Sunteți pe pagina 1din 96

Coperta: CRISTIAN STĂNESCU ISBN 973-48-0043-4

CASA EDITORIALA PENTRU TURISM ŞI CULTURA ABEONA Bucureşti, 1992

CUVÎNT îNAINTE
Cartea de faţă se adresează iubitorilor drumeţiei, în special tineretului, ea urmărind să pună la
dispoziţia celor interesaţi o informaţie succintă, de mare accesibilitate şi adresabilitate, privind bogatul şi
variatul potenţial turistic românesc.
După cum arată şi titlul, atenţia noastră a fost precumpănitor îndreptată către prezentarea —
uneori mai extinsă, alteori sintetică sau numai enunţiativă — unui segment bine determinat din vastul şi
valorosul patrimoniu turistic al ţării: monumentele naturii, rezervaţiile naturale (geologice,
paleontologice, speologice, botanice, cinegetice etc.), peşterile, arborii ocrotiţi, parcurile, staţiunile
balneoclimatice sau climatice.
În momentul cînd ne-am propus elaborarea volumului, demersul nostru a avut în vedere o dublă
finalitate, bine definită: oferirea unui util instrument de lucru amatorilor de drumeţie, precum şi, mai ales,
gruparea intre coperţile unei singure cărţi a aproape tuturor obiectivelor naturale de interes major de pe
teritoriul patriei, în ultimă instanţă întreprinderea noastră fiind şi o caldă pledoarie pentru cunoaşterea şi,
în primul rînd, ocrotirea şi protejarea mediului înconjurător, a impresionantului tezaur — de neînlocuit —
cu care Natura a împodobit spaţiul românesc.
Astfel, în opt itinerare de mărime variabilă, propunem cititorilor mai multe circuite prin
majoritatea zonelor ţării, invitîndu-i la pasionante şi interesante excursii în Delta Dunării, pe litoralul
Mării Negre, la Cazanele Dunării, pe văile Prahovei, Oltului, Cernei; Bistriţei, Crişurilor, Someşului şi
Mureşului, pe platoul Bucegilor, pe piscurile semeţe ale Retezatului sau Făgăraşului, la Vulcanii noroioşi
ori pe molcomele obcine ale Bucovinei, în Maramureş sau în Munţii Apuseni, în staţiuni de faimă
europeană sau de simplu interes local, în peşteri, parcuri, rezervaţii naturale, în municipii, oraşe şi alte
localităţi, majoritatea aşezări străvechi, cu bogate tradiţii în domeniul creaţiei materiale şi spirituale.
Aşa cum era şi firesc, nu am intenţionat să ne oprim doar la o prezentare unilaterală a
obiectivelor turistice şi cu toate că ponderea o deţine patrimoniul natural, am considerat util şi necesar să
punctăm, pastilat, cîteva date esenţiale referitoare la istoria localităţilor urbane şi rurale întîlnite de-a
lungul circuitelor propuse cititorilor, menţionînd, de asemenea, şi existenţa unor remarcabile monumente
istorice, de artă şi arhitectură.
Din raţiuni metodologice am adoptat un criteriu unitar de prezentare la municipii şi oraşe; astfel,
după o succintă „fişa" istorică ne oprim asupra muzeelor, accentul fiind pus, acolo unde este cazul, pe
muzeele (secţiile) de ştiinţe naturale, apoi asupra monumentelor de arhitectură sau de artă plastică,
încheind expunerea cu grădinile botanice, parcurile, arborii ocrotiţi etc. existente în perimetrul
localităţilor sau în împrejurimile lor. în privinţa staţiunilor balneoclimatice şi climatice am optat pentru
oferirea unei informaţii la obiect privind clima, factorii naturali de cură, indicaţiile, amintind, desigur,
acolo unde se impunea, obiectivele naturale ce merită a fi cunoscute de vizitatori.
Din toate aşezările urbane şi rurale am îndrumat cititorii către rezervaţiile naturale, peşterile,
pădurile, parcurile naturale sau dendrologice, punctele de mare pitoresc etc. aflate în vecinătatea lor.
Volumul de faţă se dedică bravului nostru tineret care a dovedit, încă o dată, în zilele Revoluţiei
din Decembrie 1989, cu deplină maturitate, că iubirea de patrie rămîne sentimentul cel mai profund, de
neînlocuit, dus pînă la jertfa supremă. în numele acestui sentiment, al acestei jertfe, să păstrăm cu grijă, cu
dăruire, să îmbogăţim, nu numai material, ci şi sufleteşte, acest patrimoniu de frumuseţe care este
România.

ITINERARUL I. BUCUREŞTI — PLOIEŞTI —VĂLENII DE MUNTE — SLĂNIC —


BAICOI — SINAIA — BRAŞOV — FĂGĂRAŞ — SIBIU — RÎMNICU-VÎLCEA —
PITEŞTI — CÎMPULUNG — TÎRGOVIŞTE — BUCUREŞTI

a. BUCUREŞTI — BRAŞOV (228 km)

Km 0 (DN 1) BUCUREŞTI
Municipiul Bucureşti, capitala României, este situat în partea de sud a ţării, în Cîmpia Română, la
aproximativ 60 km de Dunăre, 100 km de Carpaţi şi 250 km de litoralul Mării Negre; el se desfăşoară pe
direcţiile nord-sud (53 km) şi est-vest (46 km), avînd suprafaţa de 1 521 km2.
În Piaţa 1848 se află borna kilometrică 0 de unde începe măsurătoarea şi numerotarea kilometrică
a drumurilor naţionale, pînă la hotare. Teritoriul Bucureştilor este străbătut de rîurile Dîmboviţa şi
Colentina, ultimul formînd în părţile de nord şi est ale capitalei o salbă de lacuri amenajate pentru odihnă şi
recreere: Mogoşoaia, Străuleşti, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Plumbuita, Fundeni, Pantelimon,
Cernica şi altele.
Primele mărturii ale existenţei omeneşti pe teritoriul oraşului, identificate în cartierele Pantelimon
şi Colentina, datează din paleoliticul inferior, continuitatea şi permanenţa de locuire în perimetrul
Bucureştilor fiind atestate de vestigii aparţinînd celorlalte epoci istorice descoperite în toate zonele
municipiului.
Cea mai veche consemnare scrisă, cunoscută pînă în prezent, a denumirii actuale o găsim într-un
document emis de domnitorul Vlad Ţepeş la 20 septembrie 1459, act care se încheie cu menţiunea că a fost
dat „în cetatea Bucureşti". După ce timp de aproape două secole a fost, împreună cu Tîrgovişte, capitală a
Ţării Româneşti, din anul 1659 rămîne singura capitală a statului muntean. Din Bucureşti, a ridicat Mihai
Viteazul steagul luptei antiotomane în anul 1594, moment ce avea să ducă la prima unire politică a ţărilor
române, realizată de voievod la 1600. Implicat în toate evenimentele majore ale ţării, Bucureştii au fost
centrul revoluţiilor ele la 1821 şi 1848, precum şi al luptei pentru Unirea Principatelor. În evul mediu oraşul
a jucat şi un însemnat rol cultural: tipografie la 1580, Academie domnească în anul 1694 etc.
La 24 ianuarie/5 februarie 1862 Bucureştii rămîn unica capitală a Principatelor Unite, numite de
atunci încolo România, la 9 Mai 1877 aici s-a proclamat independenţa ţării, iar la 1 Decembrie 1918, în
urma Marii Uniri, oraşul devine capitala statului naţional unitar.
Bucureştii au avut şi o importantă funcţie economică şi culturală; aici s-au înfiinţat: prima moară
cu abur din ţară (1853), prima fabrică de bere (1854), s-a introdus iluminatul public cu lămpi de petrol
(1854), fiind primul oraş din lume care a folosit această inovaţie, s-a înfiinţat uzina de gaz aerian de la
Filaret (1871), fabrica de zahăr de la Chitila (1876), oraşul a devenit nod al reţelei de căi ferate, s-a introdus
tramvaiul (1872, iniţial cu cai; din 1894 şi cel electric), au apărut, după primul război mondial, unele mari
întreprinderi industriale (uzinele Malaxa, azi Faur), s-au ridicat edificii publice. În anul 1864 s-a înfiinţat
Universitatea, apoi alte institute de învăţămînt superior (Conservatorul de Muzică, Şcoala de Belle Arte,
Facultatea de Medicină, Şcoala de Drumuri şi Poduri, Academia Comercială etc!); în anul 1866 lua fiinţă
Societatea Literară, devenită în 1867 Societatea Academică, iar din anul 1874 Academia Română.
Oraşul de azi este o mare metropolă, caracterizată din punct de vedere economic prin unităţi ale
industriei grele, industriei constructoare de maşini, de utilaj chimic, industrie electronică, confecţii, textile,
chimică, alimentară, prelucrarea lemnului etc.
Municipiul Bucureşti, prin potenţialul său turistic, prin numeroasele monumente istorice, de artă şi
de arhitectură, prin obiectivele cultural-artistice şi ştiinţifice, prin marile sale baze sportive, prin întinsele
sale parcuri şi frumoasele monumente ale naturii, constituie o puternică atracţie pentru populaţia ţării.
Obiectivele turistice, numeroase, au o mare valoare cultural-artistică şi istorică. Dintre acestea
amintim: MUZEUL DE ISTORIE AL ROMÂNIEI clădire monument de arhitectură, ridicată în anii 1894—
1900 după planurile arhitectului Al. Săvulescu; ceramica neolitică; „Gînditorul" celebră realizare a culturii
Hamangia; piese aparţinînd culturii Cucuteni; tezaurul de la Hinova, ce conţine podoabe de aur în greutate
de peste 4 kg; vasul descoperit la Grădişton Muncelului cu inscripţia Decebalus per Scorillo; copia
Columnei lui Traian; tezaurul de la Pietroasa cunoscut sub numele de Cloşca cu puii de aur; coiful de la
Ciumesti — Satu-Mare; Proclamaţia de la Padeş (1821), Proclamaţia de la Islaz (1848); exponate şi
documente privind lupta pentru Unirea Principatelor, Războiul pentru Independenţă, Primul război mondial
şi Marea Unire din 1918; numeroase mărturii referitoare la perioada interbelică, participarea României la
războiul antifascist; lapidariu antic şi medieval, tezaur istoric şi cabinet numismatic; MUZEUL DE ARTA
AL ROMÂNIEI (organizat într-o aripă a Palatului Regal, clădire monument de arhitectură reconstruită în
anii 1930—1937, după planurile arhitectului D. Nenciulescu; Galerie Naţională; Galerie Universală; Secţie
de grafică; Secţie de artă decorativă) de care aparţin Muzeul Colecţiilor de Artă şi Muzeul Ceramicii şi
Sticlei; MUZEUL SATULUI ŞI DE ARTA POPULARA (înfiinţat în 1936, una dintre primele instituţii de
acest gen din lume; ocupă 10 ha în Parcul Herăstrău; 298 de construcţii populare tradiţionale, cu inventarul
lor, amplasate după criteriul zonelor geografice); MUZEUL LITERATURII ROMANE (clădire monument
de arhitectură ridicată în anul 1863; arhitect Rudolf Boroczyn; manuscrise, documente, fotografii, ediţii
princeps, diverse publicaţii literare menite să prezinte creaţia şi personalitatea marilor scriitori români);
MUZEUL DE ISTORIE' ŞI ARTA AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI (clădire monument de arhitectură
ridicată în anii 1832—1834; refaceri în 1862; istoria oraşului din cele mai vechi timpuri pînă în prezent;
Secţie de artă românească şi străină); MUZEUL DE ISTORIE NATURALĂ „GRIGORE ANTIPA" clădire
construită în anul 1908 la stăruinţele savantului Grigore Antipa; cel mai mare muzeu de acest fel din ţară şi
unul dintre cele mai reprezentative din lume; expoziţia de bază, alcătuită pe criterii ştiinţifice riguroase,
înfăţişează o parte a impresionantului patrimoniu ce numără peste 850 000 de piese; materialul este
sistematizat pe cîteva teme majore; prima dintre ele are în vedere evoluţia Pămîntului şi a vieţuitoarelor;
cea de-a doua urmăreşte relaţia animal-mediu ambiant; centrul de greutate al expoziţiei este reprezentat de
tema privind fauna globului şi, în paralel, fauna României; dintre exemplarele mai deosebite ale faunei
exotice amintim: struţul african (cea mai mare specie actuală de pasăre, masculul putînd atinge 150 kg
greutate şi 2,50 m înălţime), nandu (cele mai mari păsări din America, cu înălţimea de 1,20—1,50 m şi
greutatea de cca 25 kg), casuarii (păsări de pădure, puternice, care nu zboară, dar în schimb sînt bune
alergătoare, putînd atinge 40—50 km pe oră, şi traversează înot rîurile şi fîşiile de apă din junglă), pasărea
nocturnă kiwi (are miros bine dezvoltat datorită deschiderii nărilor la extremitatea ciocului, caz unic în
lumea păsărilor), cufundării (păsări acvatice, excelente înotătoare; în caz de pericol rămîn sub apă cîteva
minute, reapărînd la suprafaţă la 200—300 m distanţă), tucanii (au ciocuri mari, puţin arcuite şi scot sunete
croncănite sau stridente, ascuţite), termitele africane arboricole (trăiesc în cuiburi construite la suprafaţa
solului, unele măsurînd mai mulţi metri înălţime), gîndacul elefant din Brazilia tropical-ecuatorială (numit
astfel după prelungirea în formă de trompă de elefant ce o poartă pe cap), peste 250 000 specii de fluturi,
ariciul, cangurul, capibara (cea mai mare dintre rozătoare, cu lungimea de pînă la 1—1,30 m, greutate pînă
la 60 kg şi înălţimea 50 cm), şoarecele săritor din deşerturile asiatice (îşi sapă galerii cu mai multe tuneluri
de refugiu), lemingul norvegian (animal cunoscut pentru înmulţirea sa masivă în anii cu hrană abundentă;
la fiecare trei-patru ani), furnicarul (limba cu diametrul de numai 10—15 mm poate fi scoasă pînă la 60
cm), ghitonul sau jderul-flămînzilă (foarte puternic pentru talia lui, poate tîrî un urs sau poate omorî renul
ori elanul), iakul (bun căţărător pe stînci, rezistent, trăieşte în Tibet pînă la 6 100 m alt.), dromaderul,
babuinii, morsa, guerza (maimuţă cu păr lung pe spate, care-i amortizează şocurile cînd se aruncă dintr-un
copac în altul), gorila de munte (cel mai mare şi puternic reprezentant al primatelor; poate atinge 7,75 m
înălţime şi 275 kg greutate), marele păianjen sud-american Avicularia ivicularia, capabil să ucidă şi
păsărele, creveta uriaşă de Indonezia, cu labele de 30 cm lungime, moluscă Tridacna gigas (trăieşte în
recifii coralieri din Oceanul Indian şi atinge 400 kg greutate), somnul electric (musculatura sa produce
suficientă electricitate pentru a comoţiona chiar şi un om), maimuţa năsoasă kahan (masculul are un nas
lung care creşte o dată cu vîrsta), scheletul unui Dinotherium qiqantissimus (unicat în lume; înalt de 4,5 m),
scheletul porumbelului Didus ineptus, originar din Insula Mauritius etc.]; CURTEA VECHE (secolul al
XVI-lea, cu refaceri; aici funcţionează Muzeul Curtea domnească — Palatul Voievodal, secţie a Muzeului
de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti); BISERICI, MONUMENTE DE ARTA ŞI ARHITECTURA,
dintre care amintim: Buna Vestire — Curtea Veche (secolul al XVI-lea, cu refaceri; ctitorie a lui Mircea
Ciobanul) Mihai Vodă (1591, cu refaceri; ctitorie a lui Mihai Viteazul), Radu Vodă (veacul al XVII-lea;
ctitorie a lui Radu Mihnea), Patriarhia (secolul al XVII-lea, cu refaceri; ctitorie a lui Constantin Şerban
Basarab), Fundenii Doamnei şi Colţea (secolul al XVII-lea; ctitor spătarul Mihai Cantacuzino), Sf.
Gheorghe Nou (1707, cu refaceri: ctitorie a lui Constantin Brîncoveanu care-şi are mormîntul aici),
Creţulescu (veacul al XVIII-lea), Antim (1715; ctitorie a lui Antim Ivireanul), Stavropoleos (1724, cu
refaceri), Ghica-Tei (1833; ctitorie a lui Grigore Dimitrie Ghica) ş.a.; STATUILE lui Mihai Viteazul (1876;
Carrier Belleuse), Ion Eliade Rădulescu (1879; Ettore Ferrari), Gheorghe Lazăr (1885; Ion Georgescu),
Spiru Haret (1935; Ion Jalea) amplasate în faţa Universităţii (clădire monument de arhitectură ridicată în
anii 1857— 1869 după planurile arhitectului Al. Orăscu). Mihai Eminescu (Gheorghe Anghel) din faţa
Ateneului Român (edificiu monument de arhitectură construit în anul 1888, după proiectul arhitecţilor
Albert Galleron şi C. Băicoianu), Mihail Kogălniceanu (1936; Oscar Han); MONUMENTUL GENIULUI
— LEUL (1926; Spiridon Georgescu); ARCUL DE TRIUMF (1935; arhitect Petre Antonescu; sculpturi de
Ion Jalea, Corneliu Medrea, Constantin Baraschi); MONUMENTUL AVIATORILOR (1936; Lidia
Kotzebue): MONUMENTUL EROILOR PATRIEI din faţa Academiei Militare (1957; Zoe Băicoianu,
Marius Butunoiu, I. Dămăceanu, T. N. Ionescu); numeroase CLĂDIRI MONUMENTE ISTORICE, DE
ARTA ŞI ARHITECTURA şi anume: Hanul Manuc (începutul secolului al XIX-lea; atentă restaurare în
anii 1968—1972) Palatul Ghica-Tei (1822; în interior fresce de Giacometti), Banca Naţională a României
(1885; Albert Galleron şi Cassien Bemard), Palatul de Justiţie (1895; A. Ballu), Palatul C.E.C. (1896—
1900; Paul Gottereau), Palatul Parlamentului (1907; Dimitrie Maimarolu), Institutul de Arhitectură „Ion
Mincu" (1912—1927; Grigore Cerchez), Sala Palatului (1960; Horia Maieu, T. Ricci, Ignat Şerban), Palatul
Radiodifuziunii (1960: T. Ricci, L. Căreia, M. Ricci), noile clădiri ale Academiei de Studii Economice
(1967—1968), Centrul de Televiziune, sediul Televiziunii Române (1968; T. Ricci, T. lacoban, M.
Căciulă),. Aeroportul Internaţional Otopeni (1969), hotelul Intercontinental (1970; D. Ha-riton, I. Moscu,
Gh. Nădrag, I. Belea), Teatrul Naţional (1967— 1970; Horia Maieu, Romeo Belea, N. Cucu), Institutul
Politehnic (1967—1972; Octav Doicescu), Palatul Sporturilor (Sala Polivalentă; 1974); METROUL (trei
magistrale a căror lungime însumează 60 km); BAZE TURISTICE ALE COMPANIEI DE TURISM
PENTRU TINERET; BAZE SPORTIVE ŞI STADIOANE (Naţional, Steaua, Dinamo, Giuleşti, Olimpia,
Patinoarul artificial ş.a.).
Pe teritoriul Bucureştilor se află numeroase parcuri şi zone de agrement; dintre acestea vom aminti
pe cele mai importante.
PARCUL HERĂSTRĂU, numit iniţial Parcul Naţional, a început să fie amenajat în anul 1936 pe
un teren vast cuprins între Şoseaua Kiseleff şi lacurile Herăstrău şi Floreasca. Extins şi transformat în anul
1951, parcul ocupă în prezent suprafaţa de 187 ha, inclusiv lacul. Pe lac se află trei insule; două mai mici,
pe care se înalţă sălcii şi plopi, şi alta mai mare, cunoscută sub numele de Insula Trandafirilor, legată de
restul parcului prin poduri frumos arcuite şi situată în partea de sud a lacului.
În incinta parcului se găsesc un teatru în aer liber (3 000 locuri), pavilioane pentru biblioteci şi
expoziţii, terenuri şi baze sportive, o seră în care se cultivă plante necesare parcului, Expoflora,
debarcadere, un parc de distracţii pentru copii, busturi ale unor oameni de cultură români şi străini.
În parc vegetează un unicat dendrologic, o varietate a salcîmului japonez cu ramuri plîngătoare şi
frunze pătate cu alb. Întrucît era necunoscut în literatura de specialitate şi a fost descris pentru întîia dată de
specialiştii din ţara noastră, în anul 1960, a primit numele de Sophora japonică Bucureşti (existenţa
salcîmului a înregistrat-o şi prestigioasa revistă „The American Horticultural Magazine", care i-a subliniat
valoarea ornamentală).
PARCUL LIBERTĂŢII, amenajat pe Dealul măreţului, acoperit odinioară cu viţă de vie, ocupă
suprafaţa de 36 ha. Deşi primele preocupări pentru crearea unui parc în zonă dateaza din anul 1864, parcul
a fost inaugurat abia în anul 1906 după proiectul realizat de Louis Redon.
În parc se află Arenele Libertăţii (capacitate 5 000 locuri), vastă construcţie în formă de potcoavă,
cu coloane în stil doric, concepută de arhitectul Negrescu, pentru reprezentaţii teatrale în aer liber. Tot aici
poate fi admirată Fîntîna Gheorghe Gr. Cantacuzino, monument în stil neoclasic, înălţat în anul 1870.
Construcţia, realizată din blocuri de piatră care imită stîncile, are faţada şi părţile laterale prevăzute cu
basoreliefuri şi piloni de susţinere pe care sînt fixate plăci de ceramică înfăţişînd steme şi cavaleri
medievali. Partea din faţă dispune de o firidă la baza căreia se găseşte un mic bazin de piatră din care
ţîşneşte apa.
În parc trăiesc copaci seculari printre care şi un exemplar din arborele mamut (Sequoia gigantea)
originar din munţii Sierra Nevada şi California (S.U.A.), unde atinge peste 100 m înălţime, pînă la 10 m în
diametru şi vîrstă impresionantă de peste 4 000 de ani.
În faţa intrării în parc este amplasată Fîntîna Zodiacului, construită în anul 1934 după planurile
arhitectului Octav Doicescu. Decoraţia cuprinzînd un ciclu de mozaicuri în alb şi negru, reprezentînd
semnele zodiacului, aparţine sculptorului Mac Constantinescu.
GRĂDINA CIŞMIGIU, cea mai veche grădină publică amenajată în Bucureşti, a fost inaugurată la
22 martie 1860, actuala sa înfăţişare datorîndu-se, în mare, peisagistului Fr. Rebuhn. Dintre arborii şi
arbuştii care se evidenţiază prin raritatea speciei amintim: Pinus jeffreyi, un pin originar din America de
Nord, Libocedrus decurrens, conifer din America, un stejar masiv şi secular (Quercus robur), alunul turcesc
(Corylus colura) ş.a.
Punctele de atracţie ale Cişmigiului sînt: lacul, terasa cu trandafiri, Rondul roman (unde sînt
amplasate busturile mai multor scriitori clasici români), busturile altor scriitori şi publicişti (Traian
Demetrescu ,George Panu, Maica Smara), Monumentul eroilor francezi (executat în marmură de Carrara de
către sculptorul Ion Jalea în anul 1922).
Dintre celelalte parcuri bucureştene menţionăm: PARCUL TINERETULUI (cu Palatul Sporturilor
şi Culturii, fîntîni arteziene, lac, loc de distracţii pentru tineret etc.), PARCUL CIRCULUI, PARCUL
KISELEFF, precum şi parcurile şi grădinile mai mici: COPILULUI, NICOLAE BĂLCESCU, VITAN,
IOANID, GRĂDINA ICOANEI, DRUMUL TABEREI ş.a.
Pe teritoriul oraşului sînt ocrotiţi o serie de arbori şi arbuşti care se evidenţiază prin raritatea
speciei în această zonă geografică sau prin dimensiuni, vîrstă şi particularităţi morfologice. Asemenea
arbori sînt: tisa (Taxus baccata; în str. Ştirbei Vodă nr. 132 şi Tunari nr. 34), exemplare de peste 100 de ani,
avînd coronament bogat şi o mare valoare decorativă; magnolia (Magnolia dianae; în str. Polonă nr. 4,
Berthelot nr. 26, Sergent Militam nr. 8, General Dona nr. 12 ş.a.), specie ornamentală ocrotită la care florile
apar direct pe ramuri şi înainte de înfrunzire; dudul alb (Morus alba; str. Batistei nr. 2) originar din China,
în vîrstă de peste 200 de ani; salcîmul japonez (Sophora japonică; str. M. Ser-ghiescu nr. 11) plantat în anul
1910; platanul (Platanus acerifolia; lîngă podul Cotroceni), exemplar de peste 200 de ani, cu diametrul
peste 1 m; liliacul (Syringa vulgaris), un exemplar mare, cu diametrul de peste 50 cm aflat pe str. Mihai
Eminescu; în grădina Casei Scriitorilor „Mihail Sadoveanu" (Calea Victorie nr. 115) vegetează un exemplar
unic de ulm de cîmp, remarcabil prin coroana sa ramificată şi frunze mici.

ÎMPREJURIMI

PĂDUREA CERNICA se întinde de la şoseaua Bucureşti — Călăraşi (DN 3) spre sud, pînă la
valea Colentinei unde se află Lacul Cernica (341 ha şi un volum de apă de 7 000 000 m3). În curtea
mănăstirii din apropiere se întîlnesc doi stejari seculari în vîrstă de 250 de ani; alături de ei se remarcă
carpeni, ulmi, tei. Fauna de interes cinegetic este reprezentată de căprioare, mistreţi, iepuri şi pe alocuri
pisici sălbatice.
În apele lacului creşte ostrăţelul bălţilor (Utricularia vulgaris), plantă carnivoră cu frunze
lipicioase şi cozi lungi. În lac trăiesc ştiuca (Exos luduş), bibanul (Perca fluviatilis), plătica (Brama
brama), linul (Ţinea ţinea) şi alte specii de peşti.
PĂDUREA PUSTNICUL este accesibilă pe şoseaua Bucureşti - Călăraşi (DN 3) pînă la km 14,5,
apoi la stînga pe un drum nemodernizat ce traversează pădurea de la vest la est sau se merge pe o
ramificaţie laterală asfaltată. Pădurea, amenajată pentru prima dată la sfîrşitul secolului trecut (1882), ocupă
suprafaţa de 855 ha şi este populată de numeroase specii ca: stejarul, cerul (Quercus robur), teiul (Tilia
pucios, frasinul (Frasinus excelsior), paltinul (Acer platanoides), carpenul (Carpinus betuluş), jugastrul
(Acer campestre), ulmul, salcîmul (Robinia pseudacacia).
În apropierea pădurii se află Lacul Pustnicul şi mănăstirea Pasărea (1813), unde în anul 1864 s-a
înfiinţat o şcoală primară şi un spital pentru locuitorii satelor din jur; aici şi-a petrecut ultimii ani de viaţă
sculptorul Gheorghe Anghel, creatorul statuii lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român.
PĂDUREA JILAVA, situată în partea sudică a municipiului, spre Giurgiu (DN 5), are aspect de
zăvoi, dominaţi fiind plopii euroamericani, plopii indigeni, stejarul, frasinul, salcia (Salix purpurea, arţarul
(Acer platanoides), salcîmul.
PĂDUREA MOGOŞOAIA, una dintre principalele zone turistice ale Capitalei, este accesibilă fie
pe şoseaua Bucureşti — Ploieşti (DN 1 A), pînă în comuna omonimă, fie pe şoseaua Bucureşti —
Tîrgovişte (DN 7), pînă în comuna Chitila şi apoi încă 3 km pe o ramificaţie asfaltată la dreapta.
Vegetaţia forestieră cuprinde teiul, salcîmul, aninul (Alnus incăna), jugastrul şi alte specii. Aici
vegetează cele mai frumoase arborete de tei din apropierea Bucureştilor, unele exemplare avînd înălţimea
de 25 m, diametrul de 40—50 cm şi trunchiuri drepte pe mari porţiuni, cu coroane mari şi frumoase. De
asemenea, în pădure supravieţuiesc stejari monumentali (vîrsta în jur de 150— 160 de ani, înălţimea de
peste 30 m şi diametre de 80—100 cm).
În apropiere se află comuna Mogoşoaia, atestată documentar din vremea lui Mihai Viteazul
(1598). Ca obiective turistice amintim palatul construit în anul 1702 de către domnitorul Constantin
Brîncoveanu şi lacul Mogoşoaia (92 ha suprafaţă, 4,8 km lungime, 1 220 000 m3 volum de apă).

Km 10 (DN 1) PĂDUREA DĂNEASA


Pădurea compusă din arbori de diferite esenţe, predominanţi fiind cerul şi gîrniţa, are alei bine
întreţinute şi poieni pitoreşti. Aici se găsesc restaurantul „Pădurea Băneasa", construit în anul 1930 după
planurile arhitectului Octav Doicescu, popasul turistic „Băneasa" (140 locuri în căsuţe), braseria
„Camping", Grădina Zoologică, cea mai mare din ţară, Poligonul de tir sportiv Tunari, unul dintre cele mai
moderne clin lume.

Km 21 (DN 1) PĂDUREA CALDARUŞANI (ramificaţie la dreapta, 41 km prin Băieţeşti,


Căciuiaţi, Moara Vlăsiei pe DJ 101 + DJ 101 C)
Pădurea, ocupînd suprafaţa de 468 ha (din care 125 ha constituie REZERVAŢIE FORESTIERĂ),
este alcătuită din stejari seculari, cer, stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), gîrniţă (Quercus frainetto),
arţar tătăresc (Acer tataricum) şi alte specii. Iepurii, vulpile, căprioarele, cerbii lopătari şi fazanii sînt
exemplarele de faună care populează pădurea.
Frumuseţea peisajului este completată de lacul Căldăruşani, în suprafaţă de 224 ha, lung de 4,5 km
şi cu adîncimea maximă de 5 m. Pe lîngă stuful (Phragmites communis) ce se întinde în larg, formînd plauri
cu grosimea de pînă la 1 m, se mai întîlneşte nufărul alb (Nymphaea alba), nufărul galben (Nuphar luteum),
stînjenelul de baltă (Ins pseudacorus), papura (Typha latifolia). În zona pădurii se înalţă mănăstirea
Căldăruşani, monument reprezentativ pentru epoca lui Matei Basarab.

Km 35 (DN 1) PĂDUREA SNAGOV (ramificaţie dreapta 4,5 km)


Alături de stejari monumentali, frasini şi tei, aici, în plină cîmpie, cresc în bune condiţii cca 30 de
exemplare de fag caucazian (Fagus orientalis), raritate pentru ţara noastră; arborii au vîrsta de peste 100 de
ani, diametrul cuprins între 50—70 cm şi înălţimea de peste 25 m. Mai semnalăm gorunul, sorbul (Sorbus
domestica, S. tormi-nalis) şi plante ierbacee precum Himatoglosus, Hieracium, Viola Muralis, specii
întîlnite la peste 60 km depărtare spre nord.
Într-un sector al pădurii au fost amenajate începînd din anul 1929 parcul, o adevărată desfătare
pentru bucureşteni, şi ştrandul Snagov.
Cel mai pitoresc şi mai important dintre toate atracţiile turistice de aici este Lacul Snagov, care
face parte din seria limanurilor fluviale din sectorul mijlociu al văii Ialomiţei, întins pe 576 ha, lung de 16,5
km şi cu adîncimea maximă de 9 m (cel mai adînc din Cîmpia Română) Lacul Snagov prezintă şi interes
ştiinţific. Pe malul său s-a organizat o REZERVAŢIE NATURALĂ cuprinzînd 976 ha de pădure şi 180 ha
din suprafaţa lacului; printre speciile acvatice protejate se numără otrăţelul, relict terţiar, săgeata apei
(Sagittaria sagittifolia) şi nufărul indian (Nelumbo nucijera).

Km 60 (DN 1) PLOIEŞTI
Aşezat la confluenţa Prahovei cu Teleajenul la mică depărtare de dealurile subcarpatice, Ploieştiul
este cunoscut documentar din anul 1545. Actul de naştere propriu-zis al oraşului îi reprezintă iasă
documentul emis de Mihai Viteazul în anul 1597, prin care vestitul domnitor decidea să-şi ridice aici curtea
şi tabăra militară. De la sfîrşitul secolului al XVII-lea, localitatea cunoaşte o continuă dezvoltare' datorită
situării sale pe drumul ce lega capitala cu Braşovul. La începutul veacului al XVIII-lea, Antonio Maria del
Chiaro, vorbind despre oraşele Ţării Româneşti, considera Ploieştiul al patrulea ca importanţă.
Dezvoltarea oraşului capătă un ritm vertiginos o dată cu descoperirea zăcămintelor petrolifere.
Ploieştiul zilelor noastre este un puternic centru industrial (utilaj petrolier şi petrochimic, produse
petroliere, rulmenţi grei, industrie textilă, alimentară etc.) şi cultural-ştiinţific (teatru, orchestră simfonică,
institut de învăţămînt superior etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL PRAHOVA cu Secţie de istorie (unelte din
paleolitic şi neolitic, ceramică geto-dacă şi romană, tezaur de monede geto-dace găsite la Rîfov, documente
şi exponate privind evoluţia oraşului din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre), Secţie de artă
(pictură şi sculptură românească modernă şi contemporană), Expoziţia „Ceasul de-a lungul vremii"
(aproximativ 2 000 de ceasornice de tipuri diferite, începînd cu piese din secolul al XVII-lea), Muzeul
Republican al Petrolului (evoluţia extragerii şi prelucrării petrolului), Expoziţia memorială Nichita
Stănescu şi Secţia memorială I. L. Caragiale (consacrate vieţii şi operei celor doi mari scriitori); MUZEUL
DE BIOLOGIE UMANĂ în compartimente distincte sînt prezentate bogate informaţii, ilustrate cu o mare
diversitate de exponate: diapozitive, fotografii, mulaje, piese originale preparate adecvat, instalaţii
electronice, diorame; sectorul de antropogeneză se ocupă de apariţia şi evoluţia omului, printre
numeroasele fosile şi unelte ce au aparţinut purtătorilor unor străvechi civilizaţii numărîndu-se cele de
Australantrapus oltenensis identificat la Bugiuleşti-Vîlcea, cel mai vechi tip de om din Europa; sectorul de
anatomie şi fiziologie umană, normală şi patologică prezintă corpul omenesc, precum şi medicamente
româneşti apreciate în ţară şi peste hotare; sectorul de ecologie se ocupă de raporturile stabilite în natură,
între oameni şi biosferă, posibilităţi de adaptare a omului la diferite condiţii de mediu; sînt înfăţişate zonele
protejate din lume şi din ţara noastră (parcuri şi rezervaţii naturale), elementele de floră şi faună ocrotite de
lege în România şi în alte părţi ale globului; în cadrul unor expoziţii tematice periodice, muzeul expune
diferite colecţii valoroase axate pe ştiinţele naturii; MONUMENTUL VÎNĂTORILOR închinat eroilor din
1877—1878 (1898; G. Vasilescu); ANSAMBLUL SCULPTURAL „TRIPTIC DOMNESC": Vlad Ţepeş
(1971; V. Blendea), Mihai Viteazul (1971; N. Kruch), Tudor Vladimirescu (1971, O. Iliescu); STATUIA lui
Dobrogeanu-Gherea (1971; N. Kruch); BUSTURI I. Negulici, I. L. Caragiale etc. În estul oraşului (5 km pe
DN 1 B), pe valea Teleajenului, se află PARCUL BUCOV (popas turistic, lac cu ambarcaţiuni, ştrand).

Km 87 (DN 1 A) VĂLENII DE MUNTE


Localitatea, atestată documentar din secolul al XV-lea ca punct de vamă şi tîrg, a devenit
cunoscută datorită Universităţii de vară întemeiată şi condusă de N. Iorga (1908—1914; 1921—1944); tot
aici a funcţionat şi Tipografia „Datina românească" unde s-au tipărit numeroase lucrări ştiinţifice şi
beletristice.
După întretăierea cu str. Brazilor, bulevardul N. Iorga urcă spre cartierul Văleanca, unde există, pe
dreapta, un plop negru (Populus nigra) în vîrstă de aproape 400 de ani, MONUMENT AL NATURII, al
cărui trunchi are diametrul de 1,60 m. Scoarţa sa, de culoare cenuşie, este puternic „ridată", iar coroana
mult ramificată.

Km 108 (DN l, DJ 101 A, DJ 102 C) SLĂNIC


Oraşul, aşezat în partea centrală a judeţului, în sectorul nordic al Subcarpaţilor Prahovei, apare
atestat documentar într-un act emis în martie 1532 de către domnitorul Vlad Înecatul (1530—1532).
Principala bogăţie naturală o zonei, sarea, cunoscută şi exploatată tot mai intens începînd cu secolul al
XVII-lea, a jucat un rol determinant în evoluţia economică a Slănicului.
Sarea de la Slănic este reprezentată prin mai multe nuclee şi lentile de grosimi variabile (grosimea
medie atinge 340 m), desfăşurate într-un areal de 1,6 km2. Cea mai mare lentilă, cu grosimea de aproape
500 m, se află în sectorul central al localităţii.
În partea de vest a oraşului, sarea apare la suprafaţă sub forma unui munte în miniatură, un
veritabil monument al naturii, considerat ca unul dintre cele mai frumoase şi interesante areale geologice şi
geomorfologice ocrotite.
MUNTELE DE SARE impresionează prin relieful carstic spectaculos, cu şănţuleţe şi orificii
tubulare separate de creste ascuţite, alveole, variate forme rezultate din precipitarea sării, crăpături a-dînci
datorate dizolvării sării pe fisuri etc.
Rezervaţia din care face parte Muntele de Sare se desfăşoară pe cca 1,8 ha şi mai cuprinde Lacul
Miresii, aflat în interiorul muntelui, Lacul Porcilor (1 m adîncime), Lacul Baia Baciului (6 100 m2
suprafaţă, 7,62 m adîncimea maximă) şi versanţii înierbaţi, cu floră specifică: sărărica (Salicornia
herbacaea)3 pelinul (Artemisia salina), steluţa (Aster tripholium) ş.a.
Oraşul Slănic este important şi prin funcţia de STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ
PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL. Apa şi nămolul terapeutic din lacurile Baia Baciului şi
Porcilor au permis apariţia şi dezvoltarea staţiunii încă din secolul trecut, după cum reiese din două
documente din 14 şi 20 mai 1853, prin care se solicitau sume de bani din fondul Băilor Slănic, care a fost
oficial declarată staţiune în 1889.
Climat de dealuri şi coline împădurite; temperatura medie anuală este de 9°C (în iulie, 19,5°C, iar
în ianuarie, cca —3,5°C); precipitaţiile ating în medie cca 750 mm anual.
Factori naturali de cură; apa minerală a lacurilor, clorurosodică concentrată, nămol terapeutic din
lacurile Baia Baciului şi Porcilor; microclimat în salina Unirea; bioclimat de cruţare. Indicaţii: afecţiuni
reumatismale, afecţiuni posttraumatice, a-fecţiuni ginecologice, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni
respiratorii.
Obiective turistice: CASA CĂMĂRĂŞIEI, unde este amenajat MUZEUL SĂRII (roci şi
minerale salifere, sortimente de sare provenite din salinele ţării, informaţii referitoare la caracteristicile
mineralogice şi chimice ale zăcămintelor de sare); SALINA UNIREA (în interior, la 210 m adîncime, se
află Sala Genezei, unde pot fi admirate busturile dăltuite în sare ale lui Burebista, Decebal, Traian, Mihai
Eminescu, precum şi Statuia lui Mihai Viteazul).

Km 141 (DJ 102 C) BAICOI


Fostă moşie domnească, donată de Mihai Viteazul moşnenilor din Ploieşti în anul 1599. În raza
administrativă a oraşului intră şi STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ DE INTERES LOCAL ŢINTEA,
indicată în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor.
În apropiere se trece peste paralela 45°, linie imaginară care împarte emisfera nordică în două părţi
egale (jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord). Punctul a fost marcat prin construirea unui motel.

Km 152 (DN 1) BĂNEŞTI


La intrarea în comună se înalţă MONUMENTUL închinat lui Aurel Vlaicu care, în ziua de 13
septembrie 1913, s-a prăbuşit în perimetrul localităţii pe cînd încerca cea dintîi traversare a Carpaţilor cu
avionul construit de el.
Km 152 (DN 1) CÎMPINA
Oraşul, situat la confluenţa Prahovei cu Doftana, este atestat documentar din anul 1503. El a
cunoscut o intensă dezvoltare o dată cu începerea exploatării zăcămintelor de ţiţei din zonă; în anul 1895
aici a intrat în funcţiune cea mai mare rafinărie din Europa epocii respective.
Obiective turistice: MUZEUL MEMORIAL „NICOLAE GRIGORESCU" (creaţii ale marelui
pictor, mobilier etc.); CASTELUL lui Bogdan Petriceicu Hasdeu; BUSTUL lui Aurel Vlaicu. În perimetrul
oraşului se găseşte şi STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ DE INTERES LOCAL POIANA CÎMPINA,
cunoscută şi folosită încă din secolul trecut datorită izvoarelor sale cu apă minerală clorurosodică
concentrată, bicarbonată, sulfatată, hipertonă. Bazinele pentru băi minerale, precum şi instalaţiile pentru
aero-, helio- şi fizioterapie sînt utilizate în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, afecţiunilor sistemului
nervos periferic, afecţiunilor ginecologice.

Km 170 (DN 1) COMARNIC


Oraşul, amplasat pe ambele maluri ale Prahovei, la contactul Munţilor Gîrbova cu Subcarpaţii,
este amintit în documentele secolelor XV—XVI ca vechi tîrg şi centru de schimb; localnicii se ocupau cu
cărăuşia, Comarnicul fiind cunoscut şi ca locul unde se tundeau oile. La sfîrşitul secolului al XIX-lea aici s-
a construit o fabrică de var.
În prezent, în oraş, pe lîngă fabrica de ciment, mai funcţionează unităţi pentru prelucrarea
lemnului şi pentru producerea materialelor de construcţii. De asemenea, Comarnicul este renumit pentru
covoarele şi cusăturile confecţionate aici.

Km 185 (DN 1) SINAIA


Oraş — STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, dispus
în amfiteatru, la poalele Muntelui Furnica din masivul Bucegi, Sinaia, denumită şi „Perla Carpaţilor", este
situată la 798—970 m altitudine, dominînd Valea Prahovei.
Declarată oraş în anul 1880, Sinaia a devenit o apreciată staţiune bine cunoscută în ţară şi peste
hotare. Ea dispune de moderne hoteluri, de telecabina care urcă spre platoul Bucegilor, de pîrtii de schi şi
de bob etc.
Climat de culoar montan; temperatura medie anuală este de 5,5—6,5°C (în iulie, 14,5—16°C, iar
în ianuarie, —3,5... —4,7°C); precipitaţii bogate, ating o medie de 750—l 000 mm anual.
Factorii naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent, aer curat, lipsit de praf şi alergeni, bogat în
radiaţii ultraviolete; apă minerală sulfuroasă, oligominerală.
Indicaţii: nevroza astenică, afecţiuni endocrine, unele boli profesionale, afecţiuni ale tubului
digestiv şi ale glandelor anexe.
Obiective turistice: MĂNĂSTIREA SINAIA, ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino (1695;
pictură de Pîrvu Mutu; expoziţie de artă medievală); Castelul Peleş; EXPOZIŢIA „REZERVAŢIA
NATURALĂ BUCEGI" (aflată în parcul oraşului, prezintă flora şi fauna din Munţii Bucegi); BUSTUL
actorului Ion Brezeanu.
În cartierul Cumpătu s-a organizat încă din anul 1940 o REZERVAŢIE FORESTIERĂ (1,4 ha, cea
mai mică din Carpaţii Meridionali). În rezervaţie, străbătută de pîrîul Caşeria (1,5 km lungime) predomină
aninul, salcia, caprifoiul (Lonicera Xylosteum), smeurul (Rubus idaeus), călinul (Viburnum opulus),
păducelul (Crataegus intermedia), socul (Sambucus nigra). Dintre ierbacee abundă crinul de pădure
(Litium martagon), piciorul caprei (Aegopodium podagraria), vineriţa (Ajuga reptans), floarea paştelui
(Anemone nemorosaj, piciorul cocoşului (Ranunculus polyanthemos), vioreaua (Scilla bifolia).
În zonele unde apa din izvoare sau cea scursă pe pantă se acumulează pot fi observate coada
calului (Equisetum arvense), rogozul (Carex rupestres), creţuşca (Filipendula ulmaria), mana de apă
(Glyceria plicata), iar în locuri mai zvîntate nu-mă-uita (Myosotis alpestris), păiuşul (Festuca pumila),
captalanul (Petasites hybridus), calcea calului (Caltha laeta), gălbăjoara (Lysimachia nummularis) ş.a.
Dintre mamifere, cele mai des întîlnite sînt: veveriţa (Sciurus vulgaris), chiţcanul de munte (Sorex alpinus),
şoarecele de pădure (Sylvaenus sylvaticus).

Km 191 (DN 1) BUŞTENI


ORAŞ-STAŢIUNE aşezat pe cursul superior al Prahovei, la altitudinea de 860—960 m, la poalele
munţilor Jepii Mici (2 143 m alt.), Caraiman (2 384 m alt.) şi Coştila (2 490 m alt.), străbătut de trei pîraie
ce coboară pe Valea Cerbului, Valea Albă şi Valea Jepilor.
Localitatea se dezvoltă mai ales după construirea şoselei de pe Valea Prahovei şi după darea în
exploatare a căii ferate Bucureşti — Braşov; aici s-a înfiinţat în anul 1882 o fabrică de hîrtie, cea mai veche
din ţară. Din anul 1946, actuala staţiune a fost declarată oraş.
Climat de culoar montan; temperatura medie anuală este de cca 6°C (în iulie aproximativ 15,5°C,
iar în ianuarie cca —4... —5°C); precipitaţiile ating în medie 840 mm anual.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic stimulent; ape minerale clorurate, iodurate, carbonatate,
sodice, calcice şi magneziene hipotone.
Indicaţii: nevroză astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă,
hipertiroidie benignă, rahitism şi tulburări de creştere la copii.
În Buşteni se află COMPLEXUL TURISTIC PENTRU TINERET care organizează interesante
drumeţii şi excursii pe platoul Bucegilor, în zona Zamora, la cascada Urlătoarea şi în alte puncte din masiv.

ÎMPREJURIMI

MUNŢII BUCEGI, masiv impunător şi grav, ca o adevărată cetate de piatră, sînt accesibili din
Buşteni cu ajutorul telecabinei care urcă pînă la Babele. Traseul, lung de 4 351 m, are o diferenţă de nivel
de 1 235 m; cablul este susţinut de şase piloni, iar cabina trece la înălţimea de 160 m. Din anul 1982 se
poate traversa platoul Bucegilor în continuare, cu telecabina de la Babele la Peştera (traseu lung de 2 611
m).
În prezent, pe o mare suprafaţă a Munţilor Bucegi s-au constituit cîteva rezervaţii. Cea mai întinsă
(6 680 ha), de forma unei potcoave, ocupă abrupturile şi înălţimile din est, nord şi nord-est. În cuprinsul ei,
pe versantul sudic al Caraimanului şi pe Valea Jepilor, se află o zonă ştiinţifică de protecţie absolută (200
ha). Rezervaţia are un caracter mixt, cu elemente de relief extrem de spectaculoase, la care se adaugă o
bogată paletă floristică şi faunistică.
Versantul prahovean adăposteşte pe distanţa de 12 km şi diferenţa de nivel de pînă la 1 600 m
deasupra Văii Prahovei o „colecţie" de forme de relief, văi adînci şi înguste (Valea Coştilei), hornuri
strîmte, ridicate aproape vertical (Fisura Albastră din Valea Albă), colţi, ace, ţancuri (Colţul Galbenelor,
Acele Morarului, Ţancul Ascuţit), pereţi cu înclinaţie ameţitoare (Marele Perete al Galbenelor).
Vegetaţia este reprezentată de tufişurile de jnepeni (Pinus muqo), zîmbrul (Pinus cembra), singura
specie arborescentă care creste în zona alpină şi care constituie un relict glaciar cu răspîndire limitată la noi,
arboretul de larice (Larix decidua), salba moale (Evonymus latifolia), aflat numai în cuprinsul rezervaţiei,
tisa, întîlnită în exemplare izolate sau în pîlcuri.
Alături de rezervaţia principală, în Munţii Bucegi se mai găseşte REZERVAŢIA PEŞTERA-
BABELE, zonă cu. mare afluenţă turistică datorită reliefului complex, pădurii, pajiştilor şi cîtorva puncte
fosiliere; de asemenea, este de semnalat şi REZERVAŢIA ZĂNOAGA. Aici, dintre enigmaticele
„sculpturi" în piatra stîncilor, amintim Babele, Sfinxul şi Omu.
Despre Babele (înalte de 4—5 m) geograful Simion Mehedinţi nota că sînt „stînci ciudate,
ademenea unor momîi puse înadins să păzească singurătatea cea bîntuită de viscole". Lîngă ele se află
Sfinxul ce reprezintă un bloc, asemănător cu un imens cap de om, de cca 12 m lăţime şi 8 m înălţime.
Apariţia Babelor şi a Sfinxului a fost determinată de alternanţa stratelor cu alcătuire diferită asupra
cărora au acţionat agenţii externi (îngheţ-dezgheţ, şiroirea, vîntul). Vîrful Omu apare ca un bloc masiv, cu
trei feţe. N. Densuşianu, în lucrarea sa Dacia preistorică (Bucureşti, 1913), îl numea „Columna cerului". În
apropierea lui există o stîncă uriaşă, înaltă de cca 20 m şi lată de 10 m.
Fig 01. LEGENDA
Fig 02.
Rezervaţia Peştera-Babele mai include în arealul său şi Peştera Ialomiţei (1 128 m lungime),
cunoscută din secolul al XVI-lea, Peştera Pustnicului, care impresionează prin formele de concreţiuni bine
conservate, Cheile Urşilor, Cheile Horoabei, cu versanţi abrupţi de 150—200 m.
Ca rarităţi floristice remarcăm stînjenelul de munte (Iris dacica), nopticoasa (Hesperis
moniltformis) şi păiuşul. Rezervaţia Zănoaga rămîne, în principal, o rezervaţie floristică, una dintre cele
mai reprezentative din lanţul carpatic.

Km 205 (DN 1) PREDEAL


Oraş situat pe culmea care desparte Valea Prahovei de Valea Timişului, străjuit de masivele
muntoase Bucegi, Postăvarul, Piatra Mare şi Clăbucet, Predealul este cea mai înaltă aşezare urbană din ţara
noastră (1 040 m altitudine).
STAŢIUNEA CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL a cunoscut o amplă
dezvoltare; aici s-au construit noi şi confortabile hoteluri, s-a modernizat vechea bază de cazare, s-au
amenajat pîrtii de schi, dotate cu mijloace mecanice de transport. Climat montan; temperatura medie anuală
este de 5°C (în iulie, 14,5°C, iar în ianuarie, —5°C); precipitaţii abundente care ating cca 950 mm anual;
stratul de zăpadă se menţine peste 100 zile, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent.
Indicaţii: afecţiuni endocrine, nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj şi convalescenţă cu
stare generală bună, rahitism şi tulburări de creştere la copii.
Din Predeal se organizează excursii la cabanele Susai (1 350 m alt.), Clăbucet-Plecare (1 456 m
alt.), Trei Brazi (1 128 m alt.), Gîrbova (1 350 m alt.), Poiana Secuilor (1 070 m alt.), Diham, Pîrîul Rece.

Km 228 (DN 1) BRAŞOV


Braşovul, cel mai mare oraş din depresiunea omonimă, dezvoltat pe o veche vatră de locuire şi
permanenţă dacă, daco-romană şi românească, apare menţionat documentar pentru prima oară în anul 1234,
în aşa-numitul Catalogus Nivinensis unde figura sub numele de Corona. În anul 1252 localitatea este
amintită cu noua denumire de Barasu, iar din 1294 izvoarele documentare îl consemnează cu numele actual
de Braşov.
Centru meşteşugăresc şi comercial de primă importanţă în tot cursul evului mediu, Braşovul a
întreţinut strînse şi constante relaţii cu cele două ţări române de la sud şi est de Carpaţi. În martie 1600,
dieta Transilvaniei convocată de Mihai Viteazul recunoştea vechile drepturi ale românilor din Ţara Bîrsei.
În timpul revoluţiei de la 1848 oraşul a constituit un punct de întîlnire al revoluţionarilor din toate cele trei
ţări române.
Oraşul a deţinut şi un însemnat rol cultural; aici a funcţionat cea mai veche şcoală românească
(şcoala din Schei), iar în tipografia braşoveană diaconul Coresi a tipărit, în a doua jumătate a veacului al
XVI-lea, numeroase cărţi în limba română, începînd din anul 1838, periodicul „Gazeta Transilvaniei",
înfiinţat de George Bariţiu, organ pus în slujba idealurilor naţionale, sociale şi culturale ale românilor, avea
să devină una dintre revistele citite de românii de pretutindeni.
Braşovul contemporan este un oraş cu funcţie economică importantă — fabrici de tractoare,
autocamioane etc. —, precum şi cu funcţie cultural-artistică şi ştiinţifică (teatru, centru universitar, presă,
muzee etc.).
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN (găzduit într-o clădire monument de arhitectură din
secolul al XV-lea, fosta primărie a oraşului; colecţii arheologice, documente şi exponate referitoare la
epocile medievală, modernă şi contemporană); vechile fortificaţii medievale (Turnul Alb şi Turnul Negru),
ambele din veacul al XV-lea; Bastionul Ţesătorilor, secolele XV—XVI, sediul Secţiei muzeale „Cetatea
Braşovului şi fortificaţiile din Ţara Bîrsei); MUZEUL CULTURII ROMÂNEŞTI'DIN SCHEII
BRAŞOVULUI (istoria tiparului, artă medievală, sala de clasă a primei şcoli româneşti din Transilvania
etc.); POARTA ECATERINA (secolul al XVI-lea, cu vechea stemă a oraşului); CASA NEGUSTORILOR
(veacul al XVI-lea cu refaceri ulterioare); BISERICA NEAGRA (secolele XIV—XV, cea mai mare
construcţie în stil gotic din ţara noastrăV BARTOLOMEU (veacul al XIII-lea; gotic timpuriu); SF.
NICOLAK DIN SCHEI (ctitorie din secolul al XV-lea ridicată cu sprijinul domnitorilor Ţării Româneşti);
STATUIA lui Johannes Honterus; MONUMENTUL închinat eroilor din primul război mondial: PALATUL
POŞTEI; CLĂDIREA TEATRULUI DRAMATIC; PARCUL CENTRAL ş.a.
Oraşul este străjuit de Dealul Tîmpa (957 m alt.), acoperit în întregime cu pădure; o suprafaţă de
188.2 ha constituie REZERVAŢIE ŞTIINŢIFICA, aici fiind descoperite obsiga bîrsana şi crucea voinicului.

ÎMPREJURIMI

POIANA BRAŞOV (13 km pe DL) STAŢIUNE CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES


GENERAL situată la 1 030 m altitudine, cea mai importantă staţiune românească pentru sporturile de iarnă.
Prima menţiune documentară a locului actualei staţiuni datează de la începutul veacului al XV-lea (1427).
Azi, Poiana Braşov dispune de o mare şi modernă bază de cazare, precum şi de numeroase dotări ca:
terenuri de minigolf, terenuri de tenis, volei, baschet, patinoar, stadion, pîrtii de schi amenajate, trei
trambuline (de 90 m, 70 m şi 40 m), transport electric pe cablu etc.
Climat de munte; temperatura medie anuală este de cca 5°C (în iulie, 14,5°C, iar în ianuarie, —
5°C); precipitaţiile înregistrează peste 900 mm anual; stratul de zăpadă, cu grosimea medie în jur de 50 cm,
se menţine aproximativ 200 de zile pe an.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent.
Indicaţii: nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, hipertiroidie benignă,
rahitism şi tulburări de creştere la copii, anemii secundare, unele forme de astm bronşic şi de bronşite
astmatiforme.
Haina vegetală ce îmbracă staţiunea cuprinde poieni acoperite cu pajişti formate din păiuş roşu
(Festuca rubra), iarba cîmpului (Agrostis tenuis), ţepoşica (Nardus stricta) şi plante cu flori ca genţiana
(Genţiana sp.), brînduşele (Cracus vernus), margaretele (Chrysanthemum leucanthenum) şi altele.
În timp ce pantele vestice, nordice şi sudice sînt acoperite cu păduri de amestec de fag şi răşinoase,
cele estice, puternic înclinate, cuprind păduri de molid. Dintre animale şi păsări amintim: veveriţa, ursul
(Ursus arctos), căprioara (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus), mistreţul (Sus scrofa), corbul
(Corvus corax), şorecarul (Buteo buteo).
CRISTIAN (11 km pe DN 73), localitate amintită documentar din secolul al XIII-lea, unde
cercetările arheologice au identificat prezenţa umană încă din neolitic, epoca bronzului şi din cea de-a doua
perioadă a fierului; s-au evidenţiat urmele unei aşezări dacice, daco-romane şi româneşti (ceramică, unelte
agricole şi podoabe). În estul şi sud-estul comunei se află două perimetre ocupate cu stejari, declarate
REZERVAŢIE FORESTIERĂ datorită altitudinii relativ înalte (600—700 m) la care cresc aceşti arbori,
aspectului lor impunător, precum şi a vechimii exemplarelor (400 de ani).
Prezenţa stejarului la Cristian, ca şi în Poiana Braşov, dovedeşte că în trecut specia acoperea şi
versanţii nord-vestici ai colinelor ce se desprind din Postăvar. Alături de stejar se mai remarcă aici
jugastrul, frasinul şi ulmul.
ZĂRNEŞTI (27 km pe DN 73 A), localitate amplasată la poalele masivului Piatra Craiului, într-un
cadru natural deosebit, care-i conferă şi un profil de interes turistic (drumeţie, odihnă şi agrement).
PIATRA CRAIULUI, cea mai grandioasă creastă calcaroasă din munţii României, de forma unui
arc larg deschis, se întinde pe lungimea de 22 km, de la Zărneşti şi pînă aproape de Podul Dîmboviţei. Se
caracterizează printr-o înfăţişare unică în geografia Carpaţilor din ţara noastră prin faptul că este
înconjurată din toate părţile de zone depresionare. La nord, domină, prin pereţii săi stîncoşi, Depresiunea
Ţara Bîrsei, culmile vestice, mai scunde, se opresc în Valea Dîmboviţei, iar în sud şi est se află culoarul
intramontan Bran — Rucăr. În dreapta acestuia calcarele ajung pînă la grosimea de 800 m (în porţiunea cea
mai înaltă, Vîrful La Om, 2238 m alt).
Masivul Piatra Craiului poate fi împărţit în trei unităţi bine individualizate: Piatra Mică (1 816 m
alt.), Piatra Craiului Mare (2 238 m alt.) şi Pietricica (1 764 m alt.). Aceste unităţi se diferenţiază între ele
prin înălţime, masivitatea reliefului sau prin peisajul geografic general.
Creasta principală (Piatra Craiului Mare) domină împrejurimile prin abrupturi înalte, cu pereţi
aproape verticali. Cea mai mare parte a peretelui vestic este acoperită la poale cu o întinsă cuvertură de
grohotişuri fixate sau semifixate. Aici, pe lungimea de 4 km, se înşiruie limbile gigantice ale Marelui
Grohotiş. Pe calcare apare o gamă variată de forme carstice: peştera şi portalul de la Cerdacul Stanciului,
misterioasa Moara Dracului, o enormă excavaţie suspendată la înălţime, chei, hornuri, doline, izbucuri.
Versantul estic are şi el două avene: Vlăduşca (70 m adîncime) şi Grind (120 m adîncime). La capetele ei
creasta este limitată de tăieturi adînci. În nord se află Cheia Prăpăstiile Zărneştilor (un defileu lung de cca 4
km, cu pereţi înalţi de pînă la 200 m), iar în sud se găsesc Cheile Dîmbovicioarei (5 km lungime). Capătul
de sud reprezintă, de fapt, cea mai puternică înmănunchere de chei din întreaga ţară. În afara Cheilor
Dîmbovicioarei aici se mai întîlnesc cheile de la Plaiul Mare şi cele de sub Muntele Ghimbavul, ambele pe
Valea Dîmboviţei. Cheile Ghimbavului, ale Crovului, cele din Valea Cheii, Valea Rudăriţa şi Valea
Prepeleagului au pereţi abrupţi.
Văile ce străbat masivul — Bîrsa Mare, Rîul Mare al Zărneştilor, Dîmboviţa, Dîmbovicioara — au
un drenaj intermitent (datorită calcarelor) şi se găsesc numai la periferia lui. Datorită faptului că rocile
calcaroase predomină, absorbind mai multă căldură, în zona superioară a masivului temperatura medie
anuală se menţine la 0°C. Cantitatea medie anuală de precipitaţii atinge 1 200 mm, din care 50% reprezintă
lapoviţa şi ninsoarea.
Prezenţa absolută a calcarelor determină ca vegetaţia să conţină numeroase endemisme. Pînă la 1
400 m altitudine se găsesc pădurile de făgete compacte sau împreună cu bradul alb şi tisa. În etajul superior
(1 700 m alt.) pădurea este alcătuită din molidişuri compacte, care formează un brîu continuu la poalele
crestei. Acest etaj se continuă mai sus cu tufişuri de jneapăn şi ienupăr. Pe grohotişurile calcaroase, situate
la 1 600—l 650 m, cresc linariţa (Linaria alpină), măcrişul, firuţa (Poa nemoralis), macul galben (Papaver
pyrenaicum), feriga. Între 1 800—2 100 m întîlnim o vegetaţie adaptată condiţiilor climatice aspre de la
marile altitudini; ea cuprinde: arginţica (Dryas octopela), ciocul berzei (Genarius caerulatum), — genţiane,
tufe de smîrdar.
În pădurile de la poalele Pietrei Craiului, precum şi în etajul subalpin se găsesc numeroase
mamifere: mistreţul, căpriorul, rîsul, vulpea, lupul; frecvent este şi ursul care populează mai ales pădurile
compacte de conifere; în etajul alpin trăieşte capra neagră.
Reptilele sînt reprezentate prin şopîrlele Lacerta agilis şi L. muralis, din zona forestieră, precum şi
Lacerta vivipara, întîlnită pe stîncile din golul alpin. Dintre păsări, cele mai cunoscute sînt: cocoşul de
munte, acvila, ciocănitoarea, mierla de stîncă (Monticola saxatilis).
În masivul Piatra Craiuiui s-a organizat, începînd cu anul 1938, una dintre cele mai interesante
REZERVAŢII NATURALE MIXTE din munţii României, Rezervaţia Piatra Craiului, întinsă pe 1 200 ha
(pe versanţii nordici, nord-vestici, vestici şi creasta masivului). În rezervaţie trăieşte unul dintre cele mai
remarcabile elemente din Europa, garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), MONUMENT AL
NATURII, întîlnită numai în acest masiv.

b. BRAŞOV — SIBIU (145 km) Km 14 (DN 1) CODLEA

Oraş menţionat documentar din anul 1265 şi unde în luna octombrie 1599 a poposit Mihai
Viteazul în drum spre Şelimbăr, locul strălucitei victorii care avea să ducă la unirea Transilvaniei cu Ţara
Românească, deschizîndu-se astfel drumul către prima unire politică a ţărilor române, realizată în anul
1600. Localitate renumită prin celebrele sale sere de flori şi cu multe alte obiective turistice: monumente
istorice (cetate ţărănească construită în anul 1432, apreciată drept cea mai mare fortificaţie de acest fel din
Ţara Bîrsei), izvoare mezotermale (27°C) de la ştrandul Codlea şi amenajările din jurul lor etc.
Măgura Codlei (1 292 m alt.), considerată de localnici drept barometrul lor (cînd vîrful măgurii
este învăluit în ceaţă cei din Codlea ştiu sigur că vremea va fi urîtă), aparţine de Munţii Codlea, care fac
tranziţia între Munţii Făgăraş şi Munţii Persani. Din acest punct de vedere al structurii geologice Munţii
Codlea se aseamănă atît cu Munţii Făgăraş (prin prezenţa şisturilor cristaline), cît şi cu Munţii Persani
(existenţa rocilor vulcanogen-sedimentare).

Km 27 (DN 1) DUMBRĂVIŢA (5 km derivaţie pe dreapta)


Pe teritoriul localităţii, în lunca pîrîului Homorod, se află o MLAŞTINA EUTROFĂ (6,5 ha),
declarată REZERVAŢIE NATURALĂA, alimentată cu apa unor izvoare reci de terasă, cu debit mare în
perioadele ploioase.
În perimetrul rezervaţiei se întîlnesc pajişti de coada iepurelui de mlaştină (Sesleria uliginosa),
trestişuri şi cenoze ale asociaţiei Scholneturn nigricantis), care adăposteşte planta numită jimlă (Armeria
maritima ssp barcensis), endemism al Ţării Bîrsei, trifoistea (Menyanthes trifoliata), şapte degete
(Comarum palustre), gălbenele, odo-leanu (Valeriana simplicifolia) bulbucii de munte (Trollius
europaeus), bumbăcăriţa (Eriophorum vaginatum).

Km 44 (DN 1) PERŞANI
Localitate cu elemente de staţiune balneoclimatică. Apele minerale clorurate, bicarbonatate,
calcice, precum şi nămolul sapropelic sînt indicate în tratamentul afecţiunilor reumatismale şi ginecologice
(în comună se poate ajunge şi pe calea ferată, pe linia Braşov — Sibiu, coborîndu-se la staţia C.F.R.
Persani).

Km 52 (DN 1) ŞERCAIA
Localitatea, aflată la extremitatea nord-vestică a Ţării Bîrsei, pe malul pîrîului Şercaia, la
confluenţa acestuia cu Oltul, este atestată din anul 1235. Aici, în secolul trecut a activat o secţie a ASTREI,
care difuza ziare şi cărţi, cultiva dragostea pentru folclor, pentru portul tradiţional, organiza serbări,
conferinţe etc., tradiţiile culturale fiind păstrate şi astăzi. În comună exista o pepinieră care oferă, anual,
zeci de mii de puieţi.
În sudul Şercaiei (4 km pe DN 73 A şi spre vest încă 4 km pe DL) se întinde, pe 400 ha,
REZERVAŢIA BOTANICĂ POIANA CU NARCISE din Dumbrava Vadului, considerată printre cele mai
înalte rezervaţii de acest fel din Europa. Ea se dezvoltă într-o pădure de stejari cu mari poieni şi se
caracterizează printr-o neobişnuită abundenţă, în lunile mai-iunie, a narciselor (Narcissus stellaris). Flori ce
cresc obişnuit în păşuni, fîneţe, poieni umede, narcisele sînt răspîndite în Alpi, Munţii Jura, Tirol,
Iugoslavia, nordul Greciei, la noi în ţară întîlnindu-se şi în judeţele Bistriţa-Năsăud, Hunedoara,
Maramureş, Mureş şi Prahova,
Prezenţa narciselor în număr foarte mare în această pădure veche de peste 100 de ani este
determinată de slaba umbrire şi de solul podzolic ce a favorizat îmnlăştinirea terenului, situat în zona cu
precipitaţii abundente din Depresiunea Făgăraşului.
Narcisele cresc în asociaţie cu piciorul cocoşului, ţepoşica, mălaiul cucului (Luzula campestris) şi
alte plante. Dintre alte specii, în rezervaţie se mai găsesc răculeţul (Polygonum bistorta), tămîioara (Viola
elatior), stînjenelul siberian (Iris sibiria), bulbucii de munte.

Km 99 Intersecţia DN 1 cu DRUMUL TRANSFĂGĂRĂŞAN


DRUMUL TRANSFĂGĂRĂŞAN, situat la cota cea mai înaltă de traversare a Carpaţilor (2 040 m
alt.), cu peste 30% din lungime desfăşurată în gol alpin, străbate Munţii Făgăraş, făcînd legătura cu oraşul
Curtea de Argeş; el are lungimea de 90,167 km.
Transfăgărăşanul trece pe lîngă cascada Bîlea (50 m înălţime), care cade spumegînd pe un perete
de stîncă aproape vertical, şi coboară la Lacul Bîlea, cel mai mare lac glaciar din Munţii Făgăraşului (4,6 ha
suprafaţă şi adîncimea maximă 11,3 m).
Lacul şi împrejurimile lui fac parte din REZERVAŢIA NATURALĂ BÎLEA întinsă pe 200. ha.
Relieful rezervaţiei este accidentat, cea mai mare parte din suprafaţa sa fiind alcătuită din pante abrupte,
orientate nord-sud, cu înclinaţii de 25—45°. În estul lacului se înalţă vîrful Vînătoarea lui Buteanu (2 508
m alt.). Un reprezentant deosebit al faunei din zona alpină îl reprezintă capra neagră; ea are o extraordinară
agilitate şi siguranţă în mişcări, precum şi o atenţie trează la cel mai neînsemnat zgomot. Nici un alt animal
nu se încumetă să se ridice la înălţimea piscurilor stîncoase pe care le stăpîneşte capra neagră.

Km 145 (DN 1) SIBIU


Municipiul Sibiu, situat în Depresiunea Sibiului, pe terasele Cibinului, este înconjurat spre nord de
dealuri, iar spre sud de Munţii Cibinului (Cindrel).
Atestat documentar în anul 1192, cînd era un simplu sat, Sibiul devine peste trei decenii, în 1224,
sediul unui comite, pentru ca în a doua parte a secolului al XIV-lea (1376) să ajungă unul dintre cele mai
mari oraşe ale Transilvaniei, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, în strînse relaţii cu Ţara
Românească. În timpul revoluţiei de la 1848—1849, în Sibiu şi-a avut sediul Comitetul Naţional Român.
Oraşul a deţinut şi o funcţie culturală de mare însemnătate; prima şcoală datează de la 1380, în anul 1528 se
înfiinţa prima tipografie din Transilvania, unde s-au tipărit şi cele dintîi cărţi în limba română (Catehismul
luteran, în 1544 şi Evangheliarul slavo-român în 1551—1553), activitatea teatrală debuta în 1778,
Gheorghe Lazăr înfiinţa Seminarul teologic în 1811, în 1844 îşi deschidea cursurile Academia de Drept, în
1849 se organiza Societatea Ardeleană de Ştiinţe Naturale, în 1861 lua fiinţă Asociaţia Transilvană pentru
Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), aici au apărut publicaţii ca „Telegraful român",
„Transilvania" şi „Tribuna".
Sibiul este un puternic centru economic (industrie grea, industrie textilă şi alimentară, industrie
poligrafică etc.), social şi cultural (Teatrul dramatic, filarmonică, numeroase scoli, publicaţii literare etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL JUDEŢEAN cu Galeria de Artă Brukenthal (cel
mai vechi muzeu de artă din ţară; opere reprezentative ale artiştilor români şi străini^ Muzeu de Istorie
(amplasat în clădirea fostei primării, edificiu monument de arhitectură; colecţii arheologice, documente şi
alte exponate referitoare la epocile medievală, modernă şi contemporană), Secţie de Artă Populară (sector
pavilionar şi în aer liber în Pădurea Dumbrava şi Muzeu de Ştiinţele Naturii (înfiinţat în urmă cu cca 130 de
ani este unul dintre cele mai mari din ţară; patrimoniu bogat şi variat din care se detaşează colecţiile de
entomologie cu aproximativ 250 000 de piese, malacologie, cu cca 500 000, de piese botanice, cu 100 000
de piese; un loc aparte îl deţine în cadrul muzeului Expoziţia „Sistematica lumii animale", care prezintă
evoluţia întregului regn animal, de la cele mai mici forme de viaţă pînă la om); CETATEA MEDIEVALA
(ziduri de incintă, bastioane, turnuri); BISERICA URSULINELOR (1479 cu refaceri; gotic şi baroc);
BISERICA EVANGHELICA (secolele XIV-XV; gotic); BISERICA FRANCISCANILOR (veacul XV, cu
refaceri; gotic); BISERICA ORTODOXA (secolul al XVIII-lea); PRIMĂRIA VECHE (casa Altem-berger-
Pemfflinger, secolele XV-XVI; gotic); PASAJUL SCĂRILOR; CASA HALLER (secolul al XV-lea; gotic şi
Renaştere); STATUIA LUI GH. LAZĂR (1976); HOTELUL CONTINENTAL.
În vestul oraşului se află PARCUL SUB ARINI (30 ha) amenajat în secolul trecut (1856);
numeroşi arbori şi arbuşti ornamentali exotici ca: Ginkgo biloba, originar din China, brazi caucazieni,,
brazi argintii din Sierra Nevada (S.U.A.), arin negru din Africa, plop alb din Himalaya etc.
ÎMPREJURIMI

PĂDUREA DUMBRAVA (3 km pe DJ 106), întinsă pe 980 ha şi fiinţînd încă din veacul trecut,
cuprinde numeroase specii; predomină stejarul în amestec cu gorunul, carpenul, salcîmul, laricele şi pinul;
dintre arbuşti amintim: păducelul, alunul (Corylus avellana) şi cornul (Cornus mas).
În Pădurea Dumbrava se găsesc Grădina Zoologică (exemplare de faună din România şi din alte
ţări), precum şi Muzeul Tehnicii Populare (amenajat pe 100 ha, muzeul deţine un bogat patrimoniu compus
din 165 ele construcţii, numeroase instalaţii tehnice ţărăneşti şi peste 13 000 obiecte de inventar
gospodăresc). PĂLTINIŞ (31 km pe DJ 106 A) STAŢIUNE CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL, situată în Munţii Cindrel la altitudinea de 1 380—l 442 m (cea mai înaltă staţiune din ţară).
Zonă de păduri cuprinzînd foioase în amestec cu răşinoase (fag, molid, brad, larice). Păşunile şi fînaţele sînt
alcătuite mai ales din graminee: păiuş roşu (Festuca rubra), firuţa de livezi (Poa pratinsu, ovăz auriu
(Trisetum jlavescens) şi trifoi (Trifolium badium).
Climat de munte; temperatura medie anuală este de 4°C (În iulie, cca 12CC, iar în ianuarie,
aproximativ —6°C); precipitaţiile medii anuale ating 1 000 mm; stratul ele zăpadă (grosime medie 50— 60
cm) se menţine patru-sase luni pe an, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: bioclimat alpin, tonic stimulent.
Indicaţii: nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare
generală bună, hipertiroidie benignă, rahitism şi tulburări de creştere la copii, anemii secundare. Din
staţiune se fac drumeţii spre Cheile Cibinului, Valea Sadului, poiana şi vîrful Cindrel, precum şi excursii la
Răşinari, Sibiu, pe Transfăgărăşan şi pe Valea Oltului.
CISNĂDIOARA (8 km pe DN l, apoi 12 km pe DJ 106) localitate unde se conservă un monument
de arhitectură fortificat, situat pe un deal izolat, la 585 m înălţime, construit din piatră în stil romanic, în
anul 1223, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri din Transilvania.
Tot aici se află REZERVAŢIA GEOLOGICA „CALCARELE DE LA CISNĂDIOARA" (la cca
800 m sud-vest de comună) formată dintr-un bloc mare şi izolat de calcar, asemănător cu un cioc de vultur,
ce stă ridicat la 3—4 m deasupra pîrîului Rîuşoru. Blocul este constituit din numeroase cochilii de hipuriţi,
amoniţi şi belemiţi de vîrstă cretacic superior, implantate în masa de calcar. OCNA SIBIULUI (5 km pe DN
L, apoi 14 km pe DJ 106 B) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL, situată la nord-vest de Sibiu, într-o mică depresiune, la altitudinea de 408 m, într-o zonă
acoperită cu păduri de stejar.
Apariţia şi dezvoltarea localităţii, atestată documentar pentru prima dată în anul 1263, s-a datorat
exploatării sării încă de pe vremea romanilor. Masivul de sare are formă ovală, lungimea de 1 300 m şi
lăţimea de peste 600 m.
Primele analize chimice ale apelor s-au efectuat în anul 1820, iar la 20 iunie 1858 Ocna Sibiului a
devenit, oficial, staţiune balneară. Aici se găsesc cele mai multe lacuri saline din staţiunile din România
precum şi cel mai adînc lac de ocnă din ţara noastră. Dintre cele 52 de lacuri numai 15 sînt mai mult
folosite pentru tratament (Cloşca, Crişan, Ocniţa, Lacul fără Fund, Lacul Trestiilor, Lacul Avram Iancu şi
altele).
Lacul Avram Iancu se găseşte pe locul celei mai mari saline, închisă încă din anul 1817; el a
început să se formeze după 1850, procesul încheindu-se în jurul anului 1890. Lacul are formă circulară,
suprafaţa de 1 320 m2, voluimul de apă de 26 772 m3 şi adîncimea maximă de 132,5 m (după alte surse
126 m). Datorită salini-tăţii foarte ridicate (180—200 g/1 la suprafaţă şi pînă la 300 g/1 spre fund) lacul
este mult solicitat pentru băi.
Climat de depresiune intracolinară; temperatura medie anuală atinge 8,8°C (în iulie, 20°C, iar în
ianuarie,...—4°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 600—700 mm.
Factori naturali de cură: apa minerală clorurosodică a unor lacuri; apa minerală clorurosodică,
uşor bicarbonatată a izvoarelor Horea, Cloşca şi Crişan; nămol sapropelic extras din lacuri; bioclimat
sedativ de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni asociate.

c. SIBIU — PITEŞTI (160 km)

Km 19 (DN 7) TĂLMACIU
Localitate situată la confluenţa Cibinului cu rîul Sadu, în sudul căreia, pe un deal ce domină
împrejurimile, se văd vestigiile CETĂŢII construite în anul 1370. Cetatea a fost dărîmată în anul 1453, cînd
Iancu de Hunedoara a hotărît înlocuirea ei cu o fortificaţie ridicată chiar în marginea trecătorii Turnu Roşu.

Km 24 (DN 7) BOIŢA
Aşezare situată pe malul drept al Oltului, unde au fost descoperite o cetate dacică şi urmele unui
CASTRU ROMAN (secolul al II-lea e.n.). În marginea sudică a localităţii se află CETATEA TURNU
ROŞU, construită la sfîrşitul secolului al XIII-lea.

Km 41 (DN 7) CÎINENI
Cea mai importantă comună din Defileul Oltului, situată pe locul castrului roman Pons Vetus, pe
cele două maluri ale rîului, este atestată documentar din anul 1415, din vremea domniei lui Mircea cel
Bătrîn.
Ultima poartă transcarpatică a Oltului în drumul său spre Dunăre o reprezintă defileul dintre Turnu
Roşu — Cozia, săpat între stînci cu nume ciudate şi pitoreşti: Foarfeca, Armăsarul, Clopotul ş.a.; în zonă
rîul face ocolişuri bruşte în puncte cu denumiri sugestive ca Cîrligul Mare şi Cîrligul Mic. Defileul este
străbătut de o modernă şosea şi de cale ferată.
Defileul Turnu Roşu — Cozia se desfăşoară pe mai mult de 50 km, între două dintre cele mai mari
masive muntoase ale Carpaţilor Orientali: Munţii Căpăţînii şi Lotrului, la vest, Munţii Făgăraş la est. Între
Văratica şi Călimăneşti, pe lungimea de 14 km (defileul de la Cozia), Oltul înregistrează un mare debit,
transportînd în medie 140 m3/s (în lunile foarte ploioase cantităţile sînt de peste 10 ori mai mari). În
prezent, curgerea tumultoasă de altădată a fost îmblînzită. În lungul defileului s-au construit hidrocentralele
de la Turnu (putere instalata 70 MW), Călimăneşti (38 MW) şi Gura Lotrului (25 MW).

Km 81,5 (DN 7) CĂLIMĂNEŞTI—CĂCIULATA


Oraş-STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată la
poalele masivului Cozia, considerată de marele cărturar Nicolae Iorga drept „Sinaia Vîlcii".
Localitatea s-a dezvoltat pe vatra unei vechi aşezări de pe drumul roman ce mergea de-a lungul
Oltului, fiind atestată documentar la 20 mai 1388; în vremea lui Matei Basarab aici a funcţionat prima
manufactură de hîrtie din Ţara Românească. Staţiunea a dobîndit o mare faimă încă din secolul trecut, cînd,
la recomandarea doctorului Carol Davila, împăratul Napoleon al III-lea s-a tratat cu ape minerale existente
aici.
În staţiune funcţionează hoteluri cu baze proprii şi moderne de tratament, s-a diversificat
tratamentul balnear, s-a înfiinţat un sanatoriu pentru copii etc. Climatul continental de dealuri şi coline;
temperatura medie a-nuală este de 9,8°C (în iulie, cca 20 C, iar în ianuarie,... 1,5°...—2°C); precipitaţiile
medii anuale înregistrează cca 750—800 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurosodice, bicarbonatate, alcaline, calcice, magneziene,
sulfuroase, bromoiodurate, reci sau calde, provenite din izvoare sau din sonde; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni ale tubului degestiv, afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni renale şi ale căilor
urinare, afecţiuni metabolice şi de nutriţie, afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni
neurologice periferice, afecţiuni respiratorii, afecţiuni asociate.
Obiective turistice: CASTRUL ROMAN ARUTELA (secolul al II-lea e.n. de pe linia fortificată
cunoscută sub numele de Limes utanus); MĂNĂSTIREA COZIA (remarcabil monument de istorie şi de
artă, zidit de Mircea cel Bătrîn, cu adăugiri şi refaceri din secolele XVI — început XVIII, unde se află şi
mormîntul lui Mircea cel Bătrîn; colecţie de artă medievală românească); REZERVAŢIA NATURALĂ din
masivul Cozia.
Ocupînd suprafaţa de 17 000 ha (din care 5 000 ha rezevaţie ştiinţifică propriu-zisă), rezervaţia
include relieful de stîncărie dezvoltat pe gnaisul de Cozia, numeroase plante alpine, subalpine —— firuţa
(Poa alpina), afinul (Vaccinium myrtillus) ş.a. —, termofile — mojdreanul (Fraxinus ornus), scumpia
(Cotinus coggygria), întîlnite într-un singur areal —, precum şi numeroase plante endemice: trandafirul de
Cozia (Roşa argeşană), măceşul argeşan, pesma Coziei (Centaurea coziensis), rototelele Coziei (Achillea
coziana) sau plante rare ca: garofiţa de munte (Dianthus superbus), iedera albă (Daplme blagayana),
laleaua pestriţă (Fritillaria orientalis) etc.
Învelişului vegetal bogat i se adaugă numeroase elemente faunistice, la fel de diversificate
zoogeografic: pisica sălbatică (Felis catus), jderul de copac (Martes martes), lupul (Canis caniş), cerbul,
alunarul (Nucifraga caryocatactes), gaiţa (Garrulus glandarius), lăcusta italiană (Calliptamus italicus),
scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus) etc.
Cei. ce privesc cu atenţie masivul Cozia vor observa numeroase „chipuri de piatră" care poartă
nume interesante: Sfinxul de la Stînişoara, Înţeleptul, Moşneagul, Tătarul, Dochia, Ursul, Bărbosul, Vidra.

Km 99 (DN 7) RÎMNICU-VÎLCEA
Municipiul Rîmnicu-Vîlcea, situat pe malul drept al Oltului, s-a dezvoltat pe o veche vatră de
locuire, unde cercetările arheologice au descoperit vestigii din neolitic, epocile bronzului şi a fierului, din
perioada dacă şi daco-romană. Atestat documentar la 4 septembrie 1389, într-un hrisov de la Mircea cel
Bătrîn, oraşul a devenit, datorită amplasării sale pe un drum intens circulat, un însemnat centru comercial.
La Rîmnicu-VîIrca a avut Curtea domnească Pătrascu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul, în decursul
existenţei sale localitatea fiind implicată în toate evenimentele majore ale istoriei medievale, moderne şi
contemporane (revoluţia de la 1821, revoluţia de la 1848 ş.a.). În oraş s-a desfăşurat şi o intensă viaţă
culturala şcoală, tipografie înfiinţată de Antim Ivireanul, unde s-au tipărit 10 cărţi etc.).
În Rîmnicu-Vîlcea s-au dezvoltat diferite unităţi industriale (chimie, confecţii, industrie
alimentară), oraşul avînd, de asemenea, şi o însemnată funcţie turistică.
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN cu Secţie de Istorie ceramică, unelte, podoabe, arme
dacice şi romane, colecţie numismatică, colecţie de carte veche, exponate referitoare la revoluţiile de la
1821 şi 1848, războiul pentru independenţă, epoca contemporană), Secţie de artă (pictură, sculptură şi
grafică românească), Casa memorială „Anton Pann" (într-o clădire monument de arhitectură) şi Complexul
muzeistic Magheru (în clădirea în care şi-a avut statul major generalul Gh. Magheru în timpul revoluţiei de
la 1848: steaguri, documente, arme ptc.1); COMPLEXUL ARHITECTONIC AL EPISCOPIEI (edificiu în
stil postbrîncovenesc; picturi murale de Gh. Tăttărescu; colecţie de carte veche şi artă medievală);
STATUIA ECVESTRA a lui Mircea cel Bătrîn (1966; Ion Irimescu); MONUMENTUL EROILOR din
războiul pentru independenţă (1915; Ion lordănescu); STATUIA lui Alexandru Ioan Cuza (Octav Iliescu);
BUSTUL lui Nicolae Bălcescu (1914; Constantin Mihăilescu); PARCUL ZĂVOI (între malul Olăneştilor şi
Iazul Morilor; în parcul a-menajat la mijlocul veacului trecut vegetează mulţi arbori seculari); DEALUL
CAPELA (aflat în vestul municipiului, la altitudinea de 440 m, este acoperit de o bogată pădure de foioase).

ÎMPREJURIMI

PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI (10 km pe DN 64 A) localitate unde cu secole în urmă trăiau „măglaşii",


lucrători la salinele de la Ocnele Mari. De aici se poate merge către numeroasele obiective turistice înşirate
pe Valea Cheii, ai cărei versanţi se înalţă abrupt deasupra apei. Deosebit de pitoresc este Muntele Cheia
Strîmbă, pe ai cărui pereţi stîncoşi vegetează 300 exemplare de tisa, conifer rar, monument al naturii.
Mai sus, la cantonul din Valea Cheii, pot fi admirate înălţimile zvelte ale Muntelui Stoguşoarele,
ferestruite de apele înspumate ale mai multor pîraie.
BĂILE OLĂNEŞTI (18 km pe DN 64 A) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ
DE INTERES GENERAL, situată în nord-estul Olteniei, pe valea rîului Olăneşti, afluent al Oltului.
Localitatea, înconjurată de dealuri acoperite de păduri de fag.şi stejar, beneficiază de cele mai multe surse
hidrominerale dintre toate staţiunile din zona exterioară a Carpaţilor (din cele peste 35 de izvoare, 15 sînt
folosite pentru cura internă).
Un document din anul 1760 face primele referiri cu privire la apele minerale de la Băile Olăneşti,
dar valoarea lor terapeutică va fi descoperită abia în anul 1821. Consacrarea lor a avut loc în 1873, cu
ocazia Expoziţiei Universale de la Viena, cînd eşantioane ale apelor minerale de aici au primit Medalia de
Aur.
Climat continental de dealuri, cu veri răcoroase şi ierni blînde; temperatura medie anuală este de
8,5°C (în iulie 21,2°C, iar în ianuarie, —2,5°C); precipitaţiile ating în medie 750—800 mm anual.
Factori naturali de cură: ape minerale sulfuroase, clorurate, slab iodurate, bromurate, sodice,
calcice, magneziene, oligominerale, hipotone sau izotone, folosite în cura internă şi în cura externă;
bioclimat sedativ-indiferent (de cruţare).
Indicaţii: afecţiuni renale şi ale căilor urinare, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni hepato-
biliare, afecţiuni respiratorii, a-fecţiuni metabolice şi de nutriţie, afecţiuni O.R.L., afecţiuni dermatologice,
afecţiuni asociate.
OCNELE MARI (12 km pe DN 67, apoi 3 km pe DL) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ
SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL, străbătută de Pîrîul Sărat, afluent al Oltului, care are izvoarele în
Dealul Morii. Localitatea este aşezată pe un masiv de sare, gros de peste 600 m, exploatat încă de pe
vremea geto-dacilor. Un document din 13 martie 1373 aminteste despre ocna de sare din zonă; se ştie, de
asemenea, că cea mai mare parte a veniturilor obţinute din vînzarea sării de la Ocnele Mari Voievodul
Mircea cel Bătrîn le-a folosit pentru construirea puternicei cetăţi Giurgiu. În anul 1833 este consemnată
pentru prima oară folosirea terapeutică (băi calde) a apei sărate;de la Balta Roşie (lac apărut pe locul unei
foste saline).
Climat continental moderat, de culoar deluros; temperatura medie anuală este de 9,5°C (în iulie,
20—22°C, iar în ianuarie,... —1°... —2°C); precipitaţii medii anuale în jur de 700 mm.
Factori naturali de cură: apa minerală sărată concentrată a lacului helioterm din staţiune; nămol
sapropelic fosil extras din lac; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, a-fecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice, afecţiuni cardiovasculare.
La 2 km de Ocnele Mari se află STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE
INTERES LOCAL OCNIŢA; apele minerale clorosodice au aceleaşi proprietăţi cu cele de la Ocnele Mari.
BĂILE GOVORA (18 km pe DN 67, apoi 3 km pe DL) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ
PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată în nord-estul Olteniei, pe pîrîul Hinţa, într-o
depresiune subcarpatică înconjurată de dealuri acoperite cu păduri de fag şi brad.
Cea mai veche atestare documentară a localităţii datează din anul 1488; despre izvoarele
hidrominerale din zonă vorbeşte un document din 21 septembrie 1499, care aminteşte „Vîrful care fierbe",
aşezat între Gîtejeşti şi Prajila. Prin amenajarea de către o societate petrolieră, în anul 1879, a unui „punct
de iod" începe întrebuinţarea apelor minerale de la Băile Govora, pentru ca peste un deceniu, la 1 iulie
1889, să se inaugureze primul stabiliment de băi din actuala staţiune.
Climat continental moderat de coline, cu veri răcoroase şi ierni blînde; temperatura medie anuală
este de cca 9°C (în iulie, 19°C, iar în ianuarie, —3°C); precipitaţii medii anuale în jur de 840 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurosodice, iodurate, bromurate concentrate: nămol mineral
sapropelic (adus de la Ocnele Mari); bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni respiratorii, afecţiuni otorinolaringologice, afecţiuni reumatismale, afecţiuni
posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice şi centrale, afecţiuni asociate.
Parcul şi pădurea din vecinătatea staţiunii sînt indicate pentru cura de teren. De la Băile Govora se
organizează excursii la Rîmnicu-Vîlcea, Horezu, Măldărăşti, Ocnele Mari, Sibiu etc.
În apropiere se află un remarcabil monument istoric şi de arta, MĂNĂSTIREA GOVORA,
construită, după tradiţie, încă înainte de domnia lui Mircea cel Bătrîn. În anul 1636, domnitorul Matei
Basarab a instalat aici o tipografie de sub teascurile căreia au ieşit cinci cărţi, printre care şi cunoscuta
Pravilă, prima carte în limba română tipărită în Ţara Românească.

Km 160 (DN 7) PITEŞTI


Municipiul Piteşti, situat pe dreapta Argeşului, la confluenţa a-oestuia cu Rîul Doamnei, şi
înconjurat din trei părţi de dealuri: Ştefănesti şi Valea Mare în est, Turceşti şi Papuccşti în vest, Goleşti în.
sud, este atestat documentar la 20 mai 1388, într-un act din vremea lui Mircea cel Bătrîn. Scurtă perioadă
reşedinţă domnească (în veacurile XV—XVI), Piteştiul a luat parte activă la toate marile evenimente ale
epocii moderne (revoluţia de la 1821; revoluţia de la 1848, lupta pentru Unire, războiul pentru
independenţă).
Piteştiul este astăzi un puternic centru economic (cea mai cunoscută unitate industrială fiind Uzina
de Autoturisme „Dacia"), cultural-artistic şi ştiinţific (teatru, presă literară, institute de cercetări etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL cu Secţia de istorie (colecţii de arheologie,
numismatică, documente referitoare la epocile medievală şi modernă), Secţie de artă (lucrări ale artiştilor
plastici români din secolele XIX şi XX), Galerie de artă naivă (pictură, sculptură, tapiserie realizate de
artişti populari) şi Secţie de ştiinţele naturii (inaugurată în anul 1977 ca expoziţie permanentă, cu tema
„Protecţia naturii pe baze ecologice"; prezintă într-o formulă muzeală inedită evoluţia vieţuitoarelor pe
Terra, originea materiei vii, circuitul materiei şi fluxul de energie în ecosistem, ecosisteme de baltă şi stepă,
ecosistem de pădure, ecosistem carstic, relaţia om-natură, acţiunea omului asupra animalelor, relaţia om-
natură în epoca tehnologiei, evoluţia activităţii de ocrotire a naturii din România etc.); BISERICA
DOMNEASCĂ (veacul al XVII-lea: zidire a domnitorului Constantin Şerban); MONUMENTUL 1907
(1960; Veturia Ilica); MONUMENTUL EROILOR DIN 1877/1878 (I. Vasilescu); POARTA EROILOR
ARGEŞENI (1926; în cinstea eroilor din primul război mondial); STATUIA lui Nicolae Bălcescu (1969; C.
Baraschi); CASA MEMORIALĂ „LIVIU REBREANU" DE LA VALEA MARE-PODGORIA;
STADIONUL MUNICIPAL; SALA SPORTURILOR; PARCUL TRIVALE (27 ha; pădure de stejar, tei,
pin, salcîm etc.) ş.a.

d. PITEŞTI — BUCUREŞTI (196 km)

Km 32 (DN 73) MIHAEŞTI


Localitate situată pe terasele Rîului Tîrgului, unde în anul 1895 s-a înfiinţat un mare PARC
DENDROLOGIC.
Întins pe 65 ha, într-o pădure de gorun, parcul era populat la început numai cu arbori indigeni;
ulterior, el s-a îmbogăţit cu numeroase specii exotice, introducerea acestora aici fiind determinată de clima
mai blîndă a zonei (cu toate că, în decursul timpului s-au înregistrat şi temperaturi extreme, deosebit de
severe, cum a fost în decembrie 1933 cînd minima absolută a coborît pînă la —34°C). Au trecut
„examenul" aclimatizării specii exotice ca: pinul strob (Pinus strobus), bradul caucazian (Abies
normandiana), molidul înţepător (Picea pungcs var. argentea), bradul argintiu (Abies concolor), stejarul
american de mlaştină (Quercus palustris), arborele de lalele (Lariodendron tulipifera), multe exemplare
avînd aspect viguros şi atingînd înălţimea de peste 30 m şi diametre de peste 40 cm. Lor li se adaugă
duglasul (Pseudotsuga taxi folia), tsuga (Tsuga canadiensis), tuia gigantică (Thuja gigantea), nucul cenuşiu
(Juglans cinerea), ginco (Ginkgo biloba), maclura (Maclura aurantiaca) ş.a. Un aspect peisagistic deosebit
îl conferă parcului stejarul roşu (Quercus borealis), cu frunzar bogat, verde întunecat vara şi brun roşcat
pînă la roşu toamna.
Parcul impune însă, în egală măsură, şi prin speciile de arbori autohtoni, cu diametre
impresionante şi valoare ornamentală deosebită. Dintre aceştia amintim: stejarul peduncular, gorunul,
frasinul, fagul, ulmul, castanul alb (Castanea sativa), bradul (Abies alba), laricele, tisa, ienupărul
(Jeniperus communis) etc.

Km 52 (DN 73) CÎMPULUNG


Oraşul, aşezat într-o depresiune subcarpatică străjuită spre est de Dealul Măţău (1 040 m alt.), cel
mai înalt deal din ţară, exista deja la 1300, dată consemnată pe piatra de mormînt a comitelui Laurenţiu de
Longo Campo. După 1330 devine capitală a Ţării Româneşti pînă în vremea lui Vladislav T — Vlaicu care
mută reşedinţa domnească la Curtea de Argeş. De localitate se leagă existenţa celui mai vechi document,
cunoscut pînă în prezent, scris în limba română (scrisoarea lui Neacşu din Cîmpulung către judele
Braşovului; 1521). În vremea lui Matei Basarab aici a funcţionat o tipografie, iar în 1669 se înfiinţa una
dintre primele şcoli în limba română.
În Cîmpulung funcţionează uzina care produce automobile de teren Aro.
Obiective turistice: MUZEUL ORĂŞENESC cu Secţie de istorie (ceramică dacică, vase greceşti
şi romane, arme, exponate şi documente referitoare la epocile medievală, modernă şi contemporană), Secţie
de artă (pictură, sculptură şi grafică românească modernă şi contemporană; la originea colecţiilor s-a aflat
donaţia scriitorului şi exploratorului muscelean Mihai Tican Rumano) şi Secţie ele etnografie şi artă
populară (unelte, piese de port etc. din Muscel); ANSAMBLUL ARHITECTONIC MEDIEVAL NEGRU
VODĂ (în lăcaş cea mai veche piatră de mormînt a unui domnitor păstrată pînă în prezent); complexul
arhitectonic medieval Bărăţia MONUMENTUL lui Radu Negru Basarab (1910; D. Demetrescu-Mirea);
MONUMENTUL EROILOR din primul război mondial (D. Măţăuanu); BUSTUL lui C. D. Aricescu
(1967; Florica Hociung); PARCUL (realizat de inginerul silvic Vasile Golescu, fiul revoluţionarului
paşoptist Alexandru G. Golescu-Arăpilă; aici s-a amenajat o rezervaţie naturala botanică, alături de specii
forestiere locale fiind aclimatizate specii exotice ca: magnolii, Gingko biloba, Saphora japonica ş.a.).

ÎMPREJURIMI

BUGHEA DE SUS (6 km spre vest pe DL) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE


INTERES LOCAL, situată la poalele Dealului Măgura. Apele minerale cu temperatura de 15°C, a-vînd în
compoziţie fier şi sulf, sînt indicate în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, afecţiunilor sistemului
nervos periferic, afecţiunilor tubului digestiv, afecţiunilor ginecologice. ALBEŞTI (4 km de Bughea de Sus
spre nord-vest) localitate pe teritoriul căreia se găseşte REZERVAŢIA GRANITUL DE ALBEŞTI şi
CALCARELE DE ALBEŞTI.
REZERVAŢIA GRANITUL DE ALBEŞTI este alcătuită din peste 80 de blocuri de dimensiuni
diferite, disparate pe cca 250 m2. Cele mai mari dintre ele, cu înfăţişarea unor căpiţe, au 1,5 m înălţime şi
1,5—2,5 m diametru. Se remarcă un sector central cu blocuri mari pe feţele cărora apar muşchi, licheni,
tufişuri. În jurul acestuia se găsesc sase ansambluri cu blocuri ceva mai mici. Crăpăturile dintre blocuri
reprezintă planuri de fisurare vechi, lărgite prin alterare, dezagregare şi spălare areolară. Ele au frecvent
lungimi de 80 cm. lăţimi de pînă la 30 cm şi adîncimi sub 1,5 m.
CALCARELE DE ALBEŞTI sînt reprezentate de un mamelon rare constituie sectorul sudic al
carierei de aici şi are lungimea de cca 80 m, lăţimon de 40 m şi înălţimea de 8 m. Calcarele aparţin unui
facies calcaros sublitoral, gros de cca 15 m; culoaroa lor este galbenă, galben-cenusie, cu treceri spre
maroniu sau roşcat.
În alcătuirea lor intră, la bază, un calcar numulitic nisipos, peste care urmează un orizont de
calcare lipsite de material detritic; la partea superioară întîlnim un nivel calcaros fin detritic. Dintre fosile se
remarcă foraminiferele (ce au trăit în apele mării eocene acum 40 000 000 de ani), de forma unor bănuţi cu
diametrul de 2—3 mm său a unor secţiuni discoidale, echinodermele (ConoclypeuK conoideus),
brahiopodeie (Terebratula hilarionis) şi altele.
ŞUSLANEŞTI (5 km pe DN 73 spre est, 4 km pe DN 72 A spre sud, apoi 3 km pe DL spre sud)
localitate unde există un însemnat punct fosilier de identificare a unei bogate faune de peşti fosili din
oligocen, declarat REZERVAŢIE PALEONTOLOGICĂ.
Rezervaţia, acoperind cca 1 ha, se întinde pe un platou intens fragmentat de văiugi adînci de 2—3
m şi late de 4—6 m, orientate fie către sud, fie către vest. Platoul, numit local Marlouz, cuprinde strate
oligocene constituite din alternanţe dese de roci argiloase friabile şi roci silicioase dure, impregnate cu
bitum.
S-au identificat cca 30 de specii de peşti fosili, ale căror urme s-au păstrat mai bine în rocile
argiloase. În orizontul inferior predomină formele pelagice (Squalodon, Lepidopus), iar în cele superioare
specii autohtone, caracteristice zonei de ţărm (genurile Serranus, Ciupea, Capros), specii de apă dulce
(Barbus, Scardinius) aduse de rîuri şi altele provenite din zona pelagică (Scomber, Caranx) şi batială
(Mrazecia, Scorpaena).
De asemenea, s-au descoperit urme de plante tipice florei tropicale (Fagus feroniae, Laurus
tetranteroides, Quercus drymeria ş.a.). În depozitele oligocene au mai fost găsite urme aparţinînd şi altor
vieţuitoare (vertebre de mamifere, pene de păsări, părţi din insecte etc.).

Km 66 (DN 72 A) STOENEŞTI
Localitatea ocupă, după Rucăr, locul al doilea ca întindere dintre aşezările rurale din bazinul
Dîmboviţei. Cea mai veche atestare documentară a Stoeneştilor datează din 9 iulie 1557. După bătălia de la
Călugăreni, din 13/23 august 1595, Mihai Viteazul s-a retras aici, instalîndu-şi tabăra pentru 36 de zile. Din
Stoeneşti se poate merge în zona PLATOULUI CARSTIC PIATRA (cota cea mai înaltă, Colţii-Stînii,
atinge 917 m alt.) dominat de mici dîlme, unde se dezvoltă cîmpuri de lapiezuri şi între care se schiţează
doline adînci în formă de pîlnie.

Km 75 (DN 72 A) CETĂŢENI
Localitatea se află la extremitatea sudică a Munţilor Leaota, care înaintează pe stînga Dîmboviţei
cu peste 10 km dincolo de Depresiunea Cîmpulung, ultimele culmi ale Leaotei atingînd aici înălţimea de
950—1 100 m.
Între Cetăţeni (la sud) şi Cotencşti (la nord) predomină conglomerate, roci rezistente. O bună parte
din acest sector (2,5 km), impresionant prin îngustime şi sălbăticie, formează CHEILE DÎMBOVIŢEI,
declarate REZERVAŢIE NATURALĂ. Cea mai frumoasă porţiune, cuprinsă între Colţii Doamnei şi Valea
Chiliilor, are versanţi abrupţi pe ambele maluri, iar eroziunea a creat un microrelief de vîrfuri ascuţite,
coloane etc.
Îngustimea văii, topoclimatele diferite generate de expunere şi de energia de relief mare (200—
300 m), varietatea rocilor (gresii, marne, argile conglomerate) au permis dezvoltarea unei vegetaţii ierboase
bogate, multe exemplare avînd caracter endemic: omagul (Acanitum moldavicum), breabănul (Cardamine
glanduligera), crucea voinicului (Hepatica transylvanica), coada iepurelui (Sesleria heufferiana), brusturul
negru (Symphytum cordatum), cimbrişorul (Thymus comosus) şi altele.
Mai semnalăm: iarba căşunăturii (Saxifraga cuneifolia), aninul alb, afinul, vulturica (Hieracium
transylvanicum), perişorul (Orthilia secundă), crinul de pădure etc. De-a lungul cheilor se remarcă, de
asemenea atît elemente ale pădurii de conifere (molizi), cît şi exemplare ale pădurilor de dealuri înalte
(îndeosebi fagul). Fauna cuprinde specii diferite ca: vipera (Vipera berus), acvila de munte (Aquila
chrysaetus), corbul, cocosul de munte (Tetrao urogallus), ursul, rîsul (Lynx lynx) etc.
Faima locurilor este legată şi de vestigiile descoperite pe un mic platou stîncos, denumit Cetăţuia
sau Cetatea lui Negru Vodă, unde s-a identificat şi cercetat cea mai veche cetate geto-dacică de zid
cunoscută pînă acum la sud de Carpaţi, centrul unei formaţiuni geto-dacice dinaintea lui Burebista. La
poalele platoului au fost scoase la lumină resturile unei aşezări geto-dacice din secolele III—I î.e.n., care s-
a dezvoltat pînă în jurul anului 70 î.e.n.

Km 118 (DN 72 A) TÎRGOVIŞTE


Municipiul Tîrgovişte, situat pe Valea Ialomiţei, în zona de contact dintre Subcarpaţi şi Cîmpia
Română, apare pentru prima oară atestat documentar în relaţia de călătorie a bavarezului Johann
Schiltberger, participant la cruciada de la Nicopole (1396). Capitală a Ţării Româneşti pînă la mijlocul
secolului al XVII-lea (cu unele întreruperi în favoarea Bucureştilor), oraşul a cunoscut în cursul evului
mediu o mare strălucire.
Localitatea a fost strîns legată de aproape toate evenimentele majore ale istoriei Ţării Româneşti;
în octombrie 1595 Mihai Viteazul a înfrînt aici oastea otomană condusă de Sinan Paşa, la 1821 Tudor
Vladimirescu a fost asasinat de eteristi la Tîrgovişte, în 1848 Guvernul provizoriu s-a refugiat temporar
aici, localnicii au militat pentru Unirea din 1859 şi au sprijinit cu entuziasm efortul ţării în războiul de
independenţă.
Tîrgoviştea este azi un important centru economic (combinat de oţeluri speciale, întreprindere de
utilaj petrolier, unităţi ale industriei alimentare, ale industriei uşoare etc.).
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN cu Secţie de istorie (vestigii neolitice, monede,
documente medievale, arme, lapidariu, exponate referitoare la epocile modernă şi contemporană), Muzeul
Scriitorilor Tîrgovişteni (consacrat mai multor creatori din zonă: Văcăreştii, Vasile Cîrlova, Grigore
Alexandrescu, Ion Eliade Rădulescu ş.a.), Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti (manuscrise,
incunabule, cărţi rare, tipărituri medievale etc.) şi Complexul arhitectonic medieval Curtea domnească
(secolele XIV—XVII; Turnul Chindiei, pictură de epocă brîncovenească, sculpturi, biserica domnească
mare, foişorul brîncovenesc, baia domnească, casa doamnei Bălaşa etc.); CASA-ATELIER GHEORGHE
PETRAŞCU (fosta locuinţă a artistului; colecţie de pictură şi grafică); CASA-ATELIER VASILE
BLENDEA (în casa pictorului; colecţie de pictură, grafică, sculptură, acuarelă etc.); BISERICA
ANDRONEŞTI (secolul al XVI-lea, cu refaceri); BISERICA BUZINCA (secolul'al XVII-lea); BISERICA
TÎRGULUI (veacul al XVII-lea); BISERICA STELEA (secolul al XVII-lea); MĂNĂSTIREA DEALU
(veacul al XV-lea, cu refaceri ulterioare; ctitorie a lui Radu cel Mare; aici se află capul lui Mihai Viteazul);
BUSTURILE a numeroşi domnitori şi scriitori; PARCUL CHINDIA (în lunca Ialomiţei, pe locul unde
exista grădina Curţii domneşti, amenajată pe vremea lui Petru Cercel) etc.

ÎMPREJURIMI

PUCIOASA (17 km pe DN 71 spre vest) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ


DE INTERES GENERAL, situată pe valea rîului Ialomiţa, într-o zonă colinară împădurită.
Climat continental, cu veri răcoroase şi ierni blînde; temperatura medie anuală este de cca 9°C (în
iulie, 19°C, iar în ianuarie,... —3°C); precipitaţiile înregistrează o medie anuală de 750 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale sulfuroase, sulfatate, clorurate, bicarbonatate, calcice,
sodice, hipotone; (bioclimat ide cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice şi
centrale, afecţiuni respiratorii, afecţiuni dermatologice, afecţiuni asociate.

Km 151 (DN 71) CONŢEŞTI


În nordul localităţii se află pădurea Boercasca, unde s-a amenajat o REZERVAŢIE CINEGETICĂ
de mistreţi; în pădure, printre alte specii, creşte stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora).

Km 173,5 (DN 7) PĂDUREA RÎIOASĂ


Situată în Cîmpia Română, la nord-vest de comuna Chitila, pe suprafaţa de 1 388 ha, pădurea
Rîioasă este un rest al vestitului codru al Vlăsiei, odinioară cel mai temut loc de trecere pe aceste
meleaguri.
În partea nord-vestică a pădurii se întîlnesc frumoase exemplare de stejar şi cer, în vîrstă de peste
100 de ani. Printre falnicii arbori, vegetează tufe răzleţe de măcieş (Roşa canina), păducel (C. Laevigata) şi
porumbar (Primus spinosa), dar mai ales tufişuri de soc, care atrag atenţia prin florile mari, albe şi
umbrelate.
În poieni şi pajişti se întîlnesc plante ierboase precum păiuşul, scrîntitoarea (Potentilla alba),
mărarul porcului (Peucedanum alsa-ticum), firuţa etc.
Dintre animale amintim: cerbul, mistreţul, vulpea, pisica sălbatică, iar dintre păsări menţionăm
fazanul (Phaseanus colchicus).

Km 196 (DN 7) BUCUREŞTI


ITINERARUL II. TIMIŞOARA — BOCŞA — REŞIŢA — CARANSEBEŞ — BĂILE
HERCULANE — ORŞOVA — DROBETA-TURNU SEVERIN — BAIA DE ARAMA —
TÎRGU-JIU — BAIA DE FIER — NOVACI — HAŢEG — DEVA — BRAD — SEBIŞ —
PINCOTA — ARAD — TIMIŞOARA

a. TIMIŞOARA — DROBETA-TURNU SEVERIN (242 km) Km O (DN 6) TIMIŞOARA

Municipiul Timişoara, cel mai mare oraş din vestul ţării, este situat în Cîmpia Banatului, pe rîul
Bega, al cărui canal (canalul Bega) îl străbate de la est la vest. Prima atestare a localităţii datează de la
începutul secolului al XIII-lea (1212), cînd este consemnat Castrum Timisiensis (cetatea de pe Timiş).
Oraşul va cunoaşte o rapidă evoluţie în veacurile XIV—XV ajungînd principalul centru urban al Banatului.
Între 1552—1718 Timişoara s-a aflat sub ocupaţie otomană, aici fiind reşedinţa unui paşalîc al Porţii. După
1718 în Banat s-a instaurat dominaţia habsburgică care a durat pînă la Marea Unire din 1918. În această
perioadă s-a reconstruit cetatea, s-a trasat canalul Bega, s-au înfiinţat primele manufacturi. Timişoara s-a
numărat printre cele dintîi oraşe din lume unde s-a introdus tramvaiul cu cai (1869), aici s-a folosit pentru
întîia oară transportul în comun pe apă (pe canalul Bega), oraşul fiind primul din România care a introdus
iluminatul electric al străzilor (1884).
Timişoara, unul dintre cele mai mari oraşe din ţară, deţine în prezent un puternic profil economic
(unităţi ale industriei electrotehnică, chimică, alimentară, prelucrarea lemnului, textile, încălţăminte etc.) şi
are o importantă funcţie cultural-artistică şi ştiinţifică (centru universitar, numeroase institute de cercetare
ştiinţifică, edituri, presă literară, teatru, operă ş.a.).
În oraşul-martir Timişoara, la 16—17 decembrie 1989, s-a aprins flacăra Revoluţiei care avea să
ducă peste puţine zile, la 22 decembrie, la răsturnarea dictaturii şi reinstaurarea libertăţii şi democraţiei în
România.
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL TIMIŞ cu secţie de istorie (vestigii neolitice,
dacice şi romane, documente medievale, arme, numismatică, numeroase exponate referitoare la epocile 48
modernă şi contemporană etc.), Secţie de artă (creaţii ale pictorilor români şi ale artiştilor din şcolile
italiană, germană, flamandă), Secţie de etnografie (sector pavilionar cu colecţii de costume, ţesături,
ceramică, pictură pe sticlă; sector în aer liber, în Pădurea Verde, care cuprinde gospodării tradiţionale,
instalaţii tehnice populare etc.) şi Secţie de ştiinţele naturale (printre altele, bogate colecţii ornitologice şi
de lepidoptere); CASTEL (secolul al XIV-lea; refaceri în veacul trecut); VESTIGII ALE VECHILOR
FORTIFICAŢII; BISERICA ROMANO-CATOLICĂ (secolul al XVIII-lea; baroc); PRIMĂRIA VECHE
(monument de arhitectură; 1731—1734, stil baroc); PALATUL DICASTERIAL (monument de arhitectură
din secolul trecut; edificiu cu 450 de camere); CATEDRALA ORTODOXA; OPERA DE STAT (stil
românesc tradiţional); MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMÂN (1962; Iulia Oniţă); STATUIA lui Gh.
Doja; BUSTUL lui Decebal (1974; P. Mercea); NUMEROASE PARCURI (Parcul Central, Parcul
Poporului, Parcul Rozelor, Parcul Botanic, Parcul Elevilor etc., majoritatea aflate de-a lungul Begăi) etc.
PĂDUREA VERDE (6,3 km2) legată de centrul Timişoarei prin linie directă de tramvai şi
străbătută pe latura sa sud-vestică de mica şi îngusta albie a pîrîului Behela, reprezintă unul dintre locurile
de agrement cele mai îndrăgite de localnici. Stejarul constituie arborele majoritar în compoziţia pădurii
(exemplarele monumentale de stejari bătrîni produc o impresie deosebită vizitatorilor), dar se mai întîlnesc,
în proporţie redusă, jugastrul şi alte specii. Fauna pădurii cuprinde, în efective reduse, căprioare, iepuri,
mistreţi, precum şi o mare varietate de păsări locale şi de pasaj.

ÎMPREJURIMI

BAZOŞ (17 km pe DN 6, apoi 3 km pe DL) unde se află un PARC DENDROLOGIC (60,4 ha)
amenajat la sfîrşiul secolului trecut. Climatul submediteranean şi solurile de luncă favorizează, în special,
dezvoltarea speciilor arboricole exotice.
Din suprafaţa totală a parcului, o porţiune de 7,8 ha formează REZERVAŢIE ŞTIINŢIFICĂ
compusă din Parcul dendrologic mare, Parcul american şi o pepinieră pentru specii exotice. Din cele cca
400 de specii de arbori şi arbuşti exotici se remarcă stejarii (peste 20 de specii: Quercus montana, Q.
velutina, Q. borealis), caria (Carya nucet, C. ovala, C. glauca), copac în genul nucului, unul dintre cei mai
mari arbori din Europa, magnoliile, arţarul tătăresc, paltinul roşu (A. rubrum), castanul, platanul american
(Platanus occidentalis), catalpa (Catalpa bignonioides), bujorul lemnos (Paeonia arborea).
BUZIAŞ (37 km pe DJ 586), STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL, situată la contactul Cîmpiei Timişului cu Dealurile Pogănişului. Climat de cîmpie, cu caracter
continental moderat; temperatura medie anuală este de 11°C (în iulie, 20,8°C, iar în ianuarie, 0,1°C);
precipitaţii medii anuale în jur de 750 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice,
majoritatea folosite în cura externă (apa minerală extrasă prin forajul Apemin se îmbuteliază); mofetă;
bioclimat sedativ de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni
neurologice periferice şi centrale, afecţiuni asociate.
În parcul staţiunii o colonadă de lemn, destinată curei de teren, decorată cu motive ornamentale,
constituie o amenajare unică în staţiunile balneare din ţara noastră. În oraş, un obiectiv interesant îl
reprezintă Colecţia Iuliana Folea Troceanu, deţinătoarea unor valoroase exponate de artă bănăţeană.

Km 84 (DN 58 B) BOCŞA
Oraş situat pe Valea Bîrzavei, între înălţimi calcaroase, bogate în zăcăminte de fier şi cărbune.
Pe locul numit „Cracul de aur" se află urmele unei mine romane de aur declarată rezervaţie
arheologică; la punctul „Buza turcului" s-au găsit vestigiile unei cetăţi din epoca fierului. Bocşa, unde încă
de la începutul veacului al XVIII-lea (1719) s-au înfiinţat un furnal şi o topitorie, este astăzi un cunoscut
centru metalurgic al Banatului.

Km 105 (DN 58 B) REŞIŢA


Municipiul Reşiţa, situat la poalele Munţilor Semenic, de o parte şi alta a cursului Bîrzavei, s-a
dezvoltat pe o veche vatră de locuire şi permanenţă dacică, daco-romană şi românească, fapt atestat cie
numeroasele descoperiri arheologice (unelte dacice, un mare tezaur monetar roman ş.a.).
În anii 1769—1771, la Reşiţa au fost construite primele două furnale înalte pentru piese de tuci,
cuptoare şi vetre pentru prelucrarea fierului, ciocane pentru forjare şi laminare, depozit pentru minereuri şi
combustibil, furnalele intrînd în funcţiune la 3 iulie 1771. În anul 1873, în atelierele reşiţene s-a construit
prima locomotivă fabricată pe teritoriul ţării noastre.
Reprezentative pentru municipiul Reşiţa sînt Combinatul siderurgic şi Uzina constructoare de
maşini, ultima unitate fiind locul unde se fabrică locomotivele Diesel electrice.
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE; EXPOZIŢIA PERMANENTĂ DE
LOCOMOTIVE (diferite tipuri de omotive produse la Reşiţa în decurs de peste 100 de ani);
MONUMENTUL REŞIŢA 200 (în formă de furnal din care se înalţă flăcările unui foc continuu); PLACA
MEMORIALĂ 1848. PREJURIMI CU (10 km pe DL) STAŢIUNE CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE
IERES LOCAL situată pe valea rîului Bîrzava, la extremitatea lacului de acumulare (cca 4 km lungime,
101 ha suprafaţă, cca 14 400 000 m3 volum de apă) cu acelaşi nume.
Climatul continental moderat, de dealuri şi coline, cu influenţe mediteraneene; temperatura medie
anuală este de cca 9,5°C (în iulie, 21°C, iar în ianuarie,... —2°C); precipitaţiile medii anuale ating 800 mm.
Factori naturali de cură: bioclimat sedativ de cruţare.
Indicaţii: stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare generală bună.
VĂLIUG (21 km pe DJ 582 spre sud-est), localitate înfiinţată după 1780 de cei ce pregăteau lemn
pentru uzinele de la Reşiţa. În amonte de Văliug se află lacul de acumulare omonim (peste 3 km lungime,
59 ha suprafaţă volum de apă de cca 10700000 m3), ultimul lac de pe Bîrzava înainte de a ajunge la
obîrşiile văii.
În extremitatea sudică a lacului (5 km pe DL de la yăliug), într-o frumoasă poiană, se găseşte
STAŢIUNEA CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL CRIVAIA.
Climat de deal; temperatura medie anuală este de cca 7,5°C (în iulie, 18°C, iar în ianuarie, —3°C);
precipitaţiile ating în medie 800 mm anual.
Factori naturali de cură: bioclimat de cruţare.
Indicaţii: nevroza astenică, afecţiuni endocrine, afecţiuni respiratorii.
SEMENIC, STAŢIUNE CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL la care se
poate ajunge cu telescaunul de la Văliug (în cca 35 de minute); staţiunea este accesibilă şi pe DN 58 de la
Caransebeş la Reşiţa, apoi 27 km pe DL pînă la Văliug, cu abatere 8 km. Telescaunul, primul din ţara
noastră, construit de uzinele de la Reşiţa după sistemul unui singur cablu, acoperă un traseu lung de 2 972
m, între Văliug şi Vîrful Piatra Goznei, diferenţa de nivel fiind de 658 m.
Climat de munte cu unele influenţe submediteraneene; temperatura medie anuală este de cca 4°C
(în iulie, 13°C, iar în ianuarie,... —5°C); precipitaţiile depăşesc 1 200 mm anual; stratul de zăpadă durează
aproximativ cinci luni pe an, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent.
Indicaţii: stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare generală bună,
nevroza astenică.
Din staţiune se organizează drumeţii la CHEILE CARAŞULUI (17 km lungime), REZERVAŢIE
NATURALĂ, unde se întîlnesc numeroase formaţiuni carstice: Peştera Buhui, izbucul Lucăi, Peştera
Comarnic (rezervaţie speologică), cea mai mare clin Munţii Banatului, Peştera Racoviţă, Peştera Liliecilor
etc.
De asemenea, se organizează excursii la Poiana Goznei, lacul de acumulare Văliug, staţiunile
Crivaia şi Trei Ape. TREI APE (13 km est de Văliug pe D J 582) STAŢIUNE CLIMATICĂ
PERMANENTĂ DE INTERES LOCAL situată la confluenţa celor trei pîraie — Brebu, Grădişte şi
Semenic — care formează rîul Timiş şi care fiind îndiguite se adună într-un lac de acu-> mulare cu trei
braţe numit Trei Ape (45 ha suprafaţă, cca 14 800 000 m3 volum de apă).
Climat de munte; temperatura medie anuală este de cca 7°C (în iulie, cca 16°C, iar în ianuarie în
jur de... —5°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 800—900 mm.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent.
Indicaţii: nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, hipertiroidia benignă,
afecţiuni ale căilor respiratorii. PEŞTERA COMARNIC (14 km spre sud, po „Drumul Steagului-1, pietruit,
sau 13 km pe DN 58, spre sud, apoi 6 km pe drum forestier la stînga), situată în Munţii Aninei, în raza
comunei Caraşova, reprezintă o străpungere hidrologică a pîrîului Ponicova în calcarele care alcătuiesc
Cleanţul Putnata (681 m alt.). Ea este cea mai frumoasă peşteră din Banat şi una dintre cele mai mari (5 229
m lungime) şi mai impresionante peşteri din România. Primele menţiuni despre acest autentic monument al
naturii datează de la începutul secolului nostru (1912).
Peştera este alcătuită dintr-un nivel superior, prin care apa nu mai circulă, şi unul inferior, parcurs
temporar de pîrîul Ponicova. În peşteră întîlnim formaţiuni concreţionare excepţionale: valuri, draperii,
domuri şi coloane, gururi în trepte, în colorit dominînd rozul, cu nuanţe de ocru, cristale de calcită, perle de
peşteră. Porţiunile cele mai minunat ornamentate de ape încărcate cu carbonat de calciu au căpătat denumiri
sugestive: Orga Mică, Orga , Mare, Muzeul, Zidurile chinezeşti, Opera sau Sala de cristal, Nuca de cocos,
Crocodilul, Lămîia, Ciupercile, Gemenii, Cămila. Peştera, cu statut de rezervaţie speologică începînd din
anul 1946, este vizitabilă numai în grupuri conduse de ghidul specializat, aflat la faţa locului.

Km 118 (DN 58) SOCENI


Pe teritoriul localităţii, situată pe văile Politioana şi Turislav, există o rezervaţie paleontologică cu
numeroase forme de gasteropode lamelibranhiate, peşti ş.a., considerată drept una dintre cele mai bogate
zone fosiliere din România şi din Europa Centrală.

Km 125 (DN 58) APADIA (ramificaţie 6 km sud-est pe DL)


PUNCTUL FOSILIER de aici este cunoscut pentru exemplarele de lamelîbranhiate (scoici, stridii)
şi gasteropode (melci).
Pe teritoriul satului Delinesti (2 km de Apadia) se găseşte un alt PUNCT FOSILIER în al cărui
orizont superior de depozite tipic marine (marne, argile, nisipuri) se află resturi ele foraminifere, moluşte,
viermi, spongieri, gasteropode etc.

Km 146 (DN 58) CARANSEBEŞ


Oraşul, situat la confluenţa Sebeşului cu Timişul, este atestat documentar din anul 1290. La
sfîrşitul secolului al XVI-lea în localitate a început să funcţioneze o şcoală românească, menţionată şi în
veacul următor.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE (colecţie de obiecte din neolitic,
piese ale primei centrale electrice a oraşului, la vremea respectivă una dintre cele dintîi uzine electrice din
Europa, colecţii de port popular, textile, ceramică, unelte etc.); VESTIGII ALE CETĂŢII FEUDALE
(secolul al XVI-lea): STATUIA generalului Ion Dragalina (1927; Spiridon Georgescu); PARCUL (printre
alte specii se remarcă două exemplare de platan, arbore ocrotit; ele au înălţimea de 21 m şi, respectiv, 22 m,
iar diametrul tulpinilor atinge 96 şi 106 cm la înălţimea de 1,30 m).
ÎMPREJURIMI

MUNTELE MIC (11 km pe D J 608 A de la Borlova, apoi 3,5 km cu telefericul sau continuarea
traseului, încă 11 km, pe un drum nemodernizat) STAŢIUNE CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE
INTERES LOCAL situată în masivul Ţarcu-Godeanu, într-o căldare deschisă pe versantul sudic al
Muntelui Mic.
Climat montan; temperatura medie anuală este de cca 5° C (în iulie, aproximativ 14° C, iar în
ianuarie, —5° C); precipitaţiile medii anuale depăşesc 1100 mm; stratul de zăpadă se menţine în jur de
cinci luni pe an, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent.
Indicaţii: stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare generală bună.
Din staţiune se organizează excursii la Poiana Mărului, în Munţii Ţarcu-Godeanu, precum şi în
municipiul Caransebeş.

Km 167—173 (DN 6) SADOVA VECHE — ARMENIŞ


În sudul oraşului Caransebeş, între localităţile Sadova Veche şi Armeniş, se găsesc Cheile
Timişului. La intrarea în chei se conservă schitul rupestru Piatra Scrisă, cu picturi şi inscripţii din secolele
XV-XVI.

Km 185,5 (DN 6) POARTA ORIENTALA SAU PASUL DOMAŞNEA


Situat la 540 m altitudine, Pasul Domaşnea face legătura între Culoarul Timiş şi Depresiunea
Mehadia. Zonă de mare pitoresc, Pasul Domaşnea este străbătut de calea ferată printr-un tunel lung de 1,5
km, în timp ce şoseaua şerpuieşte pe „puntea" de legătură între rîuri.

Km 202,5 (DN 6) BĂILE HERCULANE (ramificaţie 3 km pe DN 67 D)


Localitatea, cea mai veche staţiune balneoclimatică din ţara noastră, este situată pe rîul Cerna,
aproape de ieşirea acestuia din valea îngustă mărginită de Munţii Mehedinţi (la est) şi Munţii Cernei (la
vest).
Apele termale din actuala staţiune sînt cunoscute de aproximativ 2 000 dp ani. După cucerirea
Daciei, în anul 106 e.n., romanii au construit numeroase terme, astfel împărţite încît să dispună de spaţii
pentru ficare otapă a balneaţiei.
Abandonate după retragerea aureliană (271 e.n.), băile, lăsate în părăsire, au fost distruse cu totul.
Se va vorbi din nou despre fele abia după războiul austro-ruso-turc din 1735—1739, cînd gene-ialul
austriac Andreas Hamilton, numit comandant al Banatului, a dispus cercetarea şi apoi refacerea lor. Primele
analize chimice ale apelor termale au fost efectuate în anul 1773 de către medicul vienez Johann Nepomus
Crantz. În primele decenii ale secolului trecut, localitatea, unde reîncepuse practicarea tratamentului
balnear i-a avut ca oaspeţi pe Tudor Vladimirescu (a stat aici nouă săptămîni în 1815), pe Dinicu Golescu
(acesta a lăsat interesante relatări în legătură cu apele de aici şi efectul lor în tratarea reumatismului), pe
Nicolae Bălcescu (intenţiona să-l întîlnească aici pe generalul Iosif Bem, comandantul armatei
revoluţionare ungare în timpul revoluţiei de la 1848—1849), pe poetul Vasile Alecsandri (a urmat un
tratament în perioada 7—19 iulie 1847) şi alte personalităţi româneşti şi străine. În veacul nostru au vizitat
staţiunea şi au scris despre ea Ionel Teodoreanu, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, Ioan Slavici, Lucian Blaga,
Demostene Botez ş.a.
Băile Herculane, unde există hoteluri de cură cu baze proprii de tratament şi unde s-au captat noi
surse hidrominerale, se numără printre cele mai apreciate şi solicitate staţiuni din ţară.
Climat de depresiune intramontană, cu influenţe mediteraneene; temperatura medie anuală este de
10°C (în iulie, cca 22°C, iar în ianuarie, în jur de —1°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 700—
800 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurosodice, bicarbonatate, slab sulfuroase, calcice,
bromoiodurate (cu termalitate cuprinsă între 17 şi 62°C) folosite atît în cura internă, cît şi în cura externă;
bioclimat sedativ, de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni metabolice şi de nutriţie,
afecţiuni asociate.
La Băile Herculane se află ARBORI OCROTIŢI, printre care amintim: arborele mamut
(WeZingtonia gigantea Lindl), în parcul central, lîngă terasă (înălţimea 29,5 m, 4,76 m circumferinţă şi
1,51 m diametru la înălţimea de 1,30 m); Libo cedrus (Libocedrus decurrens Torr), în faţa complexului
balnear „Hercules" (înălţimea 18 m, 54 cm circumferinţa tulpinii la înălţimea de 54 cm); tisa, în parcul cen-
Itral (înălţimea 12,5 m, circumfrinţa 1,98 m şi diametrul tulpinii 63 cm la înălţimea de 1,30 m). Tn
împrejurimi turiştii au posibilitatea să viziteze forme carstice unicat în ţara noastră: GROTA CU ABURI
[degajaţi de apa unui izvor termal (52°C)], lungă de 14 m; PEŞTERA HAIDUCILOR, lungă de 143 m, cu o
mare sală de intrare, unde s-au găsit săgeţi, răzuitoare, oase de peşte, fragmente de ceramică, ceea ce denotă
locuirea ci în vremuri străvechi.
Staţiunea este dominată ele masivul Domogled (Munţii Mehedinţi); privit dinspre Valea Cernei el
pare impunător deoarece în această parte se termină printr-un perete abrupt. Substratul calcaros care a
permis formarea unui relief foarte variat, acoperit de soluri deosebite ca natură, şi ambianţa unui climat
blînd, cu influenţe mediteraneene, oferă condiţii favorabile pentru dezvoltarea plantelor şi animalelor.
Existenţa a peste 1 000 de specii de plante superioare, multe dintre ele endemice şi mediteraneene,
precum şi 80 de rarităţi floristice, apoi prezenţa unor insecte şi animale au determinat crearea aici a unei
interesante REZERVAŢII NATURALE, amenajată încă din anul 1932. Prin includerea unor abrupturi cu
stîncării, suprafaţa rezervaţiei a crescut de la cele 900 ha iniţiale la 1 192,2 ha în prezent.
În zonele însorite ale rezervaţiei cresc adevărate păduri de cer, gîrniţă, fag sau chiar gorun. Pe
văile adăpostite, unde umezeala este mai mare, se întîlnesc fagul moesiac, pinul negru de Banat (Pinus
nigra var. banatica), nucul turcesc, iar pe coastele însorite, la 400—500 m altitudine, sînt răspîndite tufişuri
de liliac şi vişin turcesc (Corylus colurna).
Dintre endemismele locale şi dintre rarităţi amintim: garofiţa Domogledului (Dianthus
domogledi), candeluţa (Campanula crasipes), scoruşul, inul galben de Banat (Linum umnerve), măzărichea
balcanică. Pe stîncile golaşe, în pădure său printre pietre, trăiesc vipera cu corn (Vipera ammodytes),
potîrnichea de stîncă (Alcctoris graeca), broasca ţestoasă (Testudo hermanni), scorpionul carpatic ş.a.
Fluturii, extrem de numeroşi, cuprind 1 500 de specii (45% din numărul total al speciilor de fluturi
din ţara noastră); dintre ei amintim: Dayspolia templii, Erebia melas, Pararge roxelana, Procm
amphelophaga şi mulţi alţii.
Fig 03
În rezervaţie există mai multe peşteri, dintre care importanţă deosebită au: Peştera lui Şerban
(lipsită de umiditate în interior) şi Peştera Mare (unde galeriile şi sălile totalizează 135 m lungime şi 96 m
denivelări; în poşforă întîlnim stalagmite în formă de „teanc de farfurii" suprapuse).

Km 207,5 (DN 6) TOPLEŢ


La intrarea în localitate şoseaua este străjuită de o stîncă de 9—10 m înălţime, declarată monument
al naturii, curios sculptată de agenţii externi (vînt, precipitaţii, îngheţ), numită de localnici Sfinxul
bănăţean.

Km 216,5 (DN 6) ORŞOVA


Oraşul, situat la vărsarea rîului Cerna în Dunăre, a fost construit pe malul golfului Orşova, după
strămutarea Orşovei vechi, acoperită de apele lacului de acumulare de la hidrocentrala Porţile de Fier
Vestigiile arheologice descoperite aici (tezaur de monede dacice de argint, ceramică) atestă că pe teritoriul
vechii Orşove a existat aşezarea dacică Dierna. În anii 33—34 e.n. romanii au construit un drum care lega
Singidunum (Belgrad) de această zonă.
În timpul stăpînirii romane, oraşul a atins apogeul dezvoltării sale sub Septimius Severus, cînd i s-
a conferit rangul de municipium. După retragerea aureliană, localitatea a continuat să-şi păstreze funcţia de
străjer al securităţii navigaţiei pe Dunăre.
Apreciind poziţia ei strategică, generalul austriac Veterani, comandantul trupelor imperiale care
luptau în anul 1688 împotriva Porţii, spunea: „Trecătoarea de la Orşova este de o mare însemnătate pentru
că aceasta constituie cheia Transilvaniei, a Ungariei, a Ţării Româneşti, a Serbiei şi a Bulgariei".
Noul oraş se desfăşoară în arc, pe două terase care domină golful Orşova, edificarea sa fiind un
exemplu remarcabil de integrare a cadrului construit cu cel natural.

ÎMPREJURIMI

CAZANELE DUNĂRII (22 km pe DN 57) constituie o REZERVAŢIE NATURALĂ MIXTĂ


întinsă pe 150 ha. Bazinetul de la Dubova desparte zona Cazanelor în două sectoare distincte: Cazanele
Mari şi Cazanele Mici. Cazanele Mari se desfăşoară pe 3,8 km lungime şi 200—350 m lăţime, între
localitatea Plavişeviţa şi bazinetul de la Dubova, fiind dominate de pereţii abrupţi ai Cuicarului Mare (316
m) în România şi Ştirbăţului Mare (768 m) în Iugoslavia.
Între bazinetul Dubovei şi localitatea Ogradena se află Cazanele Mici (3,6 km lungime şi 150—
350 m lăţime); aici Dunărea este prinsă între înălţimile Cuicarului Mic (310 m) în România şi Ştir-băţul
Mic (626 m) în Iugoslavia.
Rezervaţia, cuprinzînd malurile abrupte ale Dunării, formate în majoritate din calcare mezozoice,
este singurul loc de pe glob unde creşte, sălbatică, laleaua de Banat (Tulipa Hungarica).
Aici se întîlnesc, de asemenea, tufişuri de tip submediteranean alcătuite din mojdrean, cărpiniţă,
lemn rîios, vişin turcesc, stejar pufos, nuc, arţar trilobat, liliac sălbatic, precum şi arborete (cer şi gîrniţă),
pajişti de sadină şi de stîncării, iar în locuri umbrite păduri de fag, ulm turcesc şi tisă (ca o curiozitate
menţionăm că în zonă tisa trăieşte la 120 m altitudine, pe cînd în alte regiuni vegetează de la 700—800 m
în sus). La toate acestea se adaugă bogăţia faunistică, în special din lumea insectelor şi a reptilelor, broasca
ţestoasă, vipera cu corn, şopîrle rare (Lacerta taurica, L. practicola, L. muralis) etc.

Km 232,5 (DN 6) PORŢILE DE FIER


Cea mai mare hidrocentrală din ţară a intrat în funcţiune începînd din 30 octombrie 1971.
Construcţiile au ridicat nivelul apei cu 33 m, creîndu-se lacul de acumulare cu lungimea de 130 km,
suprafaţa de 700 km2 şi un volum de apă de 3 000 000 000 m3. Sălile turbinelor — care solicită fiecare în
parte un debit de peste 700 m3/s — sînt impresionante: 240 m lungime, 80 m înălţime şi 40 m lăţime.
Puterea instalată a centralei electrice de pe partea românească a Dunării este de 1 025 MW.
Pentru înlesnirea traficului pe Dunăre, în zona hidrocentralei s-du construit două sisteme de ecluze
pe fiecare mal, care asigură tranzitul şi dispecerizarea modernă a convoaielor de nave. Adîncimea maximă a
apei în ecluza noastră este de 4,5 m.
Porţile ecluzei, cu greutatea de peste 1 000 tone, permit traversarea rapidă, în mai puţin de o oră, a
unor convoaie de 8—10 ambarcaţiuni între 1 000 şi 2 000 tone sau a două vapoare cu auto-tracţiune de 5
000 tone. Prima navă românească, numită „Dacia", a trecut prin ecluza de pe ţărmul românesc la 3 august
1968.

Km 234,5 (DN 6) GURA VĂII


REZERVAŢIA BOTANICĂ GURA VAlI-VlRCIOROVA se întinde pe 300 ha, aici fiind întîlnită o
asociaţie vegetală unică în ţară, printre alte exemplare remarcîndu-se endemismul Rebus severinen-tif;. Tn
zonă funcţionează BAZA TURISTICĂ PENTRU TINERET Gura Văii.

Km 242,5 (DN 6) DROBETA-TURNU SEVERIN


Aşezare dacică şi apoi oraş cunoscut ca un important centru militar şi politic, sediu al cartierului
general roman în timpul războaielor daco-romane, Drobeta este locul unde Apollodor din Damasc a
construit celebrul său pod peste Dunăre în anii 103—105 e.n. Devenită municipium şi apoi colonia,
Drobeta, înfloritoare în secolele II—VI, a fost distrusă de huni. Construirea actualului oraş şi a portului a
început în anii 1836 şi, respectiv, 1858.
Localitatea, care în 1972, cu ocazia împlinirii a 1850 de ani de la prima atestare documentară a
primit numele de Drobeta-Turnu Severin, este un puternic centru economic (şantiere navale, întreprindere
constructoare de vagoane, fabrică de celuloză şi hîrtie, unităţi ale industriei alimentare etc.) şi cultural.
Obiective turistice: MUZEUL REGIUNII PORŢILOR DE FIER cu Secţie de istorie (ceramică
din epoca bronzului, fibule din bronz şi argint, ceramică dacică din secolele III—II Le.n., opaiţe, statueta
lui Jupiter, podoabe medievale, paftale, arme din veacurile XVIII— XIX, automobil de la începutul
secolului nostru, exponate referitoare la epoca contemporană) şi Secţie de ştiinţele naturii (nouă piese
scheletice de Elephas trogontherii Pohling, dintre care se detaşează incisivul superior stîng de 2,1 m, găsit
pe o terasă a Dunării, la Batoţi-Mehedinţi; peste 150 de elemente floristice şi faunistice specifice, multe
dintre ele endemice sau termofile; acvariu cu numeroase specii de peşti existenţi în Dunăre în zona Porţilor
de Fier, precum şi cu-specii de peştişori exotici); PARC ARHEOLOGIC (vestigiile podului construit de
Apollodor din Damasc, urmele castrului roman); VESTIGIILE CETĂŢII MEDIEVALE (secolele XIII-
XIV); MONUMENTUL EROILOR din primul război mondial (1925; Th. Burcă); MONUMENTUL
ELIBERĂRI! (ridicat în memoria soldaţilor şi patrioţilor civili căzuţi în august 1944); MONUMENTUL
PARTIZANILOR MEHEDINŢENI din primul război mondial (1977; C. Lucaci); BAZINUL de înot
acoperit ş.a.
În parcul arheologic întîlnim arborele vieţii (Thuya orientalis), tei, caprifoi, taula (Spiraea
Vanhouttei) şi alte specii. În partea de nord a oraşului se găseşte un alt obiectiv turistic, pădurea Crihala, un
parc natural întins pe 12 ha; aici creşte bujorul cu frunze mărunte, plantă ocrotită.

b. DROBETA-TURNU SEVERIN — TÎRGU-JIU (108 km)

Km 30 (DN 67) BROŞTENI


În localitate, situată pe malul Motrului, se conservă CULA GUTUI, monument de arhitectură
tradiţională românească ridicată de Ghiţă Gutui, căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu. Cula
prezintă un parter robust, cu intrarea direct din afară; o scară interioară duce la etaj, unde se găseşte un
cerdac care acoperă numai o parte din faţada casei.

Km 51 (DJ 671 B) GLOGOVA


Aşezare tipic mehedinţeană unde poate fi vizitat un monument de arhitectură feudală, CULA
GLOGOVEANU, clădire masivă cu ziduri groase ca de cetate şi cu metereze. Aici a fost găzduit Neagoe
Basarab, împreună cu mama sa, Doamna Anca, şi cu Jupîneasa Neaga, soţia boierului Pîrvu Craiovescu; tot
aici a locuit şi Tudor Vladimirescu pe cînd era administrator al boierului Iancu Glogoveanu.

Km 68 (DJ 671 B) BAIA DE ARAMĂ (ramificaţie 4 km din DN 6 D)


Localitate situată la poalele Munţilor Mehedinţi, legată de numele Domnului Tudor care în zilele
de 23—25 ianuarie 1821 a trecut prin Baia de Aramă, însoţit de 1 500 de panduri, în drumul său de la Padeş
către Strehaia.
La 5 km de Baia de Aramă (pe DN 67 D) se află satul Ponoarele, în vecinătatea căruia există
cîteva monumente ale naturii de un excepţional interes.
PODUL NATURAL DE LA PONOARE (5 km pe DJ 670 de sat) este o arcadă naturală lungă de
25 m, lată de 8 m, ridicată la înălţimea de 14 m de la fundul văii peste care trece. Podul reprezintă resturile
tavanului unei mari peşteri prăbuşită în vremuri îndepărtate.
Podul natural de la Ponoare face parte dintr-un complex de forme caracteristice: peşteri, văi oarbe,
lacuri carstice (Zătonu Mare şi Zătonu Mic), platou de lapiezuri. Interes prezintă Lacul Zătonu Mare (din
partea de sud a complexului), cu existenţă temporară, dar care poate atinge cca 150 ha în perioada viiturilor
de primăvară; apa lacului se scurge printr-o albie subterană lungă de 1 km, formînd pîrîul Bulba. Demne de
remarcat în cadrul complexului sînt şi Peştera Ponoarele, greu accesibilă, Cheile Bulba, un canion calcaros
şi Peştera Bulba, cu galerii a căror lungime atinge peste 4 800 m lungime, prin care trece un puternic şuvoi
de apă provenit din xătoaiiele de la Ponoare.
În apropiere se întinde pe 20 ha o PĂDURE DE LILIAC SĂLBATIC, declarată REZERVAŢIE
BOTANICĂ, apariţia şi dezvoltarea liliacului în zonă datorîndu-se climatului cu influenţe
submediteraneene.
Pe lîngă liliac, în rezervaţie mai cresc mojdreanul, măceşul, gîrniţa, frasinul şi. fagul şi abundă
plantele agăţătoare ca Clematit vitalba, Vitis silvestris, H ederă helix, Tamus communis ş.a.

Km 72 (DN 67 D) APA NEAGRĂ


Sat situat lîngă apa Motrului, la ieşirea acestuia din munţi, într-o zonă de „cornete" (mici măguri
calcaroase, numite de localnici „piatră de cornet").
În nordul localităţii se întinde un platou cunoscut sub numele de Cîmpia Padeşului; aici, la 23
ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a citit Proclamaţia ce avea să fie semnalul declanşării revoluţiei de la
1821.
Istoricul eveniment este evocat astăzi prin MONUMENTUL ridicat pe Cîmpia Padeşului în anul
1921, operă datorată sculptorilor Emil Bekher şi Gheorghe Tudor.

Km 76 (DN 67 D) CELEI
Sat situat pe apa Oriei, la confluenţa acesteia cu Pocruia şi cu Is-varna. La 4 km de Celei se
găseşte localitatea Isvarna, aşezată într-o zonă de carst calcaros unde există numeroase fenomene carstice
(izbucuri cu debite deosebit de puternice).
La 2 km de Isvarna întîlnim localitatea Pocruia, situată pe valea cu acelaşi nume, la poalele
muntelui Cioclovina, în cuprinsul unei întinse zone carstice cu multe doline mari şi adînci (numite aici
„Vîrtoape").
În apropierea satului se află PEŞTERA POCRUI, iar pe pantele dealurilor, dintre Pocruia şi
Tismana se întinde PĂDUREA POCRUIA-TISMANA (237,5 ha), declarată REZERVAŢIE FORESTIERĂ.
În pădure cresc: castanul comestibil (Castanea sativa), mulţi arbori avînd circumferinţa de peste
1,50 m şi vîrsta de peste 200 de ani, fagul, gorunul, frasinul, mărul coricov sau pădureţ (Malus sylvestris),
iar covorul ierbos cuprinde, printre alte specii, obsida (Bromus mollia) pieptănăriţa (Cynosurus echinatus),
frăguţa (Fragaria viridis).

Km 80 (DN 67 D) TISMANA (ramificaţie 2 km pe DL)


Tismana, aşezare tipic gorjenească, situată la poalele muntelui Cioclovina, conservă cea mai veche
MĂNĂSTIRE, păstrată pînă în zilele noastre, ctitorie din ultimii ani ai voievodului Vladislav I-Vlaicu
Vodă. Construcţia lăcaşului a început în 1375 şi s-a încheiat în anii 1377—1378.
Amplasată pe o poziţie dominantă, lîngă hotarul Ţării Româneşti, mănăstirea a jucat şi rolul unei
cetăţi de apărare; ea a fost înzestrată cu turnuri de apărare, iar în timpul revoluţiei de la 1821 Tudor
Vladimirescu a folosit-o ca bază fortificată.
Frumuseţile împrejurimilor i-au inspirat poetului Grigore Alexandrescu versurile pline de tonalităţi
grave din poemul epic „Răsăritul lunii la Tismana", precum şi paginile evocatoare din Memorialul de
călătorie.
Peisajul pitoresc, precum şi numeroasele formaţiuni carstice pot constitui obiectul unor interesante
excursii la PEŞTERA GURINA, de unde izbucneşte un puternic şuvoi de apă ce trece pe sub temeliile
mănăstirii şi cade de la 40 m înălţime pe fundul văii, precum şi la PEŞTERA CIOACA CU BREBENEI,
monument al naturii, ce conţine un tip de cristale de calcită pură, deosebit de rare.
Tot în apropiere de Tismana (5 km), la Topeşti, se găseşte PEŞTERA GURA PLAIULUI,
REZERVAŢIE SPEOLOGICĂ; galeriile sale adăpostesc numeroase concreţiuni calcaroase, remarcabile
prin marea lor diversitate de înfăţişări: draperii, ţurţuri, cascade solidificate, stalagmite perlate, toate de
proporţii uriaşe.

Km 90 (DN 67 D) PEŞTIŞANI
La 3 km de Peştişani (pe DJ 672) se află satul natal al marelui sculptor Constantin Brancuşi;
EXPOZIŢIA MEMORIALĂ organizată în casa în care artistul a văzut lumina zilei păstrează obiecte ce au
aparţinut familiei lui Constantin Brancuşi.

Km 98,5 (DN 67 D) RUNCU (ramificaţie 5 km)


În jurul satului, pe suprafaţa de cca 2 ha se întinde o plantaţie de castani comestibili. De la Runcu
pornesc drumurile ce duc spre Cheile Runcului şi Cheile Sohodolului.
CHEILE SOHODOLULUI, lungi de peste 10 km, sînt unice în ţară datorită aspectelor prezentate
de tunelurile săpate de apă în pereţii „Căldării", „Norii", a cascadelor „colorate" (cad numai în perioadele
ploioase), a curioasei forme carstice rămasă suspendată, denumită „Inel", a zidurilor şi hornurilor care urcă
adesea la peste 250 m, a „Izvoarelor Pătrunsa", o puternică apariţie la zi a apelor subterane, precum şi a
cascadei Toaca dracilor de pe pîrîul Gropul. În chei există peste 30 de peşteri, cele mai reprezentative fiind:
Peştera de la Strunga (25 m lungime), cu aspect de pîlnie, modelată de apele de infiltraţie; Peştera cu două
coşuri (44 m lungime), modelată de un curs temporar de apă, se remarcă prin cruste de calcit, în special în
partea sa terminală; Peştera Pîrleazului (152 m lungime), considerată cea mai lungă de pe partea stîngă a
pîrîului Sohodol, are două intrări situate la altitudini diferite; Peştera Gîrla Vacii (peste 750 m lungime),
situată în versantul drept al cheilor, cea mai mare peşteră din zonă, este modelată de un braţ al rîului
Sohodol, care curge cu presiune în timpul traversării peşterii; Peştera de la Colibituri (41 m lungime)
conţine cea mai bogată faună cavernicolă dintre toate peşterile din Cheile Sohodolului.
Alături de frumuseţea carstului şi sălbăticia stîncilor se remarcă bogata vegetaţie compusă din: măcrişul
ciobanului (Rumex scutatus), cornutul (Cerastium alpinum), merinana (Moehringia pendula), brie
(Ligusticum mutellina), iarba şarpelui (Veronica bachofenii), tătăneasca de fag (Symphytum cordatum),
dumbeţul (Teulyjrium montanumvillosum), jaleşul (Stachys alpina), piciorul răsucit (Streptopus
amplextfollius).

Km 108 (DN 67 D) TÎRGU-JIU


Municipiul Tîrgu-Jiu, aşezat pe malul stîng al Jiului la poalele ramificaţiilor sudice ale culmilor ce
coboară din Munţii Parîng, Papare atestat în secolul al XIV-lea sub numele de Jiu, pentru ca în veacul
următor, într-un document din anul 1429, rămas de la voievodul Dan al II-lea, să fie consemnat cu actuala
denumire. În ziua de 21 ianuarie 1821, în drum spre Padeş şi Glosam, Tudor Vladimirescu s-a oprit la
Tîrgu-Jiu. În oraş, încă de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, funcţiona o şcoală primară românească, iar la
1833 intra în funcţiune o manufactură de produse ceramice. În municipiul Tîrgu-Jiu funcţionează unităţi de
prelucrarea lemnului, un combinat de lianţi, unităţi ale industriei sticlei, confecţiilor etc.
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN (întemeiat în anul 1894, una dintre vechile instituţii
de cultură ale oraşului) cu Secţie de istorie (craniu fosil de urs de cavernă — Ursus spelaeus —, găsit la
Peştera Muierii, unelte de piatră şi os, unelte agricole dacice din fier, fragmente epigrafice de la termele
romane descoperite la Săcelu, arme şi diferite obiecte rămase din timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu,
printre care şi lada de fier utilizată drept „casă de bani", exponate referitoare la epoca contemporană) şi
Secţie de artă (pictură românească contemporană); CASA GANESCU (construita în anul 1790; aici a locuit
C. Brancuşi în anii 1936—1938 cînd a realizat monumentele din cadrul ansamblului sculptural din oraş);
LICEUL „TUDOR VLADIMIRESCU" (monument de arhitectură din 1896—1898); CASA „ECATERINA
TEODOROIU" (expoziţie memorială); MAUSOLEUL Ecaterinei Teodoroiu (1937; Milita Pătraşcu);
POARTA SĂRUTULUI, ALEEA SCAUNELOR şi MASA TĂCERII opere ale lui Constantin Brancuşi (în
Grădina Publică); COLOANA FĂRĂ SFÎRŞIT (Coloana Infinitului) şi MASA FESTIVA, tot de C.
Brancuşi (în Parcul Tudor Vladimirescu); PĂDUREA de pe Dealul Tîrgului (cca 270 ha; plop
euroamerican, plop negru, anin negru, salcîm etc.; numeroase exemplare de faună) ş.a.

c. TÎRGU-JIU — DEVA (227 km)

Km 25,5 (DN 67) SĂCELU (ramificaţie 7 km pe DJ 661)


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată într-o
zonă de dealuri acoperită de păduri de fag şi stejar. O inscripţie epigrafică de pe vremea împăratului roman
Marcus Tiberius Marcianus atestă faptul că pe teritoriul localităţii Săcelu existau în perioada stăpînirii
romane instalaţii balneare. Prima descriere a staţiunii, a izvoarelor şi a stabilimentelor balneare de aici o
găsim în Dicţionarul geografic al judeţului Gorj (1892).
Climat continental moderat de coline şi păduri; temperatura medie anuală este de 9°C (în iulie,
20°C, iar în ianuarie, —2°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 900 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale sulfuroase, clorurate, iodurate, bromurate, sodice, folosite
atît în cura internă, cît şi în cura externă; nămol terapeutic extras din lac; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice şi
centrale, afecţiuni ginecologice, afecţiuni otorinolaringologice, afecţiuni asociate.
În casa lui D. Moangă credincios tovarăş de luptă al lui Tudor Vladimirescu, clădire construită în
secolul al XVIII-lea, poate fi vizitată EXPOZIŢIA MUZEALĂ DE ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE.

Km 49 (DN 67) POLOVRAGI (ramificaţie 2 km pe DL)


Comună atestată documentar în anul 1480, al cărui nume ar veni de la o plantă rară ce creşte aici,
„polvrăgi", folosită de un vraci vestit, ce trăia într-o peşteră din apropiere, pentru tratamentul bolilor de
stomac şi ale oaselor. Cercetările arheologice au identificat în perimetrul localităţii urmele unei cetăţi.
La nord de Polovragi, în versantul stîng al Cheilor Olteţului, la altitudinea de 670 m, se află
cunoscuta PEŞTERA POLOVRAGI. Peştera, una dintre cele mai uşor de vizitat, a adăpostit cîţiva haiduci
şi chiar panduri de-ai lui Tudor Vladimirescu; o veche legendă menţionează că aici ar fi fost locul în care
trăia Zamolxe, zeul suprem al dacilor.
Peştera reprezintă o cavitate complexă formată din galerii dezvoltate relativ liniar (Sala Lacului),
culoare (Culoarul Metroului, Culoarul Stîlpului, Culoarul Liliecilor) şi hornuri de legătură între galerii. În
Sala Lacului, o încăpere mai spaţioasă, se găseşte un lac de sifon a cărui apă se pierde în aval, într-un alt
sifon, şi revine după cca 300 m într-un izvor carstic în chei.
Peştera Polovragi, relativ caldă (temperatura medie în jur de 8°C), lipsită dă curenţi de aer şi
umedă, are o faună săracă, aici existînd o singură specie troglobiontă (Tranchysphaera spelaea). La 2 km
de comună, în amonte pe rîul Olteţ, se găseşte un impresionant monument al naturii, CHEILE
OLTEŢULUI, lungi de 2 km şi cu pereţii înalţi de sute de metri, formaţi ca urmare a acţiunii de erodare a
rîului Olteţ asupra masivului calcaros Polovragi-Cernădia.
Vegetaţia bogată cuprinde specii rare sau foarte rare ca: piciorul cocoşului, lăcrămiţa
(Majanthemum bijolium), cornutul, guşa porumbelului (Silene vulgaris), trifoiul brun (Trifolium patens),
pa-racherniţa (Parietaria ramtflora), studeniţa (Arenaria biflora), sprîncenica (Spiranthes spiralis) lungă de
2—8 m ş.a.
O frumoasă descriere a Cheilor Olteţului a lăsat-o Alexandru Vlahuţă în cunoscuta sa lucrare
România pitorească.
La intrarea în chei se înalţă MĂNĂSTIREA POLOVRAGI, ctitorie din anul 1643 a logofătului
Danciu Pîrîianu. În împrejurimi se întinde o pădure de castani comestibili şi se remarcă multe elemente de
floră submediteraneană, caracteristice unora dintre microdepresiunile din Oltenia subcarpatică. Dincolo de
chei se întîlnesc CABANELE Luncile Olteţului, Ţeperig, Leurda, Cujba.

Km 54 (DJ 605) BAIA DE FIER


Comuna, situată în nordul Olteniei, la bordura sudică a Carpaţilor Meridionali, între Olteţ şi
Gilort, este o străveche aşezare cunoscută, încă de pe vremea lui Mircea cel Bătrîn, ca loc de extracţie a
minereului de fier.
La 3 km nord de Baia du Fior, în versantul drept al cheilor săpate de pîrîul Galben, la cca 650 m
altitudine, se află PEŞTERA MUIERILOR, prima peşteră electrificată din ţara noastră. Cele dintîi
informaţii ştiinţifice despre peşteră datează din anul 1894 şi provin de la istoricul şi omul de cultură gorjean
Alexandru Ştefulescu. Mai tîrziu, în anul 1929, doi colaboratori ai lui Emil Racoviţă, biospeologii francezi
R. Jeannel şi P. Chappuis, au efectuat o primă cercetare a faunei din peşteră, descoperind două noi specii de
coleoptere carnivore: Duvaliotes voiteşti şi Sophrochaeta chappuisi. Cercetările reluate după cel de-al
doilea război mondial au dus la identificarea, în anul 1951, a unui cimitir de urşi de peşteră (cca 183 resturi
fosile), precum şi resturi de la alte animale ca: trei specii de leu (Felix leo, F. pardina, F. pardus), cerb
(Cervus magaceros), bou primitiv (Boş primigenius), bour (Bison priscus), ibex (Capra ibex), mamut
(Elephas spelaea).
Declarată monument al naturii în anul 1955, peştera, ale cărei galerii sînt dispuse pe trei niveluri
clare, are lungimea totală de 3 566 m. Din nivelul superior, lung de 1 200 m, a intrat în circuitul turistic,
începînd din anul 1963, o porţiune de 600 m. Nivelul inferior, declarat rezervaţie speologică (inaccesibil
turiştilor), este compus din două sectoare: unul nordic (lung de 1 500 rn) şi altul sudic (lung de 800 m). La
nivelul superior temperatura aerului se ridică în timpul verii la 13° C, iar iarna atinge 10° C.
Intraţi în peşteră, vizitatorii vor vedea mai întîi, în Galeria electrificată, primele concreţiuni
calcaroase (Bazinele Mici, Orga, Domul Mic), apoi o frumoasă aliniere de coloane în Sala Altar şi, după ce
ajung sub Horn, o cupolă înaltă de peste 20 m. În continuare, urmează Sala Turcului, înaltă de 12 m şi
lungă de 20 m, Sala Minunilor, unde stalagmitele sînt mai bine conservate, precum şi mohorîtă Sală a
Liliecilor, cu depozite de guano, unde se dezvoltă mici animale troglobiene, cu înfăţişări şi obiceiuri ciudate
(Lithobius, Trachysphaerti spelaea etc.). Din ultima sală, după cîţiva metri, se ajunge la deschiderea din
aval.
După ieşirea din peşteră se poate reface traseul în sens invers prin CHEILE GALBENULUI, în
pereţii cărora se află numeroase peşteri, printre care PEŞTERA PÎRCĂLABULUI (cu mai multe intrări,
părînd a fi un observator natural asupra regiunii înconjurătoare), PEŞTERA CORBULUI şi PEŞTERA
VULPILOR.

Km 64 (DJ 665) NOVACI


Oraş situat la 560 m altitudine, la poalele versantului sudic al Munţilor Parîng, amintit pentru
prima oară documentar în anul 1502, într-un hrisov de la Radu cel Mare.
Aşezată într-o zonă submontană bogat împădurită cu foioase şi conifere, cu aer ozonat, la adăpost
de vînturi reci dinspre munte, localitatea este indicată pentru cura de aer şi odihnă, ea fiind, totodată, şi
punct de plecare în drumeţii spre Munţii Parîng şi staţiunea Rînca.

ÎMPREJURIMI

RÎNCA (18 km pe DN 67 C) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES


LOCAL, situată în Munţii Parîng.
Climat montan, cu ierni geroase şi veri răcoroase; temperatura medie anuală este de 4—5° C (în
iulie, cca 13—14°, iar în ianuarie,... —4° C); precipitaţiile medii anuale depăşesc 1 000 mm.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent.
Indicaţii: stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare generală bună,
nevroza astenică. La Rînca s-a amenajat o interesantă GRĂDINĂ BOTANICĂ montană; de asemenea, din
staţiune se organizează excursii la cabana Obîrşia Lotrului, în zona lacului Cîlcescu, la obîrşia Gilortului
etc.

Km 95—128 (DN 66) BUMBEŞTI—LIVEZENI


Între cele două localităţi se află Defileul Jiului, format între puternicele masive ale Parîngului şi
Vîlcanului. Culmile muntoase, mai toate împădurite, coboară către Jiu cu abrupturi de cîteva sute de metri,
aproape la fiecare pas întîlnindu-se piscuri semeţe, prăpăstii ameţitoare, sute de grote în pereţii înalţi ai
defileului.
În trecut, la cele două intrări ale defileului existau drumuri de căruţă', de la Bumbeşti se putea
pătrunde pînă la Lainici; aici se conservă o MĂNĂSTIRE ridicată în prima jumătate a secolului al XVIII-
lea, în ale cărei picturi exterioare sînt înfăţişate cîteva personalităţi ale lumii antice: Pitagora, Aristotel,
Platon, Ovidiu ş.a.; la Lainici s-a adăpostit Tudor Vladimirescu în anul 1817, pe cînd era urmărit de
otomani.
În defileu, lung de 33 km, s-au construit 43 tuneluri, cu peste 8 km lungime totală, 15 palote (bolte
din beton care protejează calea ferată de frecventele căderi de pietre), 109 poduri, podeţe şi viaducte, cu
lungimea de 2,2 km şi cca 2,5 km ziduri de sprijin.

Km 133 (DN 66) PETROŞANI


„Capitala" de azi a Văii Jiului nu este un oraş prea vechi. După unele izvoare a luat naştere în jurul
anului 1780, ca o mică localitate rurală. În prezent, Petroşanii sînt un oraş modern, activitatea economică
gravitînd în jurul exploatărilor miniere. În municipiul Petroşani funcţionează şi un institut de învăţămînt
superior care pregăteşte ingineri şi subingineri specializaţi în toate ramurile mineritului modern.
Obiective turistice: MUZEUL MINERITULUI (mai multe sectoare care prezintă evoluţia
localităţii şi a împrejurimilor, evoluţia „exploatărilor miniere). Din municipiul Petroşani se pot organiza
interesante drumeţii şi excursii în Munţii Parîng.

Km 144 (DN 66) BANIŢA


Localitate pe teritoriul căreia s-au descoperit vestigiile unei CETĂŢI DACICE cuprinzînd: ziduri
de incintă, turnuri de veghe, platforme de luptă (terenul stîncos şi în pantă, lipsit de suprafeţe plape,
impusese amenajarea lor), unelte, tipare pentru turnat metale etc.
În nordul cetăţii, la altitudinea de 720 m, se găseşte PEŞTERA BOLII, un tunel săpat de rîul
Jupîneasa (455 m lungime, 54 m lăţime maximă, 10—12 m înălţime), care la ieşirea din peşteră formează o
mică cascadă. Fauna, săracă, cuprinde cîteva nevertebrate; existenţa guanoului pe platformele din adîncul
peşterii denotă adăpostirea pasageră a unei colonii de lilieci. Se recomandă vizitarea peşterii vara şi toamna,
cînd apa rîului este scăzută.

Km 153 (DN 66) CRIVADIA


În localitate se conservă un TURN DE PAZA, manument istoric, construcţie rotundă, cu ziduri
albe; datînd din evul mediu, turnul avea menirea de a supraveghea vechiul drum de pe artera văilor
Mureşului şi Streiului.
În extremitatea nordică a Crivadiei, în sud-vestul Munţilor Sebeş, pe partea stîngă a văii
superioare a Streiului, în mijlocul unei zone împădurite, se deschide avenul PEvŞTERII DE LA TECURI.
Peştera a fost descoperita întîmplător de către un localnic, la începutul secolului nostru, cercetările
ştiinţifice debutînd tn anul 1952.
Coborînd 12 m pe o scară de lemn se ajunge la fundul avenului de unde pornesc cele două galerii
ale cavităţii, care însumează lungimea de 485 m. În galeria principală concreţionarea, bogată, este
constituită din domuri, stalagmite, stalactite, perdele, formaţiuni coralifere. Aici s-a descoperit coleopterul
troglobiont endemic Sophrochaeta dacica şi un număr restrîns de lilieci aparţinînd speciei Rhinolophus
ierrum-equinum.
Pe traiectul celei de-a doua galerii, numită Galeria Lacului, orientată spre sud, se găseşte o sală
largă de 20 m, ocupată de un lac a cărui adîncime la nivel scăzut este de 2,5 m. Peştera, declarată
monument al naturii în anul 1954, poate fi vizitată numai cu aprobare şi cu ghid.

Km 164 (DN 66) PUI


Comuna, important centru agroindustrial, constituie punct de plecare spre versantul sud-vestic al
Munţilor Sebeş. Urmînd un drum local spre sud-est se ajunge în localităţile Ponor, Ohaba Ponor şi
Cioclovina, situate într-o regiune carstică s cu multe doline, precum şi la peşterile Şura Mare şi Cioclovina.
PEŞTERA ŞURA MARE, situată la 500 m nord-est de Ponor, se deschide la baza versantului numit Fruntea
Mare. Intrarea peşterii este monumentală, avînd aproape 40 m în alţime şi 12 m lungime la bază (ceva mai
lată în partea de sus); singura galerie activă măsoară 3 143 m lungime.
Peştera reprezintă un unicat în ţara noastră deoarece adăposteşte cele mai numeroase colonii de
lilieci în hibernatie (distanţa de la intrare pînă în zona coloniilor mai mari este de 350 m). Colonia de
Pipistrellus pipistrellus, cu mai multe zeci de mii de indivizi, constituie pentru zona temperată singurul
exemplu cunoscut în literatura de specialitate. Aici s-au mai descoperit un gîndac din genul Sophrochaeta şi
un crustaceu subteran (Bathynella).
Turiştii pot admira numai intrarea monvtmentnlă, sala de la intrare şi cel mult începutul galeriei,
pînă la prima dornă; străbaterea cursului subteran al peşterii, cu dorne, praguri, cascade şi sifoane, se face
foarte greu şi impune echipament de protecţie şi ghid.
PEŞTERA CIOCLOVINA, situată în sudul localităţii cu acelaşi nume, a devenit cunoscută pentru
că aici s-a identificat primul rest fosil uman din ţara noastră, datînd din paleoliticul superior; el constă dintr-
o cutie craniană de Hnrno sapicns fo.ssih's, aparţinînd unei femei de 30—40 de ani. De asemenea, s-au mai
găsit urme de locuinţe, vetre cu gropi pentru păstrat focul, lame de silex simple ş.a.
Comuna Pui este, totodată, unul dintre punctele de acces Către Munţii Retezat, masiv cu cele mai
multe lacuri glaciare, cele mai numeroase endemisme şi locul unde s-a amenajat primul parc naţional din
ţara noastră, unul dintre cele mai impozante din Carpaţii Meridionali.
MUNŢII RETEZAT ocupă suprafaţa de 700 km 2, fiind cei mai înalţi şi mai stîncoşi munţi dintre
Jiu şi Dunăre. Ei au două creste alpine aproape paralele. În nord se află Culmea Peleaga, din care se
desprinde creasta Retezat (Vîrful Retezat, 2 482 m alt.), iar în sud, din Culmea Buta, se desprinde
complexul orografic Piule— Iorgovanu, cunoscut şi sub numele de Retezatul Mic. Cele două culmi
(Peleaga, 2 509 m alt., cel mai înalt din masiv, şi Buta, 2 333 m alt.) sînt legate printr-o creastă îngustă şi
zimţată numită Custura Păpuşii.
Munţii Retezat dispun de o deasă reţea de ape curgătoare, cu debit bogat şi permanent, tributare fie
Mureşului (rîul Strei), fie Jiului. (Jiul de Vest); cele mai importante cursuri de apă sînt: Rîul Mare,
Lăpuşnicul Mare, Rîuşor, Nucşoara şi Rîul Bărbat.
Un farmec aparte îl conferă peisajului cele 83 de lacuri de origine glaciară (numai în 29 dintre ele
există condiţii de viaţă pentru dezvoltarea faunei piscicole), mărturie a efectelor glaciaţiei cuaternare,
precum şi numeroasele văi.
Dintre cele mai renumite lacuri glaciare, situate, în parte, la peste 2000 m altitudine, amintim: Tăul
Porţii (2260 m alt.), Lacul Mare al Custurii (2 226 m alt.), Tăul Agăţat (2 208 m alt.), Peleaga (2122 m alt),
Bucura (2041 m alt.), Zănoaga (1997 m alt.), ş.a.
Munţii Retezat sînt dominaţi de păduri şi pajişti alpine, pe suprafaţa lor fiind identificate peste 1
050 specii de plante. Vegetaţia, extrem de bogată şi variată, este dependentă de altitudinea şi orientarea
versanţilor, ea etajîndu-se pe înălţimi, de la poalele munţilor pînă la piscurile înalte.
Etajul pădurilor mixte (550—800 m alt.) cuprinde păduri de fag, carpen, cer, arţar, mesteacăn şi
paltin; în rarişti şi poieni cresc: sînziana (Galium kitaibelianum), trifoiul iepuresc, păiuşul etc. Etajul
fagului (cca 700—cca 1 200 m alt.) ocupă suprafeţe întinse, aici întîlnindu-se, pe lîngă fag, molidul şi
bradul alb, iar dintre arbuşti alunul, scoruşul pescăresc, păduchelui; în poieni şi luminişuri cresc ochiul
boului, urzica moartă (Lamium cupreum), feriga, vioreaua (Viola silvestris) ş.a.
Etajul molidului (cca 1 000—cca 1 750 m alt.) are mari suprafeţe ocupate şi de bradul alb; dintre
arbuşti menţionăm: salcia, ienuperul, afinul etc.
Etajul golului de munte şi cel de stîncării (cca 1 750—cca 2 500 m alt.) se întinde de la limita
pădurilor de molid şi pînă la piscurile, custurile şi culmile Munţilor Retezat; el este împărţit în două
subetaje: cel inferior, dominat de jnepenişuri, şi cel superior, cu tufişuri pitice; stîncăriile sînt acoperite de
muşchi şi licheni. Dintre cele 39 de specii endemice amintim: crusăteaua, flămînzica, zmeurul, scaiul,
trifoiul de Retezat, luntriţă, corneţelul, sparceta etc.
Fauna se remarcă, în primul rînd, prin numărul mare de urşi, lupi, vulpi, mistreţi, capre negre, rîşi,
pisici sălbatice, cerbi, jderi de copac, bursuci (Meles meles). Dintre numeroasele păsări, bine reprezentate
sînt: pescăruşul de munte, mierla de piatră, botgrosul, acvila, corbul, cocoşul de munte, ciocănitoarea ş.a.
Dintre reptile amintim şopîrlele şi vipera cu corn. În apele rîurilor şi lacurilor se întîlnesc păstrăvi, lipani,
scobari, cleanul etc. Printre atracţiile Munţilor Retezat se numără şi peşterile, principala zonă carstică
aflîndu-se în Munţii Piule—Iorgovanu, unde calcarele ating grosimea de peste 1 200 m. Cele mai
însemnate peşteri sînt: Peştera ,,La Păroasa" (2 150 m lungime), Peştera Zeicului (260 m lungime), Peştera
din Dîlma cu Brazi (226 m lungime, în interiorul său aflîndu-se şi un lac), Peştera de la Gura Cetăţii (200 m
lungime) ş.a.
Datorită valorii deosebite a peisajului, precum şi din dorinţa păstrării unor specii vegetale şi de
faună rare, în anul 1935 s-a creat PARCUL NAŢIONAL RETEZAT, cu suprafaţa iniţială de 13 500 ha,
extinsă în prezent la peste 20 000 ha. Parcul, centrat pe circul glaciar Bucura, cuprinde 40 de vîrfuri ce
depăşesc 2 200 m altitudine, suprapunîndu-se celei mai pitoreşti şi mai puţin alterate zone din masiv. Parcul
cuprinde o zonă de protecţie mai puţin riguroasă, unde este permis păşunatul (doar două luni pe an, în
anumite văi şi pajişti), şi o zonă de protecţie integrală (1 840 ha), declarată rezervaţie ştiinţifică, unde sînt
interzise exploatarea minieră, păşunatul, culegerea de fructe, turismul, campingul etc.
În Parcul Naţional Retezat se efectuează cercetări privind flora, vegetaţia, fauna agropastorală şi
cinegetică. Sub protecţie se află: relieful glaciar caracteristic (circuri, văi, morene, lacuri), forme şi
fenomene carstice (văi seci, doline, peşteri, avene), vegetaţia cu specii endemice proprii Retezatului
(îndeosebi vulturica sau plate declarate monumente ale naturii: floarea de colţ, strugurii ursului, genţiana
etc.), exemplare ale faunei (marmota, recolonizată aici în anul 1973, ierunca, vulturul sur).

Km 182 (DN 66) HAŢEG


Oraş situat în depresiunea omonimă, înconjurată de Munţii Poiana Ruscăi, Retezat şi Sebeş.
De-a lungul timpului locuitorii Haţegului au menţinut strînse şi permanente legături cu Ţara
Românească; în evul mediu, în Haţeg sînt consemnate primele bresle de olari şi cizmari din Transilvania. În
Haţeg funcţionează în prezent unităţi ale industriei alimentare şi prelucrării lemnului.
Obiective turistice: PUNCT MUZEISTIC (piese etnografice referitoare la muncile agricole şi
creşterea animalelor, costume populare din zonă, documente şi obiecte privitoare la vechi meşteşuguri
practicate în oraş etc.).

ÎMPREJURIMI

PĂDUREA SLIVUŢ (2 km pe DN 66 şi 3 km pe DL la stînga), REZERVAŢIE FORESTIERĂ,


întinsă pe 600 ha şi cuprinzînd ca specie predominantă stejarul, este unul dintre locurile unde a fost
aclimatizat zimbrul (Bonatus bonatus), animal declarat monument al naturii, regele neîncoronat al
străvechilor codri româneşti. În rezervaţia amenajată aici mai trăiesc şi alte specii de animale ca: cerbi
lopătari (Dama dama), căprioare etc.

Km 200 (DN 66) CĂLAN


Oraşul, dezvoltat pe locul vechii aşezări romane Aquae, este, alături de Hunedoara, un important
centru siderurgic al ţării. În prezent, uzinele metalurgice de aici, înfiinţate în anul 1863, au fost extinse şi
reutilate.
La mică distanţă de oraş se află BĂILE CĂLAN, situate pe malul stîng al Streiului, în mijlocul
unei păduri de arini. Pe lîngă alte bazine, aici se mai păstrează un bazin oval (14 m lungime, 4 m lăţime şi
adîncime), săpat în stîncă, ce datează din vremea romanilor, alimentat prin trei izvoare cu ape minerale
termale (temperatura apei: 29° C).
Apele minerale conţin carbonaţi de sodiu, calciu, magneziu, sulfat de sodiu şi sare, fiind indicate
în tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor, afecţiunilor reumatismale şi ginecologice, afecţiunilor
dermatologice.

Km 214 (DN 66) SIMERIA (ramificaţie 2 km din DN 7)


Oraşul, situat pe valea Mureşului, a luat fiinţă în anul 1866 ca aşezare feroviară în jurul depoului
de locomotive şi al atelierelor de întreţinere şi reparaţii a materialului rulant.
PARCUL DENDROLOGIC, amplasat în nord-vestul oraşului, la altitudinea de 190—200 m, pe
suprafaţa de 78 ha, constituie un obiectiv turistic deosebit de interesant.
Începuturile sale datează din primele decenii ale secolului al XVIII-lea, cînd la adăpostul unei
păduri naturale, într-o zonă cu umiditate ridicată datorită Mureşului, canalului Strei şi a unor lacuri
apropiate, s-a trecut la realizarea unui parc recreativ. De-a lungul vremii, parcul a cunoscut amenajări
succesive, abia în anul 1879 bucurîndu-se de un aport masiv de plante exotice, unele din Extremul Orient.
Printre primele specii lemnoase străine aduse aici se numără şi salcîmul, importat sub formă de puieţi din
Franţa (unde fusese introdus în 1602).
Parcul cuprinde magnolii (M. macrophile, cu frunze lungi de 60 cm. unică la noi în ţară), brazi
uriaşi, ienuperi, pini, arţari, cedri de Liban (Cedrus atlantica), arborele mamut, peste 130 soiuri de
trandafiri. De asemenea, parcul dispune de o seră cu suprafaţa de 2 000 m2 şi de o pepinieră pentru plante
ornamentale (cca 2 ha).

ÎMPREJURIMI

ORĂŞTIE (12 km pe DN 7 spre est), străveche aşezare românească a cărei primă atestare
documentară datează din anul 1 224, a fost în evul mediu un important centru meşteşugăresc şi comercial al
Transilvaniei. În tipografia de aici, Şerban, fiul diaconului Coresi, a editat, fn anul 1582, vestita Palie de la
Orăştie, una dintre primele tipărituri româneşti. În Muzeul de Artă Populară din localitate sînt expuse
unelte de fier, ceramică neolitică, tezaure de monede de argint, un mic depozit de bronzuri etc.
Orăştie constituie punctul de plecare spre cetăţile dacice din Munţii Sebeşului: Costeşti, Blidaru,
Piatra Roşie, Sarmizegetusa Regia.
GEOAGIU-BĂI (16 km de Orăştie; 7 km pe DN 7 şi 9 km pe DL) staţiune balneoclimaterică
permanentă de interes general, situată la poalele Munţilor Metaliferi, în apropierea culoarului Mureşului.
Climat continental moderat de depresiTine intradcluroasă; temperatura mrdîf anuală este de cca 0° C (în
iulie, 20° C, iar în ianuarie,... —2°...—3° C); precipitaţii medii anuale 500 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale bicarbonate, calcice, magneziene, hipotone şi hipotermale
(29—33o C), utilizate atît în cura internă, cît şi în cura externă; nămol de turbă; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice, afecţiuni asociate.
Dintre obiectivele turistice din vecinătatea staţiunii amintim: aşezarea romană de la Germisara;
vestigiile drumului roman; satul Cigmău locul de naştere al scriitorului şi iluministului român Ion Budai-
Deleanu, una dintre personalităţile remarcabile ale Şcolii ardelene. În staţiune funcţionează o BAZA
TURISTICĂ PENTRU TINERET. De asemenea, de aici se organizează excursii la Orăştie, Deva, Simeria,
Hunedoara etc.

Km 227 (DN 7) DEVA


Oraşul, situat pe Valea Mureşului, la intrarea acestuia în defileul dintre Munţii Metaliferi şi Munţii
Poiana Ruscăi, s-a dezvoltat în evul mediu la adăpostul cetăţii amintită documentar în anul 1269. Locuitorii
Devei au participat, sub conducerea lui Iancu de Hunedoara, la bătălia cu oastea otomană desfăşurată la
Zeicani, în anul 1442, şi, de asemenea, au luat parte activă la revoluţia de la 1848—1849.
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL JUDEŢEAN, cu Secţie de istorie (are la bază o
colecţie de antichităţi constituită în anul 1882, mult îmbogăţită în ultimii ani cu piese descoperite în urma
cercetărilor arheologice efectuate la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei) şi Secţie de ştiinţele naturii (axată
pe tema protecţiei mediului înconjurător şi conservarea naturii, precum şi pe re-laţia om-natură; expoziţia
de bază, folosind sistemul dioramelor, înfăţişează aspecte din Parcul Naţional Retezat şi din rezervaţiile
Pădurea Bejan şi Simeria; interesantă este succesiunea dioramelor, începînd de la cele ce prezintă natura
zonelor joase şi încheindu-se cu cele ce oferă imaginea naturii zonelor înalte şi a lacurilor glaciare din
Retezat); vestigiile cetăţii feudale; statuia lui Decebal (1936; Radu Moga); STATUIA ECVESTRĂ a lui
Decebal (1976; Ion Jalea); MONUMENTUL Horea, Cloşca şi Crişan (1970; Ion Vlasiu); DEALUL
CETĂŢII (monument al naturii).
DEALUL CETĂŢII, formă de relief de origine vulcanică, este locul unde cresc aproape jumătate
din speciile plantelor fanerogame cunoscute în Transilvania. Unele specii aclimatizate aici sînt de origine
mediteraneeană, balcanică sau din Crimeea; dintre ele amintim iarba de şoaldină (Sedum acre), Lipicioasa
(Galium ,spuriun. vaillenti), omagul galben etc. Aici trăieşte o mare varietate de păsări şi animale ca:
găinuşa de munte (Tetrastes bonasia), vipera cu corn, veveriţa ş.a.
La marginea de sud a municipiului Deva se află PĂDUREA BEJAN, REZERVAŢIE
FORESTIERĂ bine cunoscută în lumea ştiinţifică pentru varietatea speciilor de stejar întîlnite în perimetrul
ei.

ÎMPREJURIMI
HUNEDOARA (18 km de Deva; 5 km pe DN 7 spre est, apoi 13 km pe DN 68 B la dreapta),
localitate atestată documentar din anul 1267 şi devenită oraş la începutul secolului al XV-lea (1415), este
azi un important centru siderurgic al ţării (primele trei furnale au fost construite încă de la sfîrşitul veacului
trecut, în anii 1882—1884).
Obiective turistice: CASTELUL CORVINEŞTILOR (secolul al XV-lea, refaceri în veacurile
XVIII—XIX şi temeinică restaurare în anii 1965—1970; cel mai important monument de arhitectură gotică
civilă din ţara noastră); EXPOZIŢIE DE ISTORIE şi EXPOZIŢIE DE ETNOGRAFIE ŞI ARTA
POPULARĂ (în castel).
În apropierea oraşului se întind pădurile Chizid şi Teliuc (ambele însumînd 560 ha), locuri de
recreere, de mai multe decenii, a hunedorenilor. Vegetaţia forestieră este reprezentată de gorun, cer, carpen
şi alte specii, mulţi arbori atingînd vîrsta de peste 120 de ani. O faună bogată şi variată — mistreţ, căprior,
iepure, vulpe, pisica sălbatică, viezurele, potîrnichea şi alte numeroase păsări — populează ambele păduri.

d. DEVA — TIMIŞOARA (241 km)

Km 6 (DN 76) ŞOIMUŞ


Localitate străveche al cărei punct de atracţie îl constituie baza turistică şi de agrement situată pe
malul Mureşului, într-un cadru deosebit de pitoresc, umbrit de sălcii bătrîne. La 7 km est pe DL întîlnim
comuna Boholt cunoscută pentru i?.voarele sale de apă minerală carbogazoasă de masă (punct de
îmbuteliere.).

Km 36 (DN 76) BRAD


Oraş situat pe valea Crişului Alb, într-o depresiune de la poalele versantului vestic al Munţilor
Metaliferi, Bradul a fost un important centru al marii răscoale populare de la 1784 de sub conducerea lui
Horea, Cloşca şi Crişan, precum şi al revoluţiei de la 1848—1849.
Obiective turistice: MUZEUL MINERALOGIC (printre alte exponate, se remarcă „Cerceii de
aur", care constau din firişoare fine şi alungite de aur, „Frunzele de aur", formate din eşantioane de aur
nativ, asemănătoare cu frunzele de stejar, „Pana lui Eminescu", piesă formată din aur lamelar, cu aspect de
pană înmuiată în călimară, precum şi trei piese unice în lume: „Şopîrla de aur", „Harta României" şi
„Dodecaderul", cristal masiv de aur.

Km 43 (DN 76) ŢEBEA


Pe teritoriul Ţebei, străveche vatră de locuire şi permanenţă, cercetările arheologice au identificat
urme ale unei aşezări din neolitic (cultura Coţofeni) conţinînd ceramică ornamentală şi topoare de piatră.
Romanii au avut aici exploatări de aur, unde lucrau mineri aduşi din Dalmaţia, din vremea lor păstrîndu-se
galeria numită Adamul Vechi, săpată în stîncă cu ajutorul dălţilor. În sat se află trunchiul masiv al gorunului
numit de multe decenii „GORUNUL LUI HOREA", despre care tradiţia afirmă că ar fi în vîrstă de 800 de
ani.
O ramură a gorunului, groasă cît un trunchi de stejar, trăieşte şi azi, în vreme ce vechiul trunchi a
fost ajutat de specialişti să supravieţuiască prin încingerea lui cu legături trainice de fier şi bandaje de
beton.
Lîngă gorun sînt MORMINTELE lui Avram Iancu, Ion Buteanu şi ale altor luptători paşoptişti
care au comandat legiunile româneşti în timpul revoluţiei de la 1848—1849.

Km 45 (DN 76) BAIA DE CRIŞ


Aşezare bogată atît în vestigii istorice, cît şi în amintiri legate de trecutul poporului nostru şi al
meleagurilor zărăndene, Baia de Criş era cuprinsă în categoria oraşelor transilvănene încă din prima
jumătate a secolului al XV-lea (1427). În anul 1741, localitatea a devenit reşedinţa comitatului Zarand.
Aici, la 10 septembrie 1872, a murit „Craiul Munţilor", Avram Iancu, pe prispa casei brutarului Ion Stupină.
În centrul comunei se află un BUST al lui Avram Iancu, operă a sculptorului Cornel Medrea.
În apropiere de Baia de Criş se pot vizita două monumente ale naturii CHEILE UIBAREŞTI (10
km pe DL spre nord, apoi 2 km la dreapta) şi CHEILE BULZEŞTI (13 km pe DL spre nord).

Km 53 (DN 76) VATA DE JOS (2 km pe DL)


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată pe Valea
Crişului Alb.
Climat continental moderat de dealuri şi coline; temperatura medie anuală este 9,5°C (în iulie,
20°C, iar în ianuarie —2°C); precipitaţiile medii anuale ating 750 mm.
Factori naturali de cură; ape minerale sulfuroase, clorurate, sodice, calcice, termale (35—
38,5°C); bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni neurologice periferice, nevroza astenică, afecţiuni
ginecologice, afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni metabolice şi de nutriţie,
afecţiuni asociate.

Km 64 (DN 76) HĂLMAGIU


Localitatea, aşezare pitorească de unde se deschide o minunată privelişte spre munţii din jur, este
atestată documentar în anul 1444, ca reşedinţă a unui voievodat românesc. După înnăbusirea revoluţiei de
la 1848—1849, în tîrgul de aici, din 15 decembrie 1849, autorităţile habsburgice l-au arestat pe Avram
Iancu, „Craiul Munţilor” fiind eliberat ulterior datorită presiunii maselor. La marginea Hălmagiului se poate
vizita grota de la Sortoc, un tunel săpat în coasta dealului. Tunelul, boltit după spusele localnicilor, a fost
practicabil acum un sfert de veac pînă la o distanţă apreciabilă, cînd doar galeriile laterale erau surpate.

Km 74 (DN 76) VÎRFURILE


Comună atestată documentar din secolul al XV-lea, centru al unui voievodat românesc.
La 2 km de Vîrfurile se află localitatea Vidra, aşezată pe două dealuri mai înalte; dintre acestea, cel
numit Dealul Maghereştilor a constituit leagănul familiei Magheru, plecată apoi în Ţara Românească, din
respectiva familie trăgîndu-se generalul Gheorghe Magheru, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848
din Muntenia.
Pe Dealul Petrişor creste un GORUN, ARBORE OCROTIT, în vîrstă de peste 400 de ani.

Km 94 (DN 79 A) GURAHONŢ
În localitate, cercetările arheologice au identificat două ateliere paleolitice, unde meşterii
comunităţilor primitive confecţionau arme şi unelte (vîrfuri de lance, răzuitoare, dăltiţe, lame etc.). La 10
km de Gurahonţ, în perimetrul satului Zimbru se află REZERVAŢIA BOTANICĂ „DOSUL LAURULUI"
care reprezintă limita est-atlantică a extinderii europene a genului Ilex şi, de asemenea, singurul loc din ţară
unde poate fi întîlnit acest arbust. Sensibil la secetă şi frig (în iernile grele tulpina se usucă, dar regenerează
primăvara, dînd lăstari noi), arbustul, de 3—4 m înălţime, creşte intens pînă la vîrsta de 50 de ani, apoi
dezvoltarea sa devine foarte înceată. Tufele formează desişuri în care se pătrunde cu mare greutate.
Frunzele sînt lungi de 3—8 cm, cu marginea ondulată şi ţepos ascuţită, forma lor variind în raport de vîrstă;
au culoare verde deschis, cu luciri puternice. Fructul este reprezentat ele o bacă sferică (de culoare roşie la
coacere), cu patru-cinci seminţe.

Km 120 (DJ 793) SEBIŞ


Situat pe valea Crişului Alb, Sebişul a devenit încă din anul 1840 centrul unei regiuni metalurgice.
Obiective turistice: PUNCT MUZEISTIC (ceramică de diferite tipuri lucrată în centrele de olari
de pe valea Crişului Alb, pictură pe sticlă; piese caracteristice zonei etnografice Buteni: mobilă, căuşe,
tulnice război de ţesut, steag şi pom de nuntă etc.); CLĂDIREA MORII CU 365 DE FERESTRE (lîngă
Canalul Morilor); CASTEL (secolul al XVIII-lea; azi sediul bibliotecii din localitate); DEALUL PLEŞA
(aici s-a amenajat o rezervaţie botanică).

ÎMPREJURIMI

MONEASA (18 km pe DJ 792 B) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE


INTERES GENERAL, situată la poalele masivului Codru-Moma.
Climat continental moderat; temperatura medie anuală este de 9,5°C (în iulie, 20°C, iar în
ianuarie, —1,1°C); precipitaţii medii anuale în jur de 800—1 000 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, mezotermale
(temperatură de 24—32°C); bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni ale aparatului locomotor şi ale sistemului nervos periferic, afecţiuni
neurologice periferice şi centrale, afecţiuni ginecologice, nevroza astenică, afecţiuni asociate.
În vecinătatea staţiunii există mai multe obiective turistice de mare interes şi anume: PEŞTERA
LILIECILOR (aflată într-un perete de calcar); PEŞTERA CRISTALELOR; O CARIERA DE MARMURA
roz şi neagră; IZVORUL BOULUI (mic izvor carstic, cu apa limpede, ce iese dintr-o gură strîmtă de
peşteră); VESTIGIILE CETĂŢII DEZNA (secolul al XIII-lea) etc.

Km 144 (DN 79 A) INEU


Oraşul, atestat documentar la începutul secolului al XIII-lea (1214), s-a dezvoltat în preajma
cetăţii amintită în anul 1293 şi reconstruita în veacurile XVI—XVII. În apropierea localităţii se află
DEALUL MOCREA, REZERVAŢIE GEOLOGICA ŞI BOTANICĂA.

Km 173 (DJ 709) ŞIRIA


Aşezarea, atestată documentar încă din secolul al XIV-lea, a fofet reşedinţa unui cnezat. La poalele
Dealului Cetăţii se găseşte CASTELUL BOHUŞ ridicat în prima jumătate a veacului trecut, în stil
neoclasic, format dintr-un singur corp de clădire în formă de U. În aripa dreaptă şi în cea centrală a
castelului sînt organizate Expoziţia memorială „Ioan Slavici" şi, respectiv, Expoziţia permanentă „Emil
Mantia". În preajma edificiului se află busturile mai multor personalităţi ale vieţii culturale româneşti:
Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ioan Russu-Şirianu ş.a.
Un alt obiectiv de mare interes îl reprezintă CETATEA; din vechile construcţii se mai păstrează
astăzi donjonul, ridicat în secolul al XIII-lea, precum şi o parte a zidurilor adăugate, treptat, în veacurile
XIV-XVI.
În localitate creste arborele pagodelor (Ginkgo biloba), specie ocrotită de lege.

Km 201 (DJ 709) ARAD


Situat pe malul drept al Mureşului, Aradul este menţionat docu-f mentar în secolul al XII-lea
(lî56), iar ca oraş în anul 1329. În a doua parte a veacului al XVIII-lea (1763—1783) s-a construit cetatea
nouă a Aradului, unde au fost întemniţaţi conducători ai revoluţiei de la 1848—1849, printre care şi Eftimie
Murgu. În anul 1812 s-a deschis în localitate prima scoală pedagogică românească. Din anul 1870 la Arad
activa Asociaţia Generală a Muncitorilor care-şi stabilea ca obiective organizarea luptei pentru drepturi
politico şi economice a proletariatului din oraş.
Aradul este un puternic centru economic (fabrică de vagoane, uzină constructoare de maşini-
unelte, întreprinderi ale industriei textile şi a confecţiilor, ale industriei alimentare, prelucrării lemnului etc.
şi cultural (teatru, filarmonică, institute de cercetare).
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN (bogate colecţii de arheologie-istorie, pictură
românească şi străină, sculptură, grafică, etnografie şi artă populară); CETATEA (secolului al XVIII-lea;
stil Vauban, în formă de stea cu şase colţuri, cu trei rînduri de cazemate subterane); CLĂDIREA
TEATRULUI (1817, cea mai veche instituţie de acest gen din Transilvania); TURNUL DE APĂ (1896);
PALATUL CULTURAL (monument de arhitectură de la începutul veacului nostru); MONUMENTUL
EROILOR PATRIEI (1960; Gavril Covalschi); BAZINUL OLIMPIC; SALA POLIVALENTA;
STADIONUL U.T.A.; PĂDURICEA (8,8 ha; reminiscenţă a Pădurii Cia-la); PARCURILE MUREŞULUI
şi MIHAI EMINESCU (ambele totalizează cca 4,5 ha) ş.a.
PĂDUREA CIALA, aflată la 1 km de Arad, în care predominant este stejarul peduncular,
impresionează prin mărimea şi vîrsta arborilor, multe exemplare depăşind 75—100 de ani. PĂDUREA
MÎNDRU, amplasată în estul localităţii, se întinde pe 1 100 ha; şi aici stejarul peduncular reprezintă specia
majoritară, alături de el întîlnindu-se şi alţi arbori ca: frasinul american, nucul american, salcîmul, arţarul
american, paltinul, plopul alb, plopul negru, chiparosul de baltă, ulmul, alunul, lemnul cîinesc etc.

Km 241 (DJ 709) TIMIŞOARA


ITINERARUL III. CLUJ NAPOCA – TURDA – OCNA MUREŞ – AIUD – ALBA IULIA –
ZLATNA – ABRUD – CÎMPENI – NUCET – BEIUŞ – ORADEA – HUEDIN – CLUJ-
NAPOCA

a. CLUJ-NAPOCA — ZLATNA (137 km)

Km 0 (DN 1) CLUJ-NAPOCA
Municipiul Cluj-Napoca, situat pe Someşul Mic, în zona de contact a trei mari unităţi geografice
— Cîmpia Transilvaniei, Podişul Someşan şi Munţii Apuseni —, este străjuit de dealuri ale căror înălţimi
sînt cuprinse între 500—800 m (Dealul Popeşti, Dealul Rîpos, Dealul Fîneţele Satului, Dealul Feleacu ş.a.).
Pe vatra aşezării dacice Napoca s-a dezvoltat oraşul roman cu acelaşi nume, a devenit municipium şi
capitală a Daciei Porolissensis în anul 124 e.n.; ridicată la rangul de colonia peste o jumătate de veac
localitatea s-a numărat printre cele mai importante centre urbane ale Daciei romane.
Atestat documentar la începutul secolului al XIII-lea (Castren-ses de Clus, în 1213), oraşul a
înregistrat o evoluţie ascendentă în evul mediu; în anul 1316 obţinea calitatea de civitas, iar în veacurile
XV—XVI avea însemnate funcţii economice, sociale şi politice (mari privilegii de natură politică,
administrativă şi juridică a primit Clujul de la Matei Corvin, născut în localitate).
Clujenii au participat la răscoala de la Bobîlna (1437), la războiul ţărănesc condus de Gheorghe
Doja (1514), l-au sprijinit pe Mihai Viteazul, au luat parte activă la revoluţia de la 1848—1849, au fost
prezenţi la lupta naţională a românilor din Transilvania, de numele oraşului fiind legate atît acţiunea
cunoscutăt sub numele de Supplex Libellus Valahornm (1891), cît şi procesul Memorandului (1894). La
Cluj s-a afirmat o puternică mişcare muncitorească primele organizaţii muncitoreşti luînd fiinţă în 1860, iar
în 1891 constituindu-se Secţia locală a P.S.D.
În evul mediu Clujul a avut şi însemnat rol cultural. În 1550 se înfiinţa prima tipografie; între 1580
—1602 funcţiona la Cluj un colegiu academic de rang universitar, cu trei facultăţi, printre cei care au
studiat aici numărîndu-se şi Nicolae Pătrascu, fiul lui Mihai Viteazul. În anul 1776 îşi deschide porţile un
alt colegiu, cu patru facultăţi, la Facultatea de chirurgie predînd celebrul medic oculist român Ioan Piuariu-
Molnar, iar printre absolvenţii Facultăţii de drept aflîndu-se, în prima jumătate a veacului trecut, Avram
Iancu, Ion Buteanu şi alţi viitori conducători ai revoluţiei române de la 1848—1849. De asemenea, în anul
1872 s-a înfiinţat Universitatea din Cluj.
Oraşul este un mare centru economic (combinat de utilaj greu, întreprindere de material rulant,
fabrică de maşini de rectificat, întreprindere de electronică industrială şi automatizări, combinat de pielărie
şi încălţăminte, unităţi ale industriei textile, alimentară, a confecţiilor etc.) şi cultural (Universitate,
continuatoarea tradiţiilor Universităţii Daciei Superioare înfiinţată în anul 1919, institute de învăţământ
superior politehnic, medico-farmaceutic, agronomic etc., institute de cercetare ştiinţifică, teatre, operă,
edituri, presă literară.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE (bogate colecţii cuprinzînd exponate şi obiecte
preistorice antice, dacice şi daco-romane medievale, moderne şi contemporane; lapidariu roman şi la-
pidariu medieval); MUZEUL DE ARTĂ (clădire monument de arhitectură în stil baroc, construită în anii
1774—1785, unul dintre cele mai remarcabile edificii din oraş; colecţii de pictură, sculptură şi grafică,
românească şi străină); MUZEUL ETNOGRAFIC (sector pavilionar; sector în aer liber, în Pădurea Horia,
care prezintă gospodării ţărăneşti, precum şi instalaţii tehnice ţărăneşti şi ateliere meşteşugăreşti);
MUZEUL ZOOLOGIC (deţine cca 200.000 de piese, exponatele fiind organizate pe criteriul evoluţionist,
pe baza principiului filogenetic, cu reprezentanţi indigeni şi exotici; se remarcă colecţia de păsări colibri şi
cea de ouă de păsări; numeroase diorame înfăţişează aspecte din Delta Dunării sau din Cîmpia Română);
VESTIGII ALE FORTIFICAŢIEI MEDIEVALE (secolele XV-XVI); BASTIONUL CROITORILOR
(secolul al XVII-lea); BISERICA REFORMATA (secolul al XV-lea, cu refaceri); BISERICA CATOLICA
SF. MIHAIL (1349—1480; refaceri în veacurile XVI—XVIII; gotic, precum şi elemente ale Renaşterii şi
barocului); BISERICA ORTODOXA DIN DEAL (secolul al XVIII-lea); CATEDRALA ORTODOXA
(1933); CASA MATEI CORVIN (secolul al XV-lea; cea mai veche clădire laică clin oraş; gotic şi
Renaştere); STATUIA ECVESTRA A LUI MIHAI VITEAZUL (1976; Marius Butunoiuj; STATUIA
ECVESTRA A LUI MATEI CORVIN (1902; Janus Fadrusz); STATUIA LUI BABA NOVAC (1975; Virgil
Fulkea); STATUIA LUI LUCIAN BLAGA (R. Ladea); STATUILE LUI MIHAI EMINESCU (O. Han şi O.
Maitec); GRUPUL STATUAR ŞCOALA ARDELEANA (1973; R. Ladea); GRUPUL STATUAR HOREA,
CLOŞCA ŞI CRIŞAN (1973; Ion Vlasiu); BUSTURI ale unor personalităţi româneşti de seamă;
STADIONUL MUNICIPAL; PARCUL CENTRAL; GRĂDINA BOTANICĂ etc.
GRĂDINA BOTANICĂ, este una dintre cele mai frumoase, complete şi interesante instituţii de
acest gen din sud-estul Europei, înfiinţată în anul 1920 datorită eforturilor profesorului Alexandru Borza şi
deschisă pentru public în anul 1925, ocupă suprafaţa de 14,33 ha.
Colecţiile Grădinii Botanice cuprind aproximativ 11 000 specii de plante grupate pe cîteva
sectoare de bază: ornamental, fitogeografic, taxonomic, economic şi medical. În cadrul Grădinii Botanice
se remarcă: un mare rozariu cu cca 600 de specii de trandafiri; Grădina mexicană cu plante de pustiu —
plante suculente; Grădina sino-japoneză cu bogate colecţii de plante din Extremul Orient (glicina, gutuiul
japonez, crini, cireşi japonezi etc.); colecţiile de cactacee (peste 500 de specii); elemente ale florei Alpilor,
Pirineilor, Balcanilor zonei mediteraneene: serele cu plante tropicale şi subtropicale (bananieri, mangrove,
papirus, plante carnivore etc.) şi serele cu plante mediteraneene şi australiene (măslini, rodii, palmieri pitici,
ficuşi, eucaliptul etc)
Bogat reprezentată este flora şi vegetaţia ţării noastre, expoziţia fiind organizată pe zone
geografice: Bărăgan, Moldova, Dobrogea, Banat, Oltenia, Transilvania, Munţii Carpaţi.
În cadrul Grădinii Botanice funcţionează Muzeul Botanic care dispune de interesante colecţii de
plante utile indigene şi exotice (plante alimentare, aromatice, medicinale, textile ş.a.), precum şi de colecţii
care prezintă plantele în ordinea lor evolutivă (alge, ciuperci, licheni, muşchi, ferigi, gimnosperme,
angiosperme).
În muzeu pot fi admirate două exemplare de Welwitschia miribilis din Angola, precum şi colecţia
Emil Pop, axată pe flora fosilă pliocenă de la Borsec.

ÎMPREJURIMI

BĂILE SOMEŞENI (6 km pe DN 1 C) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE


INTERES LOCAL (de fapt un cartier al municipiului), situată pe malul Someşului Mic, la altitudinea de
360 m. Staţiunea s-a dezvoltat deasupra unui masiv de sare aflat la mică adîncime.
Climat de dealuri şi podişuri, cu veri răcoroase şi ierni geroase; temperatura medie anuală este de
cca 8°C (în iulie, aproximativ 19°, iar în ianuarie, —4,5°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează
600 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurate, bicarbonatate, sulfatate, sodice; nămol
sapropelic; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, a-fecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni ginecologice.
COJOCNA (11 km pe DN 1 C şi 11 km pe DL) comună atestată documentar în anul 1199
considerată drept una dintre cele mai vechi aşezări medievale din Transilvania.
În estul localităţii se află STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES
LOCAL BĂILE COJOCNA, situată pe locuTunor vechi exploatări de sare care au funcţionat din timpurile
romanilor pînă în evul mediu.
Climat de dealuri şi podişuri cu veri răcoroase şi ierni geroase; temperatura medie anuală este de
cca 8°C (în iulie, aproximativ 19°C, iar în ianuarie,...—4,5°O); precipitaţiile medii anuale înregistrează 600
—700 mm.
Factori naturali de cară: ape minerale cloruro-sodice concentrate (extrase din lacurile saline
Toroc şi Lacul Mare aflate în staţiune); bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni ginecologice, afecţiuni endocrine.
La 27 km de staţiune (derivaţie pe dreapta din DN 16) întîlnim REZERVAŢIA BOTANICĂ de la
Suatu, compusă din două sectoare, aflate la distanţa de cca 1 km unul de celălalt: Suatu 1 (cea veche,
ocupînd 3,8 ha şi înfiinţată de către prof. Alex. Borza) şi Suatu 2 (cea nouă, în suprafaţă de cca 4 ha,
constituită în anul 1969).
La Suatul se găseşte endemismul Astragalus peterfii, iar la Suatu 2 se dezvoltă relictul terţiar
Ephedra distachya, ambele specii convieţuind cu numeroase elemente de stepă. Tot aici cresc şi alte plante
ca: Salvia tramsylvanica, Ccphalaria radiata, Jurînea transsylvanica ş.a.

Km 9 (DN 1) FELEACU
Veche aşezare românească, atestată documentar în 28 ianuarie 1367 într-o diplomă de la regele
Ludovic I de Anjou, prin care locuitorii ei erau însărcinaţi cu paza drumului comercial dintre Cluj şi Turda,
pentru aceasta ei primind o serie de privilegii.
Dealul Feleacu, dominînd partea sudică a municipiului Cluj-Napoca, constituie o zonă de trecere
între Munţii Apuseni şi Podişul Someşan, fiind acoperit, în parte, de o pădure care însumează peste 1 400
ha.
În pădure predomină carpenul şi fagul, dar se mai întîlnesc aici molidul, laricele, duglasul, pinul
negru, pinul silvestru, mesteacănul, frasinul, cireşul, -teiul, jugastrul, ulmul şi chiar salcîmul.

Km 21 (DN 1) TURENI (derivaţie 2,5 km stînga)


Din localitate se poate ajunge în CHEILE TURULUI ferăstruite de apele Turului sau a
Răchitaşului, care şi-au săpat în calcare o sălbatică şi pitorească vale. Cheile, lungi de cca 1 850 m, au
pereţii prăpăstioşi, înalţi de 100—150 m, presăraţi cu numeroase forme carstice ca: portaluri, cascade,
marmite, 29 de peşteri. Dintre peşteri amintim: Peştera cu silex (64 m lungime), Peştera cu horn (29 m
lungime), Peştera de sub grohotiş (27,5 m lungime), Peştera Zînelor (situată cu 25 m mai sus de firul apei
şi lungă de 10 m), (Peştera Feciorilor) şi altele. În general Cheile Turului sînt greu de străbătut.

Km 31 (DN 1) TURDA
Municipiul Turda este situat în bazinul inferior al Arieşului, pe ambele părţi ale rîului.
Localitatea, vechi centru de exploatare a sării, cunoscută de pe vremea dacilor şi apoi a romanilor
sub denumirea de Potaissa, atestată pentru prima oară în anul 1075, apare menţionată ca oraş (dvitas
Tardensis) la sfîrşitul secolului al XIII-lea (1297). În anii 1566—1567. Turda era considerată drept una
dintre cele mai bogate aşezări urbane ale Transilvaniei. În Turda există unităţi ale industriei chimice,
industriei sticlăriei, materialelor de construcţii etc.; de asemenea, în oraş funcţionează un teatru dramatic.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE (în clădirea Palatului voievodal, edificiu monument
de arhitectură, datînd din secolul al XV-lea; stil gotic şi Renaştere; clădirea a găzduit mai multe diete ale
Transilvaniei; muzeul deţine bogate colecţii de arheologie, istorie medievală, modernă şi contemporană;
interesant lapidariu roman); CASTRUL ROMAN (pe platoul Dealului Cetăţii; ocupînd suprafaţa de 23 ha
el este cel mai mare din România şi a fost ridicat de soldaţii Legiunii a V-a Macedonica cantonată la
Potaissa); biserica reformată (secolul al XV-lea, cu refaceri; gotic şi baroc); MONUMENTUL lui Ioan
Raţiu (1936; Cornel Medrea).

ÎMPREJURIMI

BĂILE TURDA (3 km pe DN 1) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE


INTERES LOCAL, situată pe valea Arieşului, într-o zonă depresionară la altitudinea de 350 m. În
antichitate aici era un cunoscut centru pentru exploatarea sării. În staţiune există 15 lacuri provenite prin
surparea tavanelor vechilor ocne.
Climat de depresiune intradeluroasă; temperatura medie anuală este de cca 9CC (în iulie,
aproximativ 19,5°C, iar în ianuarie,...—4,5°C); precipitaţiile medii anuale însumează în jur de 550 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale cloruro-sodice concentrate; nămol sapropelic fosil; bioclimat de
cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni posttraumatice,
afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ginecologice.
Un obiectiv de mare atracţie îl reprezintă Parcul Zoologic, organizat în partea de sud-vest a
staţiunii. Parcul dispune de exemplare de faună de pe toate continentele (rîşi, vulpi, jderi, viezuri, Mistreţi,
boi tibetani, lei, tigri, maimuţe, numeroase păsări acvatice etc.).
PLATOUL TURZII (4 km pe DN 75; 340 m alt.) este locul unde într-un frumos parc s-a amenajat
MORMÎNTUL lui Mihai Viteazul. Vechea troiţă de lemn, cu inscripţia „Aici a fost răpus marele voievod
Mihai Viteazul la 9 august 1601", a fost înlocuită printr-un impunător OBELISC de 16 m înălţime placat cu
travertin de Ban-potoc şi marmură de Ruşchiţa (1977; Marius Butunoiu şi Vasile Rus-Batin).
CHEILE TURZII (6 km pe DN 75 apoi 4 km pe, DL) întinse pe 175,5 ha, declarate REZERVAŢIE
NATURALĂ MIXTĂ în anul 1938, au luat naştere datorită acţiunii rîului Hăşdate în culmea Petridului pe
lungimea de 2 km. Faima cheilor constă atît în relieful lor de excepţie, cît şi în cele aproape 1 000 de specii
vegetale, multe dintre ele rarităţi nu numai pentru ţara noastră, ci şi pentru continentul european.
Cheile prezintă un relief constituit din pereţi verticali, stînci în dezordine, numeroase peşteri,
printre care mai importante sînt: Peştera Călăştur, Peşterile Morarilor, Peştera Ungurească, Peştera
Liliecilor, Peştera cu două intrări. În peşteri s-au descoperit unelte de piatră şi os, ceramică simplă şi
pictată, resturi de arme din bronz, oase de om, de animale domestice şi sălbatice, dovezi ale locuirii lor
începînd cu epoca de piatră. Dintre plante amintim: usturoiul sălbatic (Allium obliquum), mărarul sălbatic
(Ferrula sadleriana), omagul, garofiţa (Dianthus carthusianorum), vulturica; dintre insecte menţionăm
fluturaşul de stîncă (Tichoăroma muraria) iar dintre păsări acvila de stîncă, lăstunul mare (Apus apus) ş.a.
Pereţii abrupţi ai cheilor, numeroasele hornuri, fisuri şi jgheaburi constituie puncte de marc atractivitate
pentru alpinişti.

Km 51 (DN 1) OCNA MUREŞ (derivaţie 5 km pe dreapta)


Aşezarea a fost locuită din preistorie, aici descoperindu-se vestigii din neolitic şi un mare depozit
de bronzuri, alcătuit din 5 812 piese (ciocane, dălţi, topoare, vîrfuri de săgeţi) în greutate de 1 100 kg,
datînd din epoca fierului (cca 1 200 î.e.n.).
În perioada stăpînirii romane localitatea cunoscută sub numele de Saline, era una dintre cele mai
importante exploatări de sare din Dacia. În anul 1859, datorită inundării vechilor galerii s-a săpat o nouă
albie a Mureşului pentru protejarea exploatărilor, care produceau, în anul 1860, peste 45 000 tone de sare.
În punctul cel mai înalt al oraşului se află urmele unui vechi castel medieval amintit în documente în anul
1290 sub denumirea de Castelul Nou.
Lîngă oraş se găseşte STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL
cu acelaşi nume. Climat continental; temperatura medie anuală este de 9°C (în iulie, peste 20°C, iar în
ianuarie, —4°C); precipitaţiile medii anuale se situează în jur de 600 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurosodice concentrate; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice.
Fig 04
Din staţiune se pot organiza instructive excursii pe Valea Arieşului, la Aiud, Turda, Alba Iulia etc.

Km 61 (DN 1) MIRĂSLAU
Numele comunei aminteşte de două evenimente deosebite din trecutul zbuciumat al poporului
nostru, de lupta pentru unitate şi independenţă naţională. Unul dintre ele este legat de locul bătăliei dintre
oastea lui Mihai Viteazul şi armata generalului Basta, la 18/ 28 septembrie 1600, soldată cu înfrîngerea
voievodului. Cel de-al doilea evocă luptele crîncene purtate de ostaşii români pentru eliberarea patriei de
sub dominaţia fascistă.

Km 67 (DN 1) AIUD
Localitatea, situată pe Valea Mureşului la confluenţa acestuia cu pîrîul Aiud (în zona unde se crede
că a existat aşezarea dacică şi romană Brucla), apare menţionată documentar încă de la sfîrşitul secolului al
XIII-lea (1293) sub numele de Villa Enud; în anul 1462 ajunge tîrg, iar în veacul al XVI-lea oraş,
proprietate a principilor Transilvaniei.
În anul 1704, Habsburgii au atacat şi distrus localitatea întrucît aici se aflau partizanii lui Francisc
al II-lea Rakoczi, conducătorul partidei antiimperiale din Transilvania. Tot aici a fost închisă Ecaterina
Varga, în anii 1847—1849, iar în vremea revoluţiei de la 1848—1849 în oraş a locuit generalul Iosif Bem.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE (clădire monument de arhitectură din
veacul al XVII-lea; bogate colecţii de arheologie, dintre exponate detaşîndu-se depozitul de bronzuri datînd
din secolul al XIII-lea î.e.n., precum şi un coif roman de paradă, piesă unicat; colecţii de istorie medievală,
modernă şi contemporană; colecţie de artă populară); MUZEUL DE ŞTIINŢE NATURALE (una dintre
cele mai vechi instituţii de acest gen din ţară, în prezent cu un patrimoniu de peste 35 000 de piese;
expoziţia de bază, avînd ca tematică evoluţia materiei, flora şi fauna ţării noastre, cuprinde colecţii
ornitologice, colecţii de fluturi exotici, de mamifere etc., dintre piese remarcîndu-se eşantioane din
meteoritul de la Mod, căzut în Podişul Transilvaniei în anul 1882, fosila palmierului Sabat major, fosile de
mamut etc.); CETATEA (secolele XV-XVII; se conservă zidurile de incintă, înalte de 10 m şi groase de
1,20 m precum şi opt turnuri).
În împrejurimi, la 11 km pe DJ 107 M, întîlnim CHEILE AIUDULUI, defileu spectaculos format
de rîul Aiud în calcarele Munţilor Trascău pe lungimea de 4 km.

Km 85 (DN 1) GALDA DE JOS (4 km derivaţie pe stînga pe DJ 671)


În perimetrul localităţii, menţionată documentar încă din anul 1287, au fost descoperite urme
materiale din epoca fierului şi vestigii ale unei aşezări daco-romane. De la Galda de Jos şoseaua urcă pe
valea Galda, prin Benic (prima atestare în anul 1209) la Galda de Sus, situată în zona superioară a Văii
Galda, acoperită cu păduri de stejar şi fag.
Între Galda de Sus şi Poiana Gălzii se află CHEILE GĂLZII; deşi foarte scurte (300 m) cheile sînt
cele mai abrupte de pe tot cursul văii Galda. După 8 km întîlnim CHEILE ÎNTREGALDE, componente ale
REZERVAŢIEI NATURALE MIXTE cu acelaşi nume (403 ha). Lungi de 3 km, maiestuoasele chei au un
peisaj de o mare frumuseţe, înălţimile din stînga văii sînt prăpăstioase, erodate, cu numeroase scobituri şi
mici peşteri. În chei vegetează pe stînci floarea de colţ (Leontopodium alpinum), care creste aici la cea mai
mică altitudine din ţară (500—800 m).

Km 99 (DN 1) ALBA IULIA


Situat în vestul Transilvaniei, la confluenţa Mureşului cu Ampoiul, municipiul Alba Iulia este
străjuit spre est de marginea Podişului Secaşelor, iar spre vest de dealurile piemontane ale Munţilor Trascău
şi Metaliferi.
Străveche vatră de locuire şi permanenţă dacică, daco-romană şi românească, Apullum devine în
vremea stăpînirii romane muni-cipium şi colonia, sediu al Legiunii a XIII-a Gemina, capitală a Daciei
Superioare apoi a Daciei Apulensis şi reşedinţa guvernatorului celor trei Dacii, însemnat centru economic,
politic şi cultural.
Localitate implicată în multe evenimente de rezonanţă ale istoriei naţionale, Alba Iulia, în secolele
IX—X centrul unei formaţiuni prestatale româneşti, ajunge din veacul al XIII-lea unul dintre importantele
oraşe ale Transilvaniei. De aici a pornit Iancu de Hunedoara campania sa victorioasă contra otomanilor lui
Mezid bei în anul 1442, aici a fost capitala principatului autonom al Transilvaniei; intrarea triumfală a lui
Mihai Viteazul în Alba Iulia a dus la unirea Transilvaniei cu Ţara Românească şi apoi la prima unire
politică a ţărilor române realizată în anul 1600, oraşul devenind capitala voievodului unificator.
După intrarea Transilvaniei sub stăpînirea habsburgică, între anii 1714—1738, la Alba Iulia s-a
construit o cetate de mare amploare, ridicată în stil Vauban, cuprinzînd un fort central, o incintă exterioară,
şapte bastioane şi şase porţi. Edificată după planurile arhitectului Giovanni Maria Visconti, cu truda a peste
20 000 de iobagi, ea reprezintă cea mai mare cetate din Transilvania. În cetate au fost închişi Horea, Cloşca
şi Crişan, conducătorii revoluţiei de la 1784.
La 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia s-a desfăşurat Marea Adunare Naţională, cu participarea a
peste 100 000 de români din toate părţile Transilvaniei care a hotărît Unirea acestei străvechi provincii cu
restul României ceea ce a dus la constituirea statului naţional român.
Alba Iulia a fost şi un important centru cultural românesc de factură umanistă. Aici s-au tipărit
numeroase cărţi în limba română, între care Noul Testament de la Bălgrad (1648), Bucoavna (1699), primul
abecedar din istoria învăţămîntului românesc şi altele; aici s-a înfiinţat, în anul 1622 o scoală superioară,
Academia de obşte, unde aveau dreptul să înveţe şi fii de iobagi români.
Alba Iulia este o localitate cu un însemnat profil economic (întreprindere de utilaj, întreprindere a
metalurgiei feroase, construcţii de maşini, ceramică fină, fabrică de mobilă, de covoare, de încălţăminte,
unităţi ale industriei alimentare), în oraşul celor două Uniri conservîndu-se, totodată, numeroase
monumente istorice, de artă şi de arhitectură.
Obiective turistice: MUZEUL UNIRII (unul dintre cele mai vechi şi bogate muzee de istorie din
Transilvania, înfiinţat în anul 1887; colecţii de arheologie, istorie antică, medievală — cu accent pe
momentul primei uniri din anii 1599—1600 —, modernă — numeroase documente, fotografii, steaguri etc.
referitoare la marele act de la 1 Decembrie 1918 — şi contemporană; colecţii numismatice; lapidariu
roman) şi SALA UNIRII (secţie a muzeului; clădire monument de arhitectură; locul unde cei 1 228 delegaţi
ai românilor au hotărît Unirea Transilvaniei cu România); VESTIGIILE CASTRULUI ROMAN (secolele
II—III e.n.); CETATEA (fragmente ale cetăţii medievale şi cetatea modernă din veacul al XVIII-lea; ziduri
de incită, porţi monumentale bogat decorate); CATEDRALA ROMANO-CATOLICĂ (monument de
arhitectură de mare valoare artistică ridicat în secolele XIII—XVII; mormintele lui Iancu de Hunedoara,
Ioan Sigismund, Isabella; stil romatic tîrziu, gotic, Renaştere); PALATUL PRINCIAR (secolele XVI-XVII;
aici a stat, în 1599—1600, Mihai Viteazul); BIBLIOTECA BATTHYANEUM (înfiinţată în secolul al
XVIII-lea deţine valoroase şi rare manuscrise — între acestea un fragment din Codex aureus, datînd din
veacul al VIII-lea —, incunabule, cărţi vechi româneşti şi străine); CATEDRALA REÎNTREGIRII
(monument de arhitectură în stil românesc, ridicată în anul 1921—1922; în pronaos portretul lui Mihai
Viteazul); CELULA LUI HOREA (în poarta a treia a cetăţii); MONUMENTUL Horea, Cloşca şi Crişan
(1937; Ion Negrulea şi Octavian Mihălţan); MONUMENTUL de pe Dealul Furcilor, locul de execuţie al lui
Horea şi Cloşca (1926); STATUIA ECVESTRA a lui Mihai Viteazul (1968; Oscar Han).
La aproximativ 2,5—3 km de municipiu, spre vest, către Măgura Pîclisci, se întind pădurile Valea
Spidolului (Groapa Mare), Valea Popii şi Valea Viilor, zonă de agrement şi recreere. Pădurile cuprind un
codru de gorun falnic, în floarea vîrstei, pe lîngă care cresc şi exemplare de pin silvestru, pin negru, carpen,
jugastru, paltin, fag, pin strob şi chiar salcîm.

ÎMPREJURIMI

SEBEŞ (14 km pe DN 7) oraş situat pe vatra unei străvechi aşezări româneşti, menţionat în anul
1245 şi atestat ca oraş în prima jumătate a secolului al XIV-lea (1345). În evul mediu Sebeşul a fost un
renumit centru meşteşugăresc, breslele de aici, existente în anul 1376, fiind printre primele din
Transilvania, alături de cele din Sibiu, Braşov şi Cluj. În tipografia de aici s-au tipărit în veacurile XVI şi
XVII cărţi în limba română (Zbornicul slavonesc, 1581; Sicriul de'aur, 1683).
Îmbogăţindu-şi vechile sale tradiţii meşteşugăreşti, Sebeşul contemporan a devenit un oraş
cunoscut pentru unităţile industriei textile, ale prelucrării lemnului, pielăriei etc.
Obiective turistice: MUZEUL ORĂŞENESC (clădire monument de arhitectură datînd din secolul
al XV-lea; stil gotic şi Renaştere; în acest edificiu a convocat Mihai Viteazul dieta Transilvaniei în
septembrie 1600; bogate colecţii de istorie, preponderente fiind exponatele referitoare la activitatea
breslelor; colecţie de carte veche românească şi străină; colecţie de tablouri a pictorului Sava Hen-ţia,
născut în localitate; colecţie de artă populară; colecţie de etnografie africană şi de ştiinţele naturii a
exploratorului Franz Binder din veacul trecut); FORTIFICAŢIE MEDIEVALA (secolele XVI—XVII; se
conservă ziduri de incintă şi cîteva dintre turnurile de apărare); RÎPA ROŞIE etc.
RÎPA ROŞIE, situată la cca 3 km de oraş, REZERVAŢIE NATURALĂ întinsă pe 10 ha, constituie
cel mai spectaculos fenomen de badland (şiroire) existent în ţara noastră.
Rîpa Roşie (495 m alt.) întinsă pe un front de 800 m şi o înălţime de, 125 m, se ridică aproape
vertical, ca un perete gigantic, roşu, colorat prin dungi de gresii şi argile roşietice şi galbene, pe care
eroziunea apei a modelat-o în forme uimitoare. Apele de şiroire au săpat adînc faţa Rîpei Roşii, dînd naştere
laj coloane, contraforturi şi piramide din pămînt, de culoare roşie şi violacee.
Rîpa Roşie reprezintă importanţă şi datorită vegetaţiei ce şi-a găsit adăpost aici. Astfel, se întîlnesc
plante rare ca: Ephedra dista-chya, Genista spathulata, un endemism numit Dianthus serotinus var.
demissarum, plante de stepă (Salvia nutans s. transsylvanica) ori plante de climat cald şi uscat (Quercus
pubescens, Onosma viride, Centaurea atropurpurea, Agropyron cristatum ş.a.).
Printre coloanele pereţilor verticali cuibăresc porumbei (Columna îivia), turturici (Streptopelia
ţurţur), iar în văgăuni trăiesc vulpi.

Km 110 (DN 74) AMPOIŢA (ramificaţie 4 km pe DL la dreapta)


Pe teritoriul aşezării pot fi admirate PIETRELE AMPOIŢEI, MONUMENT AL NATURII, martori
de eroziune din calcar (local, ele sînt numite „Stogurile popii").

Km 120 (DN 74) METEŞ


În apropierea localităţii se află REZERVAŢIA GEOLOGICA CALCARELE CU ORBITOLINE
de la Piatra Corbului. Stînca, înaltă de cca 100 m, de culoare albicioasă, este formată din calcare dispuse în
straturi de sedimentare normală, ritmică.

Km 130 (DN 74) FENEŞ


Localitatea, situată la confluenţa rîului Feneş cu Ampoiul, jmen-ţionată încă din anul 1276, a fost
una dintre cele mai mari aşezări de pe valea Ampoiului în secolele XIII—XIV. Feneşul este renumit în zonă
pentru măiestria cusăturilor cu care femeile împodobesc iile şi cămăşile bărbăteşti, predominante fiind
motivele tradiţionale.
CHEILE FENEŞULUI, lungi de 1,2 km, încheie salba de chei din cea mai ferestruită catenă
calcaroasă a Munţilor Apuseni. Relieful cheilor este dominat de abruptul versanţilor şi de piscuri
asemănătoare unor săgeţi; la intrarea în chei impresionante sînt Pietrele Caprei, obeliscuri de dimensiuni
apreciabile.
Km 137 (DN 74) ZLATNA
Oraşul, situat la confluenţa pîrîului Izvorul Ampoiului cu Ampoiul, este o veche aşezare cunoscută
încă de pe vremea stăpînirii romano, cînd se numea Ampelum. Ridicat la rangul de municipium în timpul
lui Septimius Severus, el a devenit cel mai important centru urban din Munţii Apuseni, loc de garnizoană a
unui detaşament din Legiunea a XIII-a Gemina. Exploatările miniere au luat amploare în secolul al XVIII-
lea, cînd s-au construit mai multe cuptoare pentru topit minereu. La Zlatna, în anul 1838, s-a montat prima
maşină cu aburi ce a acţionat pe teritoriul României. Zlatna s-a afirmat ca un important centru minier, aici
extrăgîndu-se metale neferoase; de asemenea, în oraş funcţionează o uzină chimico-metalurgică, precum şi
unităţi ale industriei alimentare şi prelucrării lemnului.
În apropiere de Zlatna (4 km pe DN 74 spre est, pînă la Pătrîngeni, apoi 5 km pe DL) se află
CHEILE CIBULUI, interesante fenomene carstice, mai rar întîlnite în partea de est a Munţilor Metaliferi.

b. ZLATNA — ORADEA (185 km)

Km 23 (DN 74) BUCIUM-SAT (derivaţie 2 km pe DL)


Localitate cunoscută prin tradiţiile de luptă din timpul revoluţiei de la 1784, condusă de Horea,
Cloşca şi Crişan, precum şi din timpul revoluţiei de la 1848—1849, cînd la confruntările armate au luat
parte şi femeile.
În apropiere se găsesc două MONUMENTE ALE NATURII: DETUNATELE (Detunata Goală, 1
048 m alt. şi Detunata Flocoasă, 1 258 m alt.) şi POIANA NARCISELOR de la Negrileasa, ultima fiind
declarată rezervaţie naturală.
Detunatele sînt două piscuri formate din roci bazaltice, considerate printre cele mai interesante
monumente ale naturii din România. Accesul se face din satul Bucium-Sat, distanţa de 3 km putînd fi
parcursă pe jos în cca 40 de minute. Detunata Flocoasă îşi trage numele de la bogata pădure de fag care o
acoperă. Piscul Detunatei Goale are forma unui trunchi de con şi datorită înclinării pereţilor, blocuri de rocă
se prăbuşesc cu zgomot, producînd detunături, fenomen ce a dat denumirea locului.

Km 33 (DN 74 A) ROŞIA MONTANA (ramificaţie dreapta 7 km pe DL)


Comuna, situată la altitudinea de 750 m, pe valea Roşia şi străjuită de masivi în care se află bogate
mine de aur — Cetatea (1 004 m alt.), Cîrnicu (1 016 m alt.) şi Ţarina (1 040 m alt.) —, a devenit celebră
prin descoperirea, în anii 1820 şi 1855, a celor 25 de tăbliţe cerate ascunse în galeriile minelor romane de
către populaţia locală. Confecţionate din lemn de tei, tăbliţele sînt acoperite cu un strat de ceară; cea mai
veche dintre ele datează din anul 131 şi reprezintă prima menţiune documentară a localităţii. Aici şi-a
desfăşurat activitatea Simion Balint, colaborator al lui Avram Iancu în timpul revoluţiei de la 1848—1849,
unul dintre conducătorii ASTREI pe aceste meleaguri.
Obiective turistice: MUZEUL MINERITULUI (inscripţii romane şi medievale, basoreliefuri,
şteampuri, unelte utilizate de minerii veacurilor trecute, instalaţii miniere din secolele XVIII—XIX; galerie
de mină din vremea romanilor amenajată muzeistic pe lungimea de 400 m); CASA în care a locuit prefectul
Simion Balint. Un interesant MONUMENT AL NATURII demn de a fi vizitat îl constituie DEALUL
CETĂŢII. În urmă cu cca 300 de ani centrul masivului s-a prăbuşit datorită pătrunderii tot mai adînci a
minerilor în măruntaiele muntelui, în care s-au săpat mari galerii. Acum pot fi admiraţi doar pereţii exteriori
ai muntelui, în care găurile de galerii au devenit ferestre, asemenea unor ziduri de cetate.

Km 40 (DN 74 A) CÎMPENI
Oraş situat în apropierea confluenţei pîrîului Abrud cu Arieşul, cei mai important centru
administrativ, economic şi politic al Ţării Moţilor. Deşi foarte veche, localitatea apare menţionată
documentar abia în anul 1587. De numele Cîmpenilor este strîns legată lupta moţilor pentru drepturi
naţionale şi sociale. Aici a avut loc o puternică mişcare în mai 1782 care a reprezentat un preludiu al
revoluţiei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan; în toamna anului 1784 Horea şi-a instalat tabăra la Cîmpeni,
iar în timpul revoluţiei ele la 1848—1849 la Cîmpeni şi-a avut cartierul general Avram Iancu.
Obiective turistice: STATUIA ECVESTRA a lui Avram Iancu (1927; C. Dimitriu-Bîrlad);
CASELE tribunilor din timpul revoluţiei de la 1848—1849; Mihai Andreica, Clement Aiudeanu, Nicolae
Corcheş.

Km 46 (DN 75) VIDRA (ramificaţie 11 km pe DL)


Comună menţionată documentar în anul 1595, în apropierea căreia (13 km) se află unul dintre cele
mai mari PUNCTE FOSILIERE din ţara noastră: DEALUL CU MELCI.
Recif senonian fosil, Dealul cu melci prezintă importanţă pentru marea densitate a organismelor
(cochilii) păstrate într-un pachet de 8—10 m grosime. Predomină melcul Actaeonella, cu speciile giganteea,
lamarki şi conica, alături de care apar diferite specii de bivalve, intrucît perimetrul este rezervaţie
paleontologică vizitatorii au obligaţia să ocrotească fosilele. În imediata apropiere a Dealului cu Melci se
găseşte cascada Namneş, înaltă de 18 m, formată de pîrîul Arieş.
La 18 km distanţă întîlnim comuna Avram Iancu, unde în anul 1968 a fost dezvelit BUSTUL
„Craiul Munţilor", operă a sculptorului Romul Ladea. Din comună se ajunge la IZBUCUL DE LA
CĂLUGĂRI, cel mai spectaculos izbuc din ţara noastră, deosebit de celelalte pentru că închide în aparatul
său subteran nu o singură cavitate, ci două. În prezent, izbucul se manifestă ca unul obişnuit; el aruncă apa
cu un gîlgîit puternic, la un prim interval de 10—20 de minute, căruia îi urmează un al doilea interval,
deseori ceva mai scurt.
Datorită frumuseţii lui aparte, precum şi interesului ştiinţific deosebit — fiind un fenomen destul
de rar nu numai la noi, ci şi în lume — izbucul a fost declarat MONUMENT AL NATURII.
Din comuna Avram Iancu se poate ajunge la Muntele Găina (1 848 m alt.), unde, anual, într-o
duminică apropiată datei de 20 iulie, se ţine celebrul Tîrg de fete, manifestare etno-culturală menţionată
pentru prima oară documentar în anul 1816.

Km 53 (DN 75) ALBAC


Comuna, cea mai frumoasă de pe valea Arieşului Mare, cuprinde toate aşezările de pe cursul
superior al Arieşului. În centrul localităţii se află bustul lui Horea, inaugurat în anul;1967, operă a
sculptorului Romul Ladea.
În apropiere se găsesc CHEILE ALBACULUI (4 km), unde pot fi admirate peşterile Huda
Laptelui de Piatră şi Coderia lui Putui.

Km 68 (DN 75) GÎRDA DE SUS


Comuna este punct de acces către unul dintre cele mai remarcabile monumente ale naturii din
România: PEŞTERA GHEŢARUL DE LA SCĂRIŞOARA, prima peşteră din România declarată
monument al naturii (1938).
Drumul ce porneşte din localitate către peşteră trece prin Cheile Ordîncuşei (lungi de 4 km) şi este
atît de îngust încît uneori şoseaua cuprinde întreaga lăţime a văii. În pereţii sălbatici şi verticali ai cheilor,
înalţi de peste 100 m, se deschid guri de peşteră, tuneluri şi arcade uriaşe. Primele informaţii ştiinţifice
despre peşteră datează din secolul trecut (1863), dar abia în anul 1927, după cercetări îndelungate Emil
Racoviţă va publica un studiu monografic prin care atrăgea atenţia asupra valorii ştiinţifice reprezentată de
peşteră. Intrarea în peşteră se face parcurgînd un drum tăiat în stîncă şi coborînd într-un aven cu diametrul
de 60 m pe o scară metalică pînă la 48 m adîncime.
Peştera, situată la înălţimea de 1 200 m, reprezintă o cavitate unică cu dezvoltarea de 700 m în
mijlocul căreia se află un imens bloc de gheaţă, cîntărind cca 5 000 tone (75 000 m3 volum şi vechime de
aproximativ 4 000 de ani). Prima sală (Sala Mare), în care pe 3 000 m2 se găseşte faţa superioară a
blocului, are lungimea de 45 m şi un tavan boltit de 20 m. În latura opusă intrării, gheţarul se frînge într-un
topogan abrupt de 12 ni (coborîrea se face pe scări metalice), care are acces într-o a doua sală denumită
„Biserica". Este o sală circulară (20 m diametru), cu tavanul înalt, boltit, şi populat cu stalagmite de gheaţă,
ce ating pînă la 5 m înălţime.
Apariţia blocului de gheaţă şi menţinerea lui se datoresc faptului că peştera, fără nici o intrare la
partea sa inferioară, închisă ca într-un fund de sac, împiedică formarea vreunui curent de aer. Iarna aerul
rece pătrunde în peşteră, fiind prins ca într-o capcană. Vara aerul cald şi mai uşor nu ajunge pînă în Sala
Mare, unde temperatura nu depăşeşte niciodată 1°C. Astfel, aerul rece s-a acumulat de un an sub pămînt
ducînd la constituirea unui microclimat glaciar.
Rezervaţia ştiinţifică din peşteră cuprinde două sectoare distincte: rezervaţia mică şi rezervaţia
mare; în ultima se găseşte Galeria Maxim Pop, iniţiatorul expediţiei care a străbătut pentru întîia dată
zonele profunde ale peşterii şi a executat prima ei cartare completă.

Km 76 (DN 75) ARIEŞENI


Mică STAŢIUNE MONTANA unde s-a amenajat o pîrtie de schi şi unde există o instalaţie de
teleschi.
Km 192 (DN 75) NUCET
În apropierea oraşului se află PEŞTERA DE LA FÎNAŢE, menţionată pentru prima oară în anul
1774. Peştera este constituită, în principal, dintr-o galerie lipsită de ramificaţii, a cărei lungime cunoscută
însumează 300 m, 15—20 m lăţime şi 10—25 m înălţime.

Km 113 (DN 76) STEI


Străveche aşezare românească, locul natal al folcloristului şi scriitorului Miron Pompiliu (1847—
1897), localitatea a fost declarată oraş în anul 1960. În anii noştri oraşul este un centru industrial important
al Ţării Moţilor, aici funcţionînd unităţi ale industriei materialelor de construcţii, întreprindere de utilaj
minier şi întreprindere de prelucrare a lemnului. Oraşul Stei reprezintă punctul de plecare spre VALEA
SIGHIŞTELULUI, REZERVAŢIE NATURALĂ.
Deşi Sighiştelul este un mic afluent al Crişului Negru, lung de numai 9 km, valea sa adăposteşte
unul dintre cele mai interesante şi mai spectaculoase complexe carstice din Munţii Bihor, cu un peisaj
deosebit, în care chei flancate de faleze abrupto alternează cu versanţi împăduriţi, înălţaţi pe alocuri pînă la
400 m deasupra albiei. În cheile săpate de rîu s-au descoperit peste 75 de peşteri şi avene, în majoritate greu
accesibile şi de interes turistic minor (Peştera Drăcoaia, impresionantă prin proporţiile sălii subterane, poate
fi vizitată cu mai multă uşurinţă).
În, versantul drept al văii, imediat în aval de canionul pe care îl formează cursul superior al
acestuia, la altitudinea de 555 m, se află PEŞTERA MĂGURA, a cărei descriere a fost publicată încă din
anul 1887.
Peştera, cu o reţea de galerii uşor accesibile, a căror lungime însumează 1 500 m, este cunoscută
pentru excepţionala bogăţie şi diversitate a concreţiunilor pe care le adăposteşte; de asemenea, aici se
întîlneşte o bogată faună subterană, predominant fiind co-leopterul (Pholeuonleptoderum hazayi).
Datorită însemnătăţii sale cristalografice, biospeologice şi paleontologice peştera a fost declarată
monument al naturii, iar vizitarea ei impune respectarea tuturor normelor de protecţie prevăzute de lege.

Km 119 (DN 76) PIETROASA (ramificaţie la stînga 12 km pe DJ 763)


Comuna, pitorească aşezare situată pe Crişul Pietros, este un centru de mare interes etnografic şi
folcloric: ferăstraie de scînduri acţionate de forţa apei, remarcabil port popular, ţesături de interior. Pe
teritoriul localităţii (lîngă satul component Chişcău), în anul 1975, ca urmare a deschiderii artificiale a
golului subteran în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului în cariera locală, s-a descoperit PEŞTERA
URŞILOR, una dintre cele mai interesante din ţară.
Prima explorare completă a peşterii s-a realizat la 20 septembrie 1975 (de către Cercul de speologi
amatori „Speodava" din oraşul Stei), iar la 16 iulie 1980 Peştera Urşilor a intrat în circuitul turistic ca cea
dintîi cavitate subterană din România amenajată la nivelul tehnicii mondiale.
La accesul în peşteră (482 m alt.) s-a construit un frumos pavilion cu trei etaje cuprinzînd casa de
bilete, sala de aşteptare, un muzeu speologic şi ghişeul cu obiecte artizanale, cărţi etc. Galeriile peşterii,
dispuse pe două etaje, însumează lungimea de 1 500 m. Nivelul superior, lung de 488 m, este amenajat
pentru circulaţia turistică. Chiar de la intrare poate fi admirată extraordinara gamă de formaţiuni stalactitice
şi stalagmitice, variate ca mărime şi forme. Impresionează stalagmitele fosile, extrem de dantelate, cu
grosimi de peste 1 m, stalactitele excentrice, foarte rare, generate de deplasarea coloanelor de picături de
alimentare, stalactitele de tip „macaroane", precum şi depunerile numite „vermiculaţii", printre cele mai
frumoase întîlnite în peşterile din România.
Vizita începe în Galeria Urşilor sau Galeria Oaselor care adăposteşte 1 500 de piese, 140 de cranii
şi numeroase „culcuşuri" ale ursului de peşteră. Pe pereţii galeriei se observă zgîrîieturi adînci lăsate de
labele urşilor, a căror dispariţie misterioasă poate fi urmarea unei epidemii sau, eventual, a unui cataclism
natural care ar fi blocat ieşirile peşterii.
La capătul galeriei următoare, numită „Emil Racoviţă", se vede un schelet întreg de urs, expus în
poziţia în care l-a surprins moartea. Fosilele altor animale dispărute în urmă cu multe zeci de mii de ani (o
specie de capră neagră, ibcxul, leul şi hiena de peşteră) descoperite aici suscită şi ele (interesul
specialiştilor. Galeria, împodobită cu stalagmite, domuri, bazine cu apă, mii de stalactite, are pereţii
distanţaţi la 10—15 m, iar bolta ei atinge peste 10 m înălţime.
În Galeria Luminărilor vizitatorul este întîmpinat de o adevărată pădure de stalagmite, de un alb
imaculat. Parcurgerea traseului subteran durează 45 de minute.
Comuna Pietroasa este şi punctul de acces către zona carstică CETĂŢILE PONORULUI
considerat cel mai grandios fenomen carstic al României, în fapt un ansamblu, de trei mari circuri
calcaroase, dintre care cel central reprezintă închiderea în fund de sac a Văii Cetăţilor.
Albia acesteia ia sfîrşit la picioarele unui perete de peste 100 m înălţime, în care se decupează
poate cea mai extraordinară formă din geometria atît de variată a carstului românesc: portalul Cetăţilor
Ponorului. Imediat după portal, în dreapta, o pantă abruptă urcă pînă în fundul celui de-al doilea circ ai
cărui pereţi perfecţi circulari străjuie o incintă complet închisă, cu diametru la gură de aproximativ 70 m.
Cel de-al treilea circ, de altfel şi cel mai mare, este despărţit de depresiunea centrală ce închide
Valea Cetăţilor printr-o înşeuare utilizată şi de marcajul ce-i ghidează pe turişti în această lume ciclopică.
De formă vag triunghiulară, cu latura măsurînd pînă la 300 m, ultima verigă a triadei de genuni îşi avîntă pe
verticalele de peste 200 m zidurile sale împietrite.
Remarcabilul monument al naturii care sînt Cetăţile Ponorului poate fi vizitat fără restricţii de
acces.

Km 130 (DN 78) BEIUŞ


Situată la confluenţa pîrîului Nimăieşli cu Crişul Negru, localitatea este menţionată întîia oară în a
doua jumătate a secolului al XIII-lea (1270), în anul 1441 documentele consemnînd-o ca oraş. În decembrie
1600, în drum spre Viena, la Beiuş a poposit două zile Mihai Viteazul. Vechi centru de cultură românească,
Beiusul este oraşul unde în anul 1828 s-a înfiinţat un liceu pentru tinerii români din Crişana, Banat şi
Maramureş.
În Beiuş funcţionează o fabrică de maşini-unelte, o fabrică de mobilă, unităţi ale industriei
alimentare.
Obiective turistice: MUZEUL ETNOGRAFIC (ţesături, sumane, cojoace, prelucrarea lemnului
etc.); CLĂDIREA LICEULUI „SA-MUIL VULCAN"; MONUMENTUL EROILOR din Beiuş (1975;
Rodica Stanca Pamfil).

ÎMPREJURIMI

STÎNA DE VALE (24 km pe DJ 764 A) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE


INTERES GENERAL situată pe versantul vestic al Munţilor Bihor.
Climat montan; temperatura medie anuală este de cca 5°C (în iulie, aproximativ 14°C, iar în
ianuarie, —5°C); precipitaţiile bogate depăşesc 1 500 mm anual; datorită persistenţei stratului de zăpadă
timp mai îndelungat, precum şi grosimii sale (cca 50 cm în ianuarie şi peste 90 cm în februarie), Stîna de
Vale oferă condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic stimulent.
Indicaţii: nevroza astenică, afecţiuni endocrine, afecţiuni ale căilor respiratorii, stări de debilitate,
surmenaj şi convalescenţă, rahitismul şi tulburările de creştere la copii.
Dintre obiectivele turistice din zonă amintim: CASCADA MOARA DRACULUI, înaltă de 20 m;
PEŞTERA FOCUL VIU; VALEA IADEI, de un pitoresc deosebit; lacul de acumulare Leşu etc.
MEZIAD (18 km pe D J 764 A) localitate pe teritoriul căreia se află peştera omonimă, declarată
MONUMENT AL NATURII.
PEŞTERA MEZIAD a fost semnalată în literatura de specialitate în a doua jumătate a veacului
trecut (1863), cercetări biospeologice fiind întreprinse aici în anii 1921—1926 de către Emil Racoviţă şi
colaboratorii săi. Peştera se desfăşoară pe două niveluri de carstificare. Nivelul inferior însumează 1 542 m
lungime, 20—30 m lăţime şi 15—20 m înălţime. Nivelul superior are lungimea totală de 3 208 m.
Condiţiile existente în peşteră sînt propice hibernării liliecilor, unele specii, cum este Miniopterus
schreibersii, formînd aici o colonie destul de mare în locul numit, tocmai din această cauză, Sala Liliecilor.
Peştera poate fi vizitată numai sub conducerea ghidului aflat la cabana din apropiere.

Km 179 (DN 76) BĂILE FELIX


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL situată în partea
de nord-vest a Munţilor Apuseni. Cea mai veche menţiune documentară despre existenţa apelor termale în
zonă datează din anul 1221, iar la începutul secolului al XV-lea Băile Oradei (Thermae Varadiensis) erau
deja cunoscute în Europa.
În veacul al XVIII-lea, la Băile Felix — numite o lungă perioadă Băile Sînmartin — tratamentul
începe să se efectueze organizat şi se amenajează cele dintîi izvoare. După anul 1885, o dată cu primul foraj
modern făcut aici, staţiunea a înregistrat o evoluţie ascendentă.
În prezent, Băile Felix sînt una dintre cele mai mari şi mai bine dotate staţiuni din România. S-au
extins vechile capacităţi de cazare, s-au construit noi şi moderne hoteluri de cură cu baze proprii de
tratament, s-au dat în folosinţă două complexe balneare şi un spital de recuperare, s-au diversificat
procedurile de cură balneară, s-au amenajat piscine şi bazine cu apă termală.
Climat continental temperat; temperatura medie anuală este de 10,4°C (în iulie, 21,3°C, iar în
ianuarie, —2,10C); precipitaţii medii anuale de 615 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale bicarbonatate, sulfatate, calcice, sodice, silicoase,
oligominerale, termale (temperatura lor este cuprinsă între 41—49°C); nămol terapeutic; bioclimat de
cruţare cu nuanţe de excitare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice centrale şi
periferice, afecţiuni ginecologice, afecţiuni asociate.

ÎMPREJURIMI

BĂILE 1 MAI (2 km pe DL) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES


LOCAL. Cunoscute încă din evul mediu şi desemnate, o perioadă, la fel ca şi Băile Felix, sub numele de
Thermae Varadiensis, apoi sub cel de Băile Episcopeşti, actuala staţiune s-a bucurat de un mare prestigiu în
secolele XV— XIX, aşa cum reiese din relatările mai multor personalităţi ale epocii, inclusiv umanistul
român Nicolae Olahus. Prima analiză chimică a apelor s-a efectuat în anul 1731, iar la Expoziţia Universală
din anul 1896 apele termale de aici au primit medalia de aur şi diploma de onoare.
În prezent, la Băile 1 Mai s-au extins vechile capacităţi de cazare, s-a construit un modern
complex balnear cu bază proprie de tratament şi s-au dat în folosinţă un mare ştrand şi 14 piscine cu apă
termală. Climat continental moderat; temperatura medie anuală este de 10,4°C; precipitaţiile medii anuale
ating în jur de 600 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale termale (20—48°C); nămol sapropelic fosil; bioclimat de
cruţare, cu nuanţe de excitare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice şi
centrale, afecţiuni ginecologice, afecţiuni asociate.
În parcul staţiunii se găseşte un lac (cca 4 000 m 2 suprafaţă, cca 0,30 m adîncime), cu mîl
sapropelic pe fund, alimentat cu apă termală adusă de pîrîul Peţa, unde creşte o plantă relictă: lotusul
tropical (Nyrnphaea lotus var. thermalis), ce supravieţuieşte în zonă de cca 300 000 (de ani, aici fiind
unicul Joc din lume unde poate fi întîlnit spontan. Lotusul a rezistat datorită izvoarelor termale care i-au
asigurat, o dată cu lipsa curenţilor de aer, condiţii propice de viaţă. Planta are pînă la 60 de frunze, mari,
rotunde, cu marginile dinţate şi cu diametru de 34—50 cm; viaţa lor durează 21 de zile, după care cad la
fundul lacului şi prin putrezire îngroaşă nămolul. Florile, cu diametrul de 12—16 cm, au culoarea alb-
gălbui. În rezervaţia naturală de aici se mai întîlnesc melci de genul Melanopsis şi un ^eşte endemic,
roşioara lui Racoviţă (Sardinius erythroplitalmus racovitzai).
În apropiere, pe Dealul Şomleu (347 m alt.), se află REZERVAŢIA PALEONTOLOGICA
'BEFTIA, care în afară de o interesantă faună fosilă (resturi de vertebrate), adăposteşte un remarcabil
monument al naturii: avenul Beftia. Avenul are o denivelare de 86 m, prezentînd chiar de la suprafaţă un
puţ natural cu o verticală de 54 m.

Km 185 (DN 76) ORADEA


Municipiul Oradea, situat pe Crişul Repede, la contactul dintre Cîmpia de Vest şi dealurile
piemontane ce preced Munţii Apuseni, s-a dezvoltat pe o veche vatră de locuire şi permanenţă românească,
la Biharea, lîngă Oradea, fiind centrul formaţiunii prestatale româneşti condusă de Menumorut.
Amintită ca oraş în prima jumătate a (secolului al XIII-lea (1235) şi ca civitas în anul 1324,
Oradea s-a impus în evul mediu ca important centru comercial. În decembrie 1600, în drum spre Viena, a
trecut prin oraş Mihai Viteazul; între 1660—1692 Oradea s-a aflat sub stăpînire otomană, aici fiind
reşedinţa unui paşalîc.
Oradea a avut de-a lungul timpului şi un deosebit rol cultural. Aici, în anul 1778, funcţiona o
Academie de drept, iar în veacul al XIX-lea existau mai multe şcoli, asociaţii culturale, biblioteci etc.; în
oraş s-a constituit în anul 1861 Societatea Literară a Junimii Române, iar între 1880—1906 la Oradea se
edita revista „Familia" condusă de Iosif Vulcan (Mihai Eminescu a debutat în revista „Familia" în anul
1865, cînd aceasta apărea la Pesta) la care au colaborat cărturari din toate provinciile româneşti.
De Oradea este legat şi un moment de referinţă al luptei românilor pentru unitate naţională; aici, la
29 septembrie/12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al P.N.R. a adoptat o declaraţie, redactată de Vasile
Goldiş, în care se afirma dreptul la autodeterminare al românilor, declaraţie citită apoi, la 5/18 octombrie, în
Parlamentul de la Budapesta.
Oradea este un puternic centru economic în această parte a ţării (industrie chimică, întreprindere
de maşini-unelte, fabrică de aluminiu, întreprindere de prelucrare a lemnului, unităţi ale industriei
materialelor de construcţie, textile, alimentară, confecţii etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL BIHOR (găzduit într-o clădire monument de
arhitectură, ridicată în anii 1750— 1779 în stil baroc tîrziu) cu Secţie de istorie (unelte dacice, arme,
monede, manuscrise, cărţi vechi româneşti şi străine, exponate referitoare la epocile modernă şi
contemporană), Secţia de artă (pictură, sculptură, tapiserii, grafică, creaţii ale artiştilor români şi străini),
Secţie de artă populară şi etnografie (costume, ţesături, unelte şi ustensile populare tradiţionale etc.), Secţie
de ştiinţe naturale (oase de mamut, colecţie de scoici, colecţie ornitologică, colecţie de ouă cu aproximativ
10 000 de piese aparţinînd unui număr de aproape 700 specii de păsări etc.); Expoziţia muzeală „Iosif
Vulcan" şi Expoziţia muzeală „Ady Endre"; VESTIGII ALE CETĂŢII (secolul al XVIII-lea);
CATEDRALA ROMANO-CATOLICĂ (secolul al XVIII-lea; considerată cea mai mare construcţie în stil
baroc din ţară); BISERICA ORTODOXA „CU LUNA" (veacul al XVIII-a); PALATUL ŞI PASAJUL
„VULTURUL NEGRU" (1907 —1908; stil secesion vienez); MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMÂN
(1959; Iulia Oniţă); MONUMENTUL INDEPENDENŢEI (1982; C. Popovici); PARCUL etc.

c. ORADEA — CLUJ-NAPOCA (139 km)

Km 41 (DN 1) VADU CRIŞULUI (3 km derivaţie la stînga)


Localitate situată pe valea Crişului Repede unde s-a descoperit ceramică neolitică de culoare albă,
roşu crud, portocaliu, negru şi maro. În evul mediu aşezarea ora punctul unde se vămuiau plutele cu sare. În
prezent, comuna este cunoscută ca unul dintre cele mai reprezentative centre de producere a obiectelor de
ceramică din Bihor, olarii de aici fiind amintiţi în documente de la începutul secolului al XVIII-lea (1717).
La 2 km de comună, pe partea stîngă a Crişului Repede, la 300 m altitudine, se află PEŞTERA VADU
CRIŞULUI, explorată în anul 1903, cel dintîi ghid al peşterii apărînd în anul 1905.
Peştera, cu o singură galerie, mică, îngustă, lungă de 1 000 m, cu înălţimea maximă de 20 m,
adăposteşte o bogată faună cavernicole, înainte de vărsarea ei în Crişul Repede, apa care iese din peşteră
formează o cascadă înaltă de 12 m.
La 7 km distanţă de Vadu Crişului se găseşte localitatea Şuncuiş; la cca 100 m sud-est de comună
întîlnim PEŞTERA VÎNTULUI, cea mai lungă peşteră din România, declarată REZERVAŢIE
GEOLOGICĂ.
Peştera, descoperită în aprilie 1957, dispune de numeroase galerii a căror lungime însumează 34
km. După părerea specialiştilor aici se găsesc cele mai tipice meandre subterane din lume: Marile Meandre
„Emil Racoviţă". Porţiuni bogat concreţionate, lacuri subterane, sifoane, formaţiuni de prelingere, hornuri,
coridoare, cascade, terase se succed de-a lungul unor mari galerii sau săli. Biospeologic se remarcă
prezenţa unor forme interesante de nematode şi batinelacee, precum şi un coleopter endemic.
Peştera poate fi vizitată numai cu aprobare specială şi sub conducerea ghizilor autorizaţi.

Km 66 (DN 1) CIUCEA
Veche aşezare românească amintită documentar în anul 1384, legată de numele lui Octavian Goga
care a locuit o perioadă în castelul din comună; în prezent aici s-a organizat o EXPOZIŢIE MEMORIALĂ
consacrata vieţii şi activităţii scriitorului. O aripă a aceluiaşi castel l-a găzduit un timp şi pe poetul
progresist maghiar Ady Endre.
În apropierea Ciucei întîlnim Defileul Crişului Repede, lung de 48 km, situat între localităţile Vadu
Crişului şi Bologa; Crişul Repede este singurul rîu care a reuşit să traverseze Munţii Apu-. seni dintr-o parte
în alta.
Defileul cuprinde peşteri, cascade şi adăposteşte o foarte interesantă floră şi faună, existenţa
acestor elemente, precum şi pitorescul zonei, determinînd declararea defileului drept REZERVAŢIE
NATURALĂ MIXTĂ.
Km 68 (DN 1) VALEA DRĂGANULUI (ramificaţie 6 km la stînga pe DJ 764 A)
Localitatea este punct de pornire în drumeţii şi excursii spre Munţii Vlădeasa şi Bihor. În amonte
pe Valea Drăganului, la 550 m altitudine, într-un cadru deosebit de pitoresc, s-a amenajat Complexul
turistic Valea Drăganului.

Km 97 (DN 1) SAULA
În apropierea localităţii, pe Dealul Riseg (774 m alt.), se găseşte o REZERVAŢIE BOTANICĂ
unde creşte liliacul sălbatic.

Km 105 (DN 1) PĂNICENI


Pe teritoriul localităţii, situată la cumpăna de ape dintre Someşul Mic şi Crişul Repede, se găsesc CHEILE
PĂNICENILOR, cunoscute pentru fenomenul de inversiune floristică. Datorită îngustimii văii, temperatura
din chei este mai scăzută, masele de aer rece rămînînd aici timp îndelungat. Temperatura scăzută
favorizează apariţia unei vegetaţii de conifere în partea inferioară a cheilor şi a vegetaţiei de foioase sus,
deşi altitudinea cheilor este de numai 500 m.

Km 125 (DN 1) GILĂU


În comună, situată pe Valea Someşului Mic, la confluenţa cu Căpuşul, cercetările arheologice au
identificat urmele unor aşezări din vremuri îndepărtate. Pentru paza drumului pe Someş şi a zăcămintelor
aurifere din Munţii Apuseni, romanii au construit un castru. Atestată documentar la începutul secolului al
XIII-lea (1212), localitatea s-a aflat în stăpînirea lui Mihai Viteazul care i-a acordat o deosebită importanţă.
În Gilău pot fi vizitate vestigiile CASTRULUI ROMAN (2 ha suprafaţă) şi CETATEA, monument istoric şi
de arhitectură (secolele XV—XVII), în arhitectura căreia se remarcă apariţia primelor forme ale Renaşterii
pe teritoriul Transilvaniei; cetatea este înconjurată de un PARC NATURAL cu suprafaţa de cca 11 ha.

Km 130 (DN 1) FLOREŞTI


Comuna, pe teritoriul căreia s-au descoperit urmele unei aşezări din epoca bronzului, precum şi a
unei aşezări daco-romane, este locul unde s-a desfăşurat, în mai 1660, bătălia dintre Gheorghe Râcoczi al
II-lea şi otomani, soldată cu înfrîngerea principelui Transilvaniei. În anul 1800, în localitate, Gheorghe
Şincai a organizat o scoală românească, memoria acestui corifeu al Şcolii ardelene fiind astăzi perpetuată
de BUSTUL cărturarului, ridicat în centrul comunei.
Un interesant obiectiv îl reprezintă DEALUL CU MELCI, REZERVAŢIE PALEONTOLOGICA,
situat pe dreapta Someşului Mic, unde se întîlnesc resturi de melci fosili, cochilii ynari de Campanila
pariziene, Campanila giganteum, Gisortia gigantica etc.

Km 139 (DN 1) CLUJ-NAPOCA


ITINERARUL IV. BAIA MARE — BAIA SPRIE — VADU IZEI — BORŞA — VIŞEU DE
SUS — SIGHETU MARMAŢIEI — SĂPÎNŢA — NEGREŞTI-OAŞ — SEINI — BAIA
MARE

Km O (DN 18) BAIA MARE


Municipiul Baia Mare, situat pe valea rîului Săsar, la poalele Munţilor Gutîi, străveche vatră de
locuire şi permanenţă, este atestat documentar pentru prima oară la începutul veacului al XVI-lea (1329)
sub numele de Civitas Rivuli Dominarum. Oraşul, care s-a bucurat de sprijinul lui Iancu de Hunedoara şi
Matei Corvin (ultimul hotăra în anul 1469 ca cetatea să fie împrejmuită cu întăriri dintre cele mai trainice,
cu ziduri de piatră şi bastioane), s-a dezvoltat în evul mediu şi în epoca modernă ca centru meşteşugăresc
legat de exploatarea şi prelucrarea metalelor neferoase.
Încă din anul 1789 la Baia Mare funcţiona o Casă de ajutor frăţesc, ceea ce reprezenta, de fapt, o
formă incipientă de organizare a minerilor. În anul 1903 în localitate s-a desfăşurat Adunarea generală a
Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA).
Vechile tradiţii meşteşugăreşti, mult îmbogăţite, au transformat oraşul de astăzi într-un însemnat
centru economic (s-au extins exploatările miniere anterioare şi au apărut altele noi, s-a dat în folosinţă o
mare unitate de prelucrare a minereului, s-au înfiinţat întreprinderi de maşini şi utilaj minier, de maşini-
unelte, de faianţă şi sticlărie, de textile etc.); în oraş îşi desfăşoară activitatea un teatru şi s-au ridicat
numeroase edificii social-culturale.
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN cu Secţie de istorie, (colecţii de arheologie,
numismatică, istorie medievală, istorie modernă şi contemporană; expoziţie consacrată istoriei tehnicii),
Secţie de artă (creaţii ale „Şcolii băimărene", grafică şi sculptură datorate altor artişti români), Secţie de
etnografie şi artă populară (sector pavilionar cu valoroase colecţii cuprinzînd port popular tradiţional,
textile de interior, ţesături etc.; expoziţie în aer liber grupînd gospodării şi instalaţii tehnice ţărăneşti) şi
Expoziţia de Flori de Mină; BASTIONUL MĂCELARILOR (1347; refaceri după anul 1445); TURNUL
ŞTEFAN (ridicat în anii 1445—1468); CASA IANCU DE HUNEDOARA (secolul al XV-lea);
MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMÂN (1959; Andei Ostap); GRUPUL STATUAR SFATUL
BĂTRÎNILOR (1970; Vida Gheza); COMPLEXUL ASTRONOMIC POPULAR (planetariu, cameră
solară, observator astronomic); PARCUL etc.
În PARC, amenajat în coasta unei păduri la începutul secolului nostru, se găsesc BUSTRU1LE lui
Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi George Coşbuc. Aici, ca într-un adevărat parc dendrologic, dominat
de silueta impunătoare a unor arbori monumentali, se remarcă: arborele de lalele (Liriodendron tulipifera),
maclura (Maclura pomifera), salcîmul japonez, nucul american (Juglans nigra), platanul, pinul negru
(Pinus nigra), stejarul, pinul strob (Pinus strobus) şi alte specii indigene şi exotice
În centrul municipiului, în faţa clădirii sucursalei Băncii Naţionale a României, se află singurul
exemplar din judeţul Maramureş de Koelrenteria paniculata, arbore exotic, originar din China, rar întîlnit
la noi în ţară.

ÎMPREJURIMI

IZVOARELE (27 km pe DJ 183)


STAŢIUNE CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL situată la poalele Munţilor Gutîi.
Climat montan; temperatura medie anuală este de 5°C (în iulie, 14—15°C, iar în ianuarie,...—5QC);
precipitaţiile nuedii anuale ating 900—1 000 mm.
Factori naturali de cură: climat tonic, stimulent.
Indicaţii: afecţiuni endocrine, nevroză astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual,
afecţiuni respiratorii.
Amatorii de drumeţie se pot îndrepta spre Clicile Tătarului, situate po cursul inferior al Văii
Brazilor, lungi de cca 600 m, cu înălţimea pereţilor, pe alocuri verticali, de 40—90 m. De asemenea, din
staţiune se ajunge la mlaştinile oligotrofe Vlăschinescu şi Tăul lui Dumitru, de pe platoul Izvoarelor, unde
se găsesc specii rare de plante.
La mlaştina Vlăschinescu, întinsă pe 3 ha, predomină muşchiul de turbă şi diferite specii de rogoz
(Carex pancijlora, C. cane scena, C. rostrata) care toamna îi dau acestuia un colorit brun-roşcat, puternic
contrastant cu peisajul din jur. Se mai întîlnesc aici: bumbăcăriţa (Eriophorum vaginatnm), trifoiul de baltă,
planta carnivoră roua cerului (Droaera rotundifolia) ş.a.
Între Tăuţii de Sus şi Tăuţii Măgheruş, localităţi situate în vecinătatea municipiului Baia Mare, se
află REZERVAŢIA DE CASTAN COMESTIBIL. Existenţa castanului în zonă este amintită pentru prima
oară în anul 1642. La Tăuţii de Sus există cele mai frumoase exemplare, cu înălţimea de 22 m şi
circumferinţa de pînă la 8 m, vîrsta lor depăşind 500 de ani. Arboretul de pe Dealul Murgăul Mare este
declarat rezervaţie naturală din anul 1970 şi ocupă suprafaţa de 51 ha. Aici predomină castani proveniţi din
sămînţă, în vîrstă de 150 de ani, precum şi castani apăruţi din lăstari, cu vîrsta de 90 de ani.
Cele mai potrivite momente în vederea organizării unor excursii în rezervaţie sînt lunile iunie şi
octombrie, care corespund cu perioada de înflorire şi, respectiv, de coacere a fructelor.

Km 8 (DN 18) CHIUZBAIA (ramificaţie 7 km pe DL)


Veche şi pitoreasqă aşezare de mineri în vecinătatea căreia, la 2,5 km distanţă, se află
REZERVAŢIA PALEONTOLOGICA omonimă (50 ha suprafaţă), care cuprinde, „una din cele mai bogate
şi mai bine conservate flore pliocene din România".
În pădurea pliocenă fosilizată predomina fagul în asociaţie cu 12 specii de stejar, lor adăugîndu-li-
se mesteacănul, carpenul, alunul, arţarul, teiul, frasinul, scoruşul, castanul dulce, nucul, viţa-de-vic, precum
şi alte specii de mult dispărute de pe aceste meleaguri: magnolia şi arborele de lalele.
Flora fosilă, vizibilă prin impresiunile de frunze în roca friabilă de diatomit, are o mare importanţă
ştiinţifică, studiul ei aducînd noi precizări referitoare la evoluţia florei pliocene din România şi din restul
Europei.

Km 10 (DN 18) BAIA SPRIE


Oraş situat pe valea superioară a rîului Săsar, atestat documentar în anul 1329 sub numele de
Mons Medius. În istoria mineritului, „băile" de la Baia Sprie au rămas cunoscute ca unele dintre cele mai
grele mine, întrucît în trecut „băieşii" erau nevoiţi să lucreze în subteran, la temperaturi de 30—40°C, fără
nici o instalaţie de aerisire.
În prezent, Baia Sprie este un important centru minier din judeţul Maramureş.

ÎMPREJURIMI

ŞIŞEŞTI (4 km pe DJ 184) comună natală a lui Vasile Lucaciu, supranumit „Leul de la Şişeşti",
unul dintre conducătorii luptei naţionale a românilor din Transilvania, participant la procesul
Memorandului. În casa în care a văzut lumina zilei Vasile Lucaciu s-a amenajat o EXPOZIŢIE
MEMORIALĂ consacrată vieţii şi activităţii acestuia, iar în clădirea şcolii întemeiată de el în anul 1905 s-a
organizat o EXPOZIŢIE MUZEALA referitoare la învăţămîntul în Maramureş.
La 4 km de Şişeşti în localitatea Dăneşti se găsesc izvoare minerale sulfuroase, bicarbonatate,
sodice indicate în tratarea afecţiunilor remuatismale şi a afecţiunilor tubului digestiv.

Km 15,5 (DN 18) MOGOŞA (ramificaţie 3 km)


Mogoşa este o adevărată Poiana Braşov a localnicilor. Pîrtia de schi de aici, una dintre cele mai
apreciate din nordul ţării, are lunp mea de 2 100 m şi o diferenţă de nivel de 520 m. Vara, Lacul Bodi, pe
malul căruia s-a construit un hotel, are amenajat un ştrand precum şi un debarcader pentru plimbări de
agrement cu barca. În apropiere de Mogoşa se află BAZA TURISTICĂ PENTRU TINERET ŞUIOR care
organizează excursii şi drumeţii pe văile Izei şi Vişeului, la Baia Mare, Vama, Săpînţa etc.

Km 41 (DN 18) DESEŞTI


Comună în perimetrul căreia se întinde pe 50 ha REZERVAŢIA GEOLOGICA CREASTA
COCOŞULUI. Creasta reprezintă o porţiune dintr-un vechi crater vulcanic, fiind constituită din punct de
vedere petrografic din andezit bazaltoidic. De la;distanţă seamănă cu o creastă de cocoş (ceea ce a
determinat pe localnici să-i dea această denumire), dar şi cu o gigantică reptilă mezozoică. Privită de la
bază dă impresia unui uriaş ferăstrău care încearcă străpungerea cerului. Pereţii ei sînt dantelaţi, abrupţi,
avînd pe alocuri o linie verticală.
Fondul cenuşiu închis al rocii care formează creasta este punctat multicolor de diferite specii de
licheni, dintre care reţin atenţia Cladonia chlorophaea, Cladonia cornuta, Umbilicaria cylin-drica şi alţii.
Accesul la acest interesant punct turistic se face clin Pasul Gutîiului (de la hanul „Pintea Viteazul") pe
Valea Şuierului pînă la Izvor (pe drumul către Mogoşa) şi apoi pe un drum forestier.

Km 46 (DN 18) OCNA MARAMUREŞULUI (ramificaţie 5 km)


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL situată la poalele
lanţului de munţi vulcanici Ţibleş — Gutîi.
Climat de depresiune intramontană; temperatura medie anuală este de 8°C (în iulie, peste 18°C, iar
în ianuarie, aproximativ,...—4°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 750 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurosodice concentrate; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice.

Km 98 (DN 17 C) BOGDAN VODĂ


Comuna este strîns legată de unul din momentele însemnate ale istoriei medievale româneşti. De
aici a plecat, trecînd munţii prin Pasul Prislop, voievodul maramureşan Bogdan, cel care a întemeiat statul
feudal independent Moldova şi a fost primul domn de sine stătător al provinciei româneşti de la est de
Carpaţi.
Cercetările arheologice au identificat la intrarea în comună temeliile de piatră ale unei locuinţe
înconjurată cu pavaj fşi o palisadă; clădirea a dispărut în urma unui incendiu. De asemenea, aici s-au mai
găsit vîrfuri de săgeţi, pinteni, lănci de fier, ceramică etc.

Km 136 (DN 18) MOISEI


Localitate cu profunde rezonanţe istorice datorită masacrului comis aici, în toamna anului 1944, de
către horthyştii în retragere. La 16 octombrie 1944, ocupanţii horthyşti au adus la Moisei 30 de ţărani din
diferite sate maramureşene, care ajutaseră pe partizani sau se opuseseră jafului săvîrşit de fascişti, i-au
închis în două case (si prin ferestre i-au secerat cu puştile mitraliere; cei ce nu muriseră după acest act
barbar au fost ucişi cu baionetele. La plecare, horthyştii au dat foc satului, 260 de case pierind mistuite de
flăcări. Din cei 30 de oameni a reuşit să supravieţuiască, grav rănit, doar unul singur.
Fig 05
În amintirea martirilor asasinaţi la Moisei, artistul Vida Gheza a ridicat în localitate un
ANSAMBLU MEMORIAL (iniţial din lemn) compus din 12 siluete de bărbaţi, cioplite în piatră, care
sianbolizeăă cele 12 luni ale anului. Inaugurarea actualului, ansamblu memorial a avut loc în anul 1972.

Km 143 (DN 18) BORŞA


Oraşul situat la poalele Munţilor Rodnei şi întins pe 20 km pe văile Vişeului, Pietroasei, Repedei şi
Tîslei, este unul dintre punctele de plecare în ascensiunile în Munţii Rodnei.
MUNŢII RODNEI, remarcabili prin masivitate şi înălţimi, neîntîlnite nicăieri în Carpaţii Orientali
(o serie de piscuri depăşesc 2 000 m altitudine, de exemplu Pietrosu, cu 2 303 m), au un relief sălbatic, în
care sînt prezente urme ale glaciaţiei, cu văi caracteristice, lacuri glaciare (Iezeru, Iezerele Buhăescului),
povîrnişuri repezi, culmi prăpăstioase, cascade, căldări glaciare.
O serie de specii vegetale din Munţii Rodnei sînt considerate rare, unele dintre ele fiind
endemisme carpatice sau rodniene. Dintre speciile mai deosebite menţionăm; guşa porumbelului, păiuşul,
clopoţelul (Campanula carpatica), ghinţura (Genţiana punctata), degetăruţ (Soldanclla pussilla), mierea
ursului (Pulmonaria offici-nalis), floarea de colţ, specii de muşchi cantonate numai în acest masiv, printre
care Pleurocla de albescens şi Mnium blytii, specia de rogoz alpin Kobresia simpliciuscula, smîrdarul,
zîmbrul, tisa ş.a.
Datorită unui complex de condiţii favorabile aici se întîlnesc numeroase specii de animale ca:
ursul brun, cerbul, rîsul, acvila de munte, capra neagră, marmota etc.
La 10 km de oraşul Borşa, în apropierea Pasului Prislop (1 415 m alt.), se află STAŢIUNEA
CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL BORŞA. Climat montan; temperatura medie
anuală este de cca 5,5°C (în iulie, aproximativ 15°C, iar în ianuarie, — 7°C); precipitaţiile anuale
înregistrează în medie 800—900 mm.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic stimulent; ape minerale carbogazoase.
Indicaţii: nevroză astenică, afecţiuni endocrine, afecţiuni respiratorii.
Din staţiune se pot organiza interesante drumeţii şi excursii la cabana şi vîrful Puzdrele, Pasul
Ştiol, Pasul Prislop, în Munţii Rodnei, la Moiseni, pe valea Izei, la Sighetu Marmaţiei, Săpînţa etc.
Km 162 (DN 18) VIŞEU DE SUS
Oraşul, situat la confluenţa rîurilor Vişeu şi Vaser, este atestat documentar din anul 1365.
Deşi localitatea în sine nu constituie un obiectiv turistic ea este cunoscută prin împrejurimile sale
deosebit de frumoase. Valea Vaserului, una Dintre cele mai pitoreşti văi din ţară, reprezintă împărăţia veşnic
verde a coniferelor, precum şi unul din locurile cu o faună cinegetică bine cunoscută şi apreciată. Apele din
zonă sînt săgetate de păstrăvi şi lipani, iar pe Valea Vinului întîlnim multe izvoare cu apă minerală.

Km 199 (DN 18) COŞTIUI (ramificaţie 3 km)


Străveche aşezare românească unde, după unele izvoare documentare, ar fi existat exploatări de
sare încă din secolul al VI-lea. Izvoarele clorurosodice din localitate şi nămolul sapropelic sînt utilizate în
tratarea afecţiunilor reumatismale, afecţiunilor sistemului nervos periferic şi afecţiunilor ginecologice.

Km 218 (DN 18) SIGHETU MARMAŢIEI


Sighetu Marmaţiei, cel mai mare oraş din Depresiunea Maramureşului, aşezat pe terasele Tisei, la
altitudinea de 274 m, înconjurat de rîurile Tisa, Iza şi Ronişoara şi avînd înfăţişarea unei insule în formă de
triunghi, este considerat cel mai nordic municipiu din ţară. Atestat documentar din anul 1334, Sighetu
Marmaţiei a fost în evul mediu un cunoscut centru comercial şi cultural; de-a lungul vremii aici au
funcţionat şcoli, asociaţii culturale şi s-au tipărit cărţi în limba română. În anul 1836 îşi deschidea porţile o
Academiei de drept, în 1860 lua naştere Asociaţia pentru Cultura Poporului Român din Maramureş, iar în
1862 se înfiinţa un Institut Pedagogic românesc; în 1883 se constituiau în localitate Reuniunea învăţătorilor
Români din Maramureş şi Asociaţia Muzeală. Sighetu Marmaţiei a devenit municipiu în anul 1968.
Obiective turistice: MUZEUL ETNOGRAFIC cu Secţie de etnografie (sector pavilionar cu
bogate şi variate colecţii de ţesături, lăzi de zestre încrustate, fuse şi furci de tors, costume populare
tradiţionale, covoare vechi şi scoarţe maramureşene, măşti etc.; sector în aer liber cu gospodării şi instalaţii
tehnice populare) şi Secţie de ştiinţele naturii (colecţie de mamifere şi păsări, precum şi un ierbar cu 20000
de planşe); MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMÂN (1972; D. Popovici); PARCUL NATURAL
GRĂDINA MORII (printre alte specii, aici trăiesc un gorun monumental, înalt de 30 m, cu circumferinţa de
4,60 m şi vîrsta de cca 350 de ani, precum şi un plop înalt de 40 m, cu circumferinţa de 8,20 m şi vîrsta de
peste 200 de ani).
Menţionăm că în oraş, pe strada Zimbrului nr. 35, vegetează un platan în vîrstă de 250 de ani, cu
circumferinţa de 4,40 m, specie exotică, cu scoarţă de culoare deschisă, netedă, ce se exfo-liază cu uşurinţă
în plăci mari.

Km 237 (DN 19) SĂPÎNŢA


Comuna, atestată documentar în anul 1363, este un renumit centru de ţesături artizanale. Faima
localităţii constă însă şi în operele de artă ale meşterului Stan Ion Pătraş, realizatorul unor frumoase porţi
maramureşene de o concepţie deosebită, care prin relief şi culoare înfăţişează aspecte din viaţa şi
preocupările oamenilor acestor străvechi meleaguri româneşti.
Un alt obiectiv turistic, cu caracter de unicat, poate fi vizitat la Săpînţa; este vorba de aşa-numitul
Cimitir vesel, cu numeroase cruci sculptate şi pictate de Ion Stan Pătraş, autor, totodată, al unor interesante
şi amuzante epitafuri în versuri. La Săpînţa există mlaştina denumită Poiana Brazilor unde se întîlneşte cea
mai joasă staţiune de Pinus mugo din ţara noastră (970 m alt. ).

Km 274 (DN 19) NEGREŞTI-OAŞ


Oraşul, considerat „capitala" Ţării Oaşului, situat în mijlocul Depre.-siunii Oaşului şi ocrotit de
două masive vulcanice — Oaşului şi Gutîiului —, a fost atestat documentar în anul 1270.
Obiective turistice: MUZEUL ORĂŞENESC OAŞ (colecţii de artă, ceramică de Vama, unelte
agricole, mobilier, ustensile de uz casnic, costume populare tradiţionale etc.; sectorul în aer liber prezintă
gospodării tipice ţărăneşti cu anexele lor şi instalaţii le tehnică populară: moară de apă, piuă etc.).
La 5 km spre nord, pe DJ 109 L se ajunge la Bixad, localitate cu apă minerală carbogazoasă,
bicarbonatată, clorurată, calcică, magnezică, sodică, indicate în tratamentul unor afecţiuni ale tubului
digestiv şi ale glandelor anexe. În apropiere de Bixad se află o pădure cu numeroşi stejari de dimensiuni
spectaculoase şi vîrstă multiseculară.

Km 278 (DN 19) VAMA


Vechi şi renumit centru de olărit, Vama este cunoscută azi priii ceramica smălţuită şi decorată cu
cornul lucrată aici (vase, blide, ulcioare etc.). La 2 km de Vama, într-o zonă de coline împădurite, se află'
localitatea Valea Măriei; apa minerală bicarbonatată, clorurosodică, carbogazoasă, izotonă de la izvoarele
de aici se foloseşte în tratarea unor afecţiuni reumatismale, afecţiuni endocrine, sechele după traumatisme,
afecţiuni ale sistemului nervos periferic.
Spre sud de Vama (9 km pe DL) se întîlneşte căldarea (4 km diametru) fostului vulcan din
microdepresiunea Puturoasa. Apa, vînturile, oscilaţiile de temperatură au atacat puternic roca andezitică,
ducînd la scăderea adîncimii căldării. Iniţial, s-a format un lac, care ulterior datorită intensificării acţiunii
de eroziune a pîrîului Talna Mică, a fost drenat prin captare. Interiorul căldării, puternic fragmentat, are
marginile bine conturate şi încorsetate de vîrfurile Celarul, Mestecănisul, Dosul Comjii, Poiana
Salheghiului şi Mica.

Km 297,5 (DN 1 C) SEINI


Aşezarea, atestată documentar în anul 1334, este considerată limita nordică a extensiunii viţei de
vie în ţara noastră. Pe Dealul Cetăţii, în nord-estul localităţii, în apropiere de Dealul Soarelui, se găsesc
vestigiile unei fortificaţii medievale.
La 3 km de Seini, pe Dealul Comja, s-a amenajat o plantaţie cuprinzînd mii de puieţi de molid,
care prin aşezare redau numele lui Mihai Eminescu, omagiu adus de ardeleni Luceafărului poeziei
româneşti.

Km 319,5 (DN 1 C) APA SĂRATĂ (ramificaţie 1 km)


Apa Sărată este cea mai solicitată bază de agrement a municipiului Baia Mare. Factorii naturali de
atracţie ai acestui loc îl constituie poienile largi, o pădure de stejari, izvoarele de ape minerale sulfuroase,
iodurate indicate în tratarea unor boli ale aparatului locomotor şi ale sistemului nervos periferic.

Km 326,5 (DN 1 C) BAIA MARE


ITINERARUL V. IAŞI — TÎRGU FRUMOS — HÎRLAU — BOTOŞANI — SUCEAVA —
GURA HUMORULUI — CÎMPULUNG MOLDOVENESC — VATRA DORNEI —
POIANA STAMPEI — TIHUŢA — BISTRIŢA — REGHIN — SOVATA —
GHEORGHENI — LACU ROŞU — BICAZ — PIATRA-NEAMŢ — BACĂU — ROMAN
— IAŞI

a. IAŞI — SUCEAVA (166 km)

Km 0 (DN 28) IAŞI


Municipiul Iaşi, situat în zona de contact a Podişului Central Moldovenesc cu Cîmpia Moldovei,
cu o vatră de formă stelată, cu nucleul central pe locul oraşului vechi, în apropiere de confluenţa Bahluiului
cu pîrîul Nicolina, s-a dezvoltat, ca şi Roma, pe versanţii a şapte coline: Copou, Şorogari, Miroslava,
Călata, Breazului, Repedea şi Cetăţuia.
Aflat într-o zonă de străveche locuire şi permanenţă dacică, daco-romană şi românească, Iaşul
apare pentru întîia oară atestat documentar, ca punct de vamă, în privilegiul comercial acordat de Alexandru
cel Bun negustorilor lipoveni, la 6 octombrie 1408.
Un moment decisiv în evoluţia Iaşilor l-a avut transformarea sa în capitală a Moldovei, o dată cu
strămutarea reşedinţei domneşti de la Suceava, în anul 1566, în timpul celei de-a doua domnii a lui
Alexandru Lăpuşneanu.
Oraşul a fost strîns legat de numeroase evenimente majore ale istoriei poporului român; aici a dat
Mihai Viteazul, la 27 mai 1600, celebrului său act în care s-a intitulat „domn al Ţării Româneşti, al
Ardealului şi a toată ţara Moldovei"; Iaşul a reprezentat locul declanşării revoluţiei de la 1848, care avea să
cuprindă apoi şi celelalte ţări române, şi a fost, de asemenea, un puternic centru al luptei pentru Unire; în a
doua jumătate a secolului trecut aici s-a afirmat o activă mişcare muncitorească; în intervalul decembrie
1916 — decembrie 1918 la Iaşi s-au retras, din teritoriul vremelnic ocupat de Puterile Centrale, şeful
statului, guvernul şi parlamentul României.
În evul mediu şi în epoca modernă oraşul a avut şi un însemnat rol cultural; aici s-a înfiinţat prima
tipografie din Moldova (veacul al XVII-lea), cărţile tipărite la Iaşi circulînd pe întregul teritoriu românesc,
precum şi prima şcoală superioară de la est şi sud de Carpaţi; aici au trăit şi creat, perioade mai lungi sau
mai scurte, Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Ion Ne-culce şi alţi cărturari români din
secolele XVII—XVIII; în anul 1860 s-a înfiinţat prima universitate din ţara noastră şi tot aici şi-a avut
sediul iniţial societatea cultural-literară Junimea.
Oraşul de pe Bahlui se numără astăzi printre cele mai mari centre urbane ale României, avînd un
ridicat potenţial economic (industrie electronică, uzine constructoare de utilaj greu, ţevi sudate, fabrică de
antibiotice, unităţi ale industriei alimentare, confecţiilor, textile etc., şi o intensă viaţă cultural-artistică
(universitate, institute de învăţămînt superior politehnic, medical, agronomic ş.a., institute de cercetare,
teatru, operă, filarmonică, edituri, presă etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL IAŞI cu Secţie de istorie (colecţii de arheologie —
paleolitic, neolitic, civilizaţia dacică şi cea daco-romană — de istoria medievală, numismatică, bogate
colecţii şi documente referitoare la epocile modernă şi contemporană), Secţie de artă (artă românească din a
doua jumătate a secolului al XVIII-lea pînă în zilele noastre, creaţii ale şcolilor de pictură italiană,
flamandă, olandeză, franceză etc.; sculptură şi grafică), Secţie de etnografie şi artă populară (piese de port,
mobilier, instalaţii tehnice ţărăneşti etc.). Muzeul Literaturii (documente şi exponate referitoare la literatura
română modernă şi contemporană; în Casa Dosoftei, monument de arhitectură din veacul al XVII-lea,
funcţionează Sectorul de literatură veche), Muzeul Unirii şi Muzeul Teatrului; MUZEUL DE ISTORIE
NATURALĂ (clădire monument de arhitectură de la începutul secolului trecut; una dintre cele mai vechi
instituţii de acest gen din ţara noastră, ale cărei baze s-au pus în anul 1843; în prezent, patrimoniul, bogat şi
divers, cu peste 300 000 de exponate, este organizat pe cîteva teme principale: faună românească, faună
exotică, floră, geologie, mineralogie); BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI CĂLATA (secolul al XVI-lea,
ctitorită de Petru Şchiopul); BISERICA SF. ION BOTEZĂTORUL (1635): BISERICA TREI IERARHI
(1637—1639; ample refaceri la sfîrşitul veacului trecut; ctitorie a lui Vasile Lupu); BISERICA GOLI A
(1650—1653); BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI CETĂŢUIA (1669—1672); PALATUL CULTURII
(1890—1926); stil neogotic, operă a arhitectului I.D. Berindei); STATUIA ECVESTRA A LUI ŞTEFAN
CEL MARE (1888; Em. Fremiet); STATUILE lui Alexandru Ioan Cuza (1909; R. Romanelli). Mihail
Kogălniceanu (1909; R. Romanelli), Vasile Alecsandri (1900; W. Hegel), Miron Costin (1910; W. Hegel),
Mihai Eminescu (1925; I. Schmidt-Faur), Gheorghe Asachi (1890; I. Georgescu), A. D. Xenopol (1939; C.
Baraschi); MONUMENTUL EROILOR DIVIZIEI 2 CAVALERIE (1930; C. Di-mitriu-Bîrlad);
PANTEONUL VOIEVOZILOR; MONUMENTUL INDEPENDENŢEI (1982; Gabriela Manole-Adoc şi
Gheorghe Adoc); TEATRUL PENTRU TINERET; GRĂDINA COPOU; GRĂDINA BOTANICĂ ş.a.
GRĂDINA COPOU a fost amenajată ca parc în timpul domniei lui Mihail Sturdza, realizarea ei
datorîndu-se arhitectului piesajist F. Rebhun. În centrul grădinii se află monumentul Obeliscul leilor (1834;
proiectat după planurile lui Gheorghe Asachi) înconjurat de busturi ale unor ilustre personalităţi ale vieţii
cultural-artistice româneşti: Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Iacob
Negruzzi, Veronica Miele ş.a. Tot în Grădina Copou se găseşte celebrul tei al lui Mihai Eminescu.
GRĂDINA BOTANICĂ, prima instituţie de acest gen din ţara noastră, înfiinţată în anul 1864, întinsă pe
suprafaţa de 105 ha, ocupă ambii versanţi ai văii Podgoria Copou şi cea mai mare parte a Dealului Copou.
Ea deţine, grupate pe interesante colecţii, peste 3 000 de specii de plante de pe toate meridianele globului.
Colecţia plantelor mediteraneene cuprinde: palmierul pitic (Cha-maerops humilis) care creşte
spontan în sudul Europei; măslinul (Olea europaea), arbore ce atinge vîrsta de 500—600 de ani; camforul
(Cinnamomum camphora), din a cărui scoarţă se obţine prin distilare o substanţă cu întrebuinţări
farmaceutice; palmierul (Chamaedorea elegans) originar din Mexic; palmierul cu fructe de aur
(Chrysalidocarpus lutescens) originar din Insula Mauritius ş.a.
Colecţia de plante carnivore prezintă două grupe mari, aranjate după modul de ademenire şi
captare a prăzii; întîlnim aici planta numită Drosera, originară din Africa de Sud, cu suprafaţa lipicioasă de
pe care insectele nu se mai pot desprinde, precum şi plantele Sarracenia purpufea din America boreală şi
Cephaloius follicularis, originară din sud-vestul Australiei, ambele înzestrate cu capcane de tip urnă, în care
prada pătrunde şi rămîne acolo fără şanse de a mai scăpa.
Colecţia de plante ce se disting prin bogăţia frunzelor şi frumuseţea inflorescenţei cuprinde
exemplare deosebit de interesante; dintre ele amintim: planta numită Croton, originară din Cuba, ale cărei
frunze îşi schimbă culoarea pe măsură ce îmbătrînesc; planta cunoscută sub numele de Cordyline, cu frunze
cu dungi longitudinale de diferite culori; mimoza senzitivă (Mimosa pudica) ale cărei frunze în momentul
atingerii se lasă în jos şi se strîng, revenind apoi la poziţia iniţială.
Colecţia de plante utile, tropicale şi subtropicalei deţine numeroase exemplare, printre care:
papirusul (Cyperus papyrus), cu tulpina de pînă la 5 m înălţime, din care anticii preparau acel material ce a
premers hîrtia, cunoscut sub numele de papirus; palmierul-curmal (Phoenix dactylifefa), originar din Africa,
cultivat pentru fructele sale bogate în zaharuri; trestia de zahăr (Saccharum officinarum), originară din
India, a cărei tulpină conţine zahăr în proporţie de 20%.

ÎMPREJURIMI

CIRIC (5 km spre nord-est pe DL), cunoscută zonă de agrement a ieşenilor, cu două lacuri
artificiale, Ciric şi Aroneanu II, aflate în mijlocul unei păduri de foioase.
REZERVAŢIA GEOLOGICA ŞI PALEONTOLOGICA REPEDEA f4 km pe DN 24 spre sud-est
din comuna Bîrnova. apoi încă 4 km pe DL), întinsă pe 38,5 ha, prezintă deosebită importanţă ştiinţifică
datorită formaţiunilor sarmaţiene a căror studiere a contribuit la determinarea stratigrafie! Podişului Central
Moldovenesc. REZERVAŢIA DE FÎNEŢE DE PE VALEA LUI DAVID (12 km pe DL) ocupă o pajişte
extrem de bogată, întinsă pe 50 ha, pe coasta vestică a Dealului La Coşări. Rezervaţia botanică cuprinde
numeroase alunecări vechi de teren, care au creat un microclimat variat; aici cresc plante foarte diferite din
punct de vedere fitogeografic, unrlo chiar rarităţi floristice pentru ţara noastră.

Km 26 (DN 28) PODU ILOAIEI


Străveche aşezare situată pe terasele Bahlueţului şi atestată documentar în anul 1646. În lunii
localităţii (dealurile Henciu şi Tintel) s-au descoperit fragmente ceramice din neoliticul dezvoltat. Aici s-a
amenajat un lac de acumulare cu suprafaţa de 150 ha şi un volum de apă de 19 600 000 m3.

Km 46 (DN 28) TÎRGU FRUMOS


Oraş situat în stînga Bahlueţului, atestat ca tîrg la mijlocul secolului al XV-lea (1448). locul de
naştere a portului Theodor Neculuţă şi a criticului Garabet Ibrăileanu.
ÎMPREJURIMI

CUCUTENI (12 km nord-vest pe DL) comună situată în coasta Dealului Spinoasa şi pe valea
pîrîului Toleasa. În sudul locolităţii, pe Dealul Cetăţuia (140 m alt.), s-a descoperit cea mai completă
staţiune neolitică din ţara noastră, datînd din mileniile IV—III î.e.n. Purtătorii culturii Cucuteniv răspîndită
pe aproape întregul teritoriu al României, sînt creatorii unei ceramici cu forme variate, pictată cu motive
originale, de un deosebit nivel tehnic şi calitativ. Pictura bicromă sau tricromă a pieselor ceramice utiliza
motive spiralice şi meandrice, combinaţia lor respectînd regulile ritmului şi simetriei în raport de forma
obiectului (ceaşcă, cupă, castron etc.). Motivele decorative şi cromatica ceramicii culturii Cucuteni o
situează printre cele mai remarcabile realizări neolitice din ţara noastră.
STRUNGA (9 km pe DN 28) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES
LOCAL situată în sud-vestul oraşului Tîrgu Frumos.
Climat continental de dealuri şi podişuri; temperatura medie anuală este de cca 9°C (în iulie, peste
20°C, iar în ianuarie,...—4"C); precipitaţiile ating o medie anuală de 500—550 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, calcice, magneziene,
sodice; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ale tubului digestiv,
afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni respiratorii, afecţiuni otorinolaringologice.

Km 63.5 (DN 28 B) COTNARI


Străveche vatră de locuire unde în punctul numit la Dealul Cătălina s-au descoperit vestigiile unei
aşezări fortificate, datînd din secolele IV—III î.e.n., care prin caracteristicile ei se înscrie în rîndul cetăţilor
geto-dacice din prima epocă a fierului.
Podgoria Cotnari, menţionată documentar pentru prima oară la 5 octombrie 1448, era renumită
pentru vinurile sale de calitate încă din secolul al XV-lea. În veacul al XVI-lea, la Cotnari domnitorul
Despot Vodă a înfiinţat o şcoală cu predare în limba latină condusă de umanistul Ioan Sommer. Astăzi
localitatea este un cunoscut centru viticol, cu numeroase crame şi un mare combinat de vinificaţie. Vinurile
produse în Cotnari au obţinut de-a lungul timpului multe medalii şi diplome la expoziţii şi tîrguri
internaţionale.

Km 73 (DN 28 B) HÎRLAU
Unul dintre cele mai vechi oraşe din Moldova, Hîrlăul, atestat documentar din anul 1384, a fost
reşedinţă de vară a lui Ştefan cel Mare; de asemenea, în anul 1624, după incendiul suferit de Curtea
domnească din Iaşi, domnitorul Radu Mihnea a stat o perioadă la Hîrlău.
În oraş se conservă VESTIGIILE FOSTEI CURŢI DOMNEŞTI unde săpăturile arheologice au
scos la lumină material ceramic din veacul al XV-lea (plăci de sobă, plăci decorative şi pavimentare etc.),
precum şi BISERICA construită de Ştefan cel Mare în anul 1492.

Km 92 (DN 28 B) FLĂMÎNZI (ramificaţie 3 km pe DL)


Comuna este locul de unde a izbucnit flacăra marii răscoale a ţăranilor din anul 1907. Un
MONUMENT aflat în centrul localităţii (1977; FI. Calafeteanu), precum şi o EXPOZIŢIE MUZEALA
evocă evenimentele petrecute aici în urmă cu peste 84 de ani.

Km 122 (DN 28 B) BOTOŞANI


Oraşul, situat pe coamele unor dealuri cuprinse între văile Dres-leuca (la vest) şi Sinta (la est),
veche vatră de locuire şi permanenţă dacică, daco-romană şi românească, apare pentru întîia oară atestat
documentar în anul 1439 şi devine, cu timpul, unul dintre cele mai însemnate centre urbane ale Moldovei,
important punct comercial pe drumul ce lega Marea Neagră de Marea Baltică (dintr-un document din anul
1579, de la domnitorul Petru Şchiopul, aflăm că la Botoşani se ţinea cel mai vechi şi mai mare iarmaroc din
toată Moldova).
Paralel cu comerţul s-au dezvoltat şi meşteşugurile, în secolul al XVIII-lea fiind amintite breslele
alămarilor armeni, ale blănarilor, ciubotarilor, bacalilor ş.a., o statistică din anul 1832 consemnează că
oraşul avea 49 de „fabrici" (de lumînări, de ulei, de pînzeturi etc.). În prezent, în oraş funcţionează
întreprinderi de confecţii, textile, tricotaje, precum şi reprezentative unităţi cultural-artistice (teatru,
orchestră simfonică ş.a.).
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN cu Secţie de istorie (bogate colecţii de ceramică
neolitică, obiecte şi podoabe geto-dacice, exponate şi documente referitoare la epocile medievală, modernă
şi contemporană), Secţie de artă (pictură românească modernă şi contemporană), Galeria de artă „Ştefan
Luchian" (creaţii ale pictorilor localnici şi din alte părţi ale ţării, precum şi expoziţie anuală cu lucrări
realizate de participanţii la Tabăra de creaţie de la Agafton), Secţie de etnografie (clădire monument de
arhitectură de la începutul veacului trecut; unelte şi ustensile, textile, port popular tradiţional etc.) şi
Expoziţia memorială „Nicolae Iorga” (consacrată vieţii şi activităţii savantului); BISERICA PO-PAUŢI
(1496; ctitorie a lui Ştefan cel Mare); MONUMENTUL E-ROILOR din primul război mondial (1929; H.
Miclescu); MONUMENTUL „OMAGIU ŢĂRĂNIMII" (1977; G. Covalschi); STATUIA lui Ştefan
Luchian (I. Guguianu); BUSTUL lui Mihai Eminescu (1890; I. Georgescu; prima lucrare de artă plastică
care îl înfăţişează pe poet); PARCUL „MIHAI EMINESCU" etc.
În. oraş există cîţiva ARBORI OCROTIŢI: pin (pe bulevardul Mihai Eminescu), molid argintiu
(Picea pungens engelm; pe Calea Naţională nr. 224), stejar secular (la intersecţia bulevardului Mihai
Eiminescu cu strada Nicolae Iorga) ş.a.

ÎMPREJURIMI

IPOTEŞTI (6 km pe DN 28 B, apoi 3 km pe DL la stînga), sat, comuna Mihai Eminescu,


localitatea natală a Luceafărului poeziei româneşti; aici se află MUZEUL MEMORIAL „MIHAI
EMINESCU", precum şi BUSTUL poetului realizat de sculptorul Gheorghe Anghel; în apropiere se găseşte
REZERVAŢIA FORESTIERĂ „CODRUL LUI EMINESCU".
STÎNCEŞTI (2 km pe DN 28 B, apoi 5 km pe DL la stînga), sat, comuna Mihai Eminescu, pe raza
căruia s-a descoperit un complex fortificat traco-getic format din două cetăţi, cu suprafaţa de 22 şi,
respectiv, 23 ha, datînd din secolele VI—III î.e.n. şi IV—III î.e.n., cu val şi şanţ de apărare; valul are peste
5 m înălţime, iar şanţul este adînc de 6—7 m. Importanţa complexului a fost relevată încă din secolul trecut
de către Alexandru Odobescu. S-au găsit aici fragmente ceramice, vîrfuri de săgeată din bronz şi vîrfuri de
lance din fier, perle din pastă sticloasă, figurine umane din lemn placat cu aur, redate schematizat etc.
Km 131 (DN 29), ramificaţie 3 km pe DL. PĂDUREA AGAFTON (peste 1 500 ha suprafaţă); o
porţiune de pădure, de cca 80 ha, situată la izvoarele pîrîului Agafton, cu exemplare tinere (pînă la 50 de
ani) de gorun, stejar, stejar roşu, tei, carpen, este destinată agrementului şi recreerii.

Km 158 (DN 29) SALCEA


Pe teritoriul comunei există o REZERVAŢIE COMPLEXĂ DE NUFERI (2,8 ha suprafaţă),
înfiinţată în anul 1973. În luna iunie pot fi admiraţi nufărul alb şi nufărul galben, puternic ancoraţi prin
rădăcini groase la peste 1 m adîncime în mîlul apei. Stuful (Phrag-Tnite.v australis) acoperă cca 2/3 din
suprafaţa apei şi reprezintă un adăpost ideal pentru broaşte ţestoase, şerpi de apă dulce, raţe sălbatice etc.

Km 166 (DN 29) SUCEAVA


Municipiul Suceava, situat pe valea rîului cu acelaşi nume, aproape de confluenţa acestuia cu
pîrîul Dragomirna, şi aşezat aproximativ în mijlocul Podişului Sucevei, este unul dintre cele mai vechi
centre urbane din ţara noastră, prezenţa şi continuitatea comunităţilor omeneşti fiind identificată aici încă
din preistorie.
Atestată documentar în anul 1388, cînd Petru I Muşat mută capitala Moldovei de la Siret la
Suceava, localitatea va juca un rol deosebit în evul mediu, maximă înflorire atingînd oraşul în timpul lui
Ştefan cel Mare, care a construit numeroase monumente, a refăcut şi extins cetatea. În mai 1600, cetatea
Sucevei care rezistase puternicelor asedii din anii 1476 şi 1497, ale lui Mahomed al II-lea şi, respectiv, Ioan
Albert, şi-a deschis porţile în faţa lui Mihai Viteazul, cel care a realizat prima unire politică a celor trei ţări
române. Transferarea capitalei Moldovei la Iaşi (1566), războaiele din veacurile XVII—XVIII, precum şi
intrarea oraşului sub stăpînirea habsburgică (1775) au fost factorii care au contribuit la scăderea rolului şi
importanţei Sucevei.
Municipiul Suceava este un cunoscut centru economic (industrie constructoare de maşini,
prelucrarea lemnului, combinat de celuloză şi hîrtie, unităţi ale industriei uşoare şi ale industriei alimentare
etc.) şi cultural (teatru, asociaţii culturale, institute de cercetare).
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN cu Secţie de istorie (patrimoniu bogat şi variat
compus din colecţii de arheologic, istorie medievală, modernă şi contemporană, numismatică, săli
consacrate reconstituirii unor momente din epoca lui Ştefan cel Mare etc.), Secţie de artă (pictură
românească modernă şi contemporană), Secţie de etnografie şi artă populară (clădire monument de
arhitectură, fostul Han domnesc ridicat în secolele XVI—XVII; obiecte şi ustensile gospodăreşti, costume,
măşti, textile de interior, mobilier, ceramică etc.), Secţie de.ştiinţele naturii (expoziţia de bază abordează
cîteva probleme legate de ecosistem ca unitate fundamentală şi funcţională a biosferei; colecţii de geologie,
paleontologie, botanică, malacologie, ornitologie etc.) şi Fondul memorial „Simeon Florea Marian"
(consacrat vieţii şi operei cunoscutului folclorist); CETATEA DE SCAUN (secolele XIV-XVII); CURTEA
DOMNEASCA (veacurile XIV-XVI); CETATEA SCHEI A (secolul al XIV-lea); BISERICA SF. IOAN
CEL NOU (veacul al XVI-lea, cu refaceri ulterioare; ctitorie a lui Bogdan al III-lea); BISERICILE
îNVIEREA şi SF. DUMITRU (secolul al XVI-lea, ctitorii ale lui Petru Rareş); MĂNĂSTIREA ZAMCA
(secolul al XVII-lea); STATUIA ECVESTRA a lui Ştefan cel Mare (1977 I. Bîrleanu); STATUIA lui Petru I
Muşat (1976; P. Vasilescu); PARCUL DENDROLOGIC ŞIPOT-CETATE (în sud-estul oraşului, în
apropierea Cetăţii de Scaun; cele 7 ha ale parcului au fost împărţite în sectoare de vegetaţie de munte, de
deal, de cîmpie şi de luncă; dintre speciile care populează parcul amintim: bradul, tisa, molidul, pinul
silvestru, plopul alb, plopul negru, ienupărul ornamental, mesteacănul, nucul american, fagul, salcîmul
japonez, liliacul ş.a.); PARCUL CENTRAL (aici vegetează un exemplar de fag roşu — Fagus silvatica v.
antrppurpuraea —, declarat monument al naturii) etc.

ÎMPREJURIMI

MOARA (8 km pe DJ 209 C) comună pe teritoriul căreia se află REZERVAŢIA FÎNEŢELE


SECULARE DE LA PONOARE întinsă pe 24,5 ha la altitudinea de 324—405 m. Înfiinţată în anul 1921,
rezervaţia este una dintre cele mai interesante datorită marelui număr de plante din cuprinsul ei. Vegetaţia
lemnoasă este dominată de molid şi pin în alternanţă cu ulm, gorun, tei, carpen şi alte specii.
Fondul vegetaţiei îl constituie elemente euroasiatice: stînjenelul siberian (Iris sibirica), frăsinelul
(Dictamnus albuş), stirigoaia (Veratrum album), ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis) etc. Dintre
elementele europene şi central-europene amintim: bulbucul (Trollius europaeus, degetarul (Digitalis
grandiflora), curpenul (Clematis recta), pălămida (Cirsium decusatum), salcia (Salix rosmarini-jolia) şi
altele.
Speciile continentale sînt reprezentate de: ciuful de Bărăgan fCerasus fruticosa), clocotişul
(Clematis integrifolia), sparceta (Onobrychis arenaria), gălbinarea (Serratusa woltfii), dediţelul (Pulsatilla
patens), Veronica (Veronica incana) etc.
Elementele pontice, pontico-submediteraneene şi pontico-mediteraneene cuprind: odoleanu, limba
boului (Anchusa ochroleuca), capul şarpelui (Echium rossicum), sipica (Cephalaria uralensis), barba
boierului (Ajuga laxmannii), cosacul (Astragalus cicer), trifoiul galben (Trij'olium ponnonicum) etc. Dintre
speciile circumpolare întîlnim: feriga de mlaştină (Dryopteris thelypteris), drăgaica (Galium boreale),
trifoistea, iarba albastră (Molinia coerulea), şopîrliţa albă (Parnasia palustris) ş.a.
Fauna cuprinde căprioare, iepuri, vulpi, bursuci, pisici sălbatice, hermine, dihori, potîrnichi,
bufniţe etc.
FRUMOASA (6 km pe DJ 209 C) sat component al comunei Moara în perimetrul căruia se
găseşte REZERVAŢIA BOTANICĂ FRU-MOASA-FÎNEŢELE SECULARE ce ocupă suprafaţa de 9,5 ha.
Vegetaţia are în compunere un număr variat şi bogat de specii dintre care amintim: rogozul, spălăcioasa
(Senecio integri j olius), toporaşul (Viola pumila), poroinicul (Orchis ustulata), laptele cîinelui (Euphorbia
dulcis), drobul (Cytisus ratis bonensis), stînjenelul de stepă (Iris ruthenica), cinci degete, dediţelul,
gălbinarea, veronica, zambila pitică (Hyacinthella leucophaea), usturoiul sălbatic, Centaurea (Centaurea
banatica) şi multe altele.
Pe teritoriul rezervaţiei s-a identificat o specie nouă de insecte, Coleophora bucovinella, cu o arie
limitată de răspîndire în această zonă.
MITOCUL DRAGOMIRNEI (10 km pe DJ 209 D) comună unde se află o REZERVAŢIE
FORESTIERĂ DE FAG în suprafaţă de 131 ha, ce aparţine de pădurea Dragomirna (1 000 ha). În afară de
fag, mai cresc aici gorunul, frasinul, carpenul şi stejarul. Dintre elementele de faună amintim: mistreţul,
cerbul, căpriorul, vulpea, jderul, pisica sălbatică, veveriţa ş.a.
De asemenea, în comună se conservă unul dintre cele mai remarcabile MONUMENTE ISTORICE
ŞI DE ARHITECTURA MEDIEVALA, MĂNĂSTIREA DRAGOMIRNA, ctitorită de cărturarul şi
miniaturistul Anastasie Crimca laînceputul secolului al XVII-lea. În evul mediu, pe lîngă lăcaş a funcţionat
o vestită scoală românească de caligrafi miniaturişti. Colecţia de artă veche deţine piese reprezentative
formate din broderii, ferecaturi în argint, manuscrise caligrafiate şi miniate etc.

b. SUCEAVA — BISTRIŢA (196 km) Km 17 (DN 17) CIPRIAN PORUMBESCU

Comuna, situată pe valea pîrîului Stupea, este locul natal al folcloristului Simeon Florea Marian şi
a compozitorului Ciprian Po-rumbescu, interpret virtuoz, militant pentru o creaţie muzicală inspirată din
cîntecul popular, autorul primei operete româneşti („Crai nou").
EXPOZIŢIA MEMORIALĂ „CIPRIAN PORUMBESCU" prezintă vizitatorilor documente şi
fotografii legate de viaţa şi creaţia artistului, instrumente la care a cîntat compozitorul, partituri în
manuscris, diferite publicaţii etc. Pe teritoriul comunei se găseşte şi frumoasa pădure de foioase Beranca.

Km 36 (DN 17) GURA HUMORULUI


Oraşul Gura Humorului, situat în apropierea punctului de contact a Obcinelor cu Podişul Sucevei,
într-o mică depresiune intramontană de la confluenţa pîrîului Humor cu Valea Moldovei, a fost întemeiat la
sfîrşitul secolului al XVIII-lea (1775). Localitatea, ce a avut în trecut doar o funcţie comercială, a devenit
un însemnat centru economic din nordul Moldovei, aici funcţionînd întreprinderi de prelucrarea lemnului,
unităţi ale industriei materialelor de construcţii şi un combinat minier.
Obiective turistice: MUZEUL ETNOGRAFIC (piese de port popular tradiţional, textile de
interior, inventar gospodăresc, măşti etc.); PARCUL DENDROLOGIC LUNCA MOLDOVEI (22 ha
suprafaţă; numeroase exemplare de arbori seculari, precum, şi arbuşti indigeni şi exotici; punct de agrement
al localnicilor).

ÎMPREJURIMI

HUMOR (5 km pe DL) celebru MONUMENT DE ARTA ŞI ARHITECTURA MEDIEVALA,


MĂNĂSTIRE ctitorită în anul 1530 de către logofătul Toader Bubuiog cu sprijinul lui Petru Rareş.
Remarcabilă pictură interioară şi exterioară; frescele exterioare cuprind cîteva compoziţii mari dintre care
se detaşează tema ce înfăţişează Asediul Constantinopolului, simbol al politicii antiotomane a epocii.
Desfăşurată pe un spaţiu pictural vast, scena asediului emoţionează prin forţa cu care sînt evocate luptele
pentru cucerirea oraşului.
Pe lîngă lăcaş funcţionează o interesantă colecţie de arta medievală românească.
VORONEŢ (4 km pe DL) localitate unde se păstrează unul dintre cele mai valoroase
MONUMENTE DE ARTA ŞI DE ARHITECTURA din ţara noastră, mănăstirea Voroneţ, ctitorie a lui
Ştefan cel Mare ridicată în anul 1488.
Pictura exterioară a edificiului este considerată drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale
moldoveneşti. Toate scenele vibrează pe un fond cromatic în care se evidenţiază cel mai pur albastru,
vestitul „albastru de Voroneţ" care figurează astăzi în toate publicaţiile internaţionale de artă alături de
verdele Veronese şi roşu Titzian.
În apropiere întîlnim REZERVAŢIA GEOLOGICA PIATRA PINULUI unde s-au descoperit mai
multe resturi de peşti aparţinînd genurilor Lepidopus, Aliosa, Scorpaena, Sardinella, Ciupea, precum şi
unele specii noi pentru ştiinţă ca Palaeorhychus humorensis (exemplar de 1,8 m lungime).
CACICA (18 km pe DL) comună cunoscută pentru exploatările de sare care au debutat în a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea; zăcămînt de sare gemă de formă oval-alungită (500X300 m).
Numeroasele galerii în. vechile exploatări, lacul sărat pe care se pot face plimbări cu barca, sala de
festivităţi săpată în sare constituie interesante puncte de atracţie turistică.

Km 72 (DN 17) CÎMPULUNG MOLDOVENESC


Localitatea, situată în Depresiunea Cîmpulung şi întinsă pe aproape 10 km pe valea rîului
Moldova, este o străveche vatră de locuire şi permanenţă umană, tîrgul de aici fiind anterior constituirii
statului feudal independent Moldova. Atestat documentar în anul 1411, Cîmpulung Moldovenesc a fost o
lungă perioadă reşedinţa unui ,,ocol" cu conducere proprie, subordonată doar domnitorului Moldovei.
În oraş funcţionează în prezent întreprinderi de prelucrare a lemnului, o filatură, unităţi ale
industriei alimentare etc.
Obiective turistice: MUZEUL ARTA LEMNULUI (patrimoniu bogat şi variat cuprinzînd:
mobilier, unelte şi ustensile casnice din lemn, un car folosit la munte construit în întregime din lemn, vechi
de 400 de ani, piesă unicat în ţara noastră, inventarul unei stîne etc.); COLECŢIA ETNOGRAFICA PROF.
ION ŢUGUI (peste 5 000 de linguri din lemn, realizate în ţară sau în străinătate, ceramică, ştergare,
monede greceşti, romane, bizantine, moldoveneşti medievale etc.); COLECŢIA ETNOGRAFICA MIHAI
LĂCĂTUŞ (mobilier şi instrumente mux.icale populare); MONUMENTUL DRAGOŞ ŞI ZIMBRUL
(1979; L Jalea); COMPLEXUL TURISTIC PENTRU TINERET (organizează drumeţii la cabanele Deia,
Mestecăniş, la Rezervaţia geologică Pietrele Doamnei etc.); PARCUL TINERETULUI ş.a.
Pe lîngă Liceul „Dragoş Vodă" funcţionează o interesantă GRĂDINA BOTANICĂ. Dintre
plantele exotice cultivate aici demne de amintit sînt cele de seră şi anume: bananul, palmierul, (azaleele,
plantele suculente, Phillanthus, Monstera, Ficus, Phillodendron ş.a.
Colecţia de răşinoase cuprinde specii de pin, de brad, specii mai rare ca tsuga (Tsugă canadensis)
ori răşinoase ornamentale ca: tisa piramidală, tisa columnară, tuia columnară, tuia globoasă, ienupărul
tîrîtor ş.a.

ÎMPREJURIMI

CHEIA MOARA DRACULUI (7 km pe DL), REZERVAŢIE GEOLOGICĂ, se află pe cursul


superior al pîrîului Valea Caselor, afluent pe partea dreaptă a rîului Moldova. Pe versanţii calcaroşi ai cheii
cresc bradul, molidul, mesteacănul, plopul tremurător, salcia, un exemplar de tisa, floarea de colţ, vulturica,
urechelniţa, clopoţeii, usturoiul sălbatic, feriguţa ş.a.
CODRUL SECULAR DE LA SLĂTIOARA (14 km sud pe DL) este situat pe versantul estic al
masivului Rarău, la altitudinea de 790—l 353 m. O parte a pădurii Slătioara, în suprafaţă de 274 ha, a fost
declarată, încă din anul 1941, REZERVAŢIE FORESTIERĂ.
Vegetaţia lemnoasă cuprinde numeroase specii: molidul, pinul silvestru, tisa, fagul, scoruşul,
carpenul, arinul, paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), ienupărul, salcia (Salix silesciaca, S., cinerea, S.
viminalis), agrişul (Ribes grossularia), cununiţa (Spirea ulmifolia), zmeurul (Rubus idaeux), bîrboaca,
tulichina (Daphne mezereum), afinul, merişorul etc.
Ca monumente ale naturii sau rarităţi amintim: papucul doamnei, de pe stîncile calcaroase ale
rezervaţiei, tulichina pitică, al cărei colorit se aseamănă cu cel al liliacului, vulturica de stîncă (Hieracium
pojoritense), foaie grasă, alga roşie de apă dulce (Hildenbrandtia rivularis) de pe pietrele umede din văi
etc.
Aici au găsit bune condiţii de viaţă ursul, lupul, rîsul (monument al naturii), mistreţul, vulpea,
jderul, veveriţa, corbul, cocoşul de munte, ierunca, eretele, vindereii, şorecarul ş.a. REZERVAŢIA MIXTĂ
PIETRELE DOAMNEI-RARĂU (15 km pe DL) este situată în partea nordică a masivului Rarău (punctul
cel mai înalt al Rarăului atinge altitudinea de 1 651 m, iar Pietrele Doamnei au 1 647 m înălţime), întreaga
zonă cuprinzînd calcare cu încrustaţii de corali, amoniţi, alge marine etc., elomonte care formau mari recife
în perioada cretacică, cînd aici se întindeau apele calde ale oceanului.
Vegetaţia lemnoasă are ca specie predominantă molidul, alături de care vegetează scoruşul, plopul
tremurător, salcia şi mesteacănul. Dintre endemismele carpatice amintim: micsandra sălbatică (Erysimum
wittmanii), cărbuni (Phyteuma wagneri, P. tetramerum), guşa porumbelului, clopoţelul, margareta,
căldăruşa (Aquilegia nigricans), gălbeneaua de munte (Ranunculus carpaticus), sor cu frate (Melampyrum
saxosum), cimbrişorul, muşcata dracului (Scabiosa lucida subspecia barbata), coada şoricelului (Achillea
schurii), păiuşul etc.
Pe ţancuri şi abrupturi calcaroase creste floarea de colţ, jneapănul, tufe de bîrcoace (Cotoneaster
integerrima), arginţica (Dryas octopetala) etc. În pădure şi-au găsit adăpostul ursul, cerbul carpatin, lupul,
vulpea, mistreţul, rîsul, iepurele, veveriţa, jderul, numeroase păsări printre care corbul, cocosul de munte,
ierunca.

Km 79 (DN 17) POJORÎTA


Pe teritoriul comunei se întîlnesc doi munţi aproape simetrici alăturaţi, cu vîrfurile ascuţite şi
povîrnişuri repezi, acoperiţi cu păduri de molid; datorită asemănării lor localnicii i-au numit Adam şi Eva.
Forma mai deosebită a celor doi munţi se datorează rocii din care sînt alcătuiţi — dolomită —, destul de
rară în Carpaţi, ea creînd totdeauna reliefuri surprinzătoare.
În apropiere de Pojorîta, pe partea dreaptă a Moldovei, în zonele pasajului de cale ferată dinspre
Cîmpulung Moldovenesc, se află REZERVAŢIA GEOLOGICĂ FORMAŢIUNEA CU APTYCHUS. În
marne şi calcare roşii, violacee şi verzui se găsesc numeroase Aptychus: lamellaptychus, rectecstatus, L.
beyrichi, L. inflexico-tata etc., în vîrstă de cca 140 000 000 de ani.

ÎMPREJURIMI

FUNDU MOLDOVEI (7 km nord-vest pe DL) comună renumită pentru meşteşugul confecţionării


instrumentelor muzicale populare tradiţionale.
Din localitate se ajunge la REZERVAŢIA GEOLOGICA PÎRÎUL CAILOR (pe apa cu acelaşi
nume, afluent pe stînga a rîului Moldova); obiectul ocrotirii îl constituie un bloc relativ mic de calcar roşu,
fosilier, unde s-au descoperit numeroase fosile, între acestea 15 amoniţi şi 11 bivalve, unele neîntîlnite în
Carpaţii româneşti (Protrachyceras rodcrici, P. altila, Eremites orientale, Celtites evolutus, Saqeceras
waltcri, Daonella, Halobia ş.a.), în vîrstă de cca 270 000 000 de ani.

Km 113 (DN 17) VATRA DORNEI


Oraşul, STAŢUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL,
principalul centru urban din Ţara Dornelor, este situat la confluenţa Dornei cu Bistriţa.
Aşezare veche, atestată documentar de la sfîrşitul secolului al XVI-lea (1595), localitatea devine
cunoscută la începutul veacului trecut după ce analizele chimice ale apelor de aici an evidenţiat puterea ilor
curativă. Primul stabiliment balnear s-a construit în anul 1845, iar din 1884 a început aplicarea de
tratamente cu nămol de turbă.
Climat continental de depresiune intramontană; temperatura medie anuală este de 5.2°C (în iulie,
15,2CC, iar în ianuarie,... —6°C): precipitaţiile medii anuale ating în jur de 700—800 mm.
Factori naturali de cură: ane minerale carbogazoase, feruginoase, slab bicarbonatate, sodice,
calcice, magneziene hipotone; nămol de turbă (adus de la Poiana Stampei); bioclimat montan cu caracter
tonic stimulent.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni
neurologice periferice şi centrale, afecţiuni asociate.
OBIECTIVE TURISTICE: MUZEUL ORĂŞENESC cu Secţie de ştiinţele naturii (bogate colecţii
cu faună din zonă), Secţie de cinegetică (istoria vînatului, vîrfuri de lance, vîrfuri de săgeţi, cornuri de praf
de puşcă, fildeş de mamut, corn de elan, craniu de bour etc.) şi Secţie de artă (pictură românească
contemporană); PARCUL STAŢIUNII.
PARCUL, amplasat pe partea dreaptă a rîului Dorna şi urcînd în pantă pînă sub Dealul Negru,
întins pe suprafaţa de 50 ha, este declarat parc dendrologic; dintre exemplarele ocrotite amintim arinul
laciniat (Alnus incana v. laciniata), arbore ornamental unic în Bucovina. Numeroase alei străbat parcul,
majoritatea îndreptîndu-se spre izvoarele de ape minerale. În lungul aleilor sînt amplasate busturile lui
Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Ciprian Porumbcscu, George Enescu şi alţi oameni de
cultură români. Din parc se ajunge în vîrful Dealului Negru (500 m alt.) de unde se deschide o vastă
panoramă asupra staţiunii şi a împrejurimilor sale.
În vestul oraşului se înalţă muntele Runc, transformat într-un imens parc, care concurează în
frumuseţe şi pitoresc parcul de pe Dealul Negru. Iarna, atît Dealul Negru, cît şi muntele Runc oferă condiţii
propice pentru practicarea schiului.

ÎMPREJURIMI

CHEILE ZUGRENI (20 km nord-est pe DN 17 B), rezervaţie geologică situată pe rîul Bistriţa,
reprezintă un interesant monument al naturii. Dintre elementele floristice, specifice stîncăriilor, se remarcă
floarea de colţ, aflată aici în cea mai joasă staţiune naturală din Moldova, precum şi endemismul petrosia
(Andryalla levitomento-sa). Vegetaţia lemnoasă cuprinde molidul, paltinul de munte, teiul, ulmul, plopul
tremurător, scoruşul. Rezervaţia acoperă suprafaţa de 100 ha.
ŞARU DORNEI (18 km pe DL) comună pe teritoriul căreia se găsesc numeroase izvoare de apă
minerală (arsenicală, carbogazoasă, sodică, calcică, magneziană) recomandată în tratarea afecţiunilor
gastrice, hepatice, anemiilor, stărilor limfatice etc.
În perimetrul localităţii întîlnim şi REZERVAŢIA FORESTIERĂ TINOVU ŞARU DORNEI (35
ha suprafaţă); vegetaţia este alcătuită din muşchi arctic de tip Sphagnum, precum şi din arborete în care
predomină pinul silvestru.
Km 121 (DN 17) DORNA CANDRENILOR
Comuna, situată în sudul muntelui Ouşoru (1 639 m alt.), este renumită pentru izvoarele sale de
apă minerală, utilizate, în parte încă din secolul trecut. În prezent, patru moderne staţii de îmbuteliere —
una în centrul comunei, iar celelalte la Poiana Negrii, Poiana Vinului şi Poiana Coşnii — valorifică superior
izvoarele de apa minerală din localitate.

Km 133 (DN 17) POIANA STAMPEI


Comuna, străjuită în vest de Munţii Bîrgăului, cu altitudini mai joase, iar în sud de zidul înalt al
Munţilor Căliman, se întinde în lungul Dornei şi, respectiv, al afluentului acesteia Dornişoara.
Aici se găseşte REZERVAŢIA FORESTIERĂ TINOVUL MARE. cea mai întinsă rezervaţie
naturală de turbă din ţara noastră (677 ha, inclusiv zona de protecţie). Datorită carenţei de substanţe
minerale nutritive atît în sol, cît şi în apă, ambele fiind foarte acide, flora este destul de săracă. În rezervaţie
predomină briofitele (muşchi), în special Sphagnum wuljiunum, muşchi frunzos, relict arctic şi subarctic.
caracteristic unor zone periferice de zăvoaie de tip finlandic, specie al cărei areal sudic mondial se află în
ţara noastră. Elementul forestier de bază îl constituie pinul silvestru (el se dezvoltă încet, atingînd la vîrsta
de 100 de ani diametre de 10—12 cm); lui i se adaugă mesteacănul pufos, precum şi alte specii comune
(scoruşul, plopul, molidul) ce cresc în zona de protecţie.
Fauna este deosebit de interesantă şi variată, aici trăind numeroase animale inferioare, specifice
zonelor de turbă, dintre acestea remarcîndu-se un tardigrad boreal necunoscut în centrul şi sudul Europei, o
furnică şi trei specii de păianjeni. O remarcabilă însemnătate ştiinţifică are păianjenul Apoderus coryli ale
cărui varietăţi susperbus şi negricolis n-au mai fost semnalate pînă acum decît în regiunea fluviului Amur.
De asemenea, rotiferul Dinocharis intermedia, relict glaciar, se află aici în cea mai sudică staţiune
europeană.

Km 149 (DN 17) PIATRA FÎNTÎNELE


Zona, situată în Pasul Bîrgău (Tihuţa), la altitudinea de 1 850 m, este renumită pentru izvorul său
de ape minerale, pentru cel mai ridicat conţinut de iod din atmosferă, precum şi prin excelentele condiţii de
practicare a sporturilor de iarnă (poteci marcate, pîrtii de schi, transport mecanic pe cablu etc.).

Km 191 (DN 17) BISTRIŢA


Municipiul, reşedinţa judeţului Bistriţa-Năsăud, situat în vestul culoarului Bîrgaielor, pe cursul
inferior al Bistriţei ardelene, şi dezvoltat pe o veche vatră de locuire şi permanenţă dacică, daco-romană şi
românească. Menţionată documentar pentru prima oară în anul 1264, dar cu existenţă anterioară invaziei
tătarilor de la 1241. Bistriţa a devenit în evul mediu unul dintre cele mai însemnate centre meşteşugăreşti şi
comerciale ale Transilvaniei, întreţinînd strînse şi multiple relaţii cu Moldova (Petru Rareş a stăpînit o
perioadă localitatea şi satele din jur). În secolul al XVI-lea aici s-au înfiinţat o tipografie şi un liceu
umanist, în anii 1543 şi, respectiv, 1596.
Fig 06
Oraşul este un însemnat centru economic (întreprinderi constructoare de maşini şi utilaj
tehnologic, de prelucrarea lemnului, fabrică de sticlărie, unităţi ale industriei alimentare, materialelor de
construcţii, filatură etc.) şi cultural.
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL cu Secţie de istorie (bogate colecţii de arheologie,
numismatică antică şi medievală, istorie medie, modernă şi contemporană etc.), Secţie de artă populară
(unelte şi ustensile gospodăreşti, costume populare tradiţionale, instalaţii tehnice ţărăneşti etc.) şi Secţie de
ştiinţele naturii (colecţii mineralogice şi petrografice, numeroase exemplare ale faunei din zonă):
CETATEA MEDIEVALA (secolele XIV-XVII; fragmente ale zidurilor de incintă şi Turnul Dogarilor,
singurul conservat pînă azi); BISERICA ORTODOXA (veacul al XIII-lea, cu adăugiri şi refaceri ulterioare;
stil gotic timpuriu; interior în stil baroc); BISERICA EVANGHELICA (secolele XIV-XV; stil gotic şi
Renaştere; în interior se păstrează 20 de steaguri ale vechilor bresle); CASA ARGINTARULUI (secolul al
XVI-lea; remarcabil monument de arhitectură medievală; ancadramente în stil Renaştere); COMPLEXUL
ARHITECTONIC ŞUGALETE (veacurile XVI-XVII; prăvălii cu arcade); STATUILE lui Andrei Mureşanu
(1937; C. Medrea) şi George Coşbuc (1960; G. Covalschi); BUSTUL lui Liviu Rebreanu (R. Ladea);
ARBORI OCROTIŢI, monumente ale naturii (plop secular, arborele de lalele şi arborele pagodelor);
PĂDURILE CODRIŞOR (în sud) şi DUMBRAVA (În nord-vest); STADIONUL MUNICIPAL etc.
La 16 km de Bistriţa se găseşte PARCUL DENDROLOGIC ARCALIA (cca 16 ha) cu mulţi arbori
monumentali dintre care amintim: bradul argintiu (Abies concolor v. argentea), molidul caucazian (Picea
orientalist pinul strob (Pinus strobus) — de vîrste şi dimensiuni impresionante —, stejarul american,
arborele de lalele, salcîmul japonez, teiul etc.
De la Bistriţa se poate ajunge la SÎNGEORZ-BĂI, STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ
PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată la poalele Munţilcr Rodnei, în bazinul superior al
Someşului Mare (20 km pe DN 17 C şi 42 km pe DN 17 D).
Climatul continental moderat de dealuri şi coline; temperatura medie anuală este de 7,5°C (în
iulie, aproximativ 18°C, iar în ianua_ fie,...—5,5°C); precipitaţiile medii anuale ating 800 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice, magneziene,
carbogazoase; nămol mineral; bioclimat sedaţi v de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni metabolice şi de nutriţie,
afecţiuni asociate.

c. BISTRIŢA — GHEORGHENI (225,5 km)

Km 46,5 (DN 15 A) REGHIN


Oraşul, situat în sud-estul Cîmpiei Transilvaniei, la confluenţa Gurghiului cu Mureşul, apare
menţionat documentar pentru prima oară în anul 1228 sub numele de Regnum. Cunoscut centru corner-
cial în evul mediu, Reghinul este locul unde a trăit şi lucrat. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
veacului al XIX-lea, Petru Maior, reprezentant de seamă al Şcolii ardelene, care a scris în oraş, printre alte
lucrări, şi Istoria pentru începuturile românilor în Dacia.
După anul 1861 aici a activat, cu bune rezultate, „despărţămînt" (filială) a Asociaţiunii Transilvane
pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA). Oraşul contemporan este cunoscut pentru unităţile
producătoare de instrumente muzicale şi ambarcaţiuni sportive.
Obiective turistice: MUZEUL ETNOGRAFIC (unelte şi ustensile gospodăreşti, artă populară,
port popular tradiţional, textile de interior etc.); MUZEUL ŞTIINŢELOR NATURII de pe lîngă Liceul nr. 2
(bogată colecţie ornitologică, cuprinzînd peste 1 400 de păsări din ţara noastră, precum şi exemplare
exotice).

ÎMPREJURIMI

GURGHIU (11 km pe DJ 153 C) comună pe teritoriul căreia cercetările arheologice au identificat


urme ale unei cetăţi dacice. În evul mediu aici s-a ridicat o puternică cetate folosită drept reşedinţă de unii
voievozi ai Transilvaniei.
În localitate există un mare PARC DENDROLOGIC, creat cu peste 200 de ani în urmă, cu o largă
varietate de arbori indigeni şi exotici. La mică distanţă se întinde o POIANA CU NARCISE, declarată
REZERVAŢIE BOTANICĂ (3 ha).
În vecinătatea comunei, în stînga văii Gurghiului, spre confluenţa Gurghiului cu Mureşul, se află
PĂDUREA MOCIAR (2318 ha), cea mai bătrînă pădure din ţară, alcătuită mai ales din stejari cu înălţimea
de poşte 18 m, şi diametrul de 1,5 m. Din trupul pădurii, o porţiune de 50 ha, situată pe un platou la 490 m
altitudine. a fost declarată rezervaţie forestieră, aici vegetînd numeroşi stejari bătrîni, monumente ale
naturii.
SOVATA (44 km pe DN 15) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL, situată pe versantul vestic al Munţilor Gurghiu, pe un uriaş bloc de sare. Deşi efectele
terapeutice ale apelor de aici erau cunoscute din evul mediu, primele forme de organizare a băilor sînt
consemnate abia din a doua jumătate a secolului trecut, Sovata obţinînd oficial statutul de staţiune în anul
1884.
Sovata, care se înscrie pe o evoluţie ascendentă încă din perioada interbelică, este astăzi una dintre
cele mai căutate şi apreciate staţiuni balneoclimatice din România. Ea dispune de moderne hoteluri de cură
cu bază proprie de tratament şi asigură diversificate proceduri de cură balneară.
La Sovata principalul factor natural terapeutic îl reprezintă cele 10 lacuri — Ursu, Aluniş, Roşu,
Verde, Mierlei, Sărat, Şerpilor, gerţ, Dulce şi Negru — situate în zona masivelor de sare. Dintre acestea se
detaşează Lacul Ursu, cel mai important lac sărat şi helioterm din ţara noastră (4,2 ha suprafaţă, 306 m
lungime, 182 m lăţime, 18,10 m adîncimea maximă), care a luat naştere în anii 1870—1880 în urma unor
fenomene de prăbuşire.
La suprafaţa sa există un strat de aproximativ 10 cm grosime de apă dulce, adusă de pîraiele
Topliţa şi Auriu, care absoarbe căldura solară, înmagazinează apoi straturile inferioare de apă sărată.
Temperatura maximă a apei Lacului Ursu la adîncimea de 1,5—2 m atinge 45—50° în intervalul 15 mai —
25 iunie, ea înregistrînd după această dată o scădere progresivă (30—35°C între 25 iunie — 15 august şi 24
—28°C între 15 august — 10 septembrie). Demn de reţinut este faptul că diferenţele sezoniere de
temperatură au implicaţii practice din punct de vedere terapeutic.
Dintre celelalte lacuri din staţiune, însemnătate terapeutică au lacurile Verde, Roşu, Aluniş şi
Negru a căror apă este utilizată la diferite proceduri şi tratamente; în plus, nămolul de la lacurile $pşu şi
Negru este folosit la bazele de tratament. Climat de depresiune intradeluroasă; temperatura medie anuală
este de 7,6°C (în iulie, 17,5°C, iar în ianuarie,... — 3,7°C); precipitaţiile medii anuale ating 755 mm.
Factori naturali de cură: apa minerală clorurată sodică a lacurilor helioterme; nămol sapropelic
din lacuri; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni ginecologice, afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni
neurologice periferice, afecţiuni asociate.
Din Sovata se organizează interesante excursii la Reghin, Tîrgu Mureş, Sighişoara, Praid, pe Valea
Gurghiului etc. PRAID (51 km pe DN 13 A) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE
INTERES LOCAL, situată pe Valea Tîrnavei Mari, în depresiunea omonimă, la poalele Munţilor Gurghiu.
Climat continental moderat de depresiune intradeluroasă; temperatura medic anuală este de 7°C (în iulie,
aproximativ 17°C, iar în ianuarie,... —4°C); precipitaţii medii anuale în jur de 750 —800 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurate sodice, concentrate, bromoiodurate, borice,
feruginoase, termale; microclimat de salină; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni respiratorii, afecţiuni cardiovasculare.
În galeriile fostei saline din localitate s-a amenajat un sanatoriu pentru tratamentul afecţiunilor
respiratorii.

Km 118,5 (DN 15) TOPLIŢA


Oraşul, situat pe Valea Mureşului, în Depresiunea Giurgeului, s-a dezvoltat într-o zonă de intensă
locuire şi permanenţă dacică, daco-romană şi românească, fapt atestat de numeroasele descoperiri
arheologice din zonă, unii cercetători acreditînd chiar ideea că în apropiere s-ar fi aflat cetatea dacică
Sangidava. Menţionată pentru prima oară documentar pe o hartă din anul 1382, Topliţa este azi un cunoscut
centru de exploatare şi industrializare a lemnului.
Pe malul stîng al pîrîului Topliţa se întinde PARCUL oraşului, unde s-au ridicat BUSTURILE lui
Nicolae Bălcescu şi Mihai Eminescu. La ieşirea din oraş către Borsec se înalţă MONUMENTUL
EROILOR din primul război mondial (1925).
În perimetrul oraşului Topliţa se află şi STAŢIUNEA CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES
LOCAL BRADUL-TOPLIŢA. Climat de depresiune intramontană, cu ierni geroase şi veri răcoroase;
temperatura medie anuală este de aproximativ 8°C; precipitaţiile medii anuale înregistrează 700—800 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale mezotermale, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene;
bioclimat relaxant, cu nuanţe tonice.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale tubului digestiv şi ale ficatului, nevroza astenică,
stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare generală bună.
În staţiune există un bazin de dimensiuni olimpice în aer liber, cu apă mezotermală, care dispune
de amenajări pentru aerohelioterapie. În apropierea oraşului, la poalele vîrfului Răchitiş din Munţii
Căliman, întîlnim Lacul Iezer, cu suprafaţa de 1 300 m2 şi adîncimea de 3—5 m.
Pe muntele Creangă, nu departe de Topliţa, vegetează pinul de munte (Pinus montana), specie
rară, considerată monument al naturii.

ÎMPREJURIMI

BORSEC (25 km spre nord-est pe DN 15) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ


DE INTERES GENERAL, situată în depresiunea omonimă, între Munţii Bistriţei şi Munţii Giurgeului. Una
dintre cele mai vechi staţiuni din ţara noastră (efectele apelor erau cunoscute în secolul al XVI-lea, iar în
anul 1770 apărea o lucrare cu caracter ştiinţific consacrată apelor minerale de aici) care a înregistrat o mare
dezvoltare în ultimele decenii.
Climat de depresiune intramontană; temperatura medie anuală este de aproximativ 5°C (în iulie,
14—15°C, iar în ianuarie,... —6°C); precipitaţii medii anuale în jur de 800 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, carbogazoase; nămol
de turbă; bioclimat montan stimulent.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni endocrine, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni
hepato-biliare, nevroza astenică, afecţiuni asociate.
În împrejurimile staţiunii se pot efectua interesante excursii şi drumeţii la Poiana Zînelor, Şapte
Izvoare, Grota Urşilor (o îngrămădire de stînci imense, despărţite de goluri adînci provenite în urma
fenomenului de eroziune), la vestigiile Cetăţii Bufniţelor, la cariera de travertin de pe Dealul Rotund, pe
culmile Făget şi Făgeţel (cca 1 100 m alt.; vegetaţia lemnoasă e reprezentată de molizi, ulmi, aluni, fagi
consideraţi printre cei mai bătrîni din ţară). BILBOR (12 km pe DN 15 apoi 'l3 km pe DL) localitate cu
elemente de staţiune balneoclimatică atestată în anul 1778; apele minerale magneziene, calcice,
carbogazoase, hidrogencarbonatate de la cele 15 izvoare din comună sînt indicate în tratarea afecţiunilor
tubului digestiv, afecţiunilor hepato-biliare etc.
În vestul localităţii, pe malul drept al pîrîului Dobreanu, la altitudinea de 910 m, se află o
REZERVAŢIE BOTANICĂ DE TURBA (3,5 ha). Stratul de turbă atinge grosimea de 2—3 m, fiind
alimentat de izvoare carbogazoase bogate în calciu. Vegetaţia cuprinde o paletă variată, cu multe specii
rare; dintre acestea amintim: iarba cu trei frunze (Menyathes trifoliata), salcia pitică (Salix rcpens), limba
siberiană (Linguria sibilica) etc.

Km 225,5 (DN 12) GHEORGHENI


Oraşul, situat în Depresiunea Giurgeului şi atestat documentar pentru prima oară în anul 1332, a
fost un însemnat centru comercial Şi meşteşugăresc ce a întreţinut în evul mediu şi în epoca modernă
strînse şi constante legături cu Moldova şi restul Transivaniei.
În localitate s-a născut poetul Salamon Erno, cel ce a tradus în limba maghiară unele dintre operele
lui Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi şi Panait Istrati.
Obiective turistice: MUZEUL ORĂŞENESC (clădire de la sfîr-secolului al XVIII-lea; colecţii de
arheologie, istorie medievală, modernă şi contemporană; colecţii de etnografie); VESTIGIILE CETĂŢII
MEDIEVALE (veacurile XVI-XVII); PARC DENDROLOGIC (rezervaţie naturală pe suprafaţa de 13 ha,
unde se întîlnesc peste 2 500 specii de plante şi cca 185 specii de arbori); COMPLEXUL TURISTIC
BELCHIA.
În apropiere de Gheorgheni se găseşte PEŞTERA ŞUGĂU, situată la poalele sudice ale Dealului
Sipoş; în galeriile peşterii, dispuse pe trei niveluri şi totalizînd cca 1 000 m lungime, exista frumoase
exemplare de stalactite şi stalagmite (mai ales în punctul cunoscut sub numele de „Sala buzduganelor",
unde acestea au forme impresionante).
În vecinătatea peşterii se află o TURBĂRIE întinsă pe 60 ha (numită local „După luncă"),
declarată REZERVAŢIE BOTANICĂ; aici vegetează relicte din epoca glaciară, printre care Viola epipsila,
specie foarte rară de viorea. La 18 km sud de Gheorgheni se găseşte STAŢIUNEA TINERETULUI DE la
IZVORUL MUREŞULUI, unul dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate locuri de odihnă şi agrement al
tineretului şi studenţilor din ţara noastră.

d. GHEORGHENI — PIATRA-NEAMŢ (224,5 km)

Km 26 (DN 12 C) LACU ROŞU


Lacu Roşu, cel mai mare lac de baraj natural din ţara noastră, situat între masivele Ghilcoş (1 384
m alt.), Suhardul Mare (1 507 m alt.) şi Suhărdelul (1 400 m alt.), la altitudinea de 983 m, s-a format în
anul 1837, cînd apele Bicazului au fost stăvilite datorită unei mari alunecări de teren de pe versantul nord-
vestic la muntelui Ghilcoş ca urmare a infiltrării apelor unei ploi puternice, precum şi a unui cutremur.
Pădurea de conifere întinsă de-a lungul Bicazului a fost înecată, trunchiurile arborilor văzîndu-se şi astăzi
în unele puncte deasupra apelor lacului (ele ies la suprafaţă ca nişte cioturi de l—2 m înălţime).
Cuveta lacustră este divizată în două braţe: unul cu lungimea de 1 000 rn pe valea principală, iar
celălalt, lung de 400 m, pe valea Suhardului; lăţimea lor variază între 50—100 m. Lacul, al cărui contur
este asemănător cu o cizmă, are perimetrul de 3 km, volumul său de apă atingînd 680 000 m3. Iarna lacul
îngheaţă pe întreaga sa suprafaţă pînă la adîncimea de 60—70 cm.
În jurul lacului s-a dezvoltat STAŢIUNEA CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL cu acelaşi nume. Climat de munte; temperatura medie anuală este de aproximativ 5,5°C (în
iulie, 15°C, iar în ianuarie, —7°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 700—750 mm.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic stimulent.
Indicaţii: nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare
generală bună, hipertiroidia benignă, rahitismul şi tulburările de creştere la copii.
Din staţiune se organizează numeroase drumeţii şi excursii la vîrful Sicaş (1 676 m alt.), la Cheile
Bicazului, la cabana Piatra Singuratică, la vîrful Hăşmaşul Mare, de unde se deschide o frumoasa
perspectivă asupra depresiunilor Ciucului şi Giurgeului. Alpiniştii începători sau avansaţi pot practica
sportul preferat pe trasee cu grade diferite de dificultate (de la 2 B la 6). Amatorii de schi au la dispoziţie
pîrtia Poiana Raza Soarelui, precum şi pîrtia de pe Suhardul Mare.

Km 52,5—59,5 (DN 12 C) CHEILE BICAZULUI


Cheile Bicazului, cele mai adînci (cca 400 m) şi mai impresionante din ţară s-au format prin
acţiunea rîului Bicaz şi a afluenţilor săi (Bicăjel, Cupaş, Lapoş, Bîrnad şi Şugău) în pereţii de calcare
mezozoice din zonă. Cheile prezintă o interesantă şi variată privelişte în care, pe lîngă feţele netede, apar
colţi de stîncă, cu crăpături, deschideri de grote, bîrne suspendate pe versantul golaş, ţancuri cu piscuri.
În cadrul cheilor se disting patru sectoare, între km 26,5 şi 28,7 se desfăşoară primul sector numit
„între Chei"; aici pereţii sînt atît de înalţi (300—400 m) şi atît de apropiaţi încît razele soarelui nu ajung
niciodată la oglinda apei. Rîul curge zgomotos pe lîngă înaltul meterez al Suhardului Mic (1 126 m alt.), zid
cu strate colorate în ruginiu. Pe versantul nord-estic al masivului se află PEŞTERA SUHARD, lungă de 35
m. Al doilea sector, desfăşurat între km 28,7—31, denumit „Poliţele Bardosului" este dominat de Piatra
Altarului (Turnul Bardosului), o piramidă izolată de peste 200 m înălţime; spre ieşirea din sector
constructorii au tăiat în coasta muntelui o fantastică serpentină, încolăcită de aproape 1. km.
În dreptul km 31 ajungem în sectorul al treilea, numit „Gîtul Iadului”; aici pereţii sînt foarte
apropiaţi dînd acestui segment din chei aspectul de canion. În sectorul al patrulea, dincolo de km 32, apele
Bicazului, scăpate de strîmtoarea pereţilor, parcurg domol ultimii 2 km ai cheilor.
Din punct de vedere floristic în Cheile Bicazului întîlnim specii lemnoase ca cetina de negi
(Juniperus sabina), tisa, pinul etc. şi specii endemice localizate numai în Carpaţii Orientali ca: Melan-
driiitn zawadzkii, Astragalus pseudopurpureus, garoafa cu flori albe, Dianthus spiculifolius ş.a. La ieşirea
din chei, în baza calcaroasă Surduc-Munticelul se află Peştera Munticelului, descoperită în anul 1973.
Peştera, lungă de 120 m, conţine un foarte mare număr de stalagmite-lumînare.

Km 78,5 (DN 12 C) BICAZ


Oraşul, atestat documentar pentru prima oară în anul 1616 şi menţionat ca tîrg la 1850, s-a
dezvoltat o dată cu lucrările ce au dus la realizarea sistemului hidroenergetic de pe rîul Bistriţa. În prezent
Bicazul este un cunoscut centru al industriei materialelor ele construcţii (fabrici de ciment, de azbociment,
producerea varului etc.) Muzeul orăşenesc, înfiinţat în anul 1958, prezintă vizitatorilor interesante colecţii
axate pe trei tematici de bază: locuirea văii Bistriţei din cele mai vechi timpuri; momente legate de
construirea hidrocentralelor din zonă; Bicazul în arta plastică contemporană.
În apropiere de oraş s-a amenajat cel mai mare lac de acumulare antropic de pe rîurile interioare
din tara noastră. Barajul, amplasat în amonte de confluenţa pîrîului Izvorul Muntelui cu Bistriţa, are
lungimea de 435 m, înălţimea de 120 m şi lăţimea de 100 m la bază şi 10 m la coronament. Lacul, lung de
34 km, cu lăţimea variabilă între 200—2 000 m şi adîncimea maximă de 90 m, ocupă suprafaţa de 3 200 ha.
Realizarea lacului, pe lîngă însemnătatea ei economică, a creat şi premisele dezvoltării unui complex
turistic. Cei ce poposesc pe malurile lui pot efectua excursii pe Ceahlău, precum şi plimbări de agrement pe
lac cu vaporaşul, şalupe, bărci şi hidrobiciclete.

ÎMPREJURIMI

TARCĂU (4 km est pe DN 15) comună veche atestată documentar încă din secolul al XV-lea, pe
teritoriul căreia se găsesc bazinele unora dintre cele mai vechi păstrăvării din ţară. În prezent, 13 din cele
40 de bazine (cu suprafaţa totală de 1200 m2) sînt populate cu păstrăvul curcubeu (Salmo gairdneri
Richard).
Tot în perimetrul comunei Tarcău mai întîlnim CASCADA BOLOVĂNIŞ, REPEZIŞURILE
CASCADA DE LA IANUŞ, precum şi REZERVAŢIA FORESTIERĂ GOŞMAN (173 ha) care cuprinde
arboret natural de molid, brad şi fag în vîrstă de 140—260 de ani, precum şi exemplare de ulm, paltin, alun
şi scoruş.

Km 121,5 (DN 15) DURĂU (ramificaţie 21 km spre sud-vest pe DL)


Din comuna Ceahlău, unde se conservă vestigiile Palatului cnejilor, monument de arhitectură
ridicat în veacul trecut, se ajunge, după 5 km, la STAŢIUNEA CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE
INTERES GENERAL DURĂU, situată la poalele versantului nord-vestic al Ceahlăului.
Climat de munte; temperatura medie anuală este de 6°C (în iulie, 15,5°C, iar în ianuarie, — 5°C);
precipitaţii medii anuale în jur de 800—900 mm.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic stimulent.
Indicaţii: nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, afecţiuni endocrine,
afecţiuni asociate.
Din staţiune se pot organiza excursii în masivul Ceahlău, unul dintre cei mai îndrăgiţi munţi din
ţara noastră.
CEAHLĂUL delimitat la est de Valea Bistriţei, la nord de Valea Bistricioarei şi la sud de Valea
Bicazului, ocupă suprafaţa de 2900 ha, fiind ridicat cu 300—500 m deasupra văilor- care îl despart de
vecinii săi, această izolare creînd impresia de veritabilă cetate.
Pe suprafaţa Munţilor Ceahlău se întîlnesc cca 1 100 specii de plante (33,27% din flora României),
dintre care amintim: zada (Larix decidua), singurul conifer cu frunze căzătoare din ţara noastră, limba
cucului, stupiniţa, papucul doamnei, slăvocul, margareta, merişorul, genţianele, floarea de colţ, arinul,
afinul, jneapănul etc. Fauna, bogată şi variată, cuprinde: rîsul, ursul, cerbul, jderul, mistreţul, vulpea,
cocosul de munte, păstrăvul, cleanul etc. Pentru ocrotirea plantelor şi animalelor existente aici, o suprafaţă
de 1 836 ha a fost declarată REZERVAŢIE NATURALĂ MIXTA.
Dintre alte obiective turistice din masiv menţionăm: cascada Duruitoarea (60 m), considerată cea
mai mare din Moldova, Turnul Panaghiei, dominînd cu cei 70 m înălţime întreaga zonă, Turnul lui Budu
etc.

Km 162,5 (DN 15 B) VÎNĂTORI-NEAMŢ


Comună menţionată documentar în anul 1446 pe teritoriul căreia se află unul dintre cele mai vechi
şi mai de seama monumente de arta şi arhitectură feudală, MĂNĂSTIREA NEAMŢ, ctitorie succesivă a
domnitorilor Petrii Muşat, Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare (secolele XIV-XV).
În evul mediu aici a fiinţat un important centru de cultură vestit mai ales pentru cunoscuta şcoală
de caligrafi şi miniaturişti (printre aceştia, Gavril Uric, cel mai de seamă miniaturist din Moldova secolului
al XV-lea, manuscrisul copiat de el în anul 1429 constituind una dintre piesele de valoare ale Bibliotecii
Bodleyana din Oxford). Biblioteca lăcaşului, înfiinţată în anul 1407, printre cele mai vechi din România,
deţine cca 12000 de volume şi numeroase manuscrise. Colecţia de istorie şi artă veche românească deţine
tipărituri, broderii, ceramică, orfevrărie, cahle smălţuite, pictură datorată lui Nicolae Grigorescu.
În apropiere întîlnim REZERVAŢIA ZOOLOGICA DE ZIMBRI „DRAGOŞ VODĂ" (pe lîngă
zimbri în rezervaţie trăiesc şi alte animale specifice etajelor inferioare ale pădurilor montane), precum şi un
iaz Cu reprezentative specii ale ihtiofaunei locale.

Km 174,5 (DN 15 B) TÎRGU NEAMŢ


Oraşul, situat în Depresiunea Neamţului, pe valea Ozanei, apare atestat documentar în anul 1408
într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun negustorilor lioveni, aşezarea fiind închegata încă din
perioada premergătoare construirii statului feudal Moldova. Dezvoltarea localităţii începe o dată cu
înălţarea Cetăţii Neamţului. La sfîrşitul secolului al XV-lea aici exista un punct de vamă legat de comerţul
de vite cu Transilvania.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE (patrimoniu bogat şi variat compus din colecţii de
arheologie, numismatică, istorie medievală, modernă şi contemporană, etnografie etc.); EXPOZIŢIA
MEMORIALĂ „ION CREANGĂ" (în casa natală a scriitorului, din fostul sat Huinulesti, azi cartier al
oraşului; mobilier, fotografii, documente etc. referitoare la viaţa şi opera marelui creator); MO
NUMENTUL EROILOR din primul război mondial (1939- Teodor Burcă); CETATEA NEAMŢ.
CETATEA NEAMŢ este amplasată în partea de vest a oraşului, pe culmea stîncoasă a Dealului
Pleşu, la înălţimea de cca 100 m. Cercetările arheologice din ultimele decenii au dovedit că redutabila
fortificaţie a fost ridicată la sfîrşitul secolului al XIV-lea, în anii 1382—1387, de către Petru I Muşat. Ştefan
cel Mare a refăcut şi extins puternica cetate cu rol însemnat în sistemul defensiv al Moldovei. Cetatea a
rezistat de-a lungul vremii unor asedii îndelungate (în anul 1476 al lui Mohamed al II-lea; în anul 1691 al
lui Ioan Sobieski), dar şi-a deschis porţile fără luptă în faţa lui Mihai Viteazul. Distrusă din ordinul
otomanilor la sfîrşitul veacului al XVII-lea, Cetatea Neamţ a beneficiat de o atentă restaurare în anii 1963
—1970.

ÎMPREJURIMI

OGLINZI (4 km nord pe DL) localitate cu elemente de staţiune balneoclimatică, apele minerale şi


nămolul sapropelic de aici fiind indicate în tratamentul unor afecţiuni reumatismale şi ginecologice.
GRUMAZEŞTI (4 km sud pe D J 155 I şi 4 km, pe DL la dreapta) comună pe teritoriul căreia există un
PARC DENDROLOGIC şi casa naturalistului Aristide Caradja, realizatorul unei valoroase colecţii de
lepidoptere.

Km 178,5 (DN 15 C) AGAPIA (ramificaţie 3 km pe DL)


Comună situată pe Valea Topoliţei, în estul Munţilor Stînişoarei, înconjurată de codri masivi de
fag şi brad. În perimetrul localităţii se află MĂNĂSTIREA AGAPIA, ctitorie a hatmanului Gavril, fratele
domnitorului Vasile Lupu, din anul 1647, lăcaş renumit pentru pictura interioară executată de Nicolae
Grigorescu în anul 1860. Colecţia de artă cuprinde exponate valoroase, printre care: covoare moldoveneşti,
broderii, pictură pe lemn, picturi de Nicolae Grigorescu. Expoziţia memorială „Alexandru Vlauţă" deţine
interesante exponate (mobilier, documente, fotografii, manuscrise, diferite ediţii alo operei acestuia etc.)
referitoare la viaţa şi activitatea scriitorului.

Km 188,5 (DN 15 C) BĂLŢĂTEŞTI


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL situată în estul
Munţilor Stînişoarei, într-o mira depresiune, într-o zonă cu bogate păduri de brazi.
Climat continental; temperatura medie anuală este de 8°C (în iulie, 18°C, iar în ianuarie,... —4°C);
precipitaţiile medii anuale înregistrează 655 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurate, sulfatate, unele iodurate şi bromurate; sarea de
Bălţăteşti extrasă din apa minerală (se comercializează şi în scopul utilizării ei la domiciliu); bioclimat
scdativ de cruţare.
. Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice, afecţiuni asociate

e. PIATRA-NEAMŢ — IAŞI (222 km)

Km 0 (DN 15) PIATRA-NEAMŢ


Municipiul Piatra-Neamţ, una dintre cele mai vechi aşezări urbane ale Moldovei, situat pe cursul
mijlociu al Bistriţei, este străjuit de înălţimile Cernegura, Cozla şi Pietricica. Dezvoltată pe o vatră de
permanenţă şi continuitate dacică (la Bîtca Doamnei se presupune că ar fi existat antica Petrodava), daco-
romană şi românească, localitatea, atestată ca tîrg în anul 1453 (sub numele de Piatra lui Crăciun), avea să
cunoască un rol important în vremea domniei lui Ştefan cel Mare care a construit aici o Curte domnească.
În anul 1840 aici lua fiinţă prima fabrică de hîrtie din Moldova.
Oraşul este un centru economic (întreprindere constructoare de maşini, prelucrarea lemnului,
unităţi ale industriei materialelor ele construcţii, ale industriei alimentare şi uşoare, fabrică de îngrăşăminte
etc.) şi cultural (teatru etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL cu Secţie de istoric (ceramică neolitică, în special
aparţinînd culturii Cucuteni, obiecte dacice şi romane, colecţie numismatică, exponate şi documente
referitoare la epocile medievală, modernă şi contemporană), Secţie dr artă (creaţii româneşti moderne şi
contemporane), Secţie de ştiinţele naturii (colecţii de roci, faună din zonă, cea mai bogată colecţie din ţară
de peşti fosili din oligocen etc.) şi Expoziţia memorială „Calistrat Hogaş" (cărţi, manuscrise, documente,
fotografii în legătură cu viaţa şi creaţia scriitorului); CURTEA DOMNEASCA (secolul al XV-lea;
fragmente din vechile ziduri de incintă); MONUMENTUL DE ARHITECTURA MEDIEVALA BISERICA
SF. IOAN (1497—1499, ctitorie a lui Ştefan cel Mare) şi TURNUL-CLOPOTNIŢĂ (1499, ridicat de
acelaşi domnitor); STATUILE lui Ştefan cel Mare (1974; Oscar Han) şi Mihail Kogălniceanu (lPOP; W.
Hegel): BUSTUL lui Neagoe Basarab (1972; VI. Sulschi); COMPLEXUL SPORTIV „CEAHLĂU";
PARCUL COZLA ş.a.
În partea de est a culmii Pietricica, la altitudinea de 370— 420 m, se găseşte REZERVAŢIA
BOTANICĂ DEALUL VULPE -BOŢOAIA. Acest „ochi de stepă", situat pe un sol brun de păduro în
degradare, se remarcă prin cromatica deosebită dată de asociaţiile de colilie (Stipta stpnophylla).

Krn 14 (DN 15) ROZNOV


Veche aşezare cunoscută ca un însemnat centru comercial, loc unde în prima jumătate a secolului
trecut se ţineau 12 iarmaroace pe an. În oraşul contemporan, funcţionează un mare combinat chimic,
precum şi unităţi de exploatare şi prelucrare a lemnului.
În Roznov se află un PARC DENDROLOGIC (peste 3 ha suprafaţă) cu arbori seculari (fag, stejar,
castan) şi numeroase specii rare (tisa, corn, soc negru, brad argintiu, salcîm japonez, oţetar etc.). În
vecinătate, la Piatra Şoimului, localitate cu elemente de staţiune balneoclimatică, există ape minerale
indicate în tratarea unor afecţiuni reumatismale.

Km 34 (DN 15) BUHUŞI


Buhuşiul, situat pe cursul inferior al Bistriţei, în apropierea lacului de baraj Racova, este o
localitate veche, fostul sat Bodeşti, azi cartier al oraşului, fiind atestat în anul 1438. Însemnat centru
comercial în evul mediu, Buhuşiul devine cunoscut din a doua jumătate a secolului trecut prin fabrica de
postav de aici, una dintre cele mai mari din ţară, azi o modernă unitate a industriei textile.
Obiective turistice: EXPOZIŢIA DE ISTORIE MODERNA ŞI CONTEMPORANA (clădire din
secolul al XVIII-lea, fostul conac al familiei Buhuş; stil neoclasic; exponate referitoare la istoria oraşului şi
la lupta clasei muncitoare şi a ţărănimii de po acecto meleaguri); MONUMENTUL EROILOR*din primul
război mondial (1926; I. Schmidt-Faur); PARC ZOOLOGIC (în curtea conacului; animale autohtone şi
exotice).
În apropierea oraşului se găseşte CODRUL SECULAR DE LA RUNC, declarat REZERVAŢIE
FORESTIERĂ; aici se întîlneşte o curiozitate unică în ţara noastră: îngemănarea a doi fagi aparţinînd Unor
specii diferite (Fagus silvatica şi Fagus orientalis).

Km 37 (DN 15) RACOVA


Pe teritoriul comunei funcţionează o uzină hidroelectrică, lacul de acumulare de aici, cu un volum
de 11000000 m3 de apă, fiind al doilea ca mărime, după cel de la Bicaz, dintre lacurile construite pe Valea
Bistriţei. În localitate poate fi vizitată Expoziţia memorială „Ion Borcea" dedicată marelui naturalist,
întemeietorul şcolii româneşti de oceanografie şi fondatorul staţiunii pentru studiul zoologiei marine de la
Agigea.

Km 48 (DN 15) HEMEIUŞ (ramificaţie 4 km pe DL)


În comună poate fi vizitat PARCUL DENDROLOGIC (50 ha suprafaţă) amenajat în anul 1834,
unul dintre cele mai frumoase din Moldova, care deţine peste 1 300 de specii de arbori şi arbuşti. Dintre
speciile spontane, cu o dezvoltare viguroasă, se remarcă plopul alb (Populus alba), cu înălţimea de peste 40
m şi diametru] de 3 m, plopul negru, ce atinge 33 m înălţime şi 2 m diametru şi frasinul comun. Dimensiuni
remarcabile au şi stejarul pedunculat (30,5 m înălţime), cireşul (Primus cerasus; peste 30 m înălţime) şi
mălinul (10 m înălţime şi 20 cm diametru).
Dintre conifere amintim: molidul sîrbesc (Picea omarika purk), molidul argintiu (P. pungens eng.
argentea), molidul înţepător de Colorado (P. Pungens engelm), bradul, bradul de Cilicia (Abies cilicia
carr), pinul strob, laricele, chiparosul de baltă (Taxodium distichum) ş.a. Se mai întîlnesc castanul porcesc
(Aesculus hyppocastanum), cu flori în ciorchine, platanul cu frunze mari, scoarţă roşiatică şi foarte subţire,
cedrul de Oregon şi alte specii.

Km 58 (DN 15) BACĂU


Municipiul Bacău, situat în estul Carpaţilor, aproape de confluenţa Bistriţei cu Siretul, pe un şes
puţin ridicat deasupra luncii inundabile de pe dreapta Bistriţei, apare menţionat documentar în anul 1408, în
privilegiul acordat de domnitorul Alexandru cel Bun negustorilor lîoveni, în care se specifică, pe destinaţii
şi produse, ce vamă se va plăti la Bacău.
Localitate cunoscută în evul mediu şi în epoca modernă prin funcţiile sale comerciale, şi
meşteşugăreşti, prin Curtea domnească ridicată de Ştefan cel Mare, precum şi prin faptul că aici, în anul
1885, lua fiinţă una dintre primele fabrici de hîrtie din ţară. Oraşul este un puternic centru economic
(întreprindere de maşini-unelte, combinat de îngrăşăminte chimice, fabrică de mobilă, fabrică de celuloză şi
hîrtie, unităţi ale industriei uşoare şi alimentare etc.) şi cultural, (teatru, orchestră simfonică etc.).
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN cu Secţie de istorie (ceramică neolitică, obiecte
dacice, colecţie numismatică, exponate referitoare la epocile medievală, modernă şi contemporană), Secţie
de artă (pictură, sculptură şi grafică românească modernă şi contemporană), Secţie de ştiinţe naturale
(bogate colecţii de fluturi, moluşte, gasteropode, colecţii de plante superioare şi inferioare, colecţii de
paleontologie, punct de observaţii astronomice, vivariu), Expoziţia memorială „Nicu Enea"; VESTIGIILE
CURŢII DOMNEŞTI (secolul al XV-lea; fragmente din zidurile de incintă; beciuri); BISERICA
PRECISTA (14i)l; ctitorie a lui Alexandrei, fiul lui Ştefan cel Mare); STATUIA lui George Bacovia (1971;
C. Popovici); BUSTURILE lui Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, maior Constantin
Ene, erou din războiul pentru independenţă; PARCUL GHERAlEŞTI (la 4 km sud-est de oraş, pe locul
unde se întindea în pădure seculară de brazi şi foioase; aici se găseşte un lac de acumulare ce alimentează
uzinele hidrocentrale Bacău I şi II, ultimele din salba celor 12 ridicate pe rîul Bistriţa); STADIONUL
MUNICIPAL, SALA DE ATLETISM; BAZINUL DE îNOT ş.a.

Km 102 (DN 2) ROMAN


Municipiul Roman este situat în zona de confluenţă a rîurilor Moldova şi Siret, pe ale căror văi
trecea încă din antichitate una dintre cele mai importante căi de comunicaţie între Marea Neagră şi Marea
Baltică.
În oraşul atestat documentar în anul 1392 domnitorul Roman I a ridicat o fortificaţie din pămînt şi
lemn, distrusă în anul 1497 cu ocazia luptelor dintre Matei Corvin şi Ştefan cel Mare. În anul 1483, Ştefan
cel Mare a construit o nouă cetate, una dintre cele mai puternice din Moldova şi singura edificată în
întregime de domnitor.
Romanul, care a avut importante funcţii comerciale în evul mediu şi în epoca modernă, este azi un
important centru economic (uzină de ţevi sudate, întreprindere metalurgică, unităţi ale industriei chimice,
alimentară, uşoară, a materialelor de construcţie etc.).
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE (ceramică neolitică de tip Cucuteni, vestigii dacice,
colecţii de numismatică, exponate şi documente referitoare la epocile medievală, modernă şi
contemporană); EXPOZIŢIA DE ARTA (pictură, sculptură şi grafică românească contemporană);
MUZEUL DE ŞTIINŢE NATURALE (bogate colecţii prezentînd flora şi fauna din zonă); VESTIGIILE
CETĂŢILOR MEDIEVALE (secolele XIV-XV); CLĂDIRI MONUMENTE DE ARHITECTURA din
secolul trecut (Casa Done, Casa Ştefănescu ş.a.), BUSTUL lui Miron Costin (pe locul unde a fost decapitat
cărturarul în anul 1691) etc.

Km 116 (DN 2) MIRCEŞTI (4 km la dreapta pe DL)


În comuna situată în lunca Siretului şi-a petrecut copilăria şi tot aici s-a stins din viaţă Vasile
Alecsandri. În localitate poate fi vizitată EXPOZIŢIA MEMORIALĂ închinată poetului (în casa natală;
manuscrise, fotografii; biblioteca lui V. Alecsandri, costumul de diplomat ş.a.), în apropierea căreia se
găseşte şi MAUSOLEUL scriitorului ridicat din inţiativa Academiei Române.

Km 151 (DN 28 A) PAŞCANI


Oraşul, al doilea ca mărime şi importanţă economică din judeţul Iaşi, s-a dezvoltat la intersecţia
unor vechi drumuri comerciale. Aici funcţionează o întreprindere de material rulant, precum şi unităţi ale
industriilor uşoară şi alimentară.
Obiective turistice: MUZEUL ETNOGRAFIC (clădire monument de arhitectură din secolul al
XVII-lea, fosta casă Cantacuzino-Paşcanu; piese de port, textile de interior, unelte şi ustensile gospodăreşti
etc.); EXPOZIŢIA MEMORIALĂ „MIHAIL SADOVEANU" (mobilier, documente, fotografii, manuscrise
etc. ce au aparţinut marelui scriitor născut la Vatra-Paşcani în anul 1880); BASORELIEFUL 1907 (redă
scena eliberării din vagoane, de către muncitorii ceferişti, a ţăranilor răsculaţi).

Km 161 (DN 28 A) RUGINOASA


Localitatea, situată în podişul cu acelaşi nume, este atestată documentar în anul 1706. Aici poate fi
vizitată EXPOZIŢIA MEMORIALĂ „ALEXANDRU IOAN CUZA" (palat construit în anul 1811 în stil
neogotic, cumpărat de domnitor pentru a-l folosi ca reşedinţă personală; atentă restaurare în anii 1971—
1975; camera de lucru, biblioteca şi apartamentul domnitorului, exponate şi documente.
Km 222 (DN 28) IAŞI
ITINERARUL VI. BRAŞOV — SFÎNTU GHEORGHE — BĂILE TUŞNAD —
MIERCUREA-CIUC — COMĂNEŞTI — ONEŞTI — TÎRGU SECUIESC — COVASNA
— BRAŞOV

a. BRAŞOV — ONEŞTI (223 km)

Km 0 (DJ 103) SÎNPETRU


În localitate se conservă una dintre cele mai vechi şi puternice CETĂŢI ŢĂRĂNEŞTI din Ţara
Bîrsei datînd din secolele XIV-XV.

Km 25 (DJ 103) VÎLCELE


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL situată în sudul
Munţilor Baraolt.
Climat de depresiune intramontană cu veri răcoroase şi ierni geroase; temperatura medie anuală
este de 6,5°C (în iulie, 16,5°, iar în ianuarie, în jur de —4°C); precipitaţiile medii anuale ating 650— 700
mm.
Factori naturali de cură: ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice, sodice, feruginoase;
bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni hepato-biliare,
afecţiuni respiratorii, nevroza astenică, afecţiuni endocrine.
Din staţiune se organizează excursii la Sfîntu Gheorghe, Covasna, Băile Tuşnad.

Km 36 (DJ 103) SFÎNTU GHEORGHE


Situat în nord-estul Depresiunii Braşov, pe o întinsă terasă în dreapta Oltului, oraşul s-a dezvoltat
pe locul unei aşezări preistorice. Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1332, ca oraş
Sfîntu Gheorghe fiind menţionat într-o diplomă din anul 1461. Oraşul s-a aflat profund implicat în
evenimentele din timpul revoluţiei de la 1848—1849, în timpul căreia la Sfîntu Gheorghe şi-n avut sediul
un comitet revoluţionar.
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL (ceramică neolitica. piese dacice şi romane,
colecţii numismatice, numeroase document o referitoare la revoluţia paşoptistă, exponate privind epocile
modernă şi contemporană; piese de port popular tradiţional specific zonei) EXPOZIŢIA PERMANENTĂ
DE ARTA PLASTICA „GYARFAS JENO”; MONUMENTUL lui Mihai Viteazul (1982; G. Rădulescu
Gir); MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMAN (1974; Balogh Peter); CASA CU ARCADE (monument de
arhitectură; 1830); PARCUL TINERETULUI etc.

ÎMPREJURIMI

ŞUGAŞ (8 km spre nord-vest pe DL) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE


INTERES LOCAL situată pe versantul estic al Munţilor Baraolt.
Climat de depresiune intramontană; temperatura medie anuală este de cca 6°C (în iulie, l7°C, iar în
ianuarie, —4°C); precipitaţii medii anuale în jur de 600—700 mm.
Factori naturaii de cură: ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, sodice, magneziene; mofete;
bioclimat uşor tonic stimulent.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni respiratorii, afecţiuni
hepato-biliare.

Km 47 (DN 12) BODOC


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL, situată la poalele
masivului cu acelaşi nume. Temperatura medie anuală este de cca 7°C (în iulie, 18°C, in: în ianuarie, —
5°C); precipitaţiile medii se situează la 700 mm anual
Factori naturali de cură: izvoare minerale carbogazoase, bicarbonatate, sodice, calcice,
magneziene.
Indicaţii: afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni renale şi ale căilor
urinare, boli de nutriţie.
În localitate se conservă un edificiu fortificat, remarcabil monument de arhitectură, datînd din
veacul al XV-lea, cu portaluri gotice monumentale.

Km 58 (DN 12) MALNAŞ BĂI


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL aflată în Defileul
Oltului care desparte Munţii Bodoc de Munţii Baraolt. Climat de culoar intramontan; temperatura medie
anuală înregistrează cca 7°C (în iulie, 18°C, iar în ianuarie, —5°C); precipitaţiile ating în medie 700 mm
anual.
Factori naturali de cură: ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice,
magneziene; mofete; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni cardiovasculare,
afecţiuni respiratorii, nevroză astenică.
Din staţiune se organizează excursii la Ozunca-Băi (în apropierea localităţii se găseşte o
TURBĂRIE DECLARATA MONUMENT AL NATURII), la Biborţeni (cunoscut centru de îmbuteliere a
apei minerale de masă), la Covasna, Băile Tuşnad, Sfîntu Gheorghe.

Km 71 (DN 12) BĂILE TUŞNAD


Oraş-STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL situat pe
malul stîng al Oltului, la contactul masivului vulcanic Harghita cu Munţii Bodoc, la altitudinea medie de
650 m. Aşezarea, cea mai sudică localitate a judeţului Harghita, a fost menţionată pentru prima dată în
secolul al XV-lea (1421), primele informaţii despre izvoarele minerale de aici datînd din anul 1600. În 1845
s-a construit cel dintîi pavilion de băi (după ce cu trei ani înainte, în 1842, specialiştii declaraseră apele
minerale drept „tămăduitoare"), în 1866 s-au efectuat primele analize chimice ale apei minerale provenită
din izvorul Stănescu şi tot atunci s-a amenajat o alee pentru plimbări, începînd cu anul 1900, Lacul Ciucaş
din centrul staţiunii a fost amenajat pentru canotaj şi înot (vara), precum şi pentru patinaj (iarna). În
perioada interbelică numărul celor veniţi la cură sau odihnă la Băile Tuşnad a înregistrat o creştere
deosebită, în anul 1937, de exemplu, staţiunea fiind frecventata de peste 3 000 vizitatori.
Prin forarea în anul 1971 a trei puţuri, cu adîncimea de aproximativ 90 m, au crescut posibilităţile
de îmbuteliere a unei mari cantitcţi ele apă (120000 litri de apă carbogazoasă de masă într-o 2i). De
asemenea, în apropierea Lacului Ciucaş s-au descoperit şi aPe termale, care ating temperatura de 62°C la
izvor. Climat de depresiune intramontană; temperatura medie anuală este de cca 6°C (în iulie, 17,5°C, iar în
ianuarie, —4°C); precipitaţiile medii anuale ating 600—700 mm; de menţionat că stratul de zăpadă,
care se menţine, în medie, 80 de zile pe an, favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: ape minerale bicarbonatate, clorurate sodice, calcice, magneziene,
feruginoase, carbogazoase (folosite atît în cura internă, cît şi în cea externă); mofete naturale uscate;
bioclimat de cruţare, aer puternic ionizat, bogat în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni endocrine, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni
renale şi ale căilor urinare, nevroză astenică.
Din Băile Tuşnad se organizează numeroase drumeţii şi excursii în împrejurimi, la Stînca Şoimilor
(1 046 m alt., unde se deschide o larga panoramă spre oraş şi Valea Oltului), Stîncile Turnurilor (761 m alt.,
care au forma unor turnuri uriaşe), Piscul Cetăţii (1 302 m alt., punct unde se găsesc vestigiile unei cetăţi
dacice), Muntele Ciumatu, unde se află Lacul Sfînta Ana, unicul lac de origine vulcanică din ţară.
Gradul redus de mineralizare al apei (50—70 mg/1), una dintre particularităţile lacului, este
datorat rocilor prin solubile din con stituţia versanţilor. Fauna lacului, în general săracă, cuprinde şarpele de
casă (Natrix natrix), tritonul crestat (Tritonus monlandoni), ploşniţa de apă, crustacee inferioare şi somnul
pitic (Ictalurus nebulosus), colonizat aici din anul 1908 (Sfînta Ana este singurul lac de munte în care se
găseşte această specie).
Lacul face parte dintr-o REZERVAŢIE NATURALĂ MIXTĂ, cu suprafaţa de 76 ha, care mai
cuprinde şi mlaştina Mohoş, denumită şi Lacul cu Muşchi. În mlaştina situată la altitudinea de 1 120 m, se
găseşte nămol de turbă, într-un strat gros de 9—10 m. Pe locul mlaştinii exista un lac, tot de origine
vulcanică, dispărut datorită eroziunii produse de Pîrîul Roşu ce izvorăşte din mlaştină, la care s-a adăugat
colmatarea cu aluviuni aduse de apele de pe versanţi. Pe teritoriul rezervaţiei se întîlnesc specii forestiere
(mesteacăn, pin), pîlcuri de muşchi din speciile Polytrichum şi Sphag-num, precum şi păianjenul de munţi
înalţi (Mitropus mărio).
Km 99 (DN 12) SÎNCRĂIENI
Pe raza aşezării se găsesc peste 120 de izvoare de ape minerale bicarbonatate şi feruginoase
indicate în tratarea afecţiunilor cardio vasculare. „Mlaştina cu borviz", ce ocupă 15 ha, adăposteşte o flora
ce cuprinde specii rare, relicte glaciare, printre care amintim: mes teacănul pitic, roua cerului, floarea
cenuşie (Ligularia sibirica) ş.a. În anul 1953 la Sîncrăieni s-a descoperit un mare tezaur dacic de argint.

Km un (DN 12) JIGODIN-BAI


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL, situată pe malul drept
al Oltului. Climat de depresiune intramontană; temperatura medie anuală de cca 6,5CC (în iulie, 17°C, iar
în ianuarie, cca —6°C); precipitaţiile înregistrează 650—700 mm anual.
Factori naturali de cură: ape minerale carbogazoase; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni ale aparatului cardiovascular, afecţiuni ale bului digestiv, nevroza astenică.

Km 106 (DN 12) MIERCUREA-CIUC


Municipiul, reşedinţa judeţului Harghita, situat pe cursul superior al Oltului, în depresiunea
intramontană a Ciucurilor, s-a dezvoltat pe o străveche vatră de locuire şi permanenţă românească.
Miercurea-Ciuc este menţionată documentar abia în veacul al XVI-lea (1558), deşi unele sate intrate de
multă vreme în componenţa sa erau atestate încă din secolele XIII—XIV (de exemplu, fostul sat Şumuleu,
cartier al municipiului, apare în documente încă din anul 1332). Reşedinţă de scaun secuiesc, oraşul s-a
afirmat ca un însemnat centru politic şi cultural al zonei. Localnicii l-au sprijinit pe Mihai Viteazul în anii
1599—1600, au participat la luptele sociale din veacurile XVII—XVIII, s-au ridicat împotriva dominaţiei
habsburgice şi au luat parte activă la evenimentele revoluţionare din anii 1848—1849.
La Miercurea-Ciuc a trăit şi lucrat, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, unul dintre cei mai
vestiţi cărturari umanişti români, Ioan Căianu, arhitect, compozitor, organist, istoric şi tipograf; el a
întemeiat în 1667—1669 şcoala din localitate, iar în anul 1675 a înfiinţat prima tipografie din zonă.
În prezent, oraşul este un cunoscut centru economic (uzină de tractoare, întreprinderi de prelucrare
a lemnului, industrie textilă etc.), social şi cultural dispune de baze sportive (patinoar) şi de agrement.
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL (amenajat în cetatea construită în anii 1611—1621
şi refăcută la începutul veacului al XVIII-lea; colecţii de arheologie, istorie medievală, modernă şi
contemporană, artă' plastică, etnografie); COMPLEXUL ARHITECTONIC ŞUMULEU (monument de
arhitectură din secolele XVII-XVIII; stil baroc şi neoclasic); CASA NATALA şi GALERIA DE ARTA
„NAGY IMRE"; MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMAN (1974; Marius Butunoiu); STATUILE lui N.
Bălcescu (1973; D. Popovici) şi Petofi Şandor (1973; A, Szobotka); PATINOARUL ACOPERIT ş.a.
În oraş se găsesc trei izvoare minerale: unul la Şumuleu, cu ape minerale bicarbonatate,
feruginoase folosite în cura internă (afecţiuni ale tubului digestiv), iar alte două — Izvorul Nou şi Catalina
—, cu temperatura de 22°C, sînt recomandate la tratarea afecţiunilor cardiovasculare.

ÎMPREJURIMI

HARGHITA-BĂI (14 km pe DN 13 A, apoi 7 km pe DL la dreapta), STAŢIUNE


BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL situată la altitudinea de 1 345 m.
Temperatura medie anuală este de 4,3°C (în iulie, 9°C, iar în ianuarie, —6°C); precipitaţii medii anuale de
cca 800 mm.
Factori naturali de cură: ape;minerale carbagazoase, bicarbonatate, sodice, feruginoase; mofete;
aer ozonat, cu aerosoli iodaţi, aromaţi de pădurea de conifere din jur.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare.

Km 137 (DN 12 A) GHIMEŞ


Monumentul din localitate, un OBELISC ridicat în memoria lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului
Liviu Rebreanu, constituie un simbol al luptei pentru unitatea naţională a românilor de pretutindeni.

Km 180 (DN 12 A) COMĂNEŞTI


Aşezarea, străveche vatră de locuire şi permanenţă românească şi tuată în depresiunea
intramontană a Dărmăneştilor, apare menţionată documentar în anul 1399. În localitate poate fi vizitată o
interesantă colecţie etnografică.
În apropierea oraşului, la puucftul cunoscut sub numele ck Goanţa (zonă de agrement a
localnicilor) se deschide o frumoas perspectivă spre nordul Depresiunii Dărmăneşti şi spre defileul
Trotuşului de la Straja.

Km 187 (DN 12 A) DĂRMĂNEŞTI


Pe teritoriul oraşului, în scurtul defileu de la Pivniceri, s-a construit un baraj înalt de 84 m, în
spatele căruia s-a format un lac de acumulare — Valea Uzului — cu suprerfaţa de 334 ha şi un volum de
apă de 98 000 000 m3. În apropierea aşezării, la altitudinea de 600—700 m, se întinde pe 3 ha o pădure de
tisă declarată REZERVAŢIE FORESTIERĂ.

Km 200 (DN 12 A) DOFTEANA


Localitatea este situată pe Valea Dofteanei, zonă unde se găsesc numeroase izvoare de apă
minerală (Ciunget, Cheile Dofteanei, Piciorul Frasinului, Poieniţa, Valea Sălăriei) recomandate pentru
tratarea afecţiunilor gastro-intestinale, afecţiunilor respiratorii, stărilor alergice.
Pe teritoriul comunei Dofteana se află un PARC DENDROLOGIC, înfiinţat de inginerul Iulian
Moldovan în anii 1910—1920; scopul creării sale l-a constituit introducerea şi aclimatizarea în zonă a unor
specii forestiere exotice (foioase, plante decorative etc.). Dintre exemplarele remarcabile prin aspectul lor
ornamental amintim pinul oriental, molidul, ienupărul de Virginia etc.

Km 210 (DN 12 A) TÎRGU OCNA


Oraşul, aşezat la confluenţa Slănicului cu Trotuşul, s-a dezvoltat în strînsă legătură cu exploatarea
salinelor, cunoscute încă din vremea romanilor. Atestată documentar cu rangul de oraş în anul 1680,
localitatea îşi descoperă şi atribute de staţiune la sfîrşitul secolului trecut (1894). Amintim că în anul 1861
la Tîrgu Ocna a intrat în funcţiune prima sondă forată mecanic din ţara noastră; de asemenea, în 1977, la
schela de foraj de aici a început forarea celei mai adînci sonde din ţară. La Tîrgu Ocna s-au născut Costache
Negri, scriitor şi om de cultură, participant la revoluţia de la 1848 şi luptător pentru unirea Moldovei cu
Ţara Românească, precum şi Ion L. Cătina, temerar explorator al Africii de sud-est, prozator şi publicist.
Datorită condiţiilor propice oferite de cadrul natural, în marginea oraşului a apărut şi o
STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL. Temperatura medie anuală este
de 9°C, iar precipitaţiile ating în medie 654 mm anual. Apele minerale sulfuroase şi clorurate sodice,
precum şi bioclimatul zonei sînt indicate în tratarea afecţiunilor reumatismale. În salina „Trotuş", la
adîncimea de 130 m, funcţionează, începînd din anul 1973, un sanatoriu profilat pe tratarea afecţiunilor
respiratorii.
De la Tîrgu Ocna se organizează drumeţii şi excursii la barajul de acumulare de pe Valea Uzului,
la monumentele închinate eroilor armatei române căzuţi pe aceste locuri în timpul primului război Mondial,
aflate pe dealurile Măgura şi Ciresoaia, precum şi în municipiul Oneşti.

ÎMPREJURIMI

SLĂNIC-MOLDOVA (18 km pe DN 12 B) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ


DE INTERES GENERAL, situată pe valea pîrîului Slănic, într-o regiune cu păduri de fag şi brad. Într-un
hrisov de la domnitorul Constantin Cehan Racoviţă, din 1 ianuarie 1755, întîlnim cea dintîi atestare
documentară a Slănicului. Primul izvor din actuala staţiune a fost descoperit întîmplător la 20 iulie 1802 de
către serdarul Mihalache Spiridon; în anul 1827 a început să funcţioneze aici un stabiliment balnear.
Climat de tranziţie între climatul de deal şi cel de munte; temperatura medie anuală atinge 7,1°C
(în iulie, 17,8°C, iar în ianuarie, —4,2°C); precipitaţiile medii înregistrează 600 mm anual.
Factori naturali de cură: ape minerale (peste 20 izvoare) clorurosodice, alcaline, carbogazoase,
slab sulfuroase, bromurate, iodurate, oligominerale; microclimat de salină (la Tîrgu Ocna); bioclimat
sedativ de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni respiratorii, afecţiuni
metabolice şi de nutriţie, afecţiuni ale rinichiului şi căilor urinare, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni
posttraumatice, afecţiuni asociate etc.
De la Slănic-Moldova se pot efectua drumeţii la păstrăvăria şi cascada de pe valea Slănicului, pe
muntele Pufu şi, de asemenea, se organizează excursii în municipiul Oneşti, la Bacău, Piatra-Neamţ, la
Cheile Bicazului.
Km 223 (DN 12 A) ONEŞTI
Situat la convergenţa apelor Trotuş, Tazlăul Mare, Oituz şi Caşin, actualul municipiu a devenit
aşezare urbană în anul 1956, dezvoltîndu-se pe vatra vechilor localităţi Oneşti şi Borzeşti, atestate
documentar din secolul al XV-lea.
Grupul industrial petrochimic din oraş prelucrează sarea si/1 petrolul, principalele bogăţii ale
subsolului zonei. Dealul Perchiu, situat în nordul municipiului şi acoperit cu o pădure caracteristică
silvostepei, a fost declarat REZERVAŢIE FORESTIERĂ. În pajiştile şi pădurea de aici cresc cca 600 specii
de plante cu flori.

b. ONEŞTI — BRAŞOV (147 km)

Km 14 (DN 11) OITUZ


În anii 1916—1917 aici au avut loc lupte grele împotriva trupelor germane şi austro-ungare care
încercau să pătrundă în Moldova prin „poarta Oituzului". MONUMENTUL EROILOR, ridicat pentru a
cinsti vitejia şi jertfa ostaşilor români căzuţi în cele trei mari bătălii de la Oituz, a fost realizat de sculptorul
Vasile Ionescu-Varo în anul 1942.

Km 31 (DN 11) POIANA SĂRATĂ


Localitate cu elemente de staţiune balneoclimatică situată pe Valea Oituzului, în zona colinară, la
altitudinea de 450 m. Apele minerale de aici (10 izvoare captate), asemănătoare celor de la Slănic-Moldova,
sînt indicate în tratamentul afecţiunilor reumatismale.
Fig 07
De la Poiana Sărată se pot organiza interesante excursii în zona defileului şi Pasului Oituz, peste
Păltiniş, spre Valea Slănicului, peste Halos spre Valea Caşinului.

Km 70 (DN 11) TÎRGU SECUIESC


Oraşul, situat la confluenţa rîului Turla cu Caşinul şi Rîul Negru, s-a dezvoltat pe locul vechii
aşezări romane Praetoria Augusta. În evul mediu, numeroase bresle existente aici au determinat ca Tîrgu
Secuiesc să devină un puternic centru economic în secolele XVI-XVII. În anii 1848—1849, Tîrgu Secuiesc
a reprezentat cel mai important punct al revoluţiei din această parte a Transilvaniei.
Obiective turistice: REZERVAŢIA DE ARHITECTURA (din centrul oraşului) care cuprinde
clădiri construite în veacurile XVI— XVII; EXPOZIŢIA „ISTORIA BRESLELOR DIN TÎRGU
SECUIESC"; EXPOZIŢIA PERMANENTĂ „GABOR ARON".

ÎMPREJURIMI

TURIA (10 km pe DJ 115) punct în dreptul căruia, pe pantele muntelui Puturosul, REZERVAŢIE
NATURALĂ MIXTĂ, se întîlnesc cinci peşteri cu emanaţii solfateriene şi mofetice. Peştera cea mai mare
are lungimea de 14 m şi înălţimea de 6 m. Atmosfera ei este încărcată cu hidrogen sulfurat şi bioxid de
carbon ce ies prin fisurile rocilor. Acestea reprezintă ultimele manifestări ale unei activităţi vulcanice foarte
intensă pînă acum 1 000 000 de ani. În afara acestor peşteri, pe muntele Puturosul se află şi o interesantă
floră, ceea ce a dus la punerea sub ocrotire a unei suprafeţe de 150 ha. BĂILE BALVANYOS (20 km pe DJ
115) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată într-un parc
natural, la poalele Munţilor Bodoc.
Temperatura medie anuală este de 5° C, iar precipitaţiile medii anuale ating 800 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale carbogazoase, feruginoase, calcice; mofete; bioclimat tonic
stimulent.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, nevroza astenică, afecţiuni asociate.
În apropierea staţiunii pot fi vizitate vestigiile cetăţii Balvanyos, construită în secolele XII—XIII.

Km 91 (DJ 121) COVASNA


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL situată în sudul
Depresiunii Tîrgu Secuiesc, la poalele versantului vestic al Munţilor Breţcu. Prezenţa dacilor pe teritoriul
actual al localităţii este atestată de ruinele cetăţii dacice de pe Dealul Zînelor (Cetatea Zînelor) construită la
mijlocul secolului I î.e.n., în timpul domniei lui Burebista. Dezvoltată pe această străveche vatră de
permanenţă românească, Covasna este amintită pentru prima oară documentar în anul 1567.
Dintre toate staţiunile din ţară, Covasna are cele mai multe izvoare minerale. Forajele efectuate
aici au stabilit o zonalitate hidrochimică pe verticală: aproape de suprafaţă se află un strat acvifer freatic,
caracterizat prin ape mineralizate sau slab mineralizate, bogate în bioxid de carbon; lui îi urmează un strat
acvifer de adîncime, cu ape minerale puternic carbogazoase; în profunzime se găsesc apele carbogazoase
sărate, puternic alcaline.
Climat de depresiune intramontană; temperatura medie anuală este de 7,5°C (în iulie, cca 17,6°C,
iar în ianuarie, cca —3,1CC); precipitaţiile medii ating 600 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice, iodobromurate,
feruginoase, arsenicale (cca 1 500 de izvoare, dintre care 240 au fost analizate chimic; unele ajung la debite
de 50 000 1 în 24 de ore); mofete; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni hepato-biliare,
afecţiuni asociate.
Obiective turistice: Cetatea Zînelor; monumentul ostaşului român (1974; Teodor Ionescu);
rezervată naturală de la punctul numit Balta Dracului (emanaţii de bioxid de carbon). Din staţiune se
organizează excursii la Sfîntu Gheorghe, Tîrgu Secuiesc, Lacu Roşu, Cheile Bicazului etc.

Km 110 (DJ 121) RECI (ramificaţie 5 km pe DL)


Pe teritoriul localităţii, situată la punctul de contact dintre Depresiunea Braşov şi Depresiunea
Tîrgu Secuiesc (un coridor îngust de cca 8—9 km, aşa-numita „poartă de la Reci", de pe malul stîng al
Rîului Negru), se află SINGURUL COMPLEX DE DUNE din Carpaţii româneşti.
Dunele au forma unor movile alungite pe direcţia sud-vest către nord-est, înălţimea lor creşte
dinspre sectorul vestic (3—4 m) spre cel estic (10—12 m). La majoritatea dunelor, axa mare atinge 70—80
m, iar cea mică este în jur de 20—35 m.
Unele dune sînt atît de bine acoperite de pîlcuri de mesteceni încît nici nu se poate bănui existenţa
lor. Pe lîngă mesteceni, arini sau pini pitici cresc şi cîteva plante rare ca laleaua pestriţă (Fritilla-ria
leleagris), şapte degete (Comarum palustre) ş.a.
Multe dintre microdepresiunile formate între dune reţin permanent apa de ploaie, aşa încît ele sînt
acoperite parţial cu vegetaţie ierboasă formată din: izmă (Mentha arvensia), rogoz (Carax le-porina, C.
vesicaria), piciorul cocoşului (Ranunculus repens), mana de apă (Clyceria aquatica), cinci degete
(Potenţială palustris). Alte microdepresiuni sînt colmatate sau pe cale de colmatare, dînd naştere la
mlaştini.
Ca o curiozitate semnalăm că în profilul dunelor se observă apariţia unor orizonturi de nisipuri de
culoare roşcat-brun, ce prezintă o uşoară tendinţă de cimentare.

Km 147 (DJ 121) BRAŞOV


ITINERARUL VII. GALAŢI — BRĂILA — ÎNSURĂŢEI — SLOBOZIA — AMARA —
POGOANELE — BUZĂU — RÎMNICU SĂRAT — FOCŞANI — HANU CONACHI —
GALAŢI

Km 0 (DN 21) GALAŢI


Cel mai mare oraş-port fluvial al ţării, Galaţiul, situat pe malul Dunării, între gurile de vărsare ale
Siretului şi Prutului, s-a dezvoltat pe o veche vatră de locuire geto-dacică, daco-romană şi românească.
Atestat documentar în anul 1445 ajunge în secolul al XVI-lea cel mai important port al Moldovei. Ca
urmare a progresului înregistrat după anul 1829, Galaţiul devine din 1836 port liber.
Gălăţenii au participat la revoluţia de la 1848 şi la lupta pentru Unirea Principatelor, numeroşi fii
ai oraşului jertfindu-şi viaţa pe cîmpurile de luptă de la sud de Dunăre în timpul războiului pentru
independenţă din 1877—1878. În anul 1887, sub conducerea lui Anghel Saligny, a început construirea
docurilor din prefabricate; de asemenea tot la sfîrşitul secolului trecut, s-au reconstruit şi extins şantierele
navale.
Grav afectat de distrugerile din timpul celui de-al doilea război mondial, oraşul, refăcut aproape
integral, este centru al industriei siderurgice, aici funcţionînd, totodată, un mare şantier naval, precum şi
unităţi ale industriei alimentare, uşoare etc. Situarea sa în zona fluvio-maritimă a Dunării i-a sporit mult şi
funcţia portuară. Galaţiul este şi un oraş cu o intensă viaţă cultural-artistică şi ştiinţifică (teatru, institute de
cercetare etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL cu Sectei de istorie (vestigii din paleolitic, colecţie
de ceramică tip Stoicani-Aldeni şi Cucuteni, depozit de bronzuri găsit la Băleni, obiecte personale, piese de
mobilier, diferite documente referitoare la activitatea lui Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Mihail
Kogălniceanu, exponate prezentînd evoluţia oraşului în perioada contemporană) şi Secţie de artă
contemporană (colecţii de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă); MUZEUL DE ŞTIINŢE
NATURALE [patrimoniu bogat, cuprinzînd peste 40 000 de piese structurate pe mari colecţii: mine-
ralogie-paleontologie (resturi fosile aparţinînd mamiferelor cuaternare de climă rece şi caldă), mineralogie-
flori de mină (reprezentativă pentru zona minieră a Banatului), botanică (floră caracteristică zonelor
naturale ale judeţului cum ar fi pădurile Gîrboavele şi Roşcani sau dunele fluviale de la Hanu Conachi),
malacologice (cu elemente relicte ca Monodacna pontica din lacul Brateş sau toate speciile endemice de
Alapia), entomologie (reprezentativă este colecţia de fluturi, cu cca 11 000 exemplare), ihtiologic (cca 200
de exemplare de specii reprezentative pentru zonele piscicole ale ţării noastre), ornitologie (una dintre cele
mai vechi colecţii ale muzeului); muzeul prezintă vizitatorilor şi un acvariu cu 12 bazine cu peşti exotici];
BIBLIOTECA „V. A. URECHIA" (colecţie de cărţi vechi şi manuscrise); BISERICILE PRECISTA
(fortificat) şi MAVROMOLU (secolul al XVII-lea, cu refaceri); PALATUL NAVIGAŢIEI; STATUILE lui
Costache Negri (1912; I. Tordănescu), Alex. I. Cuza (1972; I. Jalea), Mihai Eminescu (1911; Fr. Stork);
MONUMENTUL EROILOR din 1916—1918 (1931) etc.

ÎMPREJURIMI

PĂDUREA GÎRBOAVELE (17 km nord-est), situată în Cîmpia Covurluiului, se întinde pe


suprafaţa de 900 ha. Datorită importanţei deosebite a elementelor de floră şi faună cu caracter pontic,
balcanic şi mediteranean, rare pentru ţara noastră, o porţiune de 100 ha din partea de nord-vest a pădurii a
fost declarată REZERVAŢIE FORESTIERĂ.
Dintre cele aproximativ 470 specii ale florei se remarcă stejarul pufos şi brumăriu, plopişul de
luncă, frasinul, tufişurile de porumbar, păducel, migdal pitic etc. Stratul ierbaceu este tipic pădurii de
silvostepă; el conţine numeroase specii sudice şi continentale, unele rare în peisajul floristic al ţării noastre
şi de mare importanţă fitogeografică ca: Adonis volgensis, Astragalus dasyanthu*. Asparagus ponticus,
Dianthus diutinus, Asperula scutelaris ş.a.
Pe lîngă numeroasele specii de insecte rare, în pădure cuibăresc multe păsări insectivore, carnivore
sau răpitoare, cu rol deosebit în menţinerea echilibrului natural.

Km 32 (DN 21) BRĂILA


Al doilea mare oraş-port al ţării este situat în zona unde Dunărea devine accesibilă navelor de
tonaj mediu. Străveche vatră de locuire şi permanenţă românească, Brăila, atestată pentru prima oară
documentar în ai ui 1350, a reprezentat în veacurile XIV—XVI (prima jumătate) cel mai însemnat centru
comercial şi punct de vamă al Ţării Româneşti. Revenit la Ţara Românească după aproape 300 de ani de
ocupaţie otomană (1540— 1820), oraşul a înregistrat o impetuoasă dezvoltare economică, ajungînd în anul
1835 port liber.
Reconstruită în întregime după 1829, Brăila a fost refăcută după un plan original de sistematizare,
cu străzi concentrice şi radiale faţă de port. În oraş funcţionează şantiere navale, uzină constructoare
de.utilaj greu, unităţi ale industriei uşoare, celulozei, alimentare etc.
Obiective turistice: MUZEUL BRĂILEI cu Secţie de istoric (mormînt princiar traco-getic,
colecţii de numismatică, exponate şi documente privind epocile modernă şi contemporană), Secţie de artă
(pictură românească din secolele XIX—XX) şi Secţie de ştiinţele naturii (faună specifică zonelor de cîmpie
şi de baltă); MONUMENTUL Ecaterinei Teodoroiu (1928; V. Ionescu-Varo); PARCUL-MONUMENT (rest
al unei bătrîne păduri); GRĂDINA PUBLICĂ ş.a.

ÎMPREJURIMI

LACU SĂRAT (7 km pe DN 2 B, apoi 1 km pe DL) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ


PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată pe malul lacului omonim, în mijlocul unui parc cu
suprafaţa de 40 ha.
Lacul ocupă suprafaţa de 178 ha, are lungimea de 2 km, lăţimea maximă de 900 m, iar adîncimea
sa trece de 1—1,5 m numai în sezonul ploios. Calitatea terapeutică a lacului a fost atestată în anul 1861,
între anii 1870—1872, la recomandarea medicilor, efectuîndu-se primele tratamente balneare. Cele dintîi
cabine pentru băi s-au construit în anul 1875, stabilimentul balnear, dotat cu 32 de cabine şi un bazin pentru
băi, fiind inaugurat în anul 1887.
La Congresul de hidrologie şi balneologie de la Paris, din anul 1889, dr. S. C. Apostoleanu a
prezentat o comunicare în care arăta că apele lacului întrec, sub aspectul concentraţiei de săruri minerale,
multe astfel de lacuri din Europa.
Climat continental de cîmpie; temperatura medie anuală este de 11,1°C (în iulie, 23°C, iar în
ianuarie, —2,3°C); precipitaţiile, reduse, nu depăşesc 450 mm anual.
Factori naturali de cură: apa sărată a lacului; nămolul format pe fundul lacului datorită florei şi
faunei abundente (protozoare, antropode, alge etc.); stratul de nămol, gros de 10—20 cm, este unsuros la
pipăit, are culoarea neagră şi un miros caracteristic de hidrogen sulfurat; rezervele de nămol sînt estimate la
99 000 tone.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice, afecţiuni dermatologice, afecţiuni endocrine.
De la Lacu Sărat se organizează excursii la Brăila, Galaţi, în Delta Dunării etc.
MOVILA MIRESII (25 km pe DJ 22), mică STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ DE INTERES
LOCAL, amplasată pe malul lacului cu acelaşi nume. Lacul are suprafaţa de 1,80 km2 şi adîncimea
maximă de 3 m. După conţinutul în săruri, apa lacului este caracterizată ca apă clorurată, sulfatată,
magneziană; pe fundul lacului se formează nămol sapropelic.
Temperatura medie anuală este de 11,1°C (în iulie, 23°C, iar în ianuarie, —2,3°C); precipitaţii
medii anuale în jur de 3—400 mm. Apa sărată şi nămolul sapropelic sînt indicate în tratamentul afecţiunilor
reumatismale şi afecţiunilor neurologice periferice.

Km 72 (DN 21) ÎNSURĂŢEI


La 10 km est de localitate se află PĂDUREA VIIŞOARA, declarată REZERVAŢIE
FORESTIERĂ. Situata pe cîmpul Mohreanu din Cîmpia tabulară a Bărăganului Ialomiţei, pădurea, întinsă
pe 1 693,6 ha, prezintă interes prin faptul că, în plină stepă, stejarul brumăriu se dezvoltă mult mai bine
decît stejarul pufos. Existenţa aici a stejarului brumăriu se explică prin umectarea freatică a substratului,
depozitele nisipoase cu granulaţie grosieră permiţînd prezenţa unor întinse pînze acvifere care umezesc
orizontul biologic al profilului de sol.
Dintre alte specii care populează pădurea mai remarcăm stejarul pedunculat, frasinul, arţarul
tătăresc, salcîmul etc.

Km 112 (DN 21) SLOBOZIA


Situată în Cîmpia Bărăganului, pe malul stîng al Ialomiţei, localitatea s-a dezvoltat din satul care
se numea iniţial Slobozia lui lanache, aşezare înfiinţată în anul 1614. În timpul războiului ruso-turc din
1806—1812, beligeranţii au încheiat aici, în anul 1807, un armistiţiu care a dus la încetarea operaţiunilor
militare mai binc de trei ani.
Obiective turistice: MUZEUL JUDP:ŢEAN (bogate colecţii de etnografic şi artă populară ce
ilustrează ocupaţiile şi meşteşugurile din Cîmpia Bărăganului; MĂNĂSTIREA SLOBOZIA (secolul al
XVTT-loa); MONUMENTUL EROILOR din 1916—1918 (I. Iordănescu).

Km 118 (DN 2 C) AMARA


Localitatea, situată în zona Bărăganului Central, pe malul nord-vestic al Lacului Amara, atestată
încă din vremea lui Matei Basarab (secolul al XVII-lea), s-a afirmat ca STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ
PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL abia în ultimele decenii.
Lacul Amara are suprafaţa de 156 ha şi adîncimea maximă de 3 m. Fiind un lac fără scurgere, în
condiţiile climatului mai arid, de stepă, deci cu evaporaţie ridicată, s-a produs o concentraţie treptată a
sărurilor ceea ce a avut ca rezultat formarea nămolului cu calităţi terapeutice (cca 409 000 m 3 rezervă de
nămol). Climat continental de stepă, cu ierni reci şi veri călduroase; temperatura medie anuală este de
10,3°C (în iulie, 23°C, iar în ianuarie,—3°C); precipitaţiile medii anuale nu depăşesc 400 mm. Factori
naturali de cură: apa lacului Amara, sulfatată, cloruro-sodică, magneziană, slab bromurată; nămol
sapropelic de lac; apa minerală sulfuroasă, slab sulfatată, bicarbonatată, sodică, magneziană, hipotonă de la
sonda pentru cura internă; bioclimat excitant de stepă.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, a-fecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice, afecţiuni asociate.

Km 148 (DN 2 C) POGOANELE


Pe teritoriul localităţii se află PĂDUREA VĂLEANCA (1,4 ha), declarată REZERVAŢIE
FORESTIERĂ, rămăşiţă a extremităţii nord-estice a vechilor codri ai Vlăsiei. Alături de salcîm întîlnim aici
stejari cu diametrul de 80—130 cm şi înălţimea de 20—30 m, cu vîrsta cuprinsă între 150—170 de ani.
Dintre alte specii se remarcă stejarul pedunculat, stejarul brumăriu, arţarul tătăresc, teiul, frasinul, mierea
ursului (Pulmonaria ojficinalis), usturoiata (Alliaria officinalis), ocrenţelul Geum urbanuni), lăcrămioarele
(Colivalaria majalis) etc.

Km 187 (DN 2) BUZĂU


Localitatea, aşezată pe malul drept al rîului Buzău, s-a dezvoltat pe o veche vatră du locuire,
permanenţa şi continuitatea daco-getică, daco-romană şi românească fapt atestat de numeroase descoperiri
arheologice. În secolul al IV-lea e.n. În două documente în limba greacă apare pentru prima dată consemnat
numele oraşului. În evul mediu Buzăul este întîia oară menţionat în hrisovul voievodului Dan al II-lea în
anul 1431. În secolul al XVIII-lea aici a funcţionat o tipografie unde s-au tipărit numeroase cărţi în limba
română.
În Buzău funcţionează întreprinderi de utilaj tehnologic, de prelucrare a maselor plastice, de sîrmă,
geamuri, contactoarc, unităţi ale industriei alimentare etc.
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN (colecţii de arheologic şi istorie); BISERICA
EPISCOPIEI (1649, cu refaceri ulterioare; ctitorie a lui Matei Basarab); CASA MANAILA-VERGU
(secolul al XVIII-lea); PALATUL ADMINISTRATIV (1903; monument de arhitectură); MONUMENTUL
1907 (1958; C. Medrea); MONUMENTUL BUZĂU 1600 (1976; Florin Codre); PARCUL TINERETULUI
ş.a.
CRÎNGUL BUZĂULUI, rămăşiţă a vechiului codru de stejari ai Vlăsiei, un cunoscut loc de
agrement al localnicilor, este populat de stejari multiseculari la umbra cărora se întîlneşte o vegetaţie
variată şi interesantă, remarcabile fiind sica (Statice grădini) şi laleaua de crîng (Tulipa biebersteiniana).
Din suprafaţa de 184 ha, cît ocupă în prezent pădurea, 10 ha au fost amenajate ca parc.

ÎMPREJURIMI

PĂDUREA FRASINU (7 km po DN 2 B), situată la obîrşia pîrîului Negrească, afluent pe stînga al


Călmăţuiului şi declarată REZERVAŢIE FORESTIERĂ, înfăţişează prin compoziţia sa floristică condiţiile
de mediu în care s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Caracteristic zonei este excesul de umiditate, pus în
evidenţă mai ales primăvara, cît şi în restul anului de bălţile frecvente din poienile pădurii. Dintre speciile
arboricole, predominante sînt frasinul pufos şi frasinul de luncă, două esenţe lemnoase care nu mai
vegetează împreună în alt loc din ţara noastră; se mai întîlnesc, de asemenea, stejarul, ulmul de cîmpie,
mărul pădureţ, zălogul şi altele. În locurile unde apa bălteşte tot timpul anului apar insule de stuf, papură,
iar pe margini creşte stînjenelul galben.
PĂDUREA SPĂTARU (10 km pe DN 2), situată la sud-vest de Buzău, constituie o altă
REZERVAŢIE FORESTIERĂ întinsă pe 436 ha. Pe lîngă frasinul pufos, majoritar, în pădure mai vegetează
stejarul pedunculat, rare exemplare de stejar brumăriu, apoi jugastrul, ulmul, arţarul tătăresc şi alte specii.
SĂRATA-MONTEORU (10 km pe DN 1 B, apoi 10 km pe DL), STAŢIUNE
BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată pe valea pîrîului Sărata.
Menţionată documentar în anul 1525, pe vremea domniei lui Radu de la Afumaţi, moşie a lui
Constantin Brîncoveanu, purtînd pînă în anul 1885 numele de Sărata, aşezarea este mult mai veche, aşa
cum dovedesc şi numeroasele mărturii arheologice identificate în zonă. Astfel, pe Dealul Pragu, în punctul
la Cetăţuie, s-au descoperit numeroase obiecte aparţinînd culturii Monteoru din epoca bronzului. Climat
continental moderat, influenţat de colinele împădurite din jur; temperatura medie anuală este de cca 10°C
(în iulie, 22°C, iar în ianuarie, —3°C); precipitaţiile ating cca 550 mm anual.
Factori naturali de cură: ape minerale sărate, iodurate, bromurate; calcice, magneziene; nămol
mineral; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni ginecologice.
La Sărata-Monteoru, aflată într-o veche şi importantă regiune petroliferă, se poate vizita un
obiectiv turistic inedit, Muzeul „Minei de păcură"; muzeul înfăţişează o exploatare tradiţională, unde s-a
folosit o metodă ingenioasă de extragere a petrolului, prin galerii şi puţ colector, ca şi în minele de cărbune.
BERCA (20 km pe DN 10, apoi 10 pe DL) constituie principalul punct de acces spre VULCANII
NOROIOŞI, declaraţi MONUMENT AL NATURII. La sfîrşitul secolului al XVII-lea (1694) stolnicul
Mihalcea Cîndescu a ridicat aici o Cetăţuie în interiorul căreia a construit un palat. După 1850 în
Depresiunea Berea au apărut primele exploatări petrolifere, localitatea devenind cu timpul cea mai mare
schelă petroliferă a judeţului Buzău.
Vulcanii noroioşi din punctul „La Fierbători" se află la cca 290 m altitudine, pe un platou de formă
alungită; aici se întîlnesc numai fierbători de noroi (excavaţii de formă aproape circulară, cu diametru ce
atinge uneori 6 m). Pe un platou arid (Pîclele Mari) se găsesc vulcani noroioşi activi (3 m înălţime), ce
ocupă suprafaţa de 22 ha, precum şi vulcani fosili a căror înălţime atinge 8 m. Vulcanii noroioşi de la
Pîclele Mici se întind pe 16,5 ha, au dimensiuni mai mici şi sînt mai puţini ca număr, vatra lor aflîndu-se la
peste 3 000 m adîncime.
Revărsările de material noroios (gazele, în drumul lor spre suprafaţă antrenează apele infiltrate,
materialele marnoase şi argilele înmuiate, pe care le depun la zi în zona craterelor), precedate şi însoţite de
zgomote caracteristice, nu sînt continui, producîndu-se la intervale inegale de timp. De obicei, ieşirea
materialului la zi e liniştită, dar poate fi explozivă, cu ridicarea acestuia la înălţimi mici. Noroiul nu se
formează spontan, o dată cu ascensiunea apei, ci se înmagazinează în profunzime, iar ascensiunea se
produce numai cînd apar condiţii favorabile.
Formarea vulcanilor, în cazul celor din Depresiunea Berea, cu zăcăminte petrolifere degradate,
este condiţionată de presiunea gazelor, de existenţa căilor de transport spre suprafaţă, de regimul
precipitaţiilor (manifestările vulcanilor noroioşi se intensifică în perioada ce urmează precipitaţiilor
abundente).
Zona în care se întîlnesc vulcanii noroioşi — fenomen rar, al doilea din Europa, după cel similar
din Peninsula Apşeron (Uniunea Sovietică) — prezintă un deosebit interes şi din punct de vedere al
vegetaţiei şi faunei.
Solurile sărăturoase ale platourilor sînt acoperite cu tufişuri de gărdurăriţă (Nitraria schoberi),
care atinge aici limita extrem vestică a arealului său mondial, precum şi cu arbustul puternic ramificat, cu
înălţimea de 0,5—2 m, numit Obione verrucifera. Ambele plante constituie specii endemice şi sînt ocrotite
de lege. În această zonă se găseşte şi Dealul cu liliac, constînd dintr-o pădure de cca 10 ha alcătuită din
tufani în amestec cu tei alb, gladias, liliac sălbatic şi scumpie.
Fauna cuprinde două specii mai rare: scorpionul, a cărui muşcătură nu este periculoasă pentru om,
şi o termită (Reticulitermes lucijugus) mai puţin cunoscută.

Km 219 (DN 2) RÎMNICU SĂRAT


Situată pe malul stîng al rîului Rîmnicu Sărat, localitatea este amintită documentar din anul 1481,
cînd în apropiere s-a desfăşurat lupta dintre oştile lui Ştefan cel Mare şi cele ale lui Basarab cel Tînăr. În
anul 1594, Mihai Viteazul întăreşte pe apa Rîmnicului două vaduri de moară, în acest act de cancelarie fiind
consemnat pentru prima oară numele de azi al oraşului.
Obiective turistice: MUZEUL ORĂŞENESC (unelte, obiecte de artă populară, costume populare
tradiţionale din zonă; pictură; sală memorială dedicată actriţei Florica Cristoforeanu); CLĂDIREA GĂRII
C.F.R. (monument de arhitectură, construit de Anghel Saligny în anul 1892); GRĂDINA PUBLICA cu
arbori seculari.

ÎMPREJURIMI

BALTA ALBĂ (20 km pe DN 22) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE


INTERES LOCAL, situată pe partea stîngă a Văii Buzăului, în apropierea lacului cu acelaşi nume. Lacul
ocupă suprafaţa de 1 021 ha şi are adîncime maximă de 2—4 m (în funcţie de nivel). În unele veri foarte
sărace în precipitaţii pe marginea lacului apar bogate eflorescente de săruri, ceea ce a dus la atribuirea
denumirii de Balta Albă.
Este una dintre cele mai vechi staţiuni din această parte a ţării, calităţile curative ale lacului
începînd să fie folosite încă din jurul anului 1840. Vasile Alecsandri, care a vizitat-o în 1847, i-a dedicat un
întreg capitol în jurnalul său de călătorie. Tot în 1847 s-au făcut primele analize chimice ale apelor de aici,
analize reluate riguros de către Carol Davila în 1873.
Climat continental de stepă, cu ierni reci şi veri călduroase; temperatura medie anuală este de
9,5°C (în iulie, 22°C, iar în ianuarie, —3°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 450 mm.
Factori naturali de cură: apa minerală a lacului, clorurată, slab sulfatată, sodică; nămol sapropelic
de lac; bioclimat excitant de stepă.
Fig 08
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, a-fecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice, afecţiuni dermatologice, afecţiuni asociate; se practică, cu rezultate spectaculoase,
împachetări în nămol la cald şi băi calde cu spumantul Pell-Amar (obţinut din nămolul sapropelic al
lacului); celor suferinzi de boli astmatice li se aplică inhalaţii cu pulberi de Pell-Amar.

Km 218 (DN 2) DUMBRĂVENI


La intrarea în localitate, pe un dîmb, se află STATUIA ECVESTRA a generalului Suvorov, care a
obţinut în aceste locuri o strălucita victorie împotriva otomanilor în anul 1789.

Km 257 (DN 2) FOCŞANI


Municipiul Focşani, atestat documentar în anul 1552, s-a dezvoltat pînă la Unirea Principatelor
sub forma a două tîrguri separate de rîul Milcov, punct de hotar pînă la 1859 între Ţara Românească şi
Moldova. Din anul 1862, adică după desăvîrşirea Unirii, cele două părţi ale localităţii s-au contopit într-o
singură aşezare.
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL JUDEŢEAN VRANCEA, (cu secţii de istorie,
etnografie şi ştiinţele naturii)- BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI SF. IOAN (secolul al XVII-lea; ctitorie a
lui Grigore Ghica); BISERICA PRECISTA (secolul al XVIII-lea; ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat);
MONUMENTUL UNIRII (1976; Ion Jalea); TEATRUL MUNICIPAL (1913; clădire monument de
arhitectură); MONUMENTUL INDEPENDENŢEI (1916; O. Spăethe); BORNA DE HOTAR (monumentul
consemnează locul unde se afla pînă în 1859 linia de demarcaţie între cele două ţări surori).

ÎMPREJURIMI

REGHIU-SCRUNTARU (32 km pe DL), REZERVAŢIE GEOLOGICĂ şi PALEONTOLOGICĂ


situată la confluenţa Milcovului cu pîrîul Reghiu. Aici, Milcovul, întîlnind roci mai dure, a săpat uii
adevărat defileu. Rocile din zonă, dispuse în strate verticale, sînt formate din plăci înguste de gresii, în care
alternează cu calcare şi marne uşor friabile. Datorită fenomenului de eroziune, relieful micului defileu a
căpătat forme bizare, avînd aspectul unor ziduri de cetate frumos crenelate. Pe lîngă valoarea deosebită a
peisajului, cercetările botanice au evidenţiat că rezervaţia prezintă un interes ştiinţific remarcabil şi din
punct de vedere floristic. Specialiştii au identificat 300 de specii de plante vasculare; sub aspect
fitogeografic, ponderea cea mai mare o au elementele euroasiatice, urmate de cele europene, central-
europene şi circumpolare.
Dintre numeroasele specii existente aici amintim: ovăsciorul, gălbenelele, bărboasa, iarba fiarelor,
cimbrişorul, limba boului, buruiana de in, cosaciu şi altele.
La 4 km distanţă, tot pe valea Milcovului, pot fi admirate FOCURILE NESTINSE de la Andreiaşu
de Jos. Cunoscute din cele mai vechi timpuri, Focurile nestinse nu sînt altceva decît emanaţii de gaze
naturale strecurate prin crăpăturile scoarţei, care în contact cu aerul se aprind accidental. Apariţia lor, ca şi
cea a vulcanilor noroioşi de la Berea se explică prin existenţa unor cîmpuri petrolifere şi gazeifere.
La 150 m de valea Milcovului, pe o suprafaţă dreptunghiulară (cca 40x20 m) lipsită de vegetaţie şi
acoperită cu piatră măruntă ţîşnesc gazele care se aprind şi a căror flacără ajunge pînă la 30—40 cm
înălţime. Flăcările sînt greu de sesizat ziua; chiar şi noaptea ele pîlpîie fără să emită o lumină intensă. Locul
de ieşire al gazelor nu este fix, schimbîndu-se în funcţie de închiderea şi deschiderea unor orificii.
Emanaţiile de gaze de la Andreiaşu de Jos, spre deosebire de cele din alte zone ale ţării, sînt
permanente, deşi variază ca intensitate, în raport de regimul precipitaţiilor şi nivelul freatic. Studierea
acestui proces ajută la cunoaşterea trecutului pămîntului românesc, precum şi la stabilirea condiţiilor în care
au luat naştere în subsolul patriei noastre acumulări de substanţe utile. Din asemenea considerente, Focurile
nestinse şi izvoarele de apă minerală din zona de dealuri înalte de pe teritoriul localităţii Andreiaşu de Jos
sînt puse sub ocrotirea legii ca rezervaţie geologică.

Km 297 (DN 25) HANU CONACHI


Pe teritoriul comunei se află REZERVAŢIA NATURALĂ MIXTA DE DUNE CONTINENTALE
de forma unei fîşii cu lăţime variabilă (0,5—l km) şi lungimea de 4,2 km, orientată nord-sud. Relieful,
accidentat, este compus din dune de diferite înălţimi şi depresiuni interdunare închise.
Substratul geologic, variaţia microreliefului, condiţiile climatice au determinat instalarea aici a
unei flore şi faune specifice. Zona adăposteşte cea mai bogată floră de nisip din Moldova şi cuprinde
numeroase specii rare ca: Festuca vaginata, troscotul de nisip (Polygonom arenarium), coada şoricelului de
nisip (Achillea kitaibeliana), sălcioara de nisip (Salix rosmarinifolia) ş.a.
Dintre elementele de faună cu influenţă pontică şi mediteraneană instalate pe fondul vegetaţiei
acestei zone, unele dintre ele unice pe teritoriul Moldovei, amintim: şopîrla de nisip (Eremias arguta
deşerţi) şi şarpele de nisip (Coluber caspius). Pentru conservarea acestui complex în anul 1940 o suprafaţă
de 13 ha a fost declarată rezervaţie; în anul 1976, perimetrul pus sub ocrotirea legii a fost extins la
aproximativ 200 ha.

Km 341 (DN 25) GALAŢI


ITINERARUL VIII. LITORALUL ROMANESC AL MARII NEGRE ŞI DELTA DUNĂRII

MAREA NEAGRA are suprafaţa de 413 490 km2, adîncimea medie de 1 282 m, adîncimea
maximă de 2 245 m, volumul apelor sale atingînd cca 529 955 km3. Ţărmurile ei puţin crestate au
determinat apariţia unui număr redus de peninsule. Malul românesc, desfăşurat pe 235 km, între braţul
Chilia (cel mai nordic dintre cele trei braţe ale Deltei Dunării) şi localitatea Vama Veche (lîngă graniţa cu
Bulgaria), prezintă două forme distincte de relief: de la braţul Chilia şi pînă la Constanţa se întîlneşte un
ţărm jos, nisipos; de la Constanţa şi pînă la Vama Veche malul este înalt de pînă la 20 m. Temperatura
medie anuală a apei la suprafaţă în zona ţărmului românesc este de 12,6°C.
Datorită aportului substanţial de apă dulce adus de numeroasele fluvii care se varsă în ea, Marea
Neagră are salinitatea de 20— 22%, mult mai scăzută decît a oceanului planetar. Curenţii marini alcătuiesc
două ramuri închise. Malul românesc se află sub influenţa ramurii vestice, cu lăţimea de cca 15—20 km,
care acţionează de la nord la sud. Acest curent principal transportă apele dulci ale Dunării şi ale altor fluvii
către strîmtoarea Bosfor cu o viteză medie de 1 km/oră. Din Golful Odessa pleacă un alt curent, secundar,
lat de numai 4—6 km; el întîlneşte curentul principal la sud de vărsarea braţului Sfîntu Gheorghe în mare.
Mareele, foarte reduse, de cca 7—10 cm, sînt aproape lipsite de importanţă. Fenomenul se explică prin
situarea Mării Negre departe de Oceanul Atlantic, în inima masei continentale euroasiatică.
O altă caracteristică a Mării Negre constă în numărul redus de insule, numai cinci: Fidonisia,
Berezaia, Sfîntu Ioan, Kefkeu şi Şerpilor.
Vegetaţia este formată din grupe de alge, iarbă de mare, plesnitoarea, anghinare. Acvifauna
cuprinde: meduza de apă rece, melci, scoici, unghiuţa, creveta de iarbă, crabul de iarbă, morunul, hamsia
chefalul de mare, foca de Caliacra, cîinele de mare (singurul rechin din Marea Neagră), delfinii.

a. CONSTANŢA — MAMAIA — BABADAG — TULCEA —DELTA DUNĂRII

Km 0 (DN 22) CONSTANŢA


Municipiul Constanţa, situat la ţărmul Mării Negre, este cel mai mare port maritim al ţării. Vechea
aşezare antică, numită Tomis, întemeiată de coloniştii ionieni veniţi din Milet, în secolele VII—Vi î.e.n., s-a
format pe o mică peninsulă care ocroteşte golful Tomis, cu timpul aria sa extinzîndu-se spre vest şi nord-
vest. După instaurarea stăpînirii romane asupra Dobrogei, Tomisul a devenit un oraş înfloritor, centru
politic al comunităţii pontice şi, mai tîrziu, în vremea lui Diocleţian, capitală a provinciei Scythia. La Tomis
a trăit ultimii ani de viaţă poetul Publius Ovidius Naso, exilat din Roma de către împăratul Augustus.
În secolul al Xl-lea, vechiul port al cetăţii — cunoscut sub numele de Constanţia — era folosit ca
loc de escală pentru flota bizantină. În timpul domniei lui Mircea cel Mare, Constanţa, ca şi restul
Dobrogei, făcea parte din Ţara Românească. După instaurarea dominaţiei otomane, Constanta a cunoscut o
perioadă de regres. După războiul de independenţă şi revenirea Dobrogei la România, Constanţa se va
înscrie pe drumul dezvoltării şi modernizării; iau fiinţă întreprinderi industriale, se construiesc silozuri, iar
în anul 1909 s-a inaugurat noul port, realizat după planurile lui Anghel Saligny. În anul 1960 a intrat în
funcţiune farul nou, înalt de 58 m, semnalele lui luminoase fiind vizibile de la 24 mile. La începutul anului
1988 săpăturile arheologice au scos la lumină un mormînt pictat (secolul al IV-lea e.n.) unic în România; el
este construit din cărămidă, iar pereţii sînt decoraţi cu reprezentări antropomorfe, zoomorfe şi fitomorfe.
În prezent Constanţa este un centru economic (şantiere navale, unităţi ale industriei alimentare, un
mare port etc.), cultural-artistic (teatru, învăţămînt superior etc.) şi turistic, bine cunoscut în ţară şi peste
hotare.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE NAŢIONALA, ARHEOLOGIE ŞI ARTA cu Secţie
de istorie (sabie miceniană de bronz din secolul al XIV-lea î.e.n., statui descoperite lîngă vechea gara, între
care Fortuna cu Pontus, şarpele Glykon etc., piese de podoabă elenistică şi romană, exponate referitoare la
epocile medievală, modernă şi contemporană) şi Secţie de artă (colecţii de pictură şi sculptură); MUZEUL
MARINEI ROMÂNE (machete de nave, tipuri de ambarcaţiuni, tablouri avînd ca tematică marea etc.);
COMPLEXUL MUZEAL DE ŞTIINŢELE NATURII cu Planetariul şi Observatorul Astronomic (pe
fundalul sonor al unui comentariu ştiinţific este prezentată bolta cerească, cu variaţiunile de latitudine şi
timp; Expoziţia de bază „Civilizaţia Cosmosului" înfăţişează etapele mai importante ale explorării
Cosmosului de către om, realizările obţinute de ţara noastră în domeniul spaţial, contribuţia astronauticii la
progresul civilizaţiei, ştiinţei şi culturii; un alt punct de atracţie îl constituie luneta-telescop, cu putere de
amplificare a imaginii de 375 ori), Muzeul Mării (bogate colecţii de faună şi floră acvatică din Marea
Neagră şi oceanul planetar), Delfinariul (delfini dresaţi şi expoziţia „Cetaceele lumii"), Microdelta
(reconstituirea fenomenelor naturale petrecute în Delta Dunări timp de milenii) şi Acvariul (cea mai bogată
colecţie de sturioni din lume expusă într-un bazin cu capacitatea de 50 tone, precum şi alte exemplare din
fauna mărilor şi oceanelor: rîndunică de mare, rechini, tipări de mare, guvizi, creveţi, căluţi de mare,
anghile, vulpi de mare etc.); ZIDUL ROMAN DE INCINTA; EDIFICIUL ROMAN CU MOZAIC;
STATUIA lui Ovidiu (1887; Ettore Ferrari); STATUIA lui Mihai Eminescu (1930; Oscar Han);
MONUMENTUL VICTORIEI, dedicat eroilor din cel de-al doilea război mondial (1968; B. Caragea);
GEAMIA HUNCHIAR (1868; stil maur); CATEDRALA ORTODOXĂ (1885; arhitect Ion Mincu);
MOSCHEEA (1910; stil egipteano-bizantin şi motive arhitecturale româneşti); HOTELUL TINERETULUI
etc.

ÎMPREJURIMI

REZERVAŢIA NATURALA MIXTA FÎNTÎNIŢA-MURFATLAR (18 km pe DN 3), situată pe


teritoriul comunei Basarabi, ocupă 66,4 ha; aici s-au identificat 515 specii de plante, precum şi numeroase
specii de animale caracteristice zonei sudice a Dobrogei.
Dintre plante amintim: irisul sălbatic (Iris pumila), piciorul cocoşului (Ranunculus illiricus),
dediţei (Pulsatila montana) etc.; lor li se adaugă arbori precum stejarul tătăresc, jugastrul ş.a. În rezervaţie
trăiesc şi numeroase animale ca: dihorul de stepă (Vormela eversmanii), dihorul pătat (V. peregusna),
grivanul (Mesocricetus newtoni), broasca ţestoasă dobrogeană şi altele.

Km 5 (DL) MAMAIA
STAŢIUNE CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES GENERAL situată între Marea Neagră şi
Lacul Mamaia. Lacul Mamaia, în suprafaţă de 2 105 ha, are lungimea de 8 km, lăţime variabilă, între 700—
4 000 m, şi adîncimea de 7—8 m. Izvoarele subterane care îl alimentează au contribuit la îndulcirea apei.
Climat de litoral marin; temperatura medie anuală depăşeşte 11°C (în iulie, peste 22°C, iar în
ianuarie, cca 0,3°C).
Factori naturali de cură: apa mării; bioclimat marin, bogat în aerosoli salini şi în radiaţie solară cu
efect solicitant.
Indicaţii: anemii secundare, stări de debilitate, unele afecţiuni reumatismale.
Staţiunea beneficiază de o frumoasă plajă, lungă de 8 km şi lată de 100—200 m. Pe Lacul Mamaia
se pot face plimbări cu vaporaşul, se practică diferite sporturi nautice, precum şi pescuitul sportiv.

Km 18 (DL) NĂVODARI
Oraş situat pe malul Lacului Taşaul (suprafaţă de 25 km2), între lac şi mare aflîndu-se Combinatul
Petrochimic Midia.
În apropierea localităţii s-a amenajat şi dezvoltat STAŢIUNEA CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE
INTERES GENERAL NĂVODARI. Climat de litoral marin; temperatura medie anuală depăşeşte 11°C (în
iulie, 22°C, iar în ianuarie, cca 0,5°C; precipitaţii medii anuale sub 400 mm.
Factori naturali de cură: apa mării; bioclimat marin bogat în aerosoli salini şi în radiaţie solară cu
efect excitant.
Indicaţii: hipotiroidism, anemii secundare, rahitism, stări de debilitate, unele afecţiuni
reumatismale.

Km 53 (DN 22) NUNTAŞI (6 km pe DL)


Localitate cu elemente de staţiune balneoclimatică, unde sînt valorificate calităţile terapeutice
excepţionale ale Lacului Nuntaşi, vechi liman fluvio-maritim al lagunei Sinoie.
Spre est, la 8 km, se găsesc vestigiile CETĂŢII HISTRIA, cel mai vechi oraş de pe teritoriul ţării
noastre, întemeiată pe la mijlocul veacului al VII-lea î.e.n. de colonişti veniţi din Milet. Cercetările
arheologice începute aici de către Vasile Pârvan în anul 1914, continuate şi extinse în ultimele decenii, au
scos la lumină numeroase mărturii privind începuturile cetăţii şi evoluţia sa de-a lungul vremii. Un
MUZEU organizat de specialiştii constănţeni în preajma cetăţii prezintă pe larg, prin numeroase exponate,
trecutul Histriei.
Km 97 (DN 22) BABADAG
Oraşul, supranumit „Sinaia Dobrogei" datorită înălţimilor împădurite care-l străjuie, era în secolul
al XVII-lea cel mai însemnat centru economic şi militar din nordul Dobrogei. Localitatea a intrat în
circuitul economiei naţionale prin produsele industriei alimentare, ale industriei materialelor de construcţii,
prin moderna sa staţie de vinificaţie.

ÎMPREJURIMI

ENISALA (8 km pe DL) comună pe teritoriul căreia şei află ruinele CETĂŢII HERACLEEA,
construită de genovezi spre sfîrşitul veacului al XIII-lea în scopul supravegherii navigaţiei în Golful
Babadag şi pe braţele Dunării. Aici s-au descoperit două tezaure monetare din secolul al XIV-lea conţinînd
monede din timpul domniei lui Mircea cel Bătrîn, precum şi diferite obiecte de ceramică feudală.
Enisala, ca şi localităţile Unirea şi Sarichioi, se găseşte pe malul LACULUI RAZIM, cel mai mare
lac şi cel mai mare complex lacustru din ţară. În componenţa complexului lacustru intră lacurile Razim,
Sinoie (171,7 km2), Goloviţa (118,7 km2), Zmeica (54,6 km2) şi Babadag (23,7 km2).
Lacul Razim, lung de 30 km (de la nord la sud), cu lăţimea maximă de 20 km, iar cea minimă de
1,5 km, are suprafaţa de 415 km2; pentru a se conserva fauna piscicolă a fost necesară alimentarea lacului
cu apă dulce din Dunăre. În largul lacului se află insula Popina (98 ha suprafaţă; 47 m înălţime), locul
preferat de clocire al călifarului roşu (Tadorna ferruginea), pasăre ocrotită de lege.

Km 133 (DN 22) TULCEA


Municipiul Tulcea, aşezat pe malul drept al Dunării, constituie poarta de pătrundere în Delta
Dunării, începuturile localităţii datează de acum 2 500 de ani, cînd aici se afla o aşezare geto-dacică. Pe
vremea lui Mircea cel Bătrîn, Tulcea, împreună cu toată Dobrogea, făcea parte din Ţara Românească. După
înlăturarea dominaţiei otomane care a durat mai bine de patru veacuri (1420—1878), oraşul a intrat într-o
nouă etapă istorică de evoluţie: s-a amenajat portul, s-au intensificat activităţile comerciale şi economice,
au apărut cîteva întreprinderi industriale.
Municipiul Tulcea, pe lîngă rolul său economic (combinat de alumină, şantier naval, unităţi ale
industriei alimentare etc.), are o deosebită funcţie turistică, fiind o „poartă" a Deltei Dunării.
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL „DELTA DUNĂRII" cu Secţie de arheologie şi
istorie (parc arheologic în aer liber, colecţii de numismatică, documente, hărţi vechi etc.), Secţie de
etnografie (costume, podoabe, scoarţe, unelte, ceramică), Secţie de artă (pictură, sculptură şi grafică
inspirate din peisajul dobrogean; colecţie de artă orientală) şi Secţie de ştiinţele naturii (înfăţişează sintetic
tot ceea ce este caracteristic florei şi faunei Deltei Dunării; prin intermediul biogrupelor şi dioramelor sînt
prezentate peste 2/3 din speciile de păsări şi mamifere care populează delta în diferite anotimpuri integrate
în mediul lor natural, precum şi zonele inundabile, luminişul apelor, plaurul şi stuful, grindurile şi
platformele cu tot ce au ele specific şi dominant; într-un acvariu este redată bogăţia piscicolă din lacurile
deltei şi bălţile limitrofe, de la sturioni'pînă la speciile de apă dulce); VESTIGII ALE CETĂŢII ANTICE;
LICEUL „SPIRU HARET" (1883; cea mai veche instituţie de învăţămînt liceal din Dobrogea);
MONUMENTUL INDEPENDENŢEI '(1904; G. Vasilescu; restaurat şi completat în 1977); STATUIA
ECVESTRA a lui Mircea cel Bătrîn (1972; I. Jalea); FALEZA etc.

ÎMPREJURIMI

DELTA DUNĂRII, cel mai nou pămînt al ţării şi partea cea mai joasă a reliefului patriei noastre,
ocupă suprafaţa de 5 640 km2 din care 4 340 km2 revin României. Din punct de vedere geografic, Delta este
compusă din două mari compartimente: Delta fluvială şi Delta fluvio-maritimă.
Delta fluvială cuprinde numeroase lacuri, cele mai însemnate fiind Merheiul Mare (1 100 ha),
Fortuna (400 ha), Matiţa (600 ha), Babina (400 ha), toate la nord de canalul Sulina, precum şi Gorgova
(1300 ha), Isacoval (1100 ha), Uzlina (500 ha) la sud de canalul Sulina. Între braţul Sfîntu Gheorghe şi
Complexul Razim-Sinoie se găseşte cel mai mare lac al Deltei fluviale — Dranov (2 500 ha) —, dar şi
uscatul cel mai întins, unde lacurile sînt foarte rare.
Delta fluvio-maritimă cuprinde grindurile Letea, Caraorman şi sectorul maritim din faţa Deltei,
între braţele Sulina şi Sfîntu Gheorghe se găsesc lacurile Roşu (1 300 ha), Lumina (900 ha), Puiu (800 ha),
Roşuleţ şi Puiuleţ (cîte 30 ha). Fiind o unitate de relief în formare, aflată sub acţiunea mării şi a Dunării,
cea mai mare parte a Deltei este ocupată de apă.
Suprafaţa acoperită de ape variază de la 60—65% în perioada apelor scăzute, pînă la peste 90% în
momentul marilor inundaţii. În acest sens, este demn de precizat că prin cele trei braţe ale Deltei trec anual
în jur de 200 000 000 000 m3 de apă.
La Ceatalul Ismail (nu departe de Tulcea) apele Dunării se despart în două braţe: Chilia, ce se
îndreaptă spre nord, şi Tulcea ce porneşte spre sud. La rîndul său, braţul Tulcea, lung de 17 km, se împarte
în alte două braţe: Sulina, care traversează aproape prin mijloc delta, şi Sfîntu Gheorghe.
Braţul Chilia (117 km lungime) primeşte 60% din debitul total al Dunării şi graţie acestei mari
cantităţi de apă albia lui are lăţimea medie de 500 m, pe alocuri depăşind chiar 1 km. Braţul Chilia se
despleteşte într-o mulţime de brăţişoare, toate formînd o mică deltă ale cărei ape se varsă prin 45 de guri.
Braţul Sfîntu Gheorghe (109 km lungime) primeşte 21,2% din debitul total al Dunării; el are cel
mai sinuos traseu, iar lăţimea albiei sale irămîne în general constantă, ea fiind de 300—400 m; adîncimea
medie atinge, în general, 5—8 m, rareori depăşind 20 m. Braţul Sulina (110 km lungime), de fapt un canal
amenajat, cu maluri supraînalţate prin diguri bine consolidate şi protejate de un dolaj de piatră, primeşte
18,8% din debitul total al Dunării. Vegetaţia deltei, extrem de bogată, cuprinde, după aprecierea
specialiştilor, în jur de 1 150 specii de plante. Dintre plantele ierbacee amintim: nufărul alb, nufărul galben,
iarba broastelor, ciulinii de baltă, limba apei, rizacul, papura etc.
O formaţie specifică lacurilor deltei o constituie plaurul, asociaţie de plante acvatice ale căror
rădăcini se ţes cu rizomi de stuf, formînd un fel de „insule" plutitoare, cu grosimea de pînă la 1 m (uneori
se rup, fiind luate de vînt şi purtate de ape). Într-o formaţie de plaur se găsesc cca 20 de plante aşezate într-
o anumită ordine. Pentru vegetaţia lemnoasă a deltei reprezentative sînt: salcia albă, plopul, arinul, frasinul,
precum şi pădurile combinate ale grindurilor Letea şi Caraorman.
PĂDUREA LETEA (182,4 ha), cea mai veche REZERVAŢIE NATURALĂ din Dobrogea,
înfiinţată în anul 1938, dezvoltată' pe grindul cu acelaşi nume, creează un peisaj deosebit de interesant din
punct de vedere ştiinţific prin haşmacurile ei (fîşii de pădure, late de 10—250 m, situate între dune)
alcătuite din amestecul mai multor specii, inclusiv stejari de dimensiuni uriaşe. Dintre toate haşmacurile
grindului Letea, Haşmacul Mare (cca 10 km lungime) cuprinde cea mai remarcabilă vegetaţie în
compunerea căreia intră stejarul brumăriu, plopul alb, plopul negru, salcia albă şi frasinul pufos.
Aspectul tropical al pădurii Letea este dat, în primul rînd, de liana numită periploca (Periploca
graeca), plantă mediteraneană ce-$i găseşte refugiul cel mai nordic în delta noastră. Ea se înfăţişează sub
forma unor coarde lungi de 10—25 m, cu scoarţa roşie-brumă-rie şi cu frunze simple, lucioase. Alături de
periploca. se încolăcesc pe ramurile copacilor şi alte plante agăţătoare, precum viţa de vie sălbatică,
hameiul, iedera, volbura.
Fauna deltei cuprinde un vast mozaic de specii, fără egal pe continentul european şi chiar cu
unicate mondiale. Dintre numeroasele exemplare ale ornitofaunei amintim: vulturul pleşuv brun (Aegypius
monachus), hoitarul alb, egreta mare, raţa roşie, lebăda de vară, raţa sunătoare, culicul mare (Numenius
c.rquata), gîrliţa mare (Anser albifrons), polierul argintiu (Pluvialis apricaria), fugaciul de ţărm (Calidris
alpină), pelicanul comun ş.a.
Peste 110 specii de peşti dintre care menţionăm.în primul rînd, şalăul, somnul, crapul, morunul,
nisetrul, păstruga cega etc. populează Delta Dunării, prin cantitatea şi calitatea sa, peştele fiind una dintre
bogăţiile inestimabilă ale acestei lumi mirifice
Delta adăposteşte şi numeroase specii de mamifere: vidra (Lutra Intra), nurca (nstela luVeola),
dispărută de peste 150 de ani din apele continentale ale Europei, pisica sălbatică, mistreţul, vulpea, lupul,
cîinele enot (Nyctereus procynoide) ş.a. Dintre alte exemplare ale faunei mai semnalăm, de asemenea
brosca ţestoasă, racul, şarpele de apă, vipera etc.
Pentru ocrotirea fondului biologic al Deltei Dunării au fost delimitate două zone principale de un
excepţional interes ştiinţific: REZERVAŢIA ROŞCA — BUHAIOVA — HRECISCA (14 000 ha, în delta
fluvială, între grindurile Chilia şi Letea, unde cuibăreşte cea mai mare colonie de pelicani din Europa) şi
REZERVAŢIA SFÎNTU GHEORGHE — PALADA — PERIŞOR [16 400 ha, în delta fluvio-maritimă, la
est de Lacul Dranov, spre ţărmul mării, unde sînt concentrate majoritatea speciilor lacustre: lebede, gîşte
gulerate (Branta bernicla), gîşte cu piept roşu (Branta ruficollis) etc.
În zona comolexului de lacuri Roşu — Roşuleţ — Lumina — Puiu se află SATUL DE yACANŢA
PENTRU TINERET ROŞU (de aici se organizează excursii de una-două sau patru zile, cu hidrobu-zul sau
cu ponton-dormitor, în Deltă).
Excursiile în Delta Dunării se organizează, de obicei, pe braţele Sulina şi Sfîntu Gheorghe, pe
unele canale ce leagă aceste două braţe, precum şi pe Dunărea Veche (traseul iniţial al braţului Sulina, care
descrie un M larg între milele 9 şi 19).
Fig 09

b. CONSTANŢA — MANGALIA (44 km)

Km 10 (DN 39) AGIGEA


În zona localităţii şoseaua traversează Canalul Dunăre — Marea Neagră, care începe de la
Cernavodă. Canalul are lungimea de 64,2 km, lăţimea variabilă, între 70,90 şi 120 m, şi adîncimea la nivel
normal de exploatare de 7 m. La ambele capete — Cernavoda şi Agigea — sînt construite două mari
ecluze, ambele avînd camere de ecluzare de 310 m lungime şi 25 m lăţime.

Km 14 (DN 39) EFORIE NORD


STAŢIUNE BALNEOCLIMATERICA PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL situată pe
litoralul Mării Negre, între mare şi Lacul Te-chirphiol. În anul 1894 Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti a
construit un sanatoriu pentru tratarea bolnavilor reumatici, cazaţi, pînă atunci, în corturi; sanatoriul a
construit nucleul viitoarei staţiuni, localitate ce a aparţinut pînă 1933, cînd a devenit oraş, de Techirghiol.
Eforie Nord, unde s-au ridicat numeroase hoteluri de cură (cu baze proprii de tratament) şi odihnă,
a devenit una dintre cele mai mari staţiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre. Climat de litoral marin;
temperatura medie anuală este de 11,2°C (in iulie, 22°C, iar în ianuarie, în jur de 0°C); precipitaţiile anuale
însumează în medie cca 380 mm.
Factori naturali de cură: apa sărată concentrată a Lacului Techirghiol; apa mării: nămol
sapropelic extras din Lacul Techirghiol; bioclimat marin, bogat în aerosoli salini şi în radiaţie solară, cu e-
fect stimulant asupra organismului.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ale sistemului nervos
central, afecţiuni dermatologice, afecţiuni respiratorii, afecţiuni asociate.
La 2,5 km distantă de Eforie Nord se află STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ
DE INTERES GENERAL TECHIRGHIOL, situată pe malul nord-vestic al lacului omonim. Lacul
Techirghiol, cel mai sărat de pe litoralul românesc şi cel mai bogat în nămol sapropelic, complet izolat de
mare printr-un cordon de nisip lat de 300 m, ocupă suprafaţa de 11,6 km2. Nivelul apei este cu aproape 1,5
m sub nivelul mării, iar adîncimea maximă n lacului atinge 9,75 m.
În acest rezervor natural de apă, de cinci ori mai sărată decît apa mării, se formează permanent
depozite de nămol sapropelic, compus din elemente organice amestecate cu substanţe minerale. Resturile
organice ale florei şi faunei moarte se depozitează pe fundul lacului. Aici ele sînt supuse unor procese de
transformare ce dau naştere unor cantităţi apreciabile de hidrogen sulfurat şi sulfura de fier coioidal,
elemente componente ale nămolului. De remarcat ca specialiştii apreciază rezerva de nămol a Lacului
Techirghiol la peste 1 000 000 tone.
Dintre speciile de plante care participă cu un procent important în elementele organice ale
nămolului, amintim Cladophora cnslaiina. Ea formează adevărate cîmpuri plutitoare pe suprafaţa lacului,
favorizînd dezvoltarea a milioane de larve şi insecte, care cad la fund o dată cu scuturarea acestor „insule"
de vegetaţie. Dintre reprezentanţii faunei cităm crustaceul Artemia salina, de culoare roşcată, ce trăieşte sub
formă de colonii. În unele perioade ale anului, dezvoltarea lui este atît de mare încît constituie autenr ticc
bancuri la ţărm.
Cele dintîi amenajări la actuala staţiune datează de la sfîrşitul secolului trecut cînd, în anul 1892, s-
a inaugurat hotelul Hagi Pândele, peste şapte ani, în 1899, începînd să funcţioneze şi primul spital de
recuperare, deschis de către Eforia Spitalelor Civile. Precizăm, de asemenea, că la Techirghiol, pentru
prima dată pe litoralul românesc, a început să fie practicat, din anul 1952, sistemul împachetărilor cu
nămol.
Climat de litoral marin; temperatura medie anuală este de 11°C iulie, 22—23CC, iar în ianuarie
0,5°C); precipitaţiile medii anuale sub 400 mm.
Factori naturali de cură: apa sărată, concentrată, a Lacului Techirghiol; nămolul sapropelic extras
din lac; bioclimat excitant de stepă cu influenţe marine.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice afecţiuni ale sistemului nervos central,
afecţiuni asociate.
Km 17 (DN 39) EFORIE SUD
Sstaţiune balneoclimatică sezonieră de interes general, situată între Marea Neagră şi Lacul
Techirghiol. Pe actualul perimetru al localităţii primul hotel s-a ridicat în anul 1889, concomitent cu el
construindu-se şi un stabiliment de băi calde. În perioada interbelică staţiunea a cunoscut o dezvoltare
apreciabilă, ceea ce a determinat ca aici să-şi desfăşoare lucrările cel de-al X-lea congres balnear român, la
care au participat şi specialişti străini. Climat de litoral marin.
Factori naturali de cură: apa sărată, concentrată, a Lacului Techirghiol; apa sărată a mării;
bioclimat marin, bogat în aerosoli salini şi radiaţie solară.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, anemii secundare, stări de debilitate, rahitism.
Din Eforie Sud se organizează excursii la celelalte staţiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre,
la Constanţa, Mangalia, cetatea Histria, în Delta Dunării.

Km 23 (DN 39) TUZLA


Pe teritoriul localităţii s-au găsit numeroase dovezi materiale privind existenţa comunităţilor
omeneşti pe aceste meleaguri încă din neolitic, precum şi vestigii ale aşezării romane Stratonis. Farul Tuzla,
înalt de 44 m, datează din anul 1900.

Km 29 (DN 39) COSTINEŞTI (derivaţie 3 km pe DL)


STAŢIUNE CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES GENERAL PENTRU TINERET situată
pe litoralul Mării Negre, cel mai mare centru de recreere şi odihnă al tineretului din ţara noastră (peste 6
000 de locuri pe serie).
Cercetările arheologice desfăşurate în zonă au dus la descoperirea prezenţei umane, încă din epoca
paleoliticului tîrziu. Permanenţa şi continuitatea de locuire a fost atestată şi de identificarea pe malul nordic
al Lacului Costineşti (avînd suprafaţa de 7 ha şi adîncimea sub 1 m, lacul este separat de mare printr-un
cordon de nisip), spre satul Schitul a unui valoros tezaur de denari romani. Climat de litoral marin;
temperatura medie anuală este de 11°C (în iulie, 22°C, iar în ianuarie, 0°C); precipitaţii medii anuale sub
400 mm.
Factori naturali de cură: apa mării; bioclimat marin. Indicaţii: hipotiroidism, anemii, rahitism,
stări de debilitate, afecţiuni reumatismale.
Din Costineşti se organizează excursii la celelalte staţiuni de pe litoralul românesc, la Constanţa,
Mangalia, Adamclisi, cetatea Histria.

Km 38 (DN 39) NEPTUN (derivaţie 2 km pe DL)


STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, în care a fost
inclusă şi staţiunea Olimp, construită la sfîrşitul anilor '60. Climat de litoral marin; temperatura medie
anuală este de 11,2°C (în iulie, 22°C, iar în ianuarie, 0°C); precipitaţii medii anuale în jur de 400 mm.
Factori naturali de cură: apa mării; bioclimat marin.
Indicaţii: anemii, stări de debilitate, afecţiuni reumatismale.
Comparativ cu toate celelalte staţiuni ale litoralului românesc, Neptunul beneficiază de cea mai
bogată şi frumoasă zonă verde: PĂDUREA COMOROVA (1,2 km2 suprafaţă), care cuprinde 60 de stejari
brumării, singurele exemplare rămase pînă astăzi din întinsa pădure de stejari care acoperea odinioară
aceste meleaguri. Din Neptun se organizează excursii la celelalte staţiuni de pe litoralul românesc, la
Constanţa, Mangalia, în Delta Dunării etc.

Km 40 (DN 39) JUPITER (derivaţie 2 km pe DL)


STAŢIUNE CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES GENERAL. În (momentul amenajării
staţiunii, luîndu-se în consideraţie specificul terenului, s-a optat pentru două modalităţi arhitectonice
inedite; pe faleză, unde s-a creat o plajă, s-au ridicat hoteluri înalte, cu opt etaje; mai în interior s-au
preferat construcţiile joase, ce pun din plin în valoare bogata vegetaţie din zonă. Centrul staţiunii gravitează
în jurul lacului artificial Tismana, pe ale cărui maluri s-au grupat mari complexe hoteliere.
Climat de litoral marin; temperatura medie anuală este de 11CC (în iulie, 22°C, iar în ianuarie,
0°C); precipitaţii medii anuale în jur de 400 mm.
Factori naturali de cură: apa mării; bioclimat marin.
Indicaţii: hipotiroidism, anemii secundare, rahitism, unele dermatoze, unele afecţiuni
reumatismale.
La 2 km de Jupiter se găseşte STAŢIUNEA CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL
AURORA, compusă, de fapt, dintr-un ansamblu de hoteluri în formă de piramidă în terase. Aurora este
indicată în tratarea anemiilor secundare, rahitismului, stărilor de debiltate, decalcifierilor.
La 1 km de Aurora se află STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES
GENERAL VENUS, care-şi desfăşoară hotelurile pe malul golfului omonim. Staţiunea este indicată în
tratarea limfatismului, a anemiilor secundare, a stărilor de debilitate, a unor afecţiuni secundare.

Km 42 (DN 39) SATURN


STAŢIUNE CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES GENERAL dezvoltată la nord de
Mangalia, de-a lungul plajei ce mărgineşte un larg golf, în jurul căruia hotelurile formează un arc de cerc.
Climat de litoral marin; temperatura medie anuală este de 11,2°C (în iulie, 22°C, iar în ianuarie, 0,2°C);
precipitaţiile medii anuale sînt sub 400 mm.
Factori naturali de cură: apa mării; bioclimat marin, bogat în aerosoli şi în radiaţie solară.
Indicaţii: unele afecţiuni reumatismale, anemii secundare, stări de debilitate.

Km 43 (DN 39) MANGALIA


Oraş-STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, cea mai
sudică dintre staţiunile litoralului românesc al Mării Negre.
Actuala Mangalie s-a dezvoltat pe locul unei vechi aşezări urbane, cetatea Callatis, întemeiată la
începutul secolului al VI-lea î.e.n. de către colonişti greci din Heracleea Pontică. La sfîrşitul secolului trecut
Mangalia devine oraş, dar funcţia sa balneoclimatică avea să se contureze mai ales în perioada interbelică
(în anul 1924 începe construirea unui sanatoriu).
În Mangalia funcţionează un şantier naval, unităţi ale industriei alimentare şi s-a amenajat un mare
port maritim. Staţiunea Mangalia, aşezată pe malul unui golf nu prea adînc, este mult căutată de turişti
datorită plajei lungi de peste 500 m şi late de 50—100 m, ce coboară lin sub apa mării care nu depăşeşte 1
m adîncime pînă la aproape 200 m de ţărm, precum şi pentru bogatele izvoare sulfuroase din nordul
Lacului Mangalia.
Climat de cîmpie, influenţat de Marea Neagră, cu unele caractere submediteraneene; temperatura
medie anuală este de 11,2°C (în iulie, 21,8°C, iar în ianuarie, peste 0,2°C); precipitaţiile medii anuale se
situează în jur de 400 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate, sodice; apa mării;
nămol sapropelic extras din Lacul Techirghiol; nămol de turbă extras din turbăria aflată în partea de nord a
localităţii; bioclimat marin.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ale sistemului nervos central, afecţiuni ginecologice, afecţiuni asociate.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE; COMPLEXUL ARHEOLOGIC din parcul
localităţii; VESTIGIILE BAZILICII ROMANO-BIZANTINE (secolele V-VI); MOSCHEEA ESMAHAN
SULTAN (monument de arhitectură în stil maur, construită în anul 1590).
Din Mangalia se organizează excursii la celelalte staţiuni ale litoralului românesc, la Costanţa,
Adamclisi (monumentul Tropaeum Traiani; vestigiile oraşului roman), cetatea Histria, în Delta Dunării.

ÎMPREJURIMI

PĂDUREA HAGIENI (5 km pe DN 39, apoi 8 km pe DL), REZERVAŢIE NATURALĂ, se


întinde pe 392 ha; vegetaţia de aici prezintă mari afinităţi floristice cu zonele păduroase din nord-estul
Peninsulei Balcanice. Dintre speciile lemnoase mai deosebite întîlnite în. pădurea Hagieni amintim stejarul
brumăriu, stejarul pufos, jugastrul, mojdreanul, iasomia etc. Dintre exemplare de faună reţin interesul
broasca ţestoasă şi vipera de pădure.
LACUL MANGALIA, situat în sudul staţiunii, este un liman maritim. Lăţimea mică (0,3—0,8
km) în raport cu lungimea (9,5 km) şi aspectul sinuos, cu maluri abrupte, sînt principalele lui caracteristici.
Lacul, cu suprafaţa de 261 ha, adîncimea medie de 6 m, iar cea maximă de 13 m, are numeroase izvoare
subterane, multe dintre ele fiind sulfatate şi uşor termale (22°C).
PEŞTERA LIMANU, REZERVAŢIE SPEOLOGICĂ, se găseşte pe malul sudic al lacului
Mangalia. În adîncurile ei (peştera măsoară 3 km lungime), cu o multitudine de galerii ce creează un
veritabil labirint, s-au descoperit numeroase vestigii de la începutul erei noastre, fragmente de ceramică
romană, precum şi urmele unei exploatări de calcar. Spre deosebire de alte peşteri aceasta este uscată.
CUPRINS
CUVÎNT ÎNAINTE

Itinerarul I: BUCUREŞTI — PLOIEŞTI — VĂLENII DE MUNTE — SLĂNIC — BAICOI — SINAIA


— BRAŞOV — FĂGĂRAŞ — SIBIU RÎMNICU-VÎLCEA — PITEŞTI — CÎMPULUNG —
TÎRGOVIŞTE — BUCUREŞTI
Itinerarul II: TIMIŞOARA — BOCŞA — REŞIŢA — CARANSEBEŞ — BĂILE HERCULANE —
ORŞOVA — DROBETA-TURNU SEVERIN — BAIA DE ARAMA — TÎRGU JIU — BAIA DE FIER —
NOVACI — HAŢEG — DEVA — BRAD — SEBIŞ — PÎNCOTA — TIMIŞOARA.
Itinerarul III: CLUJ-NAPOCA — TURDA — OCNA MUREŞ — AIUD— LBA IULIA — ZLATNA —
ABRUD — CÎMPENI — NUCET — BEIUŞ - ORADEA — HUEDIN — CLUJ-NAPOCA.
Itinerarul IV: BAIA MARE — BAIA SPRIE — VADU IZEI — BORŞA VIŞEU DE SUS — SIGHETU
MARMAŢIEI — SĂPÎNŢA — NE-REŞTI-OAŞ — SEINI — BAIA MARE
Itinerarul V: IAŞI — TÎRGU FRUMOS — HÎRLAU — BOTOŞANI — SUCEAVA — GURA
HUMORULUI — CÎMPULUNG MOLDOVENESC - VATRA DORNEI — POIANA STAMPEI —
TIHUŢA — BISTRIŢA REGHIN — SOVATA — GHEORGHENI — LACU ROŞU — BICAZ - PIATRA-
NEAMŢ — BACĂU — ROMAN — IAŞI.
Itinerarul VI: BRAŞOV — SFÎNTU GHEORGHE — BĂILE TUŞNAD MIERCUREA-CIUC —
COMĂNEŞTI — ONEŞTI — TÎRGU SECU-SC — COVASNA — BRAŞOV
Itinerarul VII: GALAŢI — BRĂILA — ÎNSURĂŢEI — SLOBOZIA — MARA — POGOANELE —
BUZĂU — RÎMNICU SĂRAT — FOCŞANI HANU CONACHI — GALAŢI
Itinerarul VIII: LITORALUL ROMÂNESC AL MARII NEGRE ŞI DELTA DUNĂRII

Redactor: GEORGETA COPEL Tehnoredactor: ECATERINA ALBICI


Bun de tipar: 25 octombrie 1991 Coli de tipar: 12,5 +24 pag. planşe
Lucrare executată sub comanda nr. 019187 la POLSIB S.A. Sibiu, şos. Alba Iulia nr. 40 România

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com


Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/
Carte obţinută prin amabilitatea dlui. S. Babei.