Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A COLOANEI
VERTEBRALE
Coloana vertebrală
■ organ axial al corpului uman
■ structura heterogenă complexă rezultată
din succesiunea alternantă a 33-35 de unităţi
rigide -vertebrele- cu 23 unităţi deformabile
-discurile intervertebrale
■ combină rezistenţa cu flexibilitatea,
permiţând o protecţie maximă a măduvei
spinării în condiţiile unei restricţii minime a
mobilităţii
■ ca o adaptare la poziţia de ostostatism, coloana
vertebrală prezintă curburi care îi cresc de17 ori
rezistenţa în comparaţie cu o coloană rectilinie,
permit absorbţia şocurilor în timpul locomoţiei şi îi
facilitează mobilitatea în direcţii preferenţiale
■ se poate considera că în structura coloanei vertebrale
functionează două subansamble :
■ A. « coloana » corpurilor vertebrale şi a
discurilor intervertebrale, situată anterior, cu rol de
suport pasiv
■ B. „coloana” arcurilor vertebrale, situată posterior,
cu rol de suport pentru musculatura activă paraspinală.
2. CARACTERISTICI BIOMECANICE
■ Protejeaza caracteristicile structurii cilindrice din
interiorul sau
■ Permite miscarea libera a trunchiului în toate
direcţiile posibile
■ Suporta greutatea a trei structuri: cap, trunchi,
membrele superioare
■ Asigura prin sistemul ligamentar sustinerea
pasiva si stabilizarea coloanei
■ Amortizeaza actiunea greutatilor, absorbirea lor
si reducerea riscului de ranire
COLOANA VERTEBRALA –ELEMENT
DE SUSTINERE CORPORALA SI
CURBELE SALE
■ FUNCTIA CURBELOR COLOANEI
VERTEBRALE
■ Curbele exercita o functie dubla:
■ Creşterea rezistenţei coloanei: aceasta este de
10 ori mai puternică decât dacă ar fi dreapta şi
de asemenea este cunoscut ca:
R= N2+ 1
■ Favorizeaza statica organismului
descompunand fortele transmise asupra
coloanei vertebrale
4.STRUCTURA COLOANEI VERTEBRALE.
CARACTERISTICI BIOMECANICE.
■ Discurile intervertebrale, vertebrele şi
ligamentele sunt materiale anizotrope,
proprietăţile lor mecanice variaza în funcţie de
orientarea forţelor aplicate.
■ 4.1. VERTEBRELE
Particularităţi ale „coloanei” corpurilor vertebrale
a. Geometrie individualizataa fiecarei vertebre dictata de
pozitia pe care o ocupa
b. Masa osoasa este reprezentata prin 35% corticala si
65% os spongios, ceea ce ii asigura rezistenta mecanica
la:
- compresiunea statica data de greutatea segmentelor
corporale suprajacente
- compresie dinamica a musculaturii de echilibrare
c. Corpurile vertebrale sunt legate syncodrotic intre ele
prin intermediul discului intervertebral si a
ligamentelor longitudinal anterior si longitudinal
posterior
- conform Legii lui
Wolf, trabeculele
tesutului spongios
din structura
corpului se
orienteaza pe
traiectoriile liniilor
de effort principale,
in patru sisteme:
vertical, orizontal si
doua oblice, ultimele
realizand intersectia
din 1/3 posterioara a
corpului vertebrei.
Coloana arcurilor vertebrale are forma unei bolte agivale, realizata prin suprapunerea
metamerica a pediculilor si lamelor vertebrale cu cele sapte procese vertebrale. Perechile
de procese articulare superioare si inferioare realizeaza articulatiile zygapofizare (diartroze
planiforme, prevazute cu capsula articulara si ligamente situate la distanta), solidarizand
prin contiguitate elementele acestei “coloane”. Geometria suprafetelor si structura
aparatului fibroelastic al acestor articulatii (ligamente galbene, supraspinos, interspinos,
intertravers) creeaza axe si determina directia, sensul si amplitudinea miscarilor impuse de
contractia muschilor paravertebrali sau de solicitarile mecanice externe. Ele sunt transmise
prin intermediul pediculilor la coloana anterioara, realizand echilibrul intrinsec si extrinsec
al coloanei vertebrale , necesar in postura si locomotia corpului uman.
5.CINEMATICA COLOANEI
VERTEBRALE
Mobilitatea depinde de:
Elementele pasive: - structurile osoase
- procese osoase
- discuri intervertebrale
- ligamente
Elementele active: -muschii
Gradul de mobilitate difera de la un segment la
altul
Mobilitatea este produsul actiunii diferitelor
segmente
Regiunea dorsala este limitata de cutia toracica
Coloana toraco-lombara este capabila sa transmita
o parte din greutate centurii
pelvine
MISCARILE COLOANEI VERTEBRALE
➢ Flexie si extensie
➢ Rotatie
➢ Inclinare laterala sau flexie laterala
FLEXIA SI EXTENSIA
- Miscarile de flexie – extensie sunt posibile datorita capacitatii discului
intervertebral de a fi destins sau comprimat cu 20% din inaltimea sa
- Aceste miscari sunt ghidate de procesele apofizare si limitate de
capsula si ligamente
FLEXIA EXTENSIA
REGIUNEA LOMBARA 60 35
REGIUNEA TORACO-LOMBARA 105 60
REGIUNEA CERVICALA 40 75
TOTAL 110 140
Primele 50-60 grade de flexie au loc in coloana vertebrala, o flexie
suplimentara realizandu-se cu inclinarea bazinului spre anterior.
INCLINAREA LATERALA
- Presiunea intradiscala este mai mica in ortostatism decat in pozitie sezanda deoarece
in pozitie curbura curbura lordotica lombara se aplatizeaza indepartandu-se de centrul de
greutate
- Articulatiile, ligamentele si capsula, orientararea articulatiilor ghideaza si limiteaza
gradul de miscare
Stabilitatea extrinseca :
- Muschii sunt foarte importanti deoarece actioneaza in toate directiile
- Presiunea intraabdominala prin cresterea sa ofera sprijinul extern pentru stabilitate
prin scaderea incarcarii lobosacrate. Acest mecanism poate actiona doar cateva secunde,
astfel se descarca fortele de forfecare ale discului cu 5-30%
Muşchii coloanei vertebrale
Mişcările coloanei vertebrale sunt produse de un număr mare de
muşchi, care se inseră fie pe coloană, fie la distanţă egală de ea, cum
sunt unii muşchi ai gâtului şi muşchii abdominali.
■ Muşchii gâtului:
■ Sternocleidomastoidian
■ Muşchii scaleni
■ Muşchii prevertebrali:
■ Dreptul anterior al capului
■ Micul drept anterior al capului
■ Lungul gâtului
■ Muşchii abdominali antero-laterali:
■ Marele drept al abdomenului
■ Marele oblic al abdomenului
■ Micul oblic al abdomenului
Muşchii coloanei vertebrale
■ Muşchii lombo-iliaci:
■ Pătratul lombelor
■ Psoasul iliac
■ Muşchii posteriori ai coloanei vertebrale:
■ Trapezul
■ Marele dorsal
■ Romboidul
■ Unghiularul
■ Micul dinţat postero-superior
■ Muşchii cefei
■ Micul dinţat postero-inferior
■ Muşchii spinali
■ Muşchii intertransersali
Muschii erectori ai trunchiului sunt anexati la canalul vertebral prin
fascia toracolombo-sacrata .
La contractarea acestor muschi, fascia tractioneaza vertebrele
descrarcand presiunea discului cu 10-20%
Conexiunea cu cutia craniană transformă regiunea
cervicală întro coloană încărcată excentric, mobilă la
extremitatea proximală, unde masa craniului adaugă o
încărcătură de forţe inerţiale suplimentară.
Particularităţile de mişcare ale coloanei cervicale
sunt legate de mai mulţi parametri discovertebrali
(contur, dimensiuni, raporturi), aceştia fiind integraţi în
structura anatomică a segmentului de mişcare.
Geometria segmentului este considerată elementul
determinant al direcţiei şi amplitudinii de mişcare pentru
coloană.
Coloana cervicală este organizată în două regiuni:
A.● Regiunea cervicală superioară C1 C2
B.● Regiunea cervicală inferioară C3 – C7
A. Primele vertebre cervicale (C1,C2)
sunt considerate vertebre de tranziţie.
Ele sunt mult modificate faţă de
vertebra tip datorită funcţiei specifice
realizate: asigurarea unei legături
puternice şi stabile între cutia craniană şi
coloana cervicală, permiţând în acelaşi
timp o mobilitate remarcabilă a
craniului faţă de platforma de susţinere.
Atlas este prima vertebră cervicală
pe care se sprijină craniul, o
vertebră inelară formată din două
mase laterale conectate printrun
arc osos anterior şi unul posterior.
Ligamentul transvers al atlasului
uneşte feţele mediale ale maselor
laterale delimitând un compartiment
al articulaţiei atlantoaxoidiene
mediale anterior şi un compartiment
meningomedular posterior.
Între condilii occipitali şi faţa
articulară superioară a maselor
laterale se formează o articulaţie
atlantooccipitală bicondiliană
stabilizată prin capsule articulare
distincte, întărite de la distanţă de
membranele atlantooccipitala
anterioară şi posterioară.
În această articulaţie se realizează mişcări sagitale de flexie
(10˚) şi extensie (25˚) prin combinarea unor mişcări de alunecare şi
rotaţie faţă de un ax compromis sagital, care obligă articulaţia să
lucreze ca o pârgjie de gradul I cu braţul extensiei mai scurt,
dezavantajând musculatura antigravitaţională.
Axis, a doua vertebră cervicală,
prezintă pe faţa superioară a corpului un
dinte ca un pivot osos cranial echivalent
cu corpul atlasului anexat. Realizează
cu atlasul o legătură triplă, iar cu baza
craniului o legătură fibroasă puternică.
Între dinte şi arcul anterior al atlasului şi
ligamentul transvers posterior se
formează articulaţia atlantoaxoidiană
mediană, o trohoidă ce ghidează
mişcările de rotaţie ale unităţii atlanto
craniene faţă de pivotul vertical.
Între suprafaţa inferioară a maselor
laterale şi suprafaţa superioară
articulară a axisului se formează o
pereche de articulaţii atlantoaxoidiene
laterale care preiau greutatea craniului
şi o transmit spre coloana cervicală
inferioară
Mişcarea majoritară este de rotaţie axială de 45˚ spre dreapta sau spre stânga
realizată în articulaţia centrală, în timp ce articulaţiile laterale permit un grad de
flexie de 15˚ şi de extensie 15˚. În plus, se pot realiza mişcări de înclinaţie laterală
30˚ şi de aproximaţie verticală (ridicare şi coborâre a atlasului faţă de dinte).
Toate mişcările se realizează concomitent, existând un cuplaj obligatoriu
între rotaţie, flexie laterală şi aproximaţia verticală.
Per total, coloana cervicală superioară realizează 30% din mişcările de flexie
– extensie şi 50% din mişcările de rotaţie ale coloanei cervicale globale.
B. În structura coloanei cervicale
inferioare, cele cinci vertebre componente
asigură transmiterea greutăţii capului şi
mobilitatea necasară, formând împreună
cu discurile aferente cinci segmente de
mişcare aşezate în serie.
Structura tipică cuboidală a corpului
vertebral are dimensiunea transversală
mai accentuată. Prezenţa proceselor
uncinate face ca suprafaţa superioară a
corpilor vertebrali să fie concavă în plan
frontal şi convexă în plan sagital, ceea ce
favorizează mişcarea de flexieextensie şi
restricţionează încovoierea laterală.
Articulaţiile zygapofizare plane, situate
perpendicular pe planul sagital şi înclinate
la 45˚ faţă de orizontală favorizează rotaţia
şi încovoierea laterală. Controlul flexiei –
extensiei se face prin oblicitatea
suprafeţelor zygapofizare în plan frontal,
iar paralelismul lor reciproc exclude
apariţia unui efect de blocaj al mişcărilor.
Aceste caracteristici geometrice permit realizarea a trei tipuri de mişcări, cu
centre instantanee de mişcare la nivelul corpurilor vertebrale:
a. Mişcarea de alunecare este mişcarea de deplasare în plan sagital, după
un model liniar, al corpului unei vertebre care alunecă pe nucleul pulpos
subiacent spre anterior sau posterior. În seria de segmente de mişcare ia naştere
un aspect de scară cu trepte, fiecare vertebră deplasânduse faţă de cea
inferioară. Mişcarea de alunecare este tipică pentru segmentele prevăzute cu
discuri dreptunghiulare, cum sunt cele din partea superioară a coloanei cervicale.
■ b. Mişcarea de înclinare este mişcarea de deplasare obţinută prin deformarea
discului, în care corpul vertebral alunecă pe suprafaţa nucleului care se
conicizează şi se deplasează în partea opusă. Această mişcare contribuie atât la
realizarea flexiei – extensiei cât şi a încovoierii laterale fiind caracteristică pentru
segmentele cu discurile în formă de trapez.
■ c. Mişcarea de rotaţie se realizează în jurul unui ax vertical ce trece prin
corpul vertebral, deformând prin torsiune discul vertebral.
Realizarea mişcărilor în coloana cervicală implică compunerea celor trei
tipuri fundamentale de mişcări.
Pentru efectuarea flexiei în regiunea mijlocie unde discurile sunt
trapezoidale, iniţierea mişcării se face prin alunecare, dar se continuă
prin înclinare, rezultând în final o rostogolire. În timpul flexiei participă
toate segmentele de mişcare, funcţionând în serie. Înălţimea anterioară
a discurilor scade, iar cea posterioară creşte, iar nucleul pulpos se
deplasează posterior. Suprafeţele articulare zygapofizare alunecă
anterior, creşte distanţa dintre procesele spinoase, iar lordoza
cervicală se reduce. Flexia este limitată în special de tensionarea
complexului ligamentar posterior. În extensie se inversează
succesiunea modificărilor.
Încovoierea laterală rezultă din sumaţia mişcărilor de înclinare din
fiecare segment , şi este limitată de prezenţa proceselor uncinate.
Rotaţia axială este cuplată cu încovoierea, având centrele
instantanee de rotaţie la nivelul corpului vertebral.
Coloana cervicală inferioară asigură:
► o flexie–extensie de 75˚ cu maximum de mişcare la nivelul segmentului C4 – C5,
► o încovoiere laterală de 50˚
► o rotaţie axială de 40˚ diminuînd în segmentele inferioare
BIOMECANICA
TORACELUI
BIOMECANICA TORACELUI
Cavitatea toracicǎ trebuie sǎ prezinte un oarecare grad de