Aspecte etice in transplantul de tesuturi si organe

Pacientul RI in varsta de 7 luni a dezvoltat o insuficienţă renală cronică terminală pe

fondul unei malfomaţii renale congenitale la care nu a fost posibilă rezolvarea
chirurgicală. La vârsta de 7 luni viaţa lui atârna de începerea urgentă a unui program de
dializă peritoneală cronică, procedeu extrem de complex şi care impunea implicarea
serioasă a familiei, care era nevoită ca 16 ore/zi să fie imobilizată lângă copil pentru a
efectua dializa peritoneală. Era un efort medical, social şi familial extrem de mare. Şi
totuşi familia a acceptat cu stoicism şi multă persevernţă această măsură terapeutică. Din
nefericire, consecinţele insuficienţei de organ, sunt doar parţial corectate, cu repercusiuni
majore asupra stării de sănătate şi calitate a vieţii bolnavului.

După 1 an şi 8 luni de aşteptări, intr-un serviciu de pediatrie s-a internat un alt băiat
TO,de vârsta apropiata lui RI (2 ani şi 6 luni), cu o boală genetică gravă cu paralizia
muşchilor respiratori şi insuficienţă respiratorie gravă, el fiind menţinut în viaţă graţie
aportului de ventilaţie artificială. Zilele lui TO erau numărate după ce ani de zile familia
s-a luptat pentru supravieţuirea lui. Familia a înţeles sfârşitul inevitabil şi cu toată
durerea sufletească, a acceptat ca organele lui TO să-i fie donate altor copii suferinzi. În
aceste condiţii s-a efectuat transplantul renal ,fiind indeplinite toate criteriile. În aceleaşi
condiţii un alt copil, Alexandru (14 ani) a beneficiat de cel de al doilea rinichi. Astăzi RI
şi Alexandru au 2 ani de la transplant, se simt bine, sunt fericiţi. Se pot bucura de
copilărie.
Cu toate că ei nu au posibilitatea de a mulţumi binefăcătorilor lor, deoarece alocarea
organelor este secretă (conform legislaţiei), ei înţeleg foarte bine că viaţa lor s-a
schimbat considerabil graţie unui gest de înalt altruism şi înţelegere din partea celor care
au acceptat donarea.

1.Necesitatea transplantului

 Dacă se analizează insuficienţa renală la copil dimensiunile problemei au o

semnificaţie şi mai importantă. Consecinţele nefaste ale insuficienţei renale cronice
terminale se răsfrâng negativ asupra creşterii şi dezvoltării somatice, psihice,
intelectuale, osteodistrofia invalidantă este mult mai severă la copil, la care se adaugă
particularităţile de percepţie diferite la durere şi la manopera şedinţei de dializă.
Bolnavul pediatric supus unei şedinţe de dializă este lipsit de autonomia de a decide
asupra acestei manopere, părinţii şi familia fiind în final cei care iau decizia.
 La toate acestea se adaugă şi consecinţele negative în relaţie cu imposibilitatea
continuării programului de instrucţie şcolară, la un necesar minim de 3 dialize pe
săptămână, practic aceşti copii se află în imposibilitatea de a-şi continua şcoala, fiind
sortiţi analfabetismului şi imposibilităţii de inserţie socio-profesională, altfel spus
această categorie de copii s-ar putea defini ca şi „copii fără copilărie”.
  Argumentele expuse mai sus, de ordin medical, social, etic şi moral, vin să susţină
afirmaţia că transplantul renal constituie singura alternativă terapeutică,
salvatoare pentru bolnavul cu insuficienţă renală cronică terminală.
 Simplul interes stiintific nu va putea in niciun caz sa justifice o astfel de
interventie. Medicul este obligat sa cantareasca, sa compare riscurile pentru
donator cu sansele de success ale viitoarei grefe,astfel ca sacrificiul sa nu
ramana fara rezultat.


2Compatibilitate donator-primitor-indeplinita

3.Consimtamantul scris al donatorului.

Donatorul fiind minor(2 ani varsta), a fost suficient acordul scris al parintilor.
4. Consimtamantul scris al primitorului. dat în prezenta medicului-sef al sectiei în care
este internat si a doi martori.

Documentul este semnat in acest caz de parintii primitorului minor(2 ani varsta) numai dupa
ce medicul i-a informat asupra eventualelor riscuri de ordin medical.

5. Confirmarea medicala a mortii cerebrale

 Medicii care constată moartea cerebrală - pe de o parte - şi cei care efectuează prelevarea
şi transplantul trebuie să facă parte din unităţi funcţionale sau servicii distincte. Echipa
care a constatat decesul nu poate fi aceeaşi cu echipa care urmează să facă transplantul.
 În cazul prelevării de organe de la oameni imediat după moartea acestora
trebuie exclusă orice incertitudine cu privire la determinarea momentului
morţii. Este inacceptabilă scurtarea vieţii unui om prin refuzul procedurii de
resuscitare în scopul prelungirii vieţii altcuiva.In acest caz , s-a respectat acest
criteriu.
 Donarea postumă de organe şi ţesuturi poate fi însă o manifestare a unei iubiri
care se întinde şi dincolo de moarte.

Anonimatul, compatibilitatea si fazele terminale ale bolilor par a guverna cerintele efectuarii
transplantului de organe.Numarul mic al organelor disponibile pentru acest tip de interventii face
imposibila satisfacerea tuturor cererilor. De aceea, se impune o triere riguroasa si prioritara
a beneficiarilor dupa criterii socio-economice si etice.