Sunteți pe pagina 1din 19

Marin POPESCU1

Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, Bucureşti

DIMENSIUNEA FIZICĂ A EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE DIN


ROMÂNIA. DECALAJE FAŢĂ DE UNIUNEA EUROPEANĂ

REZUMAT

Dimensiunea fizică a exploataţiilor agricole se referă la suprafaţa agricolă utilizată


(SAU) în medie de exploataţiile agricole. Ea exprimă gradul de concentrare a SAU şi
reprezintă o importantă componentă a dezvoltării producţiei agricole. În acest material
urmărim: dimensiunea fizică a exploataţiilor agricole din România comparativ cu cea
existentă în medie în Uniunea Europeană; distribuţia exploataţiilor agricole în diferite clase de
mărime fizică; tendinţele care se manifestă, caracterul general, legic al acestor tendinţe;
nivelul decalajului existent între agricultura României şi media din Uniunea Europeană şi din
statele membre; tendinţa decalajului şi factorii care frânează sau favorizează procesul de
concentrare a SAU în ţara noastră; politica agricolă în domeniul investigat. Elaborarea acestui
material se bazează, în principal, pe datele Eurostat, Comisiei economice a UE, Institutul
Naţional de Statistică din România şi pe studii şi lucrări publicate.

Cuvinte cheie: dimensiunea fizică a exploataţiilor agricole, concentrare, forme şi


tipuri de exploataţii agricole.
Clasificare JEL: Q12

PHYSICAL SIZE OF AGRICULTURAL HOLDINGS IN ROMANIA


COMPARED TO THE EUROPEAN UNION MEMBER STATES

ABSTRACT

The physical size of agricultural holdings refers to the average utilized agricultural
area (UAA) of agricultural holdings. It reveals the average level of UAA concentration and
represents an important component of agricultural production development. In the present
paper we have in view the following: physical size of agricultural holdings in Romania
compared to the EU average; distribution of agricultural holdings by different size classes; the
manifested trends and the general, from law point of view character of these trends; the
existing gap between Romania’s agriculture and the EU average and the average in the EU
Member States; the gap trend and the factors that favour or hinder the UAA concentration in
our country; the agricultural policy in the investigated field. The paper was mainly based
upon the data from Eurostat, the EU Economic Commission, the National Institute for
Statistics from Romania and from different published studies and papers.

1
Prof.dr. CS I, cercetător asociat, Institutul de Economie Agrară al Academiei Române
Key words: physical size of agricultural holdings, concentration, forms and types of
holdings.
JEL Classification: Q12
1. DIMENSIUNEA FIZICĂ A EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE ŞI
DISTRIBUŢIA LOR PE CLASE DE MĂRIME

Între agricultura României şi agricultura majorităţii ţărilor din Uniunea


Europeană există mari decalaje care trebuie diminuate pentru asigurarea convergenţei
reale şi integrarea eficientă în UE. Unul din aceste decalaje se referă la dimensiunea
fizică a exploataţiilor agricole exprimată prin suprafaţa agricolă utilizată (SAU) în
medie de unităţile agricole.
Dacă înainte de 1989 România era una din ţările cu cea mai mare dimensiune
fizică a exploataţiilor agricole, după 1989 ea a devenit una din ţările cu cea mai mică
dimensiune fizică a acestor exploataţii. În anul 2007, primul an după aderarea la UE,
dimensiunea fizică a exploataţiilor agricole era de 3,5 ha, ţara noastră situându-se pe
penultimul loc în UE 27 (depăşind numai Malta a cărei suprafaţă era însă doar de
11.000 ha). La polul opus s-a situat Republica Cehă cu 89,3 ha pe exploataţie.
Situarea celor două ţări foste socialiste pe poziţii diametral opuse este urmarea
politicii diferite aplicate în tranziţia agriculturii la economia de piaţă. În timp ce în
România s-a urmărit reconstituirea a ceea ce a fost în trecut în agricultură, în
Republica Cehă s-a avut în vedere prefigurarea viitorului agriculturii. Ca urmare, în
România a rezultat o atomizare a exploataţiilor agricole şi o fragmentare a
suprafeţelor de teren care depăşeşte ceea ce era cu 50-60 de ani înainte, în perioada
interbelică, iar în Republica Cehă – o concentrare a suprafeţelor agricole în exploataţii
care o plasează în fruntea ţărilor din Uniunea Europeană (Fig. 1). În dorinţa de a
avansa în ierarhia ţărilor din UE România porneşte practic de pe ultima treaptă şi
aceasta nu numai în privinţa dimensiunii fizice ci şi a dimensiunii economice,
dimensiune care în 2007 a fost în România de 1 unitate de mărime economică
europeană (ESU) pe exploataţie, iar în Olanda, situată la polul opus, era de 111 ESU
(1 ESU = 1200 euro).

100

90

80

70

60
HA

50

40

30

20

10

0
a
Es a

rg
ia

ia

Un ia

t
ria

ia

a
u

ia

lia

ia

da

er ia

27

15
Bu a

ia

ia

a
or lia

a
Ro ta

ria

ni

eh
rc
pr

nd

d
ni

e g a nt
ci

ni
en
an

ac

an
ar

on

lg

Da bu
an

U
al

ga
ga

an
Ita

an
st

ue

pu m a
re

to

C
to
Ci

UE

UE
Be
lg

la
M

ov

ov
m

ol

m
Sp

m
ul
Fr
Au
tu

Irl
G

nl
Le

a
O

S
P

Re ne
at

xe
Sl

Sl

ic
Fi

bl
P

Lu
R

Fig.1. Dimensiunea medie fizică a exploataţiilor agricole din UE 27 în anul 2007

2
În UE 27 suprafaţa medie a exploataţiilor agricole era în anul 2007 de 12,6 ha
fiind de 3,5 ori mai mare decât în România. Un asemenea decalaj reprezintă un mare
handicap faţă de majoritatea celorlalte ţări din UE. Cu dimensiunea menţionată,
dublată de parcelarea excesivă a suprafeţei de teren, exploataţiile agricole din ţara
noastră întâmpină mari greutăţi în practicarea unei agriculturi performante şi
competitive, respectiv în organizarea asolamentelor, specializarea în producţia
anumitor produse cu valoare adăugată ridicată, utilizarea mijloacelor tehnice şi
tehnologiilor moderne, realizarea de produse în partizi mari, contracararea efectelor
negative ale unor factori perturbatori sau ale funcţionării pieţelor, etc.
Caracteristic distribuţiei exploataţiilor agricole pe clase de mărime fizică este
ponderea foarte mare a exploataţiilor agricole sub 5 ha – 90 la sută din totalul
exploataţiilor agricole faţă de 70 la sută în UE 27 şi ponderea foarte mică a
exploataţiilor de 50 şi peste 50 ha – 0,3 la sută faţă de 5,1 la sută în UE 27 (tabelul 1).
România depăşeşte numai Bulgaria în primul caz şi Malta în al doilea caz. De
menţionat este şi ponderea relativ redusă a exploataţiilor agricole având între 5 şi 50
ha – 9,9 la sută faţă de 24,5 la sută în UE 27.

Tabelul 1
Distribuţia exploataţiilor agricole în diferite clase de mărime în România
comparativ cu UE 27

Clasa Exploataţii
de mii % din total Mărimea medie Ha
mărime
(Ha) 2003 2005 2007 2003 2005 2007 2003 2005 2007
0-5 10957,6 10349,1 9644,8 72,9 71,5 70,4 1,4 1,4 1,1
5 - 10 1526,1 1584,7 {2553,2 10,2 10,9 {18,6 7,0 7,0 {9,6
10 - 20 1015,1 1030,4 6,8 7,1 14,0 14,0
UE 27 20 - 50 835,4 825,9 804,3 5,6 5,7 5,9 31,5 31,5 31,8
≥ 50 687,1 691,8 698,1 4,5 4,8 5,1 155 153 155
Total 15021,4 14482,0 13700, 100,0 100,0 100,0 11,5 11,9 12,3
4
0-5 4205,1 3870,7 3530,7 93,8 90,9 89,8 12,8 1,3 1,4
5 - 10 218,9 289,6 300,0 4,9 6,8 7,7 6,6 6,7 6,7
România 10 - 20 37,4 65,9 71,1 0,8 1,5 1,8 12,6 12,3 13,0
20 - 50 9,5 16,1 16,1 0,2 0,4 0,4 29,6 29,2 29,9
≥ 50 14,1 13,8 14,4 0,3 0,3 0,3 482 403 382
Total 4484,9 4256,2 3931,4 100,0 100,0 100,0 3,1 3,3 3,5

Clasa Suprafaţa agricolă utilizată


de mărime mii hectare % din total
(Ha) 2003 2005 2007 2003 2005 2007
0-5 15053 14856 10990 8,7 8,6 6,5
5 - 10 10675 11056 10714 6,2 6,4 6,3
UE 27 10 - 20 14235 14401 13887 8,2 8,4 8,2
20 - 50 26307 26035 25590 15,2 15,1 15,2
≥ 50 106535 105649 107898 61,7 61,4 63,8
Total 172794 171996 169079 100,0 100,0 100,0
0-5 4939 5102 4829 35,5 36,7 35,1
5 - 10 1441 1926 2018 10,3 13,9 14,7
România 10 - 20 471 850 924 3,4 6,1 6,7
20 - 50 281 470 481 2,0 3,4 3,5
≥ 50 6798 5558 5500 48,8 40,0 40,0
Total 13931 13907 13753 100,0 100,0 100,0

3
Sursa: European Union, Agriculture in the European Union. Statistical and Economic Union.

Distribuţia exploataţiilor agricole pe clase de mărime fizică trebuie apreciată


în strânsă legătură cu distribuţia suprafeţei agricole utilizate: exploataţiile agricole sub
5 ha din România au utilizat 35,1 la sută din suprafaţa agricolă faţă de 6,5 la sută în
UE2; exploataţiile agricole cu 50 şi peste 50 ha au utilizat 40,0 la sută din suprafaţa
agricolă faţă de 63,8 la sută în UE3, iar exploataţiile agricole având între 5 şi 50 ha au
utilizat 24,9 la sută din suprafaţa agricolă faţă de 29,7 la sută UE4.

2. CREŞTEREA DIMENSIUNII FIZICE


A EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE – TENDINŢA GENERALĂ

Tendinţa dimensiunii fizice a exploataţiilor agricole a fost de creştere atât în


România cât şi în UE – în România de la 3,1 ha în 2003 la 3,5 ha în 2007, iar în UE
27 de la 11,5 la sută la 12,3 la sută. Creşterea de numai 0,4 ha în România a fost
insuficientă pentru a determina o diminuare a decalajului existent faţă de media UE.
În cazul menţinerii şi în anii următori a unei asemenea creşteri ar fi nevoie de peste
10-12 ani pentru a ridica dimensiunea medie fizică a unei exploataţii cu 1 ha, timp în
care decalajul nu s-ar diminua ci ar creşte. Pentru reducerea decalajului existent se
impune continuarea reformei structurale şi creşterea dimensiunii medii într-un ritm
superior celui realizat în medie în UE. Menţionăm faptul că mărimea fizică a
exploataţiilor agricole a crescut în unele ţări în 2007 faţă de 2003 mult peste media
UE: în Republica Cehă aceasta a fost de 10,0 ha, în Franţa de 6,8 ha, în Danemarca de
5,0 ha, în Germania de 4,5 ha, în Belgia de 4,2 ha (tabelul 2).

Tabelul 2
Evoluţia dimensiunii medii a exploataţiilor agricole în Uniunea Europeană
Mărimea medie a exploataţiilor agricole Mărimea medie a exploataţiilor
agricole
2003 2005 2007 2003 2005 2007
UE 27 11,5 11,9 12,3 Luxemburg 51,2 52,7 56,8
Belgia 25,4 26,9 29,6 Ungaria 5,6 6,0 6,8
Bulgaria 4,4 5,1 6,2 Malta 1,0 0,9 0,9
Rep. Cehă 79,3 84,2 89,3 Olanda 23,5 23,9 24,9
Danemarca 54,7 52,4 59,7 Austria 18,7 19,1 19,3
Germania 41,2 43,7 45,7 Polonia 6,6 6,0 6,5
Estonia 38,9 29,9 32,3 Portugalia 10,4 11,4 12,6
Irlanda 31,7 31,8 32,3 România 3,1 3,3 3,5
Grecia 4,8 4,8 4,7 Slovenia 6,3 6,3 6,5
Spania 21,9 23,0 23,9 Slovacia 27,0 27,4 28,1
Franţa 45,3 48,7 52,1 Finlanda 29,9 32,1 33,6
Italia 6,7 7,4 7,6 Suedia 46,1 42,1 42,9

2
La această clasă de mărime fizică a exploataţiilor agricole, România depăşeşte cu mult toate celelalte
ţări din UE. Sunt ţări în care ponderea suprafeţei agricole utilizate în exploataţiile sub 5 ha este foarte
mică – Danemarca (0,1 la sută), Irlanda (0,6), Republica Cehă şi Finlanda (0,8), Regatul Unit (0,9),
Franţa (1,0), Germania şi Suedia (1,1), Belgia (1,8), Olanda (2,4).
3
La această clasă de mărime, dimensiunea fizică medie a exploataţiilor agricole din România se ridică
la 382 hectare faţă de 155 hectare în UE 27.
4
Dacă ne referim numai la exploataţiile agricole care utilizează între 10 şi 50 ha care pot fi considerate
nucleul principal al exploataţiilor mijlocii şi, respectiv al clasei de mijloc, ponderea suprafeţei acestora
se ridică numai la 10,2 la sută în România faţă de 33,4 la sută în UE 27.

4
Cipru 3,5 3,4 3,6 Regatul Unit 57,4 55,6 53,8
Letonia 11,8 13,2 16,5 UE 15 20,2 21,4 22,0
Lituania 9,2 11,0 11,5
Sursa: European Union, Agriculture in the European Union. Statistical and Economic Union.
În evoluţia distribuţiei exploataţiilor agricole pe clase de mărime fizică în UE
se remarcă tendinţa de creştere a ponderii exploataţiilor cu 50 şi peste 50 ha de la 4,5
la sută în 2003 la 5,1 la sută în 2007 şi a ponderii suprafeţei agricole utilizate de
aceste exploataţii de la 61,7 la sută la 63,8 la sută. În România, dacă ponderea
exploataţiilor agricole a rămas aceiaşi – 0,3 la sută, ponderea suprafeţei agricole
utilizate s-a redus de la 48,8 la sută la 40,0 la sută, cu aproape 9 puncte procentuale.
Această evoluţie inversă faţă de media UE s-a produs, în principal, ca urmare a
desfiinţării unor exploataţii/asociaţii agricole şi a retrocedării foştilor proprietari sau
moştenitorilor acestora a unor suprafeţe de teren de la societăţile comerciale şi de la
unităţile administraţiei publice pe baza Legii nr.247/2005 privind reforma în
domeniile proprietăţii şi justiţiei5. O parte din aceste suprafeţe a trecut în exploataţii
din clasele inferioare de mărime, iar o altă parte a fost scoasă din circuitul agricol şi
utilizată pentru alte destinaţii – construcţii de locuinţe, de birouri, depozite etc.
Ca urmare a reducerii suprafeţelor din clasa de mărime de 50 şi peste 50 ha s-a
diminuat dimensiunea medie a exploataţiilor respective de la 482 ha în 2003 la 382 ha
în 2007. Cu toate acestea, dimensiunea medie a exploataţiilor agricole din ţara noastră
la această clasă de mărime este superioară celei din UE 27 de 155 ha. De altfel,
aceasta este o trăsătură caracteristică a ţărilor foste socialiste care au aderat la UE.
Exploataţiile acestor ţări au dimensiuni superioare mediei UE 15 şi majoritatea lor şi
mediei UE 27. Cele mai mari dimensiuni le au exploataţiile din Slovacia (621 ha),
Republica Cehă (494 ha), Bulgaria (409 ha) şi România (382 ha). Din celelalte ţări,
cele mai mari dimensiuni la clasa de mărime de 50 şi peste 50 ha se întâlnesc în
Portugalia (226 ha), Spania (174 ha), Danemarca şi Regatul Unit (183 ha) precum şi
în Germania (146 ha) (tabelul 3).

Tabelul 3
Ierarhizarea ţărilor UE 27 în raport de dimensiunea exploataţiilor de 50 şi peste 50 ha şi de
ponderea suprafeţei agricole utilizată de aceste exploataţii în anul 2007

În raport de dimensiunea exploataţiilor În raport de ponderea suprafeţei agricole


Ha utilizate
%
Slovacia 620,7 Slovacia 92,9
Republica Cehă 449,3 Republica Cehă 92,7
Bulgaria 407,6x Luxemburg 85,9
România 381,9 Regatul Unit 85,5
Estonia 268,5 Franţa 82,7
Ungaria 259,0 Danemarca 80,3
5
S-a continuat astfel acelaşi sistem de rezolvare a proprietăţii funciare ca şi în cazul decolectivizării şi
privatizării care a dus la reducerea nivelului de concentrare a suprafeţelor de teren nu numai din
domeniul privat al statului, ci şi din domeniul public, de la institutele şi staţiunile de cercetări agricole
şi de la fermele didactice, distrugerea unor plantaţii pomiviticole şi construcţii agrozootehnice,
fenomene de jaf şi de diminuare a avuţiei naţionale. Terenurile destinate cercetării agricole s-au redus
de la 160.000 ha în 1990 la 35.600 ha în prezent. Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Agricolă
– Fundulea avea în 1990 o suprafaţă de 7500 ha, iar în prezent administrează 1700 ha din care se mai
solicită încă 400 ha. Cele 61 ha ale Institutului de Cercetare Pomicolă de la Băneasa au fost solicitate
drept compensare de diverşi oameni de afaceri care nu au deţinut niciodată proprietăţi pe terenul
institutului. Prin reducerea suprafeţelor de terenuri destinate cercetării agricole, România va pierde
material biologic naţional deosebit de valoros pentru agricultură.

5
Portugalia 228,9 Spania 79,6x
Regatul Unit 186,6 Bulgaria 79,1x
Lituania 174,4 Germania 74,7
Spania 173,5x Ungaria 74,7
Polonia 152,6 Suedia 72,2
Germania 147,5 Portugalia 64,7
Letonia 143,1 Belgia 55,1
Danemarca 139,7 Finlanda 52,7
Slovenia 132,5 Letonia 49,1
Italia 125,4 Olanda 47,6
Suedia 125,8 Lituania 46,0
Franţa 115,4 Irlanda 45,9
Austria 114,9 Austria 40,7
Cipru 102,5 România 40,0
Luxemburg 101,8 Italia 39,4
Grecia 90,4 Cipru 27,9
Belgia 86,0 Polonia 24,3
Finlanda 85,1 Grecia 15,3
Irlanda 83,7 Slovenia 10,9
Olanda 81,3 Malta …
Malta … UE 27 63,8
UE 27 155 UE 15 67,2x
x
UE 15 139,9
x
2005
Sursa: European Union, Agriculture in the European Union. Statistical and Economic Union.

Semnificativ pentru prezentul şi viitorul agriculturii este ponderea suprafeţei


agricole utilizate (SAU) în exploataţiile din clasa de mărime de 50 şi peste 50 ha.
Această pondere este cuprinsă între 10,9 la sută în Slovenia şi 92,9 la sută în Slovacia.
În 15 ţări din UE 27, ponderea SAU în totalul suprafeţei agricole utilizate este mai
mare de 50 la sută. Evident, şi producţia agricolă obţinută în aceste ţări de la categoria
menţionată de mărime depăşeşte 50 la sută. Ponderea medie a SAU în UE 27 a fost de
63,8 la sută. România face parte din ţările cu ponderea SAU sub 50 la sută, respectiv,
de 40,0 la sută (în scădere faţă de 2003 cu 9 puncte procentuale). Ca tendinţă, media
în UE creşte apropiindu-se de 70 la sută. Dintre ţările mari, Franţa a ajuns să utilizeze
în exploataţiile de 50 şi peste 50 ha 82,7la sută din SAU, Germania 74,4 la sută,
Regatul Unit 85,5 la sută, Spania 69,6 la sută.

3. DIVERSIFICAREA TIPURILOR ŞI FORMELOR DE EXPLOATAŢII


AGRICOLE. EXPLOATAŢIILE FAMILIALE COMERCIALE – FORMA
DOMINANTĂ.

Din datele statistice prezentate rezultă că în agricultura României există un


foarte mare număr de exploataţii cu suprafeţe foarte mici (exploataţii de subzistenţă
sau de semisubzistenţă) şi un foarte mic număr de exploataţii cu suprafeţe foarte mari,
între cele două extreme aflându-se un număr relativ redus de exploataţii care
utilizează o suprafaţă de teren relativ modestă. O astfel de structură generează
rezultate de producţie şi de eficienţă care ne dezavantajează. Ca urmare se impune
modificarea acestei structuri în sensul:
a) reducerii numărului de exploataţii de dimensiune mică şi a ponderii
suprafeţei pe care o utilizează în total SAU;

6
b) creşterea numărului de exploataţii de dimensiune mijlocie, cu prioritate a
exploataţiilor familiale cu caracter comercial precum şi a ponderii
suprafeţei pe care o utilizează în total SAU;
c) creşterea numărului de exploataţii mari şi a ponderii suprafeţei lor în
totalul suprafeţei agricole6.
În prezent există în agricultura României diferite tipuri şi forme de exploataţii,
fiecare din ele având avantaje şi dezavantaje. Discuţia despre superioritatea absolută a
unui tip sau a altuia are în bună măsură caracter dogmatic. În practică trebuie să se
ţină seama nu numai de criteriul economic, ci şi de cel social şi ecologic, nu numai de
interesul economic privat, ci şi de cel economic naţional, de „abundenţa” sau
„raritatea” factorului de producţie natural, de numărul populaţiei care trebuie hrănită,
de tradiţii etc. Absolutizarea unui tip de exploataţie sau a altuia pe baza unui anumit
criteriu este contraproductivă. Tendinţa nu este de simplificare a structurii
exploataţiilor ci, dimpotrivă, de diversificare a tipurilor şi formelor de exploataţii (ca
şi a proprietăţii, de altfel). Aceasta nu exclude, ci presupune ca pe baza studierii
experienţei altor ţări şi a realităţii din ţara noastră să se acorde prioritate unui tip sau
unei forme de exploataţii cel puţin pentru o perioadă de timp. Pentru depăşirea
situaţiei în care se află agricultura noastră în prezent, din multitudinea de tipuri şi
forme de exploataţii existente s-ar impune acordată prioritate exploataţiei familiale cu
caracter comercial. Dintre argumente menţionez:
a) În toate ţările dezvoltate, inclusiv în SUA, agricultura n-a fost capitalizată în
sensul transformării unităţilor agricole în unităţi capitaliste bazate pe muncă salariată.
Dominantă a fost şi este încă agricultura de tip familial ale cărei dimensiuni au sporit
de la o perioadă la alta, odată cu progresul tehnologic. O asemenea agricultură a fost
integrată în sistemul capitalist al economiei printr-un sistem de legături foarte strânse,
bazat pe mecanismele pieţei (şi după caz, şi pe intervenţia statului) cu acele ramuri
care îi asigură factorii de producţie extraagricoli şi cu ramurile care-i prelucrează,
distribuie şi duc produsele până la consumatori, cu sistemul bancar.
b) În Uniunea Europeană, datele statistice relevă faptul că din numărul total de
unităţi anuale de muncă (UAM) numai în două ţări – Republica Cehă şi Slovacia
predominantă este munca nefamilială (angajată, salariată), în prima ponderea acesteia
a fost în anul 2007 de 26,3 la sută, iar în a doua – 46,3 la sută. În celelalte ţări
ponderea muncii familiale depăşeşte 50 la sută şi, ca atare, exploataţiile agricole sunt
în marea lor majoritate, exploataţii familiale (tabelul 4 şi Fig. 2). În România munca
familială deţine ponderea cea mai mare – 97,7 la sută.

6
În legătură cu evoluţia structurii exploataţiilor agricole s-au formulat numeroase opinii. Potrivit uneia
din aceste opinii, grupul de gospodării individuale, considerate relativ mari (de la 10 la 20 de ha) ar
putea reprezenta coloana vertebrală a sectorului fermelor familiale comerciale româneşti similare cu
modelul fermei familiale din Uniunea Europeană, în timp ce segmentul de ferme cu mai puţin de 5 ha
este susceptibil să rămână la nivel de semisubzistenţă sau subzistenţă şi să dispară treptat. Categoria de
ferme de dimensiuni între 5 şi 10 ha ar putea evolua în ambele direcţii fie spre domeniul comercial,
prin expansiune fie spre semisubzistenţă (Mihail Dumitru, Doina Diminescu, Valentin Lazea,
Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti , 2004, p.12).
Pornind de la structura extrem de defavorabilă a exploataţiilor agricole, Letiţia Zahiu, subliniază
necesitatea unor măsuri de susţinere prioritară şi orientare spre formarea exploataţiilor de dimensiuni
medii, atât aparţinând persoanelor fizice, cât şi formelor asociative de organizare (Letiţia Zahiu, Politici
şi pieţe agricole, Ed. Ceres, 2005, p.102).
Centrul Român de Politici Europene propune, „reorientarea strategică a României spre susţinerea
agriculturii de mijloc (20 – 100 ha) care poate asigura atât creşterea productivităţii, dar şi ridicarea din
sărăcie a populaţiei rurale. Susţinerea fermelor foarte mari nu va duce decât la un model sud-american,
cu câteva mii de ferme mari în mijlocul sărăciei rurale generalizate” (Lucian Luca, Economistul din 29
octombrie 2009).

7
Tabelul 4
Munca familială şi nefamilială în agricultură în 2007

Total număr Volumul de muncă în Total număr de UAM = 100


de UAM agricultură mii UAM
(echivalent Membrii Nemembri Membrii de Nemembrii
muncitori cu de familie i de familie de familie1)
timp complet) familie1) % %
mii1)
UE 272) 11746 10259,8 1486,4 87,3 12,7
Belgia 63 52,1 10,5 82,7 17,3
Bulgaria2) 597 542,9 53,7 90,9 9,1
Rep. Cehă 134 36,7 97,2 27,4 72,6
Danemarca 54 34,2 19,5 63,3 36,7
Germania 555 418,5 136,6 75,3 24,7
Estonia 31 19,5 11,9 62,9 37,1
Irlanda 145 137,2 7,5 94,6 5,4
2)
Grecia 511 492,2 18,3 96,3 3,7
Spania2) 808 649,5 158,2 80,4 19,6
Franţa 719 376,5 342,1 52,4 47,6
Italia 1169 1091,5 78,0 93,3 6.7
Cipru 24 19,4 4,9 80,8 19,2
Letonia 104 88,5 15,3 85,1 14,9
Lituania 176 152,2 24,1 86,5 13,5
Luxemburg 4 3,2 0,5 80,0 20,0
Ungaria 390 312,2 77,4 80,1 19,9
Malta 4 3,7 0,5 92,9 7,1
Olanda 151 100,4 50,6 66,5 33,5
Austria 159 143,5 15,7 90,3 9,7
Polonia 2194 2139,6 54,1 97,5 2,5
Portugalia 315 277,1 38,3 88,0 12,0
România2) 2408 2353,0 54,6 97,7 2,3
Slovenia 91 77,4 2,6 85,1 14,9
Slovacia 87 40,3 47,2 46,3 54,3
Finlanda 68 59,9 7,8 88,1 11,9
Suedia 63 49,6 13,8 78,7 21,3
Regatul 316 229,2 88,7 72,5 27,5
Unit
UE 252) 8742 7363,9 1378,0 84,2 15,8
2)
UE 15 5340 4324,1 1016,3 81,0 19,0
1) Fără membrii nefamilişti ocupaţi neregulat
2) 2005
Sursa:Agriculture in the European Union. Statistical and Economic Information. Calcule
proprii.

8
120

100

80

60
%

40

20

0
rg
t
ca

a
a

ia

lia

ia
r ia

da
a

ia

da
a

a
xe ru

ia
ta

ia
ni
a n nia

a
a

ta

lia
ni
ci

eg nd

ni
di

ni

gi

ci
an

t ri

an
ar

bu

on
U

an
an

ga
ar

ip

al
ga

an
an

Ita
va

ve
ue

pa

to
el
o

re
us
ng
la

M
m

om
em

m
ul

ol
tu
Fr

tu
st

ul

Irl
nl
lo

Le

G
lo
O

P
at

er

U
E

Li

or

B
Fi
S

R
G

P
Lu
D

Fig. 2. Ierarhizarea ţărilor UE 27 în raport de participarea membrilor familiei la muncă în anul


2007 (UAM total =100)

Privit în timp, raportul dintre munca familială şi munca nefamilială (angajată)


se modifică în favoarea muncii angajate (tabelul 5).

Tabelul 5
Evoluţia ponderii muncii familiale în volumul total de muncă exprimat în UAM1) - %

UE UE Franţ Germania Spania Italia Regatu Grecia Portugali Belgia Olanda


27 15 a l Unit a
199 … 87, 84,0 73,7 85,6 96,8 65,2 98,8 90,5 88,7 77,7
7 3
200 … 82, 56,4 71,7 83,2 95,9 69,0 98,3 90,0 87,5 70,5
0 0
200 71, 82, 58,3 77,1 81,2 93,6 72,4 96,5 89,5 84,7 67,8
3 5 1
200 87, 81, 55,4 76,1 80,4 91,4 72,9 96,3 88,9 83,4 67,7
5 3 0
200 … … 52,4 75,4 … 93,4 72,1 96,3 88,8 82,7 66,5
7
Sursa: Calcule pe baza datelor din Agriculture in the European Union. Statistical and
Economic Information.
1) Fără membrii nefamilişti ocupaţi neregulat.

Odată cu creşterea dimensiunii fizice a exploataţiilor agricole scade ponderea


muncii familiale şi creşte ponderea muncii angajate. Această schimbare este mai lentă
decât concentrarea suprafeţelor de teren întrucât odată cu concentrarea suprafeţelor de
teren se introduc mijloace tehnice şi tehnologii avansate, metode mai eficiente de
management şi de marketing care, pe de o parte, reduc volumul total de muncă iar, pe
de altă parte, fac posibilă folosirea muncii familiale de mai înaltă calitate în
exploataţii din ce în ce mai mari.
La concluzii asemănătoare se ajunge şi prin analiza indicatorului „ponderea

9
ocupării plătite în agricultură”. Tendinţa generală este de creştere a ocupării plătite:
între anii 2001 şi 2006 ponderea ocupării plătite a crescut de la 22,3 la sută la 27,9 la
sută în UE 27, iar în UE 15 de la 34,6 la sută la 37,8 la sută. Pe ţări ponderea şi ritmul
de creştere diferă de la ţară la ţară.
În România, ponderea ocupării plătite este cea mai redusă, deşi în perioada
menţionată ea a crescut de la 5,5 la sută la 6,4 la sută. În „vecinătatea” României se
află Grecia, Polonia, Slovenia şi Portugalia – ţări cu exploataţii de dimensiuni fizice
relativ reduse.
La polul opus se află patru ţări foste socialiste – Slovacia, Republica Cehă,
Estonia şi Ungaria în care ponderea ocupării plătite are valori relativ mari cuprinse
între 64 şi 85 la sută. Aceste ţări au „conservat” exploataţii mari de la regimul anterior
în care ocuparea este cu plată. Factorul hotărâtor al ponderii ridicate a ocupării cu
plată îl constituie dimensiunile fizice mari.
O grupă aparte o reprezintă cea a unor ţări dezvoltate – Germania, Danemarca,
Olanda, Spania, Regatul Unit, Italia şi Franţa în care ponderea ocupării plătite se află
în apropiere de 50 la sută, unele au depăşit această cifră altele se apropie de ea. În
aceste ţări rolul hotărâtor în ponderea ocupării plătite îl are nivelul ridicat al
tehnologiilor care a acţionat în sensul reducerii ponderii ocupării plătite în primul rând
prin diminuarea necesarului de muncă şi în al doilea rând prin creşterea complexităţii
muncii, aceasta fiind un multiplu al muncii simple. Într-o UAM o persoană ocupată
într-o exploataţie cu nivel tehnologic superior poate înlocui mai multe persoane
ocupate în exploataţii cu un nivel tehnologic inferior. În aceste condiţii devine
posibilă lărgirea „graniţelor” utilizării muncii familiale în exploataţii cu dimensiuni
fizice din ce în ce mai mari. Un exemplu edificator este cel al Franţei în care ponderea
ocupării plătite a fost de numai 31,2 la sută, iar al ponderii muncii familiale – 55,4 la
sută.
c) În toate situaţiile prezentate referitoare la structura exploataţiilor agricole,
România ocupă unul din ultimele locuri în privinţa numărului şi ponderii
exploataţiilor din zona de mijloc care aproape în totalitate sunt exploataţii familiale cu
caracter comercial. Acesta este unul din punctele cele mai slabe ale structurii
exploataţiilor din ţara noastră. O parte din exploataţiile din clasele de mărime
inferioară pot ajunge mai repede şi cu eforturi mai mici în zona exploataţiilor
familiale cu caracter comercial. În susţinerea priorităţii care trebuie acordată
exploataţiilor familiale menţionăm şi faptul că în aceste exploataţii se manifestă o
atitudine mai prietenoasă faţă de pământ, se reduc costurile de tranzacţie determinate
de angajarea forţei de muncă şi de supravegherea şi controlul activităţii angajaţilor, se
asigură o calitate mai buna a lucrărilor. Comparativ cu marile exploataţii, fermele
familiale suportă mai uşor şocul efectelor factorilor naturali perturbatori, ale crizelor
financiare, economice, alimentare şi de altă natură cu preţul reducerii rentei pentru
pământ, al retribuţiei pentru munca proprie, al profitului pentru capitalul investit şi al
înlocuirii unor lucrări mecanice costisitoare cu munca familiei şi folosirea animalelor
de muncă. Exploataţiilor familiale îmbină preocuparea pentru obţinerea de venituri
din valorificarea produselor cu rezolvarea problemelor sociale şi de mediu. Orientarea
prioritară spre exploataţiile familiale prezintă interes naţional şi sub aspect demografic
întrucât menţine şi nu favorizează migrarea tineretului în alte ţări în căutare de locuri
de muncă, migrare care în numeroase cazuri se soldează cu stabilirea în ţările
respective.
Opinia potrivit căreia exploataţiile familiale ar fi exploataţii mici ar trebui
amendată pornind de la realităţile din ţările dezvoltate în care astfel de exploataţii pot
utiliza suprafeţe relativ mari care pot ajunge la sute de ha (de pildă în SUA). Totul

10
depinde de structura culturilor, sistema de maşini, potenţialul de muncă şi
profesionalismul membrilor de familie precum şi de sistemul de relaţii cu furnizorii şi
clienţii lor şi cu statul.
Concomitent cu exploataţiile familiale coexistă exploataţii mari aparţinând
unor persoane fizice sau juridice. Nevoia creşterii numărului şi a suprafeţei pe care o
utilizează aceste exploataţii decurge în primul rând din locul pe care-l ocupă în
agricultura României, mult sub media UE. În al doilea rând, decurge din faptul că
astfel de exploataţii obţin în numeroase cazuri rezultate comparabile cu cele din ţările
dezvoltate privind producţiile medii, calitatea produselor, costurile de producţie şi
eficienţa economică chiar şi în condiţiile în care sunt nevoite să facă faţă unei
concurenţe neloiale datorate diferenţelor mari ale plăţilor directe la ha şi unor
îngrădiri impuse fie de UE, fie de furnizori şi clienţi între care menţionăm băncile şi
supermarketurile. Dacă din punct de vedere economic exploataţiile mari obţin
rezultate superioare altor forme de exploataţii nu acelaşi lucru se poate spune din
punct de vedere ecologic şi social. Urmărind maximizarea profitului, aceste
exploataţii (cu excepţia celor asociative) pot acţiona în dezacord cu cerinţele unei
agriculturi ecologice, prin cultivarea unor plante care sărăcesc solul, prin utilizarea de
substanţe chimice peste limitele normale etc. Exploataţiile de mari dimensiuni
contribuie la adâncirea discrepanţelor sociale. De veniturile obţinute în aceste
exploataţii beneficiază un număr redus de persoane din conducerea exploataţiilor
respective şi de acţionari, dacă este cazul, precum şi de salariaţi. În condiţiile
României care are un număr imens de exploataţii mici, orientarea spre exploataţii de
mii de ha nu este cea mai bună pentru că lasă fără „câmpul” de muncă un mare număr
de persoane care în cazul în care nu găsesc de lucru în ritmul eliberării lor din
agricultură măresc numărul săracilor, favorizează migrarea lor în alte ţări.
În privinţa exploataţiilor de mici dimensiuni, datele statistice arată că ele
continuă să existe şi în ţările cu agricultură dezvoltată. În Franţa, de pildă, în anul
2007 ponderea lor era de 25 la sută din totalul exploataţiilor şi a suprafeţei utilizate de
1,0 la sută, iar în Germania de 23 la sută şi respectiv, de 1,1 la sută. Există opinii
potrivit cărora aceste reduceri sunt prea mari fapt care a condus la apariţia unor zone
cu o populaţie agricolă prea redusă şi la orientarea PAC spre susţinerea acestor
exploataţii de dimensiuni mici.
În România ponderea exploataţiilor mici va trebui redusă foarte mult evitându-
se însă „golirea” unor zone de astfel de exploataţii. Cu deosebire în zonele colinare
prezenţa lor este necesară. Exploataţiile mici au un rol important în utilizarea
resurselor existente în aceste zone şi în aprovizionarea pieţelor locale, în păstrarea şi
înfrumuseţarea mediului natural, în dezvoltarea turismului, în valorificarea produselor
tradiţionale. Odată cu încălzirea globală creşte importanţa acestor zone pentru
economia ţării.

4. CĂI DE ACŢIUNE PENTRU CREŞTEREA DIMENSIUNII FIZICE A


EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE.

Creşterea dimensiunii fizice a exploataţiilor agricole reprezintă un obiectiv


important pentru concentrarea producţiei agricole în unităţi viabile şi competitive şi
totodată pentru diminuarea decalajului existent faţă de majoritatea ţărilor din Uniunea
Europeană. Realizarea acestui obiectiv necesită timp şi acţiuni multiple. Realizarea
obiectivului menţionat este influenţată de criza globală financiară şi economică
declanşată în 2008 precum şi de faptul că la finele anului 2009 s-a încheiat „perioada
de tranziţie” convenită cu UE pentru o serie de fenomene şi procese economico-

11
sociale din agricultura României, pentru acordarea de subvenţii din bugetul naţional7.
Dintre acţiunile menite să contribuie la creşterea dimensiunii fizice a
exploataţiilor menţionăm în primul rând continuarea reformei structurale. Avem în
vedere: încheierea procesului de retrocedare a terenurilor; grăbirea rezolvării
numeroaselor procese care sunt în diferite stadii de judecare; clarificarea regimului
juridic al terenurilor agricole; intensificarea activităţii Agenţiei Naţionale de Cadastru
şi Publicitate Imobiliară, reducerea costurilor de identificare, măsurare şi înscrierea
drepturilor de proprietate în Cartea Funciară; stimularea schimbului de terenuri pentru
reducerea numărului de parcele şi comasarea lor. Obţinerea de rezultate în aceste
direcţii ar uşura procesul de concentrare a terenurilor în exploataţii de dimensiuni mai
mari.
Modificarea activităţii proprietarilor cu vârsta de pensionare (62 ani), respectiv
încetarea activităţii lor agricole în condiţiile acordării unei rente viagere de 100 euro
în cazul vânzării terenurilor şi de 50 euro în cazul arendării acestora s-a dovedit o
măsură care a contribuit la concentrarea suprafeţelor agricole. Programul rentei
viagere a fost lansat la finele anului 2005 şi a devenit operaţional în anul 2006. În
program s-au înscris cca 95.000 persoane cu aproximativ 360000 ha. Raportul dintre
suprafaţa vândută şi cea arendată a fost de aproximativ 1 la 58.
De la începutul anului 2010 MADR a sistat primirea de noi dosare pentru
acordarea de rentă viageră şi urmăreşte să negocieze cu Comisia Europeană adaptarea
sistemului potrivit normelor europene sau adoptarea altei forme de stimulare a
comasării terenurilor inclusiv punerea în aplicare a celeilalte măsuri prevăzute în
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi anume pensionarea anticipată a
fermierilor în vârstă de cel puţin 55 de ani, formă permisă la nivel european dar care
nu vizează pensionarii.
O posibilă cale de creştere a dimensiunii fizice a exploataţilor agricole o
constituie acordarea de sprijin financiar pentru tinerii fermieri care se stabilesc la sate,
au pregătirea necesară în domeniu şi înfiinţează sau preiau, pentru prima dată, o
exploataţie agricolă. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013
prevede punerea la dispoziţia tinerilor fermieri fonduri nerambursabile de la Uniunea
Europeană în valoare totală de 337221484 euro pentru înfiinţarea exploataţiilor
agricole prin Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”. Fondurile pot fi solicitate de
la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) până la finele anului
2013. Nivelul fondurilor nerambursabile acordate pentru instalarea tinerilor fermieri
nerambursabile acordate pentru instalarea tinerilor fermieri este cuprins între 10.000 şi
25.000 euro pe exploataţie cu o mărime cuprinsă între 6 şi 40 unităţi de dimensiune
economică europeană, valoarea unei unităţi fiind în prezent de 1.200 euro. Pentru a
putea beneficia de sprijin financiar, solicitantul trebuie să deţină o exploataţie de
mărimea menţionată, înregistrată în Registrul agricol, precum şi un proiect – tip de
afaceri elaborat potrivit cerinţelor. Realizarea unei asemenea prevederi din PNDR ar
avea urmări pozitive nu numai în privinţa îmbunătăţirii structurii fermierilor – după
vârstă, pregătire, orientare către modernizare, management şi marketing performant.
7
Începând cu 1 ianuarie 2010 au fost eliminate subvenţiile din bugetul naţional acordate în ultimii trei
ani, respectiv sprijinul pentru calitatea laptelui, cel acordat crescătorilor de porci şi de păsări, subvenţia
la motorină, dar şi cea alocată pentru apa de irigaţii. Tot de la 1 ianuarie 2010 a fost eliminată şi
subvenţia de 30 la sută acordată pentru creditele agricole şi ajutorul pentru culturile specifice, precum
soia, tutun, orez sau sfeclă.
8
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va plăti drepturile celor care s-au înscris în sistem pentru
rentă viageră până la finalul anului 2009. În mod normal plata rentei ar trebui să continue pentru că
vânzarea terenurilor s-au arendarea lor nu s-au făcut pentru 2-3 ani, iar suma estimată a fi plătită pentru
anul 2010, de pildă, ar fi modestă (83 milioane lei pentru 360000 ha înseamnă 230 lei/ha/an).

12
La creşterea dimensiunii fizice a exploataţiilor agricole o importanţă deosebită
are dezvoltarea pieţei funciare cu principalele ei componente – vânzarea – cumpărarea
de terenuri agricole, arendarea, concesionarea ş.a. Fiecare proprietar de terenuri are
deplină libertate să îşi aleagă forma de înstrăinare (completă sau parţială) a
proprietăţii pe care o deţine.
Prin vânzarea-cumpărarea de terenuri are loc transferul complet de proprietate
asupra terenurilor agricole. În primii ani de la aplicarea Legii privind Circulaţia
Juridică a pământului, acest segment al pieţei funciare a avut o dezvoltare lentă: în
perioada 1998 – 2005 suprafaţa agricolă vândută – cumpărată în extravilan (cu forme
legale) a însumat 513.283 hectare, respectiv, mai puţin de 4 la sută din suprafaţa
agricolă utilizată. În următorii ani, până la apariţia crizei globale financiare şi
economice, piaţa funciară a căpătat o mai rapidă dezvoltare la această situaţie
contribuind eliminarea din legislaţia existentă a dreptului de preemţiune a vecinilor şi
a statului, şi limitarea la 200 ha a suprafeţei pe care poate s-o dobândească o persoană
fizică, eliminarea taxei de scoatere din circuitul agricol a unui teren, eficienţa în
creştere a investiţiilor de terenuri ca urmare a tendinţei de urcare a preţului pământului
odată cu aderarea la Uniunea Europeană, introducerea impozitului agricol. Criza
globală financiară şi economică a frânat dezvoltarea normală a pieţei funciare. S-a
redus atât cererea cât şi preţul pământului. Redresarea acestei pieţe odată cu depăşirea
crizei menţionate presupune acordarea de credite în condiţii avantajoase celor
interesaţi să cumpere pământ cu posibilitatea de a garanta creditul cu terenul
achiziţionat. De un real folos ar fi crearea în cadrul MADR a unui compartiment care
să se ocupe de funcţionarea pieţei funciare, de crearea unei baze de date privind
suprafeţele de teren vândute, arendate, concesionate etc., de nivelul preţului
pământului, arendei, redevenţei şi a altor forme la nivel naţional şi zonal, de schimbul
de terenuri în vederea comasării lor, de informarea celor interesaţi, inclusiv cu
modificările legislaţiei funciare.
Arendarea a luat o mai mare dezvoltare comparativ cu vânzarea – cumpărarea
de terenuri. Suprafaţa luată în arendă în anul 2007 a fost de 2,3 milioane ha faţă de 1,9
milioane în anul 2005, reprezentând 16,8 la sută din suprafaţa agricolă utilizată în anul
2007 faţă de 14,0 la sută în anul 2005 (tabelul 6). Arendarea se practică mai puţin în
gospodăriile agricole individuale şi mai mult în unităţile cu personalitate juridică; în
anul 2007, ponderea terenurilor luate în arendă a fost de 6,7 la sută în gospodăriile
individuale şi 35,9 la sută în unităţile cu personalitate juridică. Extinderea arendării
este posibilă în condiţiile aplicării unei politici agricole favorabile dezvoltării
producţiei naţionale, aplicarea măsurilor prevăzute pentru sprijinirea cu fonduri
nerambursabile de la UE a tinerilor care dispun de pregătirea corespunzătoare şi
doresc să înfiinţeze exploataţii agricole, accesării de fonduri bancare în condiţii
avantajoase, promovării tehnologiilor moderne.

Tabelul 6
Suprafaţa agricolă utilizată (SAU) după modul de deţinere a terenului în anii 2005 şi 2007

din care: din care:


În În unităţi cu În În unităţi cu
UM Totală gospodării personalitat Totală gospodării personalitate
individuale e juridică individuale juridică
2005 2007
SAU Ha 1390670 9102018 4804683 1375304 8966309 4786738
1 6
În Ha 1036696 7853331 2513636 1007143 7668549 2402890
proprietate 6 8

13
În Ha 330997 56220 274777 301289 81114 220176
concesiune
Luat în Ha 1945317 529608 1415710 2311167 592770 1718397
arendă
Luat în Ha 427032 364497 62535 282356 242802 39553
parte
Utilizat cu Ha 194165 160661 53504 239332 219674 19658
titlu
gratuit
Alte Ha 642222 137701 504521 547465 161401 386064
moduri de
deţinere
SAU % 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
În % 74,5 86,3 52,3 73,2 85,5 50,2
proprietate
În % 2,4 0,6 5,7 2,2 0,9 4,6
concesiune
Luat în % 14,0 5,8 29,5 16,8 6,7 35,9
arendă
Luat în % 3,1 4,0 1,3 2,1 2,7 0,8
parte
Utilizat cu % 1,4 1,8 0,7 1,7 2,4 0,4
titlu
gratuit
Alte % 4,6 1,5 10,5 4,0 1,8 8,1
moduri de
deţinere
Sursa: Anchetă structurală în agricultură, INS 2006 şi 2008

Concesionarea de terenuri are o pondere relativ mică şi în scădere ca urmare a


reducerii suprafeţelor de teren din domeniul privat al statului. O situaţie asemănătoare
se observă şi în legătură cu luarea în parte a suprafeţelor de teren. Dacă concesionarea
se practică în special în unităţile cu personalitate juridică, luarea în parte se întâlneşte
în gospodăriile individuale, de regulă de mici dimensiuni.
Acordarea şi concesionarea au cea mai mare pondere în societăţile comerciale
cu capital majoritar privat şi anume în exploataţii de peste 100 ha. Suprafaţa medie a
acestor exploataţii este de 541 ha în cazul arendării şi 868 ha în cazul concesionării.
Exploataţii de asemenea dimensiuni care pun pe primul plan obţinerea de profit
maxim prezintă unele avantaje privind eficienţa economică dar şi dezavantaje de
natură socială şi ecologică, mari discrepanţe în venituri între sutele sau miile de mici
proprietari de pământ arendatori şi arendaşi, subaprecierea unor aspecte ecologice ş.a.
În România arendarea reprezintă o cale importantă de concentrare a
suprafeţelor de teren în exploataţii viabile, de creştere a dimensiunii fizice a acestor
exploataţii. Ţinând însă seama de existenţa mai multor milioane de mici proprietari
care cu greu ar renunţa la folosinţa pământului pe care-l deţin, arendarea nu poate şi
nu trebuie să ia amploarea pe care o are în Belgia sau în Franţa.
În cumpărarea unor suprafeţe de teren sau în arendarea lor sunt interesate şi
diferite societăţi române cu capital străin sau persoane fizice străine (deşi pentru
cumpărare persoanele fizice străine capătă acest drept după 7 ani de la aderare).
Interesul capitalului străin este determinat de calitatea pământului din România
precum şi de preţul scăzut al suprafeţelor de teren, de forţa de muncă ieftină, de piaţa
internă relativ mare şi încă insuficient aprovizionată şi de alte avantaje. Toate acestea
reprezintă puncte de reper pentru realizarea de afaceri de succes în România. Ca
urmare, mari suprafeţe de teren au fost cumpărate sau arendate de asemenea persoane,

14
pe primele locuri situându-se judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Arad9. Companii străine
din Italia, Austria, Spania, Grecia, Israel şi din alte ţări sunt interesate să cumpere
suprafeţe de 100 -150 ha şi mai mari dar satisfacerea acestor cereri este greu de
realizat din cauza fărâmiţării pământului în loturi mici şi a procedurilor birocratice de
comasare a mai multor loturi în suprafeţe mai mari. Dificultatea comasării terenurilor
este amplificată de faptul că mulţi proprietari nu au nici cadastru nici intabularea, iar
efectuarea acestora necesită timp, eforturi deosebite şi bani. Fărâmiţarea suprafeţelor
de teren şi dificultăţile unificării acestora frânează procesul de cumpărare a
pământului de către străini.
Cumpărarea de pământ de către investitori străini şi organizarea de exploataţii
agricole prezintă o serie de avantaje cum ar fi: aducerea de capital şi bunuri de capital
de care agricultura noastră duce lipsă; promovarea unor metode de conducere şi de
gestionare, precum şi a unor tehnologii mai puţin cunoscute şi folosite de producători
români; formarea unui comportament al acestora compatibil cu cerinţele economiei de
piaţă ş.a. Pot exista însă şi dezavantaje în cazurile în care: cumpărarea de pământ se
face în scop speculativ; noii proprietari n-ar face investiţii pentru ridicarea nivelului
tehnic şi tehnologic al agriculturii; s-ar practica o agricultură care ar urmări
maximizarea profitului cu preţul degradării pământului şi al exploatării forţei de
muncă; cumpărarea unor mari suprafeţe de terenuri în condiţiile existenţei unei
suprapopulaţii agrare ar putea genera tensiuni sociale ca urmare a creşterii gradului de
subocupare şi a diminuării veniturilor. Şi avantajele şi dezavantajele menţionate au
corespondent în viaţa reală.
Subliniind necesitatea atragerii de capitaluri străine în agricultură, inclusiv
prin vinderea unor suprafeţe de teren în condiţiile stabilite de Constituţia României
pentru dezvoltarea acestei ramuri considerăm discutabilă opinia potrivit căreia situaţia
în care se află în prezent agricultura noastră „…s-ar putea schimba într-un mod vizibil
numai în urma unui val consistent de achiziţii de terenuri de către investitorii străini”.
Şi aceasta pentru că: a) omite sau pune pe plan secundar rolul factorilor interni de care
depinde dezvoltarea agriculturii; b) valul consistent de achiziţii de terenuri de către
investitorii străini înseamnă în acelaşi timp înstrăinarea proprietăţii pe care o au
producătorii români asupra pământului care pentru ei este cel mai important mijloc de
producţie şi de existenţă, iar pentru societate în ansamblul ei – resursa naturală cea
mai preţioasă şi unul din elementele constitutive ale statului; nu întâmplător până la
actuala constituţie vânzarea de pământ străinilor era interzisă; c) în condiţiile actuale
vânzarea de pământ s-ar face la preţuri derizorii fapt care ar echivala cu agravarea
situaţiei proprietarilor; d) achiziţia de terenuri fără limită ar putea genera conflicte
sociale asemănătoare celor care au marcat nu de puţine ori istoria ţării noastre; e)
vânzarea altor resurse naturale şi poziţia dominantă la care a ajuns capitalul străin în
domenii cheie ale economiei constituie o experienţă care nu trebuie repetată şi în
cazul pământului, al teritoriului ţării.
În ultimii 20 de ani, capitalul străin a ajuns să deţină poziţii deosebit de
importante în economia naţională în exploatarea resurselor naturale de petrol şi de
gaze, în distribuţia de petrol, gaze şi electricitate, în metalurgia feroasă şi neferoasă, în
industria materialelor de construcţii, în sistemul bancar şi de asigurări, în telefonia
fixă şi mobilă, în industria auto şi nu în ultimul rând în sistemul comercial prin
înmulţirea supermarketurilor. Pe bună dreptate se consideră că „întreaga axă majoră a
economiei a ajuns sub control străin” (Ilie Şerbănescu). Experienţa celor 20 de ani ai
9
Suprafaţa de teren cumpărată de firme române cu capital străin şi de persoane fizice străine care au şi
cetăţenia română a fost apreciată la maximum 300.000 ha (Adrian Rădulescu, consilier în MADR –
Jurnalul Naţional din 24.03.2008).

15
perioadei postsocialiste arată că achiziţia de terenuri agricole de către capitalul străin
n-ar trebui să atingă nivelurile la care au ajuns achiziţiile în alte domenii ca cele
menţionate pentru că producţia de alimente este prea importantă ca să fie lăsată pe
seama capitalului străin al cărui obiectiv principal nu este asigurarea securităţii
alimentare a populaţiei României ci maximizarea profitului şi pentru că terenurile
agricole fac parte din teritoriul naţional care este inalienabil constituind una din
trăsăturile distinctive ale statului. Un stat în care părţi consistente din teritoriul său
sunt vândute capitalului străin pierde din suveranitate.
Asocierea producătorilor agricoli în societăţi cooperative pentru cultivarea
pământului şi creşterea animalelor10 este calea de concentrare a producţiei agricole
care prezintă cele mai mari avantaje pentru că membrii asociaţi îşi păstrează
proprietatea asupra pământului, primesc renta convenită pentru cedarea folosinţei,
participă la organizarea şi conducerea activităţii conform principiilor democratice
prevăzute în legile de constituire şi funcţionare, beneficiază de rezultatele obţinute şi
de sprijinul statului acordat societăţilor cooperative. Un factor favorizant îl constituie
organizarea, pe baza Legii cooperaţiei agricole, a unui sistem de cooperative de
aprovizionare, de desfacere, de procesare a produselor, de creditare precum şi
formarea de organisme la nivel judeţean şi naţional, care împreună pot îmbunătăţi
substanţial activitatea din agricultură şi standardul de viaţă al participanţilor la această
activitate.
În prezent, societăţile cooperative ocupă un loc modest în agricultura noastră.
Vechile forme apărute pe baza Legii nr.36/1991 au avut un trend descrescător, iar cele
înfiinţate pe baza Legii nr.566/2004 sunt în număr relativ mic.

Tabelul 7
Numărul şi suprafaţa societăţilor cooperative în anii 2002, 2005 şi 2007

Exploataţii Suprafaţa agricolă Suprafaţă/exploataţii


agricole utilizată hectare
număr hectare
200 200 200 2002 2005 2007 2002 2005 2007
2 5 7
Societăţi/asociaţi 226 163 147 97556 74206 61589 431 455 418
i agricole 1 0 5 4 5 7
Unităţi 87 108 71 2365 3246 15088 27 30 213
cooperatiste
Sursa: Recensământul General Agricol, INS, 2004, Ancheta Structurală în Agricultură, INS,
2006, Ancheta Structurală în Agricultură, INS, 2008.

În perioada 2002 – 2007 numărul societăţilor/asociaţiilor agricole s-a redus cu


786 unităţi, (cu 34 puncte procentuale) iar suprafaţa agricolă utilizată s-a diminuat cu
359667 ha (cu 37 puncte procentuale).11 Continuarea trendului reflectat de datele

10
Sub denumirea de „Societăţi cooperative” avem în vedere cele două forme de exploataţii prezentate
separat atât în lucrările cu caracter statistic cât şi în alte lucrări: Societăţi/asociaţii agricole şi unităţi
cooperatiste. Deşi au apărut în perioade diferite şi pe baza unor legi diferite, ambele forme de
exploataţii agricole sunt forme cooperatiste. Prezentarea lor separată poate crea impresia că în
agricultura României, cooperaţia se reduce la exploataţiile denumite „Unităţi cooperatiste”. Folosirea
termenului de „societăţi cooperative” urmăreşte să evite această situaţie.
11
În cadrul agriculturii, aceste exploataţii reprezintă mult sub 1% din total şi 4,6% din suprafaţa
agricolă utilizată. Domeniul principal de activitate este cel vegetal. Numai 199 de societăţi/asociaţii
cresc animale (114 unităţi cresc bovine, 76 porcine, 57 ovine, 9 caprine şi 45 păsări), efectivele de
animale fiind de numai 11625 bovine, 30848 porcine, 14902 ovine, 708 caprine şi 529813 păsări, în

16
statistice este contrar aşteptărilor şi importanţei asocierii producătorilor agricoli pentru
diminuarea efectelor fragmentării suprafeţelor de teren şi crearea condiţiilor pentru
formarea unor exploataţii viabile, moderne, în stare să facă faţă concurenţei în
condiţiile pieţei libere, fără bariere vamale. Cauzele reducerii numărului
societăţilor/asociaţiilor agricole şi a suprafeţei agricole utilizate ca şi a efectivelor de
animale şi, în consecinţă a producţiei agricole, se află în politica agricolă aplicată faţă
de aceste exploataţii, în penuria de capital, în neajunsurile reglementărilor privind
piaţa produselor agricole, sistemul de preţuri, impozite şi taxe, precum şi în lipsurile
care s-au manifestat în conducerea acestor unităţi.
Unităţile cooperatiste (cea de a doua componentă a societăţilor cooperative),
înfiinţate pe baza Legii cooperaţiei agricole din 4 decembrie 2004, au o evoluţie foarte
lentă faţă de aşteptări şi de nevoia de schimbare în agricultură. În 2007 numărul de
unităţi cooperatiste era de 71 iar suprafaţa agricolă utilizată – de 15.088 ha, pe o
exploataţie revenind 213 ha12. Cele mai multe unităţi cooperatiste sunt în judeţele
Alba, Ilfov, Braşov, Covasna, Olt şi Arad. Din cele 71 de unităţi cooperatiste 60 se
ocupă numai cu exploatarea pământului şi 11 cu exploatarea pământului şi creşterea
animalelor.
Dezvoltarea societăţilor cooperative presupune o îmbunătăţire a activităţii
celor care se ocupă de agricultură la nivel central şi local, stabilirea şi acordarea de
stimulente care să determine motivarea ţăranilor de a se asocia, ajutorarea lor în
cunoaşterea legislaţiei şi în informarea cu privire la organizarea producţiei pentru
piaţă, posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană,
elaborarea de programe, solicitarea de credite, depăşirea dificultăţilor întâmpinate în
relaţiile cu furnizorii şi clienţii lor.
Un rol important în promovarea spiritului asociativ, cooperatist îl are
creşterea numărului grupurilor de producători şi sprijinirea lor pentru adaptarea
producţiei la cerinţele pieţei, creşterea valorii adăugate a producţiei obţinute în
comun, stabilirea unor reguli comune cu privire la cantitatea, calitatea şi tipul ofertei
pentru industria de prelucrare şi pentru reţeaua de comercializare precum şi pentru
obţinerea de fonduri nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Rurală
(PNDR).
Măsura pentru grupurile de producători (pentru care au fost puţine proiecte
depuse) urmăreşte încurajarea asocierii lor în scopul organizării şi creşterii puterii de
negociere în lanţul agroalimentar ştiut fiind faptul că la sfârşitul lanţului alimentar,
supermarketurile, reţelele de retail sunt foarte puternice în comparaţie cu producătorii
agricoli de la începutul lanţului. Prin formarea grupurilor de producători, prin unirea
lor în crearea unei infrastructuri proprii postrecoltă, corespunzător specificului
activităţii lor, de sortare, ambalare, depozitare, stocare pe lanţul alimentar, se modifică
raportul de forţe menţionat, se obţin preţuri mai bune şi câştiguri mai mari.
Prin căile de acţiune menţionate se urmăreşte reducerea numărului total de
exploataţii agricole şi deplasarea centrului de greutate de la exploataţiile de
subzistenţă şi semisubzistenţă spre exploataţiile cu caracter comercial, în principal
familiale, de dimensiuni economice şi fizice care să permită practicarea unei
agriculturi performante.

toate cazurile ponderea lor fiind nesemnificativă în totalul efectivelor de animale.


12
Unităţile cooperatiste existente înainte de apariţia Legii cooperaţiei agricole din 4 decembrie 2004
erau constituite pe baza Legii 109/1996. Ele se aflau în administrarea unităţilor administraţiei publice
centrale sau locale care desfăşurau şi activităţi agricole/INS, Ancheta Structurală în Agricultură, 2005,
vol. I, p.212).

17
CONCLUZII

Agricultura României se plasează la periferia Uniunii Europene în privinţa


dimensiunii fizice a exploataţiilor agricole. Cu 3,5 ha pe exploataţie faţă de 12,6 ha în
UE 27 ea ocupă penultimul loc în UE. Din totalul exploataţiilor agricole, în România
90% deţin sub 5 ha faţă de 70% în UE şi utilizează 35,1% din suprafaţa agricolă faţă
de 6,5% în UE; 9,9% deţin între 5 şi 50 ha faţă de 29,6% în UE şi utilizează 24,9%
din suprafaţa agricolă faţă de 29,7% în UE; 0,4% deţin 50 şi peste 50 ha faţă de 5,1%
în UE şi utilizează 40,0% din suprafaţa agricolă faţă de 63,8% în UE.
Suprafaţa medie redusă şi structura exploataţiilor şi a suprafeţei agricole
utilizată pe clase de mărime dezavantajează România în raport cu UE. Ca urmare, se
impun modificări în sensul: reducerii numărului de exploataţii de dimensiune mică şi
a ponderii suprafeţei agricole pe care o utilizează în SAU total; creşterii numărului de
exploataţii de dimensiune mijlocie, cu prioritate a exploataţiilor familiale cu caracter
comercial precum şi a ponderii suprafeţei pe care o utilizează; sporirii numărului
exploataţiilor mari şi urcarea ponderii suprafeţei agricole utilizate. Prin astfel de
modificări, nucleul principal al formelor de organizare a agriculturii urmează să se
deplaseze spre exploataţiile mijlocii, în principal familiale cu caracter comercial
evitându-se atât dispariţia exploataţiilor mici şi depopularea unor zone cât şi formarea
de exploataţii exagerat de mari care urmăresc maximizarea profitului. Avantajele
principale ale exploataţiilor familiale cu caracter comercial sunt: păstrarea
agricultorului român nu ca forţă de muncă angajată ci ca proprietar al pământului,
manager şi beneficiar al rezultatelor sale; evitarea adâncirii stratificării populaţiei
agricole în bogaţi şi săraci; îmbinarea eficienţei economice, sociale şi ecologice,
componente esenţiale ale unei dezvoltări durabile a agriculturii; reducerea migrării
tinerilor în alte ţări.
Dimensiunea fizică a exploataţiilor agricole din România se înscrie în tendinţa
generală de creştere. Comparativ însă cu media UE această creştere este mai lentă
ceea ce înseamnă că decalajul nu a scăzut ci s-a mărit. Pentru diminuarea acestui
decalaj se impun măsuri hotărâte pe multiple planuri. Dintre acestea fac parte:
continuarea reformei structurale, finalizarea acţiunii de retrocedare a terenurilor
solicitate de cei în drept; grăbirea rezolvării proceselor existente în justiţie privind
drepturile de proprietate asupra pământului; impulsionarea activităţii Agenţiei de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară în condiţiile reducerii costurilor şi birocraţiei;
stimularea schimbului de terenuri pentru reducerea numărului de parcele şi comasarea
lor; stimularea pensionarilor care acceptă să vândă sau să arendeze suprafeţe de teren
de care dispun în extravilan precum şi a tinerilor care se stabilesc la sate şi înfiinţează
pentru prima dată exploataţii agricole; acordarea unei atenţii sporite dezvoltării
societăţilor/asociaţiilor cooperative inclusiv formării grupurilor de producători;
promovarea unei politici favorabile dezvoltării pieţei funciare; organizarea informării
agricultorilor cu privire la cererea şi oferta de suprafeţe agricole, preţul pământului,
nivelul arendării şi al redevenţei etc.; evitarea speculei; diversificarea tipurilor şi
formelor de exploataţii.

BIBLIOGRAFIE

1. Dumitru, Mihail, Diminescu, Doina, Lazea, Valentin, (2004), Dezvoltarea rurală şi


reforma agriculturii româneşti.
2. Luca, Lucian, (2010), O ţară şi două agriculturi – România şi reforma Politicii
Agricole Comune a Uniunii Europene, Economistul, Bucureşti.

18
3. Zahiu, Letiţia (2005), Politici şi pieţe agricole, Editura CERES, Bucureţti.
4. *** INS, Anuarul statistic al României
5. *** European Union, Agriculture in the European Union. Statistical and Economic
Information, 2008
6. *** European Union, Rural Development in the European Union. Statistical and
Economic Information, 2008
7. *** INS (2004) Recensământul General Agricol, 2002
8. *** INS (2006) Ancheta Structurală în Agricultură, 2005
9. *** INS (2008) Ancheta Structurală în Agricultură, 2007

19