Sunteți pe pagina 1din 13

Lumea duhurilor netrupeşti

Angelologie teologică -natura şi vocaţia


îngerilor

Key: Îngerii și menirea lor în creație

A. Crearea îngerilor

 La început Dumnezeu a creat lumea duhovnicească și materia, celei


fără de chip.
 Referatul biblic prin ”cer” (Fc. 1, 1) trimite, potrivit tradiției
patristice, la lumea duhovnicească a îngerilor.
 Lumea îngerilor fost făcută înainte de lumea materială și văzută: ”
Atunci când stelele dimineții cântau laolaltă și toți îngerii lui
Dumnezeu mă sărbătoreau” (Iov 38, 7). ”Dumnezeu mai întâi a
conceput Puterile îngerești și cerești. Iar gândul a devenit fapta
îndeplinită de Fiul și săvârșită de Duhul…” Sf. Grigorie Teologul
 Motivul pentru care Moise nu dezvoltă învățătura despre îngeri este
acela că evrei prin înclinarea lor spre idolatrie ar fi căzut în
politeism. Sf. Atanasie cel Mare

B. Natura îngerilor

 Îngerii sunt plăsmuiri dumnezeieşti, existenţe inteligibile create din


iubirea atotproniatoare a lui Dumnezeu. Ei sunt creaţi din iubire
pentru iubire. Sunt expresii ale iubirii divine, capabili de a recepta
această iubire, de a răspunde ei. Pentru aceasta Dumnezeu i-a
gândit1 „după chipul” Lui, în altă natură decât i-a gândit pe oameni.
D. Stăniloae

1
Gândul lui Dumnezeu este şi act în acelaşi timp fiind mai presus de timp. El în timp ce gândeşte şi creează, prin
Cuvântul în Duhul Sfânt. Cf. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Apologeticum(vs. electronică), 2004, p. 37
 Au fost creaţi necorporali, cum spune Sf. Ioan Damaschin, asemenea
unui foc imaterial: „Cele ce faci pe îngerii tăi duhuri şi pe slugile tale
pară ( φλόγα-flacără, limbă) de foc”( Ps.103,5)
 Îngerii sunt fiinţe spirituale, libere, raţionale, personale, destinate
împreună cu întreaga lume sensibilă, îndumnezeirii ca iubire.
Îngerul este o existenţă dinamică în chipul lui de a gândi, putând să
îşi folosească libertatea pentru a se împotrivi rânduielii şi iubirii
dumnezeieşti. Sunt caracterizaţi de o dinamică continuă, ce are ca
scop unirea cu Dumnezeu.
 Îngerii sunt nemuritori prin har, şi deci veşnici, având o existenţă
irevocabilă. Sunt sfinţi prin participare la izvorul sfinţeniei care este
Duhul Sfânt.Sf. Ioan Damaschin
 Deşi, au o fire comună se deosebesc în lucrările lor, cât şi în darurile
lor, ce au caracter personal. Toate aceste au o raţiune specială în
cadrul întregii creaţii.
 Îngerii au fost aduşi la fiinţă pentru a slăvi pe Dumnezeu. Această
perspectivă privită unilateral, ar putea fi considerată o slăbiciune a
lui Dumnezeu care ar avea nevoie să fie ovaţionat în chip necesar.
Îngerii nu slăvesc pur şi simplu Fiinţa divină, ci mărturisesc în felul
lor propriu mulţumirea pentru iubirea dumnezeiască de care s-au
făcut părtaşi prin fiinţă. Doxologia este o declaraţie de dragoste
angelică ce vine să răspundă iubirii lui Dumnezeu care ne-a iubit şi
pe noi, dar şi pe îngerii Cel dintâi (I In. 4,19).
 Natura îngerilor stă sub semnul erosului divin. Este o natură erotică
în sensul teologic, dumnezeiesc al cuvântului. Astfel, se poate
descoperi nu numai sensul lumii angelice, dar şi cel al creaţiei
sensibile. Scopul îngerilor este înaintarea în iubirea divină tinzând la
nesfârşit spre o asemănare cu Dumnezeu în această iubire.

C. Politeia2 îngerilor-îngerii ca fiinţe personale şi desăvârşirea lor

 Politeia descoperă în chip atotcuprinzător starea de a fi a îngerilor.


Presupune atât natura lor, cât şi concretizarea acesteia în relaţii de
comunicare şi comuniune atât între ei, dar şi cu întreaga lume creată
2
Πολιτεία- republică, societate- cuprinde în esenţă aspecte mult mai complexe decât le-ar putea indica
termenul republică sau societate ca echivalent semantic în limba română, fapt pentru care am optat pentru
păstrarea lui în original. Grecescul πολιτεια- folosit mult în teologia patristică, are implicaţii mult mai adânci
decât le-ar putea surprinde termenii corespondenţi din limba română. Ea, dincolo de caracterul ei comunitar,
social- revelează un anumit mod de a fi, un mod de a fi al creaturilor în raport cu Creatorul lor. În cazul nostru
concret, este vorba de un mod existenţial de a fiinţa al îngerilor, în raport cu întreaga creaţie. Ea implică, deci,
teologia persoanei în primul rând, care dă sens acestei societăţi cosmice fiinţiale, şi apoi teologia Întrupării, pe
care se axează această politeia. vezi- H. Lampe, A Patristic Greek Lexicon, Oxford, 1961, p. 1114
şi cu Dumnezeu. Presupune atât unitatea îngerilor prin natură, cât şi
unicitatea părţilor constitutive ale ei ce sunt cerute de faptul că
îngerii, ca şi oamenii, sunt ipostasuri/persoane.
 Natura îngerilor este comună, au toţi o singură fire (Sf. Clement al
Alexandriei)- o singură raţiune de a fi. Acesta se vede din faptul că,
deşi împărţiţi după lucrare în trepte,3 toţi se numesc deopotrivă
îngeri, sau puteri îngereşti. Prin raţiunea naturii lor mai presus de
lume ele se definesc ca fiinţe, putere şi lucrare (Sf. Dionisie
Areopagitul)
 După natura lor se pot numi toţi îngeri pentru rolul lor de
descoperitori ai tainelor lui Dumnezeu, dar şi puteri pentru că toate
sunt fiinţe înzestrate cu putere dumnezeiască; lucrare pot fi numite
pentru că toate cetele îngerilor se împărtăşesc de lucrarea lui
Dumnezeu (D. Stăniloae)
 Îngerii sunt prin fire fiinţe raţionale, inteligibile, minţi pure,
contemplative. Ei văd faţa lui Dumnezeu, suportând această revelaţie
prin iconomie divină. Din această vedere ei împărtăşesc şi oamenilor,
fiind hermineuţii (Andrei Pleșu) lui Dumnezeu înaintea acestora,
mijlocitori ai tainelor dumnezeieşti de care ei dintâi s-au făcut
părtaşi.
 Ei, ca minţi pure, nu au nevoie nici de vorbire, nici de auz –îşi
comunică instantaneu gândurile unii altora. Gândirea lor este şi
hrana lor, care este vederea feţei lui Dumnezeu, atât cât le stă în
putinţă.
 Reprezentarea lor ca ochi arată tocmai faptul că ei sunt minţi
înţelegătoare de natură cunoscătoare, contemplativă (Sf. Maxim
Mărturisitorul).
 Caracterul lor contemplativ, cognitiv are ca efect imediat mişcarea.
Mintea este o realitate dinamică, niciuna din fiinţele înzestrate cu
minte, nu poate suprima lucrarea ei care este continuă, nesfârşită şi
ireversibilă. Prin aceasta îngerii cunosc în relaţie cu Dumnezeu o
anumită mişcare ce are însuşiri existenţiale.
 Minţile dumnezeieşti stau şi se mişcă în acelaşi timp, fiindcă ei urcă
şi coboară, se întorc fără sfârşit spre Dumnezeu şi fiind fixaţi în
tensiune spre El. Mişcarea lor are chiar şi forme concrete, dar
simbolice, în spirală, în linie dreaptă şi circulară. Vorbim, aşadar, de
o mişcare inteligibilă prin care minţile dumnezeieşti înţeleg şi

3
Potrivit Sf. Scripturi şi Sfântului Dionisie Areopagizul îngeri se împart în trei trepte ce însumeaza nouă cete
angelice după cum urmează: tronuri, heruvimi, serafimi, PG 4, 64 / domnii, puteri, stapaniri, PG 4, 77/
începătorii,arhangheli, îngeri, PG 4, 84
participă la taina existenţei divine şi a celei create (Sf. Maxim
Mărturisitorul)
 Îngeri sunt fiinţe înţelegătoare aceştia pot tinde în chip inteligibil
spre asemănarea cu Dumnezeu. Pentru acesta ei participă prin
contemplaţie la Bine şi se modelează existenţial, prin voinţă liberă,
după chipul acestui Bine contemplat.
 Îngerii sunt fiinţe spirituale pure4, având prin aceasta o datorie
specială în iconomia întregului cosmos creat. Fie şi numai spirit,
îngeri sunt fiinţe complete. Fiind forme imateriale, ei sunt paradoxal
şi dincolo de noi şi parte din viaţa noastră.
 Natura spirituală5 a îngerilor le permite acestora să coexiste unii în
alţii fără să se confunde fiind depărtaţi prin trepte şi lucrări diferite.
Prin unitatea lor de natură ei se învârt în jurul lor ca minţi
dumnezeieşti printr-o mişcare mai presus de orice închipuire
omenească, neieşind din eişi spre înţelegere prin împrăştiere şi
întoarcere.
 Deşi, în trepte şi grade depărtate, ei sunt într-o unire şi identitate de
natură fiind centraţi pe iubirea unificatoare a lui Dumnezeu şi pe
iubirea dintre aceştia (Sf. Maxim Mărtrisitorul). Acestui fapt,
precum şi spiritualităţii lor, li se datorează capacitatea îngerilor de a
contempla faţa6 lui Dumnezeu, - pe care oamenii nu-o pot realiza
deplin decât numai după ieşirea din trup -„acum vedem ca prin
oglindă în ghicitură, atunci faţă către faţă”- I Cor.13,12.
 Îngerii sunt atemporali, dar nu eterni aşa cum credeau gnosticii şi
maniheii. Nu cunosc spaţiul, dar nici atotprezenţa divină. Îngerii,
deşi nu sunt atotprezenţi, nu-şi părăsesc contemplaţia divină, chiar
şi atunci când sunt trimişi să slujească oamenilor. Ei chiar de

4
Creaţia îngerilor ca spirite pure este cerută de raţiuni teologice absolute. Dacă Dumnezeu ar fi creat numai
fiinţe materiale s-ar fi pus sub semnul îndoielii atotputernicia Lui. El ar fi putut fi pus în legătură ontologică cu
materia, creaţia primind un caracter panteist. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, EIB,
Bucureşti, 1997, p. 288
5
Natura spirituală a îngerilor a constituit o problemă de receptare în raport cu spiritualitatea lui
Dumnezeu. Trebuia să se aproximeze natura angelică nu în raport cu omul faţă de care este nematerial, ci faţă de
Dumnezeu. A fost numită atunci ca o altă natură, pură, inteligentă, nematerială, dar cu o „spiritualitate” relativă
acceptată doar ca revers al firii umane. Cea mai potrivită reprezentare pare să fie cea patristică a „eterului”
elementul cel mai adecvat firii angelice.- Andrei Pleşu, op. cit., p. 48- Sunt, deci, netrupeşti, imateriali însă nu
deplini spirituali.- Dictionaire de Theologie Catholique, vol. I, Paris, 1930, col. 1195 -Spiritualitatea îngerilor
ar ridica şi o altă problemă de ordin ontologic. Dacă ea ar fi asemenea celei divine atunci, aşa cum remarcă Sf.
Ioan Gură de Aur, unirea cu El ar fi fost cufundare în esenţa lui, şi deci oarecum o desfiinţare a lor. Esenţa divină
nu poate fi, deci, şi firea a îngerilor mai cu seamă cu cât ştim foarte bine că aceasta este neapropiată. Pentru a se
putea împlini în comuniune cu Dumnezeu îngerii trebuiau să fie de o altă natură decât cea divină.-Anca
Manolache, art. cit., p. 129
6
Îngerii, deşi fiinţe spirituale pure, pot numai prin sincatabază (pogorământ) să comunice cu Dumnezeu
nemijlocit prin vedere faţă către faţă.- Anca Manolache, Un capitol de angelologie, în Sudii Teologice, 7/ 1955,
p. 130
coboară spre cele inferioare rămân neclintit în proximitatea lui
Dumnezeu, rămânând în identitatea lor proprie.
 Au o natură pură, curată care veşnic iconizează pe Dumnezeu (Sf.
Vasile cel Mare). Şi mai mult încă, deşi sunt firi spirituale sunt
capabili prin înrudirea lor cu Dumnezeu, de kenoză. 7 Ei pot primi
formă umană quasi-materială, din iubirea ce o au pentru oameni.
 Aceste însuşiri ale firi angelice ne conduc în chip desăvârşit la o altă
dimensiune teologică caracteristică acestora, aceea a ipostasului.
Îngerii sunt, deci, fiinţe personale diferite ca natură de Dumnezeu,
dar şi de oameni. Îngerii sunt persoane capabile de comuniune şi
iubire. Unirea îngerilor cu Dumnezeu presupune o comuniune de
iubire neconfundată care se realizează pe temeiul persoanei (D.
Stăniloae).
 Pe acest temei ipostatic fiecare numire a fiinţelor îngereşti, ne
descoperă însuşirile lor asemănătoare cu Dumnezeu pe care Îl imită,
toate aceste atribute conducând la una singură şi preadesăvârşită -
iubirea (Sf. Dionisie Areopagitul)
 Principiul ipostatic aplicat angelologie ne oferă perspective şi
orizonturi teologice noi. Dintre acestea cel mai important ar fi acela
al mijlocirii înţelegerii parţiale a universului quasi-infinit al
îngerilor, prin ceea ce patristica a numit πολιτεία των αγγέλων-
comuniune de iubire, bucurie şi lumină. Să vedem în cele ce urmează
cum înţelegem această realitate.
 Potrivit Sf. Grigore Palama lumea îngerilor este caracterizată de
lumină. Poleitia îngerilor stă, deci, sub semnul luminii, ei fiind lumini
secundare, slujitori ai Luminii de sus, răsfrângeri ale primei Lumini.
Prin aceasta ei se pot uni continuu cu Dumnezeu mişcându-se în cerc
în jurul Lui. Îngerii ca minţi îndumnezeite, fiind lumini, se pot uni cu
razele fără de început şi fără de sfârşit ale Frumosului şi Binelui (Sf.
Grigorie Palama)
 Această „iradiere” din Lumina dumnezeiască a îngerilor ca lumini, nu
este neoplatonism, ci relaţie interpersonală. Iradierea este modul de
participare a lui Dumnezeu în relaţie interpersonală cu făptura lui,
dar şi chipul în care făptura, tot prin relaţie ipostatică, se bucură şi
participă la taina dumnezeirii.
 Politeia are ca principiu, aşa cum remarcă Sf. Vasile cel Mare,
completarea interpersonală dintre îngerii între care nu există nici

7
Kenoza îngerilor este un simbol al Întrupării. Sunt înaintemergători ai lucrării Întrupării Cuvântului, prin aceea
că, în alt fire decât oameni fiind, ei se coboară la poruncă divină la oameni primind forme quasi-materiale.
iubire de stăpânire, nici tendinţe egocentrice, ci toate aparţin
fiecăruia şi toţi se dăruiesc pentru binele tuturor. Ei sunt prinşi ca
într-o horă existenţială prin care toţi se raportează la un punct
central comun- Dumnezeu-, fiecare dintre ei având un rol unic de
jucat în acest tablou. Ei contemplă acest Centru realizându-şi fiecare
dintre părţi raţiunea sa în relaţie cu întregul creaţiei şi cu Dumnezeu.

 Împlinirea lor vine din vederea lui Dumnezeu ca Persoană spre care
se îndreaptă toate persoanele antrenate în horă (Sf. Maxim
Marturisitorul). Ei pot privi atât în centru Chipul cel
atotdesăvârşitor a lui Dumnezeu, dar şi feţele tuturor confraţilor
participanţi la aceasta horă fiinţială. Ei fiind angajaţi în această
mişcare supraraţională veşnică, văd pururi faţa (πρόσωπον-
persoana) lui Dumnezeu -Mt. 18, 10- şi se bucură pentru orice fiu al
luminii care se pocăieşte şi revine la starea sa ontologică reală,
revine în hora liturgico-cosmică de contemplare a Fiinţei Divine.
 Politeia îngerilor nu este o abstractizare a transcendentului, o
idealizare a realului aşa cum se prezintă ea în Republica lui Platon, ci
un organism spiritual-existenţial menit să ia parte la metabolismul
cosmic de îndumnezeire a lumii. Pentru aceasta legătura ontologică
între ordinea îngerilor şi cea o oamenilor nu are o dimensiune
generală şi abstractă, ci una concretă la nivel interpersonal.
 Omul se dezvoltă spiritual în legătură cu semenii săi, aşa şi cu lumea
îngerească, în general şi în special cu fiecare înger în parte ca
persoană, cele două lumii se intersectează concret şi real la nivel
interpersonal. Imaginea care se creează din această relaţie fie ea şi
numai imaginară, ne trimite în spaţiul neaccesibil încă pentru om al
nemărginitului, al infinităţii…
 Politeia îngerilor nu are caracter sociologic, nu este o simplă premisă
de convieţuire a îngerilor într-un anumit cadru, ci unul existenţial ce
are ca scop îndumnezeirea tuturor sau înaintarea nesfârşită în taina
dumnezeirii. Această politeia are ca legitate internă desăvârşirea
creaţiei. Ea se realizează printr-un urcuş infinit şi continuu la nivel
tot mai înalt, în trepte spiritual-ontologice: curăţirea, iluminarea,
desăvârşirea. Fiecare înger din fiecare treaptă se prezintă în chip
armonic şi raţional pentru alţi îngeri ca o oglindă străvezie şi tot mai
clară prin care dumnezeirea se întipăreşte gradual şi infinit în
fiecare fiinţă raţională fie îngeri, fie oameni.
 Sf. Dionisie Areopagitul prin textul din Isaia(6,3) în care se spune că
îngerii strigă unul către altul, înţelege comuniunea interpersonală
dintre ei, comuniune în care fiecare transmite cu îmbelşugare
descoperirile vederilor dumnezeieşti celorlalţi îngeri, toţi
împărtăşindu-se de toţi şi unii de alţii.
 Sf. Clement Alexandrinul vorbeşte de şapte îngerii născuţi cei dintâi-
ce simbolizează o lume perfectă, o armonie desăvârşită a tagmei
angelice. Perfecţiunea acestei lumi nu vine însă din sine, ci şi din
relaţia perfectă şi desăvârşită cu Dumnezeu. Ei realizează o lume
perfectă pentru că sunt parte integrantă dintr-o politeia universală
cuprinzătoare a tot ce există creat, purtând numele de -cosmos.
 Relaţia îngerilor cu Dumnezeu face ca lumea lor să fie o adevărată
orchestră existenţială, perfectă şi infinită. Nu o infinitate
dumnezeiască, ci o infinitate mărginită de infinitatea lui Dumnezeu.
Prin ea Dumnezeu îşi descoperă negrăita şi nesfârşita Lui bogăţie. De
ea se bucură, atât lumea creată materială, dar în primul rând
„infinitatea” de duhuri cereşti care doxologesc puterea şi slava
infinită a Lui.
 Politeia îngerilor este, aşadar, definită de o lucrare comună a
acestora, lucrare ce vizează atât desăvârşirea lor, cât şi a oamenilor
şi prin ei a întregii creaţii. Ei lucrează o ceată prin cealaltă, pentru a
putea realiza în rânduială, înălţarea şi întoarcere lor spre Dumnezeu
şi unirea cu El, precum şi ieşirea (procesiunea) puterilor lui
Dumnezeu la treptele ierarhice ale existenţei umane printr-o
comunicare preasfântă şi unificatoare. Sf. Dionisie Areopagitul
 Armonia lor nu se realizează numai în relaţie cu Dumnezeu, ci şi cu
oamenii. Au, deci, o lucrare ad extra de călăuzire şi luminare a
oamenilor şi alta ad intra ce priveşte înaintarea lor în comuniune cu
Dumnezeu şi între ei.
 Politeia îngerilor este o stare de comuniune spirituală prin excelenţă.
Faptul că Dumnezeu a creat şi fiinţe spirituale face posibilă atât
comuniunea, cât şi putinţa de cunoaştere a Lui ca Spirit, între spirit
şi Spirit. Dumnezeu se revelează astfel în două planuri spiritual-
angelic şi sensibil. Omul are acces la ambele. Mai mult, acest mod de
revelare a lui Dumnezeu deschide o perspectivă sobornicească
interpersonală de participare la misterul. Cunoaşterea dătătoare de
viaţă a lui Dumnezeu de care se fac părtaşe toate fiinţele raţionale
este transmisă unul- altuia fie înger sau om, după ce fiecare din cei
ce s-au împărtăşit de aceasta au imprimat-o de înţelegerea lui
proprie, unică. Întreaga creaţie devine, astfel, un întreg ansamblu
raţional de persoane cunoscătoare ce se împărtăşesc de cunoaşterea
dumnezeiască, şi de cunoaşterea personală a fiecăreia dintre
persoane ce s-a făcut părtaşă cunoaşterii dumnezeieşti.
 Creația este sobornicitate deschisă angelo-umană având în centrul ei
Persoana divino-umană a lui Iisus Hristos. Toate relaţiile ipostatice
menţionate mai sus se realizează în Hristos, Centrul în care se unesc
desăvârşit cele două lumi a îngerilor şi oamenilor.
 Această sobornicitate deschisă se realizează prin faptul că omul este
inelul de legătură între lumea sensibilă şi cea inteligibilă, fiind în
constituţia sa exponent al ambelor firi. El, din această perspectivă
are misiunea grea de a spiritualiza lumea văzută. El are vocaţia de a
spiritualiza şi transfigura materia lumii în care i-a fost dat să
vieţuiască astfel încât relaţiile personale dintre îngeri şi oameni să se
poată realiza în chip deplin.
 Poziţia privilegiată a omului vine din aceea că Fiul lui Dumnezeu s-a
făcut om, iar nu înger, şi cu natura Sa şi de om devine stăpân al
îngerilor. S-a făcut Om pentru că numai prin om putea îndumnezeii
creaţia în totalitatea ei, inclusiv in dimensiunea ei materială. El
adună, chiar dacă se face om şi pe îngeri în Sine fiind Spirit
atotcuprinzător.
 Miza creaţiei ca îndumnezeire se joacă la Întrupare prin care Hristos
realizează în Sine întreaga zidire, fie văzută, fie nevăzută. Cuvântul
dumnezeiesc prin Întrupare a unit cele două politeia, aducând
politeia îngerilor în noi8

C. Raţionalitatea îngerilor premisă pentru o teologie a îndumnezeirii


 Atât omul cât şi îngerii sunt fiinţe raţionale, sunt raţionali în puterea
lor cunoscătoare, dar sunt şi raţionali în structura lor. Raţionalitatea
divină este logica creaţiei în general şi făpturilor cugetătoare în
special.
 Dumnezeu toate le-a făcut potrivit unul plan veşnic, mintea Lui
cuprindea prin cunoştinţă în calitate de Cauză cunoştinţa tuturor,
ştiindu-le dinăuntru. El este ,,Cel ce ştie toate înainte de facerea lor” (
Suzana, 42). Prin acesta le susţine pe toate într-o unică cuprindere
asa cum lumina îşi susţine unitar razele ei. Toate lucrurile îşi au
raţiunile în Logos sau în Raţiunea supremă, raţionalitatea fiind o
notă fundamentală a întregii lumii create. Sf. Dionisie Areopagitul

8
Sf. Ioan Gură de Aur, PG 62, 172- Virtuţile îngerilor le-a adus Hristos în noi, făcându-ne capabili nu numai
de comuniunea cu ei, ci şi cu Dumnezeu.
 Raţiunile divine preexistă în Dumnezeu în chip unitar, teologia
numindu-le predefiniri sau voiri dumnezeieşti. Sunt necreate existând
dintotdeauna în Dumnezeu. Cuvântul lui ca Persoană divină este
lăudat de dumnezeiasca Scriptură ca Raţiune nu numai pentru că e
dăruitorul raţiunii, al minţii şi al înţelepciunii, ci pentru că are în sine
unitar cauzele tuturor, străbătând prin toate până la sfârşitul
tuturor. Are raţiunile întregii firi create, modele şi înţelesurile eterne
prin care s-au făcut şi se fac toate Sf. Maxim Mărturisitorul.
 Raţionalitate au, aşa cum ne încredinţează Sf. Maxim, şi îngerii. Ei
fiind lipsiţi de trup se întâlnesc şi se deosebesc totodată
comunicându-şi unii altora înţelesurile raţionale, prin tăcerea
cuvântului. Acesta este aspectul raţionalităţii cunoscătoare a
îngerilor. Aceasta, deşi, ca fond este unitară cu cea a oamenilor ca
manifestare este diferită.
 Minţi pure fiind, ei se deosebesc de minţile noastre prin aceea că la
noi cugetarea se desfăşoară în afara ei pentru a putea fi analizată, pe
când la ei se realizează înăuntru fiind unitară în lucrarea ei. Datorită
acestei diferenţe noi exprimăm raţionalul prin cuvinte care se mută
de la noi la cei ce ne ascultă, în vreme ce îngerii, fiind lipsiţi de
trupuri întâlnindu-se şi deosebindu-se întreolaltă, îşi comunică
înţelesurile raţionale comunicând între ei în chip imaterial negrăit.
 Raţionalitatea structurală a îngerilor ne oferă posibilitatea
contemplării în aceştia a raţiunilor lucrurilor create, pentru că atât
aceştia, cât şi raţiunile lucrurilor create sunt vestitori ai lui
Dumnezeu. Aşadar, în ei putem contempla întreaga natură
descarnată de materialitate, pentru că ei au în ei şi raţiunile lumii (D.
Stăniloae)
 Raţionalitatea creaţiei în general oferă premisa perfectă pentru
îndumnezeirea ei, atât lumea sensibilă, cât şi cea inteligibilă pot şi
trebuie să tindă către Subiectul suprem şi Izvorul acestei
raţionalităţii atotperfecte- Logosul dumnezeiesc. Unitatea raţiunilor
lumii în Logosul Creator este fundamentul unirii tuturor, cu menirea
de a se unifica în unitatea Logosului divin.
 În El ca Raţiune Ipostatică fiind unite toate raţiunile celor ce sunt,
sunt chemaţi oamenii, dar şi îngerii prin raţiunea lor şi raţionalitatea
lor să pătrundă ca într-o adâncime dătătoare de sens nesfârşit. În
acest proces de actualizare a raţiunilor lumii, îngerii şi oamenii sunt
susţinuţi de însuşi Dumnezeu, chemându-i spre El. Înţelegerea tot
mai adâncă a acestor raţiunii echivalează cu un dialog nesfârşit pe
care îl întreţin îngerii şi oamenii, cu Dumnezeu.
 Raţiunile divine eterne în Dumnezeu sunt, aşadar, modele
dumnezeieşti după care omul şi îngerii vor fi modelaţi spre
îndumnezeire. Pe temeiul lor (raţiunilor) îngerii primesc anumite
întipăriri divine în ei, întipăriri ce există virtual în Dumnezeu, având
rolul de a dezvolta în bine subiectele îngereşti, în conformitate cu
raţiunile lor. Raţiunile divine imprimate în ei sunt ieşiri, procesiuni
dumnezeieşti dinamice, care se cer a fi împlinite în sânul lor- Logosul
divin. Ei trebuie să facă „raţiunile” lor copii ale raţiunilor
dumnezeieşti, să se dezvolte pe linia acestor modele. „Raţiunile” 9
îngerilor nu au o dimensiune abstractă, aşa cum erau ideile platonice
şi neoplatonice, ci sunt concretizate, materializate prin ipostasul
fiecăruia dintre ei.
 Ca persoane îngerii pot tinde spre modele lor eterne, spre raţiunile
lor veşnice din Dumnezeu printr-o relaţie personală cu Dumnezeu.
Aceasta potrivit cu fiinţarea Lui îi atrage pe aceştia, ca şi pe oameni ,
spre Sine însuşi, spre formele gândite de El din eternitate.
 Pentru că această lucrare are un caracter, cum am spus, personal
ridicarea îngerilor spre raţiunile lor nu se realizează exclusiv prin
Dumnezeu, ci ei se pot ajuta între ei, şi cu oamenii care sunt tot
persoane. Cei ce au înaintat ca persoane în relaţie cu Dumnezeu spre
raţiunea lor veşnică pot deveni pentru alte persoane tipuri, în
vederea deschiderii lor spre Ipostasul-Absolut, prin care îşi pot
actualiza raţiunile lor.
 Raţionalitatea îngerilor ne trimite şi la perspectiva hristologică a
lumii, întemeiată pe raţionalitatea comună pe care o au ei şi lumea
întreagă, în Logosul divin. Despre ei, spune Sfântul Maxim
Mărturisitorul, că sunt raţiunile tâlcuitoare ale tainei lui Hristos ca
Dumnezeu şi Om, adică cei ce pot explica atât teologia, cât şi
iconomia cu privire la taina lui Dumnezeu îndreptată spre oameni.
 Ei au acces datorită raţionalităţii lor, atât asupra teologiei, adică
asupra tainei cu privire la modul de a fi - după lucrările din Sine, nu
după fiinţă- a lui Dumnezeu, dar şi asupra iconomiei ca ieşire a Sa
spre lume ce a culminat cu Întruparea Cuvântului. Aceasta pentru că
ei au mai mult acces la raţiunile lor eterne din Dumnezeu. Prin
apropierea de ele mai mult decât noi, îngerii pot cunoaşte pe
Dumnezeu, atât nemijlocit în Sine prin contemplarea Feţei Lui, dar şi

9
Părintele Stăniloae face o deosebire între raţiunile eterne din Dumnezeu cu privire la lume şi „raţiunile”
concretizate ale lucrurilor sau ale persoanelor, fie oameni sau îngeri. Cele de pe urmă trebuiesc împlinite şi
desăvârşite prin modelele lor etene din Dumnezeu printr-un proces de îndumnezeire ce nu va înceta niciodată
pentru că modele (raţiunile) cu pricina au un conţinut infinit.
prin lucrările iconomice la care au, într-un fel, acces înainte10 de
împlinirea şi desfăşurarea lor. Acest fapt ni-l descoperă Sf. Clement
Alexandrinul care spune că: „îngerii au păstrat pentru venirea
Domnului tainele ascunse ale Lui cu privire la providenţă şi la ideile
mai înalte.”
 Raţionalitatea îngerilor ne mijloceşte prin abordarea ei teologică
autentică, atât înţelegerea misiunii şi naturii îngerilor în raport cu
lumea materială, dar şi chipul realizării şi desăvârşirii omului în
relaţie cu aceştia şi cu Dumnezeu.

E. Dinamica chip-asemănare la îngeri


 Lumea angelică presupune o dinamică de la după chip la după
asemănare, o propăşire în iubire, o mişcare anagogică, ce tinde spre
ţelul suprem al existenţei create- îndumnezeirea.
 Asemănarea îngerilor cu Dumnezeu se realizează sub semnul unei
epectaze nesfârşite, menită să se înscrie în urcuşul etern al creaţiei
spre Creator. Simbol al acestei ascensiunii infinite este Moise care,
deşi se face părtaş al unor descoperiri cu totul speciale, el tinde spre
o vedere tot mai clară a lui Dumnezeu (Sf. Grigorie Palama) Sunt
prinşi în acest urcuş într-o tensiune fiinţială prin care se mişcă spre
Dumnezeu în spirală atrăgând în această tensiune întreaga creaţie
zidită.
 Lumea îngerilor are privilegiul primit prin lucrare, de a fi ajuns la o
anume stabilitate în această anagogie mistagogică, dar şi vocaţia de a
înainta infinit din slavă în slavă spre Fiinţa divină.
 Sfintele cete ale fiinţelor îngereşti configurându-se pe ele însele în
mod spiritual spre imitarea lui Dumnezeu dorind să-şi modeleze
chipul lor înţelegător, după modelul dumnezeiesc originar, se
împărtăşesc de o mai bogată comuniune dumnezeiască (Sf. Dionisie
Areopagitul). Scopul lor este să realizeze unirea cu Dumnezeu, atât
cât este posibil devenind ca El, contemplând neîncetat dumnezeiasca
Frumuseţe.

10
Daca avem în vedere ca îngerii sunt fiinţe supratemporale nu putem vorbi de „înainte”. Nici în Dumnezeu nu
există înainte şi după în privinţa creaţiei. În timp, însă, în creaţie actele iconomice cunosc o anume desfăsurare, o
succesiune. Din acest punct de vedere putem spune că îngerii au avut acces la aceste acte înainte de împlinirea
lor. Chiar dacă nu le-au înţeles fiind taine dumnezeieşti, le păstrau întru ei. Acesta se vede în aceea că, deşi nu
puteau înţelege („taina ce-a din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” Şi acum.. Troparul Învierii gl.IV) cum se
poate întrupa Cuvântul, ei sunt paradoxal cei ce vestesc împlinirea acestei taine. ( Luca 1, 26-38/ FA 7, 53-„Voi,
care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri”//, Gal. 3,19 „Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru
călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în
mâna unui Mijlocitor.”
 Asemănarea nu este o realitate materială, ci spirituală. Nu vorbim de
o asemănare a lor după formă, ci după întoarcerea spre Dumnezeu,
prin întinderea minţii spre Dumnezeu. Îngerii pot realiza acest fapt,
spune Sf. Maxim, datorită unei coeziuni de fond ce există între ei pe
temeiul chipului anticipat din ei. Prin acest chip(viaţa) ei tind în
veşnicie spre asemănarea cu Cauzatorul lor.
 Sf. Grigorie cel Mare afirmă în legătură cu natura îngerilor faptul că
aceştia nu sunt definiţi numai prin chip, ci şi prin pecetea asemănării
cu Dumnezeu, pecete care există în ei de la creaţie. Această pecete a
asemănării ei pot să o descopere în ei pe măsura curăţirii lor. Cu cât
natura lor va fi mai pură, cu atât această pecete va fi mai clară, mai
evidentă, şi deci asemănarea mai împlinită ca act, ca stare fiinţială.
 Itinerariul lor duhovnicesc are, aşadar, o dimensiune ontologic-
gnoseologică. Se curăţesc de neştiinţă şi se apropie de Dumnezeu
prin împărtăşirea de energiile Lui dumnezeieşti.
 Asemănarea îngerilor cu Dumnezeu se realizează prin contemplaţie,
contemplaţia fiind teognoză, iar teognoza fiind unirea cu El din ce în
ce mai deplină (Sf. Clement Alexandrinul). Contemplaţia lor este
înţelegătoare şi nematerială unitară în apropierea ei de firea
dumnezeiască, pe care niciodată nu o va pătrunde definitiv. Mintea
lor este pe cât posibil întipărită de Mintea şi Raţiunea dumnezeiască
supraînţeleaptă.
 Contemplaţia directă a dumnezeirii este treapta cea mai înaltă a
îngerilor, şi prin urmare asemănarea ca stare obiectivă, nu definitivă
de a fi. La această condiţie se ajunge după cum ne încredinţează Sf.
Dionisie Areopagitul în chip ierarhic.
 Sfintele trepte se curăţesc, se luminează şi se desăvârşesc ierarhic,
dobândesc asemănarea în relaţie cu cetele superioare care au ajuns
la această stare înaintea lor (Sf. Dionisie Areopagitul). Tinzând
spre asemănare îngerii sunt introduşi în cunoştinţa lucrărilor
dumnezeieşti de cetele mai înalte, iar ordinele înalte sunt iluminate
pe cât este cu putinţă de însăşi dumnezeirea, ca atare. Aşadar, prima
ierarhie a minţilor cereşti fiind plină, prin aşezarea ei lângă obârşia a
toată sfinţenia, de toată curăţia luminii celei nemăsurate, întărindu-
se în toată desăvârşirea şi ştiinţa dumnezeiască, se descoperă
treptelor de sub ea, pentru ca şi acestea la rândul lor să se reveleze
celor inferioare lor.
 Asemănarea cu Dumnezeu se dobândeşte, astfel, de treptele cele
dintâi care fiind părtaşe la fiinţa divină, se curăţesc, se luminează şi
se desăvârşesc, deopotrivă. Ele stau în cerc şi nemijlocit în jurul lui
Dumnezeu hrănindu-se luminat din razele nemijlocite ale
dumnezeirii. Se aseamănă prin urmare cu Dumnezeu, prin dăruire şi
înrâurire de lumina, formele şi însuşirile spirituale atotfrumoase ale
dumnezeirii. Din această treaptă izvorăsc şi se manifestă aceste
daruri spre curăţirea şi luminarea celor de sub ea într-o tensiune
perpetuă spre asemănarea cu Dumnezeu, care datorită fiinţei Sale
necreate nu se va realiza niciodată.
 Sfintele cete îngereşti se împărtăşesc de ceea ce li se transmite în
chip superior, modelându-se spiritual spre imitarea lui Dumnezeu.
Ele dorind să dea minţii lor un chip asemănător Lui tind pururea în
sus, susţinute continuu de iubirea dumnezeiască. Primind în această
lucrare iluminările primordiale nemateriale se conformează lor,
devenind din ce în ce mai mult lumini în ele însele după modelul
divin (Sf. Dionisie Areopagitul).
 Asemănarea se dobândeşte și prin faptul că Dumnezeu este viaţă de
sine şi asemănare de sine din care cele ce sunt îşi primesc existenţa
pentru a participa la acest dar. Căci toate participă la asemănare
potrivit cu firea lor, cele înalte şi inteligibile în mod superior şi cele
sensibile următoare în mod inferior. Asemănarea este o formă de
unitate a tuturor, arătând că tot ce există se împărtăşeşte
participând la prima lor Cauză (Sf. Maxim Mărturisitorul).