Sunteți pe pagina 1din 13

România în perioada războiului rece

Mihăilă Miruna

Grupa 5

COMUNICARE SI RELAȚII PUBLICE


Lucrarea mea doreste să prezinte parcursul Romaniei pe perioada Razboiului Rece. După Al
Doilea Război Mondial, soarta Romaniei a fost hotărata de marile puteri din Coaliția Națiunilor
Unite (U.R.S.S, S.U.A, Marea Britanie) care și-au împărțit sferele de influență în Europa.
Razboiul rece reprezinta starea de neincredere si ostilitate reciproca, intre lumea comunista si cea
libera. Acest conflict este unul ideologic, in care americanii doreau sa impuna democratia, in
timp ce sovieticii voiau instaurarea comunismului.

In anul 1944 s-a semnat Conventia de Armistitiu intre Romania si puterile aliate (URSS, SUA,
Anglia) la Moscova. Romania a fost considerata tara infranta in al 2-lea Razboi Mondial.
Convenția de Armistițiu avea prevederi dureroase pentru România. Actul prevedea renunțarea
României la Basarabia și la Bucovina de Nord. De asemenea, România era obligată să contribuie
cu cel puțin 12 divizii la lupta contra Germaniei și era obligată să permită libera trecere a
trupelor sovietice pe teritoriul său. Mai mult, România plătea pentru întreținerea trupelor
sovietice de ocupație sau aflate în tranzit.. Singurul câștig a fost faptul că Națiunile Unite
stabileau că Transilvania, sau cea mai mare parte a ei, va reveni României, la Conferința de Pace.
Convenția de Armistițiu a deschis astfel calea comunizării României, iar unele dintre efectele ei
mai sunt resimțite și azi. Astfel, in octombrie 1944 Romania a intrat in sfera de influenta
sovietica prin “Acordul de procentaj” dintre Churchill si Stalin. Acordurile de la Yalta(februarie
1945) si Posdam(iulie-august1945) au creat conditii favorabile atat pentru intarirea pozitiilor
Urss in Romania cat si pentru instaurarea regimului communist . In acest mod a fost adus
guvernul communist condus de Petru Groza.

Pe 5 martie 1946 discursul rostit de Winston Churchill, prim-ministrul englez la


Universitatea Fulton (Missouri, SUA) foloseste pentru prima data sintagma “Cortina de fier”,
acest termen este utilizat pentru impartirea Europei intre Estul comunist si Vestul democratic.
Acest moment a fost unul esential, deoarece este considerat inceputul razboiului rece. Conferinta
de pace de la Paris in urma celui de al 2-lea Razboi Mondial a avut o delegatie romana condusa
de ministrul de externe Gheorghe Tatarescu, fapt ce a fost utilizat pentru propaganda comunista
pentru a demonstra legalitatea guvernului Petru Groza. La 24 iulie 1946, începe Conferinţa de
pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru
pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România şi Ungaria (se va încheia la
15 octombrie acelaşi an). Dupa încheierea sa la 15 octombrie 1946, Conferinta a fost urmată de
semnarea Tratatelor de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 (tratate dintre Aliați și statele Axei,
în urma celui de-Al Doilea Război Mondial). În ziua de 30 iulie 1946 s-a dat publicităţii
proiectul tratatului de pace cu România, simultan la Londra, Paris, Moscova şi Washington.
Preambulul Tratatului consemna încetarea stării de război între România şi Naţiunile Unite, deşi
această situaţie data de aproape trei ani de zile, interval în care România luptase timp de 7 luni
alături de Naţiunile Unite pentru înfrîngerea Germaniei. În document se aprecia că România
intrase în război alături de Naţiunile Unite la 12 septembrie 1944. De asemenea, nu se preciza că
România a participat la războiul împotriva Ungariei, ceea ce ar fi impus, desigur, despăgubiri din
partea acesteia. Cu toată jertfa de sînge adusă de armata română, României nu i se recunoştea
calitatea de cobeligerant, fiind considerată un stat învins de Naţiunile Unite. Frontierele
României erau cele din 1 ianuarie 1941, cu excepţia graniţei cu Ungaria. Aceasta însemna că
Basarabia şi Nordul Bucovinei rămîneau sub ocupaţia Uniunii Sovietice, iar Cadrilaterul sub cea
a Bulgariei.Pe de altă parte, se anula dictatul de la Viena, din 30 august 1940, frontiera între
România şi Ungaria fiind cea din 1 ianuarie 1938. Tratatul stabilea un termen de 90 zile pentru
retragerea trupelor Aliate, cu excepţia celor sovietice, care rămîneau în continuare în România,
pentru menţinerea liniilor de comunicaţie ale Armatei Roşii cu zona de ocupaţie sovietică din
Austria. Clauzele economice stabileau despăgubiri, restituiri şi compensaţii foarte grele pentru
statul român. De asemenea, proiectul de Tratat prevedea multiple restricţii privind armata
română şi dotarea ei.La 8 august 1946, guvernul Franţei, în numele Naţiunilor Unite, a adresat
guvernului României invitaţia de a participa la Conferinţa de pace de la Paris. A doua zi, 9
august, Consiliul de Miniştri, întrunit în Bucureşti, a aprobat poziţia României faţă de
problemele dezbătute la Conferinţa păcii şi a stabilit componenţa delegaţiei care urma să se
deplaseze la Paris.Delegaţia a primit mandat să militeze pentru anularea dictatului de la Viena,
recunoaşterea cobeligeranţei României, anularea clauzelor economice, a celor privind restricţiile
la armament şi forţele armate necesare apărării ţării etc. Deşi problemele cele mai priveau
relaţiile cu Uniunea Sovietică, delegaţia nu avea dreptul să ridice obiecţii care puteau leza
relaţiile cu marele vecin de la Răsărit. Consiliul de Miniştri a decis că ele se vor rezolva pe cale
bilaterală între guvernele de la Bucureşti şi de la Moscova. Astfel, aproape toate ameliorările
solicitate de România vizau relaţiile cu statele Occidentale.

In anul 1947 s-a semnat Tratatul de pace de la Paris prin care Dictatul de la Viena din 30
august 1940 era declarat nul, iar Ardealul revenea Romaniei. De asemenea granite romano-
sovietica ramanea cea stabilita in urma notei ultimative din 20 iunie 1940, iar Basarabia ramanea
Urss-ului in timp ce cadrilaterul a fost retrocedat Bulgariei.

In anul 1947 a avut loc Planul Marshall. Acesta dorea sa acorde sprijin statelor europene
pentru renconstructie. În urma propunerii lui Marshall, la 19 iunie 1947, ministrul de externe al
Franței, Georges Bidault, și omologul său britanic, Ernest Bevin, au semnat un comunicat prin
care au invitat 22 de state europene să trimită reprezentanți la Paris pentru a negocia planul de
reconstrucție europeană. Primele ajutoarea au fost pentru Turcia si Greci. URSS a respins Planul
Marshall, de refacere economica propus de Sua, iar Romania la fel ca celelalte state aflate sub
influenta sovietica au fost nevoie sa denunte Planul Marshall. Moscova a etichetat Planul
Marshall drept „imperialism economic american” și a interzis ţărilor satelite să participe la
Conferința de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea
de URSS a țărilor din sfera sa de influență şi la pierderea avantajelor politice şi strategice
dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial.

Drept replica pentru Planul Marshall, sovieticii au creat Caer (Consiliul de Ajutor Economic
Reciproc). Reprezenta o organizatie economica a statelor comuniste, o piata economica comunca
pentru statele comuniste Romaniei ca tara exportatoare de materii prime, a fost nevoita intr-o
prima perioada s-asi limiteze orizontul comercial doar la tarile din cadrul CAER, ca de altfel si
importurile de tehnica sau produse indrustriale. Iugoslavia avea rol de observator. El avea
misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic. În realitate, URSS nu a putut oferi
țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale. Membre ale
CAER erau: URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România. Alte țări
comuniste neeuropene (Mongolia, Cuba, Vietnam) au luat și ele parte în ultimii ani la unele
sesiuni ale Consiliului. La activitatea CAER nu au luat parte Republica Populară
Chineză, Coreea de Nord și Albania. Secretariatul și multe din Comisiile CAER aveau sediul la
Moscova. CAER nu a reușit să îndeplinească rolul pentru care fusese creat, în principal datorită
sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre, schimburile de mărfuri
continuând să se desfășoare prin tratative bilaterale cu păstrarea echilibrului balanței de plăți.
Îndeosebi începând din anul 1962, delegațiile române în CAER au avut o poziție critică în CAER
la adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor țări. Drept urmare a
schimbărilor politice din anii 1989 și 1990, CAER s-a autodesființat în 1991.

Pe 4 aprilie 1949 la Washington s-a semnat Pactul NATO, o alianta militara a statelor
democratice. Alianța s-a format din state independente, interesate în menținerea păcii și apărarea
propriei independențe prin solidaritate politică și printr-o forță militară defensivă
corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să raspundă tuturor formelor
probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre. Inițial, aceste state au
fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea
Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda și SUA. La 18 februarie 1952, au aderat la
tratat Grecia și Turcia, iar la 6 mai 1955, RFG a devenit membră NATO. La constituirea ei, ideea
de bază a alianței, menținută timp de peste 50 de ani, era aceea a realizării unei apărări comune,
credibile și eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifică: „Părțile convin ca un
atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi
considerat ca un atac impotriva tuturor și în consecință, dacă se va produce un asemenea atac
armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul sau individual sau colectiv la autoapărare,
recunoscut de articolul 51 al Cartei Națiunilor Unite, va da asistență Părții sau Părților atacate,
prin luarea în consecință, individual și concertat cu celelalte părți, a acelor măsuri ce vor fi
considerate necesare, inclusiv folosirea forței armate, pentru a restaura și a menține securitatea
zonei Nord-Atlantice”.

Pana la moartea lui Stalin in 1953 politica externa a Romaniei s-a caracterizat printr-o
dociliate deplina fata Moscova. Sugestiva fost atitudinea manifest ostila fata de autonomia
politica a Iugoslaviei: Romania a sprijinit decizia lui Stalin de excludere a Uniunii Comunistilor
din Iugoslavia din Comitern si izolarea statului vecin.

Ca reactie la aparitia Nato in 1955 s-a semnat Tratatul de la Varsovia care reprezenta o alianta
a tarilor comuniste, fara Iugoslavia. Delegația sovietică de la Varșovia a fost condusă de
premierul Nikolai Bulganin, însoțit de ministrul de externe Molotov și mareșalii Jukov și Konev.
Au mai fost prezenți, din partea URSS, premierii Ucrainei, Bielorusiei și ai statelor baltice,
precum și un general din Republica Populară Chineză, în calitate de observator. Tratatul a fost
semnat de Uniunea Sovietică și șapte state est-europene:Albania, Bulgaria, Cehoslovacia,
Germania de Est, Unharia, Polonia și România, toate reprezentate de la Varșovia de premierii și
miniștrii de externe. Singura țară europeană comunistă era Iugoslavia, ale cărei relații cu
Uniunea Sovietică erau încă tensionate, în urma rupturii din 1948.

Principalul obiectiv al pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic


și obediența statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei asupra
Europei de Est, acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele staționate pe teritoriul
„aliaților” săi. Tratatul urma să rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui
pact de securitate Est-Vest;astfel, el a fost reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985. După modelul
NATO, Tratatul de la Varșovia aduna forțele militare ale statelor semnatare sub o comandă
militară unică, inițial a Mareșalului Konev, deci dominată de armata sovietică. Astfel, în
armatele statelor membre armele au fost standardizate, au fost introduse manualele militare ale
armatei sovietice, s-au organizat programe comune de pregătire, manevre comune anuale și, nu
în ultimul rând, uniforme inspirate din stilul armatei sovietice.
Potrivit tratatului, dacă unul din membrii organizației era atacat, celelalte state erau obligate
să acorde asistență imediată;de asemenea, statele membre trebuiau să se consulte în privința
chestiunilor internaționale importante legate de interesele lor comune. A fost creat și un comitet
politic consultativ format din membrii secretariatelor Partidelor Comuniste din statele membre.

In anul 1956 noul conducator al Urss-ului, Nikita Hrusciov, a demascat cultul personalitatii
lui Stalin, intr-un raport la Congresul XX al Pcus. Pe acest fond au avut loc revolte
anticomuniste in Ungaria. Gheorghe Gheorghiu Dej a acordat azil politic unor membri ai
guvernului maghiar (Imre Nagy), dar a poi a acceptat extradarea lor, pentru a fi judecati si
executati. Aceste actiuni au avut ca scop consolidarea prestigiului lui Dej si cresterea increderii
Moscovei ce a permis luarea in disctie a retragerii trupelor sovietice din Romania. In anul 1958
se anunta retragerea trupelor sovietice din Romania, incheiata in 1958- pe plan intern retragerea
sovieticilor a fost urmata de un nou val de represiuni pentru a descuraja orice tentativa de
opozitie. Alți cercetători au susținut că plecarea trupelor sovietice din România a fost o hotărâre
dictată exclusiv de interesele politice (reluarea politicii de destindere cu Occidentul, grav
compromisă de reprimarea revoluției ungare din 1956 și de atitudinea URSS în criza Suezului
din același an) și militare (restructurarea bugetului apărării, ca urmare a apariției rachetei
balistice intercontinentale).

In 1962 a izbucnit conflictul chino-sovietic. fost un conflict minor armat între Uniunea
Sovietică și China pentru administrația căii ferate din Manciuria, N-E Chinei. Facand o nota
discordanta fata de blocul sovietic, Romania a continuat sa intretina relatii diplomatice cu China
si Albania. In schimb China recunostea drepturile Romaniei asupra Basarabiei. Partidul Roman
Muncitoresc si-a atribuit un rol de mediator in conflictul dintre China si URSS. In anul 1963 a
avut loc vizita lui Gheorghe Gheorghiu Dej in Iugoslavia si semnarea acordului de contruire a
Centralei de la Portile de Fier. In 1964, Romania, care se pronuntase impotriva diviziunii
economice intre tarile membrie CAER, a respins Planul Valev. Planul Valev a fost un proiect de
organizare economică a țărilor comuniste est-europene, propus în 1964 de economistul sovietic
Emil Borisovici Valev. El prevedea specializarea respectivelor economii pe anumite ramuri de
producție, României revenindu-i rolul de țară preponderent agricolă. Demolatorul acestuia, cu
argumente puternice, recunoscute inclusiv pe plan internațional, fusese economistul
român Costin Murgescu. Romania era menita sa fie doar o furnizoare de produse agrare pentru
tarile CAER. Discutiile de pe marginea Planului Valeva a convins conducerea PMR ca
industrializarea se poate face doar prin ruperea de Kremlin.
Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit pe 19 martie 1965 de cancer la ficat. Au existat numeroase
zvonuri cu privire la o iradiere intenționată a liderului comunist în timpul ultimei sale vizite
la Varșovia, ca urmare a politicii sale tot mai independente. Ion Mihai Pacepa aducea un
argument în favoarea teoriei iradierii lui Dej, reproducând afirmațiile lui Nicolae Ceaușescu, care
îl informase despre cei „zece lideri internaționali pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i
ucidă” (László Rajk și Imre Nagy din Ungaria; Lucrețiu Pătrășcanu și Gheorghiu-Dej
din România; Rudolf Slánský și Jan Masaryk din Cehoslovacia; șahinșahul Iranului;
liderul Palmiro Togliatti din Italia; președintele american John Fitzgerald Kennedy și liderul
chinez Mao Zedong).

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (martie 1965), se va desfăşura o ascuţită luptă de
culise pentru succesiunea la conducerea Partidului Comunist. Puternic susţinut de primul-
ministru al ţării, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu este ales de Biroul Politic secretar
general al partidului. Cel care va conduce România aproape un sfert de veac a fost ales doar de 5
persoane: Ion Gh. Maurer, C. Stoica, E. Bodnăraş, AI. Drăghici şi Gh. Apostol. La congresul
partidului, convocat în vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu este confirmat în funcţia de secretar
general al P.C.R. Astfel, in septembrie, 1965 Ceausescu a intreprins o vizita la Moscova, dar
Moscova a fost nemultumita din cauza noului program de guvernare pe doreste sa-l adopte.

In 1967, Romania a intreprins relatii diplomatice cu R.F Germania, cu ocazia vizitei lui Corneliu
Manescu, ministru de externe intre 1961-1972. In 1967 Corneliu Manescu a devenit primul
presedinte al Adunarii Generale a Onu care provenea dintr-un stat comunist. În iunie 1967,
Israelul a declanşat un atac fulgerător asupra Egiptului şi Siriei, obţinând o victorie zdrobitoare
în doar şase zile. Situaţia era foarte delicată pentru liderul sovietic Leonid Brejnev, deoarece
Moscova susţinuse până atunci lupta popoarelor arabe împotriva „imperialismului” american.
Convocaţi la Kremlin, liderii comunişti din Europa de Est au decis ruperea relaţiilor cu Israelul
în semn de protest. Cu excepţia lui Ceauşescu. Romania a devenit mediator in acest conflict.
Pozitia Romaniei a dus la imbunatatirea relatiilor tarii noastre cu Sua si Europa Occidentala. In
1968 a avut loc revolutia anticomunista de la Praga. Primăvara de la Praga a fost o perioadă de
libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit
la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când Uniunea Sovietică și
aliații săi din Pactul de la Varșovia (cu excepția notabilă a României) au invadat țara. Ceausescu
a respins interventia armata a Tratatului de la Varsovia intr-un discurs la 21 august 1968. Acesta
este momentul fundamentarii nationalism-comunismului lui Ceausescu. Dupa interventie
Romania a refuzat sa mai participe la manevrele militare de pe teritoriul celorlalte membre ale
Tratatului si a respins parciparea armatelor altor state la manevre militare de pe teritoriul sau.

O decadă mai târziu, Primăvara de la Praga a împrumutat numele său unei perioade similare de
liberalizare politică din China, perioadă cunoscută drept Primăvara de la Beijing. În parte,
evenimentul a influețat și Primăvara din Croația, în Iugoslavia.

Biserica Greco-Catolică din Slovacia a fost relegalizată în contextul Primăverii de la Praga, iar
celor 292 de parohii de rit bizantin le-a fost permisă opțiunea afilierii față de Moscovasau față
de Roma. 205 din cele 292 de parohii bizantine din Cehoslovacia au optat pentru comuniunea cu
Roma. Cu toate acestea, Bisericii Greco-Catolice din Slovacia nu i-a fost permisă formarea de
noi preoți în cadrul unui seminar teologic, acest drept fiindu-i acordat de-abia după Revoluția de
catifea, prin înființarea Facultății de Teologie și a seminarului din Prešov.

În perioada 14-18 mai 1968, Nicolae Ceauşescu a trăit primul mare triumf. Vizita generalului
Charles de Gaulle însemna debutul întâlnirilor sale cu mari personalităţi. De Gaulle l-a decorat
cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie a statului francez.

Pe data de 14 mai 1968 Bucureştiul îl primea cu entuziasm pe preşedintele celei de-a V-a
Republici Franceze. Moment de mare importanţă pentru Nicolae Ceauşescu, vizita lui Charles de
Gaulle face parte dintr-o serie de acţiuni care marchează viziunea acestuia asupra unităţii
Europei. O formulă de rezonanţă pentru politica promovată de Franţa este „Europa de la Atlantic
până la Urali” iar vizita liderului francez la Bucureşti se încrie într-o astfel de viziune în care
accentul cade pe conceptele de stat-naţiune şi independenţă în detrimentul celui de regim politic.
Încă din primii ani ai mandatului de preşedinte, Charles de Gaulle tratează chestiunea relaţiilor
Est-Vest drept cea care domină întreaga Europă. În 1967 el efectuează o vizită în Polonia, acolo
unde, teama de pericolul german pe care se plia politica poloneză determină o primire rezervată a
acestuia de către Władysław Gomułka. O mai mare compatiblitate cu ideile gaulliste o va
manifesta Bucureştiul, unde regimul Nicolae Ceauşescu vede în vizita liderului francez un
moment şi o oportunitate de consolidare a imaginii externe. Charles de Gaulle l-a felicitat pe
Ceausescu pentru politica lui de independenta.

În perioada 4-7 decembrie 1973, Nicolae Ceauşescu, la vremea respectivă preşedinte al


Consiliului de stat, funcţie echivalentă celei de preşedinte al Republicii, întreprinde o vizită
oficială în SUA la invitaţia preşedintelui Richard Nixon. Nicolae Ceauşescu desfăşoară la
Washington o activitate neobişnuit de intensă. Se întâlneşte cu liderii Congresului american,
pe Capitoliu, care dau o recepţie în onoarea oaspetelui român. Îi primeşte la reşedinţa sa de la
Blair House pe directorul general al FMI, dr. Hendrick Johannes Witteveen, pe preşedintele
Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Robert McNamara, pe Frederick
Dent, ministrul Comerţului, şi pe William Casey, subsecretar de stat pentru problemele
economice la Departamentul de Stat al SUA, pe senatorul Edward Kennedy, care aduce
salutul Congresului american, pe George Shultz, ministrul Finanţelor, precum şi pe senatorii
H.M. Jackson şi A.A. Ribicoff, cu care discută chestiunea Clauzei. Nicolae Ceauşescu e
prezent, de asemenea, la semnarea „Acordului de constituire a Consiliului Româno-american
pentru promovarea relaţiilor economice”, prilej cu care se întâlneşte şi discută cu
reprezentanţi de frunte ai economiei americane. Preşedintele Camerei de Comerţ a SUA, Arch
Booth, dă o recepţie la sediul Camerei.

La începutul lunii august 1975 președintele american, Gerald Ford, vizitează România.
Președintele american a sosit la București de la Helsinki, unde, alături de alți 34 de șefi de
state semnase documentul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Romania a primit mai multe favoruri economice din partea statelor capitaliste. In anul 1972
Romania a fost primita in Gatt (Acordul General pentru tarife si comert). Tot in acest an a fost
acceptata in FMI, apoi a fost incheiat acordul cu BIRD (Banca Internationala pentru
reconstructie si dezvoltare). A obtinut un regim comercial preferentiat acordat de Piata
Comuna in 1973 iar in 1975 a primit clauza natiunii celei mai favorizate. Clauza națiunii celei
mai favorizate era un adevărat test în relațiile economice bilaterale, acordarea ei fiind însoțită
și de alte beneficii economice de mare însemnătate pentru România, precum credite cu
dobânzi mici, acces la tehnologie avansată etc. Ea a fost acordată României, pentru prima dată
în 1975, în conformitate cu prevederile amendamentului Jackson- Vanik adus Legii
Comerțului din 1974, care condiționa acest favor de dreptul la libera circulație a cetățenilor
țării beneficiare. Clauza trebuia reînnoită anual de către președintele Statelor Unite, dar
fiecare dintre cele două Camere ale Congresului puteau anula hotărârea președintelui prin
votarea unei rezoluții de dezaprobare într-o perioadă de 90 de zile de la data când i s-a adus la
cunoștință această hotărâre

Acordurile de la Helsinki (sau Actul Final) au fost semnate la 1


august 1975 la Helsinki (Finlanda) de 35 de state, între care cele două mari puteri (Uniunea
Sovietică și Statele Unite ale Americii), Canada și toate celelalte state europene, cu
excepția Albaniei și Andorrei. A avut loc ultima reuniune a Conferintei pentru securitate si
cooperare in Europa, pentru statele comuniste conferinta avut un rol propagandistic, iar pentru
statele occidentale a constituit premisa liberalizarii regimurilor comuniste din Europa de este.
Ceausescu si-a manifestat politica de independenta in limitele impuse de Moscova, niciodata
nu a incercat sa paraseasca Tratatul de la Varsovia sau Caer.

Dupa 1980 se restrang contactele diplomatice ale lui Ceausescu la tari din lumea a treia si
arabe, iar pe pllan intern se produce o incalcare sistematica a drepturilor omului. In 1985 noul
conducator de la Moscova a lansat politica perestroika-modernizarea si restructurarea
economiei URSS. Ca urmare Romania a fost izolata in relatiile internationale de catre statele
occidentale si in 1988 a pierdut cauza natiunii celei mai favorizate in relatiile comerciale cu
SUA. Zidul Berlinului a fost unul dintre cele mai puternice simboluri ale Războiului Rece, dar
și cea mai clară dovadă a separării celor două lumi, cea comunistă și cea democratică. Ridicat
peste noapte în august 1961, Zidul Berlinului a despărțit familii și prieteni, a împins oameni la
gestui disperate și, în 28 de ani de existență, a dus la moartea a peste 100 de oameni. Pe 9
noiembrie 1989 a avut loc caderea Zidului Berlinului. În noaptea de 9 noiembrie 1989, la o
conferință de presă, Günter Schabowski, membru al Politburo, a anunțat că restricțiile privind
vizele de călătorie vor fi eliminate. Era o încercare de a calma spiritele agitate, în condițiile în
care se prefigura deja căderea regimurilor comuniste (precedentul fusese deja stabilit prin
schimbările politice din Polonia și Ungaria). Întrebat din ce moment va intra în vigoare
această măsură, el a răspuns:„Imediat, fără întârziere.” De fapt, autoritățile comuniste nu
aveau nicio intenție să ridice imediat acele restricții. Planul era de a anunța măsura în ziua
următoare, iar în realitate, procedeul de aplicare pentru viză rămânea oricum îndelungat și
complicat. Răspunsul lui Shabowski s-a răspândit însă repede, iar în curând mii de oameni,
de-o parte și de alta a zidului, s-au adunat în apropierea punctelor de trecere a frontierei.
Harald Jäger, ofițer de gardă la punctul de frontieră din Bornholmer Strasse, s-a trezit în fața
unui număr mare de oameni care doreau să treacă granița. În lipsa unor instrucțiuni clare, a
luat decizia de a ridica bariera și de a-i lăsa pe oameni să treacă.

Astfel, in anul 1989 a avut loc prabusirea comunismului si totodata incheierea


razboiului rece. Miscarile din Europa au dus la lichidarea regimurilor comuniste, Ceausescu
facea dovada ca nu intelege realitatile din jur. In august 1989 in mesajul transmis statelor
membre ale Tratatului de la Varsovia atragea atentia ca evenimentele din Polonia unde fusese
numit un prim ministru necomunist sunt periculoase sii urmaresc “indepartarea
socialismului”. Politica de reconciliere promovata de liderul reformist de la Kremlin in
relatiile cu SUA a constitui faptul primordial in prabusirea comunismului si totodata
incheierea razboiului rece.
In concluzie, secolul XX poate fi caracterizat drept un secol al conflictelor,al tensiunilor,al
alintelor,fiind determinat de o impresionanta cursa a inarmarilor.Lumea a fost lovita de doua
Mari Razboaie Mondiale ,asa incat se putea crede ca la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi
Mondial lucrurile se vor linisti, iar diplomatia va lua locul puterii armelor. Vechii aliati SUA
si URSS vor trece acum in tabere adverse,suspectandu-se una pe cealalta si marindu-si
constant capabilitatile.Fenomenul care a caracterizat perioada postbelica(pe o durata de 40 de
ani)si a influentat relatiile internationale in tot acest timp poarta numele de razboi rece.

Daca ar fi sa dam o definitie clasica a razboiului rece se remarca faptul ca acesta reprezinta
o confruntare deschisa,nonmilitara si limitata care s-a dezvoltat dupa cel de-al doilea razboi
mondial intre doua grupuri de state care aveau ideologie si sisteme politice diametral
opuse.Intr-un grup se aflau Uniunea Sovietica si aliatii ei-carora li se spunea Blocul
Rasaaritean, iar cel de-al doilea grup era format din Statele

Unite si aliatii sai numindu-se Blocul Occidental.Confruntarea dintre cele doua s-a manifestat
pe mai multe planuri:la nivel militar politic a fost o confruntare intre NATO (North Atlantic
Treaty Organization, Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord) si Pactul de la Varsovia. La
nivel economic, a fost o confruntare intre capitalism si socialism. La nivel ideologico-politic a
fost o confruntare intre democratiile liberale occidentale (asa-numita 'lume libera', 'societatea
deschisa') si regimurile comuniste totalitare (asa-numita 'societatea inchisa').Infruntarea dintre
cele doua blocuri a fost numita 'Razboiul rece', deoarece nu s-a ajuns la confruntari directe
militare dintre supraputeri (nu s-a ajuns la un razboi 'cald'). Din punctul de vedere al studiilor
strategice, nu s-a ajuns si nu se putea ajunge la un razboi 'cald', la o confruntare conventionala
datorita faptului ca ambele supraputeri s-au dotat cu arme atomice si nucleare, ceea ce a creat
o situatie strategica de 'deterrence', adica de descurajare si blocare reciproca. Alminteri, se
ajungea la o distrugere reciproca totala si la o catastrofa mondiala. Din punctul de vedere al
serviciilor secrete, a fost o confruntare intre serviciile occidentale de 'intelligence' (in primul
rind cele americane, CIA, NSA, dar si cele britanice, germane, franceze, italiene, etc.) si
serviciile de politie politica ale regimurilor totalitare comuniste (in primul rind, KGB, dar si
Securitate, STASI, etc.) S-a mai numit 'Razboiul Rece' si datorita faptului ca a fost purtat intre
fostii aliati din razboiul impotriva regimului totalitar nazist, intre doua forme de regimuri
politice care aveau aceleasi radacini ideologice, adica lupta democratica pentru emanciparea
omului de sub orice forma de dominatie1.Razboiul rece a fost si ramane o provocare pentru
multi autori.Asa cum inceputul razboiul rece a determinat o serie de controverse privind
raspunsul la intrebarea "cine a inceput razboiul?, tot asa si sfarsitul razboiului rece a
determinat o serie de teorii privind noua ordine mondiala dupa prabusirea comunismului si a
Uniunii Sovietice.

Bibliografie

http://gen90.net/pagini-de-istorie-razboiul-rece-culisele-declansarii-partea-i/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/conventia-de-armistitiu-din-12-septembrie-1944

http://www.scritub.com/istorie/Conventia-de-Armistitiu-cu-Nat2425447.php

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/spolierea-romaniei-la-tratatul-de-pace-de-la-paris

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/planul-marshall-cum-au-salvat-americanii-
economiile-din-europa-de-vest-pentru-a-opri-expansiunea-comunismului
https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Tratatului_Atlanticului_de_Nord

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Gheorghiu-Dej

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/a-sprijinit-romania-israelul-in-razboiul-de-sase-zile

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Sfarsitul-razboiului-rece-si-n69.php