Iftime Razvan

Genurile si speciile literare

Referat

Genul epic: trasaturi si definitie

Definitie: Opera epica este opera literara in care mesajul este transmis in mod indirect, prin
intermediul personajelor, naratorului si a actiunii.

Trasaturi:
– moduri de expunere: naratiunea (relateaza evenimentele), descrierea (prezinta cadrul spatial
sau personajele), dialogul (dinamizeaza actiunea, contribuie la caracterizarea personajelor
– prezenta naratorului: subiectiv, obiectiv, martor
– actiunea poate fi rezumata pe momentele subiectului: expozitiunea, intriga, desfasurarea
actiunii, punctul culminant, deznodamantul
– personaje: principale/secundare/episodice, pozitive/negative, protagonist/antagonist,
rotunde/plate
– specii: schita, povestirea, nuvela, romanul, fabula, balada

În funcţie de particularităţile lor, operele epice pot fi grupate în specii literare. Printre speciile
literare ale genului epic avem:

- basmul;
- balada;
- schiţa;
- fabula;
- povestirea;
- nuvela;
- romanul;

Basmul

Definiție

Basmul este o creație epică narativă, populară sau cultă, de dimensiuni medii, în care
întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice. Într-un basm, faptele sunt săvârșite atât de
personaje reale, cât și de entități cu puteri supranaturale. Acestea reprezintă fie forțele binelui, fie
pe cele ale răului, iar din confruntarea celor două, binele iese mereu învingător.
Trăsături:

- prezența formulelor de început, a celor intermediare și de sfârșit („A fost odată ca

niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti”, „Merse [...] cale lungă, să-i ajungă”, „Și-am
încălecat pe-o căpșună, și v-am spus o mare minciună!”)
- prezența cifrelor și a obiectelor magice
- caracterul oral, anonim și colectiv în cazul basmelor populare
- împletirea elementelor reale cu cele fantastice
- lupta dintre bine și rău, soldată cu victoria binelui
- momentele subiectului iau forme diferite: situația inițială de echilibru, factorul
perturbator, acțiunea reparatorie, momentul de maximă tensiune și restabilirea
echilibrului inițial

Tipuri de basme:
- popular
- cult
-
Exemple:
Petre Ispirescu — „Aleodor Împărat”, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de
moarte”, Greuceanu, „Prâslea cel Voinic și merele de aur” (basme populare), Mihai Eminescu —
„Făt Frumos din lacrimă” (basm cult), Ion Creangă - Danilă Prepeleac (basm cult)

Balada

Definitie: este o specie a genului epic în versuri, de mare întindere, uneori şi cu caracter
liric și sau dramatic în care se relatează o legendă, un fapt istoric, o idee filozofică(filosofică-
ambele variante sunt corecte) sau în care se creează o personalitate istorică sau una legendară.
Aceasta are caracter oral, anonim, colectiv, sincretic și tradițional, ca orice operă populară.

Trăsăturile definitorii baladei sunt:

O primă trăsătură o constituie faptul că autorul transmite indirect gândurile şi

sentimentele prin intermediul acţiunii şi personajelor.
O a doua trăsătură este reprezentată de faptul că acţiunea, una simplă și liniară, este
structurată pe momentele subiectului, ca în orice operă epică.
Balada conține întâmplări tragice, dramatice, neobișnuite, iar conflictul este puternic.
O a treia trăsătură este ilustrată de faptul că elementele spaţio-temporale sunt limitate.
O a patra trăsătură o reprezintă faptul că la acţiune participă un număr mic de personaje
înzestrate cu puteri excepţionale. Portretele eroilor sunt realizate prin antiteză şi prin
intermediul hiperbolei. Acestea sunt privite din perspectiva dominanței interioare.
Personajul principal al baladei populare sau eroul este cel care participă la întreaga
acţiune și are un destin important. De asemenea, îi sunt atribuite puteri supraomenești, are calități
fizice și morale de excepție. Acesta poate fi caracterizat atât prin mijloacele caracterizării directe
( de către autor, de celelalte personaje sau prin autocaracterizare), cât şi prin mijloacele
caracterizării indirecte ( prin fapte, atitudine, limbaj, din relaţia cu celelalte personaje).
 A cincea trăsătură o reprezintă faptul că balada populară conține elemente de fabulos,
precum: animalul năzdrăvan, spațiul și timpul sunt mitice, dar și prezența cifrelor fatidice.
De asemenea, sunt prezente motive literare specifice, cum ar fi: motivul drumului, al
cosmosului, cel al comuniunii om-natură.
A șasea trăsătură este constituită de prezența procedeelor artistice specifice
folclorului: exagerarea unor elemente, paralelismul sintactic, repetarea unor secvențe
semnificative. Totodată, implicarea afectivă a poetului anonim este sugerată prin intermediul
dativului etic, a diminutivelor, a interogației retorice.
În ceea ce privește prozodia, versurile sunt scurte, iar rima este împerecheată sau monorimă.
În ultimul rând, modurile de expunere sunt îmbinate.
Unele balade au un final deschis, lipsind deznodământul, altele au un final tragic, sângeros.
În concluzie, balada populară este o specie a genului epic în versuri, de mare întindere,
uneori şi cu caracter liric și sau dramatic în care se relatează un fapt sau în care ne este prezentată
o figură istorică.

Exemple de opere încadrate în specia baladei populare:

Monastirea Argeșului
Miorița
Toma Alimoș
Constantin Brancoveanu

Schita

Definitia schitei: Schita este opera epica in proza, de mica intindere, in care se relateaza un singur episod
semnificativ din viata catorva personaje.
Trasaturile schitei:
- reliefarea numarului mic de personaje
- evidentierea cadrului spatio-temporal limitat al actiunii ( interval de timp scurt; de regula intr-un
singur loc)
- precizarea episodului semnificativ relatat in schita

Fabula

Definitia fabulei: Fabula este opera epica de mica intindere, cu caracter satiric si moralizator, in
care intamplarile sunt puse pe seama animalelor, obiectelor sau fenomenelor, care intruchipeaza
anumite tipuri umane criticate de autor.

Trasaturile fabulei:
- evidentierea principalelor figuri de stil utilizate in fabula ( personificarea si alegoria)
- evidentierea tipurilor umane satirizate de autor
- sursele umorului
- existenta moralei ( explicita sau implicita)
Nuvela

Definitia nuvelei:
Nuvela este opera epica in proza, de mare intindere, cu un singur fir narativ si cu o actiune mai complexa
decat a schitei, la care participa un numar redus de personaje, punandu-se accentul pe caracterizarea
complexa a personajului principal.

Trasaturile nuvelei:
- reliefarea numarului mai mare de personaje
- reliefarea cadrului spatio-temporal al nuvelei ( actiunea se desfasoara intr-un interval de
timp mai lung si in mai multe locuri)
- evidentierea conflictului ( exterior/ interior)
- caracterizarea personajului principal din nuvela
- rezumat (intamplarile se petrec in ordine logica si cronologica si pot fi rezumate pe
momentele subiectului)

Povestirea

Definitie

1. Povestire – naraţiune, relatare, modalitate de expunere specifică genului epic.

2. Povestire (specie literară) – specie a genului epic în proză, de dimensiuni reduse, în care
povestitorul, implicat ca participant, martor sau mesager al evenimentelor, relatează din punctul
său de vedere. Nararea se limitează la un singur fapt epic, iar interesul nu se centrează pe
personaj ci pe situaţie.

Trasaturile povestirii

Din definiţie reies caracteristicile cele mai importante ale speciei:

– accentul pus pe întâmplări şi pe situaţii, nu pe personaje;
– acţiune neobişnuită şi exemplară (redă o experienţă umană general valabilă)
– interesul deosebit acordat actului narării (actul relatării precum şi povestitorul sunt bine
evidenţiate în text, ocupând o parte însemnată din text –există un adevărat ceremonial al
povestirii)
– intriga simplă şi personaje puţine (ca amploare, se situează între schiţă şi nuvelă)
– cauzalitatea acţiunii : evenimenţială (şirul evenimentelor este generat de o acţiune) sau
psihologică (o stare sufletească este punctul de pornire)
– în text apar multe indicii despre narator/i şi despre naratar/i – între ei se stabileşte o relaţie
dinamică, ceea ce dă oralitate stilului
– mare implicare a naratorului în evenimentele relatate (naratorul este personaj, martor sau
colportor, ceea ce dă subiectivitate discursului narativ)
– caracterul exemplar/ etic al povestirii (situaţiile relatate au ca finalitate mai mult sau mai puţin
explicită extragerea unei învăţături)
– actul povestirii se desfăşoară într-un spaţiu privilegiat şi ocrotitor, un topos cu semnificaţii,
care adesea devine suprapersonaj (hanul, palatul). In acest cadru povestitorii relatează întâmplări
pilduitoare, după un ceremonial bine stabilit. Interesul se axează în mod special asupra situaţiei
neobişnuite relatate, nu asupra personajelor.
Romanul

Definiție
Romanul este specia literară aparținând genului epic, în proză, cu acțiune complexă și de
mare întindere, desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase și intrigă complicată.

Caracteristici:
-romanul are o structură narativă amplă;
-permite desfășurarea subiectului în planuri paralele;
-combină nuclee narative distincte;
-folosește un număr mare de personaje, deosebite ca pondere în ansamblul epic;
-prezintă destinul unor personalități bine individualizate sau al unor grupuri de indivizi;
- cunoaște o mare varietate de forme.

Clasificarea romanului se poate face după criterii foarte diverse, nereușind să se epuizeze
varietatea formelor sale:
1.după situarea în timp a acțiunii: picaresc, eroic, istoric, contemporan, de anticipație;
2.după cadrul social sau geografic: urban, rural, provincial, exotic;
3. după forma de organizare epică: epistolar, jurnal, eseistic;
4. după amploarea epică: roman-frescă, saga, roman ciclic, roman-fluviu;
5. după curentul literar: romantic, realist, naturalist;
6. după ceea ce reprezintă în raport cu realitatea: alegoric, fantastic, realist, experimental,
parabolic, existențialist;
7. după respectarea cronologiei evenimentelor narate: tradițional, modern;
8. după tehnica narativă: de tip balzacian, stendhalian, tolstoian, proustian, gidian, avangardist,
postmodernist;
9. după procesul narativ dominant: psihologic, sentimental-galant, comportamentist

Genul liric: trasaturi si definitie

Definitie: Opera lirica este opera literara in care autorul is exprima gandurile si sentimentele in
mod direct, utilizand numeroase procedee artistice (imagini artistice si figuri de stil).

Trasaturi:
- modurile de expunere tipice sunt descrierea si monologul liric
in text sunt prezente marcile lexico-gramaticale ale eului liric (pronume si verbe la persoana I
sau a II-a, singular sau plural, interjectii, verbe la mod imperativ)
- utilizarea numeroaselor procedee artistice: imagini artistice (vizuale, auditive, dinamice,
olfactive) si figuri de stil (epitete, metafore, comparatii etc.)
- partile de vorbire predominante sunt substantivele si adjectivele (specifice descrierii)
În funcţie de particularităţile lor, operele lirice pot fi grupate în specii literare, precum:
1) specii lirice ale literaturii populare (autorul este anonim):
- doina;
- strigăturile.
2) specii lirice ale literaturii culte (autorul este cunoscut):
- pastelul;
- imnul;
- oda;
- psalmul;
- elegia;
- epistola;
- sonetul;

Doina

Definiție: Doina este o specie a liricii populare, în versuri, de dimensiuni relativ reduse și cu
autor anonim. În doine, autorul (sau autorii) exprimă în mod direct gânduri și sentimente, iar
trăirile intense ale eului liric sunt redate în cadrul unor tablouri dinamice și pline de vitalitate.
Doinele sunt, de obicei, inspirate din atitudinea omului față de realitățile vieții și morții, față de
trecerea timpului, de natură, astfel încât doina dobândește un caracter intim, personal. Această
specie a genului liric se deosebește și prin faptul că poate fi cântată, fiind întâlnită câteodată sub
numele de „cântec”.

Trăsături:

- scurtă, adesea astrofică sau cu strofe inegale ca lungime

- predomină rima pereche sau monorima, accentuându-se astfel muzicalitatea doinei
- titlul constituie, de obicei, primul vers al doinei
- se întâlnește adesea relația strânsă dintre om și natură
- prezența eului liric se remarcă prin folosirea persoanei I, singular
- melodia este fie vocală, fie instrumentală și are un caracter unitar și reprezintă, în unele
regiuni (de exemplu, Ţara Oaşului sau Maramureşul) singurul tip de melodie cunoscut
pentru cântecele profane
- figurile de stil specifice doinei sunt: personificarea naturii, comparația, epitetul, repetiția.
Tipuri de doine:
doina de jale;
doina de dragoste;
doina de înstrăinare;
doina de cătănie (militară);
doina de dor;
doina haiducească;
doina păstorească.

Pastelul
Definiție:
Termenul „pastel” provine din domeniul artelor plastice și denumește un tip de creion colorat
moale, fabricat din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu gumă arabică. În literatură,
pastelul este o creație lirică descriptivă ce face parte din literatura cultă. Într-un pastel, eul liric
își exprimă sentimentele în mod direct, utilizând ca pretext descrierea unui tablou din natură.
Creatorul pastelului în literatura română este Vasile Alecsandri, ale cărui astfel de opere au fost
publicate în revista „Convorbiri Literare”. Lui Alecsandri i s-au alăturat și alți poeți, autori de
pasteluri: Ion Heliade Rădulescu, George Coșbuc, George Topîrceanu, Ion Pillat, Lucian Blaga
etc.

Trăsături:

- pastelurile sunt bogate în imagini artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o
descriere care poate avea ca temă: un anotimp, un colț de naturǎ, un moment al zilei, un
aspect din viața necuvântătoarelor etc.
- modul de expunere dominant este descrierea.
- figuri de stil specifice: epitetul simplu, dublu, triplu, ornant, cromatic, metaforic,
personificarea, comparația, repetiția, aliterația, enumerația, asonanța

Imnul

Definitie:
Imnul este o specie a genului liric,in care se exprima pretuirea fata de o divinitate,fata de o idee
sau fata de un eveniment.

Trasaturi:

- Imnul este o specie literara lirica.

- Transmite in mod direct o serie de sentimente profunde.
- Are un caracter solemn(datorita mesajului pe care il transmite.
- Prin tema sa ,imnul poate fi inchinat,dedicat unui popor,naturii,Divinitatii.
- Are un caracter sincretic(deoarece versurile sale pot fi acompaniate de muzica).

Oda

Trasaturi:

- este o specie a genului liric

- sunt exprimate sentimente de admirație și venerație pentru țară
- sentimentele sunt exprimate în mod direct
- autorul scoate în evidență meritele deosebite ale celui lăudat
- tonul este elogiativ
- ritmul este trohaic
Psalmul

Definitie:
Psalmul este o specie a genului liric. Poezie religioasa cu caracter imnic. psalmul exprima
pietatea. increderea, umilinta, proslavirea lui Dumnezeu. Cei mai vechi psalmi au fost atribuiti
regelui evreu David si apar in " Vechiul Testament".

Elegia

Definitie: specie a genului liric , caracterizata prin exprimarea unui sentiment de tristete,de
regret de melancolie. Sentimente elegiacice ce se pot identifica la mai multe specii ale liricii
culte. Mai tirziu a inceput sa exprime sentimente complexe.
Trasaturi:
- cuprinde deseori elemente filosofice.
- are uneori un pronunțat caracter meditativ.
- tonul este tandru, trist, melancolic.

Epistola

Definitie: Specie literara a genului liric,sub forma de scrisoare.

Trasaturi:
- este sub forma de scrisoare.
- adresate unei persoane riale sau imaginare.
- se abordeaza teme filo-sofice,morale,artistice, familiare.

Sonetul

Definitie: specie literara a genului liric,este poezia cu forma fixa si este alcatut din 14 versuri,
grupate in 2 catrene si 2 tertete, ultimul vers fiind o concluzie a intregului continut al poeziei. El
is are originea in literatura italiana a secolului al XIV-lea, fiind specific poetilor Dante si
Petrarca. Sonetul lui Shakespeare este alcatuit din trei catrene s doua versuri finale, drept
concluzie.
Genul dramatic: trasaturi si definitie

Definitie: Opera dramatica este opera care a fost scrisa cu scopul de a fi interpretata pe scena.
Trasaturi:
Prezintă o structură specifică
Operele ce aparțin genului dramatic respectă o structură specifică. Așadar, ele conțin: replici,
scene și acte (care mai sunt numite și „tablouri”). Actele reprezintă diviziuni care structurează
subiectul, reprezentând o etapă a desfășurării acțiunii. Scenele sunt subdiviziuni care marchează
intrările și ieșirile din scenă ale personajelor. Replicile constituie modalitatea de comunicare
dintre personaje și au o pronunțată valoare expresivă.
Replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește
Replicile corespund intervenției unui personaj care fie începe o discuție, fie îi răspunde
interlocutorului său, fie se află într-un dialog cu mai multe personaje.
Speciile genului dramatic sunt următoarele:
- tragedia
- comedia
- drama

Tragedia

Definiție:
Tragedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, care conține personaje
puternice, angajate în lupta cu destinul, cu ordinea existentă a societății ori cu propriile lor
sentimente. De regulă, acest conflict se sfârșește odată cu moartea eroului. Nu se știe cu
exactitate care sunt originile tragediei, dar în mod sigur, ea s-a dezvoltat în Grecia antică.

Trăsături:
- formă de dramă caracterizată de seriozitate și demnitate;
- de regulă, implică un conflict între un personaj și o putere superioară, precum legea,
divinitatea, destinul sau societatea;
- conflict puternic și deznodământ grav;
- personaje excepționale, aflate în luptă cu forțe adverse puternice, în virtutea unei cauze
nobile.
Exemple: „Hamlet”, „Macbeth”, „Regele Lear”, „Romeo și Julieta”

Comedia

Definiție:
Comedia este o specie a genului dramatic, concepută în versuri sau proză, care satirizează
aspecte ale societății, slăbiciuni umane sau prezintă situații hazlii. Aceasta are acțiune veselă și
deznodământ fericit. Comicul este principalul element ce deosebește comedia de alte specii
literare ce aparțin genului dramatic. Acesta reprezintă o categorie estetică fundamentală, care
desemnează una dintre atitudinile esențiale în fața vieții. Comicul poate fi: de situație, de limbaj,
de nume, de moravuri și de caracter.
Trăsături:
- modalitate comică în prezentarea personajelor, întâmplărilor și a moravurilor, adesea
satirizate;
- prezența unui conflict central relevant;
- deznodământ vesel;
Tipuri de comedii: de situații, de moravuri, de caracter,de intrigă, de salon, vodevil, eroică

Exemple: Ion Luca Caragiale — „O scrisoare pierdută”, „O noapte furtunoasă”, „D-ale

carnavalului”, Vasile Alecsandri - „Chirița în provinție”, Tudor Mușatescu - „Titanic
vals”, Mihail Sebastian - „Steaua fără nume”

Drama

Definiție:
Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, care se deosebește de alte astfel
de specii prin ilustrarea vieții reale cu ajutorul prezentării unui conflict complex și pronunțat al
personajelor. Aceste personaje sunt, de obicei, bine individualizate, alternând cu cele tipice, iar
eroii au un destin nefericit. Drama se distinge prin întâmplările și situațiile tragice care o
caracterizează, caracterul personajelor fiind analizat în profunzime.

Trăsături:
- dispune de o mare varietate tematică: socială, istorică, mitologică, psihologică
- limbajul solemn alternează cu cel familiar, fiind deseori presărat cu elemente comice
- personajele bine individualizate alternează cu cele tipice
- protagoniștii au o soartă nefericită
- poate apela și la resurse lexicale comice
Tipuri de drame: drama de idei, drama psihologică, drama istorică, drama romantic, drama
mitologică.
Exemple: Bogdan Petriceicu-Hașdeu — „Răzvan și Vidra”, Vasile Alecsandri — „Despot-Vodă”,
Camil Petrescu — „Suflete tari”, Lucian Blaga — „Zamolxis”