La Bunica

de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire 2012 

 La Bunica
Redactor: Răzvan Penescu (rpenescu@liternet.ro)
Editor format .pdf Acrobat Reader: Andrei Baciu

Text şi imagini: © 2012 Andrei Baciu (ierdnaclaudiu@yahoo.com)

Prefața: © 2012 Mircea Platon
Fotografiile au fost realizate în perioada aprilie 2008 – decembrie 2011.
Textul a fost scris în iulie 2009 (partea întâia) și mai 2011 (partea a doua).
Toate drepturile rezervate.

© 2012 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader.

Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a cărţii prin intermediul altor siteuri, modi-
ficarea sau comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet sînt interzise şi se pedepsesc conform legii privind
drepturile de autor şi drepturile conexe, în vigoare.

ISBN: 978-973-122-073-4

Editura LiterNet
http://editura.liternet.ro
office@liternet.ro

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Ochi de lumină şi libertate

Când Andrei Baciu mi-a făcut cinstea de a mă invita să scriu introducerea albumului pe care îl aveţi acum în faţa
ochilor, am ezitat. Nu sunt fotograf! M-am aşternut pe scris însă din două motive. Primul e că, deşi sunt moldovean
get-beget, în copilărie am petrecut vacanţe de neuitat la mătuşile din Prahova. Am învățat să înot nu la mare, ci în râul
Teleajen. Şi primele mele discuri cu muzică simfonică – Schubert – le-am cumpărat de la o mică tutungerie/librărie/papetărie/
mercerie din Măneciu (Ungureni, nu Pământeni). Măgurele, satul din La Bunica, e pentru mine un nume şi un loc din acea
„zonă”a copilăriei cuprinsă între Vălenii de Munte ai lui Iorga şi Mănecii Tantii Aurora care avea nu mai ştiu ce fâneţe în
Măgurele! E, în esenţă, lumea din piesa Steaua fără nume a lui Mihail Sebastian (a cărei acţiune se desfăşoară într-o localitate
din Prahova). Când am ajuns eu în vacanţe acolo, pe la mijlocul anilor ‘80, zona încă nu era complet colectivizată şi mai avea
reflexele culturale şi economice ale unei lumi provinciale normale. Am regăsit aceste reflexe, ca structură, şi în fotografiile lui
Andrei Baciu. Şi dorinţa de a scrie despre ele a constituit al doilea motiv.
În primele zece minute ale filmului E la nave va (1983), Federico Fellini parcurge istoria de până atunci a cinematografului.
Scena – e 1914 – se deschide în faţa ochilor noştri cu imagini în alb-negru derulându-se într-o tăcere absolută, măcinată la un
moment dat de zgomotul camerei de filmat (din afara cadrului). Auzim apoi zgomotul industrial al macaralelor şi utilajelor
navale din cadru, peste care se suprapun după un răstimp vocile personajelor. În sfârşit, totul devine color. Ceea ce reuşeşte
Fellini e să ne facă dintru bun început atenţi la tonurile de alb-negru şi la tăcerile cuprinse în culorile şi sunetele filmului său.
După 1989, ni s-a spus mereu că nu trebuie să judecăm nimic în alb-negru, că totul e gri. Şi ne-a năpădit cenuşiul
unei existenţe coclit multicolore. Am uitat că, de exemplu, filmele în alb-negru – în care destinul eroilor se joacă în imaginile
agonic contrastante ale luminii şi întunericului – sunt filmele cele mai misterioase, mai poetice. Parisul alb-negru al lui
Brassaï, de exemplu, ne arată cum, în cadrele alb-negru, nuanţa – morală sau estetică – apare ca ton, ca atribut şi divident al
clarităţii. Cenuşiul nu e o culoare şi seara e un moment al zilei. Asemenea filmului lui Fellini, fotografiile color ale lui Andrei
Baciu mi se pare că au meritul de a nu ignora miezul de taină – în tonuri de alb-negru –, structura şi permanenţele lumii
noastre atât de trecător multicolore şi locvace.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Cadrele de film/fotografiile cu peisaje (post)industriale –
de la Deserto rosso al lui Michelangelo Antonioni, la Atlantic City,
al lui Louis Malle, la fotografiile peisajului (post)industrial (post)
sovietic realizate de Adam Bartos în Kosmos sau de Gerd Ludwig
în Broken Empire, de pildă – ne arată că autostrăzile, zgârie-norii
şi halele industriale pustii nu evocă prezenţa omului. Tocmai de
aceea şi sunt acele imagini atât de deprimante, pentru că absenţa
oamenilor scoate în evidenţă scala megalitică şi aspectul inuman
al peisajelor de beton, pustietatea lor esenţială. Lumea aceea nu
e făcută pentru a fi locuită, ci doar camuflată, de oameni. Într-un
asemenea peisaj, oamenii nu își au niciun rost.
În albumul lui Andrei Baciu însă, obiectele şi scala casei
fotografiate invocă o prezenţă umană discretă: mâna care a aprins
acea candelă sau care a întins rufele la uscat cu cleştişoarele de
pe pervaz, buzele care au atins acel pahar, trupul care s-a întins
să se odihnească pe laviţă sunt încă, presimţite, acolo. Din acest
punct de vedere, Andrei Baciu îl confirmă fotografic pe sociologul
francez Charles Le Coeur, unul din cei mai sensibili şi profunzi
analişti ai culturilor ţărăneşti. În Le rite et l’outil (1939), Le Coeur
scria că distincţia operată atât de raţionalismul economic liberal
cât şi de materialismul determinist marxist între acţiunea rituală şi
acţiunea utilă e falsă pentru că: „Distincţia dintre acţiunea rituală
şi acţiunea utilă opune deci două puncte de vedere [apropo de
fotografii, n. M.P.] mai degrabă decât două serii de fapte. Modul în
care ne îmbrăcăm, în care mâncăm, în care locuim, acţiuni totuşi
La Bunica de Andrei Baciu
 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012
utile, serveşte de asemenea şi pentru a pune în evidenţă nuanţe
sufleteşti dintre cele mai fine [...] Când acţiunea utilă înflorește în
rit, când ritul se contractă în act util, ele nu fac decât să prelungească
elanul sufletesc sau efortul tehnic fără de care nici una, nici alta nu
ar exista.”
Albumul La Bunica ne reaminteşte tocmai de România în
care atât folosul, cât şi rânduiala erau la scară umană şi nu deveniseră
încă „eficienţă” şi automatizare. Geometria obiectelor surprinse
de obiectivul lui Andrei Baciu ne reaminteşte de gesturile, rituale
şi trebuincioase în acelaşi timp, ale unui om obişnuit. Adică de
viaţă, pentru că diferenţa dintre viaţă şi moarte e gestul. Şi Andrei
Baciu ne oferă tocmai aceste tonuri de viaţă, gesturile întrezărite
prin intermediul ordinii discrete a obiectelor la îndemână. Dacă
liniştea văratică din casa străbunicii era adâncită cumva de ticăitul
vechilor ceasuri de tablă făcute la Arad sau de bătăile pendulei,
rânduiala discretă a lumii patriarhale româneşti e pusă în relief
de fotografiile color ale lui Baciu. Lumina şi textura, sufletul şi
consistenţa, timpul şi locul lucrurilor se încrucișează în cadre de
fereastră către intimitatea lumii româneşti de demult şi de până
mai ieri, o lume la scară umană: ulciorul de pe băncuţă, sticla cu
ulei de candelă sau cleştişoarele de rufe de pe pervaz, paharele de
sirop, toate sunt la îndemână, toate cuprind, în spaţiile dintre ele,
şederea, tăcerea, cuvântul sau gestul unui om, ale unei persoane. E
o lume în care ne putem aşeza, în care viaţa noastră se sedimentează
până la a rămâne în memoria lucrurilor.

 La Bunica evocă aşadar o societate în care valorile se
năşteau din adevărul trăit, ca rânduială, organic, cotidian. Aceasta
e lumea – rurală în acest caz, dar poate fi şi urbană – României
micii tradiţii. E România modului de viaţă local, tradiţional,
patriarhal, opusă României marilor tradiţii, a dogmelor şi
canoanelor de import, impuse ipocrit şi trăite criminal (de la
fascism la comunism şi după). Orice societate normală – care
adică generează, nu doar consumă, normalitate – e clădită pe
aceste ochiuri de rânduială domestică, pe ceea ce Evelyn Waugh
numea „mici sisteme de ordine”. Doar în aceste ochiuri de ordine
şi libertate adevărul, binele şi frumosul pot fi trăite organic şi
transmise urmaşilor din mers, ca praxis al discernământului,
bunei-vieţuiri şi verticalităţii specifice unor oameni întregi.
Până la instalarea regimului comunist, poporul român
a trăit la nivel de fiinţă nişte adevăruri (religioase, estetice,
de bun-simţ) pe care elitele ar fi avut datoria să le cristalizeze
la nivel de conştiinţă, să le formuleze ca atare. După căderea
comunismului, elitele ar fi trebuit să asume la nivel de fiinţă, ca mod
de viaţă, adevărurile pe care poporul – nominal liber şi creştin – le
afirmă, dar uneori nu mai are timpul, voinţa, energia sau onestitatea
de a le mai şi trăi. Cu alte cuvinte, înainte de comunism elitele ar
fi trebuit să reprezinte poporul, iar după comunism ar fi trebuit
să reprezinte poporului, să întruchipeze acel mod de viaţă normal
după care – nominal – tânjim cu toţii. Prin atitudinea sa fotografică,
Andrei Baciu, ca şi Dan Mititelu (unul din modelele sale), ne oferă
La Bunica de Andrei Baciu
 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012
un exemplu de ceea ce ar trebui să fie/facă un membru al elitelor
organice (fotografice în acest caz) ale României. Andrei Baciu își
foloseşte talantul articulând prin fapta sa fotografică identitatea
României micii tradiţii, a adevărurilor asumate cotidian: a tainei
devenite folos şi a micii economii domestice şlefuite până la
rânduială.
Baciu şi Mititelu reuşesc în demersurile lor şi pentru că
ambii sunt ceea ce aş numi „fotografi locali”, care fotografiază în
raza lor ambientală şi pe care o cunosc, în habitatul lor, ca să spun
aşa. Fotografiile lui Mititelu sunt făcute în Iaşi şi în zona Iaşilor,
iar fotografiile lui Andrei Baciu sunt făcute în zona Prahovei. Nu
avem de a face aici cu fotografi globali, care descind din avion
pentru a surprinde cadre exotice şi cărţi poştale, ci cu fotografierea
permanenţelor familiare şi iubite.
Nu pot decât să trag nădejde că fotografiile lui Andrei Baciu
vor oferi tuturor ocazia de a re-învăța să privească România cu ochi
curaţi, iar celor cu talent fotografic, imboldul de a spori numărul
fotografilor „locali” capabili să restaureze România ochiurilor de
lumină.
Mircea Platon

 La Bunica de Andrei Baciu
 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 La Bunica de Andrei Baciu
 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Nu cred că oamenii mănâncă icre negre pentru că le place, ci pentru simplul motiv că sunt icre negre. Şi chiar nu e adevărat
că între Frumos, Adevăr şi Bine se află nişte prăpastii adânci. Din contră!

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Mă rog, oricum, nu ştiu, uneori îţi vine să ţii pentru tine toate cuvintele temându-te ca nu cumva indiscreţia pe care le-o
imprimi – pe cât de uman, pe atât de nevolnic – să nu tulbure cu stridenţa ei liniştea aşternută domol împrejur.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Însă da, aşa este, există locuri pe care Dumnezeu le-a lăsat pe pământ în speranţa că, în veacul atoatenegator, ne-om întâlni cu noi înşine.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Un astfel de loc este cel căruia, de când mă ştiu, îi zic „la Bunica”. Aici a locuit nu mamaie, aşa cum ar părea, ci de fapt
străbunica mea, căreia însă eu îi ziceam aşa, „Bunica”. E vorba de o casă veche ţărănească zidită fix în AD 1900, alcătuită din
două camere, un mic hol şi un cerdac.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 În faţa casei, o curte cu o iarbă numai bună să te întinzi pe ea şi să
te uiţi la cer, la nori ori la stele – alegerea ta. Pe astea poţi, eventual,
chiar să le şi priveşti, ceea ce, mie unul, uneori îmi mai şi iese. Bine,
din nou, doar dacă vrei, categoric.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 În dreapta cum intri pe poartă dai de o mică bucătărie cu două gemuleţe, de pe a cărei uşă albastră de lemn vopseaua a început să se scorojească.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Dar adevăratul spectacol începe în cele câteva încăperi, pe care Maia (citeşte: „mamaia”) le-a păstrat intacte de la moartea
mamei sale, adică de mai bine de cincisprezece ani. Ai senzaţia că Bunica tocmai a ieşit niţel să schimbe o vorbă prin vecini şi
că ele, încăperile, pline de lucruri vechi, pline de lumină, continuă să respire odată cu jocul umbrelor în fereastră şi cu plutitul
agale al unor fire de praf rătăcite prin zonă.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Aceasta este treaba lor, a tuturor, îmi dau
seama, a paharelor pentru sirop de vişine puse
acum unul peste altul pe pervaz, a patului prin
care fereastra îşi varsă roşu-rozaliu lumina sa
lină, a vazei de lemn cu lumânare şi busuioc în
ea, a hainelor din cuier sau a celor două tabu-
rete ce îşi întind somnoroase picioarele.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Dar, ştiţi, eu aici simt uneori nevoia să mă retrag din agitaţia asta uneori atât de sterilă a cotidianului, din clănţănitul ăsta parcă
fără de suflet al lumii. Da, e adevărat, acesta este unul dintre locurile unde ţi se oferă şansa de a deveni, hmm, înţelept.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 La Bunica de Andrei Baciu
 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 La Bunica de Andrei Baciu
 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 ...căci nu de altceva, ci pentru că respiră mântuire ne atrag obiectele vechi.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Au lăsat în urmă timpul, în învârtirea lui năucă, au lăsat în urmă timpurile acestea senile pe care noi ne-am obișnuit să le băgăm prea
mult în seamă, timpurile acestea, în realitate mici și înguste la suflet, care dau să ne macine la moara meschinăriilor curente.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Din astfel de motive cred că mă
întorc și eu mereu „la Bunica”.
Blânde și cuminți, ferestrele,
patul și paharele, mesele, ivărele și
ceasul însuși stau sub mângâierea
ei, a luminii.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Mereu am zis (of, recunosc – nu am zis, dar jur că mi-ar fi plăcut să o fac) că nu e adevărat că timpul vindecă totul. De fapt,
el nu a vindecat și nu va vindeca niciodată nimic, deci cu atât mai puțin totul.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Timpul e, necesar, însă esențial de insuficient, numai scena pe care omul decide ce fel de piesă să joace.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Aici e indiscutabila dovadă, după cum am afirmat întotdeauna (bine, nu prea am afirmat niciodată, totuși am visat adesea),
că avem vocația fericirii: putem opta pentru ratare și pentru iad.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Dar să ne hotărâm odată pe ce cale apucăm. E mult mai ușor să moțăi căldicel și să împarți laș cuvintele în două. Căci dacă
Bunica nu mai e aici, unde e? Numai nebun de disperare – doar atunci e demn de crezut un ateu.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Poate de aceea numai durerea, când alegi să nu îți desfigureze zâmbetul și să nu îți otrăvească lacrimile, te împiedică să te mai
pitești după vorbe, după figuri de stil și după deconstrucții.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Ea nu te mai lasă să amâni și te pune față în față cu stringența adevărului – adevărul că adevărul adevărat e anterior, cu
adevărat, adevărului absolut pe care și-l arogă arogantul idol al minții, al pretinsei minți și al pretinsei rațiuni.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Adevărul, de pildă, că nu afli realmente semnificația vocabulei „durere”
decât dacă îți prinzi degetul în ușă; adevărul durerii pe care nu o înțelegi
(încă o dată, aceasta și e păcăleala, mai potrivit ar fi „o trăiești”) decât
dinlăuntru; adevărul că nu altundeva decât în inima în-durerată a lui
Dumnezeu este iadul.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Adevărul că nu pentru că e alcătuită din fotoni luminează lumina, ci luminează – o, da, da, da, deoarece aceasta nu e o
metaforă, așa cum comod și călâi ne mai este să credem –, prin fotoni, din iubire.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Adevărul că nu știi ce înseamnă „libertate” decât dacă, după acestea toate, singurele ce îți arată cât de rob ai fost până acum,
privești cerul cu stele. Luna și cu soarele, codrul cu izvoarele.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 La Bunica de Andrei Baciu
 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 La Bunica de Andrei Baciu
 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 La Bunica de Andrei Baciu
 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Citiţi şi alte cărţi din colecţia de fotografie & arte plastice a Editurii LiterNet:

1. *** – Arte Divina

2. Miri Bratu, Alina Andrei – nude
3. Cosmin Bumbuț, Alex. Leo Șerban – Dimineți (English version)/ Dimineți (version française)/ Mornings
4. Cosmin Bumbuț, Tudor Mavrodin – Pământ sucit/ Terre tordue/ Tilted land
5. Dinu Lazăr – Poem pentru Vioară și Lutier
6. Dinu Lazăr, Ioana Scoruș – noiembrie/ novembre
7. Dragoș Lumpan – Chipuri de viață monahală
8. Dragoș Lumpan, Răzvan Exarhu – fotografii mișcate
9. Andrei Mănescu – Antologia LiterNet 2002 vol. 4+1
10. Tudor Mavrodin, Cristina Struțeanu – Voluptatea morții/ Voluptuous Death
11. Tudor Mavrodin – Orașul care a fost. Colțuri dintr-un București personal
12. Alexandru Paul, Florin Cojocariu – An exhibition/ Eine Ausstellung/ O expoziție/ Une exposition
13. Alex. Leo Șerban – RetroVizoare (1)/ RetroVizoare (2)
14. Mircea Struțeanu, Matei Florian, Filip Florian – Alandrasta
15. Egyed Ufó Zoltán, Gigi Căciuleanu, Eugenia Anca Rotescu – Grafologie pentru Simfonia Fantastică

Lista completă a volumelor din colecţia de artă se află la http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/4/Fotografie-Arte-plastice.

html. Lista completă a volumelor publicate de Editura LiterNet se află la http://editura.liternet.ro/catalog.
Toate volumele pot fi descărcate gratuit de pe site-ul LiterNet pentru uz personal. Reproducerea lor pe alte site-uri sau pe alte
suporturi este interzisă.

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 
 Convingerea fermă a lui Andrei Baciu este că între fotografie
şi poezie nu există, de fapt, nici o graniţă. Fotografia este, asemeni
celeilalte, plină de lirism, căci undeva, acolo sus, ele se întâlnesc,
se con–topesc. Fotogralism.

Dacă literatura caută, prin cuvinte, Cuvântul, fotografia revelează

lumina din Lumină. Aceasta este premiza demersului de expri-
mare vizuală al lui Andrei. Fascinat până la obsesie de puterea
fotografiei de a mărturisi despre lume că e „bună prin scop,
frumoasă ca facere, complexă ca vieţuire şi spirituală prin mate-
rialitate” (Horia Bernea), autorul încearcă să (îşi) confirme şi el,
după puteri, această afirmaţie.

Andrei locuieşte, de când se ştie, în comuna Măgurele, județul

Prahova. Doctor în literatură şi profesor la un liceu din apropiere,
publică fotografii şi articole în diferite reviste şi site-uri, naţionale
şi de aiurea. Dacă se întâmplă să vă aflaţi în vreo plimbare pe
dealurile de lângă satul lui, aveţi mari şanse să daţi pe acolo şi
peste el.

andreibaciu.blogspot.com
facebook.com/andreibaciu00
ierdnaclaudiu@yahoo.com

La Bunica de Andrei Baciu

 Pe întreg ecranul Da/Nu Ieşire Editura LiterNet, 2012 