau combativă ( vizând satisfacerea nevoilor) – este în serviciul
vieţii şi constituie o manifestare comportamentală. In timp ce noţiunea de agresivitate
priveşte comportamentele animale, noţiunea de violenţă trimite la o dimensiune specific
umană.
Dacă agresivitatea este în esenţă un comportament provocator sau o suită de
asemenea comportamente, violenţa este deja traducerea în act a unor atari intenţionalităţi:
lovire, vătamare etc. Aşadar violenţa este concretizarea agresivităţii, stadiul superior şi
decisiv al acesteia.
Disocierea termenilor este convenţională, în comportamentul concret fiind foarte
dificil de trasat o linie netă de demarcaţie. De cele mai multe ori , cele două atitudini se
întrepătrund, cu trecere rapidă de la vorbă la faptă, agresivitatea pregătind, violenţa.

11
I. 4. Tipologia violenţei
Diversele tipologii ale violenţei aduc în discuţie faptul că există grade diferite de
violenţă. Nu putem pune pe acelaşi plan o crimă, un viol, o tâlhărie cu o violenţă verbală.
Violenţele delimitate de codul penal constituie doar un nivel al violenţei. La un alt nivel
se situează ceea ce francezii au numit „les incivilités”, în care sunt incluse o serie de fapte
care aduc atingere persoanei şi care ţin de încălcarea bunelor maniere şi a modului de
viaţă în societate (cuvinte jignitoare, umiliri, cerşetoria etc.).

La finele anilor ’60, Johan Galtung a adus în discuţie diferenţierea între violenţa
personală şi cea structurală, la aceste două tipuri de violenţă adăugându-se, la începutul
anilor 90, violenţa culturală. ( Dewey, J.,1972).
In cazul violenţei personale, victimele şi autorii pot fi identificaţi fără nici o
ezitare. Violenţa structurală produce şi ea victime, dar nu persoane, ci structuri specifice
organizatorice sau sociale, în acest caz condiţiile de viaţă fiind cele care stau
la baza acesteia. Prin violenţa culturală înţelegem ideologiile, convingerile, tradiţiile,
sistemele de legitimare, care face posibilă şi justifică, legitimează violenţa directă sau
structurală. Galtung era de părere că nu putem vorbi despre violenţă decât atunci când
oamenii sunt influenţaţi într-o asemenea măsură încât se realizează, fizic şi spiritual, mai
puţin decât ar putea de fapt.( Dewey,J., 1972).
Pe lângă violenţa directă, Galtung atrage atenţia asupra unei alte forme de violenţă,
violenţa structurală, care nu este exercitată de către persoane şi care este ascunsă într-o
oarecare măsură în spatele unor structuri.
Autorii unui articol enciclopedic încearcă să explice la rândul lor mult-discutatul
concept de „violenţă structurală”: „Violenţa este parte constitutivă a sistemului social şi
iese la lumină atunci când apar raporturi inegale de forţă şi, implicit, şanse inegale de
viaţă (de pildă, inechitatea distribuirii veniturilor, a şanselor de educaţie etc.). Galtung
foloseşte termenul de violenţă structurală în mod sinonim cu termenul de „nedreptate
socială“. În acest sens, analiza lui Galtung se potriveşte cu critica adusă capitalismului
în ţările în curs de dezvoltare. Ea legitimează lupta împotriva unor sisteme sociale

12
nedrepte, chiar dacă acestea renunţă în mare măsură la mijloace directe de oprimare”.
( Dumitru, A. 1999)
În anii 90, Galtung a mai adăugat o categorie tipologiei sale, introducând
conceptul de VIOLENŢĂ CULTURALĂ: „Prin violenţă culturală înţelegem acele
aspecte ale culturii care pot fi folosite pentru a justifica sau legitimiza violenţa directă
sau structurală. Stelele şi dungile, secerile şi ciocanele, steagurile, imnurile şi
paradele militare precum şi omniprezentul portret al conducătorului, discursurile
aprinse şi posterele, toate sunt incluse în această categorie”.( ibidem)

In mod tradiţional , şcoala este locul de producere şi transmitere a cunoaşterii, de


formare a competenţelor cognitive, de înţelegere a sensului vieţii şi al lumii ce ne
înconjoară, de înţelegere a raporturilor cu ceilalţi şi cu noi înşine.
Exista o tipologie a violenţei propusă de Organizaţia Mondială a Săntaţii ( OMS
2002):
I. violenţa îndreptată către sine ( “ auto-infligee”);
II. violenţa interpersonală sau dirijată către altul;

III. violenţa colectivă.

Aceste trei mari categorii sunt, la randul lor, subdivizate:


I. Violenţa îndreptată către sine cunoaşte următoarele forme:
- comportamente sinucigaşe, gânduri sinucigaşe, tentative de suicid;
- automutilarea;

II. Violenţa interpersonală se divizeaza în două categorii:

- violenţa familială ( asupra copiilor, contra partenerilor intimi, împotriva


persoanelor în vârstă).

- Violenţa comunitară ( violenţa tinerilor, actele de violenţă comise la întâmplare,


violurile, violenţa în şcoală, la locul de muncă etc.).
III. Violenţa colectivă se divide în violenţă economică, socială si politică.

JAQUES PAIN ( 2000) distinge două tipuri de violenta în mediul şcolar:

13
- violenţe obiective asupra cărora se poate interveni frontal ( crime, delicte);
- violenţe subiective , mai subtile , ţin de atitudine şi afectează climatul şcolar
( atitudini ostile, dispreţ, umilire, sfidare, absenţele de la ore).
O formă de violenţă extrem de răspândită în mediile şcolare este violenţa verbală,
concretizată în intimidările exercitate prin amenintări, injurii, umilinţe ( englezii folosesc
termenul “ bullyines”).
Unii autori ( Ferreul, G. 2003) clasifică violenţa în funcţie de gravitatea formelor de
manifestare, referindu-se la manifestări paroxistice (crima, viol s.a.) si forme „obişnuite”
(provocari, „grosolănii”, conflicte, insulte). Alţi autori ( Débarbieux, E. 1999)
catalogheaza violenţa şcolară în funcţie de trei criterii: delictele (racket, furturi, lovituri,
rasism, insulte); climatul şcolar (relaţiile dintre elevi, dintre adulţii din şcoală, precum şi
cele dintre elevi şi adulţi); insecuritatea (violenţe resimţite şi de unii şi de ceilalţi).
Pornind de la aceşti indicatori, se face distincţie între mai multe forme ale violentei:
violenţele din afara şcolii, care provin din mediul înconjurator; violentele din şcoală, care
se referă la conduitele elevilor care nu s-au integrat în normele şcolare (abateri în timpul
orelor de curs – discuţii în timpul orelor, neatenţie etc.); violenţele antişcolare
determinate chiar de situaţia şcolară (eşec scolar, orientări inadecvate, raspunsuri la
violenţele institutionale).( Dubet, F. cf. ISE 2006)
Potrivit unei alte clasificari ( Chesnas, J. C., 1981) , violenţa cuprinde urmatoarele
tipuri:
- violentă fizică, include faptele de gravitate maximă: omoruri voluntare sau tentative
de omor, violuri, lovituri şi răniri voluntare grave, furturi armate sau cu uz de violenţă,
vătămări corporale, tâlharii;
violenta economică, forma care afectează bunurile materiale (distrugeri, degradări de
bunuri);
- violenta morală care îmbracă forme ce pot fi puse în relaţie cu conceptul de autoritate şi
raporturile de dominaţie.
O altă tipologie a conduitelor de violenta în şcoală , care combină mai multe
criterii- planul agresiunii, verbal/ fizic, gradul de deschidere, directe / indirecte şi tipul de
implicare a agresorului activa- a fost realizat de J. Hebert( 1941) şi include:
 agresiuni active fizice directe: lovirea unui coleg;

14
 agresiuni active fizice indirecte : lovirea unui substitut al victimei;
 agresiuni active verbale directe: a injura, a ameninta;
 agresiuni active verbale indirecte: colomnia;
 agresiuni pasive fizice directe: impiedicarea producerii unui comportament al
victimei;
 agresiuni fizice indirecte: refuzul de a realiza o sarcină, de a da curs unei
rugăminţi;
 agresiuni pasive verbale directe: refuzul de a vorbi;
 agresiuni pasive verbale indirecte: negativism.

Violenţa în şcoală cunoaşte o diversitate de forme de manifestare, cu intensitate


diferită., pornind de la intensitatea cea mai mica , violenţa presupune confruntarea
vizuală, poreclirea, ironizarea, tachinarea, bruscarea, lovirea cu diferite obiecte,
palmuirea, se ajunge la o intensitate crescută a violentei precum înjunghierea şi
împuşcarea.

15
I. 5. FORME ALE VIOLENTEI SCOLARE

Există mai multe modalităţi de a defini violenţa din mediul şcolar. Unii fac referire
la Codul Penal, asimilând oarecum violenţa cu delictele sau actele criminale. Trei forme
de violenţă se pot constata în mediul şcolilor: delicvenţele exterioare care pătrund în
instituţiile educative, violenţele şcolare şi comportamentele anti-şcolare.( Dubet,1991)
Elevii transpun comportamentele lor obişnuite în mediul şcolar. Acestea pot fi mai mult
sau mai puţin adaptate vieţii de zi cu zi. Tot mai des se remarcă incapacitatea unor elevi
de a se adapta mediului şcolar, marcând refuzul lor de a se încadra în sistem prin
manifestari agresive : agitaţie continuă sau încăierări.Tinerii violenţi prezintă adesea
relaţii psihologice perturbate cu părinţii lor, în special cu tatăl. Astfel se poate releva lipsa
de atenţie şi de cooperare a familiilor cu şcoala.
Violenţa poate varia de la forme individualizate la forme colective, utilizând
domeniile fizic, psihologic sau moral; astfel, în acest caz, violenţa – un veritabil limbaj-
apare ca un defect de comunicare.
Potrivit Strategiei Nationale privind violeţa în şcoli , s-au determinat urmatoarele
forme de violenţă: violenta elev-elev, violenţa elevilor faţă de profesori, violenţa
profesorilor faţă de elevi, violenţa părinţilor în spatiul şcolii.
1.Violenta elev- elev constituie cea mai raspândită formă de violenţă, însă nu
întotdeauna conflictele dintre aceştia se manifestă în spaţiul şcolii. Cele mai frecvente
forme de violenţa între elevi sunt: injuriile, certurile , jigniri legate de trăsăturile fizice
sau psihice, de apartenenţa etnică, situaţia social-economică, apartenenţa religioasă.
Aceste situaţii sunt de regulă tolerate în şcoli şi nu întotdeuna s-au luat măsuri prompte .
Scolile din mediul rural se confruntă cu situaţii de violenţă mai puţin grave spre
deosebire de cele din mediul urban în cadrul cărora elevii se ironizează , îşi adresează
cuvinte jignitoare determinate de diferinţele privind modul cum se îmbracă, banii de
buzunar, obiectele personale utilizate etc.

16
Violenta fizică între elevi – “ expresie culturală a frustrării în spaţiul şcolii”-tinde
să fie din ce în ce mai frecventă, aceasta manifestându-se între elevi de clase si vârste
diferite. Nevoia de a se impune într-un grup, lipsa unei culturi a jocului generează
agresivitatea fizică între elevi.
Aceste forme de violenţă între elevi se manifestă diferit în contexte diferite.Pauza
permite relaţionarea directă a elevilor şi este timpul când se petrec cele mai multe acte de
violenţă. Intârzierile profesorilor la oră, repartizarea ineficientă a sarcinilor de învăţare
pot genera acte de violenţă chiar şi în timpul orelor de curs.
O altă formă a violenţei dintre elevi a fost numită cyberbulling “un comportament
agresiv şi intenţionat care este repetat frecvent, este exprimat de un grup sau de un
individ prin intermediul mediei electronice, şi se concentrează asupra unei victime care
nu se poate apăra uşor”( Ortega, R. & colab., 2007) Formele acestui tip de violenţă ar fi :
- mesajele SMS-uri ofensatoare;
- poze video denigratoare;
- telefoane care promoveaza violenţa;
- trimiterea de email-uri jignitoare.
2. Violenţa elevilor faţă de profesori este o realitate astăzi în spaţiul şcolilor
româneşti. Intr-un studiu recent au fost ierarhizate tipurile de comportament agresiv,
după cum urmează:
a) comportamente neadecvate ale elevilor în raport cu statutul lor, care presupun lipsa de
implicare şi participare a acestora la activităţile şcolare: întârzierea la ore, părăsirea clasei
în timpul orei, fuga de la ore, actele de indisciplină în timpul programului scolar,
ignorarea voită a mesajelor cadrelor didactice;
b) comportamente care implică agresiune verbală şi nonverbală de intensitate medie şi
care reprezintă o ofensă adusă statutului şi autorităţii cadrului didactic: refuzul
îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudini ironice faţă de profesori;
c) comportamente violente evidente, care presupun agresiune verbală si fizică faţă de
profesor: gesturi sau priviri ameninţătoare, injurii si jigniri, lovire si agresiune fizică
( ISE,2006)
Printre cele mai frecvente forme de violenţă a elevilor faţă de profesori se numara:
- fuga de la ore;

17
- ignorarea mesajelor transmise;
- refuzul îndeplinirii sarcinilor;
- atitudini ironice/sarcastice;
- agresiune nonverbală;
- zgomote în timpul activitatii didactice;
- injurii, jigniri;
- lovire, agresiune fizică.

3. Violenţa profesorilor faţă de elevi


Acest fenomen , deşi este mai puţin recunoscut în spatiul şcolii ,deoarece contravine
flagrant cu statutul şi responsabilitătile unui cadru didactic, se poate manifesta prin forme
precum: agresiunea verbală faţă de elevi (atitudini ironice, ţipete, chiar injurii, jigniri sau
insulte), agresiune non-verbală (ignorarea mesajelor elevilor şi neacordarea de atenţie
acestora, gesturi sau priviri ameninţătoare, atitudini discriminative şi marginalizarea
unora dintre elevi), excluderea de la activităţile didactice sau chiar pedeapsa fizică.
Un alt tip de comportament neadecvat al profesorilor faţă de elevi se referă la
agresiunea non-verbală. Aceasta ia uneori forme mai uşoare – ignorarea mesajelor
elevilor şi neacordarea de atenţie acestora –, care nu caracterizează o relaţie optimă
profesor-elev şi constituie bariere în comunicarea didactică. Faptul că elevul nu este
considerat un partener real de comunicare, iar mesajele din partea acestuia nu sunt luate
în considerare reduce procesul didactic la o simplă activitate de transmitere de cunoştinţe
şi încalcă principiile pedagogice.
Cele mai frecvente forme ale violenţei profesor-elev sunt:
- atitudini ironice/ sarcastice;
- agresiune nonverbala;
- ţipete;
- insulte;
- ignorare/ neacordare de atentie;
- excludere de la ore;
- lovire, pedepse fizice.

18
4. Violenţa părinţilor în spaţiul şcolii
Deşi nu sunt prezenţi zilnic în spaţiul şcolii, unii părinţi manifestă comportamente
neadecvate, care ţin de domeniul violenţei. Părinţii îsi legitimează astfel de
comportamente (faţă de profesori sau faţă de alţi elevi ai şcolii) prin nevoia de a apăra
drepturile propriilor copii, într-un spaţiu în care consideră că nu li se oferă acestora
suficientă securitate.
Faţă de profesori, parinţii utilizează violenta verbală ( ironii, discuţii aprinse,
ţipete), iar în unele cazuri chiar agresivitatea fizică.
Faţă de alţi elevi din şcoală, parinţii manifestă atât forme de violentă verbală cât şi
fizică, atunci când propriul lor copil este victima unei agresiuni.
Faţă de propriul copil, aceştia folosesc ironizarea sau admonestarea în faţa clasei.

I. 6. FACTORI AI VIOLENTEI SCOLARE

Există , în mediul şcolar, o violenţă proprie care nu este decât reflexia celei sociale.
“ Violenţa şcolară este fructul şi sămânţa violenţei sociale.”( Joyeux, Y. ,1996) Dacă
există o interdependenţă între violenţa socială şi cea şcolară, atunci caracteristicile
explicative ale violenţei din mediul şcolar pot fi degajate şi din aceasta.” Violenţa vizibilă
este (…) un răspuns al violenţei invizibile”( Defrance, B., 1996).
Violenţa şcolară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile,
acolo unde domneşte sărăcia. De aceea ,când se vorbeşte despre violenţa în şcoală , se
consideră drept surse favorizante atât factori exteriori şcolii cât şi interni acesteia.

I. 6.1 Factori externi


• Factorul familial . Anchetele sociale efectuate de A. Bandura şi H.R. Walters
confirmă faptul că tinerii agresivi provin din familii ai căror părinţi sunt agresivi.

19
Climatul socio-afectiv şi moral al familiei este mult mai perturbat atunci când în
familie sunt cazuri de alcoolism, de imoralitate si de antecedente penale.
In Marea Britanie, J.W. B. Douglas şi F.M.Martin au găsit unele corelaţii pozitive
între originea socială a copiilor şi succesul şcolar; nu atât venitul părinţilor este
important pentru reuşita şcolară, cât şi nivelul dezvoltării cognitive, variabila ce
depinde de nivelul de cultură şi educaţie al părinţilor. Familiile aparţinând claselor
inferioare valorizează mai puţin educaţia şcolară ca factor de reuşită socială,
preferând frecvent şcolii o calificare rapidă, un salariu şi alte avantaje.
• Factorul individual . Factorii individuali sunt grupaţi în două categorii: factori
constituţionali, dependenţi de zestrea ereditară şi de structura neuro-psihică şi
unele particularităţi ale personalităţii.
Labilitatea afectivă reprezintă una din caracteristicile personalităţii celor violenţi,
ea manifestându-se prin : sugestionarea rapidă în raport cu impresiile de moment
formate, lipsa unei autonomii afective. Eşecul şcolar este un factor des întâlnit la
cei care manifestă comportamente violente. Dintre indicatorii care sunt utilizaţi
pentru aprecierea unei situaţii de abandon şcolar sunt menţionaţi: abandonarea
precoce a şcolii, decalaj între potenţialul personal şi rezultate, părăsirea şcolii fără
o calificare, incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice, inadaptarea şcolară
etc.
G. Weil vorbeşte despre sindromul eşecului şcolar ca un factor de risc important
în privinţa creşterii violenţei în şcoală. Sentimentul de eşec interiorizat antrenează
sechele psihologice profunde şi durabile ce se exprimă adesea prin
comportamente violente. Cercetările efectuate de E. Glueck au demonstrat că rata
violenţei şcolare creşte direct proportional cu indicele de eşec.
• Factorul societal. Mediul social conţine numeroase surse de influenţă de natură
să inducă, să stimuleze şi să întreţină violenţa şcolară: situaţia economică,
inegalitaţile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfunctionalităţi
implicate în educaţie.
Politica arhitecturii urbane a anilor trecuţi a condus la crearea unor ghetouri
caracterizate printr-o situaţie economică şi socială degradată. In aceste cartiere se
observă un fenomen de depresie colectivă care atinge o parte deloc neglijabilă a

20
populaţiei. Instituţiile de învăţământ vecine cu aceste locuri sunt aproape în
imposibilitatea de a impiedica pătrunderea violenţei în mijlocul lor.” Violenţa este
deteminată social. Cu cât populaţia este mai defavorizată, cu cât se confruntă cu
problema şomajului, a excluderii din viaţa socială, cu atât cei trei determinanţi ai
violenţei şcolare ( violenţa penală, nepoliteţea , sentimental de insecuritate) sunt
mai puternici. Ceea ce ne dovedeşte că şcoala are dificultăţi în a administra
excluderea socială ( Debarbieux, E. ,1996).Nu se poate deduce de aici că o şcoală
“ ca un sanctuar” se poate exclude fenomenului violenţei, deoarece violenţa
şcolară este puternic supradeterminată.

I.6.2. Factori interni


• În instituţia şcolară. Inadaptarea la epoca modernă , la regulile interne,
necunoşterea şi neglijarea regulilor favorizează apariţia violenţei. Aceasta nu este
decât o problemă de echilibru şi de dialog. Ca o regulă generală, instituţiile care
se confruntă cu lipsa comunicării, a transparenţei, cu absenţa locurilor de
întâlnire, în mijlocul cărora informaţia nu circulă sau circulă defectuos, sfârşesc
prin a avea probleme cu violenţa.
Politica de orientare a elevilor spre eşec induce violenţă. Alcătuirea claselor pe
criteriul omogenităţii generează un sentiment de excludere legat de dispreţul unei
categorii de populaţie şcolară.
• În clasă. Metodele defectuos adaptate aşteptărilor elevilor generează un climat
degradat al orelor de curs. Sunt agreate metodele diversificate, diferenţiate,
individualizate. Regulile desfăşurării orelor trebuie clar precizate, centrate pe
elementul de socializare, iar exigenţele cadrului didactic, clar formulate. Sistemul
de evaluare formativă sau sumativă trebuie să fie cât mai obiectiv posibil.

21
CAPITOLUL II
STATISTICI, LEGISLATIE NATIONATIONALA SI
INTERNATIONALA

1.Statistici
Datele statistice arată că amploarea fenomenului violenţei a devenit îngrijorătoare.
Rata abandonului a rămas aceeaşi din 1989 şi corespunde unei estimari de 9.000 copii
abandonati pe an, conform studiului realizat de UNICEF şi IOMC. În 2006, în România
erau 18.754 de copii ai căror părinţi (ambii) erau plecaţi la muncă în străinătate. Numărul
copiilor care muncesc a fost, în 2006 de 70.690, numărul copiilor aflaţi pe stradă a fost
1.500. În 2003 au fost 19.167 de copii în conflict cu legea, copii în închisoare: 800 (sursa:
UNICEF). 1.034 de copii au fost repatriaţi în România în 2003 (Ministerul de Interne) şi
514 în 2005. Se pare că procentul părinţilor care recurg la violenţă ca pedeapsă este de
47%. Pe site-ul UNICEF România se menţionează “tendinţa alarmantă de creştere a
violenţei în şcoli, cu agresori din rândul profesorilor sau elevilor”. Se mai spune că 11%
dintre copiii din şcoli sunt victime ale abuzului sexual şi consumului de droguri .
La nivel global, peste 40 de milioane de copii sub 15 ani cad victime violenţei în
fiecare an, însă în ciuda acestui fapt, 97% din ei nu beneficiază de aceeaşi protecţie legală
împotriva violenţei ca şi adulţii, se arată în "Studiul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind
violenţa asupra copiilor " lansat în 11 octombrie 2006 la New York.
Astfel, milioane de copii din întreaga lume devin victime ale abuzurilor fizice şi
psihologice, în majoritatea cazurilor, tocmai din partea celor responsabili pentru îngrijirea
lor. În pofida acestor statistici şi în pofida concluziilor cercetărilor efectuate de experţi
privind consecinţele violenţei, numai 17 ţări din întreaga lume au interzis prin lege, până
în acest moment, orice formă de pedeapsă fizică sau tratament umilitor împotriva
copilului. Aceasta înseamnă că majoritatea copiilor din lume sunt lipsiţi de protecţie atât
teoretic cât şi practic, oricine putându-i agresa fără frica de a răspunde în faţa legii pentru
actele sale.

22
Pedepsele fizice în şcoli nu au fost nici acum suprimate în 106 ţări ale lumii, dar chiar şi
în ţările unde au fost interzise, punerea în practică şi monitorizarea aplicării legii este,
adeseori, ineficientă. De asemenea, în 147 de ţări, pedepsele fizice nu sunt restricţionate
în instituţiile de îngrijire alternativă. Prin urmare, se poate spune că pedepsele fizice şi
tratamentele umilitoare aplicate copiilor sunt practicate în aproape toate societăţile.

În acelaşi raport al ONU, se mai arăta că:

• între 20-65% din copiii de vârstă preşcolară sunt intimidaţi fizic sau verbal.
Pedeapsa fizică (bătaia cu mâna, cu băţul etc.) este o practică curentă în şcoli într-
un mare număr de ţări şi determină, în mare măsură, abandonul şcolar.
• 126 milioane de copii din întreaga lume muncesc în condiţii periculoase, îndură,
adesea, bătăi şi umilinţe şi agresiuni de natură sexuală din partea angajatorilor.
• 150 milioane fete şi 73 milioane băieţi din întreaga lume sunt anual violaţi sau
supuşi la agresiuni sexuale, agresorul fiind, în cele mai multe din cazuri, membrii
ai familiei sau rude.
• Se estimează că, anual, între 133 şi 275 milioane copii sunt martorii violenţei
domestice;
• Violenţa în familie şi pedepsele fizice severe sunt practici comune atât în ţările
dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, în toate regiunile lumii.
• Peste 50.000 de copii sunt anual ucişi (adesea, în bătaie sau după ce au fost
violaţi) şi între 1-2 milioane de copii ajung la spital cu răni şi afecţiuni cauzate de
violenţă.
• Cele mai multe acte de violenţă împotriva copiilor sunt înfăptuite chiar de cei din
cercul lor de prieteni şi cunoscuţi ori rude şi îngrijitori: părinţi, profesori, colegi
de şcoală, angajatori, tutori.

Suedia a fost prima ţară din lume care a interzis toate formele de pedeapsă
corporală aplicate copiilor în 1957. Experienţa acestei ţări arată că o schimbare
considerabilă în atitudinea şi metodele de disciplinare aplicate de părinţi şi educatori
copiilor şi reducerea pedepselor fizice nu se pot baza exclusiv pe introducerea de legi
prohibitive, ci mai ales pe campanii de educare a publicului desfăşurate de-a lungul a

23
decenii întregi. În 1980, studiile arătau că 51% din părinţi folosiseră bătaia ca metodă de
corecţie. Douăzeci de ani mai târziu, numărul acestora a scăzut la 8%.
Doar 17 ţări din lume au interzis aplicarea violenţei împotriva copilului: Suedia
(1979), Finlanda (1983), Norvegia (1987), Austria (1989), Cipru (1994), Italia (1996),
Danemarca (1997), Letonia (1998), Croaţia (1999), Germania (2000), Bulgaria (2000),
Islanda (2003), România (2004), Ucraina (2004), Ungaria (2004), Grecia (2006), Olanda
(2007). În 153 de ţări sunt permise pedepsele fizice, ceea ce înseamnă că peste 1,5
miliarde de copii trăiesc în ţări în care acest fenomen e legal.
Deşi România se află printre puţinele ţări din lume în care legislaţia interzice
folosirea pedepselor fizice asupra copilului, totuşi, specialiştii sunt de părere că mai avem
de lucrat la acest capitol, întrucât o mare parte a românilor sunt încă de părere că bătaia "e
ruptă din rai". Jumătate din parinţii români folosesc bătaia ca metodă de disciplinare. În
ciuda acestei legi, potrivit statisticilor publicate în studiul "Abuzul şi neglijarea
copilului"(realizat în 2001 de ANPDC, Banca Modială şi OMS), se evidenţiază că 47,2%
din părinţi spun că folosesc bătaia ca metodă de disciplinare a copilului, iar 84% din copii
declară ca sunt bătuţi de părinţi. Pedepsele fizice aplicate copiilor deţin cea mai mare
pondere în mediul rural. Astfel, 87% din parinţii de la sate ce au copii cu vârste cuprinse
între 3 si 5 ani, respectiv 78% din parinţii ce au copii de 6-7 ani, au declarat că le aplică
acestora pedepse fizice. În mediul urban, violenţa fizică are o pondere mai mică (52,6%
la copiii între 6 si 7 ani si 50,2% la cei între 3 si 5 ani).
De asemenea, în 75% din şcoli se înregistrează fenomene de violenţă, iar 48,1% din
copiii din instituţii afirmă că sunt pedepsiţi prin bătaie de către personalul didactic, aşa
cum se arată într-un studiu asupra violenţei în şcoală realizat de UNICEF, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi Institutul Criminalistic. Într-
un alt studiu, realizat de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în decembrie
2005-ianuarie 2006, se arată că 60% din elevi sunt agresaţi verbal şi fizic în şcoală şi în
familie.

24
2.Legislaţie naţională
Există, la nivel naţional, numeroase reglementări legislative privind drepturile şi
protecţia copilului. Multe dinte acestea sunt rezultante ale demersurilor instituţionale
pentru a putea gestiona mai eficient fenomenul violenţei.
Propunem un inventar al principalelor documente , ilustative pentru analiza şi prevenirea
fenomenulor violente.
Ordinul Ministrului de Interne şi al Ministrului Educaţiei şi Cercetării privind
colaborarea în domeniul educaţiei şi pregătirii anti-infracţionale a elevilor (Ordin al
Ministerului de Interne nr. 183/29 noiembrie 2001 si Ordin al Ministerului
Educaţiei şi Cercetării nr. 3032/14 ianuarie 2002).
Acest Ordin cuprinde reglementările cele mai specifice cu privire la fenomenul violenţei
şcolare şi se referă la prevenirea violenţei, victimizării elevilor, delincvenţei juvenile şi
criminalităţii prin cooperarea dintre Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul de
Interne. Ca institutii responsabilizate, pe lânga ministerele menţionate anterior care
acţionează la nivel central, mai sunt abilitate inspectoratele şcolare şi inspectoratele de
poliţie. Legea instituie principalele activităţi de prevenire şi obiectul acestora, acţiunile
corelate, tematicile propuse, formele de realizare şi actorii implicaţi.

Legea nr. 272/21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
Este una dintre cele mai importante reglementări- cadru la nivel naţional privind aspecte
legate de protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul fiind definit ca "orice
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitate deplină de
exerciţiu, în condiţiile legii" (art. 4, alin. a). Instituţiile responsabilizate pentru protecţia şi
promovarea drepturilor copilului şi abilitate de lege să preia atribuţii legate de diverse
forme de violenţă sunt: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului; Comisia pentru
Protecţia Copilului (organ instituit la nivel local); Direcţia Generală de Asistenţă Socială
şi Protecţia Copilului; Oficiul Român pentru Adopţii; Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Legea nr. 272/21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor

25
copilului (extras)
Art. 48
(1) a) facilitarea accesului la educatie prescolara si asigurarea învatamântului
general obligatoriu si gratuit pentru toti copiii;
b) dezvoltarea de programe de educatie pentru parintii tineri, inclusiv în vederea
prevenirii violentei în familie;
d) organizarea de cursuri speciale de pregatire pentru copiii care au abandonat
scoala, în vederea reintegrarii lor în sistemul national de învatamânt;
f) prevenirea abandonului scolar din motive economice, luând masuri active de
acordare a unor servicii sociale în mediul scolar, precum sunt: hrana, rechizite,
transport.
(2) În cadrul procesului instructiv-educativ copilul are dreptul de a fi tratat cu respect
de catre cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale precum si asupra
modalitatilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale în cadrul procesului
instructiv-educativ sunt interzise.
(3) Copilul, personal si, dupa caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul sau legal,
are dreptul de a contesta modalitatile si rezultatele evaluarii si de a se adresa în
acest sens conducerii unitatii de învatamânt, în conditiile legii/
(4) Cadrele didactice au obligatia de a semnala serviciului public de asistenta sociala
sau, dupa caz, directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului cazurile de
rele tratamente, abuzuri sau de neglijare a copiilor.
Art. 85
(1) copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricaror forme de violenta, abuz, rele
tratamente sau neglijenta.
(2) Orice persoana fizica sau juridica, precum si copilul pot sesiza autoritatile abilitate
de lege sa ia masurile corespunzatoare pentru a-l proteja împotriva oricaror forme de
violenta, inclusiv violenta sexuala, vatamare sau de abuz fizic sau mental, de rele
tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenta.

Legea nr.128/12 iulie 1997 privind statutul personalului


didactic
În Titlul I, art. 4, alin. 4, se stipulează ca nu pot ocupa posturile didactice de conducere
sau de îndrumare şi de control acele persoane care desfasoară activităţi incompatibile cu
demnitatea funcţiei didactice. Aceste activităţi sunt: a) prestarea de catre cadrul didactic
a oricarei activităţi comerciale în incinta unităţii de învăţământ sau în zona limitrofa; b)
comerţul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio sau vizuale; c)
practicarea, în public, a unor activităţi cu componenţă lubrica sau altele care implică
exhibarea, în maniera obscenă, a corpului.
În Capitolul II, Titlul VI este prezentată răspunderea disciplinară şi materială a
personalului didactic, didactic auxiliar, a personalului de conducere, de îndrumare şi de
control. Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de
conducere, de îndrumare şi de control din învatamânt răspund disciplinar pentru
încalcarea îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de munca, precum şi

26
pentru încalcarea normelor de comportare care dăunează interesului învaţământului şi
prestigiului instituţiei (conform art.115).

Sancţiunile disciplinare aplicabile cadrelor didactice

Art. 116
a) observatie scrisa;
b) avertisment;
c) diminuarea salariului de baza, cumulat, când este cazul, cu indemnizatia de conducere, de îndrumare si
de
control, cu pâna la 15%, pe o perioada de 1-6 luni;
d) suspendarea, pe o perioada de pâna la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei
functii didactice superioare sau pentru obtinerea gradelor didactice ori a unei functii de conducere, de
îndrumare si de control;
e) destituirea din functia de conducere, de îndrumare si de control din învatamânt;
f) desfacerea disciplinara a contractului de munca.

Anexa la OMEC nr. 4747/16 octombrie 2001 – Regulamentul de funcţionare şi


organizare a unităţilor şcolare
Acest document stipulează drepturile şi obligaţiile elevilor. În caz de nerespectare a
obligaţiilor pe care le au în cadrul unităţii şcolare, elevii pot fi sancţionaţi disciplinar..

3.Legislaţie internaţională
La nivel internaţional, s-au elaborat o serie de acte normative referitoare la
drepturile copilului şi la protecţia acestuia împotriva unor forme de violenţă.
Convenţia ONU asupra Drepturilor Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, la
Copenhaga
Aceasta convenţie a fost ratificată de România prin Legea nr. 18/1990. Toate statele
semnatare ale Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului trebuie să
respecte aceste drepturi (Art.2, alin 1 si 2): Statele părti se angajează să respecte şi să
garanteze drepturile stabilite în prezenta Convenţie tuturor copiilor din jurisdicţia lor,
indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de
naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situatia materială, incapacitatea
fizică, de statutul la nastere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinţilor sau al
reprezentanţilor legali ai acestuia. Statele părţi vor lua toate măsurile de protejare a

27
copilului împotriva oricarei forme de discriminare sau de sancţionare pe considerente
ţinând de situaţia juridică, activităţile, opiniile declarate sau de convingerile părinţilor,
ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei sale.

Convenţia nr. 182 a OIM (Organizatia Internatională a Muncii) privind interzicerea


celor mai grave forme de exploatare ale muncii copilului şi acţiunea imediată în
vederea eliminării lor
Convenţia reia principiile stipulate de către Convenţia privind drepturile copilului,
adaugând prevederi specifice pentru anumite forme de violenta.

- Rezoluţia 163 „Securitate în oraşele europene”, adoptată de Consiliul Europei


la 16 octombrie 1985, care instituie măsuri specifice privind securitatea în
zonele urbane cu risc de apariţie a fenomenelor de violenţă;
- Recomandarea nr. R(87)21 a Comitetului de Miniştri ai Statelor membre ale
Uniunii Europene privind asistenţa victimelor şi prevenirea victimizării (17
septembrie 1987);
- Recomandarea nr. R(90)2 privind măsurile referitoare la violenţa în familie,
adoptată de Comitetul de Miniştri al statelor membre ale Uniunii Europene la 15
ianuarie 1990, care condamnă pedepsele corporale şi alte forme de degradare ca
mijloace de educaţie, fie ele în familie, fie în instituţii;
- Recomandarea nr. R(96)8 privind politica de combatere şi control a criminalităţii
într-o Europă în transformare, emisă de Comitetul de Miniştri al statelor membre
ale Uniunii Europene;
- Programul comun de acţiune pentru combaterea traficului cu fiinţe umane şi
exploatarea sexuală a copiilor adoptat în februarie 1997 de către Uniunea
Europeană;
- Recomandarea nr. R(97)3 privind participarea tinerilor şi viitorul societăţii civile,
adoptată de Comitetul de Miniştri al statelor membre ale Uniunii Europene;
- Recomandarea nr. R(1997)21 privind mass-media şi promovarea unei culturi a
toleranţei, adoptată de Comitetul de Miniştri al statelor membre ale Uniunii
Europene;

28
- Recomandarea nr. R(1998)1371 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
privind abuzul şi neglijarea copiilor, exploatarea sexuală şi abuzurile comise
asupra copiilor;
- Recomandarea nr. (2001)16 cu privire la protecţia copiilor împotriva exploatării
sexuale, la 31 octombrie 2001;
- Recomandarea nr. 1531(2001) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
privind securitatea şi prevenirea criminalităţii în oraşe si crearea unui observator
european al violenţei;
- Declaraţia finală -IP2 (2002)27- adoptată la închiderea Conferinţei asupra
parteneriatului local pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală,
(Strasbourg, 2-4 decembrie 2002);
- Recomandarea nr. R(2003)135 privind parteneriatul pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în şcoală, adoptată la Congresul Autorităţilor Locale şi
Regionale în Europa;
- Carta Europeană pentru Scoli Democratice fară Violenţă - IP 1-IP 2 (2003)2;
- Recomandarea nr. R(2003)20 a Comitetului de Miniştri al statelor membre ale
Uniunii Europene privind noi modalităţi de a face faţă delincvenţei juvenile şi
rolul justiţiei pentru minori, (24 septembrie, 2003).

29
CAPITOLUL III
REZULTATELE CERCETARII PRIVIND MANIFESTAREA
VIOLENTEI LA SCOALA DE ARTE SI MESERII CRISTESTI

III.1. Obiectivele şi metodologia cercetării

III.1.1. Justificarea cercetării


Datele statistice îngrijorătoare din ultimii ani privind manifestarea fenomenului
violenţei în mediul şcolar, precum şi insuficienţa acestora pe plan naţional şi internaţional
au condus la nevoia de cunoaştere şi măsurare a amplorii fenomenului.
Inspectoratele Scolare Judeţene impun instituţiilor de învătământ crearea unei
comisii care să prevină şi să amelioreze fenomenul violenţei la nivelul şcolii.
Prezentul studiu răspunde nevoii de cunoştere a dimensiunii, formelor de
manifestare şi cauzelor fenomenului de violenţă la Scoala de Arte şi Meserii Cristeşti,
necesară elaborării unor strategii de prevenire şi ameliorare a acesteia în cadrul şcolii.
Cercetarea este absolut necesară în cadrul şcolii, deoarece , până în prezent, nu s-a
realizat nici una de acest fel.

III.1.2. Obiectivele cercetării


Obiectivele prezentei cercetări sunt următoarele:
- evaluarea dimensiunii fenomenului violenţei la SAM Cristeşti;
- identificarea situaţiilor de violenţă şcolară;
- identificarea cauzelor generatoare ale violenţei şcolare la SAM Cristeşti;
- Elaborarea unei strategii de prevenire şi combatere a acestui fenomen.

III.1.3. Metode şi tehnici de cercetare

30
Pentru realizarea acestui studiu s-au utilizat două categorii de metode : calitative şi
cantitative.
Analiza documentară. Prin această metodă s-au studiat acte normative naţionale şi
internaţionale, statistici, tipologii, concepte.
Ancheta prin chestionar. Metoda a fost utilizată pentru a evalua dimensiunea
fenomenului violenţei la SAM Cristeşti.
- Chestionarul adresat cadrelor didactice a urmărit: vârsta celor chestionaţi,
cadtedra cărora aparţin, tipurile de violenţă, frecvenţa acesteia, cauzele violenţei
în instituţia vizată, măsurile de prevenire şi combatere a acestora.
- Chestionarul adresat elevilor a urmărit: stabilirea locului unde aceştia au fost
agresaţi, modul de a reacţiona în situaţii conflictuale, modalităţi de exprimare a
nemulţumirii, implicarea sau neimplicarea în conflicte care au degenerat în
violenţă.
Ancheta prin focus grup şi interviuri individuale. Publicul ţintă al interviurilor
focalizate de grup a fost reprezentat de părinţi. Interviurile de grup adresate părinţilor au
vizat următoarele aspecte:
- gradul de securitate oferită de şcoală;
- violenţa în jurul şcolii;
- relaţia părinţilor cu şcoala;
- cauzele violenţei dintre elev-elev, profesor -elev, elev-profesor.

Interviurile individuale s-au realizat cu reprezentanţi ai autorităţilor locale( consilieri


locali, poliţie). S-au vizat aceleaşi aspecte ca şi în cadrul interviurilor de grup.

Studiul de caz. Studiile de caz au implicat interviuri individuale cu patru elevi cu


manifestări de violenţă, selectaţi de către diriginţi.Interviul adresat elevului violent a
urmărit: situaţia familială, cazuri de abuz fizic sau verbal, tratament neadecvat,
caracteristici personale ale elevului intervievat.

III.1.4.Populaţia investigată
Ancheta prin chestionar s-a realizat pe un eşantion reprezentativ de 30 de cadre
didactice şi 70 de elevi ai şcolii.

31
Interviurile de grup cu părinţii s-au efectuat în cadrul şcolii, 2 interviuri care au
cuprins 27 de subiecţi.
Interrviurile individuale s-au desfăşurat astfel:
- 1 interviu cu 2 consilieri locali;
- 1 interviu cu un poliţist dim comună;
- 5 interviuri individuale cu elervii care manifestă un comportament violent.
III.1.5. Limitele investigaţiei
Prin cercetarea efectuată s-a realizat doar o evaluare generală a fenomenului şi nu
una detaliată.
Nu toţi subiecţii chestionaţi au răspuns obiectiv.
Numărul de elevi investigaţi este redus în comparaţie cu populaţia şcolară existentă
la SAM Cristeşti ( 450 de elevi) .
Chestionarul a fost aplicat doar elevilor de gimnaziu, deoarece elevii din ciclul
primar nu sunt familiarizaţi cu terminologia chestionarului.

III.2 Prezentarea şi interpretarea datelor relevante ale cercetării


Caracteristicile populaţiei investigate:
Clasa Nr. Elevi Distribuţia pe sexe
Feminin masculin
A V-a 19 11 8
AVI-a 19 6 13
AVII-a 16 5 11
AVIII-a 15 9 6
AIX-a 4 - 4
AX-a 8 8 -
Total 81 de elevi

32
total elevi

39
baieti

42 fete

Total cadre didactice investigate 30


Media vârstei 39,4 ani.

cadre didactice

masculin
feminin

III.2.1 Rezultatele anchetei prin chestionar/ elevi

Chestionarul destinat elevilor conţine 6 itemi după cum urmează:


1. Ai fost vreodată agresat fizic de o altă persoană?

baieti fete

4 6
13 nu 0 11 nu
1 in scoala 8 in scoala
in jurul scolii in jurul scolii

28 la discoteca la discoteca
12 in alte locuri in alte locuri
21

33
Majoritatea elevilor investigaţi consideră că au fost agresaţi măcar o dată în şcoală;
analizând comparativ rezultatele, se observă ca numărul fetelor care nu au fost agresate
fizic este mai mic decât cel al băieţilor.Spaţiul din jurul şcolii , potrivit datelor, ar putea
constitui un loc în care elevii şcolii sunt agresaţi fizic.

2.Ai trăit vreodată sentimental de …?

hartuire din partea colegilor


fete

neplacere cauzata de
folosirea poreclelor si a
cuvintelor jignitoare
12 6 neputinta cand un coleg este
bruscat de un altul

emotie deosebita cand colegii


6 isi bat joc de aspectul tau fizic
26 sau vestimentar

hartuire din partea colegilor


baieti

neplacere cauzata de folosirea


poreclelor si a cuvintelor
jignitoare
neputinta cand un coleg este
10 11 bruscat de un altul

emotie deosebita cand colegii isi


9 bat joc de aspectul tau fizic sau
26 vestimentar

34
Majoritatea celor investigaţi recunoaşte că au trăit sentimentul de neplăcere cauzată
de folosirea poreclelor şi a cuvintelor jignitoare. De aici, deducem că cea mai frecventă
formă de violenţă în rândul elevilor este cea verbala, urmată de hărţuirea din partea
colegilor.

3 .S-a întâmplat vreodată ca în relaţia cu un profesor, cu un coleg al tău să reactionezi


…?

fete
reactii fizice
agresive
gesturi
amenintatoare
6 injurii
19 4
refuzarea
4 sarcinilor
ironia
14

baieti
reactii fizice
agresive
gesturi
3 amenintatoare
6 injurii
19
5
refuzarea
sarcinilor
ironia
15

Ironia este cea mai frecventă formă de manifestare a elevilor în relaţia cu profesorii
şi colegii, urmată de refuzarea sarcinilor de lucru. Un numar foarte mic de elevi au adus
injurii acestora.

4.Dacă ai asista la o situaţie conflictuală, care ar putea genera în violenţă, cum ai


reacţiona ?

35
fete baieti
as incerca sa aplanez
as incerca sa
conflictul
m-as implica efectiv
aplanez conflictul
de o parte si de alta

16 nu m-as implica
16 m-as implica
efectiv de o parte
20 23 si de alta
nu m-as implica
3 3

Elevii consideră că nu s-ar implica în situaţii conflictuale care ar genera în violenţă,


doar un număr restrâns ar încerca să aplaneze conflictul.

5.In general, când nu-mi convine ceva îmi exprim nemulţumirea:

fete
exprimandu-mi
punctul de vedere fara
sa fac scandal
ridic tonul pentru a-mi
12
impune opinia

reactionez violent
0 23
4 verbal sau fizic

altfel

baieti exprimandu-mi punctul


de vedere fara sa fac
scandal
ridic tonul pentru a-mi
impune opinia

19 17 reactionez violent verbal


sau fizic

1 5 altfel

Elevii anchetaţi au dovedit maturitate în gestionarea situaţiilor conflictuale,


afirmând în proporie de 61% fete şi 40% băieţi că şi-ar exprima punctul de vedere fără să

36
facă scandal .Doar un subiect a recunoscut că reacţionează violent verbal sau fizic cănd
nu-i convine ceva la şcoală.
6.La şcoală, mi s-a întâmplat să fiu implicat în conflicte care au generat în
violenţă fizică?

fete baieti

15
da 19
da
nu nu
23
24

57% din băieţi şi 48% din fete îşi recunosc implicarea în conflicte care au generat
violenţă .

III.2.2 Rezultatele anchetei prin chestionar/ cadre didactice

Chestionarul adresat cadrelor didactice conţine întrbări( în majoritatea lor) cu răspunsuri


la alegere ( închise) şi doar doi itemi cu răspunsuri deschise( vezi Anexa 4).
• Frecvenţa răspunsurilor privind starea de disciplină din şcoala SAM Cristeşti este
următoarea:

feminin

65%
70%
60%
50%
40%
30% 20%
20% 10%
5%
10%
0%
ie
na
na

e
ed

ar

ar
bu
bu

to

to
ca
te

ca
ar

fa

fa
fo

tis

tis
sa

sa
ne

37
masculin

60% 50%
50% 40%
40%
30%
20% 10%
10% 0% 0%
0%

ie
na
na

e
ed

ar

ar
bu
bu

to

to
ca
te

ca
ar

fa

fa
fo

tis

tis
sa

sa
ne
Analizând comparativ rezultatele, se observă că percepţia privind starea de
disciplină în şcoală este diferită la bărbaţi faţă de femei: 65% dintre cadrele didactice
femei consideră că este bună spre deosedire de bărbaţi care în proporţie de 50% cred că
aceasta este medie.

• Ierarhia formelor de violenţă reiese din tabelul următor:

Item Nr. Răspunsuri clasament Nr. Răspunsuri clasament


cadre didactice cadre didactice
feminin masculin
5a 18 1 10 1
5b 2 7 2 5
5c 13 3 4 3
5d - -
5e 8 4 4 3
5f 4 5 3 4
5g - -
5h 2 7 1 6
5i 3 6 -
5j 4 5 -
5k 17 2 9 2
5l - -

Violenţa verbală din partea elevilor este unanim văzută ca fiind forma cea mai
frecventă de ameninţare la care sunt supuşi elevii , urmată de nesupravegherea din partea
părinţilor şi violenţa fizică din partea elevilor .Abuzul emoţional din partea elevilor şi a

38
unor cadre didactice a fost cel mai slab poziţionat, iar unele forme precum: consumul de
droguri interzise, tentativele de suicid nu au fost deloc semnalate.

• Referitor la manifestarea agresivităţii în relaţia profesor- elev, răspunsurile se


prezintă grafic astfel:

feminin

60%
50%
50%
40% 35%

30%
20% 15%

10%
0%
a b c

masculin

50%
40%
40%

30%

20%
10% 10%
10%

0%
a b c

a-profesorul, prin modul de conduită poate dezvolta un comportament agresiv la elev;


b-elevul, prin manifestările sale, determină reacţii adverse din partea profesorului;
c- ambele
• Toate cadrele didactice investigate consideră că îşi pot stăpâni clasa prin dialog,
exemplu personal, comportament corect faţă de toţi elevii.
• Clasele la care se înregistrează mai frecvent fenomene de agresivitate sunt a VI-a
C si cele de SAM.

39
• La întrebarea privind identificarea cauzelor care generează violenţă în şcoala
investigată, s-a conturat următoarea ierarhie a răspunsurilor:
masculin feminin
• Modele comportamentale preluate • Lipsa educaţiei în familie;
din mediul social şi mijloace mass- • Modele comportamentale preluate
media; din mediul social şi mass-media;
• Copii lăsaţi în grija altor persoane; • Nesupravegherea elevilor în pauze
• Temperamentul unor elevi; de către profesorii de serviciu;
• Neglijenţa părinţilor; • Starea materială precară;
• Lipsa educaţiei în familie; • Plecarea ăn strainătate a parinţilor;
• Teribilism; • Slaba colaborare şcoală –familie;
• Consum de alcool. • Anturajele.

• Frecvenţa răspunsurilor privind ritmul în care se iau măsuri de combatere a


violenţei este reprezentată grafic astfel:

feminin

50% 45%

40%
30%
30% 25%

20%

10%

0%
frecvent uneori rar

40
masculin

70%
60%
60%
50%
40% 30%
30%
20% 10%
10%
0%
frecvent uneori rar

Cadrele didactice femei şi bărbaţi au opinii diferite referitoare la ritmul în care se


iau măsuri de combatere a violenţei. Astfel, 45% din femei cred că uneori se iau măsuri
de combatere a acesteia, în timp ce 30% dintre ele consideră că lucrul acesta se întâmplă
rar. 60% din bărbaţi opinează asupra frecvenţei ritmului în care se iau măsuri de
combatere, ceea ce dovedeşte lipsa de comunicare între subiecţii chestionaţi.
• Un alt aspect abordat este cel al ierarhizării măsurilor de sancţionare care se iau în
şcoală:
item masculin poziţie feminin poziţie
11a 10 1 18 1
11b 1 3 1 3
11c 9 2 17 2
11d 1 3 - -
11e - 1 3

Cele mai frecvente măsuri de sancţionare care se iau în şcoală sunt în ordine:
mustrarea verbală şi scăderea mediei la purtare.
• Măsurile de combatere a violenţei în şcoală propuse de catre cadrele didactice se
regăsesc în următorul tabel:
masculin feminin
• Supravegherea atentă a elevilor • Consultarea unor persoane de
problemă; specialitate precum medicul
• Implicarea profesorilor diriginţi, a psiholog, asistentul social;
poliţiei, a membrilor consiliului • Parteneriate cu poliţia, biserica,
local; familia;

41
• Administrarea pedepselor celor • Abordarea în cadrul orelor de
implicaţi. dirigenţie a aspectelor de
violenţă pentru a conştientiza
elevii consecinţele diferitelor
tipuri de violenţă;
• Imbunătăţirea ROI

III.2.3. Interviurile de grup cu părinţii

In cadrul interviurilor de grup cu părinţii s-au adus în discuţie cauzele care


generează violenţă în rândul elevilor şcolii, gradul de securitate oferită de şcoală, violenţa
din jurul şcolii, relaţia părinţilor cu şcoala.
 .Unii părinţi acuză ca principală cauză a generării violenţei gradul de sărăcie în
care se află anumite familii, pe când alţii opinează asupra atitudinilor de sfidare
asupra celorlalţi elevi şi profesori ale unor elevi care provin din familii avantajate
economic.
 Anumiţi elevi învaţă să fie violenţi în familie, tatăl, de regulă , este părintele
violent , iar copilul copiază comportamentul acestuia .Părinţii explică violenţa
anumitor elevi şi prin posibila influenţă negativă a anturajului.
 Neacordarea unui timp suficient educării copiilor ar fi o altă cauză a violenţei
acestora.
 Plecarea părinţilor în străinătate şi lăsarea acestora în grija bunicilor sau a altor
rude a fost una din cele mai importante cauze enumerate de părinţi.
 Un alt aspect abordat a fost legat de controlul copiilor asupra media. Parinţii
recunosc faptul că se confruntă cu imposibilitatea supravegherii copiilor în
urmărirea programelor TV.
 In ceea ce priveşte nivelul de securitate, doar o mică parte dintre părinţi consideră
că, în instituţia de învăţământ , copii lor nu se simt în siguranţă, dat fiind faptul
că în incinta şcolii pătrund uneori şi persoane străine de această instituţie. Dacă în
şcoală copii lor sunt în siguranţă, în preajma şcolii există un risc mai crescut de
izbucnire a incidentelor violente.

42
 Relaţia părinţilor cu şcoala este acceptabilă, aceştia acuzând lipsa de implicare a
profesorilor diriginţi în rezolvarea şi combaterea anumitor conflicte.
 Pentru prevenirea şi stoparea incidentelor violente în şcoală şi pentru creşterea
gradului de siguranţă, părinţii doresc angajarea unui agent de pază autorizat pe
toată durata orelor de curs şi mai puţină discriminare între elevi.

II.2.4.Interviul cu poliţia

Din declaraţiile poliţiei, numeroase cereri de rezolvare a situaţiilor conflictuale au


fost soluţionate. Scoala apelează la serviciile acesteia oricând este nevoie.Din punctul de
vedere al poliţistului intervievat , principalele cause ale agresivităţii elevilor sunt:
- modele comportamentale agresive învăţate în familie;
- adoptarea unor modele de comportament promovate între elevi, care valorizează
impunerea în faţa celorlalţi;
- atragerea atenţiei prin atitudini sfidătoare;
- etalarea prestgiului prin forţă.
Cele mai frecvente incidente au loc în timpul pauzelor şi după ore .De asemenea, unii
absolvenţi ai şcolii crează probleme cadrelor didactice în timpul orelor, deoarece
pătrunderea lor în şcoală nu este monitorizată.De multe ori, aceştia rămân
neidentificaţi de poliţie, iar luarea unor măsuri este problematică, deoarece nu
întotdeauna sunt stabilite circumstanţele incidentului.Actele de indisciplină minore,
ignorate, nesancţionate pot să conducă la apariţia incidentelor majore. Conform
declaraţiei poliţistului , măsurile care ar trebui luate pentru diminuarea actelor de
violenţă în şcoală sunt:
- emiterea unor regulamente cu bază legală de către ministere valabile pentru
întregul sistem de învăţământ;
- paza permanentă asigurată de agenţi precum şi
- contactul regulat cu poliţiştii.

43
III.2.5. Interviurile cu membrii consiliului local

Violenţa în şcoli a devenit în ultima perioadă o problemă majoră, iar părerea


consilierilor locali este că aceasta este un fenomen care riscă să ia amploare .Cei
intervievaţi recunosc faptul ca nu sunt foarte implicaţi în viaţa şcolii , dar declară
că principalele cauze ale comportamentului agresiv al elevilor sunt: problemele
familiale; familii dezmembrate, situaţie materială precară , anturajul( afilierea la un
grup implică a discuta, a te îmbrăca, a te comporta similar cu membrii grupului de
apartenenţă).
Aceştia cred că profesorii se implică în aplanarea conflictelor, dar recomandă
asistenţă psihologică din partea unui psiholog şcolar. De asemenea , au afirmat ca ar
aproba în consiliul local angajarea unui agent de pază la scoală pentru a preîntâmpina
incidentele violente.

III.3. Concluzii şi recomandări


.
Demersul pentru evaluarea dimensiunilor fenomenului violenţei la Scoala de Arte şi
Meserii Cristeşti a urmărit estimarea ponderii elevilor cu manifestări de violenţă precum
şi estimarea frecvenţei cu care se iau măsuri.
Fenomenul violenţei în şcoală pare să fie încă o problemă insuficient conştientizată
în şcoala românească sau poate doar un subiect incomod. Pentru mulţi actori
intervievaţi, chestionaţi tema violenţei şcolare a părut oarecum surprinzătoare, nouă.
Opiniile exprimate nu au fost întotdeauna convergente, mergând de la negarea
fenomenului de violenţă în şcoală pâna la considerarea violenţei ca o problemă
îngrijorătoare.
Violenţa subiectivă versus violenţa obiectivă. Mulţi intervievaţi sunt tentaţi să facă
referire la violenţa înţeleasă mai ales în dimensiunea sa obiectivă, referindu-se la acte de
agresivitate manifestă (fizică, verbală sau non-verbală) şi mai puţin la cele de natură
subiectivă, ce ţin de valori, de tipurile de relaţii sau de cultura scolară.
Exista o dimensiune de gen a violentei scolare. Cei mai mulţi actori apreciază că,
la nivel general, băieţii sunt mai violenţi, comparativ cu fetele. De asemenea, formele de

44
manifestare a violenţei sunt menţionate diferenţiat pe genuri: fetelor le sunt atribuite mai
ales formele „obişnuite”, tolerate ale violenţei (în special violenţa verbală), iar băieţilor,
formele mai grave de violenţă (inclusiv agresivitatea fizică).

În urma cercetării efectuate la Scoala SAM Cristeşti, s-au elaborat următoarele


recomandări după modelul ecologic care cuprinde patru niveluri de înţelegere şi analiză
a influenţelor privind violenţa: nivelul individual, nivelul relaţional, nivelul comunitar
şi nivelul societal.

Intervenţii la nivel individual


 Identificarea timpurie a elevilor cu potenţial violent şi a cauzelor care pot
determina manifestări de violenţă a acestora, prin implicarea cadrelor didactice şi
a personalului specializat (consilieri şcolari, psihologi, asistenţi sociali).
 Elaborarea şi derularea unor programe de asistenţă individualizată pentru
elevii implicaţi (ca autori sau ca victime) în cazuri de violenţă, prin care să se
urmarească:
- conştientizarea consecinţelor actelor de violenţă asupra propriei persoane şi asupra
celorlalţi (colegi, cadre didactice, părinţi, prieteni etc.);
- prevenirea apariţiei dispoziţiilor afective negative (resentimentul, suspiciunea
excesivă, iritabilitatea, ostilitatea, negativismul);
- ameliorarea imaginii de sine (atitudine pozitivă faţă de sine, evaluarea corectă a
calităţilor şi a defectelor personale, percepţia pozitivă a experienţelor de viaţă,
proiectarea unor experienţe pozitive pentru viitor);
- dezvoltarea autonomiei (rezistenţa faţă de expectanţele şi evaluările celorlalţi prin
dobândirea autocontrolului privind impulsurile violente şi a capacităţii de
autoanaliză a propriului comportament.
 Implicarea activă a elevilor cu potenţial violent sau care au comis acte de
violenţa în programe de asistenta derulate în parteneriat de către scoală şi
alte instituţii specializate (Poliţia comunitară, Autoritatea pentru Protecţia

45
Copilului si Adopţie, autorităţile locale, Biserica, alte organizaţii specializate
în programe de protecţie şi educaţie a copiilor şi a tinerilor).
 Valorificarea intereselor, aptitudinilor şi capacităţii elevilor care au comis
acte de violenţă prin implicarea acestora în activităţi şcolare şi extra-şcolare
(sportive, artistice etc.).
 Responsabilizarea elevilor cu comportament violent prin aplicarea unor
măsuri de intervenţie cu potenţial educativ şi formativ; evitarea centrării
exclusiv pe sancţiune si eliminarea din practica educatională a unor sancţiuni
care contravin principiilor pedagogice (de exemplu, sancţionarea
comportamentului violent prin notă, repetenţie, exmatriculare etc.)

Intervenţii la nivel relaţional


a)familia
 Informarea părinţilor cu privire la serviciile pe care le poate oferi şcoala în
scopul, prevenirii violenţei şcolare şi ameliorării relaţiilor părinţi-copii (consiliere,
mediere); implicarea în astfel de activităţi a personalului specializat (consilieri
scolari, psihologi).
 Colaborarea şcolii cu familiile elevilor cu potenţial violent sau care au comis
acte de violenta, în toate etapele procesului de asistenţă a acestora (informarea,
stabilirea unui program comun de interventie, monitorizarea cazurilor semnalate);
organizarea de întâlniri în şcoală, vizite în familii, programe extraşcolare cu
participarea comună a elevilor, a părinţilor, a cadrelor didactice.

b) şcoala
 Includerea, pe agenda întâlnirilor formale ale scolii (Consiliul de Administraţie,
Consiliul Profesoral, Consiliul Elevilor, Comitetul de Parinti), a unor teme legate de
violenţă şcolară, care să aibă ca scop conştientizarea dimensiunii fenomenului şi analiza
formelor, a actorilor şi a cauzelor situaţiilor de violenţă de la nivelul instituţiei respective.

46
 Elaborarea unor strategii coerente de prevenire şi intervenţie, care să fie
fundamentate pe diagnoza situaţiei existente şi să fie incluse în planul de
dezvoltare instituţională;
 Transformarea regulamentului de ordine interioară, specific fiecarei şcoli, din
instrument formal în mijloc real de prevenire, prin:
- definirea clară şi functională a criteriilor de disciplină scolară şi de conduită în
şcoală a tuturor actorilor şcolari (elevi, profesori);
- adaptarea prevederilor la contextul specific în care funcţionează instituţia;
- consultarea tuturor actorilor de la nivelul şcolii (elevi, cadre didactice, părinţi) în
definirea şi aplicarea prevederilor acestuia;

La nivel curricular:

 Dezbaterea, în timpul orelor de consiliere si orientare, a situatiilor de violenţă


petrecute în şcoală sau în vecinatatea acesteia şi încurajarea exprimării opiniei
elevilor privind aceste situaţii şi posibile căi de soluţionare.
 Valorificarea temelor relevante pentru problematica violenţei, care se regăsesc
în curriculumul diferitelor discipline şcolare (drepturile şi îndatoririle individului,
libertate şi normă/regulă de comportament, decizie şi consecinţele deciziilor,
abilităţi sociale etc.), prin utilizarea unor strategii activ-participative (studiu de
caz, joc de rol, analiza critică a mesajelor audio-vizuale cu conţinut violent,
problematizare etc.), care să conducă la conştientizarea şi dezvoltarea unei
atitudini critice a elevilor faţă de problematica violenţei şcolare.
 Derularea unor programe şi activităti extraşcolare pe tema combaterii violenţei
şcolare (de exemplu: saptamâna anti-violenta; jocuri, concursuri si expoziţii
tematice; întâlniri cu specialişti care să prezinte în mod interactiv teme legate de
violenţa şcolară, la care să participe elevi, cadre didactice şi părinţi).
 Sensibilizarea profesorilor faţă de problematica violenţei (forme de violenţă,
cauze generatoare, mecanisme de prevenire, strategii de ameliorare, cadru
legislativ si instituţional) prin activităţi de formare derulate la nivel local:

47
cursuri de formare incluse în planurile de dezvoltare, cercuri pedagogice tematice,
comisii metodice, schimburi de experienţă.
 Creşterea transparenţei evaluării rezultatelor elevilor (criterii, metode), în scopul
diminuarii tensiunilor care conduc la aparitia unor situatii de violenţă (între elevi
şi profesori sau între elevi); monitorizarea la nivel instituţional a cadrelor
didactice care utilizează notarea ca mijloc de sancţionare a comportamentelor sau
atitudinilor elevilor, în scopul corectării acestor situaţii.

La nivel comunitar
 Iniţierea unor programe de sensibilizare a comunităţii privind fenomenul de
violenţă şcolară (instituţii responsabile: Inspectorate Scolare Judetene, unităţi
şcolare, Autoritatea pentru Protectia Copilului, poliţie, primarie).
 Dezvoltarea unor programe de prevenire a violenţei şcolare (cu sustinerea
financiară şi/sau logistică din partea Primariei, a Inspectoratului Scolar
Judeţean, a poliţiei comunitare).
 Dezvoltarea de parteneriate ale şcolii cu alte instituţii la nivel local – poliţie,
autorităţi locale, etc. – pentru siguranţa deplasării elevilor şi pentru crearea unei
vecinătăţi lipsite de pericole privind integritatea fizică si psihologică a elevilor.

La nivel social
 Dezvoltarea, în cadrul ofertei naţionale de curriculum la decizia şcolii, a unor
discipline opţionale centrate pe prevenţia violenţei (institutii responsabile:
Ministerul Educatiei şi Cercetării, Consiliul Naţional pentru Curriculum).
 Stimularea cercetarii si a dezbaterii publice privind violenta şcolară şi
multiplicarea la nivel de sistem a exemplelor de succes în prevenirea si
combaterea acestui fenomen (institutii responsabile: Ministerul Educatiei si
Cercetarii, Consiliul National al Audio- Vizualului, Ministerul Administratiei si
Internelor, Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie, institute

48
de cercetare, universităţi, unităti de învatamânt preuniversitar, organizatii ale
societatii civile).

CONCLUZII FINALE

Cercetătorii în domeniul educaţiei au constatat că violenţa este, din punct de vedere


statistic, cea mai frecventă conduită de devianţă şcolară. Mass- media, cercetările şi
statisticile oficiale raportează o creştere spectaculoasă a fenomenului în ultimele trei
decenii în mai multe ţări ale lumii. Din păcate, dacă în fazele de început ale educaţiei
şcolare predomina violenţa profesorului asupra elevilor, tot mai mult în prezent se
deplasează violenţa dinspre elevi spre profesori şi dinspre elevi spre elevi.
Având în vedere statisticile îngrijorătoare din alte ţări, dar mai ales creşterea
numărului de cazuri mediatizate în România, considerăm că este absolut necesară
intensificarea preocupărilor noastre de studiere a acestui fenomen.
Ne propunem ca pe viitor să extindem această cercetare şi la nivelul celorlalte şcoli
arondate, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra fenomenului violenţei şcolare la
SAM Cristeşti, pentru a putea propune măsuri de prevenire şi de combatere a acesteia
eficiente.
Sperăm că această lucrare să constituie un punct de plecare pentru cercetări viitoare
asupra violenţei şcolare. Există încă multe aspecte care pot fi cercetate şi discutate în
acest domeniu.

49
BIBLIOGRAFIE

 Boboc, Alexandru, Filosofia contemporană. Orientări şi tendinţe în filosofia


secolului XX, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1980, p. 88.
 Chesnais, J.C. Histoire de la violence, Laffont, Paris, 1981. În: Salavastru,
Dorina, Violenta în mediul scolar. În: Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), op. cit.
 Dewey, John, Democraţie şi politică, Bucureşti, Editura Politică, 1972, p. 11
 Débarbieux, E. La violence en milieu scolaire, Paris, ESF, 1999
 Debarbieux, Eric, Interviu, B.O. nr.26 din 6 iunie ,1996
 Dubet, F. În: Esterle-Hedibel, M., Violenta în scoala: noi date, noi întrebari. În:
Ferreol, G., Neculau, A. (coord.)., op. cit
 Dubet , F., Les lycéenes, Paris, Seuil
 Defrance, Bernard, La violence à l' école , Syros, 1996, p. 119
 Dumitriu, Anton, Istoria războiului, Bucureşti, Editura Fundaţiei Soros, 1999, p.
44
 Ferreol, G., Violenta în mediul scolar. Exemplul unui colegiu din nordul Frantei.
În: Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), Violenta. Aspecte psihosociale, Iasi, Editura
Polirom, 2003.
 Floro, M. , Question de violence a l`ecole, Edition Eres, Paris, 1996
 Joyeux, Yannick, L' education face à la violence, ESF, 1996, p. 172

50
 MEC, ISE, UNICEF, Violenţa în şcoală, coord. Jigău , Mihaela , Liiceanu, A.,
Preoteasa, L., Editura ALPHA MDN, Bucureşti, 2006
 MEC, Anexa la OMECT nr. 1409/29.06.2007, Strategia ministrului educaţiei,
cercetării şi tineretului cu privire la reducerea fenomenului de violenţă în
unităţile de învăţământ preuniversitar.
 Mitrofan, N., Agresivitatea, în Neculau, A.( coord), Psihologie socială, Polirom,
Iaşi, 1996
 Neamtu, Cristina, Conduite agresive în scoala. În: Soitu, L., Havârneanu, C.,
Agresivitatea în scoala, Iasi,
 Olweus, D., Harcelement et brutalités entre élèves, Paris, ESF, 1999, p. 12.
 Ortega, Rosario & colab. , Luptând împotriva agresiunii şi violenţei în şcoală,
Landau, 2007
 Meyers,Reinhard, Grundbegriffe, Strukturen und theoretische Perspektiven der
Internationalen Beziehungen, în: Bundeszentrale für politische Bildung, Editura
Grundwissen Politik, 2. Aufl., Bonn, 1993, p. 280-282
 Rapport Mondial sur la violence et la santé, sous la direction de Krug, Dahlberg,
Mercy, Zwi, Lozano-Ascencio, OMS, Genève, 2002.
 Raport al expertului independent pentru studiul ONU privind violenţa asupra
copiilor, 2005
 Salavastru Dorina, Violenta în mediul scolar. În: Ferreol, Gilles, Adrian, Neculau,
Violenta. Aspecte psihosociale, Iasi, Editura Polirom, 2003
 Zemmouri, Sandrine & Briffaut ,Oliver, Analyses de la violence en milieu
éducatif

Resurse web:
 http://autarchic.tripod.com/files/cause_violence.html;
 http://www.coe.int/T/E/Cultural_Cooperation/youth/2004_Jeunes_prevention_vio
lence.pdf;
 http://www.cdc.gov/gshs;
 http://legislsţie.just.ro/;

51
 http://www.educatiefărăviolenta.ro;
 www.dppd.ro/pedagogie/velea_pedagogie/co_pdf;
 http://www.violencesstudy.org;
 http://www.obsviolence._bordeaux2.fr/.;
 http://www.education.gouv.fr./prevention/violence/default;

Anexa 1

Studiu de caz nr.1

Nechifor Ionuţ, 13 ani, elev în clasa a –VII-a, Scoala de Arte şi Meserii Cristeşti

Nechifor Ionuţ este elev în clasa a VII-a A la SAM Cristeşti, în vârstă de 13 ani.
Provine dintr-o familie dezorganizată, tatăl fiind alcoolic, iar mama este plecată in Italia.
In prezent locuieşte cu alţi patru fraţi mai mari în locuinţa familiei.
A fost semnalat ca fiind un elev violent de către diriginta sa , dar şi de alte cadre
didactice. A fost implicat în mai multe conflicte, atât în şcoală, cât şi în afara
acesteia.Deşi este intelligent ,rezultatele sale şcolare sunt mediocre. Nu-i place să înveţe,
preferă să umble pe străzi sau să stea cu alţi elevi în curtea şcolii. Ii loveşte pe cei mai
mici decât el , pretextând că şi el “ a încasat-o” când era ca ei. Colegii nu-l acceptă în
bancă , deoarece este neîngrijit.
Cât priveşte şcoala , aceasta nu i se pare utilă; el stie că numarul mare de absenţe
nu-i va afecta situaţia şcolară anuală:” Vin la sfârşitul semestrului, mă ascultă şi trec la
toate obiectele”.La teza cu subiect unic a venit pentru că i s-a impus de către conducerea
şcolii; nu a obţinut peste cinci la nici unul dintre obiecte.

52
Cea mai nouă preocupare a elevului anchetat este cerşitul pe podul care traversează
râul Moldova, între satele Cristeşti şi Timişeşti. Nu este singur ,ci s-a grupat cu alţi elevi
ai şcolii cu risc de abandon şcolar .El spune că într- o zi la “ semafor”( podul se
recondiţionează şi se circulă doar pe o bandă) câştigă echivalentul sumei din alocaţia pe
o lună.
Nechifor Ionuţ recunoaşte că are un comportament agresiv, în şcoală şi în afara
acesteia, povestind cum îi loveşte pe colegii lui de cerşit pentru a-şi impune punctul de
vedere.
Elevul recunoaşte că a recurs la violenţă verbală faţă de unele cadre didactice ,
fiindcă tot timpul îi reproşau câte ceva.
Caracterizându-se, Nechifor Ionuţ apreciază că este nervos şi impulsiv, dar îi place
să-şi facă prieteni şi în alte cercuri.

Studiu de caz nr. 2

Cercelaru Florin, 12 ani, elev în clasa a VII-a

Cercelaru Florin este elev în clasa a VII-a la Scoala de Arte şi Meserii Cristeşti. Nu
ştie încă să scrie corect şi abia citeşte.Provine dintr-o familie cu probleme economice,
ambii parinţi trăind din ajutor social. Este cel mai mic din cei cinci copii ai familiei.
Tatăl, deşi nu a fost implicat în conflicte mari, este un om care manifestă atât violenţă
verbală cât şi fizică.
Elevul intervievat obişnuieşte des să-i ameninţe pe cei din jur. Nu-i place să înveţe
preferând să muncească alături de părinţi, pe camp. Probleme cu poliţia nu a avut încă,
pentru că nimeni nu l-a reclamat. Este violent cu toţi colegii din clasă, încercând de
fiecare dată să se impună folosind violenţa.
Deşi uneori manifestă interes în cadrul orelor, niciodată nu înţelege sarcinile de
lucru , devenind recalcitrant. Nu lipseşte de la şcoală, mai chiuleşte din când în când.
Obişnuieste să-şi facă dreptate singur (“ Cum altul dă şi eu să stau”). A fost tras de urechi
de profesoara de chimie pe care a ameninţat-o cu o bătaie bună din partea fraţilor săi.

53
Plânge uşor, mai ales atunci când nu I se dă dreptate. Recunoaşte că este impulsiv.
Dă vina pe alţii atunci când greşeşte.
Profesorii îl enervează, deoarece primeşte mustrări verbale cănd se întâmplă vreun
incident violent. Consideră că nu este evaluat corect de către aceştia.

Studiu de caz nr.3

Iacob Ion, 16 ani ,elev în clasa a X-a

Iacob Ion, elev în cladsa a X-a, profil macanică, locuieşte în satul Hereşti. Incă din
clasa a VI-a a fost un elev problemă al şcolii. Provine dintr-o familie monoparentală cu
tată necunoscut. Mama sa este o femeie liniştită, l-a crescut singură până când s-a
căsătorit. Veniturile familiei sunt insuficiente pentru un trai decent, astfel elevul apelează
la mici trucuri pentru a câştiga un ban( cumpără cu un preţ şi vinde cu un altul).
Timpul liber şi-l petrece umblând pe străzi cu “ gaşca” sau ajutându-şi rudele la
diverse treburi.
Faţă de profesori are o atitudine zeflemitoare purtându-se arogant mai ales cu
cadrele didactice tinere.In timpul orelor de curs nu ia notiţe , pretextând că un asemenea
lucru este obositor. Citeşte greu şi are un scris ilizibil. Nu pare să-l preocupe faptul că
instruirea sa iniţială se termină cu zece clase . Pentru el , şcoala nu are valoare,” poţi
câştiga bani mulţi muncind în Italia”

54
Dirigintele elevului spune despre acesta că este slab la învăţătură, schimbător în
relaţiile cu profesorii şi colegii. Consumă băuturi alcoolice , obişnuind să vină beat la ore.
A fost implicat în multe conflicte la şcoală, manifestăndu-se agresiv şi violent, mai ales
atunci când este provocat.

Studiu de caz nr. 4

Tănăselea Cosmin., 14 ani, elev în clsa a VIII-a

Tănăselea Cosmin este elev în clsa a VIII-a la SAM Cristeşti. Este unul din clienţii
fideli ai poliţiei locale. A fost implicat în multe conflicte violente atât în şcoală cât şi în
afara acesteia. Frecventează noaptea barurile, iar dimineaţa este prea obosit pentru a mai
veni la şcoală.
Aparţine unei familii cu situaţie materială bună, ambii părinţi muncesc în Italia.
Locuieşte cu sora sa mai mică , de care uneori are grijă o mătuşă. Copilul a avut de mic
un exemplu negativ în familie ; tatăl consuma frecvent băuturi alcoolice .
Elevul a intrat în grupul unor foşti elevi ai şcolii şi ei cu probleme de
comportament. Este mândru de apartenenţa sa la gaşcă, deoarece în mijlocul acesteia se
simte liber şi puternic.
Fumează fără rezerve în curtea şcolii şi reactionează violent verbal când i se atrage
atenţia.

55
La teza cu subiect unic din semestrul I a obţinut un rezultat alab ( sub 5 ) ,iar în
semestrul al II-lea nu s-a prezentat, anul acesta şcolar va rămâne cu situţia neîncheîată la
foarte multe obiecte. Deşi situaţia a fost transmisă părinţilor , aceştia nu şi-au manifestat
interesul până în prezent.

Anexa 2

SCOALA DE ARTE SI MESERII CRISTESTI

POLITIA LOCALA CRISTESTI

“ Eu nu sunt violent”

56
COORDONATORI:
Profesorii diriginţi
Cadrele poliţiei locale

PROIECT EDUCATIONAL

DENUMIREA PROIECTULUI
 “ Eu nu sunt violent”
APLICANTUL
 Scoala SAM Cristeşti
 Poliţia locală Cristeşti
SCURTA PREZENTARE A EXPERIENTEI IN DOMENIUL
PROIECTULUI
 Scoala şi membrii poliţiei locale au o colaborare de mai mulţi ani, timp în care la
invitaţia profesorilor diriginţi cadrele poliţiei au participat la orele de consiliere şi
orientare şi la rezolvarea unor cazuri de violenţă şcolară.
ARGUMENT

57
 Proiectul îşi propune să-i apropie pe elevi între ei , să-i convingă faptul că “ a nu
fi violent” nu este o ruşine, dimpotrivă , o mândrie. Astfel, parteneriatul
educaţional devine o prioritate a strategiilor orientate către educarea elevilor
pentru cunoaşterea şi respectarea legislaţiei şi dezvoltarea sănătoasă a societăţii
româneşti.
SCOPUL PROIECTULUI
 Constituirea unui grup partenerial care să promoveze valori commune ale ordinii
şi siguranţei elevilor atât pe timpul cursurilor, cât şi în afara acestora la nivelul
partenerilor implicaţi: decidenţi, profesori, elevi şi cadrele poliţiei.
OBIECTIVE
 Dobândirea de către elevi a unor noţiuni referitoare la faptele de violenţă precum
şi la legislaţia în vigoare.
 Implicarea cadrelor didactice şi a părinţilor în activităţi de prevenire şi combatere
a violenţei şcolare.
 Promovarea dialogului şi a comunicării între elevi/ părinţi şi cadrele poliţiei
locale.
 Informarea elevilor în sensul cunoaşterii legislaţiei şi a riscurilor de încălcare a
acesteia.
 Atragerea părinţilor, elevilor, cadrelor didactice în activităţi cu caracter
extracurricular
GRUPURILE TINTA
Clasele V – VIII;
Clasele IX – X;
Cadre didactice
RESURSE TEMPORALE
Anul şcolar 2008-2009
CALENDARUL ACTIVITATILOR
 Octombrie Ce este legea ? Consecinţele nerespectării ei.
 Decembrie: Alcoolul şi tutunul. Efectele nefaste ale acestora
 Februarie: Abandonul şcolar şi familial.

58
 Aprilie: Violenţa în sport. Spiritul de fair- play.
 Mai: Eu sunt pacifist!
MODALITATI DE REALIZARE A OBIECTIVELOR
- antrenarea elevilor, profesorilor, părinţilor şi a cadrelor poliţiei în derularea
acţiunilor propuse;
- elaborarea programelor actiunilor.
MODALITATI DE EVALUARE
 activităţi desfăşurate în comun ( expuneri, studii de caz, jocuri de rol).
RESURSE MATERIALE IMPLICATE:
 baza materială a instituţiilor implicate
RESURSE UMANE IMPLICATE:
 elevi;
 cadre didactice;
 familiile elevilor;
 cadre ale poliţiei locale.

REZULTATE ASTEPTATE
 formarea şi acţiunea în scopuri civice;
 micşorarea numărului de elevi cu manifestări violente;
 atenuarea fenomenului şcolar.

59
Anexa 3
Chestionar destinat elevilor

Este timpul să faci ceva în şcoala ta! De aceea te rugăm să răspuzi sincer la
următoarele intrebări:

Sunt în clasa……… Sunt de sex ……………..

1.Ai fost vreodată agresat fizic de o altă persoană:


a) Nu d) la discotecă
b) în şcoală e) în alte locuri
c) în jurul şcolii

2. Ai trăit vreodată sentimentul de …..?


a) hărţuire din partea colegilor;
b) neplăcere cauzată de folosirea poreclelor si a cuvintelor jignitoare;
c) neputinţa când un coleg este bruscat de un altul
d) emoţie deosebită când colegii îşi bat joc de aspectul tău fizic sau vestimentar.

3. S-a întâmplat vreodată ca în relaţia cu un profesor, un coleg al tău să reacţionezi


folosind….?
a) reacţii fizice agresive
b) gesturi ameninţătoare

60
c) injurii
d) refuzarea sarcinilor
e) ironia.

4.Dacă ai asista la o situaţie conflictuală, care ar putea genera în violenţă, cum ai


reacţiona?
a) aş încerca să aplanez confliuctul
b) m-aş implica efectiv de o parte sau de alta
c) nu m-aş implica.

5. In general, când nu-mi convine ceva la şcoală îmi exprim nemulţumirea :


a) exprimându-mi punctul de vedere fără să fac scandal
b) ridic tonul pentru a-mi impune opinia.
c) Reacţionez violent verbal sau fizic
d) Altfel( tac şi las de la mine, apelez la diriginte etc.)

6. La şcoală , mi s-a întâmplat să fiu implicat în conflicte care au generat în violenţă


fizică?
a) da b) nu

Data aplicării …………….


Anexa 4
CHESTIONAR DESTINAT CADRELOR DIDACTICE

În vederea realizării unei investigaţii sociologice privind manifestarea


fenomenului violentei in Scoala SAM Cristesti, vă rugăm să răspundeţi la următoarele
întrebări:

1.Varsta mea este …………….


2.Sunt de sex ( incercuieste litera):
a) masculin; b) feminin.
3. Catedra la care predau este de:
a)educator
b) învăţător
c) profesor .
4.Cum este starea de disciplină în şcoala dumneavoastră?
a)Foarte bună
b)Bună
c)Medie
d)Satisfăcătoare
e)Nesatisfăcătoare .

5 . La ce ameninţări sunt expuşi elevii din şcoala dumneavoastră? (alegeţi toate


variantele pe care le consideraţi potrivite )
a)Violenţă verbală din partea elevilor

61
b)Violenţă verbală din partea cadrelor didactice
c)Violenţă fizică din partea elevilor
d)Violenţă fizică din partea cadrelor didactice
e)Violenţă de orice tip din partea mass-media
f)Consum de alcool
g)Consum de droguri interzise
h)Abuz emoţional din partea elevilor şi a unor cadre didactice
i)Lipsă de înţelegere din partea cadrelor didactice
j)Lipsă de înţelegere din partea părinţilor
k)Nesupraveghere din partea părinţilor
l)Tentative de suicid.

6. In unele unităţi şcolare, agresivitatea se manifestă şi în relaţia profesor – elev. Cu


care dintre urmatoarele afirmaţii sunteţi de acord?
a ) profesorul, prin modul de conduită poate dezvolta un comportament
agresiv la elev;
b ) elevul, prin manifestările sale, determină reacţii agresive din partea
profesorului;
c ) ambele;

7. Consider ca-mi pot stapâni clasa prin:


a)dialog, exemplu personal, comportament corect fatţă de toţi elevii, ore atractive;
b)negociere;
c)ridicand vocea;
d)ameninţări cu ascultarea.
8 .Facând apel la experienta dumneavoastră, care este clasa la care se înregistrează mai
frecvent fenomene de agresivitate:
..................
9. Care credeţi că sunt cauzele generarii violenţei ţn scoala dvs. ?(enumeraţi cauze)
.....................................................................................................
.....................................................................................................
......................................................................................................

10. În ce ritm se iau măsuri de combatere a violentei in scoala dvs.?


a)Frecvent
b)Uneori
c)Rar.

11. În general, ce măsuri se iau ?


a)Mustrare verbală
b)Mustrare scrisă / avertisment
c)Scăderea mediei la purtare
d)Aducerea elevului în faţa Consiliului profesorilor clasei
e)Alte măsuri .

12.Ce măsuri combatere a violentei din şcoală propuneţi? (enumeraţi măsuri)

62
..................................................................................................................
...................................................................................................................
.......................................................................................................................

Data aplicarii……………….

63